Poliana TUDOR – Zoonoze parazitare

TREMATODOZE – caractere generale

Trematodozele sunt helmitoze produse de viermi din clasa Trematoda,

Încrengătura Plathelminthes.
Tremadodele au dimensiuni de la câţiva mm la 7-8 cm (Castro, 1996). Corpul este
turtit dorso-ventral, cu formă ovală, nesegmentată, cu aspect de frunzuliţă sau butoiaş.
Tegumentul este complex din punct de vedere morphologic și fiziologic. Ca organe de
fixare prezintă 2 ventuze, una anterioară și una posterioară. La exterior prezintă o
membrană prevăzută sau nu cu spini.
Au aparatul digestiv incomplet dezvoltat, format dintr-un orificiu buco-anal,
faringe musculos, un scurt esofag, cecumuri ramificate sau nu, peretele fiind constituit
dintr-un singur strat de celule epiteliale. Nu au aparat respirator şi nici circulator.
Sistemul nervos cuprinde 2 ganglioni dorsali de la care pleacă 3 perechi
longitudinale.
Sunt organisme hermafrodite, organele sexuale masculine și feminine regăsindu-se
pe același individ. Aparatul genital mascul este format din 2 testicule a căror formă variază
de la o specie la alta, de la care pleacă 2 canale deferente care se unesc într-unul singur,
care prin dilatare formează vezicula seminală şi un organ copulator protractil, numit cirr
care este echivalentul penisului, ce se extinde într-un atrium genital comun. Aparatul
genital femel prezintă un ovar şi un uter. Copulaţia se face în uter, oul este eliminat în
exteriorul porului genital.
Ciclul biologic implică 2-3 gazde intermediare, iar stadiile întâlnite pe parcursul
desfășurării ciclului biologic sunt: ou, miracidiu, redie, cercar, metacercar și adult.

Curs CEPA – anul III

Poliana TUDOR – Zoonoze parazitare

FASCIOLOZA

Fascioloza este o importantă boală parazitară produsă de specii din genul Fasciola,
întâlnită la animalele domestice (rumegătoare mari şi mici), dezvoltându-se în
parenchimul hepatic şi canalele biliare, producând infestații acute și cronice. Boala este
larg răspândită pe mapamond, cauzând pierderi financiare imense fermierilor, ca urmare a
reducerii ratei de creștere a animalelor infestate, a scăderii productivității și obținerii de
carcase de proastă calitate (Khan și col., 2013). În plus, este recunoscută și ca boală ce
afectează omul, cu o prevalență destul de ridicată în ultimii ani (peste 2,4 milioane cazuri
în toată lumea), consecutiv schimbărilor climatice și mișcărilor de animale dintr-o zonă în
alta (Khan și col., 2013). Fascioloza reprezintă o problemă majoră de sănătate publică și
veterinară în diferite zone geografice ale lumii (Sabourin și col., 2018).
Etiologie. Două specii sunt cunoscute ca producând boala, reprezentate de
Fasciola hepatica și F. gigantica. Prima specie, F. hepatica, are o distribuție largă pe tot
mapamondul, în timp ce F. gigantica este întâlnită doar în unele zonele din Africa și Asia
(Sabourin și col., 2018). Aceste două specii pot coexista în unele regiuni, putând apărea
infestații mixte.
F. hepatica este responsabilă de producerea fasciolozei la om și animalele de
fermă. Are formă de frunzuliţă, cu dimensiuni de 2-3 cm lugime şi 1,5 cm lăţime, culoare
alb-lăptoasă, cu marginile închise la culoare. Prezintă 2 ventuze, una anterior corpului şi
una ventrală, situată imediat sub cea anterioară. Pe marginile corpului prezintă spini sau
cheţi ce ajută la fixarea parazitului. În interiorul organismului prezintă aparat digestiv cu
cecumuri ramificate. Aparatul genital mascul este reprezentat de 2 testicule ramificate
(aspect de coarne de cerb), iar aparatul genital femel este constituit dintr-un ovar ramificat,
situat deasupra testiculelor, de la care pleacă uterul sinuos, ce se deschide în porul genital,
situat între cele 2 ventuze. Glandele vitelogene sunt bine dezvoltate, întinzându-se până la
extremitatea posterioară a corpului. Oul, de culoare galben-aurie și dimensiuni de 130-140
microni, este operculat.

