Capitolul 4BT - Sisteme de Lichefiere

Criogenie tehnică Sisteme criogenice de lichefiere
CAPITOLUL 4. SISTEME CRIOGENICE DE

LICHEFIERE
Aceste sisteme criogenice au drept scop obţinerea substanţelor de

lucru în stare lichidă, purtătoare de frig. Frigul încorporat în aceste lichide
va fi utilizat în altă locaţie decât cea în care s-a obţinut.
4.1. Sistemul Linde-Hampson cu o laminare
Din punct de vedere istoric, acest sistem a fost utilizat după sistemul
de lichefiere în cascadă, cu toate că este cel mai simplu sistem de lichefiere
a gazelor [7].
După cum se cunoaşte, laminarea poate fi folosită pentru a obţine un
efect termic de răcire numai dacă temperatura iniţială a gazului este mult
sub temperatura de inversiune a substanţei de lucru. Această condiţie este
necesară dar nu suficientă pentru obţinerea unor temperaturi foarte scăzute.
Dacă gazul comprimat, aflat la temperatura mediului ambiant, este laminat,
atunci temperatura lui va scade foarte puţin. De exemplu, dacă aerul
comprimat, aflat la temperatura de 300 K şi presiunea de 200 bar, este
laminat până la presiunea de 1 bar, atunci se obţine o scădere a temperaturii
acestuia T=35 K. Dacă se doreste obţinerea unei răciri mai pronunţate şi
lichefierea gazului de lucru, trebuie introdus un schimbător de căldură
regenerativ. Principiul schimbului de căldură regenerativ este folosit în
toate sistemele criogenice. In esenţă, procesul constă în trecerea căldurii de
la curentul cald la curentul rece într-un schimbător de căldură. Ca efect,
temperatura gazului comprimat scade mult înainte ca acesta să fie supus
procesului de laminare, ceea ce face ca temperatura gazului în urma
laminării să fie mult mai scazută. Acest schimb de căldură regenerativ este
un proces intern, neinfluenţând schimbul de energie dintre fluidul de lucru
şi mediul ambiant.
In figura 4.1 este prezentată schema unui astfel de sistem, iar în
figura 4.2 este reprezentarea în diagrama T-s a acestuia, în condiţii
teoretice.
Pentru analiza acestui sistem, se consideră condiţii ideale: nu au loc
pierderi ireversibile de presiune (cu excepţia celor din ventilul de
laminare), nu au loc pătrunderi de căldură din exterior iar schimbul de
căldură în schimbătorul de căldură de tip regenerativ Rg este perfect. Mai
întâi gazul este comprimat izotermic, de la condiţiile mediului ambiant
(punctul 1) până în punctul 2. Intr-un sistem real, procesul 1-2 poate fi
realizat din două transformări: o adiabată ireversibilă sau o comprimare
129
politropă, urmată de o prerăcire până la o temperatură apropiată

temperaturii mediului ambiant.
A

Q schimbător de Figura 4.1. Sistemul
r compresor căldură Linde cu o singură
 f
m
m
 2 regenerativ laminare

3
P 1 g ventil
 m - m f  laminare
4
Rezervor de
 f
m 0 lichid
A 
T 2 1
Figura 4.2 Reprezentarea în

diagrama T-s a sistemului Linde-
3 Hampson cu o laminare
  
0 4 g
Gazul este trecut apoi printr-un schimbător de căldură de tip

regenerativ, care în condiţii ideale funcţionează la presiune constantă, unde
cedează căldura curentului invers de gaz, ajungând în starea 3. Urmează
procesul de laminare 3-4. In starea 4 o parte din gaz este în stare lichidă,
fiind extras la condiţiile punctului 0 (lichid saturat). Restul de gaz părăseşte
rezervorul la condiţiile corespunzătoare punctului 5 (vapori saturaţi). In
final, acest gaz rece este încălzit până la temperatura iniţială T 1, prin
absorbţie de căldură de la curentul direct. Aplicând primul principiu al
termodinamicii pe conturul A-A, rezultă:
0   m  m f  i1  m f i 0  m i 2 (4.1)
Din această relaţie rezultă expresia fracţiei de gaz lichefiat:
130
m
f i i
x 1 2 (4.2)
m i1  i 0
Din această relaţie rezultă ca fracţia de gaz lichefiat depinde de:

 Presiunea şi temperatura mediului ambiant (punctul 1), care
stabilesc entalpiile i1 si i0;
 Presiunea la sfârşitul comprimării izoterme, care determină
valoarea entalpiei specifice i2, deoarece temperatura T2 este impusă
de temperatura mediului ambiant.
Nu există posibilităţi prea multe de modificare a condiţiilor de
mediu, din acest motiv punctele 1 şi 0 sunt prestabilite. Rezultă că singura
posibilitate de modificare a parametrilor de performanţă ale sistemului este
aceea de a modifica presiunea p2. Din punct de vedere termodinamic,
presiunea optimă p2 este aceea care minimizează entalpia specifică i 2
(conform relaţiei 4.2). Din punct de vedere matematic, valoarea minimă a
acestei entalpii se obţine pentru condiţia:
 i 
 p  0 (4.3)
  T T1
Din relaţia de definiţie a efectului elementar Joule-Thompson,

rezultă că presiunea pentru care se obţine valoarea minimă pentru entalpia
i2 este presiunea la care αi  0 pentru temperatura T1.
Pentru o funcţionare optimă (obţinerea unei fracţii maxime de lichid
x) a sistemului Linde-Hampson, starea 2 trebuie să se afle pe curba de
inversiune. Pentru aer la T=300 K, presiunea corespunzătoare este
aproximativ 40 MPa; totuşi, sistemele actuale funcţionează la o presiune de
ordinul a 20 MPa.
Sistemul Linde-Hampson prezentat în figura 4.1 nu poate fi folosit
pentru gaze ca neon, hidrogen sau heliu din două motive. In primul rând,
sistemul nu poate funcţiona, deoarece temperatura maximă de inversiune
pentru aceste gaze este sub temperatura mediului ambiant. De exemplu,
dacă se face referire la diagrama T-s pentru heliu, la pornirea instalaţiei nu
va exista schimb de căldură şi punctele 2 şi 3 vor coincide. Dacă se
efectuează laminarea 3-4 la temperatura mediului ambiant va rezulta o
creştere a temperaturii. Acest proces este prezentat în figura 4.3.
In al doilea rând, se observă din ecuaţia (4.2) că x este negativ atât
timp cât i1 este mai mic decât i2, cum se întâmplă în cazul heliului,
hidrogenului şi neonului la temperatura mediului ambiant. Aceasta
înseamnă că şi în cazul în care s-ar putea obţine temperaturi scăzute cu
sistemul Linde, laminarea s-ar produce în zona vaporilor, fără posibilitatea
131
obţinerii de gaz lichefiat. Pornindu-se de la temperatura mediului ambiant,

în schimbătorul de căldură nu se schimbă suficientă energie, astfel încât
temperatura gazului să fie micşorată suficient pentru ca prin laminare să se
obţină lichid.
T  3
2  3
2 1
Figura 4.3. Reprezentarea în
diagrama T-s a pornirii sistemului
Linde-Hampson cu o laminare
(fără prerăcire) folosind ca fluid
de lucru hidrogen sau heliu.
Necesarul de lucru mecanic pentru funcţionarea sistemului Linde

este dat de relaţia:
  i 2  i1 
Q 0  P  m (4.4)
Folosind expresia pentru transferul de căldură într-o transformare

izotermă reversibilă, rezultă relaţia:
P
  T1  s1  s 2    i1  i 2  (4.5)
m

Consumul specific de energie este dat de relaţia:
l P P  i1  i0 
l0  c    T  s  s    i1  i 2   (4.6)
x m &  i1  i 2   1 1 2
&f mx
In tabelul 4.1 sunt prezentate caracteristicile sistemului Linde pentru

diferite fluide de lucru.
Tabelul 4.1. Caracteristicile sistemului Linde pentru diferite gaze pentru p 1=1bar,
p2=200 bar, T1=T2=300 K
132
Fluid Tf,N xm

f m
 lc, l0 P
FOM  i
[kJ/kg] [kJ/kg] P
Azot 77,36 0,0708 472,5 6673 0,1151
Aer 78,8 0,0808 454,1 5621 0,1313
Argon 87,28 0,1183 325,3 2750 0,1741
Oxigen 90,18 0,1065 405 3804 0,1671
Metan 111,7 0,1977 782,4 3957 0,2758
Amoniac 239,8 0,8079 363,1 449,4 0,7991
In cazul în care se consideră ciclul real, prezentat în figura 4.4, atunci

trebuie luate în considerare pierderile care apar în special datorită a doi
factori. Un prim factor îl prezintă schimbul de căldură la diferenţe finite de
temperatură, ceea ce face ca temperatura circuitului invers la ieşirea din
regenerator să fie mai mică decât temperatura curentului direct la intrarea
în acesta cu o valoare Tc. De regulă, această pierdere de căldură se
notează cu q2 şi este dată de relaţia:
q 2  i1  i1  c p ΔTc (4.7)
Ca rezultat al acestui schimb imperfect de căldură, circuitul direct nu

poate fi răcit până la temperatura T3, ci doar până la temperatura T3 [2].
T
2 1 Tc

