ABURUL

Costul redus datorită costului scăzut al apei din care se produce

1
şi datorită tehnologiilor relativ accesibile.
Nu prezintă pericolul coroziunii datorită caracterului inert până
2 la temperaturi de ordinul a 5000C, peste care viteza reacţiilor de
descompunere cu formare de oxigen devine semnificativă.
Avantaje

3 Nu este combustibil.
4 Nu este toxic.
Capacitatea ridicată de înglobare a energiei datorită căldurii
5
latente de vaporizare şi a căldurii specifice mari.
Coeficienţi de transfer de căldură prin convecţie cu valori
6 ridicate datorită proprietăţilor termofizice mari în comparaţie cu
hidrocarburile din fracţiile petroliere sau alţi agenţi termici.
Transportul prin conducte se face prin scăderea propriei
7
presiuni. Nu necesită sisteme de pompare.
Nu poate fi stocat. Producerea şi utilizarea aburului trebuie să
8
fie cuplate tehnologic.
Dezavantaje

Presiunea de vapori ridicată necesită temperaturi înalte pentru

9
obţinere.
În timpul transportului datorită pierderilor de căldură spre
mediul înconjurător are tendinţa să-şi degradeze calitatea în
10
sensul transformării din abur supraîncălzit în abur saturat uscat,
iar din abur saturat uscat în abur umed.
 Tipuri de abur
Principalii
Criteriul de
Tipul de abur parametrii de
clasificare
stare
t = ts ,
Umed
x(0,1)
Abur suturat
Temperatura t = ts ,
Uscat
x=1
Abur supraîncălzit t > ts
Ps=1-12 bar; t=ts-
Abur de joasă presiune
3000C
Ps=12-50 bar; t=ts-
Presiunea Abur de medie presiune
4500C
Ps=50-370 bar;
Abur de înaltă presiune
t=ts-650 C
0

Abur proaspăt (viu)

Abur uzat (mort, evacuat)
Modul de
Abur prelevat (abur de priză)
obţinere
Abur laminat
Abur deşeu
Schema de principiu a unei turbine prevăzute cu două prize de abur prelevat
1. Robinet de laminare abur;
2. Robinet de reglare debit apă de răcire;
3. Robinete mecanice de izolare;
4. Cameră de amestec;
5. Reglator de presiune;
6. Reglator de temperatură.

Schema unei instalaţii de reducere - răcire

Variaţia temperaturii într-o transformare izobară
din starea solidă în stare vapori
 Pentru stabilirea numărului de parametrii care definesc sistemul într-o anumită stare se
face apel la legea fazelor:
L+F=C+2 ,

L – numărul de grade de libertate (numărul de parametrii independenţi)

F – numărul de faze în echilibru
C – numărul de componenţi din sistem.

Aplicată pentru punctul triplu, legea fazelor stabileşte:

L+3=1+2 L=0

punctul triplu nu are nici un grad de libertate, poziţia lui este unic determinată.

Pentru un punct aflat pe o curbă specifică (exemplu punctul A de pe curba de separaţie

solid - vapori) legea gazelor stabileşte:

L+2=1+2 L=1

Rezultă faptul că pentru a stabili un punct pe una dintre curbele de echilibru este necesar să se
stabilească un grad de libertate (un parametru, exemplu: temperatură sau presiune).

Pentru un punct aflat într-o zonă specifică unei anumite stări de agregare (exemplu
punctul B din zona de vapori) legea fazelor stabileşte:

L+1=1+2 L=2

Rezultă necesitatea stabilirii a doi parametrii de stare pentru a defini poziţia punctului
respectiv.
Diagrama izobară a variaţiei temperaturii masei de apă, m, supusă
transformărilor în timp
Transformarea izotermă (1) (2) în diagramele a) T – s, b)P – v şi c)i – s

Transformarea izobară (1)(2) în diagramele a)P – v, b) T – s şi c)i – s

Transformarea adiabată (1) (2) în diagramele a) T – s, b) i – s şi c) P – v

Transformarea izocoră (1) (2) în diagramele a) P – v, b) T – s şi c) i – s

Diagrama Presiune -Volum specific pentru sistemul apă-abur
mV
x
mL  mV
 Volumul specific corespunzător stării din punctul P

v  i (vi  g i )  v'(1  x)  v' 'x  v'  x(v''v' )

v - v' PM
x 
v' ' - v' MN

Pe baza acestui tip de relaţie se pot scrie şi expresiile entalpiei specifice (i); entropiei
specifice (s) şi energiei interne (u), în funcţie de valorile de pe curbele de echilibru şi titlul de
vapori:
i = i’ + x(i’’ – i’) = i’ + xr

