CAPITOLUL III

FIZIOLOGIA CICLULUI ESTRAL

Ciclul estral (sexual sau gametogen) reprezintă totalitatea modificărilor

morfofiziologice ale aparatului genital, care se succed şi se repetă, având ca rezultat final
eliberarea uneia sau a mai multor ovocite mature, apte pentru fecundare. Pe lângă modificările
morfo-fiziologice, în timpul ciclului estral apare şi dorinţa de împerechere (căldurile).
Pentru determinarea în timp a duratei unui ciclu estral, se ia criteriu prima zi de călduri şi
începutul căldurilor următoare, deoarece se poate observa cu uşurinţă comportamentul
caracteristic femelei în călduri.

3.1. FAZELE ŞI STADIILE CICLULUI ESTRAL

În timpul unui ciclu estral, se disting două faze şi patru stadii:

- Faza foliculară (estrogenică sau proliferativă) corespunde perioadei de recrutare,
selecţie şi dominanţă foliculară (foliculogeneza terminală). Modificările morfofiziologice ale căilor
genitale şi de comportament ale femelei sunt datorate hormonilor estrogeni, secretaţi de foliculii
ovarieni. Cuprinde stadiile de proestru şi estru.
- Faza luteală (progesteronică sau secretorie) corespunde perioadei de formare şi
funcţionare a corpului galben, fiind delimitată de ovulaţie şi de regresia funcţională a corpului
galben. Modificările morfofiziologice ale căilor genitale sunt dependente de progesteronul
secretat de corpul galben. Cuprinde stadiile de metestru și diestru.
Stabilirea stadiilor ciclului estral se face pe baza datelor anamnetice, a evidenţelor
zootehnice, după comportamentul femelei, prin examen clinic intern şi extern şi prin examen
citologic al frotiului vaginal.
La vacă, în timpul stadiilor ciclului estral se produc următoarele modificări:
- Proestrul sau stadiul premergător căldurilor se caracterizează prin recrutarea valului
de foliculi ovarieni şi selecţia unui folicul dominant, pe unul dintre ovare (foliculogeneza
terminală). La palpare, ovarul pe care se dezvoltă foliculul dominant este mărit în volum şi are o
consistenţă mai scăzută. Coarnele uterine se contractă la palpare, devin uşor rigide. La
examenul cu speculum vaginal, pliurile cervicale sunt uşor congestionate, umectate, iar canalul
cervical este întredeschis, mucoasa vaginală este hiperemiată, umectată cu un mucus clar şi
puţin aderent.
- Estrul este stadiul în care femelele manifestă căldurile (libidoul sau dorinţa de
împerechere), datorită nivelului ridicat al concentraţiei estrogenilor înregistrat la sfârşitul
proestrului. Este perioada de acceptare a a masculului. Temperatura corporală înregistrează o
uşoară creştere.
Prin exploraţie transrectală, se constată o mărire în volum a ovarului pe care s-a maturat
foliculul, care, la palpare, dă senzaţia unei vezicule sub tensiune, diametrul foliculului fiind de
15-20 mm. Coarnele uterine sunt mai îngroşate, uşor deplasate anterior şi se contractă la
palpare.
La examenul cu speculum vaginal, pliurile cervixului sunt edemaţiate, canalul cervical
este întredeschis şi se prelinge un mucus transparent, filant. Mucusul este abundent şi fluid la
început, iar spre sfârşitul căldurilor devine vâscos şi în cantitate mai mică. Vaginul are mucoasa
congestionată, umedă şi se observă destul de bine plexul venos vestibulo-vaginal. Vulva este
edemeţiată, uşor congestionată.
- Metestrul sau post-estrul corespunde perioadei de formare a corpului galben. După 5-
6 zile de la terminarea căldurilor, pe ovar se poate palpa corpul galben, coarnele uterine sunt
îngroşate şi nu mai reacţionează la palpare. Canalul cervical este închis, iar mucoasa vulvo-
vestibulo-vaginală şi cervicală revine la coloritul roz-pal.
- Diestrul este stadiul în care secreția de progesteron atinge nivelele maxime, corpul
luteal are culoarea galbenă. La sfârșitul diestrului se produce involuția corpului luteal (luteoliza).
La examenul cu speculum vaginal, cervixul este perfect închis, lipsit de mucus, mucoasa
vaginală are o culoare roz-pal.

