“HIDRAULICĂ TEHNICĂ”

D. Nistoran, F. Moatar, M. Manoliu şi C. Ionescu

6.2.7 CANALELE VENTURI ŞI PARSHALL DE MĂSURĂ A

DEBITULUI

Def. 6.15: Canalele Venturi şi Parshall sunt instrumente de măsură a debitului

bazate pe regimul critic ce ia naştere în secţiunea contractată a unui curent cu suprafaţă
liberă. Un astfel de canal cu contracţie reprezintă deci o îngustare creată artificial pe o
albie, cu ajutorul careia, prin modificarea vitezei şi adâncimii apei, se facilitează masurarea
debitului. In forma conventională, acest canal constă dintr-un sector convergent, o zonă de
contracţie şi o porţiune divergentă în aval.
În îngustare curgerea este accelerată datorită:
• contracţiei laterale a pereţilor - în cazul canalului Venturi
• unei combinaţii de contracţie laterală şi pe verticală (o ridicare locală a
patului/radierului) în cazul canalului Parshall (uneori şi acesta se numeşte impropriu
tot Venturi).
Aceste instrumente de măsură a debitului în curgeri cu suprafaţă liberă sunt preferate
deversoarelor, atunci când se doreşte evitarea depunerea sedimentelor în bieful amonte (în
cazuri de drenări de ape uzate industriale sau menajere/pluviale, la canale de irigaţii, sau
care au pantă a talvegului foarte mică). În funcţie de domeniul de utilizare, canalele de
măsură pot avea diferite forme ale secţiunii transversale: trapezoidală, dreptunghiulară (cea
mai întâlnită), triunghiulară şi în formă de U. Intreţinerea este relativ simplă, deoarece este
puţin probabil să apară daune datorită plutitorilor sau depunerilor de aluviuni; de asemenea
este necesară o protecţie minimală împotriva depunerilor şi aceasta doar în cazul canalelor
Parshall, la care radierul nu este orizontal.

V1 V3
V2
b2 = b b5 = B
b1 = B

Tronson Tronson
convergent Îngustare divergent

1 2 3 4 N.E. 5 ∆eSH
α V 12 L.E.
CH αV22 αV52
2g 2g z 2g
h1 C C
SH h5
hcr1 h2 = hcr 2 hcr 5
1’ 2’ 3’ 4’ 5’

Fig. 6.65 Caracteristicile curgerii în regim neînecat printr-un canal Venturi

(sus - vedere în plan, jos – profil longitudinal)

173
 6. MIŞCAREA NEUNIFORMA RAPID VARIATĂ

În Fig. 6.65 s-a reprezentat schematic curgerea în regim neînecat printr-un canal
Venturi (cu radier plat) în vedere în plan şi profil longitudinal, având numerotarea
secţiunilor caracteristice comună. Condiţia de funcţionare în regim neînecat este ca nivelul
apei după canal să fie suficient de coborât (mai precis h5/h1 < 0,75), pentru a nu influenţa
nivelul din amonte, şi respectiv măsurarea debitului.
Pe desen s-au notat principalele mărimi hidrodinamice specifice curgerii la debitul
necunoscut Q. Acestea sunt:
B = lăţimea canalului de măsură în bieful amonte şi aval
b = lăţimea canalului de măsură în secţiunea minimă
q1 şi V1 – debitul specific şi viteza, V1 = Q , a apei în bieful amonte
Bh1

q2 şi V2 – debitul specific şi viteza, V2 =

Qi , a apei în zona îngustată
bh2
V3 - viteza în secţiunea de adâncime minimă
e1 - energia specifică în secţiunea din bieful amonte
e5 - energia specifică în secţiunea din bieful aval
αV12
- înălţimea cinetică în bieful amonte
2g
αV2 2
- înălţimea cinetică în zona ingustată
2g
αv5 2
- înălţimea cinetică în bieful aval
2g
h1 - nivelul apei în bieful amonte (măsurat într-un puţ lateral de liniştire)
h2 - nivelul apei în secţiunea îngustată
h3 - adancimea minimă a apei pe sectorul divergent
h4 = hcr4 - adancimea critică a apei pe sectorul divergent la trecerea prin SH
h5 - adancimea apei în bieful aval
hcr1 - adancimea critică în bieful amonte
hcr2 - adancimea critică în zona îngustată
hcr5 - adancimea critică în bieful aval
z – căderea (afluxul), adică diferenţa de nivel între bieful amonte şi aval
l - lungimea îngustării/contracţiei.

