Profesor:Rata Maria

SECVENTE CURS VIRUSUROLOGIE

Caractere generale: sunt agenţi infecţioşi exclusiv paraziţi, de natură nucleoproteică, vizibili numai la microscopul electronic.
Fiind lipsiţi de metabolism propriu, celula-gazdă este cea care sintetizează substanţele organice de care au nevoie, pe baza
„reţetei culinare” (a informaţiei genetice înscrisă în acidul nucleic viral). Virusurile formează un grup cu structură şi funcţii
unice. Unicitatea lor reiese indirect şi din faptul că nu sunt incluse în nici un sistem de clasificare a lumii vii.
Structura virusurilor: unitatea de structură şi funcţie a virusurilor capabilă sp infecteze o celulă este virionul. El este alcătuit
din capsidă, genom şi înveliş extern (anvelopă). Capsida virală acoperă genomul şi este alcătuită din capsomere (lanţuri
polipeptidice). Genomul viral este alcătuit dintr-o moleculă de acid nucleic (ADN sau ARN, niciodată ambele), Învelişul extern
este o structură accesorie care la unele virusuri acoperă capsida. Virusurile se pot prezenta sub 3 forme: virus matur (virion),
virus vegetativ (format prin decapsidare) şi provirus (în cazul adenovirusurilor integrate în cromozomul celulei-gazdă).
Multiplicarea virusurilor decurge în mai multe etape: 1. ataşarea virionului la suprafaţa celulei-gazdă; 2. pătrunderea
virionului în celulă, urmată de decapsidare se trece astfel la starea de virus vegetativ (genom liber în citoplasma celulei
infectate); după pătrunderea virusului, celula începe sinteza de proteine virale, care precede replicarea virală; 3. procesul de
multiplicare a virusului are loc în interiorul celulei parazitate, realizându-se prin replicare; unele virusuri, după pătrunderea în
celulă, se replică apoi distrug celula-gazdă migrând în alte celule; acest proces poartă denumirea de ciclu litic; 4. are loc
asamblarea virală care constă în refacerea capsidei şi a învelişului extern degradar din fragmente de capsidă distincte; 5.
eliberarea virionilor nou formaţi din celulă favorizează infecţia altor celule. Există însă un ciclu lizogenic de replicare virală
prin care ADN viral se integrează în cromozomul bacterian, devine provirus şi îşi continuă multiplicarea sincron cu acesta.
Clasificarea virusurilor ţine seama de mai multe criterii şi anume:
După tipul acizilor nucleici din genom pot fi: ribovirusuri (cu genom ARN) şi adenovirusuri (cu genom ADN); dintre ribovirusuri
fac parte: VMT produce viroza numită mozaicul tutunului; virusul gripal produce gripa la om şi animale; virusul rabiei produce
rabia la animale şi om; HIV distruge limfocitele T din sângele uman ce au rol important în imunitatea celulară. Dintre
adenovirusuri fac parte: bacteriofagii (virusuri care pot infecta şi distruge bacteriile), virusul herpetic care este cantonat în
ganglionii nervoşi (spinali şi omologi ai nervilor cranieni). Dacă imunitatea organismului scade, virusul manifestă acţiunile fie
asupra corneei ( producând îngroşarea şi opacifierea ei), fie asupra mucoaselor şi tegumentului din regiunea genitală sau
orală (buze) – boala este frecventă în colectivităţile şcolare. După forma lor pot fi: cilindrice, sferice, hexagonale etc. După
organismul parazitat virusurilor pot provoca viroze la plante, animale şi om
HIV/SIDA
Căi de transmitere
* Transfuzii
* Droguri cu administrare intravenoasă
* Hemofilie( factor de coagulare) –necesită transfuzii
- Parteneri sexuali feminini ai toxicomanilor şi hemofilicilor infectaţi
- Transmiterea parenterală – determinată prin infecţie cu ace nesterile, în cursul unor manevre medicale, non-
medicale.
- Se poate transmite prin intervenţii chirurgicalecu echipament incomplet sterilizat.
- Boala are transmitere sexuală -> homo/heterosexuală
- S-a observat că unele femei care prezintă acest sindrom dau naştere la copii la rândul lor infectaţi în 15-33% din
cazuri.
 transmitere probabilă: dacă mama are o imunosupresie accentuată. În funcţie de timpul când se prezintă mama la
medic.
Transmiterea verticală
- în utero 25-35% din cazuri
- intrapartum 60-75% din cazuri
- postpartum – creşte cu alăptarea
14% ↑ risc la infecţie evolutivă
29% ↑ risc la infecţie primară
O dată cu descoperirea medicamentelor anti-HIV rata de transmitere verticală a scăzut; de asemenea naşterea
prin cezariană scade transmiterea.