3.2. MODIFICĂRILE MORFO-FIZIOLOGICE ALE CĂILOR GENITALE ÎN CURSUL

CICLULUI ESTRAL

La toate mamiferele, în timpul ciclului estral, epiteliul oviductelor, endometrul şi glandele

uterine, funcţia secretorie a cervixului şi mucoasa vaginală trec prin diverse schimbări,
dependente de hormonii steroizi sexuali.
Oviductul. Mucoasa este formată dintr-un epiteliu pseudostratificat compus din două
tipuri de celule: celule ciliate care au rol în captarea şi înaintarea ovocitei şi celule secretoare
ale căror secreţii facilitează fecundaţia şi furnizează mediul nutritiv pentru spermatozoizi.
Uterul. Sub influenţa hormonilor estrogeni, endometrul se îngroaşă, lumenul glandelor
uterine se lărgeşte, numărul celulelor ciliate creşte, iar reţeaua vasculară se dezvoltă (faza
proliferativă a ciclului estral). Sub influenţa progesteronului, glandele uterine se alungesc şi
devin flexuoase, vasele sanguine se spiralizează, veziculele de glicogen migrează spre apexul
celulelor secretorii şi îşi deversează conţinutul în lumenul glandular (faza secretorie a ciclului
estral).
Estradiolul stimulează sinteza receptorilor endometriali pentru estrogeni, ocitocină şi
progesteron. Progesteronul determină dispariţia receptorilor endometriali pentru hormonii
steroizi.
Celulele endometriale, stimulate de progesteron, secretă proteine specifice (PP10; PP12;
PP14; PAPPA). De asemenea, mai secretă şi factori de creştere:
- Factorul de creştere epidermic (EGF),
- Factorul de creştere al fibroblastelor (FGF)
- Factorul β de transformare a creşterii (TGFβ)
- Factorii de creştere asemănători insulinei (IGF-I şi IGF-II)
Vaginul. La debutul fazei foliculare epiteliul mucoasei nu are decât câteva straturi
celulare. Sub acţiunea estradiolului, mucoasa se îngroaşă, după care celulele stratului
superficial se cheratinizează. Sub acţiunea progesteronului, celulele cheratinizate se
descuamează şi se elimină.

3.3. MODIFICĂRILE MORFO-FIZIOLOGICE ALE OVARULUI ÎN TIMPUL CICLULUI

ESTRAL

În timpul unui ciclu estral, în ovar se produc o serie de modificări morfo-fiziologice

dependente de hormonii gonadotropi adenohipofizari. Totalitatea modificărilor morfo-funcţionale
ale ovarului în timpul fazelor ciclului estral constituie ciclul ovarian. Ciclul ovarian cuprinde
creşterea şi maturarea foliculilor ovarieni (foliculogeneza), ovulaţia, organizarea, funcţionarea şi
involuţia corpului galben.

3.3.1. FOLICULOGENEZA
 Foliculogeneza constă din succesiunea diferitelor etape ale dezvoltării foliculilor ovarieni
(de Graaf). Din stadiul de folicul primordial, se trece succesiv prin stadiile de folicul primar,
secundar, terţiar şi folicul matur (preovulator).
Foliculogeneza poate fi divizată în două etape:
- Foliculogeneza bazală începe odată cu creşterea foliculilor primordiali până în stadiul
de apariţie a antrului folicular (foliculi preantrali). La oaie durează circa 130 de zile, iar la iapă
11-37 de zile. Creşterea foliculilor se caracterizează printr-o relativă independenţă faţă de
hormonii gonadotropi, stimularea creşterii fiind realizată în principal de factorii de creştere
intraovarieni (EGF, FGF, IGF-I).
- Foliculogeneza terminală este controlată de FSH şi LH, dar şi de factorii de creştere
intraovarieni. În această etapă, au loc procesele de recrutare, selecţie şi dominanţă foliculară.
Continuă creşterea foliculilor cu antrum (la oaie cu diametrul de cca. 0,2 mm) până la ovulaţie
sau atrezie. La oaie durează cca. 3-4 zile, la iapă 7 zile, la vacă 4 zile, la scroafă 6 zile, iar la
primate 2 săptămâni.
Foliculogeneza este un fenomen continuu. În declanşarea creşterii foliculare, rolul
primordial îl au factorii de creştere intraovarieni. Dintre factorii de mediu, restricţiile alimentare şi
fotoperioada pot influenţa declanşarea creşterii foliculare.
În timpul foliculogenezei bazale, diviziunea celulelor foliculare este stimulată de factorii
de creştere IGF-I, produs de celulele foliculare şi EGF, produs de teaca internă. După ce foliculii
au intrat în foliculogeneza terminală, FSH stimulează diviziunile celulelor foliculare, dar IGF-I şi
EGF îşi păstrează în continuare rolul lor mitogen asupra celulelor foliculare.
La vacă, iapă şi oaie, în cursul unui ciclu estral, sunt succesiuni de creşteri şi regresii
foliculare, numite “valuri de creştere foliculară”. La vacă, durata unui val de creştere foliculară
este de 6-10 zile, iar în timpul unui ciclu estral sunt 2-3 valuri de creştere foliculară. Valurile de
creştere foliculară se produc şi în perioada prepubertală, în anestrul sezonier, anestrul post
partum şi la începutul gestaţiei.