Având în vedere forma geometrică a Canalului Venturi, debitul specific în secţiunea

amonte este mai mic decât debitul specific prin secţiunea critică, iar linia adâncimilor
critice urcă între cele două secţiuni deoarece:

Q Q
B > b ⇒ q1 = < q2 =
B b
( 6.65 )
q12 q22
hcr1 = 3 < hcr 2 =
g g

Expresia debitului printr-un astfel de debitmetru se deduce pe baza ecuaţiilor lui

Bernoulli (în ipoteza neglijării pierderii de sarcină) şi a continuităţii aplicate între o
secţiune din bieful amonte (1-1’) şi cea critică, (2-2’) din zona contractată, luând talvegul
ca nivel de referinţă (Fig. 6.65):

174
 “HIDRAULICĂ TEHNICĂ”
D. Nistoran, F. Moatar, M. Manoliu şi C. Ionescu

αV12 α V2 2
h1 + = h2 + ( 6.66 )
2g 2g
Q = V1 Bh1 = V2 bh2

Înlocuind expresiile vitezei din ecuaţia continuităţii în ecuaţia lui Bernoulli se obţine
expresia debitului ideal

2 g (h1 − h2 ) 2 g (h1 − h2 )
Qi = Bbh1h2 = A1 A2 , ( 6.67 )
(Bh1 ) 2
− (Bh1 ) 2
( A1 )2 − ( A2 )2
în care, dacă se împarte atât numărătorul, cât şi numitorul cu A12 şi se notează cu
A bh
m = 2 = 2 - coeficientul de contracţie al canalului Venturi rezultă:
A1 Bh1

1
Qi = bh2 2 g (h1 − h2 ) . ( 6.68 )
1 − m2

Se observă că relaţia anterioară este similară celei obţinute pentru tubul Venturi,
2
⎛d⎞
folosit la măsurarea debitului în conducte, pentru care m = ⎜ ⎟ . Introducând coeficientul
⎝D⎠
de debit Cd, care ţine seama de distribuţia neuniformă a vitezei pe secţiune şi de pierderile
de energie, se obţine o relaţie între debitul Q şi diferenţa h1-h2,

2 g (h1 − h2 ) 2 g (h1 − hcr ) ( 6.69 )

Qr = C d bh2 `= C d bhcr .
1 − m2 1 − m2

Dificultatea folosirii acestei formule pentru calculul debitului este legată de faptul că
nu se cunoaşte cu precizie poziţia secţiunii 2-2’ (ea depinde de debit) în care se atinge
regimul critic (prin CH), şi deci nu se poate măsura hcr. Prin urmare, ca şi în cazul DPL,
trebuie căutată o expresie a debitului în funcţie doar de adâncimea din amonte, h1.
Pentru aceasta, se exprimă mai întâi debitul ideal în secţiunea în care curentul trece
prin regimul critic (2-2’)

3/ 2 ( 6.70 )
Qi = Vcr ⋅ Acr = b ⋅ hcr g ⋅ hcr = b g hcr

şi apoi se scrie relaţia lui Bernoulli pentru un lichid ideal între secţiunea 1 şi secţiunea
critică,

αV12 αVcr2 1 3 ( 6.71 )

h1 + = hcr + = hcr + hcr = hcr ,
2g 2g 2 2

din care se obţine hcr

175
 6. MIŞCAREA NEUNIFORMA RAPID VARIATĂ

2 ⎛⎜ α V12 ⎞
⎟. ( 6.72 )
hcr = ⎜ h1 + ⎟
3⎝ 2g ⎠

Dacă se înlocuieşte relaţia ( 6.72 ) în ( 6.70 ) şi se ţine cont de expresia ( 6.39 ) a

coeficientului vitezei de apropiere/de acces, Cv, definit la paragraful 6.2.4.1, se obţine
formula debitului ideal scurs prin canalul Venturi

3/ 2
⎛2⎞
Qi = ⎜ ⎟ g C v b h13 / 2 = 1,705 ⋅ b ⋅ C v ⋅ h13 / 2 . ( 6.73 )
⎝3⎠

Ca în cazul tuturor instrumentelor de măsurare şi evacuare a apei, debitul real în

regim neînecat se obţine înmulţind debitul ideal cu un coeficient de debit adimensional,
subunitar (care înglobează efectele frecărilor, influenţa formei, nivelului amonte şi a
distribuţiei neuniforme de viteze pe secţiune):

Qr . = 1,705 ⋅ b ⋅ C d Cv ⋅ h13 / 2 . ( 6.74 )