r
s  s'  x  (s''  s')  s'  x 
T
u = u’ + x(u’’-u’) = u’ + xri
r – reprezintă căldura latentă specifică de vaporizare şi poate fi descompusă în doi termeni:
ri – căldură latentă internă de vaporizare, corespunzătoare învingerii forţelor de atracţie dintre molecule (u”-
u’) şi re – căldura latentă externă de vaporizare, corespunzătoare energiei efectuării lucrului mecanic de dilatare de
la v’ la v’’, (re = p( v”-v’)).
r = i’’– i’ = (u’’+ pv’’) – (u’+ pv’) = u’’– u’ + p(v’’-v’) = ri + re
DIAGRAMA TEMPERATURĂ – ENTROPIE

t,0C
Pc

tc C
P

L V tant
ons
c
P=

L+V

x=0 x=0,2 x=0,4 x=0,5 x=0,6 x=0,8 x=1

tT A B
0 s, kJ/kgK
• Diagrama T-s este una dintre cele mai utile diagrame atât
pentru apă cât şi pentru alte substanţe deoarece permite
reprezentarea foarte sugestivă a ciclurilor termodinamice ale
instalaţiilor tip pompă de căldură şi instalaţii frigorifice.
• Punctele A şi B corespund stării punctului triplu, iar punctul C
corespunde stării punctului critic. Curbele AC şi BC separă
zona cuprinsă între izoterma punctului triplu şi izoterma
punctului critic în trei domenii corespunzând fazei lichide (L),
lichid şi vapori (L+V) şi vapori (V). În zona aburului umed sunt
trasate şi curbele de titlu constant (x=const.).
• Izobarele în zona apei lichide se confruntă practic cu curba
punctelor de fierbere AC, în zona aburului umed sunt drepte
orizontale (coincid cu izotermele) iar în zona aburului
supraîncălzit au o variaţie exponenţială.
• Diagramele T-s pentru abur, trasate cantitativ, sunt disponibile
la dimensiuni mari şi cuprind practic variaţia celor mai
importanţi parametrii de stare.
• Utilitatea deosebită a diagramei T-s derivă din faptul că aria
suprafeţelor dintre curbele transformărilor şi abscisă are
semnificaţia unei călduri schimbate în timpul transformărilor.
• O problemă delicată în utilizarea diagramei T-s pentru apă
este legată de alegerea bazei de referinţă pentru entropie.
• În a doua jumătate a secolului al XIX-lea s-a stabilit printr-o
convenţie internaţională (în vigoare şi în prezent) ca entropia
apei la 00C (aproximativ temperatura punctului triplu, 0,010C)
să fie considerată 0.
• În 1911 Plank enunţă principiul al III-lea al termodinamicii,
care afirmă că pentru un sistem monocomponent în stare
cristalină la temperatura de 0 K entropia S0 = 0.
• În această situaţie în prezent se utilizează două baze de
referinţă pentru entropie, una convenţională, la 00C şi una
absolută la 0 K.
 Variaţia entalpiei specifice, i şi a volumului specific, v
în diagrama T-s pentru apă

T,K

C
Tc

i, kJ/kg

v, m3/kg

TT
A B

0 s, kJ/kgK
 Bazele de referinţă pentru entropie
în diagrama T-s pentru apă.

T, K
C

Solidificare

Transformări
polimorfice

A
B

rs 273,16K

0
S=0 (absolut) S=0 (convenţional) s, kJ/kgK
Reprezentarea în diagrama T-s a căldurilor schimbate de sistemul
apă-abur în transformările izobare a-b-c-d

T, K

C
d

Tb b c

r
i’
a
273,16
qcd

0 sb sc sd s, kJ/kgK
• Menţinerea convenţiei cu s = 0 la tT = 0,010C face ca în
diagrama T-s curba de vaporizare să intersecteze
ordonata la T = 273,16 K iar entropia apei în stare solidă
să fie negativă, ceea ce nu este în concordanţă cu
ecuaţia de definire a entropiei unde ambii termeni, Q şi
T au valori pozitive când energia sistemului creşte.
• În practică sistemul apă–abur este utilizat ca agent
termic la parametri corespunzători valorilor pozitive
pentru entropie.
• Aria suprafeţelor cuprinse între curbele transformărilor,
izoterma T =0 K şi verticalele corespunzătoare stărilor
finale şi iniţiale reprezintă căldura schimbată între sistem
şi mediul înconjurător.
• Căldura schimbată de unitatea de masă pentru încălzirea de la punctul triplu până la
temperatura de fierbere Tb:

b
qab = a T  ds = i’ = entalpia specifică a apei lichide la punct de fierbere,
c
qbc = b T  ds = r = căldură latentă specifică de vaporizare;

