GEOTEHNICĂ

CURS 1 – Noțiuni introductive

Bibliografie: Iacint MANOLIU – Fundații și procedee de fundare, Editura didactică și pedagogică, București

Anghel STANCIU, Irina LUNGU – Fundații, Vol. 1, Editura tehnică, București, 2006

1
Cap. 1 Noţiuni introductive

Prin fundaţie se înţelege acea parte a construcţiei care preia încărcările aduse de suprastructură
şi le transmite terenului de fundare.
Prin teren de fundare se înţelege acea parte a scoarţei terestre în cuprinsul căreia se manifestă
influenţa încărcărilor transmise de fundaţie.
Stratele ce alcătuiesc terenul de fundare pot fi formate din roci compacte sau din pământuri.
Rocile compacte sunt mai stâncoase sau semistâncoase, au rezistenţe mecanice mari de acelaşi ordin
de mărime sau mai mari decât ale materialelor de construcţie artificiale (cărămida, betonul, betonul
armat). În cele mai multe cazuri fundarea pe astfel de terenuri nu ridică mari probleme. De studiul
rocilor compacte se ocupă mecanica rocilor.
Pământurile sunt roci dezagregate ce provin din dezagregarea chimică / fizică a rocilor
compacte. Sunt alcătuite din particule de diferite dimensiuni ce alcătuiesc scheletul solid (mineral). În
golurile dintre particule se găsesc apă, aer, gaze.
Un pământ constitue un sistem trifazic alcătuit din faza solidă, lichidă şi gazoasă.
Studiul propietăţilor pământului formează obiectul ştiinţei GEOTEHNICĂ (mecanica
pământurilor). Rezistenţele mecanice ale pământului sunt cu mult mai mici decât ale materialelor
artificiale de construcţie. Astfel a rezultat necesitatea ca între suprastructură şi teren să se interpună un
element special numit FUNDAŢIE, cu suprafața de transmitere a încărcărilor dimensionată în funcţie
de rezistenţa pământului.
La unele lucrări de construcţii pământul este folosit ca material de construcţie, de exemplu: la
construcția rambleelor pentru şosele și căi ferate.
Sunt construcţii care trebuie dimensionate la solicitările date de pământ, de exemplu: zidurile
de sprijin, pereții subsolurilor, elementele de sprijinire a excavațiilor, etc..
O altă categorie de lucrări legată de pământ este cea a lucrărilor de excavaţie şi de modificări
ale taluzurilor naturale.
Oricare ar fi rolul pe care îl are pământul faţă de construcţii, proiectarea raţională a fundaţiilor
şi a construcţiilor de pământ, precum şi alegerea optimă a procedeelor de execuţie începe prin
cunoaşterea proprietăţilor fizico-mecanice ale pământului.

După modul de formare există trei clase principale de roci:

 roci magmatice (eruptive)
 roci sedimentare
 roci metamorfice.

Orice rocă poate fi definită ca o asociaţie de minerale.

Prin mineral se înţelege un corp natural format din una sau mai multe elemente chimice,
omogen, cu propietăţile fizice şi chimice constante în orice exemplar întâlnit în scoarţa terestră.
Numărul mineralelor ce au rol dominant în alcătuirea rocilor este de 25-30.
Mineralele se diferenţiază astfel:
- după structura internă, care poate fi: - cristalină
- amorfă
- după propietăţi fizice: - duritate (rezistenţa opusă la pătrunderea vârfului ascuţit al unui corp)
- clivaj (desfacerea cristalelor după feţe plane în urma unei acţiuni
mecanice)
- după culoare, luciul și greutatea specifică γ = 2,5÷3 g/cm³
2
 - după propietăţi chimice: comportarea faţă de acizi, baze și apă.

