HELMINTOLOGIE

Helmintologia este ramura parazitologiei care se ocupă cu studiul viermilor paraziți.

Helminții (helmin: vierme) sunt metazoare parazite din subîncrengătura Plathelmintes (viermi
plați), și Nemathelmintes (viermi cilindrici).

Subîncrengătura Plathelmintes -cuprinde viermi cu aspect turtit dorso-ventral, simetrie

bilaterală, absența de regulă a cavității generale a corpului, absența tubului digestiv sau tub digestiv
rudimentar și sexe neseparate. Dintre plathelminți , de interes medical sunt câțiva reprezentanți ai
claselor Trematoda și Cestoda.

CLASA TREMATODA
Cuprinde viermi plathelminți cu corpul nesegmentat, cu formă caracteristică de frunză
plată. Trematodele prezintă:
- Ca organ de fixare ventuze cu o musculatură puternică, dintre care una situată perioral;
- Organe genitale dezvoltate; cei mai mulți sunt hermafroditi;
Sunt paraziți permanenți, dezvoltarea făcându-se prin gazde intermediare. Infecțiile produse de
viermii clasei Trematoda sunt relativ rare la om, observându-se mai frecvent la animale.
Trematodul cu interes mai mare este Fasciola hepatica.

FASCIOLA HEPATICA
Denumirea bolii: trematodoza hepatica, fascioloză, gălbează
Parazitul , Fasciola hepatica, are formă de
frunză, dimensiuni de 2 – 3 cm în lungime și 0,1 –
1,5 cm în lătime și prezintă pe suprafața corpului
spini curbați spre înapoi, care ajută la înaintarea sa,
dar împiedică întoarcerea. Datorită lățimii mari,
deplasarea se face prin rularea corpului în cornet, cu
partea ventrală în față.
Fața ventrală prezintă 2 ventuze (cea apicală
servește drept cavitate bucală) și un por genital, prin
care sunt eliminate ouăle.

Ciclul biologic
Ouăle sunt depuse în canalul biliar, de aici ajung în intestin și vor fi eliminate în mediul extern
odată cu materiile fecale .Ouăle nu sunt embrionate în momentul eliminării. Pentru embrionare este
necesar un mediu acvatic, unde embrionarea se produce în decurs de câteva zile, în condiții
favorabile de temperatură, 10 zile la 23 – 25°C sau 25 – 35 zile la 12 – 18°C.
După embrioanare, din ou iese o larvă ciliată, numită miracidium care înoată prin apă pentru a
găsi gazda intermediară potrivită: un melc acvatic din genul Limneea. În interiorul melcului, larva
se transformă în sporochist.
În sporochist, după multiplicare, vor rezulta niște formațiuni numite redii – care au formă
alungită și dimensiuni de 1,5 mm. Rediile vor evolua în formațiuni numite cercari, care vor părăsi
melcul.
 Cercarii înoată până la marginea apei, unde se vor închista și vor apărea ca niște sfere albe –
metacercari – prezenți pe sol, firele de vegetație și chiar în apă și de unde vor fi ingerate de către
animalele ierbivore rumegătoare(oaie, vacă, capră ) și accidental de om care reprezintă gazda
intermediară. Aceștia se dechistează în tubul digestiv, eliberând fasciole tinere care ajung in ficat;
această migrație are loc în principal pe cale directă.
Paraziții ajung în ficat in 5-6 zile de la infestare. Fasciolele tinere, histiofage, migrează prin
parenchimul hepatic timp de 7-8 săptămâni, în cursul carora ele se dezvoltă, apoi trec în canalele
biliare, devenind hematofage și ating maturitatea sexuală.
Unele fasciole după ce străbat mucoasa intestinală, se angajează în vasele sanguine, prin sistemul
portal ajung la lobulii hepatici si apoi traverseaza parenchimul către canalele biliare.
Ciclul biologic necesită în general 3 luni.

Transmitere
Omul se infestează prin consumul de apă cu metacercari sau de vegetale contaminate, pe care le
consumă crude sau nespălate corespunzător.
După ingestie, metacercarul iese din chist, străbate peretele intestinal și ajunge în ficat,
stabilindu-se în canalele biliare. În canalele biliare devine adult și depune ouă, la aproximativ 3 luni
de la momentul infectării. Evoluția parazitului de la stadiul de ou până la cel de metacercar durează
aproximativ 70 – 100 zile.

