Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului

Inspectoratului judeţian al judeţului Vaslui

Liceul Tehnologic „Ghenuţă Coman”
Murgeni

Lucrare practică pentru certificarea

competenţelor profesionale

Profesor îndrumător:
Zontea Candidat:
Grigoriu Gabriela

Anul şcolar 2012-2013

1
SALMONELOZELE

2
 Planul lucrării
ARGUMENT............................................................3
SALMONELOZELE MAMIFERELOR..................8
SALMONELOZELE AVIARE...............................12
TIFOZA AVIARĂ...................................................15
PARATIFOZELE....................................................17
SALMONELEOZELE LA OM...............................19
ANEXE....................................................................22

3
 Argument

Salmonelozele reprezintă un grup de boli produse de diverse serotipuri

bacteriene din genul Salmonella care evoluează ca infecţii primare sau secundare la
diferite specii de animale ( mamifere şi păsări ) şi la om.
Salmonelozele sunt bacterii aerobe sau facultativ aerobe, gram negative,
nesporulate, mobile-excepţie Salmonella gallinarum şi Salmonela pullorum. Nu
fermentează lactoza,indol negative, uree negative, lichefiaza , gelatina, fermentează
glucoza cu producere de gaze.
Sunt patogene pentru una sau mai multe specii de animale. Există 4000 de
serotipuri determinate pe baza antigenelor O şi H. Cele mai frecvent implicate în bolile
mamiferelor sunt cele din primele grupe A, B, C, D, E.
Grupa A: Samonella paratyphi, grupa B: Salmonella typhimurium, Salmonella
abortusequi, Salmonella abortusovis, grupa C: Salmonella choleraesuis, grupa D:
Salmonella tiphosa, Salmonella enteritidis, Salmonella gallinarum, Salmonella pullorum,
grupa E: Salmonella anatum şi Salmonella meleagridis.
Salmonelozele sunt în majoritatea cazurilor boli de purtător a căror apariţie este
condiţionată de unii factori favorizanţi. Pot fi infecţii primare, acele salmoneloze generale
cu evoluţie acută, subacută sau cronică, fie de tip septicemic, fie cu predominenţa
tulburărilor digestive. La păsări salmoneloza poate fi determinată de salmonelle aviare
mobile sau imobile. Infestaţia salmonelică secundară însoţesc, complică şi agravează o
serie de boli produse de alţi agenţi patogeni (virusuri, riketsii, alte bacterii, infestaţii
parazitare).
Salmonelozele sunt boli în general acute fie cu caracter de septicemie, fie cu
localizări. Pot evolua şi ca infecţii subacute sau cronice- infecţii localizate ( bursite,
tendovaginite).
Etiologie: face parte din familia Enterobacteriaceae, genul Salmonella conţine 47
de grupe şi 1700 de serotipuri. Ca morfologie sunt bacili sau cocobacili, gram negativi,
de 2-3/6 microni, necapsulaţi, cilliaţi peritrih; în frotiuri pot prezenta coloraţie bipolară,
nu se grupează caracteristic.
Este o bacterie facultativ anaeobă, se dezvoltă pe medii uzuale la 370C in 24 de
ore. În medii lichide: turbiditate medie spre intensă, prin învechire formează un inel în
suprafaţă şi depozit mare, necaracteristic. Pe medii solide se dezvoltă sub forma unor
colonii de diametru de până la 5-7mm, de tip S, semitransparente,nepigmentate.
În tipizarea salmonellelor, pentru unele specii, este insuficientă caracterizarea antigenică,
fiind necesară caracterizarea bacteriofagilor specifici.
Prezenţa plasmidelor de virulenţă reprezintă fragmentul de acid nuclei
circularizate, independente de genomul salmonellelor, care işi derulează ciclul biologic în
citoplasma salmonellei. Acestea reprezintă factori de patogenitate care în cazul în care se
asociază cu plasmide transferabile prezintă risc de diseminare dintr-o populaţie
salmonelică în alta. Astfel pot dezvolta factori de rezistenţă faţă de unele antibiotice,
codificaţi de plasmide, faţă de sulfamide şi metale grele.

4
 La stabilirea unui tratament pentru o salmonellă identificată, sunt necesare
investigaţii a sensibilitaţii faţă de substanţe antibiotice avute la dispoziţie (antibiograma).
Un avantaj îl reprezintă diversificarea rapidă a substanţelor chimioterapice active faţă de
tulpini:
-majoritatea cedează la gentamicină
-antibiotice din grupa chinolonelor asociate cu trimetraprim însa şi acestea par a fi
depăşite de evoluţia tulpinilor în sensul că cu cât se întrebuinţează o perioadă mai lungă
de timp un antibiotic ( nu neapărat
pentru tratament ci şi profilactic) cu atât creste şansa de a induce selectarea clonelor
rezistente din populaţia salmonelică cu care este infestat orgenismul animal
-în profilaxia medicală este necesară rotirea antibioticelor.
Ca factori de patogenitate posedă fimbrii cu rol de adeziune, manozosensibile.
Aceste fimbrii favorizează recunoaşterea receptorilor glucopolizaharidici de la nivelul
enterocitelor. Produc endotoxine eliberate ca urmare a fagocitării salmonellelor şi produc
şi enterotoxine.
Caractere biochimice: comun tuturor salmonellelor este faptul că au capacitatea de
a fermenta lactoza, produc hidrogen sulfurat, utilizează hidraţii de carbon. Diferenţierile
între specii şi subspecii sunt compatibile cu caracterele biochimice diferite.
Epidemiologie:
Receptivitate: toate speciile de animale domestice şi sălbatice (mamifere şi păsări).
Acestea pot dezvolta, funcţie de tipul de tulpină, de salmonellă şi de reactivitatea
organismului, diferite raporturi cu microorganismul patogen.
La toate speciile de vertebrate se întalnesc varietaţi de salmonellă în tubul digestiv, aceste
animale având statutul de purtător fară a dezvolta proces infecţios sau boală. Particular, în
raport cu anumite serovarietăţi de salmonellă, vertebratele dezvoltă infecţie şi boală sub
diferite aspecte clinice: septicemie salmonelică şi enterită salmonelică, forme localizate
extradigestiv, de tipul artritelor, forme pulmonare şi entitaţi morbide specifice cu
localizare genitală de tipul avorturilor.
Aceste situaţii pe care le pot dezvolta mamiferele domestice, corespund cazurilor în
care salmonella este agentul primar al expresiei clinice. Sunt alte stări pe care le dezvoltă
animalele în cursul carora infecţia salmonelică are caracter secundar, favorizată de o altă
infecţie. Specia care dezvoltă cel mai frecvent acest tip de infecţie secundară salmonelică
este porcul; multe entităţi virale specifice porcului în forme subacute îşi datorează tabloul
clinic şi lezional exarcebării activităţii salmonellei care până la intervenţia factorului
stresant-boala- era cantonată la nivelul tubului digestiv.
Receptivitatea este diferită în ceea ce priveşte natura interacţiunilor dintre
organismul gazdă şi salmonellă în funcţie de:
- Cazul infecţiilor primare
-Vârsta- sugarii şi tineretul, consecutiv infecţiei cu salmonellă, dezvoltă forme
septicemice. Adulţii dezvoltă forme enterice (colită-enterocolită) şi forme localizate.
Adulţii sunt, de regulă, purtători clinic sănătoşi şi eliminatori de salmonellă.
-Sex- receptivitatea maximă în cazul femelelor gestante faţă de salmonelele abortigene.
Infecţii secundare, factorii de risc sunt: stresul- toţi acei factori care tulbură ecosistemul
microbian de la nivelul tubului digestiv şi toţi factorii care modifică reactivitatea
imunologică (reactivitatea imunologică normală în stare de echilibru se menţine şi
echilibrul din ecosistemul tubului digestiv pentru că nu se multiplică salmonella)

