Sunteți pe pagina 1din 28

Modificările uterului în sarcină (gestaţie)

Una din caracteristicile uterului este remarcabila sa capacitate de a


creşte în dimensiuni în câteva luni şi de a-şi reveni apoi la dimensiunile iniţiale în
câteva săptămâni. În timpul unei sarcini normale uterul devine dintr-o cavitate
mai mică de 10-15 ml un organ cu pereţi musculari relativ subţiri, cu o capacitate
suficientă pentru făt, placentă, lichid amniotic. Volumul său total la termen este
de aproximativ 65 litri, (vacă) dar poate ajunge şi la 100 litri. Are loc şi o creştere
în greutate corespunzătoare de la 240 g la 4000 - 5000 g. Mărirea uterului are
loc, în principal, prin hipertrofia celulelor musculare existente, în timp ce apariţia

de noi celule este limitată. La termen o celulă musculară are aproximativ 500µ
lungime şi nucleul situat excentric, în partea cea mai groasă. Fiecare celulă
musculară este înconjurată de o arie neregulată de fibrile de colagen: forţa de
contracţie se transmite de la proteinele contractile din celulele musculare către
ţesutul conjunctiv prin reţeaua de colagen. Paralel cu creşterea în dimensiuni a
celulelor musculare, are loc o acumulare de ţesut fibros şi elastic, ce conferă un
plus de rezistenţă peretelui uterin.
În primele luni de sarcină (gestaţie) hipertrofia uterină este stimulată de
estrogeni şi probabil de progesteron. Ea nu este rezultatul distensiei mecanice
dată de embrion, pentru că are loc şi în sarcinile ectopice. După luna a treia,
creşterea în dimensiuni a uterului are loc în mare parte datorită efectului exercitat
de presiunea produsului de concepţie în creştere. La începutul sarcinii uterul îşi
pierde fermitatea şi rezistenţa caracteristică, iar în ultimele luni devine un sac
muscular cu pereţii moi, subţiri. Mărirea lui nu este simetrică, este mai
accentuată în regiunea fundică. De asemenea, partea din uter unde se dezvoltă
placenta creşte mai mult. El suferă în cursul sarcinii şi un proces de dextrorotaţie
(Vîrtej P., 1978; Boitor I., 1984).

2.1.4. Vaginul
Vaginul - este un conduct musculo-membranos, ce se întinde de la uter
la vulvă şi formează organul copulator femel. Este limitat cranial de gâtul uterin,
iar caudal de plica himenală, care o separă de vestibulul vaginal.
Situaţie. Diferă în funcţie de specie, este un organ impar, median, situat
parţial în excavaţia pelvină, parţial în grosimea perineului.
Direcţie. În poziţie patrupodală el formează un unghi de 65-700 faţă de
axul longitudinal al bazinului, iar axul său oblic, în special la scroafă, este
îndreptat spre ultimele vertebre lombare. La vacă, axul oblic cade la mijlocul
vertebrelor sacrale, la iapă la primele vertebre sacrale.
Lungimea. Lungimea vaginului este diferită, în funcţie de specie:
iepuroaică 7-8 cm, căţea 7-10 cm, scroafă 10-15 cm; vacă 28-30 cm, iar iapă 20-
25 cm.
În repaus este complet închis prin aderarea stratului mucos, în timpul
actului sexual sau în momentul parturiţiei conductul vaginal îşi măreşte
considerabil calibrul, prin extensibilitatea pereţilor lui. Extremitatea caudală a
vaginului este limitată de plica himenală (hymen) la femelele tinere, sau numai
de orificiul uretral extern, după prima naştere.
Configuraţie. Suprafaţa internă a vaginului prezintă pliuri transversale
mai dezvoltate pe linia mediană şi în partea inferioară, care cu vârsta suferă o
regresie progresivă şi creste longitudinale sau coloane, una anterioară şi una
posterioară, care se juxtapun când pereţii vaginali sunt în contact.

