Sunteți pe pagina 1din 21

Capitolul 1.

MATERIALELE PIETROASE - AGREGATE

1. Introducere

Materialele specifice întrebuinţate la construcţia şi întreţinerea drumurilor se


numesc materiale rutiere. Cele mai importante sunt materialele pietroase şi lianţii.
Straturile rutiere sunt alcătuite în marea lor majoritate din materiale pietroase
de diferite feluri. În general, materialele pietroase care servesc la confecţionarea
mixturilor minerale se mai numesc şi agregate.
În alcătuirea straturilor rutiere moderne, care de regulă sunt aglomerate, intră
următoarele elemente:
- agregate mari (piatră spartă, split, criblură);
- agregate fine (nisip);
- filer (pulbere minerală);
- liant (bitum, ciment etc.).
Agregatele formează scheletul mineral al stratului şi împreună cu filerul
alcătuiesc mixtura minerală, care este aglomerată de liant.
În general, materialele pietroase reprezintă 50-75% din valoarea suprastructurii
unui drum, iar în greutate ele pot atinge 85% din greutatea totală a sistemului rutier.
Pentru a se suprima sau reduce transporturile lungi şi costisitoare care sporesc preţul
materialelor, şi deci şi al lucrării, se caută să se folosească pe scară cât mai largă
materialele locale (piatra locală, balastul şi, mai nou, zgurile de oţelărie, în anumite
condiţii chiar şi pământul din platformă sau din apropiere. Betonul de ciment a
pătruns şi s-a răspândit datorită faptului că foloseşte 80-85% materiale locale şi
numai 15-20% materiale industriale transportate.
Cunoaşterea amănunţită a caracteristicilor materialelor locale şi a formelor sub
care se găsesc va conduce la exploatarea lor economică şi folosirea raţională.
Materialul de bază folosit atât la confecţionarea majorităţii straturilor rutiere,
cât şi la executarea altor elemente de construcţie întrebuinţate la lucrările de drumuri
(ziduri de sprijin, podeţe, drenuri etc.) este piatra naturală. Aceasta se datoreşte, pe
de o parte, calităţilor sale fizico-mecanice remarcabile şi viabilităţii sale deosebite,
corespunzătoare necesităţilor rutiere, iar pe de altă parte, faptului că se găseşte larg
răspândită în straturile de la suprafaţa scoarţei pământului, de unde poate fi extrasă cu
uşurinţă.
Materialele pietroase păstrează caracteristicile fizico-mecanice ale rocilor din
care provin.

2. Caracteristicile principalelor roci întrebuinţate la lucrările de drumuri

În natură există numeroase substanţe bine individualizate, atât din punct de


vedere chimic, cât şi fizic, cunoscute sub numele de minerale, care, izolate sau
grupate în diferite moduri, formează o varietate considerabilă de roci.
În general, rocile diferă între ele prin:
- modul de formare;
1
- compoziţia mineralogică;
- structură şi textură.
Pe baza acestor caracteristici, rocile au fost împărţite în trei mari categorii:
- roci eruptive sau magmatice;
- roci sedimentare;
- roci metamorfice.

2.1. Rocile eruptive sau magmatice

Aceste roci au luat naştere prin consolidarea unei materii topite, ieşită din
interiorul pământului, cunoscută sub denumirea generică de magmă.
Rocile magmatice conţin ca minerale principale cuarţul, diferiţi feldspaţi şi
mică.
Cuarţul este cel mai rezistent şi mai stabil mineral şi influenţează favorabil
calităţile rocii; de aceea, rocile eruptive se clasifică şi după conţinutul lor în cuarţ, şi
anume: roci acide, cele care au un conţinut de 65-75% cuarţ (SiO2) liber sau sub
formă de silicaţi, roci neutre, cele care au un conţinut de 50-65% cuarţ şi roci bazice,
cele cu un conţinut de cuarţ de numai 40-50%.
Rocile acide au o culoare deschisă, greutatea specifică aparentă între 2,3 şi 2,6
t/m , o rezistenţă la compresiune între 1200 şi 2000 daN/cm2; ele au afinitate în
3

special pentru lianţii hidraulici.


Rocile neutre sunt mai închise la culoare, au o greutate specifică aparentă mai
mare, între 2,5 şi 2,7 t/m3, şi rezistenţa la compresiune între 1500 şi 2500 daN/cm2.
Rocile bazice au culoarea foarte închisă, aproape neagră, şi o greutate specifică
aparentă ridicată, în jurul a 3 t/m3, din cauza procentului ridicat de minerale
feromagneziene; rezistenţa lor la compresiune depăşeşte uneori 4000 daN/cm2.
Aceste roci au afinitate în special pentru lianţii organici.
Principalele roci eruptive care se găsesc la noi în ţară şi îşi găsesc aplicare în
lucrările rutiere sunt date în continuare.
> Granitul este caracterizat printr-o structură cristalină pronunţată. Calităţile
rocii se îmbunătăţesc pe măsură ce creşte conţinutul de cuarţ, scade conţinutul de
mică şi dimensiunile granulelor sunt mai mici. Piatra este foarte rezistentă la acţiunile
mecanice şi la intemperii; rezistenţa la compresiune depăşeşte de multe ori 2000
daN/cm2. De asemenea are o rezistenţă mare la uzură. Se întrebuinţează pe scară
largă în construcţii; la drumuri, granitul este întrebuinţat ca pavele şi borduri, precum
şi ca piatră spartă sau split pentru prepararea betoanelor de ciment.
Granitul este destul de răspândit la noi în ţară, în special în nordul Dobrogei
(Măcin), în masivele cristaline ale Carpaţilor Meridionali (Lipova, Săvârşim, Şoimoş,
Lainici) şi în munţii Apuseni (Pietroasa, Surduc).
> Dioritul face parte din categoria rocilor neutre şi este asemănător granitului
având însă o culoare mai închisă cu nuanţe verzui. Rezistenţa lui la compresiune este
de circa 2000 daN/cm2 şi are aceleaşi întrebuinţări ca şi granitul. Zăcăminte de diorite
se găsesc la marginea masivelor granitice (Păuliş-Lipova, Măcin etc.).
> Gabroul este o rocă bazică, de culoare închisă, săracă în cuarţ, cu granulaţie
mijlocie. Se ciopleşte bine şi are rezistenţe mecanice ridicate. Serveşte la
2
confecţionarea de pavale şi calupuri şi la preparat piatră spartă pentru împietruiri şi
betoane de ciment.
> Porfirul este o rocă semicristalină având compoziţia granitului şi o culoare
variind de la cenuşiu-roşietic la cenuşiu-verzui. Prezintă rezistenţe mecanice foarte
ridicate (Rc=2500 daN/cm2). Zăcămintele se găsesc sub formă de filoane. Se
întrebuinţează în special ca piatră spartă. Porfirul se găseşte răspândit în nordul
Dobrogei.
> Dacitul este tot o rocă semicristalină având compoziţia mineralogică între
granit şi diorite. Are o masă microcristalină alcătuită din feldspaţi de culoare cenuşie
brună sau verzuie. Zăcămintele de dacit se prezintă sub formă de filoane şi sunt foarte
răspândite în munţii Apuseni şi în regiunea Baia Mare. Are rezistenţe mecanice bune
(Rc=1500-2000 daN/cm2), se prelucrează uşor şi se întrebuinţează ca material pentru
împietruiri.
> Andezitul este o rocă cu o compoziţie mineralogică asemănătoare dioritelor.
Are o structură compactă şi omogenă, o culoare închisă variind de la cenuşiu la
negru; se prelucrează bine şi prezintă rezistenţe mecanice ridicate (Rc poate ajunge
până la 2500 daN/cm2). Zăcămintele de andezit se prezintă sub formă de scurgeri sau
pânze şi sunt foarte răspândite în lanţul Căliman-Harghita, în munţii Apuseni şi în
regiunea Baia Mare, pe valea superioară a Oltului, la Bicsad etc. Se întrebuinţează la
confecţionarea bordurilor şi pavelelor şi ca piatră spartă pentru împietruiri.
> Bazaltul este o rocă bazică, cu o compoziţie mineralogică alcătuită dintr-un
silicat feromagnezian şi un feldspat calcosodic, compoziţie asemănătoare gabrourilor
din adâncime. Are o culoare închisă, aproape neagră, şi o structură masivă, uniformă.
Zăcămintele de bazalt se găsesc de regulă sub formă de pânze, câteodată de grosimi
foarte mari, şi prezintă în mod frecvent diviziuni prismatice în formă de coloane
hexagonale. Este o rocă compactă şi grea, cu rezistenţe mari la compresiune (atingând
uneori 4000 daN/cm2). Se întrebuinţează pentru confecţionat pavele şi borduri şi ca
material concasat (criblură) pentru prepararea mixturilor asfaltice şi la executarea
tratamentelor superficiale. Bazaltul este răspândit în munţii Harghitei, la Racoş, în
munţii Apuseni la Detunata, în regiunea Topliţa-Bicsad, în regiunea Timişoara
(Saniviţa-Lucareţ) etc.
> Diabazul are o compoziţie mineralogică şi proprietăţi asemănătoare cu bazaltul.
Este de culoare verzuie şi uneori prezintă o textură radială; se găseşte sub formă de
filoane şi curgeri. Se întrebuinţează pentru confecţionat criblură şi piatră spartă şi se
găseşte în special în regiunea Timişoara.
Din cauza conţinutului lor ridicat în silicaţi, rocile eruptive sunt dintre cele mai
rezistente şi durabile, de aceea îşi găsesc un câmp mai larg de aplicare la lucrările de
drumuri.
Cu cât roca are cristalele mai fine, o structură mai uniformă şi o textură mai
compactă, cu atât va avea rezistenţe mecanice mai mari şi va suporta mai bine
acţiunile agresive ale agenţilor atmosferici. O structură neuniformă, cu cristale mari,
cu un conţinut ridicat de mică şi de minerale instabile (feldspaţi alteraţi, olivină, pirită
etc.), influenţează nefavorabil rezistenţele mecanice şi stabilitatea la agenţii agresivi.