• Entalpia specifică a vaporilor de apă saturaţi, uscaţi (starea c):

i’’ = i’ + r,

• Căldura primită de unitatea de masă de abur saturat pentru supraîncălzire:

qcd =  d T  ds ,
c

• Entalpia specifică a vaporilor de apă supraîncălziţi:

id = i’’ + qcd ,
DIAGRAMA PRESIUNE - ENTALPIE

Diagrama P-i pentru sistemul apă-abur

Punctele A şi B corespund punctului triplu iar C corespunde punctului critic.
Curba AC reprezintă curba de echilibru pentru lichid iar curba BC curba de
echilibru pentru vapori. Cele două curbe împart diagrama în trei zone
corespunzătoare lichidului (L), stării în dublă fază (L+V) şi stării de vapori
(V).
În zona aburului umed sunt trasate curbele de titlu constant (x - constant).
În diagramă apar curbele izoterme şi izentrope.
DIAGRAMA ENTALPIE - ENTROPIE

Diagrama i – s (Mollier) pentru sistemul apă – abur

- Curba de saturaţie a lichidului începe în originea axelor (s=0, i=0);
- Punctul critic nu mai corespunde punctului de maxim al curbei de saturaţie;
- Zona dublei faze, lichid şi vapori este mărginită inferior de izoterma şi
izobara punctului triplu;
- În zona aburului umed izotermele şi izobarele au o variaţie liniară şi se
suprapun, iar în zona aburului supraîncălzit variaţia lor se diferenţiază,
izobarele au o variaţie puternic crescătoare, iar izotermele au o variaţie
foarte lentă tinzând să devină orizontale deoarece la presiuni mici gazele
reale tind spre gaze ideale pentru care temperatură constantă înseamnă şi
entalpie constantă;
- Curbele cu titlu de vapori constant au o variaţie deosebită, impusă de alura
curbei de echilibru pentru lichidul (AC) şi curbei de echilibru (BC).
DIAGRAMA TEMPERATURĂ – VOLUM SPECIFIC

Curba de variaţie a temperaturii în funcţie de volumul specific

pentru sistemul apă – abur
• Deşi diagrama t-v este mai puţin utilizată în calculele instalaţiilor de forţă cu
abur, ea este foarte utilă pentru stabilirea efectului Joule – Thomson.
• Diagrama conţine şi izobarele care în domeniul stării lichide se suprapune
peste curba de echilibru, în domeniul aburului umed sunt orizontale, iar în
domeniul aburului supraîncălzit au o variaţie exponenţială.
Principalele utilizări ale aburului
OBŢINEREA ABURULUI LA NIVELUL UNEI RAFINĂRII DE PETROL

Necesarul de abur la nivelul unei rafinării este acoperit în principiu din

trei surse :
1. Abur provenit din recuperări de căldură din fluxuri tehnologice cu
temperaturi ridicate;
2. Abur produs în cazane cu focar;
3. Abur de „import” provenit de la Centralele Electrice de Termoficare.

Primele două surse de abur presupun organizarea la nivelul rafinăriei a

unui sistem de producere de apă demineralizată necesară
alimentării generatoarelor de abur.
Schema de tratare a apei este dependentă de calitatea acesteia,
implicit de sursa de provenienţă (puţuri, râuri, lacuri).
 Etapele de tratare a apei pentru eliminarea impurităţilor aflate în suspensie

Al2(SO4)3 Filtrul 2

Apã din Apã

Coagulare Clorurare
sursã tratatã
Decantare
naturalã
Filtrare 1
Schema sectorului de coagulare în varianta cu vas închis.

Vas pentru
dizolvare
Vas de coagulant
dozare
coagulant

Reactor
Filtru
decantor

Apã decantatã si filtratã

Apã
tratatã
 Tratarea apei pentru eliminarea sărurilor dizolvate

În funcţie de provenienţă apele naturale conţin cantităţi variabile de cationi

(Ca2+, Mg2+, Na+, Fe3+, Al3+, H+) şi anioni (Cl-, HCO3-, CO32-, SO42-, PO43-)
care în anumite condiţii de concentraţie ţi temperatură se asociază formând
săruri.