5
 Presiunea salmonelică din mediu- factori de zooigienă şi microclimat care
favorizează supravieţuirea salmonelei în mediu, contribuie la declanşarea înbolnavirii.
Endo şi ectoparaziţi în corpul cărora salmonella poate supravieţui, se poate
multiplica şi chiar transmite descendenţilor (căpuşe, viermi inelaţi).
Surse primare de infecţie: animale purtătoare şi eliminatoare (animale din specia
care dezvoltă boala clinic fie numai purtători, indiferent care sunt încadrate în categoria
vectorilor). Eliminarea se realizează la nivelul tubului digestiv prin fecale, în cantităţi
variabile, continuu sau discontinuu, funcţie de statutul animalului (bolnav sau purtator).
Principala sursa de infecţie care asigură diseminarea salmonellei este reprezentată de
produsul animal sau furaj.
Sursele secundare de infecţie: determinate de faptul că salmonella rezistă intr-un
interval mare de temperatură; supravieţuirea salmonellei în materialele biogice cu
încărcătură proteică mare (fecale diareice) fac ca în mediu (asternut, bălegar, purin)
salmonella să supravieţuiască un timp îndelungat. Dintre vectori: şobolani, câine, pisici,
păsări.
I Căi de infecţie orizontale:
-contact nemijlocit între animale bolnave şi cele indemne;
-cale digestivă, apa sau furaje contaminate dar şi prin ticuri de tipulinsul pereţilor;
-calea erogenă la păsări
-calea genitală la montă
-calea ombilicală prin bontul ombilical nesterilizat
II Căi verticale de transmitere: la pasăre infecţia se transmite prin ou descendenţilor.
Dinamică şi evoluţie: sunt boli staţionare de grajd, evoluţia poate fi enzootică, la
cabaline şi ovine poate evolua sub formă sporadică iar la păsări şi porcine epizootic.
Patogeneză
Se derulează stadial funcţie de gravitatea invaziei, de serovarietatea de salmonellă
implicată, de reactivitatea organismului gazdă.
În contaminarea digestivă primele elemente care favorizează agresiunea sunt
reprezentate de adeziunile bacteriene cu ajutorul cărora salmonelele atacă enterocitele,
după care trec în lamina proprie a intestinului unde, datorită enterotoxinelor apar tulburări
vasculare şi sunt eliberate limfokine care perturbă shimburile de subsţante şi pompa
ionică şi pot declanşa mecanisme de coagulare intravasculară difuză. Se produce
activarea factorului de necroză tumorală responsabil de distrugerile tisulare.
Din totalitatea celulelor tubului digestiv, salmonella prezintă tropism pentru
elementele reticuloendoteliale, motiv pentru care acţionează în primul rând asupra
plăcilor Peyer. Fagocitarea celulelor salmonelice la acest nivel este parţial benefică pentru
că produşii de fagocitoză sunt endotoxinele care au acţiune nefastă asupra circulaţiei.
În situaţia în care organismul prezintă reactivitate biologică normală prin
mecanisme de fagocitoza, este posibilă blocarea salmonelelor la nivelul plăcilor Peyer,
astfel instalându-se starea de portaj. Echilibrul este foarte fragil iar ca prima modificare
datorită interacţiunilor de la nivelul plăcilor Peyer este hiperplazia formaţiunilor
limfonodulare din peretele intestinal. Clinic, datorită afectării enterocitelor şi a
modificărilor pompelor ionice, se produce creşterea conţinutului intracelular şi a
peristaltismului, rezultatul fiind instalarea diareei. De la nivelul plăcilor Peyer, în cazul în
care echilibrul se rupe, salmonelele pot invada pe cale limfohematogenă limfonodulii

6
regionali; urmatoarea leziune se observă la nivelul limfonodulilor mezenterici care
exprimă aspect hiperplazic.
Echilibrul se poate stabili şi la nivelul invaziei; următorul nivel este cel
reprezentat de diseminarea hematogenă cu afectarea hepatică, splenică şi cu tulburări de
permeabilitate vasculară.
Alte aspecte lezionale: hiperplazie splenică, hiperplazia sistemului
reticulohistiocitar hepatic şi fenomene de tip hemoragic ce insoţesc stările de septicemie.
În ficat, salmonella găseşte un mediu foarte favorabil iar prin intermediul circulaţiei
biliare ajunge în vezica biliară (chimism foarte plăcut lor); odată cu bila se realizează o
îmbogăţire a materiilor fecale cu salmonellă.
Diagnostic
Presupune izolarea şi identificarea salmonelelor:
Izolarea: se acordă atenţie în alegerea corectă a materialului patologic funcţie de forma
clinică şi etapa patogenă estimată; la indivizii suspectaţi de portaj, probele se recoltează
din fecale, la indivizii cu infecţie, probele sunt reprezentate de nodulii mezenterici iar
daca invazia a depăsit nivelul limfonodular, se recoltează probe din ficat şi bila; în
formele septicemice se recoltează probe din os lung).
Pentru purtători se realizeză subculturi succesive a salmonellei, motiv pentru care se pot
folosi medii selective, de îmbogăţire şi după trecerea pe culturi pure se stabilesc
caracterele biochimice şi se identifică caracterele antigenice prin teste de aglutinare
rapidă pe lamă punând în contact cultura pură cu serurile de grup sau cu ser polivalent
dacă investigaţiile biochimice nu ne-au confirmat că este vorba despre Salmonellă.
Apartenenţa la un grup somatic, asociată cu specia de la care s-a făcut izolarea,
poate furniza o orientare asupra biotipului iar identificarea completă este realizată odata
cu caracterizarea antigenelor flagelare pentru serovarietăţile care au antigene de înveliş;
se realizează neutralizarea acestora şi apoi se face caracterizarea somatică iar pentru alte
tulpini se face tipizarea fagică.
Hotărâtoare pentru încadrare este caracterizarea antigenică. Nu se confirmă
salmoneloza prin examen histopatologic ci doar dacă este vorba de fenomene
hiperplazice a sistemului limfoid.
Pentru infecţii produse de Salmonella specifică gazdei (S. abortigene, S.
choleresuis) se poate recurge la imunoprofilaxie alături de profilaxie sanitară. Pentru
salmonelele ubicvitare, măsurile profilactice sunt în exclusivitate sanitare şi/sau asociate
cu profilaxie medicamentoasă.
Se încearcă utilizarea ca măsură profilactică a florei competitive de excludere
administrată în hrana diferitelor specii susceptibile, pentru a bloca receptorii pentru
adezinele salmonelice. Dacă în cazul salmonelelor specifice unei gazde, procedurile de
combatere şi dezideratul ţintit sunt iradicarea şi indemnizarea efectivului, pentru
salmonelele ubicvitare, obiectivul este de a limita contaminarea, diseminarea şi de a
dezlocui această floră din ecosistem. Această tendinţă este avantajoasă pentru că există o
atitudine generală în favoarea produselor ecologice.

