TEMA 8:

OPERAŢII PE PRESTOMACE ŞI STOMAC

8.1. Rumenocenteza
8.2. Rumenotomia
8.3. Dislocarea abomasului la bovine
8.4. Abomasotomia la ovine
8.5. Gastrotomia la carnasiere
 Indicaţii pentru operaţii pe stomac şi prestomace:
1. Deschiderea rumenului
• reticulita şi reticuloperitonita traumatică;
• timpanism ruminal;
• indigestii prin supraîncărcarea ruminală;
• împâstarea (oblitetrarea) foiosului;
2. Deschiderea cheagului
• obliterare;
• timpanism;
• torsiune cu dislocaţie în dreapta sau în stânga;
• la ovine în caz de fitobezoare;
3. Operaţii pe stomac la câine.
8.1. Puncţia rumenului (Rumenocenteza) – se referă la operaţiile de urgenţă,
deoarece timpanismul are loc brusc şi ca regulă sunt afectate un număr mare de
animale.
Tehnica operaţiei.
Operaţia se efectuează la animalele fixate patrupedal sau în decubit.
Locul puncţiei este porţiunea peretelui abdominal, numită golul flancului
stâng(mijlocul distanţei duse de la ultima coastă către tuberozitatea iliacă externă).
Troacarul se introduce în direcţia cotului drept, cu o mişcare bruscă şi
puternică. Pielea groasă este de dorit să fie incizată în prealabil cu un bisturiu.
 După introducerea troacarului se scoate stiletul şi se evacuează treptat
gazele, acoperind pe parcurs cu un tampon orificiul canulei (evacuarea rapidă a
gazelor, când balonarea este puternică, poate provoca colapsul din cauza refluxului
sângelui din creier).
Troacarul se poate lăsa în rumen pe un interval de timp de 3-5ore.
Prin intermediul canulei în rumen se administrează soluţii
antifermentescibile (sol. de ihtiol, creolină, lizol 1-2%, formol, permanganat de
potasiu 0,5% ş.a.).
După aceea se introduce stiletul în canulă şi se scoate troacarul. Scoaterea
canulei fără stilet este o mare greşeală (poate avea loc pătrunderea masei alimentare
în cavitatea abdominală, ce poate provoca peritonita).
Locul puncţiei se pensulează cu tinctură de iod şi se acoperă cu un
pansament de colodiu.
Observaţiile efectuate de noi au arătat că folosirea troacarului nu
întotdeauna îşi atinge scopul (este nevoie de a efectua rumenotomia).
Complicaţii ce pot surveni în caz de ruminocenteză:
•Peritonita localizată sau difuză;
•Flegmonul retroperitoneal;
•Fistula rumenului.
Djailov recomandă ca puncţia rumenului să fie efectuată la distanţa de 2-
3cm de la apofizele transversale ale vertebrelor lombare şi maxim către ultima
coastă. În acest punct rumenul este mai puţin mobil iar canula troacarului se poate
lăsa pe un termen de 24 ore.
Părerile noastre sunt următoarele:
1. Puncţia poate fi efectuată pur şi simplu cu ajutorul acului de sângerare;
2. Dacă aceasta nu este de ajuns, se efectuează rumenotomia;
3. Indicaţiile puncţiei trebuie să fie limitate la maxim;
4. Se încearcă tratamentul pe cale conservativă:
• administrarea preparatelor antifermentescibile, ce provoacă eructaţia şi
rumegarea artificială;
• spălături;
• sondajul;
• masajul;
• plimbarea ş.a.
8.2. Rumenotomia
Indicaţii: mai des în reticulita sau reticuloperitonita traumatică.
Rumenul ocupă ¾ din cavitatea abdominală. capacitatea lui la taurine poate
ajunge la 200-300l. Se întinde de la intrarea în cavitatea pelvină şi până la diafragmă.
Intervenţiile se efectuează numai la nivelul flancului stâng, unde peretele
rumenului se află în contact cu peretele abdominal.
Rumenul comunică cu esofagul prin orificiul esofagian şi cu reţeaua prin
orificiul rumenoreticular. Ambele orificii corespund porţiunii craniale a sacului dorsal
stâng, cel esofagian este situat dorsal, iar cel reticular – ventral.
Pregătirea animalului.
• gestaţia avansată nu prezintă o cantraindicaţie;
• regiunea flancului stâng se tunde, se rade şi se antiseptizează.
Contenţia: patrupedal în travaliu sau animalul este fixat cu capul la un stâlp.
