Sunteți pe pagina 1din 16

REOVIROZE

Reovirozele sunt entităţi infecţioase produse de virusuri din


familia Reoviridae, genurile Orthoreovirus (Reovirus), Orbivirus şi
Rotavirus. Sunt virusuri rar răspândite la toate speciile animale, care
conţin ARN, au dimensiuni de 60-80 nm şi tropism pentru tractusul
respirator şi digestiv.
Familia Genul Specia Entitatea determinată
Reovirusuri aviare 1-9 Tenosinovita aviară
Orthoreovirus Alte infecţii cu reovirusuri
(Reovirus) Reovirusuri mamifere Pneumo-enterită cu reovirus
bovin
V. bluetonque 1-24 Boala limbii albastre

V. pestei ecvine Pesta ecvină africană


V. Chuzan Boala Chuzan
Orbivirus
Reoviridae V. Bolii hemoragice a Boala hemoragică epizootică la
caprinelor capre

V. Ibaraki Boala Ibaraki


V. diareei neonatale a Diarea cu rotavirusuri a viţeilor
viţeilor
Rotavirus
V. diareei neonatale a Diarea cu rotavirusuri a purceilor
purceilor

Bolile produse de reovirusuri


Infecţii cu reovirusuri la păsări

Infecţiile cu reovirusuri din genul Orthoreovirus sunt larg răspândite


la păsări.

Deosebit de important este faptul că pe baza transmisibilităţii lor


verticale, reovirusuriie pot constitui contaminanţi potenţiali ai embrionilor şi
culturilor celulare aviare, folosite atât în cercetare cât şi mai ales în producţia
vaccinurilor vii.

Deşi sunt foarte răspândite, totuşi, până în prezent la puii de găină a


fost descrisă o singură entitate produsă de reovirusuri, fie singure, fie în
asociaţie cu alţi germeni infecţioşi, şi anume Tenosinovita aviară (artrita
virală).
Tenosinovita aviară
(Avian tenosynovitis)

Tenosinovita aviară sau artrita virală, este o boală infecţioasă a


păsărilor de carne, caracterizată prin infectarea membranelor sinoviale, a tecilor
tendinoase şi a miocardului.
Boala a fost semnalată pentru prima dată în 1957, în S.U.A. şi
izolarea agentului etiologic.

Ulterior, prezenţa reovirusurilor a fost semnalată în Italia, Olanda,


Argentina, Australia, Anglia, Japonia, Brazilia, Germania, Franţa, Jugoslavia.

Importanţa bolii constă în:

- morbiditatea ridicată,

- pierderile provocate prin diminuarea sporului în greutate;

- procentului relativ crescut de mortalitate, care poate ajunge


uneori la 10%.
Etiologie

Agentul etiologic este un Orthoreovirus (Reovirus), cu simetrie


icosaedrică.

Tulpinile izolate de la păsări diferă antigenic de cele izolate de la


mamifere şi om. Spre deosebire de acestea nu au proprietăţi hemaglutinante.

S-au descris 11 serotipuri distincte antigenic, din care 5 în Japonia şi 4


în SUA.

Patogenitatea virusului este foarte diferită, identificându-se tulpini cu


virulenţă ridicată, intermediară, scăzută sau apatogene.

Tenosinovita este produsă de serotipul 1.


Aceste virusuri sunt foarte rezistente la acţiunea diferiţilor factori
fizico-chimici, rezistă la eter, cloroform, sunt inactivate de alcool etilic 70%
şi de o soluţie 0,5% de iod organic.

Reovirusurile aviare se pot replica:

- în culturi celulare aviare unde se produce efect citopatic;

- pe embrioni de găină. Pe oul embrionat virusul poate fi cultivat


prin inocularea intravitelină sau pe membrana corioalantoidienă.

Calea vitelină este preferată pentru izolarea iniţială.

Infecţia duce la moartea embrionilor după 3-4 zile la cei inoculaţi


intravitelin şi la 7-8 zile după inocularea pe membrana corioalantoidiană.
Caractere epizootologice
În condiţii naturale tenosinovita afectează numai puii de găină, după
vârsta de 4 săptămâni, până la 14-16 săptămâni.

La broileri apare la 6-7 săptămâni şi are o mare difuzibilitate


(morbiditate de 100%). În schimb, mortalitatea este mult mai redusă,
aproximativ 1-2%.

Sursele de infecţie sunt reprezentate de puii bolnavi, care elimină


cantităţi mari de virus prin fecale şi care pot rămâne purtători şi eliminatori de
virus timp de până la 289 zile.

Contaminarea se realizează mai ales pe cale digestivă prin


ingerarea de apă sau furaje contaminate şi într-o mai mică măsură pe cale
respiratorie.

Se pare că ouăle provenite de la păsările bolnave şi purtătoare de


virus, în timpul incubaţiei, pot juca un rol important în transmiterea infecţiei
(transmitere verticală).
Tabloul clinic
Perioada de incubaţie, în infecţia experimentală, în funcţie de calea
de inoculare, diferă de la 1-11 zile.

Clinic, boala evoluează acut, cronic şi inaparent.