Salmonelozele mamiferelor

7
 Sunt boli produse de serotipuri de salmonele ce evoluează ca infecţii primare sau
secundare la mamifere, pasări şi om.
Diagnostic prezumtiv
Epidemiologia:
Receptivitate: toate speciile de animale domestice şi sălbatice: taurine, rumegătoare
mici, cal, suine, carnivore, animale de blană, rozătore.
Factori de risc. Vârsta ( animale tinere ), deficienţele de microclimat,
alimentaţie,adăpare, colostrare.
Surse de infecţie:
- primare:
- animalele bolnave,
- animalele purtătoare ( în tubul digestiv),
- prin lapte şi fecale (la bovine ),
- produsele alimentare,
- făinuri de peşte şi carne;
- rozătoarele ( şobolanii ),
- oamenii purtători
- secundare: solul,furajele, apa, obiectele care au venit în contact cu sursele primare
( fecalele în special în care salmonelozele au rezistenţă foarte mare).
Salmoneloza este o boală de portaj.
Cai şi modalităţi de transmitere:
- autoinfecţia ( la purtători, în condiţii de factori favorizanţi)
- infecţie exogenă ( prin lapte şi furaje )
- ombilicală ( la nou-născuţi prin intermediul fecalelor, a surselor secundare)
- genitală ( prin montă )
Dinamica enzootică, boală staţionară de grajd, trenata, iar la ovine şi ecvine cu
evoluţie sporadică.
Tablou clinic şi anatomopatologic
Taurine: Salmonella enteritidis, Salmonella dublin, Salmonella tzphimurium,
Salmonella rostock, etc. La viţeii cu vârsta de 1-3 luni Salmonella Saint Paul ( produce
paratifosul viţeiilor).
Paratifosul viţeilor:
-forma supraacută ( septicemică ): debutează cu sindrom febril, abatere profundă până la
comă.
-forma acută ( septicemică, intestinală ):semne digestive, articulare, rar nervoase;
mortalitate 50-60%
-forma cronică ( pulmonară ): tuse dureroasă, jetaj muco- purulent, mortalitate 30-50%
Enterita salmonelică ( la adulte ) debutează sub trei forme:
-forma supraacută: fenomene toxice grave şi moartea în cateva ore până la 24 ore
-forma acută: diaree profuză, hemoragică, avort;
-forma cronică: slabire progresivă, tulburări respiratorii şi digestive ( alternări între
constipaţie şi diaree ), avort; evoluează între 2-4 săptămâni până la 3-5 luni.
Tablou lezional: există asemănări între leziunile de la adulte şi cele de la viţei:
a) forma supraacută ( septicemică ): congestii şi hemoragii ( echimoze şi petesii ) pe
seroase şi mucoase, inclusiv pe epicard şi endocard.

8
b)forma acută ( septicemică, intestinală ): deshidratarea, diateza hemoragică, exudate
seroase în cavităţi, hiperplazie splenică, hiperplazia linfonodurilor, ficatul hipertrofiat cu
focare miliare izolate sau grupate de tip granulomatos ( noduli paratifici ), vezica biliară
ectaziată, gastrita şi enterita cataralhemoragice, bronhopneumonie catarală, inflamaţii
periarticulare ( artrite, poliartrite ):
c)forma cronică: splenita hiperplazică cu focare necrotice, bronhopneumonie fibrinoasă
sau fibrino-necrotică, artrite, tenosinovite fibrinoase; la femelele care au avortat apar
metrite.
Salmonelozele rumegătoarelor mici: este ferecventă la ovine, la miei: Salmonella
tzphimurium, Salmonella dublin, Salmonella enteritidis ( salmoneloza francă intestinală),
Salmonella abortus ovis ( avortul salmonelic al oilor ).
Salmoneloza francă intestinală: grav la miei :evoluţie acută, septicemică, diaree
profuză cu fecale apose, urât mirositoare, deshidratare gravă, tulburări ale funcţiilor
vitale, moarte prin epuizare, febră, enterită,icter, slăbire, moarte.
Tablou lezional: diateză hemoragică, gastro-enterită hemoragică sau
hemoragico-necrotică, hiperplazie linfonodulară, hiperplazie splenică.
Avortul salmonelic:
Etiologie: Salmonella abortus ovis, tropism pentru uterul gestant, nu determină
toxiinfecţii alimentare la om, eliberează endo- şi exotoxine.
Epidemiologie: poarta de intrare- digestivă, nu se transmite prin montă.
Clinic: avort în luna a 2-5-a de gestaţie, fiind precedat de sindrom prodromal, avort la 30-
35% din femelel gestante, fătări produşi neviabili, rar metrite.
Tablou lezinal: avortonii: edemaţiaţi, diateza hemoragică, focare necrotice hepatice,
femela: necroza cotiledoanelor.
Cabaline:
Salmoneloza francă intestinală: Salmonella derby, Salmonella tzphimurium, Salmonella
dublin, Salmonella cholerae- suis. Apare mai frecvent in lunile 6- 18.Factori de risc:
carenţă în P, eforturile prelungite, transportul pe distanţe lungi , înfometarea înaintea
competiţiei şi apoi alimentarea abundentă.
Clinic:
a)forma acută ( septicemică ): sindrom febril, diaree cu fecale apoase, fetide, manifestări
de bronhopneumonie ( tuse );
b)forma cronică: slăbire progresivă, leziuni articulare ( tenosinovite, bursite, artrite ).
Lezional:
a)forma acută: diateză hemoragică, hiperplazie splenică, hiperplazie limfonodulară,
enterită cataral- hemoragică;
b)forma cronică: artrite, tenosinovite.
Avortul salmonelic al iepelor: Salmonella abortus equi, specificitate de gazdă, tropism
pentru uterul gestant, la mascul se elimină prin spermă ( deci se transmite prin montă ).
Contaminarea pe cale digestivă, prin montă ( masculii fiind purtătorii de salmonele în
spermă ).
Clinic: avortul în lunile 4-8, precedat de prodrom discret, fătare: produşi neviabili.
Tabloul lezional: avortonii: edemaţiaţi, diateză hemoragică, noduli paratifici în ficat.
Salmoneloza la suine: Salmonella choleraesuis, frecventă la 1-3 luni dar si la
vârste mai mare. Evoluează subacut şi cronic.
Clinic:

9
a) forma acută ( septicemică ): hipertermie, semne generale grave, tulburări digestive
( diaree cu fecale gălbui, spumoase ce devin uşor hemoragice ),tulburări circulatorii
( hipertermia şi cianoza pielii din regiunea capului, membrelor, cozii, abdomenului),
moarte în 1- 3 zile, maxim 10 zile prin fenomen toxicoseptice în 90-95%din cazuri
b)forma subacută: aceleaşi manifestări clinice cu intensitate mai scăzută, mortalitate 25-
50% şi evoluţie de 10- 14 zile
c)forma cronică: consecinţa formei acute, frecvent la tineretul la îngrăşat, evoluează cu
diaree, dermatita varioloida, cahexie.
Lezional:
a)forma acută: diateza hemoragică, cianoza cutanată, limfadenita hemoragică, splenita
hiperplastică, hepatita nodulară necrotică, gastrita şi enterita catarală sau hemoragică,
enterocolita cu reliefare formaţiunilor limfoide, iar uneori edem pulmonar sau chiar
pneumonie.
b)formele subacută şi cronică: leziuni digestive, hepatice, splenice, la nivelul
limfonodurilor, sistemului nervos central, pulmonului, leziunile fiind de tip proliferativ şi
necrotic.
Carnivore: apare frecvent în gastro- enteritele virale ca infecţie secundară grefata pe
leziunile determinate de virusuri. Apare în urma consumului de deşeuri de abator şi este
mai frecvent întâlnită la nurci.
Diagnostic de confirmare
Examen bacteriologic şi bacterioscopic ( izolarea şi identificarea bacteriei ): probe
prelevate de la cadavre: vezica biliară, ficat, os lung nedeschis, limfonoduri şi splina.
Însămânţare pe mediu de îmbogăţire: Muller Kauffmann ( conţine bila ), selenit acid de
Na. Incubarea 10- 18 ore, pe medii selective ( cu rolul de a favoriza dezvoltarea
bacteriilor din genul: Salmonella ): Wilson-Blair, Leifson, Istrati-Meitert.
Identificare:
1.Identificarea genului:
a)examen morfologic: germen Gram- negativ, mobil, bacili, cocobacili,
b) examen cultural: bulion: turbiditate uniformă şi agar: colonii de tip S, nepigmentate;
c)examen biochimic: teste pozitive ( + ) pentru: glucoză, manitol, citraţi şi teste negative (
- ) pentru: lactoză, indol, urează.
2.Indentificarea grupei serologice: cu ajutorul reacţiei de seroaglutinare cu seruri
antiO, „+” la unul dintre seruri.
3.Identificarea serotipului: reacţia de seroaglutinare cu seruri antiH în faza specifică,
„+” la unul dintre seruri; în caz de reacţie „-” se reduce tulpina în faza specifică şi se
repetă reacţiile.
4.Identificarea lizotipului: tipizarea fagică cu seruri de fagi specifici pentru unele
specii sau serotipuri.
Combaterea:
Animalele bolnave se izolează şi se tratează antiinfecţios, simptomatic, de susţinere, se
imbunătăţesc condiţiile zooigienice şi se fac decontaminări periodice, controlul
animalelor adulte prin examene serologice, coproculturi pentru depistarea purtătorilor şi
eliminarea lor.
Antibiotice active: neomicina, polimixina, cefalosporine, gentamicina, quinolone
( înainte de utilizare se realizează antibiograma ).

10
 Profilaxie nespecifică: măsuri generale privind respectarea condiţiilor optime de
microclimat şi alimentaţie, acţiuni de supraveghere obligatorie în funcţie de antecedentele
epizootice ( ex: în avortul salmonelic al oilor sau iepelor prin supraveghere bacteriologică
a cazurilor de avort ).
Profilaxia specifică: vaccinare de necesitate în funcţie de antecedentele epizootice,
vaccinarea animalelor clinc sănătoase pentru avortul salmonelic al oilor şi iepelor în
unităţille şi localităţile cu antecedentele de boală în ultimele 12 luni şi din unităţile în care
evoluează boala, la oi în ultima lună de gestaţie, respectiv, la iepe în ultimele 2 luni de
gestaţie, la purcei, vaccinări pe fluxul tehnologic: la sugari începând cu vârsta de 20 zile,
de 2 ori, la interval de 14- 21 zile.

Salmonelozele aviare
Boli infecto-contagioase, septicemmice şi inoculabile produse de germeni din
genul Salmonella; există peste 200 de tipuri.
Expresia clinică este dependentă de vârsta, dată infecţiei prin tulburări genitale,
digestive şi polimorfe.
PULOROZA(diareea albă bacilară)
Este o boală infecto-contagioasă transmisibilă cu evoluţie acută, cu mortalitate
embrionară mare şi la puii după ecloziune; poate fi întalnită şi la curci.
Etiologie : S. pullorum si S. gallinarum

Ornitina Citratat Cisteina d-tartrat

Christensen gelatina
S. pullorum - ++ + +
S.. gallinarum + -(+/-) - -

Rezistă 14 luni în sol; 3 luni în fecale, 1-3 luni pe lemn contaminat; distrusă la
550C în 20 minute şi în formol 1‰ în 5 minute. Sensibilă la nitrofuran şi derivaţii săi,
sulfamide şi antibiotice.
Epidemiologie:

11
 Receptivitate: ca specii sensibile găina, curca, păun, fazan, bibilica, prepeliţa,
raţa, vrabia, canar. Vârsta cea mai sensibilă este reprezentată de primele 5-7 săptămâni
( este maximă la vârsta de o zi); la vârste mai mari evoluţia diferă. Puii din oua infectate
şi cei care s-au infectat în primele zile suferă cele mai severe forme iar mortalitatea este
de 60-70%. Contaminarea oualor se poate face în timpul incubaţiei dar şi la nivelul
cloacei prin salmonelele eliminate prin fecale. Păsările care supravieţuiesc sau se
infectează mai tarziu dezvoltă forme clinice cărora le pot supravieţui devenind purtătoare
şi eliminatoare pe termen lung.
Surse: păsări bolnave şi ouale acestora, embrionii infectaţi, fecalele adultelor
purtătoare; incubatorul, aşternutul, adăpostul, apa.
Transmitere: vertical prin ou la nivelul viteluşului şi orizontal pe cale digestivă,
respiratorie şi prin coaja oului.
Factori favorizanţi: densitate mare, incubatoare nedezinfectate.
Dinamică: sporadico-enzootică.
Patogeneză:
a)ouă infectate care ajunse la incubaţie favorizează dezvoltarea şi multiplicarea
salmoneleleor, acestea produc moarte embrionară sau ecloziune aparent normală dar cu
procentaj mic.
b)Pui din ouă infectate fie în eclozionator fie prin contact direct cu puii sanătoşi pot
deterrmina apariţia bolii, rezultatul fiind moartea sau cronicizarea bolii care va fi sub
forma unei infecţii latente cu exprimare la maturitatea sexuală.
La puii care eclozionează sau care se contaminează în prima zi la ecloziune,
boala se exprimă ca diaree de culoare albicioasă, cretoasă, foarte bogată în salmonele.
Clinic:
În cazul în care infecţia s-a produs din timpul incubaţiei, dupa a doua săptămână
de incubaţie, la examenul ovoscopic se poate observa viabilitatea embrionilor şi se poate
formula un diagnostic de suspiciune prin aceasta. În altă situaţie puii ajunşi la ecloziune
sunt incapabili să ciocnească coaja, alţii care ciocnesc prezintă viteluşul neresorbit decât
parţial. Un pui infectat care a eclozionat, la examenul transcutanat a regiunii abdominale
inferioare prezintă viteluşul sub forma unei vezicule de dimensiuni mult mai mari decât
normal în momentul ecloziunii.
La puii aclozionaţi, boala se manifestă acut, septicemic în prima săptămână,
manifestă abatere, somnolentă, anorexie, polidipsie, stare tifică, diaree albă, dopuri
creţoase reprezentate de concremente de fecale şi mai ales de uraţi, ocluzii şi caracteristic
este piuiţul plângător. Exitus în proporţie de 95-100%.
Evoluţia este subacută şi cronică la puii mai mari de 7 zile, mortalitate 80-90%,
iar la puii mai mari de trei săptămâni scade mortalitatea dar indivizii afectaţi vor deveni
purtători cronici.
La adulţi evoluţia este rar acută, frecvent cronică cu localizare generală şi se
manifestă prin scăderea apetitului, tulburări digestive, slăbire, anemie asociată cu
insuficienţă hepatică şi diminuarea peristaltismului intestinal, scade producţia de ouă sau
apar ouă cu modificări; atitudini anormale asociate cu peritonită vitelină care este
rezultatul căderii ovulelor atrofiate în cavitatea toraco-abdominală. Exiată situaţia în care
pe acelaşi ovar apar ovule atrofiate dar poate exista şi cate un ovul normal iar acelea
atrofiate suferă modificarea respectivă datorită modificărilor topografice.
Leziuni:

12
 La pui se observă noduli pulorici în ficat, pulmon, miocard, proventricul, perete
intestinal; enterită catarală, cecumuri cu conţinut păstos, distrofie hepatică, congestie
renală, sac vitelin neresorbit. Procesele inflamatorii sunt de tip hiperplazic( leziuni de tip
nodular dar histo au caracter hiperplazic). Nodulii pulorici prezenţi în organele
embrionilor morţi în coajă, la ecloziune sau în primele două săptămâni prezintă foarte
mare importanţă pentru diagnostic.
La găini în forma acută se observă prezenţa unui exudat fibrinos în cavitatea
abdominală, hepatomegalie cu focare necrotice, noduli pulorici în cord şi pulmon,
doudenită catarală. În forma cronică se constată ovarita cronică, salpingită şi
pseudoconcremente, peritonită şi pericardită fibrinoasă, spleno şi hepatomegalie.
Diagnostic:
-de confirmare-ex bacteriologic pentru salmonelele mobile D
-de depistare-ex serologic RSAR cu sânge integral, RAL
-diferenţial-coccidioza, aspergiloza, bronşita infecţioasă
-prognostic-vital, economic, epidemiologic-grav.
Combatere şi profilaxie:
Declararea rapidă, carantină de gradul trei.
Tratament:
-furazolidona 400g/tonă furaj
-sulfamide 0,3-0,5% în apa sau furaj
-tetracicline 500-600g/tonă furaj (0,02-0,04g/Kg corp/zi)
Profilaxie:
-nespecifică:dezinfecţia adăposturilor, a ouălor, a incubatoarelor (curaţire mecanică,
dezinfecţie, fumigaţie, probă sanitară), a eclozionatoarelor; pe suprafaţa ouălor sunt
prezente salmonele care determină contaminarea mediului prin praf iar în timpul
incubaţiei traversează coaja şi recontaminează oul, în viteluş existând deja salmonele.
- specifică :
1.supravegherea serologică pentru că salmonelele determină apariţia de anticorpi
RSAR în cazul reacţiei pozitive se procedează la sacrificare şi
izolare.
RAL reacţia este pozitivă la reacţia de aglutinare rapidă pe
lamă se trece la analiza cantitativă adică reacţia de aglutinare lentă în tuburi).
Primul test se realizează înainte de intrarea la ouat şi apoi la 24 de săptămâni,
100% din efectiv în linii pure, 25% bunici şi 10% părinţi. N
Vaccinare cu 9R sau substanţe uleioase; presupune prezenţa anticorpilor în
sânge şi nu se mai fac examene serologice.