1
Figura 4.4 Reprezentarea în

3 diagrama T-s a sistemului
3 

3  Linde-Hampson cu o laminare

 4  4 4 
0 g
q2 a b c q3 s
Un alt tip de pierderi care trebuie luat în considerare se datorează

pătrunderii de căldură din exterior.
Această căldură este transmisă prin izolaţia instalaţiei şi este
preponderentă pe schimbătoarele de căldură, în special pe schimbătorul de
căldură regenerativ. Se notează cu q3 şi rezultă din bilanţul energetic pe
instalaţia reală. Literatura de specialitate recomandă valori pentru acest flux
elementar de căldură.
133
Ca urmare a acestui tip de pierdere, circuitul direct nu mai poate fi

răcit până la temperatura T3' ci până la temperatura T3 . Ca urmare a
acestor pierderi care apar în instalaţia reală, expresia coeficientului de
lichefiere devine:
i  i  q 2  q3 iT  q 2  q3
x 1 2  (4.8)
i1  i0  q 2 i1  i0  q 2
Deci în caz real coeficientul de lichefiere este mai mic, în timp ce

consumul specific de energie l0 este mai mare. In diagrama T-s, aria
suprafeţei a44b reprezintă pierderea de căldură q 2, iar aria suprafeţei b44c
reprezintă pierderea de căldură q3.
4.2. Sistemul Linde cu prerăcire
In figura 4.5 este prezentată dependenţa coeficientului de lichefiere x

funcţie de temperatură la intrarea în schimbătorul de căldură (punctul 2)
pentru un sistem Linde simplu. Rezultă că performanţele sistemului Linde
ar putea fi îmbunătăţite dacă gazul ar intra în schimbătorul de căldură
regenerativ la o temperatură mai scăzută decât cea a mediului ambiant. Un
astfel de sistem modificat este prezentat în figura 4.6, ciclul corespunzător
fiind reprezentat în diagrama T-s în figura 4.7 [7].
In scopul răcirii curentului de gaz, se utilizează o instalaţie frigorifică
auxiliară, care foloseşte ca agent de lucru dioxidul de carbon, amoniac sau
freoni. Temperatura critică a agentului frigorific utilizat trebuie să fie mai
mare decât temperatura mediului ambiant, pentru a putea condensa prin
cedare de căldură către acesta. In cazul în care eficienţa schimbătorului de
căldură este 100 %, temperaturile punctelor 3 şi 6 sunt egale.
Tinând cont de principiul doi al termodinamicii, temperaturile T3 şi
T6 nu pot fi mai mici decât temperatura de fierbere a agentului frigorific
auxiliar în punctul d.
Prin aplicarea primului principiu al termodinamicii pe conturul A-A,
rezultă:
0m &f  i1  m
& m &ria  m
&f i 0  mi
&2  m
&rid (4.9)
Dacă se notează cu r raportul dintre debitul de agent frigorific şi

debitul de gaz:
m
r
r (4.10)
m
134
0.30
Fluid: azot
0.25
p2=300 atm
0.20 Figura 4.5.Variaţia coeficientului
p2=200 atm de lichefiere funcţie de presiunea
0.15
de comprimare pentru un sistem
x
Linde folosind ca agent de lucru

azotul
0.10
p2=100 atm
0.05
p2=50 atm
0
100 150 200 250 300 350
T2, [K]
rezultă din relaţia 4.9 expresia coeficientului de lichefiere:
i i i i
x 1 2 r a c (4.11)
i1  i 0 i1  i 0
Primul termen al membrului drept din ecuaţia (4.11) reprezintă

coeficientul de lichefiere pentru un ciclu Linde simplu. Cel de-al doilea
termen reprezintă creşterea coeficientului de lichefiere datorată prerăcirii
gazului. Temperatura fluidului de răcire auxiliar limitează valoarea lui x.
Valoarea maximă a acestuia este:
i i
x max  6 3 (4.12)
i6  i0
unde i3 şi i6 sunt valorile entalpiilor specifice la temperatura de fierbere a

agentului frigorific în punctul d. Un alt factor care afectează performanţele
ciclului Linde cu prerăcire este acela că dacă r este prea mare, lichidul în
punctul d nu este complet vaporizat şi ar putea ajunge în aspiraţia
compresorului din instalaţia frigorifică auxiliară. In figura 4.8 este
prezentată variaţia coeficientului de lichefiere funcţie de raportul dintre
debitul de agent frigorific şi debitul de gaz pentru azot ca gaz de lucru şi
freon 12 ca agent frigorific, funcţionând între 1 atm şi 21C şi 5,77 atm.
Dacă comprimarea din instalaţia de lichefiere este izoterm reversibilă şi
comprimarea din instalaţia frigorifică auxiliară este adiabată reversibilă,
consumul de lucru mecanic pe unitatea de gaz comprimat este:
135
P
 T1  s1  s 2    i1  i 2   r  i b  i a  (4.13)
m
apa răcire
b c
a
Figura 4.6. Ciclul
m
 r
Linde cu prerăcire

Q d
r
m
 f
m
 2
 
3
 4
6
P 1 g
 m - m f 
5
m
 f 0

T 2 1
3 6
T0 
4 Figura 4.7. Reprezentarea în

diagrama T-s a sistemului Linde
cu o laminare şi prerăcire
  
0 5 g
s
Ultimul termen reprezintă consumul de lucru mecanic în instalaţia
frigorifică auxiliară; deci consumul de lucru mecanic în această instalaţie
este mai mare decât în cazul ciclului Linde cu o laminare. Acest termen
reprezintă 10% din lucrul mecanic total. Deoarece coeficientul de lichefiere
creşte mai mult decât consumul specific de energie, consumul de lucru
0.15
mecanic pe unitatea de gaz lichefiat este Figura
mai mic 4.8.decât în cazul
Variaţia sistemului
coeficientului
p2=300 atm p =200 atm
Linde simplu, după cum se2 prezintă în figura 4.9.
de lichefiere x funcţie de raportul
dintre debitul de agent frigorific şi
0.10 debitul de gaz pentru ciclul Linde
p2=100 atm
m
 f cu o laminare şi prerăcire, folosind
x ca gaz de lucru azotul. Curbele se
m termină pentru valoarea lui r pentru
0.05
Gaz: azot; 136 care există pericolul ca agentul
p2=50 atm p1=1 atm;
frigorific lichid să ajungă în
T1= 294 K aspiraţia compresorului [1]
0
0 0.1 0.2
r  m r m

8000
l0, kJ/kg lichid
7000
p2=100atm
p2=150atm
6000
p2=200atm
Figura 4.9. Consumul specific de
5000
energie pentru azot într-un sistem
Linde cu prerăcire. Curba punctată
4000
reprezintă locul geometric al
3000
valorilor lui r pentru ca în aspiraţia
p2=300atm compresorului să nu ajungă lichid
2000
1000
0
0 0.05 0.10 0.15 0.20
r  m r m

In cazul real, când se consideră pierderile de frig, se va ţine cont de
faptul că recuperarea incompletă are loc pe două schimbătoare de căldură
şi, de asemenea, că pătrunderile de căldură din exterior sunt mai mari.
4.3. Ciclul Linde cu două presiuni
Ciclul Linde –Hampson simplu poate fi modificat în aşa fel încât

consumul specific de energie să scadă, deşi coeficientul de lichefiere scade.
Deoarece doar o mică parte din gazul care este comprimat în cazul ciclului
Linde-Hampson este lichefiat, ciclul poate fi modificat în aşa fel încât nu
întreaga cantitate de gaz comprimată să fie laminată până la cea mai
scăzută valoare a presiunii [5]. După cum se cunoaşte, lucrul mecanic
specific consumat într-o comprimare izotermă reversibilă este dat de
relaţia:
137
p
lc  RT1ln 2
p1
m
 i
Regenerator

Q 
r1 Q
m
 f r2
3m
 
2

C1 P2 C2 4 A
1 P1 8
VL1
 m - m f  m i  5
g
A 6
Figura 4.10.Ciclul Linde VL2
cu două laminări 7
m
 f 0

