MASURARE PRESIUNI.MANOMETRE. SENZORI.TRADUCTOARE.

CARACTERIZARE GENERALĂ
Presiunea este una din cele mai importante mărimi de stare a fluidelor iar aparatele pentru măsurarea acestei mărimi sunt
foarte variate. Unele din ele sunt foarte simple, cum sunt de exemplu cele cu tub în formă de U, iar altele sunt destul de complicate,
ca de exemplu cele pentru generarea presiunilor etalon sau cele pentru măsurarea presiunilor foarte mici ori foarte mari.
Unele dintre aceste aparate, ca de exemplu manometrele cu tub în U îndeplinesc atât funcţia de senzor-traductor, cât şi
funcţia de aparat de măsurare. În cele mai multe cazuri însă, îndeosebi în industrie, măsurarea presiunii se face cu ajutorul unui
sistem alcătuit din elemente cu funcţii distincte: senzor sau traductor şi aparat de măsurare În cadrul unui astfel de sistem numai
senzorul sau traductorul este specific măsurării presiunii, iar celelalte elemente, convertorul-adaptor şi aparatul de măsurare şi
vizualizare, sunt elemente comune în mai multe sisteme de măsurare.
Pentru măsurarea presiunii se folosesc o multime de unităţi de măsură. În SI unitatea de măsură este N/m 2, dar în practică
se folosesc unităţi ca: bar, dN/cm2, atm, mmHg, mmH2O, pound/inch2 ş.a.
Aparatele şi sistemele pentru măsurat presiunea pot fi clasificate după mai multe criterii.
După valoarea presiunii măsurate deosebim:
− manometre, dacă presiunea măsurată este mai mare decât presiunea atmosferică;
− vacumetre, dacă presiunea măsurată este mai mică decât cea atmosferică;
− manovacumetre, dacă pot măsura şi presiuni mai mari şi presiuni mai mici decât presiunea atmosferică;
− manometre diferenţiale dacă măsoară diferenţa dintre două presiuni.
După subordonarea metrologică deosebim:
− manometre de lucru;
− manometre etalon.
După modul de prezentare a rezultatului măsurării distingem:
− manometre indicatoare;
− manometre înregistratoare,
care la rândul lor pot fi:
− aparate indicatoare / înregistratoare de tip analogic;
− aparate indicatoare / înregistratoare de tip numeric.
După principiul care stă la baza funcţionării lor, mai precis, după principiul care stă la baza senzorilor de presiune există:
− manometre bazate pe echilibrarea hidrostatică;
− manometre bazate pe echilibrarea de forte şi momente;
− manometre bazate pe fenomene / proprietăţi electrice, electronice sau ionice.
În cele ce urmează vom prezenta cele mai uzuale tipuri de senzori şi traductoare de presiune în ideea ca acestea pot fi
folosite direct sau pot fi cuplate cu elemente uzuale de convertire-adaptare şi măsurare-vizualizare a rezultatului măsurării sau pot fi
conectate în sisteme pentru achiziţia de date cu ajutorul calculatorului sau în sisteme de reglare, de semnalizare, de protecţie s.a.
MANOMETRE BAZATE PE ECHILIBRAREA HIDROSTATICĂ.
Principiu de funcţionare. Tipuri. Măsurarea presiunii cu ajutorul acestui tip de aparate se bazează pe echilibrarea
presiunii de măsurat cu o presiune cunoscută creată de o coloană de lichid sau produsă într-un cilindru de un piston acţionat cu
greutăţi. Unele dintre ele sunt foarte simple şi îndeplinesc şi funcţia de aparat de măsurare pe când celelalte, care se folosesc în
industrie, îndeplinesc numai funcţia de senzor sau traductor.
Manometre diferenţiale cu lichid. Cele mai uzuale tipuri de manometre cu lichid sunt:
− Manometre cu tub în formă de U;
− Manometre cu rezervor şi tub;
− Manometre cu compensare;
− Manometre cu tuburi concentrice;
− Manometre cu două lichide.
Manometre cu tub în formă de U. Acesta este cel mai simplu tip de manometru, care îndeplineşte şi funcţia de comparare
în vederea măsurării diferenţei de presiune aplicate la capetele tubului, dacă acesta este transparent. Rezultatul măsurării poate fi
citit de utilizator după denivelarea lichidului din tub.
În figura 10.1 este prezentat un astfel de aparat. El este alcătuit din suportul 1 pe care sunt fixate tubul în U, umplut parţial
cu lichid, şi o scara gradata 3. Unul dintre capetele tubului este pus în legătură cu mediul ce are presiunea p1, iar celalalt este pus în
legătură cu mediul de presiune p2. Din condiţia de echilibru a presiunilor din cele două braţe deducem:
p1 = p 2 + γ h sau ∆p = p1 − p 2 = γ h , (10.1)
unde γ este greutatea specifică a lichidului din tub, iar h este diferenţa de nivel a lichidului în cele două braţe ale tubului.

Fig. 10.1. Manometru diferenţial cu echilibrare hidrostatică.

Cu astfel de aparate se măsoară de obicei diferenţe de presiuni (presiuni diferenţiale) ∆p=p1−p2. Dacă p2 este presiunea
mediului ambiant, iar p1 > p2 aparatul este un manometru deoarece măsoară o diferenţă ∆p pozitivă. Dacă însă p1 < p2 aparatul este
un vacuumetru deoarece măsoară o diferenţă ∆p negativă. Aparatul poate fi deci şi manometru şi vacuumetru, adică un
manovacuumetru care se foloseşte îndeosebi în laborator.
Pentru măsurări curente se folosesc aparate cu lungimi ale scalei gradate de la 100 la 1200 mm sau chiar mai mari (vezi
STAS 6526 - 62). Ca lichide se folosesc apă, petrol lampant, alcool etilic, mercur ş.a.
Aparatele cu tub în U sunt într-adevăr foarte simple şi destul de precise, însă prezintă două inconveniente majore: domeniul
de măsurare este limitat de lungimea braţelor tubului şi ele nu pot fi cuplate direct cu alte aparate. Pentru măsurări de precizie
urmează să se facă unele corecţii ale rezultatului măsurării.
 Manometre cu rezervor şi tub. Acestea sunt aparate cu tub în U la care unul dintre braţe este înlocuit cu un rezervor cu
secţiune mult mai mare decât secţiunea tubului (fig. 10.2).

