2.3.4.

Regulatoare de debit ale agentului de racire pentru evaporatoare

scufundate
Regulatoarele de debit ale agentului de racire de care am vorbit in
paragrafele 2.3.1 si 2.3.3 sunt destinate exclusiv alimentarii evaporatoarelor
din tipul cu detenta uscata (cf.# 2.4.2).

Fig.95.: Schema de principiu a unui evaporator cu injectie multipla controlat de un detentor electronic
(Danfoss).
EEV: detentor electronic; EKS 65: regulator electronic.
In cazul evaporatoarelor de tip scufundat (evaporatoare multitubulare) si a
instalatiilor echipate cu o pompa de recirculatie, reglarea admisiei agentului de racire
nu se mai poate face luind ca marime reglata finala supraincalzirea vaporilor aspirati
ai agentului de racire. Atunci trebuie sa utilizam ca marime reglata finala nivelul
agentului de racire lichid din evaporator, din separatorul de joasa presiune in cazul
unei instalatii cu pompa de recirculatie sau in cazul unui condensator.
 2

2.3.4.1. Regulatoare de nivel

Ele sunt plasate pe evaporator, butelia separatoare de lichid sau condensator la
nivelul de umplere dorit si contin un dispozitiv captor care, cel mai adesea, este un
flotor conectat la un contact electric. Transmisia oscilatiilor verticale ale flotorului la
contactorul electric este frecvent asigurata de o tija de ghidaj care se deplaseaza intr-
o bobina, acest sistem fiind denumit sonda inductiva, dar anumiti fabricanti adopta
alte dispozitive de transmisie mecanica, de exemplu un burduf sau un intrerupator
magnetic.
Cum contactorul cu flotor trebuie sa fie in prealabil montat la inaltimea nivelului
lichidului ce trebuie pastrat, orice modificare ulterioara a acestui nivel necesita o
noua repozitionare a regulatorului. Dar este o operatiune de remontaj care nu este
intotdeauna posibila si uneori nici nu este necesara.
Contactul electric de care am vorbit mai inainte, pemite sa se comande deschiderea
sau inchiderea unui robinet cu comanda magnetica montat pe conducta de admisie a
agentului de racire De asemenea, in aval de acest robinet magnetic se plaseaza un
robinet de strangulare manual, care joaca rolul de detentor si care permite sa se
ajusteze debitul agentului de racire la productia frigorifica. In cazul acestui tip de
reglare a unui nivel de lichid care functioneaza discontinuu vorbim de reglare totul
sau nimic. Ne vom stradui sa obtinem in functionarea cu incarcatura deplina timpi de
deschidere lungi si timpi de inchidere scurti (80% pentru deschidere si 20% pentru
inchidere).
Contactoarele cu flotor trebuie sa fie montate intotdeauna chiar pe aparatul al carui
nivel dorim sa-l controlam sau pe un tub martor care comunica direct cu el. In
schimb, racordul celor doua conducte care leaga martorele la evaporator sau la
separator trebuie sa se faca cu mare grija pentru a minimiza pierderile de incarcare.
Intr-adevar, aceste pierderi de incarcare falsifica sesizarea nivelului real al
lichidului si ajungem repede la diferente de presiune de mai multi milibari (1
mbar = 10 mm de coloana de apa).
 3

Fig.96: Exemplu de reglare a alimentarii cu agent de racire a unui evaporator plecind de la un regulator de
nivel cu flotor si de la un robinet magnetic montate pe o butelie separatoare de lichid.
Alta cauza susceptibila de a falsifica nivelul de lichid inregistrat poate proveni din
ungerea cu ulei a contactorului cu flotor sau a tubului martor. Rezulta ca masa
volumica a lichidelor care se gasesc in corpul regulatorului si in aparatul controlat nu
mai este aceeasi.
O izolatie buna a contactorului cu flotor si a tubului martor permit sa se evite, nu
numai ca uleiul sa nu se depuna aici rapid, dar si ca agentul de racire sa nu intre in
fierbere dind nastere la bule mari de vapori. Cind acesti vapori scapa in evaporator
sau in separator, pierderea incarcarii conductei antreneaza o scadere a nivelului
lichidului in corpul regulatorului.
Pentru a completa, mentionam si ca in cazul instalatiilor frigorifice mari, reglarea
nivelului lichidului evaporatoarelor si separatoarelor se face frecvent folosindu-se
 4

regulatoare cu actiune progresiva care functioneaza cu o energie auxiliara de exemplu

regulatoare electrice sau pneumatice).
2.3.4.2. Detentoare cu flotor
Detentoarele cu flotor sunt regulatoare mecanice care functioneaza fara energie
auxiliara.
Se disting detentoarele cu flotor de inalta presiune si detentoarele cu flotor de joasa
presiune, aceste doua organe permitind sa se asigure detenta directa a agentului de
racire in timpul trecerii lui printr-un orificiu calibrat plasat in corpul detentorului.
Detentorul cu flotor de inalta presiune este montat intre condensator si evaporator, ca
orice detentor normal, dar controleaza nivelul lichidului in amonte, adica in partea de
inalta presiune.

Fig.97: Schema de principiu a unui circuit frigorific echipat cu un detentor cu

flotor de inalta presiune.
 5

Fig.98: Detentor cu flotor de joasa presiune (Witt)

Controlul acestui nivel se poate face in diferite moduri, de exemplu, montind
detentorul la iesirea din condensator, rolul lui fiind sa evite orice acumulare de lichid
in acest condensator; in acest caz, nu este necesar sa se prevada rezervor de lichid
(fig.97). Dar detentorul poate sa controleze si nivelul lichidului in rezervorul de lichid,
daca acesta este prevazut.
In ambele cazuri, agentul de racire lichid este destins imediat la presiunea de
vaporizare, apoi intra in evaporatorul sau separatorul de joasa presiune. In astfel de
instalatii, incarcarea cu agent de racire trebuie facuta foarte precis. Acest tip de
reglare de nivel nu convine decit in cazul instalatiilor cu un singur evaporator sau
 6

cind o instalatie cu recirculatie contine un separator de joasa presiune.

In ce priveste detentorul cu flotor de joasa presiune, acesta controleaza nivelul
lichidului in aval, deci in partea de joasa presiune si poate fi plasat la nivelul dorit al
lichidului, fie pe evaporator fie pe separator. Totusi, utilizarea lui presupune ca el sa
fie prevazut cu un rezervor de lichid dupa condensator. Controlul umplerii cu agent
de racire al evaporatorului in functie de incarcare se face plecind de la separator.
Detentoarele cu flotor, asigurind direct scaderea presiunii agentului de racire, au fost
practic toate inlocuite cu regulatoare de nivel asociate cu un robinet cu comanda
magnetica.
Figura 99 arata principiul de functionare al unui detentor cu flotor de joasa presiune care comanda

un robinet de injectie cu actiune progresiva, sistem care convine cind este nevoie
sa se pastreze o presiune de aspiratie constanta.

Fig.99: Schema de principiu a unui circuit frigorific echipat cu un organ de ghidare cu flotor care
detecteaza nivelul lichidului in evaporator si comanda un robinet de injectie.
Un singur si acelasi circuit poate sa contina mai multe evaporatoare reglate de un dispozitiv de joasa
presiune (detentor termostatic, detentor electronic, regulator de nivel cu robinet magnetic sau detentor cu
 7

flotor).
2.4. Evaporatoare
Evaporatorul este acest element capital al instalatiei frigorifice, care permite,
datorita vaporizarii agentului de racire care il traverseaza, sa absoarba caldura din
incinta in care este plasat si sa inceapa sa o raceasca.
Se disting 4 tipuri principale de evaporatoare clasate dupa aplicarea lor:
 Evaporatoare racitoare de aer (ambiant)
 Evaporatoare racitoare de lichide
 Evaporatoare racitoare de gaz sub presiune
 Evaporatoare de lichefiere totala sau partiala a gazului.
In cadrul prezentei lucrari, nu vom descrie decit primele doua tipuri de evaporatoare
specificate mai sus.
2.4.1. Evaporatoare racitoare de aer
Evaporatoarele racitoare de aer sunt aproape toate evaporatoare cu aripioare. Adesea
sunt denumite si baterii de racire a aerului, desi aceasta expresie nu este foarte precisa,
intrucit o baterie de racire poate sa fie de fapt:
- fie un evaporator in care circula un agent de racire: vorbim de baterie (de racire) cu
detenta directa,
- fie un simplu schimbator de caldura in care circula apa cu gheata sau o saramura,
ele insele racite in evaporator de o masina frigorifica adesea amplasata la distanta.
2.4.1.1. Evolutia tehnologica a evaporatoarelor cu palete (aripioare)
racitoare de aer
Primele evaporatoare racitoare de aer erau formate din tuburi simple plasate in
apropierea unui plafon sau a unui perete si in care circula un agent de racire care
atunci era aproape intotdeauna amoniac sau acid sulfuric. Aerul in contact cu
tuburile se racea, cobora de la masa lui volumica mai ridicata si era inlocuit de aer
cald, sau cel putin mai cald, aceste miscari de aer asigurind o circulatie naturala a
aerului. Am vazut in paragraful 1.5.3 ca acest mod de transmitere a caldurii se numea
convectie. Tuburile utilizate atunci erau simple conducte lustruite intrucit se putea
usor desface stratul de chiciura, care se forma in mod regulat la suprafata lor, prin
simpla razuire sau, cum a fost timp indelungat cazul industriei berii, prin simpla
 8

stropire cu apa in jet.

In instalatiile importante - ca de ex. in abatoare - evaporatoarele de racire a aerului realizate plecind
de la tuburi cu aripioare de mari dimensiuni, erau dejivrate cu ajutorul dispozitivelor de siruire a

apei, gen dus.

Fig.100: Evaporatorul racitor de aer cu tuburi cu aripioare pentru functionare in regim

scufundat.
1 - Intrarea agentului de racire; 2- Detentor automat cu flotor; 3 - Separator de lichid; 4 -
Tuburi (38 mm x 3,5 mm) cu aripioare; 5 - Iesirea vaporilor agentului de racire; 6 -
Evacuarea uleiului; 7 - Robinet cu trei linii; 8 - Robinet manual.
Evaporatoarele erau plasate intr-un loc special izolat termic si al carui sol in panta
permitea evacuarea imediata a apelor din dejivraj pentru a evita ca ele sa nu inghete
din nou la repunerea in functiune a instalatiilor. Reglarea acestor evaporatoare se
face cu ajutorul robinetelor manuale sau a robinetelor cu flotor si ele functioneaza
intotdeauna in regim scufundat, adica agentul de racire lichid nevaporizat era intors
 9

la separator in timp ce agentul de racire vaporizat iesea din punctul cel mai ridicat al
separatorului si de acolo trecea in compresor.
In ce priveste ventilatoarele cu circulatie de aer erau amplasate intr-un loc alaturat
celui al evaporatoarelor, legatura ventilatoare local evaporatoare fiind asigurata prin
conducte din tabla sau zidite.
Dezvoltarea tehnicilor frigului si a introducerii detentoarelor termostatice a permis
realizarea unui nou tip de evaporator cu palete mult mai performant si care nu mai
functioneaza in regim scufundat, ci cu detenta uscata.
Aceste evaporatoare moderne se compun dintr-un fascicul de tuburi cu palete foarte
apropiate si dintr-un ventilator incorporat plasat in amonte sau in aval de fascicul si
al carui rol este sa asigure circulatia aerului locului de racit pe fasciculul de tuburi.
Desi conceptia acestor evaporatoare dateaza de mai multe zeci de ani, ele
nu au suferit decit putine modificari, daca nu este doar ca gama lor de putere
e foarte larga.

Fig.101: Evaporator-racitor de aer si ventilatorul lui separat asa cum sunt utilizate in primele camere
frigorifice.
Intrarea agentului de racire, al carui debit este controlat de un detentor termostatic
in majoritatea cazurilor, se face aproape intotdeauna in partea de sus, in timp ce
vaporii agentului de racire scapa in partea de jos in conducta de aspiratie, aceasta
inainte de a fi ridicata cel putin la nivelul intrarii evaporatorului inainte de a reintilni
 10

linia compresorului.
Evaporatoarele foarte mari sunt divizate in numeroase sectiuni pentru a reduce linia
tuburilor traversata de agentul de racire si pentru a reduce, prin urmare, pierderea
de incarcare interna. Dar, atunci este necesar sa se prevada un distribuitor de lichid
asemanator celor mentionate in paragraful 2.3.2.5.
Utilizarea optima a intregii suprafete interne inmuiate si eficacitatea detentorului
termostatic depind in mare parte de directia de scurgere a aerului in exteriorul
tuburilor si de asezarea acestor tuburi, cele mai bune rezultate fiind obtinute cind
agentul de racire si aerul circula in curenti incrucisati si tuburile sunt asezate in grup
de cinci.
2.4.1.2. Functionarea unei baterii de racire de aer
Fie o baterie de racire de aer alimentata cu R 22 (este vorba deci in acest caz de un
evaporator cu detenta directa) si destinata sa mentina temperatura ambianta a unei
camere frigorifice intre + 2 C si + 5C (temperatura de consemn).
Temperatura de vaporizare t0 a agentului de racire este fixata la - 8  C careia-i
corespunde o presiune de vaporizare p0 de 3,81 bari. Vom presupune de
asemenea ca grupul frigorific este echipat cu un presostat de joasa presiune
care intrerupe compresorul indata ce presiunea de aspiratie coboara sub 3,8
bari.
11
 12

Fig.102; Exemple de evaporatoare cu aripioare racitoare de aer (Güntner).

Am vazut deja care era rolul detentorului termostatic si cum trebuia sa fie reglat.
Buna functionare a evaporatorului nu va mai depinde atunci decit de jivrajul lui, asa
cum vom vedea.
Dar sa observam inca de acum aceasta:
Problemele datorate jivrajului unui evaporator nu apar in general decit atunci cind
temperatura lui de vaporizare t0 este mai mica decit -3 sau - 4 C.
Sa revenim la exemplul nostru.
Sa presupunem ca presiunea de aspiratie a atins presiunea de consemn (3,8 bari):
atunci compresorul se opreste, dar ventilatorul sau ventilatoarele evaporatorului
continua sa functioneze si sa refuleze sau sa aspire aerul ambiant la + 2 C pe
fasciculul tubular.
 13

Fig.103: Presostat de joasa presiune (sus) si termostat de climatizare (Danfoss).

Sus: 1 - Tija de reglare a presiunii; 2 - Tija de reglare a diferentialului; 3 - Levier principal; 7 - Arcul
burdufului; 8 - Arcul diferentialului; 9 - Burduf presostatic; 10 - Racord piza de presiune; 12 - Bloc
contact; 13 - Borne de racord; 14 - Borna de pamint; 15 - Trecere de cablu; 16 - Dispozitiv de avarie.
Jos: 1 - Tija de reglare a temperaturii; 2 - Tija de reglare a diferentialului; 3 - Levier principal; 7 - Arcul
burdufului; 8 - Arcul diferentialului; 9 - Burduf presostatic; 12 - Bloc contact; 13 - Borne de racord; 14 -
Borna de pamint; 15 - Trecere de cablu; 16 - Dispozitiv de avarie; 17 - Bulb.
Acest aer ambiant fiind (in mod relativ se intelege) mai cald decit temperatura
 14

agentului de racire din tuburi, temperatura acestuia din urma si, prin urmare,
presiunea lui vor creste rapid. Intre timp, o parte a vaporilor de apa continuti in aer
precum si, dar mai ales o mare parte a umiditatii emise de produsele depozitate in
camera frigorifica, se vor depune la suprafata evaporatorului si va forma aici un strat
mai mult sau mai putin important de chiciura.
Indata ce presiunea din evaporator va reveni in preajma a 5 bari, ceea ce corespunde
unei temperaturi de 0C, chiciura va incepe sa se topeasca si apa din topire sa se
scurga catre un dispozitiv de retinere sau de evacuare in exteriorul camerei
frigorifice. Temperatura acesteia continuind sa creasca, procesul de dejivraj se va
accelera. Ventilatoarele trebuie deci sa continue sa se invirta cit timp este necesar
pentru ca evaporatorul sa fie complet dejivrat. Presiunea care va trona atunci in
evaporator si, prin urmare, punctul de intrerupere de sus al presostatului de joasa
presiune, care comanda oprirea ventilatorului, trebuie sa fie determinate in timpul
punerii in functiune a instalatiei.
Cu acest tip de dejivraj, cea mai mica diferenta de temperatura ambianta posibila
dintre camera frigorifica cea mai rece si camera cea mai calda este de 2 K.
Orice dejivraj incomplet al unui evaporator conduce in mod sigur la perturbatii in
functionarea instalatiei.
Daca termostatul de climatizare comanda repornirea compresorului atunci cind
evaporatorul nu este complet dejivrat, apa din topire in curs de scurgere, atit la
suprafata partilor superioara si intermediara a evaporatorului dejivrate dar care nu
s-a scurs complet, cit si la suprafata partii inferioare a evaporatorului care inca nu s-a
dejivrat complet, reincepe sa inghete.
Atunci, la suprafata partii mediene a evaporatorului se formeaza un veritabil strat de
gheata si nu numai de chiciura, iar in partea de jos un amestec de gheata si apa care
seamana cu zapada pe jumatate topita in curs de solidificare. Si, in final,
ventilatoarele, care functioneaza din nou, sunt in imposibilitate sa recoboare
temperatura camerei la valoarea de consemn de + 2C, decit suflind aer care nu a
putut sa se raceasca decit in contact cu un bloc de gheata al carui temperatura
superficiala medie este mult superioara celei a evaporatorului complet dejivrat.
Aparitia unui astfel de fenomen poate proveni dintr-unul din cazurile
 15

urmatoare:
 Termostatul de climatizare este reglat prost sau defectuos, compresorul
reporneste prea devreme.
 Presostatul de joasa presiune este defectuos, ventilatorul se opreste la o presiune
prea joasa.
 Portile camerei frigorifice ramin deschise prea mult timp, netinindu-se cont
atunci de afisajul valorilor de consemn ale regulatorului.
In schimb, nu se poate da vina pe o pierdere de incarcare a agentului de racire, nici
pe detentorul termostatic, intrucit daca acesta ar fi fost cazul, ar rezulta o presiune de
aspiratie prea slaba si temperatura camerei frigorifice ar creste, dar nu s-ar forma
jivrajul evaporatorului.
2.4.1.3. Dejivraj prin incalzire electrica
Evaporatoarele cu aripioare ale camerelor frigorifice si ale mobilelor frigorifice
destinate racirii aerului sub circa + 1C nu mai pot fi dejivrate fara dispozitiv de
incalzire.
Impreuna cu dejivrajul cu gaze fierbinti, dejivrajul evaporatoarelor prin incalzire
electrica constituie in prezent sistemul de dejivraj cel mai raspindit, pe de o parte
datorita supletii utilizarii in comanda automata indiferent care sunt conditiile de
functionare, iar pe de alta parte datorita usurintei montajului pe toate tipurile de
evaporatoare.
Elementele de incalzire sunt constituite din cabluri electrice invelite in tuburi din
arama, alama, otel aluminizat sau nichel-crom, plasate la mica distanta unele de
altele si prinse intre aripioare, paralel cu tuburile. In mobilele frigorifice, rezistentele
de dejivraj sunt montate in partea din amonte in directia de scurgere a aerului, in
fata aripioarelor. In cazul camerelor frigorifice, este necesar sa se echipeze cu
rezistente de incalzire nu numai rezervoarele de recuperare a apelor din topire
plasate sub evaporatoare, dar si conductele de evacuare a acestor ape pina la varsarea
lor intr-un loc unde temperatura nu mai risca sa fie negativa. Rezistentele electrice
vor fi asezate si fixate in asa fel incit in caz de probleme sa fie posibil sa fie reparate
sau inlocuite fara sa fie nevoie sa se opreasca instalatia.
Punerea sub tensiune a rezistentelor electrice de dejivraj se face prin intermediul
 16

unui orologiu cu programe, oprirea ciclului fiind comandat de un termostat de

dejivraj.
Sonda termostatului de dejivraj este in general montata intre aripioarele
evaporatorului, dar este posibil sa se prevada si un termostat de precizie care va fi
fixat direct pe o aripioara. Faza de dejivraj trebuie sa se opreasca indata ce
temperatura aripioarelor a atins circa + 5 C si orologiul controleaza evolutia topirii
in timp. Daca termostatul nu a intrerupt ciclul de dejivraj dupa un anumit timp,
comanda orologiului devine prioritara si ea intrerupe ciclul.
Este foarte important sa se controleze derularea perfecta a fazei de dejivraj, nu
numai in momentul punerii in functiune a instalatiei si al testelor de receptie, ci si in
mod regulat in timpul operatiilor de intretinere. Fiindca, de fapt, ciclul de dejivraj
trebuie sa rezulte dintr-un fel de compromis intre, pe de o parte durata dejivrajului
care trebuie sa fie cit mai redusa posibil pentru motive de consum de energie, iar pe
de alta necesitatea de a nu opri dejivrajul decit atunci cind a disparut toata gheata
(conf.final # 2.4.1.2).
In cazul depozitelor frigorifice care au mai multe camere frigorifice, se prevad din ce
in ce mai des regulatoare electronice care au ca sarcina nu numai faza dejivrajului, ci
si numeroase alte functiuni, precum reglarea temperaturii. Astfel de regulatoare
contin microprocesoare care permit sa se asigure functiuni de optimizare si li se poate
chiar anexa un modulator/demodulator care sa le permita cuplarea la reteaua
telefonica pentru a permite beneficiarului sa primeasca toate informatiile asupra
functionarii instalatiei lui. Acest beneficiar poate atunci sa decida sa efectueze un
ciclu de dejivraj exceptional pentru a face fata conditiilor de functionare speciale, dar
el va trebui, in orice caz, sa procedeze in asa fel incit consumul de electricitate sa
ramina cit mai mic posibil.
In ceea ce priveste puterea electrica ce trebuie prevazuta pentru a permite dejivrajul
unui evaporator, vom da o imagine plecind de la exemplul unui evaporator de plafon.
Acest evaporator contine doua ventilatoare de 500 mm in diametrul rotii si a fost
calculat pe bazele urmatoare:
- agent de racire R 22
- temperatura de vaporizare - 30C
 17

- temperatura camerei - 20C

- puterea evaporatorului 27.250 kJ/kg = 7.570 W
Dejivrajul se face plecind de la 3 ace incalzitoare de 870 W montate pe aripioare si de
la o rezistenta de 960 W plasata in rezervorul de retinere al apei din topire.
Puterea sistemului de dejivraj este deci de:
3 x 870 + 960 = 3.570 W.
Suprafata de racire a evaporatorului fiind de 48 m 2 , se poate deduce ca puterea
specifica superficiala a dejivrajului este de:
3 x 870
-------- = 55 W/m2
48
Ca regula generala, trebuie sa se conteze pe o putere specifica cuprinsa intre 50 si 70
W/m2.
Al doilea exemplu priveste un evaporator cu circulatie fortata asezat pe sol, acest tip
de evaporator fiind denumit racitor cu duza (fig.105), duza fiind o deschidere situata
in partea de jos si echipata cu clapete care permit sa se adapteze directia si
deschiderea jetului de aer la geometria locului in care se gaseste. Acest model de
evaporator echipeaza in general camere frigorifice de dimensiuni foarte mari.
Suprafata de schimb a racitorului nostru cu duza este de circa 1100 m 2 la o
temperatura de vaporizare t0 de - 30 C. Evaporatorul este de fapt constituit din 5
subansamble suprapuse care contin in total 27 de ace incalzitoare scufundate in
tuburi din otel sau nichel-crom si asezate in asa fel incit sa fie posibil sa se
faca un dejivraj integral in minimum de timp.
18
 19

Fig.104: Exemplu de evaporator de plafon

Lungimea efectiv incalzitoare a fiecarui ac este de 7,5 m la o putere de 2,6 kW, adica
puterea specifica a acelor este de 350 W pe metru liniar. Puterea totala a acelor fiind
de 27 x 2,6 kW adica de 70,2 kW, deducem usor ca puterea superficiala specifica
instalata este de:
70.200
--------- = 64 W/m2
1.100
Sa adaugam ca apele din topire sunt recuperate intr-un bazin de retinere situat pe sol
sub racitor si ca suprafata lui este de 8,5 m 2. Cum puterea cablurilor incalzitoare care
il echipeaza este de 9 kW, se poate vorbi in acest caz de o putere specifica superficiala
de aproape 1000 W pe metru patrat de suprafata la sol.
Indata ce incepe ciclul dejivrajului, servomotoare incorporate asigura inchiderea
clapetelor de admisie a aerului usor vizibile in figura 105. Tot acolo, procesul de
dejivraj este comandat de orologii si de termostate, acestea din urma fiind in numar
de 8 in exemplul nostru.
Pe durata intregului ciclu de dejivraj , cele 3 ventilatoare de 7,5 kW putere
unitara, adica in total 22,5 kW sunt evident oprite. Odata ce ciclul dejivrajului
este complet realizat, compresorul se repune in mers, clapetele de admisie
a aerului se deschid din nou si ventilatoarele repornesc.
 20

Fig.105: Racitor cu duza. Clapetele de admisie a aerului sunt vizibile precum

si servomotorul lor de comanda
 21

Fig.106: Amplasamente ale acelor incalzitoare in evaporatorul din figura 105.