3
2.2. Rocile sedimentare

Fenomenele repetate de îngheţ şi dezgheţ şi variaţiile permanente de umiditate


şi uscăciune dezagregă necontenit rocile care alcătuiesc scoarţa terestră. Râurile şi
vânturile antrenează fragmentele rezultate din dezagregare, le fărâmiţează, le
trnasportă şi le depun în anumite locuri, sub formă de depozite.
După originea şi modul lor de formare, rocile sedimentare se împart în trei mari
grupe mai importante:
1) Roci de origine mecanică sau detritice alcătuite din materialele rezultate din
dezagregarea rocilor preexistente, transportate şi depuse de ape în depresiunile
scoarţei terestre.
Aceste roci se împart la rândul lor:
a) roci mobile sau necimentate:
- pietrişurile şi bolovănişurile;
- nisipurile;
- prafurile;
b) roci consolidate sau cimentate:
- conglomerate, formate prin cimentarea materialelor rotunjite din prunduri;
- breciile, formate prin cimentarea materialelor colţuroase din grohotişuri;
- gresiile, formate prin cimentarea nisipurilor.
Materialul de legături (cimentul) poate fi argilos, calcaros, feruginos sau
silicios şi imprimă gradul de rezistenţă a rocii; conglomeratele sau gresiile silicioase
sunt superioare celor argiloase sau calcaroase.
Tot din această grupă mai fac parte pămanturile coezive şi loessul.
2) Roci de origine chimică sau de precipitaţie, formate prin precipitarea substanţelor
dizolvate în apă. Astfel au luat naştere:
- ghipsul, anhidridul, clorura de sodium şi altele, depuse în apele mărilor şi
oceanelor;
- calcarul de apă dulce depus în apele din lacuri şi travertinul depus în apele de
la gura izvoarelor.
3) Roci de origine organică, formate prin acumularea de schelete şi resturi de plante
şi animale, depuse şi mineralizate în ape. Astfel au luat naştere o serie de roci, dintre
care cele mai importante sunt calcarele, în care predomină carbonatul de calciu.
Rocile sedimentare sunt caracterizate printr-o porozitate relativ ridicată şi
printr-o stratificare pronunţată, ceea ce face ca rezistenţele mecanice să fie scăzute şi
să difere după direcţia solicitării. Deşi iniţial straturile au fost depuse orizontal, acum
ele pot apărea dislocate din cauza fenomenelor tectonice care au produs cute şi
fracturi.
În medie, rezistenţa la compresiune a rocilor sedimentare este de 600-800
daN/cm2; cele silicioase, compacte şi cu granulaţie fină au rezistenţe la compresiune
care depăşesc 2000 daN/cm2, sunt durabile şi stabile şi nu sunt gelive.
Rocile sedimentare cu o granulaţie pronunţată, cu textură neuniformă, cu pori
sau fisuri şi cu un conţinut apreciabil de minerale instabile sunt cele mai expuse
proceselor de dezagregare.

4
În afară de balast (nisip, pietriş), care este foarte răspândit, la noi în ţară se mai
găsesc şi se folosesc la lucrări de drumuri gresiile şi calcarele.
Gresiile, în special cele silicioase, au rezistenţe mari şi se folosesc mult ca
blocuri, piatră brută şi piatră spartă, atât la lucrări de artă, cât şi la lucrări de
împietruiri. Gresii de bună calitate se găsesc în regiunea Tarcău-Piatra Neamţ.
Calcarele sunt, de asemenea, foarte răspândite la noi în ţară; se extrag şi se
prelucrează cu multă uşurinţă. Având calităţi fizico-mecanice foarte variate, folosirea
lor se face în raport cu aceste calităţi. Calcarele dure se folosesc la executarea unor
lucrări de artă, la fundaţii şi împietruiri. Calcarele curate şi omogene servesc la
fabricarea filerului. Cele mai numeroase exploatări sunt în regiunea Constanţa, în
regiunea Cluj etc.