Aspecte clinice
În perioada de trecere a parazitului din tubul digesiv spre canalele bilare( perioada de invazie)
simptomele sunt: astenie, alterarea stării generale, febră, durere în hipocondrul drept, eozinofilie (20
– 40%), urticarie.
În perioada de localizare la nivelul ficatului simptomele sunt: stare generală alterată prin febră și
astenie, durere persistentă în hipocondrul drept, eozinifilie joasă (sub 10%),colică biliară, icter
mecanic, infecții bacteriene secundare.

Diagnostic
Se pune cu ajutorul unui examen coproparazitologic ca test de confirmare, completat de datele
oferite de anamneză, ecografie, examen computer tomograf, procentul de eozinofile

Tratament
Tratementul cuprinde administrarea bithionol, triclabendazol sau nitazoxanid

CLASA CESTODE

Cestodele (din gr .kestos = panglică) sunt viermi lați hermafrodiți , alcătuiți din cap (scolex ),
urmat de o secțiune germinativă nesegmentată (gât) și un lanț posterior de segmente- strobil
(alcătuit dintr-un număr variabil de proglote). Scolexul prezintă organe de fixare ventuze, cârlige,
botrii. Nu au organe digestive, așa că nutrienții sunt absorbiți prin tegumentul absorbant. Ciclul de
viață al cestodelor include una sau două gazde intermediare.

DIPHYLLOBOTHRIUM LATUM

Denumirea bolii: botricefaloză

 Parazitul: Adultul ajunge la 12 şi chiar 15 m lungime. Scolexul este alungit, de forma unui
sâmbure de migdală, lung de 2- 3 mm, lat de un mm şi prezintă două invaginări ca nişte şanţuri,
numite botrii. Ele sunt situate pe laturile scolexului şi cu ajutorul lor parazitul se fixează de mucoasa
intestinală. Strobilul are în componenţa lui până la 4.000 de proglote trapezoidale de vârste diferite.
Oul are formă ovoidă, nu este embrionat în momentul eliminării şi este neinfectant
Ciclu evolutiv
Botriocefalul are 2 gazde intermediare obligatorii : crustacee și pești iar ca gazde definitive-
omul şi alte animale carnivore.
Helmintul adult trăieşte în intestinul subţire gazdelor definitive. Ouăle neembrionate eliminate
prin materiile fecale trebuie să ajungă în mediu acvatic unde are loc formarea embrionului. Odată
format, embrionul hexacant – coracidium- devine liber înnoată ca un infuzor o săptămână, perioadă
în care trebuie să fie înghiţit de prima sa gazdă intermediară un crustaceu inferior (Cyclops )
În prima gazda intermediară – crustaceu - îşi pierde cilii şi în 2-3 săptămâni se transformă în
larvă alungită numită larvă procercoidă.
În cazul în care crustaceii infectaţi cu larva procercoidă sunt ingeraţi de un peşte răpitor favorabil
dezvoltării ulterioare a parazitului (ştiucă, biban, mihalţ), larva procercoidă pusă în libertate în tubul
digestiv al celei de a 2-a gazde intermediare va ajunge în musculatura şi în viscerele peştelui (ovare)
unde se va transforma în larvă plerocercoidă.
Larva plerocercoidă reprezintă forma infectantă a parazitului pentru gazda definitivă (omul,
animale carnivore).
Mod de infectare
Omul, câinele, pisica, porcul, vulpea pot ingera peşti infectaţi peşti cruzi, afumaţi, saramuraţi sau
insuficient prelucraţi termic.
Simptomatologia botriocefalozei este identică cu cea din teniază:
- manifestări digestive: apetit capricios, colici abdominale epigastrice postprandial, greţuri,
vărsături.
- unii bolnavi acuză o anemie gravă, asemănătoare anemiei pernicioase.
- tulburări nervoase: cefalee, agitaţie, nelinişte, parestezii ale extremităţilor, tulburări de
sensibilitate, nevralgii , convulsii tonico-clonice la copii;
- manifestări alergice: erupţii pruriginoase, rinite.
Diagnostic
Examenul coproparazitologic direct este de certitudine, evidenţiind cu uşurinţă ouăle parazitului
în materiile fecale, datorită numărului crescut care se elimină zilnic.
Examenul hematologic: orientează printr-o hipereozinofilie precoce şi moderată (până la 20%),
şi în unele cazuri evidenţiază o anemie megaloblastică
Tratament – Albendazol, Niclosamid, Praziquantel.