Mineralele pot fi clasificate astfel:

- după modul de formare:
- minerale primare: născute odată cu întreaga clasă de minerale din care fac parte;
- minerale secundare: formate prin degradarea celor primare.
- după ponderea ce o au în roci:
- minerale principale - se întâlnesc în procentele cele mai mari şi definesc propietăţile de bază
ale rocii);
- minerale accesorii.
- după compoziţia chimică:
- silicaţi, de exemplu: feldspaţi, mice, amfiboli, piroxeni;
- silicaţi degradaţi, de exemplu: minerale argiloase tipice rocilor metamorfice (sericit, clarit,
talc, serpentin);
- oxizi, de exemplu: cuarţ;
- carbonaţi, de exemplu: calcit, dolomit;
- cloruri, de exemplu: sarea gemă.

La descrierea rocilor se utilizează termeni ca structură şi textură.

Prin structură se înţelege modul de asociere a mineralelor unei roci definit prin caracteristicile
de formă, de cristalinitate, dimensiune, mărime relativă şi legăturile dintre mineralele componente.
Prin textură se înţelege modul de aşezare în spaţiu a mineralelor.
După cristalinitate, structurile pot fi:
- holocristaline (răcirea magmei s-a făcut încet şi toată masa rocii e complet cristalizată în mineralele
perfect individualizate)
- hemicristaline (răcirea magmei e rapidă, o parte din minerale sunt bine cristalizate şi plutesc într-o
masă amorfă).

După mărimea relativă a mineralelor avem:

- structuri granulare (mineralele componente au dimensiuni aproximativ uniforme)
- structuri porfirice / inechigranulare (în care se deosebesc cristale mari, bine dezvoltate într-o masă de
cristale mici).

Principalele tipuri de texturi sunt:

- masive (atunci când nu se observă nici o orientare a mineralelor);
- vacuolare (roca prezintă multe goluri mici);
- fluidale (când mineralele s-au deplasat în anumite direcţii);
- şistoase (când mineralele sunt aşezate în strate paralele).

Rocile magmatice / eruptive

Rocile magmatice au luat naștere prin consolidarea magmei, ele se pot clasifica astfel:
- după locul unde s-a produs întăsirea magmei în scoarţă:
- roci magmatice intrusive, sau de adâncime (întărirea magmei s-a produs în interiorul scoarţei
la adâncime)
- roci magmatice efuzive, de suprafaţă (întărirea magmei s-a produs deasupra scoarţei)
- roci magmatice filoniene (întărirea magmei s-a produs în apropierea suprafeţei, în crăpăturile
scoarţei terestre)
- după conţinutul de SiO2 exprimat în procent din greutatea rocilor magmatice:
- acide (SiO2 < 65%)
3
 - intermediare / neutre (50% < SiO2 < 65%)
- bazice ( SiO2 < 50%)

Rocile magmatice intruzive se caracterizează prin structuri holocristaline şi granulare în timp

ce rocile magmatice efuzive au structuri hemicristaline şi porfirice. Textura caracteristică rocilor
magmatice este cea masivă. Tipurile reprezentative de roci magmatice intruzive sunt:
- granit (rocă acidă)
- sionit (rocă neutră)
- gabro (rocă bazaltică)

Tipurile reprezentative de roci magmatice efuzive sunt:

- dacit (rocă acidă)
- andezit (rocă neutră)
- bazalt (rocă bazică).

O rocă filoniană tipică este pegmatitul.

Rocile magmatice se utilizează în construcţii ca elemente de rezistenţă, în construcţia
soclurilor, a pilelor de pod, a ziduri de cheu, a stălpilor şi coloanelor, ca elemente de decoraţie sub
formă de plăci de placaj, panele, la îmbrăcăminți de drumuri şi sub formă de piatră spartă la
terasamentele de cale ferată şi drumuri. Rezistenţa la compresiune a rocilor magmatice este cuprinsă
între 1000-2000 daN/cm².