Suprafata totala de racire: 1100 m2 obtinuti plecind de la 32 de rinduri de tuburi
alaturate si 20 de rinduri de tuburi suprapuse. Numarul acelor incalzitoare de 7,5 m:
27 reprezentind o putere totala de dejivraj de 70,2 kW.
In modelele cele mai recente de racitoare cu duza, tuburile cu aripioare precum si
orificiile de aspiratie si de refulare sunt asezate in asa fel incit utilizarea clapetelor
motorizate sa fie de prisos.
2.4.1.4. Dejivraj cu gaze fierbinti
In orice varianta de dejivraj cu gaze fierbinti - care ar fi totusi preferabil sa fie
denumita dejivraj cu vapori de agenti de racire - dejivrajul evaporatorului nu se mai
face din exterior ca in cazul unei incalziri electrice, ci din interior.
Prin urmare, vaporii agentului de racire supraincalziti la iesirea din compresor sunt
trimisi in evaporator. In cazul instalatiilor cu recuperare de caldura, dejivrajul se
face cu ajutorul vaporilor dezsupraincalziti si uneori acesti vapori dezsupraincalziti
 22

sunt preluati intentionat in rezervorul de lichid. In acest din urma caz vorbim despre
dejivraj cu gaze reci (care sunt de fapt calde, dar la o temperatura inferioara celei a
gazelor care ies din compresor).
Atita timp cit conductele evaporatorului si aripioarele ramin acoperite cu chiciura,
exista intotdeauna condensare a agentului de racire in interiorul conductelor, cu toate
ca presiunea din evaporator ramine superioara presiunii de saturatie a agentului de
racire la 0C. Trebuie sa ne asiguram de aceasta in momentul determinarii unei
instalatii.
Principiul dejivrajului cu gaze fierbinti este utilizat in toate instalatiile frigorifice
racitoare de aer incepind cu grupurile frigorifice care echipeaza vehiculele de
transport rutiere care sunt dotate cu un robinet de inversare a ciclului, permitind
inversarea automata a rolului evaporatorului si al condensatorului, pina la instalatiile
frigorifice ale depozitelor si la pompele termice, trecind pe la evaporatoarele cu
aripioare ale diverselor mobile frigorifice.
Dar, domeniul principal de folosire al acestui tip de dejivraj ramine cel al camerelor
frigorifice si al depozitelor frigorifice, unde diversitatea evaporatoarelor deservite de
instalatii centralizate de conceptii diferite - de exemplu instalatii echipate cu
detentoare termostatice, instalatii cu recirculare, etc.- recomanda in mod deosebit
utilizarea lui.
In schimb, in supermagazine, ale caror numeroase camere frigorifice sunt din ce in ce
mai frecvent deservite de instalatii centralizate care contin mai multe compresoare
care functioneaza in paralel (conf.cap.5), dejivrajul prin gaze fierbinti este mai
problematic din cauza conceptiei speciale a evaporatoarelor pe care le intilnim aici. In
ciuda acestui fapt, acest tip de dejivraj continua sa fie utilisat in majoritatea
cazurilor, desi poate fi prevazut si un dejivraj cu gaze reci (fig.107).
Diversitatea montajelor si a robinetelor utilizate pentru a asigura un sistem de
dejivraj cu gaze fierbinti este asa de mare, incit nu este posibil sa le enumeram pe
toate; asadar, vom da in continuare numai citeva exemple de tipuri.
In cazul din figura 108 este vorba de un montaj destinat dejivrajului evaporatoarelor
cu aripioare echipate cu detentoare termostatice. Dejivrajul evaporatoarelor se face
pe rind, astfel incit sunt intotdeauna doua evaporatoare in functiune.
 23

Fig.107: Schema de principiu a dejivrajului evaporatorului unei mobile

frigorifice cu gaze reci.
 24

Fig.108: Exemplu de dejivraj al evaporatoarelor cu gaze fierbinti cu intoarcerea condensatului in

rezervorul de lichid.
 25

1 - Compresor; 2 - Condensator; 3 - Rezervor de lichid; 4 - Detentor

termostatic; 5 - Distribuitor de lichid; 6 - Evaporator; 7,8,9,10 - Robinete
magnetice; 11 - Recipient de recuperare a apelor din topire; 12 - Regulator
de presiune diferentiala; 13 - Canalizare de evacuare a apelor din topire

Fig.109: Detaliu de injectare a gazelor fierbinti intre detentorul termostatic si distribuitorul agentului de
racire.
Indata ce exista o comanda de dejivraj a unui evaporator, se produce mai intai
inchiderea robinetului magnetic 7 plasat pe conducta de lichid chiar inainte de
detentorul 4, precum si a robinetului magnetic 8 montat pe conducta de aspiratie.
Apoi survine deschiderea robinetului magnetic 9 montat pe partea in picaj a
conductei de refulare a compresorului deci pe conducta care permite alimentarea
evaporatorului cu gaze fierbinti si, de asemenea, deschiderea robinetului magnetic 10
plasat pe conducta de retur a agentului de racire care s-a condensat in evaporator.
Gazele fierbinti refulate din compresorul 1 vor permite deci sa asigure simultan:
- pe de o parte, functionarea normala a doua evaporatoare din trei;
- pe de alta parte, dejivrajul celui de-al treilea evaporator, gazele de refulare intrind
in acest scop mai intai in recipientul de retinere 11 al apelor din topire, apoi in
evaporator dupa injectarea dintre detentorul termostatic 4 si distribuitorul de lichid 5
(fig.109). Gazele fierbinti, cedind caldura pentru a topi chiciura, se condenseaza si
sunt recuperate la punctul cel mai de jos, iar de acolo ajung in rezervorul de lichid
 26

condensat 3, diferenta de presiune necesara pentru a asigura circulatia

corespunzatoare fiind creata de regulatorul de presiune diferentiala 12 montat pe
conducta de refulare in amonte de condensator, regulator care permite cresterea
usoara a presiunii gazelor fierbinti in raport cu presiunea care domneste in
rezervorul de lichid. Evacuarea apelor din topire este asigurata pe toata distanta de
scurgere prin intermediul canalizarii 13.
In alte sisteme, injectarea gazelor fierbinti se face in partea de iesire a evaporatorului
in timp ce agentul de racire condensat curge intre distribuitor si detentorul
termostatic.
Solutia cea mai avantajoasa depinde de fiecare data de numerosi parametrii, intre
altii de tipul si de aqmplasarea evaporatorului sau evaporatoarelor si de modelul
distribuitorului de lichid, daca este prevazut unul.
Instalatiile frigorifice de tipul cu recirculatie care echipeaza depozitele frigorifice nu
mai sunt practic prevazute decit cu sisteme de dejivraj cu gaze fierbinti. Cum, in orice
caz, cantitatea agentului de racire care se gaseste sub forma lichida in conducta de
aspiratie a evaporatorului la separatorul de joasa presiune este de circa 70% (din
masa, nu din volum), evacuarea condensatului care rezulta din ciclul de dejivraj nu
pune nici o problema.
Figura 110 reprezinta o instalatie frigorifica cu pompa de dejivraj cu gaze fierbinti.
Intoarcerea condensatului in separatorul de joasa presiune prin conducta de aspiratie
comuna se face simplu prin intermediul unui presostat diferential cu arc de reglaj.
Dispozitivul de comanda al unui sistem de dejivraj cu gaze fierbinti nu se deosebeste
practic de cel al unui sistem de dejivraj electric. Oprirea fazei de dejivraj se face in
acelasi fel, adica prin intermediul unui orologiu cu programe si ordinul de deschidere
sau de inchidere a robinetelor magnetice este acelasi ca si in cazul evaporatoarelor cu
detentoare termostatice. Punerea sub tensiune a rezistentelor electrice este inlocuita
simplu printr-un robinet magnetic pe conducta gazelor fierbinti.
Cum intr-o camera frigorifica, primenirea cu aer nou este mult mai putin importanta
decit intr-un dulap frigorific, si aportul de umiditate este la fel, ceea ce face ca
frecventa dejivrajului evaporatoarelor camerelor frigorifice sa fie net mai mica decit
cea a evaporatoarelor dulapurilor frigorifice.
 27

2.4.2. Evaporatoare racitoare de lichide

Evaporatoarele racitoare de lichide - in principal apa sau o saramura -pe care le
denumim sub apelativul de agenti frigopurtatori - sunt in principal de tip
multitubular.
Un evaporator multitubular, fie orizontal sau vertical, se compune in principal din
mai multe fascicule de tuburi mandrinate sau sudate la extremitatile lor pe placi
tubulare, intregul fiind montat intr-un calandru sau virola care contine in exterior
racordurile de intrare si de iesire a lichidului de racit (sau a agentului de racire) iar in
interior un numar mai mare sau mai mic de sicane. Virola este inchisa la cele doua
extremitati cu placi compartimentate care contin racordurile de intrare si de iesire a
agentului de racire (sau a lichidului de racit).
Evaporatoarele multitubulare pot functiona cu detenta uscata sau in regim
scufundat.
In cazul unei functionari cu detenta uscata, agentul de racire in fierbere circula in
tuburi in timp ce lichidul de racit, adica agentul frigovector, circula in manta (virola).
Reglarea debitului agentului de racire se face fie cu ajutorul unui detentor
termostatic, fie cu ajutorul unui detentor electronic.
Acest tip de evaporator poate sa atinga puteri de 1000 kW, dar atunci trebuie sa inlocuiasca
detentorul termostatic clasic cu comanda directa printr-un robinet de injectie cu organ de comanda

termostatica (fig.112).
 28

Fig.110: Exemplu de dejivraj al evaporatoarelor alimentate cu lichid recirculat.

1 - Compresor; 2 - Condensator; 3 - Detentor cu flotor; 4 - Separator de

joasa presiune; 5 - Pompa de recirculatie; 6 - Evaporator; 7 - retur al
vaporilor umezi; 8 - Plecarea vaporilor uscati spre compresor; 9 - Returul
uleiului la compresor; 10 - Plecarea agentului de racire lichid destins; 11-
Recipient de recuperare a apelor din topire; 12 - Evacuarea apelor din topire.
 29

Fig.111: Exemplu de evaporator multitubular pentru functionarea cu detenta uscata (Linde).

Evaporatoarele mari de acest tip sunt in general divizate din punct de vedere al
circulatiei agentului de racire in doua compartimente complet independente. Fiecare
compartiment poseda propriile sale conducte de injectie si de aspiratie, precum si un
detentor termostatic.
Injectarea agentului de racire se face in majoritatea cazurilor in partea de sus,
vaporii fiind aspirati in partea inferioara a evaporatorului. Din punct de vedere al
circulatiei agentului de racire si a lichidului de racit, se disting mai multe
aranjamente:
 30

Fig.112: Robinet de injectie cu comanda termostatica cu egalizare externa de presiune (Danfoss).

1 - Corpul robinetului de injectie; 2 - Corpul organului de comanda termostatica; 3 - Intrarea agentului de
racire; 4 - Iesirea agentului de racire destins; 5 - Supapa-ac; 6 - Orificiul de echilibrare a presiunii; 7 -
Servopiston; 8 - arcul servopistonului; 9 - Orificiul de comanda; 10 - Racord comanda; 11 - Egalizarea
externa a presiunii; 12 - Bulb termostatic.
- intrarea lichidului de racit se face in aceeasi parte ca si iesirea agentului de racire si
 31

deci iesirea lichidului racit se face in aceeasi parte ca si intrarea agentului de racire
(circulatie in contra-curenti);
- intrarea lichidului de racit se face la mijlocul partii superioare, iesirea lui facindu-se
la fiecare din extremitati, intotdeauna in partea de sus (50% curenti paraleli si 50%
curenti incrucisati). Avantajul unei astfel de asezari provine dintr-o reducere de circa
25% a pierderii incarcarii in circuitul lichidului de racit, de unde posibilitatea de a
prevedea debite mari.
Evaporatoarele multitubulare cu detenta uscata sunt utilizate in special in grupurile
frigorifice racitoare de lichid, fie ca este vorba de o saramura sau cel mai frecvent de
apa. In acest ultim caz vorbim de grupul de productie a apei cu gheata.

Fig.113: Evaporator multitubular pentru functionarea in regim scufundat situat deasupra unui separator-
supraincalzitor (Linde).
Cum grupul frigorific cuprinde, intre altele, compresorul, el este la originea
vibratiilor si pentru a evita ca acestea sa nu se propage in reteaua de conducte,
racordul canalizarilor de apa sau de saramura la evaporator vor trebui sa se faca cu
ajutorul compensatoarelor din elastomer. Daca pe aceste conducte se prevad robinete
 32

de izolare, se va avea grija ca greutatea lor sa nu supraincarce nici evaporatorul nici

compensatoarele.
In cazul evaporatoarelor scufundate, agentul de racire intra in fierbere in calandru si
lichidul de racit circula prin tuburi.
Injectarea agentului de racire se face in functie de nivelul de lichid din evaporator si
acest nivel de lichid este controlat de un regulator de nivel sau de un detentor c flotor
de joasa presiune, montate pe un tub martor care comunica cu evaporatorul. In
instalatiile care nu au decit un singur evaporator se va prevedea, de preferinta, un
detentor cu flotor de inalta presiune; dar in acest tip de instalatie este important sa se
ajusteze exact incarcarea instalatiei (conf.# 2.3.4).
Experienta a demonstrat ca nivelul de umplere optim cu agent de racire al unui
evaporator care functioneaza in regim scufundat este:
- de circa 60% in cazul lui R 22 si
- de 80% in cazul amoniacului
din inaltimea echipata cu tuburi.
 33

Fig.114: Grup frigorific de productie a apei cu gheata (Linde).

Pentru ca agentul de racire sa nu poata intra in conducta de aspiratie, evaporatoarele
care functioneaza in regim scufundat trebuie sa fie echipate cu un separator de lichid.
In cazul unui evaporator orizontal, separatorul este frecvent in exteriorul
evaporatorului si situat in sistem duplex (fig.113). Dar in alte modele de evaporatoare
orizontale si in toate modelele verticale, partea de sus a virolei serveste drept
separator si, pentru a face aceasta, are dispozitive speciale de genul tablelor
deflectoare sau tricot din fir metalic.
Toate evaporatoarele care functioneaza in regim scufundat trebuie sa contina
obligatoriu un dispozitiv de retur de ulei in compresor. Prin urmare, exista
intotdeauna ulei care este antrenat in afara compresorului si care se dizolva in
agentul de racire la nivelul condensatorului, amestecul fiind apoi injectat in
evaporator. Or, daca nu se ia nici o masura speciala, concentratia de ulei din
interiorul evaporatorului ar creste fara incetare si cum acest ulei este supranatant,
schimburile termice ar fi considerabil diminuate, fara sa mai tinem seama ca
presiunea de vaporizare ar ajunge sa scada, ducind la oprirea compresorului din
ordinul presostatului de joasa presiune. In definitiv, cu acest tip de evaporator,
vaporii agentului de racire care intra in compresor sunt total feriti de ulei.
In cazul evaporatoarelor de mare putere, alimentate cu agenti grigorigeni
clorofluorurati, returul uleiului in compresor este frecvent asigurat datorita unui
sistem special de extragere a uleiului denumit rectificator (conf.# 4.2.3.3). Daca este
vorba de de evaporatoare cu amoniac, este frecvent prevazuta in punctul cel mai de
jos o oala de decantare echipata cu o supapa de siguranta care retransmite uleiul in
mod regulat la compresor printr-o tubulura cu diametru redus.
Necesitatea de a proteja compresoarele de socurile de lichid face obligatorie echiparea
evaporatoarelor care functioneaza in regim scufundat cu regulatoare de nivel cu
flotor, permitind controlul nivelului umplerii, totalitatea incarcarii cu agent de racire
putind fi inmagazinata fara pericol in evaporator sau in separator. Regulatorul de
nivel opreste compresorul indata ce nivelul de lichid depaseste un anumit prag. In
cazul evaporatoarelor cu detenta directa, separatorul de lichid precedent este inlocuit
cu o buteliede aspiratie al carei rol este si de a evita socurile de lichid de unde si
 34

denumirea de butelie anti-soc de lichid.

3
Reteaua de conducte a unei instalatii frigorifice

Am mentionat deja in paragraful 1.9 ca intr-o instalatie frigorifica conductele

agentului de racire au ca prim rol sa lege intre ele principalele componente ale
instalatiei, si anume, compresorul, condensatorul, detentorul si evaporatorul. Al
doilea rol care li se atribuie este cel de suport al diverselor robinete: robinete de
izolare, supape non-retur, diverse regulatoare etc.
Agentul de racire in circulatie prin conducte se gaseste fie in stare gazoasa, fie in stare
lichida, fie amindoua deodata (agen eterogen in faza mixta) si, pentru fiecare din
aceste stari, el se poate gasi fie la temperatura ridicata in partea de inalta presiune, fie
la temperatura scazuta in partea de joasa presiune. Putem sa deducem usor ca
conductele unei instalatii frigorifice nu pot in nici un caz sa aiba o singura si aceeasi
dimensiune si ca fiecare tronson trebuie sa fie calculat in mod expres si, in plus, sa
respecte un anumit numar de conditii.
Putem estima ca montajul retelei de conducte a unei instalatii frigorifice livrata in
componente separate reprezinta in mare 70%
Am vazut inainte ca rolul retelei de conducte era nu numai de a asigura circulatia
agentului de racire, dar si de a permite uleiului antrenat in afara compresorului sa se
intoarca dupa ce a parcurs tot sau o parte a circuitului frigorific in functie de tipul
instalatiei.
Din punct de vedere al inetanseitatii si deci al riscului de scurgeri ale agentului de
racire, racordurile - fie ca este vorba de racorduri lipite, sudate, insurubate sau flanse
- constituie locurile cele mai critice ale unei instalatii, de unde si necesitatea de a le
pune in opera cu multa grija si profesionalism. Iar aceasta necesita la rindul ei ca
montatorul sa cunoasca dinainte care vor fi principalele solicitari ale conductelor de
montat din punct de vedere al presiunii, temperaturii si vibratiilor.
Mai exista un punct pe care montatorul trebuie sa-l respecte cu multa vigilenta, acela
al curateniei. Daca el nu lucreaza in conditii de curatenie meticuloasa, se vor depune
diverse impuritati in retea care vor conduce rapid la defectarea instalatiei (de
 35

exemplu infundarea locasurilor supapelor) sau a componentelor ei cele mai

importante (de exemplu compresorul ale carui pistoane si cilindrii pot fi blocate).

Am mentionat deja in paragraful 1.9 un anumit numar de conducte, dar pentru a fi

complet, trebuie sa mai mentionam conducta condensatului, conducta de dejivraj (in
figura 108, este vorba de conducta pe care este montat robinetul magnetic), conducta
de bypass (ocolire), conducta de retur a uleiului la compresor cind acest retur nu se
face prin circuitul clasic al agentului de racire (aceasta poate fi atunci o conducta care
leaga separatorul de ulei sau evaporatorul la compresor si, in fine, conductele de
masurare si de comanda (de exemplu intre un organ comandat termostatic si
robinetul de injectie).
Totusi, nu ne vom interesa mai indeaproape in continuare decit de conductele e
refulare, de condensat, de lichid, de injectie si de aspiratie.
Marcajul conductelor face obiectul normelor NF X 08-100 si 08-102.
Dupa aceste norme, fiecare conducta in care curge un agent din aceeasi familie este
reperat prin:
- o vopsea de fond aplicata pe toata lungimea conductei sau doar sub forma de benzi
dreptunghiulare de lungime cel putin egala cu sase diametre. In cazul agentilor
frigorigeni, aceasta vopsea este ocru-galben;
- o vopsea de identificare constind din inele cu marimea egala sau mai mare decit
doua diametre. In cazul agentilor frigorigeni halogenati, aceasta vopsea de
identificare este verde inchis (completata de indicatia agentului de racire in cauza, de
ex. R 22) , iar in cazul amoniacului este verde deschis.
- o vopsea de identificare constind din inele cu marimea egala sau mai mare decit
doua diametre. In cazul agentilor de racire halogenati, aceasta vopsea de identificare
este verde inchis (completata de indicatia agentului de racire in cauza, de ex. R 22) ,
iar in cazul amoniacului este verde deschis.
- o vopsea de identificare a starii constind din inele cu marimea egala sau mai mica
decit jumatate de diametru. Un agent de racire de joasa presiune, de exemplu va fi
reperat cu rosu, si daca este de inalta presiune, cu violet.
- sensul de curgere al agentului, ceea ce constituie o indicatie foarte
 36

pretioasa in caz de interventie de urgenta, care necesita inchiderea unui

robinet de ex.

Fig.115: Semnalizarea agentului de racire care circula intr-o conducta, precum si sensul de curgere

3.1. Conducta de refulare

Conducta de refulare este conducta care leaga compresorul la condensator, adica
conducta prin care vaporii agentului de racire comprimati sunt evacuati catre
condensator. In cazul instalatiilor cu recuperare de caldura sau care contin
condensatori montati in serie, conducta care leaga acesti condensatori este de
asemenea denumita conducta de refulare, indiferent daca vaporii agentului de racire
care se scurg in interior sunt saturati sau umezi.
Cind se foloseste ca agent de racire R 22, R 502 sau R 717 (amoniac), dimensionarea
conductei de refulare se face pe bazele urmatoare:
pentru presiunea pc:
 cazul condensatoarelor racitoare de apa:
pc = 17 bari la o temperatura de condensare tc de 43 °C;
 cazul condensatoarelor racitoare de aer:
pc = 23 bari la o temperatura de condensare tc de 55 °C;
 in toate cazurile speciale:
pc = 28 bari la o temperatura de condensare tc de 64 °C;
Pentru temperatura de supraincalzire th:
temperatura vaporilor supraincalziti se va situa in jur de 120 °C, dar nu va
depasi 160°C.
Pentru viteza de circulatie a vaporilor:
ea se va situa intre 6 si 14 m/s, cifra cea mai mica corespunzind conductelor cu
diametru mic.
Asa cum am vazut, conducta de refulare transporta nu numai agent de racire gazos,
 37

dar si ulei antrenat in afatra compresorului. Din cauza ca temperaturile de refulare

sunt relativ ridicate, uleiul se gaseste in stare foarte fluida, care faciliteaza foarte mult
circulatia lui, contrar la ceea ce se intimpla in conducta de aspiratie. Totusi, atunci
cind condensatorul este situat mai sus decit compresorul si diferenta de nivel este mai
mare de 5 m, conducta principala de refulare va fi scindata in mai multe conducte
paralele cu diametru mai mic pentru a usura circulatia uleiului (acelasi principiu ca si
pentru conducta de aspiratie, conf.# 3.5). Aceasta asezare este foarte recomandata si
atunci cind compresorul este susceptibil de a functiona cu incarcare partiala.
In cazul instalatiilor care functioneaza cu amoniac, aceasta fractionare a conductei de
refulare (pe care americanii o numesc splitting) nu este necesara, dat fiind ca toate
compresoarele cu amoniac sunt echipate de la uzina cu un separator de ulei.
Din cauza ca presiunea interna care domneste aici si a vibratiilor la care este supusa,
conducta de refulare este cea mai solicitata fizic dintre toate conductele unei instalatii
frigorifice. Coloana agentului de racire gazos pusa in miscare de turul-returul
pistonului solicita mult coturile si armaturile si poate chiar provoca ruperea locurilor
mai fragile ale conductei, fara a lua in seama producerea de zgomote foarte
deranjante. De unde necesitatea de a prevedea nu numai bratari de suspensie
adecvate, dar si invelitoare din materiale antivibratoare introduse intre bratara si
conducta si care permit reducerea transmisiei vibratiilor la carcasa constructiei.
Pentru a reduce transmiterea vibratiilor compresorului la conducta de refulare, se
poate prevedea un eliminator de vibratii format dintr-un tub cu burduf imbracat
intr-o impletitura de cupru.
Pulsatiile gazului in liniile de refulare pot fi, de asemenea, la originea vibratiilor
parazitare si a zgomotelor. Pentru a le remedia, se folosesc amortizoare, numite in
mod curent “mufflers” (eng.= amortizoare de zgomot). Anumite modele sunt cu
ecrane interne fixe, altele cu ecrane interne orientabile, permitind sa-si optimizeze
eficacitatea cu conditiile de functionare a instalatie, fara sa fie demontate. Sa
precizam ca orice separator de ulei constituie el insusi un amortizor de zgomot.
In cazul conductelor de refulare rectilinii de mare lungime, este necesar sa se prevada
compensatoare de dilatare care permit sa previna tensiunile care rezulta din
diferentele de temperatura (pina la 100 K in apropierea compresorului).
 38