Uneori, pentru exprimarea mai simpla a debitului se foloseşte un coeficient global

dimensional, care îi include pe Cd şi Cv, precum şi factorul 1,705, astfel,

1.705 ⋅ Cd Cv = C ⇒ Qr = C b h13 / 2 . ( 6.75 )

Pentru canalul Venturi cu secţiune dreptunghiulară coeficientul Cd poate lua valori în

plaja (0,93÷1) (conform Lencastre, 1999, pag. 603), pentru B/b > 3. Aşa cum era de
aşteptat valorile sunt mult mai mari decât cele corespunzătoare DPL. Ele depind în
principal de raportul de contracţie, geometria canalului fiind standardizată.

Interpretarea energetică a curgerii prin canalul Venturi în regim neînecat

În Fig. 6.66 se prezintă analiza din punct de vedere energetic a tranziţiei curentului.
Pentru a demonstra trecerea prin regimul critic prin intermediul unei căderi hidraulice
urmată de un salt hidraulic, este necesară trasarea a două curbe ale energiei specifice în
secţiune, corespunzatoare celor doua debite specifice, q1 şi q2. Deşi debitul Q este constant,
debitul specific q2 este mai mare în secţiunea ingustată faţă de secţiunea amonte, q1 (relaţia
(6.65)). În cazul trecerii curentului prin adâncimea critică, energia specifică în această
secţiune trebuie să fie minimă. Astfel, plecând din bieful amonte, adică din punctul 1, aflat
pe curba energiei specifice a secţiunii corespunzătoare debitului specific q1, unde curentul
se găseşte în regim lent, acesta trece prin punctul 2, aflat pe curba energiei specifice a
secţiunii corespunzătoare debitului specific q2, unde curentul se găseşte în regimul critic
(fenomenul de CH) şi apoi ajunge în punctul 3, aflat din nou pe curba energiei specifice a
secţiunii corespunzătoare debitului specific q1 , unde curentul se găseşte în regim rapid. El
rămâne în acest regim de curgere consumator de energie (frecări mari, datorate vitezei)
până în punctul 4, unde va reveni din considerente economice la regimul lent, în punctul 5
din bieful aval (prin intermediul unui SH). În final, curentul a pierdut energia e1 − e5 la
curgerea prin canalul Venturi.

176
 “HIDRAULICĂ TEHNICĂ”
D. Nistoran, F. Moatar, M. Manoliu şi C. Ionescu

V1 V2 V5

1 2 3 4 5

a)
q1
q2
αV12 L.E h
αV22 . 1
2g ∆eSH
2g h1 − h5 5
1 SH
h1 2 2
CH h5
hcr1 h2 = hcr 2 3 4 4
h3 h4 5 3

b) c) e

Fig. 6.66 Explicaţia energetică a succesiunii regimurilor la curgerea printr-un

canal Venturi în regim neînecat: a) Vederea în plan, b) profil în lung,
c) curbele energiei specifice ale secţiunilor 1-1’ (amonte/aval) şi 2-2’
(contractată)

6.2.7.1 Funcţionarea în regim înecat

Regimul înecat (Fig. 6.67) apare la debite mici, când nivelul aval creşte iar SH
avansează spre amonte, până când devine ondulatoriu. Se consideră drept condiţie de regim
înecat , inegalitatea h5/h1 > 0,75. Datorită saltului ondulatoriu, regimul înecat este instabil,
iar măsurarea debitului nu se poate fac cu exactitate.

V2
V1 V2 V5
B b B

N.E.
αV12 αV22
L.E. αV52
2g 2g
2g
h1
h2 > hcr 2 h5
hcr1 hcr 5

Fig. 6.67 Caracteristicile curgerii în regim înecat printr-un canal Venturi (sus -
vedere în plan, jos – profil longitudinal)

177
 6. MIŞCAREA NEUNIFORMA RAPID VARIATĂ

Interpretarea energetică a curgerii prin canalul Venturi în regim înecat

V1 V2 V5
1 2
5
a)
h q1
αV12
5 1
2g q2
h1 − h5 5
1 2
h1 C h5 C 2
h2

b) c) e

Fig. 6.68 Explicaţia energetică a succesiunii regimurilor la curgerea printr-un

canal Venturi în regim înecat: a) Vederea în plan, b) profil în lung, c)
curbele energiei specifice ale secţiunilor 1-1’ (5-5’) şi 2-2’

