2.9.

Monitorizarea
Pentru a verifica daca cerintele de mai sus sunt îndeplinite, trebuie implementate sisteme de
monitorizare şi proceduri specifice.
Principala activitate constă în monitorizarea volumelor de gaze injectate şi extrase, presiunile de
înmagazinare şi determinarea distribuţiei spaţiale a fazei gazoase (împrăştierii fazei gazoase în
spaţiu).
Sistemul de monitorizare instalat trebuie utilizat de operator în mod regulat pentru a
controla comportarea şi etanşeitatea depozitului.
Pentru monitorizarea depozitului sunt măsurate regulat presiunile stabilizate din capul de
erupţie de la sondele de exploatare şi observare. Pentru controlul comportării depozitului aceste
presiuni pot fi transformate în presiuni de adâncime. În plus este recomandat să se execute teste de
presiune de fluid în scopul verificării presiunilor de înmagazinare şi a verificării conversiei
presiunilor din capul de erupţie în presiuni de fluid. Având la bază datele de monitorizare trebuie să
fie verificată rezerva din depozit şi concepţia de proiectare a rezervorului. Dacă este necesar,
modelul de rezervor trebuie
revizuit, iar estimarea comportării depozitului adus la zi.
Pentru controlul integrităţii, operatorul trebuie să verifice în mod regulat presiunile
din spaţiul inelar de la toate sondele.
Orice abatere trebuie înregistrată şi evaluată pentru a stabili dacă este nevoie de a se lua
măsuri de remediere.

2.9.1. Sistemul de monitorizare

Sistemul de monitorizare trebuie să fie proiectat pentru a verifica conservarea gazelor şi
integritatea rezervorului de înmagazinare în timpul exploatării. Proiectarea presupune achiziţia
de date cum ar fi: presiuni reprezentative pentru rezervor şi presiuni în spațiile inelare,
cantitatea şi calitatea gazelor injectate şi produse şi, dacă este aplicabil, rezultatele carotajelor
geofizice de saturaţie.
Dacă este necesar, pot fi implementate în sistemul de monitorizare sonde de observaţie.
Comportarea depozitului, împrăștierea fazei gazoase şi identificarea oricăror
pierderi trebuie analizate de exemplu, prin calcule de bilanţ material sau studii de
simulare.
Pentru fiecare proiect va fi stabilit individual cel mai potrivit sistem de monitorizare.

2.9.2. Monitorizarea stocurilor de gaze depozitate în rezervoare subterane

Gazele naturale reprezintă acel potenţial energetic care poate fi stocat în cantităţi mari în
depozite subterane, în aceeaşi stare în care este utilizat la consumatorul final, fără a fi supus
transformărilor şi întreruperilor. Siguranţa în exploatare a depozitelor precum şi volumul foarte
mare al gazelor naturale, impun urmărirea foarte strictă a procesului tehnologic de
înmagazinare şi livrare. Monitorizarea stocurilor de gaze depozitate este necesară pentru
depistarea la timp a eventualelor pierderi sau a erorilor de măsurare ce pot apărea în timpul
procesului de stocare şi livrare.
Gazele tampon şi gazele curente împreună, au costurile cele mai ridicate pe
ansamblul procesului de înmagazinare. În aceste condiţii este normal să se dorească găsirea
unor metode de evaluare a cantităţii de gaze din depozitul subteran. Gazele sunt măsurate la
introducerea şi apoi la extragerea din depozit. Diferenţa între aceste valori, plus gazele tampon
(zestrea sau perna) reprezintă cantitatea de gaze care ar trebui să fie în depozit. Există trei factori care
pot conduce la înregistrarea acestor diferenţe:
 existenţa unor erori de calcul ale cantităţii iniţiale de gaze rămase în depozit la începutul
procesului de injecţie (deşi aceasta nu reprezintă în mod normal o problemă, trebuie reţinută
atunci când apar diferenţe);
 prezenţa unor erori de măsurare a debitului de gaze, fie la introducere, fie la extragerea din
depozit;
 existenţa unor scurgeri (pierderi) de gaze din depozit.
Pierderea de gaze este una din principalele probleme în managementul
depozitelor subterane. Unul din elementele de siguranta în folosirea unui zăcământ
depletat ca depozit de înmagazinare este faptul că gazele au fost cantonate în zăcământ o perioadă lungă
de timp, acest lucru conferă siguranţă în utilizarea lui ca depozit. Acest element de siguranţă poate
genera însă erori. Una dintre cele mai întâlnite probleme este avansarea frontului de apă în spaţiul
ocupat iniţial de gaze. În unele cazuri apa poate inunda (umple) complet zăcământul, cu excepţia
unui mic cap de gaze care rămâne la sfârşitul exploatării. În această situaţie avem de a face cu un
zăcământ „complet” inundat.
În cazul zăcămintelor neuniforme care produc în regim mixt, dezlocuirea gazelor de către
apă se face sub formă de „degete”, apa fiind închisă (sechestrată) în masa de gaze. Astfel se formează
pachete (zone) separate (izolate) de gaze. Aceste pachete de gaze pot rămâne în rezervor şi acestea
există din punct de vedere tehnic în stoc. Însă, ele se pierd şi nu pot fi extrase fără antrenarea unei
mari cantitati de apa.