TENIAZELE- sunt infecții cauzate de specii ale genului Taenia.

Parazitul: Taenia saginata, Taenia solium

Taenia saginata (gazdă intermediară este vaca ) și Taenia solium( gazdă intermediară -porcul).
T. saginata (taenia: panglică; saginatus: îngrășat) crește până la 6-8-10 m și are un scolex cu patru
ventuze, dar lipsesc rostrul și cârligele (prezente la T. solium).T solium atinge lungimi de 4-6 m.
Corpul se continuă cu gâtul nesegmentat și strobilul alcătuit din segmente ( proglote) , în număr de
800-1000 proglote T solium și 1000-2000 la T saginata, care se formeză în lungimea gâtului.
Proglotele tinere aflate aprope de gât au organele reproducătoare încă nedezvoltate , în timp ce
proglotele depărtate de gât sunt dreptunghiulare sau pătrate , sunt adulte având organe
reproducătoare foarte dezvoltate. Ultimele proglote sunt cele bătrâne ,în care organele
reproducătoare sunt atrofiate , rămânând doar uterul( cu aproximativ 20 ramificații la T. saginata și
8-10 la T. solium) plin cu ouă(20.000-30.000 T solium și 80 000–100 000 T. saginata) .Oul are
formă ovalară cu contur neregulat care conține în interior un embrion hexacant( cu 6 cârlige) .
Ouăle sunt foarte rezistente și pot rămâne infecțioase într-un mediu umed timp de săptămâni sau
luni .

Habitat , se localizează în intestinul

subţire.Se ataşează cu scolexul de
mucoasă, restul parazitului rămâne
suspendat în lumen.
Ciclul evolutiv
Fecalele oamenilor infectați cu Taenia,
contaminează pășunile sau apele de
canalizare. Atunci când vitele sau porcii
ingerează ouăle oadată cu hrana sau apa,
embrionii eclozează în intestinul subțire,
migrează în peretele intestinal și sunt
transportate cu fluxul sanguin în
musculatura striată, în care se transformă
în cisticerci .Fiecare cisticerc este un chist
de mărimea unui bob de mazăre, plin cu
lichid, care conține un singur scolex
invaginat.
Oamenii sunt infectați prin ingerarea
cărnii de vită sau porc crude sau insuficient gătite care conține cisticerci(carne măzărată). În
intestinul subțire, cisticercul evaginează scolexul, se fixează pe mucoasa intestinului subțire și se
transformă într-un adult , tenia care poate trăi ani sau chiar mai mult. După infectare ( 2- 3 luni )
apar primele segmente pline cu ouă care se desprind de strobil și apoi apar în fecale( T solium sunt
elimate câte 5-6 odată cu materiile fecale iar la T saginata datorită musculaturii puternice, proglotele
bătrâne, pline cu ouă, se desprind una câte una şi se elimină activ, între scaune, forţând sfincterul
anal). Boala se numeste teniază.
Omul se poate contamina și cu ouă de Taenia solium. Embrionii ies din ouă și diseminează pe
cale circulatorie în diferite țesuturi și organe – situație ce conduce la cistecercoză o boala foarte
grava. Astfel, omul devine gazdă intermediară
Localizarea cisticercilor se face mai frecvent la nivelul SNC, însă pot fi găsiți și în globul ocular,
subcutanat, mușchi, ficat, plămâni.
Aspecte clinice
La unele persoane infectate, T. saginata determină modificări morfologice (deformarea
vilozităților, proliferarea enterocitelor, infiltrarea mucoasei celulare etc.) și tulburări funcționale.
Uneori poate să apară eozinofilia sanguină. În aproximativ 25% din cazuri simptomele infecției
includ greață, vărsături, dureri abdominale, apetit capricios, diaree sau constipație, stări de
nervozitate, nelinişte sau apatie cu scăderea capacităţii de muncă, manifestări alergice: frecvent
pruritul anal şi nazal, prurit cutanat generalizat, urticare, eczeme localizate, alergii la lapte şi ouă .
Infecția nu conferă niveluri de imunitate suficiente pentru a preveni reinfecția.
În cazul cistecercozei, cele mai tolerate forme sunt cele cu localizare musculară și subcutanată
 În localizările cerebrale, în evoluție se înregistrează crize epileptice, tulburări psihice (stări
confuzive, depresie, degradare intelectuală), cefalee, hipertensiune intracraniană (caracterizată prin
cefalee, greață, vărsături)
Diagnostic
Pe perioada incubaţiei parazitare (primele 2- 3 luni de la infecţie) când diagnosticul
coproparazitologic este negativ , leucocitoza şi hipereozinofilia (10%-20%) , IgE orientează
diagnosticul . După maturizarea parazitului acesta elimină proglotele și diagnosticul se poate
stabili prin identificarea proglotelor sau ouălor în materiile fecale. Nu sunt diferențe morfologice ale
ouălor celor două specii de tenii .
Tratament
Tratamentul medicamentos recomandă ca primă intenţie Praziquantel (agent antihelmintic cu
efecte bune asupra tuturor speciilor de tenie), Niclosamid sau Albendazol - activ atât pe forma
larvară cât şi pe forma adultă a parazitului.
Eficienţa tuturor schemelor terapeutice nu poate fi apreciată decât dacă după 3 luni pacientul nu
mai elimină proglote.
Profilaxia include măsuri de tratarea apelor reziduale și depistarea cisticercului în carnea
animalelor sacrificate, comportamente igienice corecte, evitarea răspândirii ouălor în mediul
înconjurător prin depistarea şi tratarea purtătorilor şi bolnavilor.
Profilaxia individuală constă în a nu consuma carne crudă sau insuficent preparată termic.