3.3.1.1. RECRUTAREA, SELECŢIA, DOMINANŢA ŞI

ATREZIA FOLICULARĂ

Recrutarea reprezintă intrarea în foliculogeneza terminală a unui grup de foliculi

preantrali care reacţionează la gonadotropine.
Recrutarea începe imediat după luteoliză, corespunde începutului fazei foliculare a
ciclului estral şi se caracterizează printr-un val de creştere a foliculilor ovarieni, în măsură să
ajungă până la ovulaţie dacă sunt suficient stimulaţi hormonal.
La oaie, recrutarea se produce cu 3 zile înainte de ovulaţie sau după regresia corpului
galben. La şobolancă, se produce cu 4 zile înainte de ovulaţie (imediat după ovulaţia
precedentă).
Recrutarea foliculilor ovarieni se produce şi în timpul fazei luteale, dar aceştia nu se
dezvoltă decât până la un diametru de 4-6 mm, după care regresează.
Selecţia constă în desprinderea din valul de foliculi recrutaţi a foliculului sau foliculilor
care vor ovula. Dimensiunea foliculului în momentul selecţiei corespunde cu stadiul în care apar
receptori pentru LH pe granuloasă.
Dominanţa foliculară urmează după selecţie şi este asociată cu începutul regresiei
celorlalţi foliculi recrutaţi şi cu blocajul recrutării de noi foliculi.
Începând de la foliculii “recrutaţi”, unul singur (la speciile monotocice) sau mai mulţi
foliculi (la speciile politocice) sunt selectaţi şi continuă dezvoltarea până la ovulaţie. Aceştia
devin foliculi dominanţi, iar ceilalţi foliculi, din acelaşi val de creştere, devin foliculi dominaţi.
Atrezia foliculară corespunde regresiei foliculilor până la dispariţia din stroma ovariană.
La oaie, durata acestui proces este de 8 zile.
 Atrezia este o consecinţă a acumulării androgenilor în foliculi, datorită reducerii
capacităţii aromatazice a granuloasei şi, implicit, a conversiei androgenilor în estrogeni.
Atrezia foliculară este caracterizată prin două categorii de criterii:
Criterii morfologice:
- se reduc dimensiunile foliculului;
- este stopată înmulţirea celulelor foliculare;
- în celulele granuloasei se acumulează granule de picnoză (provenite din A D N
celulelor moarte);
- se reduce numărul joncţiunilor gap dintre celulele granuloasei;
- se reduce vascularizaţia tecii interne.
Criterii fiziologice:
- se reducere cantitativ steroidogeneza;
- scade capacitatea de aromatizare a celulelor granuloasei, care provoacă acumularea
androgenilor în folicul;
Ansamblul acestor procese este rapid (1 zi) şi ireversibil. Frecvenţa atreziei foliculare
este cu atât mai mare, cu cât diametrul foliculilor este mai mare. Se pare că până la diametrul
de 2 mm, foliculii sunt mai puţin sensibili la variaţiile ciclice de gonadotropine (frecvenţa atreziei
foliculare este mai redusă).

Controlul endocrin al creşterii şi atreziei foliculare

Hormonii gonadotropi (FSH şi LH) sunt necesari creşterii foliculilor ovarieni.

Controlul recrutării. FSH este hormonul determinant pentru recrutarea valului de foliculi
în creştere, dar sunt necesare şi concentraţii bazale de LH. FSH stimulează multiplicarea
celulelor foliculare, formarea antrului folicular şi sinteza factorilor de creştere intraovarieni:
Epithelium Growth Factor (EGF), Fibroblast Growth Factor (FGF) şi Insulin Like Growth
Factor(IGF-I).
La femelele ciclice, peak-ul post-ovulator al secreţiei de FSH stimulează recrutarea
foliculilor care se dezvoltă în faza luteală a ciclului estral, dar care devin atrezici.
LH contribuie la diferenţierea celulelor tecii interne în celule de steroidogeneză şi
determină vascularizarea tecii interne.
Controlul selecţiei. Dezvoltarea foliculilor recrutaţi este însoţită de o creştere
progresivă a secreţiei de estradiol, care stimulează creşterea frecvenţei pulsurilor de LH. LH-ul
stimulează secreţia de androstendion de către teaca internă, care este un precursor al
estradiolului. În paralel, creşte şi secreţia de inhibină.
Estradiolul şi inhibina exercită un retrocontrol negativ asupra eliberării de FSH,
provocând o reducere a nivelului de FSH, care este responsabilă de selecţia foliculilor ovulatori.
Folicului dominant, care va ovula, este cel mai dotat în receptori pentru FSH, ceea ce îi
asigură un nivel suficient de FSH (forma bazică – cea mai activă) necesar continuării creşterii.
Nivelurile scăzute ale FSH sistează recrutarea altor foliculi, iar foliculii dominaţi intră în
atrezie, datorită incapacităţii lor de a transforma androgenii, în estrogeni.
Controlul dominanţei. Deşi nivelul FSH scade, foliculul dominant nu involuează,
deoarece nevoile sale în FSH se reduc.
Aptitudinea foliculului dominant de a „supravieţui” într-un mediu sărac în FSH este
datorată amplificării reacţiei acestuia la nivelele scăzute de FSH, precum şi datorită producerii
de IGF-I (Insulin Like Growth Factor I) de către granuloasă, care stimulează aromatizarea
androgenilor, în estrogeni.