Fără a mai intra în detalii, acest caz se poate explica în mod analog celui din regim
neînecat. Se observă din Fig. 6.68 că toate cele trei puncte 1, 2 şi 5, corespunzătoare
secţiunilor caracteristice din amonte, îngustare şi aval se află pe ramurile superioare ale
celor două curbe ale energiei specifice, adică în regim lent. Prin urmare, curentul nu mai
trece prin regimul critic, deci măsurarea debitului cu ajutorul canalului Venturi nu se mai
poate face.
În Fig. 6.69 se prezintă fotografii din laborator ale curgerii printr-un canal Venturi cu
pereţi transparenţi (din plexiglass). Odată cu scăderea debitului, se observă trecerea de la
regimul neînecat (Fig. 6.69 a) şi b)) la regimul înecat (Fig. 6.69 c)).

a)

Q ≈ 3 l/s

178
 “HIDRAULICĂ TEHNICĂ”
D. Nistoran, F. Moatar, M. Manoliu şi C. Ionescu

b)

Q ≈ 2 l/s

c)

Q ≈ 1 l/s

Fig. 6.69 Înecarea curgerii printr-un canal Venturi transparent. Vizualizări în

laboratorul de Hidraulică al UPB

B b a)

hcr
SH b)

Fig. 6.70 Schiţa curgerii printr-un canal de măsură Parshall la care se

combină contracţia laterală (vederea în plan, a)) cu cea pe verticală
(profilul longitudinal, b))

179
 6. MIŞCAREA NEUNIFORMA RAPID VARIATĂ

Pentru a înlatura pericolul înecării curgerii prin canalele de măsură, se poate recurge la
mărirea contracţiei acestora, prin amplasarea unui prag de fund şi deci combinarea unei
contracţii pe verticală cu cea pe orizontală (Fig. 6.70). Aceste dispozitive de măsură a
debitului, care reprezintă o combinaţie între deversoarele cu prag lat şi canalele Venturi, se
numesc canale Parshall (proiectate de Parshall şi numite dupa acesta). Ele se bazează tot
pe crearea regimului critic în zona îngustată, ca şi dispozitivele de măsură Venturi, dar au
un coeficient de debit mai mic. Precizia în măsurarea debitelor este mai bună, mai ales în
zona debitelor mici, unde canalele Venturi s-ar fi înecat.

6.2.8 CURGEREA PE SUB STAVILE

Def. 6.16: Aşa cum s-a văzut la paragraful 6.2.1, stavilele reprezintă elemente
mobile ale construcţiilor hidrotehnice de descărcare (evacuare) a debitelor din lacuri sau
de pe cursurile de apă, folosite pentru controlul nivelului din bieful amonte în scopuri de
irigaţii, gestiunea apei, atenuarea viiturilor şi navigaţie. Majoritatea stavilelor pot avea
drept funcţie secundară şi măsurarea debitului în secţiunea în care sunt amplasate.
În cazul lacurilor de acumulare, prin ridicarea nivelului, viteza apei din bieful amonte
se micşorează şi prin aceasta se reduce şi capacitatea ei de a transporta aluviuni. Ca
urmare, o parte din acestea se depun în amonte de baraj, colmatând fundul lacului. La
anumite intervale este deci necesar ca aceste depozite să fie evacuate înspre aval, fără să se
piardă însă cantităţi prea mari de apă (Prişcu, 1974, pag. 634). În anumite condiţii de
proiectare şi montare, unele stavile ridicătoare pot permite „spălarea” periodică a acestor
aluviuni prin evacuarea lor prin partea inferioară a secţiunii barate.
În cazul în care există posibilitatea apariţiei unor torenţi sau unde de viitură ce
transportă buşteni sau alte corpuri plutitoare care ar putea bloca deschiderea, se dovedesc
foarte utile stavilele coborâtoare, structurile combinate denumite stavile-deversor sau
stavilele cu elemente mobile de tip clapetă la partea superioară. De asemenea, aceste tipuri
de stavile sunt necesare primăvara, când este nevoie să se evacueze bucăţile de gheaţă
plutitoare spre bieful aval.
În cadrul acestui subcapitol se vor prezenta doar principalele aspecte hidrodinamice
legate de funcţionarea stavilelor, cu exemplificare în cazul celor plane. Alte aspecte legate
de dimensionare, acţionare, întreţinere, etc. vor fi prezentate în cadrul cursului de „Vane şi
stavile”, care se studiază în anul IV la secţia de Hidroenergetică a facultăţii de Energetică.
Pentru înţelegerea rolului şi funcţionării acestor evacuatori, se poate face următoarea
clasificare generală.
Clasif. 6.11: După formă, stavilele pot fi:
a) stavile plane 1. Acestea necesită ghidaje verticale pentru alunecare în care apare o
forţă foarte mare datorită presiunii apei din bieful amonte (distribuită hidrostatic (Fig 6.71
a)). Prin urmare, aceste tipuri de stavile necesită o forţă aplicată foarte mare pentru
manevrarea (ridicarea şi coborârea) lor.
b) stavile segment 2 (Fig. 6.71 b)). La aceste stavile, momentul forţei rezultante de
presiune faţă de centrul (axul) de rotaţie este nul, întrucât vectorul forţei are direcţie
radială. Prin urmare, mecanismul de manevrare trebuie să contracareze momentul dat doar