Fig. 10.2. Manometre cu rezervor si tub:a) cu tub vertical netransparent; b) cu tub înclinat transparent.
Relaţia dintre diferenţa de presiune si denivelare este de forma:
D2 d2
∆p = γ h1 (1 + ) = γ h 2 (1 + ) (10.2)
d2 D2
unde h1 este denivelarea din rezervor faţă de reperul 0, γ − greutatea specifică a lichidului din sistem, d − diametrul interior al tubului,
D − diametrul interior al rezervorului, iar h2 − denivelarea lichidului din tub faţă de cota 0.
Acest tip de manometre se fabrică în două variante:
Cu tub vertical din metal netransparent. Cu tub înclinat din material transparent.
Prima variantă, Manometrul cu rezervor şi tub vertical este prezentat în figura 10.2,a. Dacă tubul este realizat din
material transparent, acest aparat, funcţionează ca şi cel prezentat mai înainte. În mod obişnuit însă, astfel de aparate se realizează
în întregime din metale netransparente şi în acest caz diferenţa de presiune se determină după nivelul lichidului din rezervor, h1, faţă
de cota 0. Pentru a putea urmări nivelul din rezervor se foloseşte un senzor de nivel cu plutitor care transformă acest nivel în
deplasare unghiulară. Această deplasare este transmisă în afara rezervorului sub forma deviaţiei unui ac în faţa unei scale sau este
convertită în alt semnal care urmează a fi măsurat cu un aparat uzual corespunzător.
Traductoarele cu rezervor şi plutitor se fabrică pentru utilizări industriale în mai multe dimensiuni pentru diferenţe de
presiune de până la 1 bar.
Pentru mărirea limitelor de măsurare, la aceleaşi dimensiuni ale senzo-rului, se folosesc lichide cu greutate specifică mare,
cum este de exemplu mercurul.
Spre deosebire de aparatele cu rezervor şi tub vertical, Manometrele cu rezervor şi tub înclinat au tubul înclinat cu un
unghi α faţă de orizontală, pentru a le mări sensibilitatea, deoarece la aceeaşi denivelare h2 pe verticală, corespunde o lungime l mai
mare a tubului înclinat, de-a lungul căruia este plasată scala (fig. 10.2,b).
Dependenta dintre diferenţa de presiune şi denivelarea lichidului este de forma:
d2
∆p = γh2 (1 + ) = γl sin α , (10.3)
D2
unde l este lungimea coloanei de lichid în tubul înclinat, faţă de cota 0.
Manometrele cu tub înclinat se realizează în două subvariante şi anume:
− cu tub înclinat la un unghi fix; − cu tub înclinabil la diverse unghiuri.
Erorile de măsurare cu aceste aparate sunt cuprinse între 0,5 şi 1% din limita superioară a domeniului de măsurare, deci
fac parte din clasele de precizie 0,5 sau 1. Ele se folosesc pentru măsurarea diferenţelor de presiune de până la 200 mm H2O.
Manovacumetre de verificare. Acestea sunt aparate de precizie folosite ca etaloane de presiune şi vid, pentru gama de
presiuni ± 250 N/m 2, (circa ± 250 mm H2O).
Un astfel de aparat, schematic prezentat în figura 10.3, este alcătuit din vasele 1 şi 2 umplute parţial cu apă distilată şi unite
printr-un tub elastic 3. Rezervorul 1 se poate deplasa pe verticală prin rotirea tamburului 4, solidar cu şurubul 5. Acest rezervor poate
fi poziţionat prin intermediul reperului 7 faţă de scala aparatului 6, gradată în mm H 2O. Tamburul are pe circumferinţă gradaţii
reprezentând fracţiuni de mm deplasare pe verticală şi un reper 11. Vasul 2 este fix, dar în cadrul operaţiei de reglare iniţială a
aparatului, poate fi deplasat pe verticală cu ajutorul şurubului 8, acţionat prin rozeta 9, astfel încât nivelul din el să ajungă în dreptul
reperului 10. Pentru a observa mai uşor nivelul faţă de reperul 10 se foloseşte un sistem cu lupă şi oglindă.

Fig. 10.3. Microvacuumetru cu compensare.

Înainte de utilizare, micromanovacumetrul se reglează la zero (fără presiuni) în felul următor:

− se aşază aparatul cu vasele 1 şi 2 în poziţie verticală;
− se aduce reperul 7 la valoarea zero a scalei;
− se aduce şi reperul 11 la valoarea zero a tamburului;
− cu ajutorul rozetei 9 se deplasează vasul 2 până când nivelul din acest vas ajunge în dreptul reperului 10.
Producerea cu acest aparat a unei presiuni etalon se face în felul următor: presupunând că se doreşte o suprapresiune de
80,5 mm H2O rezervorul 1 se deplasează pe verticală, rotind tamburul 4 astfel încât, reperul 7 să ajungă între gradaţiile 80 şi 81, iar
tamburul 4 în dreptul gradaţiei 0,5 mm. În acest fel nivelul în vasul 2 creste. Se aplică apoi prin racordul 12 o presiune reglabilă,
aceeaşi care se aplică şi manometrului de verificat, şi se măreşte până când nivelul din vasul 2 ajunge în dreptul reperului 10. În
acest fel se generează o presiune (etalon) egală cu cea prescrisă (80,5 mm Hg).
În cazul că se doreşte producerea unei depresiuni etalon se procedează în acelaşi mod, cu singura deosebire că
depresiunea reglabilă se aplică prin ştuţul 13, asupra rezervorului 1.
Manometre cu tuburi concentrice. Aceste aparate sunt alcătuite dintr-un tub exterior şi un tub interior concentric, formând
două vase comunicante umplute parţial cu lichid (fig. 10.4). Pe suprafaţa lichidului din vasul interior se află un plutitor, care, prin
intermediul unui mecanism cu pârghii şi articulaţii sau angrenaje, transmite în afara tubului nivelul lichidului din vas, ca măsură a
diferenţei presiunilor p1 şi p2, aplicate în cele două tuburi.
Dependenta dintre denivelarea din vasul interior şi diferenţa de presiune aplicată este exprimată de relaţia:
d2
∆h ≅ (1 + ) γ ∆p , (10.4)
D 2 −d 2
unde D este diametrul interior al tubului exterior, d − diametrul exterior al tubului interior, γ este greutatea specifică a lichidului din
tuburi, iar ∆p = p1 − p2.
Aceste aparate pot fi folosite şi ca vacuumetre, dacă ∆p < 0.

Fig. 10.4. Manometru diferenţial cu tuburi concentrice.

Manometre cu două lichide. Schema unui astfel de aparat este prezentată în figura 10.5. În tubul sub formă de U se
introduc două lichide manometrice, cu greutăţile specifice γ 1 şi respectiv γ 2, cel cu greutatea specifică mai mică situându-se deasupra
celuilalt. Din condiţia de echilibru hidrostatic rezultă:

p1 + γ 2 h = p 2 + γ 1 h sau ∆p = p1 − p 2 = ( γ 1 − γ 2 )h , (10.5)
unde h este denivelarea suprafeţelor de separare a lichidelor.

Fig. 10.5. Manometru diferenţial cu două lichide.

Prin alegerea unor lichide corespunzătoare, cu γ 1 şi γ 2 cât mai apropiate, se obţine o sensibilitate foarte înaltă, aceasta fiind
invers proporţională cu diferenţa γ 1 − γ 2. Ca lichide manometrice se aleg apa şi unul dintre lichidele: benzina, nitrobenzen, cloroform,
tetraclorura de carbon s.a. Lichidul cu greutatea specifică mai mică trebuie astfel ales încât acesta să nu fie miscibil cu celălalt lichid
manometric cu mediile având presiunile p1, respectiv p2 şi să nu se combine chimic cu acestea.
Cu toate ca lichidele manometrice sunt incolore, suprafaţa lor de separare se distinge cu uşurinţă datorită refracţiei diferite a
luminii prin cele două medii.
Erori şi corecţii comune manometrelor hidrostatice. Cele mai importante erori sistematice care pot apărea sunt cauzate
de temperatură, de gravitaţie şi de abaterea de la verticalitate a tuburilor şi scării gradate.
Corecţia pentru temperatură are două componente: una datorită dilatării / contractării lichidului pe verticală, iar cealaltă
datorită dilatării / contractării scării gradate.
Dacă hT este denivelarea coloanei de lichid la temperatura de lucru T, denivelarea coloanei corespunzătoare unei
temperaturi de referinţă T0 se determină din relaţia:
hT
h0 = , (10.6)
1 + β(T − T0 )
unde β este coeficientul mediu de dilatare volumică a lichidului manometric.
Pentru corectarea rezultatului măsurării prin eliminarea influentei dilatării scării gradate se foloseşte relaţia:
h0 =1 + α(T − T0 ) , (10.7)
unde α este coeficientul de dilatare liniară a scării gradate iar T0 − temperatura de referinţă (T0 = 20o C). Prin urmare, calculul
denivelării h0 corespunzătoare temperaturii de referinţă T0 pe baza denivelării hT la temperatura de lucru T, se face conform relaţiei:
1 + α(t − T0 )
h0 = hT (10.8)
1 + β(T − T0 )
Corecţia pentru gravitaţie este necesară dacă la locul măsurării acceleraţia gravitaţiei g este diferită de valoarea normală,
gn=9,81 m/s 2, atunci denivelarea hn corespunzătoare unei gravitaţii normale se determină din relaţia:
g
hn = h , (10.9)
gn
unde h este denivelarea constatată la locul măsurării.
Corecţia pentru verticalitate se introduce atunci când axa scării gradate este paralelă cu axa tuburilor şi acestea au o
înclinare α faţă de verticală; denivelarea se corectează cu relaţia:
h = hα cos α , (10.10)
unde hα este denivelarea citită pe scala înclinată.
10.6. MANOMETRE BAZATE PE ECHLIBRARE DE FORŢE ŞI/SAU MOMENTE
Măsurarea presiunii cu astfel de aparate are la bază echilibrarea forţelor sau momentelor create de presiunea sau diferenţa
de presiune de măsurat asupra unui senzor de forte sau momente reactive ale senzorului respectiv.
După mijloacele şi modul de echilibrare distingem:
− Manometre bazate pe echilibrare cu greutăţi;
− Manometre cu echilibrare prin forte reactive;
− Manometre cu echilibrare prin momente reactive.
Manometre bazate pe echilibrare cu greutăţi
Aceste aparate sunt utilizate ca aparate etalon pentru generarea şi măsurarea presiunilor în game foarte largi. Ele
încadrează în clasele de precizie 0,2; 0,1; 0,05; 0,02; 0,01 şi 0,005. Au ca element specific un ansamblu cilindru - plunger care
funcţionează pe baza legii lui Pascal.
Există mai multe variante de realizare, dintre care vom prezenta:
− Manometre cu plunger şi greutăţi;
− Manometre cu plunger şi multiplicator hidrostatic.
Manometre cu plunger şi greutăţi. Acest tip de aparat are ca elemente esenţiale un cilindru 1 cu plunger 2, asupra căruia
acţionează greutatea unor piese 3, aşezate pe talerul 4 (fig. 10.6).