Rocile metamorfice

Rocile metamorfice se obţin prin transformarea rocilor existente, ca urmare a schimbărilor de

presiune şi temperatură şi a condiţiilor chimice. Ansamblul noilor condiţii se numeşte metamorfism.
Acţiunea acestuia duce la o recristalizare parţială / totală a rocilor, la schimbarea compoziţiei
mineralogice şi deseori şi a celei chimice şi la apariţia de structuri și texturi caracteristice.
Metamorfismul poate fi:
- metamorfism de contact: se produce la contactul cu roca în loc a magmei în ascensiune
- regional: atunci când se datorează mişcărilor tectonice.

Metamorfismul de contact se exercită în special asupra rocilor sedimentare şi e mai puţin

răspândit. Marea majoritate a rocilor metamorfice provin din metamorfismul regional. După
intensitatea cu care se manifestă metamorfismul regional se deosebesc trei faze pornind de la suprafaţa
în adâncimea scoarţei:
- epizona – 0 - 6 km, temperatura 0 - 200ºC – aici metamorfismul e cel mai slab;
- mezozona – 6 - 12 km, temperatura 200 - 400ºC;
- catezona – 12 - 30 km; temperatura 400 - 700ºC – zona cu metamorfismul cel mai intens;

Principalii agenţi de metamorfism sunt:

 presiunea litostatică – este dată de greutatea stratelor de rocă de deasupra, este minimă în
epizonă, maximă în catezonă
 presiunea tangenţială – este maximă în epizonă, nulă în catezonă
 fluidele chimice, apa în special în catezonă
 vapori şi gaze
 soluţii provenite din masa magmei – mezozonă şi catezonă.
Rocile metamorfice se caracterizează în principal printr-o structură holocristalină, iar textura
tipică e cea şistoasă.
Pricipalele tipuri de roci metamorfice sunt:

4
- şisturile (şisturi sericitoase, cloritoase, grafitoase) – acestea sunt formate în epizonă
- micaşisturile – sunt formate în mezozonă
- gnaisul – este format în catezonă. Cuprinde două varietăţi: ortognais (provine din roci magmatice) şi
paragnais (provine din roci sedimentare).

O rocă metamorfică des utilizată în construcţii este marmura, ce s-a format în toate cele trei
faze prin metamorfozma CaCO3.

Rocile sedimentare

După modul de formare rocile sedimentare pot fi:

- de precipitaţie chimică
- organogene (biogene)
- dezagregate (detritice)

Rocile sedimentare de precipitaţie chimică s-au format prin precipitarea substanţelor chimice
conţinute în soluţii apoase ca urmare a creşterii concentraţiei soluţiei sub influenţa căldurii solare sau
îngheţului, sau sub influenţa acţiunii unor soluţii / gaze asupra soluţiilor apoase.
După locul de formare se deosebesc:
- roci de precipitaţie chimică marină (formată în apele mărilor / oceanelor), de exemplu sarea gemă,
gipsul, etc.;
- roci de precipitaţie continentală ( formată în apele lacurilor / la gura izvoarelor), de exemplu creta
lacustră, travertinul, tuf calcaros, etc.;

Întâlnite în cuprinsul terenurilor de fundare unele roci de precipitaţie chimică (de exemplu
gipsul) pot ridica probleme dificile de fundare datorită solubilităţii lor în apă.
Rocile organogene (biogene) se formează în urma activităţii organismelor (plante/animale). Se
împart în :
- roci acustobiolite, calcaroase sau silicioase
- roci caustobiolite

