BIRNAVIROZE

Birnavirozele sunt boli infecţioase produse de virusuri încadrate în

familia Birnaviridae, genurile Avibirnavirus şi Aquabirnavirus.
Familia de
Genul Specia Entităţi morbide
virus

Infectious bursal Bursita infectioasa

Avibirnavirus
disease virus aviara

Birnaviridae

Pancreatita necrotica
Infectious pancreatic
Aquabirnavirus infectioasa la
necrosis virus
salmonide

Entităţi determinate de birnavirusuri

 Bursita infecţioasă aviară

Denumită şi "boala de Gumboro" este o viroză a puilor de găină,

caracterizată prin stare depresivă, tulburări generale şi digestive, însoţite de
hipertrofia şi inflamaţia bursei lui Fabricius, nefroze şi scăderea reactivităţii
imunologice a puilor.
 Semnalarea bursitei infecţioase a fost făcută în 1962 în localitatea
Gumboro, ţinutul Delaware din Statele Unite ale Americii, la tineretul aviar.
Autorul a constatat apariţia unei afecţiuni a puilor de găină, caracterizată prin
modificări ale bursei lui Fabricius, asociată cu degradarea şi necroza
limfocitelor. A primit denumirea de "sindrom de nefrită-nefroză", "nefroză aviară"
sau boala de Gumboro.

În ultimii ani s-a impus termenul de bursita infecţioasă (BIA), propus

de Hitchner, în 1970, care include caracteristica principală a acestei boli şi o
diferenţiază de sindromul de nefroză care însoţeşte bursita infecţioasă.

În România, a fost semnalată pe baza aspectelor morfopatologice de

Adameşteanu şi colab., 1968 şi studiată epizoolologic, clinic, anatomo-patologic
şi etiologic de Carol-Dumitriu şi colab.( 1978), Eugenia Avram şi co.(1994,
1995,1996), Bercea şi col.(1994,1996), Iacob (2002), Teuşdea şi col.(1991,
1992, 1993, l994, 1995, etc), Bejan (1998), etc.

Importanţa economică rezidă din mortalitatea de până la 15%, însoţită

de scăderea sporului în greutate şi reducerea indicelui de convertire a furajelor.
 Etiologie

Agentul patogen al bolii face parte din familia Birnaviridae, genul

Avibirnavirus. Virusul conţine ARN, fără înveliş pericapsidal şi are diametrul de 55-60
nm.

Genomul virusului este constituit din două segmente, un segment genomic

mare (segmentul A), care cuprinde proteine virale VP2 şi VP3 şi segmentul genomic
mic (segmentul B), care conţine proteinele virale VP1 şi VP4.

Antigenic, se cunosc două serotipuri:

- serotipul 1 izolat de la pui, în căruia au fost diferenţiate 6 subtipuri sau

variante cu o patogenitate variabilă.

- serotipul 2 izolat de la curcă.

 Virusul se replică pe:

- embrioni în vârstă de 10 zile, unde determină moartea acestora după 3-5

zile;
- fibrobiaste de embrion, cu efect citopatic;

- celule embrionare bursale, celule renale, celule embrionare de curcan şi

raţă,

- liniile celulare RK13, MDBK, BSC-1, Vero.

Virusul bursitei infecţioase este rezistent în mediul exterior din adăposturile

contaminate fiind aproape imposibil să fie eliminat, indiferent de curăţenia efectuată
şi dezinfectantul folosit.

Este foarte stabil, fiind rezistent la tratamentul cu eter şi cloroform, dar este
inactivat la pH-12.

Virusul supravieţueşte într-un adăpost 122 zile după îndepărtarea păsărilor

infectat. Dezinfectantul care s-a dovedit a fi cel mai activ este Vircon-S soluţie 5%.
 Caractere epizootologice
Receptivitate

- tineretul de 2-15 săptămâni, cel mai frecvent şi mai grav afectaţi fiind
puii de 3-5 săptămâni;

- puii găinilor din rasele uşoare par mai sensibili;

- la găinile adulte infecţia evoluează ocult, asimptomatic;

- a fost semnalată şi susceptibilitatea prepeliţelor.

- receptivitatea puilor este condiţionată de doi factori importanţi:

- nivelul anticorpilor maternali şi

- virulenţa virusului.
 Surse de infecţie

Sursa principală de infecţie o constituie păsările bolnave, la care virusul

persistă puţin timp în leziuni, eliminându-se prin fecale.

Puii infectaţi elimină virusul la o zi după infecţie şi pot transmite boala cel
puţin 14 zile, dar nu mai mult de 16 zile. În apa şi furajele contaminate virusul
persistă până la 52 zile.

Surse de infecţie pot fi şi gazdele rezervoare de virus BIA. Păsările

sălbatice infectate natural pot transporta virusul la distanţe mari.

Viermii de făină Alphitobuis disperius şi ţânţarii Vexans au fost incriminaţi

ca vectori.