Conductele de refulare, in general, nu sunt izolate. La oprirea compresorului sau a

compresoarelor, agentul de racire gazos se poate condensa si acumula in
compresoare. Daca nu se poate remedia aceasta printr-o asezare adecvata a
conductelor, va fi necesar sa se ia alte masuri pentru a evita socul de lichid la
repornire, de ex.pozitionarea clapetelor de retinere in aval de compresoare.
3.2. Conducta condensatului
Conducta condensatului este conducta care leaga condensatorul la rezervorul de
lichid. Agentul de racire care curge inauntru se gaseste frecvent in stare mixta, adica
simultan in stare lichida si in stare gazoasa. In masura posibilului, conducta de
condensat va fi asezata in panta continua si nu parte orizontala, parte verticala,
fiindca panta constituie un mijloc simplu de a facilita separarea fazei lichide de faza
gazoasa. Deversarea condensatului in rezervorul de lichid este intotdeauna de tipul
scurgerii libere si este prevazuta o conducta speciala care permite sa trimita in
amonte un condensator si faza gazoasa amestecata cu condensat si vaporii agentului
de racire care au putut lua nastere in rezervor ca urmare a unui aport de caldura sau
care au putut fi refulati ca urmare a unei ridicari a nivelului lichidului.
O astfel de crestere a nivelului poate sa se produca atunci cind agentul de racire din
rezervorul de lichid este controlat cu un regulator cu flotor si robinet magnetic care
nu se deschide decit cu intermitenta pentru a evacua o anumita cantitate de agent de
racire in evaporator prin detentor (conf.3 2.3.4.2). In acest tip de instalatie nu exista
deci, temporar, nici o evacuare de agent de racire in aval de rezervor, in timp ce in
amonte curgerea este constanta.
In cazul unei instalatii frigorifice care nu contine decit un singur evaporator si al
carei regulator de debit al agentului de racire functioneaza in continuu (detentor
termostatic sau capilar), debitul agentului de racire in circulatie este aproape acelasi
in orice punct al circuitului. Pentru rezervorul de lichid aceasta inseamna ca el se
umple cum se goleste. In astfel de instalatii este posibil sa se aseze rezervorul mai sus
decit condensatorul, astfel ca conducta de condensat s-ar gasi in acest caz in panta
usor ascendenta.
In masura posibilului, aceasta pozitie trebuie totusi evitata, deoarece ea risca sa
provoace o acumulare de condensat in condensator.
 39

Asezarea conductelor de condensat devine deosebit de problematica in cazul

instalatiilor frigorifice care contin mai multi condensatori, fie ca sunt montati in
paralel sau in serie, si o singura butelie acumulatoare. Dat fiind faptul ca presiunile
care exista la iesirea diferitelor condensatoare nu sunt identice - aceasta provenind
din faptul ca aceste condensatoare sunt cel mai adesea deosebite, atit ca tip cit si ca
putere (fig.116) - rezulta ca anumite condensatoare nu se pot goli. In consecinta,
presiunea de condensare crescind, se declanseaza presostatul de inalta presiune care
opreste compresorul, sau, cum agentul de racire nu se poate scurge din anumite
condensatoare, evaporatorul sau evaporatoarele sunt subalimentate, iar atunci
presostatul de joasa presiune comanda punerea in siguranta a compresorului.
Aceste diferite diferente de presiune trebuie echilibrate prin diferite inaltari
ale coloanei agentului de racire lichid in partile verticale ale conductelor de
condensat ale diferitelor condensatoare. Aceasta presupune totusi ca
racordul conductelor de condensat la rezervorul de lichid se face cu ajutorul
unui sifon, cel putin pentru acele conducte racordate la condensatoare care
au cea mai mare pierdere de incarcare. Este deci necesar sa se prevada o
conducta de echilibrare intre rezervor si conducta de refulare comuna, in
apropierea intrarii condensatoarelor.
 40

Fig.116: Montaj in paralel a doua condensatoare de tip diferit.

Partea conductei de condensat care trece de la un condensator la detentor cu flotor de
inalta presiune in aval poate prezenta - intr-o anumita masura - un parcurs vertical
ascendent (a se raporta totusi la indicatiile fabricantului). Dar, atunci este
indispensabil ca detentorul sa prezinte un alezaj de bypass (ocolire) perfect calibrat
care sa permita mentinerea in permanenta a unei subpresiuni in raport cu presiunea
care exista in condensator.
Racordul a doua sau mai multe conducte de condensat (deci si de
condensatoare) la acelasi regulator cu flotor nu este o solutie buna,
deoarece intotdeauna rezulta perturbatii de functionare indata ce
condensatoarele diferite nu mai sunt solicitate in mod identic, in caz de
infundare inegala, de exemplu.
Calculul unei conducte de condensat se face, din punct de vedere al presiunii, pe
aceeasi baza ca si la o conducta de refulare.
Temperatura de functionare este egala cu temperatura de saturatie.
Viteza agentului de racire lichid va fi cuprinsa intre 0,3 si 0,5 m/s.
Daca pe o conducta de condensat trebuie prevazut un robinet, el se va monta in asa
 41

fel incit tija duzei sa fie in pozitie orizontala si astfel sa poata permite trecerea fara
obstacole a bulelor de vapori.
3.3. Conducta de lichid
Conducta de lichid este conducta care leaga rezervorul de lichid al unei
instalatii - sau in cazul instalatiilor fara rezervor, condensatorul - la
regulatorul de debit al agentului de racire, fie ca este vorba de un detentor
capilar, termostatic, electronic, de un regulator de nivel sau de un robinet de
injectie. Am vazut mai inainte ca partea conductei situata intre condensator
si detentorul cu flotor inalta presiune aval era considerata ca facind parte din
conducta de condensat din cauza ca intr-un astfel de caz, corpul detentorului
joaca intr-un fel acelasi rol ca si cel al rezervorului de lichid.
Determinarea conductei de lichid se va face pe baza aceleiasi presiuni ca aceea care
a servit la calculul conductei de refulare.
Temperatura la intrarea conductei de lichid este in general inferioara cu 2 pina la 3
K temperaturii de condensare. In prezenta unui sub-racitor, aceasta scadere de
temperatura poate fi inca si mai importanta, putind chiar sa necesite izolarea
termica a conductei de lichid.
Conducta de lichid nu ar trebui sa vehiculeze decit agent de racire in faza exclusiv
lichida, deci fara nici o urma de vapori care ar perturba functionarea detentorului,
mai ales daca este vorba de un detentor termostatic conceput pentru a nu functiona
corect decit daca este alimentat cu lichid pur. Pentru a da la iveala vizual prezenta
bulelor de vapori in conducta de lichid, se plaseaza deasupra, cel mai aproape posibil
de detentor, un vizor al carui rol secundar este de a furniza indicatii asupra
continutului de umiditate a circuitului, datorita unei pastile de o sare chimica
higroscopica care se coloreaza mai mult sau mai putin in functie de cantitatea de apa
prezenta.
Cum subracirea obtinuta in condensatorul insusi ramine destul de slaba, pierderea de
incarcare a conductei de lichid trebuie sa ramina limitata daca vrem sa evitam
orice formare de bule de vapori.
De aceea, vom limita viteza agentului de racire lichid in conducta de lichid la 0,4-0,8
m/s.
 42

In ciuda acestei viteze reduse, vom minimiza la maximum celelalte pierderi de

incarcare, de exemplu cele datorate robinetilor sau filtrelor-deshidratoare prin
dimensionare mare.
Atunci cind camerele frigorifice sunt situate la un nivel superior celui al rezervorului
de lichid - asezare care, evident, nu este ideala si pe care o vom evita in masura
posibilului - este evident ca nu se va putea evita pierderea de incarcare care rezulta
din diferenta de nivel geodezic. In acest caz, vom monta filtrul-deshidrator la
inaltimea rezervorului pentru ca vaporii care au luat nastere in timpul fenomenului
de detenta sa nu fie la originea unei pierderi de incarcare suplimentara.
Atunci cind o instalatie nu contine separator de ulei, intorcindu-l direct in carcasa
compresorului, acest ulei insoteste agentul de racire pe tot parcursul lui, intre altele in
conducta de lichid, dar nu deranjeaza cu nimic functionarea instalatiei.
Tot acolo, armatura (robinetele) instalata pe o conducta de lichid va fi pusa in asa fel
incit tija duzei sa fie in pozitie orizontala.
3.4. Conducta de injectie
Conducta de injectie este acea conducta care leaga detentorul (termostatic, cu flotor
etc.) de evaporator. In cazul instalatiei cu injectie multipla, aceasta conducta prezinta
particularitatea continerii unui distribuitor montat in aval de detentor. Odata
destins, agentul de racire ajunge in distribuitor care il repartizeaza in
diferitele conducte de injectie, fiecare dintre ele deservind o sectiune a
evaporatorului.
Presiunea de calcul a unei conducte de injectie este aceeasi pentru ansamblul
circuitului de joasa presiune, adica de 12 la 13 bari, ceea ce corespunde unei
temperaturi de saturatie de 32 la 33 C. In cazul instalatiei cu sistem de dejivraj cu
gaze calde sau reci, se va porni de la baza de 16 la 17 bari, ca pentru circuitul de
inalta presiune.
In afara fazei de dejivraj, temperatura agentului de racire din conducta de injectie
este destul de apropiata de temperatura de vaporizare.
Agentul de racire care se gaseste in conducta de injectie este un amestec de lichid si de
gaz. Procentajul de vapori care s-a format in timpul detentei depinde, pe de o parte de
scaderea presiunii suferita de agent in cursul traversarii prin regulatorul de debit si,
 43

pe de alta, de subracirea la care agentul de racire a fost supus in timpul trecerii lui
prin ultima parte a condensatorului sau in subracitor.
Viteza de amestec a agentului de racire in teava de injectie (criteriul determinant
fiind procentajul vaporilor de amestec) va fi cuprinsa intre 6 si 13 m/s in cazul
clorofluorocarburilor si 10 la 20 m/s in cazul amoniacului.
De asemenea, vitezele cele mai scazute corespund, diametrelor celor mai mici (DN 20).
Conducta de injectie va fi mentinuta cit mai scurta posibil, nu neaparat pentru ca
pretul ei este in general mai ridicat decit al conductei de lichid, ci pentru ca diametrul
ei este in mod frecvent mai important si, in plus, ea trebuie izolata termic.
Pentru motive functionale, ceasta este cu totul valabil pentru segmentul conductei
care se gaseste intre detentor si distribuitorul de lichid, segment care este preferabil a
fi suprimat total pentru a se regasi in asezarea din figura 109.
3.5. Conducta de aspiratie
Conducta de aspiratie leaga evaporatorul la compresor.
Presiunea ei de determinare va fi cuprinsa in gama de joasa presiune indicata in
paragraful precedent pentru conducta de injectie.
Vaporii agentului de racire care se scurg prin conducta de aspiratie sunt mai mult sau
mai putin supraincalziti; gradul lor de supraincalzire depinde de tipul evaporatorului,
precum si de linearitatea conductei de aspiratie care se gaseste in incinta racita. In
cazul evaporatoarelor cu detenta uscata, supraincalzirea se apropie de 7 K, pe cind
atunci cind evaporatoarele functioneaza in regim scufundat, ea nu este decit de 2 la 3
K. In schimb, daca este prevazut un schimbator de caldura intre conducta de lichid si
conducta de aspiratie, acest schimbator, care constituie in mod simultan un subracitor
al agentului de racire din conducta de lichid si un supraincalzitor al agentului de
racire gazos din conducta de aspiratie, permite sa se obtina supraincalziri, astfel incit
in functie de agentul de racire folosit, temperatura vaporilor supraincalziti dupa
schimbatorul de caldura poate sa nu fie decit cu 10 K inferioara temperaturii de
condensare.
In conducta de aspiratie nu trebuie sa se gaseasca decit agent de racire gazos, fara
stare lichida, ceea ce, in practica, nu este intotdeauna usor de realizat, mai ales in
anumite conditii de functionare.
 44

Cind spunem ca nu trebuie sa avem agent de racire lichid in conducta de aspiratie,

aceasta nu inseamna ca nu trebuie sa gasim aici picaturi foarte fine de lichid
denumite aerosoli. Acesti aerosoli sunt intotdeauna prezenti chiar si atunci cind
supraincalzirea atinge 10 K dar, in orice caz, prezenta lor nu deranjeaza buna
functionare a compresorului.
Nu vom pierde din vedere ca in anumite conditii de functionare, de exemplu
repornirea unei instalatii, sfirsitul ciclului de dejivraj, cuplarea noilor etaje de putere
sau coborirea temperaturii unei camere frigorifice iesite din functiune, va intra putin
agent de racire in conducta de aspiratie. Deci, trebuie sa tinem cont si sa luam
masurile care se impun pozitionind conducta de aspiratie in asa fel incit compresorul
sa se gaseasca la adapostul socurilor de lichid. De asemenea, se poate prevedea un
separator de lichid, rolul acestuia fiind nu numai sa reduca foarte tare cantitatea de
agent lichid care ar putea intra in compresor, dar si facind ca acea mica cantitate
care patrunde totusi sa nu poata cauza nici un prejudiciu, fiindca intra sub forma de
aerosoli.
In cazul instalatiilor echipate cu evaporatoare care functioneaza cu detenta uscata,
completate cu detentoare termostatice, dimensionarea si pozitionarea conductei
de aspiratie se va face in primul rind pentru a asigura intoarcerea uleiului la
compresor.
 45

Fig.117: Separator de lichid in amonte de un compresor pe conducta de aspiratie (Bitzer).

In schimb, va fi altfel in cazul evaporatoarelor care functioneaza in regim scufundat
si, atunci, putem concluziona ca solutia detentei trebuie sa faca obiectul unei decizii
argumentate de la caz la caz.
In aceasta ipoteza, adica in cazul instalatiilor care contin evaporatoare care
functioneaza in regim scufundat - precum si in cazul instalatiilor cu recirculare - si
indiferent care ar fi agentul de racire prevazut (clorofluorocarburi sau amoniac),
problema returului uleiului prin teava de aspiratie nu joaca nici un rol. In definitiv,
singurul lucru la care trebuie avuta atentie in acest tip de instalatie este pozitionarea
corecta a conductei de aspiratie pentru a evita sa nu patrunda in compresor eventuale
urme de agent de racire lichid.
In acest scop, vom pozitiona conducta de aspiratie, care vine de la evaporator sau de
la separatorul de joasa presiune, cu o usoara panta in contra-curent pentru a
reintoarce, la incarcare partiala sau la oprire, agentul de racire lichid. Racordul
conductei de aspiratie a fiecarui compresor la colectorul de aspiratie se va face printr-
o pozitionare numita lira (git de lebada).
Intr-o instalatie cu evaporatoare cu detenta uscata, care functioneaza cu o
clorofluorocarbura, parametrul principal care permite cu siguranta intoarcerea
 46

uleiului la compresor este viteza vaporilor agentului de racire in conducta de

aspiratie; determinarea acestei viteze depinde de temperatura, diametrul conductei si
directia de curgere. (a se vedea si # 4.3.3).
Dimensionarea conductei de aspiratie nu trebuie niciodata sa se faca in baza
dimensiunilor tubulurii de racord a compresoarelor sau a evaporatoarelor.

Fig.118: Coborirea conductei de aspiratie a unui compresor in colectorul de aspiratie (Bitzer).

La stinga: tubul plonjor taiat la 30; la dreapta: montaj clasic dar cu retur de ulei
separat.
Viteza vaporilor agentului de racire in conducta de aspiratie va fi cuprinsa intre 8 si
14 m/s.
In conducta de lichid si in conducta de injectie, uleiul curge usor cu agentul de racire
lichid din cauza ca solubilitatii lor reciproce si, deci, ne gasim in prezenta unui
amestec relativ omogen. Viteza agentului de racire in aceste conducte nu joaca, deci,
decit un rol cu totul secundar.
Dar, nu este aceeasi situatie in conductele in care agentul de racire se gaseste in stare
de vapori, adica in conducta de refulare si in conducta de aspiratie. Transportul
corect al uleiului in aceste conducte presupune, prin urmare, ca viteza agentului de
racire ar fi suficienta, mai ales in segmentele ascendente. In ceea ce priveste partile
 47

orizontale, vom face astfel incit ele sa fie pozitionate in panta inspre compresor.
Intr-un segment ascendent al conductei de aspiratie, viteza vaporilor nu va fi mai
mica decit 4-9 m/s (conf.# 4.3.3).
Daca luam in considerare vitezele precedente, ne dam seama usor ca atunci cind
instalatia functioneaza cu incarcatura partiala, nu este deloc sigur ca viteza minima
recomandata ar fi suficienta pentru a asigura cu certitudine circulatia uleiului.
Sa luam un exemplu, cel al unei instalatii frigorifice care contine 4 compresoare in
paralel si functioneaza cu R 22. Sa presupunem ca temperatura de vaporizare ar fi
fixata la t0 = - 15C si ca pentru a mentine pierderea de incarcare in conducta de
aspiratie in limite acceptabile, am alege o viteza a vaporilor w = 12 m/s. Pentru o
conducta cu dimensiunile 54 mm x 2 mm si o temperatura t 0 de - 15 C, viteza
minima in conducta de aspiratie trebuie sa fie de 5,5 m/s.
Daca, in prezent, instalatia nu mai functioneaza decit cu 50% din puterea ei - adica
daca oprim doua compresoare - viteza din conducta coboara la jumatate pentru a se
stabiliza in jurul a 6,0 m/s. Intoarcerea uleiului va fi, deci, inca asigurata, dar cu greu.
Pentru 25% din putere, adica atunci cin sunt oprite trei compresoare, viteza
vaporilor a ajund la un sfert din aceea la putere deplina, adica 3 m/s. Atunci
circulatia uleiului nu mai este asigurata in partile ascendente.
In acest caz este necesar sa se prevada doua conducte ascendente
paralele, al caror diametre n-ar fi la fel.
 48

Fig.119: Functionarea unei conducte de aspiratie ascendente (Hoechst)

1 - Evaporator; 2 - Cot inferior pe conducta ascendenta principala; 3 - Conducta de aspiratie comuna; 4 -
Coturi superioare pe conducte ascendente; A - Conducata ascendenta de by-pass (ocolire); B - Conducta
ascendenta principala.
Acest tip de pozitionare prin impartirea conductei in doua este denumita splitting.
Experienta a aratat ca in cazul exemplului nostru in care etajele diferite de putere
corespundeau la 25/50/75 sau 100% din incarcatura totala, conducta unica ce trebuia
prevazuta pentru un singur etaj de putere egal cu 100% din sarcina precedenta
trebuia sa fie inlocuita cu doua conducte ale caror sectiuni ar fi egale, pentru una cu
50%, si pentru cealalta cu 67% din sectiunea segmentului orizontal al conductei de
aspiratie. Asa cum se vede in figura 119, este necesar sa se prevada o trapa de ulei sub
 49

forma de sifon pe cea mai mare dintre cele doua conducte, imediat dupa coborirea
conductei mai mici.
La un singur etaj de putere (25%), conducta B este obturata de un dop de ulei, ceea
ce face ca viteza vaporilor din conducta de bypass A sa fie atunci de circa 6 m/s, ceea
ce este suficient.
La doua etaje de putere (50%), uleiul acumulat in trapa este antrenat periodic inspre
in sus de-a curmezisul conductei B; de unde necesitatea de a prevedea doar trape cu
continut mic.
Daca numarul si, deci, importanta etajelor de putere, este diferit de repartizarea
anterioara, se poate prevedea o fractionare a partii ascendente a conductei de
aspiratie in trei conducte, adica o conducta principala si doua conducte by-pass.
Am vazut in paragraful 3.1 ca principiul splitting-ului era de acelasi folos pentru
conducta de refulare.
4
Punerea in functiune a unei instalatii frigorifice
si controlul bunei ei functionari
Odata ce diferitele parti componente ale unei instalatii frigorifice sunt legate intre
ele , mai ramine inca de efectuat un anumit numar de operatiuni delicate, inainte de a
o putea pune efectiv in functiune.
Printre aceste operatiuni, unele sunt tipice resortului frigotehnicianului instalator,
acesta fiind cazul, de exemplu:
- a controlului etanseitatii perfecte a circuitului.
- al vacuumarii, .
- al incarcarii cu agent de racire.
In timp ce altele sunt mai specifice si privesc alte meserii, ca de exemplu electricianul
pentru toate tablourile de reglare sau dispozitivele de intrerupere si de securitate, sau
tehnicianul fabricantului pentru motoarele electrice (controlul cuplajului, al sensului
de rotatie, etc.).
Bineinteles, instalatorul frigotehnist trebuie sa fie familiarizat si cu problemele de
electricitate, motoare, diverse reglari pentru a fi in stare sa remedieze pene simple
fara sa trebuiasca sa faca apel la alte tipuri de meseriasi, sau daca face apel la acestia
 50

in cazul unei probleme grave, sa o faca in perfecta cunostinta de cauza.

Odata ce se efectueaza punerea in functiune a unei instalatii frigorifice, ramine sa se
asigure buna ei functionare si, aici de asemenea, tehnicianul frigotehnist va trebui sa
controleze:
- daca incarcarea cu agent de racire este corecta,
- sa nu existe aer in instalatie,
- sa nu mai existe umezeala
- ca intoarcerea uleiului sa fie satisfacatoare
- sa nu apara nici un fenomen de aramire
4.1. Punerea in functiune a unei instalatii frigorifice
4.1.1. Controlul etanseitatii circuitului frigorific
Inaintea punerii in functiune a unei instalatii frigorifice, este absolut necesara
asigurarea ca toate imbinarile sunt nu numai perfect etanse, dar ca in plus, ele sunt
capabile sa reziste la diferitele presiuni de functionare. Aceasta presupune sa nu se
faca izolarile termice ale diferitelor parti ale instalatiei care necesita aceasta, decit
dupa ce au fost terminate incercarile de etanseitate si de punere sub presiune, acestea
facindu-se cu cu aer sau cu gaz inert.
In ceea ce priveste cunoasterea daca aceste incercari vor trebui sa se intinda pe o
durata de 12 ore sau 24 de ore, aceasta depinde de tipul instalatiei in cauza
(industriala sau comerciala) precum si de eventuale acorduri speciale cu clientul.
In cazul instalatiilor cu amoniac, se foloseste aer comprimat nedeshidratat. In schimb,
in cazul instalatiilor care functioneaza cu o clorofluorocarbura, daca s-ar folosi aer
comprimat care contine umiditate, aceasta din urma ar trebui sa fie eliminata in
timpul operatiunii de vidare, ceea ce ar mari considerabil durata acestei operatiuni.
Prin urmare, aerul comprimat utilizat trebuie in mod imperativ sa fie deshidratat
cind agentul de racire este o CFC sau o H-CFC; cind este vorba de amoniac,
umiditatea reziduala nu are importanta.
Punerea sub presiune a instalatiilor cu clorofluorocarbura se face cu azot deshidratat.
Pina in prezent era obisnuinta sa se adauge gaz trasor lui R 12, permitind reperajul
usor al inetanseitatilor cu ajutorul unui detectoe de lichide pentru gaze halogene. In
cadrul protectiei mediului si pentru a satisface recomandarile Codului bunei conduite
 51

pentru reducerea emisiilor de CFC (conf.# 7.4), R 12 va fi inlocuit de R 22 (5%

aproximativ in volum). Se pot folosi insa si alte gaze trasoare, precum hexaflorura
sulfurata sau heliul.
Azotul injectat in instalatia ce trebuie pusa sub presiune trebuie introdus doar prin
intermediul unui robinet reductr de presiune montat pe butelia de azot. Manometrul
de control care se gaseste pe robinetul reductor va fi reglat la presiunea de incercare
prevazuta.
Aceste instructiuni trebuie sa fie scrupulos respectate.
Daca instalatia nu contine manometre de inalta presiune si joasa presiune stabile,
incepem prin a racorda un manifold. Se procedeaza apoi in etape lasind presiunea sa
creasca in instalatie in trepte, mai intai pina la 1 bar (presiunea efectiva, deci citita pe
manometru), apoi pina la circa 5 bari. In acest timp, se va avea grija sa se intinda cu
pensula pe toate imbinarile un lichid detector de scurgere. Acest lichid formeaza o
pelicula la suprafata imbinarilor si permite sa localizeze usor orice microscurgere sau
chiar porozitate. Aceasta procedura progresiva permite minimizarea pierderilor de
azot in cazul in care se vor detecta inetanseitati importante, pentru ca, pentru a le
elimina, ar trebui evacuata presiunea.
Cind este vorba de microscurgeri, procedura precedenta este mentinuta pina cind
sunt reperate toate si marcate. Inainte de a putea sa fie acoperite prin alamire sau
sudura (sau inlocuirea imbinarii), sistemul trebuie curatat cu un gaz inert (in afara de
cazul cind se foloseste heliul).
Racordurile de insurubare pot fi restrinse in cursul testului etanseitatii, dar se va
proceda intotdeauna cu precautie.
Cind nu se mai constata nici o inetanseitate atunci cind presiunea a atins 5 bari, se
poate incepe urcarea presiunii instalatiei la presiunea de incercare.
Presiunea manometrica (efectiva) de incercare este in functie de presiunea la care se
face in mod obisnuit schimbarea de stare in circuitul frigorific; aceasta presiune
depinde la rindul ei de agentul de racire utilizat (tabloul 14).
Totusi, atunci cind o instalatie este echipata cu un sistem de dejivraj cu gaze fierbinti,
incercarile de punere in presiune se vor face pe aceeasi baza pentru partile de inalta
presiune si joasa presiune, adica pe baza presiunii partii de refulare.
 52