Fig. 10.6. Manometru cu plunger şi greutăţi.

Presiunea creată în interiorul cilindrului este:
G
p= , (10.11)
S
unde G este greutatea plungerului, tijei şi a pieselor aşezate pe taler, iar S − aria suprafeţei frontale a plungerului.
Cu astfel de aparate pot fi create presiuni până la 100 bar.
Manometre cu multiplicator hidrostatic. Pentru a crea presiuni mai mari se folosesc cilindrii cu secţiuni mai mici sau se
folosesc sisteme cu multiplicarea forţei sau a presiunii hidrostatice. Un manometru cu multiplicator hidrostatic este prezentat
principial în figura 10.7.
În componenţa acestuia intră trei ansambluri cilindru-plunjer şi anume: cilindrul 1 şi plungerul 2 de înaltă presiune, cilindrul 3
şi plungerul 4 de presiune intermediară şi cilindrul 7 cu plungerul 8 de joasă presiune. Spatiul intermediar 5 este umplut cu ulei, iar
plungerele 2 si 4 sunt solidarizate cu tija intermediară 6.
Dependenţa dintre presiunea obţinută la racordul 9 şi greutăţile 10 aplicate pe plungerul de joasă presiune este exprimată
de relaţia:
GS 4 G ′
p= + , (10.12)
S 2 S8 S 2
unde G reprezintă greutăţile plungerului, tijei, talerului şi a pieselor de pe taler, S4−aria plungerului intermediar, S2 − aria plungerului de
înaltă presiune, S8 - aria plungerului de joasă presiune iar G' − greutatea plungerelor 2 şi 4 inclusiv greutatea tijei intermediare.

Fig. 10.7. Manometru etalon cu multiplicator hidrostatic.

Există şi alte tipuri de manometre de acest fel: manometre cu piston dife-renţial, manometre cu piston combinat, manometre
cu piston echilibrat ş.a [39].
10.3.2. Vacumetre cu plunger şi greutăţi
Principial, un astfel de vacumetru este alcătuit din ansamblul plunger 1 cu
cilindrul 2, pus în comunicaţie cu un rezervor 3, şi o pompă de mână 4, prin intermediul unui vas de separare a lichidelor 5 (fig. 10.8).
Aparatul conţine două lichide de lucru: unul situat în partea inferioară a vasului de separare 5, în tubul de legătură şi în
rezervorul 3, care este de obicei mercur, iar celălalt, situat deasupra mercurului din vasul de separare şi în pompa 4, de regulă petrol
lampant.
Pentru a funcţiona ca vacumetru este necesar ca greutatea pistonului, a talerului şi a greutăţilor de pe taler să fie echilibrată
de forţa hidrostatică a coloanei de lichid din rezervorul 3 şi din tubul de legătură, rezervorul fiind pus în comunicaţie cu atmosfera.
Echilibrarea se face, din când în când, fie cu ajutorul pompei cu piston 4, fie adăugând sau scăzând lichid din rezervorul 3.
Pentru măsurarea depresiunii, rezervorul 3 se pune în comunicaţie cu spaţiul a cărei depresiune se măsoară sau se
produce. În momentul punerii în comunicaţie echilibrul se strică: pentru a-l reface se scoate de pe taler o parte dintre greutăţi şi
anume o parte proporţională cu depresiunea din rezervorul 3. Valoarea depresiunii (vidului) astfel măsurate se determină din relaţia p
= G/S, unde G reprezintă greutatea pieselor luate de pe taler, iar S − suprafaţa frontală a plungerului.

Fig. 10.8. Vacuumetru cu plunger şi greutăţi.

10.3.3. Manometre bazate pe echilibrarea forţelor
Manometre cu clopot. La baza funcţionării acestui tip de aparate stă principiul echilibrării forţelor hidrostatice (gravitaţionale
şi arhimedice). Principial, un astfel de aparat este alcătuit dintr-un rezervor 1, umplut parţial cu lichid şi dintr-un clopot 2, cufundat în
lichidul din rezervor (fig. 10.9.).
Spaţiul din interiorul clopotului este pus în legătură cu mediul, având presiunea de măsurat p1, iar rezervorul comunică cu
atmosfera sau cu alt mediu, de presiunea p2. Sub efectul diferenţei de presiune ∆p = p1 − p2 > 0, clopotul se ridică până când, prin
denivelarea lichidului de sub clopot şi din rezervor, pe înălţimea ∆h, se realizează un echilibru al forţelor ce acţionează asupra
clopotului: forţa de presiune ascensională, forţa gravitaţională şi cea arhimedică asupra acestuia.

Fig. 10.9. Manometru cu clopot.