Din analizele chimice ale depunerilor s-au dedus următoarele concluzii

referitoare la tipurile de precipitaţii:
• Carbonatul de calciu şi carbonatul de magneziu se depun sub formă de
crustă densă şi tare din apa care nu fierbe (condiţiile de economizor) iar
apa care fierbe (condiţiile din vaporizator) se depun sub formă de nămol;
• Sulfatul de calciu, silicaţii de calciu, fier şi aluminiu, fosfaţii de sodiu şi fier
precipită sub formă de crustă tare;
• Fosfatul de calciu, silicatul şi hidroxidul de magneziu precipită sub formă de
nămol.
În raport cu gradul de eliminare a sărurilor din apă se deosebesc tehnologii pentru
dedurizare şi tehnologii pentru demineralizare.
Duritatea totală a unei ape este formată din suma dintre duritatea temporară (dată de
conţinutul de bicarbonaţi de calciu şi magneziu) şi duritatea permanentă (dată de
conţinutul de cloruri, sulfaţi şi azotaţi de calciu şi magneziu).
Pentru determinarea durităţii unei ape se utilizează unitatea de măsură numită grad de
duritate al apei (0d), definit diferit în anumite ţări (Franţa, Germania etc.)
În România se utilizează modul de definire german şi se folosesc următoarele
echivalenţe:
1od = 7,15 mg Ca2+/ l = 10 mg CaO / l =17,25 mgCaCO3 / l = 4,33 mg Mg2+/ l = 7,2 mg
MgO/l = 15,04 mgMgCO3 /l
O altă modalitate de exprimare a durităţii apei este cea care foloseşte noţiunea de masă
masa atomică a ionului
echivalentă (mval = valenţa atomului în combinaţom)
24,312 2
1 mval 
40,08
 20,04 mg Ca 2 1 mval   12,156 mg Mg
2 2
• Corespondenţa dintre cele două moduri de exprimare a durităţii apei rezultă:
7,15 4,33
10 d  7,15 mg Ca 2  /l   0,357 mval/l 10 d  4,33 mg Mg2  /l   0,357 mval/l
20,04 12,156
• Duritatea totală se poate exprima în cele două unităţi de măsură astfel:
mg Ca 2  /l mg Mg2  /l (0d) mg Ca 2
/l mg Mg 2
/l  mval 
DT   DT  
7,15 4,33 20,04 12,156  l 
 PROCEDEE FIZICE

Ca HCO3 2  CaCO3  CO2  H2O

t  500 C

MgHCO3 2  MgCO3  CO2  H2O

t  500 C

Concentratie
carbonati, ppm

2000

1500

1000

500

0
50 100 150 200 250

Variaţia concentraţiei carbonaţilor de calciu în apă în funcţie de temperatura de încălzire

MgHCO3 2  MgCO3  CO2  H2O

MgCO3  H2O  MgOH2  CO2 

MgHCO3 2  MgOH2  2CO2 
După încălzirea apei la temperaturi de aproximativ 100 0C duritatea temporară este
practic eliminată, rămânând duritatea permanentă (aproximativ 2 0d).
În aceste condiţii apa nu poate fi folosită pentru generare de abur, ea necesitând şi
tratare prin procedee chimice sau fizico-chimice.
 PROCEDEE CHIMICE

• Procedeul cu var
În acest procedeu se utilizează ca reactiv o soluţie saturată de hidroxid de calciu(apă de
var).
CO2  Ca OH2  CaCO3  H2O
Ca HCO2  Ca OH2  2CaCO3  2H2O
• Procedeul cu sodă
Reactivul utilizat în acest procedeu este o soluţie de hidroxid de sodiu (sodă caustică) cu
o concentraţie de 10 % .
CO2  NaOH  Na 2CO3  H2O
Ca HCO3 2  2NaOH  CaCO3   Na2CO3  2H2O
Avantajele acestui procedeu sunt reprezentate de:
a) simplitatea realizării tehnologice;
b) dedurizarea mai avansată în comparaţie cu procedeul precedent;
• Procedeul cu var şi sodă
Prin acest procedeu se reuşeşte eliminarea durităţii totale a apei. Reacţiile chimice care se produc
între sărurile dizolvate în apă şi reactanţi sunt următoarele:
Ca HCO3 2  Ca OH2  2CaCO3  2H2O
MgHCO3 2  Ca OH2  MgCO3  CaCO3  2H2O
CO2  Ca OH2  CaCO3  H2O
CO2  2NaOH  Na 2CO3  H2O
Ca HCO3 2  2NaOH  CaCO3   Na 2CO3  2H2O
CaSO 4  Na 2CO3  CaCO3   Na 2SO 4
CaCl 2  Na 2CO3  CaCO3  2NaCl
MgSO 4  Na 2CO3  MgCO3   Na 2SO 4

MgCl2  Na 2CO3  MgCO3  2NaCl

Avantajele procedeului sunt următoarele:

• poate fi aplicat pentru apă brută (netratată în prealabil termic);
• reactivi sunt ieftini şi accesibili.
Procedeul are şi o serie de dezavantaje dintre care cele mai importante sunt:
• apa tratată rămâne alcalină şi mai bogată în săruri decât apa brută;
• instalaţia are gabarit mare şi necesită întreţinere laborioasă datorită depunerilor de săruri atât în
vase cât şi în pompe şi conducte.
 Schema instalaţiei de dedurizare a apei prin procedeul cu var şi sodă

Apã
brutã Abur
Rezervor
tampon
Preîncãlzitor
de apã

Dozator Abu
de sodã r

Dozator
Reactor Filtru
de var

Nod de
amestec
1000C Apã
dedurizatã

Precipitat
 Reactorul Wirbos pentru dedurizarea apei
aerisire

Apã

Apã dedurizatã

nisip fluidizat

3Ca HCO3 2  2Na3PO4  Ca 3 PO4 2  6NaHCO3

Apã brutã+reactanti 3CaSO 4  2Na3PO4  Ca 3 PO4 2  3Na2SO 4

3NaCl  Na3PO4  Ca 3 PO4 2  6NaCl
 PROCEDEE FIZICO-CHIMICE

• Procedeele fizico-chimice utilizează pentru dedurizarea apei mase ionice

formate din răşini sintetice care înglobează grupe de cationi (Na+, H+) sau
anioni (OH-, Cl-).
• Acestea se prezintă sub formă de granule cu duritate ridicată, cu porozitate
internă mare şi insolubile în apă. Ele se obţin din cărbuni sau răşini sintetice
pe care se fixează chimic grupe active cum sunt: HSO3-, HCOO- care reţin
ulterior cationii de schimb (Na+, H+).
• Pentru dedurizare se utilizează mase cationice de sodiu sau mase cationice
de hidrogen încărcate în vase cilindrice verticale, cu volumul impus de fluxul
de apă supus tratării.
 Aerisire
Solutie de NaCl sistem Apã curatã pentru spãlare

3 4

Apã curatã pentru

Apa bruta afânarea stratului
1 2

Apã curatã Apã dedurizatã

2 1

Apã de spãlare
dupã Solutie NaCl
regenerare dupã regenerare

4 3
Schema legăturilor
la vasul cu schimbători de ioni mase cationice
 Ca HCO3   2Na  M  CaM 2  2NaHCO3
CaSO 4  2Na  M  CaM 2  Na2SO 4
CaCl 2  2Na  M  CaM 2  2NaCl
CaM 2  2NaCl  2Na  M  CaCl 2
MgM2  2NaCl  2Na  M  MgCl2
Ca HCO3 2  2H  M  CaM 2  2CO2  2H2O

CaSO 4  2H  M  CaM 2  H2SO 4

CaCl 2  2H  M  CaM 2  2HCl
 Demineralizarea apei
• Aceste procedee conţin în principiu două categorii de mase H-cationice şi mase OH-
anionice.
• Prin trecerea fluxului de apă brută sau pretratată peste schimbătorul cationic sunt
reţinuţi în ordinea reactivităţii următorii ioni: Al3+, Fe2+, Ca2+, Mg2+, K+, Na+ şi rămân în
apă acizii corespunzători sărurilor conţinute iniţial.
• Schimbătorul anionic reţine radicalii acizilor după reacţii de forma:

H2SO 4  R  OH  R  SO 4  2H2O
HCl  R  OH  R  Cl  H2O
H2CO3  2R  OH  R 2  CO3  2H2O
H2SiO 3  2R  OH  R 2  SiO 3  2H2O
 Apã brutã Aer+CO2

Decarbonator

Schimbãtor Schimbãtor Schimbãtor

cationic cationic Aer anionic
(H-R1) (H-R2) (R1-OH)

Vas tampon

Schimbãtor
anionic
Shimbãtor cu (R2-OH)
amestec de
mase cationice
si anionice
(H-R+R-OH)

Apã demineralizatã

Schemă complexă de demineralizare totală a apei

Schema unei instalaţii de demineralizare termică cu două trepte de
vaporizare

Abur primar
Abur secundar 1 Abur secundar 2
1
Vaporizator 1
Vaporizator 2 Apã de rãcire
Apã
Apã
Condensator
dedurizatã
Purja 2
Purja 1 Condens 2
Condens 1 Condens 3

Rezervor de
apã demineralizatã
Apã demineralizatã
 Degazarea apei de alimentare a cazanelor de abur

Abur
Alimentare apã
Abur si gaze
desorbite

Apã degazatã