T 3 2 1
  
Figura 4.11. Reprezentarea

4 în diagrama T-s a sistemului
5 8 Linde cu două laminări
6  
  
0 7 g
Rezultă că o micşorare a raportului de comprimare va duce la o

reducere a consumului de lucru mecanic de comprimare. Acest lucru se
poate realiza într-un ciclu Linde cu două laminări, ciclu prezentat în figura
4.10, reprezentarea în diagrama T-s fiind redată în figura 4.11.
Gazul este comprimat până la presiunea intermediară în compresorul
de joasă presiune C1, după care este comprimat în compresorul C2 până la
presiunea maximă din ciclu, după ce în aspiraţia acestui compresor a fost
introdus gazul de medie presiune retur. Gazul de înaltă presiune este trecut
printr-un schimbător de căldură de tip regenerativ cu trei circuite, fiind apoi
138
laminat până la presiunea intermediară în punctul 5, unde o parte din gaz se

află în stare lichefiată. Lichidul saturat şi vaporii sunt separaţi într-un
rezervor, de unde vaporii sunt trimişi prin schimbătorul regenerativ în
aspiraţia compresorului C2. Lichidul este laminat până la presiunea minimă
din ciclu.
Prin aplicarea primului principiu al termodinamicii pe conturul A-A
rezultă coeficientul de lichefiere corespunzător ciclului Linde cu două
laminări:
i i i i
x 1 3 f 1 2 (4.14)
i1  i 0 i1  i 0
unde f reprezintă raportul dintre debitul de gaz de medie presiune şi debitul

total de gaz:
m
i
f (4.15)
m
Al doilea termen al relaţiei (4.14) reprezintă scăderea coeficientului

de lichefiere faţă de cel din ciclul Linde cu o singură laminare datorită
împărţirii debitului de gaz în rezervorul de lichid de medie presiune.
Aplicând primul principiu al termodinamicii pe cele două
compresoare, rezultă că lucrul mecanic specific pentru gazul comprimat în
compresorul de înaltă presiune C2 este:
P
  T1  s1  s 3    i1  i 3    f  T1  s1  s 3    i1  i 3   (4.16)
m
Din această relaţie rezultă că în cazul ciclului Linde cu două laminări

lucru mecanic specific de comprimare este mai mic faţă de cel al ciclului
Linde 50000
cu o laminare cu o cantitate echivalentă cu cel de-al doilea termen al
relaţiei. Ciclurile Linde cu două laminări funcţionează cu un factor
fluid:aer;
f=0.70.8., în aşa
p 1
= 1 fel T1încât
atm; = 293K; reducerea consumului de lucru mecanic
4500 p2= 200 atm coeficientului de lichefiere. Astfel, consumul
compensează reducerea
l0, [kJ/kg]
specific de energie este mai redus pentru ciclul Linde cu două laminări faţă
de ciclul
4000 Linde cu o laminare. In figura 4.12 este prezentat consumul
f=0,5
specific de energie funcţie de presiunea intermediară în cazul aerului.
3500 0,6
0,7
3000
0,8
2500
139
2000
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200
Presiunea intermediară, [atm]
Figura 4.12. Consumul specific de

energie pentru ciclul Linde cu două
presiuni
Ciclul prezentat corespunde cazului când presiunea intermediară este

mai mică decât presiunea critică a gazului de lucru [2]. In cazul în care
pi>pk, atunci punctele 5, 6 şi 8 coincid, caz în care dispare rezervorul de
lichid de medie presiune. In această situaţie problema devine
nedeterminată.
4.4. Sistemul de lichefiere în cascadă
Acest sistem este o extensie a sistemului de lichefiere Linde cu

prerăcire, în care sistemul de prerăcire este prerăcit de un alt sistem de
a
răcire. Acest tip de sistem a fost primul sistem de lichefiere folosit pentru
obţinerea aerului lichid.
NH3 Un astfel de sistem, propus de Keesom, este
d
prezentat în figura 4.13. Sistemul
c  bfoloseşte amoniac pentru lichefierea
 
etilenei la presiunea E1 de 1925 kPa, care este folosită pentru lichefierea
V1
metanului la 2530  kPa. In final, metanul este folosit pentru lichefierea
e
azotului, la 1885 kPa [10]. f g
Din punct de vedere termodinamic, sistemul în cascadă este preferat
C2H4
pentru lichefierea
j
unui gaz, deoarece
i
el se hapropie foarte mult de un sistem
ideal.  
E2
Datorită complexităţii sistemului, V2 nu se urmăreşte obţinerea unei

relaţii generalek de consum specific  de lucru mecanic. Ca urmare a faptului
l 
că laminarea se realizează pe un interval dempresiuni mai mic decât în cazul
altor sisteme, performanţele
CH3 acestui sistem sunt mai bune. Un alt avantaj al
o n
acestui sistem îl reprezintă
p faptul
 că se lucrează cu presiuni mai mici.
E3
V3
 
q r s
N2
t
  140
w v
u
Figura 4.13 Ciclu de lichefiere în cascadă pentru lichefierea azotului

Pe de altă parte, din punct de vedere practic acest sistem prezintă un

dezavantaj şi anume acela că fiecare cascadă trebuie sa fie perfect izolată
pentru a impiedica contactul între fluidele de lucru.
In tabelul 4.3 sunt prezentate valorile caracteristice ciclului în
cascadă pentru lichefierea azotului. Ultima coloană prezintă consumul de
lucru mecanic pentru un compresor ideal pentru fiecare cascadă, consumul
total fiind de 1140 kJ/kg azot lichid.
Pe de altă parte, din punct de vedere practic acest sistem prezintă un
dezavantaj şi anume acela că fiecare cascadă trebuie sa fie perfect izolată
pentru a impiedica contactul între fluidele de lucru.
In tabelul 4.3 sunt prezentate valorile caracteristice ciclului în
cascadă pentru lichefierea azotului. Ultima coloană prezintă consumul de
lucru mecanic pentru un compresor ideal pentru fiecare cascadă, consumul
total fiind de 1140 kJ/kg azot lichid.
Tabel 4.3. Valorile caracteristice ciclului în cascadă pentru lichefierea azotului

m, punct p, t, F i, lC
[kg] [atm] [C] [kcal/kg] [kJ/kg azot
lichid]
NH3, 0,331 a 10.2 25 128
141
b 1,0 -34 0,196 128 107

c 1 -34 1.0 390,8
d 1 17 - 417,7
C2H6, 0,963 e 19,0 25 - 74,2
f 19,0 -7 - 64,9
g 19,0 -31 0,0 -25,5 222
h 1,0 -104 0,341 -25,5
i 1,0 -104 1,0 44,0
j 1,0 17 - 79,3
CH4, 0,660 k 24,7 25 - 220,4
0,636 prin E1 m 24,7 -101,0 0,0 64,3 319
0,024 prin E2 n 1,0 -161,6 0,447 64,3
o 1,0 -161,6 1,0 132,6
p 1,0 17 - 221,0
N2, 1,770 q 18,6 25 - 108,9
r 18,6 -158,6 0,872 52,6
s 18,6 -168,6 0,0 27,1
t 1,0 -195,8 0,435 27,1 492
1,0 u 1,0 -195,8 0,0 6,7
0,77 v 1,0 -195,8 1,0 53,65
w 1,0 17 - 110,0
4.5. Sistemul de lichefiere tip Claude
Din punct de vedere termodinamic, laminarea gazului este un proces

ireversibil. Din acest motiv, dacă se doreşte ca parametrii de performanţă ai
unui ciclu de lichefiere să se apropie cât mai mult de cei ai ciclului ideal,
trebuie folosite alte procese pentru obţinerea temperaturilor scăzute. In
sistemul Claude, prezentat în figura 4.14, energia curentului de gaz este
folosită în scopul obţinerii unui lucru mecanic tehnic într-o maşină
detentoare sau detentor. In figura 4.15 este prezentat ciclul Claude în
diagrama T-s [6].
Dacă destinderea în detentor este reversibilă şi adiabatică (aşa cum se
schimbător de căldură
consideră în analiza următoare), atunci procesul de destindere este izentrop,
regenerativ
obţinându-se o cădere de temperatură mult mai mare decât
compresor A
în cazul
m
destinderii
fm  prin
2 laminare. 3 In sistemul 4 Claude gazul este mai întâi
  
comprimat până la o presiune  de aproximativ 40 atm şi apoitrecut printr-un
prim schimbător de 9 regenerativ. 7Apoi aproximativ5 6080 % din
căldură 8
P 1 g ventil
debit este destins înRg1 Rg2apoi introdus
detentor, fiind Rg3în circuitul retur, înaintea
 m
 - m

schimbătorului
f  m
de căldură Rg2. Pe laminare
D 6
e
detentor Rezervor
m
 f 0 de lichid
A 142 
Figura 4.14. Sistemul de lichefiere Claude