Poziţia pe verticală a clopotului faţă de un anumit reper ∆x este depen-dentă de denivelarea ∆h şi constituie o măsură a
diferenţei de presiune ∆p, conform relaţiei
∆x = f ( ∆h) ≅ K ∆p , (10.13)
unde K este un coeficient dependent de dimensiunile clopotului şi rezervorului (diametre şi grosimi) precum şi de greutatea specifică
a lichidului din aparat.
Manometrul cu clopot este un aparat foarte sensibil, cu care se pot măsura diferenţe de presiune până la circa 200 mm
H2O.
10.3.4. Manometre bazate pe echilibrarea momentelor
Manometre cu tor oscilant. Funcţionarea acestor aparate se bazează pe principiul echilibrării momentului activ de
presiune cu un moment reactiv al unui senzor de formă toroidală (fig. 10.10). Senzorul toroidal are în partea superioară un perete
despărţitor şi două racorduri elastice pentru prize de presiune şi se sprijină pe o articulaţie centrală. El are în partea inferioară o
contragreutate şi este umplut parţial cu un lichid. Se formează astfel două camere de presiune: una pentru presiunea p1 iar cealaltă
pentru presiunea p2.
Pentru ∆p = p1 − p2 = 0, torul capătă o poziţie de referinţă, caracterizată prin unghiul α = 0. Sub efectul unei diferenţe de
presiune ∆p ≠ 0, se creează o denivelare a lichidului din tor şi un moment activ care produce o deplasare unghiulară, până când
aceasta se echilibrează cu momentul reactiv, care creste cu creşterea deplasării unghiulare.

Fig. 10.10. Manometru cu tor oscilant.

Unghiul de înclinare a torului α constituie o măsură a diferenţei de presiune, conform relaţiei:
G ⋅l
∆p = p1 − p 2 = sin α , (10.14)
S ⋅r
unde G este contragreutatea torului, l − distanţa pe orizontală dintre centrul de greutate al sistemului mobil şi punctul de articulaţie, S
− aria peretelui despărţitor, iar r − raza medie a torului.
Cu astfel de aparate se pot măsura diferenţe de presiuni până la 0,2 bar, cu erori de 1 - 2% din limita maximă de măsurare.
Alte detalii în [39].
MANOMETRE ŞI TRADUCTOARE BAZATE PE DEFORMATIA ELASTICĂ
10.4.1. Caracterizare generală
Funcţionarea acestor aparate se bazează pe dependenta dintre deformaţia elastică a unui element sensibil şi presiunea sau
diferenţa de presiune la care este supus. După forma elementului elastic aparatele de acest tip pot fi: cu tub Bourdon; cu membrană;
cu capsulă; cu burduf.
Deformaţia elementului elastic este de obicei amplificată de un mecanism cu angrenaje şi pârghii, şi este folosită ca măsură
a presiunii sau diferenţei de presiune aplicate. Uneori, deformatia este convertită în altă mărime mai uşor de transmis şi de prelucrat
în vederea măsurării sau a altei operaţii.
 Aceste aparate sunt în general compacte şi relativ simple, sunt robuste şi se exploatează uşor. Cu ele se acoperă un
domeniu foarte larg de presiuni şi diferenţe de presiuni: de la 0,1 bar la câteva sute de bar.
Unele dintre aparatele din această categorie îndeplinesc atât rolul de senzor, cât şi rolul de aparat de măsurare, cum este
de exemplu manometrul cu tub Bourdon, la care tubul elastic este pus în legătură directă cu scala aparatului printr-o transmisie
mecanică. Pe acestea le vom numi simplu manometre.
În alte cazuri deformaţia elastică a senzorului este transpusă pe un semnal purtător de informaţie, comod de transmis la
distantă. În astfel de cazuri se face distincţia netă între senzor şi aparatul de măsurare.
10.4.2. Manometre cu tub elastic
Manometre cu tub Bourdon. Marea majoritate a manometrelor bazate pe deformaţia elastică au ca senzor un tub elastic
sub forma unui arc de cerc cu un unghi la centru de circa 270o − tubul Bourdon (fig.10.11).

Fig. 10.11. Manometru cu tub Bourdon:

a) schema de principiu; b) sectiuni transversale ale tubului.
Pentru presiuni până la 300 bar, tubul se confecţionează din aliaje neferoase (alamă, bronz etc.), iar pentru presiuni mai
mari se confecţionează din otel. În secţiune, tubul elastic nu este circular, ci are una din formele prezentate în figura 10.11,b.
Deplasarea d a capătului liber a tubului elastic, sub acţiunea presiunii maxime interne, ajunge până la 5 mm, iar raportul dintre
presiune şi deplasare reprezintă sensibilitatea senzorului.
Manometre cu mai multe spire. Pentru a mări sensibilitatea se recurge la tuburi elastice cu mai multe spire (fig. 10.12).

Fig. 10.12. Senzori de presiune:

a) cu tub elicoidal; b) cu tub spiral.
Acestea se realizează în două variante:
− Cu tub sub formă elicoidală;
− Cu tub sub formă de spirală.
Tuburile elicoidale şi cele spirale se confecţionează din alamă sau bronz, şi se utilizează la presiuni până la 16 bar.
10.4.3. Manometre cu membrană elastică
Senzorul unui astfel de manometru este realizat dintr-o carcasă C şi o placă subţire elastică P, de formă circulară, gofrată,
prinsă prin şuruburi de carcasă (fig. 10.13.). Sub acţiunea diferenţei de presiune ∆p, pe cele două feţe ale acesteia, membrana
capătă o deformaţie (săgeată) elastică ∆x, proporţională cu ∆p, deformaţie care este transmisă printr-o tijă centrală la un sistem de
indicare sau înregistrare, direct sau după o prealabilă amplificare.

Fig. 10.13. Senzor de presiune cu membrană elastică.