Prezenţa virusului a fost demonstrată la 25% din şobolanii capturaţi în

ferme în care au fost cazate efective clinic bolnave de bursită infecţioasă.
 Calea de infecţie obişnuită este:

- cea digestivă, prin apă, furaje şi aşternut;

- calea aerogenă nu a fost demonstrată;

- ectoparaziţii pot transmite boala prin înţepături;

- este incriminată şi transmiterea bolii prin om, vrăbii şi alţi vectori. Nu

există nici o dovadă că virusul este transmis direct prin ou (vertical).

Boala difuzează rapid, cu caracter masal, fiind o boală extrem de

contagioasă, întregul efectiv putând trece prin boală.

Morbiditatea în efectivul contaminat este ridicată (până la 80-90%), în

timp ce mortalitatea nu depăşeşte decât în situaţii excepţionale 20%.

Boala are tendinţa la permanentizare în ferme, fiind dificil de eradicat

prin depopulări şi dezinfecţii riguroase şi repetate.
 Patogeneză

Virusul are tropism particular pentru ţesutul limfoid, lezând organele

limfoformatoare, în special Bursa Fabricius, pentru limfocitele B purtătoare pe
suprafaţă de IgM.

Această acţiune are ca efect depresarea producţiei de anticorpi

umorali, se produce o scădere a numărului de limfocite B purtătoare de IgM, în
timp ce numărul limfocitelor B purtătoare de IgG scade şi el, dar într-o mai mică
măsură şi mai tardiv.

Cu cât infecţia se produce mai repede cu atât depleţia de limfocite B

este mai mare. Depleţia este maximă când infecţia s-a produs în prima zi de
viaţă şi ea scade o dată cu înaintarea în vârstă.

Distrugerea celulelor bursale duce la imunosupresie, dar nu la boală.

Virusul acţionează imunosupresiv şi asupra glandei Harder.

Păsările dezvoltă un răspuns imun mult diminuat la stimulii antigenici.

 Tabloul clinic

Perioada de incubaţie este scurtă, de 24-48 ore în infecţia

experimentală şi 2-3 zile în boala naturală, uneori până la 3 săptămâni.

Boala evoluează acut, iar simptomele variază predominând de regulă

cazurile cu infecţie ocultă sau cu manifestări discrete.

Boala debutează prin:

- abatere şi inapetenţă,

- diaree cu fecale apoase de culoare albă care murdăresc penele din

jurul cloacei;

- regiunea pericloacală este pruriginoasă, puii având tendinţa să o

ciuguleacă.
 Puii bolnavi prezintă horiplumaţie, se grupează lângă sursele de căldură,
deplasându-se cu dificultate, cu mers greoi sau rămânând izolaţi.

Aspecte clinice la pui

 După 3-5 zile simptomele regresează şi puii se vindecă spontan,
excepţional rămânând sechelele.

Uneori boala evoluează grav, cu anorexie, prostraţie accentuată,

tremurături musculare şi incoordonări în mers, urmate de moarte.

Forma subclinică, inaparentă, se întâlneşte la puii în vârstă de până la 2

săptămâni (1-10 zile).

Sistemul imunitar este, încă, mult dependent de Bursa Fabricius, iar

virusul diminuă răspunsul imunitar.

Efectul imunodepresiv poate avea ca rezultat complicaţii cu boli

intercurente sau secundare

Păsările sunt mai puţin rezistente la infecţiile din teren şi sunt mai
receptive la bolile respiratorii cronice.

Cu cât infecţia este mai apropiată de timpul ecloziunii, cu atât

imunosupresia este mai gravă.
 Tabloul anatomopatologic

Examenul necropsic evidenţiază carcase bine dezvoltate, în bună stare

de întreţinere dar cu leziuni la Bursa Fabricius, tubul digestiv, rinichi şi
musculatură.

Bursa Fabricius este edemaţiată, hipertrofiată, putându-şi dubla sau tripla

volumul, corespunzător vârstei; este hiperemiată, de culoare roză sau roşie, cu
seroasa peribursală infiltrată.

La deschidere, lamele bursei apar tumefiate, de culoare roz, presărate

uneori cu hemoragii. Conţinutul bursei este fie lichid, mucos, cu striuri sau coaguli
de sânge, fie consistent, cu depozite de fibrină sau dopuri cazeoase uscate.
 La nivelul tubului digestiv, se constată:

- leziuni de enterită mucoasă

- prezenţa unui conţinut portocaliu sau lăptos şi alimente nedigerate.

Pe mucoasa intestinală şi la trecerea dintre stomacul muscular şi cel

glandular se pot vedea peteşii ce amintesc aspectul din pseudopestă.

Rinichii au culoarea de la gri-pal la brun închis. Tubii uriniferi şi

ureterele pot fi umplute cu uraţi, din care cauză apar de culoare albă.

Musculatura scheletică este ischemică şi cu aspect de carne fiartă.