3.3.1.2. TIPURI DE FOLICULI OVARIENI

 Foliculii primordiali sunt cei mai mici foliculi, fiind formaţi din ovocita primară
înconjurată de 5-6 celule foliculare plate, învelite de o membrană bazală (membrana
Slavijanski). Majoritatea acestor foliculi trec prin procese degenerative (atrezie). La vacă, din
totalul foliculilor care depăşesc acest stadiu, numai unul, din 2000, ajunge până în stadiul
preovulator .
Foliculii primari. Foliculogeneza începe cu foliculii primari şi constă din creşterea în
diametru a ovocitei care, de la 20 μ, ajunge la 40 μ. Ovocita primară este înconjurată de 20-25
de celule foliculare cubice, dispuse pe un singur rând.
Foliculii secundari se caracterizează prin aceea că ovocita primară este înconjurată de
mai multe rânduri de celule foliculare cubice. În acest stadiu, este terminată creşterea ovocitei
şi, la vacă, poate atinge un diametru de cca 150-200 μ. Această creştere se realizează prin
intermediul prelungirilor celulelor care înconjoară ovocita (coroana radiată), prin care aceasta
primeşte metaboliţii necesari, precum şi semnale de blocare a reluării meiozei. Aceste prelungiri
stabilesc legături permeabile (gap jonction) cu membrana ovocitară (vitelină).
În acest stadiu, la exteriorul membranei bazale a foliculului, se conturează teaca internă,
iar ovocita este înconjurată de zona pelucidă. Atunci când apar celulele tecii interne, foliculul
secundar devine folicul preantral (0,11-0,15 mm). În acest stadiu, apar receptori pentru LH pe
membrana celulelor tecii interne, iar pentru FSH, la nivelul celulelor foliculare din apropierea
membranei bazale a foliculului (granuloasa). În acest stadiu foliculul poate reacţiona la
stimularea gonadotropă.
Foliculii terţiari (antrali, cavitari) sunt foliculi cu diametrul mai mare de 0,2 mm, la
care, printre celulele foliculare se formează spaţii cu lichid folicular, care se unesc şi formează o
cavitate mai mare, numită cavitate foliculară sau antrum folicular.
La toate mamiferele, foliculul antral are următoarea structură: la exteriorul membranei
bazale se găsesc teaca internă şi teaca externă, sub membrana bazală, în interiorul foliculului,
este situată granuloasa. Ovocita primară este înconjurată de zona pelucidă şi de un grup de
celule foliculare care formează cumulus ooforus. Celulele cumulus care înconjoară zona
pelucidă formează coroana radiată. Ovocita are un nucleu mare numit veziculă germinală.
Cavitatea foliculară (antrum) este plină cu lichid folicular.
Vascularizaţia tecii interne este foarte importantă, deoarece în acest stadiu foliculul
devine o glandă endocrină, care secretă hormoni steroizi (estrogeni).
Foliculii maturi (preovulatori) au diametrul maxim (tabelul 1), antrul folicular reprezintă
circa 95% din volumul foliculului, proemină pe suprafaţa ovarului, având aspectul unei vezicule
pline cu lichid. Foliculii au ajuns în stadiul final al creşterii şi sunt în măsură să ovuleze atunci
când are loc secreţia preovulatorie de gonadotropine.
Foliculii maturi au următoarele caracteristici:
- au ajuns la diametrul maxim (la oaie 8 mm, la vacă 16-20 mm);
- în lichidul folicular, raportul estrogeni/androgeni este crescut (în favoarea estrogenilor);
- sunt prezenţi receptorii pentru LH pe celulele granuloasei;
- secretă cantităţi crescute de inhibină;
- un flux sanguin mai crescut.
Cu puţin timp înainte de ovulaţie, ovocita, înconjurată de celulele cumulus ooforus, se
desprinde de granuloasă şi se găseşte liberă în lichidul folicular. În acest stadiu se reia meioza.
La vulpe şi căţea, ovocitele sunt ovulate fără să fie reluată meioza (ovocite primare).