2.3. Rocile metamorfice

Rocile metamorfice provin din roci eruptive sau sedimentare care, în anumite
condiţii de temperatură şi presiune, au suferit transformări în ceea ce priveşte
structura, textura şi compoziţia mineralogică. Ele sunt caracterizate printr-o structură
cristalină accentuată şi printr-o şistuozitate foarte pronunţată, având minerale grupate
în straturi separate; de aceea, ele mai sunt numite şi şisturi cristaline.
Zăcămintele de roci metamorfice se prezintă sub formă de straturi, de cele mai
multe ori puternic cutate, având intercalaţii lenticulare de alte roci.
Cele mai răspândite roci metamorfice la noi în ţară sunt:
Gnaisul, rezultat din metamorfozarea granitului, se prezintă sub formă
grăunţoasă, cu textură şistoasă. Se găseşte în cantităţi destul de mari în Carpaţii
Meridionali, în Banat, precum şi în partea nordică a munţilor Apuseni. Se
întrebuinţează în special ca material pentru pietruirea drumurilor.
Marmura s-a format prin metamorfozarea calcarelor. Datorită coloritului şi
desenelor sale foarte plăcute, precum şi faptului că se taie şi se lustruieşte foarte bine,
marmura este întrebuinţată mult ca piatră decorativă. La drumuri este folosită sub
formă de pavele pentru marcarea unor traversări sau intersecţii. Marmura este destul
de răspândită la noi în ţară, în special în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Apuseni.
Marmura din cariera de la Ruşchiţa (Caransebeş) este renumită.
Cuarţitul, provenit din metamorfozarea gresiilor silicioase, are o textură
masivă, cu granulele foarte strâns unite între ele, fără intermediul unui ciment natural.
Este o rocă foarte dură cu rezistenţe mari la compresiune, la intemperii şi la acţiunile
agresive. Se prelucrează greu, de aceea nu se întrebuinţează decât ca piatră spartă. Se
găseşte în Carpaţii Meridionali şi în partea de nord a munţilor Apuseni.

2.4. Condiţiile de calitate ale rocilor folosite pentru prelucrare

Diferitele materiale pietroase întrebuinţate la lucrările de drumuri trebuie să


provină dintr-o rocă cu următoarele caracteristici:
• să aibă o structură uniformă şi compactă, lipsită de fisuri sau goluri în care
ar putea pătrunde apa făcând-o improprie din punct de vedere al gelivităţii. Trebuie

5
menţionat că gelivitatea produce fenomene de expansiune care sunt urmate de fisuri
sau de exfoliere;
• să fie omogenă în ceea ce priveşte compoziţia mineralogică, să nu prezinte
urme de alterare chimică sau de dezagregare şi să nu conţină minerale care se
descompun sub acţiunea agenţilor agresivi (pirită, limonită, feldspaţi alteraţi, olivină
etc.);
• să absoarbă cât mai puţină apă şi să nu-şi modifice caracteristicile sub
acţiunea ei;
• să se cioplească bine şi să se despice de la început după feţe plane şi cât
mai netede;
• să aibă o uzură cât mai mică şi cât mai uniformă, iar sub acţiunea circulaţiei
să nu se lustruiască şi să nu devină alunecoasă;
• să nu fie casantă, să reziste bine la şocurile produse de circulaţie şi în
special să-şi păstreze intacte muchiile şi colţurile, fără să se rotunjească;
• să prezinte rezistenţe mari la compresiune pentru a se comporta în condiţii
bune sub acţiunea traficului şi intemperiilor (pentru elementele de piatră care vin în
contact direct cu circulaţia se cere o rezistenţă la compresiune de cel puţin 1500-1800
daN/cm2, iar pentru celelalte de 600-800 daN/cm2, după importanţa drumului).
Rocile care corespund cel mai bine acestor condiţii sunt rocile eruptive.
Pentru elementele care nu vin în contact direct cu circulaţia (borne, stâlpi de parapet,
lucrări de artă etc.) se mai pot folosi gresiile silicioase şi calcarele dure.

3. Materialele pietroase debitate de cariere

Carierele debitează materialele pietroase sub patru forme:


• sub formă de blocuri, adică fragmente mari de rocă brută, aşa cum rezultă
din extragere, cu forme neregulate, neprelucrate sau cu o prelucrare sumară
care se obţine prin cioplire;
• sub formă de blocuri de diferite dimensiuni, având toate feţele fasonate în
mod regulat prin cioplire;
• sub formă de material concasat, adică spart şi sortat după mărimea
bucăţilor şi care se obţine prin concasare şi ciuruire;
• sub formă măcinată, adică de pulberi foarte fine numite filere şi obţinute
prin măcinarea anumitor roci în mori speciale.

3.1. Produse de carieră prelucrate prin cioplire

Carierele livrează şantierelor de drumuri următoarele categorii de piatră


cioplită:
Piatra pentru anrocamente, alcătuită din blocuri mari (1-3 m3) de piatră
despicată, fără nicio prelucrare, aşa cum provin din carieră; serveşte pentru apărarea
şi consolidarea taluzurilor aflate sub apă.
Piatra pentru pereuri este formată tot din blocuri de piatră brută, cu
dimensiunile între 30 şi 50 cm, cioplită uşor cu ciocanul pentru a-i reduce din

6
neregularităţi; serveşte la apărarea şi consolidarea malurilor şi taluzurilor supuse
inundaţiilor.
Piatra brută pentru fundaţii este formată din blocuri uşor cioplite cu ciocanul
pentru a căpăta forme apropiate de un trunchi de piramidă (înălţimea de 14-18 cm,
lăţimea 8-15 cm, iar lungimea cel puţin egală cu înălţimea; serveşte la executarea
fundaţiilor grele cunoscute sub numele de blocaj. Pentru această piatră se admite o
rezistenţă la compresiune mai mică, până la 600-800 kgf/cm2.
Piatra brută pentru pavaje este cioplită uşor cu ciocanul, aşa fel încât să aibă o
faţă mai netedă, de formă poligonală (înălţimea pietrelor este de 12-16 cm pentru
tipul mic şi 16-20 cm pentru tipul mare, iar baza trebuie să fie cel puţin 50% din
faţă); serveşte la pavarea străzilor periferice, fără lucrări edilitare, dar cu circulaţie
grea, precum şi la pavarea drumurilor laterale şi de acces, la protejarea
acostamentelor etc.
Piatra mozaic, cu dimensiunile cuprinse între 30 şi 50 cm, are o faţă văzută
poligonală, cioplită mai regulat, cu muchiile drepte şi feţele laterale cioplite din gros,
pe o adâncime de circa 5 cm, pentru ca pietrele să se poată aşeza bine unele peste
altele. Serveşte la executarea zidăriilor uscate sau cu mortar cunoscute sub numele de
„opus incertum”.
Piatra moloane are o faţă văzută dreptunghiulară (12-30/20-70 cm) prelucrată
regulat şi feţele laterale cioplite de asemenea regulat, pe o adâncime de 5-10 cm
pentru ca pietrele să se poată aşeza bine unele peste altele; serveşte la executarea de
ziduri de sprijin, pile şi culee de podeţe etc.
Dalele sau lespezile se prezintă sub forma unor plăci cu o grosime minimă de
5-8 cm, late de cel puţin 30-50 cm şi lungi de 60-100 cm. Servesc la pavarea aleilor
din parcuri, a refugiilor şi uneori a trotuarelor, având un aspect decorativ. Se
confecţionează din roci care au un clivaj pronunţat şi se desfac cu uşurinţă în plăci,
cum ar fi unele gresii silicioase.
Bordurile sunt blocuri prismatice de piatră cioplită sau de beton, utilizate la
încadrarea unor anumite tipuri de îmbrăcăminţi sau a trotuarelor.
Feţele văzute sunt plane, cu muchii drepte şi colţuri vii; se admit denivelări de
maximum 1 cm. Marginile feţelor văzute pot fi plituite. La capete, bordurile vor fi
astfel cioplite, încât aşezate una lângă alta în prelungire, să nu rămână între ele un
rost mai mare decât 1 cm. Celelalte feţe sunt cioplite din gros şi pot avea denivelări
până la 5 cm.
În general, bordurile şi chenarele se cioplesc din gros cu ciocanul şi se netezesc
pe feţele văzute.
Pavelele sunt blocuri de piatră prismatice, cioplite în forme şi cu dimensiuni
prescrise. Ele pot fi:
- pavele normale, care respectă cu stricteţe dimensiunile prescrise;
- pavele abnorme, la care se admit toleranţe mai mari la dimensiunile prescrise;
Pavelele normale sunt de două tipuri:
- tip dobrogean cu faţa dreptunghiulară;
- tip transilvănean cu faţa pătrată.
Pavelele trebuie să aibă faţa plană cu muchii regulate şi unghiuri drepte; se
admit denivelări de 0,8-1,0 cm. Baza trebuie să fie şi ea plană, paralelă cu faţa şi să
7
reprezinte cel puţin 2/3 din aria feţei. Feţele laterale trebuie să fie şi ele plane şi
simetrice faţă de planurile axiale verticale. Ele trebuie astfel prelucrate încât, la două
pavele aşezate una lângă alta, cu feţele în jos, pe o suprafaţă plană, rostul dintre
muchiile feţelor să nu fie mai mare de 1 cm.
Datorită faptului că pavelele abnorme au dimensiunile feţei cuprinse în limite
mai largi, ele se pot lucra în arce unde este nevoie de pietre mai mici la naştere şi de
pietre mai mari la cheie.
Pentru realizarea unei legături bune a pavajului la rigolă sunt necesare pavele
speciale, mai mari, numite butise, a căror lungime este o dată şi jumătate mai mare
decât a unei pavele normale.
La pavajul tip transilvănean, care se execută în şiruri la 450 faţă de axă, sunt
necesare butise de formă pentagonală.
Calupurile sunt pavele mai mici având forma aproape cubică, cu latura de 9
cm.
Pentru ca pavajul de calupuri să se poată lucra în arce, este necesar ca
dimensiunile calupurilor să fie diferite, şi anume: 2/3 din numărul calupurilor să aibă
dimensiunile 9 x 9 x 9 cm, iar 1/3 dimensiunile de 7 – 8/7 – 8/9 cm.
Modul de cioplire a calupurilor trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi
la pavele, cu singura deosebire că, pentru faţă, denivelările nu trebuie să depăşească
0,5-0,8 cm.
Calupurile sunt mai economice decât pavelele, deoarece, având înălţimea de 9
cm, dintr-un vagon cu 10.000 kg de calupuri se pot confecţiona circa 45-50 m2 de
pavaj, în timp ce din pavele, care au înălţimea de 13 cm, se confecţionează numai
circa 30-35 m2 pavaj.

