Aceasta subracire care in figura 45 corespunde segmentului de dreapta 3’ - 3 determina lungimea acestui segment.

Ajuns in punctul 3, agentul de racire fluid intra in reductorul de presiune (detentor) si suporta o detenta, adica o
scadere de presiune. Starea lui trece din punctul 3 in punctul 4, adica evolueaza pe verticala de-a lungul unei
izentalpe (entalpie constanta). Intre punctul 3 si punctul de intersectie al segmentului 3-4 cu curba x = 0,
temperatura ramine constanta. Punctul 4 gasindu-se in zona vaporilor umezi, deducem ca la intrarea lui in
evaporator, agentul de racire contine deja un anumit procentaj de vapori. Trecerea agentului de racire din starea
lichida in starea partial gazoasa a necesitat un aport de caldura: dar aceasta nu provine din exterior (entalpie
constanta), ci a fost preluata in faza lichida a agentului de racire, ceea ce a produs racirea lui.
Constatam usor in figura 45 ca pozitia puctului 4 depinde de cea a punctului 3, cu alte cuvinte cu cit punctul 3 se
gaseste mai la stinga (adica cu cit subracirea este mai intensa), cu atit punctul 4 se apropie mai mult de curba x=0
si deci cu atit entalpia vaporizarii din interiorul evaporatorului va fi mai ridicata si, in consecinta, cu atit mai
importanta va fi puterea evaporatorului.
Raportul presiunii de condensare fata de presiunea de vaporizare, adica p c/po, denumit si raport de detenta, nu
trebuie sa depaseasca o anumita valoare; dar vom mai vorbi despre aceasta.
Am vazut in paragraful 1.8.1. ca exista o relatie intre presiunea si temperatura unui agent de racire in stare de
lichid saturant sau in stare de vapori saturanti. In prezent constatam ca, pe de o parte putem avea subracire la
presiunea de condensare. De fapt, relatia unica care leaga presiunea de temperatura nu este valabila decit atita timp
cit exista echilibru intre lichid si vapori. Daca facem referire la diagrama h, lg p, aceasta inseamna ca aceasta
relatie nu este valabila decit intre curbele x=0 si x=1. Raportat la instalatia frigorifica, aceasta stare de echilibru
intre fazele lichida si de vapori se intilneste in cea mai mare parte a condensatorului, in rezervorul de lichid si in
evaporator.
Pentru a determina starea agentului de racire subracit sau gazos supraincalzit, nu este suficient sa se cunoasca
presiunea sau temperatura lui, ci presiunea si temperatura lui.
Data fiind importanta temperaturilor de subracire si de supraincalire, a intrat in obisnuinta sa fie notate prin t h si toh.
Consideratiile precedente fiind de cea mai mare importanta, le vom preciza cu ajutorul
exemplului urmator (fig.46).
Sa presupunem ca dorim sa pastram temperatura unei camere frigorifice in jurul lui 0 °C.
Experienta arata ca pentru a asigura o asemenea temperatura ambianta, trebuie sa
asiguram o temperatura de circa - 10°C. Daca se prevede sa folosim R22 de exemplu,
diagrama h, lg p a acestui agent de racire arata ca presiunea (absoluta) corespunzatoare
este po = 3,55 bari. La iesirea din evaporator, (fig.46, punctul 1”), se poate sa avem
supraincalzirea vaporilor agentului de racire, in cazul nostru de 20 K de exemplu, adica, in
aceasta ipoteza pina la t oh = 30°C, si aceasta fara nici o variatie de presiune. Cit despre
lichefiere (condensare), ea este prevazuta la temperatura t c=30°C, temperatura aleasa in
functie de posibilitatile de racire ale condensatorului. Presiunea corespunzatoare acestei
temperaturi (citita pe diagrama lui Mollier din figura 46 sau intr-un tabel de vapori ai lui
R22) este pc = 11,88 bari. Vedem pe diagrama ca intotdeauna la presiunea de 11,88 bari,
este posibil sa subracim agentul de racire lichid, cu 10 K de exemplu, ceea ce duce
temperatura lui la tu = + 20 ºC..
Fig.46. Exemplul unui ciclu al unei masini frigorifice cu compresiune cu R 22 reprezentat in diagrama h, lg p.
Sa ne amintim ca la stinga curbei x = 0, izotermele sunt verticale, adica ele pleaca din aceasta curba pentru a
merge in sus la dreapta curbei x = 1, izotermele sunt intotdeauna verticale, doar ca plecind de la curba x = 1, ele se
indreapta inspre in jos (intre curbele x=0 si x=1 izotermele sunt orizontale si ase confunda cu izobarele).
Sa revenim la exemplul nostru si sa reprezentam evolutia ciclului considerat in diagrama lui R22.
Pentru aceasta, incepem prin a trasa doua drepte orizontale, deci paralele cu axa absciselor, una crespunzind
izotermei/izobarei t 0 = -10ºC/p0 = 3,55 bari (vaporizare), alta corespunzind izotermei/izobarei t c = +30ºC/p0 =
11,88 bari (condensare). Prima dreapta (-10ºC/ 3,55 bari) taie curba x=1 in punctul 1” si prelungind aceasta
dreapta orizontala spre dreapta, vom nota cu 1 punctul ei de intersectie cu izoterma (practic verticala) care
corespunde temperaturii de 10 ºC (-10 ºC + 20 K de supraincalzire). Avem deci t 0h = 10 ºC. Acest punct 1
caracterizeaza starea vaporilor agentului de racire la intrarea lor in compresor. In exemplul nostru, presupunind ca
compresiunea este ideala (caz teoretic, care totusi nu este atins niciodata), punctul de functionare se deplaseaza pe
izentropa s care trece prin punctul 1. Aceasta izentropa taie prelungirea orizontalei care corespunde
izotermei/izobarei tc = +30ºC/p 0 = 11,88 bari in punctul 2 si putem citi pe diagrama ca temperatura in punctul 2
este th = 72 ºC, adica vaporii care ies din compresor sunt supraincalziti. Inainte sa aiba loc condensarea propriu
zisa, acesti vapori trebuie mai intai sa fie dezsupraincalziti de la 2 la 2” in prima parte a condensatorului
(evacuarea entalpiei de dezsupraincalzire). In continuare vine schimbarea starii vaporilor in lichid sau
condensarea care evolueaza la presiune constanta (11,88 bari) si temperatura constanta (+30 ºC) eliberind entalpia
h2” - h3’ ,urmata de subracirea punctului 3’ la punctul 3, in cursul careia, se produce evacuarea diferentei de
entalpie corespunzatoare acestor doua puncte, ceea ce duce la coborirea temperaturii agentului de racire lichid cu
10 K, raminind deci la 30 ºC - 10 K = 20 ºC = t u. Plecind apoi din punctul curbei x=0 corespunzator unei
temperaturi de 20 ºC, trasam o dreapta verticala care, prelungita in sus, taie prelungirea dreptei 22”3’ in 3 (iesirea
din condensator) si prelungita inspre in jos taie dreapta ordonatei t 0 = -10ºC/p0 = 3,55 bari in punctul 4, care
corespunde intrarii agentului de racire in evaporator. Schimbarea starii de la 3 la 4 corespunde trecerii prin
reductorul de presiune care face sa coboare presiunea de la p c=11,88 bari la p0=3,55 bari si temperatura de la
tc=+20 ºC la t 0= -10 ºC. Aceasta scadere a temperaturii a eliberat energie care nu a fost schimbata cu exteriorul
(h3=h4), dar a servit la vaporizarea unei parti a agentului de racire lichid care ajunge in reductorul de presiune.
Punctul 4 corespunde lui x = 0,167 si deducem ca 16,7% din masa agentului de racire care intra in reductorul de
presiune este deja vaporizata la iesire, adica la intrarea in evaporator.
Exemplul precedent ne permite sa deducem un anumit numar de concluzii:
1. Vaporizarea incepe odata ce 16,7% din masa agentului de racire lichid este deja vaporizata (vapori numiti “de
detenta”), entalpia de vaporizare fiind preluata de lichidul care sufera deci o racire de la temperatura de
subracire tu=20 ºC la temperatura de evaporare t 0 = -10 ºC.
2. Vaporii agentului de racire care iau nastere in evaporator plecind de la lichidul in fierbere sunt supraincalziti
cu 20 K inainte de a intra in compresor unde sunt deci aspirati la temperatura t 0h=10 ºC (punctul 1).
3. Procesul de compresie face sa treaca temperatura vaporilor de la + 10 ºC la +72 ºC si la aceasta temperatura ei
 parasesc compresorul, adica intra in condensator (punctul 2).
4. Evacuarea caldurii din instalatia frigorifica (transfer in exterior) se efectueaza in trei etape: evacuarea
entalpiei de dezsupraincalzire (2 la 2”), a entalpiei de condensare (2” la 3’) si in sfirsit a entalpiei de subracire
(3’ la 3).
5. Entalpiile diferitelor puncte de la 1 la 4 se obtin usor in punctele de intersectie ale verticalelor care trec prin
aceste puncte cu axa absciselor.
In exemplul nostru putem citi urmatoarele valori:
punctul 1: h1 = 414,1 kJ/kg
punctul 2: h2 = 447,5 kJ/kg
punctul 3 la4: h3 = h4 = 224,3 kJ/kg
6. Putem deci usor sa calculam:
- productia frigorifica masica q 0:
q0 = h1-h4 = 414,1 - 224,2 = 189,8 kJ/kg
- cantitatea de energie termica masica q c (adica per kilogram de agent frigorigen in circulatie ) care se evacueaza in
condensator:
qc = h3 - h2 = 224,3 - 447,5 = - 223,2 kJ/kg
- lucrul mecanic masic al compresiunii w:
w = h2 - h1 = 447,5 -414,1 = 33,4 kJ/kg.
In exemplul nostru de calcul, debit-masa lui R 22 in circulatie este m=100 kg/ora sau 0,0278 kg/s.
In paragraful 1.8.2. am calculat ca productia frigorifica orara era Q 0=4,91 kW, dar nu am tinut cont de
supraincalzirea vaporilor lui R22 la aspiratie. Or, luind in consideratie aceasta supraincalzire, productia frigorifica
devine:
Q0 = m x q0 = 0,0278 x 189,8 = 5,28 kW
(1kJ = 1 kW/s)
Cantitatea de caldura ce se evacueaza din condensator (puterea condensatorului) este :
Q = m x qc = 0,0278 x 223,2 = 6,20 kW
Puterea teoretica absorbita de compresor:
Pth = m x w = 0,0278 x 33,4 = 0,93 kW
Aceasta putere teoretica trebuie totusi sa fie corectata pentru a lua in seama si de randamentul indicat i si de
randamentul calculat m.
Avem:
Pth 0,93

Peff = -------------------- = -------------------- = 1,66 kW

I x m 0,7 x 0,8

presupunind ca i = 0,7 si m = 0,8.

Diagrama h,lg p arata ca la intrarea in compresor, volumul masic al vaporilor care corespunde punctului 1 este v 1 =
0,072 m3/kg, pe cind la iesirea din compresor (punctul 2), volumul masic v 2 este egal cu 0,0246 m 3/kg.
Deci, putem sa deducem ca compresorul aspira un debit volumic de vapori de:
V1 = m x v1 = 0,0278 x 0,072 = 0,0020016 m 3/s = 7,2 m3/h
pentru a-l comprima la:
V2 = m x v2 = 0,0278 x 0,0246 = 0,0006838 m 3/s = 2,46 m3/h
1.9.3. Coeficient de detenta (sau grad de compresiune)
In paragrafele precedente am vorbit in mai multe rinduri de coeficientul de detenta care
este un parametru de prima importanta care permite sa apreciem functionarea unei
instalatii frigorifice.
Se numeste “coeficient de detenta” rezultatul raportului presiunii de evacuare a
compresorului supra presiunea de aspirare, adica raportul p v2/pv1.
Recurgind la diagrama h,lg p din fig.46, constatam ca in cazul exemplului foarte
simplificat pe care l-am luat, acest raport p v2/pv1 este egal cu pc x p0. Mai general se poate
spne mai general ca:
Cu cit coeficientul de detenta este mai ridicat, cu atit productia frigorifica masica va fi mai
putin importanta si puterea absorbita masica a compresorului va fi mai puternica.
Si in alte cuvinte:
Cum temperatura de condensare nu poate evolua decit intr-o gama relativ ingusta, nu
putem, la productie frigorifica identica, sa obtinem temperaturi mai joase decit prin
folosirea unor compresoare mai mari, adica printr-o mai mare cheltuiala de energie.
Coeficientul de detenta nu poate fi ales dupa voie. In cazul compresoarelor alternative cu
pistoane, limita superioara a coeficientului de detenta, in functie de agentul de racire folosit,
este urmatoarea:
Pentru R 12 si R 22, pv2/pv1. = 10 la 11
Pentru amoniac, pv2/pv1. = 6
In cazul coeficientului de detenta mai ridicat, temperaturile de la terminarea compresiunii
vor depasi temperatura maxima admisibila pentru majoritatea agentilor de racire care vor
fi deci folositi in afara plajei lor de stabilitate termica, cu toate consecintele negative care
rezulta. Aceste temperaturi maximale sunt urmatoarele:
Pentru R 12 t max = 120ºC
Pentru R 22 t max = 140ºC
Pentru amoniac tmax = 160ºC
Vom vedea in paragraful urmator care este influenta coeficientului de detenta asupra
randamentului volumetric al compresorului. Pentru alte tipuri de compresoare, ca de
exemplu compresoarele elicoidale sau chiar turbocompresoarele, coeficientii de detenta
maximali sunt diferiti de cei ai compresoarelor alternative cu pistoane.
Recurgind la diagrama h, lg p, este usor sa constatam ca ciclul evolueaza, din punct de
vedere termodinamic, in mod defavorabil cind cele doua drepte orizontale corespunzatoare
lui pc si p0 se indeparteaza una de cealalta, adica atunci cind coeficientul de detenta creste.
Daca reluam exemplul nostru al instalatiei frigorifice, dar in prezent fixam temperatura de
evaporare la t0 = -35 ºC si temperatura de condensare la t c = + 35ºC, presiunile
corespunzatoare fiind p0 = 1,32 bari si respectiv pc = 13,5 bari, obtinem un coeficient de
detenta de:
pc 13,5
----- = ------ = 10,2
p0 1,32

Pentru aceeasi temperatura de subracire, fie t u = 20 ºC, constatam ca continutul de vapori

al amestecului care se gaseste la intersectarea verticala 3-4 cu orizontala 4-1 (punctul 4)
este x = 0,28, adica procentajul in masa agentului de raciredeja vaporizat (in reductorul de
presiune) la intrarea in evaporator este de 28%. La supraincalzire, la aspiratia
compresorului identic, segmentul dreptei 4-1 este mai scurt, ceea ce inseamna ca productia
frigorifica masica este mai slaba. Izentropa de compresiune 1-2 (s=constant) taie orizontala
corespunzatoare unei temperaturi de condensare t c = +35ºC in punctul 2 care se gaseste pe
izoterma t2 = 99ºC, ceea ce inseamna ca temperatura la terminarea compresiunii este
practic egala cu 100ºC.
Comparatia diferitilor parametrii ai celor doua exemple ale noastre de instalatii este data
in tabloul 10.
Cifrele acestui tablou ne confirma ca nu exista interes pentru cresterea diferentei dintre
temperatura de vaporizare si temperatura de condensare.
Coborind temperatura de vaporizare de la t 0= -10ºC la t0 = -35ºC, supraincalzirea aspiratiei
raminind identica si egala cu 20 K, se multiplica cu peste 2,5 volumul masic al vaporilor.
Tablou 10: Compararea parametrilor celor doua exemple de instalatii
Exemplu 1 2
Temperatura de vaporizare -10 -35
t0 (ºC) +30 +35
Temperatura de condensare 3,35 1,23
tc (ºC) 17 28
Coeficientul de detenta pc/p0 189,8 173,0
- 223,2 239,0
Continutul de vapori 35,4 66,0
x(%) 0,0717 0,182
Productia frigorifica masica a evaporatorului 0,0247 0,0239
q0 (kJ/kg)
Productia calorica masica a condensatorului
qc (kJ/kg)
Lucrul mecanic masic
w (kJ/kg)
Volumul masic al vaporilor la aspiratie
v1 (m3/kg)
Volumul masic al vaporilor de evacuare (refulare)
v2 (m3/kg)
In consecinta, pentru a putea aspira aceeasi masa de R22 in acelasi timp, trebuie sa existe
fie cresterea capacitatii cilindrice (model de compresor superior) fie cresterea volumului
dezlocuit (viteza de rotatie a aceluiasi compresor mai ridicata).
Tabloul 10 arata, de altfel, ca in al doilea exemplu, productia frigorifica masica este mai
slaba. Pentru a putea obtine aceeasi productie frigorifica ca in primul exemplu, puterea
compresorului ar trebui sa fie marita in acelasi raport.
Daca ne referim la lucrul mecanic masic al compresorului in fiecare din cazuri, constatam
ca pentru ca productia frigorifica a exemplului al doilea sa fie aceeasi ca si cea din primul
exemplu, puterea motorului de antrenare a compresorului exemplului al doilea ar trebui sa
fie practic dubl,
In ce priveste raportul de compresiune, multiplicat cu putin peste 3, antreneaza si el, dar
pentru alte motive pe care le vom vedea, o reducere a debitului agentului de racire al
compresorului.
1.9.4. Diagrama lui Clapeyron sau diagrama p, 
Pentru a putea intelege functionarea compresoarelor frigorifice mari, atit in platformele de incercari cit si in spatiul
receptiei instalatiilor, mult timp a existat uzanta de a trasa, gratie folosirii unui aparat numit indicatorul lui Watt,
diagrama functionarii reale a acestui compresor, indicind evolutia presiunii vaporilor in functie de volumul pe care
il ocupa. De unde si denumirea “diagrama presiune/volum” sau diagrama lui Clapeyron sau mai simplu diagrama
p, v (fig.47).
Indicatorul lui Watt este un aparat de control foarte util pentru ca permite sa se ia act imediat de orice incident in
functionare. El permite de asemenea sa se evalueze lucrul mecanic efectiv furnizat de o fata a pistonului in cursul
unui dus-intors. Acest lucru mecanic denumit lucru mecanic indicat, este reprezentat de suprafata diagramei care
este usor de masurat, de exemplu cu ajutorul unui planimetru.
Evolutia ciclului frigorific depinde in mare masura de functionarea compresorului; de aceea, este foarte important
sa se stie ceea ce se intimpla. Ce ne invata deci diagrama p,v in acest scop?
La aspiratie, cilindrul se umple de vapori ai agentului de racire supraincalziti provenind de la evaporator si aceasta
pina cind se atinge punctul mort de jos. Pistonul reporneste atunci in sens invers; din acest moment incepe
compresiunea care continua pina cind pistonul atinge punctul mort de sus. Indata ce presiunea din cilindru este
sensibil superioara presiunii de refulare p v2, supapa de refulare se deschide si vaporii agentului de racire scapa in
teava de evacuare pentru a ajunge apoi in condensator. Cind pistonul a atins punctul mort de sus, constatam ca mai
ramine un spatiu intre acest piston si fundul cilindrului, spatiu care nu este niciodata parcurs de piston si care, din
acest motiv, este numit spatiu mort sau spatiu neutru. Indata ce pistonul isi incepe cursa de coborire, supapa de
refulare revine la locul ei, apoi presiunea vaporilor coboara de la presiunea de evacuare p v2 la presiunea de
aspiratie pv1 si supapa de aspiratie se deschide doar atunci cind presiunea din cilindru este sensibil inferioara
presiunii pv1 de aspiratie. Asadar, rezulta o intirziere la aspiratie care depinde in mare masura de spatiul mort care
in cazul compresoarelor moderne cu pistoane plonjoare nu depaseste 3 la 5% din volumul cilindrului.
Deci, pistonul nu poate aspira din nou vapori supraincalziti care provin din evaporator decit atunci cind presiunea
vaporilor ramasi coboara iar de la p v2 la ceva mai putin decit p v1, pistonul avind deja atunci parcursa in drumul
inapoi (in cursul intirzierii aspiratiei) distanta S c. Aspiratia de noi vapori nu se poate deci face decit atunci cind
pistonul parcurge cursa sa redusa S’0.
Asadar, este intotdeauna mai avantajos sa functioneze cu presiuni slabe. Si cind dorim sa atingem intr-o instalatie
temperaturi mai joase, atunci vom prevedea in mod avantajos compresoare bi-etajate in care vom scinda gradul de
compresiune global in doua grade intermediare, cel mai slab corespunzind etajului inferior de presiune, cel mai
puternic etajului superior de presiune.
Cu cit gradul de compresiune este mai ridicat, cu atit este mai importanta cursa s2 corespunzatoare detentei
vaporilor reziduali si deci volumul vaporilor aspirati de-a lungul cursei s’ 0 va fi mai redus, adica cu atit
randamentul volumetric va fi mai slab. Cind presiunile, sau daca preferam, rapoartele de detenta cresc, pierderile
datorate diferitelor influente termice, frecarilor si inetanseitatilor din interiorul cilindrului cresc de asemenea.
Intr-un compresor bi-etajat putem calcula valoarea teoretica a presiunii intermediare optime p m dupa cum urmeaza:
______
pm =  pc x p0
Daca am ales, de exemplu, o presiune de condensare p c = 15 bari si o presiune de vaporizare p 0 = 1,5 bari
corespunzind deci unui grad de compresiune de 10, atunci am obtine in compresiunea bi-etajata o presiune
intermediara:
______ ____
pm =  15 x 1,5 = pm =  22,5 = 4,75 bari
Cilindrul (sau cilindrele) cu presiune joasa a compresorului bi-etajat ar aspira deci vaporii agentului frigorific la
presiunea p0 = 1,5 bari pentru a-I comprima la presiunea intermediara p m = 4,75 bari. Apoi, ceea ce se petrece in
general dupa racirea intermediara intr-o butelie compound, vaporii etajului inferior de presiune deci la p m = 4,75
bari sunt comprimati in etajul de preiune inalta la o presiune p c egala cu 15 bari. Se vede deci ca gradul de
compresiune din fiecare etaj - etajul de joasa presiune si etajul de inalta presiune - este de 3,15, ceea ce este o
valoare foarte satisfacatoare, atunci cind cu un singur etaj de compresiune, raportul de detenta ar fi fost de 10.
Fig.47: Deplasarea pistonului unui compresor reprezentata intr-o diagrama presiune/volum
pc = presiune de condensare
p0 = presiune de vaporizare
pv1 = rezistenta la deschidere a clapei de evacuare (refulare)
pv2 = rezistenta la deschidere a clapei de aspiratie
pm0 = pierderea la incarcare medie a clapei de evacuare (refulare)
pw0 = pierderea la incarcare medie a clapei de aspiratie
Suprafata hasurata = lucru mecanic pierdut
0 = spatiu neutru
Sc = cursa pistonului in timpul detentei vaporilor reziduali
Sw0 = intirzierea in aspiratie
S = capacitatea cilindrica
S’D = cursa de evacuare
S’0 = cursa (utila) de aspiratie
c = viteza liniara a pistonului
(1) = supapa de aspiratie se deschide
(2) = supapa de aspiratie se inchide
(3) = supapa de refulare se deschide
(4) = supapa de refulare se inchide

