CLASA REPTILIA

Numele de reptile provine cuvântul latin reptilis şi înseamnă târâtor. Este un nume puţin
potrivit pentru reptilele care au dominat lumea erei mezozoice, cucerind toate mediile de
viaţă şi având membre adaptate pentru mers şi alergare, înot şi zbor; însă majoritatea
reptilelor actuale se deplasează prin târâre, folosindu-se pentru aceasta şi de membre.
Cele mai multe grupe de reptile ai dispărut şi sunt cunoscute numai sub formă de fosile,
mai mult sau mai puţin complete. Speciile actuale sunt clasificate în patru ordine:
1. Ord. Chelonia – broaştele ţestoase;
2. Ord. Rhyncocephalia – o singură specie, considerată fosilă vie – hatteria sau tuatara
(Sphenodon punctatus);
3. Ord. Squamata – şopârlele şi şerpii, reprezentând în prezent cel mai numeros grup
de reptile;
4. Ord. Crocodylia - crocodilii.

Ordinul Chelonieni (Testudines)

Ordinul Chelonia (în limba greacă, kele - umflătură, cocoaşă) sau Testudinata (din
latină, testudo – broască ţestoasă) cuprinde 225 de specii de broaşte ţestoase, reptile
care au corpul acoperit de un ţest format din carapace şi plastron. La speciile acvatice
carapacea este evident aplatizată sau se reduce, în timp ce speciile terestre au
carapacea bombată.
Chelonienii nu au dinţi ci un cioc cornos. Scheletul axial suferă o serie de modificări
datorită prezenţei ţestului. Coloana vertebrală se sudează la carapace; îşi păstrează
mobilitatea doar regiunile cervicală şi codală. Coastele sunt rudimentare. Sternul
lipseşte, iar oasele centurii scapulare intră în alcătuirea plastronului.
Familia Testudinidae grupează specii terestre vegetariene, cu carapacea bombată şi
membrele groase.
Testudo elephantopus (broască ţestoasă uriaşă) trăieşte în insulele Galapagos şi este
cel mai mare chelonian terestru actual, putând atinge o lungime de 2 m şi o greutate de
aproape 200 kg.
Familia Cheloniidae reuneşte chelonieni marini cu carapacea aplatizată şi membrele
transformate în palete înotătoare.
Chelone mydas (broască ţestoasă de supă) se întâlneşte în mările calde şi poate depăşi
1 m lungime, atingând greutăţi de 450 de kg; carnea şi ouăle sunt foarte apreciate.
Coloritul este verde-măsliniu, cu pete gălbui sau brune.
La sfârşitul secolului al XIX-lea (1898), a fost pescuit un exemplar pe coastele sudice ale
Mării Negre.
Caretta caretta (caretul) trăieşte în regiunile calde ale Oceanului Atlantic şi în Marea
Mediterană. Uneori patrund și Marea neagră. Carapacea este brună, iar plastronul
galben.
Familia Dermochelidae grupează chelonieni marini al căror ţest este redus. Din
carapace se păstrează doar placa nucală de care se prind muşchii cefei, iar din plastron
rămâne doar un inel de plăci osoase, solzii cornoşi lipsind complet. În grosimea
tegumentului, sunt prezente plăci dermice care alcătuiesc un fel de ţest secundar.
Dermochelys coriacea este amniotul poikiloterm cu cel mai larg areal de răspândire, fiind
prezent în toate mările temperate, Oceanul Atlantic şi Oceanul Pacific. Este şi cel mai
mare chelonian actual – depăşeşte 2 m lungime şi poate atinge o greutate de 725 kg.
Consumă, în special, meduze.

Ord. Rhyncocephalia (în limba greacă, rhynchos - nas, kephale - cap) sau
Sphenodontia (în greacă, sphenos - colţ, odontos - dinte) cuprinde o singură specie
actuală Sphenodon punctatus (hatteria sau tuatara) care trăieşte pe câteva insule, lângă
Noua Zeelandă. Poate atinge 60 –75 cm lungime şi are culoarea măslinie cu pete albe şi
galbene, iar în lungul spatelui are o creastă formată din solzi carenaţi.