Căi de transmitere ale bolilor virale

Poarta de intrare – cale respiratorie

- leziuni: 1. ac(parenterală)
2. instrumente chirurgicale, transfuzii de sânge (parenteral)
3. prin intermediul unui vector=ţânţar, căpuşă(arbovirusuri)

1
4. prin muscătura unui animal – virusul rabic
- prin tegumente şi mucoase
1. sexual – mucoase genitale – HIV, hepatita B, cancer de col uterin
2. maternofetal - mama->copil – transplacentar, intrapartum, alăptare
3. contact direct – leziuni cutanate de tegumente şi mucoase
- digestive: alimente, apa contaminată
La poarta de intrare virusul se înmulţeşte iniţial şi:
- poate rămâne la poarta de intrare: răceli
- poarta de intrare poate fi organ ţintă(diaree)
- poate disemina, fie pe cale limfatică, fie pe calea tecilor nervoase până la nivelul organului ţintă aflat la distanţă de
locul apariţiei
a. pe cale limfatică: viremie
b. pe cale nervoasă: diseminare septinevritică(v. Rabic)
Iniţial virusul nu se manifestă(incubaţie):
- scurtă 6-12 ore: boli diareice;boli respiratorii de
12-14 ore
- lungi - bolile colilăriei: 6-10-12 zile
Debutul: semne monotone – cefalee, temperatură(viroze)
Faza de stare
Convalescenţa
Hepatitele virale
Sunt boli specific umane, manifestate prin imbolnavirea generala a organismului (febra, afectare digestiva si respiratorie) cu
sau fara icter, produse de mai multe virusuri care, desi dau un tablou clinic asemanator, sunt distincte si nu imunizeaza
reciproc.
Hepatita virala A Sursa de infectie: -OMUL bolnav (cu 7 zile anterior icterului si 10 –14 zile in perioada icterica) si bolnavii
asimptomatici.
Calea de transmitere: FECAL-ORALA (virusul se elimina prin fecale).
Modul cel mai frecvent de transmitere este contactul direct intre persoana infectata si persoana receptiva. Virusul poate fi
vehiculat prin MANA MURDARA, apa contaminata, alimente contaminate neprelucrate termic, obiecte contaminate, vesela,
jucarii, grupuri sanitare, etc.
Receptivitatea: este generala, boala domina la varsta copilariei.
Incubatia: 2-6 saptamani.
Tabloul clinic:
-debut cu fenomene generale: febra, dureri musculare generalizate, fenomene catarale respiratorii;
-manifestari digestive: apetit diminuat, greata, varsaturi, dureri abdominale, urmate de emisia de urini inchise la culoare
(hipercrome) si coloratia icterica (galbena) a tegumentelor si mucoaselor.
Evolutie: buna, nu cronicizeaza, boala produce imunitate specifica pe viata.
Profilaxia (prevenirea): vizeaza consumul numai a apei potabile, numai din surse analizate si autorizate sanitar.
-nu se va folosi pentru consum apa din rauri, lacuri si sisteme de irigatii;
-indepartarea corecta a rezidurilor fecaloid menajere;
-prepararea si manipularea igienica a produselor alimentare in special a celor fara prelucrare termica sau ce necesita
manipulari multiple.
-masuri de igiena individuala: spalarea cu apa si sapun a mainilor dupa utilizarea grupurilor sanitare, inainte de masa;
-EDUCATIA SANITARA a populatiei.
Exista vaccin antihepatita A care se administreaza preventiv in zone endemice.
Hepatita virala B Sursa de infectie: bolnavul cu infectie acuta, persoanele infectate cronic, purtatorii cronici, hepatite cronice,
ciroze.
Calea de transmitere: cea mai importanta este calea parenterala (percutanta):
-transfuzii de sange si derivate, contaminate cu virus B;
-manopere medicale efectuate cu instrumentar nesterilizat contaminat cu sange, injectii, punctii, acupunctura, interventii
chirurgicale, tratamente stomatologice, hemodializa;
-manevre nemedicale efectuate cu instrumentar contaminat: barbierit, manichiura, pedichiura, perforarea lobului urechii,
tatuare;
-alte cai: contact intrafamilial, prin coabitare prelungita, sarut, raporturi sexuale;
-calea materno-neonatala ( cel mai frecvent in timpul nasterii) dar posibil si post partum sau intrauterin.
Riscul profesional: este de 10 ori mai mare la personalul medico-sanitar, (chirurgi, anestezisti, personal in sectia de
hemodializa, obstreticieni, stomatologi, personalul din spitalul de boli infectioase), decat la populatia generala.
Receptivitatea la boala este generala.
Incubatia: 6 saptamani - 6 luni.
Tabloul clinic asemanator cu cel din hepatita A.