3.2. Produse de carieră prelucrate prin concasare

Materialele pietroase, aşa cum sunt extrase din cariere, oricât de bine ar fi
mărunţite, nu pot fi întrebuinţate la nici un fel de lucrare, deoarece sunt
necorespunzătoare, atât în ce priveşte mărimea şi forma bucăţilor, cât şi proporţia în
care sunt amestecate bucăţile de diferite mărimi. De aceea, piatra extrasă din cariere
şi destinată să fie folosită sub formă granulară trebuie supusă unei prelucrări care să-i
asigure calitatea, prin spargerea blocurilor în bucăţi ale căror mărimi să fie admise
pentru diferite lucrări şi prin trierea bucăţilor după dimensiuni pentru a se forma
sorturi corespunzătoare scopurilor urmărite.
Prelucrarea constă din două operaţii distincte:
- concasarea sau mărunţirea pietrelor mari în bucăţi până la dimensiunea
maximă admisibilă;
- ciuruirea sau sortarea, adică separarea materialului brut concasat pe sorturi
(fracţiuni) cu dimensiunile cuprinse între anumite limite prescrise.
Uneori, la aceste operaţii se mai adaugă şi aceea de curăţare a agregatelor prin
spălare.

Operaţiile de concasare
Mărunţirea pietrelor se face succesiv, în mai multe trepte de concasare:
8
> Prima treaptă de concasare constă în reducerea blocurilor cu dimensiuni
obişnuite de 300-500 mm, extrase din carieră, la fragmente maxime de 100-120 mm;
această operaţie se numeşte concasare primară sau degrosisare şi se execută cu
concasoare cu fălci sau cu concasoare conice de mare capacitate. Din materialul
obţinut prin concasarea primară se poate separa piatra spartă mare, folosită la betoane
ciclopiene şi pentru unele fundaţii de drumuri.
> A doua treaptă de concasare, numită şi concasare secundară, reduce
dimensiunile maxime ale pietrelor până la 40-60 mm şi se efectuează cu concasoare
conice sau concasoare cu ciocane. Materialele sparte cu concasoarele cu ciocane sunt
de calitate superioară deoarece au o formă poliedrică lipsită de elemente lamelare şi
aciculare şi nu au zone de zdrobire, pietrele fiind lovite şi sparte de către ciocane, în
aer. De asemenea, concasoarele cu ciocane, în special cele cu două rotoare, au o
productivitate foarte ridicată şi sunt folosite pe scară largă în instalaţiile industriale.
Din materialul obţinut prin concasarea secundară se poate separa piatra pentru
executarea macadamurilor şi splitul pentru confecţionarea betoanelor obişnuite de
ciment. De asemenea, materialul brut care se obţine de la concasor, luat în totalitatea
lui, poate fi folosit, sub numele de tout-venant (tot ce cade), la alcătuirea unor straturi
rutiere.
> A treia treaptă produce materiale cu dimensiuni până la 25 mm (piatră spartă
măruntă) din care se colecţionează criblura, material folosit în asfaltaj, şi se
efectuează cu concasoare conice sau cu ciocane.
O mărunţire mai fină a materialelor se poate obţine în morile cu valţuri, care
produc nisip de concasaj cu dimensiuni maxime de 3 sau 5 mm.
Prin măcinarea materialelor pietroase în mori cu bile se obţine o pulbere fină
din care se poate selecţiona, prin ventilare, un material cu dimensiuni maxime de 80
microni numit filer, care se întrebuinţează la asfaltaj.

3.3. Clasificarea produselor de carieră obţinute prin concasare

> Piatra brută, produs natural obţinut prin sfărâmarea rocilor, cu dimensiuni
mai mari de 80 mm.
> Piatra spartă mare, agregat natural obţinut prin concasarea simplă a rocilor
şi selecţionarea în sorturile: 40-63 şi 63-80.
> Piatră spartă (split) agregat natural obţinut prin concasare simplă a rocilor
şi selecţionat în sorturile 8-16, 16-25 şi 25-40.
> Savură, agregat natural obţinut prin concasare simplă a rocilor şi selecţionat
în sorturile 0-8 sau 0-16, folosit de regulă ca material de împănare la executarea
macadamului.
> Criblura, agregat natural alcătuit din granule de formă poliedrică, obţinut
prin concasarea, granularea şi selecţionarea în sorturile 4-8, 8-16 şi 16-25 pentru
mixturi bituminoase şi betoane şi în sorturile 4-6, 6-10 şi 10-14 pentru tratamente
bituminoase.
> Nisip de concasare, agregat natural sfărâmat artificial cu dimensiuni cuprinse
între (0…4) mm.