Craniul prezintă un rostru format prin alungirea premaxilarelor; pătratul este imobil.
Notocordul este persistent. La nivelul cozii, prezintă fenomenul de autotomie. Fanta
cloacală se deschide transversal.
Dentiţia este reprezentată de două şiruri de dinţi pe falca superioară şi un şir pe cea
inferioară. De asemenea, dinţii sunt prezenţi pe vomere şi palatine. Limba nu este
protractilă.
Plămânii sunt saciformi, cu pereţii slab cutaţi.
Masculii nu prezintă organ copulator, iar incubaţia durează mult, eclozarea având loc
după aproape 13 luni).
Este o specie carnivoră, crepuscular-nocturnă. Trăieşte în vizuini, formând colonii.

Ord. Squamata (în limba latină, squamatus - solz) reuneşte circa 5700 specii de reptile
cu corp cilindric alungit, acoperit cu un strat cornos epidermic care se înlocuieşte prin
năpârlire. Reprezintă 95% dintre reptilele actuale.

Subordinul Sauria (Şopârle) sau

Subord. Lacertilia (în limba latină, lacerta - şopârlă) cuprinde aproximativ 3300 de
specii cu talia variind între 3 cm lungime (Brookesia minima) şi 3 m (Varanus
komodoensis).
Şopârlele au corpul zvelt, fusiform, cu două perechi de membre pentadactile egale,
prinse pe laturile corpului; există şi câteva specii apode.
Năpârlirea se realizează pe fragmente. Solzii epidermici formează scuturi cornoase pe
cap (pileus) şi în regiunea cloacală.
Familia Geckonidae grupează şopârle primitive cu vertebre amficelice. Au tegumentul
acoperit cu papile şi solzi cornoşi, având cromatofori mobili. Degetele sunt lăţite şi
prezintă perniţe sau lame adezive, astfel încât se pot deplasa pe suprafeţe netede şi
verticale. Au corzi vocale şi emit sunete. Sunt nocturne şi insectivore.
Gecko gecko trăieşte în sudul Asiei şi poate atinge 35 cm lungime; coloritul este
măsliniu-gălbui cu pete albe. Ochii au pleoapele unite, rămânând libere patru ferestre cu
dispoziţie verticală. Emite sunete stridente şi este o specie agresivă.
Familia Agamidae reuneşte şopârle răspândite în regiunile calde; cele mai multe specii
sunt frumos colorate, iar unele prezintă expansiuni tegumentare. Au dentiţie acrodontă.
Nu prezintă fenomenul de autotomie.
Draco volans (şopârla zburătoare) se întâlneşte în regiunea indo-malaeziană. Specie
arboricolă, poate realiza zbor planat, având pe laturile corpului două pliuri tegumentare
care pot fi întinse cu ajutorul unor coaste false, formându-se astfel o "paraşută".
Chlamydosaurus kingii (șopârla gulerată) este prezentă în zonele aride din Australia şi în
sudul Guineii. Prezintă un repliu tegumentar gular ce poate depăşi 20 cm lungime şi este
întins cu ajutorul unor prelungiri cartilaginoase; concomitent, gura este larg deschisă şi
animalul emite o serie de şuierături, intimidându-şi astfel duşmanii.
Moloch horridus (dracul de nisip) trăieşte în regiunile deşertice şi semideşertice ale
Australiei; este o specie mirmecofagă, capturând furnicile cu ajutorul limbii. Pe corp
prezintă numeroşi spini cornoşi prevăzuţi cu pori fini la nivelul cărora se condensează
vapori de apă; apa se prelinge de-a lungul unor şanţuri laterale spre colţurile gurii.
Femela sapă în nisip un cuib în care depune ponta.

