BROAȘTELE ȚESTOASE

Clasificare, anatomie și fiziologie

Țestoasele cunoscute sub numele de broaște țestoase, sunt încadrate

taxonomic în:
Clasa REPTILELOR
Subclasa ANAPSIDIENI
Subordinul CHELONIENI
Ordinele CRYPTODIRA și PLEURODIRA

Țestoase se găsesc pe toate continentele, cu excepția Antarcticii, și ocupă

habitate terestre, semi-acvatice, de apă dulce, sărată, și marine.
 Evoluție

Chelonienii sunt reptilele cele mai vechi. Broaște țestoase există în forma
lor actuală din perioada Triassica, aproximativ 215 de milioane de ani (începutul
erei dinozaurilor).

Faptul că, în această perioadă de timp, structura lor a rămas în mod

substanțial neschimbată face un grup de animale de succes din punct de vedere
evolutiv.

Au existat 300 de specii de broaște țestoase, grupate în 150 genuri, dar

în prezent se mai întâlnesc doar 50 de genuri.

Cele mai vechi fosile de broască țestoasă, datează de 210 milioane ani
in urmă.
 Reconstrucția aspectului la
Proganochelys, broască testoasă
cea mai veche fosilă
(poza de pe Internet).

Macroclemys temminckii, o
broască țestoasă de apă dulce
similară anticii Proganochelys.
 Comparația dintre Proganochelys (A) și Orbicularis Emys (B), broasca
țestoasă europeană.

Deși între cele două specii au trecut 210 milioane ani, structura lor este
aproape similară
(poza de pe Internet).
 Strămoșii broaștelor țestoase fosile, datând de 220 milioane ani, arată
prezența doar a plastronului, foarte asemănătoare cu cea actuală.

Fiind reptile marine, probabil, acest lucru a avut, funcția de protecție a

animalelor de la atacul de jos.

Au fost descoperite recent, fosile de Odontochelys semitestacea (al

cărui nume înseamnă "broască țestoasă, cu dinti si o plastron jumătate").
Sunt reptile de 35 cm în lungime, care par să fie capabile să explice modul în
care s-a făcut evoluția plastronului.

Aceste animale arată, de fapt, un strat de măduvă incompletă provenit

de la nivelul coloanei vertebrale și coaste.

Examinarea acestor fosile ar indica faptul că armura a evoluat de la

extinderea spre exterior de vertebre și coaste, până la formarea de măduvă
acoperită complet.
 Reconstrucția aspectul Odontochelys
semitestacea reptilă considerată un strămoș de
broaște țestoase.
Abdomenul a fost protejat de armură-ca
plastronul osos de la broaștele țestoase
(imagine de pe Internet).
Fosilă Odontochelys
semitestacea.

Prezența unui scut

incomplet și lipsa
carapacei
www.nature.com
Parte inferioară a fosilei Odontochelys semitestacea
Plastron similar cu cel de broaștele țestoase actuale
(www.nature.com)
 Dimensiuni

Broaștele țestoase sunt măsurate prin evaluarea lungimii liniare a carapacei, din
față spre spate, și nu de la cap la coada.

Printre broaște țestoase dispărute, recordul dimensiunii este la Ischyros Archelon,

care a trăit cu aproximativ 70 de milioane de ani în urmă. A fost găsit un specimen fosil de 4
m lungime, lățime și aproape 5 ani viață și greutatea estimată de 2.200 kg.

Ischyros Archelon,
fosila la cea mai
mare broască
țestoasă găsită
vreodată
(poza de pe Internet).
 Dermochelys coriacea, este o specie marină care ajunge la 2 m lungime și
o greutate de 900 kg.
 Cele mai mari sunt broastele testoase gigant de Galapagos și Seychelles
(Geochelone nigra și G. gigantea), care poate ajunge la 130 cm în lungime și 300 kg în
greutate. Aici sunt doua țestoase africane, Geochelone sulcata (90 cm) și Geochelone
pardalis (unele exemplare au ajuns la 70 cm).

Geochelone sulcata

Geochelone pardalis
Geochelone nigra
 Pelochelys cantorii este o țestoasă de apă dulce, se găsește în Asia și poate
ajunge la 2 m. Printre cele mai cunoscute țestoase de apă dulce este inclusă broasca
țestoasa aligator, Macrochelys temminckii, care are 80 cm lungime.

Macroclemys temminckii.