TAENIA ECHINOCOCCUS

Produce boala hidatioză,chistul hidatic,echinococoză.

Parazitul, Taenia echinococcus este un cestod mic de doar 5 mm. Scolexul prezintă patru
ventuze și o coronă dublă de cârlige. Strobilul are 3 proglote ovalare. Ultimul proglot este bătrân și
are uterul plin cu ouă. Acest segment se va desprinde și se va elimina cu materiile fecale. Ouăle au
formă ovalară, un înveliș gros striat și conțin în interior o larvă hexacantă se regăseşte în gazdă
definitivă iar larva – de formă sferică cel mai frecvent se regăseşte în gazda intermediară .
Forma larvară-chistul hidatic sau hidatida. Odată oul ingerat de gazda intermediară sau de om ,
se pune în libertate embrionul hexacant, care traversează peretele intestinal și prin circulația
generală, poate ajunge în diferite organe, îndeosebi în ficat și plămâni. Aici embrionul se
veziculează și se dezvoltă, putând ajunge în 1-3 ani de mărimea unui cap de copil. Acesta formă
larvară se numește chist hidatic. Chistul prezintă o membrană cuticulară , o membrană proligeră sau
germinativă și un lichid hidatic care conține nisip hidatic-protoscolexuri ale teniei.
Ciclul biologic
Câinele , lupul uneori pisica sunt gazdele definitive obișnuite ale teniei adulte , la care boala
trece neobservată. Animalele parazitate elimină proglotele cu ouă care ajung odată cu alimentele
sau apa infestată în corpul omului. În intestinul subţire al omului, membrana oului se dizolvă iar
embrionul hexacant pus in libertate străbate peretele intestinului, pătrunzând astfel în cavitatea
peritoneală și de aici prin torentul circulator, parazitul ajunge în ficat, plămân, splină, creier etc,
unde se fixează. Formează o formațiune caracteristică, cu un lichid clar transparent, de dimensiuni
variabile, care adăpostește larva (protoscolex).
Chistul hidatic este semnalat de obicei târziu, uneori la câțiva ani de la infecție. Uneori chistul
hidatic se poate rupe spontan ( de exemplu în urma unui traumatism, infecție) și conținutul este
extravazat în cavitatea peritoneală sau pleurală formând hidatide noi, realizând forme grave de
boală-,, hidatioza secundară”.
Aspecte clinice
 După o perioadă de incubație variabilă ca lungime (6 luni-15 ani) bolnavul poate prezenta o
serie de simptome generale precum: astenia cu scăderea capacităţii de muncă sau a performanţelor
şcolare, subfebrilităţi, inapetenţă cu scădere moderată în greutate, anxietate, transpiraţii profuze,
urticarii diverse, prurit, care pot trece neobservate precum si o serie de semne locale în funcție de
localizarea chistului.
Dacă prezența chisturilor hidatice nu determină de regula o eozinofilie semnificativă, fisurarea
lor si extravazarea lichidului face ca numărul eozinofilelor sa crească spectaculos. De regulă,
reacțiile anafilactice sunt consecințele imediate cele mai periculoase, moartea putând interveni rapid
în absența unei asistențe medicale competente.
Diagnosticul de laborator se pune prin: diagnostic parazitologic( examenul morfologic al
sputei, vomicii, urinii, revărsatului pleural pentru evidenţierea de protoscolecşi, nisip hidatic),
reacții serologice(decelarea anticorpilor anti-echinococcus) și date furnizate de tehnicile imagistice
(radiografie pulmonară, ecografie abdominală, tomografia computerizată).
Tratamentul este reprezentat de extirparea chistului hidatic pe cale chirurgicală. Alternative
terapeutice de tratare medicamentoasă a infecției în echinococoza secundară, în chistul hidatic
inoperabil sau al pacienţilor care refuză intervenţia chirurgicală utilizează Albendazol,
Mebendazol, Praziquantel. Tratamentul se întinde pe unul sau doi ani, în cure lunare întrerupte de
câte o lună pauză.
Prevenirea se face prin evitarea infectării câinilor și tratarea celor deja infectați, controlul sanitar
veterinar al cărnii şi organelor aprobate pentru consumul populaţiei; supravegherea şi controlul
surselor de apă potabilă; educaţia pentru sănătate a populaţiei din zonele endemice, insistându-se
asupra modalităţilor de contaminare şi asupra măsurilor individuale de igienă generală