1
În engleză sluice gates
2
În engleză Tainter gates

180
 “HIDRAULICĂ TEHNICĂ”
D. Nistoran, F. Moatar, M. Manoliu şi C. Ionescu

de greutatea stavilei (şi forţele de frecare). Aceste stavile sunt mai economice şi au
avantajul că pot fi şi deversate, prin urmare sunt foarte folosite.
c) stavile cilindrice3 (Fig. 6.71 c)). Aceste stavile sunt destul de scumpe şi mai puţin
utilizate.
d) stavile sector (Fig. 6.72 b)).
e) stavile clapete
f) alte tipuri mai puţin uzuale.

h1 r
Fp

r r
Fp Fp
h2

a) b) c)

Fig. 6.71 Schiţă a principalelor forme de stavile: a) plane, b) segment, c)

cilindrice

Alegerea tipului de stavilă se face în funcţie de particularităţile locale. De exemplu,

în situaţii de îngheţ funcţionarea stavilelor plane ar putea fi împiedicată. În alte situaţii de
exemplu, nu se doreşte funcţionarea stavilei în regim înecat pentru nici o gamă de debite.

a) b)

Fig. 6.72 Tipuri de stavile după sensul deschiderii lor a) ridicătoare, b)

coborâtoare

Clasif. 6.12: După sensul deschiderii lor:

a) Ridicătoare (Fig. 6.72 a)); apa este evacuată printr-o deschidere la partea
inferioară, ce poate fi controlată prin ridicarea unui element mobil la o anumită
înălţime. Exemple de acest tip sunt: stavilele plane, segment, cilindrice.

3
În engleză drum gates

181
 6. MIŞCAREA NEUNIFORMA RAPID VARIATĂ

b) Coborâtoare (Fig. 6.72 b)); controlul deschiderii se face prin coborârea unui
element mobil (stavila propriu-zisă, o clapetă) la partea superioară a secţiunii
barate. De exemplu, stavilele sector, clapete.
c) Ridicătoare şi coborâtoare alcătuite din două elemente mobile, permit reglarea
atât prin ridicarea, cât şi prin coborârea acestora. Pentru reglarea mai fină a
debitului, stavilele pot fi prevăzute cu clapete.

6.2.8.1 Curgerea în regim neînecat pe sub o stavilă

În Fig. 6.73 s-au definit mărimile hidrodinamice caracteristice curgerii în regim

neînecat pe sub o stavilă (plană), în cele trei secţiuni de analiză: 1-1’ – amonte, 2-2’ –
contractată (de adâncime minimă) şi 3-3’ (aval).

αV12 2
1 N.E. 3
2g L.E.

z z1 αV32
2g
r
e1 ham = h1 V1 H = h1 − h2 r
V3 e3
r hav = h3
a V2 hc = h2

1’ 2’ 3’
Fig. 6.73 Mărimile hidraulice caracteristice curgerii în regim neînecat pe sub
o stavilă plană

h1 - adâncimea în bieful amonte

h3 - adâncimea în bieful aval
αV12
- înălţimea cinetică în bieful amonte
2g
αV32
- înălţimea cinetică în bieful aval
2g
e1 - energia specifică în bieful amonte
e3 - energia specifică în bieful aval
z - căderea pe stavilă z = h1 − h3
αV12
z1 - căderea pe stavilă corectată cu factorul cinetic, z1 = h1 + − h3
2g
H – sarcina stavilei. În regim neînecat este H = h3 − hc
a – deschiderea stavilei.