T
2 1
3  
9
4 Figura 4.15. Reprezentarea în

 7
5  diagrama T-s a sistemului de
 8 lichefiere Claude

e

   et
0 6 g
s
Restul de gaz de pe circuitul de înaltă presiune, care urmează să fie
lichefiat, este trecut prin schimbătoarele Rg2 şi Rg3, fiind în final laminat
într-un ventil de laminare şi introdus într-un rezervor de lichid. Vaporii reci
de gaz, cu starea g, sunt trimişi din rezervor în aspiraţia compresorului,
constituind circuitul invers prin cele trei schimbătoare de căldură de tip
regenerativ. In ultima parte a circuitului se prevede ventil de laminare,
deoarece nu se admite lichid în detentor. Lichidul are o compresibilitate
mult mai mică decât a gazului; de aceea, dacă în cilindrul unui detentor (de
tip cu piston) apare lichid, vor apare tensiuni instantanee foarte mari. Unele
detentoare rotative de tip axial permit prezenţa lichidului în proporţie de
15%, fără a suferi deteriorări. In unele sisteme Claude, lucrul mecanic
obţinut la arborele detentorului este folosit pentru comprimarea gazului
care urmează să fie lichefiat. In multe din sistemele mici, acest lucru
143
mecanic este folosit pentru antrenarea ventilatoarelor folosite la ventilarea

spaţiilor de lucru.
Prin aplicarea primului principiu al termodinamicii pe conturul A-A
şi fără a considera pătrunderi de căldură din exterior, rezultă:
0m &f  i1  m
& m &f if  m
&eie  mi
&2  m
&ei e (4.17)
Dacă se defineste fracţia de debit care este destinsă în detentor ca

fiind:
m
e
g (4.18)
m
atunci coeficientul de lichefiere capătă expresia:
m f i1  i 2 i i
x  g 3 e (4.19)
m i1  i 0 i1  i 0
Se poate observa că cel de-al doilea termen al expresiei reprezintă

creşterea performanţelor ciclului în comparaţie cu ciclul Linde-Hampson
cu o laminare. Desigur, în relaţia 4.19 trebuie respectată condiţia:
x  g 1
Consumul de lucru mecanic pe unitatea de gaz comprimat este

acelaşi ca în cazul sistemului Linde-Hampson, dacă lucrul mecanic util
obţinut în detentor nu este utilizat în comprimarea gazului. Dacă acest lucru
mecanic este utilizat în sistem, atunci lucrul mecanic consumat pe unitatea
de gaz comprimat este:
 P  Pc PD
  (4.20)
m
 m m

Aplicând primul principiu pe detentor, rezultă expresia lucrului

mecanic de destindere:
PD  m e  i 3  i e  (4.21)
Dacă lucrul mecanic de destindere este folosit pentru comprimarea

gazului care urmează să fie lichefiat, atunci lucrul mecanic consumat pe
ciclu este:
144
P
  T1  s1  s 2    i1  i 2    g i 3  i e  (4.22)
m
Pentru fiecare valoare a presiunii ridicate (p2 sau p3) şi pentru fiecare
valoare a mărimii g, care defineşte raportul dintre debitul de gaz destins în
detentor şi debitul de gaz comprimat în sistem, se poate determina care este
temperatura punctului 3 (condiţiile de intrare în detentor) pentru care se
obţine cel mai mic consum specific de energie. In figura 4.16 este
reprezentat grafic consumul specific de energie pentru lichefierea aerului.
Se poate observa că odată cu creşterea presiunii de comprimare, consumul
specific de energie scade.
12000
fluid:aer;
10000 Figura 4.16. Consumul specific
l0, [kJ/kg]
p2=20atm de energie pe unitatea de aer

lichefiat pentru ciclul Claude
8000
40atm
6000
100atm
4000
200atm
2000
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1.0
Debitul relativ destins în detentor,
Fracţia de debit de fluid criogenic g destinsă în detentor afectează

coeficientul de lichefiere x. O creştere a valorii lui g conduce iniţial la o
creştere a coeficientului de lichefiere, după care conduce la o scădere a
acestuia. Fracţia de debit supus laminării şi entalpia i 4 variază diferit cu
creşterea lui g. Astfel fracţia de debit supus laminării scade cu creşterea
debitului destins în detentor. In schimb entalpia i4 la început scade
apreciabil, apoi dependenţa acesteia devine mai slabă, în final devenind
independentă de variaţia lui g. Produsul 1  g  i 7  i 4  este proporţional cu
frigul produs în treapta cu laminare. Dacă acest produs creşte, creşte şi
coeficientul de lichefiere. Această creştere continuă până când g  g optim .
Pentru cazul g  g optim frigul produs de circuitul invers de gaz nu este total
recuperat în schimbătorul de căldură, deoarece cantitatea de gaz comprimat
145
care trebuie răcit este prea mică, în timp ce debitul de gaz rece este mare.
Ca o consecinţă a acestui fapt, diferenţa de temperatură la capatul cald al
regeneratorului Rg2 devine prea mare, ceea ce conduce la o scădere a
coeficientului de lichefiere. Valoarea lui goptim depinde de diferenţa minimă
de temperatură Tmin dintre curentul cald şi cel rece prin schimbătorul de
căldură regenerativ. Din acest motiv este necesară o analiză termodinamică
a dependenţei funcţionale:
g  f  ΔTmin  (4.23)
Cu cât mai mică este diferenţa dintre curentul cald şi curentul rece cu
atât mai eficient este procesul de lichefiere iar pierderile de energie
ireversibile sunt mai mici. Conform celui de-al doilea principiu al
termodinamicii, temperatura curentului cald trebuie să fie mai mare decât
temperatura curentului rece în orice secţiune a schimbătorului de căldură
regenerativ. Din acest motiv, diferenţa de temperatură T dintre cele două
fluide trebuie să fie pozitivă (T>0). Din punct de vedere teoretic T poate
fi reprezentată ca o cantitate infinitezimală care tinde spre zero în orice
secţiune transversală a schimbătorului de căldură regenerativ. Datorită
formei izobare la presiuni mari de lucru (valabil pentru circuitul cald de
înaltă presiune) nu este obligatoriu că dacă există o diferenţă pozitivă de
temperatură între cele două fluide la capătul cald, respectiv rece al
schimbătorului de căldură regenerativ această diferenţă să fie pozitivă şi în
oricare secţiune transversală din interiorul aparatului. De aceea este necesar
să se verifice existenţa acestei diferenţe pozitive de temperatură în
interiorul schimbătorului de căldură regenerativ. Această verificare este
necesară în special în cazul în care capacitatea calorică a fluidului de lucru
m c p variază substanţial de-a lungul aparatului. Această situaţie apare
frecvent în schimbătoarele de căldură în care fluidele de lucru sunt
hidrogenul sau heliul de medie sau înaltă presiune. Diferenţa minimă de
temperatură dintre cele două fluide care schimbă căldură poate apare în
orice secţiune a schimbătorului de căldură, funcţie de proprietăţile
termodinamice ale gazului de lucru şi de diagrama de curgere. In cazul
ciclului Claude, această diferenţă minimă de temperatură apare la capătul
rece sau într-o secţiune intermediară a schimbătorului de căldură
regenerativ Rg2.
4.5.1. Ciclul Heylandt
Heylandt a arătat că pentru ciclurile de lichefiere de presiune înaltă

(aproximativ 200 atm) şi un raport g de destindere a gazului în detentor de
146
aproximativ 0,6, valoarea optimă a temperaturii la care loc destinderea în

detentor este aproape de cea a mediului ambiant. Din acest motiv se poate
elimina primul schimbător de căldură din sistemul Claude prin
comprimarea gazului până la o presiune p2 de aproximativ 200 atm. Un
astfel de sistem Claude modificat se numeşte sistemul Heylandt şi este
frecvent folosit în lichefierea aerului. Schema acestui sistem este prezentată
în figura 4.17 [2].
Avantajul acestui sistem constă în faptul că sunt eliminate
problemele de ungere. In sistemele de lichefiere a aerului, acesta intră în
detentor la temperatura mediului ambiant şi părăseşte detentorul la o
temperatură de aproximativ 150 K, aşa încât pot fi utilizaţi lubrifianţi uşori.
 compresorregenerativ
Q r
m
 f
m
 2 3 A
 4
7 6
PC 1 Rg2 Rg3 g ventil
 m - m f  m
 e
PD
laminare
5
e
detentor Rezervor
m
 f 0
 de lichid
A
Figura 4.17. Sistemul de lichefiere Heylandt
In sistemul Heylandt, detentorul şi schimbătoarele de căldură

reversibile contribuie în egală măsură la obţinerea temperaturilor joase,
spre deosebire de sistemul Claude în care detentorul are ponderea cea mai
importantă.
Datorită dispariţiei unui schimbător de căldură regenerativ, sistemul
Heylandt este nedeterminat. Pentru a înlătura această nedeterminare, se
scrie o ecuaţie care corelează debitele masice de gaz cu diferenţa minimă
de temperatură într-o secţiune transversală a schimbătorului de căldură
regenerativ Rg2. Pentru aceasta, este necesară trasarea diagramei q-T.
T 2 1
 