Pelochelys cantorii
Țestoasă de apă dulce Sternotherus
odoratus este cea mai mică ajunge la numai 10
cm în lungime.
 Longevitate

Broastele testoase sunt printre cele mai longevive animale.

Cea mai comună este broască țestoasă de apă dulce Trachemys scripta
care nu depășește 30 de ani.

Harriet – Geochelone nigra a trăit până la 176 de ani.

Timotei - Testudo, a trăit până la 165 de ani.

Geochelone radiata a murit la 188 ani.

Record de longevitate aparține unui exemplat Geochelone gigantea,

Adwaita care a ajuns la 255 ani de vârstă.

Genul Testudo poate ajunge la 60-80 de ani de viață, dacă este bine
îngrijit.
 Clasificare

Ordinul Cryptodira

Cryptodira - capul se retrage în armură între omoplați și faldurile gâtului,

unde fac "s" în plan vertical. Ele se gasesc in Europa, Africa, Asia și America.
Ordinul este împărțit în trei grupe majore, inclusiv zece familii. Nu toate
țestoasele de aceste subordinul sunt în măsură să își retragă complet capul în armură.

Câteva exemple de broaște țestoase din ordinul Cryptodira

Geochelone carbonaria, Geochelone elegans, Trachemys scripta
 Ordinul Pleurodira

Broaștele țestoase din acest ordin își îndoaie gâtul în plan orizontal
(lateral), dar nu-și poate retrage și capul sub țest.

Pleurodira se găsesc în Africa, Australia și America de Sud. Aceasta

include două familii.

Chelodina siebenrocki Elseya novaeguineae Phrynops hilari

 ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA

Pielea

Pielea la broaște țestoase nu este foarte elastică, grosă și, în general,

acoperită cu un strat gros de keratină, o proteină fibroasă. Pielea este organizată
în jetoane sau fulgi.

Pielea neteda a capului Capul la Geochelone carbonaria

de o broască țestoasă de apă acoperit cu plăci cornoase.
dulce.
Țestoase terestre cu membrele acoperite cu solzi cornoși.
 La cele mai multe broaște țestoase stratul exterior al carapacei este
acoperit de plăci cornoase, care fac parte din stratul exterior al pielii, epiderma.

Pielea de chelonian este lipsită de glande, deși există structuri glandulare,

de exemplu, la Testudo care are glande submandibulare.

La speciile acvatice, cum ar fi Trionychidae, pielea are un rol important în

schimbul de gaze respiratorii și acoperă complet carapacea.

Trionychidae
Carapacea și plastronul sunt acoperite cu piele în loc de strat cornos
 Pielea are un grad de permeabilitate care variază în funcție de specie,
este mai mare la cele acvatice și aproape complet impermeabilă la specia
terestră.
Rezistența la apă depinde de un strat de lipide prezente în epidermă, nu
de grosimea pielii.

Țesutul subcutanat este practic absent pe cap, pielea aderă direct la

oasele craniului.

Țestoase nu suferă modificări cum sunt șopârlele și șerpii, pe toată

suprafața în același timp. Schimbarea stratul exterior al pielii se realizează
treptat, cu pierderea unor bucăți mici de piele.

Țestoase pierdut în mod regulat o parte superficială a carapacei vechi.

La broaște țestoase terestre, în schimb, stratul de la suprafață de keratină suferă
o uzură lentă și constantă, compensată de producția nouă de keratină.
 Armura (învelișul)

Este structura cea mai caracteristică de la broaștele țestoase, care le

diferențiază și le caracterizează în comparație cu toate celelalte reptile,

Este ca o armură, o structură rigidă, care cuprinde organele interne și care

este conectată la nivelul membrelor. Învelișul este împărțit în două părți, o parte
dorsală, mai mult sau mai puțin convexă denumită carapace și o parte ventrală
aproape plată denumită plastron, unite pe lateral printr-un pod osos mai mult sau
mai puțin dezvoltat (absent în unele specii).

În general, broaște țestoase care conduc viața acvatică au o carapace

mult mai aplatizată ca o adaptare la înot. Carapacea și plastronul sunt compuse din
plăci osoase acoperite de către structuri de keratină.
 O carapace tipică
(Testudo kleinmanni).

Cochilie - un exoschelet.
Formată dintr-o cutie acoperită
cu un strat cornos ca un scut
Secțiune prin învelișul broaștei țestoase.
 Corpul broastelor testoase este scurt si latit in plan orizontal, inchis
permanent intr-o carapace de natura osoasa, cu ramurile maxilarelor lipsite de
dinti si tapetate cu placi cornoase, asemanatoare cu ciocul pasarilor.