NEMATODE INTESTINALE
ASCARIS LUMBRICOIDES
Denumirea infecţiei: ascaridioză
Parazitul: ASCARIS LUMBRICOIDES
Morfologie. Parazitul adult – cilindric
cu capetele ascuţite, de culoare albă-
rozacee. După moarte devine alb
cenuşiu. Masculul are extremitatea
posterioară întoarsă în cârjă spre faţa
ventrală, femela are ambele
extremităţi drepte. Masculul măsoară
până la 20 cm ia femela până la 30
cm. Pe suprafaţa corpului parazitul prezintă o cuticulă, la extremitatea anterioară prezintă
orificiul bucal înconjurat de 3 buze chitinoase iar subterminal prezintă orificiul anal. În cavitatea
generală a parazitului sunt dispuse tubul digestiv, sistemul nervos şi organele genitale. Are o
respiraţie anaerobă; se hrăneşte cu alimente nedigerate încă de organismul uman.
Ouăle - ovoidale au un înveliş mamelonat, neembrionat și neinfecţios .
Habitat și ciclu de viață
 El se localizează la om în intestinul subțire de unde femela elimină 200.000 de ouă zilnic.
Acestea ajung odata cu materiile fecale pe sol, unde, în funcție de temperatură si umiditate,
embrionează în intervalul 9-45 de zile. Ouăle astfel embrionate ajung din nou în organismul uman
odată cu apa sau alimentele infestate. În intestinul subțire, larvele sunt puse în libertate, traversează
peretele intestinal și apoi din aproape în aproape, fie prin aparatul circulator ajung în ficat unde
rămân timp de 3-4 zile, după care prin calea venoasă suprahepatică, ajung în plămân. În continuare,
larvele persistă vreo 10 zile în capilarele alveolare, după care străbat peretele alveolelor pulmonare,
ajung în căile respiratorii superioare, de unde sunt reînghițite. Larvele ajunse din nou în intestinul
subțire, devin adulți, după un interval de 2-3 luni și trăiesc 1-2 ani, fiind eliminate prin defecare și
mai rar pe cale bucală.
Manifestările clinice depind de gradul de infectare parazitară, de ciclul evolutiv al parazitului
localizare şi sensibilitatea gazdei.
În perioada de migrare larvară, cu durata de aproximativ 8 zile, se descriu: febră moderată, tuse,
dispnee. In faza intestinală: anorexie, dureri abdominale, greturi, vărsături, diaree / constipaţie,
dezechilibru nutriţional, pruritul cu localizare nazală în special dar şi anală, urticaria, eczeme,
manifestări nervoase: astenie, cefalee, insomnie, anxietate, scăderea performanţelor intelectuale,
meningita, epilepsia.
Complicaţii: agregarea paraziţilor în ghemuri care poate conduce la obstrucţie intestinală,
afectează în special copiii (intestin cu lumen mic); migrarea parazitului prin faringe în cavitatea
nazală şi bucală→ risc de asfixie; pătrunderea parazitului în apendice→ apendicita.
Epidemiologie
Boala este mai frecventă la copii care se infestează prin consum de fructe, legume, nespălate,
mâini murdare, apa infestată și adesea evoluează asimptomatic.
Diagnosticul de laborator constă din punerea în evidență în materiile fecale a ouălor de
ascarizi: elipsoidale, cu un înveliș extern neregulat, mamelonat (neembrionate în momentul pontei).
Rezultatele fals negative sunt rezultatul infectării cu un singur parazit şi acela mascul, administrării
unor preparate antihelmintice care blochează ponta paraziţilor, coprorecoltei în perioada de
incubaţie parazitară (2-3 luni de la expunere).