1
Figura 4.18. Reprezentarea în
3 7 diagrama T-s a sistemului de
6 lichefiere Claude
e
4

e
t 147
  
0 5 g
s
Această ecuaţie este de forma:
1 x
β sau x  1  β 1  g  (4.24)
1 g
unde  reprezintă coeficientul debitelor masice ale circuitului de gaz rece şi

cel de gaz cald. Acest coeficient depinde de diferenţa minimă de
temperatură Tmin dintre cei doi curenţi. Pentru determinarea valorii
coeficientului  este necesară trasarea izobarelor p2, respectiv p1 în
diagrama q-T. Izobara p1 a circuitului invers de gaz rece este aproape o
dreaptă, în timp ce izobara p2 a circuitului de gaz cald este o curbă,
deoarece căldura specifică cp a acestui curent depinde puternic de
temperatură. Coeficientul  este determinat din condiţia ca diferenţa de
temperatură la capătul cald al schimbătorului de căldură Rg2 Tc şi
diferenţa minimă de temperatură într-o secţiune transversală a acestuia au
valori constante. Punctele 2 şi 1 din diagrama q-T corespund punctelor
similare din figurile 4.17 şi 4.18.
q
p2
Figura 4.19. Diagrama
e 3 q-T pentru determinarea
3c coeficientului 
p1 a
b 
c
d 2
  
Tb Ta 1 Tc T,K
Referitor la fig.4.19 segmentul de dreaptă 2-1 este egal cu diferenţa
de temperatură dintre cele două circuite de gaz la capătul cald al
regeneratorului Rg2 [3].
Linia punctată 1-3c este tangentă la izobară p2, punctul de tangentă
fiind punctul a; această linie reprezintă posibila modificare teoretică a
148
temperaturii gazului retur rece atunci când diferenţa de temperatură la

capătul cald al regeneratorului Rg2 este Tc iar în punctul de tangenţă a,
această diferenţă dintre cele două curente este nulă (Ta este temperatura
curentului cald). Mărimea segmentului a-b este echivalentă cu valoarea
presupusă a diferenţei minime de temperatură dintre cele două fluide Tmin.
Se consideră de regulă Tmin=3…5 K. Cu cât mai mică este diferenţa de
temperatură T dintre cele două circuite, cu atât mai mici sunt pierderile
datorate ireversibilităţilor, dar în acelaşi timp cu atât mai mari sunt
pierderile hidraulice şi dimensiunile geometrice ale schimbătorului de
căldură. Din punctul b este coborâtă o perpendiculară, care intersectează
izobara p1 în punctul c şi axa temperaturilor în punctul d. Se consideră
procesul de transfer de căldură în intervalul de temperaturi T 2Tb: 1 kg de
gaz comprimat este răcit de la temperatura T 2 la temperatura Tb cedând o
cantitate de căldură proporţională cu segmentul b-d; 1 kg de gaz rece se
încălzeşte de la temperatura Tb la temperatura T1 şi absoarbe cantitatea de
căldură proporţională cu segmentul c-d. Considerând că nu sunt pătrunderi
de căldură din exterior, ecuaţia de bilanţ termic pe această secţiune a
schimbătorului de căldură regenerativ este de forma:
 1  g  bd   1  x  cd (4.25)
In cazul ciclului Heylandt valorile optime ale mărimilor x, g şi 

depind de diferenţa de temperatură Tc de la capătul cald al schimbătorului
de căldură regenerativ Rg2. In cazul în care această diferenţă de
temperatură creşte, fără ca diferenţa minimă de temperatură Tmin dintr-o
secţiune intermediară a schimbătorului de căldură să se modifice, atunci va
creşte debitul de gaz care se destinde în detentor, ceea ce va conduce la o
creştere iniţială a coeficientului de lichefiere x urmată de o scădere a valorii
acestuia (figura 4.20).
De exemplu, într-un ciclu de înaltă presiune Heylandt care foloseşte
ca agent de lucru aerul la presiunea p2=200 bar şi T2=300 K, coeficientul de
lichefiere x este maxim pentru Tc=12 K. Orice mărire a acestei diferenţe
de temperatură va duce la o scădere a coeficientului de lichefiere, deoarece
pierderea de frig c p ΔTc creşte mai repede decât frigul util gH obţinut în
detentor.
x g
Figura 4.20. Variaţia coeficientului de
lichefiere x şi a fracţiei de gaz g,
destinsă în detentor funcţie de diferenţa
de temperatură Tc la capătul cald al
regeneratorului Rg2 dintr-un ciclu
149
Heylandt
Tc
4.5.2. Ciclul Kapitza
Kapitza a modificat sistemul Claude prin eliminarea celui de-al

treilea schimbător de căldură de tip regenerativ, sau a schimbătorului de
căldură la temperatura scăzută, după cum se prezintă în figura 4.21
(procesul este reprezentat în figura 4.22). Ciclul Kapitza reprezintă limita
inferioară de funcţionare a ciclului Claude, când în urma destinderii în
detentor rezultă vapori supraîncălziţi aproape de starea de saturaţie
(temperatura acestor vapori este cu 13 K mai mare decât temperatura
vaporilor saturaţi corespunzătoare temperaturii de saturaţie la presiunea p 1).
In sistem s-au efectuat şi alte modificări notabile. Astfel, în locul
detentorului cu piston din ciclul Claude s-a introdus un detentor rotativ.
Primul schimbător de căldură, sau schimbătorul de căldură la temperaturi
ridicate, a fost înlocuit cu o serie de schimbătoare de căldură pereche de tip
regenerativ, care au rol atât de răcire cât şi de purificare. Gazul cald care
intră într-un regenerator este răcit şi impurităţile sunt reţinute în aparat.
 compresor regenerativ
Q r
m
 f
m
 2
 3

4
 A
 
7 6
PC  1 Rg1 Rg2 g ventil
 m - m f  m
 e
PD
laminare
5
e Rezervor
detentor
m
 f 0 de lichid

A
Figura 4.21. Sistemul de lichefiere Kapitza
Apoi, prin acest regenerator este trecut curentul invers, care se

încălzeşte antrenând şi impurităţile îngheţate [1]. Astfel, un regenerator
lucrează în regim de răcire pe când perechea lui lucrează în regim de
încălzire. După câteva minute, este acţionat un sistem de valvule care
comută circuitele de gaz.
150
T 2 1
 1
p2
Figura 4.22. Reprezentarea
p1 în diagrama T-s a sistemului
de lichefiere Kapitza
4 3
 7
e
  
0 5 g
Coeficientul de lichefiere x poate fi determinat din ecuaţia de bilanţ

termic pe conturul A-A, unde fracţia de gaz destinsă în detentor este dată de
relaţia:
g  1  ax  (4.26)
Coeficientul a=1,1…1,25, depinde de gradul de evaporare a

lichidului criogenic în procesul de destindere izentropă:
1
a (4.27)
1 αv
unde v reprezintă fracţia de lichid care se vaporizează în procesul de
laminare. Debitul de fluid criogenic supus procesului de laminare trebuie să
îndeplinească condiţia:
1  g   ax (4.28)
Eficienţa ciclului de lichefiere Kapitza creşte cu creşterea debitului

destins în detentor şi a randamentului destinderii. Consumul specific de
energie în acest ciclu este relativ ridicat, datorită capacităţii frigorifice
specifice scăzute. Din acest motiv pierderile de frig sunt relativ mari. Acest
consum specific de lucru mecanic poate fi substanţial îmbunătăţit prin
folosirea unor turbomaşini (compresoare şi detentoare) şi a unor
schimbătoare de căldură eficiente, precum şi printr-o uşoară creştere a
presiunii p2.
Sistemul Kapitza funcţionează de regulă la presiuni scăzute, de
obicei la o presiune de 67 atm.
151
4.6. Alte sisteme de lichefiere care folosesc detentoare
Sunt mai multe posibilităţi de modificare a sistemului Claude în

scopul îmbunătăţirii performanţelor unui sistem de lichefiere. In figura 4.23
este prezentat un sistem Claude cu două presiuni, principiul fiind similar cu
cel al ciclului Linde cu două presiuni. In cazul acestui sistem, doar gazul
laminat este comprimat până la presiunea maximă din ciclu.
m
e Regenerator
Q 
m f r12 Q r2 3 (m - m e ) 4


