Rocile magmatice

Rocile care constituie scoarta globului pamantesc pot sa ia nastere prin procese endogene si exogene. Procesele endogene creeaza rocile in interiorul Pamantului, in primul rand prin fenomene magmatice, in conditii de presiune si temperatura mare si, in al doilea rand, aceleasi procese pot avea importante urmari asupra rocilor preexistente prin modificarea echilibrelor fizico-chimice. Aceste schimbari se deosebesc fie deplasarilor orogenice , fie influentelor magmatice. Procesele exogene creeaza rocile la suprafata Pamantului prin asa-numitele fenomene de glyptogeneza, in alte conditii fizice si chimice decat cele manifestate in cadrul proceselor endogene. In cazul proceselor endogene, daca topituril magmatice din care se consolideaza rocile nu reusesc sa ajunga la suprafata ci, din diferite motive, ele se localizeaza un timp indelungat la adancimi mai mari in interiorul biosferei, atunci ele se racesc foarte incet si se consolideaza, ramanand astfel acolo sub forma de corpuri complet cristalizate, prezentand o structura cu bobul mare. Aceste roci, astfel consolidate se numesc roci eruptive, plutonice sau abisale. In cazul in care topiturole magmatice reusesc sa ajunga aproape de suprafata sau chiar sa iasa la suprafata Pamantului unde temperaturile si presiunile sunt altele, in care caz topiturile magmatice se numesc lave, consolidarea lor se face in orice caz mai repede in functie de racirea mai mult sau mai putina rapida pe care o sufera lavele, prezentand structuri cu bobul fin pana la sticloase. Rocile astfel nascute se numesc roci eruptive efuzive, vulcanice, sau de suprafata. Asadar, rocile eruptive, dupa modul de consolidare, pot fi abisale, hipabisale si vulcanice. Aceste tipuri de roci se mai numesc si roci primare. Diferitele feluri de roci care intra in compozitia litologica a scoartei Pamantului se pot exprima in procente astfel: A. ROCI MAGMATICE sau ERUPTIVE - 95,00 % B. ROCI SEDIMENTARE - 1,00 % C. ROCI METAMORFICE - 4,00% Rocile magmatice rezulta prin trecerea unei solutii numita magmatica sau simplu magma din stare lichida, in stare solida.

Rocile eruptive sunt formate, dupa cum s-a vazut, dintr-un agregat de minerale rezultate prin consolidarea magmei. Din cauza diferitelor conditii de consolidare (abisale, hipoabisale sau efuzive), magme de acelasi fel pot da nastere la roci cu caractere deosebite, in ceea ce priveste structura si textura lor. Structura unei roci eruptive se defineste ca modul de agregare al mineralelor ce o constituie (determinat de forma si marimea mineralelor), mod provocat prin conditiile de geneza. Textura rocilor eruptive rezulta din modul de agregare al acestora (orientare spatiala), provocat de conditiile mecanice existente in timpul consolidarii magmei. Structura unei roci este conditionata de forma, marimea relativa sau absoluta a mineralelor ce o constituie, si de raporturile dintre cristale, sau dintre cristale si sticla. Textura unei roci este caracterizata prin aranjamentul si dispozitia in spatiu a mineralelor componente ale rocii. Conditiile de geneza care intervin in determinarea structurii rocilor eruptive sunt: compozitia chimica a magmei, temperature, variatia presiunii si timpul de consolidare. In ceea ce priveste compozitia chimica, cu cat magma este mai bogata in silice (adica mai acida), cu atat ea este mai vascoasa si contine procente mai mari de alkaline si aluminiu. Din punct de vedere structural consecinta care decurge din acest fapt este ca magmele vascoase consolidate in timp scurt au tendinta de a forma roci sticloase. Cu cat o magma este mai saraca in fluide (adica mai bazica), cu cat este mai fluida si contine procente mai mari de fier si magneziu. Magmele bazice au tendinta, chiar in rocile efuzive, de a cristaliza complet. Rocile sticloase cu compozitie bazica sunt mai rare decat cele acide. Temperatura este determinate de compozitia chimica care hotaraste inceputul si sfarsitul consolidarii unei magme, precum si viscozitatea ei. Variatia presiunii in timpul consolidariiunei magme este in functie de prezenta in magma a produsilor volatili. O crestere de presiune, marind coeficientul de frictiune inferioara a magmei, ii mareste si viscozitatea. In mod invers, o micsorare de presiune miscsoreaza si viscozitatea, astfel incat acest fapt permite cu mai multa usurinta cristalizarea magmei. In realitate insa, magmele supraincarcate cu produsi volatili fac uneori ca acesti compusi sa se dizolve in magma. Prin aceasta, magma foarte vascoasa devine foarte fluida. Daca produsii volatili sunt eliberati din magma aceasta devine foarte vascoasa. Cristalizarea se face in acest caz cu mai multa greutate.