9
Definiţii:
Conform STAS 4032/1 şi STAS 5089,
Sortul elementar (dmin – dmax) reprezintă agregatele care la cernere rămân între două
site sau ciururi consecutive
Sortul (dmin – dmax) reprezintă agregatul obţinut în cadrul operaţiei de sortare,
conţinând unul sau mai multe sorturi elementare succesive.
Sortul se notează cu dimensiunea sitei sau ciurului pe care agregatul ramâne
integral (dmin) separată cu o liniuţă de cel al sitei sau ciurului prin care agregatul trece
integral (dmax). (De exemplu: sort 4-8; sort 8-16)
În cazul când dmin este mai mic de 1 mm, sortul se numeşte 0-dmax. (De
exemplu: sort 0-4; sort 0-16)

3.4. Condiţii tehnice de calitate

Condiţiile tehnice de calitate ale agregatelor naturale utilizate la lucrările de


drumuri sau străzi sunt în funcţie de clasa tehnică drumului sau categoria străzii şi de
poziţia stratului în componenţa căruia intră agregatul, în structura rutieră.
Sitele şi ciururile de control utilizate pentru determinarea granulozităţii
agregatelor naturale au ochiuri pătrate, conform SR EN 933-2.
Setul de site şi ciururi cu ochiuri pătrate, conform SR EN 933-1, trebuie să
includă, în funcţie de dimensiunile produsului, următoarele dimensiuni nominale:
0,063 mm, 0,250 mm, 0,500 mm, 1 mm, 2 mm, 4 mm, 16 mm, 31,5 mm, 63 mm şi
125 mm.
În cazul utilizării ciururilor cu ochiuri rotunde, trecerea de la ciururi cu ochiuri
pătrate se face cu relaţia:
dΦ=d#×1,25 sau d# =dΦ×0,80

3.4.1. Caracteristici fizico-mecanice ale rocii de provenienţă

Rocile utilizate pentru obţinerea produselor din piatră naturală clasificate în


funcţie de caracteristicile intrinseci ale acestora, folosite la lucrări de drumuri, trebuie
să se încadreze în clase, conform tabelului.

Clasa rocii
Caracteristica A B C D E Metode de
Condiţii de admisibilitate determinare
Porozitate aparentă la presiune 1 3 5 8 10 STAS 6200/13
normală, %, max.
Rezistenţa la compresiune în stare 160 140 120 100 80 STAS 6200/5
uscată, N/mm2, min.
Uzura cu maşina tip Los Angeles, 16 18 22 25 30 STAS 730
%, max.
Rezistenţa la sfărâmare prin 70 67 65 60 50 STAS 730
compresiune în stare uscată, %, min.

10
Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ: 3 STAS 730
- coeficient de gelivitate ( µ 25 ), %, max;
25
- sensibilitate la îngheţ ( η cl 25 ), %, max.

Uzura cu maşina tip Los Angeles şi rezistenţa la sfărâmare prin compresiune în


stare uscată se determină pe piatră spartă sort 40-63.
În cazul rocilor care nu respectă toate condiţiile din tabel, clasa rocii este
determinată de porozitatea aparentă sau de uzura cu maşina tip Los Angeles,
hotărâtoare fiind cea care indică clasa inferioară.
Rocile care nu respectă condiţiile de admisibilitate pentru rezistenţa la îngheţ-
dezgheţ nu trebuie utilizate la lucrări de drumuri.

3.4.2. Caracteristici geometrice şi fizico-mecanice ale produselor obţinute

Piatră brută
Piatra brută pentru încadrarea îmbrăcăminţilor, pereuri şi straturi de fundaţie
din blocaje trebuie să respecte următoarele condiţii:

Caracteristica Condiţii de admisibilitate

Forma neregulată, apropiată de un trunchi de piramidă


sau de o pană
Inălţimea, mm 140…180
Dimensiunile bazei, mm egală sau mai mare ca înălţime
- lungimea
- lăţimea 80…150
Piatră cu dimensiunile necorespunzătoare, 15
%, max

Piatra brută pentru anrocamente trebuie să aibă masa unui bloc de minimum 50
kg.
Piatra brută pentru pavaje de drumuri, străzi şi anrocamente trebuie să respecte
următoarele condiţii:

Caracteristica Piatră pentru pavaje Piatră pentru chenare la pavaje


tip mare tip mic tip mare tip mic
Condiţii de admisibilitate
Forma Neregulată cu faţa poligonală
Dimensiunile feţei (lungime şi 100…200 80…160 150…250 150…200
lăţime), mm
Inălţimea 160…200 120…160 200…250 160…200

Piatră cu dimensiunile 15
necorespunzătoare, %, max

11
Savură şi piatră spartă
Savura, piatra spartă(split) şi piatra spartă mare trebuie să aibă dimensiuni
cuprinse între (0…80) mm:

Sort Savură Piatră spartă (split) Piatră spartă mare


Condiţii de admisibilitate

0-8(16) 8-16 16-25(31) 25-40 40-63 63-80


Caracteristica

Conţinut de granule: 5 5 5 5
- rămân pe ciurul superior
(dmax), %, max.
- trec prin ciurul inferior - 10 10 10
(dmin), %, max.

Conţinut de granule alterate, moi, - 10 10 -


friabile, poroase şi vacuolare; %,
max.
Forma granulelor: - 35 35 35
- coeficient de formă, %, max.

Conţinut de impurităţi: 1 1 1 1
- corpuri străine, % max.
- fracţiuni sub 0,1 mm, %, max. - 3 nu este cazul
Uzură cu maşina tip Los Angeles, - 30 Corespunzător
%, max. clasei rocii

Rezistenţă la acţiunea repetată a - 6 3 nu este


sulfatului de sodium (NA2SO4), cazul
5 cicluri, %, max.

NOTA:
1- Cu acordul părţilor se pot livra şi amestecuri de sorturi
2- Piatră spartă sort 16-31 poate fi utilizată numai cu acordul părţilor interesate

Piatră spartă sort 25-40 pentru prepararea betoanelor de ciment rutiere:

Sort Condiţii de admisibilitate

25-40
Caracteristica
Conţinut de granule care: 5
- rămân pe ciurul superior (dmax), %, max.
- trec prin ciurul inferior (dmin), %, max. 10

12
Coeficient de formă, %, max. 25
Conţinut de impurităţi: nu se admit
- corpuri străine
- conţinut de fracţiuni sub 0,1 mm, %, max 0,30

Uzura cu maşina tip Los Angeles, %, max. 20

Rezistenţa la acţiunea repetată a sulfatului de 3


sodium (Na2SO4), 5 cicluri, %, max.