Tabelul 1
Dimensiunile foliculului matur
(prelucrare)
Specia Diametrul (mm)
Vacă 12-19
Oaie 5-10
Scroafă 8-12
Iapă 25-70
Şobolancă 0,6
Femeie 16-20

3.3.2. OVULAŢIA

Ovulaţia sau dehiscenţa foliculară reprezintă procesul fiziologic de eliberare a ovocitei

mature din folicul. Ovulaţia se datorează unor mecanisme predominant enzimatice, care sunt
dependente de hormonii gonadotropi hipofizari.
Înainte de ovulaţie, în foliculi se produc anumite schimbări histologice şi fiziologice.
Schimbările histologice. Se produce disocierea fibrelor de colagen din teaca externă,
care permite distensia foliculului. Disocierea fibrelor de colagen este indusă de colagenaza
secretată de fibroblastele albugineei ovariene.
În continuare, are loc o disociere a celulelor granuloasei care sunt fixate la membrana
bazală, se detaşează de aceasta şi dispar joncţiunile permeabile (gap) care le unesc. Celulele
cumulus ooforus se disociază complet, datorită secreţiei acidului hialuronic, care ocupă spaţiile
dintre ele. Aceste disocieri ale celulelor foliculare sunt cunoscute şi sub denumirea de
expandarea celulelor granuloasei.
Cu puţin timp înainte de ovulaţie, membrana bazală, care separă granuloasa de teaca
internă, dispare, iar vasele sanguine şi celulele tecii interne pătrund în folicul.
La nivelul apexului (vârful foliculului) se produce o ischemie, care determină moartea
celulelor epiteliului ovarian. Lizozomii acestor celule eliberează hidrolaze (lizozim) care
contribuie la degradarea completă a componentelor albugineei şi tecii externe. Eliberarea
enzimelor lizozomale este provocată de PgF2.
Expulzarea ovocitei din folicul, înconjurată de celulele cumulus ooforus, este facilitată şi
de contracţiile ritmice ale ovarului şi celulelor tecii externe, stimulate de PgF2.
Schimbări fiziologice. Schimbările fiziologice se referă la apariţia anumitor componenţi
foliculari (hormoni steroizi, prostaglandine, leucotrine, bradikinină).
Secreţia preovulatorie de gonadotropine stimulează creşterea secreţiei steroizilor
intrafoliculari, mai ales progesteron. Această schimbare a raportului estradiol/progesteron, în
favoarea progesteronului, este importantă pentru maturarea citoplasmatică a ovocitei.
Nivelul PgE2 şi PgF2 creşte progresiv după secreţia preovulatorie de gonadotropine.
Bradikinina intervine în reacţiile inflamatorii şi în sinteza prostaglandinelor. Leucotrinele
intervin în ruperea peretelui folicular.

Controlul endocrin al ovulaţiei

Ovulaţia este rezultatul acţiunii combinate a secreţiei ciclice şi sincrone de LH şi FSH.

Excesul sau insuficienţa uneia dintre aceste gonadotropine hipofizare duce la formarea chiştilor
foliculari sau luteali.
LH este principalul hormon al ovulaţiei. Creşterea frecvenţei secreţiilor pulsatile de
GnRH la sfârşitul fazei foliculare determină eliberarea preovulatorie de LH, cu amplitudine mare
şi durată scurtă (peak-ul preovulator de LH).
La vacă, faţă de secreţia de bază (tonică), secreţia preovulatorie de LH este de 20-25 de
ori mai mare, iar durata acesteia este de 6-10 ore. Secreţia preovulatorie de LH se produce în
primele 6 ore de la începerea căldurilor şi trec cca 24 de ore până la ovulaţie.
Efectele celor două gonadotropine în mecanismul ovulaţiei pot fi rezumate astfel:
 - gonadotropinele antehipofizare (FSH şi LH) acţionează direct asupra foliculilor,
provocând disocierea celulelor granuloasei şi celulelor cumulus ooforus;
- gonadotropinele acţionează indirect, prin stimularea sintezei prostaglandinelor şi a
diferiţilor factori enzimatici care slăbesc rezistenţa pereţilor foliculari:
- LH stimulează producerea de PgF2 , care stimulează eliberarea enzimelor
lizozomale şi contracţiile celulelor tecii externe şi ale ovarului;
- FSH stimulează producerea de PgE2, care stimulează producerea colagenazei.
În concluzie: secreţia preovulatorie de LH şi FSH declanşează reluarea maturării
meiotice a ovocitei, slăbirea rezistenţei peretelui folicular şi ovulaţia.