Curs CEPA – anul III

Poliana TUDOR – Zoonoze parazitare

Ciclul biologic la F. hepatica și F. gigantica este indirect, pentru realizarea lui

fiind nevoie de o gazdă intermediară, reprezentată de un gasteropod de apă dulce (fig. 1).

Fig. 1 – Ciclul biologic la Fasciola hepatica

(adaptare după https://www.cdc.gov/parasites/fasciola/biology.html)

Gazdele definitive implicate în desfășurarea ciclului biologic la Fasciola spp. sunt

reprezentate de o varietate mare de mamifere domestice și sălbatice (vacă, oaie, cal,
iepure, cămilă), inclusiv omul (Sabourin et al., 2018). Desfășurarea ciclului biologic la
Fasciola spp. cuprinde patru faze (Mas-Coma și col., 2013):
-contaminarea gazdei definitive prin consumul accidental de metacercari; la nivelul
canalelor biliare se formează adulții care elimină ouă care ajung în exterior odată cu
fecalele;
-trecerea ouălor de la gazda definitivă la gazda intermediară; ouăle eliminate în
mediul extern își continuă dezvoltarea în mediul acvatic rezultând miracidium;
-pătrunderea miracidiilor în corpul gazdei intermediare și dezvoltarea lor -
rezultând, în urma trasnformărilor succesive, sporociști, redii și cercari; cercarii sunt

Curs CEPA – anul III

Poliana TUDOR – Zoonoze parazitare

eliberați în mediul acvatic; perioada prepatentă este influențată de condițiile de mediu,

oscilând între 38 și 86 zile;
-atașarea cercarilor de plantele acvatice și transformarea lor în forma chistică,
respective metacercari; metacercarii devin infestați după aproximativ 24 ore.
Prezența gasteropodelor este esențială în transmiterea F. hepatica. Fasciola spp.
infestează gazdele intermediare care trăiesc în habitate semiacvatice, permanente sau
temporare, cum ar fi râuri, lacuri, bălți, baraje, șanțuri și canale de irigații etc. În Europa,
principala gazdă intermediară este Galba truncatula, însă au mai fost raportate situații în
care potențiale gazde intermediare au fost Lymnaea palustris, Omphiscola glabra, Radix
balthica, Succinea spp., Potamopyrgus antipodarum (Relf și col., 2011; Novobilsky și
col., 2013; Jones și col., 2015; Beesley și col., 2017). Infestarea acestor specii de melci se
poate produce accidental, iar formarea de cercari nu este posibilă întotdeauna (Beesley și
col., 2017).
Oul nediferențiat este eliminat în mediul extern odată cu fecalele și, în funcție de
temperatura mediului, evoluează dând naştere la miracidiu ce are formă triunghiulară, cu
cili. Este nevoie de un mediu acvatic pentru ca miracidiul să înoate și să găsească un melc
adecvat ca gazdă, în care pătrunde. În interiorul gazdei intermediare se produc multiplicări
și după aproximativ 6 săptămâni, din miracidu ia naştere sporochistul, iar din acesta se
formează redia, ce are un aspect saciform, în interiorul formându-se cercarii. Cercarul,
alcătuit din cap şi coadă, iese din corpul gazdei intermediare, înotă până la firele de iarbă,
unde îşi pierde coada, se atașează de firele de iarbă, se închistează şi se transformă în
metacercari, care reprezintă formele infestante. Principalele surse de contaminare pentru
gazdele definitive sunt plantele acvatice de la marginea lacurilor, bălților, iazurilor,
ochiurilor de apă temporare, plante pe care se găsesc fixate metacercarii. Aceştia sunt
ingeraţi de ierbivore sau accidental de om, ajung la nivel intestinal, unde fasciole tinere se
eliberează din chist, traversează peretele intestinal și migrează prin cavitatea peritoneală,
ajung la ficat, străbătând capsula Glisson. Străbat parenchimul hepatic timp 6-8 săptămâni
înainte de a pătrunde în canalele biliare, unde devin adulte și capabile să producă ouă care
ajung în fecale și pot fi detectate (Beesley și col., 2017; Dalton, 1999). Prezența melcului
ca gazdă intermediară este esențială în desfășurarea ciclului biologic și transmiterea F.
hepatica.