2
Evolutia: este dificila, mai prelungita comparativ cu hepatita A, uneori cu posibilitati de cronicizare.
Profilaxie:
-utilizarea seringilor de unica folosinta;
-evitarea manoperelor efectuate cu instrumentar nesteril: barbierit, manichiura, pedichiura, tatuaj, perforarea lobului urechii;
-comportament sexual adecvat.
Hepatita virala cu virus delta Sursa de infectie: bolnavii cu hepatita B si purtatorii cronici de virus hepatic B infectati cu virusul
Delta. Virusul Delta se dezvolta obligatoriu in prezenta virusului hepatic B.
Caile de transmitere: identice cu cele din hepatita virala B.
Evolutie: riscul de cronicizare este mare, cu frecvente forme grave.
Hepatita virala C Sursa de infectie: omul bolnav si purtatorul cronic de virus hepatic C.
Calea de transmitere: in principal calea parenterala – transfuzii de sange si derivate de sange contaminate (90% din
hepatitele posttransfuzionale sunt produse de virusul C); instrumente nesterile medicale si nemedicale; calea intrafamiliala –
sarut, raporturi sexuale; calea neonatala.
Evolutie mai prelungita, mai dificila comparativ cu hepatita virala B.
Hepatita virala E Sursa de infectie: bolnavul.
Calea de transmitere: FECAL-ORALA.
Manifestari clinice: asemanatoare cu cele din hepatita virala A.
Evolutia: in general favorabila spre vindecare.
Profilaxia: priveste nivelul igienico-sanitar al individului si colectivitatilor, dezinfectia apei, etc... ca la celelate hepatite cu
transmitere digestiva (enterale).
VIROZELE la plante

Sunt boli produse de virusuri , sisteme acelulare formate din proteina (invelis) si acid nucleic (ARN, mai rar ADN ) . Se
masoara in milimicroni si se multiplica numai in celulele vii . Virozele plantelor se manifesta prin simptome foarte variate:
Mozaic , cloroza (ingalbenire ) ,pete de diferite forme si culoare bruna sau bronzata
(necroze ) , deformari , atrofii si hipertrofii .

incretirea frunzelor de muscata ( Pelargonium leaf curl virus )

Pe frunze apar pete colturoase , la inceput clorotice , iar apoi necrotice . tesutul din dreptul petelor se desprinde si
cade .Frunzele sunt mici si cu suprafata incretita.
Plantele infectate au crestere stagnata . Pelargonium leaf curl viru este sinonim cu piticire plantelor .
Metode de prevenire si combatere . Eliminarea de la inmultirea vegetativa a plantelor cu simptome si obtinerea de plante
libere de virus prin cultivarea ,,in vitro” a meristemelor apicale , prelevate de la plante tratate termic timp de 4 saptamani ,la
38oC.