2.9.3. Tipuri de pierderi

Modalităţile prin care gazele pot fi pierdute pot fi sintetizate astfel:
 pierderi în spatele coloanei sondei către alte formaţiuni (strate);
 pierderi prin spatele coloana sondei către suprafaţă;
 pierderi prin acoperişul rezervorului;
 pierderi către alt zăcământ care nu face parte din depozitul de înmagazinare datorită
unei cimentări nereuşite ;
 pierderi prin accidente tectonice care s-au produs ca urmare a scăderii presiunii din
zăcământ;
 pierderi prin echipamentul de suprafaţă şi conducte.
Pierderile prin acoperişul rezervorului nu reprezintă ceva obişnuit. O ipoteză mai
probabilă de pierderi o reprezintă sondele existente în câmpul de înmagazinare care au fost folosite la
exploatarea primară. Mai toate depozitele de înmagazinare subterană a gazelor folosesc fostele
sonde de producţie, fie pentru procesul de înmagazinare, fie ca sonde de observaţie. Dacă aceste
sonde sunt vechi este posibil să fi fost forate într-o perioadă în care tehnologia de echipare sau
de cimentare nu era la fel de dezvoltată ca astăzi. În plus, dacă aceste sonde sunt vechi, cimentul din
spaţiul inelar şi coloanele pot fi deteriorate. Aceste situaţii poate duce la migrarea gazelor către alte
formaţiuni.

2.9.4. Istoricul relaţiei presiune – volum

Scurgerea gazelor din depozit poate fi observată în cazul studierii istoricului variaţiei
cuplului presiune – volum al rezervorului. Pentru aceasta trebuie înţeles tipul ciclului.
Injecţia şi extracţia gazelor din zăcământ cauzează modificarea presiunii în rezervor. Când
ciclurile de injecţie şi extracţie sunt identice de la an la an şi nu apar pierderi, istoricul
presiune – volum trebuie să fie identic în fiecare an. Ciclurile de injecţie
– extracţie nu sunt niciodată identice doi ani la rând, dar pot exista puncte de comparaţie
pe parcursul ciclului.
Dacă pe abscisă se consideră cantitatea totală de gaze rămasă în zăcământ şi pe ordonată
presiunea corespunzătoare rezultă o curbă presiune – volum a rezervorului (fig. 2.15). Linia punctată
din figură reprezintă curba de declin a presiunii care a fost modificată. Noua diagramă este de
forma: presiune de zăcământ în funcţie de cantitatea de gaze rămasă în rezervor. Dacă acest rezervor
ar fi utilizat ca depozit, gazul curent ar fi reprezentat prin linia continuă. Ciclul de injecţie este
reprezentat de porţiunea AB şi se realizează în lunile de vară. În acest timp rezervorul trebuie să fie
umplut la capacitate. Ciclul de extracţie este reprezentat de porţiunea BA. Aceasta ar reprezenta
cazul ideal de operare. Acest tip de înmagazinare se poate realiza numai în cazul unei permeabilităţi
ridicate.
 Presiunea (106 N/m2)

Cantitatea totală de gaze (mil m3)

Fig. 2.15 Diagrama presiune – volum a unui rezervor, pentru un caz ideal de operare