Se constată prezenţa unor hemoragii punctiforme sau peteşii, cu o frecvenţă
mai mare în musculatura pieptului, coapsei şi gambei.
Aspecte anatomopatologice
Aspecte macroscopice ale Bursei lui Fabricius
 Examenul histologic al bursei lui Fabricius evidenţiază in stadiu
evolutiv al bolii intense leziuni degenerative, necroza celulelor limfocitare care
alcătuiesc foliculii bursali, hemoragii în zona medulară şi edeme interfoliculare

Hiperplazia epiteliului bursal si

chistizarea foliculilor Hemoragii si edeme perifoliculare
 Diagnosticul
Confirmarea diagnosticului se face prin:

- izolarea şi identificarea virusului şi

- prin bioprobă la pui.

Izolarea virusului se realizează din bursă, care în faza acută a infecţiei

conţine agentul patogen în concentraţia cea mai mare, din splină, precum şi din
fecale;

Trituratele aseptizate din bursă sau rinichi, se inoculează în culturi

celulare (fibroblaste embrionare de pui), la embrioni SPF de 9-11 zile, sau la pui
susceptibili, în vârstă de 3-7 săptămâni.

Virusul izolat poate fi identificat prin teste de seroneutralizare şi de

imunodifuzie în gel de agar.
.
 Ca diagnostic de supraveghere sau pentru atestarea indemnităţii se
poate face seroneutralizarea pe embrioni susceptibili sau pe culturi celulare, cu
tulpini de virus adaptate.

Pentru detectarea anticorpilor specifici se poate folosi:

- testul de imunodifuzie în gel de agar,

- testul ELISA, care s-a dovedit rapid, sensibil şi reproductibil;

- reacţia de imunoflorescenţă,

- RPHA (reacţia de hemaglutinare pasivă),

- LAT (aglutinarea latexului),

- PCR (polymerase chain reaction), rezultatele fiind comparabile cu cele

obţinute de imunodifuzie
 Diagnosticul diferenţial se impune faţă de următoarele boli:

- bronşita infecţioasă, unde lipsesc leziunile de la nivelul bursei lui

Fabricius, iar moartea este precedată de semne respiratorii;

- pseudopesta aviară, evoluează mai grav, afectează păsările de toate

vârstele, iar tabloul clinic şi anatomo-patologic este mult mai polimorf şi
caracteristic;

- leucoza limfoidă şi boala lui Marek, boli care pot afecta bursa lui
Fabricius, care se diferenţiază numai pe baza examenului de laborator.

Prognosticul, cel economic este grav, iar cel vital, obişnuit este
favorabil
 Profilaxia
- Supravegherea riguroasă a circulaţiei persoanelor şi efectivelor,
evitându-se introducerea materialului avicol din alte unităţi decât cele sigur
indemne;

- în zonele şi fermele contaminate, s-a recurs şi la măsuri

imunoprofilactice.

Se folosesc atât vaccinuri vii, cât şi vaccinuri inactivate.

Vaccinurile inactivate nu conferă o imunitate satisfăcătoare.

Vaccinurile vii şi chiar infecţiile dirijate au dat rezultate bune, dar au

dezavantajul că determină unele reacţii bursale şi imunosupresoare.
 În România, se prepară şi se folosesc atât vaccinuri vii, cât şi vaccinuri
inactivate, în diferite scheme de administrare.

Vaccinurile vii („Gumbovivac C-C/Biavac”,”Biaromvac-SG-C11-

90”,”Biaromvac-193” şi „Biaromvac-PA”), se pot folosi individual, pe cale
subcutanată, oculo-conjunctivală sau nazală şi peros, dar şi în masă, în apa de
băut, la termenele prevăzute în schemele de utilizare.

Vaccinurile inactivate cu formol şi încorporate într-o emulsie uleioasă,

pot fi:

- monovalente („Gumboinvac”, „Biaolromvac”, „Biaolromvac-1-93”), sau

- mixte („ND-Gumboinvac”, „Nagumborom”, „Bivirolromvac”, etc) şi se

aplică subcutanat sau intramuscular, în doză de O,5 ml, la vârsta de 16-18
săptămâni la rasele uşoare şi la 20-22 săptămâni la rasele grele, cu rapel la 40-
42 săptămâni.
 Combaterea
În efectivele contaminate, administrarea medicaţiei antiinfecţioase
(sulfamide şi antibiotice), la puii bolnavi nu influenţează evoluţia bolii.

Supravegherea regimului termic în puierniţă cu menţinerea

temperaturii peste 18"C, diminuează mortalitatea.

Depopularea totală, urmată de curăţenia şi dezinfecţia riguroasă cu

formol 4-5%. însoţite de distrugerea aşternutului contaminat, a resturilor de
furaje, îndepărtarea apelor uzate şi repopulare cu păsări libere de germeni.

În situaţia când nu se poate aplica măsura radicală de sacrificare totală

("stamping-out"), după izolarea şi distrugerea puilor bolnavi, pentru prevenirea
mortalităţii, puii sănătoşi din focar pot fi vaccinaţi de necesitate cu vaccinul
"BlAROMVAC-l-93" (vaccin viu liofilizat, contra bursitei infecţioase aviare),
constituit dintr-o suspensie de virus BIA, de tip intermediar, tulpina -1-93,
obţinută pe embrioni de găină SPF.

Se aplică individual, oculo-conjunctival sau per os, în apa de băut, la

termenele prevăzute în schemele de vaccinare.