Patarea inelara neagra a tomatelor la muscata (virusul patarii inelare a tomatelor la muscate ) Tomato Black ring virus in
pelargonium

Simptomatologia . Pe frunzele mature apar pete si inele concentrice , ovale , clorotice . Cresterea plantelor este stopata .
Plantele infectate produc inflorescente putine , cu numar redus de flori in inflorescenta . Florile prezinta petale gofrate , iar
bracteolele sunt ingalbenite .
Masuri de prevenire si combatere . Dezinfectia termica a solului , eliminarea plantelor infectate si regenerarea plantelor
prin metoda culturilor de meristeme ,,in vitro”.
Patarea inelara a garoafelor (virusul patarii inelare a garoafelor ) Carnation Rigstot virus
Simptomatologie . Pe frunze apar pete inelare , uneori zonate concentric , de culoare cenusie sau verde -galbui si necroze
apicale . Frunzele sunt deformate ,cu marginea ondulata , iar mai tarziu pot capata o culoare purpurie . Florile sunt mici si
deformate . Productia de flori se reduce cu 15 - 20 % .
Virusul se transmite in sol prin intermediul nematozilor si prin contactul intre radacini .
Masuri de prevenire si combatere . Combaterea chimica a nematozilor vectori ai virusului , indepartarea din cultura a
plantelor prin metoda culturilor de meristeme ,, in vitro”.
Alte boli virale la garoafe mai sunt :
Patarea inelara gravata a garoafelor produs de Carnation etched ring virus
Virusul latent al garoafelor Produs de Carnation latent virus
Patare galbena si patarea necrotica a garoafelor Carnation Yellow fleck virus , Carnation necrotic fleck virus
Prevenirea si combaterea bolilor contagioase
Pentru prevenirea bolilor contagioase dispunem de numeroase si variate masuri, care se aplica la cele trei verigi ale lantului
epidemic: a) Masuri fata de izvoarele de infectie. b) Masuri fata de caile de transmitere a infectiei.c) Masuri pentru protectia
persoanelor receptive (la infectie).
Masuri fata de sursele de infectie

