Rândunica (Hirundo rustica) este o pasăre migratoare, insectivoră, din ordinul paseriformelor, care

cuibărește din nordul Eurasiei până în Africa de Nord și în America de Nord și iernează în nordul

Africii, Africa subsahariană, sudul Asiei, America de Sud și nordul Australiei. Sunt recunoscute opt
subspecii.
Este o pasăre mică, are o lungime de 19 cm, mai mică decât vrabia, și o greutate de 16-24 g.
Longevitatea maximă este de 15 ani și 11 luni. Are aripile lungi, înguste și ascuțite și coada adânc
bifurcată, cu rectricele laterale foarte lungi. Fruntea este brun-roșcată, creștetul și spatele albastru-
închis; aripile și coada negre, partea inferioară a gâtului brun-roșcată, pe piept o dungă lată albastru-
închisă; restul părților inferioare, inclusiv tectricele subcodale și subalare, sunt alb-gălbui sau alb-brunii.
Sexele sunt aproape identice, femela este mai puțin lucioasă, cu rectricele laterale ale cozii mai scurte.
Zboară rapid, cu bătăi neregulate din aripi.
Strigătul este un „țivi-țivi”, iar cântecul un fel de ciripit îndelungat și variat. Hrana este alcătuită
din insecte zburătoare, pe care le vânează exclusiv din zbor. De multe ori adună hrana pe pereții
clădirilor, în apropierea grajdurilor sau a apelor. Este o specie monogamă, perechile se formează numai
în perioadă de reproducere. Cuibul și-l instalează în diverse locuri pe o suprafață verticală: pereți,
streșinile caselor, piloni de susținere, holuri ale unor clădiri, balcoane, interiorul unor camere, sub
poduri, în canale de evacuare, mai rar pe arbori. Cuibul este sferic, deschis la partea superioară în
locuri libere de amplasare, și semisferic când e lipit de pereți. Cuibul este construit de ambele sexe din
noroi amestecat cu salivă, fire de paie, pene sau păr de animale. Interiorul cuibului este căptușit cu
pene, puf și fire moi de vegetație.
Ponta constă din 4-5 ouă albe, pestrițate cu puncte și liniuțe sinuoase întunecate. Clocirea este
asigurată preponderent sau exclusiv de femelă și durează 12-17 zile. Puii părăsesc cuibul la
aproximativ 20-21 de zile după ieșirea din ouă. Femela depune frecvent două ponte într-un sezon de
reproducere; prima clocire are loc în luna mai, iar cea de-a doua în luna august.
Consumând un număr mare de insecte dăunătoare agriculturii și omului, este considerată una dintre
cele mai folositoare păsări. În plus, fiind adaptată să conviețuiască cu omul, este o specie-model în
studierea biologiei păsărilor și în educația ecologică a tinerei generații.[2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][12]
Denumirea latină Hirundo rustica a acestei specii, dată de Carl Linné în 1758, provine din cuvintele
latine hirundo (rândunică) + rustica (rustic, rural, de țară, de sat, câmpenesc, de câmpie, de câmp).[13]
În limba română, rândunica se mai numește rândunea, rândunică de câmp, rândunică de casă,
rândunică de cămine, rândunică de coș, rândunică de sad, rândunică de sat, rândunică de țară; în
regionalisme: rândurică, rânduniță. Denumirile învechite includ: rândurea, rândunelă, lândură,
arândunea, rândunea, ronduncă, rondunea, rundunea, rundurea. Cuvântul românesc „rândunică”
provine din cuvântul latin hirundo.[8][14][15][16]
Denumirea latină de Hirundo rustica a fost dată de Linnaeus în 1758, în Suedia.
Taxonomia este incertă; subspeciile posibil formează două sau mai multe specii, cu grupuri-soră
în America de Nord și Siberia. Subspecia americană erythrogaster se aseamănă cel mai mult cu
subspeciile est-asiatice după culoare și după desenul dungii pectorale, dar studiile ADN mitocondriale,
combinate cu comportamentul, sugerează că aceasta poate fi o specie separată de cea din Lumea
Veche. Subspeciile savignii și saturata sunt ușor de distins. Rândunica (Hirundo rustica) a fost uneori
considerată conspecifică cu rândunică cu piept roșu (Hirundo lucida).[17]
Populațiile în Eurasia intergradează; subspecia mandschurica este adesea inclusă în
subspecia saturata, care la rândul ei este adesea inclusă în subspecia gutturalis sau tytleri; păsările din
nordul Indiei (Sikkim), descrise inițial ca o subspecie separată ambigua, probabil aparțin
subspeciei gutturalis, deși uneori sunt incluse în subspecia nominată. În plus, variația clinală aparentă -
lungimea cozii scade de la nord la sud, iar în Eurasia mărimea se micșorează de la nord-vest și nord-
est spre sud și est. Hibridizează rar cu rândunică cu fruntea albă (Petrochelidon pyrrhonota) și
rândunică cu fruntea brună (Petrochelidon fulva) în America și cu lăstunul de casă (Delichon urbicum) în
Europa și Asia.[17]

