De cele mai multe ori se face o separare neta intre parazitologia generala si parazitologia medicala.

Parazitologia generala e stiinta care se ocupa cu studiul tuturor formelor parazite incepand de la animale simplu organizate asa cum sunt protozoarele (protos = prim, zoon = animal) continuand cu metazoarele (meta = al doilea) inclusiv omul. Parazitologia medicala studiaza cu precadere parazitii de la om si de la animale de interes economic unde produc o serie de boli cu o evolutie mai mult sau mai putin severa. De aceea capitolele cele mai importante ale parazitologiei medicale sunt: -protozologia 3 sedinte -helmintologia (helminthos = vierme, logos = vorbire) 3 sedinte -arachno-entomologia (studiul arahnidelor, entomos = moale) Totusi intre parazitologia generala si medicala exista o stransa legatura si anume: parazitologia generala tine seama de conceptiile biologiei, medicinii umane si veterinara, iar parazitologia medicala care are un puternic caracter aplicativ sau practic tine seama de principiile parazitologiei generale si chiar se conduce dupa ele. In relatiile dintr-un cuplu exista 3 tipuri de convietuiri: -simbioza -comensalism -parazitism In simbioza ambii parteneri din cuplu isi aduc foloase reciproce. In comensalism numai unul din parteneri trage foloase de pe urma celuilalt, dar nu ii aduce prejudicii. In parazitism ca si in comensalism numai unul din parteneri trage foloase de pe urma celuilalt, dar ii aduce prejudicii.

Diferite categorii de parazitism 1. Parazitismul facultativ 2. Parazitismul obligatoriu In parazitismul facultativ, parazitul traieste pe suprafata corpului sau in interiorul altui animal o perioada scurta de timp, dar urmasii lor sunt totdeauna liberi. In parazitismul obligatoriu ciclul evolutiv (ciclu biologic sau de viata al parazitului) exista atat faze libere cat si faze parazite. Din acest punct de vedere deosebim paraziti externi (ectoparaziti) care traiesc pe tegument sau in cavitati care comunica direct cu exteriorul asa cum este cavitatea branhiala, cavitatea cloacala sau cavitatea anala. Al doile tip sunt parazitii

interni (endoparaziti) care la randul lor pot trai in celule (intracelulari), in cavitati (cavitari), in tesuturi (tisulari). Dupa durata relatiilor care se stabilesc intre parazit si gazda intalnim: -un parazitism stationar -un parazitism permanent In parazitismul stationar parazitul vine in contact cu gazda un timp scurt si anume pentru hranire, pentru reproducere, pentru adapost. In parazitismul permanent, parazitii au un ciclu evolutiv care cuprinde numai faze parazite care se pot petrece intr-o singura gazda (gazda definitiva), iar formele acestea de paraziti se numesc monoxeme (xemo =gazda) sau ciclul evolutiv se poate petrece in 2 pana la 3 gazde si atunci in afara de gazda definitiva mai intalnim o gazda intermediara si uneori a doua gazda intermediara care se numeste gazda auxiliara. De obicei in gazda definitiva are loc reproducerea cu formarea zigotului, iar in gazdele intermediare de obicei are loc dezvoltarea larvara, uneori 4-5 larve. Formele in care se dezvolta in mai multe gazde se numesc heteroxome. In ceea ce priveste parazitismul stationar la randul lui poate fi larvar sau protelian (pro = catre, telos = sfarsit) deoarece larvele se formeaza la sfarsitul ciclului evolutiv si in acest caz larvele sunt parazite, iar adultii sunt liberi. Al doilea tip de parazitism stationar este cel al adultilor care se mai numeste si parazitismul imaginal pentru ca il gasim mai ales la insecte pentru ca la insecte stadiul de adult se mai numeste stadiul de imago in care adultii sunt paraziti, iar larvele duc o viata libera. Dupa actiunea parazitilor asupra gazdelor: -paraziti letali care produc moartea organismului gazda -paraziti neletali nu produc moartea organismului gazda, de aceea se spune ca acest tip de paratizi sunt suportati de organismele gazda si de aceea produc o serie de boli de asociatie pentru ca se asociaza cu alti germeni patogeni. Hiperparazitism (supraparazitism sau poliparazitism) cand parazitii de talie mai mare devin sursa de hrana sau locuinta pentru parazitii de talie mai mica. Acest fenomen a fost pus in evidenta Leuweohok pe larve de acarieni in care se adaposteau larve de purici.

Originea parazitilor: Parazitii provin din forme libere. Au avut o evolutie care a mers paralel cu cea a gazdelor, dovada fiind larga lor raspandire in lumea animala.