P2 11 10
P1
1
 m  m f  e 9  
8 5
PD
 6
Figura 4.23. Ciclul de VL2
lichefiere Claude cu două g  7
presiuni
m
 f 0
Gazul care este circulat prin detentor este comprimat până la o

presiune intermediară şi din acest motiv consumul de lucru mecanic pe
ciclu este redus. In cazul azotului, performanţele ciclului sunt optime în
cazul în care 75 % din debitul de gaz este destins în detentor, sistemul
lucrând între presiunile de 1 atm şi 35 atm [8].
4.7. Sisteme de lichefiere pentru LNG
Instalaţiile de lichefiere a LNG (gaz natural lichefiat) funcţionează

după un ciclu modificat al sistemului în cascadă, denumit MRC (mixed
refrigerant cascade), sistem prezentat în figura 4.24. Acest sistem a fost
denumit de Linnett şi ARC (auto-refrigerated cascade). Funcţionarea
acestui sistem este posibilă datorită faptului că gazul natural este format din
hidrocarburi care au temperaturi de condensare diferite. Aceşti componenţi
pot fi folosiţi pentru răcirea curentului de alimentare a MRC fără a utiliza
sisteme de răcire auxiliare, prin controlarea atentă a compoziţiei gazului din
152
ciclu de răcire. Acest lucru permite utilizarea unui singur compresor pentru
recircularea gazului, spre deosebire de cazul unui sistem clasic în cascadă,
când există câte un compresor pentru fiecare circuit separat [2].
Alimentare
gaz natural
S1 Figura.4.24. Sistemul MRC de

lichefiere a gazului natural
S2
S3
LNG
Gazul natural intră în sistem cu o presiune cuprinsă în ganeral între

3,9 MPa si 5.3 MPa. Dacă presiunea gazului natural este suficient de mare
nu este nevoie de compresor. Amestecul gazos din circuitul de răcire este
comprimat şi parţial condensat în răcitorul intermediar. Amestecul este
trecut apoi printr-un separator de faze, de unde faza lichidă bogată în
propan este laminată şi amestecată cu curentul invers de gaz, asigurând
curentul de răcire în schimbător de căldură S1. Vaporii rezultaţi în
separatorul de faze sunt parţial lichefiaţi în schimbătorul de căldură S1 şi
apoi introduşi în al doilea separator de faze. Faza lichidă rezultată în acest
separator, bogată în etan este laminată şi trecută prin schimbătorul de
căldură S2. Vaporii rezultaţi în separator, precum şi gazul natural de
alimentare sunt parţial condensaţi în cel de-al treilea schimbător de căldură,
S3. In acest punct, fluidul de răcire este metanul, care este laminat şi
recirculat pentru a asigura sarcina de răcire necesară în S3 pentru răcirea
153
curentului direct de gaz natural. Acest gaz este laminat până la o presiune
inferioară aceleia din vasul de stocare.
Acest sistem nu este utilizabil pentru lichefierea gazelor pure sau a
amestecurilor gazoase cum este aerul. Aceasta deoarece, în cazul aerului,
acesta este format din doar doi componenţi majoritari (azotul şi oxigenul).
4.8. Sisteme de lichefiere pentru neon, hidrogen şi heliu
4.8.1. Sistemul Linde-Hampson cu prerăcire pentru neon şi hidrogen
Datorită simplicităţii lui, sistemul Linde-Hampson este indicat pentru

instalaţii mici de lichefiere. S-a arătat că sistemul standard Linde-Hampson
fără prerăcire nu poate fi utilizat pentru neon, hidrogen sau heliu, deoarece
la aceste gaze temperatura maximă de inversiune este sub temperatura
mediului ambiant. Prin alegerea unui sistem de prerăcire corespunzător,
temperatura gazului care intră în partea de lichefiere a sistemului poate fi
coborâtă sub temperatura mediului ambiant. In principiu, orice fluid care
are temperatura punctului triplu sub temperatura maximă de inversiune a
neonului sau hidrogenului poate fi folosit ca fluid de prerăcire [8,9,10]. In
această grupă pot fi considerate fluorurile, oxigenul, aerul, metanul,
argonul şi azotul. Primele patru, practic, sunt excluse datorită pericolului de
explozie pe care îl prezintă utilizarea lor. Argonul ar putea fi o soluţie, dar
el este mult mai scump decât azotul. Rezultă că fluidul de prerăcire optim
pentru lichefierea neonului şi hidrogenului este azotul.
Schema sistemului de lichefiere Linde-Hampson cu prerăcire cu azot
este prezentată în figura 4.25. In cazul lichefiatoarelor mici de laborator,
subsistemul de lichefiere cu azot poate fi înlocuit cu un vas de stocare din
Q
care azotul lichid poate fiSistemul
extras cuşiazot
trecut prin baia de prerăcire, vaporii
R, N 2
m
rezultaţi
 ffiind trecuţi prin schimbătorul de căldură cu trei circuite şi
eliminaţi înm atmosferă. In cazul sistemelor mari se poate face un studiu
economic din care să rezulte dacă este necesară sau nu folosirea unei
PC,N2 de lichefiere a azotului.
instalaţii separate Figura. 4.25. Sistemul Linde-
Deoarece partea sistemului de lichefiere aHampson neonului cu prerăcire cu azot
de sub baia de
pentru lichefierea neonului şi
prerăcire cu azot este un sistem Linde-Hampson normal, rezultă că expresia
hidrogenului
coeficientuluide lichefiere este dată de relaţia:
i Qi r
x  7 8
mi i
7 2
0  
3
Baie LN2 (4.29)
4

PC 1 7
 m - m f  5
A
g
154
6
A m
 f

0
Un alt parametru important al acestui sistem este necesarul de azot

lichid. Aplicând primul principiu al termodinamicii pe un contur care
cuprinde cele două schimbătoare de căldură din subsistemul cu neon sau
hidrogen, baia de azot lichid, rezervorul de neon sau hidrogen lichid şi
ventilul de laminare (conturul A-A) şi fără a considera pierderile de
căldură, rezultă:
&N ic   m
0m &f  i1  m
& m &f i0  m
&N ia  mi
&2 (4.30)
2 2
unde m N 2 reprezintă debitul masic de azot lichid care se vaporizează pentru
prerăcirea neonului sau hidrogenului care trece prin baia de azot lichid, m 
reprezintă debitul masic de neon sau hidrogen care trece prin compresor iar
m f reprezintă debitul masic de neon sau hidrogen care se lichefiază.
Dacă se defineşte raportul dintre debitul masic de azot lichid care se
vaporizează şi debitul masic de neon sau hidrogen care este comprimat ca
fiind:
m
N
2
z (4.31)
m

atunci din relaţia (4.30) rezultă:
i i i i
z 2 1 x 1 0 (4.32)
ic  ia ic  ia
155
Raportul dintre azotul lichid care se vaporizează şi debitul de neon

sau hidrogen care se lichefiază este dat de relaţia:
m N 2 m
N m
2
 z
  (4.33)
m
f m
f m
 x
z/x, [kg N2/kg H2 lichid]
10,0
Fluid: hidrogen
Agent de prerăcire: azot;
p1= 1 atm;
9,5
T1= 294 K
p2=80 atm
Figura.4.26. Variaţia raportului dintre

9,0 debitul masic de azot vaporizat şi
p2=40 atm debitul masic de hidrogen lichefiat
într-un în
S-a arătat că, coeficientul de lichefiere sistem
cazulLinde cu prerăcire
sistemului Linde cu
prerăcire funcţie de temperatura din baia de
8,5 poate fi îmbunătăţit prin scăderea temperaturii la intrarea în
azot lichid
schimbătorul
60 de
65 căldură
70 rece 75 (punctul
80 4 din figura 4.25). Acest lucru poate
fi uşor realizat în cazul
Temperatura în baie,lichefierii
T4 [K] neonului sau hidrogenului prin scăderea
presiunii în baia de azot lichid. Există o limită până la care poate fi scăzută
temperatura, şi anume 63,2 K. La această temperatură azotul lichid se
solidifică sub presiunea propriilor vapori (acesta este punctul triplu pentru
azot), iar o reducere ulterioară a presiunii face ca în baia de azot acesta să
fie în stare solidă şi nu lichidă. Este dificil să se asigure un contact termic
bun între azotul solidm şiNpereţii schimbătorului de căldură, deoarece între
m
perete şi azotul 
f Qsolid
2
se formează un strat de vapori. In figura 4.26 este
r
prezentată variaţia raportului z/x funcţie
BaiedeLNtemperatura din baia de azot
m
 2
 
3
(dacă se consideră sistemul reversibil).
2
4 

4.8.2. Sistemul
PC Claude
 1 pentru neon
7 si hidrogen
m
 -m f
Pentru a produce
 
 5sistemul Claude nu depinde de
temperaturi scăzute,
10 
procesul de laminare. Din acest motiv sistemul prezentat poate fi folosit
PD
pentru lichefierea neonului şi hidrogenului [9].
 6
9
7
156g 
8
m
 f