1.9.5. Temperaturi nominale

In exemplul nostru am fixat temperatura de vaporizare la t 0 = -10ºC si temperatura de condensare la t c = + 30ºC.
Intr-un evaporator racitor de aer in care temperatura de vaporizare este, de exemplu, t 0 = -10ºC, se poate raci aerul
de la +/- 0 ºC la -3 ºC atunci cind evaporatorul este curat si nu jivrat (cu depunere de gheata). Dar daca
evaporatorul este puternic jivrat, aceasta nu mai este posibila, deoarece chiar daca temperatura de vaporizare
scade, totusi temperatura aerului creste.
Este exact ceea ce se intimpla atunci cind suprafata evaporatorului este prea slab dimensionata. Pentru o
temperatura de vaporizare t 0 = -10ºC, nu este posibil sa se raceasca aerul la -3ºC. Singura solutie este atunci sa se
coboare temperatura de vaporizare, pe care o vom fixa, de exemplu, la -12ºC sau inca mai putin. Dar in
contrapartida, ar rezulta obligatoriu o scadere a productiei frigorifice masice.
Exact acelasi lucru se intimpla la nivelul condensatorului. Cind tevile coaxiale ale unui condensator cu racire cu
apa sunt infundate, rezulta o crestere a temperaturii de condensare, de unde o putere absorbita de compresor mai
importanta, daca nu intervenim sa mentinem temperatura de condensare prin circularea apei mai reci.
Asadar, acum intelegem usor ca este necesar, ca atunci cind dorim sa comparam intre ele instalatiile frigorifice, fie
ca functioneaza in conditii diferite, fie ca sunt construite de fabricanti diferiti, sa se plece de la baze identice care
sunt constituite din ceea ce numim temperaturile nominale. Am plecat pe baza temperaturilor si nu a presiunilor
pentru a nu fi obligati sa determinam valori proprii pentru fiecare agent de racire.
Doar in baza acestor temperaturi nominale putem compara in mod valabil caracteristicile specifice ale diferitelor
instalatii.
Temperaturile nominale sunt temperaturi convenite pe baza carora raportam temperaturile de functionare efectiva
a unei masini frigorifice, a unui compresor frigorific sau a unei instalatii frigorifice pentru a cunoaste productia sa
frigorifica nominala. Este deci vorba de temperaturi de referinta care permit comparatiile.

2
PARTILE COMPONENTE ALE INSTALATIILOR FRIGORIFICE
2.1. Compresoare
Atunci cind am abordat principiul ciclului frigorific, am vazut ca, dupa principiul al doilea al termodinamicii,
acest ciclu ar fi nerealizabil fara ajutorul unui compresor. Prin urmare, fara compresor, este imposibil sa se duca
vaporii agentului de racirecare ies din evaporator, de la un nivel scazut de temperatura (si deci de presiune) la un
nivel de temperatura (si deci de presiune) mai ridicat, necesar pentru a putea surveni condensarea, adica evacuare
de caldura la temperatura ambianta, cu ajutorul aerului sau a apei.
Asadar, nu fara motiv, compresorul frigorific este considerat ca fiind inima intregii instalatii. Datorita faptului ca
el prezinta un anumit numar de piese mecanice in miscare, este si componentul cel mai fragil al intregii instalatii
frigorifice.
Nivelul de calitate al compresoarelor frigorifice moderne - rezultind din metode de fabricatie extrem de riguroase -
este totusi atit de ridicat, incit putem conta pe o durata de viata foarte lunga cu conditia, totusi, ca diferitele parti
componente ale instalatiei sa fie corect dimensionate, ca montajul lor sa se efectueze in excelente conditii de
curatenie, ca proprietatile uleiului de ungere sunt conforme cu specificatiile cerute si ca , in sfirsit, operatiunile de
intretinere sa fie regulate si corespunzatoare.
Compresoarele utilizate in prezent in industriile frigorifice sunt de doua tipuri:
 Compresoarele volumetrice care includ in principal::
- compresoarele alternative cu pistoane
- compresoarele elicoidale
- compresoarele rotative (sau celulare).
si
 Compresoarele rotodinamice care includ in principal:
- compresoarele centrifuge (sau turbocompresoarele)
Exista foarte multe tipuri de compresoare alternative cu pistoane precum compresorul cu piston plonjor sau
compresorul cu crosa, de tip orizontal sau vertical, cu ungere cu ulei sau cu piston uscat.
In cadrul prezentei lucrari, ne ocupam numai de studiul compresoarelor cu piston plonjor (cele mai frecvente
dintre compresoarele alternative), al compresoarelor elicoidale si al compresoarelor centrifuge.
2.1.1. Compresoare alternative cu piston
Compresoarele mecanice alternative cel mai mult utilizate - si inca de departe - in instalatiile frigorifice sunt
compresoarele cu piston plonjor, adica cele in care piciorul bielei se articuleaza direct in piston prin intermediul
axului pistonului.
Acest tip de compresor se imparte in mai multe categorii:
 compresoarele deschise in care arborele sau orice alta parte in miscare iasa in afara carcasei etanse a
compresorului;
 motocompresoarele care pot fi de tipul:
- ermetic, adica cu carcasa etansa la agentul frigorigen, nedemontabil, incorporind rotorul si bobinajul
motorului electric si neavind parti mobile care sa iasa din carcasa;
- ermetic accesibil (semiermetic), adica cu carcasa etansa la agentul de racire, cu imbinari insurubate
permitind demontarea pe loc, incorporind rotorul si bobinajul motorului si neavind parti mobile care sa iasa din
carcasa;
- ermetic cu stator extern, adica cu carcasa etansa la agentul de racire, cu imbinari insurubate permitind
demontarea pe loc, neincorporind bobinajul motorului si neavind parti mobile care sa iasa din carcasa.

Dispozitivele de aspiratie ale compresoarelor pot fi realizate urmind 2 principii:

fluxul continuu si fluxul alternativ. Compresoarele cu flux continuu nu mai sunt de
actualitate, dar se intimpla ca tehnicienii de service post-vinzare sa fie inca
solicitati sa intervina ocazional la compresoarele vechi de acest tip, folosite de
altfel aproape intotdeauna in instalatiile cu amoniac.
Fig.48: Schema de principiu a compresoarelor alternative cu piston si flux continuu (I) sau cu flux alternativ (II).
1 - Robinet pe teava de aspiratie; 2 - Supapa de aspiratie; 3 - Supapa de refulare; 4 - Robinet pe teava de refulare.
Asa cum arata fig.48 I, intr-un compresor de tip cu flux continuu, vaporii agentului de racire aspirati trebuie sa
traverseze pistonul inainte sa poata intra in cilindru si compresiunea se efectueaza fara schimbarea directiei jetului
de gaz. O astfel de dispunere permite obtinerea de randamente volumetrice excelente. In schimb, placa de la
supapa de aspiratie si supapa de aspiratie insasi inainte sa fie montate pe capul pistonului, acesta din urma este cu
atit mai multr supraincarcat mai ales daca consideram ca materialul de fabricatie este in general fonta cenusie,cu
masa volumica ridicata,atunci cind pistoanele ar trebui sa fie cit mai usoare posibil. Un astfel de piston reprezinta
deci o masa cu inertie mare care limiteaza viteza de rotatie maxima a compresoarelor cu flux continuu in jur de
500 min-1, desi ar putea sa atinga in cazuri speciale viteze de ordinul a 750 min -1. Se intelege deci ca in aceste
conditiiprincipiul fluxului continuu a trebuit sa fie abandonat, si sa ne orientam din ce in ce mai mult spre

compresoarele cu viteza de rotatie mult mai ridicata (1450 min -1 si peste), care necesita pistoane din
metal usor.

Figura 49: Schema unui compresor cu pistoane moderne de tipul cu flux alternativ.
Compresoarele moderne cu pistoane plonjoare folosite in industriile frigorifice sunt exclusiv de tipul cu flux
alternativ. Indiferent de tipul clapei folosite, agentul de racire intra in compresor prin partea de sus a cilindrului si
iese tot pe sus.
Compresoarele ale caror volum orar dislocuit este mai mic de 250 m 3/h - este vorba in general de
motocompresoare - sunt in mod normal echipate cu supape de aspiratie si de evacuare separate, de tipul lamelei

flexibile fixate intr-unul sau doua puncte de o singura parte sau libera dar ghidata,
aceste supape fiind montate pe o placa numita “placa cu supape”.
Fig.50: Exemplu de placa cu supape pentru 2 cilindrii in linie cu supapele ei de aspiratie (jos) si supapele ei de
evacuare (sus).
In aceste motocompresoare, capul chiuloasei are o separatie care formeaza
camera de aspiratie printr-un alezaj efectuat in placa intermediara. Cind are loc
reglarea puterii, acest alezaj este obturat intr-o parte a cilindrului. Evacuarea
caldurii dintr-un cilindru iesit din functiune nu se poate face decit din exterior, dar
intr-un astfel de sistem, incit pierderea de energie este inferioara celui in cazul
unei reglari prin ridicarea supapelor circulare.

Fig.51: Exemplu de placa cu supape pentru 2 cilindrii in linie, cu foto sus, a supapei dinspre partea cilindrilor cu
cele 2 supape de aspiratie, si in foto jos, dinspre partea capului chiuloasei cu cele 2 supape de refulare.
Cind capacitatea cilindrica orara a unui compresor depaseste 250 m 3/h, se foloseste ca organ de obturare a
supapelor de tip circular, supapa de aspiratie si supapa de refulare formind un tot.
Supapele de aspiratie de acest tip constituie concomitent un sistem de reglare a puterii. De fapt, este suficient sa se
prevada un dispozitiv mecanic care sa impiedice inchiderea placii supapei de aspiratie. Vaporii agentului de
racireaspirati se gasesc atunci inapoiati in camera de aspiratie.
Se poate astfel reduce capacitatea cilindrica - deci debit-masa agentului de racirein circulatie si, prin urmare, a
presiunii, cu circa 50% si chiar mai mult, cind gradul de compresiune nu este prea ridicat. Dar cu cit reducem mai
mult puterea, cu atit compresorul este mai putin corect racit. In definitiv, temperatura de terminare a
compresiunii este cea care limiteaza posibilitatile de modulare a puterii.
Un astfel de sistem de reglare nu este totusi dintre cele mai economice din cauza necesarului de energie consumata
pentru inapoierea vaporilor agentului de racirein camera de aspiratie a compresorului. Apoi, datorita sarcinii

partiale, puterea absorbita nu scade in aceeasi proportie ca si productia frigorifica.

Fig.52: Supape de aspiratie si de refulare combinate cu sistemul lor de reglare.
1 - Supapa de aspiratie; 2 - Supapa de refulare; 3 - Piston de comanda; 4 - Inelul-interfata pistoanelor; 5 -
Minipistoane ridicatoare-coboritoare ale placii cu supape de aspiratie; 6 - Placa cu supape de aspiratie.

Dispunerea diferitelor piese ale unui compresor este evident variabila de la un

constructor la altul . In schimb, spre deosebire de acum era cazul acum un
deceniu, nici un compresor nu mai contine in prezent piese prelucrate manual.
Capetele bielei sunt ajustate in mod normal pe manetoanele arborelui cotit cu
ajutorul a doi semicuzineti din bronz sau din metal antifrictiune, ceea ce necesita
ca, capul bielei sa fie realizat din doua parti (cap deschizator). In ceea ce priveste
arborele cotit, el este cel mai frecvent realizat din fonta sferolitica si prezinta la
fiecare din extremitatile lui pivoti care stau pe lagare de alunecare si imbracati in
bronz sau metal antifrictiune.
Fig.53: Motocompresor cu racire direct din infasurarile statorice prin vapori reci ai agentului de racire cu aspiratie.
In cazul compresoarelor mici, jocul dintre cilindrii si pistoane nu depaseste in mod obisnuit citiva microni, chiar
daca pot contine pistoane lustruite. In schimb, la compresoarele mari, frecarea dintre cilindrii si pistoane trebuie sa
se reduca prin interpunerea de segmente elastice, din care exista foarte multe modele, ceea ce face ca in cazul
intretinerii sau a reparatiilor, tehnicienii de service post-vinzare sunt deseori obligati sa apeleze la manualul
constructorului.
Repunerea in functiune a motocompresoarelor cazute in pana se face rareori pe loc, si se prefera deseori sa se
repare in atelier, ceea ce necesita un schimb standard pentru a permite instalatiei sa continue sa functioneze.
In legatura cu aceasta, sa ne amintim ca toate lucrarile efectuate pe compresoare trebuie facute cu un utilaj
corespunzator. Si aceasta este in special valabil in cazul fixarilor cu suruburi, pentru care este in mod absolut
necesar sa se respecte cuplele date de fabricant, ceea ce necesita sa se foloseasca o cheie dinamometrica.
2.1.2. Compresoare elicoidale
Compresoarele elicoidale, denumite si elico-compresoare, apartin categoriei compresoarelor volumetrice: sunt de
fapt masini rotative cu spatiu variabil.
Exista 2 tipuri de compresoare elicoidale: compresorul monorotor si compresorul birotor.
Modelul monorotor fiind destul de putin frecvent, vom consemna doar ca se compune dintr-un rotor cilindric
barbatesc cu caneluri elicoidale si doua pinioane satelit cu placi radiale, toate fiind incorporate intr-o carcasa
etansa.
In cazul compresorului birotor, rotorul elicoidal barbatesc precedent este prezent si aici, dar cele doua pinioane
satelit sunt inlocuite de un rotor femeiesc. Aceste doua rotoare elicoidale sunt de forma diferita si incluse intr-o
carcasa strimta. Rotorul barbatesc are un profil convex format in general din patru filete sau lobi, in timp ce rotorul
femeiesc are un profil concav format din 6 caneluri sau alveole. Compresiunea gazului este asigurata prin rotirea
celor doua rotoare ale celor doua rotoare care inchid un volum de gaz in spatiul interlobar. Plecind de la camera
de aspiratie si pe masura rotirii rotoarelor, gazul este dirijat spre orificiul de refulare, in timp ce presiunea lui
creste.
Datorita masinilor moderne de frezat, in prezent este posibil sa se fabrice compresoare elicoidale de foarte mare
precizie, ceea ce permite sa se reduca jocurile - mai ales in cazul compresoarelor mici foarte sensibile la scurgeri -
de 50 la 60%.
Capacitatile cilindrice ale compresoarelor elicoidale utilizate in prezent in instalatiile frigorifice oscileaza intre 80

si 5000 m3/h. Astfel de compresoare concureaza deci nu numai motocompresoarele

obisnuite, ci si compresoarele mari cu pistoane si turbocompresoarele.

Fig.54: Vedere in profil a unui compresor elicoidal din prima generatie fara
dispozitiv de reducere a puterii.
Fig.55: Motocompresor elicoidal ermetic accesibil
Primele compresoare elicoidale nu aveau sistem de reducere a puterii, folosind atunci in acest scop o simpla vana
electrica de bypass. Masinile urmatoare au fost echipate cu un piston cu orificii lunguiete care pun in comunicare
camera de compresiune si camera de aspiratie, dar astfel de sisteme reduceau puternic randamentul prin pulsatii
parazite.
In masura in care capacitatea cilindrica nu depaseste circa 200 m 3/h, reglarea puterii se poate face printr-o suita de
succesiuni mers/oprit sau in mod progresiv printr-o variatie a vitezei de rotatie cu ajutorul motoarelor cu numar
variabil de poli. In prezent, variatia puterii compresoarelor moderne se efectueaza se face cu ajutorul unui sertar
culisant prelucrat cu multa precizie pentru a reduce scurgerile. Acest sertar se deplaseaza progresiv in fata unei
deschizaturi, asigurind o recirculare a agentului de racire prin comunicarea unei parti a volumului interlobar cu
camera de aspiratie inainte de inceperea compresiunii. Sertarul deplasindu-se spre refulare, exista astfel o reducere
a lungimii utile a rotoarelor.

Un astfel de sistem de reglare permite schimbarea capacitatii cilindrice a

compresorului in continuu intre 100% si 10%. De altfel, cind sertarul se gaseste
in pozitie de recirculatie maxima, dispunem de un mijloc foarte practic pentru a
facilita pornirea compresorului.
Fig.56: Principiul de functionare al sertarului de variatie a puterii unui compresor elicoidal.
Puterea absorbita de motorul de antrenare pecum si capacitatea cilindrica nu sunt proportionale cu deplasarea
sertarului. Cind aceasta deplasare se situeaza intre 70 si 100% din cursa sertarului, puterea absorbita de motor
creste progresiv, acest supraconsum fiind caracteristic pentru orice reglare a unui compresor elicoidal cu sertar.
Pentru a repara acest inconvenient, constructorii au fost chemati sa puna la punct compresoare cu rata volumului
variabila. Intr-un compresor elicoidal, rata volumului Vi este raportul:
Vi = Va/Vr
adica raportul volumului Va retinut in momentul inchiderii lobilor la volumul V r eliberat in momentul deschiderii
lobilor.
Orice compresor elicoidal este caracterizat prin constructie printr-un grad de compresiune propriu, dar
functionarea lui nu va fi optima decit atunci cind acest grad va fi cel mai apropiat posibil de gradul de
compresiune al instalatiei frigorifice in care el este introdus, adica de raportul presiunii de condensare la
-presiunea de evaporare. De unde, cum rata volumului V i este cea care determina gradul de compresiune, ideea de
a o face sa varieze.
Vi variabil este un dispozitiv care convine foarte bine compresoarelor bi-elicoidale si care permite ajustarea in
permanenta a ratei volumului in asa fel incit gradul de compresiune al compresorului sa fie intotdeauna egala cu
gradul de compresiune al sistemului. Acest rezultat este obtinut datorita utilizarii unui al doilea sertar al carui
control este asigurat printr-o bucla de reglare care contine doua traductoare de presiune (aspiratie si refulare), un
traductor de temperatura (refulare) si un microprocesor care calculeaza V i optim si asigura cresterea sau reducerea
acestui Vi printr-u supapa cu patru linii. V i variabil prezinta numeroase avantaje, intre altele economia de energie,
cea mai buna comportare a rulmentilor, reducerea nivelului fonic si reducerea temperaturii de refulare.
Compresoarele elicoidale trebuie sa dispuna de un rezervor de ulei plasat la refulare si care serveste simultan ca
separator de ulei. Din acest rezervor se efectueaza ungerea tuturor punctelor de gresaj si de injectie ale
compresorului. In anumite compresoare, circualatia uleiului este asigurata de simpla presiune diferentiala care
exista intre aspiratie si refulare, in timp ce, in majoritatea cazurilor, aceasta ungere este de tip fortat, adica
asigurata de o pompa.
Fluxul de ulei sub presiune este trimis in totalitate in volumele interlobare ale compresorului unde, urmare
miscibilitatii lui, se amesteca mai mult sau mai putin cu agentul de racire, amestecul intrind apoi in separatorul de
ulei care il expediaza direct la aspiratia compresorului in timp ce agentul de racire gazos pur se indreapta spre
condensator.
Solubilitatea clorofluorocarburilor (H-CFC si CFC) in uleiurile de gresaj pentru instalatiile frigorifice depinde de
presiune si de temperatura. Pe masura ce presiunea creste (este de altfel acelasi lucru cind temperatura
scade)cantitatea agentului de raciredizolvat in ulei creste, de unde o reducere a viscozitatii. Din acest punct de
vedere, rezervorul de ulei situat intre compresor si condensator se gaseste in conditii mai putin bune decit se gasea
pe circuitul de presiune joasa. Diferitele tipuri de ulei care pot fi folosite intr-o instalatie frigorifica cu compresor
elicoidal sunt deci limitate. Din contra, in cazul in care agentul de racire folosit este amoniacul, n-ar fi nici o
restrictie de intrebuintare.
La iesirea din compresor, racordul de refulare contine un amestec un amestec de ulei lichid si de agent de racire in
stare de vapori. In timpul trecerii prin separator, amestecul se desface in constituentii lui elementari: uleiul care se
aduna pe fundul separatorului dupa ce a suferit diferite schimbari de directie artificiale si agentul de racire care,
gazos, scapa printr-un racord plasat in partea de sus a separatorului. Asadar, intelegem usor ca daca agentul de
racire ar ajunge in separator partial condensat, adica lichid, ar suferi si el o decantare si s-ar gasi pe fundul
separatorului impreuna cu uleiul, de unde ca prima consecinta, o scadere a debitului agentului de racire in
circulatie si, prin urmare, o reducere a productiei frigorifice.
Este deci absolut imperativ ca agentul de racire sa ajunga in separator in faza gazoasa de 100%, ceea ce face sa
incercam sa avem temperaturi de sfirsit de compresiune suficient de ridicate, incit sa nu se apropie de temperatura
de condensare, pentru a evita ca o parte a agentului de racire sa nu se lichefieze. In toate cazurile, diferenta dintre
temperatura de terminare a compresiunii si temperatura de condensare n-ar trebui sa cada sub 25 pina la 30 K, ceea
ce explica ca anumite instalatii functioneaza cu temperaturi de ordinul a 90 C pe care le stapinesc acum foarte
bine. Dar, atunci este necesar sa se prevada un racitor ulei pe returul acestuia de la separator la condensator.
Cind diferitii parametrii care constituie debitul uleiului in circulatie, temperatura de la sfirsitul compresiunii si
temperatura uleiului dupa racitor, sunt perfect adaptati unii fata de altii, este aproape sigur ca nu se va produce
diluarea uleiului in agentul de racire si, in consecinta, ca viscozitatea uleiului va permite sa-si joace pe deplin
rolul lui.
Fig.57: Schema de principiu a retelei de ungere a unui compresor elicoidal (SC, Samifi Babcock)
1 - Compresor elicoidal; 2 - Piston hidraulic de comanda al variatiei puterii; 3 - Dispozitiv de comanda a
pistonului hidraulic; 4 - Colector de distributie a uleiului; 5 - Ungerea compresorului; 6 - Injectarea uleiului de
racire; 7 - Separator-rezervor de ulei; 8 - Filtru pentru pompa de ulei; 9 - Motopompa de ulei; 10 - racitor de ulei;
11 - Filtre de ulei; 12 - Robinet de reglare a presiunii uleiului; 13 - Filtru de aspiratie; 14 - Supapa de oprire a
returului (non-retur) aspiratiei; 15 - Robinet de pornire in gol si supapa de siguranta; 16 - Supapa de oprire a
returului refularii; 17 - Orificiu pentru economizor; 18 - Dispozitiv de injectare a lichidului.
2.1.3. Compresoare centrifuge
Intr-un compresor centrifug care apartine categoriei masinilor numite rotodinamice sau cu impuls, compresiunea
vaporilor agentului de racire se face prin cresterea energiei lor cinetice in cursul trecerii lor printr-o roata, energie
cinetica care se converteste apoi in presiune prin trecerea printr-un difuzor.
Orice compresor centrifug - sau turbocompresor - este format deci din doua parti principale care sunt roata si

difuzorul. Aspiratia vaporilor agentului de racire se face intr-o directie perpendiculara

pe axul rotii cu ajutorul racordurilor dispuse in jurul acestuia. Conversia energiei
cinetice in presiune se face deja partial in roata.