Anestezia: neuroleptice + anestezia paralombară după Magda-Başchirov + blocajul
suprapleural după V.V. Mosin.
Tehnica operaţiei.
Laparatomia în flancul stâng la 3-4cm înapoia ultimei coaste şi paralel cu
ea pe o lungime de 18-20cm, la 3-4cm sub extremitatea apofizelor transversale
lombare.
Se incizează pielea, ţesutul conjunctiv subcutan, fascia superficială cu m.
pielos, m. oblici şi m. transversal al abdomenului.
Explorarea cavităţii abdominale din cauza rumenului supraîncărcat este
imposibilă. Noi recomandăm să efectuăm acest lucru după eliberarea rumenului
de hrană.
 Fixarea unei cute a rumenului scoasă din cavitatea abdominală. Profilaxia
infectării rănii cu conţinutul rumenului este o problemă care trebuie rezolvată.
Fixarea peretelui rumenului şi izolarea rănii peretelui cavităţii abdominale:
1. V.R. Tarasov, V.C. Ciubar propun ca peretele rumenului să se fixeze prin sutura
seromusculară de piele până la deschiderea lui şi după deschidere (este
traumatic şi greu de efectuat);
2. Există o metodă, după Tilman, când peretele rumenului se fixează cu pensele
hemostatice.
3. Rumenul cu ajutorul diferitor instrumente pentru fixare se întăreşte pe
marginile unor rame (Clecer, Veingart).
4. Fixarea rumenului cu ajutorul unor cârlige speciale către o placă de cauciuc
după I.I. Magda. Această metodă a fost pusă la baza dezvoltării unei direcţii noi
în această problemă.
5. Dispozitiv pe bază de cauciuc pentru fixarea rumenului (fixarea elastică a cutei
după P.P. Gherţen).
Acest dispozitiv prezintă un corp metalic de formă elipsoidală cu o deschidere
ovală în mijloc, iar pe margini 12 fante sub formă de T – pentru fixarea inelelor
de cauciuc la cârligele metalice.
Aparatul este înzestrat cu depărtătoare de rană – şuruburi de întindere.
Pliul rumenului adăugător se fixează pe suprafaţa aparatului de nişte tampoane
din vată şi tifon îmbibate cu sol. de furacelină (profilaxia uscării seroasei).
6. Fixatorul rumenului după Petracov este foarte traumatic şi nu există profilaxia
infectării rănii şi cavităţii abdominale.
Etapele operaţiei:
1. Incizia rumenului (camera dorso-caudală a rumenului, paralel cu vasele
sanguine care sunt vizibile)
2. Evacuarea conţinutului rumenului şi explorarea acestuia.
3. Explorarea reţelei (înlăturarea corpilor străini, metal, nisip ş.a.).
4. Explorarea şi spălăturile foiosului.
5. Rumenorafia – aplicarea suturilor (fire resorbabile) pe rumen după curăţirea
rănii.
6. Administrarea antibioticelor în cavitatea peritoneală
7. Explorarea cavităţii peritoneale.
8. Aplicarea suturilor pe peretele abdominal
Reuşita operaţiei constă din 50% actul operator şi 50% tratamentul postoperator.
Tratamentul postoperator:
• Prescrierea cursului de antibiotice în dependenţă de starea procesului
patologic
• Repetarea administrării antibioticelor în cavitatea peritoneală
• Blocajul repetat după V.V. Mosin
• Dieta (2-3 zile), hrană uşor digestibilă şi treptat se trece la raţia obişnuită
După datele lui Tarasov, Gherţen, în toate cazurile operate se obţin rezultate
favorabile în 94-95%.
8.3. Dislocarea abomasului la bovine
Intervenţia chirurgicală în dislocarea abomasului se efectuează cât la
rumegătoarele mari, atât şi la cele mici.
Indicaţii:
• Împâstarea cu nisip şi altele;
• Timpanismul şi torsiunea abomasului cu deplasare în dreapta sau în
stânga.

8.3.1. Dislocarea abomasului în dreapta cu torsiune.

Această deplasare, modificare topografică, de obicei este o urgenţă
chirurgicală.
Contenţia: patrupedal sau în decubit stâng.
Anestezia: aceeaşi ca şi la rumenotomie.
Instrumentar: obişnuit pentru laparatomii.
Tehnica după Espersen:
1. Laparatomia în flancul drept, paracostal, înapoia ultimei coaste. Lungimea
inciziei 15-20cm.