0
Figura 4.27. Sistemul Claude

de lichefiere a neonului şi
hidrogenului cu prerăcire cu
azot lichid
Pentru a îmbunătăţi performanţele sistemului, se poate folosi baie de

prerăcire cu azot, după cum se prezintă în figura 4.27.
Prin folosirea unei astfel de scheme pentru lichefierea hidrogenului,
coeficientul de performanţă a sistemului Claude cu prerăcire este cu
5075% mai mare decât a celui pentru ciclu Linde cu prerăcire.
4.8.3. Sistemul de lichefiere a hidrogenului cu răcire cu heliu
Pentru lichefierea neonului sau hidrogenului se poate folosi un

sistem auxiliar de răcire cu heliu, aşa cum este prezentat în figura 4.28.
m Q
 Hehidrogenul
In acest sistem, R, N 2 sau neonul este comprimat, prerăcit într-o

baie de azot lichid (în scopul reducerii
b consumului de energie în sistemul
de prerăcire cu heliu) Piar în final acesta se condensează într-un schimbător
de căldură prin răcire cu heliu gazos. Refrigeratorul cu heliu este un sistem
C,N2
Claude modificat în care gazul m

 N 2nu este lichefiat dar este totuşi mai rece
decât hidrogenul lichid. 
Q rHeliul este comprimat, Baieprerăcit
LN2 în baia de azot
m
lichid şi destins într-un detentor
2 pentru
3
a obţine un efect de răcire. Un
avantaj al acestui sistem este faptul că se pot utiliza 4presiuni relativ scăzute.
 c  a
PC 1 8
 m - m f  
5 f
d
Figura.4.28. Sistemul de g 
157 6 e
lichefiere a hidrogenului
cu prerăcire cu heliu 7 Detentor
m
 f heliu

0
Prin aceasta se reduce mărimea compresorului şi grosimea ţevilor din

instalaţie. Hidrogenul sau neonul trebuie comprimat doar până la o presiune
care să compenseze pierderile de presiune din schimbătoarele de căldură
precum şi pe cele de pe conductele instalaţiei [8]. In cazul sistemelor cu
hidrogen se folosesc presiuni cuprinse între 3 atm şi 8 atm. Sistemul este
practic insensibil la nivelul de presiune din circuitul de răcire cu heliu.
Pentru o presiune a heliului gazos de 10 atm, consumul specific de energie
este de 11,000 kJ/kg lichid, pentru care corespunde un coeficient de
performanţă FOM=0.11 (este inclus şi consumul de energie pentru
producerea azotului gazos).
Q rcompresor
m f
m 2 3 Detentor 1
 
4.8.4. Sistemul de lichefiere Collins
 PD1
P 1 Rg1
Ca şi în cazul hidrogenului şi neonului, pentru lichefierea heliului
m m 
poate fi- folosit   
m
 f sistemul Linde-Hampson cu prerăcire,
 e1 folosind ca fluid
Figura.4.29. de
Sistemul
4 e
prerăcire hidrogenul lichid. Unul din momentele
1 importante
Collinsînde ingineria
lichefiere a
Detentor 2 heliului
criogenică a fost dezvoltarea lichefiatorului de heliu de către Samuel
Collins [6]. Acest lichefiator este un sistem Claude modificat, după cum se
5 PD2
arată în figura 4.29.
m
 e2
  
6 e2
7
158
g  8
m
 f 0
Funcţie de presiunea heliului, în acest sistem se pot folosi două până

la cinci detentoare.
Aplicând primul principiu al termodinamicii pe întreg sistemul, cu
excepţia compresorului de heliu şi al detentorului, se poate determina
coeficientul de lichefiere:
m i i Δi Δi
x  f  1 2  f1 e1  f 2 e2 (4.34)
m i1  i 0 i1  i 0 i1  i 0
m
 e1 &
m
unde: f1  ; f 2  e2 ;
m &
m
Δi e1 - căderea de entalpie pe detentorul D1;
Δi e2 - căderea de entalpie pe detentorul D2.
In cazul în care sistemul conţine mai mult de două detentoare, pentru
fiecare detentor apare un termen similar cu cel de-al doilea termen al
relaţiei de mai sus.
Timpul de răcire al unui sistem Collins poate fi redus de la 4 ore la 2
ore prin folosirea unei băi de prerăcire cu azot lichid. In plus, folosirea băii
de azot lichid conduce la creşterea performanţelor de lichefiere ale
sistemului (coeficientul de lichefiere se poate tripla; totuşi, baia de
prerăcire nu este absolut necesară, deoarece sistemul nu depinde doar de
efectul Joule-Thompson obţinut prin laminare pentru obţinerea unei căderi
de temperatură.
159
4.8.5. Sistemul Simon de lichefiere a heliului
Una din metodele utilizate pentru obţinerea unor cantităţi mici de

heliu lichid are la bază sistemul de lichefiere Simon, propus de Simon şi
Pickard in 1948. Acest sistem nu operează în regim staţionar.
Schema acestui ciclu este prezentată în figura 4.30.
Funcţionarea sistemului:
Principalele faze ale procesului sunt:
- procesul 1-2. Heliul gazos este introdus într-un container, la o
presiune de 100150 atm şi la temperatura mediului ambiant.
- procesul 2-3. Este introdus azot lichid în vasul exterior. Astfel, are
loc răcirea vasului exterior şi a tuturor componentelor la temperatura
azotului gazos (77 K). In timpul acestui proces, spaţiul care urmează să fie
vidat este umplut cu heliu gazos, aflat la presiunea atmosferică, pentru a
acţiona ca un mediu de transfer de căldură între containerul interior şi baia
de azot lichid [1,11].
De asemenea, în timpul acestui proces, spaţiul dintre cele două
recipiente este vidat, astfel izolând termic containerul interior. Valvula de
introducere a heliului ramâne în permanenţă deschisă în timpul acestui
proces, iar heliul gazos intră în container, pentru a menţine presiunea
constantă.
- procesul 3-4. In partea superioară a vasului interior este introdus
hidrogen lichid. In acest mod, vasul interior şi componentele sale se răcesc
până la temperatura hidrogenului lichid (20,4 K)
- procesul 4-5. Presiunea deasupra hidrogenului lichid este redusă
până la aproximativ 0,23 kPa. In timpul acestui proces, hidrogenul lichid
fierbe datorită presiunii foarte scăzute, până când se solidifică. La sfârşitul
procesului, hidrogenul solid este la o temperatură de aproximativ 10 K,
aceeaşi cu cea din vasul interior şi a heliului gazos din acesta. Prin alegerea
unei cantităţi corespunzătoare de hidrogen lichid introdus, la sfârşitul
procesului tot hidrogenul
Spre pompa de vacuum solid a sublimat. Astfel, vasul interior este izolat
termic la o reducerea
temperatură de 10 K. Extragere He 1 atm
pentru presiu-
nii deasupra hidrogenului Valvule
Alimentare He 150 atm
Spre pompa vacuum

Azot lichid
Spaţiu vacuumat
Spaţiu pentru hidrogen lichid
Vas cu pereţi din metal cu
căldura specifică redusă
160 Vas Dewar
Figura.4.30. Schema lichefiatorului Simon

- procesul 5-6. Este redusă presiunea heliului gazos la presiunea

atmosferică, prin eliminarea lui în exteriorul sistemului. In timpul acestui
proces, heliul care în final va ramâne în vasul interior, va acţiona asupra
heliului care părăseşte sistemul. Heliul, gazul extras, preia energie din
sistem, ceea ce va duce la scăderea temperaturii heliului care ramâne în
vasul interior. Această scădere de temperatură va duce la un transfer de
căldură între pereţii vasului interior şi heliul gazos rămas în vas. Căldura
este transferată astfel de la vasul interior la heliu gazos. Deoarece căldura
specifică a metalului din care este confecţionat vasul interior este foarte
mică, acest transfer de căldură nu afectează semnificativ performanţele
sistemului. La sfârşitul acestui proces, vasul interior este 75  100  plin
cu heliu lichid.
Dacă se presupune că are loc un transfer de căldură reversibil de la
pereţii vasului la heliul din interiorul acestuia şi că materialul din care este
confecţionat vasul interior are căldura specifică dată de expresia în T3 a lui
12p 4 RT 3
Debye ( c v  ), atunci poate fi estimat coeficientul de lichefiere.
5q 3D
Pentru transferul de căldură reversibil:
dQ  m c Tc ds c  m c c c dTc (4.35)
unde:- mc - masa vasului;