Sunt considerate printre cele mai curioase reptile din lumea animalelor.

La formele mai putin evoluate, cele doua scuturi sunt separate si se pot
misca independent unul fata de altul, iar la formele mai evoluate, scuturile sunt
strans sudate intre ele si nu lasa decat un spatiu redus atat in partea anterioara,
cat si in cea posterioara, pe unde isi pot scoate capul, coada si membrele.
 Scuturile sunt formate din placi osoase si din solzi cornosi de origine
epidermica, care tapeteaza placile, dar nu sunt identice nici sub raporul numarului
sau al formei si nici al extinderii la toate speciile.
Ca urmare a aranjamentului placilor si a solzilor, carapacea este foarte
solida si rezistenta.

Broasca testoasa are carapacea foarte solida si o protejeaza mai bine

impotriva pradatorilor.

Ea mai serveste la inmagazinarea caldurii si la protectia organismului in

cazul schimbarii bruste de temperatura.
 Spre deosebire de testoasele terestre, cele acvatice au carapacea mai
aplatizata si mai hidrodinamica, ceea ce le permite o deplasare mai usoara.

Diferente ale complexitatii carapacei:

a. broasca testoasa terestra
b. broasca testoasa acvatica
 Placile osoase ale
carapacei formeaza un sir
median de circa 8 placi neurale
sudate, marginite de o parte si
de alta de cate 8 placi costale,
sudate cu apofizele transversale
si cu coastele acelorasi
vertebre.
Pe langa placile costale
pe fiecare latura se afla un
numar variabil de placi
marginale, fara legatura cu
scheletul intern.
Diferite tipuri de solzi le broasca testoasa
Dispunerea schematică a solzilor sau a Dispunerea schematică a solzilor sau a
plăcilor osoase, plăcilor osoase,
imagine din interiorul carapacei imagine din exteriorul carapacei
(după, Marta Avanzi, 2011) (după, Marta Avanzi, 2011)
 Placile neurale sunt de origine
cartilaginoasa, iar celelalte, precum
si placile plastronului, sunt de
origine dermica.
Sunt in numar de noua si
poarta urmatoarea denumire: o placa
anterioara nepereche, numita
endoplastron si patru perechi de
placi, care numerotate dinainte spre
inapoi se numesc: epiplastron,
hioplastron, hipoplastron si
xifiplastron, omoloage cu
interclavicularul, clavicularele si
Scheletul broastei testoase
sternul abdominal.
 Capul broastelor testoase este relativ masiv si semirotund comparativ
cu gatul si corpul, dar uneori el poate fi aplatizat.
Craniul nu poseda oficiul parietal, osul supraoccipital este ridicat sub
forma de creasta, iar la nivelul celor doua fose posttemporale se gasesc muschii
puternici care servesc la retragerea gatului sub carapace.
Bolta palatina este formata din unirea stransa a premaxilalelor,
maxilarelor, vomerelor (contopite intr-unul singur), palatinelor si pterigoidelor.

Maxilarele sunt lipsite de dinti, dar sunt protejate de un asa-zisul "cioc"

cornos, mai mult sau mai putin dezvoltat, in functie de particlularitatile alimentare.
Marginile maxilarelor superioare si inferioare sunt acoperite de teci
cornoase si ascutite.
Broastele testoase nu au fost intotdeauna lipsite de dinti, dovada
constituind-o broastele testoase descoperite in Germania, care provin din triasicul
superior si care aveau dinti.
 La broastele testoase ierbivore, ciocul poseda denticuli izolati sau
dispusi in creste sau in crestaturi ce usureaza masticatia alimentelor.

Coloana vertebrala a suferit o serie de modificari datorita raporturilor

sale cu carapacea. Vertebrele cervicale sunt articulate mobil intre ele si permit
miscari variate ale gatului, pe cand vertebrele dorsale, lombare si cele doua
vertebre sacrare au apofizele spinoase contopite cu placile neurale ale
carapacei, fiind deci imobile.
Vertebrele codale sunt in cea mai mare parte articulate cu placile
costale ale carapacei, iar sternul lipseste.
 Centura scapulara are trei oase de cartilaj perechi, mobile si
semimobile si anume: omoplatul, coracoidul si precoracoidul, pe cand oasele
de membrana ale sale, claviculele si interclavicularul intra in componenta
plastronului.