Rocile calcaroase au textură masivă sau stratificată. Exemple de roci calcaroase: calcar
compact, calcar detritit, calcar cochilifer. În general au culoare alb-gălbuie şi se utilizează în
construcţii ca piatră de var, piatră de construcţii, materie primă pentru fabricarea cimentului.
Rocile silicioase au textură masivă şi se utilizează în principal la fabricarea cărămizilor
refractare. Cea mai cunoscută este diatomitul.
Principalele roci caustobiolite sunt turba, cărbunii, bituminele (ţiţeiul, asfaltul). Turba se
formează în procesul de incarbonizare a plantelor ierboase din regiunile mlăștinoase. Turba de culoare
neagră are umiditate şi porozitate mare. Depozitele de turbă reprezintă terenuri de fundare foarte
compresibile.
Rocile sedimentare dezagregate / detritice sunt cele mai răspândite şi cele mai importante. Din
această categorie fac parte pământurile. Modul de formare al pământurilor reprezintă un proces
geologic complex din care se disting trei faze principale:
 faza de eroziune
 faza de transport
 faza de sedimentare

Eroziunea poate fi produsă de atmosferă, hidrosferă sau biosferă. Exemple de eroziuni:

- Eroziune atmosferică produsă de variaţii de temperatură, acţiunea mecanică a apei pătrunsă
în fisuri, a vântului, electricitatea atmosferică. Acţiunea acestor agenţi fizici, precum şi
5
 acţiunea agenţilor mecanici (ape curgătoare , gheţari, ape marine) au drept rezultat desfacerea
rocilor masive în blocuri, apoi fărămiţarea lor în părţi din ce în ce mai mici până la
dimensiunea granulei de nisip.
- Micşorarea în continuare a dimensiunilor particulelor componente ale pământurilor până la
dimensiuni de ordinul micronilor se produce în timpul procesului de dezagregare chimică. În
timp ce în cazul dezagregării fizice se modifică doar dimensiunile particulelor, alterarea
chimică e însoţită şi de modificarea compoziţiei chimico-mineralogice a particulelor. Asfel,
mineralele pimare (feldspaţii) se transformă în minerale argiloase sau secundare având altă
compoziţie chimică şi alte propietăţi. Agentul cel mai activ în acest proces este apa prin
acţiuni chimice ca hidratarea, hidroliza, dizolvarea sau prin acţiunea sărurilor ce le conţine.
- În cazul fazei de transport continuă procesul de mărunţire început în faza de eroziune, asociat
cu modificarea formei particulelor şi cu un început de sortare.
Principalii agenţi de transport sunt:
- apa - duce la micşorarea particulelor în primul rând prin procesul de alterare chimică; efectul de
sortare e mare, particulele cu dimensiuni mari se depun primele;
- gheţarii: efectul de mărunţire e pronunţat, sortarea redusă a particulelor astfel transportate se
recunosc după muchiile ascuţite şi feţele zgâriate;
- gravitaţia: intensitatea transportului geogravitaţional depinde de partea terenului; micşorarea
particulelor se datorează impactului. Predomină formele colţuroase cu feţe striate sau zgâriate iar
sortarea este neînsemnată.
- vântul: agent de transport pentru prafuri şi nisipuri fine, atât micşorarea particulelor căt şi sortarea
sunt importante; particulele au muchii rotunjite, dar feţe zgâriate.

Sedimentarea (dispunerea în strate succesive a materialului rezultat din eroziune) se poate

produce în aer sau apă.
Ca rezultat al sedimentării subaeriene se formează:
 depozite reziduale, în cadrul cărora sedimentarea se produce chiar pe locul de formare a
rocii;
 depozite deluviale acumulate în lungul şi la baza versanţilor;
 depozite eoliene (dune de nisip, pământuri loessoide);
 depozite caracteristice formate în urma sedimentării în apă sunt fluviale sau aluvionale
formate pe fundul şi malurile cursurilor de ape.