Tabloul 14: Presiuni manometrice de incercare a unui circuit frigorific in

functie de agentul de racire utilizat.
Agentul Partea de Partea de inalta presiune
de racire joasa presiune Racire cu apa Racire cu aer
R 22 12 bari 16 bari 21 bari
R 502 13 bari 17 bari 23 bari
Amoniac 12 bari 16 bari 22 bari
Incercarile de punere in presiune vor fi realizate intotdeauna cu multa minutiozitate,
in asa fel incit sa nu fim obligati sa reincepem aceste incercari mai tirziu si pentru ca
localizarea eventualelor inetanseitati nu se mai poate face in timpul vacuumarii, desi
aceasta operatiune permite sa se tina cont ca aceste inetanseitati mai exista undeva.
Orice noua incercare de punere in presiune ia nu numai timp, chiar daca mai putin
decit prima oara, dar costa si scump.
Atunci cind este prevazut ca incercarile de punere in presiune si de etanseitate vor
trebui sa se intinda pe o perioada de 12 ore sau de 24 de ore, tehnicianul insarcinat cu
aceste incercari nu va trebui sa piarda din vedere ca temperatura incintei in care se
gaseste tot sau o parte a circuitului frigorific, poate face sa varieze presiunea
manometrica. Asadar, nu rareori se intimpla ca atunci cind se pune un circuit in
presiune seara, instalatorul revenind a doua zi constata ca presiunea a crescut usor….
atunci cind instalatia mai are inetanseitati. Pentru a putea judeca situatia reala ,
instalatorul trebuie sa corecteze presiunea citita in functie de temperatura.
Asadar, sa ne amintim ecuatia caracteristica a gazelor perfecte de care am vorbit in
paragraful 1.3.3. Am vazut ca:
V1 x p1 x T2
p2 = -------------------
V2 x T1
Or, in cazul nostru V1 = V2 pentru ca volumul instalatiei ramine constant. Rezulta
deci ca:
T2
P2 = P1 x ------
T1
Odata ce presiunea de incercare este atinsa, trebuie obligatoriu sa notam temperatura
ambianta.
Exemplu:
 53

Sa presupunem ca odata ce circuitul este in presiune, manometrul indica p’ 1 = 16,0

bari si un termometru t’1 = 20C si ca 12 ore mai tirziu citim p’2 = 15,9 bari si t’2 =
25C.
Sa se calculeze scaderea efectiva de presiune intre cele doua masurari.
Solutia:
In ecuatia gazelor perfecte, presiunea si temperatura fiind respectiv presiunea
absoluta si temperatura absoluta, presupunind ca avem presiunea atmosferica de 1,0
bari:
p1 = 16,0 + 1,0 = 17,0
t1 = 20 + 273 = 293 K
t2 = 25 + 273 = 298 K.
Avem deci:
298
p2 = 15 ------ = 17,29 bari
293

adica o presiune manometrica de

17,29 - 1,0 = 16,29 bari.
De fapt, presiunea din instalatie n-a scazut cu 16,0 - 15,9 = 0,1 bari , ci cu 16,29 - 15,9
= 0,39 bari. Daca circuitul ar fi fost absolut etans, presiunea manometrica ar fi trecut
de la 16,0 bari la 16,29 bari din cauza cresterii temperaturii cu 5 K.
Acest exemplu arata in mod clar ca este destul de problematic sa judeci etanseitatea
unei instalatii frigorifice cu ajutorul unei incercari de punere in presiune. De fapt,
masurarea temperaturii ambiante nu este intotdeauna usoara si, in plus, ea poate fi
diferita de la un punct al instalatiei la altul cind, de exemplu, o parte a instalatiei se
gaseste in exterior si o alta intr-o cladire. Pentru a remedia aceasta situatie, putem
face vacuumarea in instalatie. Pentru o presiune absoluta de 1 mbar se poate neglija
influenta temperaturii.
4.1.2. Vacuumarea circuitului frigorific
4.1.2.1. De ce se trage o instalatie in vid?
Inaintea incarcarii unei instalatii frigorifice cu agent de racire, este indispensabil sa se
retraga aerul si aceasta indiferent de tipul de agent de racire folosit (CFC sau
 54

amoniac). Intr-adevar, odata ce instalatia este pornita, aerul rezidual s-ar acumula in
condensator din cauza ca el nu poate fi condensat in instalatia frigorifica. Urmare
cantitatii de aer prezent si deci a tensiunii sale partiale, presiunea ar creste in
condensator, ceea ce nu numai ca ar antrena un supraconsum inutil de energie a
compresorului, dar, in plus, ar determina ca presostatul de inalta presiune sa
declanseze oprirea compresorului.
In cazul instalatiilor frigorifice care functioneaza cu agenti frigorifici clorofluorurati,
exista un alt motiv pentru a trage instalatia sub vid, adica necesitatea de a elimina
orice urma de umiditate. Fiindca, intr-adevar, aceasta umiditate prezenta in aerul
inchis in conducte in cursul montajulu lor ar putea hidroliza agentul de racire si
elibera, prin aceasta, acizi clorati sau fluorurati, putind sa dea nastere, reactionind cu
materialele din care este formata instalatia, la saruri metalice si la oxizi foarte
agresivi pentru buna rezistenta in timp a diferitelor piese componente ale instalatiei.
Punerea sub vid a instalatiei se face cu ajutorul unei pompe de vid care permite in
mod simultan sa extraga aerul si toata umiditatea care se gaseste in sistem, inclusiv
apa libera.
Este bine de stiut ca o pompa de vid nu aspira apa lichida din sistem, ci ea reduce
presiunea care domneste in in interior pina cind apa lichida se vaporizeaza pentru a fi
atunci evacuata sub forma gazoasa.
Sa revenim la paragraful 1.4.4. unde noi am indicat ca temperatura de fierbere a apei
ar scadea cind temperatura scade. Pe cind la nivelul marii, unde presiunea
atmosferica este in preajma a 1013 mbari, apa fierbe la 100C atunci cind I se
furnizeaza caldura in continuu, in virful Mont-Blanc, adica la 4800 m altitudine unde
presiunea atmosferica nu este mai mare decit 555 mbari, temperatura de fierbere a
apei scade la 84C. Aceasta scadere a presiunii atmosferice in functie de altitudine
rezulta din faptul ca, cu cit ne ridicam mai mult, cu atit apasarea stratului atmosferic
scade si deci, cu atit greutatea lui este mai mare, adica presiunea scade. Scaderea
presiunii intre doua puncte este numeric egala cu greutatea unei coloane de aer avind
ca baza unitatea de suprafata si ca inaltime diferenta de altitudine intre punctele
considerate.
Tabloul 15 da valoarea presiunii atmosferice medii in functie de altitudine. Plecind de
 55

la nivelul marii si atita timp cit altitrudinea nu depaseste citeva sute de metri,
presiunea atmosferica scade cu 1 milibar de fiecare data cind altitudinea creste cu 8
metri. Pornind de la 100 de metri nu mai exista proportionalitate si trebuie sa
recurgem la formule sau la grafice specifice. Acelasi tablou 15 da temperatura de
fierbere a apei in functie de presiunea atmosferica.
Tabloul 15: Diminuarea presiunii atmosferice si, prin urmare, a temperaturii
de fierbere a apei in functie de altitudine.
Altitudinea Presiunea atmosferica Punctul de fierbere al apei
m mbari C
1000 898,7 97,5
2000 794,7 92
3000 540 83
8000 355,7 73,5
10 000 264,2 65
Din tot ceea ce s-a prezentat, putem deci concluziona ca temperatura de fierbere a
apei scade atunci cind presiunea scade. Si se utilizeaza o pompa de vid tocmai pentru
a reproduce in mod artificial acest fapt natural, adica pentru a face apa sa treaca din
starea lichida in stare gazoasa. Intr-adevar, se stie ca un lichid fierbe la temperatura
la care tensiunea maxima a vaporilor lui la aceasta temperatura este egala cu presiunea
pe care o suporta lichidul. Aceasta indeamna ca daca dorim ca apa sa fiarba la la
temperatura de 20 C de exemplu, trebuie ca ea sa suporte o presiune egala cu cea a
tensiunii maxime a vaporilor la aceasta temperatura. Or, la 20 C, tensiunea maxima
a vaporilor de apa, denumita si tensiune de vapori saturanti, este egala cu 23,3 mbari.
Prin urmare, daca cu ajutorul unei pompe de vid, putem faca sa scada presiunea in
interiorul unui sistem la 23,3 mbari, apa lichida pe care o contine se va vaporiza. Asa
cum vom vedea mai departe, fenomenul de vaporizare va fi cu atit mai rapid cu cit va
fi mai intens, adica diferenta dintre temperatura ambianta si temperatura de fierbere
(functia vidului produs care va determina tensiunea de vapori saturanti) va fi
importanta.
Importanta vidului ce trebuie produs nu depinde, in definitiv, decit de tensiunea
partiala a vaporilor de apa reziduali admisibili. Se estimeaza, in general, ca atunci cind
se scade presiunea si apoi se mentine in jur de 1,33 la 0,67 mbari, gradul de
deshidratareobtinut este pe deplin satisfacator. Punctul de roua corespunzator
 56

aerului - care constituie simultan temperatura de fierbere a apei - este atunci cuprins
intre - 17,5 C si - 25 20 C.
Tabloul 16 da temperatura de fierbere a apei (deasupra de 0 C) in functie de
presiune. Astfel, de exemplu, daca temperatura ambianta este de 20 C, apa prezenta
intr-un circuit se va vaporiza indata ce presiunea din acest circuit va scadea la o
valoare mai mica decit 23,3 mbari. Sa presupunem ca scadem presiunea la 17,04
mbari: tabloul 16 arata ca apa fierbe atunci pornind de la 15 C. Or, cum noi am
pornit de la ipoteza ca temperatura ambianta era de 20 C, schimburile de caldura
care vor permite vaporizarea se vor face intre + 20 si + 15 C, adica cu un t de 5 K.
Daca scadem presiunea la 12,2 mbari, temperatura de fierbere corespunzatoare fiind
de 10 C, schimburile de caldura se vor face intre + 20 si + 10 C, adica cu un t de
10 K, ceea ce face ca vaporizarea sa fie mai rapida. Daca temperatura ambianta este
mai mica decit 0 C, apa continuta in instalatie se prezinta sub forma solida si indata
ce presiunea scade sub 6,1 mbari, gheata se sublimeaza, adica trece direct din stare
solida in stare gazoasa (conf.# 1.4.6). In cele doua cazuri, odata ce apa lichida s-a
transformat in vapori, ea este aspirata usor si evacuata in acelasi timp cu aerul cu
ajutorul pompei de vid.
Tabloul 16: Temperatura de vaporizare a apei si de sublimare a ghetii in functie de tensiunea vaporilor de
apa saturanti (deci de presiunea aerului) deasupra apei sau a ghetii

Temperatura de vaporizare (de Presiunea corespunzatoare a vaporilor de

fierbere) a apei apa saturanti
C mbari
 57

20 23,4
15 17,0
10 12,2
5 8,7
Temperatura de sublimare a ghetii Presiunea corespunzatoare a vaporilor de
C apa saturanti
mbari
-5 4,01
- 10 2,59
- 15 1,65
(-17,3) (1,33)
- 20 1,02
- 25 0,67

Evolutia temperaturii de vaporizare a apei apoi de sublimare a ghetii in functie de presiunea atinsa cu
ajutorul unei pompe de vid (curba tensiunii vaporilor saturanti).

In rezumat:
 58

Pentru a putea vaporiza apa libera continuta intr-un sistem, trebuie produs un
anumit vid, adica scadera presiunii acestuia.
Vaporizarea va incepe indata ce presiunea din sistem va scadea suficient pentru ca
temperatura de fierbere a apei sa fie inferioara temperaturii aerului ambiant.
Este aerul ambiant in care se gaseste sistemul care va servi de sursa de caldura,
adica care va furniza entalpia de vaporizare necesara.
Cind o pompa de vid este in functionare si observam scaderea presiunii pe cadranul
vacuumetrului, deodata constatam o treapta (conf.# 4.1.2.2), adica o oprire de
moment a scaderii presiunii, care depinde de temperatura ambianta si de prezenta
apei libere in sistem.
Aceasta oprire rezulta din faptul ca vaporizarea apei se face la presiune practic
constanta.
Totusi, evaporindu-se, apa raceste putin restul lichidului ceea ce antreneaza o noua
scadere, desi minima, a presiunii. Doar odata cu vaporizarea integrala a intregii ape
libere se va relua scaderea presiunii.
Am zis mai inainte ca cea mai mare parte a entalpiei de vaporizare a apei era
furnizata de aerul ambiant. Este deci evident ca procedura de tragere sub vid va fi cu
atit mai rapida cu cit, pentru un vid dat, temperatura ambianta va fi mai ridicata.
Astfel, daca realizam un vid coborind presiunea la 8,7 mbari de exemplu,
temperatura de fierbere a apei va fi de 5 C si daca temperatura ambianta este de +
30 C, schimburile termice vor fi mai ridicate decit daca ea nu este decit de + 20 C.
De aceea, se poate pune intrebarea daca nu este judicios sa se reincalzeasca instalatia
in timpul operatiunii de tragere in vid.
Raspunsul la aceasta intrebare nu este totusi atit de categoric pe cit se poate crede.
Daca este vorba de o instalatie mica asezata intr-un loc al carei aer ambianta poate fi
incalzit (cu ajutorul unui radiator cu aer pulsat continind rezistente electrice de
exemplu), putem fi siguri ca aceasta operatiune va fi avantajoasa.
In schimb, daca este vorba de o instalatie mare al carei circuit traverseaza diferite
locuri unde se pot chiar gasi partial in aer liber, raspunsul este mai nuantat. Intr-
adevar, putem spune ca reincalzirea aerului ambiant traversat de anumite parti ale
instalatiei, in care credem ca s-a acumulat apa, nu se va dovedi judicioasa decit daca
pompa de vid este capabila sa scada presiunea la o valoare la care temperatura de
 59

fierbere a apei sa fie mult inferioara temperaturii ambiante. Altfel, vaporii de apa
formati risca puternic sa se recondenseze intr-un alt loc, mai rece, inainte sa ajunga la
pompa de vid.
Tragerea in vid a instalatiilor mari frigorifice industriale, cum gasim in chimie, este
frecvent problematica atunci cind ele se gasesc in aer liber, cum adesea este cazul, si
cind aceasta operatiune trebuie sa se faca iarna. Fiindca intr-adevar, la temperaturi
ambiante scazute, ele nu mai contin apa, ci gheata. In acest caz, este necesar sa se
prevada inca din stadiul de proiect al vanelor de izolare care permit tragerea in vid
segment cu segment. Atunci este mai usor sa se reincalzeasca ambianta montind un
cort in jurul segmentului in cauza. Vom expune in continuare metode de tragere in
vid care au facut dovada calitatilor lor si care, prin urmare, sunt larg raspindite.
Totusi, pentru motive evidente de protectie a mediului, metoda tragerii in vid asa-zisa
a triplei evacuari sau a triplei curatari nu va trebui sa fie utilizata decit atunci cind nu
se poate face altfel si in toate cazurile va fi necesar, fie sa se foloseasca R 22 pentru a
sparge vidul, sau, in cazul in care se utilizeaza R 12, sa se recupereze dupa pompa de
vid.
4.1.2.2. Metode de tragere in vid
Exista doua metode de tragere in vid si, prin urmare, de deshidratare a instalatiilor
frigorifice care functioneaza cu clorofluorocarburi.
Din cele doua metode, prima este mai degraba olosita atunci cind instalatia a trebuit
sa suporte reparatii si in cazul primei puneri in functiune, in timp ce a doua este
folosita cind avem de-a face cu instalatii mari.
Sa luam exemplul unei instalatii care functioneaza cu R 22 care a trebuit golita
pentru ca prezenta mai multe scurgeri. Odata ce reparatiile au fost terminate si
controalele etanseitatii efectuate, instalatia trebuie trasa in vid. Vom alege o metoda
de tragere in vid care sa permita eliminarea aerului si a umiditatii care au intrat in
sistem odata ce instalatia a fost golita.
Figura 121 arata cum pompa de vid si vaccuumometrul trebuie sa fie corect
racordate la instalatie. Cind este terminata aceasta operatiune, punem in miscare
pompa de vid.
La inceput, tragerea in vid se face relativ repede, dar se incetineste net pe masura ce
 60

scade presiunea. Sa presupunem ca temperatura ambianta este de 20  C. Indata ce

acul vacuuometrului arata circa 23 mbari, el se stabilizeaza. Tabloul 16 indica intr-
adevar ca la o presiune de 23 mbari, apa incepe sa fiarba la o temperatura usor sub
20  C, ambianta va putea furniza caldura pentru a permite sa se efectueze
fenomenul de vaporizare a apei libere. Totusi, diferenta de temperatura intre
mediul ambiant si temperatura de fierbere fiind scazuta, vaporizarea va fi
destul de indelungata, cu atit mai mult, cu cit cantitatea de apa libera va fi
importanta.

Fig.120: Pompa de vid in actiune

La capatul unui anumit timp, atunci cind apa libera prezenta in instalatie s-a
vaporizat s aspirat sub o presiune de 23 mbari, acul vaccumometrului reincepe sa
scada.
 61

Odata ce presiunea din sistem a scazut la cel putin 6,5 mbari, putem opri pompa si sa
spargem vidul cu acelasi agent de racire cu care instalatia trebuie sa functioneze, deci
cu R 22.
De asemenea, figura 121 da schema de principiu a bransamentului corespunzator.
Manometrele manifoldului indica acum urcarea presiunii in sistem ca urmare a
introducerii agentului de racire.
La echilibrul cu presiunea atmosferica, adica atunci cind acele manometrelor indica 0
bar, inchidem robinetul de serviciu al buteliei de R 22 si repornim pompa de vid.
Spargind vidul prin introducerea de R 22 perfect curat si uscat, apoi retragind
sistemul in vid, este posibil sa se reduca in mod important timpul cerut de
deshidratare, obtinindu-se o uscare cu totul satisfacatoare.
Deci, pompa fiind din nou in mers, ea reaspira R 22 injectat mai inainte si de aceasta
data determina scaderea presiunii la 6,5 mbari fara oprire intermediara pentru ca in
mod normal nu mai exista apa care sa se vaporizeze. In acest caz, adica daca se poate
efectiv scadea presiunea la 6,5 mbari fara pauza, atunci este inutil sa se continue
tragerea in vid. Deci, se opreste pompa de vid inchizindu-i robinetul de servici si nu
trebuie sa ne impacientam din cauza unei cresteri usoare a presiunii, aceasta fiind
normala si datorindu-se opririi pompei.
Daca, la capatul a circa 3 ore, acul manometrului de vid nu s-a miscat, putem incepe
operatiunile de incarcare cu agent de racire.
Putem sa ne intrebam daca era intr-adevar necesar sa spargem vidul cu R 22 si apoi
sa retragem in vid si chiar, cum aceasta se face frecvent, sa repetam aceste operatiuni
de 2 sau 3 ori (metoda triplei evacuari).
Pentru a sti, este deajuns sa se determine care poate fi cantitatea de vapori de apa
inca detinuta in instalatie atunci cind presiunea a scazut la 6,5 mbari si sa se vada
daca aceasta cantitate de apa este acceptabila.
Presiunea fiind scazuta la 6,5 mbari si temperatura ambianta fiind, cum am zis, de 20
C, instalatia nu contine in aceste conditii decit vapori de apa. Fiindca, intr-adevar
cantitatea de apa prezenta fiind data de relatia:
pv
x = 0,622 ------------,
p - pv
 62

vedem ca indata ce p (presiunea totala) este egala cu p v (presiunea vaporilor de apa

saturanti), valoarea
lui x este infinit de mare. Or, in exemplul nostru, care este si cazul, pentru ca
presiunea ambianta a scazut la 6,5 mbari atunci cind presiunea de saturatie a
vaporilor de apa la 20 C este
pv = 23,4 mbari.
Or, volumul masic al vaporilor de apa la presiunea de 6,5 mbari si la temperatura de
20 C fiind de 208 m3/kg, putem deduce ca daca volumul sistemului este de exemplu
de 0,5 m3, cantitatea de apa mve pe care o contine sub forma de vapori va fi:
0,5
mve = -------- = 0,0024 kg adica 2,4 g.
208
Daca presupunem ca o instalatie frigorifica al carui volum este de 0,5 m 3 adica de 500
l contine circa 250 kg de R 22, umiditatea reziduala va mari continutul de apa
originar al agentului de racire cu:
1000
2,4 x -------- = 9,6 g/t adica 9,6 ppm.
250
Desi aici este vorba despre o cantitate de apa care nu se poate neglija pentru o
instalatie frigorifica, totusi ea nu poate fi considerata drept critica din cauza ca
continutul originar de apa al agentului de racire livrat de fabricant fiind de 6 pina la
7 ppm, ajungem la un total de 12 la 13 ppm, valoare care, in cazul lui R 22, este mult
inferior limitei acceptabile a continutului total.
In orice caz, cele 6 ppm reziduale precedente ar fi putut fi reduse tragind in vid la cel
putin 6,5 mbari si inlocuind sau regenerind deshidratorul.
Dar, desi mai sigura si mai eficace, metoda vidului inaintat, care permite scaderea
presiunii pina la circa 0,67 mbari, este indelungata si neceita o pompa de vid
consecventa. In majoritatea cazurilor, se poate folosi metoda precedenta care
constituie intr-un anumit fel un compromis intre metoda vidului inaintat si metoda
triplei evacuari.
Problema eliminarii umiditatii unei instalatii frigorifice poate fi tratata in trei
niveluri:
- cel al tragerii in vid: cu cit acesta este mai inaintat, cu atit cantitatea de vapori de
 63

apa reziduali este mai scazuta;

- cel al deshidratorului;
- cel al agentului de racire care nu trebuie introdus decit daca continutul lui originar
de apa este satisfacator.
Primele doua puncte precedente sunt in sarcina frigotehnicianului, in timp ce ultimul
il priveste pe fabricant.
Intr-adevar, acesta nu trebuie sa comercializeze decit agenti frigorigeni al
caror continut maxim de apa sa satisfaca cerintele reglementarii in vigoare,
adica:
R 12 R 22 R 502
ppm ppm ppm
10 25 20
“ppm” (parti per milion) este o unitate in afara sistemului SI de cuantificare de foarte
mica cantitate de materie - uneori chiar simple urme - prezente intr-o alta substanta
care o contine.
De exemplu, 10 ppm de apa in agentul de racire inseamna ca ca exista 10 mg de apa
la 1 000 000 de mg de agent de racire, adica 10 mg de apa la 1 kg de agent de racire.
1 ppm este deci echivalentul de 1 miligram per kilogram.
Instalatiile mari trebuie intotdeauna sa fie uscate prin tragere in vid inaintat urmata
de o faza de control al etanseitatii in vid. Pe acest subiect, se considera ca o mare
instalatie trebuie clasificata ca atare indata ce incarcatura ei cu agent de racire
depaseste 50 kg.
Daca procedam prin metoda triplei evacuari, trebuia sa folosim mult mai mult agent
de racirepentru a sparge vidul, de citeva ori, cu toate riscurile pe care le presupune
aceasta pentru mediul inconjurator, fara a tine cont de costul acestui agent de racire.
In cazul instalatiilor industriale foarte mari a caror incarcatura depaseste 1000 kg de
agent de racire, nu se pune deloc eventualitatea de a proceda prin tripla evacuare.
Dupa ce pompa de vid s-a racordat la sistem cu ajutorul unei conducte larg
dimensionata si cit mai scurta posibil, aceasta se porneste. Asa cum am indicat deja,
la inceput presiunea scade relativ repede, apoi se stabilizeaza in timpul in care se
vaporizeaza apa prezenta, apoi scade fara pauza pina la presiunea care a fost fixata,
in general 1 mbar, valoare pentru care putem fi siguri ca cantitatea de apa reziduala
 64

este foarte mica.