Centura pelviana la cele mai multe varietati are cele trei oase perechi
nesudate cu tesutul.

Membrele testoaselor sunt relativ scurte si groase, armate cu gheare si

imbracaminte intr-o musculatura deosebit de puternica, care sustin corpul si il
deplaseaza. Forma membrelor difera de la un grup la altul, in raport cu modul de
locomotie si cu contitiile la care sunt adaptate.
Numarul degetelor este in general de 5, fiind uneori unite prin intermediul unor
membrane interdigitale, particulatitate caracteristica speciilor marine, ce le permite
astfel deplasarea usoara in mediul acvatic. Datorita carapacei si plastronului care
nu permit decat miscari reduse ale trunchiului, musculatura acestuia este foarte
slab dezvoltata sau chiar atrofiata.

Dispunerea celor
5 degete la
broasca țestoasă
 Sistemul nervos - este destul de slab dezvoltat la broastele testoase,
avand un volum extrem de redus al creierului in comparatie cu volumul corpului, in
schimb, maduva spinarii si nervii sunt relativ bine dezvoltati.

- organe de simt mai dezvoltate, cel al mirosului, extrem de fin (componentele

de hrana si prezenta partenerului sunt percepute de la distanta ca urmare a
complexitatii acestuia), simtul tactil si dupa unele cercetari recente, ele
sesizeaza bine si frecventele acustice joase, chiar daca urechea externa
lipseste.

- carapacea testoaselor permite detectarea vibratiilor mediului si deci apropierea

unor dusmani ai ei.

- Cel mai important rol dintre organele de simt il are ochiul. Animalele
sesizeaza deosebit de repede miscarile sau schimbarile de lumina, iar reflexele
de aparare se declanseaza uimitor de rapid.
Aparatul circulator al testoaselor este mai putin complex, considerent pentru
care ele nu pot efectua eforturi foarte mari si prelungite.

Inima la testoase este situata in zona centrala a plastorului, usor deplasata

spre dreapta, fiind constituita din 2 auricule si nu numai 1 ventricul, care este
partial compartimentat.

Separarea sangelui oxigenat de cel incarcat cu bioxid de carbon este

incompleta, iar cele doua tipuri de sange sunt relativ amestecate.

In consecinta, sistemul circulator este putin eficient in oxigenarea

organelor, deoarece sangele nu este niciodata complet oxigenat, ci doar
partial.
– Topografia organelor interne la broasca țestoasă
(după, Marta Avanzi, 2012)
Reprezentarea schematică
a poziției organelor
interne,
la broaștele țestoase
(după, Marta Avanzi,
2012)
Aparatul respirator, in schimb, este foarte perfectionat.

Plamanii au o structura spongioasa, fiind atasati de regiunea dorsala a

cavitatii toracice.

Traheea este constituita din inele cartilaginoase, iar pulmonii

beneficieaza si de bronhii secundare.

Lipseste diafragma,
plamanii sunt separati de
celelalte organe de un perete
foarte subtire, care joaca acest
rol.
 Aparatul excretor - cuprinde doi rinichi, care sunt insa amplasati la
distante mari unul de celalatl si doua uretre care se deschid intr-o vezica, foarte
bine dezvoltata in raport cu cea de la alte reptile.

Testoasele terestre isi elimina produsele metabolice sub forma de

cheaguri albe de acid uric, adesea amestecat cu excrementele.

Broastele testoase acvatice excreta substante rezultate in urma

activitatii metabolice in apa, care, pe langa ca sunt foarte iritante, sunt si
deosebit de toxice daca depasesc anumite praguri. In acest sens, se impune
ca in captivitate apa sa fie filtrata si schimbata cat mai des.
 Aparatul genital la broasca țestoasă
femelă
Ovare cu foliculi și ouă formate
(după, Marta Avanzi, 2012)

Aparatul reproducator - cuprinde la femele doua ovare si doua oviducte,

prevazute cu pavilioane ciliate, care favorizeaza deplasarea gametilor.

Ovarele contin foliculi ce se gasesc in diferite stadii de dezvoltare,

capabile de a stoca materialul seminal timp de mai multe sezoane.

Se pare ca in peretele oviductelor exista anumiti receptori seminali care

preiau si conserva spermatozoizii intre doua ponte.
Aparatul genital mascul este reprezentat de testicule,in numar de doua, de forma
relativ circulara si doua epiderme care se prelungesc pana la cloaca prin doua canale
deferente.