Adaptarile parazitilor la modul lor de viata 1. Morfologia externa 2. Morgologia interna 1.1 Forma corpului: Parazitii externi au corpul turtit dorso-ventral, la altele corpul se scurteaza, se lateste ca o basica si se observa disparitit segmentelor si a apendicelor (n-au picioare). Forma cea mai caracteristica este un crustaceu cu denumirea de Amphilina foliacea. *Fiecare specie de parazit are un dublu nume si anume: primul nume este de gen si se scrie cu litera mare la inceput, al doilea nume fiind de specie si se scrie cu litera mica. Aceasta este denumirea binominala data de Linne care e considerat parintele zoologiei (cauta pe net). Amphilina foliacea este un crustaceu format din doua parti, prima parte fiind o amphilina externa care e formata din gonade (masculine si feminine) care sunt bogat inervate, bogat vascularizate si care se prinde de partea ventrala a abdomenului racului sau crabului, iar restul organismului este o amphilina interna reprezentata printr-un sistem de radacini care ajunge pana in varful apendicelor prin care suge hrana. La formele parazite interne, pentru a rezista peristaltismului intestinal al gazdelor, la unele forme ca si la formele ectoparazite corpul este turtit droso-ventral, la altele cum sunt teniile sau cestodele corpul se fragmenteaza, fiind formate din 3 regiuni sau compartimente: -capul sau scolex cu organe de fixare -gatul sau zona generatoare de segmente sau proglote -strobilul sau lantul de proglote in care se repeta aparatul general hermafrodit Alta categorie ar fi cu corpul ramificat sau dendritic in care ultimele ramificatii patrund sub tegumentul gazdei pentru a absoarbe mai usor substantele nutritive. Parazitismul complica foarte mult organele de fixare sub forma unor pini, carlige, ventuze. In ceea ce priveste originea acestor organe de fixare la viermi sau la helminti, organele de fixare provin din teaca musculocutana a corpului, iar la arahnide si artropode insecte, organele de fixare provin prin modificarea unor apendice ale corpului. Structura acestor organe de fixare se poate observa o evolutie acestora in sensul ca la inceput ele au forma unor crapaturi laterale ale tegumentului cu care se prinde de gazda (exemplu: Dyphyllobothrium lactum sau popular Botriocefal la care gazda definitiva e omul, iar una din gazdele intermediare sunt pestii) Diphis = dublu, botrium = botrie sau botridii Al doilea tip de ventuze sunt cele care au o cavitate sau un orificiu si o tunica musculara, tunica musculara ce e formata din fibre circulare si fibre radiale. Acest tip de ventuza este bogat

inervata cu celule ganglionare, celule nervoase mari si bogat irigate si din aceasta cauza ele au independenta in miscarea lor. Acest tip de ventuze il gasim la o alta specie de tenie si anume Tenia sollium la care gazda definitiva e omul si traieste impreuna cu botriocefalul, iar gazda intermediara e porcul. Omul se infesteaza cu carne de porc nefiarta sau nefripta bine. La gazda intermediara gasim formele larvare care dau o serie de boli grave. Are 4 ventuze: una ventrala, una dorsala si 2 laterale. Al treilea tip de ventuze sunt ventuzele compuse sau complexe, latite ca niste placinte pe care le gasim la formele sanguinicole (cele care traiesc in sange) pentru a rezista circulatiei rapide a sangelui. Ele sunt separate prin pereti sau septe musculoase verticale si prin pereti sau septe musculoase orizontale in numeroase camarute sau alveole. 2) Morfologia interna: Parazitismul simplifica foarte mult organizatia corpului dar complica extraordinar de mult aparatul reproducator si reproducerea. Majoritatea parazitilor nu au tub digestiv -> hranirea se realizeaza prin osmoza si anume simpla difuziune prin peretele corpului. Nu au aparat circulator si atunci circulatia se realizeaza prin lichidele din interiorul corpului. Nu au aparat respirator specializat si de aceea respiratia se realizeaza la nivelul tegumentului unde exista un sistem de capilare sanguine care faciliteaza respiratia. La paraziti exista 2 tipuri de respiratia si anume o respiratie aeroba (in prezenta O2) pe care o gasim la formele ectoparazite si o respiratie anaeroba (in lipsa O2) pe care o gasim la formele endoparazite cu exceptia formelor ce traiesc in sange, unde respiratia este de tip aerob. Majoritatea parazitilor se caracterizeaza printr-un fenomen de hiperfecunditate, adica depun fie un numar mare de oua (forme ovipare) sau depun un numar mare de larve vii (vivipare). Dintre formele vivipare avem: Trichinella spiralis = un vierme cilindric sau filiform, facand parte din clasa Nematoda (nematos = fir sau cilindru), la care gazda definitiva e omul, gazda intermediara fiind porcul sau sobolanul, ea depune in 42 h de la infestare 10.000 de larve vii, dupa 42 h ea fiind apta din nou de reproducere. Dintre formele ovipare: Ancilostoma duodenale fiind tot un vierme cilindric sau filiform care in decurs de 4-5 ani cat traieste depune 20 de milioane de oua. Sau Tenia sollium care in decurs de 10-15 ani depune 200 de milioane de oua. Al doilea lucru despre aparatul genital, ca adaptare la viata parazitara, pentru a rezista trecerii prin mai multe gazde si prin mai multe medii de viata, apare hermafroditismul ( si aparat genital masculin si feminin ). Al treilea lucru ar fi ca parazitii traiesc in cupluri si anume fie inchistati in cupluri in alveolele pulmnoare, fie prezenti in artere si vene. Masculul alungit cilindric are marginile corpului indoite ventral formand un canal ginefor in care sta incolacita femela (ginos = femeie, phorein = a purta).

Modificari importante apar atat la oua cat si la larve. In ceea ce priveste ouale exemplul tipic este cel al unor specii ce traiesc in sistemul venos al omului numite Schistosoma si anume Hematomium in venele vezicii urinare ducand la neoplasme vezicale. Mansoni in venele intestinui gros ducand la neoplasmele intestinale cu durere continua. Japonicum care traieste in venele si arterele hepatice. Cunoasterea structurii oualeor are importanta pentru diagnosticarea bolii respective.