Cum, in general, este nevoie de mai multe ore pentru a face sa scada presiunea pina la
circa 1 mbar, avem tot ragazul ca intretimp sa facem alte munci.
Cind constatam, la capatul unui anumit timp, ca acul vacuumetrului indica circa 1
mbar, putem opri pompa de vid. Ramine sa controlam, pe o durata de 24 de ore -
pompa fiind oprita si izolata - daca acul nu va urca mai mult de 0,5 mbari. Daca este
asa, atunci instalatia poate fi considerata ca fiind perfect etansa.
In orice caz, este indicat sa se noteze, in cursul celor 24 de ore, evolutia presiunii
sistemului in timp. Mersul curbei va constitui o dovada foarte pretioasa a etanseitatii
instalatiei.
Totusi, observarea celor 24 de ore nu va trebui sa inceapa decit la circa 6 ore de la
oprirea pompei de vid pentru a permite instalatiei sa se stabilizeze. In cursul acestui
rastimp, exista de fapt o usoara crestere a presiunii normale si care rezulta din
degazarea porilor peretilor interni ai instalatiei.
Fiindca daca presiunea creste la inceput regulat pentru a se stabiliza apoi la o
presiune corespunzatoare tensiunii de saturatie a aerului rezidual la temperatura
ambianta, aceasta inseamna ca instalatia este etansa dar mai contine inca apa.
 65

Evolutia presiunii intr-o instalatie frigorifica trasa in vid si care contine inca apa, in
doua ipostaze - etansa si neetansa.
Si daca ea mai contine apa si, in plus, nici nu este etansa, curba va porni ca mai
inainte, dar dupa inclinare, presiunea continua sa creasca. In ambele cazuri instalatia
trebuie trasa din nou in vid, iar in cel de al doilea, trebuie remediate neetanseitatile.
In cazul unei instalatii in care tragerea in vid a permis eliminarea integrala a apei,
curba cresterii presiunii va avea mersul unei drepte al carei pante va fi cu atit mai
inclinata cu cit neetanseitatile sunt mai importante.
Daca instalatia nu numai ca este perfect etansa, dar, in plus, ea este si corect
deshidratata, curba de crestere a presiunii prezinta un profil cu totul plat
caracteristic, cresterea presiunii nedepasind circa 0,5 mbari in 24 de ore.
Aceasta crestere de presiune in 24 de ore poate parea foarte mica, dar experienta a
aratat ca gradul de etanseitate necesar unei instalatii pentru a ajunge aici este
realizabil.
 66

Evolutia presiunii intr-o instalatie frigorifica trasa in vid si a carei etanseitate

nu este perfecta.

Curba de crestere tip a presiunii intr-o instalatie frigorifica perfect uscata si etansa.
Importanta cresterii admisibile a presiunii, deci cei 0,5 mbari anteriori, nu depinde de
volumul instalatiei si ar fi cu totul gresit sa credem ca in cazul unei instalatii mari am
putea admite o crestere a presiunii in 24 de ore mai mare de 0,5 mbari. Dar daca
cresterea presiunii ar fi mai mare de 0,5 mbari, aceasta ar fi o indicatie care permite
sa se deduca existenta unei neetanseitati, fiindca, intr-adevar, o instalatie de doua ori
 67

mai mare nu ar trebui sa prezinte decit o crestere de presiune de doua ori mai mica
pentru ca scurgerile de agent de racire sa fie identice in cele doua cazuri. Daca nu
dispunem de un detector special de scurgeri de tipul spectrometru cu heliu - aparat
foarte raspindit in industria chimica - cercetarea neetanseitatii va trebui sa se faca
printr-o noua incercare de punere in presiune cum s-a descris anterior.
Presostatele de inalta si de joasa presiune si alte dispozitive presiometrice al caror
organ de comanda este separat de circuitul agentului de racire printr-o membrana,
precum si discurile de intrerupere ale supapelor de siguranta, nu trebuie sa fie supuse
efectelor tragerii in vid. Atunci cind presiunea este foarte scazuta, membrana lor ar
risca sa se deformeze definitiv sau chiar sa crape, facind ca aparatele de reglare si de
siguranta pe care sunt montate sa nu-si mai poata indeplini functia lor.
Nu vom mai repeta niciodata, astfel ca toate aceste aparate de reglare si de siguranta
trebuie sa fie demontate inainte de inceperea operatiunilor de tragere in vid, ceea ce
necesita in mod evident obturarea racordurilor corespunzatoare la instalatie.
Repunerea la loc se va putea face odata ce vidul s-a spart si inainte de cresterea
presiunii in instalatie peste presiunea atmosferica.
4.1.2.3. Tragerea in vid si deshidratarea micilor instalatii frigorifice

echipate cu motocompresoare
In nici un caz nu va trebui sa procedam la tragerea in vid a instalatiei folosind
motocompresorul , fiindca in caz contrar, absenta racirii infasurarilor si a altor
organe ale motorului de catre vaporii reci ai agentului de racire ar antrena foarte
rapid scoaterea ei din functiune. Tragerea in vid va trebui sa se efectueze cu o pompa
care sa permita atingerea unei presiuni de circa 1 mbar. O alta greseala comisa
frecvent consta in a utiliza, intre instalatie si pompa de vid, o conducta de aspiratie cu
diametrul nu numai prea mic, in majoritatea cazurilor, dar deseori si prea lunga.
Desi fabricantii insista intotdeauna, in indicatiile de folosinta ale pompele lor de vid,
asupra necesitatii de a se prevedea tuburi de aspiratie larg dimensionate, numerosi
instalatori folosesc inca tuburi 8 x 1 si aceasta avind in vedere ca racordul de
incarcare a robinetului de aspiratie al comptresorului instalatiilor mici este in general
in DN 6. Dar trebuie cunoscut ca, cu un tub de 12 x 1 sau cu unul de 15 x 1, tragerea
in vid este de 2 ori, respectiv de 4 ori mai rapida decit cu unul de 8 x 1. In plus, tubul
 68

care leaga instalatia de pompa de vid trebuie sa fie cit mai scurt posibil, deoarece cu
un tub lung de 3 m, durata de tragere in vid va fi de doua ori mai lunga decit cu un
tub de 1,5 m lungime, la diametru echivalent, se-ntelege.
Deci, chiar si atunci cnd robinetul de incarcare este de 1/4“, nu trebuie sa se ezite
racordarea unei tevi cu diametrul mai mare, ingustarea sectiunii neavind decit o mica
influenta asupra vitezei de aspiratie.
4.1.2.4. Durata tragerii in vid
Durata tragerii in vid a unei instalatii depinde de un anumit numar de factori care
sunt:
- volumul sistemului de tras in vid,
- cantitatea de umiditate care se gaseste in instalatie,
- temperatura ambianta,
- dispozitivele de reglare ale debitului,
- capacitatea pompei de vid folosita,
- pierderea de incarcare a tevii de legatura si a armaturilor intre instalatie si pompa
de vid.
Atunci cind nu se poate actiona asupra primelor patru parametrii, ramine totul pe
ultimii doi, adica alegerea pompei de vid si a tevii de legatura. Cit priveste aceasta din
urma, am vazut ca ar trebui sa fie larg dimensionata si cit mai scurta posibil.
In ceea ce priveste pompa de vid, alegerea ei ar trebui sa se faca in functie de un
anumit numar de consideratii speciale exprimate in ceea ce urmeaza. In ceea ce
priveste sfaturile de functionare, cititorul va trebui sa apeleze la paragraful 7.1.
Dupa pornirea pompei de vid si asteptarea ca ea sa atinga regimul de functionare, se
deschide robinetul de oprire plasat pe aspiratia pompei si, cum acesta produce
imediat o scadere de presiune, rezulta - din cauza ca presiunea aerului din instalatie
este mai ridicata - o scurgere a acestui aer in directia pompei, care il evacueaza in
exterior. La inceputul operatiunii de tragere in vid presiunea scade relativ repede in
sistem, cu atit mai repede cu cit pompa este mai puternica. Dar apoi, pe masura ce
vidul creste, scaderea presiunii se incetineaza si apoi se opreste atunci cind presiunea
atinsa este egala cu tensiunea de vapori saturanti ai vaporilor de apa la tem,peratura
ambianta. Aceasta pauza nu are loc decit atunci cind instalatia contine apa si dureaza
 69

atita timp cit este necesar pentru ca toata aceasta apa libera sa se vaporizeze. La o
temperatura ambianta de 20 C, am vazut ca pauza se producea indata ce presiunea
scadea la circa 23 mbari. Odata ce apa s-a vaporizat integral, scaderea presiunii
continua..
Am putea fi tentati sa credem, in prezenta pauzei precedente, ca aspiratia nu mai are
loc si, prin urmare, ca pompa functioneaza prost. Pentru a sti exact ceea ce este, este
suficient sa inchidem robinetul de oprire care se gaseste intre sistem si pompa, apoi
sa-l redeschidem. Daca pompa este in stare de functionare, tragerea in vid reincepe
rapid. In schimb, daca pompa nu reactioneaza, nu este obligatoriu s-o demontam
imediat pentru a o repara. Intr-adevar poate fi o simpla problema de ulei, care a
putut fi contaminat cu vapori de apa, reducind astfel capacitatea pompei. De aceea,
uneori se dovedeste util, in cazul instalatiilor mari, de a prevedea o trapa de frig pe
conducta dintre robinetul compresorului si pompa de vid, aceasta trapa permitind
condensarea vaporilor de apa continuti in aer si eliminarea printr-o tubulura a apei
de condensare inainte ca ea sa traverseze pompa.
Continutul in vapori de apa a aerului evacuat, dar si mai mult prezenta apei libere in
instalatie influenteaza mult durata de deshidratare, in timp ce capacitatea pompei nu
intervine mult in ceea ce priveste evacuarea apei. In cazul instalatiilor mici a caror
putere absorbita nu depaseste 10 kW, vom prevedea o pompa de vid cu capacitatea de
70 la 100 l/min., adica 4,2 la 6,0 m 3/h, la o presiune atmosferica de 1,013 bari. Pentru
instalatiile mari se vor utiliza pompe cu capacitatea de 10 la 60 m 3/h sperind sa
imparta durata operatiunii cu 10 in raport cu o pompa de 6,0 m 3/h. Intr-adevar, daca
pompa mica a fost vidanjata, adica daca uleiul ei este nou si daca, in plus, ea poseda
un dispozitiv balast de gaz, ea nu va astepta mai mult decit pompa mare pentru a
obtine acelasi vid.
Cum vedem, orice tragere in vid depinde de prea multi factori pentru ca sa fie posibil
sa prevedem durata operatiunii.
4.1.3. Incarcarea cu agent de racire
Mai intai trebuie sa distingem doua cazuri, fie ca este vorba de incarcarea unei
instalatii noi sau de incarcarea unei instalatii care a fost deja umpluta, dar mai
necesita o suplimentare de incarcare ca urmare a unei scurgeri, de exemplu.
 70

In cele doua cazuri, sunt de luat in seama si alti parametrii: acestia sunt, pe de o
parte, masa de incarcare si, pe de alta parte, tipul agentului de racire ce trebuie
incarcat.
Incarcarea unei instalatii cu agent de racire constituie o manipulare delicata, mai ales
ca produsele manipulate trebuie sa respecte conditii cu totul specifice pentru a se
evita accidentele si orice poluare a mediului, adica a aerului si a apei. Este strict
recomandabil sa se faca apel de fiecare data la specialisti.
4.1.3.1. Incarcarea initiala a unei instalatii frigorifice noi
Tehnologia unei instalatii frigorifice poate varia in limite destul de mari; de aceea,
instalatorii chemati sa incarce un tip de instalatie cu care ei nu sunt perfect
familiarizati, vor trebui inainte de toate sa-si faca timp - ceea ce se face foarte rar - sa
citeasca constiincios nota de intretinere de la fabricant.
Inainte de inceperea incarcarii, este necesar sa se faca o serie de verificari si sa se
asigure intre altele:
 ca au fost facute satisfacator incercarile de etanseitate si de punere in presiune,
ceea ce ar putea subintelege, de exemplu, controlul radiografic al sudurilor;
 ca tragerea in vid este suficienta;
 ca compresorul sau compresoarele sunt in stare de functionare;
 ca in caz de compresoare deschise, aliniamentele compresoare-motoare sunt
satisfacatoare si ca sensul de rotatie ale acestora din urma este corect;
 ca toate dispozitivele de siguranta sunt tarate la valoarea fixa, ca racordul lor
electric este efectiv si ca functioneaza normal;
 ca compresorul sau compresoarele au fost incarcate bine cu ulei si ca
specificatiile acestora sunt conforme cu recomandarile fabricantului (incarcarea
cu ulei se va face de preferinta inaintea incarcarii cu agent de racire pentru a
beneficia de vidul care domneste in instalatie);
 ca functionarea ventilatoarelor (a evaporatoarelor, a condensatoarelor sau a
turnurilor de racire) este satisfacatoare, intre altele daca sensul lor de rotatie
este corect;
 ca diferitele pompe de circulare a apei de racit, a agentului de racire, de
recirculare a agentului de racire sunt in stare de functionare;
 71

 ca toate aparatele electrice sunt bine protejate.

In figura 121 se pot vedea modul de racordare al manifoldului, pompa de vid si
buteliile de azot si de agent de racire pe o instalatie mica. Aceasta schema permite sa
se inteleaga usor procedurile controlului etanseitatii, a tragerii in vid si a incarcarii cu
agent de racire, fie ca este vorba de o instalatie mica sau de una mare.
Asa cum se poate remarca in aceasta figura, butelia cu agent de racire poate fi asezata
fie pe fata fie pe dos, dupa cum dorim sa incarcam agentul de racire in faza lichida
(cazul instalatiilor mari) sau in faza de vapori (cazul instalatiilor mici).
Deci, la inceput, circuitul frigorific al instalatiei noastre este supus unei presiuni care
se situeaza, in functie de metoda utilizata de tragere in vid, intre 1 si 6 mbari. Or,
trebuie sa ne reamintim ca la presiunea de 100 mbari, temperatura de saturatie a
diferitilor agenti frigorigeni, adica temperatura la care ei trec la aceasta presiune din
starea lichida in starea de vapori, este urmatoarea:
- pentru R 12: - 90 C,
- pentru R 22: - 80 C,
- pentru R 502: - 86 C,
- pentru R 717: - 71 C,
Aceasta inseamna ca, daca am incarca o instalatie frigorifica cu agent de racire lichid,
acesta s-ar raci imediat dupa detenta la o temperatura mult inferioara valorilor
precedente, pentru ca presiunea care domneste in circuit este mult sub 100 mbari. Ar
rezulta, deci, nu numai o scadere foarte rapida a temperaturii, dar in plus, un
gradient de temperatura foarte important, de unde tensiuni termice foarte ridicate
pentru care materialele nu sunt prevazute.
Este, deci, necesar sa nu spargem vidul decit cu agent de racire in stare gazoasa si
aceasta remarca ramine bineinteles valabila in cazul unei completari de incarcare. Nu
va trebui introdus agent de racire lichid decit atunci cind presiunea din sistem va fi
recrescut la nivelul presiunii de saturatie a agentului de racire, corespunzind unei
temperaturi de vaporizare de la - 10 C la 0 C (a se vedea indicatiile manometrului).
In cazul unei instalatii care contine un rezervor de lichid condensat, este preferabil sa
se faca incarcarea prin orificiul frecvent special prevazut in acest scop pe conducta de
lichid, in amonte de rezervor.
 72

Odata ce incarcarea cu agent de racire gazos a permis sa se atinga o temperatura de

saturatie de circa 0  C, putem intoarce butelia de agent de racire pe fata - ea
n-ar fi de altfel decit mult mai stabila - astfel incit in prezent scurgerea sa se
faca in faza lichida.
In nici un caz nu va trebui sa introducem agent de racire lichid la presiune joasa
intr-o instalatie care contine un fascicul tubular in care circula apa sau un mediu
frigopurtator, mai ales cind aceasta apa sau saramura circula in tuburi (cazul
evaporatoarelor cu detenta uscata). In majoritatea cazurilor, aceste tuburi au, intr-
adevar, un diametru foarte mic, ceea ce face ca apa sau saramura pe care o contin
poate sa inghete repede, antrenind craparea acestor tuburi.
Operatiunile de incarcare a unei instalatii frigorifice cu agent de racire necesita
efectuarea diferitelor manevrari intr-o ordine precisa.
Daca este vorba de o instalatie mica, incarcarea se face in general prin orificiul
prevazut in acest scop pe robinetul de aspiratie.
Trebuie sa incepem prin a ne asigura ca acest robinet de aspiratie este in pozitie
normala de functionare, adica patratul lui de menevra este bine desurubat la fund,
permitind astfel comunicarea dintre teava de aspiratie si compresor, ceea ce
subintelege ca orificiul de incarcare cu agent de racire este inchis (fig.121 a).
Cum acest din urma orificiu este inchis, dupa desfacerea piulitei obturatoare, putem
racorda teava care corespunde la manifold. Totusi, racordul nu trebuie strins
deoarece este necesar ca intr-o prima faza sa se curete teava care merge de la butelia
de agent de racire la robinetul de aspiratie cu vapori. Abia dupa aceea se poate
stringe racordul.
Aceasta operatiune terminata, se stabileste comunicarea intre tubulatura de sosire a
agentului de racire care provine din butelie, conducta de aspiratie si compresor,
punind robinetul de aspiratie al compresorului (robinetul A din figura 121) in pozitie
de interventie, adica duza robinetului este blocata in pozitia intermediara. Abia atunci
poate sa inceapa incarcarea cu agent de racire, deschizind robinetul buteliei si reglind
debitul la nivelul manifoldului.
Daca exista un rezervor de lichid, incarcarea se face prin intermediul robinetului C
(figura 121) care trebuie deci pus in prealabil in pozitie de deschidere atunci cind
 73

robinetul A precedent este repozitionat ca in perioada de functionare normala, adica

patratul de manevra din nou desurubat la fund, ceea ce interzice orice introducere a
agentului de racire prin orificiul de incarcare, putind de altfel sa-i repunem capacul
de protectie.
Se va proceda in acelasi fel in cazul instalatiilor frigorifice mari, echipate cu
compresoare deschise sau cu compresoare in paralel si in care rezervorul agentului de
racire poate fi separat sau foarte indepartat.
Totusi, in general, incarcarea nu se face cu ajutorul unui manifold, ci racordind
butelia de agent de racire direct pe robinetul de serviciu situat in amonte de rezervor.
Cantitatea de agent de racire ce trebuie introdusa in instalatie trebuie sa fie
cunoscuta de instalator; ea este, in general, precizata pe placa indicatoare a instalatiei
frigorifice.
Totusi, nu este intotdeauna sigur ca va putea fi introdusa in rezervor intreaga
cantitate de agent de racire prevazuta Daca acest rezervor poseda un vizor, nivelul
lichidului va putea fi controlat vizual. Rezervorul nu trebuie umplut in totalitate
pentru ca agentul de racire lichid sa nu poata intra in condensator.
In cazul in care nu este prevazut vizor, exista o modalitate care permite controlul
nivelului de umplere. Este suficient sa introducem o bucata de pinza in apa fierbinte
si apoi sa o punem la suprafata rezervorului, aceasta incalzindu-l. Dar absorbtia de
caldura fiind mai rapida acolo unde exista lichid, putem detecta repede cu dosul
mainii o diferenta de temperatura la suprafata rezervorului: aceasta limita
corespunde interfetei lichid/vapori. Reincalzirea peretelui nu trebuie facuta in nici un
caz cu ajutorul unui arzator sau a unei lampi de lipit..
De asemenea, trebuie evitata in mod absolut orice supraumplere, deoarece reducerea
incarcarii solicita mult timp pentru a fi facuta fara poluarea mediului.
Atunci cind incarcarea cu agent de racire ajunge la 70 pina la 80% din incarcarea
totala prevazuta, instalatia se porneste. Mai inainte, vom inchide robinetul buteliei
agentului de racire si toti robinetii instalatiei frigorifice vor fi pusi in pozitie de
functionare normala.
Terminarea incarcarii la cantitatea exacta de agent de racire prevazuta se face asadar
cu compresorul in mers, acesta putind de altfel sa functioneze cu incarcare partiala.
 74

In cazul instalatiilor echipate cu evaporatoare multitubulare care functioneaza in

regim scufundat sau care contin un separator de joasa presiune (butelie de
supraincalzire), adica in aceasta din urma ipoteza in cazul unei instalatii cu
recirculare, experienta a demonstrat ca ar fi preferabil sa se umple separat partile de
inalta presiune si de joasa presiune dupa inchiderea robinetilor adecvati de pe
conductele de aspiratie si de lichid.
Cum agentul de racire trebuie sa poata sa curga din butelia de agent de racire in
instalatie, trebuie sa avem o presiune diferentiala suficienta. De asemenea, vom
intelege usor ca conditiile de incarcare vor fi mai bune atunci cind, de exemplu, un
condensator de racire cu aer va fi inconjurat de aer rece, in timp ce butelia de agent
de racire va fi plasata intr-o ambianta calda. Asa cum am precizat deja, este cu totul
nerecomandabil sa se foloseasca un aezator sau o lampa de lipit pentru a reincalzi
butelia de agent de racire in vederea accelerarii vitezei de incarcare. In schimb, ceea
ce se poate eventual face este sa se plaseze butelia intr-o caldare cu apa calduta, a
carei temperaturi sa fie cuprinsa intre 25 si 40 C, dar niciodata mai mult.
butelie de agent de racire incepe sa se acopere cu apa de condensare sau de chiciura
atunci cind este aproape goala (bineinteles ca pina la nivelul umplerii) si atunci
chiciura incepe sa dispara inseamna ca ea este complet goala.
4.1.3.2. Incarcarea de completare a unei instalatii frigorifice
Fie o instalatie frigorifica al carei compresor este oprit si la care se constata, dupa
montarea manifoldului, ca cele doua manometre indica o presiune de 2 bari. Daca
instalatia ar contine inca agent de racire lichid, manometrele ar trebui sa indice o
presiune care ar fi cel putin superioara presiunii vaporilor saturanti de agent de racire
corespunzatoare temperaturii ambiante. Sa presupunem, de exemplu, ca locul in care
se gaseste instalatia are temperatura de 27 C; in acest caz, daca ar exista inca R 22
lichid, manometrele ar indica o presiune de cel putin 9,98 bari (efectiva)
corezpunzind unei presiuni a vaporilor saturanti de 9,98 + 1 = 10,98 bari (absoluta).
Orice butelie de R 22 care s-ar gasi in acelasi loc, ar prezenta o presiune interna
identica. Presiunea mica constatata in instalatia noastra arata ca ea nu mai contine
agent de racire lichid, ci doar vapori care scapa incet ca urmare a unei neetanseitati.
Exista, asadar, undeva o scurgere care trebuie gasita. Vizual, se remarca o pata de
 75

ulei suspecta pe sol, la nivelul racordului detentorului termostatic in amonte de

evaporator. Un detector de scurgeri ne confirma ca agentul de racire se scurge in
acest loc. Dupa ce am reinsurubat contrapiulita, constatam ca scurgerea a disparut,
dar aceasta operatiune nu este intotdeauna urmata de reusita si mereu se dovedeste
necesar sa se refaca gulerul sau sa se schimbe garnitura.
Cind urmele de ulei pe sol sunt definitiv eliminate (pentru a servi eventual din nou ca
martor), ramine sa reflectam ce trebuie facut acum.
Cum in cazul nostru a fost deajuns sa stringem o contrapiulita pentru a remedia
scurgerea si, in plus, presiunea de 2 bari ne indica ca exista o anumita cantitate de
agent de racire in stare gazoasa in interiorul sistemului si, deci, ca nu a putut intra
aer in interior (avind in vedere ca tenta indicatorului higrometric atesta acest lucru),
putem fi siguri ca incarcatura reziduala este intacta. Putem, deci, sa incepem imediat
completarea incarcarii. Dupa ce am racordat o butelie de R 22 la partea de aspiratie
a compresorului prin intermediul unui manifold, compresorul este pus in miscare.
Vaporii de agent de racire aspirati sunt lichefiati in condensator, detentati in
regulatorul de debit, vaporizati in evaporator si apoi aspirati de compresor care-i
comprima la presiunea de refulare si ciclul poate reincepe.
Odata ce agentul de racire umple evaporatorul pina la teava de aspiratie, putem in
mod obisnuit sa consideram ca instalatia este umpluta suficient.
Dar, cum instalatia noastra poseda un rezervor de lichid, putem introduce fara
problema mai mult agent de racire. Anumite rezervoare sunt echipate cu un vizor,
ceea ce constituie un ajutor pretios pentru instalator; dar chiar si fara vizor,
este treaba instalatorului sa faca in asa fel incit incarcarea sa fie corecta. Aici
trebuie sa evitam in mod absolut orice supraincarcare a rezervorului de lichid
sau a instalatiei, altfel, nivelul lichidului creste in condensator, reducind astfel
suprafata de condensare. De unde, in mod evident, o crestere inutila a
presiunii de condensare si declansarea presostatului de inalta presiune.
 76

Fig.121: Schema de principiu a conductelor de racordare a unei butelii de azot (incercarea presiunii), a unei
pompe de vid (tragere in vid si deshidratare) si a unei butelii de agent de racire (incarcare initiala sau de
completare) pe o mica instalatie frigorifica care functioneaza cu o clorofluorocarbura.