2.9.5. Noţiunea de rezervor volumetric

Ciclul real de stocare pentru un zăcământ de înmagazinare la care permeabilitatea are valori
normale este arătat în figura 2.16. Linia punctată reprezintă curba de declin a presiunii rezervorului.
Perioada de injecţie este de la A la B. În punctul B rezervorul este plin şi presiunea este deasupra
curbei de declin a presiunii. Presiunea nu s-a egalizat în zăcământ şi presiunea unor sonde este mai
ridicată decât în restul zăcământului.
La sfârşitul ciclului de injecţie, în mod normal câmpul este închis o perioadă de timp.
Aceasta variază de la un depozit la altul, dar în mod normal este de 15 - 30 zile. Scopul acestei
perioade de închidere este să permită egalizarea presiunii în depozit. Această perioadă de închidere
este reprezentată în figura 2.16 prin porţiunea BC. Se poate observa o cădere de presiune în
această perioadă de închidere. La sfârşitul acestei perioade presiunea este reprezentată prin
punctul C. Acest punct se situează încă deasupra curbei de declin a presiunii, indicând faptul că
presiunea nu a fost complet egalizată în zăcământ.
Perioada de extracţie este reprezentată în figura 2.16 prin porţiunea CD. În perioada
de extracţie a gazelor, valoarea presiunii se va situa sub curba de declin a presiunii. Această
scădere va continua până în punctul D. Acesta indică valoarea presiunii din sonde la sfârşitul
ciclului de extracţie. Această presiune este mult sub curba de declin indicând că presiunea nu este
egalizată în zăcământ. În mod normal trebuie să existe o altă perioadă de închidere la sfârşitul ciclului
de extracţie. Această perioadă este reprezentată de porţiunea DA. În această perioadă de închidere
presiunea va creşte, această creştere fiind reprezentată prin porţiunea DA. Deşi ea reprezintă o
creştere semnificativă a presiunii în zăcământ, presiunea din punctul A este încă sub valoarea curbei
de declin a presiunii. Aceasta demonstrează că presiunea în rezervor nu este complet egalizată.
 Presiunea (106
N/m2)

Cantitatea totală de gaze (mil m3)

Fig. 2.16. Diagrama presiune – volum pentru un ciclu real de stocare

În figura 2.17 se redă un ciclu real de stocare în depozitul de gaze din Bilciureşti. Datele
care au stat la baza întocmirii graficului au fost determinate cu ajutorul calculelor şi parametrilor
indicaţi la aparatele instalaţiilor de suprafaţă.
După cum se observă, curba ciclului de injecţie aferentă anului 2000 nu se închide cu ciclul
de extracţie aferent anului 2001. Aceasta demonstrează că o cantitate de gaze a rămas depozitată în
rezervor.
Pentru a trage unele concluzii cu privire la pierderile de gaze şi natura lor este
necesar să se studieze poziţia celorlalte curbe, aferente ciclurilor anterioare. Aceste curbe pot
fi trasate în condiţiile în care se fac măsurători la sondele de observaţie sau în sondele de
exploatare. În figura 2.18 sunt redate variaţiile anuale ale presiunii de zăcământ în funcţie de
stocul de gaze (gazul tampon şi gazul curent). Poziţia apropiată a acestor linii indică faptul că în
zăcământul de depozitare Bilciureşti nu sunt pierderi de gaze.

Fig. 2.17. Diagrama presiune –volum pentru un ciclu de stocare calculată la depozitul Bilciureşti
 Fig. 2.18. Presiunea de zăcământ funcţie de stocul de gaze la depozitul Bilciureşti

2.9.6. Comportarea unui zăcământ care produce în regim mixt

Figura 2.16. ilustrează comportarea unui rezervor volumetric (cu destindere elastică) în
timpul unui ciclu de injecţie – extracţie; aceasta este complexă datorită modificărilor condiţiilor
din rezervor. Comportarea unui rezervor cu apă activă în timpul depozitării este chiar mai
complexă. Figura 2.15 ne-a arătat curba de declin a presiunii pentru un rezervor volumetric.
Într-un rezervor volumetric, atunci când tot volumul de gaze a fost extras, presiunea poate
să scadă la o presiune de abandonare. Această scădere a presiunii diferă la un rezervor cu împingere
de apă. Aici există o presiune corespunzătoare acviferului. Această presiune este dependentă de
adâncimea rezervorului şi poate fi exprimată în metri coloană de apă sărată. Originea O din figura
2.16 ne arată acest punct.
Un acvifer sau un rezervor cu o puternică împingere de apă are un alt tip de curbă a declinului
de presiune. Aceasta este ilustrată de figura 2.19.
Când un zăcământ cu apă activă produce, apa invadează acest rezervor până când îl umple.
Când zăcământul este transformat în depozit şi gazele sunt injectate, această injecţie a gazelor
impinge apa; astfel se creează un volum mai mare de pori disponibil pentru gaz. Această
împingere a apei este îndeplinită de două mecanisme.
În figura 2.19, linia OA reprezintă un rezervor cu împingere de apă care are un volum infinit.
Dacă gazul este injectat în rezervor nu este percepută o schimbare a presiunii. Acest caz nu poate fi
întâlnit în practică, dar poate fi considerat ca fiind un caz limită. Linia OB din figura 2.19 ilustrează o
curbă tipică a declinului de presiune pentru un rezervor cu împingere de apă. Trebuie subliniat faptul că
această diagramă arată la fel cu cea a unui ciclu de operare pentru un rezervor volumetric, prezentat
în figura 2.16. Totuşi aici sunt câteva diferenţe importante. În ambele cazuri linia întreruptă
reprezintă curba de declin a presiunii pentru rezervor. În cazul rezervorului volumetric această linie
trece prin originea graficului. În cazul rezervorului cu împingere de apă această linie nu trece prin
originea graficului.
 Perioada de injecţie este reprezentată de linia AB. Prima porţiune a acestei linii
poate fi ceva mai abruptă decât aceeaşi linie din figura 2.16, aceasta deoarece