13
 Tifoza aviară

Boala infecto-contagioasă, septicemie, acută sau cronică, la găini şi mai rar la

adultele altor specii.
Evolueaza sub forma unor epidemii restranse, uneori stationare fara tendinta de
difuzare si apare in mod obisnuit primavara sau toamna.
Sursele principale de imbolnavire sunt:
Pasarile bolnave sau care au trecut prin boala. Pasarile trecute prin boala sunt un
adevarat difuzor de microbi si contamineaza apa, furajele, adaposturile, pavimentele etc
prin intermediul dejectiilor.
Tifoza aviara se manifesta sub urmatoarele aspecte:
Pasarile bolnave manifesta totala lipsa a poftei de mancare, o sete exagerata, apatie si o
stare de slabire progresiva. Creasta si barbitele devin anemice si dupa o perioada variabila
de timp apare si diareea, fecalele au un aspect lichid de culoare galbena-portocalie sau
verzuie. Temperatura corpului este crescuta.
Evolutia bolii este de 2-7 zile dupa care survine moartea
Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice, insa cu certitudine se stabileste printr-un
examen bacteriologic prin trimiterea de probe la laboratoarele de specialitate, prezentand
pasari sau cadavre ale acestora..
Pentru asanarea unitatilor contaminate se impune lichidarea efectivului contaminat,
aplicarea masurilor de dezinfectie si repopularea cu efectiv sanatos.
Etiologie: S. gallinarum
Epidemiologie:
-receptivitate: găini mai mari de trei luni, curcă, bibilică, păun, prepeliţă, fazan
-surse: păsări bolnave, purtătoare şi eliminatoare, aşternut, apa, furaje, sol
-transmitere: orizontal, mai rar vertical, prin vectori mecanici
-cale: digestivă, transcutanată
Dinamica: enzootic, staţionar
Clinic: incubaţie 4-5 zile până la 2-3 săptămâni. Hipertermie, abatere, anorexie,
polidipsie, cianoză (anemie), subicter.
Diagnostic de confirmare:
Examenu pentru supravegherea efectivelor: examen serologic- aglutinare rapidă pe lamă
cu sânge integral sau aglutinare lentă cu ser
Examene de laborator
Examenul bacteriologic: însămânţări material patologic: organe cu leziuni, sac vitelin
Examenul bacterioscopic: frotiuri colorate Gram- negativi, necapsulaţi, neciliaţi,
fermentează glucoza cu producţie de gaz.
Tratamentul:
În efectivele contaminate combaterea se realizează prin izolarea păsărilor bolnave şi
sacrificarea lor. În acelaşi timp se execută dezinfecţia halelor şi adăposturilor cu soluţii
profesionale de dezinfecţie precum şi văruirea pereţilor. În acelaşi timp se corectează
alimentaţia păsărilor prin echilibrarea proteino-minerală şi energetică necesare speciei

14
precum şi asigurarea microclimatului necesar. Astfel crescătorul trebuie să asigure
condiţii perfecte de adăpostire realizând în incinta de exploatare temperatura optimă de
minim 15 C pe perioada primavară-toamnă- iarnă şi 20-22C pe perioada verii.
Umiditatea relativă nu trebuie să depăşească 80% pe perioada iernii şi 60% pe perioada
verii. Viteza curenţilor de aer trebuie să se încadreze între 0.6-1 m/s.
Tratamentul medicamentos se face prin prevenire medicamentoasă, administrând
în furaje substanţe chimioterapice aflate în comerţ timp de 6-12 zile. Ouăle provenite de
la aceste păsări sunt excluse de la consum şi incubare.

Paratifozele
Sunt infecţii produse de salmonele mobile.
1. SALMONELOZA PALMIPEDELOR:
Etiologia: Salmonella anatum, Salmonella enteritidis, Salmonella typhimurium,
Salmonella cholerae-suis.
Factori favorizanţi: vârsta de până la 10 zile, condiţiile necorexpunzătoare de
alimentaţie, hipovitaminozele.
Tablou clinic: infecţii acute sau cronice, sindrom febril, stare tifică, semne
respiratorii, digestive şi nervoase.
Ouale palmipedelor din efectivele contaminate în mod deosebit în perioada de vârf a
ouatului nu se dau în consumul uman.
2.SALMONELOZELE GALINACEELOR
Etiologie: Salmonella tzphimurium, Salmonella dublin, Salmonella cholerae-suis,
Salmonella anatum.
Epidemiologie
Receptivitae: puii de fazan, găina, curca, enzootii.

15
 Transmiterea: materii fecale, ouă contaminate pe cochilie. Calea de transmitere
principală la descendenţi o constituie coaja oului infectat în timpul trecerii lui prin cloacă.
Tablou clinic:tulburări generale, conjunctivita şi oftalmie, diaree.
Tablou lezional: vitelus neresorbit, hepatomegalie, tiflita difteroidă la masculi,
orhite ulcerative şi necrotice.
3.SALMONELOZA PORUMBEILOR
Este o boala usoara si se trateaza cu albastru de metilen sau tinctura de iod aplicate
pe bube pentru a se usca dupa care se aplică un unguent, de regula Triplafavina. Odata ce
au suferit aceasta boala porumbeii devin imuni la ea pentru restul vietii.
Curatirea si desinfectarea porumbarului, un tratament de min. 10 zile cu 6,5 mg
Chloramphenicol N/1L apa + 3,5 mg Furazolidon/1L apa si 5 mg Rhonidazol/10L apa.
Dupa tratament în timp de 2 saptamini vaccinarea tuturor cu Zosal T. Dupa 3 luni iarasi,
iar dupa 6 luni iarasi.
Aceasta poate fi întalnita sub mai multe forme,descrise in carti:
-forma LATENTA(ascunsa):se întalneste mai mult la adulti care sunt numai aparent
sanatoşi ;infecţia la acestia se banuieste numai în cazul imbolnaviri puilor din cuib;
uneori în aceasta forma se poate constata lipsa poftei de zbor si tulburari de reproducţie
,in majoritatea cazurilor aceşti porumbei sunt purtatori si eliminatori de germeni;ei
reprezintî un pericol permanent pentru restul efectivului pe care il poate contamina în
intregime.
-forma INTESTINALA: porumbei afectaţi de aceasta forma prezinta :sete
excesivă,diaree,depresie,care determina scaderea rezistenţei organismului si a greutaţi
corporale.fecalele isi pierd consistenţa normala devenind apoase ,amestecate uneori cu
spumozitati,au un miros respingator,iar culoarea este variabila de cele mai multe ori
verzuie ,penele din jurul cloacei si cele din regiunea cozi sint murdarite cu fecale diareice
-forma ARTICULARA:este forma cea mai des intalnită cand boala evolueaza cronic .sunt
mai fregvent afectate articulaţiile aripilor (in special a cotului), articulatia este inflamată
avand marimea unui bob de mazare si este dureroasă la palpare,în cazul paralizărilor
aripilor uni sau bilateral,sunt atinse în majoritatea cazurilor articulatiile castelor astfel ca
porumbelul nu mai poate zbura .Aripa afectată atarnă putand atinge solul ,incercarile de
apropiere sau lipire a aripilor de corp produc o durere vie . articulatiile degetetelor şi ale
calcaielor sunt cel mai frecvent afectate ,în cazul paraliziei picioarelor,porumbelul se
deplaseaza cu mare greutate ,are mersul ţeapan,schioapată,în cazul în care sunt afectate
ambele picioare ,porumbelul se deplaseaza ajutandu-se cu aripile
-forma CEREBRALA: apare foarte rar ,fiind o urmare a localizari infecţiei în creier sau
în urma îmbolnaviri organului echilibrului din urechea interna ,se observa tulburari de
echilibru caracterizate prin imposibilitatea menţineri direcţiei de zbor sau in timpul
mersului.
-forma MIXTA:înseamna toate semnele întalnite în formele descrise mai sus.
-In formele acute si subacute ,moartea survine in 5-7 zile,iar în formele cronice în cateva
saptamani.
-In concluzie,se va banui existenta salmonelozei in efectiv cand se constata urmatoarele
semne:
-imposibilitatea zborului datorita “ologiri” aripilor consecutiv unor artrite;
-diaree
tulburari nervoase “nementinerea echilibrului,gesturi nervoase necontrolate”