4.2.2. Controlul absentei umiditatii

4.2.2.1 Umiditatea si clorofluorocarburile
Am vazut in paragrafele precedente in ce constau operatiunile de tragere in vid si de
 77

deshidratare a unui circuit frigorific destinat sa contina agent de racire din categoria
clorofluorocarburilor. Desi aceste operatiuni sunt foarte lungi, si deci costisitoare, ele
trebuie executate in mod obligatoriu de un specialist. Experienta a demonstrat ca ca
doar in astfel de conditii se pot evita mai tirziu un anumit numar de probleme care
pot atrage cheltuieli foarte importante. In orice caz, interventia unui specialist se
dovedeste intotdeauna rentabila.
Excesul de apa dintr-o instalatie frigorifica poate avea consecinte numeroare: poate
duce la coroziuni, favoriza formarea de namol, agrava actiunea nefasta a acizilor
rezultati din reactia dintre ulei si agentul de racire sau, in cazul formarii de gheata,
blocarea functionarii unei duze sau chiar astuparea unui tub capilar.
Problema provine din aceea ca solubilitatea apei in clorofluorocarburi este foarte
mica, aceasta solubilitate depinzind, de altfel, nu numai de temperatura (ea este cu
atit mai mica cu cit temperatura este mai scazuta), dar si de starea agentului de racire
(faza lichida sau faza de vapori0.
Cu titlu de exemplu, tabloul 17 arata in ppm (mg/kg) solubilitatea apei in R 12, R 22
sau 502 in functie de temperatura si de faza.
Tabloul 17: Solubilitatea apei in citiva agenti grigorigeni.
Faza: lichida vapori
Temperatura: - 10 C + 30 - 10 C + 30
C C
R12 13 180 700
R 22 125 170 720
R 502 420 100 380
1480
160
500
Vom remarca ca solubilitatea apei in R 12 in faza gazoasa este superioara fata de cea
in faza lichida, pe cind pentru R 22 si R 502 este invers. Aceasta provine din aceea ca
R 12 este o hidrocarbura bihalogena fluorurata si clorurata in intregime substituita,
pe cind R 22 este este o hidrocarbura bihalogena fluorurata si clorurata dar partial
substituita, ceea ce inseamna ca are inca un atom de hidrogen.
In ceea ce-l priveste pe R 502, este vorba de un amestec azeotrop compus din 48,8% R
 78

22 si 51,2% R 115. Sa precizam ca un amestec azeotrop este un amestec pentru care

compozitia fazelor lichida si de vapori, in echilibru termodinamic, este identica.
Toate aceste consideratiuni pot parea un pic teoretice, dar au in practica o
importanta considerabila.
Solubilitatea apei in R 12 in faza lichida, de exemplu, nu este mai mare de 13 ppm la
- 10 C, pentru a scadea la 8,5 ppm la - 20 C. Or, aceasta din urma valoare, foarte
scazuta, este foarte apropiata de continutul de apa al agentilor frigorigeni la livrare,
ceea ce inseamna ca orice supliment de apa, chiar foarte mic, va ajunge pentru ca
aceasta apa se gaseste in stare libera, deci la - 10 C sub forma de gheata.
Aceasta gheata va aparea, de exemplu, la nivelul detentorului in care are loc o scadere
importanta de temperatura si indiferent daca acesta este de tip capilar sau
termostatic, orificiul lui se va infunda sau duza lui se va bloca, ducind la perturbari in
functionare.
Asa cum arata tabloul 17, acest risc este practic exclus in cazul lui R 22 din
cauza ca solubilitatea maxima a apei in faza lichida este net superioara
continutului de apa al agentului de racire in starea de livrare (6 la 7 ppm). In
schimb, in cazul lui R 22, putem sa ne asteptam la eventuale dificultati in
cazul patrunderii apei in instalatie, mai ales atunci cind aceasta contine un
evaporator multitubular care functioneaza in regim scufundat sau o butelie
de supraincalzire si o pompa de recirculare.
 79

Fig.122: Solubilitatea maxima a apei in diferite clorofluorocarburi in faza lichida in functie de temperatura.

Valorile sunt practic aceleasi pentru marci diferite de agenti de racire.

1 ppm = 1 mg/kg (Hoechst).
 80

Fig.123: Solubilitatea maxima a apei in diferite clorofluorocarburi in faza de vapori in functie de

temperatura. Valorile sunt practic aceleasi pentru marci diferite de agenti de racire.
1 ppm = 1 mg/kg (Hoechst).
Din cauza ca la - 10 C solubilitatea apei in R 22 in faza de vapori este de 2,5 ori mai
mica decit este in faza lichida (acest raport constituind o stare de echilibru valabila si
pentru R 22 nesaturat de umiditate), continutul in apa in partea de joasa presiune nu
inceteaza sa creasca in timp.
Or, in cazul instalatiilor care functioneaza intr-o usoara scadere de presiune, exista
aspiratie permanenta in partea de joasa presiune de o cantitate de aer mai mult sau
mai putin mare prin intermediul presetupei din anumiti robineti. In mod normal,
atunci aerul este in mod automat evacuat cu ajutorul dezaeratoarelor, dar umiditatea,
din contra, ramine in agentul de racire. Se intimpla chiar frecvent ca in astfel de
instalatii frigorifice, filtrele pompelor de recirculare a agentului de racire sa fie
infundate cu gheata. Tubul de curatare al gazelor condensabile a numeroase
 81

dezaeratoare refulind, in general, intr-un recipient umplut cu apa, formarea mai

mult sau mai putin intensa de bule care se poate observa vizual, permite de a
conchide asupra penetrarii mai mult sau mai putin importanta a aerului in circuitul
frigorific
ceea ce trebuie sa determine pe tehnicianul de intretinere sa supravegheze cu atit mai
indeaproape continutul de umiditate al acestui circuit.
In plus fata de aceste aspecte fizice, un continut prea mare de apa intr-un circuit
frigorific poate sa antreneze consecinte chimice grave.
Practica a aratat ca atita timp cit continutul de apa al unui agent de racire din
familia clorofluorocarburilor ramine mai mic decit 25 la 40 ppm, instalatia poate sa
functioneze in siguranta deplina. In schimb, plecind de la o astfel de concentratie,
asistam la hidroliza agentului de racire care atrage formarea de acizi si, prin urmare,
coroziuni, care, spre deosebire de ceea ce se intimpla cu gheata detectabila din cauza
ca infunda duzele, de exemplu, nu previne, dar a caror prezenta poate fi pusa in
evidenta prin diferite analize (indicele de aciditate, continut de apa prin metoda
Fischer, etc.).
Din toate cele spuse, intelegem asadar necesitatea de a echipa toate instalatiile care
functioneaza cu clorofluorocarburi cu filtre-deshidratoare eficace si cu indicatoare
higroscopice.
4.2.2.2. Vizoare - indicatoare higroscopice
Am insistat in paragrafele precedente asupra necesitatii de a deshidrata cu grija
instalatiile frigorifice care functioneaza cu clorofluorocarburi inainte de a intreprinde
incarcarea acestora si sa se ia toate masurile de precautie in timpul lucrarilor de
intretinere pentru a evita ca umiditatea sa intre in circuitul frigorific.
Continutul de apa al unei clorofluorocarburi nu trebuie asadar sa
depaseasca un prag zis critic care este urmatorul:
pentru R 12: circa 20 ppm
pentru R 22: circa 40 ppm
pentru R 502: circa 30 ppm
De unde necesitatea de a lua masurile care se impun de a nu depasi aceste praguri
intre altele, schimbarea si regenerarea regulata a cartusului deshidratorului.
 82

Dar pentru a sti care este momentul oportun pentru a schimba acest cartus, trebuie
sa ne referim la vizorul-indicator al umiditatii.
Acest vizor se monteaza in mod normal pe conducta de agent de racire lichid si
contine o pastila de o sare chimica higroscopica a carei nuanta se schimba in functie
de cantitatea de apa prezenta in agentul de racire. Conform sarii utilizate, nuanta
poate varia, de exemplu:
de la verde (uscat) la galben (umed) sau de la albastru (uscat) la roz (umed).
Toate vizoarele contin o scala care da corespondentii intre nuanta observata si
umiditatea prezenta in agentul de racire.
Vom observa ca in toate cazurile, schimbarea nuantei sarii este in functie de
temperatura. Aceasta inseamna ca atunci cind temperatura creste, continutul
de umiditate corespunzator unei nuante date este superior celui pentru o
temperatura mai mica. In cazul lui R 22, de exemplu, vizorul va indica ca
agentul de racire este umed, deci va avea aceeasi nuanta, pentru
temperaturile si continuturile de apa urmatoare:
t = 25 C circa 45 ppm si
t = 50 C circa 180 ppm
Toti fabricantii dau tabele care permit aprecierea continutului de umiditate, pentru o
nuanta data, in functie de temperatura.
Experienta a demonstrat pe deplin va vizoarele-indicatori de umiditate constituie un
mijloc foarte fiabil de a cunoaste continutul limita de apa al unui agent de racire.
Indicatorii de umiditate pot fi asezati in orice pozitie pe conducta de lichid, dar
intotdeauna, pe cit posibil, in aval de filtru-deshidrator. Totusi, se recomanda sa se
monteze pe un segment in by-pass la nivelul unei parti orizontale a conductei de lichid
(fig.124).O astfel de pozitie permite de fapt detectarea simultana a prezentei bulelor
de vapori din agentul de racire lichid, ceea ce constituie o indicatie pretioasa care
permite concluzionarea uneia din urmatoarele cauze:
- incarcare prea mica cu agent de racire (deci trebuie verificata etanseitatea
sistemului).
- filtru infundat (pierderea lui de incarcare este foarte ridicata),
- pierdere de incarcare in condensator,
 83

- insuficienta subracirii.

Fig.124: Montajul unui vizor-indicator de umiditate pe o teava in derivatie in raport cu conducta e lichid.
In fine, montarea indicatorului pe o conducta de by-pass evita uzura ei prematura
prin erodare.
In timpul operatiunilor de alamire a tevii de derivatie pe conducta de lichid, este
necesar sa se scoata in prealabil elementul indicator pentru a nu se deteriora. Sau
daca nu, vom lua toate masurile de prevedere pentru a-l proteja de flacara
arzatorului.
Indicatoarele de umiditate nu reactioneaza decit in prezenta apei dizolvate in agentul
de racire, dar prezenta apei libere le poate strica. In caz de ruptura a unei conducte a
condensatorului sau evaporatorului, precum si dupa orice ardere a motorului
incorporat, ca rezultat al unei asupraincalziri a infasurarilor (burn-out), este
imperativ necesar sa se schimbe indicatorul.
4.2.2.3 Filtre deshidratoare
La inceput, sa reamintim ca umiditatea sau apa libera pot intra prin diferite
moduri intr-un circuit al agentului de racire:
- in timpul operatiunilor de intretinere si de reparatii care necesita o demontare
partiala,
- prin neetanseitatile circuitului de joasa presiune a instalatiilor frigorifice a caror
presiune de evaporare este mai mica decit presiunea atmosferica, ceea ce determina
intrarea aerului,
 84

- in fine, umiditatea prezenta poate rezulta pur si simplu dintr-o tragere in vid
insuficient inaintat, urmata de o schimbare in prezenta apei reziduale.
Continutul de apa al unui agent de racire nu trebuie sa depaseasca pragurile critice
date in paragraful anterior; de aceea este absolut necesar sa se prevada un filtru-
deshidrator.
Toate filtrele-deshidratoare contin un cartus interschimbabil, in general de forma
cilindrica, umplut cu un amestec de substante avind proprietatea nu numai de a
retine umiditatea prin absorbtie (agenti sicativi sau deshidratanti), dar si de a
neutraliza acizii intr-o anumita limita si, in fine, de a retine particulele solide, precum
pilitura, oxizi diversi, talasuri metalice sau chiar eventuale resturi de nisip de
turnatorie la prima punere in functiune.
Primele filtre-deshidratoare contineau aproape intotdeauna o incarcatura de agent
sicativ in vrac (gel de silice sau caolin, utilizate inca si astazi dar amestecate cu alte
produse), dar riscul macinarii prin eroziune era mare, de unde antrenarea
particulelor solide care contravenea scopului cercetat.
Punerea la punct a cartuselor speciale a permis rezolvarea acestei probleme si
completarea efectul sicativ cu un efect de filtrare.
Din cauza structurii lor poroase, cartusele actioneaza nu numai la suprafata precum
o sita, dar si in profunzime, captind aici particule dintre cele mai mici, porii
materialului filtrant fiind foarte fini 9dimensiunile lor fiind in general mai mici de 10
).
Detentoarele termostatice fiind foarte sensibile in prezenta apei (riscul formarii de
gheata) sau a corpurilor straine (blocarea duzei), vor contine filtrul-deshidrator cel
mai aproape posibil in amonte de detentor si in asa fel, incit sa fie posibil sa se
schimbe usor cartusul in caz de nevoie. In aceasta ipoteza, vom avea grija sa le
montam in sensul corect gratie sagetii gravate pe numitul cartus. Scurgerea agentului
de racire prin cartus va trebui sa se faca dinspre exterior spre interior pentru a evita
ca, in caz de infundare, materialele constitutive ale cartusului sa nu se dezintegreze
sub efectul fortelor de presiune.
Filtrele-deshidratoare vor fi montate intotdeauna in pozitie verticala si in asa fel incit
agentul de racire sa circule aici de sus in jos, in afara de ipoteza in care incarcarea
este formata dintr-un produs aglomerat, in care caz, filtrul va putea fi montat
 85

indiferent in ce pozitie, verticala sau orizontala.

Capacitatea de absorbtie si de retinere a unui cartus deshidratant si filtrant depinde:
- de tehnologia filtrului-deshidrator,
- de temperatura,
- de agentul de racire si
- de continutul de apa al agentului de racire.
Cu cit temperatura este mai ridicata, cu atit capacitatea de absorbtie a apei unui
deshidrator este mai putin importanta. Putem, asadar, conchide usor ca este
preferabil sa montam filtrul-deshidrator acolo unde temperatura este mai scazuta, de
exemplu intr-o camera frigorifica sau chiar in aval de subracitor, daca exista unul.
In cazul lui R 22, de exemplu, si cind umiditatea reziduala este de 60 ppm, un cartus
de 100 dm3 poate absorbi circa 35 g de apa la temperatura de 30  C.

Fig.125: Corpul filtrului—deshidrator cu cartusul lui.

Filtrele-deshidratoare destinate instalatiilor cu putere mica nu sunt demontabile, dar
atunci cind extremitatile lor au fost alamite si cind trebuie sa le demontam pentru a le
inlocui, imbinarile alamite nu trebuie desfacute cu arzatorul, ci cu taietorul de tub,
aceasta pentru a evita ca, caldura degajata de flacara arzatorului sa nu evacueze
 86

umiditatea adsorbita in afara cartusului, deci in circuitul frigorific.

Filtrele deshidratoare si cartusele sunt comercializate, pentru primele cu capace de
protectie la extremitati, si pentru cartuse in ambalaje care permit sa impiedice orice
risc de difuzare a vaporilor de apa din exterior spre interior. Pentru a evita orice
intrare a apei in sistem, capacele vor fi scoase in ultimul moment, iar cartusele
dezambalate chiar inainte de a le monta in locul unui cartus uzat.
Cartusele filtrante si deshidratante sunt concepute in asa fel incit structura lor si
forma lor geometrica sa nu permita decit o pierdere foarte mica de incarcare. In
schimb, in caz de colmatare, pierderea de incarcare devine mai consecvent si rezulta
nu numai o scadere a temperaturii agentului de racire intre intrarea si iesirea
filtrului-deshidrator, dar si aparitia bulelor vizibile in vizor.
Pentru a neutraliza acizii care pot rezulta:
- dintr-un continut foarte mare de apa care a provocat hidroliza agentului de racire,
- din reactiile chimice la temperatura inalta dintre agentul de racire si ulei, putind da
nastere produselor de descompunere carbonate sau bituminoase,
- din arderea motorului, ceea ce a putut elibera carbon, care la rindul lui poate forma
un mamol acid care rezulta din reactiile chimice cu uleiul,
numerosi fabricanti propun cartuse de filtrare speciale care trebuie sa fie inlocuite in
mod regulat.
Cind o instalatie frigorifica nu contine vizor-indicator, instalatorul nu poate sti daca
cartusul filtrului-deshidrator (in cazul instalatiilor mari) sau blocul de filtrare-
deshidratare din ansamblul lui (in cazul instalatiilor mici) trebuie sa fie schimbate din
cauza de saturatie. Altfel, schimbarea de coloratura a vizorului este un indiciu
suficient de fiabil pentru a determina interventia rapida a instalatorului.
In fine, sa semnalam ca, printre alti agenti deshidratanti utilizati, unii precum
carbunele activ elimina rapid anumite revelatoare de scurgere adaugate agentului de
racire de incarcare, ceea ce nu este cazul cu xeolitele sintetice sau alumina activata.
4.2.3 Controlul returului corect al uleiului
Am abordat deja problemele care se ocupau de uleiul din circuitul frigorific in
diferite locuri, intre altele in paragrafele 2.1.6 si 2.1.7 despre compresoare si in
paragraful 2.4.2 despre evaporatoare si am indicat ca uleiurile de ungere folosite in
 87

instalatiile frigorifice trebuie sa fie uleiuri speciale, ceea ce face ca sa le desemnam in

mod frecvent sub denumirea generica de uleiuri pentru masini frigorifice sau “uleiuri
necongelabile”.
Caracteristicile speciale pe care trebuie sa le prezinte uleiurile de ungere pentru
instalatiile frigorifice privesc in mod special:
- viscozitatea,
- aspectul,
- punctul de curgere,
- punct de inflamabilitate,
- indicele de neutralizare acida,
- indicele de saponificare,
- continutul de cenusi,
- continutul de apa,
- stabilitatea fata de agentii de racire,
- continutul de R12 nesolubil.
4.2.3.1. Caracteristicile unui ulei frigorific
a) capacitatea de ungere
Definitia de capacitate de ungere a unui ulei se deduce usor din chiar scopul ungerii
care este de a evita frecarea uscata a doua solide unul fata de celalalt si mai ales in
cazul masinilor, frecarea metalului pe metal care determina o incalzire a organelor
masinii, apoi o desprindere a straturilor superficiale dind nastere griparii.
Interpunind un lubrifiant, se inlocuieste aceasta frecare uscata cu o frecare interna a
moleculelor unui lichid.
De fiecare data cind aceasta va fi posibil, separarea suprafetelor va fi obtinuta prin
efectul portantei hidrodinamice si a caracteristicii celei mai importante a
lubrifiantului, adica viscozitatea.
Capacitatea de ungere a unui ulei joaca un rol primordial in reducerea pierderilor de
energie mecanica a masinilor, in protejarea organelor cu frecare contra coroziunilor,
in evacuarea caldurii si cresterea etanseitatii.
Nu exista nici un aparat care sa permita masurarea capacitatii de ungere a unui ulei,
cum este cazul viscozitatii cu un viscozimetru sau a masei volumice cu un areometru.
 88

Capacitatea de ungere se determina prin masurari si observatii cu masini de testare a

uleiurilor, dar rezultatele obtinute sunt intotdeauna greu de extrapolat, fiindca
conditiile de incercare sunt frecvent foarte departe de conditiile reale de functionare.
Orice ulei prezinta un anumit numar de caracteristici numite de identificare
(densitate, culoare) si caracteristici numite de utilizare (tensiune superficiala, cenusi
etc.).
b/ Viscozitatea (NF T 60-141)
Viscozitatea se poate defini ca fiind proprietatea pe care o prezinta orice fluid de a se
opune o rezistenta fortelor de deformare si, mai general, oricarei miscari relative
interne. Este o proprietate reologica, cea mai importanta a unui ulei. Viscozitatea
scade odata cu cresterea temperaturii si invers, creste cind temperatura scade.
Tabloul 18: Clase de uleiuri utilizate in masinile frigorifice.
Clasa de viscozitate ISO Viscozitate medie la 40 C Limita
in mm2/s inferioara superioara
in mm2/s
VG 15 15 13,5 16,5
VG 22 22 19,8 24,2
VG 32 32 28,8 35,2
VG 46 46 41,4 50,6
VG 68 68 61,2 74,8
VG 100 100 90,0 110
De aceea, atunci cind se indica o viscozitate, trebuie intotdeauna sa se precizeze
temperatura la care se raporteaza.
In calcule, de exemplu cele care privesc frecarile lagarelor, se foloseste viscozitatea
dinamica  a carei unitate este Ns/mm2.
In schimb, viscozitatea cinematica se masoara cu ajutorul unui viscozimetru si
unitatea lui este mm2/s pe care altadata o numeam centistoke (cSt).
Norma NF T 60-141 reia clasificarea internationala ISO 3448-1975 a uleiurilor care
trebuie desemnate prin clasa lor de viscozitate (VG 2 la VG 1500) definita la
temperatura de 40 C. Clasele uleiurilor cele mai utilizate in domeniul masinilor
frigorifice sunt date in tabloul 18.
Tot mai multi fabricanti indica viscozitatea uleiurilor lor dupa clasificarea ISO.
 89

c) Imbatrinire
Prin imbatrinire intelegem modificarea chimica a unui ulei, urmare actiunii
oxigenului din aer, a caldurii, a presiunii, a umiditatii, precum si abraziunii metalice
si diverselor namoluri. Influenta acestor substante diverse face ca culoarea galbena de
origine a uleiului sa devina maronie si chiar neagra in caz de ardere a motorului.
d) Aspect (NF T 60-104)
Controlul vizual al unui ulei inainte de umplerea unei carcase a compresorului
constituie o masura de siguranta elementara. Uleiul trebuie sa prezinte un aspect clar,
dovada ca nu a imbatrinit (cazul unei refolosiri de exemplu) si trebuie sa fie sec (in
caz ca contine destul de multa umiditate, el ia un aspect lapos). De altfel, trebuie sa se
evite in mod absolut sa se utilizeze uleiuri care contin particule in suspensie.
e) Punct de inflamabilitate (NF T 60-118)
Punctul de inflamabilitate se defineste ca fiind temperatura minimala la care trebuie
adus uleiul pentru ca vaporii emisi sa ia foc spontan in prezenta unei flacari.
Cresterea in temperatura a uleiului se face in conditii standardizate, adica intr-un
creuzet si la presiunea de 1013 mbari.
Este evident ca punctul de inflamabilitate al unui ulei frigorific nu are aceeasi
importanta ca acela al unui ulei pentru un motor pe benzina sau un motor diesel.
Pentru un ulei necongelabil, punctul de inflamabilitate cnstituie mai degraba un
indice care permite prevenirea ingrosarii lui precum si a tendintei lui de a iesi din
compresor.
Sa observam ca, daca dupa atingerea punctului de inflamabilitate, continuam sa
incalzim uleiul in vas deschis, acesta incepe sa arda dn ce in ce mai mult timp. Se
desemneaza ca punct de foc temperatura incepind de la care uleiul arde tmp de cel
putin 5 secunde. Diferenta dintre punctul de inflamabilitate si punctul de foc variaza
in general de la 5 la 60 K in functie de viscozitate.
f) Indicele de neutralizare acida (NF T 60-112)
Se numeste indice de neutralizare acida numarul miligramelor de potasiu KOH
necesar pentru a neutraliza acizii continuti intr-un gram de ulei.
Indicele acid permite determinarea continutului in acizi ai unui ulei si, in special,
continutul de acizi solubili in apa, susceptibili de a ataca materialele cu care uleiul
 90

intra in contact. Indicele acid are o importanta cu totul speciala in cazul

motocompresoarelor ermetice si ermetice accesibile ale caror izolatii fata de motor sunt
expuse fluxului agentului de racire si uleiului si, deci, a unor eventuali acizi pe care
acesta din urma-i poate contine si la care infasurarile sunt foarte sensibile.
Pentru uleiurile noi care nu sunt intens colorate, neutralizarea se poate face in
prezenta indicatorilor colorati.
g) Indice de saponificare
Se numeste indice de saponificare numarul miligramelor de potasiu KOH consumate
in reactia unui gram de substanta.
Esantionul este dizolvat in metiletilacetona si incalzit in reflux timp de 30 de minute
in prezenta potasiului alcoolic titrat in exces. Potasiul neconsumat dupa incalzire este
dozat de acidul clorhidric.
Indicele de saponificare permite determinarea continutului unui ulei de elemente usor
saponificabile. Orice crestere a indicelui de saponificare in cursul folosirii atesta o
modificare a compozitiei uleiului.
Raportul dintre indicele de neutralizare si indicele de saponificare permite masurarea
starii de imbatrinire a unui ulei.
h) Cenusile
Continutul de cenusi al unui ulei corespunde sumei reziduurilor recuperabile dupa
arderea totala a acestui ulei. Un ulei mineral fiind o substanta organica pura, arde
normal fara sa lase reziduuri, ceea ce face ca continutul in cenusi sa permita
masurarea cantitatii de impuritati pe care le continea.
In mod practic, cantitatea de incercare este aprinsa si arsa incet dind un reziduu
carbunos care este calcinat intr-un cuptor la 775 C pina la arderea completa a
carbonului.
i) Punct de scurgere (NF T 60-105)
Punctul de scurgere se defineste ca fiind temperatura cea mai scazuta la care un ulei
mai poate sa curga cind este racit in conditii standardizate. Determinarea punctului
de scurgere se face intr-un tub in forma de U in conditii standardizate.
Nu exista nici o relatie intre punctul de scurgere si punctul de solidificare.
Unitatea punctului de scurgere este C la o viteza de urcare in tub de 10 mm/min.
 91

k) Punct de solidificare
Punctul de solidificare se defineste ca fiind temperatura la care inceteaza sa curga in
conditii standardizate. Acest punct de solidificare se situeaza la 3 K sub “Pour Point”
utilizat in mod obisnuit in Marea-Britanie si in Statele Unite.
l) Continutul de apa se exprima in mg/kg (ppm) si nu trebuie sa depaseasca anumite
valori dupa tipul de conditionare (de ex.30 ppm in cazul uleiurilor in bidon).
Plecind de la 100 ppm in masa de apa, rigiditatea dielectrica a uleiului este puternic
redusa.
Determinarea urmelor de apa se poate face prin metoda lui Karl Fischer sau prin
metoda numita prin antrenarea azeotropica a xilenului.
m) Stabilitatea fata de agentii frigorigeni
Testul de stabilitate fata de agentii frigorigeni permite determinarea timpului care se
scurge pina cind, in conditii de incercare, apar primele urme ale produselor de
sinteza. Conditiile de incercare sunt urmatoarele: se lasa sa actioneze timp de 96 de
ore si in prezenta unui exces de aer a agentului de racire la o presiune
corespunzatoare unei temperaturi de + 40 C asupra uleiului la temperatura de + 250
C.
Scopul acestui test este de a putea judeca influenta agentului de racire asupra
uleiului. Intr-adevar, in cazul instalatiilor care functioneaza cu clorofluorocarburi,
exista riscul de a exista reactii chimice care sa determine formarea de produse acide
care provoaca coroziuni. Dar modificarea proprietatilor uleiului pot sa determine si
formarea de ceara, putind merge pina la blocarea detentorului de joasa presiune
(fenomen numit in engleza waxing). Ca alte consecinte, se mai pot aminti riscurile de
floculare si formarea de rasini, pacura si lacuri.
n) Insolubile in R 12
Este vorba de toate elementele unui ulei care se separa dintr-o solutie a uleiului si R
12 cind se raceste pina la punctul de fierbere a amestecului, adica pina la circa - 29
C.
Aceste elemente insolubile se compun in primul rind din parafine, ale caror puncte de
topire sunt variabile. In cazul uleiurilor bogate in rasini, se gasesc, de asemenea,
cantitati mici.
 92

