3.

Arzătoare

Arzătorul este un element al focarului cu ardere în suspensie care asi-

gură alimentarea acestuia cu combustibil şi aer în proporţie bine stabilită şi
creează condiţiile aerodinamice necesare producerii în focar a unei flăcări cu
caracteristicile adecvate instalaţiei.
Din această definiţie generală a arzătorului rezultă principalele funcţiuni
ale arzătorului:
 pregătirea combustibilului în vederea amestecării cu aerul;
 asigurarea direcţiei şi vitezei necesare jeturilor de aer şi combustibil în
vederea amestecării lor;
 reglarea debitului de aer şi combustibil pentru asigurarea unei anumi-
te sarcini termice la un anumit raport combustibil - aer;
 crearea condiţiilor de stabilitate a flăcării în domeniul de funcţionare;
 realizarea turbulenţei iniţiale necesare obţinerii unei anumite viteze de
ardere;
 dirijarea combustibilului şi a aerului astfel încât să se realizeze o
anumită distribuţie a flăcării şi zonelor de temperaturi în focar.
Varietatea mare de combustibili utilizaţi şi caracteristici de flăcări necesare
în focare face să existe numeroase tipuri de arzătoare. Clasificarea acestor
tipuri este posibilă după anumite criterii funcţionale şi constructive.

3.1 Arzătoare pentru combustibil gazos.

Combustibilul care se utilizează la instalaţiile de cazane este gazul natu-

ral şi numai în cazuri izolate, în cadrul combinatelor chimice sau metalurgice,
gazul de sondă, gazul de rafinărie, gazul de cocs sau gazul de furnal.
Arzătoarele de combustibil gazos pot funcţiona cu absorbţie a unei părţi
din aerul de ardere prin ejecţie, soluţie utilizată însă numai pentru debite mici
de arzătoare. Se aspiră prin ejecţie, după presiunea disponibilă a combustibi-
lului, 40 - 60% din aerul necesar arderii, restul aerului secundar fiind admis di-
rect în focar (datorită depresiunii din focar) ca aer secundar.
Un exemplu de astfel de arzător, standardizat în ţara noastră, este arzătorul
T.D. prezentat în figura 3.1.

3 4
2

Fig.3.1 Arzător cu
aspiraţie

1
5
 Debitele de lucru sunt cuprinse între 0,83510-3 şi 2,7810-3 Nm3/s la
presiunea de lucru de 2500 Pa, respectiv 2,7810-3 şi 11,110-3 Nm3/s la pre-
siunea de lucru de 25000 Pa a gazului.
Ansamblul duză (1), cameră de amestec (2), rozetă de reglaj (3) a aeru-
lui, constituie partea de ejector pentru aspirarea aerului primar. În capul cera-
mic (4) al arzătorului o parte din amestecul combustibil este preluat prin câteva
orificii şi condus printr-un canal inelar(5) unde în timpul funcţionării se stabili-
zează flacăra pilot care stabilizează la rândul ei flacăra pe jetul principal cen-
tral. Arzătorul este deci de tipul cu combustibil gazos cu jet compact, cu ardere
cinetică, stabilizat cu flacără pilot, cu turbulenţă naturală.
Pentru debite mai mari se pot combina, dispunându-se pe un cerc 3 - 32
arzătoare T.D. 3 sau 4, alimentarea cu aer secundar realizându-se prin centru
sistemului de arzătoare.
Avantajul arzătoarelor autoaspirante este în primul rând acela de a nu
necesita o suflantă, pentru introducerea aerului şi, în al doilea rând, că debitul
de aer aspirat este proporţional cu debitul de gaz ce trece prin duză la diferite
sarcini de funcţionare.
Principalele dezavantaje ale arzătoarelor autoaspirante sunt limitele re-
lativ restrânse de reglaj ale debitului şi imposibilitatea de a controla eficient
debitul de aer de ardere, datorită existenţei aerului secundar.
Aceste dezavantaje limitează utilizarea curentă a acestor arzătoare la
debite de combustibil de circa 0,05 Nm3/s şi la instalaţii de ardere care nu ne-
cesită automatizarea procesului de ardere.
Îmbunătăţirea condiţiilor de aspiraţie la arzătoarele autoaspirante se
poate face prin utilizarea ejectoarelor cu două sau trei trepte, caz în care se
măreşte coeficientul de injecţie însă scade calitatea omogenizării amestecului,
ceea ce duce la obţinerea unor flăcări cinetic - difuze, lungi şi luminoase.
Arzătoarele cu aer insuflat, utilizate pentru debite mici, mijlocii şi mari
elimină dezavantajele arzătoarelor autoaspirante fiind elastice şi cu flacără re-
glabilă. În raport cu aerul de ardere insuflat, gazul combustibil poate fi admis
central, median sau periferic. Funcţie de poziţia de admisie, amestecul dintre
aer şi gazul combustibil se realizează mai omogen sau mai puţin complet.
 În cazul arzătoarelor cu admisie centrală, un exemplu este prezentat în
figura 3.2, gradul de amestecare obţinut este relativ redus, în special în centrul
arzătorului, rezultând o flacără cu un pronunţat caracter difuziv, deci lungă şi
luminoasă.