Curs CEPA – anul III

Poliana TUDOR – Zoonoze parazitare

Simptomatologie. Fascioloza are un impact negativ pronunțat asupra stării

generale de sănătate a animalelor, precum și asupra sporului în greutate și fertilității (Khan
și col., 2013). La ovine forma supraacută-acută, apare toamna în octombrie sau iarna în
ianuarie-februarie, consecutiv unei infestări masive, având o evoluţie rapidă, cu un procent
ridicat de mortalitate. Bola se manifestă prin anemie gravă, slăbire, respiraţia accelerată și
mucoase decolorate.
Forma acută este întâlnită în anii cu umiditate crescută, favorabilă dezvoltării unor
populaţii abundente de gasteropode pe pajişti. Apare între a 6-a şi a 8-a săptămână de la
infestare. Debutează cu hipertermie 41,2-41,5ºC, sensibilitate crescută la palparea
hipocondrului drept, paliditatea mucoaselor.
Forma cronică este foarte obişnuită şi se disting 3 perioade evolutive:
-perioada de debut - în primele săptămâni de la infestare animalele sunt abătute;
-perioada a doua - animalele încep să slăbească, sunt anemice, lâna cade ușor, apar
edeme în zonele declive (pleoape, submandibular);
-perioada a treia sau de cahexie - apare la sfârşitul iernii, când animalele sunt
cahectice, se produc avorturi, apare icterul, înregistrându-se un număr mare de animale
moarte.
La bovine boala evoluează lent, rar se poate înregistra diaree cu fecale urât
mirositoare, edeme în zonele declive, slăbire până la cahexie și apoi moarte. Boala
evoluează cronic, cu tulburări generale și digestive, scăderea producţiei de lapte şi uneori
avorturi.
La cabaline, fascioloza evoluează cronic, afectând animalele ce frecventează
aceleași păşuni cu oile sau taurinele. Se observă anemie, slăbire, colangită cronică,
hepatită interstiţială cronică.
La om infestarea se produce prin consumul de plante acvatice cu metacercari.
Aspectele clinice în fascioloza umană sunt dependente de stadiul infestației și de
distrugerile tisulare hepatice și peritoneale, provocate de migrația larvară (Mas-Coma și
col., 2013). În plus, intră în discuție și încărcătura parazitară (Dietrich și col., 2015).
Simptoamele apar când fasciolele tinere migrează prin parenchimul hepatic, înainte ca
acestea să ajungă în canalele biliare. Se constată dispepsie, anorexie, greață. În cazul unei
evoluţii prelungite apar greaţă, vomă, diaree, hepatomegalie, durere în hemitoracele drept.
De asemenea se poate observa urticarie și eozinofilie (Yupaporn și Bunnag, 2013; Dietrich
și col., 2015). În faza biliară majoritatea pacienților nu prezintă semne clinice. Însă uneori