3
- Identificarea surselor de infectie (bolnavi, purtatori sanatosi de microbi) si anuntarea lor ia autoritatea sanitara teritoriala.
- Izolarea imediata a bolnavului, la spital sau la domiciliu (în functie de regulamentele în vigoare si decizia medicului).
Izolarea imediata se aplica si în cazul unor purtatori de microbi periculosi, în special, si obligatoriu, cand acestia lucreaza în
sectorul alimentar, în instalatii centrale de apa potabila, sau în colectivitati de copii (scoaterea temporara din serviciu pana la
sterilizarea de germeni).
- Pentru sterilizarea de microbi a purtatorilor se recurge la antibiotice sau chimioterapice, ca si la alte masuri.
Masurile de dezinfectie în jurul bolnavului au fost expuse mai înainte (îngrijirea la domiciliu).
Pentru animalele care sînt surse de infectie pentru om, se iau masuri adaptate la fiecare caz: pentru animalele nefolositoare,
sacrificarea; pentru cele folositoare, tratarea si sterilizarea lor cu microbi (cand este posibil).
- Fata de persoanele contacte cu bolnavii: identificarea si supravegherea lor, protectia cu antibiotice sau cu gammaglobuline
(în functie de fiecare boala).
Masuri fata de caile de transmitere a infectiei
- în cazul infectiilor aerogene, dispunem de unele masuri nrofilactice, care însa nu sînt suficiente pentru a controla ori
întrerupe circulatia microorganismelor patogene prin aer. Recurgem la:
- expunere la lumina solara, care este bactericida;
- dezinfectia aerului cu surse de raze ultraviolete;
- dezinfectia (periodica) a camerelor bolnavilor;
- masuri de împiedicare a ridicarii prafului în aer (maturat umed, sau aspiratorul de praf);
- prevenirea contaminarii aerului prin tuse si stranut (batiste, batiste igienice de hârtie, scuipatori de buzunar);
- antisepsie nazo-faringiana cu tablete dezinfectante (faringosept), ori cu unguente nazale cu antibiotice;
- evitarea aglomerarii spatiilor închise si aerisirea lor periodica. " în cazul infectiilor digestive dispunem de masuri profilactice
eficace (cu conditia sa fie însusite si aplicate).
- Igiena personala (în special a mâinilor).
- Igiena alimentatiei: alimente curate, recoltate curat, transportate curat, distribuite curat (nu cu mâini murdare), pregatite si
servite curat.
- Apa potabila controlata. La nevoie ceai sau apa minerala.
- Igiena generala, comunala si sanitara: igiena impecabila a locuintei si localitatii, depozitarea si îndepartarea igienica a
gunoaielor si excrementelor, canalizare corespunzatoare, instalatie de apa centrala controlata, stârpirea vectorilor (muste,
tintiri, sobolani).
o în cazul infectiilor de contact sînt eficace: masuri de dezinfectie imediata cu apa si sapun, aplicarea de dezinfectante locale
(alcool, tinctura de iod), unguente cu antibiotice (local), tratamentul chirurgical al unor plagi (curatire, excizii).
o în cazul infectiilor transmise prin vectori (tântari, capuse, paduchi): insecticide cu caracter remanent, folosirea de solutii cu
substante respingatoare de insecte, protectia mecanica (cu site ori voaluri), deparazitari cu mijloace fizice si chimice, masuri
de asanare a mediului pentru prevenirea înmultirii vectorilor.
Masuri pentru protectia persoanelor receptive
Pentru protectia populatiei receptive la infectii dispunem de masuri eficace, care au influentat profund si favorabil sanatatea
întregii lumi, eliberând-o de amenintarea unor epidemii redutabile.
I. Metode de profilaxie specifica: vaccinuri si gammaglobuline.
II. Chimioprofilaxie (antibiotice si chimioterapice administrate preventiv, pentru împiedicarea aparitiei infectiei).
III. Cresterea rezistentei nespecifice
IV. Educatia sanitara
I. Profilaxia specifica (care se adreseaza unei anumite boli) se obtine în doua feluri:
o prin imunizarea activa (vaccinuri);
o prin imunizarea pasiva (gammaglobuline).
o Imunizarea activa cu vaccinuri si anatoxine constituie o metoda de mare valoare profilactica, în acest mod, o boala
infectioasa ca variola a fost eradicata de pe întregul glob, iar altele au fost practic eradicate, sau mult reduse din multe tari si
teritorii: difteria, tetanosul, poliomielita, rujeola, tusea convulsiva. Tara noastra se înscrie printre tarile cu cele mai mari
succese profilactice fata de principalele boli contagioase.
Dispunem apoi de vaccinuri cu indicatii speciale, în anumite situatii, ca: vaccinarea antitifoidica, antigripala, antirubeolica,
contra creionului etc.
Alte vaccinuri sînt în curs de realizare ori de perfectionare si generalizare (contra hepatitei virale B, contra meningitelor,
antimalarica).
Pe lânga salvarea de vieti si a pastrarii sanatatii, vaccinurile ofera si un mare avantaj economic, fiind putin costisitoare, fata
de imensele avantaje pe care le ofera pentru protectia sanatatii, si de evitarea unor cheltuieli considerabile, pentru îngrijirea
celor care s-ar fi îmbolnavit.
Un singur exemplu edificator: vaccinarea antitetanica costa extrem de putin (câtiva lei), în timp ce tratamentul bolii declarate
a tetanosului, este foarte costisitor (cat pretul unui autoturism!) si fara sa se poata evita o mortalitate de 40%.
Vaccinurile trebuie acceptate cu deplina întelegere si disciplina de populatie. Oricare renuntare ori ezitare în vaccinari se
soldeaza cu riscuri considerabile pentru individ (boala cu urmarile ei) si pentru colectivitate (epidemii).