Timpul de consolidare a unei magme este principalul factor geologic care intervine in determinarea structurii rocilor. Timpul de consolidare este deobicei la rocile intrusive foarte lung. Printr-o racire lenta, toata masa eruptiva are timpul sa cristalizeze complet. Pe baza factorilor care determina in principiu structura rocilor eruptive se pot distinge in general, urmatoarele tipuri de structuri in functie de adancimea la care se consolideaza magma, de forma mineralelor componente ale rocilor eruptive si de marimea relativa a mineralelor componente ale acelorasi roci. Din punct de vedere al adancimii la care a avut loc consolidarea magmelor se pot deosebi trei feluri de structuri si anume: 1. STRUCTURA HOLOCRISTALINA ai carei componenti minerali din masa rocii sunt complet cristalizati. Aceasta structura este caracteristica scoartei. (plutonice). 2.STRUCTURA HYPOCRISTALINA la care masa rocii este formata din componenti minerali cristalizati, alaturi de care se gaseste si o parte din masa amorfa sub forma de sticla sau criptocristalina. Aceasta structura este caracteristica rocilor care s-au consolidat repede, la suprafata (roci efuzive). Ea se poate intalni totusi si la unele mase mici hipoabisale consolidate mai ales la adancimi mici, in care caz masa fundamentala apare totusi cristalizata. 3. STRUCTURA STICLOASA (vitroasa sau hialina), la care cea mai mare parte din masa rocii n-a putut sa cristalizeze ci s-a consolidate sub forma de sticla. In cele mai multe cazuri, alaturi de sticla se gaseste si o oarecare cantitate de minerale mai mult sau mai putin cristalizate cu forme variate: sferoidale, bacilare etc. Uneori roca este formata numai din sticla (sticle naturale). Aceasta structura este caracteristica rocilor efuzive. Din punctul de vedere al formei mineralelor se disting minerale idiomorfe si minerale allotriomorfe. Idiomorfe sunt mineralele care se dezvolta cu forma cristaliografica propie. Acestea cristalizeza primele din magma. De altfel, atat gradul de idiomorfism cat si raporturile relative de idiomorfism sunt observatii importante in stabilirea ordinii de cristalizare a componentelor mineralogice ale unei roci. Allotriomorfe sunt mineralele care cristalizeaza sub o forma oarecare, in functie de spatiul liber pe care il intalnesc in tipul cresterii lor. Ele desi se comsolideaza la un loc cu celelalte rocilor consolidate in adancimea

minerale idiomorfe totussi nu se pot dezvolta cu conturul lor cristalografic, deoarece acestea sunt stanjenite in cresterea lor tocmai de mineralele formate in prima faza a cristlizarii. Din punctual de vedere al marimii relative se disting structura grauntoasa si structura porfirica. Structura grantuoasa nu poate fi decat holocristalina si se intalneste la rocile de adancime, cum sunt de exemplu granitele. Se intalneste cateodata si la rocile de suprafata, insa intre acelea care au format mase mari si au avut fluiditate mai mare, si de obicei intre rocile de filoane (hipabisice). Structura porfirica este caracterizata prin prezenta unor minerale idiomorfe de dimensiuni mai mari numite fenocristale, implantate intr-o masa fundamentala, formata din cristale de dimensiuni mici, numite mircrolite sau din sticle. Fenocristalele indica o prima perioada de cristalizare. Structura porifirica este caracteristica pentru roci efuzive. In acest caz fenocristalele provin din perioada telurica, iar masa fundamentala din perioada efuziva.Atat structura grauntoasa cat si structura porfirica pot sa aiba diviziuni care sa depinda de idiomorfismul, in parte, sau in totalitate a cmponentelor minerale, sau de alte consederente. Textura rocilor eruptive este detrminata de cause externe statice sau dinamice si priveste felul de aranjare al mineralelor in spatiu. Din numeroasele posibilitati texturale ale rocilor eruptive vom enumera texturile: masiva, fluidaa, scoriacee si spumoasa. In textura masiva cristalele nu sunt orientate. Aceasta textura este caracterisica, de obicei, rocilor eruptive intrusive. In textura fluidala magma se consolideaza in timp ce se misca. Ea este caracteristica rocilor eruptive efuzive (lavelor) si rocilor filoniene. Textura scoriacee este propie lavelor ajunse repede la suprafata, cu care ocazie ele degaja produsi volatili. Textura spumoasa este caracteristica lavelor acide in care prin consolidare apar cavitati foarte raspandite, capatand aspect de spuma (de exemplu piatra ponce). Agatul este o varietate de calcedon (Chalcedon (Mineral)) un silicat microcristalin, unele varietati au o structur fina, straturile avand uneori o latime de 0,01 mm. Formele amorfe de agat sunt foarte rare, culorile diferite a straturilor mineralului se datoreaza frecvent ionilor de fier i mangan. Aceast intercalare se pot observa clar mai ales la onix (culori intercalate de alb si negru) ca si sardonix unde se intercaleaz culorile de alb si rosu. Intre cristalele de calcedon se afla cristale de ametist, cuart, calcita, zeolit si hematit. Prin procesele de eroziune roca care gazduieste agatul in geode va fi faramitata si transportata,

agatul care este rezistent la agenti chimici, mecanici si actiunea solara va putea fi gasit astfel si n rocile sedimentare.

Agatul cristalizeaza in golurile (geodele) din rocile nconjuratoare, care pot fi frecvent roci magmatice dar si roci sedimentare unde se ntalnesc asa-numitele microagate. Cele mai raspandite forme sunt agatele-migdale, asociate cu calcita. Cel mai mare agat (35 tone, Brazilia) gasit pana in prezent a fost prezentat ca ametist n anul 1902 la o expozitie in Dusseldorf. Alte locuri unde s-au gasit cantitati mai insemnate de agat sunt: Rio Grande do Sul in Brazilia, Glashutte, Idar-Oberstein , St.Egidien (Sachsen) und Schongleina/Thur in Germania, Iemen, Mongolia, Sicilia, Boemia in Cehia,Uruguai, Monte Tondo langa Vicenza in USA. Agatul cu varietatile sale este folosit cel mai frecvent ca piatra semipretioasa. Prin taiere si slefuire s-au creat agate deosebit de frumoase, ca inele, brose, mojare, agrafe, bratare, rozare, manere de tacamuri, nasturi, vase, etc. Datorita duritatii sale mineralul este din ce in ce mai mult folosit n tehnica moderna.