Curs CEPA – anul III

Poliana TUDOR – Zoonoze parazitare

se pot constata dureri persistente în hipocondrul drept, icter când se produce obturarea
canalelor biliare (Cosoroaba 2005). S-au constatat și localizări ectopice, situații
caracterizate de formarea unor noduli în țesutul conjuctiv subcutanat, în peretele intestinal,
pulmon, cord sau creier, precum și trasee hemoragice. S-a descris și o formă faringiană, în
care parazitul se atașează de mucoasa faringiană cauzând edeme faring-laringiene,
dispnee, disfagie și chiar moartea pacienților, datorită asfixie (Yupaporn și Bunnag, 2013).
Au fost descrise cazuri de invazie intracraniană, cu semne neurologice cauzate de migrarea
formelor tinere în creier sau țesuturile învecinate (Mas-Com și col., 2013).
Modificări anatomopatologice. În forma acută apare capsula Glisson îngroşata,
hepatită hemoragică-traumatică, aspect marmorat al ficatului, apar trasee hemoragice
determinate de migrarea formelor tinere, enterită.
În forma cronică se observă ficat mozaicat, ciroză, hepatită hemoragică,
angiocolită, periangiocolită, cu îngroşarea pereţilor, canalelor biliare, edeme infiltrative ale
capului, submaxilar, edeme infiltrative ale musculaturii, ascită, edem gelatinos. Aspectul
mozaicat se datorează prezenței nodulilor gălbui, corespunzători abceselor eozinofilice.
Noduli însoțiți de hemoragii marginale se observă și la nivel peritoneal.
La om, modificările sunt în concordanță cu stadiul infestației. Metacercarii
penetrează peretele duodenului și jejunului, determinând hemoragii focale și reacții
inflamatorii locale (Mas-Coma și col., 2013). În faza de migrație, paraziții determină
distrugeri tisulare, traiecte migratorii în parenchimul hepatic, hemoragii subcapsulare,
necroză hepatica cu infiltrate celular eozinofilic și limfocitar, abcese hepatice și fibroză.
Ficatul adesea este mărit. Prezența adulților la nivelul canalelor biliare determină
hiperplazie, descuamarea și dilatația chistică a canalelor biliare. Fascioloza ectopică este
de asemenea întâlnită.
Diagnosticul. Starea de sănătate a efectivelor de animale poate fi testată prin
prelevarea de fecale. Obișnuit se folosesc metode uzuale de sedimentare, precum și
metode moderne, cum ar fi metoda FLOTAC. Având în vedere că perioada prepatentă
durează 8 -10 săptămâni, depistarea ouălor în fecale se face după această perioadă. În plus,
rezultatul acestor determinări poate fi influențat de unii factori, cum ar fi vârsta gazdei
(Alvarez și col., 2014). Cu toate acestea, examenul coproparazitologic reprezintă metoda
de bază, iar confirmarea se realizează prin examen morfopatologic (Mazeri și col., 2016).
În ultimul timp au fost elaborate metode imunologice cu sensibilitate și specificitate
ridicate, care pot fi folosite pe probe de fecale, lapte sau ser (Alvarez-Rojas și col., 2014;

Curs CEPA – anul III

Poliana TUDOR – Zoonoze parazitare

Sabourin și col., 2018). În prezent sunt în curs de dezvoltare noi metode de biologie
moleculară pentru diagnosticul bolii, cu sensibilitate și specificitare crescute comparativ
cu testele convenționale de diagnostic.
La om - diagnosticul se pune prin prezenţa eozinofilie foarte ridicate, reacţia de
fixare a complementului, testul ELISA. Martinez-Sernández și col. (2011) au elaborate un
test (SeroFluke) pentru serodiagnosticul fasciolozei umane, constatându-se că prezintă
specificitate și sensibilitate mai ridicate decât alte teste (ELISA test MM3-SERO) prezente
pe piață, fiind necesară o probă de ser sau sânge (Martinez-Sernández și col., 2011).
Metoda Kato-Katz este o metodă cantitativă pentru detectarea ouălor de Fasciola spp. în
fecale. Este o metodă simplă, rapidă și ieftină, însă are o sensibilitate scăzută. Examenul
coproparazitologic nu este relevant, întrucât pot apărea ouă după consumul de ficat
parazitat. Prezenţa eozinofiliei se poate corela cu tomografie ce evidenţiază granuloamele
hepatice.

Tratament. Se fac tratamente profilactice primavara şi toamna cu Albendazol 10-

15 mg/kg greutate vie, Zanil 10-15 mg/kg corp la bovine, 15-
20 mg/kg la ovine, Dovenix (Hitroxinil) - sol. 25%, v.c. 10mg/kg având eficacitate asupra
formelor tinere, Ivomec F 0,2 mg/kg.

Profilaxia vizează:
-distrugerea gazdei intermediare prin mijloace fizice, chimice, biologice,
-drenajul terenurilor păşunabile pentru a elimina excesul de umiditate,
-păşunatul în zonele cu fascioloză trebuie realizat, ţinând cont de biologia parazitului şi a
gazdei intermediare,
-distrugerea fasciolelor adulte.
La om se vor respecta regulile de igienă alimentară, evitându-se consumul de
produse vegetale cu metacercari.