Funcţiile vaginului. În statica pelvină, vaginul constituie un hamac de


susţinere al complexului utero-vezical. Pentru aceasta el este fixat inferior de
planul fibro-muscular al perineului, iar superior este fixat de cervix şi suspendat
de peretele pelvin posterior, prin lamele vagino-sacrate.
În cursul actului sexual are loc un răspuns vaginal care se traduce printr-
o lubrifiere, care este consecinţa congestiei plexului venos şi limfatic din peretele
vaginal. În faze de excitaţie are loc o alungire şi o distensie a părţii distale.
În timpul naşterii (parturiţiei), în expulzie, pereţii vaginali sunt mulaţi pe
prezentaţie. O elasticitate diminuată a vaginului poate împiedica progresiunea
fetală. După ce circumferinţa craniului fetal a depăşit vaginul, expulzia în
continuare este favorizată mecanic prin retracţia vaginului şi fiziologic prin
contracţia musculaturii vaginale (Cristina Vasiliu, 1996).
Structura vaginului. Peretele vaginal este asemănător cu cel al uterului;
prezintă o tunică seroasă, ţesut conjunctiv subseros, tunica musculară şi
mucoasa. De asemenea, în submucoasă prezintă noduli limfatici, vase şi nervi.
a) Seroasa care acoperă vaginul, total sau parţial, provine din
continuarea, în sens caudal, a seroasei uterine desprinsă din ligamentele late. La
nivelul vaginului, peritoneul se răsfrânge către pereţii cavităţii pelvine şi pe
organele învecinate, respectiv spre rect şi vezica urinară, determinând apariţia
fundurilor de sac: rectovaginal (Douglas), dispus dorsal ligamentelor late; vezico-
vaginal, plasat ventral între vagin , vezică şi ligamentele sale laterale.
Caudal acestor funduri de sac, vaginul este înconjurat de o adventice
conjunctivă şi formaţiunile din loja retroperitoneală. În general, peritoneul
acoperă 2/3 anterioare din lungimea vaginului (la rumegătoare); peretele dorsal
este acoperit pe o lungime mai mare (8-10 cm la ecvine), iar peretele ventral pe
o porţiune mai redusă (3-4 cm).
b) Musculoasa este asemănătoare cu aceea a uterului dar mult mai
subţire şi cu straturile foarte puţin distincte. Se remarcă, în mod special la
femelele cu ovulaţia condiţionată de actul copulator, dezvoltarea stratului mijlociu
vascular sub forma unui plex venos şi arterial, larg şi deosebit de bogat.
c) Mucoasa prezintă un epiteliu stratificat pavimentos de tip malpighian;
celulele superficiale turtite, conţin numeroase granule de cheratohialină; corionul
este bogat în fibre elastice. Plisată transversal şi longitudinal, mucoasa vaginală
are o culoare roză, iar în perioada căldurilor devine roşie şi acoperită de o
cantitate mare de mucus. La nivelul orificiului uretral extern mucoasa formează o
cută redusă - himenul - plasată transversal. Himenul este un perete mucos,
incomplet, rezultat din fuziunea extremităţilor caudale a canalelor Muller, cu
extremitatea anterioară a vestibulului vaginal provenit din sinusul urogenital. La
femelele domestice are un aspect rudimentar, fiind alcătuit dintr-o simplă cută
mucoasă dispusă pe planşeu, cranial orificiului uretral. Se remarcă persistenţa,
uneori, a unor bride conjunctivo-fibroase precervicale, care reprezintă
reminiscenţe embrionare din peretele median al canalelor Muller. La vacă,
scroafă şi iepuroaică în submucoasă se găsesc două canale reduse, numite
canalele epoforice longitudinale, care îşi au originea cranială în fund de sac, în
apropierea inserţiei cervicale a ligamentelor late, iar caudal se deschid pe
peretele ventral al vaginului, flancând meatul urinar; reprezintă vestigii ale
canalelor Wolff (Coţofan V., 1978).
Vestibulul vaginal - este analog uretrei intrapelvine de la mascul,
reprezentând conductul mixt urogenital femel. Spre deosebire de vestibulul
vaginal de la femeie, care este extrem de scurt (este descris în cadrul organelor
genitale externe), la patrupedele domestice este mult mai lung şi dispus în
totalitate în cavitatea pelvină, între tablele ischiatice şi rect. Lungime sa, variată
în funcţie de specie (1/2 lungimea vaginului la rumegătoare, ecvine), culminează
la iepuroaică (4-6 cm) şi mai puţin la scroafă (5-6 cm). Este turtit transversal,
pereţii săi fiind în contact în plan median (Hafez şi Hafez, 2000).
Este cuprins în loja conjunctivă retroperitoneală şi se întinde, de la
orificiul uretral extern până la vulvă, prin care comunică cu exteriorul. Pe planşeul
vestibulului, imediat caudal plicii himenale, se găseşte orificiul uretral extern sau
meatul urinar, larg şi acoperit de o cută mucoasă orientată caudal. La vacă şi
scroafă, orificiul uretral este urmat de un diverticul sacular denumit diverticulul
suburetral. Pe pereţii laterali ai vestibulului vaginal se observă (la bovine, iepuri şi
pisică, uneori şi la ovine) un orificiu larg, reprezentând deschiderea canalului
excretor a glandei vestibulare mari. Pe planşeul vestibulului, caudal orificiului
uretral, se găsesc (la ecvine, suine, căţea) orificiile glandelor vestibulare mici
dispuse pe două rânduri, convergente spre baza clitorisului.
Structura. Histologic, vestibulul vaginal se deosebeşte de vagin prin lipsa
seroasei, dezvoltarea unei musculaturi striate proprii, omoloagă muşchiului
uretral de la mascul, precum şi prin dezvoltarea stratului vascular, care va forma
bulbii vestibulari.
Mucoasa este netedă şi roză sau cu insule pigmentate (la ecvine); aderă
la stratul muscular prin intermediul unei submucoase în care se găsesc glandele
vestibulare mari (la bovine, pisică, iepuri şi ovine), glandele vestibulare mici şi
bulbii vestibulari.
Glandele uretrale şi vestibulare mici sunt omoloage prostatei de la
masculi a cărei dezvoltare s-a oprit în faza embrionară.
Glandele vestibulare mari sunt foarte dezvoltate la vacă, la care ating
dimensiunea unor migdale şi mici la pisică şi iepuroaică; la oaie sunt inconstante
şi lipsesc la scroafă şi căţea; sunt omoloage cu glandele bulbouretrale şi secretă
un produs vâscos, transparent, cu rol lubrifiant.
Bulbii vestibulari sunt reprezentaţi de două aglomerări erectile, piriforme,
cu vârful orientat spre baza clitorisului; sunt dezvoltaţi în mod deosebit la iapă şi
carnivore, fiind omologi bulbilor penisului de la mascul.
Musculoasa este reprezentată de un strat intern de fibre netede,
întreţesute cu ţesut conjunctivo-elastic, peste care se suprapun fibrele striate ale
muşchiului constrictor vestibular; acesta se continuă în sens caudal cu muşchiul
constrictor al vulvei, iar în sens cranial acoperă şi faţa ventrală a uretrei,
inserându-se pe extremitatea posterioară a tablelor ischiatice.