aer

gaz

aer

Fig.3.2 Arzător cu admisie centrală.

În cazul arzătoarelor cu admisie periferică, de exemplu arzătorul prezen-
tat în figura 3.3, amestecul se realizează foarte bine deoarece admisia gazului
se face mai dispersat în curentul de aer; arzătorul va avea o flacără scurtă şi
neluminoasă.

aer

gaz

Fig.3.3 Arzător cu admisie periferică.

Admisia mediană a gazului conduce la obţinerea unor flăcări cu caracte-
ristice medii. Un arzător de asemenea construcţie este tipul G.A.R. prezentat
în figura 3.4.
aer
 gaz
Fig.3.4 Arzător cu admisie mediană.
Combustibilul iese prin spaţiul inelar dintre cele două jeturi de aer. Debi-
tul exterior de aer este mai mare decât cel interior şi în plus, căpătând o
mişcare turbionară, va asigura un unghi de evazare jetului de amestec. La ar-
zătoarele cu aer insuflat presiunea aerului este de 600 - 2000 Pa, funcţie de
rezistenţa aerodinamică a traseului, iar gazul se admite la o presiune de 2000
- 15000 Pa. Viteza de ieşire a gazului din orificii este de circa 10 ori mai mari
decât a aerului pentru a asigura pătrunderea lui pe toată adâncimea jetului de
aer.
În construcţia arzătoarelor cu debite mari, sau a arzătoarelor destinate
focarelor tunel larg, sunt prevăzute dispozitive care creează condiţiile unei ar-
deri intensificate. În mişcarea axială, turbulenţa puternică necesară intensifică-
rii arderii se poate obţine prin introducerea în jetul de amestec a unor obstaco-
le neaerodinamice care provoacă turbulenţă prin accelerarea bruscă a curen-
tului şi prin turbioanele locale create în spatele obstacolului.
Astfel de obstacole pot fi grile sau ajutaje, a căror efect asupra turbu-
lenţei se determină totdeauna experimental. O metodă foarte mult utilizată
pentru intensificarea arderii este turbionarea amestecului combustibil înaintea
zonei de ardere. În general se asigură o mişcare elicoidală aerului de ardere
care, fiind în cantitate relativ mare, antrenează în mişcarea elicoidală şi com-
bustibilul. Turbionarea se obţine fie introducând aerul în arzător prin interme-
diul unei carcase spirale, fie introducând în drumul aerului o serie de palete
(eventual cu direcţie reglabilă) care imprimă aerului o circulaţie. În figura 3.5
este prezentată o soluţie constructivă uzuală.
 Fig.3.5 Arzător cu curent de aer turbionat.
Din punct de vedere funcţional, astfel de arzătoare, datorită turbulenţei
mari create în mişcarea elicoidală şi amestecării bine realizate, dau flăcări ci-
netice scurte şi cu un unghi mare de evazare. Ca o particularitate constructivă
trebuie remarcat că arzătoarele cu aer turbionat ne se pot realiza decât cu
admisie periferică de gaz. În centrul turbionului se creează o zonă cu viteze
axiale mici (uneori nule sau negative) vitezele mari fiind la periferie. Este deci
normal ca jetul de combustibil să fie introdus periferic, acolo unde debitul de
aer specific pe secţiune este mai mare. În figura 3.6 este arătat spectrul de vi-
teze la introducerea turbionară a aerului.