Tratamentul
Ascaridioza în faza intestinală, necomplicată, recunoaşte ca medicaţie de primă intenţie:
Albendazolul, Mebendazolul, derivaţi de piperazină.
Profilaxie:
- depistarea activă a infectaţilor în colectivităţile de copii şi tratament în masă;
- construcţia instalaţii sanitare moderne, corect utilizate,
- realizarea unor sisteme de canalizare şi de înlăturare a deşeurilor fecaloid-menajere;
- interzicerea utilizării dejectelor umane ca şi îngrăşământ natural, fără o prealabilă dezinfectare.
 - igiena individuala: spălare pe mâini înainte de masă, consum de fructe, legume bine spălate(în
special ridichi, salata, ceapă verde).
ENTEROBIUS VERMICULARIS (OXIURIS VERMICULARIS)
Denumirea infecţiei: oxiuroză, oxiurază, enterobioză
Morfologie
Acest parazit este un vierme mic, cilindric, acoperit pe toată lungimea lui cu o cuticulă, masculul
având o lungime de 2-5 mm cu extremitatea posterioară întoarsă în cârjă iar femela de 9-12 mm cu
extremitatea posterioară dreaptă, subţire şi alungită. Deţin aparat digestiv şi aparat reproducător
mascul sau femel. Viermele se hrăneşte cu sânge.
Ouăle sunt ovalare, asimetrice, cu un perete dublu transparent și sunt embrionate (conţine în
interior -"embrion giriniform", cu înfăţişare asemănătoare unui mormoloc de broască ) în momentul
pontei.
Ciclul evolutiv
Viaţa paraziţilor adulţi este scurtă: 2 luni viermii masculi şi 3 luni femelele.
Paraziţii masculi sunt în număr mai mic decât femelele. Masculii mor imediat după fecundare iar
femelele după depunerea ouălor.
După acuplare femela adultă ramâne un timp în zona cecului necesar maturării ouălor după care
migrează până la sfincterul anal pe care-l forţează şi se fixează în pliurile perianale, unde depune
deodată întreaga cantitate de ouă (15. 000- 20 000). Se pare că femela se fixează în pliurile anale
mai ales seara şi la debutul nopţii, ceea ce explică apariţia pruritului. Pruritul puternic obligă gazda
umană să se scarpine involuntar ceea ce va face ca ouăle să ajungă pe degetele persoanei în cauză şi
de acolo pe lenjerie.
Căi şi mecanisme de transmitere
Larvele de oxiuri devin invazive în decurs de 4 ore de la depunerea ouălor. O parte din larve ies
în mediul extern (lenjerie, cearceafuri), poluând elemente din mediul înconjurător (obiecte,
alimente) provocând infectarea altor persoane.
O altă parte invadează activ din nou intestinul gros unde se transformă în adulţi şi reiau ciclul
(fenomen numit retroinfecţie).
Există şi posibilitatea autoinfectării exogene - copilul preia prin scărpinarea regiunii anale şi
perianale pe unghiile de la mână ouă de paraziţi şi apoi nerespectând nici o regulă de igienă
personală duce degetele nespălate la gură.
Este posibilă infectarea aerogenă , oăle fiind foarte uşoare pot adera de particulele de aer cu care
se pot inhala.
Manifestări clinice
- prurit anal şi nazal persistent, chinuitor, cu caracter vesperal;
 - insomnia datorită pruitului nocturn îi face pe pacienţi nervoşi, agitaţi, depresivi;
- scade atenţia, capacitatea de concentrare şi implicit performanţele şcolare, pacienţii au noaptea
insomnii iar ziua sunt somnoroşi;
- manifestări din partea aparatului digestiv: greţuri, vărsături, halenă fetidă, colici abdominale