Fig.58: Roata (sau rotor) unui compresor centrifug al agentului de racire (Linde)
Compresoarele centrifuge pot fi cu una sau mai multe roti si, in acest din urma caz, fiecare roata are propriul ei
difuzor.
Intr-un turbocompresor, raportul presiunii din fiecare roata este net inferior celei ce se poate obtine cu un
compresor cu piston, care permite, asa cum am vazut, sa se atinga intr-un singur etaj un grad de compresiune de
ordinul 8. Compresoarele centrifuge nu sunt folosite decit pentru a asigura compresiunea agentilor de racire cu
masa molara ridicata, de exemplu R 11 sau R 12.
Grupurile frigorifice cu turbocompresie sunt in prezent fabricate in serie pentru o foarte larga gama de putere si
sunt mult utilizate in conditionarea aerului, dar si in numeroase alte industrii, precum petrochimia. Cele care
echipeaza instalatiile de conditionare a aerului servesc aproape intotdeauna la racirea apei inghetate destinata sa
alimenteze bateriile de racire indirecta a aerului. In acest caz, grupul frigorific este numit generator de apa
inghetata.
Compresorul, motorul de antrenare, evaporatorul, condensatorul si dispozitivele de reglare formeaza un ansamblu
compact al carui principal avantaj este, in afata aglomerarii reduse, de a nu fi la originea decit la foarte slabe
pierderi de energie, dat fiind ca circuitul agentului de racire este putin intins.
Generatorul de apa inghetata, reprezentat in figura 59a este folosit pentru racirea apei instalatiilor de conditionare
a aerului. El functioneaza cu R11 la o temperatura de vaporizare t 0 = +2C si o temperatura maxima de
condensare tc = 40C. Gradul de compresiune al unei astfel de masini este de 4, dar acest raport este obtinut in
doua etaje, ceea ce inseamna ca arborele compresorului are doua roti.
La iesirea din primul etaj se obtin vapori supraincalziti care trebuie raciti inainte de a intra in al doilea etaj, pentru
a nu se obtine la iesirea din al doilea etaj vapori a caror temperatura sa fie prohibitiva. Racirea intermediara se
face cu ajutorul vaporilor umezi preluati la nivelul camerei de detenta (reductor de presiune).
Figura 59a reprezinta un exemplu de ciclu de racire al motorului compresorului unui grup centrifug racitor de
lichid, in timp ce figura 59c da un exemplu de ciclu de ungere.
Datorita rotilor realizate din material special si vitezei lor ridicate de rotatie, generatoarele moderne de apa
inghetata, echipate cu turbocompresoare cu R 11 sau R 12, pot atinge intr-un singur etaj puteri de ordinul a 9 GJ/h
sau 2500 kW, ceea ce le-a permis sa concureze puternic compresoarele alternative cu pistoane din aceasta gama de
putere. Principalele lor avantaje constau in aglomeratia lor slaba, echilibrul dinamic excelent, uzura redusa, o
intretinere dintre cele mai reduse si, in sfirsit, antrenarea slaba a uleiului.
Desi am spus ca intretinerea este redusa, cea a grupurilor frigorifice care functioneaza cu R 11 poate deveni repede
problematica atunci cind nu este realizata cu suficient profesionalism. Sa presupunem, de exemplu, ca un grup
turbo care functioneaza cu R 11 prezinta o inetanseitate in partea evaporatorului, adica presiune joasa. In acest caz,
si din cauza ca la temperaturi obisnuite de vaporizare, presiunea corespunzatoare p 0 este inferioara presiunii

atmosferice pa , va exista penetratie permanenta a aerului si, prin urmare, de

umiditate in circuit.
Fig.59a: Vedere din profil a unui grup de productie a apei inghetate de tip ermetic centrifug (Carrier).
1 - Condensator; 2 - Turbocompresor; 3 - Dispozitiv de variatie a unghiului de reglare a paletelor de prerotatie; 4 -
Dispozitiv de cuplaj; 5 - Motor de actionare; 6 - Camera de detenta; 7 - Evaporator (racitor); 8 - Apa de racire a
condensatorului; 9 - Intrarea apei inghetate (de racire) care provine dintr-o baterie de racire a aerului care iese
(racit) pentru a se alatura bateriei.
Agentul de racire lichid cu presiune ridicata provenind din condensator este destins in camera 6 inainte de a intra
cu presiune redusa in evaporator.
Penetrarea substantelor straine in circuit nu inceteaza nici cind compresorul este oprit, cit timp temperatura
ambianta ramine sub circa 22C. Ne putem usor regasi intr-o astfel de situatie cind compresorul este oprit la
sfirsitul toamnei, de exemplu, si cind trece toata iarna intr-un subsol rece si care, mai mult, este poate si umed,
atunci cind nu s-a luat precautia de a inspecta mai indeaproape, ceea ce ar fi permis descoperirea unei imbinari
strinsa prost, de exemplu. R 11 are ca formula chimica CCl 3F ceea ce inseamna ca molecula contine deci 3 atomi
de clor care vor reactiona cu atomii de hidrogen ai moleculelor de apa (H 2O) in suspensie in aer, dind astfel nastere
acidului clorhidric HCl care va reactiona la rindul lui cu toate particulele de fier intilnite in interiorul circuitului
agentului frigorigen, provocind coroziuni.. Atunci, in general, nu mai este posibil sa se reporneasca compresorul la
inceputul primaverii si, in acest caz, se impune o demontare completa.
In acest tip de cazuri, aparitia primelor coroziuni poate rezulta - chiar si atunci cind nu exista neetanseitati - din
penetrarea umiditatii in timpul incarcarii cu agent frigorigen sau a efectuarii plinului cu ulei, atomii de hidrogen
din apa reactionind nu numai cu atomii de clor din agentul de racirepentru a forma acidul clorhidric, dar si cu
atomii de fluor din R11, de unde aparitie acidului fluorhidric.
Cind o instalatie care functioneaza cu R 11 este perfect intacta, adica atunci cind agentul de racire si uleiul sunt
perfect deshidratati si, in afara de aceasta, nu exista nici o neetanseitate, riscul de coroziune este eliminat in
totalitate.
Intelegem deci, ca este foarte important nu numai sa inchidem perfect instalatia inainte de a umple cu agent de
racire si apoi, de a asigura un control frecvent al etanseitatii lui.
Montajul si intretinerea unor astfel de masini frigorifice nu trebuie incredintate decit tehnicienilor care au urmat o

pregatire speciala si, daca este posibil, care au mai multi ani de experienta.
Fig.59b: Exemplu de ciclu de racire a motorului unui compresor centrifug echipat cu un grup de productie de apa
inghetata (Carrier)
Motorul este racit de agentul de racire preluat in condensator la presiunea de subracire. El traverseaza apoi un
filtru pentru a ajunge intr-un dispozitiv dirijat in jeturi pe rotor si stator. Cind temperatura de condensare si
presiunea sunt putin ridicate, cum este cazul la pornire, si cu incarcare slaba, o supapa ramine in pozitia inchisa
pina cind presiunea diferentiala intre racitor si condensator este suficienta pentru ca agentul de racire sa poata
circula corect in circuitul de racire al motorului.
2.1.4. Garnitura de etansare
Toate compresoarele deschise - fie ca este vorba de compresoare cu piston, elicoidale sau centrifuge - au o cutie
de etansare al carei rol este sa impiedica ca agentul de raciresa scape in exterior prin eventuale neetanseitati care
ar putea exista intre carcasa (fixa) compresorului si arbore (mobil).
Cutia de etanseitate poate adaposti diferite tipuri de garnituri de etansare: garnitura cu burduf sau garnitura
rotativa. Dar fiindca garniturile cu burduf sunt rar folosite, noi vom studia numai garniturile rotative.

Cunoastem importanta pe care o au in prezent problemele de protectie a mediului

din punct de vedere al distrugerii stratului de ozon si a amplificarii efectului de
sera de catre clorofluorocarburi. Intelegem deci ca fabricantii, instalatorii si
tehnicienii de intretinere sunt solicitati cu totii sa-si aduca concursul, unii pentru a
concepe garnituri de etansare perfect fiabile, ceilalti pentru a asigura o intretinere
meticuloasa.

Fig.59c: Exemplu de ciclu de ungere a unui compresor centrifug echipat cu un racitor de lichid (Carrier)
Pompa de ungere, filtrul si racitorul de ulei formeaza un ansamblu la extremitatea schimbatorului. Uleiul este
refulat trecind prin racitorul cu filtru care permite oprirea corpurilor straine si eliminarea caldurii in exces. O parte
a uleiului este indreptat spre lagarul din extremitatea motorului compresorului, in timp ce restul trebuie sa asigure
ungerea cutiei de transmisie, a lagarelor arborelui si a lagarului limitatorului. Pentru a asigura ungerea la pornire
si la incetinire in punctul mort, pompa de ungere este activata de un programator secvential cu circa 15 secunde
inainte de pornirea compresorului. Aceasta pompa continua sa se roteasca timp de circa 30 secunde dupa scoaterea
din circuit a compresorului.
Garniturile rotative pentru compresoare cu piston si compresoare elicoidale au in principal un joc al inelelor (fixe
sau rotitoare) precum si un arc tarat. Arcul este uneori inlocuit printr-un burduf metalic, avantajele si
inconvenientele celor doua sisteme reiesind din cadrul acestei lucrari.
Arcul garniturii rotative se roteste cu arborele, dispunere care usureaza in mare masura montajul lui. O astfel de
dispunere nu este totusi acceptabila decit in masura in care viteza de rotatie a arborelui nu este prea ridicata.
Inelul circular fix este blocat de capacul (flasc) al carcasei si etansarea spre exterior este obtinuta cu ajutorul unei
imbinari inelare.Cit priveste etansarea interna a dispozitivului cu arc precum si etansarea intre arc si arbore, ea este
asigurata printr-o imbinare, care poate fi de diferite modele: inelare, profilate etc.

In ceea ce priveste compresoarele centrifuge , este aproape intotdeauna necesar sa se

prevada garnituri rotative duble datorita faptului ca uleiul care se gaseste in
garnitura nu trebuie sa nici sa patrunda in circuit nici sa scape in exterior.

Fig.60: Garnitura de etansare rotativa a unui compresor elicoidal.

1 - Inel rotativ; 2 - Imbinare circulara; 3 - Arc de presiune; 4 - Inel circular fix; 5 - Imbinare de etansare; 6 -
Manseta limitatorului arcului; 8 - Surub de blocare; 9 - Mufa de imbinare; 10 - Imbinare inelara
Dat fiind ca atit imbinarile profilate cit si cele inelare sunt in contact ce cealalta fata a lor cu agentul de racire,
materialele constituente utilizate vor fi, fie din cloropren, fie din politetrafluoretilena (denumita in mod comun
“teflon” dupa marca depusa de societatea Du Pont de Nemours).
Materialele constituente ale celeor doua inele (fix si mobil) trebuie sa fie perfect selectate, date fiind fortele de
frecare care intervin. Cuplurile de materiale cel mai frecvent alese sunt urmatoarele:
 Fonta de crom si carbon, acest din urma material suportind un tratament de impregnare fie cu rasina sintetica
cind temperatura nu depaseste 220 C, fie cu antimoniu in cazul in care temperaturile pot atinge 400C;
 Fonta de crom si bronz (rezistenta la amoniac);
 Carbura de siliciu si carbon, principalul avantaj al carburii de siliciu fiind excelenta ei conductivitate termica.
Inlocuirea pe loc a garniturii de etansare a unui compresor este o operatiune lunga si costisitoare: intr-adevar
trebuie redusa presiunea interna la presiunea atmosferica si cuplajele si uneori chiar si volantii (roti receptoare
fixate pe arbore in cazul dispozitivelor de actionare indirecte) trebuie sa fie demontati si apoi remontati.
Fie si numai pentru acest ultim motiv, este strict recomandat sa se respecte intocmai indicatiile constructorului
pentru a se evita erorile in montaj care ar putea avea consecinta grave. In ceea ce priveste inelele de etansare, ele
sunt piese prelucrate cu o foarte mare precizie si care nu trebuie sa fie manipulate decit cu mare grija.
In ciuda tuturor acestor consideratii, tehnologia garniturilor rotative de etansare a evoluat mult si in prezent se
poate spune ca aceste garnituri sunt fiabile si durata lor de viata este ridicata. Totusi, pentru a fi intr-adevar asa,
trebuie ca circuitul uleiului sa fie in masura sa asigure principalele lui doua functiuni care sunt ungerea si racirea.
Din punctul de vedere al ungerii, uleiul trebuie sa formeze o pelicula care sa permita evitarea contactului direct cu
suprafetele inelului fix si ale inelului rotitor, aceasta pelicula reducind considerabil frecarile si deci uzura prin
efectul fortei hidrodinamice.
Conceptia garniturii de etansare trebuie sa permita reducerea scurgerilor de ulei la minimum si sa evite orice
interventie inainte de 5000 pina la 6000 de ore de functionare in cazul compresoarelor cu piston si dublu in cazul
compresoarelor elicoidale.
Scurgerile de ulei la care ne putem astepta sunt de ordinul a:
5 ml/h (5 picaturi/min) pentru o garnitura de 50 mm 
10 ml/h (10 picaturi/min) pentru o garnitura de 100 mm 
15 ml/h (15 picaturi/min) pentru o garnitura de 200 mm 
2.1.5. Sfaturi practice
Din tot ceea ce s-a spus, putem deduce usor ca, data fiind precizia cu care compresoarele - in special alternative cu
piston si rotative elicoidale - sunt fabricate, inamicul nr.1 cu apa este praful.
Aceasta explica de ce este necesar sa se aiba cea mai mare grija la montajul instalatiilor cind acesta se face pe loc.
Pina cind sunt montate, toate elementele instalatiei trebuie sa fie stocate in asa fel incit sa ramina uscate si ca nici
o impuritate sa nu poata patrunde in interior; in alte cuvinte, ele trebuie sa fie inchise la toate extremitatile si starea
lor de curatenie interioara sa fie atent controlata inainte de montaj.
Totusi, in ciuda tuturor precautiunilor care se pot lua in timpul montajului la fata locului a instalatiilor frigorifice
industriale, este evident ca montorii nu pot lucra in conditii de curatenie absoluta, cum este cazul de exemplu al
micilor ansamble frigorifice casnice montate in uzina in sala cu praf controlat.
De aceea, cind se racordeaza un compresor pe loc, se protejeaza intotdeauna prin plasarea unui filtru pe teava de
aspiratie. Daca este vorba de un compresor mare, se prevede, in afata filtrului din tesatura metalica precedent, un
al doilea filtru din material textil, care trebuie scos indata ce perioada de rodaj este terminata, adica cel mai tirziu
dupa o suta de ore de functionare.
In cazul motocompresoarelor, se prevede adesea un filtru- deshidrator montat in teava de aspiratie si a carei parte
centrala sau nucleul trebuie scoasa si ea odata ce faza rodajului s-a terminat si aceasta pentru a minimiza pierderile
de incarcare.
In caz de reparatii sau de transformare, este usor sa se plaseze provizoriu un nou nucleu deshidrator.
Intotdeauna in cazul motocompresoarelor - si aceasta priveste desigur si pe cele din tipul elicoidal - este vorba de
evitarea efectelor prafului nu numai in ceea ce priveste piesele mecanice ale compresorului propriu zis, precum
lagarele, ci si in ceea ce priveste motorul incorporat. Deoarece, intr-adevar, vaporii agentului de racire aspirati
servesc deseori racirii infasurarilor statorice ale motorului pe care le imbaiaza inainte de a intra in cilindrii, usor
supraincalziti, si, daca acesti vapori contin praf, este evident ca acesta se poate aseza pe infasurari. Or, in cazul in
care izolatia contine microfisuri, penetrarea prafului poate produce o reducere a rigiditatii dielectrice a izolatiei,
ceea ce antreneaza mai mult sau mai putin rapid aparitia arcurilor electrice si, de aici, deteriorarea partiala a
motorului.
Se poate intimpla si ca motorul sa se arda complet (burn out) si in acest caz este necesar nu numai sa se
inlocuiasca compresorul, dar in plus sa se curete constiincios toata instalatie pentru a se elimina toate urmele de
ulei acidificat. Si pentru a face aceasta, se va lua act de observatia tehnica a fabricantului.
Pina in prezent, multi montori aveau obiceiul sa clateasca instalatia cu R 11. Dar pentru motive de protectie a
mediului ambiant, aceasta practica trebuie sa fie complet abandonata, fara sa mai mentionam ca ea este foarte
costisitoare. Oricum, din 1995, R 11 va fi disparut din circulatie.