aer

gaz
Fig3.6 Diagrama vitezelor la arzătorul turbionar.
În cazul unei turbionări prea puternice pot apărea zone depresionare în centrul
arzătorului, cu circulaţie inversă de fluid (din focar la arzător). Astfel de situaţii trebuie
evitate, fie micşorând turbionarea, fie accelerând într-un ajutaj de ieşire întregul jet
astfel ca şi în centru vitezele să fie de înaintare. Returul (întoarcerea) flăcării în arză-
tor duce la distrugerea acestuia.
În cazuri mai rar întâlnite este necesară obţinerea unor flăcări lungi luminoase
(radiante) în focar. Astfel de flăcări se pot realiza prin arderea difuzivă a combustibi-
lului, proces în care cracarea la temperatură înaltă în lipsă de aer a combustibilului,
va duce la apariţia carbonului liber puternic radiant în flacără. Arzătoarele pentru flă-
cări difuzive, cu canale circulare sau dreptunghiulare, asigură pătrunderea aerului şi
gazului în focar în jeturi paralele de aceeaşi viteză şi cu turbulenţă redusă, pentru
evitarea amestecării rapide.

Exemple de astfel de arzătoare sunt date în figura 3.7.

 aer
gaz
gaz aer
gaz
aer

aer

Fig. 3.7 Arzător cu flacără difuzivă.

Reglaje arzătoare combustibil gazos

În gama puterilor mici arzătoarele sunt în general cu reglaj tot-nimic;

În gama puterilor medii arzătoarele sunt în general cu reglaj în doua trepte;
În gama puterilor mari arzătoarele sunt cu reglaj modulat (continuu).
a) reglajul într-o treaptă: tot-nimic este cel mai simplu reglaj fi deci cel mai
ieftin. Arzătorul se oprește când temperatura este egală sau peste tmax și
pornește când temperatura este mai mică sau egală cu tmin . Arzătorul
funcționează deci în regim oprit -pornit -oprit. Acest regim de funcționare
are avantajul de a putea fi comandat de o singură electrovalvă, deci are
avantajul unui cost scăzut al arzătorului. Dezavantajul principal este
acela că după fiecare oprire a arzătorului se reiau secvențele automate
de pornire (preventilare, deschidere gaz, aprindere, control). Ventilatorul
și instalația de aprindere sunt des solicitate și uzura este mai ridicată.
Ținând seama și de condițiile electrice de pornire a unui motor, soluția
este acceptabilă numai pentru puteri mici. Un alt dezavantaj al acestui
sistem este acela că în timpul opririi arzătorului cazanul intră în regim de
răcire prin aerul aspirat de coș prin arzător și deci apar pierderi de căl-
dura suplimentare prin funcționare discontinuă a cazanului.

b) reglaj în doua trepte: tot-minim. Este un sistem mai economic de regla-

re deoarece arzătorul nu se oprește când parametrul reglat a ajuns la
valoarea maximă ci trece la un debit mai mic (treapta inferioară de sar-
cina). Această treapta se ajustează după curba de sarcina a beneficia-
rului. Când temperatura a ajuns la tmin arzătorul revine la treapta de sar-
cină maximă. Sistemul acesta de automatizare are avantajul că arzăto-
rul nu se oprește din funcționarea curenta ci pendulează între o sarcina
maximă și una minimă. Oprirea arzătorului se face numai când la sarci-
na minimă temperatura are tendința de creștere peste valoarea maximă
a parametrului reglat tmax. În aceste cazuri, de sarcină foarte scăzuta,
sub cea minimă instalată, arzătorul începe sa funcționeze în sistem tot-
nimic. Avantajul sistemului acesta de reglare este că în regim obișnuit
de funcționare arzătorul nu se oprește și deci nu are uzurile și pierderile
specifice opririlor. Nu este de neglijat nici avantajul că schimbările au-
tomate de regimuri sunt mult mai rare deoarece la reducerea sarcinii nu
se oprește cazanul ci funcționează cu un debit mai mic.