localizate periombilical sau în fosa iliacă dreaptă, diaree cu mucus şi striuri sanguinolente
Diagnosticul de laborator
Diagnosticul parazitologic este considerat diagnostic de certitudine:
- examenul macroscopic - vizualizează paraziţii la suprafaţa materiilor fecale de către bolnav sau
anturajul său;
- evidenţierea ouălor parazitului prin metode speciale de recoltare precum amprenta anală -
metoda baghetelor (ouăle vor fi recoltate cu o baghetă de sticlă al cărui capăt se învelește într-o foiță
de celofan fie pe o peliculă de colodiu. În laborator foița de colodiu se secționează, se întinde pe o
lamă și se transformă într-un preparat proaspăt cu ajutorul unei picături de glicerină și o lamelă.
Preparatul se examinează la microscop). Recoltarea se practică dimineaţa, înaintea efectuării
toaletei locale perianale sau generale de pe pereţii terminali ai canalului anal, din spaţiul
periunghial, din cavităţile nazale sau la femei şi din sedimentul urinar.
Se recomandă examinări repetate după o primă examinare se detectează 50% din infecţii, 3
examinări detectează 90%, iar 5 examinari 99%.
Deoarece infecţia, de regulă are caracter familial, diagnosticarea unui membru al familiei implică
şi examinarea celorlalţi.
- eozinofilia sanguină este moderată (până la 10%),
- reacţiile serologice nu au aplicabilitate practică în oxiurază
Tratamentul
Trebuie aplicat întregii familii care coabiteză cu persoana infectată. Se recomandă de primă
intenţie: Albendazol administrat pentru copii şi adulţi în doză unică, de 400 mg, indiferent de
greutatea persoanei, în timpul mesei, mestecate înainte de a fi înghiţite. Cura se repetă peste 14 zile.
Eficienţa apreciată la 90%-100%.
Alternative terapeutice: Mebendazol, tratament simptomatic/suportiv - aplicarea în regiunea
perianală a unui unguent (anestezină, mebendazol) pentru reducerea pruritului şi reţinerea
paraziţilor şi ouălor.
Este obligatorie păstrarea unei igiene individuale locale riguroase prin spălare zilnică cu apă şi
săpun.
Profilaxie
Colectivă:- depistarea activă în colectivităţile de copii cu tratamentul simptomaticilor şi a
purtătorilor;
 - după caz tratamentul în masă a colectivităţilor de copii.
- alimentele vor fi păstrate corespunzător la adăpost de contaminare
- educaţie pentru sănătate privind igiena de grup, modul de contaminare cu acest parazit al
obiectelor şi alimentelor.
Individuală:- igienă personală riguroasă, tăiatul unghiilor,
- se va evita suptul degetului, scărpinatul în nas, etc.
- lenjeria de pat şi corp curată, frecvent schimbată
TRICHINELLA SPIRALIS
Denumirea infecţiei: trichineloză, trichinoză.
Morfologie
Parazitul adult este de culoare alba , are forma cilindro-conica fiind mai îngroşat spre partea
posterioară. Adultul mascul măsoară în lungime 1,5 -2 mm iar femela 3-4 mm lungime iar larvele
măsoară 90 – 100 de microni în lungime si 5-6 microni în grosime. Forma larvară îmbracă 3 tipuri:
larve intestinale, larve sangvine și larve musculare care simulează o formă chistică ovalară cu o
singură larvă răsucită în interior.
Trichinella este helmint vivipar, femela nu depune ouă ci larve vii.
Ciclu de viață
Pentru Trichinella , organismul uman este atât gazdă definitivă cât și gazdă intermediară.