3.3.3. CORPUL LUTEAL (CORPUL GALBEN)

3.3.3.1. ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA

CORPULUI GALBEN CICLIC

Corpul galben ciclic (progestativ) se formează în urma transformărilor morfologice şi

fiziologice ale celulelor tecii interne şi a granuloasei foliculului care a ovulat (luteinizare).
Imediat după ovulaţie, cavitatea foliculară se umple cu sânge şi limfă, formându-se
corpul hemoragic. Membrana bazală a foliculului dispare şi începe reorganizarea celulară şi
vasculară. Vasele sanguine şi limfatice din teaca internă se ramifică şi invadează granuloasa.
Celulele granuloasei se hipertrofiază şi formează celulele luteale mari. Din celulele tecii
interne se formează celulele luteale mici. Celulele luteale nu se mai multiplică. La
rumegătoare, corpul galben nu este funcţional decât după 2-3 zile de la ovulaţie.
Culoarea corpului luteal variază în funcţie de specie. La vacă şi iapă, celulele luteale au
culoarea galbenă. La scroafă şi oaie, culoarea corpului luteal este roz-cenuşie.
Atunci când a ajuns la dimensiunea maximă, diametrul corpului luteal este, în general,
mai mare decât diametrul foliculului De Graaf. La vacă, corpul galben proemină pe suprafaţa
ovarului, în formă de ciupercă şi poate fi palpat, prin examen transrectal, după 5-6 zile de la
ovulaţie (tabelul 2).

Tabelul 2
Caracteristicile şi durata de funcţionare a corpului galben ciclic
(LABUSSIERE, 1990)
Specia Forma Diametrul Intervalul de la Începutul regresiei
(mm) ovulaţie până la (zile după ovulaţie)
maturitate (zile)
Vacă Ciupercă, 20-25 8-10 14-16
sferică, ovală
Oaie Sferică sau 9 7-9 12-14
ovală
Scroafă Sferică sau 10-15 10 13
ovală
Iapă Formă de pară 10-25 14 17

Hormonii steroizi secretaţi de corpul galben sunt cunoscuţi sub denumirea de

progestagene (progestine, gestagene). Principalul gestagen secretat de corpul galben este
progesteronul.
Durata de funcţionare a corpului luteal ciclic este variabilă, de la o specie la alta (tabelul
2). Evoluţia nivelului circulant al progesteronului reflectă etapele de organizare, funcţionare şi
regresie a corpului luteal (tabelul 3).
 Tabelul 3
Valorile progesteronemiei în faza luteală a ciclului estral
Speciile Nivelurile circulante ale progesteronului
(ng/ml)
Oaie, cobai 2-5
Vacă, iapă, iepuroaică 5-10
Hamster, căţea, femeie 10-25
Scroafă 30-60
Şobolancă >60

Controlul secreţiei de progesteron. Funcţia corpului galben ciclic este modulată de

acţiunea stimulatoare a hormonilor luteotropi adenohipofizari (LH şi prolactină).
După legarea la receptorul său membranar, Hormonul de luteinizare (LH) stimulează
activarea adenilat-ciclazei şi, implicit, creşterea nivelului AMPc, care stimulează steroidogeneza.
Prolactina stimulează sinteza receptorilor pentru LH la nivelul celulelor luteale.
Asocierea prolactinei cu LH în sinteza progesteronului luteal este indispensabilă la
şobolancă, şoricioaică, scroafă şi căţea. La celelalte specii, prolactina este mai puţin importantă
în secreţia de progesteron.
Pe lîngă progesteron, corpul luteal secretă şi alte molecule cu rol în funcţia de
reproducere:
Relaxina este un peptid secretat de corpul galben de gestaţie. La începutul gestaţiei,
are rolul de a relaxa miometrul după implantarea embrionului.
Inhibina ajunge la nivelul plasmatic maxim în timpul fazei luteale a ciclului estral, inhiba
secreţia de FSH în cursul fazei luteale.
Ocitocina participă la sinteza uterină de PgF2, care determină luteoliza.
Factorul de creştere epidermal (EGF) stimulează mitozele şi sinteza de progesteron.