Subspecii și distribuție[modificare | modificare sursă]

Subspecia europeană (Hirundo rustica rustica) a rândunicii

Subspecia americană (Hirundo rustica erythrogaster) a rândunicii

Opt subspecii sunt recunoscute provizoriu.[17][18][19]

 Hirundo rustica rustica Linnaeus, 1758 - rândunică eurasiatică, subspecia nominată. Cuibărește

în Europa și vestul Asiei, din Irlanda, Marea Britanie și nordul Scandinaviei spre est până în
centrul Rusiei (la est până la fluviul Enisei), vestul Mongoliei și vestul Chinei, spre sud până
la Marea Mediterană, în nordul Africii (spre est până în Libia), Irak, Iran și centrul Himalaiei.
Iernează în principal în Africa subsahariană, de asemenea în sudul Asiei, sudul Peninsulei
Iberice și nordul Africii. A fost găsită recent că cuibărește în centrul Arabiei (în Riad).
 Hirundo rustica erythrogaster Boddaert, 1783 - rândunică americană. Cuibărește în America de
Nord din sudul Alaskăi și vestul și sudul Canadei (spre sud din sudul Yukonului, centr-vestul
districtului Mackenzie, nordul Saskatchewanului, nordul provinciei Manitoba, nordul
provinciei Ontario, sud-centrul Quebecului și sudul Newfoundlandului) spre sud prin cea mai mare
parte a SUA (cu excepția sud-vestului extrem și sudului Floridei) până în Mexic (din nord-
vestul Baja Californiei și interiorul Mexicului spre sud până în Colima, Michoácan și Puebla); de
asemenea, și în America de Sud în estul Argentinei (nordul Buenos Airesului). Iernează pe coasta
pacifică din centrul Mexicului și vestul Panamei și estul Indiilor Occidentale (Puerto Rico, Antilele
Mici), spre sud în cea mai mare parte a Americii de Sud. Subspecia propusă insularis, din insulele
din nordul Golfului Mexic, este considerată inseparabilă de cea cuibăritoare din regiunea
continentală.
 Hirundo rustica savignii Stephens, 1817 - sedentară în Egipt (Valea Nilului).
 Hirundo rustica transitiva (E. J. O. Hartert, 1910) - cuibărește în Liban, Siria, Israel și vestul Iordaniei.
Probabil migrează pe distanțe scurte.
 Hirundo rustica tytleri Jerdon, 1864 - cuibărește în sud-centrul Siberiei (de la fluviul Enisei spre est
până în Iacutia), la sud până în nordul Mongoliei Interioare; iernează în estul Indiei și sud-estul
Asiei.
 Hirundo rustica saturata Ridgway, 1883 - cuibărește în estul Rusiei (în Kamceatka și pe coasta Mării
Ohotsk, la sud până în bazinul mijlociu al Amurului); iernează în sud-estul Asiei.
 Hirundo rustica mandschurica Meise, 1934 - cuibărește în nord-estul Chinei; iernează în sud-estul
Asiei.
 Hirundo rustica gutturalis Scopoli, 1786 - cuibărește în estul Himalaiei, sudul, centrul și
estul Chinei, Coreea și în cursul inferior al Amurului, spre est până în Insulele
Kurile, Japonia și Taivan, și posibil neregulat în Kamceatka; iernează în sudul și sud-estul Asiei, la
sud până în nordul Australiei.