- Tc - temperatura vasului;
- cc - căldura specifică a materialului din care este confecţionat vasul.
Inlocuind căldura specifică a materialului vasului cu expresia lui
Debye, se obţine expresia diferenţială a variaţiei de entropie a materialului
vasului:
dT
ds c  233,78 R c Tc2 c (4.36)
3
D
Integrând ecuaţia (4.36) între limitele punctelor 5 (T5) şi 6 (unde

temperatura este Tf), se obţine variaţia totală de entropie a containerului:
161
 sc  
77,93 R c
3D
T53  Tf3  (4.37)
Deoarece practic nu există transfer de căldură de la mediul ambiant

la vasul interior, variaţia totală de entropie a vasului şi a heliului gazos este
dată de expresia:
 Siesire  Sintrare    S He   S vas

(4.38)
 m 6  m 5  s 5  0   m 6 s 6  m 5s 5   m c  s c
unde m6 este masa totală de heliu în vas după expansiune (punctul 6),
m5 este masa totală de heliu din vas înainte de expansiune (punctul 5),
s5 şi s6 sunt valorile entropiilor specifice în punctele 5, respectiv 6.
Din relaţia 4.38 rezultă:
m 
s 6  s 5   v  s c (4.39)
 m6 
De notat că dacă entropia vasului se schimbă foarte puţin, variaţia de

entropie a heliului este practic nulă.
Entropia s6 se poate scrie şi funcţie de coeficientul de lichefiere x :
s 6  xs f  1  x  s g (4.40)
unde sf este entropia lichidului saturat în condiţii finale, iar s g este entropia
vaporilor saturaţi în condiţii finale.
Din relaţiile (4.39) şi (4.40) rezultă:
s g  s 5   mm v  s v
x 6 (4.41)
sg  sf
Volumul specific al heliului în punctul 6 este dat de relaţia:

v 6  xv f  1  x  v g  v g  x v g  v f   V
m6
(4.42)
unde V este volumul interior al vasului.
Fracţia din volumul vasului care este plin cu lichid V f / V este dată de
relaţia:
162
Vf m f v f xv f
  (4.43)
V m6 v6 v6
Inlocuind volumul specific din relaţia (4.42), rezultă:
Vf x

V vg  vg  (4.44)
 x  1
vf  vf 
Chiar dacă masa extrasă din vas este măsurată, procedura de calcul
este iterativă, deoarece pentru a găsi valoarea lui x trebuie cunoscută masa
m6. Pe de altă parte, masa punctului 6 poate fi determinată după ce se
cunoaşte x.
Cailletet a observat o ceaţă densă atunci când oxigenul gazos aflat la
-32C şi presiune ridicată este expandat într-un aparat similar cu
lichefiatorul Simon; în general, acest lichefiator nu funcţionează în condiţii
bune în cazul folosirii altui gaz decât heliu. Acest lucru se întâmplă din
două motive:
1) raportul vg/vf în punctul critic este cel mai mic pentru heliu (7,5 pentru
heliu, 53,3 pentru hidrogen, 175 pentru azot) ceea ce înseamnă că pentru
un factor de lichefiere dat x, raportul Vf/V este mai mare pentru heliu
decât pentru alte gaze;
2) căldura specifică a metalelor este extrem de redusă la temperatura
heliului, aşa încât o cantitate mică din capacitatea de răcire este pierdută
prin pereţii vasului în cazul lichefierii heliului.
Lichefiatorul Simon este utilizat mai ales în laboratoare, datorită
cantităţii mici de heliu lichid produse. El este utilizat mai ales în
experimente implicând câmpuri magnetice, când între polii magnetului
există un spatiu redus. Heliul lichid din vasul interior al lichefiatorului
Simon poate servi, de exemplu, ca agent de răcire al unui material
paramagnetic.
BIBLIOGRAFIE
[1] Arkharov, A.M. s.a., Cryogenic Systems, BMSTU Press, Moscow,

2000.
[2] Barron, R., Cryogenic Systems, Oxford Press, New York, 1986.
[3] Vance, D., Heat and Mass Transfer, Hemisphere Press, 2001.
[4] Davies, M., The physical Principles of Gas Liquefaction and Low
Temperature Rectification, Longmans, Green and Co. Ltd, London,
1949.
163
[5] Isachenko, V.P., Heat Transfer, Moscow Energiya, 1975.

[6] Usiukin, I.P., Machines and Equipment of Cryogenic Technology,
Moscow, 1982.
[7] *** Linde technical Report, TTP-9411083e, 2000.
[8] Krepschot, R.H., Technology of liquid Helium, NBS Monograph,
1968.
[9] Scott, R.B., Technology and uses of Liquid Hydrogen, The Macmillan
Co., New York, 1964.
[10] Hands, B.A., Cryogenic engineering, Academic Press, London, 1986.
[11] Buller, J.S., A Miniature Self-Regulating Rapid-Cooling Joule-Joule-
Thomson Cryostat, ACE, Vol.16. Plenum Press, New York, 1975.
164

Capitolul 4BT - Sisteme de Lichefiere

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 4BT - Sisteme de Lichefiere

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Criogenie tehnică Sisteme criogenice de lichefiere

CAPITOLUL 4. SISTEME CRIOGENICE DE

Aceste sisteme criogenice au drept scop obţinerea substanţelor de

4.1. Sistemul Linde-Hampson cu o laminare

politropă, urmată de o prerăcire până la o temperatură apropiată

Figura 4.2 Reprezentarea în

Gazul este trecut apoi printr-un schimbător de căldură de tip

Din această relaţie rezultă expresia fracţiei de gaz lichefiat:

Din această relaţie rezultă ca fracţia de gaz lichefiat depinde de:

Din relaţia de definiţie a efectului elementar Joule-Thompson,

obţinerii de gaz lichefiat. Pornindu-se de la temperatura mediului ambiant,

Necesarul de lucru mecanic pentru funcţionarea sistemului Linde

Folosind expresia pentru transferul de căldură într-o transformare

Consumul specific de energie este dat de relaţia:

In tabelul 4.1 sunt prezentate caracteristicile sistemului Linde pentru

Fluid Tf,N xm

In cazul în care se consideră ciclul real, prezentat în figura 4.4, atunci

q 2  i1  i1  c p ΔTc (4.7)

Ca rezultat al acestui schimb imperfect de căldură, circuitul direct nu

Figura 4.4 Reprezentarea în

Un alt tip de pierderi care trebuie luat în considerare se datorează

Ca urmare a acestui tip de pierdere, circuitul direct nu mai poate fi

Deci în caz real coeficientul de lichefiere este mai mic, în timp ce

4.2. Sistemul Linde cu prerăcire

In figura 4.5 este prezentată dependenţa coeficientului de lichefiere x

Dacă se notează cu r raportul dintre debitul de agent frigorific şi

Linde folosind ca agent de lucru

rezultă din relaţia 4.9 expresia coeficientului de lichefiere:

Primul termen al membrului drept din ecuaţia (4.11) reprezintă

unde i3 şi i6 sunt valorile entalpiilor specifice la temperatura de fierbere a

4 Figura 4.7. Reprezentarea în

4.3. Ciclul Linde cu două presiuni

Ciclul Linde –Hampson simplu poate fi modificat în aşa fel încât

Figura 4.11. Reprezentarea

Rezultă că o micşorare a raportului de comprimare va duce la o

laminat până la presiunea intermediară în punctul 5, unde o parte din gaz se

unde f reprezintă raportul dintre debitul de gaz de medie presiune şi debitul

Al doilea termen al relaţiei (4.14) reprezintă scăderea coeficientului

Din această relaţie rezultă că în cazul ciclului Linde cu două laminări

Figura 4.12. Consumul specific de

Ciclul prezentat corespunde cazului când presiunea intermediară este

4.4. Sistemul de lichefiere în cascadă

Acest sistem este o extensie a sistemului de lichefiere Linde cu

Figura 4.13 Ciclu de lichefiere în cascadă pentru lichefierea azotului

Pe de altă parte, din punct de vedere practic acest sistem prezintă un

Tabel 4.3. Valorile caracteristice ciclului în cascadă pentru lichefierea azotului

b 1,0 -34 0,196 128 107

4.5. Sistemul de lichefiere tip Claude

Din punct de vedere termodinamic, laminarea gazului este un proces

Figura 4.14. Sistemul de lichefiere Claude

4 Figura 4.15. Reprezentarea în

mecanic este folosit pentru antrenarea ventilatoarelor folosite la ventilarea

Dacă se defineste fracţia de debit care este destinsă în detentor ca

Se poate observa că cel de-al doilea termen al expresiei reprezintă

Consumul de lucru mecanic pe unitatea de gaz comprimat este

Aplicând primul principiu pe detentor, rezultă expresia lucrului

Dacă lucrul mecanic de destindere este folosit pentru comprimarea

p2=20atm de energie pe unitatea de aer

Debitul relativ destins în detentor,

Fracţia de debit de fluid criogenic g destinsă în detentor afectează

4.5.1. Ciclul Heylandt

Heylandt a arătat că pentru ciclurile de lichefiere de presiune înaltă

aproximativ 0,6, valoarea optimă a temperaturii la care loc destinderea în