3.3.3.2. LUTEOLIZA

Dacă nu s-a produs fecundaţia, începe regresia corpul galben (luteoliza). Regresia
corpului galben ciclic are loc la sfârşitul fazei luteale a ciclului estral (tabelul 2).
Uterul are un rol determinant în regresia corpului galben, datorită secreţiei de PgF2 de
către endometru. De la nivelul endometrului, PgF2 este preluată de vena uterină şi ajunge la
ovar printr-un mecanism de transfer între vena utero-ovariană şi artera ovariană.
Modul de acţiune al PgF2 presupune două mecanisme:
a) Sub influenţa PgF2 se produce vasoconstricţia capilarelor luteale şi reducerea
debitului sanguin în corpul galben, care reduce accesul metaboliţilor şi a hormonilor luteotropi
(LH şi Prolactină) la nivelul corpul galben.
b) Prin acţiune directă asupra celulelor luteale, PgF2 împiedică LH, după fixarea
acestuia pe receptori, să stimuleze formarea AMPc care intervine în sinteza progesteronului.
Aceste efecte inhibitoare sunt amplificate şi de o diminuare a numărului de receptori pentru LH.
Semnalul sintezei endometriale de PgF2 este dat de estrogenii secretaţi, la mijlocul
fazei luteale, de foliculii mari ai primului val de creştere foliculară. Estrogenii stimulează sinteza
receptorilor pentru ocitocină în celulele endometriale. Ocitocina stimulează secreţia
endometrială de PgF2.
În primele 4-5 zile de la ovulaţie, corpul luteal nu este sensibil la acţiunea luteolitică a
PgF2.

3.3.3.3. ALTE TIPURI DE CORPI GALBENI

 Corpul galben de gestaţie (gestativ). Transformarea corpului galben ciclic în corp
galben de gestaţie presupune inhibarea luteolizei şi menţinerea stimulilor luteotropi (LH).
Embrionul are un rol important în menţinerea funcţiei corpului galben ciclic şi
transformarea acestuia în corp galben de gestaţie.
Embrionul „participă” la instalarea corpului galben de gestaţie, prin secreţia, de către
celulele trofoblastice, a unui semnal embrionar de gestaţie care inhibă luteoliza.
La rumegătoare, embrionul secretă, între zilele 12-22 la oaie şi zilele 15-25 la vacă, o
proteină, din grupa interferonilor, care are o acţiune antiluteolitică – trofoblastina.
Trofoblastina acţionează la nivelul uterului prin diminuarea numărului de receptori pentru
ocitocină şi, implicit, reducerea sintezei de PgF2.
La suine, trofoblastul embrionar secretă interferoni între zilele 12-20, cu o secreţie
maximă în zilele 14-16. La cabaline, este prezentă o secreţie interferonică embrionară (zilele
14-18).
La rozătoare, menţinerea corpului galben de gestaţie este indusă de prezenţa
embrionului, a cărui implantare provoacă transformarea celulelor stromei endometriale, în celule
deciduale care inhibă luteoliza prin secreţia de PgE2, care are acţiune luteotropă.
La primate, hCG (Gonadotropina Corionică Umană) determină menţinerea funcţiei
luteale în timpul sarcini. hCG este secretată de trofoblast încă de la eclozarea blastocistului din
zona pelucidă.
Dozarea progesteronului plasmatic secretat de corpul galben de gestaţie, în zilele 21 la
vacă şi 17 la oaie, oferă posibilitatea diagnosticului precoce al gestaţiei:
- la un conţinut mai mic de 0,5 ng progesteron/ml ser, corpul luteal nu mai este
funcţional, iar femela nu este gestantă;
- un nivel mai mare de 2 ng progesteron/ml ser, presupune un corp luteal funcţional,
iar femela este gestantă.
Corpul galben de lactaţie. La şobolancă, dispariţia corpului galben gestativ şi scăderea
progesteronemiei, înainte de fătare, creează condiţii pentru noi ovulaţii, la 24 de ore după
fătare. Corpii galbeni care se formează vor persista pe toată durata lactaţiei, datorată secreţiei
de prolactină, indusă de supt. Corpii galbeni de lactaţie determină anestrul de lactaţie, aceştia
regresează după înţărcare.
Corpul galben de pseudogestaţie se întâlneşte la şobolancă şi iepuroaică.
La şobolancele izolate de masculi, în urma ovulaţiilor, se formează corpi galbeni mici, cu
o durată de funcţionare de 2-3 zile. Revenirea în călduri este rapidă, iar ciclurile estrale sunt
foarte scurte (4-5 zile). Stimularea cervixului, prin împerecherea sterilă (cu masculi
vasectomizaţi), determină o secreţie preovulatorie de gonadotropine, care stimulează formarea
unor corpi galbeni de pseudogestaţie, cu o durată de funcţionare de cca 12 zile.
Pseudogestaţia, poate fi indusă la iepuroaică prin stimularea mecanică a cervixului.
Pseudogestaţia este utilizată frecvent în diferite experimente, deoarece mimează starea de
gestaţie.
Corpul galben persistent (patologic). Corpul galben poate rămâne funcţional datorită
existenţei unei infecţii uterine (endometrită), care inhibă secreţia endometrială de PgF2, iar
corpul galben devine corp galben persistent sau patologic.
Corpul galben persistent este foarte dificil de deosebit de corpul galben ciclic sau de
gestaţie, deoarece are aceeaşi mărime, iar titrul progesteronic asemănător.
Corpul galben patologic poate determina apariţia anestrului după fătare şi a anestrului
după montă sau însămânţare artificială.