2.1.6. Ulei si compresor frigorific

Intr-un compresor frigorific, uleiul de gresaj are ca rol sa asigure ungerea si racirea lagarelor, a pistoanelor si a
cilindrului, a supapelor si a garniturii de etansare, precum si sa evacueze particulele solide diverse rezultind , intre
altele, fenomene de frecare si care sunt astfel oprite la nivelul filtrului de aspiratie.
Ungerea compresoarelor frigorifice ocupa un loc cu totul original in tehnicile de gresaj. Fiindca, intr-adevar, in
orice alta tehnica uleiul de gresaj nu este supus la conditii de utilizare atit de fluctuante, rezultind nu numai
conditii de temperaturi si de presiuni rapid variabile intr-o gama larga de temperaturi atit pozitive cit si negative,
dar si din faptul ca acest ulei se gaseste in prezenta agentului de racire de-a lungul intregului circuit. Astfel, de
exemplu, majoritatea agentilor de racireclorofluorurati sunt foarte solubili in uleiurile minerale, ceea ce face ca
acestea din urma sa-si piarda atunci total caracteristicile lor fizice fundamentale. Doar prin alegerea unui ulei de
calitate se poate asigura, pe termen lung, functionarea perfecta a unui compresor frigorific.
Prima regula in alegerea unui lubrifiant este sa nu utilizezi decit produse care raspund exact specificatiilor date de
fabricant in indicatia de intretinere.
A doua regula ce trebuie respectata este a face astfel incit viscozitatea uleiului in circulatie sa ramina
satisfacatoare in orice punct. De unde necesitatea de a respecta in mod scrupulos indicatiile fabricantului, atit in
ceea ce priveste tipul de ulei ce trebuie utilizat cit si din punct de vedere a temperaturilor de utilizare.
A treia conditie este de a asigura ca presiunea uleiului sa fie satisfacatoare.
Intr-adevar, doar cind presiunea uleiului este corecta, este nu numai posibil sa se atinga diferitele organe ce trebuie
unse, dar in plus, este asigurat si un debit suficient pentru a permite racirea scontata. Presiunea circulatiei uleiului
nu joaca decit un rol secundar in obtinerea presiunii hidrodinamice a lubrifiantului la nivelul lagarelor.
Desi caracteristicile constructive ale lagarelor compresoarelor moderne cu pistoane si a turbocompresoarelor sunt
foarte diferite de la un model la altul, experienta a aratat ca toate aceste compresoare ar putea functiona perfect la
o presiune eficace a uleiului de 2 la 3 bari, aceasta presiune eficace fiind inteleasa ca egala cu diferenta dintre
presiunea de refulare a pompei cu ulei si presiunea la iesirea lagarului considerat. In schimb, uneori poate fi
necesar sa se mareasca presiunea uleiului atunci cind acesta este folosit intr-o retea secundara ca agent de comanda
a diverselor organe de reglare.
Numeroase puncte care trebuie sa fie unse sunt la originea degajarilor de caldura, dar in anumite compresoare si in
conditii speciale de functionare aceasta degajare de caldura este atit de slaba incit ea poate fi foarte bine evacuata
de ulei in mediul inconjurator prin intermediul corpului compresorului si aceasta fara sa fie necesar sa se prevada
dispozitii speciale.
Pe masura cresterii vitezei de rotatie a compresorului, precum si a gradului de compresiune, temperatura de la
sfirsitul compresiunii creste. Solicitarea termica a uleiului riscind atunci sa devina prea importanta, este necesar
atunci sa se prevada un racitor de ulei pentru ca viscozitatea uleiului sa ramina in limitele acceptabile.
In parcursul lui prin compresor, uleiul de ungere se incarca cu diverse particule solide asa cum am vazut, ceea ce
necesita sa se prevada un filtru eficace de ulei. Experienta a demonstrat ca filtrele cu sita ale carei ochiuri
prezentau dimensiunile urmatoare - in functie de tipul compresorului - si-au dovedit aptitudinile:
Compresoare cu pistoane:
partea de aspiratie a pompei 100 m
partea de refulare 40-10 m
Compresoare elicoidale:
partea de refulare a pompei 40-25 m
Compresoare centrifuge:
partea de refulare a pompei 25-10 m
Filtrele cu sita sunt totusi din ce in ce mai frecvent inlocuite cu filtre numite cu luminare, in care materialul
filtrant este pe baza de hirtie sau material textil al carui pori sunt calibrati cu multa precizie. Si cum dimensiunea
acestor pori este de ordinul a 5 la 10 m, ei pot retine pulberi mult mai fine decit filtrele cu sita.
Un dispozitiv de filtrare sub presiune permite evitarea uzurii premature si impiedica, mai ales in timpul primelor
ore de functionare, sa razuiasca cilindrii sau pistoanele, sa deterioreze supapele sau sa strice cuzinetii. In cazul
compresoarelor elicoidale uleiul se regaseste in primii timpi cel mai incarcat cu diverse impuritati. Aceste
impuritati, care nu au putut fi impiedicate de filtru in amonte, intra in cilindrii in acelasi timp cu agentul de racire,
apoi ajung in separatorul de ulei care serveste concomitent de rezervor, unde ele se depun.
Asadar, se intelege usor ca daca nu este intotdeauna posibil sa se evite corpurile straine care rezulta din prelucrare,
in timpul operatiunilor de montaj trebuie luate multe precautiuni cu scopul de a nu se introduce in instalatie
particule de pilitura, pulberi silicioase, oxizi diversi.
In aproape toate compresoarele exista migratia unei cantitati mai mari sau mai mici de ulei cu agent de racire si
este necesar sa se ia masurile care se impun pentru a limita cantitatea de ulei in circulatie. Vom vedea mai departe
in paragraful 4.2.3. ca prezenta uleiului in circuitul agentului de racire este un rau necesar.
Aceasta explica de ce este obligatoriu sa se prevada un separator de ulei la iesirea din compresor, uleiul izolat fiind
direct trimis in carcasa compresorului.
Separatoarele de ulei cele mai frecvent utilizate sunt fie de tip ciclon, fie de tipul cu gravitate.

Intr-un separator tip ciclon, amestecul vaporilor agentului de racirecu ulei intra tangential
in partea superioara a separatorului cilindric si de acolo urmeaza un parcurs in
spirala inspre in jos. Prin greutatea lor si sub efectul vitezei lor, picaturile de ulei
sunt proiectate spre perete si de acolo curg in siroaie inspre partea de jos a
separatorului unde se acumuleaza. Partea inferioara a separatorului serveste
asadar simultan drept rezervor de ulei si cind acesta atinge un anumit nivel, un
sistem de reglare automat cu flotor Il retrimite in carcasa compresorului. Cit
despre vaporii agentului de racire, odata debarasati de uleiul in suspensie, ei sunt
evacuati din separator dupa trecerea printr-un tub interior concentric si de acolo
trec in condensator.
Fig.61: Ansamblu separator-rezervor de ulei de tip ciclon.
Cit despre separatoarele de tipul cu gravitate, ele functioneaza pe baza unui alt principiu. Acesta consta in
reducerea brusca a vitezei de scurgere a gazului, ceea ce face ca particulele de ulei sa nu mai poata fi antrenate de
vaporii agentului frigorigen, dat fiind ca forta de gravitatie datorata greutatii lor devine superioara fortei care
rezulta din acceleratia lor.
Se poate deci deduce ca pentru o viteza data, o particula nu va fi supusa fortelor gravitatiei decit daca masa ei este
suficienta. Sau, in alte cuvinte, particulele separabile sunt acelea care ale caror diametru nu este mai mic de circa
20 m. Or, gradul de finete al anumitor particule fiind mai mare, putem deduce ca este practic imposibil sa se
obtina o retinere de 100% a uleiului.
In cazul compresoarelor elicoidale, adesea se prevede, in amonte de separator, o tesatura metalica care are drept
rol sa retina mai mult sau mai putin particulele de ulei care, aglomerindu-se, cresc in dimensiune si astfel sunt mai
usor retinute in separator.
In timpul procesului de compresiune - si aceasta este valabil in special in cazul compresoarelor cu pistoane - exista
vaporizare mai mult sau mai putin completa a unei parti a componentilor celor mai volatili ai uleiului, componenti
care sunt aproape imposibil de retinut la nivelul separatorului, indiferent de eficacitatea lui.
Antrenarea uleiului cu agentul de racire la nivelul compresorului este si acolo imposibil de evitat si, oricum,
aceasta antrenare este de dorit la anumite compresoare, precum cele cu pistoane, intrucit uleiul antrenat permite sa
se asigure ungerea supapelor de aspiratie si de refulare.
Cind mai multe compresoare functioneaza in paralel, poate surveni condensarea agentului de racire in
separatoarele de ulei ale compresoarelor la oprire, indata ce temperatura de condensare este superioara
temperaturii ambiante. Agentul de racire care s-a lichefiat se intoarce atunci din carcasa compresorului prin
intermediul robinetului cu flotor al rezervorului de ulei si atunci ne putem astepta la probleme de pornire si uneori
chiar la deteriorarea compresorului.
De aceea, compresoarele care functioneaza in paralel sunt adesea echipate cu supape de non-retur montate pe
teava de refulare pentru a scadea presiunea in separatoarele lor respective. Datorita unei tevi mici paralele dotata
cu un robinet magnetic (deschis la oprire), separatorul de ulei se gaseste la presiunea de aspiratie.
Odata cu incalzirea carcasei, se evita astfel orice prezenta a agentului de racire lichid in compresoare la oprire.
2.1.7. Golirea uleiului
Necesitatea unei goliri a uleiului dupa primele ore de functionare este usor de inteles. Intr-adevar, chiar daca
piesele prelucrate sunt perfect curatate in atelier, anumite corpuri straine precum nisip de turnatorie sau aschii
minuscule metalice nu se vor desprinde de piesele in miscare precum arbori, lagare, cilindrii, rotoare in cazul
compresoarelor elicoidale, etc., decit atunci cind compresorul este pus in miscare.
Din punct de vedere a montajului, chiar daca acesta se face in cele mai bune conditii de curatenie, nu este
intotdeauna posibil sa se evite formarea de oxizi mai ales daca utilizam pentru lipituri un metal cu punct de topire
ridicat.
In orice caz, circulatia agentului de racirespala efectiv instalatia si in special anumite elemente inaccesibile si
uleiul, la rindul lui, poate forma namol in anumite conditii, si de aici infundarea rapida in primii timpi ai
circuitului agentului de racire si a uleiului.
De unde necesitatea de a inlocui uleiul indata ce compresorul a functionat 50 la 100 de ore, momentul cel mai
oportun fiind determinat de starea uleiului constatata la nivelul vizorului, nivelul uleiului in carcasa sau rezervor si
calitatea filtrelor pentru uleiurile folosite. Imbatrinirea uleiului in cursul primelor ore de functionare nu constituie,
asa cum se crede uneori, un criteriu primordial care sa antreneze obligatoriu golirea uleiului.
Intervalul de timp care separa celelalte goliri depinde de un anumit numar de alti factori care sunt: tipul agentului
de racire folosit, temperatura de la sfirsitul compresiunii, calitatea uleiului si in sfirsit, etanseitatea instalatiei in
partea de joasa presiune, fiindca, chiar daca etanseitatea nu este perfecta si presiunea care troneaza in aceasta parte
a instalatiei este inferioara presiunii atmosferice, exista penetrare de aer si deci de oxigen si umiditate in circuit.
Se poate spune -grosso modo - ca in cazul compresoarelor alternative cu pistoane, golirea trebuie sa aiba loc dupa
4000 pina la 6000 de ore de functionare, in timp ce in cazul compresoarelor elicoidale, se pot astepta 10.000 pina
la 12.000 de ore. In toate cazurile se va tine seama in aceasta privinta de indicatiile fabricantului.
In cazul special al compresoarelor elicoidale si din cauza ca plinul cu ulei este relativ scump, se poate sa nu se
procedeze la golire, in functie de rezultatele analizei uleiului.
Cind se face o golire, si aceasta este evident valabil in caz de reparatie, trebuie sa se faca o clatire completa a
tuturor partilor supuse ungerii. Aceasta clatire nu trebuie sa se limiteze la carcasa sau la rezervorul de ulei, ci sa
priveasca si filtrul de ulei, filtrul de aspiratie, racitorul de ulei si separatorul de ulei. Intr-adevar, daca se neglijeaza
aceste operatiuni, eventualele resturi carbunoase, namolul etc. vor altera foarte repede uleiul nou. Clatirea
instalatiilor nu trebuie sa se faca decit cu produse adecvate nepoluante si mai ales nu cu agentii de racire
clorofluorurati.
In ceea ce priveste motocompresoarele ermetice sau ermetice accesibile montate de uzina, in general nu este
nevoie sa fie golite in mod regulat, in afara cazului de deteriorare accidentala a infasurarilor statorice. Cum
anumite deteriorari superficiale pot trece neobservate, este recomandabil sa se efectueze un test de aciditate la
fiecare circa 5000 de ore de functionare. Acest test permite sa se determine un indice de neutralizare, adica
continutul de hidroxid de potasiu (KOH) in ulei care nu trebuie sa depaseasca 0,05 la 0,06 mg/gram de ulei. Exista
in comertul specializat teste de aciditate cu un mod de intrebuintare foarte simplu.
In cazul instalatiilor frigorifice cu compresoare in paralel, golirea uleiului se face cel mai tirziu dupa 15.000 de ore
de functionare.
Aproape toti constructorii de compresoare sau de masini frigorifice dau in instructiunile lor de intretinere lista
diferitelor marci si referintele uleiurilor utilizabile.
Pentru a face fata anumitor conditii speciale de functionare, tehnicienii de intretinere pot fi solicitati sa trebuiasca
sa aleaga un ulei diferit de cel preconizat de fabricant in functionare normala.
2.2. Condensatoare
Am descris deja in paragraful 1.9. ,tratind circuitul agentului de racire, care era rolul condensatorului. Sa ne
amintim pur si simplu raportindu-ne la linia 42, ca condensatorul are trei zone termice. In prima, se face
dezsupraincalzirea, adica evacuarea nu numai a unei parti a caldurii de supraincalzire evaporatorului, dar si a
echivalentului termic al lucrului mecanic de compresiune. In zona a doua, care constituie partea principala a
condensatorului, se face lichefierea (condensarea) agentului de racire, ceea ce are drept consecinta sa-l faca sa
treaca din starea gazoasa in starea lichida prin evacuarea caldurii lui latente (de condensare egala cu cea de
vaporizare). In fine, in zona a treia, adica partea de iesire a condensatorului, se face subracirea lichidului, adica a
lichidului saturant, deci in echilibru cu o bula de vapori (x=0), agentul de racire trece in starea de lichid omogen la
o temperatura inferioara temperaturii de condensare/vaporizare. Indiferent de zona condensatorului in care se
gaseste, presiunea ramine constanta si egala cu presiunea corespunzatoare temperaturii de condensare/vaporizare.
Daca apelam la diagrama h, lg p din figura 46, evolutia agentului de racire in condensator corespunde segmentelor
de dreapta 2-2” (dezsupraincalzire), 2”-3’ lichefactie si 3’-3 subracire.
Exista 2 tipuri principale de condensatoare: condensatoarele cu racire cu aer si condensatoarele cu racire cu apa.
2.2.1. Condensoarele cu racire cu aer
Utilizate in special in instalatiile cu putere slaba, ele sunt realizate in doua moduri diferite.
In primul caz, ele au tevi de cupru pe care s-au montat mecanic sau hidraulic aripioare din
aluminiu pentru a creste intensitatea schimburilor cu aerul de racire. In cazul al doilea, ele
sunt formate printr-o serpentina sudata pe o placa metalica, dispunere care are avantajul
de a preveni depunerile de pulberi. Aceste condensatoare echipeaza in general masinile
frigorifice casnice sau micile mobile frigorifice si pot fi dispuse fie la 45 in mobila
frigorifica, cu restul de aparataj frigorific (dar cu conditia ca ventilatia lui naturala sa fie
suficienta) fie vertical in exterior, in spatele aparatelor in cazul masinilor frigorifice
casnice. Racirea lor se face prin circularea nefortata a aerului ambiant de jos in sus, aerul
cald inmagazinind caldura la evacuare ridicindu-se si dind astfel nastere unui curent de
convectie, antrenind venirea de aer ambiant mai rece in partea de jos a condensatorului
(cf.# 1.5.3. despre schimburile termice prin convectie).
Este asadar esential sa se aiba in vedere ca circulatia aerului sa se poata face corect. De
aceea, in cazul special al racitoarelor casnice de exemplu, fabricantii au prevazut in spatele
platoului superior un anumit numar de fante care permit evacuarea aerului cald prin
circulatie naturala. Cind aceste fante sunt obturate, din indiferent care motiv, se produce
cresterea presiunii de condensare si de aici subconsum de energie la compresor.
Indiferent de amplasarea condensatorului, nu se va uita sa fie curatat periodic, fiindca altfel
infundarea lui ar reduce sensibil schimburile termice cu, ca prima consecinta, o crestere a
consumului de curent electric.
Indata ce cantitatea de caldura de evacuat de catre un condensator cu aer devine
importanta, este necesar sa se prevada o circulatie de aer fortata.
Din momentul in care trebuie prevazut unul sau mai multe ventilatoare, fabricantii propun
aproape toti ansamble prefabricate in uzina, care sa contina un condensator cu ventilatoeul
sau ventilatoarele lui, un motocompresor si un rezervor de lichid condensat, acest tot
constituind ceea ce se numeste un grup compresor-condensator. Ventilatorul sau
ventilatoarele condensatorului servesc simultan la racirea capetelor cilindrilor.

Fig.62: Grup compresor-condensator continind un motocompresor, un

condensator cu ventilatoarele lui de racire cu aer si un rezervor de lichid
condensat (Linde).
Fig. 63: Vedere a unui grup de condensare multicircuite (Linde)
1 - Bloc condensatoare; 2 - Sasiul etajului ventilatoarelor (profile din otel cu captuseala din tabla de aluminiu); 3 -
Picioare suport din profile de otel; 4 - Ventilatoare centrifugale; 5 - Motoare de actionare; 6 - Cadru-suport al
buteliilor acumulatoare; 7 - Butelii acumulatoare ale agentului de racire lichid din circuite diferite .
In cazul particular al instalatiilor frigorifice pentru supermarket-uri se pot folosi grupuri de condensare
multicircuite care constau dintr-un fel de baterii de condensatoare adesea dispuse in aer liber in invelitoare.
Astfel de grupuri de condensare contin mai multe condensatoare total independente unele de altele si randamentul
lor, cind instalatia frigorifica are mai multe circuite, este mai mare decit s-ar fi obtinut cu tot atitea condensatoare
separate.
Intotdeauna in cazul supermarket-urilor care au numeroase camere frigorifice, se pot prevedea mai multe
compresoare montate in paralel, primind vaporii agentului de racire de la un colector cu aspiratie racordat la
diferite circuite si intorcindu-i intr-un distribuitor de refulare si de acolo catre unul sau mai multe grupuri de
condensare de tipul celui reprezentat in figura 64.