c) reglaj în două trepte: tot-minim progresiv . Are aceleași caracteristici

tehnice ca și reglajul precedent dar deschiderea și închiderea electro-
valvei de reglaj între sarcina minimă și cea maximă se face lent, într-un
timp care poate fi reglat la instalare. Deschiderea și închiderea progresi-
vă este importantă mai ales la arzătoarele de debite mari unde o variație
bruscă de debit poate produce o instabilitate (rupere) a flăcării.

d) reglaj modulat: reglaj continuu, orice valoare între maxim și minim. Ar-
zătorul urmărește permanent valoarea parametrului reglat și își corec-
tează debitul pentru a menține constantă temperatura la valoarea insta-
lată. Sistemul reglează în permanenta și raportul aer-combustibil, astfel
ca arderea tinde spre un optim la orice sarcina. Sistemele uzuale au o
pantă constantă de modificare a sarcinii. Sistemele mai perfecționate își
reglează panta de modificare a sarcinii după viteza de variație a para-
metrului reglat: dt/dx sau dp/di, dar sistemul prezintă avantaje numai
 pentru cazanele industriale. La cazanele de încălzire variația parametru-
lui reglat este foarte lentă. La scăderea sarcinii sub cea minimă se
oprește arzătorul și repornește la atingerea minimului parametrului re-
glat. Dezavantajul sistemului este un cost mult mai ridicat decât al celor-
lalte sisteme de reglaj.

Diagrama domeniului de funcționare: sarcina termică a arzătorului [kW] funcție

de presiunea în focar a cazanului. Regimul de funcționare al arzătorului trebu-
ie să fie în interiorul suprafeței diagramei. în general se constată o limitare de
sarcina termică minimă, cu un domeniu de sarcini în care arzătorul poate func-
ționa dar nu este recomandat fiind mult supradimensionat (domeniul 1) și un
domeniu recomandat de utilizare (domeniul 2). Se constată că la presiuni mai
mari în focar debitul de căldură al arzătorului este mai mic; explicația este
curba de debit-presiune a ventilatorului de aer, acesta furnizând un debit mai
mic dacă presiunea de refulare este mai mare.

Este important de precizat că uzual, la cazanele etanșe, unde nu se mai pre-

vede exhaustor pentru evacuarea gazelor de ardere, coșul realizează depresi-
unea necesară evacuării gazelor de ardere cu presiune 0 la baza lui, deci nu
creează depresiune. În aceste condiții, pierderile de presiune ale cazanului
trebuie acoperite printr-o suprapresiune în focar. Suprapresiunea este dată de
arzătorul de combustibil, de aceea la fiecare arzător se dă caracteristica de
dependență a puterii arzătorului Qn funcție de presiunea pn focar.
 3.2 Arzătoare pentru combustibil lichid.