Familia Chamaeleonidae cuprinde şopârle arboricole, insectivore răspândite în Africa şi

Madagascar. Au corpul comprimat lateral şi pot prezenta formaţiuni cornoase (caschetă
cefalică, unul sau mai multe coarne, creste dorsale). La nivelul autopodului, se reduce
numărul de carpiene şi tarsiene, iar degetul 1 este opozabil. Coada este prehensilă.
Cromatoforii mobili determină homocromie schimbătoare.
Ochii au pleoapele sudate, cu un orificiu circular central şi se pot mişca independent.
Limba este lungă şi acoperită cu o secreţie lipicioasă, servind pentru capturarea prăzii.
Este o familie omogenă, cuprinzând doar două genuri: Chamaeleo sp. (121 de specii,
răspândite în sud-vestul Europei, Africa şi Madagascar) şi Brookesia sp. (26 de specii
prezente în Madagascar).
Chamaeleo chamaeleon (cameleonul comun) este singura specie întâlnită şi în Europa:
sudul Spaniei, insule mediteraneene (Creta, Malta, Sicilia), nordul Africii şi peninsula
Arabă. Coloritul schimbător oscilează între verde şi tonuri de gri. Prezintă o creastă
dorsală formată din solzi carenaţi, iar pe cap are un fel de creastă de coif.
Brookesia minima este cea mai mică reptilă actuală (3 cm lungime). Mobilitatea
cromatoforilor este mai redusă. Creasta dorsală este formată din două şiruri de solzi cu
aspect de spini.
Familia Iguanidae. Iguanele (circa 300 de specii) sunt şopârle de talie mare, cu corpul
şi coada comprimate lateral. Pe partea ventrală a gâtului posedă o expansiune
tegumentară, iar în lungul spatelui au o creastă cornoasă formată din solzi carenaţi; la
unele specii, există şi un coif cornos pe creştetul capului. Au dentiţie pleurodontă şi sunt
vegetariene. Multe specii sunt vânate pentru carne.
Iguana iguana (iguana verde) trăieşte în pădurile tropicale din America de Sud şi este
una dintre cele mai mari şopârle actuale putând atinge 2 m lungime (coada reprezintă
mai mult de jumătate). Are colorit verde cu dungi transversale negre pe flancuri. Specie
arboricolă, este un căţărător foarte agil şi consumă fructe, flori şi frunze.
Basiliscus americanus (iguana cu coif) este răspândită în pădurile tropicale din Costa
Rica şi Panama. Are culoarea verde, iar pe cap prezintă un coif. Specie arboricolă;
totodată, înoată foarte bine.
Amblyrhynchus cristatus (iguana marină) se întâlneşte pe insulele Galapagos şi este
singura şopârlă care intră în mare – se hrăneşte cu alge marine; se poate scufunda până
la adâncimi de 10 m, rămânând în apă mai mult de 30 de minute. Globul ocular prezintă
glande salifere. Coloritul este roşu cu negru.
Familia Varanidae. Varanii sunt cele mai mari şopârle actuale şi sunt răspândite în
zonele calde din emisfera sudică. Sunt specii prădătoare şi au dentiţia pleurodontă;
limba bifurcată este lungă şi retractilă.
Varanus komodoensis (varanul uriaş) trăieşte pe insulele Komodo şi în arhipelagul
indonezian. Este cea mai mare şopârlă actuală putând atinge 3 m lungime şi 130 kg
greutate. Este foarte agil şi îşi ucide prada lovind-o cu coada, după care o înghite
întreagă.
Varanus niloticus (varanul de Nil), prezent în bazinul Nilului, este cel mai redutabil
duşman al crocodilului de Nil, consumându-i ouăle (în unii ani, poate distruge 50 % din
ponta crocodililor); fiind agil şi rapid, vânează şi păsări sau mamifere. Carnea şi ouăle
sale sunt comestibile.
Familia Helodermatidae
Grupează şopârle veninoase care trăiesc în sudul S.U.A. şi nordul Mexicului. Au colorit
strident, de avertizare. Veninul este secretat de glandele sublinguale şi nu este letal
pentru om deşi muşcătura este dureroasă. Sunt specii crepusculare, carnivore (insecte,
păsări şi mamifere mici, ouă de păsări); ziua stau ascunse în gropi săpate în nisip. Pot
rezista perioade îndelungate fără hrană.