2.2.1.1. Reglarea presiunii de condensare a condensatoarelor cu racire cu

aer.
Detentorul termostatic al unei instalatii frigorifice este unul din cele 4 elemente principale
ale instalatiei care trebuie sa fie calculate de constructor cu cea mai mare grija pe baza
diferitilor factori, stiind agentul de racire folosit, debit-masa sau productia frigorifica si
presiunile normale de condensare si de vaporizare, pentru a nu le cita decit pe cele mai
importante.
In timp ce unii dintre acesti factori nu sunt supusi niciunei fluctuatii sau doar unor
fluctuatii foarte mici, este cu totul altfel in ceea ce priveste presiunea de condensare a
condensatoarelor cu racire cu aer. Fiindca, intr-adevar, variatiile de temperatura la care
sunt supuse condensatoarele cu aer plasate in aer liber constituie tot anul o veritabila
problema din punct de vedere al reglarii instalatiei frigorifice. Aceste diferente de
temperatura vor antrena importante variatii de presiune intre vara si iarna cum se poate
observa usor apelind la o diagrama h,lg p sau la un tabel de vapori. Plecind vara de la o
temperatura tc de 30C si iarna de la o temperatura t h de -15C, avem presiunile
corespunzatoare urmatoare, in functie de agentul de racire folosit:
Temperatura t in C Presiunea p in bari
R 12 R 22
tc = +30C 7,48 12,2
th = -15C 1,82 2,9
Or, exista diferente pe care nici un detentor termostatic cu functionare normala nu
le poate suporta.
Fig.64: Modul de condensare tesit cu racire cu aer prin ventilatoare elicoidale (Güntner).
Condensatorul insusi nu poate fi determinat de constructor decit pentru a putea sa asigure
o functionare cit de cit normala a instalatiei pentru temperatura ambianta cea mai ridicata
posibil. Iarna este mult prea puternic pentru debit-masa ce trebuie condensata si, de altfel
in exterior exista o temperatura de -15C. La oprire exista condensarea agentului de
racirein punctul cel mai rece si la presiunea redusa data in tablou. La pornirea
compresorului, supata de reducere termostatica nu poate injecta agent de racire in
evaporator din cauza prea slabei diferente de presiune. Compresorul aspira agentul de
racire care se gasea in evaporator apoi se opreste la ordinul presostatului de joasa presiune
(aspiratie).
Astfel, atunci cind nu se iau masuri speciale pentru a asigurarea functionarii unor astfel de
instalatii iarna, ele nu pot functiona normal si indata ce temperatura exterioara este prea
joasa, ele se opresc complet.
Orice tehnician de intretinere neexperimentat chemat sa depaneze ar putea sa
concluzioneze, injust, ca supapa de reducere presostatica nu injecteaza agent de racire
deoarece nu este suficient deschisa. Astfel, tehnicianul va deschide reductorul de presiune,
adica de fapt va reduce pe cit posibil supraincalzirea corespunzatoare reglarii initiale, incit
mareste debitul agentului de racire eliberat de reductorul de presiune. Aceasta poate fi o
solutie mai mult sau mai putin acceptabila in anumite conditii de temperatura, dar este o
reactie cu totul proasta ce trebuie evitata cu orice pret. Fiindca, intr-adevar, indata ce
presiunea de condensare va incepe iar sa creasca usor - ceea ce se poate intimpla indata ce
insorirea este un pic mai intensa de exemplu - reglarea noua reducind supraincalzirea va
face ca compresorul sa aspire vapori umezi cu riscurile pe care aceasta le comporta pentru
functionarea lui (actiune periculoasa a lichidului). De fapt, tot ceea ce poate face
depanatorul, este sa controleze presiunile de aspiratie si de refulare, dar acolo se opreste
arta lui.
Fiindca tehnicianul biroului de studii trebuie sa ia masurile care se impun inca de la stadiul
de proiect pentru a rezolva aceasta problema delicata si sa faca astfel incit presiunea de
condensare a condensatoarelor plasate in aer liber sa fie corecta. Aceste masuri sunt de
diferite tipuri si este important ca tehnicienii de intretinere sa fie la curent astfel incit ei sa
stie ceea ce ar fi trebuit sa fie prevazut in stadiul de proiect, si anume:
- fie sa regleze debitul de aer invirtit de ventilatoarele condensatorului, ceea ce se poate face
comandind ciclurile de mers si oprit ale ventilatoarelor cu ajutorul presostatelor plasate pe
teava de refulare sau variind viteza de rotatie a ventilatoarelor prin utilizarea motoarelor
cu poli comutabili sau echipate cu dispozitive de variatie a vitezei. . Se pot prevedea si
clapete modulante montate pe conductele din aval sau amonte de condensator, dar o astfel
de solutie nu rezolva dificultatile de pornire;
- fie sa regleze presiunea de condensare prin acumularea agentului de racire in condensator,
aceasta metoda fiind numita robinet la presiune constanta. In acest caz, se opereaza
actionind la suprafata schimbului eficace al condensatorului si trimitind gaz cald in butelia
acumulatoare. Pentru a face asta, se pune o teava speciala care pleaca de la refularea
compresorului dupa capetele cilindrului pentru a ajunge in amonte de butelia
acumulatoare. Cind gazele calde intra in butelia acumulatoare, ele sunt imediat
condensate, ceea ce produce o degajare de caldura care ridica temperatura din partea
superioara a buteliei. Rezulta deci o crestere a presiunii, de unde declansarea detentorului
termostatic. Supape de retinere permit evitarea intoarcerii agentului de racire in
condensator (in timpul iernii) si in teava care leaga refularea compresorului la receptor
(vara);
- fie sa se prevada un dispozitiv de reglare special care sa controleze functionarea vara/iarna
si care sa se sprijine pe acelasi principiu ca mai inainte.
Pentru acest scop se foloseste o vana cu 3 linii cu membrana (fig.66) a carei ridicare este
relativ importanta. Volumul semi-sferic situat deasupra membranei este umplut cu
un gaz inert care exercita o anumita presiune asupra membranei. Atita timp
(functionare vara) cit ptresiunea din butelia acumulatoare ramina mai mare decit
presiunea de comanda de la suprafata membranei, regulatorul ramine inchis,
adica in pozitia sus: teava care leaga refularea compresorului la butelie este
atunci inchisa si se produce simultan deschiderea trecerii lichidului din
condensator spre butelie. In schimb, cind presiunea din butelie scade, membrana
se deplaseaza in jos, ceea ce are ca efect sa bareze teava condensator-butelie
eliberind trecerea gazelor calde la refularea compresorului, gaze care intra acum
direct in butelie. Aceasta situatie va dura pina cind presiunea din butelie atinge
sau chiar o depaseste pe cea a gazului inert de deasupra membranei. Vana cu 3
linii se va repune atunci in pozitie sus redeschizind automat teava care leaga
condensatorul de butelia de lichid.
Fig.65: Reglarea presiunii de condensare cu ajutorul unui robinet cu presiune constanta (Danfoss) (functionare in
regim cufundat a condensatorului).
KVR: robinet cu presiune constanta cu supapa de retinere; NRD: supapa de retinere singura.
Reglarea unui astfel de regulator cu 3 linii nu poate fi modificata si fabricantul il
etaloneaza inainte de livrare pentru a-i permite sa-si joace complet rolul in conditiile
precise in care el va actiona. Cum racordul acestui regulator cu 3 tevi se face prin alamire
sau sudare, este absolut obligatoriu sa se respecte toate regulile de curatare in materie
pentru a se evita orice risc de deteriorare a regulatorului, foarte sensibil la cea mai mica
impuritate.
2.2.2. Condensatoare cu racire cu apa
Acum mai multe zeci de ani, cind nu numai ca existau numeroase posibilitati de
aprovizionare cu apa, dar in plus aceasta era adesea de calitate, apa care se circula in
condensatoare pentru a le asigura racirea era apoi pur si simplu evacuata fie in reteaua
publica a apelor uzate, fie spre riul sau putul de unde era preluata. In prezent, exploatarea
apei este strict reglementata si oricum, pretul metrului cub de apa a crescut intr-atita incit
fabricantii au trebuit sa puna la punct sisteme dintre cele mai variate pentru a raci
condensatoarele cu apa reciclata, adica cu apa care trebuie continuu racita.
Si pentru a raci continuu aceasta apa, in majoritatea cazurilor se folosesc turnuri de racire
care sunt foarte raspindite n industrie si permit satisfacerea nevoilor intr-o larga gama de
puteri.
Cind cantitatea de caldura ce trebuie evacuata condensatorului este foarte ridicata, se pot
utiliza si condensatoare cu evaporare - denumite si condensoare evaporatoare - al
caror consum de apa nu este decit de circa 6 la 8% din cea a unui condensator
multitubular neracordat la un turn de racire. Condensatoarele evaporatoare se pot
considera ca o combinatie a unui condensator cu racire cu apa, a unui turn de
racire si a unui sistem de circulare a apei de racire.
Fig.66: Reglarea presiunii condensatorului cu ajutorul unei vane cu 3 linii (HP 8 d’Alco Controls).
Un condensator cu evaporare se compune dintr-un sasiu din tabla in care se gaseste
condensatorul (instalatiei frigorifice) de racit, condensator deseori realizat sub forma unui
fascicol tubular cu sau fara aripioare (palete). Apa de racire este pulverizata in partea de
sus prin intermediul uneia sau mai multor rampe purtind numeroase pulverizatoare, curge
pe fascicolul de tevi ale condensatorului si este strinsa in partea de jos intr-un bazin de
retentie de unde este retrimisa la rampele de pulverizare cu ajutorul unui dispozitiv de
circulare prin pompa.
Agentul de racire gazos cald care ajunge in fascicolul de condensare suporta aici cele trei
etape clasice de dezsupraincalzire, de condensare si de subracire si iese deci in stare
condensata si cu cea mai joasa temperatura. Entalpia de racire si de condensare
corespunzatoare acestor trei faze este evacuata cu apa in siroaie, ceea ce provoaca
evaporarea sa partiala. Racirea care este posibil sa se obtina cu apa in siroaie este net
ameliorata prin pulverizarea sa fina, reducind dimensiunile picaturilor de apa , creste
considerabil suprafata lor de contact. Rezulta o amplificare a schimburilor termice intre
apa in circulatie si aerul care se sufla in contra-curent prin intermediul ventilatoarelor
plasate in partea de sus sau de jos a chesonului si care vor fi deci de tip aspirant sau
refulant. Jetul de aer evacueaza vaporii de apa formati, aceasta pierdere de apa fiind
inainte inlocuita printr-o completare echivalenta care se face automat printr-un robinet cu
flotor plasat in bazinul de retentie.
Dar daca ar fi o simpla inlocuire a apei evaporate, concentratia de saruri a apei in
circulatie n-ar inceta sa creasca si in cazul in care duritatea ei initiala ar fi deja
ridicata, ar rezulta inevitabil formarea de incrustari la suprafata tevilor, de unde o
diminuare mai mult sau mai putin importanta a schimburilor termice. Asadar, este
necesar sa se efectueze ceea ce se cheama o purjare a deconcentrarii, adica sa
se inlocuiasca mai multa apa decit cantitatea care se evapora. Astfel, se evita ca
suprafata tevilor sa nu se infunde putin cite putin.
Fig.67: Exemplu de condensator evaporator (Raffel).
Sus, vederea fascicolului de condensare cu rampele de pulverizare in partea de sus.
Jos, vederea condensatorului carosat.
Asa cum am precizat inainte precum si in paragraful 1.9. racirea condensatorului, adica
evacuarea cantitatii de caldura impinsa de evaporator in mediul de racit marita cu
echvalentul termic al lucrului mecanic de compresiune, se efectueaza in mai multe etape ,
ceea ce explica ca orice condensator evaporator este impartit in trei zone.
Partea superioara a condensatorului este realizata in asa fel incit sa fie posibil sa asigure in
cele mai bune conditii dezsupraincalzirea vaporilor agentului de racire, aceasta
dezsupraincalzire fiind foarte importanta mai ales in cazul amoniacului. De aceea, in
aceasta parte a condensatorului, tevile sunt practic intotdeauna dotate cu aripioare.
Aceasta zona de dezsupraincarcare este protejata de aruncari de apa printr-un separator de
picaturi, ceea ce permite pe de o parte sa se reduca pierderile de apa si pe de alta sa se evite
depunerea de tartru prea repede pe tevile de dezsupraincalzire.
Condensarea agentului de racire, precum si in continuare subracirea lui se fac in tevi
lustruite clasice.
Functionarea condensatoarelor cu evaporare poate fi perturbata de actiunea coroziva a
gazelor agresive - precum CO2 de exemplu - pe care il gasim frecvent in atmosfera, mai ales
in apropierea anumitor complexe industriale, chimice intre altele. Fiindca, intr-adevar,
contactul intim al aerului cu particulele foarte fine de apa o fac si pe aceasta coroziva, de
unde necesitatea de a lua masuri de tratare care se impun in materie.
Dupa cum se vede, tratarea apei aproape obligatorie si operatiunile de dezcrustare periodica
a tevilor pot ajunge sa ingreuneze considerabil bugetul cheltuielilor de exploatare ale
beneficiarului.
De aceea, exista din ce in ce mai mult orientarea spre spre o alta solutie constind in a utiliza
condensatorul multitubular plasat in apropierea masinii frigorifice asociat cu un turn de
racire plasat la distanta, frecvent in acoperisul-terasa.
Condensatorul multitubular este sediul unei duble circulatii: pe de o parte cea a agentului
de raciresi pe de alta cea a apei de racire a condensatorului care, dupa ce a absorbit
caldura agentului de racire, o va evacua in exterior in turnul de racire.

2.2.3. Turnuri de racire

Denumite si racitoare de apa atmosferice sau mai simplu racitoare atmosferice, noi le
cunoastem din vedere, remarcind in apropierea centralelor termice aceste constructii mari
in forma de horn evazat in partea de sus si din care scapa enorme penaje de fum alb care
nu este altceva decit vapori de apa.
Aceste turnuri mari, altadata realizate din lemn si in prezent din beton, pot fi
considerate ca stramosii micilor turnuri de racire cu invelitoare din tabla de otel
galvanizat sau de poliester armat cu fibra de sticla. Se vad, de altfel, frecvent in
acoperamintul numeroaselor constructii industriale precum fabrici de lapte, de
bere, abatoare, supermarket-uri, etc.

Fig.68: Vederea unui condensator multitubular modern cu tevi cu aripioare (Bitzer).

2.2.3.1. Diferite tipuri de turnuri de racire

Turnurile de racire se pot clasifica in diferite moduri si in special:
- dupa directia de circulatie a aerului in raport cu sensul de circulatie al apei, si anume:
in contra-curent, in curent incrucisat si mixt, adica in contra-curenti si curenti
incrucisati;
- dupa tipul de circulatie a aerului: natural sau fortat, ventilatoarele putind fi in acest din
urma caz fie de tip aspirant, fie de tip refulant;
- dupa felul in care se scurge apa: prin aspersie, pulverizare, siroire.
In cazul turnurilor mici de racire, circulatia aerului se face mai degraba in curenti
incrucisati, pe cind la turnurile de mare putere, ea este primordial de tipul contra-
curentilor.

Fig.69: Turn de racire cu contra-curenti.

a: separator de picaturi;
b: apa pulverizata

c: corpuri de umplutura
Fig.70: Turn de racire cu curenti incrucisati
Fig.71: Turn de racire cu contra-curenti si curenti incrucisati conjugati