Manometrele cu membrană se construiesc pentru măsurarea de presiuni diferenţiale până la circa 10 bar, în diverse
variante şi dimensiuni. Diametrul membranei, forma şi adâncimea ondulaţiilor, ca şi proprietăţile fizice ale materialului din care sunt
fabricate, sunt cei mai importanţi parametri de care depind caracteristicile elastice ale acesteia. Pentru aceeaşi formă şi material,
diametrul şi grosimea membranei se aleg în funcţie de diferenţa de presiune de măsurat.
Deformaţia membranei este în general mică, de aceea, în unele cazuri, pentru a mări sensibilitatea, se recurge la folosirea
unei transmisii cu amplificare.
10.4.4. Manometre cu capsulă elastică
Manometrele cu capsulă elastică sunt formate în principal din două membrane ondulate lipite pe contur. Sub acţiunea
diferenţei de presiune de pe faţa interioară şi cea exterioară, ambele membrane se deformează, rezultând o deformaţie dublă faţă de
manometrele cu membrană simplă (fig. 10.14,a.).
Senzori cu mai multe capsule. Pentru a obţine o deformaţie şi mai mare la aceeaşi diferenţă de presiune, se construiesc
senzori de presiune alcătuiţi din mai multe capsule (fig. 10.14,b). Capătul liber al blocului de capsule suferă deplasarea ∆x,
proporţională cu diferenţa dintre presiunea din interiorul capsulelor şi cea din afara acestora.

Fig. 10.14. Senzori de presiune:

 a) Cu o singură capsulă; b) cu două capsule.
Cu senzori de acest tip se pot măsura diferenţe de presiuni de până la circa 5 bar. Caracteristica de transfer ∆x - ∆p este în
general liniară, dar pentru o mai bună liniaritate, pe suprafaţa capsulelor se ataşează câte un arc de formă specială care
compensează abaterile de la liniaritate.
10.4.5. Manometre cu burduf
Burduful simplu este un tub cilindric subţire, ondulat şi astupat la capătul mobil (fig. 10.15,a).
Principiul de funcţionare este asemănător cu cel al blocului de capsule. Sub acţiunea diferenţei de presiune, capătul liber al
burdufului efectuează o deplasare proporţională cu diferenţa de presiune ∆p. Dacă ∆p = p1 − p2 >0 burduful se lungeşte, iar dacă ∆p <
0 acesta se scurtează. Deplasarea ∆x a capătului liber al burdufului este transmisă prin intermediul unei tije către un dispozitiv de
indicare/înregistrare sau către un convertor.

Fig. 10.15. Senzori de presiune cu burduf:

a) Cu burduf simplu; b) Cu burduf interior.
În unele variante constructive între burduf şi corp se amplasează un resort cilindric care serveşte la liniarizarea
caracteristicilor statice de transfer şi la modificarea domeniului presiunilor de măsurat.
Elasticitatea, deci şi sensibilitatea burdufului, este determinată în principal de diametrul şi grosimea acestuia, precum şi de
numărul de ondulaţii şi de proprietăţile mecanice ale materialului din care este confecţionat. Astfel de senzori pot fi folosiţi la
măsurarea diferenţelor de presiune până la 5 bar.
Traductoare cu două burdufuri. În figura 10.16 este prezentat un senzor de presiune diferenţială cu două burdufuri. Cele
două burdufuri 1 şi 1' sunt montate în carcasa 2, compusă din două camere de presiune separate de peretele despărţitor 3.
Capetele libere ale burdufurilor sunt unite prin tija comună 4, care sub efectul diferenţei presiunilor p1 şi respectiv p2 aplicate în cele
două camere de presiune, efectuează o deplasare ∆l. Această deplasare este dependentă şi de reacţiunea resortului elicoidal 5,
care, împreună cu caracteristicile elastice ale celor două burdufuri, determină dependenţa ∆l = f(∆p).
Prin intermediul unei transmisii cu articulaţie elastică etanşă, deplasarea axială ∆l este transpusă în deplasare unghiulară ∆α.
Această deplasare unghiulară, care constituie o măsură a diferenţei de presiune, poate fi folosită ca mărime de ieşire a manometrului
diferenţial sau poate fi convertită în altă mărime (de exemplu - în curent electric) şi aceasta să fie folosită ca mărime de intrare în
aparatul de măsurare sau în alt aparat de automatizare.
10.4.6. Traductoare cu membrană flexibilă
Un astfel de traductor (fig. 10.17) este alcătuit din carcasa 1, membrana flexibilă 2, prinsă între două discuri centrale rigide
3, din resortul helicoidal 4 şi din tija 5.
Membranele flexibile se confecţionează din ţesături de mătase sau fibre sintetice cauciucate ori impregnate cu alte materiale
impermeabile.
Efortul de presiune dezvoltat de membrană şi transmis prin tijă este determinat de diferenţa de presiune de pe feţele ei
precum şi de suprafaţa echivalentă a acesteia. Suprafaţa echivalentă a membranei reprezintă suprafaţa
unui piston ideal fictiv care ar dezvolta acelaşi efort ca şi membrana respectivă, sub acţiunea aceleiaşi diferenţe de presiune.

Fig. 10.16. Senzor de presiune diferenţială cu două burdufuri Fig. 10.17. Senzor de presiune cu membrană flexibilă.

Pentru evaluarea suprafeţei echivalente vom arăta modul în care efortul de presiune exercitat pe o suprafaţă infinitezimală
a membranei se transmite tijei centrale ţinând seama de faptul ca membrana este încastrată pe contur (fig. 10.17). Efortul pe
această suprafaţă este:
dF = r ⋅ dϕ ⋅ dr ⋅ ∆p , (10.15)
iar partea care se transmite resortului prin disc este
b 2 D
dFD = dF = ∆p ( − r ) rdϕdr , (10.16)
a +b D −d 2
unde a = r - d/2, b = D/2 - r, r raza discului de rigidizare iar D − diametrul de încastrare a membranei.
Efortul total dezvoltat de discul central şi de membrană, transmis resortului în vederea echilibrării,
  D
2π 2 
πd 2 2 D π
FT =  + ∫∫ r ( − r )dϕdr ∆p = ( d 2 + dD + D 2 )∆p = S e ∆p . (10.17)
 4 D −d 2  12
 