Penisul este reprezentat de o ingrosare a planseului cloacal, constituit din

doua burelete erectile separate printr-o gutiera seminala. In momentul erectiei,
bureletele de structura spongioasa sunt irigate cu sange si astfel penisul iese din
cloaca. Gutiera se repliaza atunci complet intr-un canal in care se vehiculeaza
materialul seminal.
La broastele testoase, demorfismul sexual este mai greu de sesizat de catre
amator, dar prezinta diferente evidente pentru un cunoscator.

In mod obisnuit, femela este de talie mai mare comparativ cu masculul, chiar
daca la unele broaste testoase, acest aspect este mai putin sesizabil.

Coada masculului este in general mai lunga si mai groasa la baza,

comparativ cu cea a femelei. La mascul, plastronul este in general mai concav,
ceea ce face ca distanta fata de sol sa fie mai mare spre deosebire de femele, la
care plastronul este mai drept sau usor convex si spatiu fata de sol mai redus.
 PRINCIPALII PARAMETRII REPRODUCTIVI LA BROASTELE TESTOASE
Broasca de Broasca cu Broasca
Specificare UM Cistuda
Florida capac Hemann
m. 10-13
maturitate m. 2-5 m. 6-8 m. 5-6
ani f. 13-14
sexuala f. 5-6 f. 15-20 f. 5-8
per. mai-iulie
luna martie-iunie aprilie-mai martie-mai
imperecherii
per. depunerii
mai-iulie
oualor luna iunie-iulie mai-iulie mai-iulie

nr. de oua
3-6
depuse buc 4-20 8-9 3-8

lungime ou
cm 2.5-10 6-7 8-10 5-10
latime ou
cm 3.7 3-4 3-5 3-3.5
durata
2-2.5 3-4 2-3 2-4
incubatiei luni
lungime nou
nascut 3-4 5 3-4 3.5-5
cm
Modele de incubatoare
Schema temperaturilor
recomandate la țestoase
 Hrănirea broaștelor țestoase carnivore

Structura rației administrată țestoaselor carnivore va cuprinde în mod obligatoriu

carne provenită de la diferite animale domestice, cu exceptia celei de porc, care este greu
digerabilă.
Ea va mai cuprinde organe, pești, melci, râme, hrană preparată special pentru
câini și pisici, tocătură, șoareci.

În cazul unei broaște țestoase de 600-700g., se va administra o cantitate de 50-60g. la

2 zile, sau 150-200 g., la o greutate de 1.5-2 Kg.

Obișnuit, se calculează o cantitate de hrană egală cu 8-10% din greutatea

animalului, ce se va oferi la intervale de 1-2 zile, în funcție de apetit și de consum.
 Hrănirea broaștelor țestoase omnivore

Broaștele țestoase terestre, ca urmare a particularităților morfofuncționale ale

aparatului digestiv, se hrănesc mai des, comparativ cu cele acvatice, iar dacă nu este
posibil acest lucru, activitatea lor se reduce foarte mult.

De asemenea, tranzitul intestinal este mult mai rapid comparativ cu cel de la

broaștele țestoase carnivore.

Hrana broaștelor țestoase terestre cuprinde o gamă largă de sortimente vegetale:

varietăți de legume, fructele roșii (cireșe, vișine, zmeura, fragi, struguri, căpșuni), dar
și banane, mere, pere, portocale.

O structură de rație care corespunde în mod ideal cerințelor organismului

țestoaselor terestre poate cuprinde: ierburi sălbatice și cultivate (trifoi, lucernă, sparcetă,
păpădie, flori, cimbrișor, măcriș etc.) și legume (salată, morcovi, cartofi tăiați, varză,
spanac, fructe coapte).
 Întreținerea broaștelor țestoase

cantitatea de oxigen necesar respirației,

evitarea curenților de aer, deoarece țestoasele sunt foarte sensibile la aceștia,

o anumită luminozitate asigurată de lumina naturală și respectiv

raze ultraviolete necesare sintetizării vitaminei D.

Se impune asigurarea unei surse de ultraviolete chiar și artificiale.

Spatiul pe care-l punem la dispoziție trebuie să asigure un minim de confort vital

în care animalul să aibă posibilitatea să se deplaseze pentru a-și activa în mod
corespunzător circulația, să-și asigure o temperatură corespunzătoare și să poată înota
după voie. Obligatorie este și întreținerea unei igiene corespunzătoare a spațiului de
creștere și implicit a animalului.
Amenajarea unui acvariu țestoaselor de apă