Heloderma suspectum (Fig. 10.39) (monstrul de Gila) este prezentă în sud-vestul
S.U.A. şi nordul Mexicului, cu o frecvenţă deosebită în bazinul Gila din Arizona. Coloritul
este negru cu dungi galbene şi roz.
Heloderma horridum trăieşte în centrul şi nordul Mexicului; atinge 90 cm lungime;
are culoarea brună cu benzi galbene.
Amphisbaena fuliginosa (şopârla inelată) trăieşte în regiunile calde ale Americii;
coloritul este cafeniu cu extremităţile mai deschis colorate. Tegumentul este moale, iar
solzii mici sunt dispuşi în inele succesive.
Subord. Ophidia (din grecescul ophion - şarpe) reuneşte 2300 de specii de reptile
apode cu dimensiuni variind între 10 cm (şerpii de vizuină consumatori de termite) şi 10 -
12 m lungime (şerpii constrictori - anaconda, pitonul).
Corpul este alungit şi cilindric; membrele lipsesc, la unele specii fiind prezente resturi ale
membrelor posterioare şi ale centurii pelviene. Scheletul şi musculatura sunt adaptate
pentru deplasare prin târâre: vertebrele procelice scurte şi late permit mişcările laterale
de unduire; coastele, prezente în tot lungul coloanei vertebrale exceptând primele
cervicale şi ultimele codale, favorizează, de asemenea, mişcările laterale; musculatura
dorsală este bine dezvoltată. Solzii de pe parte ventrală a corpului au aspect de scuturi
late şi permit folosirea asperităţilor sau a denivelărilor substratului în timpul deplasării.
Năpârlirea stratului cornos se face sub forma unei exuvii întregi care se deprinde la
marginile gurii, rulându-se în lungul corpului spre coadă.
Aparatul digestiv şi scheletul prezintă adaptări pentru înghiţirea prăzii întregi: dinţii sunt
prezenţi pe toate oasele fălcilor şi au aspect uşor curbat spre interiorul gurii; tubul
digestiv are segmentele anterioare extensibile; oasele fălcilor sunt prinse prin ligamente
elastice; osul pătrat este foarte mobil, având poziţie aproape orizontală când gura este
închisă şi verticală în timpul înghiţirii prăzii; nu există stern şi cuşcă toracică. Glota este
situată la extremitatea anterioară a cavităţii bucale şi permite realizarea respiraţiei în
timpul înghiţirii prăzii. Îşi ucid prada prin constricţie sau prin inocularea veninului; sunt
animale prădătoare (insecte, peşti, amfibieni, păsări şi ouă de păsări, mamifere).
Organele interne perechi (plămâni, rinichii, gonadele) sunt plasate asimetric unul înapoia
celuilalt, iar uneori sunt inegale.
Ochii nu au pleoape, iar membrana nictitantă lipseşte; globul ocular este imobil astfel
încât privirea pare fixă. Şerpii au vedere slabă; doar câteva specii arboricole beneficiază
de o excelentă vedere binoculară. Nu au timpan, dar percep vibraţiile şi sunetele cu
frecvenţă joasă (100 - 700 Hz). Depistarea prăzii se realizează, în special, cu ajutorul
olfacţiei, iar la pitonine şi crotaline localizarea animalelor homeoterme este posibilă
datorită organelor termoreceptoare.
Şerpii sunt răspândiţi pe tot globul, lipsind din regiunile polare.
Familia Boidae grupează şerpi constrictori răspândiţi în regiunile calde ale globului; sunt
cei mai mari şerpi actuali. Majoritatea sunt frumos coloraţi.
Capul ovoid sau piramidal este bine delimitat de restul corpului, iar coada este relativ
scurtă. Prezintă resturi ale femurelor şi centură pelviană. Îşi sugrumă prada prin
încolăcire, după care o înghit întreagă, începând cu capul.