Pentru realizarea arderii combustibilului lichid într-un timp scurt, timpul

de parcurgere al focarului, combustibilul lichid trebuie pulverizat în picături fi-
ne, prin aceasta mărindu-se suprafaţa de contact cu aerul de ardere şi
micşorându-se grosimea stratului de ars. Imprimarea energiei necesare sepa-
rării combustibilului în picături mici se face, fie prin comprimarea combustibilu-
lui cu ajutorul unei pompe (pulverizare mecanică), fie cu agent secundar: aerul
de ardere sau aburul (pulverizare cu agent). Pentru a obţine picături suficient
de fine, vâscozitatea combustibilului trebuie să fie 1,5 - 2E (în unele cazuri se
admite până la 5E). Combustibilul special utilizat la cazane mici este suficient
de fluid pentru pulverizare, păcura însă trebuie preîncălzită la 90 -150C, pen-
tru a avea fluiditatea necesară. Arzătoarele cu pulverizare mecanică a com-
bustibilului au ca element principal duza de pulverizare. În duză combustibilul
capătă o viteză ridicată, apoi, din cauza frecărilor cu aerul din mediul în care
expandează, jetul se desface în picături fine. Pentru o mai bună pulverizare,
accelerarea primită în ajutaj este însoţită în general de imprimarea unei
mişcări elicoidale jetului, caz în care vitezele cresc şi, datorită evazării puterni-
ce la ieşire din orificiu, pulverizarea este mai fină.
În figura 3.8 este prezentat un ajutaj cu turbionare.
 Fig.3.8 Ajutaj de injecţie cu turbionare.
Principalul dezavantaj al ajutajelor simple de pulverizare este acela că
diametrul particulelor d este direct influenţat de presiunea de injecţie, p, res-
pectiv de debitul B la care funcţionează injectorul:
1 1
d deci d 2 (3.1)
p B
Rezultă de exemplu că diametrul particulei va creşte de 16 ori în
funcţionare la sarcină de 25% din debitul nominal şi astfel arderea se va înrău-
tăţi sensibil. Din aceasta cauză se limitează presiunea minimă la circa 10 bar.
Dezavantajul menţionat poate fi în mare măsură evitat adoptând o con-
strucţie de ajutaj turbionar cu recirculare de combustibil , astfel cum este pre-
zentat în figura 3.9.

D-Dutil

recirculare
Dutil

D=constant
Fig.3.9 Ajutaj de injecţie cu turbionare şi recirculare.
La aceste sisteme debitul de combustibil la admisie este constant, va-
riaţia de sarcină obţinându-se prin reglarea debitului de retur. Rezultă că vite-
za tangenţială este constantă la ieşire din ajutaj, la orice debit şi variază numai
viteza axială. Cum viteza tangenţială este suficient de mare pentru asigurarea
unei pulverizări fine, chiar şi la debite mici, respectiv viteze axiale mici, arzăto-
rul va funcţiona în condiţii bune.
În figura 3.10 sunt prezentate diagramele de viteze la diferite tipuri de
pulverizări mecanice.

wt w
wt
wa=v w

axial
wa wa
tangenţial recirculaţie
 Fig.3.10 Diagrama de viteze la diferite tipuri de pulverizare prin presiu-
ne.
Arzătoarele care folosesc ca agent de pulverizare aerul de ardere au di-
ferite forme constructive; în general însă, la toate acestea, combustibilul, ad-
mis sub formă de peliculă subţire sau vene de diametru mic, este pulverizat de
aerul care trece cu viteză mare prin această zonă. Cantitatea de aer utilizată
pentru pulverizare este de 40 - 100% din aerul de ardere, la o presiune de
2000 - 3000 Pa, în cazul pulverizării cu aer de joasă presiune, şi 15 - 40% din
aerul de ardere, la o presiune de 6000 - 10000 Pa, la pulverizarea cu aer de
medie presiune.
Ca exemplificare, în figura 3.11 se prezintă un arzător cu pulverizare cu
aer de joasă presiune, la care pelicula de combustibil este creată de o cupă
rotativă.