Gazdele obisnuite sunt șoarecele, șobolanul, porcii domestici si mistreti, vulpea, lupul, ursul si
omul, care, consumând carne infestată se vor contamina.
Boala se produce în urma consumului de carne de porc parazitată și insuficient prelucrată
termic. Carnea infectată cu larvele parazitului ajunge în stomacul organismului gazdă – omul, unde
larvele sunt eliberate din chisturi şi migrează spre intestin și în 24-48 de ore se transformă în adulţi
(masculi şi femele).
Adulţii se acuplează, după care femelele peste 7 zile vor depune larve vii, care străbătând
peretele intestinal vor ajunge în circulaţia generală si în cele din urmă se localizează numai între
fibrele musculare singurul tip de celule din organism care asigură atât supravieţurea cât şi
dezvoltarea larvelor.
Larva se localizează în țesutul muscular, creşte şi se dezvoltă pe baza unui metabolism anaerob
în maximum 20 de zile, după care se opreşte şi începe procesul de închistare care se definitivează în
3 luni. Fenomenul de calcificare se închieie după 6 luni-2 ani. Cei mai intens muşchi parazitaţi sunt:
musculatura extrinsecă a globului ocular, diafragmul, muşchii limbii, muşchii intercostali, ai
umărului, localizându-se uneori şi în musculatura netedă şi muşchii inimii
Localizare
 Stadiul adult: - in mucoasa intestinului subţire
Stadiul larvar: - in musculatura striată
Manifestări clinice
Perioada de incubatie este variabila, intre 2 si 28 de zile, cu media între 10- 14 zile, fiind invers
proporțională cu severitatea infestării.
În forma clinică medie (comuna) boala debutează la 2 zile de la prânzul infestant si se manifestă
în special prin simptome gastro-intestinale: dureri abdominale, voma, diaree apoasa,prurit cutanat.
Simptomatologia se remite in 1-2 zile, ceea ce duce frecvent la ignorarea acesteia.
În faza de diseminare a larvelor, corespunzatoare perioadei de stare a bolii, manifestările clinice
cuprind: febră ,transpirații, manifestari alergice, edeme periorbitale, eruptii cutanate, conjunctivite si
hemoragii conjunctivale, dureri musculare generalizate, astenie.
Triada clinica specifica este compusa din edeme palpebrale cu semne de conjunctivita, febră si
mialgii.
În faza de închistare a larvelor, care începe în săptămâna a 3a de boala se remarca scaderea
febrei, dar rămân durerile musculare si manifestarile de tip alergic.
Diagnostic
Se obține prin corelarea mai multor date: consumul recent de carne de porc, aspectul clinic,
analize de laborator(eozinofilie marcată, creatinfosfokinaza crescută, lactat-dehidrogenaza crescută,
electromiograma anormală)
Diagnosticul parazitologic poate evidenţia în scaunele pacienţlor din faza intestinală larvele
parazitului.
Metoda biopsiei musculare se utilizează în cea- a de a 3-a fază a bolii când larvele parazitului
invadează celulele musculare, după săptămâna 3-4 de boală.
Tratamentul se face cu cortizon, Thiabendazol, Albendazol, Mebendazol. Se completează
terapiile mai sus menţionate cu tratamente simptomatice /suportive: vitamine, hidrolizaţi de
proteine, sânge, sedative, antialergice, reechilibrare hidroelectrolitică, susţinerea funcţiilor vitale.
Profilaxia consta intr-o singura regula – consumul carnii de porc sau vanat NUMAI controlata
trichineloscopic