Eunectes murinus (anaconda) trăieşte în preajma apei în bazinul Amazon şi Orinoco,
stând în arbori, pe ramurile de deasupra apei. Are colorit cafeniu-cenuşiu cu pete brun-
întunecate. Este vivipar. Este cea mai mare reptilă actuală, putând depăşi 10 m lungime
(9 - 12 m).
Python reticulatus (pitonul) se întâlneşte în Asia şi Filipine. Poate atinge 10 m lungime;
este cafeniu cu pete brun-roşcate.
Boa constrictor (şarpele boa) prezent în America de Sud, este o specie frumos colorată
şi poate atinge 4 - 5 m lungime. Vânează rozătoare; de aceea, este crescut pe lângă
gospodăriile omeneşti.
Eryx jaculus (şarpele de nisip) este singurul reprezentant al familiei în România (în zone
cu soluri nisipoase sau afânate din sudul țării; arealul de răspândire cuprinde Asia mică
şi nordul Africii. Nu depăşeşte 80 cm lungime şi are coloritul gălbui-cenuşiu cu pete
neregulate brune. Este ovipar.
Familia Elapidae reuneşte şerpi veninoşi care rareori depăşesc 2 m lungime, dar sunt
foarte periculoşi deoarece veninul lor este deosebit de toxic - conţine neurotoxine şi
provoacă moartea unui om muşcat de şarpe în 15 minute până la 6 ore din momentul
inoculării. Cei doi dinţi la baza cărora se deschid glandele cu venin sunt plasaţi pe falca
superioară.
Capul nu este evident delimitat de trunchi, iar coada este scurtă şi conică. În momentul
atacului, şarpele îşi ridică partea anterioară a corpului în poziţie aproape verticală, iar
pielea din regiunea cervicală se aplatizează prin întinderea a opt perechi de coaste astfel
încât se formează un capişon protector pentru cap. Atacă fulgerător şi se retrage,
aşteptând moartea prăzii. Majoritatea consumă animale terestre (insecte, amfibieni,
şopârle, şerpi, ouă şi pui de păsări, mamifere mici). Atacul împotriva omului este, de
regulă, defensiv.
Naja naja (cobra, şarpele cu ochelari) este cea mai cunoscută specie, fiind răspândită în
Asia până la altitudinea de 2000 m. Nu depăşeşte 2 m lungime şi se recunoaşte după
desenul ce aminteşte de o pereche de ochelari, plasat în regiunea cervicală. Veninul său
provoacă moartea unui om în câteva ore de la inoculare.
Dendraspis viridis (mamba verde), specie arboricolă întâlnită în Africa; de asemeni, nu
depăşeşte 2 m lungime şi are culoare verde, camuflându-se perfect în arbori; veninul
este foarte toxic, provocând moartea unui om în circa 20 minute.
Oxyurans scutellatus (taipan) trăieşte în zona de câmpie din nordul Australiei şi Noua
Guinee; atinge 3 - 4 m lungime şi are coloritul brun-negricios. Veninul său blochează
activitatea centrilor nervoşi respiratori şi cardiovasculari. Producând moartea unui om în
15 - 20 minute.
Familia Hydrophiidae cuprinde şerpi pteroglifi veninoşi care populează mările tropicale,
oceanele Indian şi Pacific. Au dimensiuni variind între 30 şi 150 cm. Se hrănesc cu peşti
şi cefalopode. Au coada scurtă şi comprimată lateral, fiind folosită ca paletă înotătoare.
Se deplasează prin ondulare verticală sau laterală, cu capul în afara apei, dar şi în
imersie totală.
Laticauda laticauda, răspândit în Oceanul Pacific între sud-estul Asiei şi nordul
Australiei, nu depăşeşte 1m lungime şi este colorat în inele negre şi albastre.
Familia Viperidae reuneşte şerpi veninoşi grupaţi în două subfamilii: Viperinae şi
Crotaline. Capul este piramidal, bine delimitat de trunchi; în pileus, pe partea superioară
a capului, sunt prezenţi trei solzi mari, plasaţi median şi un număr variabil de solzi mici.