aer
rotor
ventilator

cupă
combustibil rotativă

motor electric
Fig.3.11 Arzător cu cupă rotativă.
Construcţia arzătorului este de tip bloc, cuprinzând în interiorul lui moto-
rul de acţionare, suflanta de pulverizare filtre de combustibil, robinetul de re-
glare şi cupa rotativă. Astfel de arzătoare se fabrică pentru debite de 0,007 -
0,055 kg/s combustibil. Insuflarea integrală a aerului de ardere conduce la po-
sibilitatea reglajului automat la aceste arzătoare.
Arzătoarele care folosesc ca agent de pulverizare aerul de înaltă presi-
une 0,7 - 2 bar (uneori 6 bar) se utilizează numai în întreprinderile care dispun
de reţea de aer comprimat, pentru scopuri tehnologice , altfel, instalarea unui
compresor propriu arzătorului nu este economică. Debitul de aer necesar pul-
verizării este de 3 - 10% din aerul necesar arderii, respectiv 0,30 - 1,3 kg
aer/kg de combustibil pulverizat.
Dispunând de o presiune ridicată a agentului de pulverizare se pot
obţine viteze mari în ajutajul de ieşire unde adus şi combustibilul. Pulverizarea
este fină şi unghiul de evazare al jetului poate fi mic în cazul ajutajelor simple,
sau mare în cazul când se introduce pe traseul aerului o elice de turbionare.
În figura 3.12 este prezentat un arzător cu pulverizare cu aer de înaltă
presiune; la acelaşi tip de arzător se poate folosi aburul (de presiune similară)
ca agent de pulverizare. Construcţia arzătorului nu se schimbă, apar în schimb
o serie de dezavantaje legate de utilizarea aburului:
 consumul de 0,3 - 0,5 kg abur/kg combustibil reprezintă 3 - 4% din producţia
cazanului;
 se măreşte conţinutul de H2O în gazele de ardere şi se ridică temperatura
punctului de rouă;
 aburul consumat ne se recuperează sub formă de condens şi deci consumul
de apă tratată a cazanului creşte.

combustibil

aer î.p.
sau abur
Fig.3.12 Arzător cu pulverizare prin aer de înaltă presiune sau abur.
Dezavantajele citate fac ca arzătoarele cu abur de pulverizare să nu fie
utilizate la cazanele mici decât ca arzătoare de rezervă în caz de avarie al al-
tor arzătoare, construcţia lor simplă şi independenţa funcţională constituind
principalele avantaje pentru astfel de utilizări. La cazanele mari, posibilitatea
de a realiza pulverizări foarte fine cu abur şi de a reduce excesul de aer la va-
lori de 1,02 - 1,05, fac ca asemenea arzătoare să fie utilizate în cazul arderii
păcurii sulfuroase.
Metodele simple de obţinerii a pulverizării combustibilului lichid fac ne-
cesară o analiză comparativă a lor. Principalele criterii de comparaţie sunt: ca-
racteristicile pulverizării (prin diametrul mediu şi maxim al picăturilor), costul
instalaţiei şi puterea necesară pentru comprimarea combustibilului, respectiv
al aerului.
Fineţea de pulverizare, este mai mică în cazul pulverizării mecanice
(d30…400 m) şi mai mare la utilizarea unui agent de pulverizare
(d200…800 m).
Uniformitatea pulverizării este caracteristică fiecărui tip de injector, ea
determinându-se experimental ca raportul între diametrul maxim al picăturilor
şi diametru mediu. O uniformitate relativ bună se obţine în cazul pulverizării cu
aer, unde raportul dmax/dmed este de circa 3; neuniformităţi mai mari se obţin la
pulverizarea mecanică ceea ce face ca focarele pentru astfel de arzătoare să
fie lungi.
Un criteriu economic global de comparaţie este costul pulverizării. Pul-
verizarea cu aer de joasă presiune este cea mai economică în domeniul debi-
telor mic, la cazanele de 1 MW sau max. 2MW, iar în domeniul debitelor mari
este economică pulverizarea mecanică. Pulverizarea cu aer de medie şi înaltă
presiune nu trebuie utilizată decât atunci când este necesară obţinerea unei
flăcări scurte printr-o pulverizare mai fină a combustibilului.
În sfârşit, puterea necesară efectuării pulverizării este şi ea în funcţie de
sistemul adoptat. Valorile medii sunt:
 la pulverizarea cu aer de joasă presiune: 26,5 kW/(kg/s);
 de medie presiune: 53 kW/(kg/s);
 de înaltă presiune: 212 kW/(kg/s);
  la pulverizarea mecanică: 18,5 kW/(kg/s).