Criblura
Criblura pentru mixturi bituminoase şi betoane de ciment:

Sort Condiţii de admisibilitate

4-8 8-16 16-25


Caracteristica
Conţinut de granule care: 5
- rămân pe ciurul superior (dmax), %, max.
- trec prin ciurul inferior (dmin), %, max. 10
Conţinutul de granule alterate, moi, friabile, poroase şi 5
vacuolare, %, max.
Coeficient de formă, %, max. 25
Conţinut de impurităţi: nu se admit
- corpuri străine;
- conţinutul de argilă (VA)
2
- conţinut de fracţiuni sub 0,1 mm, %, max 1,50 1,00 0,50
Uzura cu maşina tip Los Angeles, %, max. Clasa A 18
Clasa B 20
Clasa C 24
Rezistenţa la uzură (micro-Deval), max. 20
Rezistenţa la sfărâmare prin compresiune în stare uscată, %, 65
min.
Grad de spargere, %, min. 90
Rezistenţa la acţiunea repetată a sulfatului de sodiu 3
(Na2SO4), 5 cicluri, %, max.
NOTE:
1. Se pot utiliza şi alte sorturi de criblură cu respectarea prescripţiilor în vigoare;
2. Gradul de spargere se determină numai în cazul criblurilor provenite din roci
detritice;
3. Criblura provenită din roci sedimentare detritice poate fi utilizată numai la
drumuri din clasa tehnică IV şi V şi străzi categoria II şi IV;
4. Determinarea rezistenţei la uzură (micro-Deval) are caracter informativ pentru
strângere de date.
13
Criblura pentru tratamente bituminoase şi lucrări speciale trebuie să fie:

Sort Condiţii de admisibilitate

Caracteristica 4-6 6-10 10-14

Conţinut de granule care: 5


- rămân pe ciurul superior (dmax), %, max.
- trec prin ciurul inferior (dmin), %, max. 10
Conţinutul de granule alterate, moi, friabile, poroase şi 5
vacuolare, %, max.
Coeficient de formă, %, max. 25
Conţinut de impurităţi: nu se admit
- corpuri străine;
- conţinutul de argilă (VA)
nu se admit
- conţinut de fracţiuni sub 0,1 mm, %.max 1,50 1,00 0,50
Uzura cu maşina tip Los Angeles, %, max. Clasa A 18
Clasa B 20
Clasa C 24
Rezistenţa la uzură (micro-Deval), max. 20
Coeficientul de polisare accelerată (CPA) ≥ 0,50
Rezistenţa la sfărâmare prin compresiune în stare uscată, %, 65
min.
Grad de spargere, %, min. 90
Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ:
- coeficient de gelivitate ( µ 25 ), %, max. - 3 -
- sensibilitate la îngheţ ( η cl 25 ), %, max. 25

În ceea ce priveşte forma granulelor, se recomandă următoarele valori, pentru


rapoartele: b/a ≥ 0,66 şi c/a ≥ 0,33 (a fiind lungimea, b lăţimea şi c grosimea unei
granule).

4. Extragerea şi prelucrarea materialelor din balastiere

4.1. Caracteristicile depozitelor aluvionare

Nisipul, pietrişul şi balastul se extrag de regulă din depozitele aluvionare,


alcătuite din sfărâmături necimentate provenite din dezagregarea rocilor preexistente,
transportate şi depuse de apele curgătoare. Aceste depozite sunt, în general, legate de
existenţa cursurilor de apă. Ele se mai întâlnesc însă şi în conurile de dejecţie ale
torenţilor, în dunele depuse de vânturi, în formaţiile litorale de pe malul mărilor şi în
formaţiile lacustre de pe malul lacurilor împotmolite.
14
Râurile fiind principalii agenţi în procesul de dezagregare, transport şi
depozitare a rocilor necoezive, în lungul lor se vor găsi diferite depozite de materiale
pietroase, ca rezultat al acţiunii apelor caracteristice fiecărei regiuni.
Cele mai mari depozite aluvionare care pot fi luate în considerare la
deschiderea unei balastiere sunt:
- în terasele râurilor, un fel de prispe orizontale depuse în lungul râurilor, pe
maluri, în zona mijlocie şi inferioară, în timpul marilor viituri;
- pe malurile convexe din coturile râurilor;
- în albiile vechi, părăsite, ca urmare a colmatării unor meandre;
- în albia majoră a râurilor existente (grinduri);
- în albia minoră a râurilor existente, de sub apă (prunduri).
În toate aceste zăcăminte se găsesc materiale de calitate foarte bună.
Dunele sunt depozite de nisip mărunt, amestecat cu foarte multe elemente fine
(argilă) şi materii străine (organice); de aceea, în cele mai multe cazuri acest nisip
este necorespunzător pentru lucrările de construcţii.
Depozitele litorale sunt alcătuite din nisipuri cărate de râuri sau rezultate din
măcinarea malurilor sub acţiunea valurilor şi conţin foarte multe sfărâmături de
cochilii şi resturi organice din care cauză nu constituie un material de construcţie de
bună calitate.

4.2. Condiţii de calitate, formă şi dimensiuni cerute materialelor de balastieră

Nisipul, pietrişul şi balastul (un amestec natural în diferite proporţii de nisip şi


pietriş), numite şi agregate de râu, folosite la lucrările de drumuri, se caracterizează
prin forme rotunjite, fără muchii şi colţuri vii, cu feţele netede.
După natura petrografică dominantă se deosebesc două mari categorii de
agregate: silicioase şi calcaroase.
De regulă, se preferă agregatele de natură silicioasă provenite din balastiere
de uscat, precum şi materialele extrase din albiile râurilor (prunduri) de sub apă.
Nisipurile şi pietrişurile întrebuinţate la confecţionarea mortarelor şi betoanelor
pentru îmbrăcăminţi rutiere vor trebui să fie:
¾ inerte, atât din punct de vedere fizic, faţă de acţiunea apei, îngheţului etc, cât şi
din punct de vedere chimic, faţă de acţiunea lianţilor;
¾ să fie lipsite cu desăvârşire sau să conţină în limitele unor anumite toleranţe
admisibile, substanţe străine, ca de exemplu: argilă, humus, săruri solubile, sulfuri şi
sulfaţi, pirită, mică etc.
Agregatele naturale de balastieră se clasifică, în funcţie de mărimea granulei,
de provenienţă, tehnologie de prelucrare şi granulozitate, astfel:

După mărimea granulei:


- Nisip, cu dimensiuni (0…4) mm;
- Pietriş, cu dimensiuni (4…31) mm;
- Balast, cu dimensiuni (0…63) mm;
- Bolovani, cu dimensiuni (63…350) mm.

15
După provenienţă:

Denumirea agregatelor naturale Modul de exploatare Provenienţa

Nisip de râu sau prundiş Din balastiere de râu Prundişuri de ape


Pietriş de râu sezoniere sau permanente curgătoare
Balast de râu sau de prundiş
Nisip de dragaj Prin dragare din fluvii şi Prundişuri de ape
Balast de dragaj râuri curgătoare

Nisip de mal Din balastiere de mal Prundişuri vechi


Pietriş de mal sezoniere sau permanente
Balast de mal
Nisip de lac Din balastiere de mal Din ape stătătoare
Nisip de mare sezoniere sau prin dragare

Nisip de dună Din dune Dune

După tehnologia de prelucrare:


a) agregate naturale neprelucrate;
b) agregate naturale prelucrate prin:
- spălare şi sortare: nisip, pietriş, balast;
- spălare, concasare şi sortare: nisip de concasare, pietriş concasat, balast concasat.

După granulozitate:
> agregate naturale cu granulozitate continuă, care conţin toate sorturile
elementare;
> agregate naturale cu granulozitate discontinuă, la care lipsesc unul sau mai
multe sorturi elementare.

Balastul este un amestec de pietriş şi nisip cu mărimea maximă a granulei de


63 mm, provenit prin sfărâmarea naturală a rocilor, se livrează în sorturile: 0-8; 0-16;
0-25; 0-31; 0-63.
Balastul concasat reprezintă balastul obţinut prin concasarea balastului şi a
bolovanilor din balastieră; se livrează în sorturile 0-8; 0-16; 0-25; 0-31; 0-63.
Pietrişul (pentru domeniul rutier) este agregatul natural sortat din balast în
sorturile 4-8 (mărgăritar); 8-16; 16-25; 16-31; 8-25; 8-31.
Pietrişul concasat reprezintă pietrişul obţinut prin concasarea şi sortarea
balastului sau a bolovanilor din balastieră; se livrează în sorturile 4-8; 8-16; 16-25;
16-31 sau 4-6; 6-10; 10-14 (pentru tratamente bituminoase).
Nisipul este agregatul natural reprezentat de fracţiunea fină din balast. Se
livrează în sortul 0-4.
Nisipul provenit din concasarea balastului se tratează ca nisip de concasare,
conform SR 667.