2.2.3.2. Elemente constitutive ale unui turn de racire

Elementul principal pe care il gasim in interiorul unui turn de racire este suprafata de
scurgere care este in general realizata printr-o stivuire de corpuri scobite formind canale
verticale si aproape intotdeauna realizata din material plastic (polipropilena intre altele) al
carui rezistenta in timp este excelenta. Corpurile stivuirii trebuie sa prezinte o suprafata
de schimb foarte mare, o aptitudine foarte buna la inmuiere, nepierzind decit o sarcina
foarte slaba si, in fine, sa fie insensibile la eroziunea care rezulta din scurgerea apei.
In turnurile de racire de tip compact, pulverizarea apei se face pornind de la rampe sub
presiune, in timp ce in unitatile mari, apa se scurge sub simpla forta a gravitatei.
In acest din urma caz, apa circula in conducte deschise in partea superioara a turnului de
unde ea se scurge in jos prin fante, sicane sau orificii pentru a fi pulverizata apoi, cazind pe
corpurile de umplutura. In cazul sistemului de distributie sub presiune, apa calda care
parcurge rampa este repartizata uniform pe corpurile de umplutura cu ajutorul
jicloarelor. Acestea, montate pe tevile din otel galvanizat ale rampelor principale si
secundare, sunt frecvent realizate din material plastic (nylon) armat cu fibre de sticla si
permit o pulverizare foarte fina a apei chiar si cind presiunea din amonte nu depaseste 0,5
bari.
Turnurile de tip compact sunt frecvent echipate cu un ventilator elicoidal de tip aspirant
plasat in partea superioara, pe cind in general, turnurile mari au unul sau mai multe
ventilatoare centrifugale fie de tip aspirant, fie de tip refulant. Paletele ventilatoarelor
elicoidale sunt realizate din fonta de aluminiu, silumin sau rasina epoxidica si trebuie sa fie
echilibrate cu grija atit static cit si dinamic. Motoarele sunt in general cu numar variabil de
poli si prevazute pentru 2 viteze de rotatie.
Ventilatoarele centrifugale sunt mai interesante cind pierderea de sarcina ce trebuie
stapinita este mai importanta din cauza ca turnul de racire a fost plasat intr-o cladire in loc
sa fie plasat intr-un acoperis-terasa cum este cazul in general: atunci sunt necesare
conducte de aer intre turn si exterior si un ventilator elicoidal n-ar putea rezolva pierderea
de sarcina corespunzatoare. Paletele ventilatoarelor centrifugale sunt frecvent inclinate
spre inainte, ceea ce permite sa se evite zgomotele prea importante si sa se respecte
reglementarea cu privire la protectia acustica a mediului. Puterea absorbita de
ventilatoarele centrifugale, cel mai frecvent de tip refulant, este in general mai importanta
decit cea absorbita de ventilatoarele elicoidale de tip aspirant din cauza ca in acest din
urma caz diferentele de presiune statica sunt mai slabe.
2.2.3.3. Teoria racirii
Apa care a servit pentru racirea condensatorului iese deci mai calda si este trimisa prin
intermediul pompelor de circulatie la turnul de racire unde ea se va raci prin vaporizare
partiala la o temperatura inferioara celei a rezervorului uscat de aer. Fenomenul de
vaporizare repune aerul nesaturat ambiant in capacitate de absorbtie a apei. Apa de
completare corespunde cantitatii de apa care se vaporizeaza si celei care s-a pierdut prin
stropi, la care trebuie inca sa se adauge debitul de apa necesar pentru a efectua purjarea
deconcentrarii.
Temperatura maxima limita a racirii este egala cu temperatura termometrului umed (cf.#
1.6.3.), care totusi nu poate fi atinsa niciodata in practica. Cind apa de racit care provine
din condensator iese cu temperatura t w1 si apa racita care provine din turnul de racire intra
in condensator cu temperatura tw2, prin formula:
Ith = tw1 - tw2 in K
se desemneaza indicele termometric al turnului, adica diferenta maxima de temperatura pe
care este capabil s-o furnizeze intre temperaturile de intrare (a apei de racit) si de iesire (a
apei racite). Ca regula generala, Ith se situeaza intre 4 si 5 K.
In cazul turnurilor de racire cu circulatie mecanica a aerului, putem estima ca prima
aproximare, ca debitul de aer in circulatie si puterea absorbita de ventilatoare sunt invers
proportionale cu indicele termometric. Asadar, cind acesta din urma este redus la
jumatate, nu se poate obtine o racire echivalenta decit dublind debitul ventilatoarelor, de
unde, in mare, o multiplicare cu 2 a puterii absorbite.
2.2.3.4. Debitul apei de completare si precautiuni speciale
Pentru a intelege importanta controlului calitatii apei intr-un turn de racire, se poate spune
ca, fara o tratare adecvata, poate sa rezulte - printre alte consecinte nedorite - deteriorarea
… compresorului.
Intr-adevar, si aceasta se refera la un caz real, sa presupunem ca compresorul unei
instalatii frigorifice functioneaza in conditii in care temperatura uleiului din carcasa este
excesiva, de unde degradarea si reducerea proprietatilor lui de ungere, cu riscurile pe care
aceasta le presupune. Intr-o astfel de ipoteza, intotdeauna se prevede un racitor al uleiului
din carcasa, care racitor este frecvent deservit de agent frigorigen, dar poate fi traversat si
printr-o derivatie a circuitului de racire a condensatorului.
-----------------------------------
Fig.72: Instantaneu al unui turn de racire (Escher-Wyss).
1-Ventilator elicoidal montat in partea de sus, deci de tip aspirant, actionat de un motor
electric; 2 - Rampe de distributie a apei echipate cu jicloare sferice. Aceste jicloare asigura
repartizarea uniforma a apei pe ansamblul schimbatorului. Datorita traiectoriei giratorii a
apei in jicloare, se elimina practic orice risc de colmatare; 3 - Separator de picaturi din
material sintetic (polistiren) al carui rol este sa retina particulele de apa care ar putea sa fie
antrenate de jetul de aer; 4 - Schimbator de caldura (sau corpuri de stivuire sau suprafata
de scurgere) din material sintetic din vate de celuloza. Este practic exclus orice risc de
colmatare a schimbatorului prin depuneri diverse, datorita faptului ca apa circula in
canale de circa 20 mm. Fiind realizat din material plastic, schimbatorul nu poate nici sa
rugineasca nici sa putrezeasca; 5 - Caroserie si bazin de recuperare a apei de scurgere din
poliester armat cu fibra de sticla. Chiar nici apele agresive nu pot ataca acest material; 6 -
Grilele prizei de aer sunt dotate cu obloane care sa impiedice orice improscare a apei in
exterior.
De observat ca bazinul de recuperare este echipat de uzina cu un filtru cu sita, cu un
robinet cu flotor si cu un dispozitiv de incalzire in cazul in care turnul de racire nu ar fi
oprit in perioada de iarna.
-----------------------------------------
Or, cind apa din acest circuit de racire este racita intr-un turn de racire cu circuit deschis
(acest caz fiind frecvent), aceasta apa se poate imbogati in saruri, daca nu luam seama, si
cind atinge serpentina de racire a uleiului, ea o poate astupa destul de repede, mai ales ca
diametrul acesteia nu este mare. Cu toate ca tevile de circulatie a apei de racire a
condensatorului au un diametru mai mare, ele sfirsesc prin a se colmata si ele si, chiar daca
aceasta nu se intimpla, totusi schimburile termice vor fi foarte reduse.
In cazul pe care il relatam, o inspectare exacta a turnului de racire plasat in acoperis-
terasa a aratat ca el era complet invadat de cruste si ca, desi apa evaporata era intotdeauna
inlocuita printr-un sistem de reglare automata cu flotor, n-a avut loc niciodata purjarea de
deconcentrare, intrucit cineva neexperimentat a inchis pur si simplu robinetul de sosire a
apei corespunzatoare. Si apa a fost intr-atit de ingrosata din cauza continutului mare in
saruri, incit a ajuns sa infunde racirea uleiului. Cum gradul de compresiune era foarte
ridicat, lipsa ungerii la toate nivelele nu a intirziat sa duca la defectarea compresorului,
necesitind reparatii importante.
Din toate cele expuse, putem deci deduce usor ca pentru ca o instalatie frigorifica, a carei
apa de racire a condensatorului sa fie ea insasi racita intr-un turn de racire, sa functioneze
corect, este necesar nu numai sa se inlocuiasca apa care s-a evaporat, ci sa se efectueze si
purjari de deconcentrare a apei bazinului, purjari a caror periodicitate trebuie sa fie in
functie de compozitia apei de completare si in special de continutul ei in saruri.
Cantitatea de apa care s-a evaporat ca urmare a racirii trebuie deci sa fie inlocuita cu o
cantitate echivalenta de apa de completare care sa intre in bazinul de retinere a apei in
turnul de racire printr-un robinet cu flotor. Este usor de calculat cantitatea de apa D v care
se va vaporiza. Am vazut in paragraful 1.4.5. ca pentru a asigura vaporizarea sau
evaporarea unui kilogram de apa la o temperatura data, trebuia sa-I furnizam o anumita
cantitate de caldura numita entalpie de vaporizare (sau de evaporare).
La temperatura de 25C aceasta entalpie de evaporare este de 2.434,6 kJ/kg.
Puterea unui turn de racire fiind exprimata in functie de debitul de apa in circulatie (in
m3/h), trebuie sa readucem cantitatea de caldura precedenta in m 3 si nu in kg. In
consecinta, pentru a asigura evaporarea unui m3 de apa sau 1000 l, trebuie:
2.434,6 kJ/kg x 1000 = 2.434.600 kJ/m3
Daca determinam prin Qc cantitatea de caldura (in kJ) evacuata condensatorului intr-o ora
(ceea ce reprezinta simultan puterea lui) si prin h (in kJ) entalpia de evaporare a apei (din
starea lichida la x C, in cazul nostru x=25C, in starea gazoasa), cantitatea de apa ca se va
evapora va fi:
kJ kJ m3
Dv = Qc/ h in m3/h ( ------ / -------- = --------)
h m3 h
Exemplu:
Sa presupunem ca puterea condensatorului Qc = 1,5 GJ/h si ca temperatura medie a apei de
scurgere este de 25C. Cantitatea de apa care se va evapora va fi deci:
1.500.000
Dv = -------------------- = 0,616 m3/h = 616 l/h
2.434.600
Acesti 616 l/h reprezinta deci simultan debitul de apa de completare necesar pentru a
inlocui apa care s-a evaporat.
Asa cum am vazut mai sus, trebuie sa asiguram si o purja de deconcentrare care este in
functie de doi parametrii: pe de o parte concentratia admisibila in saruri a apei in
circulatie (duritatea) si pe de alta calitatile apei de alimentare. Cind calitatile apei din
reteaua publica ramin in limite normale, este posibil sa se calculeze debitul apei de
completare ce trebuie pravazuta in asa fel incit - totul raminind in limitele acceptabile din
punct de vedere al cheltuielilor de exploatare - sa existe un echilibru intre duritatea initiala
a apei de completare si duritatea maxima admisibila a apei circuitului de racire.
Acest echilibru este dat in figura 73. Adica plecind de la o duritate initiala a apei de
completare data (axa absciselor) si de o duritate maxima admisibila a circuitului de racire
(axa ordonatelor), obtinem in punctul coordonatelor corespunzatoare debitul apei de
completare de prevazut Da in functie de debitul apei de evaporare Dv.
In cazul exemplului nostru, sa presupunem ca duritatea initiala a apei de completare este
de 14,2TH (titlu hidrometric francez corespunzator la 8 grade germane in figura 73) si ca
duritatea maxima acceptabila a apei de racire este de 28,4 TH (titlu hidrometric francez
corespunzator la 16 grade germane in figura 73). In punctul de intersectie corespunzator
acestei abscise si acestei ordonate, se poate citi ca este necesar sa se prevada un debit al apei
de completare Da egal cu de 2 ori debitul apei evaporate.
Vom avea deci:
Da = 2 x Dv = 2 x 0,616 = 1,232 m3/h
Cum am vazut ca debitul apei evaporate D v era de 0,616 m3/h , putem deduce ca debitul de
purjare de deconcentrare Dp va fi egal cu diferenta, sau:
Dp = Da - Dv = 1,232 - 0,616 = 0,616 m3/h.
In rezumat, furnizind turnului nostru de racire 1.232 l/h de apa, este sigur pe de o parte ca
toata apa care se va evapora pentru a asigura racirea va fi inlocuita si pe de alta ca
continutul in saruri a apei in circulatie va ramine in limite rezonabile.
Am vazut ca cantitatea orara a caldurii de evacuat din condensator era Q c = 1,5 GJ/h. Sa
presupunem ca nu s-a prevazut un turn de racire si ca evacuarea caldurii din
condensatorul multitubular se face prin simpla circulatie a apei pierdute cu un t de 12 K.
In acest caz, debitul apei pierdute Dep ar fi fost:
1.500.000 kJ/kg
Dep = ------------------------------ = 29.833 kg/h
4,19 kJ/kg.K x 12 K
sau rotunjit 30 m3/h.
Intelegem deci ca tot interesul unui turn de racire, fiindca in exemplul nostru nu ne-a
trebuit decit 1,23 m3/h in loc de 30 m 3/h in ipoteza unei raciri cu apa pierduta, este deci o
economie de:
1,23 x 100
100 - ----------------- = 95,9 %
29,8
din consumul de apa.
Putem spune ca regula generala, folosirea unui turn de racire permite o economie
medie de apa de 95 pina la 98 %.
Fig.73: Determinarea debitului de apa de completare D a a unui turn de racire in functie de debitul evaporat D v,
duritatea acestei ape de completare si uritatea admisibila a circuitului apei de racire.
Exemplu: Duritatea apei de completare 14,2 grade franceze, duritatea admisibila a apei
circuitului de racire 43 grade franceze. In acest caz Da = 1,5 Dv.
2.2.3.5. Tratarea apei de completare a turnurilor de racire.
Asa cum am vazut inainte, nici un turn de racire nu poate functiona in conditii bune decit
daca este prevazut un anumit debit de apa de completare. Cum continutul in saruri a apei
circuitului de racire nu trebuie sa depaseasca o anumita valoare, intelegem ca pentru a
ramine in limite convenabile este necesar sa controlam calitatile apei de completare.
In concluzie, in orice instalatie noua, si in toate cazurile inainte de a comanda turnul de
racire, este necesar sa ne informam la serviciile publice corespunzatoare asupra
compozitiei apei distribuite. Daca folosim apa care provine dintr-un riu sau dintr-un put,
vom incredinta analizarea apei unui laborator specializat.
Este practic imposibil sa gasim apa perfect pura in natura, fiindca apa pe care o intlnim
contine intotdeauna o cantitate mai mult sau mai putin mare de saruri dizolvate, de
exemplu saruri de calciu sau de magneziu care determina duritatea apei respective.
Se numeste duritate pasagera (sau temporara) a unei ape - concentrarea ei in saruri de
calciu sau magneziu. Aceste saruri contin in principal carbonati (saruri sau esteri ai
acidului carbonic) si bicarbonati printre care se pot enumera:
- carbonatul de calciu CaCO3 greu solubil
- bicarbonatul de calciu Ca(HCO3)2 usor solubil
- carbonatul de magneziu MgCO3
- bicarbonatul de magneziu Mg(HCO 3)2
Carbonatii insolubili CaCO3 si MgCO3 se depun in caz de crestere a temperaturii apei si
formeaza namoluri la originea crustelor.
Se numeste duritate permanenta a unei ape concentratia ei in sulfati (saruri ale acidului
sulfuric), cloruri (saruri ale acidului clorhidric), nitrati (saruri ale acidului nitric) si silicati
(saruri ale acidului silicic) printre care se pot enumera:
- sulfatul de calciu (ghips) CaSO4.
Sarurile care apartin acestei a doua categorii nu se modifica prin cresterea temperaturii si
pot deveni inerte prin adaugarea de produse chimice. Mai ales in prezenta ghipsului
(CaSO4) aceste saruri stau la originea tartrului.
Duritatea totala (sau continutul hidrometric TH) este egala cu suma duritatii pasagere si a
duritatii permanente. Prin definitie, duritatea unei ape este egala cu 1 grad hidrometric
cind ea contine 10 mg/l de CaCO3. Gradul hidrometric corespunde exact la 1/10.000 de
molecule-gram de CaCO3. Acest grad se numeste grad francez fiindca gradele folosite in
strainatate sunt diferite.
1f (grad francez) sau TH (continut hidrometric) = 0,56 grade germane = 0,70 grade
engleze = 0,57 grade americane.
Tabloul 11: Continutul hidrometric al apei curente in citeva orase
Oras TH Oras TH
Angers 7,5…9,5 Paris 21,8…
28,4
Bordeaux 23,4 Pau 12…14
Dijon 22…24 Rouen 25
Marsilia 23 Strasbourg 22…27
Nisa 8…36 Toulouse 14…16
O apa este considerata
dulce pina la 5 TH
mediu dura de la 5 la 20 TH
dura de la 20 TH.
In afara de diferitele saruri pe care le-am vazut si pe care le contine orice apa in cantitate
mai mica sau mai mare, gasim anhidrida carbonica (CO 2) si oxigen (O 2) in stare libera sau
legata.
Aceasta scurta incursiune in chimie ar trebui sa incite pe toti beneficiarii de turnuri de
racire sa nu neglijeze problema calitatii apei de completare, mai ales cind cunosc
consecintele grave care pot rezulta, asa cum am vazut, din orice neglijenta.
Problemele de aprovizionare cu apa sunt astazi atit de complexe, atit din punctul de vedere
al resurselor cit si din punct de vedere chimic, incit doar prin luarea de masuri adecvate se
pot evita incidentele serioase de functionare, care pot merge pina la inlocuirea totala a unei
instalatii.
Exista in prezent, independent de calitatile unei ape si de utilizarea ei in instalatiile
frigorifice sau de conditionare a aerului, diferite metode de tratare care au un rol preventiv
contra coroziunii, a depunerilor si a actiunii microbiologice.
I. Coroziuni.
Ele depind in principal de agresivitatea apei, aceasta fiind in functie de echilibrul ei
(echilibru carbonati-anhidrida carbonica), de continutul ei total in saruri in care cantitatea
de ioni de clorura prezenti joaca un rol important si in fine, de continutul ei in oxigen.
Tipul si cantitatea de produse chimice ce se folosesc trebuie sa permita, de exemplu asupra
fierului, formarea unui strat asa-zis de protectie anticoroziva, care va impiedica orice
actiune coroziva ulterioara a apei si va prelungi durata de viata a diverselor aparate, tevi
etc. In afara de procedeele clasice de injectie cu polifosfati, exista procedee chimice recente
avind la baza acizii fosforici care au un rol de stabilizare a duritatii, chiar in doza foarte
mica.
2. Depuneri
Depunerile provenind din diverse substante in suspensie in apa (de exemplu depozitele de
sulfat de calciu sau ghips) pot fi evitate prin diferite metode de tratare ca de exemplu
folosirea stabilizantilor chimici, a caror actiune poate fi pilotata in functie de concentrarea
sarurilor apei in circulatie.
3. Actiunea microbiologica
Microorganismele joaca un rol perturbator important nu numai in circuitele apei de racire
a instalatiilor frigorifice, dar si in chesoanele de spalare (umidificatoare) ale instalatiilor de
conditionare a aerului.
Temperatura optima de crestere a majoritatii microorganismelor se situeaza intre 20C si
40C, plaja temperaturilor care corespund exact temperaturilor curente ale circuitelor apei
de racire si spalatoarelor. In turnurile de racire algele constituie factorul perturbator cel
mai important.
Rolul biocidelor este de a lupta contra tuturor tipurilor de microorganisme prezente in apa
circuitelor de racire si umidificare. Si cind te gindesti ca apa unei retele date poate fi
destinata atit unui circuit de racire industrial, cit si unui circuit deservind umidificatorul
unei sali de calculatoare sau a unei sali de operatii intr-un spital, ne dam seama de
importanta capitala pe care o poate avea alegerea unui biocid adecvat. De altfel, din acest
motiv, exista societati specializate in tratamentul apei, la care trebuie, indispensabil, facut
apel.
Din toate cele expuse, trebuie sa concluzionam ca tratarea apei instalatiilor frigorifice si de
conditionare a aerului trebuie sa fie conceputa si realizata cu multa grija, sub amenintarea
unor pericole grave.
2.2.3.6. Panasul (amestecul) vaporilor, zgomotul si intretinerea turnurilor de
racire
Aerul care scapa in partea de sus a turnurilor de racire este practic saturat de umiditate,
ceea ce conduce frecvent, atunci cind se amesteca cu aerul ambiant, la formarea unui panas
de vapori care poate avea dimensiuni foarte importante si poate cauza o anumita problema
din cauza, de exemplu, crearii unei umiditati in vecinatate sau a formarii unei zone de
vizibilitate scazuta pentru aeronave. Formarea unui panas de vapori este de altfel aproape
sigura iarna pentru ca atunci exista un amestec de aer cald saturat provenind de la turn cu
aer rece exterior, amestecul gasindu-se atunci dincolo de curba de saturatie din diagrama
psihrometrica (cf.# 1.7.1.), adica in zona de ceata. Vara, in schimb, aerul exterior poate
inmagazina o cantitate mai mare de umiditate si panasul de vapori nu apare decit atunci
cind gradul de umiditate este foarte ridicat.
Dupa cum vedem, aparitia unui panas de vapori este adesea in functie de conditiile
meteorologice si intrucit el rezulta dintr-un proces fizic necesar pentru a evacua o anumita
cantitate de caldura, intelegem de ce este cu totul inutil, cum se intimpla uneori, ca
beneficiarul sa apeleze la un tehnician de intretinere pentru a regla instalatia in asa fel
pentru ca panasul de vapori sa nu mai apara.
Totusi, exista modele speciale de turnuri de racire care combina un compartiment de de
racire umed si un compartiment de racire uscat si al caror avantaj este sa evite formarea
unui nor de vapori de apa asupra aerului extras. Dar un astfel de material nu este numai o
investitie mai ridicata, dar ocazioneaza si cheltuieli de exploatare mai mari decit un turn
clasic.
Turnurile de racire cu ventilatie mecanica pun frecvent probleme de ordin acustic, pentru a
caror reducere este nevoie sa se ia masuri speciale. Zgomotul emis de astfel de turnuri
provine in special din functionarea ventilatoarelor, a dispozitivelor lor de actionare,
precum si din pulverizarea si din siroirea apei.
Conform indicatiilor normei NFS31-010 “Masurarea zgomotului intr-o zona locuita in
vederea evaluarii deranjarii populatiei”, nivelul presiunii acustice recomandate intr-o zona
rezidentiala urbana este de 50 dB(A) ziua si de 40 dB(A) noaptea. Desi dupa norma
anterioara este necesar sa se adauge acestor valori termeni corectori, (pozitivi sau negativi)
pentru a tine cont de situatii speciale si de perioade ale zilei, nivelurile de presiune acustica
recomandate pentru zonele locuite cele mai apropiate nu ne par destul de restrictive pentru
a evita vreo plingere frecvent justificata din vecinatate. De asemenea, consideram ca ar fi
preferabil sa se ia masuri de protectie acustica la sursa in asa fel incit nivelul presiunii
acustice sa nu depaseasca 35 dB(A) noaptea si 45 dB(A) ziua.
In cazul motoarelor cu numar variabil de poli - si cind temperatura bulbului umed permite
- se pot cistiga 10 pina la 15 dB(A) noaptea, reducind viteza de rotatie a motoarelor si deci
a ventilatoarelor. Ventilatoarele centrifugale sunt in general mai putin zgomotoase decit
ventilatoarele elicoidale. In ce priveste zgomotul produs de caderea apei in bazinul de
recuperare, se poate plasa aici, pentru a-l amortiza, fie un stilp lotant, fie un material in
fagure de albina. Capcanele de sunet plasate la aspiratie sau la refulare nu au intotdeauna
efectul scontat si in plus, aici este vorba de o solutie foarte costisitoare. Nu trebuie sa se
prevada si perete de imprejmuire, intrucit atunci circulatia aerului va fi perturbata. Desi
un turn de racire contribuie intr-o anumita masura la economisirea apei, nu este mai putin
adevarat ca el constituie o sursa de poluare din cauza purjei de deconcentrare, pentru ca
prin aceasta evacueaza apa care contine toate produsele chimice de tratare. Ar fi deci
necesar ca, in absenta masurilor de reglementare, sa se prevada un sistem de filtrare
eficienta in aval de turn.
Intretinerea unui turn de racire se limiteaza in general la operatiunile de rutina urmatoare:
 Controlul si intretinerea motorului ventilatorului urmind instructiunile fabricantului.
 Curatarea jicloarelor si rampelor de pulverizare a apei.
 Controlul vizual si daca este necesar curatarea suprafetelor de scurgere in vederea
eliminarii depunerilor diverse si a algelor. In cazul in care s-ar constata prezenta
calcarului, a crustelor sau a algelor, va fi necesar sa se avertizeze beneficiarul care va
trebui sa apeleze la intreprinderi specializate.
 Controlul bunei functionari a robinetului cu flotor si eventual curatare
 Golirea si curatarea periodica a bazinului de recuperare a apei de scurgere.
2.3. Regulatorul debitului agentului de racire
Am vazut in paragraful 1.9 ca orice instalatie frigorifica se compunea din 4 elemente
principale, intre care enumeram si reductorul de presiune. Dupa terminologia CECOMAF
data la inceputul lucrarii (C41-10), prin detentor se intelege un regulator de debit al
agentului de racire intrebuintat intr-o masina frigorifica cu vapori condensabili in scopul
asigurarii detentei agentului de racire lichid si a reglarii debitului lui. Dar denumirea de
“reductor de presiune” ca termen generic al regulatoarelor debitului agentului de racire nu
este corecta, fiindca aceste regulatoare sunt desigur frecvent detentoare, dar uneori sunt si
regulatoare de nivel sau chiar robineti de injectie.
Pentru a asigura reglarea debitului agentului de racire, se pot utiliza:
 in cazul evaporatoarelor cu detenta directa,
 adica in acelea in care agentul de racirese evaporeaza complet in timpul parcursului
lui:
- detentoare cu tub capilar
- detentoare termostatice care pot fi cu egalizare interna de presiune sau cu egalizare
externa de presiune si in acest din urma caz, cu sau fara incarcare limitata.
- detentoare cu comanda electronica;
 in cazul evaporatoarelor cufundate, adica in cele in care doar o parte a agentului de
racire in circulatie se vaporizeaza pe suprafata de schimb:
- regulatoare de nivel,
- detentoare cu flotor.
2.3.1. Detentoare capilare
Procedeul cel mai simplu pentru trecerea agentului de racire lichid de la presiunea de
condensare pc la presiunea de evaporare p 0 consta in utilizarea unui tub capilar, dispozitiv
care echipeaza practic toate racitoarele casnice, lazile frigorifice, climatizoarele de fereastra
si micul mobilier frigorific. Cuvintul “capilar” din latinescul “capillus” sau păr,
desemneaza asa cum o indica numele, un tub foarte fin, adica al carui diametru interior
este foarte mic si a carui lungime este determinata in asa fel, incit pierderea incarcarii
agentului de racirecare il traverseazasa fie cea care corespunde precis coboririi dorite a
presiunii, deci de la pc la p0. Pierderea de incarcare a agentului de racire in cursul
traversarii sale a tubului in functie de numerosi parametrii, este necesar ca toate tuburile
capilare care echipeaza grupuri frigorifice fabricate in serie in uzina sa faca obiectul unor
masurari constante foarte precise. Intrebuintarea detentoarelor capilare face obligatorie
montarea deshidratoarelor si a filtrelor cu sita, acesta din urma inainte de preveni orice
infundare a tubului capilar cu impuritati.
In toate instalatiile frigorifice echipate cu un detentor capilar este foarte important ca
acesta din urma sa fie dimensionat foarte precis pentru debitul prevazut, adica in asa fel
incit cantitatea agentului de racire care intra in evaporator sa corespunda exact cantitatii
vaporizabile.
Fiindca, intr-adevar, daca evaporatorul este foarte plin, agentul frigorific risca sa intre in
teava de aspiratie a compresorului cu prejudiciile care decurg de aici. De aceea, orice
completare de incarcare a unei instalatii frigorifice echipate cu un detentorcapilar trebuie
sa se faca cu compresorul in mers. Si procesul de umplere trebuie sa fie oprit indata ce s-a
atins temperatura interioara prevazuta si evaporatorul este complet inmuiat (umplut cu
vapori), adica chiar inainte ca teava de aspiratie sa inceapa sa se jivreze.
Este acelasi mod in care procedau inainte fabricantii de racitoare si de lazi frigorifice
pentru a se asigura, intr-un ultim test, de umplerea corecta cu agent frigorific. Dupa ce s-a
vidat instalatia cu toata grija, se efectueaza cu cea mai mare precizie incarcarea cu ajutorul
unui dispozitiv de dozaj adecvat, apoi, odata ce aparatul a atins temperatura interna
dorita, se controleaza unde se opreste jivrajul. Daca depaseste evaporatorul in partea tevii
de aspiratie, trebuie sa reduca usor incarcarea si invers, daca jivrajul este insuficient, se
face o completare de incarcare. Desi aceasta metoda nu este prea utilizata in zilele noastre,
descrierea ei nu este fara interes pentru intelegerea subiectului nostru.
Fabricantul trebuie deci sa determine cu multa precizie reductorul de presiune al unei
instalatii frigorifice in functie de debitul exact al agentului de racire in circulatie si pentru
a face aceasta, parametrul cel mai important de care trebuie sa se tina cont este coeficientul
de detenta (gradul de compresiune).
Sa luam exemplul unui racitor care functioneaza cu R 12 si in care vaporizarea agentului
de racire in evaporator se efectueaza la temperatura de -18C. Cind compresorul
functioneaza, reductorul de presiune capilar nu va injecta in evaporator decit cantitatea de
R12 necesara pentru a mentine in evaporator o temperatura de -18C careia-i corespunde
o presiune de 1,64 bari.
Cind se atinge temperatura interioara corespunzatoare temperaturii de consemn afisata de
termostat, compresorul se opreste. In functie de evolutia temperaturii ambiante si de
temperatura din interiorul mobilierului frigorific, presiunea care domneste in evaporator
va creste lent si cea care troneaza in condensator va scade simultan pentru ca tubul capilar
nu are nici un organ de astupare, de unde o comunicare permanenta intre partile de
presiune inalta si joasa. Va rezulta asadar o echilibrare a presiunilor in interiorul
ansamblului circuitului, ceea ce inseamna ca atunci cind compresorul ramine suficient de
mult timp in oprire, presiunea din partea aspiratiei va fi identica cu presiunea din partea
de refulare. La repornirea compresorului, acesta restabileste raportul initial al presiunilor.
Am spus deja ca puterile diferitilor componenti ai unei instalatii frigorifice - si aceasta este
valabil si in cazul masinilor frigorifice casnice - trebuie sa fie perfect adaptate unele fata de
altele. Este foarte clar in exemplul nostru ca compresorul trebuie sa aspire cantitatea de
vapori de agent frigorigen care rezulta din vaporizarea lichidului in fierbere la -18C.
(Tabelul vaporilor lui R 12 ne indica de altfel ca volumul masic v” al vaporilor la acesta
temperatura este de 0,102 m 3/kg, sau rotunjit 100 l de vapori pe kilogramul de R 12).
Temperatura interioara a frigiderului nu joaca atunci nici un rol: intr-adevar, in cursul
ciclului racirii, adica atunci cind compresorul functioneaza, tubul capilar este calculat in
asa fel incit el permite sa domneasca in evaporator o presiune precisa si fixa, egala in cazul
nostru cu 1,64 bari.
Daca am insistat pe principiul functionarii detentorului capilar, este pentru ca cititorul il
va putea astfel compara cu acela, foarte diferit, al unui detentor termostatic.
Putin dupa punerea in miscare a compresorului frigiderului nostru, auzim deja agentul de
racire intrind in evaporator in stare de fierbere. Apoi se poate remarca la atingere in
capatul evaporatorului un loc mai rece decit restul, care se distinge de fapt vizual din cauza
ca umiditatea aerului ambiant formeaza acolo un strat de chiciura. Aceasta zona jivrata nu
este stabila, ci se intinde putin cite putin. Dupa reinchiderea portii frigiderului, sa lasam
compresorul sa functioneze ceva timp. Dupa ce am deschis iar poarta, constatam ca, desi
compresorul functioneaza in continuare, temperatura interioara nu este, de exemplu, decit
de 10C si ca abia ¾ din suprafata evaporatorului este acoperita de gheata. Concluzia care
se impune este evidenta: lipseste putin agent de racire si trebuie deci facuta o completare
de incarcare, astfel incit toata suprafata interioara a evaporatorului sa poata fi inmuiata si
sa putem atinge temperatura interna prevazuta.
Odata completarea de incarcare terminata, compresorul se opreste indata din cauza ca
temperatura interioara atinsa corespunde temperaturii de consemn afisata. Dupa doua sau
trei noi cicluri de functionare ale compresorului, ramine sa verificam daca zona jivrata nu
se intinde la teava de aspiratie care incepe la iesirea din evaporator, ceea ce ar insemna
semnul unei incarcari exagerate, trebuind sa reducem pentru ca agentul de racire lichid sa
nu atinga compresorul.
2.3.1.1.Utilizarea detentoarelor capilare in climatizoarele de fereastra
Reductoarele de presiune capilare folosite in climatizoarele de fereastra, adica cimatizoare
de camera instalate in suport pe un perete exterior, sunt exact de acelasi tip ca si acelea ale
frigiderelor si lazilor frigorifice si rolul lor este de altfel acelasi, cu diferenta ca procesul de
detenta se face la o temperatura mai ridicata. Tubul capilar este domensionat in asa fel
incit la functionare normala si cind incarcarea cu agent frigorigen este corecta, este exclus
orice jivraj al evaporatorului.
Pentru a intelege mai bine care trebuie sa fie incarcarea cu agent de racire a circuitului
frigorific a unui climatizor cu fereastra, sa presupunem ca la plecare lipseste agent de
racire.
Daca este adevarat, nu se face condensarea totalitatii agentului de racire in condensator,
ceea ce face ca ajungind in reductorul de presiune capilar, agentul de racire contine deja
un anumit procentaj de vapori (ceea ce deranjeaza de altfel circulatia agentului de racire).
Presiunea de aspiratie a compresorului este atunci mult inferioara valorii pe care am vrea
s-o avem si care cu R 12 ar fi de ordinul a 2,6 pina la 3,0 bari.
Daca in prezent, in timp ce compresorul functioneaza, facem o completare de incarcare,
presiunea de aspiratie creste, ceea ce se constata usor la manometru. Sa presupunem ca
aceasta presiune de aspiratie atinge 2,0 bari, ceea ce corespunde unei temperaturi de
evaporare t0 de - 12C, Se constata atunci ca exista o formatiune de jivraj la suprafata
primei parti a evaporatorului, acolo unde agentul de racire este in fierbere. Daca
continuam incarcarea cu agent de racire, jivrajul se intinde spre iesirea evaporatorului.
Odata ce s-a atins o presiune de aspiratie de circa 2,6 bari, adica o temperatura de
vaporare t0 apropiata de -5C, jivrajul incepe sa dispara. Exact in acest moment incarcarea
este corecta. Daca s-ar continua umplerea, s-ar acumula agent de racire lichid in
condensator si la oprirea compresorului, acest excedent al agentului de racire s-ar deplasa
in punctul cel mai rece, adica in evaporator. Si indata ce compresorul ar reporni, ar aspira
agent de racire lichid, de unde scoaterea foarte rapida din functiune.
Orice supraumplere a circuitului frigorific al unui climatizor de fereastra sau al oricarui
aparat echivalent care contine un detentor capilar constituie un risc potential de
deteriorare a compresorului.
Orice subumplere conduce la jivrajul partial al evaporatorului si determina o reducere a
puterii.
2.3.1.2. Starea de vapori in teava de aspiratie a motocompresoarelor ermetice
Am vazut in paragraful precedent ca era necesar sa se dozeze foarte exact incarcarea cu
agent de racire a circuitelor frigorifice a aparatelor casnice. Dar este nevoie sa se adauge
ceva special cu privire la aceasta incarcare.
In cazul motocompresoarelor ermetice ale caror infasurari statorice sunt racite de vaporii
reci de aspiratie, este necesar ca vaporii aspirati sa nu fie supraincalziti, ci sa intre in
compresor in stare umeda. Cum teava de aspiratie care leaga evaporatorul de compresor
este in general foarte scurta, vaporii agentului de racire contin inca particule foarte fine
lichide in suspensie (aerosoli) care, trecind peste infasurarile motorului, asigura racirea lor
vaporizndu-se. Vaporii care intra in cilindru sau cilindrii se gasesc atunci in stare
supraincalzita.
2.3.2. Detentoare (supape de reducere) termostatice
Regulatoarele de debit ale agentului de racirecel mai mult intrebuintate in instalatiile
frigorifice (deci in afara mobilierului mic frigorific anterior echipat cu detentoare capilare)
sunt detentoarele termostatice.
Pe cind detentorul capilar prezinta o lumina invariabila, detentorul termostatic, din
contra, prezinta o sectiune variabila care permite sa se dozeze debitul agentului de racirede
injectat.
2.3.2.1. Principiul de functionare al unui detentor termostatic
Sa precizam de la inceput care este rolul unui detentor termostatic.
Rolul unui detentor termostatic este de a injecta in evaporator doar cantitatea de agent de
racire strict necesara pentru a satisface nevoile momentane.
Fig.75: Instalatia frigorifica echipata cu un detentor termostatic
Agentul de racire trebuie sa paraseasca evaporatorul in stare gazoasa si la o temperatura
superioara cu citeva grade temperaturii de saturatie a agentului de racire corespunzatoare
presiunii indicata de manometru. Vaporii agentului de racire parasesc deci evaporatorul in
stare supraincalzita, adica odata ce au atins curba x=1 (starea 1” a vaporilor saturanti din
figura 46), temperatura lor continua sa creasca un pic (pina la punctul 1 din figura 46).
Vorbim atunci despre vapori uscati. Datorita acestei supraincalziri, care poate avea loc si
de-a lungul tevii de aspiratie, este sigur ca agentul de racire se vaporizeaza integral si ca nu
contine nici o particula lichida in suspensie.
Prin rolul si functionarea lor, detentoarele termostatice pot deci sa fie considerate ca
detentoare cu supraincalzire constanta.
Functionarea unui detentor termostatic rezulta din interactiunea fortelor puse in opera sub
efectul a trei pistoane, dupa cum urmeaza (fig.76):
- p1 sau presiunea detectorului; ea actioneaza ca forta de deschidere a detentorului si este
in functie pe de o parte de temperatura vaporilor agentului de racire la iesirea din
evaporator si pe de alta de lichidul volatil continut in bulbul detectorului;
- p2 sau presiunea de vaporizare care se exercita in subfata membranei si constituie deci o
forta antagonica pentru p1;
- p3 sau presiunea dezvoltata de arcul de reglare si care actioneaza in acelasi sens ca si p2 .