182
 “HIDRAULICĂ TEHNICĂ”
D. Nistoran, F. Moatar, M. Manoliu şi C. Ionescu

Def. 6.17: Se cosideră regim neînecat, regimul în care curgerea pe sub stavilă se
face cu suprafaţă liberă, şi curentul nu este acoperit sau înecat de către nivelul apei din
aval.
În cele ce urmează se va deduce expresia debitului de apă scurs pe sub stavila plană
dreptunghiulară, de dimensiuni a (deschiderea) şi b (lăţimea). Pentru aceasta, se scrie
relaţia lui Bernoulli între secţiunile 1-1’ şi 2-2’ luând ca nivel de referinţă planul radierului
şi considerând într-o primă aproximaţie, apa drept lichid ideal:

V12 V2 2 ( 6.76 )
e1 = e2 ⇒ h1 + = h2 +
2g 2g

Q Q
unde: V1 = şi V2 = sunt vitezele din bieful amonte şi din secţiunea contractată,
bh1 bh2
2-2’. Prin înlocuirea lor în ( 6.76 ), relaţia lui Bernoulli devine

Q2 Q2
h1 + = h2 +
2 gb 2 h12 2 gb 2 h2 2
( 6.77 )
Q2 ⎛ 1 ⎞
⇒ ⎜ 2 − 12 ⎟ = h1 − h2
2 gb 2 ⎜h h1 ⎟⎠
⎝ 2

Prin urmare, în ipoteza neglijării pierderilor de sarcină între secţiunile 1-1’ şi 2-2’
se obţine un debit ideal (teoretic), egal cu:

2g
Qi = bh1 h2 . ( 6.78 )
h1 + h2

Întrucât sarcina aval este dificil de măsurat, se va căuta o expresie a debitului în

funcţie doar de sarcina amonte şi de deschiderea stavilei, a. Pentru aceasta, se înlocuieşte
adâncimea din bieful aval, h2 cu h2 = C c a , unde C c este un coeficient de contracţie al
jetului la ieşirea de sub stavilă care înglobează pierderile de sarcină şi efectele inerţiale de
„vena contracta”. La stavilele plane, acest coeficient de contracţie este de aproximativ 0,6
a
pentru raportul < 0,5 . La stavilele segment, valoarea lui C c depinde de poziţia
V12
h1 +
2g
stavilei (unghiul format de muchia inferioară cu orizontala). Prin urmare, debitul real va fi:

2 gh1
Qr = abh1Cc ( 6.79 )
a
1 + Cc
h1

Se poate defini un coeficient de debit, care să includă atât Cc cât şi raportul de

183
 6. MIŞCAREA NEUNIFORMA RAPID VARIATĂ

a Cc
contracţie al jetului, , sub forma C d = . Ţinând cont de această expresie în
h1 a
1 + Cc
h1
( 6.79 ) rezultă expresia debitului real:

Qr = abCd 2 gh1 ( 6.80 )

Se poate obţine o altă formă a expresiei debitului scurs pe sub stavilă, în funcţie de
sarcina pe stavilă, H, unde în regim neînecat H = h1 − h2 = h1 − aCc , adică Q = f (H ) . Prin
câteva artificii algebrice simple, se poate rescrie produsul

Cc Cc ⎛ a⎞
C d 2 gh1 = 2 gh1 = 2
2 gh1 ⎜⎜1 − Cc ⎟⎟ =
a ⎛ ⎝ h1 ⎠
1 + Cc a⎞ ( 6.81 )
h1 1 − ⎜⎜ Cc ⎟⎟
⎝ h1 ⎠
= Cd ' 2 gH

sub forma unui nou coeficient de debit, Cd’ şi a unei funcţii de sarcina, H. Astfel, expresia
debitului real devine:

Qr = abCd ' 2 gH . ( 6.82 )

Fig. 6.74 Curgerea în regim neînecat cu salt hidraulic îndepărtat, în aval de o

stavilă plană dreptunghiulară amplasată pe un canal vitrat.
Fotografie efectuată în laboratorul de Hidraulică al UPB

184
 “HIDRAULICĂ TEHNICĂ”
D. Nistoran, F. Moatar, M. Manoliu şi C. Ionescu

6.2.8.2 Calculul forţei de acţiune a apei asupra stavilei în regim

dinamic, neînecat

Pentru determinarea forţei de acţiune a apei asupra stavilei dreptunghiulare în regim

de funcţionare neînecat se aplică teorema cantităţii de mişcare pentru domeniul de control
considerat între secţiunile 1 şi 2 suprafaţa liberă a apei din amonte şi aval, stavila şi patul
albiei (desenat cu linie punctată în Fig. 6.74).
2
V1
2g

r 2
r R V2
h1 V1 p H = h1 − h 2
2g
r ρg
Fp1 V2
2g r
V2 h2 r
Fp 2

1 r 2
F pf

Fig. 6.75 Determinarea forţei de acţiune a apei pe stavilă în regim de

r
funcţionare neînecat, R

Astfel, neglijând forţele de frecare, se poate scrie:

r r r r r r r
ρQ(V2 − V1 ) = Fp1 + F p 2 + F pf + Fg − R ( 6.83 )