Pupila este verticală, iar fălcile pot forma un unghi 150 0. Coada este scurtă şi groasă la
viperine, iar la crotaline prezintă îngroşări cornoase inelare (resturi ale exuviilor
năpârlite), care prin lovire produc un sunete caracteristice - de unde numele de şerpi cu
clopoţei pe care îl au aceşti şerpi. La crotaline sunt prezente organe termoreceptoare
faciale.
Crotalus cerastes (crotal cornut) este prezent în regiunile calde, uscate şi nisipoase din
Arizona şi Mexic. Este nocturn, ziua stând îngropat în nisip. Se deplasează prin salturi şi
ondulări laterale astfel încât urmele lăsate pe nisip seamănă cu treptele unei scări.
Ordinul Crocodylia (în latină, crocodylus - crocodil) cuprinde 22 de specii de reptile
având dimensiuni între 1,2 m (Osteolaemus tetraspis - Africa) şi 10 m (Crocodylus
porosus - Cuba); trăiesc în zone umede din regiunea tropicală şi subtropicală; toate
speciile sunt ameninţate cu dispariţia.
Au corpul alungit şi uşor turtit dorso-ventral, iar coada este comprimată lateral şi prezintă
o carenă dorsală înaltă. Fanta cloacală este longitudinală. Membrele anterioare sunt
pentadactile, iar cele posterioare tetradactile cu membrană interdigitală. Nu năpârlesc,
dar tegumentul prezintă solzi şi plăci dermice.
Botul este alungit, iar dinţii sunt tecodonţi. Prezintă boltă palatină secundară, calea
respiratorie fiind complet separată de cea digestivă. Pot respira în timpul hrănirii sub apă
dacă nările se găsesc la suprafaţa apei deoarece prezintă văl palatin faringian. Au stern
toracic şi gastralia. Inima este tetracamerală.
Ponta este depusă în cuiburi din material vegetal. Femela păzeşte ouăle, dar incubaţia
este asigurată de energia solară şi de cea degajată prin descompunerea materialului
vegetal din care este construit cuibul.
Familia Crocodylidae reuneşte 14 specii eurihaline prezente în estuare şi mangrove
sau pe cursurile inferioare ale marilor fluvii din Africa şi America Centrală. Prezintă
glande salifere - glande salivare modificate - care elimină excesul de săruri. Dinţii
perechii a patra de pe falca inferioară sunt foarte lungi, iar când gura este închisă, toţi
dinţii mandibulei sunt vizibili.
Crocodylus niloticus (crocodilul de Nil) trăieşte în fluviile din Africa, prezentând o
subspecie şi în Madagascar. Este un animal amfibiu, teritoriul său cuprinzând o
suprafaţă terestră şi una acvatică. Lungimea variază între 6 şi 10 m.
Familia Gavialidae
Gavialus gangeticus (gavialul) este singurul reprezentant actual al familiei; prezent în
fluviile mari din Pakistan până în nordul Indiei. Atinge 6,5 m lungime şi are botul foarte
lung, aproape cilindric. Este strict ihtiofag.
Familia Alligatoridae cuprinde caimanii (5 specii) şi aligatorii (2 specii) răspândiţi în ape
dulci din Lumea Nouă (cu o singură excepţie, Alligator sinensis - specie asiatică,
prezentă în China, în bazinul Yang-tze). Nu au glande salifere. Când gura este închisă,
dinţii nu sunt vizibili. Au corpul mai zvelt decât crocodilii, iar capul este mai scurt, falca
superioară fiind puţin mai lungă decât cea inferioară.
Alligator mississippiensis (aligator) trăieşte în America de Nord; atinge 6 m lungime şi se
hrăneşte cu peşti, păsări şi mamifere mici.
Caiman latirostris se întâlneşte în America de Sud; nu depăşeşte 3,5 m lungime; are
botul scurt şi uşor lăţit, cu aspect trunchiat.