Fig.76: Principiul de functionare al unui evaporator al carui debit este controlat de un detentor termostatic.
Atita vreme cit fortele care rezulta din aceste trei presiuni ramin in echilibru, pozitia
detentorului ramine aceeasi.
In schimb, indata ce bulbul detectorului arata o crestere a temperaturii rezultata din aceea
ca evaporatorul primeste prea putin agent frigorigen lichid, ceea ce determina o crestere a
temperaturii vaporilor la iesirea lui, urmeaza o crestere a presiunii p1, din incarcarea
bulbului, de unde deschiderea detentorului. Orice scadere a temperaturii detectata de bulb
si care rezulta dintr-o reducere a temperaturii vaporilor agentului de racire la iesirea din
evaporator actioneaza in mod invers si determina inchiderea detentorului.
Scaderea temperaturii bulbului sau cresterea presiunii de evaporare determina inchiderea
detentorului.
Cind este atinsa temperatura de consemn a incintei de racit, compresorul se opreste si
presiunea p2 creste rapid, se comanda inchiderea detentorului care va ramine in aceasta
pozitie pina cind presiunea p1 detectata de bulb si care rezulta din incalzirea vaporilor la
iesirea evaporatorului redevine superioara lui p2, ceea ce va comanda iar deschiderea
detentorului.
Pozitionarea detentorului termostatic este deci determinata de actiunea antagonica a
presiunii p1 a detectorului si de presiunea p2 a evaporatorului. Si aceasta din urma este ea
insasi in functie de umplerea evaporatorului si deci de utilizarea lui, adica de frigul ce
trebuie produs.
Surubul de reglare care comanda arcul de reglare permite afisarea valorii presiunii
diferentiale de consemn p3, adica diferenta dintre presiunea detectorului si presiunea de
vaporizare. In alte cuvinte, surubul de reglare permite afisarea valorii de supraincalzire
care va comanda deschiderea detentorului. Asadar, aceasta supraincalzire defineste
coeficientul de utilizare a evaporatorului.
Amestecul de agent de racire lichid si agent de racire gazos partial vaporizat in timpul
trecerii lui prin detentor intra in evaporator in A (fig.76) si trebuie sa fie integral
vaporizat in B. Intre B si C are loc supraincalzirea lui, adica cresterea temperaturii dincolo
de temperatura de saturatie. Cu cit intinderea arcului de reglare este mai mare, cu atit
lungimea sectorului de supraincalzire BC va fi mai mare si suprafata evaporatorului care
ramine la dispozitie pentru a permite vaporizarea agentului de racire lichid va fi mai mica.
Se intelege deci ca el trebuie sa incerce sa functioneze cu o supraincalzire cit mai slaba
posibil. Totusi, aceasta nu poate fi aleasa dupa vointa, ci depinde nu numai de tipul
evaporatorului, dar si de diferenta dintre temperatura ambianta si temperatura de
vaporizare (ea nu poate niciodata sa fie superioara) si in fine, de sensibilitatea detentorului
folosit.
Pentru a percepe mai bine toate acestea, vom preciza ceea ce se intelege exact prin
supraincalzire. La inceput, sa distingem diferitele supraincalziri ale unui detentor
termostatic, adica:
- supraincalzirea statica
- supraincalzirea de deschidere si
- supraincalzirea de functionare.
Supraincalzirea statica este aceea care dezvolta in bulb o presiune astfel incit forta care
rezulta va permite acului detentorului sa se aseze intr-o pozitie astfel incit detentorul este
pe punctul de a se deschide dar inca nu este si deci nu lasa inca sa treaca agentul de racire.
Aceasta supraincalzire o reglam actionind surubul de reglare al arcului detentorului.
Supraincalzirea de deschidere este cea care dezvolta in bulb o presiune astfel incit forta ca
rezulta va permite acului detentorului sa se aseze intr-o pozitie astfel incit debitul agentului
de racire va corespunde exact nevoilor de moment. Forta astfel dezvoltata trebuie sa
permita sa invinga intinderea arcului precum si frecarile din detentor. Supraincalzirea de
deschidere este determinata de caracteristicile constructive ale detentorului si la
deschiderea maxima a detentorului corespunde o supraincalzire maxima precisa.
In rezumat, supraincalzirea de functionare este egala cu supraincalzirea statica plus
supraincalzirea de deschidere.
Toate aceste consideratii cu privire la influenta supraincalzirii, pe de o parte asupra
detentorului termostatic si pe de alta asupra partii eficiente a evaporatorului, ne permit sa
intelegem mai bine de ce este necesar ca aceste doua componente sa fie perfect adaptate
una fata de cealalta. De asemenea, putem deduce usor rolul foarte important pe care il
joaca calitatea detentorului termostatic utilizat.
Orice detentor termostatic capabil sa asigure un debit al agentului de racire corespunzator
puterii nominale pentru o supraincalzire slaba va permite o utilizare mai buna a
evaporatorului decit un detentor care are nevoie de o incalzire mai mare pentru aceeasi
putere.
Bunul mers al unei instalatii depinde deci in mare masura de alegerea unui detentor
termostatic adecvat, functionarea corecta a acestuia din urma fiind la rindul ei dependenta
de motajul lui satisfacator, bineinteles, dar si de aceea a detectorului, a tevii de echilibrare
si in general de toate tevile, intre care, in special, teava de aspiratie.
Vom reveni un pic mai incolo asupra acestui punct, dar mai inainte sa dam citeva precizari
despre diferitele tipuri de detentoare termostatice si detectoare.
2.3.2.2. Egalizarea interna sau externa a presiunii detentoarelor termostatice
Am explicat in paragraful precedent care era principiul de functionare al unui detentor
termostatic si am precizat ca membrana era supusa actiunii a trei forte antagonice,
rezultind sub membrana presiunea lichidului continut in bulbul detectorului si sub
presiunea de vaporizare si presiunea de reglare a arcului.
Figura 77 reprezinta un detentor termostatic cu egalizarea interna a presiunii. In acest
caz, presiunea la iesirea detentorului, presiune care este identica cu cea de la
intrarea in evaporator, actioneaza asupra membranei pe dedesubt. Pentru ca
functionarea detentorului sa fie satisfacatoare, in special la incarcare mica,
trebuie ca pierderile de incarcare sa fie mici. Acesta este cazul micilor
evaporatoare sau a celor care au o constructie speciala.

Fig.77: Detentor termostatic cu egalizare interna a presiunii.

In schimb, cind diferentele de presiune dintre intrarea si iesirea evaporatorului sunt mari,
presiunea care actioneaza in subfata membranei si corespunzatoare presiunii de la intrarea
evaporatorului este superioara celei de la iesirea evaporatorului si, prin urmare, de la
nivelul bulbului.
Cum scaderea presiunii intre intrarea si iesirea evaporatorului, si deci a presiunii de sub
membrana, este in functie de pierderea de incarcare a evaporatorului care variaza dupa
cantitatea de caldura de evacuat, deducem usor ca, in timp ce cantitatea de caldura de
evacuat si, prin urmare, pierderea de incarcare, cresc, este nevoie de o supraincalzire mai
mare pentru a deschide detentorul. Dar atunci, ne regasim in situatia deja evocata, adica
aceea a unei utilizari proaste a evaporatorului.
In caz de scadere a cantitatii de caldura de evacuat, putem chiar sa ne regasim cu o
supraincalzire prea slaba pentru a evita ca picaturi de agent de racire sa nu intre in teava
de aspiratie.
Remediul consta atunci in a se prevedea un detentr termostatic de egalizare externa a
presiunii. Intr-un detentor termostatic de egalizare externa a presiunii, nu exista nici o
legatura intre iesirea din detentor si camera situata sub membrana. Tija de legatura care
leaga acul de membrana are o presgarnitura care evita astfel ca agentul de racire sa nu
treaca de corpul detentorului epre partea superioara. O teava externa permite de a
indrepta sub membrana presiunea care domneste la nivelul bulbului la pornirea tevii de
aspiratie, adica presiunea la iesirea evaporatorului. Cu o astfel de dispunere, diferenta de
presiune care exista intre intrarea si iesirea evaporatorului nu mai poate influenta
functionarea detentorului.
Cind se utilizeaza un detentor termostatic urmat de un distribuitor de lichid destinat sa
alimenteze diferitele sectiuni ale unui evaporator cu injectie multipla, acest detentor va fi
intotdeauna de tipul cu egalizare externa a presiunii.
 Fig.78: Detentor termostatic cu egalizare externa a presiunii.

2.3.2.3. Incarcarea bulbilor detentoarelor termostatice

Este important sa se cunoasca comportamentul incarcarii bulbilor garniturilor termostatice
care echipeaza aceste detentoare, fiindca se poate usura investigarea defectiunilor si deci sa
se restabileasca buna functionare a unui detentor termostatic.
Bulbul garniturii termostatice poate sa aiba, fie o incarcatura de vapori, fie o incarcatura
de lichid, fie o incarcatura absorbanta.
Cind incarcatura este de tipul vaporilor, cantitatea de lichid introdusa in bulb este calculata
in asa fel incit tot lichidul sa fie vaporizat cind temperatura creste peste o valoare usor
superioara gamei de utilizare a detentorului. Vorbim atunci de incarcatura cu vapori
limitata din cauza ca mai departe, orice crestere a temperaturii bulbului nu mai produce
practic crestere de presiune. Americanii vorbesc in acest caz de presiune de deschidere
limitata (Maximum Operating Pressure = MOP). Cu o astfel de incarcare, bulbul trebuie
sa fie in mod normal mai rece decit partea superioara a detentorului, adica decit cea pe
care o numim capul termostatic si capilarul de lagatura. Daca nu este asa, incarcarea risca
sa se condenseze in capul termostatic si umplerea bulbului fiind atunci deficitara,
detentorul nu mai poate sa se deschida. Atunci rezulta o scadere a presiunii de vaporizare
si o crestere a supraincalzirii.
In cazul celorlalte incarcari, adica a incarcarilor cu lichid sau absorbante, temperatura de la
capul termostatic nu constituie o indicatie exploatabila incit el poate fi foarte bine mai cald
sau mai rece decit cel al bulbului. Incarcarea cu lichid a acestui bulb este calculata in asa
fel incit, indiferent care este cresterea temperaturii, incarcarea ramine lichida si nu se
poate deci vaporiza.
2.3.2.4. Detentoare termostatice cu presiunea de deschidere limitata
Consideratiile teoretice ale primei parti a acestei lucrari ne-au invatat ca, cu cit
temperatura de vaporizare era mai putin scazuta, cu atit productia frigorifica si puterea
absorbita a unei masini frigorifice erau mai ridicate Stim de asemenea ca cantitatea de
caldura preluata de evaporator in incinta de racit plus echivalentul termic al lucrului
mecanic de compresiune trebuie sa fie evacuate in apa sau in aerul de racire a
condensatorului. Dar pentru motive economice, condensatorul este determinat pentru
conditii de functionare normale si nu pentru conditii exceptionale cum este cazul, de
exemplu, dupa un ciclu de dejivraj, cind compresorul reporneste atunci cind evaporatorul
este cald. In aceste conditii, si daca nu luam masuri de protectie, presiunea de condensare
ar creste puternic si motoarele electrice, in special cele ale motocompresoarelor ermetice si
ermetice accesibile, s-ar gasi in suprasarcina.
Solutia consta in a utiliza fie un regulator de pornire fie un detentor termostatic cu presiune
de deschidere limitata. Cum regulatorul de pornire constituie un dispozitiv relativ
costisitor, se prefera in general utilizarea unui detentor termostatic cu presiune de
deschidere limitata.
Am vazut deja ca acest tip de detentor avea un bulb care nu continea decit o
incarcare foarte mica, astfel incit aceasta sa se vaporizeze total deasupra unei
anumite temperaturi. Un astfel de detentor nu functioneaza normal odata ce o
parte a incarcarii-pilot se condenseaza in urma unei scaderi a temperaturii.

Fig.79: Comparatia curbelor de raspuns a doua tipuri de detentoare termostatice cu sau fara MOP (Maximum
Operating Pressure).
Doar partea superioara a unui detentor cu presiunea de deschidere limitata este reglata
pentru o presiune de deschidere specifica. Partile inferioare ale detentorului termostatic cu
sau fara presiune de deschidere limitata sunt identice.
Detentoarele termostatice cu presiune de deschidere limitata constituie o protectie simpla si
foarte eficienta a compresorului. Limitarea presiunii de deschidere are ca efect, cind o
instalatie porneste, sa mentina detentorul termostatic in pozitie inchisa pina cind presiunea de
aspiratie coboara sub o valoare de consemn maxima.
Fig.80: Curbe comparate ale evolutiei presiunii de aspiratie, dupa cum detentorul are sau nu un dispozitiv de
limitare a presiunii de deschidere.
Cind temperatura incintei de racit si, prin urmare, temperatura de vaporizare sunt
ridicate, compresorul aspira mai intai continutul evaporatorului, fara sa existe injectare de
agent de racire si detentorul nu se deschide decit atunci cind presiunea de aspiratie a scazut
sub valoarea limita prevazuta. Detentorul nu injecteaza atunci decit cantitatea de agent de
racire fix necesara pentru a mentine aceasta valoare, fara sa o depaseasca.
Evaporatorul nu este atunci decit partial umplut cu agent de racire si doar cind
temperatura ambianta a scazut suficient, adica atunci cind temperatura de vaporizare este
inferioara presiunii limita, incepe reglarea in functie de supraincalzire. Atunci
evaporatorul se umple complet si comportamentul detentorului termostatic este in acest
caz asemanatoare cu aceea a unui detentor fara limitare de presiune. In fine, sa semnalam
ca detentoarele termostatice cu limitarea presiunii de deschidere prezinta un alt mare
avantaj: este comportamentul lor excelent de inchidere la oprirea instalatiei.

Fig.81: Evaporator cu aripioare cu mai multe sectiuni alimentat de un distribuitor de lichid precedat de un detentor
termostatic (TEV).
t1 - temperatura aerului; t AO - temperatura superficiala a evaporatorului; t - evolutia
temperaturii in zona de supraincalzire.
2.3.2.5. Distribuitoare de lichid pentru injectie multipla
Evaporatoarele moderne cu tevi cu aripioare destinate racirii gazului, a aerului in general,
sunt aproape intotdeauna concepute pentru a fi alimentate in injectie multipla.
Atunci se prevede dupa detentorul termostatic un distribuitor de lichid - denumit si
repartitor de lichid - care are de alimentat atit orificii cit si sectiuni de evaporator.
Distribuitoarele de lichid pot functiona fie pe principiul duzei lui Venturi, fie pe principiul
diafragmei. In functie de tipul Venturi utilizat, conditiile lui de montaj sunt diferite.
In timp ce un distribuitor tip Venturi poate fi montat in indiferent ce pozitie, cu
distribuitorul tip diafragma nu este acelasi lucru, el trebuind obligatoriu pozitionat vertical,
iesirea lui gasindu-se dirijata in jos.
In schimb, indiferent de tipul de distribuitor folosit, capul de distributie a agentului
de racire nu trebuie sa aiba orificii excedentare neutilizate, adica numarul de
orificii trebuie sa corespunda exact numarului sectiunilor evaporatorului de
alimentat. Se va prevedea, de altfel, o distanta de scurta posibil intre detentorul
termostatic si distribuitor. Si vom evita orice cot intre aceste doua elemente,
intrucit acesta risca de dezomogenizeze amestecul de lichid si a fazei de vapori
(am vazut ca agentul de racirelichid sufera o vaporizare partiala in timpul trecerii
lui prin detentor) ceea ce ar determina defectarea distribuitorului.