,
unde,
r r
Fp1 şi Fp 2 sunt forţele de suprapresiune ce acţionează asupra suprafeţelor de intrare
(secţiunea amonte 1-1’) si ieşire (secţiunea 2-2’ aval) ale domeniului de control
r considerat în Fig. 6.74;
Fpf este forţa de presiune relativă exercitată de patul albiei, care face parte din suprafaţa de

r control, asupra apei;

Fg este forţa de greutate a volumului de apă conţinut în interiorul domeniului de control;
r
R reprezinta forţa de presiune relativă exercitată de apă asupra stavilei conţinute în
domeniul de control.
Dacă se proiectează această ecuaţie vectorială pe axa curgerii, Ox rezultă:

ρQ(V2 − V1 ) = F p1 − F p 2 − R x ( 6.84 )

185
 6. MIŞCAREA NEUNIFORMA RAPID VARIATĂ

în care, dacă se înlocuiesc forţele de presiune exercitate pe suprafeţele dreptunghiulare şi

vitezele din ecuaţia de continuitate, aceasta devine,

2 2
⎛ Q Q ⎞ h h
ρQ⎜⎜ − ⎟⎟ = ρgb 1 − ρgb 2 − R x
⎝ bh2 bh1 ⎠ 2 2
( 6.85 )
⎡ h1 + h2 Q 2 ⎤
R x = ρb(h1 − h2 )⎢ g − 2 ⎥.
⎣ 2 b ⎦

6.2.8.3 Curgerea în regim înecat pe sub o stavilă plană

Mărimile caracteristice curgerii în regim înecat sunt aceleaşi ca şi în regim neînecat

cu deosebirile:
h – adâncimea apei în bieful aval în dreptul stavilei, necunoscută
H – căderea la stavilă, devine în acest caz: H = h1 − h .
Se observă din Fig. 6.75, că în cazul regimului înecat, saltul hidraulic ce se formează
în bieful aval este înecat de o zonă de „apă moartă” situată deasupra lui. Pentru
determinarea expresiei debitului scurs pe sub stavila plană dreptunghiulară se procedează
analog regimului neînecat, adică se scriu relaţiile lui Bernoulli şi ecuaţia de continuitate
între secţiunea 1-1’ şi 2-2’.

V1 2 V 2
e1 = e2 ⇒ h1 + = h2 + (h − h2 ) + 2
2g 2g ( 6.86 )
Q Q
în care V1 = şi V2 =
bh1 bh2

1 2

V2 2 apă moartă
3
V12
H 2g Frontiera jetului submers
2g

h1 r r r
V1 H= Fx V3
h1 − h r
h r F p 3 h3
F r
a p2 V2
r
h2 Fpf 3’
1’ 2’
Fig. 6.76 Mărimile caracteristice curgerii în regim înecat pe sub o stavilă
plană

186
 “HIDRAULICĂ TEHNICĂ”
D. Nistoran, F. Moatar, M. Manoliu şi C. Ionescu

Înlocuind vitezele în ecuaţia lui Bernoulli se obţine expresia debitului ideal de apă
scurs pe sub stavilă în funcţie de adâncimile curentului din bieful amonte, aval şi de
adancimea h a apei în dreptul stavilei.

Q2 Q2 Q2 1 1
2
+ h1 = 2
+h ⇒ ( 2 − 2 ) = h1 − h
2 gb 2 h1 2 gb 2 h2 2 gb2 h2 h1
( 6.87 )
2 g (h1 − h)
⇒ Qi = bh1h2 .
h12 − h2 2

Ca şi în cazul regimului neînecat, se poate considera că se trece de la Qi la Qr

exprimând adâncimea contractată sub forma unui coeficient de contracţie (care ţine cont şi
de pierderile de sarcină şi de efectele inerţiale) înmulţit cu deschiderea stavilei h2 = C c a ,
deci:

2 g (h1 − h) Cc
Qr = Cc abh1 = ab 2 g (h1 − h)
2
h1 − h2
2
a ( 6.88 )
1 − (Cc ) 2
h1

obţinându-se în final

Qr = abC d ' 2 g (h1 − h) ⇒ Qr = abC d' 2 gH , ( 6.89 )