Curs CEPA – anul III

Poliana TUDOR – Zoonoze parazitare

DICROCELIOZA

Dicrocelioza este o trematodoză produsă de câteva specii Dicrocoelium, care

parazitează în canalele bilare și vezica biliară a rumegătoarelor domestice și sălbatice, iar
ocazional poate afecta iepurii, porcii, câinii, caii și omul (Otanto și Traversa, 2003).
Ierbivorele, cum ar fi oile, caprele, vacile, bivolii, căprioarele, cămilele sunt gazdele
naturale. La rumegătoare boala se caracterizată printr-o evoluție asimptomatică, adesea,
parazitul coexistând cu F. hepatica. Dicrocelioza este o afecțiune întâlnită frecvent în
Europa, nordul Africii și Orientul Îndepărtat, și mai puțin în America și Australia
(Wattanagoon și Bunnag, 2012).

Etiologie – D. lanceatum (sn. D. lanceolatum). este un trematod cu formă de

lance, cu dimensiune de 6-10 mm lungime şi 2-3 mm lăţime, fără spini. Prezintă o ventuză
anterioară la extemitatea anterioară a capului, şi o ventuză ventrală situată sub cea
anterioară. Cecumurile nu sunt ramificate. Testiculele sunt ușor lobate, aşezate oblic unul
faţă de celălalt, sub ventuza ventrală. Ovarul se găseşte în spatele testiculelor, de la care
pleacă un uter sinuos, ce ajunge la extermitatea posterioară a corpului, apoi se orientează
anterior, deschizându-se în porul genital, situat deasupra ventuzei ventrale. Glandele
vitelogene se găsesc în treimea mijlocie a corpului. Oul este brun-maroniu, cu dimensiune
de 35-45 mm, fiind operculat (fig. 2).

Fig. 2 - Adult de D. lanceatum; 1-ventuză anterioară; 2 - intestine; 3 - ventuza ventral; 4 - testicule;

5 - ovarul; 6 - glande vitelogene; 7 - uter.

Curs CEPA – anul III

Poliana TUDOR – Zoonoze parazitare

Ciclul biologic implică 2 gazde intermediare, prima - un gasteropod terestru, iar a

doua - furnicile (fig. 3). Ouăle eliminate de trematodele adulte ajung în mediul extern și
conțin câte un miracidium fiecare. Când sunt ingerate de gasteropod (prima gazdă
intermediară), eclozează și pun în libertate miracidiile care migrează către hepatopancreas.
La acest nivel miracidiile se transformă în sporochisturi. Sporochisturile mamă vor da
naștere sporochisturilor fiice, de generația I și de generația a II-a, prin înmulțire asexuată.
Din generația a II-a de sporochisturi rezultă cercarii, care migrează în aparatul respirator al
gasteropodelor, iar de aici sunt eliminați sub formă de aglomerări de peste 5000 cercari
maturi, înglobați într-o substanță mucilaginoasă. Aceste aglomerări mucilaginoase sunt
ingerate de furnici, care reprezintă a doua gazdă intermediară.

Fig. 3 - Ciclul biologic al Dicrocelium lanceatum

(după https://www.cdc.gov./dpdx/dicrocoeliasis/index.html)

În corpul furnicilor, mai exact în cavitatea abdominală, cercarii se transformă în

metacercari. Unul dintre metacercari ajunge și se cantonează în ganglionul subesofagian al
furnicii, provocând crampe cataleptice (când temperatura mediului extern este mai
scăzută, obișnuit dimineața), ducând în final la „paralizia” furnicilor. Acestea rămân fixate
pe firele de iarbă, putând fi consumate de rumegătoarele ajunse pe pășune, realizându-se

Curs CEPA – anul III

Poliana TUDOR – Zoonoze parazitare

astfel contaminarea gazdei definitive. În intestinal gazdelor definitive, metacercarii sunt

eliberați și migrează către canalele biliare și apoi către vezica biliară, transformându-se în
adulți, capabili să elimine ouă mature în canalele biliare ale gazdei definitive după o
perioadă prepatentă de aproximativ 2 luni (Otranto și Traversa, 2003).