3.4. REGLAREA NEURO-ENDOCRINĂ A

CICLULUI ESTRAL
 Funcţia periodică a complexului hipotalamo-hipofizo-ovarian depinde în mare măsură de
nivelul hormonilor steroizi ovarieni (estrogeni şi progesteron), care modulează funcţiile
hipotalamusului şi hipofizei. Acţiunea hormonilor steroizi asupra sistemului neuro-endocrin de
control a funcţiei de reproducere se realizează prin mai multe circuite feed-back (retrocontrol)
pozitiv sau negativ.
Hipotalamusul participă în controlul funcţiei de reproducere prin intermediul Hormonului
de eliberare a gonadotropinelor (GnRH), care ajunge în hipofiza anterioară prin intermediul
sistemului port-hipotalamo-hipofizar.
Secreţia de GnRH induce secreţia de gonadotropine, în special de LH. Secreţia
hipotalamică de GnRH este ciclică (preovulatorie). Peak-ul preovulator de LH este precedat de
mai multe secreţii pulsatile de GnRH, a căror frecvenţă creşte în apropierea estrului.
Secreţie tonică (bazală) de GnRH este independentă de stadiile ciclului estral şi
stimulează eliberarea hipofizară, la nivel scăzut, de FSH şi LH.
Evenimentele hormonale care preced ovulaţia constau din scăderea bruscă a
concentraţiei progesteronului în circulaţia periferică, urmată de creştere progresivă a
concentraţiei de estradiol şi eliberarea preovulatorie de LH şi FSH.
Estradiolul, în doză redusă, exercită un feed-back negativ asupra eliberării de GnRH şi
LH. În absenţa progesteronului şi în doze care depăşesc un anumit prag, estradiolul exercită un
feed-back pozitiv asupra hipotalamusului şi induce peak-ul preovulator de LH.
Progesteronul exercită un retrocontrol negativ asupra secreţiei preovulatorii de
gonadotropine, prin diminuarea frecvenţei pulsurilor de GnRH.
Luteoliza, indusă de PgF2α uterină, determină scăderea progesteronemiei şi, prin
urmare, creşterea frecvenţei pulsurilor de GnRH. Acesta stimulează secreţia de gonadotropine
hipofizare şi dezvoltarea foliculilor ovarieni, însoţită de creşterea secreţiei de estrogeni. Atunci
când concentraţia plasmatică de estrogeni este suficient de crescută, stimulează centrul
hipotalamic al ciclităţii (hipotalamusul anterior) şi induce eliberarea preovulatorie de LH şiFSH.
Evoluţia secreţiilor hormonale hipofizare şi ovariene din timpul ciclului estral se poate
rezuma astfel:
- În primele zile după secreţia preovulatorie de LH şi FSH, nivelurile acestor
gonadotropine sunt relativ ridicate. În secreţia de FSH, se înregistrează un peak postovulator,
iar secreţia pulsatilă de LH are o frecvenţă ridicată (1puls/oră).
- Secreţiile crescute de gonadotropine, după ovulaţie, se datorează nivelurilor scăzute
ale progesteronului care nu inhibă complexul hipotalamo-hipofizar. Se produce recrutarea unui
val de foliculi cu antrum şi, implicit, o secreţie crescută de estradiol. Această secreţie de
estradiol, de la mijlocul fazei luteale, nu poate induce un peak preovulator de LH, din cauza
efectului inhibitor, din ce în ce mai puternic, al progesteronului secretat de corpul galben.
Nivelurile crescute de estradiol stimulează sinteza receptorilor endometriali pentru ocitocină,
care stimulează sinteza de PgF2α, la sfârşitul fazei luteale.
- Creşterea progesteronemiei, odată cu formarea şi funcţionarea corpului galben, induce
o scădere a frecvenţei pulsurilor de LH (1 puls la 4 ore), datorită diminuării frecvenţei pulsurilor
de GnRH. Foliculii porniţi în dezvoltare în faza luteală a ciclului estral sunt stopaţi în creştere şi
urmează calea atreziei foliculare.
- La sfârşitul fazei luteale, PgF2, secretată de uter, induce involuţia corpului galben şi
scăderea bruscă a concentraţiei progesteronului. Prin urmare, pulsurile de GnRH şi LH devin
mai frecvente (1 puls/oră) şi au ca rezultat un nou val de recrutare şi creştere a foliculilor
ovarieni, cu selecţia foliculului dominant, care se poate dezvolta până la ovulaţie.