16
-pentru aflarea diagnosticului cu precizie se va face de catre laboratoarele veterinare
urmatoarele examene: 1 – izolarea microbului din cadavre sau de la porumbei în viaţă
(din fecale sau din articulatia bolnavă).
2-reactii serologice pentru care medicul veterinar va recolta sânge de la porumbeii în
viata ,dupa aproximativ 10-12 zile de la îmbolnavirea lor.
Tratamentul se poate face cu “cloranfenicol racemic” sau “oxitetraciclina clorhidrica ”
dupa recomandarea carti. dar curatenia si dezinfectia crescatoriei este principalul rival al
salmonelozei care combate bacteria. numai bine si mult succes.

Salmoneloza la om

Sub denumirea de salmoneloze sunt grupate o serie de boli transmisibile, clinic

diferite, determinate de agenţi etiologici strâns înrudiţi între ei, constituind
genul Salmonella.
Unele dintre aceste boli sunt tipic umane — febra tifoidă şi febrele paratifoide.
Ele au fost reproduse experimental numai la maimuţe. Altele evoluează caracteristic la
animale (tifoza aviară), iar majoritatea se întâlnesc şi se transmit, în egală măsură, la om
şi la animale. Infecţie la nivelul intestinului subtire provocată de bacteria Salmonela,
prezentă în apă sau în alimentele contaminate.
Salmonela este un bacil gram-negativ, de forma ovala care provoacă boala diareica la
oameni. Bacteriile sunt fiinte vii microscopice care trec din fecalele oamenilor sau ale
animalelor in organismele altor oameni sau ale altor animale.
Familia bacteriei Salmonela include peste 2300 de serotipuri de bacterii unicelulare,

17
vizibile numai la microscop.
Doua dintre aceste tipuri, Salmonella Enteritidis si Salmonella Typhimurium sunt
cele mai frecvente şi sunt responsabile de jumatate dintre infectiile umane.
Unele dintre ele pot sa nu provoace simptome la animale, dar sa imbolnaveasca oamenii
şi invers.
De obicei, chiar daca sunt prezente in alimente, nu le afecteaza gustul, mirosul sau
aspectul. Bacteria traieşte în tractul intestinal al animalelor şi oamenilor infectaţi.
Este cunoscut de peste 100 de ani faptul ca Salmonela duce la îmbolnavire. A fost
descoperită de un om de ştiinta american, Dr. Daniel E. Salmon.
In fiecare an, aproximativ 40000 de cazuri de salmoneloza sunt raportate in SUA.
Deoarece cazurile usoare nu sunt diagnosticate sau raportate, numarul real al infectiilor
poate fi de 30 de ori mai mare. Salmonelozele sunt mai frecvente vara decat iarna. Copiii
sunt cei mai susceptibili sa faca salmoneloza; copiii mici, varstnicii si persoanele cu
deficienţe ale sistemului imun fac formele cele mai grave ale infecţiei. Cei mai multi
bolnavi au diaree, crampe abdominale si diaree îsi revin complet de obicei, deşi pot trece
câteva luni pâna când funcţionarea intestinelor redevine perfect normala. Un mic numar
de persoane infectate cu Salmonela pot avea dureri de încheieturi, iritaţii ale ochilor si
dureri la urinare. Aceste simptome formează ceea ce se numeste sindromul Reiter. Poate
dura luni sau ani şi poate duce la artrita cronică, o boala dificil de tratat .Salmonela
trăieste în tubul digestiv al oamenilor ş al altor animale, inclusiv al pasarilor. Salmonela
se transmite de obicei la oameni prin îgerarea alimentelor contaminate cu fecale ale
animalelor. Salmonela prezentă e carnea cruda de porc, vită sau poate supraveţui dacă
produsul nu este gatit la o temperatura interna minima sigură, ce poate fi masurată cu un
termometru pentru alimente.
Salmonela poate cauza si toxiinfectie alimentară (salmoneloza) prin contaminare
încrucisata, de exemplu când sucurile din carnea crudă contaminată vin în contact cu
alimentele gata preparate, cum sunt salatele.
Alimentele se pot contamina si prin mâinile nespalate ale unei persoane infectate
care le manevreaza. Salmonela poate fi gasită în fecalele unor animale, mai ales ale celor
bolnave de diaree. Oamenii se pot infecta daca nu se spala pe mâini dupa ce intra în
contact cu aceste fecale. Reptilele sunt gazde foarte probabile pentru Salmonela. Oamenii
ar trebui sa se spele intotdeauna pe mâini imediat după ce pun mâna pe o reptila, chiar
dacăeste sanatoasa. Diagnosticul salmonelozelor se bazeaza pe anamneza si pe examenul
obiectiv. Medicul intervieveaza pacientul in legatura cu simptomele, alimentele
consumate recent si cu factorii de mediu de la locul de munca şi de la domiciliu. O
cultura din scaun şi cateva analize sanguine, trebuie efectuate pentru a confirma
diagnosticul.