Epidemiologia la Dicrocoelium sp. este influențată de condițiile de mediu și de

prezența gazdelor, atât a celor intermediare cât și a celor definitive. Solurile uscate,
calcaroase sau alcaline reprezintă biotopuri preferate pentru gazdele intermediare. În plus,
în acest mediu, ouăle rezistă foarte bine și peste iarnă, menținându-se infestante pe pășune
până la 20 de luni. Speciile de Dicrocoelium preferă pășunile uscate de munte sau șes, care
asigură condiții adecvate pentru dezvoltarea gazdelor intermediare, reprezentate de melcii
tereștri și furnici. Habitatul acestui trematod este diferit de alte trematodoze hepatice
(Fasciola), gastrointestinale sau gastrice (Paramphistomum). Acestea din urmă întâlnindu-
se în principal în medii umede, potrivite pentru supraviețuirea gazdelor lor, reprezentate de
melcii de apă dulce (Otranto și Traversa, 2003).
Referitor la prima gazdă intermediară, se consideră că peste 90 specii de moluște
pot juca acest rol, unele distribuite peste tot în lume (Cochlicopa lubrica), altele cu
distribuție regională (Helicella corderoi, Zebrina hohenackeri, H. obvia, Cernuella
virgata) (Otranto și Traversa, 2003). A doua gazdă intermediară este reprezentată de mai
multe specii de furnici, cum ar fi Formica fusca, F. pratensis, F. rufibarbis.
Epidemiologia dicroceliozei este influențată de specia (oile sunt mai susceptibile la
infestare comparativ cu caprele), vârsta (prevalența este mai mare la animalele adulte
comparativ cu tineretul), statusul fiziologic sau sexul (prevalența este mai mare la femelele
comparative cu masculii) gazdei definitive (revizuit în Otranto și Traversa, 2003).

Modificările anatomopatologice. Pereţii canalelor biliare sunt îngroşati ca urmare

a acțiunii mecanice produse de ventuzele bucale ale trematodelor adulte, în canalele biliare
găsindu-se un număr foarte mare de paraziţii. Se constată hepatită interstiţială difuză,
ducând la atrofia hepatocitelor şi instalarea imunodeficienţei hepatice.

Semnele clinice. Date privind prevalența dicroceliozei sunt reduse în literatura de

specialitate, probabil datorită faptului că boala evoluează obișnuit asimptomatică, fiind
mascată de semnele patologice ale altor infestații parazitare suprapuse (Otranto și

Curs CEPA – anul III

Poliana TUDOR – Zoonoze parazitare

Traversa, 2003). De regulă numai în cazul infestaţiei masive se constată anemie uşoară,
slăbire, diaree.
Omul se infestează accidental în urma consumului alimentelor contaminate cu
furnici infestate, care reprezintă a doua gazdă intermediară. În literatura de specialitate
sunt descrise doar câteva cazuri de dicrocelioză umană, diagnosticate în special în Europa
(Wattanagoon și Bunnag, 2012). Simptomele sunt rare, cu inapetenţă, greaţă, flatulenţă și
dureri în hipocondrul drept.

Diagnostic. Se stabileşte prin examenul coproscopic, folosind metoda sedimentării

și metoda flotației. Examenul coproscopic reprezintă modalitatea principal pentru
diagnosticul dicroceliozei, deși uneori sensitivitatea sa este redusă. O alternative la
examenul coproscopic este examenul serologic.

Tratement. Cea mai uzuală opțiune pentru controlul dicroceliozei este

deparazitarea tuturor animalelor expuse la infestare prin pășunat. Pentru aceasta se
folosesc numeroase produse pe bază de benzimidazol (Albendozol, Fenbendazol,
Mebendazol) și pro-benzimidazol (Thiophanate, Netobimin). Având în vedere
epidemiologia dicroceliozei, se recomandă efectuarea a două sau trei tratamente pe
parcursul unui an, la începutul primăverii, vara și respective toamna, înainte de
introducerea animalelor în stabulație (Otranto și Traversa, 2003).

Profilaxie. Metodele de profilaxie cuprind practice restrictive de creștere a

animalelor, evitarea păşunilor în care sunt gazde intermediare, evitarea pășunatului
dimineața devreme sau seara târziu, când furnicile sunt prezente în număr mare.
Distrugerea gazdei intermediare, în special a gasteropodelor și furnicilor, prin folosirea
unor substanțe chimice, însă această metodă nu este fezabilă din cauza costurilor ridicate
și din motive ecologice (Otranto și Traversa, 2003). În ceea ce privește omul, măsurile de
profilaxie vizează respectarea regulilor de igienă, evitarea preparatelor crude, în special a
salatelor nespălate corespunzător.

Curs CEPA – anul III