2.1.5. Vulva

Reprezintă partea externă a organelor genitale femele şi este aşezată, la


toate mamiferele domestice, imediat sub anus de care este despărţită prin
centrul tendinos al perineului.
Are aspectul unei fante verticale, delimitată de buze reunite la nivelul a
două comisuri. Orificiul vulvar are aspecte diferite, în funcţie de conformaţia
buzelor şi forma specifică a comisurilor.
Buzele vulvei. Au o formă mai mult sau mai puţin proeminentă, sunt
acoperite de o piele fină prevăzută cu peri deşi (la carnivore) sau peri rari (la
rumegătoare, suine), ori lipsită de peri şi pigmentată (la ecvine) şi care se
continuă medial cu mucoasa vestibulară.
Comisura dorsală a vulvei la speciile domestice este rotunjită şi mai largă
decât cea ventrală, cu excepţia vulvei la iapă, la care situaţia este inversă,
comisura ventrală fiind rotunjită; este legată de anus prin centrul tendinos al
perineului.
Comisura ventrală este plasată la nivelul arcadei ischiatice şi
adăposteşte clitorisul. La iapă, este rotunjită şi relativ largă, iar la restul femelelor
domestice este ascuţită şi se prelungeşte cu un smoc de peri caracteristic.
Clitorisul. Este un organ erectil omolog corpului cavernos al masculului,
prezentând un corp, două rădăcini şi glandul clitorisului.
Rădăcinile clitorisului se inseră în centrul arcadei ischiatice şi sunt
acoperite de muşchiul ischiocavernos, rudimentar.
Corpul este orientat caudo-dorsal, proeminând prin extremitatea sa la
nivelul comisurii inferioare a vulvei, unde acoperit de mucoasă şi o redusă
cantitate de ţesut spongios, formează glandul clitorisului.
Glandul la iapă are o formă uşor emisferică şi este adăpostit într-o
depresiune denumită fosa clitoridiană, umbrită cranial de o cută mucoasă,
reprezentând prepuţul clitorisului.
La rumegătoare, clitorisul este extrem de redus, iar corpul lui prezintă o
inflexiune asemănătoare penisului; extremitatea este camuflată într-o fosă
clitoridiană diverticulată. La carnivore, clitorisul este mai dezvoltat şi prezintă un
rudiment cartilaginos omolog osului penian. Fosa clitoridiană se prelungeşte în
sens cranial 1-2 cm şi are aspect areolar. La iepuroaică, clitorisul atinge o
lungime de 4 cm, iar buzele vulvei, acoperite de peri lungi şi fini, prezintă la
interior câte o duplicătură mucoasă, care formează buzele (labiile) mici ale
vulvei; datorită acestei conformaţii, deosebirea sexelor la iepure este dificilă şi
necesită examinarea atentă a orificiului vulvar sau prepuţial (Coţofan V., 1978).