Fundarea pe asemenea depozite e dificilă datorită propietăţilor mecanice nefavorabile ale

depozitelor recent depuse, glaciare sau morene, formate din bucăţi de rocă sau înglobate într-o masă
de argilă nisipoasă, lacustre formate din roci sedimentare la care produsul eroziunii rămâne pe loc sau
e transportat la distanţă foarte mică.
Factorii ce influenţează viteza de degradare şi natura produsului de degradare sunt: clima, tipul
rocii mamă, natura vegetaţiei, condiţiile de drenare, activitatea microorganismelor.
Un profil tipic de depozit rezidual este următorul: la zona superioară - un grad de dezagragare
ridicat, la zona intermediară - unde există o dezagregare la partea superioară şi o oarecare depunere la
bază şi la zona de trecere către roca mamă - un grad redus de dezagregare).
Cele mai răspândite şi mai importante roci reziduale sunt solurile, roci aflate la suprafaţa
scoarţei cu o caracteristică importantă şi anume fertilitatea. De studiul acestor roci se ocupă ştiinţa
solurilor sau pedologia. Pământurile reprezintă din punct de vedere geologic roci dezagregate
necimentate, provenite din fărămiţarea altor roci şi este alcătuit din fragmente cu dimensiuni cuprinse
între 20 cm ÷ 1 µm.
Pământurile se împart în două mari categori:
- pământuri coezive
6
 - pământuri necoezive.

Pământurile necozive sunt acele pământuri la care între particulele solide nu există alte legaturi
decât cere reprezentate de forţele de frecare, care apar la contactul dintre particule.
Pământurile coezive sunt acele pământuri la care între particulele solide există legături date de
forţele de coeziune.
Principalele tipuri de pământuri necozive sunt:
 blocurile – bucăţi masive de rocă cu dimensiuni mai mari de 200 mm, desprinse din masivele
stâncoase şi semistâncoase prin acţiunea agenţilor exteriori şi depozitate gravitaţional la baza
versanţilor sau transportate de către apele torenţiale;
 blovănişul – este format din fragmente de roci cu muchii rotunjite având dimensiunile cuprinse
între 20 – 200mm şi sunt transportate de apele curgătoare;
 pietrişul – este alcătuit din fragmente de rocă cu dimensiuni predominante între 2÷20 mm, au
muchii rotunjite, interspaţiile dintre particule au nisip.

Un tip de pământ cu aceleaşi dimnesiuni, dar cu particule cu muchii colţuroase este grohotişul,
depus pe versanţi sau la poalele acestora.
Nisipul reprezintă grupa cea mai răspândită de pământuri necozive, sunt alcătuite din
fragmente mici de roci stâncoase cu diametrul între 0,05 ÷ 2 mm. Particulele sunt vizibile cu ochiul
liber sau cu lupa.
După compoziţia mineralogică avem:
- nisip cuarţos
- nisip miaceu
- nisip feldspatic

Principalele tipuri de pământuri coezive sunt:

 pământurile prăfoase – au coeziune mijlocie sau redusă la care predomină particulele cu
diametrul între 0,05 ÷ 0,005 mm; sunt vizibile greu cu lupa.
 pământurile argiloase – au coeziune mare şi foarte mare, predomină particulele de dimensiuni
coloidale sub 0,005 mm, sunt vizibile greu cu lupa.
 luturile – conţin în general părţi egale din fracţiunile de nisip, argilă, praf. Atunci când
predomină o anumită fracţiune lutul ia denumirea corespunzatoare. Exemple: lutul argilos,
prăfos sau nisipos.
 mâlurile – sunt pământurile argiloase sau prăfoase depuse recent în apele răurilor sau lacurilor,
au conţinut de materii organice, cele cu un conţinut de peste 10 % materie organică se numesc
nămoluri.
 pământurile de umplutură – reprezintă amestecuri eterogene de soluri, fragmnete de diferite
roci şi diverse materiale precum cărămida, betonul, deşeuri metalice, resturi organice. Acest
gen de pământuri trebuie evitat ca teren de fundare.