2. Evacuarea gazelor cu un ac şi un tub de cauciuc, detorsionarea abomasului şi
repunerea lui în poziţia anatomică normală. Pe abomas se aplică 2 fire de sutură
în bursă. Se face o butonieră în mijlocul acestei suturi şi se introduce un tub de
cauciuc pentru evacuarea gazelor şi a lichidului.
3. După evacuarea gazelor se recurge la deschiderea abomasului. Timpii operatori
sunt identici rumenotomiei. De asemenea pentru deschiderea abomasului este
utilizată şi metoda Veller propusă în intervenţiile pe colonul mare la cabaline.
4. După aceasta, se retrage tubul şi se înnoadă cele două fire de sutură.
5. Se înfundă această sutură prin aplicarea a 2-3 fire tip Lembert separate.
6. Se repune abomasul în poziţie normală după detorsionare.
7. Se suturează peretele abdominal
8.3.2. Dislocarea abomasului în stânga după Dirxen.
1. Laparatomia se efectuează în flancul stâng
2. Se determină starea abomasuluiSe introduce mâna pe sub abomas, însoţită de
un ac la care se adaptează un tub de cauciuc şi se face o puncţie cu scopul
evacuării gazelor.
3. După aceasta abomasul se trage în poziţia normală. Preventiv, pentru a evita
dislocarea lui din nou în stânga, pe peretele sero-muscular se aplică o sutură,
îmbrăcând pe capetele ei un nasture steril. Celelalte capete se trec prin peretele
abdominal şi se fixează afară.
4. Se închide abdomenul ca şi în cazul precedent.
În caz de dislocare a abomasului în stânga există şi alte accese de operaţie.
Uneori incizia abdomenului se efectuează în flancul stâng, asemănător
la rumenotomie. Apoi, cu ajutorul mâinii, abomasul se împinge în poziţia iniţială
(preventiv se evacuează gazele).
Folosindu-ne de această metodă, ne încurcă epiploonul, acre este fixat de
marea curbură a abomasului. De aceea există recomandaţii de a rupe epiploonul
(poate apărea hemoragia).
Există şi un acces bilateral, când laparatomia se efectuează din două
părţi şi lucrează doi chirurgi (unul în stânga, altul în dreapta – unul împinge
organul, altul primeşte) – foarte traumatic.
8.4. Abomasotomia la ovine
Indicaţii: obstrucţia cu corpi străini – fitobezoare sau polibezoare.
Anestezia: locală asociată cu tranchilizarea.
Contenţia: în poziţie dorso-lombară.
Tehnica operaţiei (după S.G. Eliţov).
1. Abdomenul se deschide pe linia albă, în apropierea cartilajului xifoid, pe lungime
de 10-15cm.
2. Se trage marele epiploon şi se apropie partea pilorică (posterioară) a chiagului.
Acesta este izolat cu material steril.
3. Chiagul se deschide din partea stângă, pe curbura mare. Dimensiunile orificiului
trebuie să corespundă dimensiunilor celui mai mare bezoar.
4. Chiagul se suturează bietajat după Plahotin-Sadovschi.
5. Abdomenul se suturează în 3 straturi (peritoneul cu linia albă, fascia superficială
cu ţesutul conjunctiv lax, pielea)
Suturile se scot la a 12-a zi.
8.5. Gastrotomia la carnasiere
Indicaţii: corpi străini în stomac sau în porţiunea terminală a esofagului.
Anestezia: narcoza şi/sau anestezia locală
Contenţia: decubit dorso-lombar.
Tehnica operaţiei:
1. Laparatomia preombilicală pe linia albă sau paramedian în stânga, de o lungime
de aproximativ 15cm.
2. După îndepărtarea epiploonului, se identifică stomacul, care se exteriorizează
parţial în rana operatoare (o zonă a peretelui său posterior între marea şi mica
curbură).
3. Se protejează de câmpuri sterile.
4. Se identifică prin palpare corpul străin, se fixează cu mâna într-o porţiune mai
puţin vascularizată pe faţa lui posterioară.
5. Incizia se efectuează la nivelul corpului străin, paralel cu vasele.
6. Extragerea corpului străin cu o pensă cu gheare.
7. Refacerea rănii stomacale bietajat cu fire resorbabile.
8. Peretele abdominal se reface printr-o sutură bietajată (muşchii cu catgut, iar
pielea cu mătase).
Tratamentul postoperator:
• dietă absolută 24 ore;
• apoi dietă hidrică sub formă
de ceaiuri;
• apoi dietă semilichidă timp de
5-6 zile;
• apoi regim alimentar normal;
• antibioticoterapia pe cale
generală 4-5 zile.