0 r
 
Prin urmare, suprafaţa echivalentă Se a unei membrane circulare este:
π π 2
Se = (d 2 + dD + D 2 ) = De , (10.18)
12 4
iar diametrul echivalent al membranei
d 2 + dD + D 2 .
De = (10.19)
3
Membranele flexibile sunt folosite nu numai ca senzori de presiune, ci şi ca elemente de execuţie, ca elemente de conversie s.a.
10.5. MANOMETRE BAZATE PE PROPRIETĂŢI ELECTRICE
Concepţia şi funcţionarea acestor aparate au la bază efecte ale unor proprietăţi (nemecanice) asupra senzorului
manometrului respectiv. Dintre proprietăţile folosite, cele mai eficace s-au dovedit a fi variaţia cu presiunea a rezistentei electrice, şi a
gradului de absorbţie a radiaţiilor radioactive, precum şi efectul piezoelectric şi magnetostrictiv.
Aceste aparate se folosesc pentru măsurarea presiunilor foarte mari ori foarte mici sau pentru măsurarea şocurilor de presiune.
Manometre rezistive. Aceste aparate se folosesc pentru măsurarea presiunilor foarte mari, de ordinul sutelor sau miilor de
bar, la care rezistenta unor conductori şi semiconductori variază sensibil cu presiunea la care este supus senzorul respectiv. Ele au
ca senzor un rezistor, realizat sub forma unei bobine neinductive 1 sau un termistor aflat în corpul 2 cu capacul electroizolant 3.
Cele mai uzuale sunt manometrele cu senzor din manganină (fig.10.18), la care dependenta rezistentă-presiune este de forma:
R P = R0 (1 + k R ⋅ p ) (10.20)
unde kR este sensibilitatea senzorului (coeficientul piezorezistiv), iar R0 este rezistenta senzorului la presiune normală.

Fig. 10.18. Senzor de presiune rezistiv.

Erorile de măsurare cu aceste aparate sunt sub 1% din limita maximă de măsurare, însă senzorii au o reproductivitate deficitară.
Vacumetre bazate pe ionizarea gazelor rarefiate. Aceste aparate se folosesc pentru măsurarea presiunilor foarte mici,
adică pentru măsurarea vidului înaintat de ordinul 10-3 - 10-8 mm Hg. Ionizarea gazului rarefiat se poate face prin mijloace
termoelectronice sau cu ajutorul unei surse de radiaţii radioactive.
Gradul de ionizare al gazului rarefiat este proporţional cu presiunea la care este supus, iar curentul ionic ce ia naştere în
circuitul electric în care este intercalat gazul ionizat este o măsură a presiunii la care acesta este supus.
Ca exemplu, în figura 10.19 este prezentată schema de principiu a unui vacumetru cu sursă de radiaţii.

Fig. 10.19. Senzor de vid radioactiv.

El este alcătuit din carcasa 1 – o cameră de ionizare – în care se află sursa de radiaţii 2 şi anodul colector de ioni 3. În
circuitul electronic alimentat de sursa electrică S se formează un curent dependent de presiune. Acest curent creează pe rezistorul R
o cădere de tensiune, care, direct sau după o prealabilă amplificare, constituie măsura presiunii.
Manometre piezoelectrice. Măsurarea presiunii cu astfel de aparate se bazează pe efectul piezoelectric pe care-l prezintă
unele cristale (cuarţ, turmalită s.a.) şi care constă în apariţia unor sarcini electrice pe suprafaţa acestor cristale atunci când asupra
acestora acţionează forte pe anumite direcţii ale cristalului.
O caracteristică importantă a efectului piezoelectric o constituie lipsa de inerţie, datorită căreia manometrele piezoelectrice
se folosesc la măsurarea presiunilor dinamice care variază foarte rapid. Cel mai uzual element piezoelectric este cuarţul (SiO2)
datorită următoarelor calităţi: are rezistentă mecanică mare, este nehigroscopic şi nu este sensibil la variaţia temperaturii în limite de
la 120 la 500o C.
La o lama de cuarţ cum sunt lamele 1 şi 2 din figura 10.20, dependenţa dintre sarcina electrică şi presiune este de forma:

q x = K c Fx = K c S x p x , (10.21)
unde Kc este constanta piezoelectrică a lamei de cristal, Fx – forţa aplicată pe axa x, Sx – suprafaţa lamei în planul xy iar px –
presiunea pe direcţia axială.
Deoarece sarcinile electrice care apar sunt foarte mici şi se pot scurge rapid, este necesar ca măsurarea lor să se facă cu
aparate având impedanţa de intrare foarte mare: voltmetre electronice de curent continuu, milivoltmetre electrostatice, oscilografe
catodice sau oscilografe electromecanice.
Senzorul piezoelectric. În figura 10.20 este prezentat un senzor piezoelectric de uz industrial. El este alcătuit din două
lame de cuarţ 1 şi 2, aşezate cu feţele de aceeaşi polaritate faţă în faţă, dar separate de o placă metalică de contact 3. Pe celelalte
două feţe opuse ale lamelor sunt montate două şaibe metalice 4 şi 5 care asigură contactul cu corpul 6 şi capacul 8 ale senzorului.
 Fig. 10.20. Senzor de presiune piezoelectric.
Grupul lamelor de cuarţ este închis etanş şi separat de camera de intrare prin membrana flexibila 7. Lamele de cuarţ şi
şaibele sunt strânse între corpul 6 şi piuliţa capac 8, prin intermediul membranei 7 şi a bilei 9. Presiunea de măsurat acţionează
asupra membranei care supune lamele de cuarţ la eforturi de compresiune variabile şi produce astfel apariţia de sarcini electrice pe
feţele acestora.
SENZORI DE PRESIUNE CAPACITIVI
La baza funcţionării acestor senzori stă deformaţia elastică a unei membrane plane, care constituie una dintre armăturile
unui condensator plan, şi modificarea capacităţii condensatorului respectiv, produsă de deformarea armăturii elastice,
cealaltă armatură fiind rigidă şi fixă.
În figura 10.21 este prezentat un astfel de traductor, alcătuit din corpul 1 cu membrana elastică 2, iar în acest corp fixat prin
înşurubare, un suport electroizolant 3, având în capăt armatura fixa 4 a condensatorului. În interiorul suportului 3 se afla electrodul 5,
al armăturii fixe, celălalt electrod constituindu-l corpul senzorului.
Sub acţiunea presiunii, membrana 2 se deformează elastic, modificând capacitatea condensatorului, care constituie o
măsură a presiunii. Pe baza măsurării capacităţii se poate deduce valoarea presiunii.
Datorită influentei temperaturii mediului şi a capacităţilor parazite ale conductorilor de legătură cu aparatul de măsurat şi ale
aparatului de măsurat, eroarea de măsurare poate ajunge până la 2% din limita maximă de măsurare.
Pe acest principiu pot fi concepuţi şi senzori de presiune inductivi, la care deformaţia elastică a unui senzor modifică
inductanţa unei bobine.