Tratamentul consta in rehidratare puternica a organismului, prin administrarea solutiilor

electrolitice si a regimului antidiareic.
Medicamentele antidiareeice nu sunt recomandate deoarece pot doar prelungi procesul
infectios si împiedica refacerea rapida a organismului.
Antibitioticele se recomanda doar în cazul persoanelor cu Diaree foarte severa, însoţită de
mai multe simptome enumerate mai sus.
Fluidele intravenoase se administrează în general copiilor mici sau persoanelor care nu se
pot rehidrata oral datorită greturilor. Febra şi durerile musculare se pot diminua prin

18
administrare de paracetamol (acetaminofen) sau ibuprofen.
Pentru a preveni deshidratarea, sa se bea frecvent solutii de rehidratare (ca si Lytren,
Rehydralyte sau Pedialyte). Sa se încerce sa se bea un pahar de apă sau soluţie de
rehidratare, pentru fiecare eliminare de scaun cantitativ mai mare. Bauturile energizante,
sucul carbogazos şi sucul de fructe, conţin prea mult zahăr şi o cantitate insuficientă din
cei mai importanţi electroliţi care sunt pierduţi în timpul diareei, astfel trebuie luate
alternativ cu o bautură de rehidratare.
Cand pacientul se simte suficient de bine, poate începe să consume mancaruri usoare,
fară grasimi, ca de exemplu banană, orez, sos de mere şi pâine prajită sau biscuiţi.
Aceasta este denumita dieta BRAT (bananas, rice, applesauce, toast sau biscuiti). Să se
evite mancarea condimentată, alte tipuri de fructe, consumul de alcool si cafea pentru
doua zile şi produsele consumate zilnic, pentru 3 zile dupa ce toate simptomele au
disparut.

Profilaxie
• sa nu se consume oua crude sau insuficient gătite; ouale crude pot fi folosite în anumite
mâcaruri ca si sosul olandez preparat acasă, sosurile pentru salate, tiramisu, inghetata,
maioneza preparată acasa, coca pentru prajituri
• sa se gateasca alimentele cat mai bine: să se foloseasca un termometru pentru carne,
pentru a fi siguri că este preparată la o temperatura adecvata; sa nu se foloseasca culoarea
carnii (ca de exemplu atunci cand nu mai este "roz") pentru a considera că este gatită
• evitarea consumului de lapte crud sau nepasteurizat sau al altor produse consumate
zilnic
• sa se spele sau sa se cureţe produsul înainte de consumare
• sa se evite contaminarea încrucisată a alimentelor; sa se pastreze separat carnea
nepreparata de alte produse, de mancarea gatită şi de semipreparate; sa se spele minuţios
pe mâini, tabla pentru tăiat, tejgheaua, cutitele si alte ustensile dupa manipularea
alimentelor negătite
• sa se spele pe mâini înainte de a lucra cu orice aliment şi între utilizarea diferitelor tipuri
de produse alimentare
• sa nu se prepare mâncarea sau sa nu se toarne apă pentru altii, de catre persoana cu
salmoneloza
• sa se spele pe mâini după contactul cu fecale de animale; deoarece reptilele în mod
particular sunt purtatoare de Salmonella, să se spele pe mâini imediat după contactul cu
ele; de luat in considerare a nu se tine reptilele (inclusiv broastele testoase) ca si animale
de companie, mai ales in prezenţa copiilor mici. După manifestările clinico-evolutive,
la om au fost descrise trei tipuri de salmoneloze:
1. Febrele enterice, febra tifoidă şi febrele paratifoide A, B, C, afecţiuni severe, cu
evoluţie clinică şi prognostic rezervat, îndeosebi la cazurile descoperite târziu şi prost
tratate.
2. Septicemiile salmonelozice, care apar mai ales la organisme cu sisteme
imunodefen-sive insuficient dezvoltate sau slab reactivate: copii, bătrâni, taraţi etc.
Punctul de plecare al septicemiei este aproape întotdeauna digestiv, iar localizările
secundare, imprevizibile: meningeale, pulmonare, osoase etc.
Prognosticul iniţial este agravat, la cazurile cu localizări secundare, de complicaţiile

19
survenite pe fondul epuizat ori areactiv al organismelor la care evoluează asemenea
afecţiuni.

3. Gastroenteritele salmonelozice sunt formele comune, epidemic cele mai răspîndite,

ce apar ca urmare a ingestiei unui aliment intens contaminat. Din aceste motive termenul
se confundă cu toxiinfecţiile alimentare salmonelozice. Tabloul clinic tipic — stare
febrilă însoţită de greaţă, vomă, diaree — reprezintă de fapt reacţiile de apărare faţă de
agresiunea unui număr mare de microorganisme asupra epiteliului tractului intestinal.
Atitudinea terapeutică este diferită faţă de ceje trei tipuri de salomneloze umane.
In febrele enterice şi în septicemiile salmonelozice spitalizarea este obligatorie.
Gastroenteritele salmonelozice se spitalizează rareori (numai formele evoluând brutal, cu
pierderi mari de lichide, ce necesită rehidratarea parenterală), tratamentul efectuându-se
ambulatoriu.
Având în vedere riscurile antibioterapiei (efecte toxice, inducerea rezistenţei cu selectarea
de suşe multiplu rezistente), prelungirea stării de excretor postboală la subiecţii trataţi şi
creşterea (fără vreun avantaj deosebit) costului tratamentului, în salmonelozele
gastroenterale, forme medii de boală la persoanele adulte, se contraindică administrarea
de antibiotice.
Pentru a preveni diseminarea salmonelelor la alte persoane sau în mediul înconjurător, se
recomandă repausul, reechilibrarea hidroelectrolitică şi o dietă adecvată, împreună cu
instituirea unor măsuri igenico-sanitare la domiciliu sau/ şi la locul de muncă.

Anexe

20
fig 1 Bovine- Enterita fibrinonecrotica

21
fig2 Salmonella abortus ovis- avort spontan

fig3.Forma cronică- slăbire progresivă Enterita cataral-hemoragică

22
fig4 Enterita hemoragică, reliefarea Inn.mezenterici hemoragici

Fig5 Puluroza S.pullorum-noduli pulorici în miocard

23
fig6. Examen serologic de aglutinare

24
fig7.Indendificarea salmonlelor în funcţie de mediul de cultură utilizat

25
 Bibliografie

1. Hagiu N.,Patologie medicală veterinară, Curs

lito,Iaşi,1993
2. Doina Daneş: Boli infecţioase transfrontaliere: Ed.ALL:
Bucureşti,2005
3. Băieşti I.,L.Bran, Boli infecţioaseale animalelor
domestice, Ed Didactică şi pedagogică, Bucureşti,1971
4. Bercea I. Şi col.,Boli infecţioase ale animalelor,
Ed.Didactică şi pedagogică, Bucureşti,1981
5. Ioan Paul: Diagnostic Morfologic Veterinar: Ed.Ceres:
Bucureşti,1982

26