3.3 Arzătoare pentru cărbune pulverizat

Complexitatea instalaţiei de alimentare cu cărbune praf a cazanelor face

ca această soluţie să fie utilizată numai la cazanele mijlocii şi mari. Rezultă că
arzătoarele respective vor fi pentru debite mari de combustibil. Transportul
cărbunelui pulverizat făcându-se pneumatic, arzătoarele beneficiază de avan-
tajul de a primi un amestec format din aer primar (circa 20 - 50% din aerul to-
tal) cu cărbune, rolul arzătorului rămânând numai acela de a efectua ameste-
carea în continuare a jetului primar cu aer secundar.
Existenţa în canalele arzătoarelor a unui amestec de aer - cărbune,
foarte uşor inflamabil datorită conţinutului de volatile, face ca pericolul de ex-
plozie prin retur de flacără să fie mult mai mare decât la arzătoarele pentru
ceilalţi combustibili. Evitarea pericolului de explozie se face în general, prin
montarea în orificiul de ieşire al amestecului primar, a unui obstacol având ro-
lul de a crea o viteză mărită de curgere, mai mare decât viteza de propagare a
unui front de flacără, şi de a feri de radiaţia directă a focarului amestecul pri-
mar a cărui încălzire ar putea duce la autoaprindere.
Un arzător utilizat pentru debite mijlocii de combustibil este cel prezentat
în figura 3.13 cu secţiunea inelară de ieşire a amestecului.

aer secundar

reglaj
Con
refractar

Amestec primar
Fig. 3.13 Arzător circular pentru cărbune pulverizat.

Introducerea amestecului primar de aer - combustibil se face prin con-

ducta centrală, la capătul căreia se găseşte piesa conică de material ceramic
cu rolul de protecţie contra returului de flacără şi de împrăştiere a amestecului
sub formă de pânză conică cu unghi de deschidere . Aerul secundar este in-
trodus periferic printr-o carcasă spirală care asigură o mişcare turbionară aeru-
lui, îmbunătăţind astfel calitatea amestecării în focar a jetului primar şi secun-
dar.
La debite mai mari de combustibil se utilizează capete de ieşire a ames-
tecului aer - praf de cărbune în formă de fante dreptunghiulare, această con-
strucţie micşorând gabaritul arzătorului.
 Viteza de intrare a amestecului combustibil este de 20 - 40 m/s iar aerul
secundar este introdus separat prin alte guri în focar.
3.4 Arzătoare mixte

Realizarea unui echilibru stabilit între consumul diferiţilor combustibili fa-

ce necesară, ca în perioade de vârf ale consumului de combustibil gazos, tre-
cerea la utilizarea combustibil lichid în instalaţiile industriale şi energetice mai
mari. De aici necesitatea existenţei unor arzătoare de combustibil gazos sau
lichid cu trecerea simplă de pe un combustibil pe altul.
Un alt caz când este necesară instalarea unor arzătoare mixte este ace-
la al cazanelor funcţionând cu cărbune praf, cazane care la pornire sau sarcini
reduse, din cauza instabilităţii arderii combustibilului solid, trebuie să fie ali-
mentate cu combustibil lichid sau gazos.
Arzătoarele de combustibil lichid şi gazos folosesc pentru arderea păcu-
rii un injector central iar pentru arderea combustibilului gazos o admisie perife-
rică a gazului. În figura 3.14 se prezintă un astfel de arzător mixt.
aer

Combustibil
lichid

gaz
Fig.3.14 Arzător mixt, păcură - combustibil gazos.
Arzătoarele combinate pentru praf de cărbune şi gaz păstrează partea
centrală specifică arzătoarelor de praf, iar partea periferică este completată cu
un distribuitor de combustibil gazos ca în figura 3.15.

amestec primar
cărbune aer
secundar gaz
Fig.3.15 Arzător mixt, cărbune praf - combustibil gazos.
 Pentru ca în funcţionare cu combustibil gazos capul de distribuţie al
amestecului primar de aer - praf de cărbune să nu se ardă datorită temperatu-
rii înalte, lipsind răcirea prin curgere a amestecului, capul se retrage printr-un
sistem telescopic din zona de radiaţie a focarului, astfel cum este arătat şi în
figură.
Acelaşi procedeu de protejare a capului de injecţie este folosit uneori şi
la arzătoare mixte gaz - păcură pentru evitarea cocsării capului de pulverizare
a păcurii când arzătoarele funcţionează cu combustibil gazos.