16
Bolovanii sunt agregate naturale cu forme rotunjite, cu dimensiuni între 63 mm
şi 350 mm. Se folosesc la executarea fundaţiilor rutiere, la ziduri de sprijin, la
executarea pavajelor sau la producerea pietrei sparte prin concasare.
Gradul de spargere reprezintă procentul de granule din cantitatea totală de
granule cu cel puţin 2 suprafeţe rezultate prin spargere şi se determină pe sorturile
dmin-dmax la care dmin este ≥ 8 mm.
Indicele de concasare reprezintă procentul de granule provenite din
concasarea fracţiunilor mai mari de dmax din materialul supus prelucrării şi
caracterizează sorturile 0- dmax.
Se interzice folosirea agregatelor naturale cu un conţinut de granule constituite
din roci alterate moi, friabile, poroase şi vacuolare mai mare de:
- 10% în cazul balastului şi balastului concasat;
- 5% în cazul pietrişului şi pietrişului concasat.

Nisipul se întrebuinţează:
- la executarea substraturilor rutiere (anticontaminant, anticapilar şi antigeliv)
şi ca strat drenant;
- la mărirea grosimii sistemelor rutiere (pentru reducerea presiunilor unitare,
repartizarea uniformă a presiunilor, amortizarea şocurilor etc.);
- ca fundaţie pentru anumite sisteme rutiere (pavaje);
- la executarea şi protejarea împietruirilor ordinare;
- la confecţionarea mortarelor şi betoanelor de ciment şi asfaltice.

Pietrişul se subdivide în următoarele fracţiuni:


- pietriş mărgăritar 7/15 mm;
- pietriş mărunt 15/30 mm;
- pietriş mare 30/70 mm.
La lucrările de drumuri, pietrişul serveşte:
- la executarea împietruirilor ordinare; materialul fiind rotund nu se poate
împăna prin cilindrare, de aceea se amestecă în proporţie de 30-50% cu split sau cu
bolovani concasaţi; în modul acesta se obţine o împănare mai bună la cilindrare.
- la confecţionarea betonului de ciment din stratul de rezistenţă;
- la confecţionarea asfaltului turnat ordinar;
- la confecţionarea binderului;
- la alcătuirea scheletului mineral al mixturilor compacte.

Balastul este de două categorii:


- balast brut neciuruit 0/70 mm;
- balast ciuruit 20/70 mm.
Balastul poate avea aceleaşi întrebuinţări ca şi nisipul servind în special pentru
sporirea grosimii sistemelor rutiere.
Balastul ciuruit poate fi folosit de asemenea ca un bun material pentru
executarea straturilor drenante.
Dacă necesităţile o cer, balastul poate fi stabilizat, mecanic sau cu lianţi,
pentru a se realiza straturi de bază sau de fundaţie, cu o capacitate portantă mărită.
17
Elementele mai mari decât 30 mm din balast pot fi concasate, obţinându-se un
material foarte bun pentru executarea şi întrebuinţarea împietruirilor ordinare, precum
şi pentru realizarea de fundaţii stabilizate cu capacitate portantă mare.

Bolovanii de râu care sunt colectaţi tot din prunduri pot fi folosiţi la executarea
fundaţiilor de tip blocaj sau a unor pavaje de calitate inferioară (caldarâm), de
exemplu, pe drumurile de acces.
Bolovanii pot fi concasaţi, însă din spargerea lor rezultă o piatră spartă de
calitate mediocră, deoarece unele feţe sunt rotunjite; totuşi, prin cilindrare se
împănează mult mai bine decât pietrişul.
În ceea ce priveşte forma granulelor, şi la agregatele de râu se recomandă
următoarele valori, pentru rapoartele: b/a ≥ 0,66 şi c/a ≥ 0,33 (a fiind lungimea, b
lăţimea şi c grosimea unei granule).

5. Terminologie uzuală (minimală) în domeniul suprastructurii rutiere

Termen Definiţie

Activant Substanţă care adăugată, în mici cantităţi, într-un liant rutier, îi


conferă acestuia proprietăţi speciale sau îi îmbunătăţeşte
proprietăţile sale naturale.
Adezivitate Caracteristică a lianţilor din hidrocarburi, exprimată prin
rezistenţa pe care o opune la dezlipire pelicula de bitum de pe
granulele agregatelor naturale sub acţiunea tensiunilor
interfaciale ale sistemului liant-agragat în prezenţa apei.
Aditiv pentru bitum Substanţă tensioactivă care îmbunătăţeşte adezivitatea lianţilor
bituminoşi faţă de agregatele naturale, în special faţă de cele de
natură acidă, evitând influenţa nefavorabilă a acţiunii apei.

Agregate naturale Materiale granulare naturale de origine minerală, provenind din


sfărâmarea naturală sau artificială a rocilor.

Amorsare Operaţie de tratare cu liant din hidrocarburi a suprafeţei unui


strat suport pentru a asigura condiţiile de aderare a stratului
rutier aplicat ulterior.
Anrobare Operaţie prin care granulele agregatelor naturale se acoperă cu
o peliculă de liant din hidrocarburi.

Anrobat bituminos Denumire generică dată mixturilor asfaltice macroporoase


folosite la execuţia îmbrăcăminţilor uşoare la drumuri locale şi
ca strat de bază.
Asfaltare Aplicare de îmbrăcăminţi bituminoase pe arterele rutiere.

Asfaltene Componente grele ale bitumului solubil în sulfură de carbon,


tetraclorură de carbon şi benzen care se separă de maltene prin
floculare cu normal heptan.
Asfaltizare Proces de desăvârşire a anrobării şi închiderii stratului
bituminos de la suprafaţa îmbrăcămintei sub efectul căldurii şi

18
al circulaţiei autovehiculelor.