Agentii de racire care dizolva uleiurile actioneaza, cind sunt racite, ca precipitanti de
parafine continute in aceste uleiuri. Si este de inteles ca, intr-o instalatie frigorifica,
aceasta conduce la probleme grave ca, de exemplu, infundarea regulatoarelor de
debit.
p) Defecte de miscibilitate
Defectele de miscibilitate corespund intervalelor de temperatura la care nu exista
miscibilitate totala a doua lichide. Atunci, ne gasim in prezenta a doua straturi de
compozitie variabila. In cazul unui agent de racire, precum R 22 sau R 502 si ulei,
asistam la formarea a doua straturi, unul bogat in agent de racire (de exemplu 95%)
si slab in ulei (5%), altul, supranatant acestuia, bogat in ulei (de exemplu 45%) si
sarac in agent de racire (55%).
Daca uleiul destinat ungerii unui compresor n-ar fi dirijat in afara acestuia,
caracteristicile acestui ulei ar fi cu totul asemanatoare celui utilizat in numeroase
masini. Dar din cauza ca el circula in ansamblul circuitului frigorific, caracteristicile
lui trebuie sa raspunda exigentelor cu totul speciale.
4.2.3.2. Influenta agentului de racire asupra calitatilor uleiului
In afara cazului particular al compresoarelor cu pistoane uscate, toate celelalte
compresoare frigorifice trebuie sa fie lubrifiate supraabundent pentru a avea
siguranta ca functioneaza corect, dar consecinta acestei supralubrifieri este o atragere
a uleiului in afara compresorului, adica in circuitul frigorific.
Acest ulei este antrenat de vaporii agentului de racire de refulare sub forma de
picaturi foarte mici formind aerosolul (adica suspensia particulelor lichide intr-un
mediu gazos), dar si sub forma de vapori.
Cantitatea de ulei atrasa in stare de vapori ramine totusi foarte mica si depinde, nu
numai de agentul de racire, dar si de presiune, temperatura si de tipul uleiului
utilizat.
In cazul uleiurilor minerale parafinice sau naftenice, faza vaporilor poate ea insai sa
se compuna din fractiuni diferite.
Experienta a demonstrat de nenumarate ori ca cantitatea de ulei atrasa era mai
importanta in cazul unui ulei cu viscozitate mica, decit in cazul unui ulei ci viscozitate
mare. S-a putut, de asemenea, verifica ca in cazul instalatiilor fara retur de ulei (ceea
 93

ce este cazul a practic tuturor instalatiilor care functioneaza cu amoniac), uleiul care
se gasea in carcasa se ingorosa incet. Foarte in general, se poate spune ca cu cit
viscozitatea si punctul de inflamabilitate sunt mai mici, cantitatea lui de elemente
usor volatile va fi mai putin importanta, dar, pe de alta parte, ca pentru aceeasi
temperatura de terminare a compresiunii, cantitatea elementelor volatile care
paraseste un compresor care functioneaza cu astfel de ulei va fi mai importanta.
Totusi, in compresoarele frigorifice moderne, cantitatea de ulei atrasa in afara
compresorului cu gazele comprimate ramine foarte mica (in cazul compresoarelor
elicoidale dupa separatorul de ulei bineinteles si in cazul compresoarelor cu piston
plonjor chiar fara separator) si se regaseste la nivelul condensatorului dizolvat in
agentul de racire lichid. Sa precizam ca situatia este similara atunci cind agentul de
racire este amoniacul.
Am spus ca uleiul se regasea dizolvat in agentul de racire, ceea ce fac sa intervina
notiunile de solubilitate si de miscibilitate. Dar ce se intelege prin aceasta ?
Exista solubilitatea unei substante in alta atunci cind aceste substante poseda
proprietatea de a se amesteca intim intre ele pentru a forma o faza unica. Ceasta
solubilitate poate fi de altfel partiala, totala si chiar reciproca.
Termenul solubilitate indica, de asemenea, cantitatea maxima a unui anumit corp
(numit substanta dizolvata) care se poate dizolva, la o temperatura determinata, intr-o
cantitate data a unei alte substante (numita solvent), marime pe care o denumim si
solubilitate la saturatie, in mod general exprimata in grame la litru sau in procentaj
de greutate.
Miscibilitatea se poate defini ca fiind proprietatea pe care o au anumite substante de a
forma amestecuri omogene; din cauza acestei proprietati, lichide diferite se pot
dizolva unul in altul.
In cazul instalatiilor frigorifice, de exemplu, se poate considera solubilitatea uleiului
in agentul de racire si solubilitatea agentului de racire in ulei. Cu alte cuvinte, vom
putea vorbi de miscibilitatea reciproca a agentului de racire si a uleiului sau de
solubilitatea lor reciproca.
Solubilitatea unui agent de racire in ulei este in functie atit de presiune cit si de
temperatura. Cind presiunea creste, cantitatea de agent de racire care poate dizolva
 94

uleiul creste, in timp ce atunci cind creste temperatura, aceasta cantitate scade.
Putem spune deci, ca solubilitatea agentului de racire in ulei creste odata cu
presiunea si scade cu temperatura.
Invers, solubilitatea uleiului in agentul de racire lichid nu depinde decit de
temperatura. Mai precis, miscibilitatea reciproca a uleiului si a agentului de racire
depinde in proportie mai mare sau mai mica de temperatura (conf.mai departe
defectele de miscibilitate).
Continuind sa urmarim parcursul uleiului in instalatie, ajungem, dupa condensator,
la evaporator.
Acolo trebuie sa distingem doua cazuri, deoarece caracteristicile pe care uleiul va
trebui sa le prezinte sunt diferite, in functie de posibilitatea de a fi un evaporator cu
detenta uscata alimentat prin detentor termostatic sau electronic, un evaporator care
functioneaza in regim scufundat sau o instalatie cu recirculare cu separator de lichid
de joasa presiune.
In cazul unui evaporator care functioneaza cu detenta uscata, concentratia uleiului in
agentul de racire variaza in permanenta. La intrarea in evaporator, procentajul de
ulei continut in agentul de racire in faza lichida a agentului de racire nu inceteaza sa
creasca, din cauza ca cantitatea agentului de racire care se vaporizeaza nu inceteaza
sa creasca. La iesirea din evaporator, situatia este aceea care se gaseste acum in
prezenta uleiului saturat de agent de racire, cantitatea de agent de racire pe care o
contine depinzind de presiune si de temperatura. In intrarea evaporatorului, agentul
de racire lichid este inca in masura sa asigure transportul uleiului in timp ce la iesirea
evaporatorului, circulatia uleiului necesita ca viteza vaporilor agentului de racire sa
fie suficienta.
Totusi, in principiu, circulatia uleiului intr-un evaporator cu detenta uscata nu
depinde de solubilitatea uleiului in agentul de racire, ci de viscozitatea uleiului dizolvat
in agentul de racire, precum si de viteza de circulatie a vaporilor agentului de racire in
tuburile evaporatorului.
Figura 126 da un exemplu de evolutie a viscozitatii unui anumit ulei in functie
de presiune si de temperatura.
 95

Fig.126: Exemplu de evolutie a viscozitatii cinematice a unui ulei dat in functie de presiune si temperatura.
Constatam usor in aceasta figura ca la presiune constanta, viscozitatea uleiului creste
foarte repede la temperaturi scazute.
 96

Sa luam exemplul unei instalatii frigorifice care functioneaza cu R 22 si a carei

presiune in evaporator este de 3 bari, ceea ce corespunde unei temperaturi de
vaporizare de - 15 C si sa presupunem ca detentorul ei termostatic este reglat pentru
o supraincalzire de 10 K. Daca ne raportam la figura 126 (cu privire la un ulei din
clasificarea ISO VG 46), constatam ca viscozitatea uleiului va creste brusc de la 20
mm2/s la - 15 C la 200 mm2/s la - 5 C, adica - ceea ce este paradoxal - ca viteza creste
pe aceasta diferenta de temperatura in acelasi timp cu aceasta din urma. Deci, putem
sa deducem pe de o parte ca, contrar la ceea ce am putea crede, viscozitate cea mai
mare a uleiului nu este in punctul cel mai rece al evaporatorului, ci undeva in zona de
supraincalzire (in exemplul nostru la 3 C la o supraincalzire de 18 K) si, pe de alta
parte, ca la incarcare partiala, detentorul functionind cu o supraincalzire mai mica,
conditiile returului uleiului sunt mai bune fiindca viscozitatea lui este mai mica.
In cazul evaporatoarelor care functioneaza in regim scufundat, lor li se adauga aproape
intotdeauna un separator de lichid al carui rol este dublu: pe de o parte, asa cum
indica numele, de a separa fazele de vapori si lichid ale agentului de racire care iasa
din evaporator in stare de vapori umezi pentru ca la compresor sa ajunga numai
vapori uscati si, pe de alta parte sa trimita la compresor, printr-o tubulura speciala,
uleiul care s-a separat prin schimbare de directie sau reducere de viteza in partea de
jos a separatorului. Intr-un astfel de sistem, vaporii uscati ai agentului de racire care
intra in conducta de aspiratie nu contin ulei, in mod normal.
In orice caz, cind o instalatie frigorifica contine evaporatoare care functioneaza in
regim scufundat, la iesirea compresorului se prevede intotdeauna un separator de ulei,
ceea ce face ca, in definitiv, cantitatea de ulei care circula cu agentul de racire in
ansamblul retelei in aval de separator (circa 0,02 % din masa) este mult inferioara
celei care paraseste compresorul. Dar, chiar si in aceste conditii, este necesar ca
putinul ulei care circula in retea sa se intoarca la compresor, sub amenintarea cu
acumularea in evaporator.
Sa consideram un evaporator scufundat in care circula un agent de racire din familia
clorofluorocarbona-tilor. Pentru a pastra echilibrul dorit intre cantitatile de agent de
racire si ulei pe care le contine, trebuie sa prelevam o anumita cantitate de amestec
din evaporator. Daca dorim ca aceasta cantitate sa ramina cea mai mica posibil,
 97

trebuie ca continutul in ulei al agentului de racire din evaporator sa fie cel mai ridicat
posibil. De exemplu, daca continutul de ulei al amestecului este de 2%, recuperarea
unui kg de ulei va necesita circularea a 50 kg de amestec in rectificator (fig.131) pe
cind la procentajul de ulei de 4%, va fi suficienta circularea a 25 kg de amestec.
Totusi, fortind procedeul, ne vom lovi repede de doua probleme:
- pe de o parte, indata ce concentratia de ulei devine foarte importanta, schimburile
termice din evaporator scad considerabil si se formeaza spuma;
- pe de alta parte, in cazul lui R 22 si a lui R 502, exista demiscibilitate a uleiului si a
agentului de racire, ceea ce inseamna ca se formeraza doua straturi, unul compus
dintr-o mare cantitate de agent de racire si de destul de putin ulei, celalalt
supranatant acestuia, din cauza densitatii mai mici a uleiului, compus din ulei si agent
de racire in cantitati apropiate. Uleiul care supranateaza impiedica mai mult sau mai
putin partial sa fenomenul de vaporizare sa se deruleze normal si, in plus, este si
uleiul care lipseste din compresor.
In cazul lui R 12, problema nu se pune din cauza ca uleiurile necongelabile sunt
miscibile in toate proportiile si la toate temperaturile cu acest agent de racire.
Aparitia celor doua faze in cazul lui R 22 si a lui R 502 provin dintr-o lipsa de
miscibilitate a agentului de racire si a uleiului. Aceasta lipsa de miscibilitate depinde
de agentul de racire folosit, de tipul uleiului si de temperatura.
Pentru un agent de racire si un ulei date, se poate trasa o curba numita curba limita
de solubilitate facind sa apara, in functie de temperatura si de proportiile amestecului,
doua zone, una de miscibilitate totala, cealalta de miscibilitate partiala.
Figura 127 da exemplul unei astfel de curbe in cazul lui R 22 si a unui ulei mineral.
Se constata ca deasupra virfului curbei, adica la o temperatura de peste circa + 3 C,
R 22 si uleiul sunt miscibile in toate proportiile.
Sa plecam de la cazul in care temperatura ar fi de - 10 C si sa ne imaginam ca
proportia de ulei dizolvat in agentul de racire creste incet. La un procentaj de 8% din
masa, se atinge curba limita din stinga.
Aceasta inseamna ca sub o concentrare de 8% ne gasim in prezenta unui amestec
omogen, dar ca plecind de la 8%, adica atunci cind procentajul de ulei continua sa
creasca, exista aparitia unui al doilea strat al carui compozitie este data in punctul de
 98

intersectie al izotermei - 10 C cu curba limita din dreapta. In cazul figurii 127,

putem citi ca procentajul de ulei continut in acest al doilea strat va fi de 44%, ceea ce
explica de ce vorbim atunci de faza bogata in ulei.
Pentru o temperatura de - 10 C, nu putem deci avea amestec total omogen de R 22 si
ulei atunci cind concentratia acestuia din urma este cuprinsa intre 8% si 44%.
Pentru a fi cit de cit siguri ca tot uleiul se va intoarce la compresor, vom
cerceta mai degraba uleiurile al caror lipsa de miscibilitate - la temperaturile
de vaporizare dorite - nu va incepe decit la cel mai risdicat posibil continut de
ulei al agentului de racire, adica la cel putin 3% din masa (valorile curbei din
stinga pentru temperatura dorita).
 99

Fig.127: Curba limita a solubilitatii unui ulei mineral in R 22.

Viscozitatea amestecurilor de ulei si de agent de racire nu poate fi cunoscuta decit cu
ajutorul nomogramelor ca aceea din figura 128. Aceasta nomograma descrie
comportamentul unui ulei necongelabil din comert in prezenta lui R 22. Punerea la
punct a unei astfel de diagrame necesita foarte numeroase masurari ale masei
 100

volumice, a viscozitatii si a tensiunii vaporilor la diferite concentratii ale lui R 22 in

amestec.
Partea inferioara a diagramei da compozitia amestecului in functie de temperatura si
de presiune, in timp ce viscozitatea lui este indicata in partea superioara. Astfel, de
exemplu, pentru conditii de functionare care corespund unei temperaturi de 55 C si
unei presiuni de 8,5 bari, continutul de R 22 al amestecului va fi de 10% din masa.
Pentru aceasta concentratie, diagrama superioara da o viscozitate a amestecului de
9,1 mm2/s fata de 22 mm2/s pentru ulei pur la 55 C, adica o scadere de mai mult de
jumatate.
Pentru un acelasi tip de evaporator, situatia ar fi diferita daca agentul de racire
clorofluorat ar fi inlocuit cu amoniac. Atunci cind temperatura este sub 0 C,
amoniacul lichid nu se mai poate practic dizolva in ulei. Aceasta inseamna, deci, ca
scaderea presiunii amestecului de amoniac si de ulei care are loc in detentor se
insotesc de o separare a uleiului pentru ca temperatura trece simultan de la o valoare
pozitiva la o valoare negativa.
Din fericire, masa volumica a uleiului (circa 0,9 kg/dm 3) este superioara celei a
amoniacului lichid (circa 0,7 kg/dm 3) la temperaturi de vaporizare obisnuite. Rezulta,
deci, ca uleiul se depune la fund, amoniacul fiind supranatant acestuia, si ca il putem,
deci, evacua usor in locul cel mai potrivit, cu conditia, totusi, ca fluiditatea lui sa fie
suficienta.
In rezumat, caracteristicile fizice principale pe care un ulei necongelabil trebuie sa le
prezinte sunt urmatoarele:
- viscozitatea lui va trebui sa fie suficienta pentru a permite lubrificarea corecta a
compresorului la temperaturi de 40 la 50 C,
- in cazul agentilor de racire clorofluorati, va trebui in plus:
- ca miscibilitatea lui cu agentul de racire sa fie satisfacatoare la temperatura
de vaporizare, dar, in schimb,
- ca miscibilitatea lui sa fie redusa la temperatura carcasei compresorului,
precum si separatorul de ulei;
- in cazul amoniacului, ca fluiditatea lui sa fie suficienta la temperatura joasa si
viscozitatea lui ridicata la 40 C.
 101

In prezent, gasim pe piata diferite tipuri de uleiuri necongelabile, ale caror

caracteristici le permit sa asigure din plin rolul pe care il asteptam de la ele intr-o
instalatie frigorifica.
Temperaturile limita de intrebuintare a acestor uleiuri diferite, in functie de regimul
de functionare al evaporatorului si a agentului de racire utilizat, sunt date in tabloul
19.
Tabloul 19: Temperatura de intrebuintare a uleiurilor in functie de categoria
lor.
Categoria uleiului Temperatura limita (C)
Evaporator cu Evaporator in
detenta uscata regim scufundat
H-CFC NH3 H-CFC NH3
CFC CFC
Uleiuri minerale - 45 - 40 - 30 - 40
Uleiuri semisintetice (amestec de uleiuri - 40 - - 50 - 25
minerale si de alchili-benzeni)
Uleiuri sintetice, alchili-benzeni - 45 - - 70 -
Uleiuri sintetice, poliolefine sau SHC - 50 - 50 - - 50
(Synthesided Hydro Carbon)
Amestec de poliolefine si de alchili benzeni - 40 - - 35 -
102
 103

Fig.128: Nomograma de calcul al viscozitatii amestecurilor de ulei mineral si de R 22 in functie de

temperatura si de presiune.
Tabloul precedent arata ca alegerea unui ulei necongelabil trebuie sa se faca in
functie de parametrii precisi. Vom remarca ca uleiurile minerale convin in toate
cazurile pentru ca temperatura de vaporizare nu scade sub - 30 C. Ramine, totusi, sa
verificam in fiecare caz particular daca caracteristicile uleiului selectat sunt bine
adaptate conditiilor de functionare a compresorului.
Acest ultim control este, in definitiv, selectia unuia dintre uleiuri, ele fiind
considerabil ameliorate dupa introducerea clasificarii ISO a uleiurilor (conf.#
4.2.3.1), fabricantii fiind din ce in ce mai numerosi in a indica viscozitatea uleiului lor
prin sigla VG 15, VG 22 etc.
Totusi, o astfel de clasificare nu da nici o informatie asupra scaderii viscozitatii
uleiului in functie de procentajul agentului de racire dizolvat. Atunci, trebuie sa ne
referim la indicatiile fabricantului date sub forma de nomograme, precum cea din
figura 128.
4.2.3.3. Circulatia uleiului
In fapt, functionarea compresorului necesita o lubrificare suficienta pentru a se
derula corect. Dar, daca vrem sa evitam ca uleiul sa nu se scurga odata cu agentul de
racire refulat in ansamblul sistemului, ar trebui sa prevedem dispozitii tehnice mult
prea complexe si, deci, oneroase. Prin urmare, preferam sa folosim uleiuri ale caror
caracteristici sunt cele care pot migra in interiorul circuitului fara inconveniente, cu
conditia de a lua, intre timp, masurile care se impun.
Sa observam, in trecere, ca prezenta unei cantitati mici de ulei in circuit poate
prezenta anumite avantaje, precum acela de a ameliora schimburile termice.
Cantitatea de ulei care se intoarce in compresor, fie dupa ce a traversat tot sistemul,
fie dupa ce a fost recuperat printr-un separator de ulei sau separator de lichid,
trebuie sa fie egala cu cantitatea de ulei atrasa in afara compresorului prin conducta
de refulare. Altfel, vor surveni, mai devreme sau mai tirziu, diverse probleme, fie la
nivelul compresorului, prin pierdere de ulei, care determina o sublubrificare, fie la
nivelul condensatorului si, mai ales, al evaporatorului, ca urmare a unei acumulari
nedorite.
 104

Intr-o instalatie care nu contine decit un compresor, un condensator si un evaporator

dotat cu un detentor termostatic, returul uleiului este in mod normal dintre cele mai
simple si perfect asigurat atunci cind alegerea lui este bine adaptata instalatiei si
dimensionarea conductelor este corecta. Uleiul este, de fapt, transportat de fluxul
agentului de racire in circulatie: la inceput din compresor la condensator cu gazele de
inalta presiune, apoi de la condensator la evaporator prin detentorul termostatic cu
agentul de racire lichid si, in fine, de acolo la compresor odata cu vaporii aspirati.
Desigur, am presupus ca tehnologia evaporatorului ar favoriza returul uleiului si nu
ar constitui o piedica, asa cum se intimpla uneori.
In cazul instalatiilor frigorifice care contin mai multe compresoare care functioneaza
in paralel, intoarcerea uleiului este in mod clar mai delicata.
Motivul principal consta, in principiu, in aceea ca acest tip de instalatie este destinat
sa functioneze cu incarcare partiala, ceea ce pune doua probleme, una cu privire la
variatia vitezei de circulatie a vaporilor si cealalta repartizarea uleiului intre diferitele
compresoare. Daca reprezentam ca atragerea peliculei de ulei prin vaporii de agent
de racire se face la suprafata interna a conductelor in maniera unei miscari
ondulatorii, intelegem mai bine necesitatea pentru ca vaporii sa fie animati de o viteza
minima sub care nu trebuie sa scada, chiar si la incarcare partiala.
In plus, nu trebuie sa pierdem din vedere ca viteza vaporilor agentului de racire nu
este aceeasi pe tot tronsonul conductei si ca ea scade in vecinatatea peretelui, ca
urmare a frecarilor. Acest gradient al vitezei este mult mai marcat in cazul
conductelor cu diametru mare, ceea ce face ca transportul uleiului sa aiba nevoie de
viteze mai mari ale vaporilor.
Asadar, trebuie sa tinem seama ca, la incarcare partiala, cantitatea de ulei
care se misca prin circuit este mai importanta decit la incarcare plina.
Pelicula de ulei se ingroasa la suprafata interna a peretilor si in segmentele
orizontale ale conductelor se formeaza veritabile santuri. Acest surplus de
ulei din retea trebuie, deci, sa poata sa fie compensat la nivelul
compresoarelor.
 105

Fig.129: Viteza minima a vaporilor agentului de racire in conductele de aspiratie ascendente.