Cc
unde, C d ' = este coeficientul de debit, iar H = h1 − h este sarcina stavilei în
2
⎛ a⎞
1 − ⎜⎜ Cc ⎟⎟
⎝ h1 ⎠
regim înecat. Din această relaţie se vede că debitul depinde de adâncimea la stavilă, h.
Pentru a calcula această adâncime se aplică teorema cantităţii de mişcare între
secţiunile 2-2’ şi 3-3’ din Fig. 6.75. Rezultă ecuaţia vectorială

⎛→ →⎞ → → → → →
ρQ⎜V3 − V2 ⎟ = F p 2 + F + F p 3 + Fg + F pf , ( 6.90 )
⎝ ⎠

în care Fx este componenta orizontală a forţei de presiune exercitată pe suprafaţa curbă de

separaţie a jetului submers, iar celelalte forţe au aceeaşi semnificaţie ca şi în cazul curgerii
neînecate. Dacă se proiectează pe axa Ox a curgerii, se obţine

ρQ(V3 − V2 ) = Fp 2 + Fx − F p 3 . ( 6.91 )

Forţele de suprapresiune în cazul suprafeţelor dreptunghiulare sunt egale cu:

Fp 2 = ρgb
h2
− ρgb
(h − h2 ) , F = ρgb h3 ,
2 2

p3
2 2 2 ( 6.92 )
(h − h2 ) , prin urmare
2

Fx = ρgb
2

187
 6. MIŞCAREA NEUNIFORMA RAPID VARIATĂ

h2
Fx + F p 2 = F p = ρg b .
2

Q
Înlocuind Vi = în relaţia ( 6.90 ), se obţine
hi
Q2 ⎛1 1 ⎞ h h
2

ρ ⎜⎜ − ⎟⎟ = ρgb − ρgb 3 , ( 6.93 )

b ⎝ h3 h2 ⎠ 2 2
.

de unde, după cateva artificii algebrice, se obţine expresia adâncimii la stavilă

2⎛ h ⎞
h = h3 1 + 2 Fr3 ⎜⎜1 + 3 ⎟⎟ . ( 6.94 )
⎝ Cc a ⎠

V3
În această relaţie, Fr3 este numarul lui Froude definit ca Fr3 = pentru un canal cu
gh
secţiune dreptunghiulară.

6.2.8.4 Calculul forţei de acţiune a apei asupra stavilei în regim

înecat

2
r V2
2
V1 R 2g
2g
r
r V1 r
F p1 F js
h − h2
h r r
a V2 Fp 2

1 r
F pf 2
Fig. 6.77 Calculul forţei pe stavila plană în regim de curgere înecat

Ca în toate cazurile în care a trebuit determinată o forţă de acţiune a apei pe un perete

solid, se aplică teorema cantităţii de mişcare pentru domeniul de control considerat aici
intre sectiunile 1-1’ si 2-2’ din Fig. 6.76. Forma generala a acesteia este asemănătoare cu
relaţia ( 6.30):

⎛→ →⎞ → → → → →
ρQ⎜V2 − V1 ⎟ = F p1 + F js + F p 2 + F pf − R . ( 6.95 )
⎝ ⎠

188
 “HIDRAULICĂ TEHNICĂ”
D. Nistoran, F. Moatar, M. Manoliu şi C. Ionescu

→
în care, toate mărimile rămân aceleaşi ca şi în cazul regimului neînecat, cu excepţia F js ,
care reprezintă forţa de presiune relativă dată apa moartă (jetul submers) asupra
domeniului de control. Dacă se proiectează ecuaţia pe axa Ox a curgerii, rezultă:

ρQ(V2 − V1 ) = F p1 − R x − F p 2 − F js ( 6.96 )

în această relaţie,

h2 (h − h2 ) ,2
(h − h2 ) 2

F p 2 = ρgb − ρgb F js = ρgb

2 2 2 ( 6.97 )
2 2
h h
şi F p1 = ρgb 1 ⇒ F p 2 + F js = ρgb .
2 2

Teorema cantităţii de mişcare se reduce deci la

ρQ(V2 − V1 ) = ρgb
2
(
1 2
)
h1 − h 2 − R x , ( 6.98 )

Q
unde Vi = . În final rezultă
bhi

2
h1 − h 2 Q2 ⎛ h1 − h2 ⎞
R x = ρgb −ρ ⎜⎜ ⎟⎟ ( 6.99 )
2 b ⎝ h1 h2 ⎠

189