2.1.6. Perineul

Porţiunea care acoperă apertura caudală a pelvisului poartă denumirea de


perineu adevărat sau superior. Prin “perineu” se înţelege, deci, ansamblul de
formaţiuni anatomice: musculare, aponevrotice, vasculo-nervoase, precum şi
organele situate în această regiune. Este limitat ventral de arcada ischiatică,
dorsal de vertebrele coccigiene, iar lateral de tuberozităţile ischiatice şi
ligamentele sacrotuberoase. La mascul perineul este “perforat” de anus (uretra,
rădăcinile penisului şi bulbii penisului se găsesc sub pielea perineală), iar la
femele de anus şi vulvă. Zona de la anus la pungile testiculare (la mascul) sau
de la vulvă la mamelele inghinale (la femelă) reprezintă “perineul inferior”.
Centrul tendinos al perineului este o intersecţie fibromusculară plasată în
plan median între anus şi vulvă la femele şi între anus şi bulbii penisului la
masculi. În această structură converg şi se inseră următorii muşchi: sfincterul
anal extern, bulbospongios, inserţia ventrală a ridicătorului anusului, transversul
perineului şi sfincterul cutanat al buzelor vulvei. La iapă, se evidenţiază septul
perineal care este o foiţă subţire, conjunctivă, plasată între peretele dorsal al
vestibulului şi sfincterul anal extern, după care se extinde dorso-cranial, spre
inserţia caudală a muşchiului retractor al clitorisului (Popovici I. şi col., 1994,
Morar I. şi col., 1998).
Fascia perineală profundă, continuare directă a fasciei profunde a
trunchiului în regiunea perineului, formează diafragmul pelvin intern, care este
cea mai importantă formaţiune mecanică perineală şi care generează şi septul
penian; lateral, se inseră pe ligamentul sacrotuberos şi procesele transverse
caudale, iar ventral se continuă, la mascul, cu fascia profundă a penisului
(Coţofan V., 1978).

2.1.7. Formaţiunile anexe ale aparatului genital femel - mamelele

Între formaţiunile anexe ale aparatului genital femel se descriu numai


mamelele, datorită nu atât originii, cât funcţionalităţii şi dezvoltării lor coordonate
de dezvoltarea şi funcţiunea aparatului genital femel, activitatea lor începând
după (sau odată cu) începerea activităţii aparatului genital.
Mamelele - sunt formaţiuni glandulare de origine ectodermică, specifice
mamiferelor. Ele se dezvoltă din muguri primitivi la nivelul unei creste mamare,
sub formă de perechi (5-9, în medie 7 la scroafă; 4-6, în medie 5 la căţea; 3-5 în
medie 4 la pisică şi iepuroaică; 2-3, în mod obişnuit 2 perechi la vacă şi o singură
pereche la iapă, capră şi oaie), putând fi sistematizate în mamele pectorale,
abdominale şi inghinale. La iapă, vacă, oaie şi capră se dezvoltă numai
mamelele inghinale, în timp ce la căţea, scroafă, pisică şi iepuroaică există şi
mamele abdomino-toracale. La rumegătoare şi iapă, mamelele inghinale
formează ugerul. În conformaţia exterioară a mamelelor se disting două părţi
principale: corpul mamelei şi mamelonul.
Corpul mamelei. Poate avea aspect conoid (capră) sau emisferic, între
mamelele perechi existând un şanţ intermediar. La vacă, ugerul apare format din
4 sferturi, fiecare sfert apărând trifaciat, septumurile separatoare fiind în principiu
neperforate, baza fiecărei mamele sau a fiecărui sfert aderând la peretele
abdominal sau toracal.
Mamelonul (sau papila mamară). Proemină în partea ventrală a fiecărei
mamele. Cilindroid la vacă (6-12 cm lungime şi 2-3 cm diametru), capră (5-9 cm
lungime şi 2 cm diametru), scroafă (1,5/1 cm) şi căţea (1,5/0,7 cm) şi conoid,
turtit la iapă (3 cm lungime şi 2 cm grosime) şi oaie (2/1,5 cm), vârful
mamelonului prezintă un orificiu la oaie, capră şi vacă şi 2-3 orificii la iapă, 3-5
orificii la pisică, 2 orificii la scroafă şi 5-8 (eventual 12) la căţea (Ognean L.,
2002).