Asfalt turnat Mixtură asfaltică la care golurile scheletului mineral sunt


umplute integral cu mastic bituminos.
Atriţie Proces de uzură a granulelor de agregate naturale din straturile
rutiere datorită frecării între ele sub acţiunea circulaţiei rutiere.
Badijonare Operaţie de ungere cu liant din hidrocarburi a suprafeţei
poroase a unei îmbrăcăminţi rutiere urmată de acoperire cu
agregate naturale mărunte.
Beton asfaltic Mixtură asfaltică cu performanţe fizico-mecanice ridicate,
alcătuită de regulă din cribluri, nisip şi filer, aglomerate cu un
liant bituminos.
Beton de ciment Amestec de agregate naturale, ciment şi apă în anumite
proporţii, care prezintă un volum minim de goluri şi rezistenţe
mecanice superioare.
Bitum Amestec complex de hidrocarburi cu masă moleculară mare şi
derivaţi ai acestora cu oxigenul, azotul şi sulful; se găseşte în
stare nativă sau se obţine prin prelucrarea produselor petroliere
grele.
Bitum aditivat Bitum cu adaos de substanţe tensioactive pentru îmbunătăţirea
adezivităţii acestuia.
Bitum fluxat Amestec de două bitumuri cu consistenţe diferite sau a unui
bitum dur cu ulei mineral.
Bitum pentru drumuri Bitum cu consistenţa exprimată prin valoarea penetraţiei la
250C, între 25 şi 220 zecimi de milimetru utilizat la lucrările
rutiere. Se caracterizează prin capacitatea de aglomerare a
agregatelor naturale, solubilitate în sulfură de carbon şi
reactivitate chimică scăzută.
Bitum-gudron Bitum cu adaos de gudron rutier.
Bitum tăiat Amestec de bitum cu un solvent organic adecvat.
Burduşire Degradare a complexului rutier, sub formă de umflături
neregulate produse de acţiunea îngheţ-dezgheţului în cazul
pământurilor gelive din corpul drumului.
Capacitate portantă a drumului Caracteristică de bază a complexului rutier de a prelua
încărcările din trafic, în condiţiile climatice date, în limita
deformaţiilor admisibile.
Clutaj Tratarea suprafeţei unei îmbrăcăminţi rutiere la execuţie, prin
împlântarea de criblură din roci dure, pentru a spori rugozitatea
şi rezistenţa îmbrăcămintei.
Colmatare Operaţie de umplere a rosturilor, fisurilor şi crăpăturilor
îmbrăcăminţilor rutiere cu materiale adecvate.
Complex rutier Ansamblul format din sistemul rutier şi zona activă a
terasamentelor.
Covor asfaltic Îmbrăcăminte bituminoasă executată dintr-un singur strat de
3…4 cm grosime din mixtură asfaltică cu caracteristicile
mixturii pentru stratul de uzură.
Criblură Agregat natural alcătuit din granule de formă poliedrică,
obţinut prin concasarea, granularea şi selecţionarea în sorturi a
rocilor dure, de regulă magmatice, bazice şi semibazice.

19
Criblură preanrobată Criblură anrobată în prealabil cu un liant bituminos.
Echivalent de nisip Indice prin care se pune în evidenţă proporţia de părţi fine
argiloase din agregatele naturale, prin determinarea raportului
dintre volumul granulelor sedimentate şi volumul care include
şi particulele în suspensie după un anumit interval de timp, la
spălarea energică a probei cu o soluţie floculantă.
Emulgator Substanţă tensioactivă care favorizează dispersia bitumului în
apă.
Emulsie bituminoasă Dispersie de bitum în apă, cu particule de ordinul micronilor,
în prezenţa unui emulgator.
Observaţie: In funcţie de natura emulgatorului şi de mediul
acid sau basic al fazei apoase emulsiile bituminoase pot fi
cationice, respective anionice.
Filer Pulbere minerală cu granulozitate sub 0,63 mm obţinută prin
măcinarea fină a rocilor calcaroase sau prin stingerea în
pulbere a varului, urmată de separarea corespunzătoare.
Gudron rutier Liant organic obţinut prin fluxarea smoalei de la distilarea
huilei.
Gudronaj Tratament de suprafaţă, care constă în stropirea
îmbrăcăminţilor rutiere cu gudron, urmată de acoperirea lor cu
criblură şi cilindrare.
Îmbătrânirea lianţilor din Evoluţia ireversibilă a compoziţiei lianţilor din hidrocarburi
hidrocarburi până la pierderea capacităţii de aglomerare datorită acţiunii
nocive a factorilor naturali şi de trafic din exploatare.
Îmbrăcăminte bituminoasă Imbrăcăminte rutieră realizată de regulă din anrobat bituminos
uşoară sau macadam bituminous şi un strat de închidere, fiind folosită
pentru îmbunătăţirea drumurilor împietruite.
Împietruire Consolidarea părţii carosabile a drumurilor din pământ, după o
Sinonim: Pietruire pregătire prealabilă, cu balast, pietriş, piatră spartă sau
macadam ce se fixează prin circulaţie, respectiv prin cilindrare.
Liant bituminos Denumire generală dată lianţilor pe bază de bitum (bitum
natural sau de petrol, emulsie bituminoasă, bitum tăiat, subif).
Liant hidraulic Pulbere minerală care în amestec cu apa reacţionează dând
produse care se întăresc în timp.
Liant din hidrocarburi Produs organic având capacitatea de aglomerare a agregatelor
naturale. Include lianţi bituminoşi, gudron rutier şi amestecuri
de bitum şi gudron.
Liant puzzolanic Material care în amestec cu un activant în prezenţa apei capătă
proprietăţi hidraulice. Include cenuşa de termocentrală, tuful
volcanic, zgura granulată etc.
Maltene Constituenţi uleioşi ai bitumurilor formaţi dintr-un amestec de
răşini asfaltice cu compuşi uleioşi, constituind lichidul
intermicelar din compoziţia bitumurilor. Dau bitumului
calitatea de a fi plastic şi ductil.
Mastic bituminos Amestec realizat de regulă din filer şi liant bituminos în
anumite proporţii.
Mixtură asfaltică Amestec de agregate naturale sau artificiale şi filer în anumite
Sinonim: Asfalt proporţii, aglomerat cu un liant bituminos printr-o tehnologie
adecvată.
Pietriş Agregat natural de balastieră cu granulaţia 7,1…71,0 mm,

20
selecţionat în sorturi şi calităţi conform STAS 662-89.
Preanrobare Anrobare prealabilă a agregatelor naturale utilizate la
executarea sau întreţinerea unor straturi rutiere.
Puzzolană Produs natural de origine vulcanică, bogat în silice amorfă şi
alumină care în prezenţa apei şi a varului capătă proprietăţi
liante.
Prin extindere, produs natural sau artificial având proprietăţi
puzzolanice.
Savură Sortul 0…8 sau 0…15 obţinut în procesul de concasare simplă
a rocilor dure şi de duritate medie folosit de regulă ca material
de agregaţie la executarea macadamului.
Split Agregat natural rezultat din concasarea simplă a rocilor şi
sortat în sorturile: 8-16; 16-25; 25-40.
Strat de bază Parte din sistemul rutier situată între îmbrăcăminte şi fundaţie,
având rolul de a prelua încărcările din trafic, în special
acţiunile tangenţiale şi de întindere, repartizând fundaţiei
eforturi verticale în limita capacităţii de rezistenţă a acesteia.
Strat de formă Strat superior al terasamentelor, amenajat pentru uniformizarea
şi sporirea capacităţii portante la nivelul patului drumului.
Strat de fundaţie Strat component al fundaţiei drumului.

Strat de legătură Stratul inferior al îmbrăcămintei bituminoase, în cazul când


aceasta se execută din două straturi, realizat din mixtură
asfaltică, care face legătura între stratul de uzură şi stratul de
bază sau stratul superior de fundaţie.
Strat rutier Strat component al unui sistem rutier.

Strat de uzură Stratul superior al îmbrăcămintei bituminoase sau din beton de


ciment menit să reziste la acţiunile tangenţiale produse de
trafic şi la agenţii naturali.
Substrat Strat constructiv cu rol, după caz, drenant, anticapilar, izolator
sau antigeliv, aşezat pe pământul din patul drumului în scopul
de a feri sistemul rutier sau pământul de fundaţie de efecte
dăunătoare.
Suspensie de bitum filerizat Dispersie de bitum în apă, în prezenţă de var hidratat în pastă,
Sinonim: Subif conform STAS 558-71.

Şlam bituminos Mortar asfaltic fin, executat la rece cu emulsie, utilizat pentru
etanşarea îmbrăcăminţilor rutiere.

21