4
Din nefericire, tarile în curs de dezvoltare nu dispun de posibilitati suficiente pentru a vaccina toata populatia infantila, si
milioane de copii pier anual în lume din aceasta cauza.
Fiecare tara dispune de un program national de vaccinari, cuprinzând
vaccinarile strict necesare (obligatorii), esalonate în functie de ani si vârsta (calendarul de vaccinari), în functie de progresul
stiintific si de situatii noi epidemiologice, programul de vaccinari se poate modifica ori amplifica.
De retinut:
- în elaborarea calendarului s-a tinut seama de intervalele de timp necesare (fiziologice) între vaccinuri si "rapelurile"
(repetarile) necesare pentru consolidarea imunitatii.
Pentru respectarea calendarului si asigurarea protectiei copiilor, pe masura ce acestia se nasc, s-a prevazut sistemul
"continuu" de vaccinari (deci nu "campanii" speciale).
- De evitat abuzul de "contraindicatii" si urmarirea efectuarii vaccinarii pentru a nu lasa copilul neprotejat. Contraindicatiile vor
fi stabilite numai de medic si sînt temporare (cu totul exceptional de durata).
- Pentru gravidele care au nevoie de o vaccinare va fi consultat medicul infectionist de teritoriu.
- Orice vaccinare este controlata de medic si orice reactii (efecte secundare) la vaccin trebuie anuntate medicului de catre
familie.
- Profilaxia cu gammaglobuline se face numai în caz de stricta necesitate, iar protectia are o durata trecatoare (câteva
saptamîni). Se foloseste la copii contacti de hepatita virala si în alte situatii stabilite de medic: copii receptivi contacti de
rujeola, copii cu imunodepresie, contacti de varicela sau de alte boli infectioase.
II. Chimioprofilaxia. Folosirea de antibiotice si chimioterapice în scop profilactic trebuie privita cu mult discernamânt si
prudenta si aplicata numai dupa sfatul unui medic specialist.
Câteva exemple de indicatii rationale:
- chimioprofilaxia malariei (pentru cei care calatoresc în regiuni cu malarie);
- chimioprofilaxia cu hidrazida în tuberculoza;
- profilaxia eu penicilina a infectiei streptococice si a meningitelor;
- profilaxia endocarditelor (la cei cu leziuni orificiale la inima);
- profilaxia tusei convulsive la copii mici (contacti) cu ampicilina ori cotrimoxazol;
- profilaxia tetanosului (penicilina, tetraciclina);
- profilaxia infectiei meningococice.
Exista si alte indicatii ale profilaxiei chimioterapice, dar acestea trebuie stabilite de 'medic de la caz la caz.
Abuzul de chimioterapice este frecvent în practica si poate avea efecte nedorite si adesea chiar grave.
III. Cresterea rezistentei nespecifice, în acest capitol intra: un stil de viata -igienic, cu. echilibru între somn, odihna si
activitate, o nutritie corespunzatoare (bogata în proteine si vitamine), orar regulat pentru mese, igiena personala, calire fizica
prin miscare, exercitii fizice, sport, excursii, viata în aer liber, evitarea toxicelor (alcool, tutun) si a abuzurilor alimentare.
IV. Educatia sanitara. O cultura medicala, în special de igiena si profilaxie, cat mai bogata, ofera o solida protectie celor care
o poseda, fata de riscul infectiilor care ne înconjura.
"Un om prevenit, face cat doi" (dupa cum spune