Presiunea (106 N/m2)

Cantitatea totală de gaze (mil m3)

Fig. 2.19 Diagrama presiune – volum; ciclul real de operare pentru un

rezervor cu împingere de apă

apa a ocupat spaţiul lăsat liber de gaze (în timpul perioadei de extracţie, când presiunea este
scăzută) şi gazele au fost injectate într-un volum mic de pori. Acest efect nu poate fi perceput decât
dacă rezervorul are o permeabilitate mare.
Presiunea în punctul B este mai mare deoarece gazele nu au împins apa în întregime. Linia
BC arată perioada de închidere după perioada de injecţie. În timpul acestei perioade, presiunea
scade considerabil.
În punctul C, după perioada de injecţie, presiunea este încă mai mare decât în cazul
rezervorului volumetric. Aceasta se întâmplă deoarece presiunea nu este egalizată în partea de gaze a
rezervorului. Argumentul ar fi acela că gazele nu au împins în întregime apa până la echilibru. Linia
CD arată ciclul de extracţie.
La sfârşitul acestei perioade, punctul D are o presiune mai mică decât în cazul
rezervorului volumetric datorită faptului că apa nu a reuşit să umple spaţiul porilor lăsat liber de
gaze. Din această cauză volumul rămas pentru depozitarea gazelor va fi mai mare. Linia DA
reprezintă perioada de închidere după ciclul de extracţie. În timpul acestei perioade de închidere,
presiunea în sondă creşte până în punctual A. Presiunea în acest punct este considerabil mai joasă
decât linia de declin a presiunii datorită condiţiilor tranzitorii de presiune în rezervor şi datorită
faptului că afluxul de apă nu este complet.
Depozitul de gaze Urziceni constituie un exemplu de rezervor cu împingere de apă. Figura
2.20 arată că exploatarea depozitului de gaze Urziceni se face în regim mixt, cu împingere de apă.
Analiza ciclurilor de exploatare (istoricul presiune – volum de gaze injectate şi extrase pentru
depozitul Urziceni) reprezentate grafic în figura 2.20 în perioada 1978 – 2002 arată că
depozitul Urziceni nu a avut pierderi de gaze. Figurile
2.16 şi 2.19 reprezintă rezervoare care au fost transformate în unităţi de depozitare, au atins
cicluri de operare stabile repetabile şi sunt etanşe.
 Fig. 2.20 Diagrama presiune – volum; ciclul real de operare pentru depozitul Urziceni

2.9.7. Dezvoltarea zăcământului de depozitare

În timpul dezvoltării (umplerii rezervorului cu gaze) se întâlnesc cicluri de tranziţie. Pentru
un rezervor volumetric dezvoltarea istoricului presiune – volum poate arăta ca în figura 2.10.
După ce perna de gaze a fost injectată, (gazul tampon) numai o parte din gazele curente
(gazele de lucru), este injectată în primul an. După ciclul de injecţie, o mică parte din gazele curente
care a fost injectată este extrasă. Acest model poate fi urmat timp de doi sau mai mulţi ani până
când întreg volumul curent de gaze a fost injectat. Acest program este de obicei guvernat de
disponibilitatea gazelor de a fi injectate în zăcământ. Ciclurile de presiune – volum din timpul
perioadei de dezvoltare sunt aflate, în jurul curbei de declin a presiunii. Când toate gazele au fost
injectate, zăcământul se va comporta ca în figurile 2.16 sau 2.19.

8
9