Pentru a face asta, este necesar, fie sa nu utilizam, inca de la plecare, decit
compresoare ale caror carcasa contine o cantitate suficient de mare de ulei pentru
treapta acestui caz din figura - dar aceasta nu se intimpla la numeroase compresoare
- fie de a prevedea un rezervor-tampon de ulei montat la alegere in partea de joasa
presiune sau in partea de inalta presiune.
In toate instalatiile frigorifice care contin mai multe compresoare, uleiul care se
intoarce la compresoare trebuie sa fie repartizat uniform intre ele pentru a mentine
nivelul lor de origine.
Prima masura care se impune consta in a pozitiona conductele de aspiratie in mod
simetric in raport cu compresoarele, dar, in general, aceasta nu este suficient.
Constructorii dau si ei diferite alte posibilitati.
Una dintre ele este de a prevedea conducte colectoare de aspiratie chiar in amonte de
compresoare si in care, uleiul se aduna inainte de a fi dozat catre fiecare compresor,
 106

in functie de ceea ce-i revine. Acest sistem permite, deci, de a nu trimite fiecarui
compresor, decit aceeasi cantitate de ulei cu aceea care a fost atrasa la refulare.
O alta posibilitate consta in a utiliza sepoaratoare de ulei plasate pe conducta de
refulare a fiecarui compresor sau un singur separator montat pe conducta de refulare
comuna (fig.130). Uleiul recuperat este trimis spre un rezervor-tampon mentinut la o
presiune intermediara situata la 0,5 pina la 1,5 bari deasupra presiunii de aspiratie.
Repartizarea acestui ulei catre diferitele compresoare in functie de nevoile lor este
asigurata de regulatoare de nivel al uleiului pe fiecare compresor sau de un regulator
cu flotor care comanda un robinet magnetic pe conducta de ulei.
Am vazut in paragraful 2.4.2 ca evaporatoarele care functioneaza in regim scufundat
cu un agent de racire clorofluorurat, precum si separatoarele de lichid de joasa
presiune ale instalatiilor cu recirculare, erau concepute in asa fel ca uleiul sa nu se
intoarca la compresor prin conducta de aspiratie cu vaporii agentului de racire.
Trebuie, deci, sa prevedem o alta posibilitate de intoarcere a uleiului la compresor si,
in acest scop, folosim un rectificator de ulei.
Principiul unui astfel de aparat ramine acelasi, in ciuda diferitelor modele care exista
si se bazeaza pe urmatoarele consideratiuni: cantitatea uleiului care intra in
evaporator (sau in separatorul de joasa presiune) cu agentul de racire lichid poate sa
fie estimata la 100 ppm, adica 0,01% din masa. Daca admitem, de altfel, ca
concentratia de ulei a evaporatorului ar putea atinge maximum 3,0%, adica
de 300 de ori mai mult, echilibrul intre cantitatea de ulei care ajunge si cea
care pleaca din compresor va fi stabilit indata ce vom preleva din evaporator
a 1/300-a parte din masa amestecului de agent de racire si de ulei injectat.
 107

Fig.130: Sistem de reglare a nivelului uleiului mai multor compresoare care functioneaza in paralel (AC &
R).
Evaporatorul contine, asadar, in permanenta a anumita cantitate de ulei de care
trebuie sa se tina cont la umplerea initiala.
Dat fiind ca, in afara de cazul compresoarelor elicoidale, agentul de racire nu trebuie
in nici un caz sa parvina la compresor in stare de lichid, agentul de racire lichid
trebuie sa fie vaporizat in prealabil, operatiune care se face intr-un rectificator.
Este un aparat, aici de tip cu incalzire electrica, reprezentat in figura 131. Principiul
lui de functionare este urmatorul:
stratul superficial de ulei si de agent de racire(strat bogat in ulei) care supranateaza
la suprafata agentului de racire (sarac in ulei) din evaporator este prelevat partial, in
permanenta sau la intervale regulate in regim de mers constant, pentru a fi trimise
intr-un rectificator prin intermediul unei tevi care are un robinet de gituire blocat in
 108

pozitie de deschidere, avind o supapa anti-retur care are un orificiu care lasa sa
treaca amestecul lichid de ulei si de agent de racire.
Cind nivelul de amestec din butelia de rectificare atinge un anumit prag, rezistenta de
incalzire se pune in miscare, ceea ce are ca efect vaporizarea agentului de racire si,
deci, degajarea uleiului. Vaporii agentului de racire intra in evaporator pe drumul
invers, deschizind in trecere supapa anti-retur; indata ce volumul de gaz devine prea
mic, supapa se reinchide si ciclul nu va reincepe decit atunci cind presiunea statica
din evaporator va fi preponderenta din nou. In acest timp, uleiul este trimis la
compresor din ordinul unui regulator de nivel al uleiului din carcasa, care comanda
deschiderea sau inchiderea unui robinet magnetic. Temperatura de incalzire este
mentinuta la circa + 50 C datorita unui termostat plasat in fundul rectificatorului,
aceasta temperatura fiind aproape identica cu cea a uleiului din carcasa
compresorului.
In anumite cazuri, rezistenta electrica de incalzire este inlocuita cu o serpentina in
care circula agent de racire lichid sau gazos cald.
Acelasi principiu de retur al uleiului poate fi utilizat cu evaporatoare care
functioneaza cu amoniac si uneori acest sistem este folosit chiar si in cazul
compresoarelor elicoidale.
In compresoarele cu pistoane pentru amoniac, caracteristicile acestui agent de racire
sunt astfel incit temperaturile de la sfirsitul compresiunii sunt superioare celor ale
compresoarelor care functioneaza cu agenti frigorigeni clorofluorurati. Rezulta ca
solicitarile termice ale uleiului sunt si mai mari.
 109

Fig.131: Rectificator de ulei al unui evaporator care functioneaza in regim scufundat asigurind extragerea
agentului de racire din ulei prin vaporizare (a agentului de racire).
Cind intr-o instalatie frigorifica, presiunea de vaporizare este mai mica decit
presiunea atmosferica, aproape intotdeauna intra putin aer, ceea ce face sa nu se
poate evita in totalitate formarea de depozite carbunoase.
La care trebuie adaugat ca incarcarea evaporatoarelor cu amoniac contine aproape
intotdeauna 1 la 2% de apa, ceea ce face ca intr-un mediu foarte alcalin, uleiurile au
tendinta sa se saponifice.
Uleiurile necongelabile care au servit intr-o instalatie frigorifica cu amoniac pot fi
 110

usor reutilizate. Pentru aceasta, uleiul extras manual trebuie sa fie incalzit intr-un
regenerator, apoi sa suporte o filtrare inaintata.
4.2.3.4 . Aramirea unei instalatii frigorifice
Consideratiile noastre asupra uleiului din circuitul frigorific nu ar fi complete daca
nu am mentiona fenomenul de aramire bine cunoscut de toti instalatorii. Prin
aramire se intelege precipitarea cuprului in migratie prin instalatie pe diferite
suprafete din otel sau din fonta, in special in compresor pe piesele in miscare precum
picotii, supapele sau garnitura de etanseizare.
Aramirea lagarelor, de exemplu, poate reduce jocurile in asa fel incit suprafetele
metalice vin in contact, ducind rapid la deteriorarea lor. La fel, privitor la garniturile
de etansare si cuzineti.
Este inexact sa se creada, cum se intimpla in mod frecvent, ca prezenta umiditatii
intr-un circuit frigorific este singura raspunzatoare de fenomenul de aramire. Desi
solubilitatea cuprului in ulei creste in acelasi timp cu continutul de umiditate, care
este responsabila de hidroliza agentilor frigorigen clrofluorurati - aceasta este chiar
conditia - ceea ce da deseori nastere fenomenelor de aramire, nu este mai putin
adevarat ca aceste reactii pot fi declansate si de diverse impuritati continute de ulei.
Mecanismul de aramire trece prin ulei, nu prin agentul de racire, si cuprul trebuie
dizolvat in ulei pentru ca sa apara aramirea.
Uneori judecam pe nedrept anumite depozite de cupru, in special de la suprafata
garniturilor rotative de etansare, ca rezultat al unui fenomen de aramire.
Diagnosticul se dovedeste deseori delicat si in caz de greseala duce la luarea de
masuri, cel mai adesea, neadecvate.
Atunci trebue sa recurgem la analiza chimica in laborator, pe baza luarilor de
incercari.
Dar, aqtunci trebuie luate masuri speciale si, intre altele, sa nu se utilizeze decit
tuburi perfect deshidratate, operatiunea trebuind sa se faca la adapost de aerul
ambiant.
Principala contra-masura ce trebuie luata pentru a evita dezvoltarea unui fenomen de
aramire consta in a schimba uleiul in mod frecvent, inocuind des cartusul filtrului
deshidrator.
 111

Acest cartus trebuie, de altfel, sa fie inlocuit chiar si atunci cind nu umiditatea sta la
originea fenomenului de aramire, fiindca se stie ca filtrul retine si alte produse
nedorite, precum acizii si rasinile.
In ceea ce priveste instalatiile care functioneaza cu amoniac, ele nu pot fi supuse
fenomenelor de aramire, dat fiind ca ele nu contin in, mod normal, decit conducte din
otel.
4.2.4. Controlul absentei aerului
Cind vorbim, in continuare, despre aer in circuitul frigorific si despre dezaerare, nu
va fi vorba numai de aer, dar si despre toate celelalte gaze necondensabile, de
exemplu hidrocarburi sau carburile de azot (provenind de la incercarile de punere in
presiune).
Prezenta aerului in circuitul frigorific poate rezulta din diferite cauze:
- poate fi vorba de aer rezidual datorat unei trageri in vid insuficient inaintat,
- dar poate fi vorba si de aerul care a intrat in instalatie:
- fie in timpul lucrarilor de intretinere sau de reparatii,
- fie prin intermediul neetanseitatilor flaselor, presgarniturilor robinetilor etc. in
cazul instalatiilor frigorifice a caror presiune de functionare a partii de joasa
presiune este mai mica decit presiunea atmosferica.
In privinta gazelor incondensabile, ele provin, in general, din descompunerea
agentului de racire si a uleiului.
4.2.4.1. Consecintele intrarii aerului in circuitul frigorific
Aerul care a intrat intr-o instalatie frigorifica este aspirat de compresor si refulat in
condensator la fel ca si vaporii agentului de racire.
Totusi, datorita, intre altele, actiunii regulatorului de debit al agentului de racire,
circuitul este reglat in asa fel incit agentul de racire care paraseste condensatorul este
in stare lichida. In consecinta, aerul este retinut in condensator si in rezervorul de
lichid. Este, deci, usor de inteles ca el se acumuleaza pe masura ce intra prin
neetanseitatile sus mentionate.
Sa ne reamintim ceea ce zice legea lui Dalton (# 1.6.3.1), adica in prezenta unui
amestec de gaze, presiunea totala a amestecului este egala cu suma presiunii partiale a
diferitilor componenti. Aceasta lege ramine valabila in cazul unui circuit frigorific si,
 112

atunci, avem:
ptot = p1 + p2
cu
ptot = presiunea totala a amestecului gazos
p1 = presiunea partiala a agentului de racire gazos,
p2 = presiunea partiala a aerului (si a altor gaze necondensabile).
Putem, deci, sa conchidem ca prezenta aerului in circuit mareste presiunea totala in
condensator (citita pe manometru) cu o valoare egala cu presiunea sa partiala.
De unde consecintele urmatoare:
- cresterea cantitatii de energie absorbita de compresor; de fapt, aceasta din urma
trebuie sa asigure nu numai comprimarea vaporilor agentului de racire la presiunea
de condensare, dar in plus pe cea a aerului;
- scaderea productiei frigorifice; din cauza presiunii mai mari de la sfirsitul
comprimarii, randamentul volumetric scade (conf.# 1.9.4) si prin urmare si masa
agentului de racire in circulatie si deci, scade si productia frigorifica;
- cresterea temperaturii de la sfirsitul comprimarii; atunci, compresorul si agentul de
racire pot fi solicitate dincolo de limitele lor normale de intrebuintare si uleiul suporta
constringeri termice anormale;
- scaderea schimburilor termice in condensator; formarea pungilor de aer, cu totul
special in zonele moarte ale condensatoarelor multitubulare, reduc in mod notabil
suprafata eficace a schimburilor.
Din toate cele spuse, se poate trage usor concluzia necesitatii de a evacua tot aerul
care s-ar putea acumula in condensator.
4.2.4.2. Cum se detecteaza prezenta aerului intr-un circuit frigorific
Desi destul de aproximativa, prima posibilitate de control a prezentei aerului intr-un
circuit frigorific consta in a compara, pe de o parte temperatura de saturatie
(temperatura de condensare) citita la manometrul de inalta presiune, cu temperatura
apei de racire (sau a aerului de racire) la intrarea condensatorului. Presiunea (deci
temperatura) trebuie sa fie masurata pe cit posibil direct pe condensator, pentru a se
evita luarea in seama a pierderii de incarcare (la originea unei scaderi de
temperatura) din conducta de refulare.
 113

Aceste doua valori sunt apoi comparate cu cele care au servit la determinarea
instalatiei (fie, de exemplu, o diferenta de 7 K in cazul unei raciri cu apa si 12 K cu
aer). In caz de diferenta importanta si deci suspecta, trebuie refacute masurari mai
precise pentru a se asigura de realitatea primelor masurari.
O diferenta mare de temperatura intre apa si aerul de racire si temperatura de
condensare poate, totusi, sa rezulte din alte cauze, intre care:
- suprafete de schimb imbicsite sau
- debitul prea mic al apei sau al aerului de racire.
Pentru a detecta prezenta aerului intr-un circuit frigorific, se pot utiliza si metode
mai fine.
Prima dintre ele consta in oprirea compresorului si inchiderea robinetilor de oprire in
amonte de condensator si in aval de rezervorul de lichid, lasind sa circule apa sau
aerul de racire.
Orice manometru montat pe condensator si care contine o scala corespunzatoare
agentului de racire trebuie sa indice atunci aceeasi temperatura ca aceea a
termometrului pentru apa sau aerul de racire. Daca indicatia manometrului acuza o
diferenta de temperatura mai mare cu 2 K, putem deduce prezenta aerului in
condensator.
In a doua metoda, temperatura de saturatie indicata de manometrul de inalta
presiune (montat tot acolo daca este posibil pe condensator), trebuie sa fie practic
egala cu cu temperatura agentului de racire lichid la iesirea din condensator sau din
rezervorul de lichid, la subracire aproape de ordinul a 2 la 3 K. Daca, tot acolo,
diferenta de temperatura este mai mare, practic este sigur ca condensatorul contine
aer.
Aceasta ultima metoda nu este intotdeauna aplicabila in cazul condensatoarelor de
racire cu aer. Acestea sunt deseori situate destul de departe de compresoare si, prin
urmare, de transportul uleiului si de atenuarea pulsatiilor din conducta de refulare,
trebuind sa tinem cont de o scadere de temperatura de 2 K in conducta de refulare,
care rezulta din pierderile de incarcare care au loc. Si, in plus, pentru motive
constructive, subracirea agentului de racire lichid condensat care are loc in cazul
condensatoarelor cu racire cu aer este mai importanta decit in cazul condensatoarelor
 114

multitubulare cu racire cu apa. Or, aceasta subracire trebuie sa fie estimata si acesta
nu este un lucru usor.
4.2.4.3 . Dezaeratoare
Consideratiile precedente permit deducerea ca evacuarea aerului dintr-o instalatie
frigorifica nu se poate face decit plecind de la partea de inalta presiune.
Vaporii agentului de racire intra in condensator amestecati cu o cantitate mica de aer
si pe masura ce se produce condensarea, concentratia de aer a amestecului gazos
rezidual nu inceteaza sa creasca. Asadar, la iesirea condensatorului si in rezervorul de
lichid concentratia de aer este cea mai mare.
Intelegem ca este foarte necesara echiparea cu dispozitive de dezaerare a tuturor
instalatiilor a caror parte de joasa presiune functioneaza la o presiune inferioara
presiunii atmosferice (adica t0 < - 41 C in cazul lui R 22 si t0 < - 34 C in cazul
amoniacului).
Amplasarea dispozitivului de degazare trebuie sa fie determinata inca din faza de
proiect.
In cazul condensatoarelor multitubulare, aceasta amplasare se va situa, daca se poate,
cit mai departe posibil de intrarea vaporilor agentului de racire, adica, in general, la
nivelul tubulurii de iesire a agentului de racire lichid, dar bineinteles in partea de sus.
Dar plecarea tubulurii de dezaerare se poate face si pe rezervorul de lichid.
In cazul condensatoarelor de racire cu aer si a condensatoarelor evaporatoare,
racordul dispozitivului de dezaerare se poate face la nivelul colectorului de lichid sau,
ca mai inainte, pe rezervorul de lichid.
Orice dispozitiv de dezaerare se compune, in principal, dintr-un schimbator de
caldura si un ansamblu de armaturi. Amestecul de aer si de agent de racire este racit
aici cel mai posibil sub presiunea de condensare pentru a scadea presiunea partiala a
agentului de racire si a reduce pierderile de agent racitor care, altfel, ar putea scapa
sub forma de gaz cu aerul.
Cum sistemele de dezaerare nu sunt necesare decit in cazul instalatiilor in care
presiunea de evaporare este destul de mica, se profita exact de temperatura de
evaporare pentru a raci amestecul de agent de racire si de gaze necondensabile.
Figura 132 reprezinta un dispozitiv de dezaerare in care racitorul este format dintr-
 115

un schimbator de caldura multitubular. Amestecul de aer si de agent de racire gazos

necondensat care provine din condensator, circula prin tuburile schimbatorului, in
timp ce agent de racire lichid prelevat dupa detentor (tubulura 4), deci la presiunea
de vaporizare, circula in manta, intre tubururi si virola. Vaporizarea acestui agent de
racire asigura condensarea si separarea agentului de racire care circula in tuburi,
care este reinjectat in amonte de detentor sau in rezervorul de lichid (tubulura 5). In
ceea ce priveste vaporii agentului de racire care rezulta din vaporizarea in virola, ei
sunt reinjectati la iesirea evaporatorului. Aerul rece debarasat de cea mai mare parte
a agentului de racire este, la rindul lui, evacuat in exterior prin intermediul unei
supape de evacuare automata si a unui tub care plonjeaza intr-un recipient umplut cu
apa, ceea ce permite un control vizual al dezaerarii.
Pe piata exista ansambluri de dezaerare complet automate, care functioneaza pe
acelasi principiu si gata pentru a fi racordate. Intrucit condensatorul si rezervorul de
lichid sunt foarte indepartate de compresor (compresoare), se pot folosi folosi sisteme
de dezaerare echipate cu o mica masina frigorifica autonoma.
Cind intr-o instalatie frigorifica care nu contine sistem de dezaerare intra aer, aerul
trebuie evacuat manual la punctul cel mai de sus al condensatorului, compresoarele
trebuind sa fie oprite. Dar atunci, condensatorul trebuie sa fie racit, ceea ce necesita
sa se lase sa circule apa sau aer de racire.
Inconvenientul major al acestui ultim sistem de degazare manual rezulta mai
ales din evacuarea agentului de racire in atmosfera. Si chiar daca
prevedeam un dispozitiv de aspiratie, n-ar fi posibil sa reducem volumul
evacuarilor, deoarece nu am putea sa scadem suficient temperatura
vaporilor agentului de racire pentru a-I lichefia.
 116

Fig.132: Sistem de dezaerare al unui circuit frigorific.

1 - Intrarea in condensator a vaporilor de agent de racire si de aer; 2 - Tubulura de plecare spre
schimbatorul de caldura a aerului si a agentului de racire necondensat; 3 - Iesirea din condensator a
agentului de racire lichid; 4 - Intrarea in schimbatorul de caldura a agentului de racire lichid destins, deci
preluat intre detentor si evaporator. 5 - Iesirea din schimbatorul de caldura a agentului de racire condensat
recuperat si reinjectat in amonte de detentor; 6 - Iesirea din schimbatorul de caldura a vaporilor de agent de
racire reinjectati la iesirea din evaporator; 7 - Evacuarea aerului.

4.2.4.4. Exemplu de degazare a unei instalatii frigorifice cu sau fara

dezaerator
Exemplul urmator, simplificat in mod voluntar, ne va permite sa intelegem diferenta
care exista din cauza ca dezaerarea se face cu sau fara dispozitiv special.
Exemplu:
Fie un circuit frigorific in care a intrat aerul. Presiunea masurata in in condensatorul
multitubular (al carui volum dintre tuburile prin care circula apa de racire si virola
este de 100 l) cu ajutorul unui manometru este de 14,3 bari, scala temperaturii acestui
 117

manometru indicind o temperatura aparenta de condensare t c = 40 C. Temperatura

lui R 22 lichid din conducta condensatilor (intre condensator si rezervorul de lichid)
este tu = 35 C, careia-i corespunde, dupa tabelele de vapori sau o diagrama h, lg p, o
presiune reala de condensare p 0 = 13,5 bari.
Putem, deci, deduce ca presiunea partiala a aerului din condensator este
pa = pt - pc,
pt fiind egala cu presiunea totala din condensator.
Asadar, in cazul nostru avem:
pa = (14,3 + 1,0) - 13,5 = 1,8 bari.
Prin urmare, suntem in prezenta unei instalatii frigorifice in care a intrat un anumit
volum de aer exterior V2 la temperatura T2 = (273 + 20) = 293 K si la presiunea p 2 =
1,013 bari, care volum de aer ocupa in prezent un volum V 1 = 100 l la presiunea p1 =
1,8 bari si la temperatura T1 = 273 + 35 = 408 K.
Ecuatia caracteristica a gazelor perfecte (# 1.3.3) ne permite, asadar, sa calculam
volumul V2 de aer care a intrat in instalatie, adica:
p1 T2
V2 = V1 x ----- x -----
p2 T1

1,8 293
V2 = 100 x ------- x -----
1,013 308
V2 = 169 l.
Pentru a dezaera condensatorul fara dispozitiv special de dezaerare, ar trebui sa
izolam condensatorul, sa scadem presiunea si sa facem vid.
Or, la presiunea efectiva de condensare p c = 13,5 bari corespunzatoare unei
temperaturi de condensare efectiva de 35 C, volumul masic al vaporilor agentului de
racire este v” = 17,3 l/kg.
Putem, deci, sa deducem ca cei 100 l din condensator contin:
100
----- = 5,78 kg de R 22.
17,3
Deci, aceasta masa de agent de racire este evacuata in exterior in timpul dezaerarii
manuale.
 118

Sa presupunem, in prezent, ca dezaerarea se face cu ajutorul unui dispozitiv automat

care contine un schimbator de caldura si ca temperatura de vaporizare fiind t 0 = - 40
C, este posibil sa se raceasca amestecul de agent frigorige gazos si de aer la - 30 C.
Sa ne imaginam, pe de alta parte, ca acest amestec s-ar fi acumulat in dezaerator.
Presiunea care domneste aici este aceeasi ca mai inainte, adica 14,3 + 1,0 = 15,3 bari.
Daca amestecul este racit la temperatura de - 30 C (T3 = 273 - 30 = 243 K), tabelul
vaporilor sau diagrama h, lg p a lui R 22 ne da:
- o presiune de saturatie pS a lui R 22 de 1,64 bari si
- o masa volumica v” a vaporilor de R 22 de 135,9 kg.
Asadar, se poate calcula presiunea partiala a aerului pa din dezaerator, astfel:
pa = 15,3 - 1,64 = 13,66 bari.
In ce priveste cei 169 l de aer exterior (V 2) la temperatura T2 de 293 K si la presiunea
p2 de 1,013 bari, ei ocupa in prezent un volum V3 la temperatura T3 de 243 K si la
presiunea p3 = pa = 13.66 bari, astfel:
p2 T3
V3 = V2 x ----- x -----
p3 T2
1,013 243
V3 = 169 x ------- x -----  V3 = 10,4 l.
13,66 293
Cum vaporii agentului de racire ocupa acelasi volum si masa lor volumica este de
135,9 l/kg, putem deduce ca masa agentului de racire corespunzator este de:
10,4
------- = 0,076 kg.
135,9
In concluzie, folosirea unui dispozitiv de dezaerare cu schimbator de caldura permite
reducerea in mod considerabil (in cazul nostru de 98,6%) cantitatea agentului de
racire evacuat in atmosfera, ceea ce raspunde perfect spiritului legislatiei asupra
protectiei mediului.