Fig.82: Principiul de functionare si distributia presiunilor unui distribuitor de lichid tip Venturi si ale unui
distribuitor de lichid tip diafragma (Alco).
Daca totusi nu putem evita acest cot, atunci este absolut indispensabil sa plasam in amonte
de distribuitor un sector de teava rectiliniu, a carui lungime nu va fi mai mica decit de 10
ori diametrul ei.
Nu se recomanda sa se monteze un robinet sau o supapa de non-retur intre detentorul
termostatic si distribuitor. Intrucit scurgerea agentului de racire in faza mixta s-ar gasi
foarte perturbat, de unde aparitia unei pierderi de incarcare suplimentara care ar
influenta defavorabil functionarea distribuitorului si ar fi oricum dificil de a se tine cont
nefiind contorizat.
Toate tevile care pleaca din distribuitor si deservind fiecare o sectiune a evaporatorului vor
avea toate aceeasi lungime (in caz contrar se va urmari ca pierderile lor de incarcare sa fie
identice) si vor fi dispuse in asa fel incit sa evite formarea pungilor de lichid. Data fiind
pierderea de incarcare pe care o provoaca distribuitorul, vom intelege usor ca nu trebuie sa
utilizam decit detentoare termostatice cu egalizare externa a presiunii.
2.3.2.6. Montarea unui detentor termostatic
Toti fabricantii furnizeaza, in acelasi timp cu detentorul, instructiuni de montaj precise,
care trebuie obligatoriu respectate.
Anumite detentoare termostatice pot fi montate in indiferent ce pozitie, dar altele nu pot
avea, de exemplu, capul termostatic in jos.
In cazul detentoarelor termostatice cu egalizare externa a presiunii, teava de egalizare a
presiunii va trebui sa fie racordata in sensul de scurgere, in aval de bulbul de detectie, adica
dupa el. Aceasta asezare permite sa se evite ca agentul de racire lichid care, eventual, ar fi
intrat in teava de egalizare externa de presiune prin intermediul pressupapei, pastrind, in
mod normal, etansa trecerea tijei de legatura dintre membrana si ac, neinfluentind bulbul.
Racordul tevii de egalizare externa de presiune pe teava teava de aspiratie nu trebuie in
nici un caz sa se faca pe dedesubt, ceea ce ar crea un punct jos cu totul nerecomandabil.
Fig.83: Racord corect al unei tevi de egalizare externa a presiunii pe teava de
aspiratie.
Fig.84: Racord incorect al unei tevi de egalizare externa a presiunii pe teava de aspiratie.
In momentul montajului tevii de aspiratie, vom avea grija sa prevedem imediat la iesirea
evaporatorului, un sector orizontal de teava suficient de lunga pentru a putea fixa acolo
bulbul detentorului. Montajul acestui bulb pe o teava verticala trebuie evitat pe cit posibil,
fiindca functionarea lui ar putea fi deranjata de prezenta unei pelicule de ulei de grosime
nedefinita pe peretele intern al tevii.
In timp ce mai multe evaporatoare sunt racordate la o teava de aspiratie comuna, bulbii nu
trebuie sa fie niciodata fixati pe sectorul tevii de aspiratie comun, ci intre fiecare
evaporator si acest sector comun.
Bulbul detentorului trebuie sa fie fixat pe o parte a tevii lustruite si dupa diametrul
nominal al tevii de aspiratie, pozitionarea lui trebuie sa fie conforma cu indicatiile
figurii 85.
Fig.85: Pozitionarea bulbului unui detentor termostatic in functie de diametrul nominal (DN) al tevii de aspiratie.
Bulbii detentoarelor vor fi fixati cu ajutorul bratarilor metalice, acestea asigurind
transmiterea fluxului termic al tevii la bulb. Punctul de contact al bulbului cu teava trebuie
sa fie usor izolat (in asa fel, de altfel, ca orice demontaj ulterior sa fie posibil in caz de
necesitate), mai ales in cazul diferentei mari de temperatura intre teava de de aspiratie si
mediul ambiant. Este la fel in cazul miscarilor intense de aer, de unde necesitatea ca
materialul de izolare precedent sa fie hidrofob, fiindca altfel, daca se impregneaza cu
umiditate, ar falsifica indicatiile bulbului facindu-l sa reactioneze la o temperatura a
bulbului umed.
In anumite cazuri particulare, de exemplu temperaturi foarte joase, evaporatoare cu
serpentina foarte scurta sau pentru a contracara efectul unei temperaturi ambiante
ridicate, se va putea plasa bulbul intr-o teava de protectie speciala.
Figurile 86 la 94 dau citeva exemple de tipuri de montaj corecte dar si de montaje incorecte
ce trebuie categoric evitate.
2.3.2.7. Reglarea detentoarelor termostatice
Detentoarele termostatice sunt livrate prereglate din uzina, de aceea se recomanda ca la
primul montaj sa nu se modifice reglajul.
In schimb, daca se dovedeste necesar sa se faca, aceasta operatiune se va face cu aparate de
masura adecvate, adica un manometru de precizie si un termometru.
Inainte de a face orice modificare a reglajului, ne vom asigura ca:
- incarcarea instalatiei cu agent de racire este suficienta,
- agentul de racire parvine in detentor in totalitate in faza lichida, adica suficient de
subracit,
- presiunea de condensare nu este prea scazuta,
- in cazul evaporatorului cu aripioare, stratul de jivraj nu este prea mare.

Fig.86: Sifonul pe teava de aspiratie evita ca bulbul sa nu inregistreze indicatii

falsificate de ulei sau de agent de racire lichid.
Fig.87: Indicatiile inregistrate de bulb risca sa fie falsificate de ulei sau de agentul de racire.
In cazul in care instalatia nu are vizor (plasat la nivelul rezervorului de lichid sau pe teava
de lichid), este necesar sa se masoare presiunea la refularea compresorului sau mai bine si
presiunea de condensare si temperatura agentului de racire in amonte de detentor. In
functie de nivelul la care se gasesc componentele instalatiei, trebuie sa putem constata ca
exista subracire efectiva, adica diferenta dintre temperatura de saturatie a agentului de
racire citita pe manometru si temperatura din amonte de detentor este mai mica de 3 K.
Formula urmatoare, pe care ar trebui s-o cunoasca orice instalator, este foarte utila pentru
a permite reglarea unui detentor termostatic:
QN = Q0 x Kp x Kt cu:
QN = puterea nominala a detentorului termostatic in kW (este o marime constructiva)
Q0 = puterea evaporatorului in kW;
Kp = factor de corectie a presiunii;
p = diferenta dintre presiunea de condensare si presiunea de evaporare in bari;
Kt = factor de corectie a temperaturii;
t = temperatura (de subracire) in C in amonte de detentor.
Asadar, indata ce diferenta de presiune sau subracirea nu mai corespund chiar
aproximativ valorii de reglare, nu este posibil sa atingem productia frigorifica Q0.

Fig.88: Sifoanele de pe fiecare teava de aspiratie si racordul acestora pe

colectorul de aspiratie in partea de sus permit sa se evite ca evaporatoarele sa se
influenteze reciproc.
Fig.89: In acest tip de montaj ce trebuie evitat, circulatia uleiului si a agentului de
racire lichid nu permite sa se evite ca evaporatoarele sa se influenteze reciproc.

Fig.90: Chiar si cind colectorul de aspiratie este asezat cu un cot inspre in jos,
tevile de aspiratie elementare trebuie sa fie racordate la colector printr-un cot
dirijat inspre in jos pentru a evita ca circulatia uleiului sau agentului de racire lichid
sa nu influenteze reciproc evaporatoarele.

Fig.91: Montaj interzis pentru a se evita ca uleiul sau agentul de racire lichid sa nu
influenteze reciproc evaporatoarele. Solutia de retinut este data in figura 90.
Fig.92,93,94: Exemple de montaje corecte si incorecte de evaporatoare suprapuse. Regulile care prevaleaza la
racordul tevilor de aspiratie elementare la colectorul comun si la dispunerea acestuia din urma sunt aceleasi ca si
in cazul evaporatoarelor centrifuge.
Exemplu:
Fie sa se determine un detentor termostatic in conditiile urmatoare:
agent de racire : R 12
(evaporator de tip cu injectie multipla)
puterea instalatiei: : Q0 = 4,3 kW
temperatura de evaporare : t0 = - 25C
temperatura de condensare : tc = + 35C
temperatura lichidului : + 30C
Calculul se face in felul urmator:
a/ Calculul pierderii incarcarii teoretice.
Presiunea de condensare la + 35C fiind de de 8,50 bari si cea de evaporare la - 25C de
1,24 bari, pierderea de incarcare teoretica este de 8,50 - 1,24 = 7,26 bari.
b/ Calculul pierderii incarcarii circuitului.
Pierderea incarcarii distribuitorului fiind de 0,80 bari si cea a celorlalte elemente (tevi,
robinete de oprire etc.) fiind de 0,46 bari, ajungem la un total de 0,80 + 0,46 = 1,26 bari.
c/ Calculul pierderii incarcarii eficace.
Ea este egala cu diferenta dintre 7,26 bari si 1,26 bari, adica 6,00 bari.
d/ Determinarea factorilor de corectie
Ei sunt dati de fabricanti sub forma de tablouri. Cum in cazul nostru p = 6 bari, se poate
citi Kp = 0,98 (tabloul 12) si cum temperatura de evaporare este de - 25C si cea a
lichidului in amonte de detentor de +30C, tabloul 13 da Kt = 1,64.
e/ Determinarea puterii nominale a detentorului:
QN = Q0 x Kp x Kt = 4,3 x 0,98 x 1,64 = 6,9 kW
Este suficient sa apelam la catalogul fabricantului pentru a selecta detentorul al carui
putere va fi imediat superioara puterii calculate mai sus.
Tabloul 12: Exemplu de factor de corectie K p al variatiei puterii in functie de pierderea
incarcarii in detentor

Agent Pierderea incarcarii p din detentor

de
racire
0, 1, 1, 2, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 1 1 1 1 1 2
5 0 5 0 5 0 0 0 0 0 0 0 0, 2, 4, 6, 8, 0,
0 0 0 0 0 0
R 12 3, 2, 1, 1, 1, 1, 1, 1, 0, 0, 0, 0, 0, 0, 0, 0, 0, 0,
2 4 9 7 5 3 2 0 9 9 8 8 7 6 6 6 5 5
9 0 6 0 2 9 0 7 8 1 5 0 6 9 4 0 7 4
R 22 Kp 4, 3, 2, 2, 1, 1, 1, 1, 1, 1, 1, 1, 0, 0, 0, 0, 0, 0,
2 0 4 1 9 7 5 3 2 1 0 0 9 8 8 7 7 6
5 0 6 3 0 4 0 5 3 4 6 0 5 7 0 5 1 7
R 502 4, 3, 2, 2, 1, 1, 1, 1, 1, 1, 1, 1, 0, 0, 0, 0, 0, 0,
4 1 5 2 9 8 5 3 2 1 1 0 9 9 8 7 7 7
1 2 5 0 7 0 6 9 7 8 0 4 9 0 3 8 3 0

Tabloul 13: Exemplu de factor de corectie K t al variatiei puterii in functie de temperatura de evaporare si de
temperatura lichidului
Agent Temp.lich Temperatura de evaporare C
de id.in fata
 racire deten-
torului C
+2 +1 +1 +5 +/- -5 -10 -15 -20 -25 -30 -35 -40
0 5 0 0
+20 0,8 0,8 0,8 0,8 0,8 0,8 0,9 1,0 1,2 1,4 1,7 2,0 2,3
1 2 3 4 6 7 1 8 6 9 7 7 7
R 12 +30 0,8 0,8 0,9 0,9 0,9 0,9 0,9 1,1 1,3 1,6 1,9 2,3 2,6
8 9 1 2 4 6 9 8 9 4 6 0 3
+40 0,9 0,9 1,0 1,0 1,0 1,0 1,1 1,3 1,5 1,8 2,1 2,5 2,9
6 8 0 2 4 6 0 1 4 3 8 7 4
+50 1,0 1,0 1,1 1,1 1,1 1,1 1,2 1,4 1,7 2,0 2,4 2,9 2,3
7 9 1 3 6 9 4 8 4 7 8 2 6
+20 0,8 0,8 0,8 0,8 0,8 0,8 0,9 1,0 1,1 1,4 1,6 1,9 2,2
3 3 4 5 6 7 0 3 9 0 4 4 5
R 22 +30 0,9 0,9 0,9 0,9 0,9 0,9 0,9 1,1 1,3 1,5 1,8 2,1 2,4
0 1 2 3 4 5 9 3 1 5 3 3 7
+40 0,9 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0 1,0 1,2 1,4 1,6 2,0 2,3 2,7
9 0 1 2 3 4 9 4 5 9 0 7 5
+50 1,1 1,1 1,1 1,1 1,1 1,1 1,2 1,3 1,6 1,8 2,2 2,6 3,1
0 1 2 3 5 6 1 9 2 9 4 6 0
+20 0,7 0,7 0,7 0,7 0,8 0,8 0,8 0,9 1,1 1,3 1,5 1,8 2,2
6 7 8 9 0 2 4 7 4 1 8 7 8
R 502 +30 0,8 0,8 0,8 0,8 0,9 0,9 0,9 1,1 1,3 1,5 1,8 2,1 2,6
5 6 8 9 1 3 5 1 0 0 1 5 3
+40 0,9 0,9 1,0 1,0 1,0 1,0 1,1 1,2 1,5 1,7 2,1 2,5 3,1
7 9 1 3 5 7 1 9 1 5 2 2 0
+50 1,1 1,1 1,1 1,2 1,2 1,2 1,3 1,5 1,8 2,1 2,5 3,0 3,7
3 6 8 1 4 7 1 4 1 1 6 7 9
Majoritatea fabricantilor prevad la iesirea din evaporatoarele lor cu aripioare, supape tip
Schrader care permit racordarea unui manometru sau chiar a unui manifold. Cit priveste
masurarea temperaturii, se vor folosi preferential termometre cu termoelement denumite si
termocuple a caror inertie este foarte mica si care permit masurari aproape instantanee.
Cupla termoelectrica, de exemplu de tip nichel si nichel-crom, este fixata simplu cu banda
adeziva pe teava de aspiratie in apropierea bulbului detentorului cu intercalarea unui
material usor izolant intre teava si termocupla. Cum ne gasim in incinta rece, putem pastra
aparatul e masura propriu zis intr-un buzunar de haina de exemplu, ramas cald, si sa nu-l
scoatem decit cu un moment inainte de a-l racorda la sonda si facem citirea. Orice
modificare a reglarii unui detentor termostatic nu trebuie sa se faca decit pas cu pas,
fiecare reglare noua netrebuind sa se faca decit dupa ce s-a lasat timp instalatiei sa se
restabilizeze. In toate cazurile se vor respecta strict indicatiile fabricantului.
Doar observind manometrul putem vedea imediat daca functionarea detentorului
termostatic este de tip progresiv sau daca este supus unor oscilatii mai mult sau mai putin
importante.
Cind intr-o bucla de reglare, marimea reglata finala este supusa fluctuatiilor periodice,
vorbim de pompaj (ceea ce americanii numesc hunting). Aceste fluctuatii au ca efect
producerea sub-umplerii urmata de supra-umplere alternative ale evaporatorului cu agent
de racire. Fenomenul de pompaj are intotdeauna un efect negativ asupra productiei
frigorifice a instalatiei. De altfel, compresorul este amenintat serios de eventuale lovituri
(intreruperi) de lichid
Originea fenomenului de pompaj este foarte frecvent pusa pe seama formei evaporatorului
utilizat precum si pe amplasamentul si asezarea detentorului (a detectorului).
Primul lucru pe care il putem face pentru a incerca sa remediem fenomenul de pompaj este
sa modificam reglarea supraincalzirii detentorului in sensul unei cresteri, chiar daca aceasta
trebuie sa se faca in detrimentul cantitatii de caldura absorbita de catre evaporator. O alta
posibilitate consta in a deplasa mai mult sau mai putin bulbul detentorului si sa gasim astfel
prin tatonare o pozitie de echilibru. De asemenea, uneori se obtin rezultate excelente
izolind bulbul pentru a-l sustrage diferitelor influente ale mediului.
Chiar si bulele de vapori care s-ar gasi in teava lichidului in amonte de detentor ar putea fi
la originea unui fenomen de pompaj.
Pentru a termina, semnalam ca numeroase slabiciuni ale detentorului trebuie puse pe
seama diverselor impuritati si nu au ca origine, cum se crede in mod frecvent, un asa-zis
reglaj prost. Aici, nu vom insista niciodata destul asupra importantei de a se face
operatiunile e montaj in conditii de curatenie meticuloasa si asupra necesitatii de a prevedea
un filtru deshidrator eficace in amonte de detentor, toate aceste dispozitii permitind sa se
evite deceptiile.
2.3.2.8. Exemplu de instalatie echipata cu un detentor termostatic cu presiune de
deschidere limitata
Fie o camera frigorifica a carei temperaturi ambiante la montarea unei instalatii frigorifice
este de 20C.
Sa presupunem ca temperatura de consemn, adica temperatura ambianta a camerei
frigorifice de obtinut este de -18C, ca temperatura de vaporizare prevazuta este t 0 = -25C
(cu R 22) si ca detentorul termostatic utilizat este de tipul cu presiune de deschidere
limitata fixata la - 10C.
Odata compresorul pornit, el incepe prin a aspira continutul evaporatorului pina cind
presiunea de acolo scade la p 0 = 3,55 bari (presiunea absoluta) corespunzatoare pentru R
22 unei temperaturi de -100C. Manometrul indica atunci o presiune (efectiva) de circa 2,55
bari.
Detentorul termostatic incepe atunci sa se deschida si sa injecteze R 22. Ca urmare a
temperaturii ridicate din camera frigorifica la montarea instalatiei si ca urmare a inmuierii
incomplete a evaporatorului (fiind vorba de un detentor cu presiune de deschidere limitata,
el nu se deschide pentru moment decit in functie de presiune), rezulta o supraincalzire
importanta care totusi nu poate determina deschiderea totala a detentorului termostatic.
Doar prin acest mod de functionare discontinuu al detentorului, in care temperatura
camerei frigorifice a scazut la circa -10 C si temperatura lui R 22 din teava de aspiratie a
scazut si ea sub - 10C, detentorul termostatic poate lucra normal. Temperatura camerei
frigorifice va putea atunci sa atinga rapid - 18C prevazute de faptul ca in prezent
evaporatorul este total inmuiat.
Acest exemplu ne arata ca un detentor termostatic cu presiune de deschidere limitata nu
convine de loc pentru a controla un proces de racire rapida (de exemplu congelare-soc)..
2.3.3. Detentoare electronice
Pentru a intelege mai bine care este diferenta dintre un detentor termostatic si un detentor
electronic, este necesar sa facem o scurta digresiune in domeniul tehnicilor de reglare.
Detentoarele termostatice sunt regulatoare mecanice cu actiune proportionala in ansamblul
regulator (adica organ de reglare in situatia unei duze sau a unei supape si organ de
comanda adica un arc), neavind nevoie de energie auxiliara pentru a asigura deplasarea
organului de reglare. Actiunea proportionala inseamna ca marimea de reglare finala (aici
deschiderea duzei) este proportionala cu marimea reglata final (temperatura bulbului).
Astfel, in timp ce cantitatea de caldura de absorbit de catre evaporator variaza,
supraincalzirea variaza si ea si, prin urmare, si debitul agentului de racire injectat de
detentor, pozitia acestuia din urma reprezentind deci un compromis intre cantitatea
maxima de caldura pe care poate s-o absoarba evaporatorul si cantitatea de caldura de
evacuat la un moment dat.
In schimb, detentoarele electronice nu pot functiona decit prin intermediul unei energii
auxiliare. In acest caz, detentorul propriu-zis, organ de comanda si regulator electronic
formeaza ceea ce se numeste un echipament de reglaj.
Contrar la ceea ce se intimpla in cazul unui detentor termostatic, ansamblul de reglare si
regulatorul sunt montate separat.
Utilizarea unei energii auxiliare face posibila punerea in opera a sistemelor reglate ale
caror performante sunt mai bune decit ale celor dintr-un sistem care functioneaza fara
fara energie auxiliara. Acesta este cazul, de exemplu, a unei reglari cu actiune
proportionala si integrala (PI). In acest caz, regulatorul este capabil sa mentina valoarea de
consemn chiar cu incarcare partiala facind, de asemenea, posibila folosirea optima, adica
permanenta si fara compromis, a evaporatorului.
Cum este cazul cu un detentor termostatic, cu un detentor electronic, vaporii agentului de
racire parasesc evaporatorul in stare supraincalzita.
In schimb, intr-un detentor electronic nu se compara intre ele presiunea de vaporizare si
temperatura la iesirea din evaporator, ci temperatura agentului de racire la intrarea si la
iesirea evaporatorului.
Asadar, regulatorul electronic masoara diferenta de temperatura t 2 - t1 (fig.95). Cum, din
cauza pierderii de incarcare din evaporator, temperatura de vaporizare t 0 trebuie sa fie
intotdeauna mai mica decit t1, rezulta ca valoarea supraincalzirii efective a vaporilor
agentului de racire va fi intotdeauna superioara diferentei t 2 - t1. Astfel, este sigur ca,
indiferent de conditiile de functionare, vaporii care vor parasi evaporatorul vor fi bine
supraincalziti.
Comparat cu un detentor termostatic, un detentor electronic prezinta un anumit numar de
avantaje:
 Din posibilitatea afisarii diferitilor parametrii de functionare in regulator, rezulta o
adaptare foarte buna a detentorului electronic la evaporator.
 Functionarea cu incarcare partiala este excelenta.
 Este posibil sa-l reglezi in asa fel incit permite, in caz de necesitate, o functionare cu
presiuni de condensare reduse.
 In functionare fortata, adica scurt-circuitind regulatorul, acesta poate juca rolul unei
vane cu comanda magnetica.
 Regulatorul putind fi asezat in exteriorul incintei de racit, orice interventie, ca de
exemplu modificarea parametrilor se poate face in conditii mai bune.
 Detentorul poate fi asociat cu un sistem de pilotaj prin microprocesor cu toate
avantajele pe care acesta le presupune.