Fig. 10.21. Senzor de presiune capacitiv.

TRADUCTOARE PELICULARE DE PRESIUNE
Principiu de funcţionare. Utilizarea tehnologiilor peliculelor subţiri la realizarea traductoarelor de presiune oferă
posibilitatea de realizare a unor senzori miniaturali, stabili, cu inerţie mică, de construcţie simplă şi relativ ieftini, care transformă
presiunea în semnal electric, uşor de măsurat.
Traductoarele de acest fel sunt în fond traductoare capacitive cu senzori dintr-o folie poliamidică, flexibilă şi elastică,
metalizată pe ambele feţe, formând un condensator (fig. 10.22).

Fig. 10.22. Senzor de presiune pelicular cu dielectric solid.

Sub acţiunea variaţiei presiunii ∆p grosimea foliei variază cu ∆d şi astfel se ajunge la variaţia relativă a capacităţii
condensatorului:
∆C ∆d ∆p
=− = , (10.22)
C d K
unde K este un coeficient de proporţionalitate.
Există trei posibilităţi de măsurare a variaţiei de capacitate, care conduc la diferenţierea a trei tipuri de traductoare şi anume:
− includerea condensatorului într-o punte capacitivă alimentată în c.a. pe o frecventă purtătoare, obţinându-se astfel variaţia
capacităţii;
− polarizarea condensatorului de la o sursă de c.c. cu tensiunea U şi măsurarea variaţiei de sarcină electrică ∆Q a
condensatorului:
∆
Q ∆C ∆p
= = ; (10.23)
Q C K
− alimentarea condensatorului în c.c. de la o sursă U printr-o impedanţă mare (generator de curent) şi măsurarea diferenţei
de potenţial ∆V care apare la bornele impedanţei datorită modificării capacităţii:
∆V ∆C ∆p
= = . (10.24)
U C K
Pe aceste principii au fost realizate recent traductoare peliculare cu dielectric solid şi traductoare cu dielectric gazos.
Traductoarele cu dielectric solid sunt realizate pe folie de Kapton şi suportă presiuni statice relativ mari. Sensibilitatea lor
este dată de relaţia:
 ∆
C
C =
1
=
(l −
τ)(1−2τ )
,
(10.25)
∆
p K E(
1− τ)
unde E este modulul de elasticitate al foliei de Kapton, τ − coeficientul lui Poisson al materialului iar K – modulul de compresiune
axiala.
Traductoarele cu dielectric gazos au cavităţi circulare în folia de Kapton şi se caracterizează printr-o sensibilitate foarte
înaltă (fig. 10.23).

Fig.10.23. Senzor de presiune pelicular cu dielectric gazos.

Folia superioară este utilizată ca membrană deformabilă. Pentru fiecare cavitate sensibilitatea se determină după relaţia:
∆
C j
C
j (l −
=
τ2 )
a4
,
(10.26)
∆ p 6 Eh3 
1
unde a este raza cavitaţiei, h – grosimea membranei, l – înălţimea cavităţii, iar
Cj – capacitatea unei cavităţi.
Pentru a evalua sensibilitatea totală, este necesar să se tină seama şi de capacitatea Ck a pereţilor de Kapton în jurul
cavităţilor, care se evaluează cu relaţia:
∆
C
C (l −2 )a 4 ⋅ nC j
=
τ (10.27)
∆p 6 Eh 3  Ck +
1 nC j

Traductoarele de acest fel sunt folosite la determinarea profilelor aerodinamice, în sistemele de automatizare a
compresoarelor de înaltă precizie, la realizarea senzorilor tactili ai roboţilor, în măsurarea presiunii sanguine ş.a.

ÎNTREBĂRI / SUBIECTE DE CONTROL

Enumeraţi cinci unităţi de măsură uzuale pentru presiune.

Prezentaţi o clasificare a manometrelor.
Descrieţi modul de funcţionare a manometrelor bazate pe deformare elastică.
Descrieţi modul de funcţionare a manometrelor bazate pe echilibrare hidrostatică.
Descrieţi modul de funcţionare a manometrelor bazate pe echilibrarea forţelor.
Care sunt principalele surse de erori în măsurarea presiunii?
Cum se face verificarea şi etalonarea manometrelor?
Descrieţi modul de integrare a unui manometru într-un sistem de monitorizare / automatizare centralizată.