Primele semne constau în:

- inflamaţia bilaterală a fasciculelor tendinoase (flexorul digital şi


extensorul metatarsului),

- îngroşarea zonei de deasupra metatarsului, tumefacţia


articulaţiilor şi adesea ruperea tendonului gastrocnemien;

- jenă în mers şi evitarea deplasării. Păsările se aglomerează în


jurul alimentatoarelor şi adăpătorilor, evitând să se deplaseze prea mult din
preajma lor.

Boala durează 1-3 săptămâni, după care păsările se pot vindeca,


sau evoluează spre vindecare.
Tabloul anatomopatologic
La necropsie se evidenţiază un edem puternic, inflamator, cu exsudat
purulent în jurul tendoanelor.

Diafizele metatarselor apar îngroşate, ca o consecinţă a osteoperiartritei.


Articulaţiile tarsiene şi femuro-tibiale apar tumefiate şi conţin un exces de lichid
galben-brun, sanguinolent, uneori purulent; membrana sinovială prezintă peteşii.

La capătul distal al tibiei apar eroziuni în cartilagiul articular.

La unele păsări, tendonul gastrocnernien apare rupt, iar tecile


tendinoase sunt tumefiate.
Leziunile microscopice sunt limitate la membrana sinovială,
tendoane, articulaţii şi cord.

În evoluţia acută se observă hipertrofia şi hiperplazia celulelor


sinoviale. Membrana sinovială este infiltrată.

În formele cronice se instalează o fibroză a membranelor


tendinoase şi o inflamaţie granulomatoasă care invadează toate ţesuturile
limitrofe.

Examenul miocardului poate evidenţia prezenţa infiltraţiilor celulare


şi proliferări de celule reticulare.
Diagnosticul
Se confirmă prin rezultatele examenelor de laborator (virusologic şi
serologic).

Izolarea virusului se face pe ouă embrionate de găină, pe culturi


celulare renale de pasăre, sau pe pui de găină.

Pentru identificarea infecţiei la păsările trecute prin boală, ca şi


pentru supravegherea efectivelor, se folosesc testele serologice:

- testul de precipitare în gel de agar,

- testul de seroneutralizare,

- imunofluorescenţa directă şi

- ELISA.
Diagnostic diferenţial
Cu următoarele entităţi morbide:

- sinovita infecţioasă, produsă de Mycoplasma sinoviae se


caracterizează prin afectarea articulaţiilor, în timp ce tenosinovita se
caracterizează printr-o îngroşare accentuată bilaterală a tecilor tendinoase ale
flexorului digital şi a extensorului metatarsului;

-artritele bacteriene (stafiiococice, streptococice, pasteurelice,


salmonelice, etc), afectează obişnuit o singură articulaţie. Rezultatul
examenului bacteriologic şi virusologic este edificator.
Profilaxia
Măsurile de prevenire nespecifice sunt cele general valabile în bolile
infecţioase.

La puii de carne principiul tehnologic al popularii şi depopulării totale


este absolut indispensabil.

Prin curăţenia mecanică şi dezinfecţii riguroase se poate preveni


infectarea seriilor succesive de păsări dintr-un adăpost.

Trebuie luate măsuri riguroase de control ale ouălor de incubat.

La incubator se vor introduce numai ouă provenite de la găini


îndemne.

S-a încercat şi imunoprofilaxia.


La noi în ţară, pentru prevenirea tenosinovitei la puii de găină se prepară
vaccinul "Reoromvac" (vaccin viu liofilizat, contra tenosinovitei), constituit dintr-o
suspensie liofilizată de virus, tulpina 1113, obţinută pe culturi de fibroblaste de
embrioni de găină SPF.

Prima vaccinare se efectuează obişnuit la vârsta de 7-10 zile, în doză de


0,2 ml, subcutanat, în regiunea cefei sau intramuscular. Vaccinarea de rapel se
aplică la vârsta de 12-15 săptămâni, individual, subcutanat sau intramuscular în
doză de 0,5 ml/pui sau în apa de băut.

Pentru vaccinarea păsărilor de reproducţie în vârstă de 18-22 săptămâni


se foloseşte vaccinul „Reovacol”. Vaccinul se administrează pe cale subcutanată în
regiunea cefei sau intramuscular, în doză de 0,5 ml, după ce în prealabil au fost
imunizate cu „Reoromvac”. Vaccinul este constituit dintr-o suspensie de virus al
tenosinovitei, tulpinile 1133 şi 2408 (lichid de culturi celulare), inactivată cu formol
şi încorporată cu adjuvant uleios.

Se mai foloseşte şi vaccinul „Nobilis Reo 2177”, reprezentat de tulpina vie


nepatogenă 2177 de reovirus. Se administrează subcutanat în partea dorsală a
gâtului, intramuscular în muşchii pieptului sau coapsei, în doză de 0,2 ml/pasăre.
Combaterea
Până în prezent nu există tratament specific.

În focar, se izolează puii cu simptome clinice şi se sacrifică.

După sacrificare şi după depopularea adăposturilor se fac


dezinfecţii riguroase.