Diageneza rocilor sedimentare

Indiferent de modul de formare, rocile sedimentare se găsesc într-o continuă transformare,

transformare care nu încetează odată cu încheierea primului ciclu de eroziune – transport –
sedimentare.
Sub acţiunea agenţilor externi rocile sedimentare îşi pot modifica în timp proprietăţile fizice şi
chimice. Acest proces se numeşte diageneză.
Îndesarea sau consolidarea sedimentelor recente, ca urmare a modificării stării de eforturi,
acţiunea de dizovare sau hidratare a apei constituie câteva din modurile de manifestare ale diagenezei.

7
Rocile detritice cimentate

Un aspect al procesului de diageneză îl constituie cimentarea produsă prin depunerea unor

substanţe minerale din apa aflată în porii pământului.
Aceste substanţe acţionează ca nişte cimenturi naturale, ducând la formarea unor legături
rigide între particulele pământului.
Fiecărui tip de pământ ca rocă detritică necimentată îi corespunde o anumită rocă detritică
cimentată.
Exemple:
 prin cimentarea pietrişurilor cu minerale calcaroase se formează conglomeratele;
 prin cimentarea grohotişurilor se formează breciile;
 cimentarea nisipurilor duce la apariţia gresiilor care:
- după natura liantului se numesc calcaroase, silicioase, argiloase
- după natura mineralului predominant se numesc micacee, cuarţitice, feldspatice etc;
 prin cimentarea argilelor cu carbonat de calciu (CaCO3) rezultă marnele.

Caracteristicile generale ale rocilor sedimentare

o O caracteristică de bază a rocilor sedimentare este stratificaţia (depunerea în straturi

succesive).
Stratul este un sediment care păstrează o anumită grosime; în această grosime are o compoziţie
aproximativ constantă şi corespunde depunerii într-o perioadă în care factorii care au
condiţionat sedimentarea nu s-au modificat sau au suferit modificări neînsemnate.
o O caracteristică specifică rocilor sedimentare – conţin fosile ale organismelor vii sau ale
plantelor din trecutul geologic.
Majoritatea rocilor sedimentare pot fi cunoscute după culorile uniforme şi aspectul pământos
care le deosebeşte de rocile magmatice şi metamorfice, caracterizate în special prin culori
pestriţe şi aspect cristalin.

Ca teren de fundare, atunci când servesc drept suport al diferitelor construcţii rocile pot fi:
- compacte: rocile stâncoase și semistâncoase
- dezagregate: pământurile, solurile, turba

Se consideră roci stâncoase, rocile cimentate, masive, stabile la apă cu Rc > 50 daN/cm2.
Aceste condiţii sunt îndeplinite de majoritatea rocilor magmatice, metamorfice şi o parte din rocile
sedimentare prin precipitaţie chimică, organogene şi detritice cimentate.
Se consideră semistâncoase rocile cimentate care se înmoaie în prezenţa apei şi au Rc < 50
daN/cm2. În această categorie intră marnele, gresiile etc.
Repartiţia celor 3 clase principale de roci din alcătuirea scoarţei terestre este următoarea:
- roci magmatice (5%)
- roci sedimentare (5%)
- roci metamorfice (90%).

Lucrările de construcţii sunt de obicei amplasate în partea superioară a scoarţei terestre.

Pe teritoriul ţării noastre compoziţia părţii superficiale a scoarţei terestre este următoarea:
- roci magmatice şi roci metamorfice: 10%
- roci sedimentare: 90%.

8
RECAPITULARE

Răspundeți la următoarele întrebări:

1. Ce sunt pământurile?
2. Ce este geotehnica și cu ce se ocupă?
3. Care sunt principalele clase de roci?
4. Cum se diferențiază și clasifică mineralele?
5. Ce este structura și textura și cum se clasifică aceste dou elemente?
6. Care sunt principalele tipuri de pământuri?
7. Ce sunt rocie detritice sedimentare cimentate? Dati câteva exemple de astfel de roci.
8. Care sunt caracteristicile rocilor sedimentare?
9. Ce este diageneza?
10. Ce sunt solurile? Ce știință se ocupă de studiul acestora?