2.2. PARTICULARITĂŢI ALE APARATULUI


GENITAL FEMEL PE SPECII

2.2.1. Aparatul genital la vacă

Topografie: este situat în cavitatea pelvină, la multigeste şi în cavitatea


abdominală (fig. 22).
Ovarele sunt dispuse la nivelul unei linii transversale ce trece pe la nivelul
bifurcaţiei coarnelor uterine şi au mărimea unei pulpe de deget mare, greutatea
de 14-20 g, lungimea aproximativ 4 cm, înălţimea 2 cm şi grosimea 2 cm (cel
drept fiind obişnuit mai mare). Suprafaţa ovarului este neregulată (datorită
foliculilor şi corpilor galbeni), culoarea gălbuie şi consistenţa dens-elastică.
Ovulaţia are loc pe întreaga suprafaţă (Ardelean V., 2002).
Corpul galben format după ovulaţie poate fi întâlnit în diferite stadii de
dezvoltare (eflorescent, rubrum, nigricans, albicans) este delimitat la exterior de
o capsulă conjunctivă, ce trimite spre interior travee, care delimitează cuiburile
de celule luteinice, bogate în materie grasă, colesterol, vitamina C. În centru se
găseşte o cavitate ce nu depăşeşte 0,5-1 cm. Uneori pe ovare mai pot fi întâlniţi
chişti ovarieni de mărimi diferite.
Oviductul începe la nivelul polului posterior al ovarului şi este lung de 20-
28 cm, cu un diametru de 0,5 mm, fiind dispus în mezosalpinx. Pavilionul
oviductului este îngust, lung şi festonat. Oviductul, după ce descrie un arc de
cerc aproape complet în jurul ovarului se îndreaptă spre cornul uterin cu care se
continuă direct.
Uterul este format dintr-un corp uterin scurt (3-6 cm), gâtul şi două coarne
uterine unite la bază prin mezoul intercornual. Coarnele uterine au o lungime de
35-45 cm şi o grosime de 3-4 cm, sunt circumvoluţionate înainte, în jos, lateral,
caudal şi din nou în sus (în formă de coarne de berbec), astfel încât marea
curbură este dispusă superior, iar mica curbură infero-lateral. Consistenţa este
cărnos-elastică.
Pe suprafaţa mucoasei coarnelor şi corpului uterin se găsesc nişte
protuberanţe, carunculii, în număr de 80-120, aşezaţi pe patru rânduri şi care au
suprafaţa convexă şi perforată de criptele carunculare în care se angrenează
vilozităţile coreale. Carunculii nu conţin glande, însă mucoasa intercarunculară
este foarte bogată în astfel de formaţiuni.
Gâtul uterin (cervixul) lung de 6-7 cm, până la 10-15 cm (la animalele
bătrâne) are o consistenţă fibro-cartilaginoasă. Extremitatea vaginală proemină
în cavitatea vaginală şi formează 2-3 falduri cu aspect conopidiform (floarea
involtă). În lumen, care este relativ mic, sunt prezente o serie de pliuri
longitudinale, precum şi 4 cute transversale orientate caudal, care concură la
închiderea ermetică a cervixului (prima şi ultima delimitează orificiul uterin şi
vaginal al cervixului).
Vaginul, lung de cca. 30-35 cm la adulte şi 10-15 cm la tineret, are
extremitatea posterioară mai largă decât cea anterioară. Pereţii vaginului
prezintă o serie de cute longitudinale care se termină înapoia meatului urinar. Pe
planşeul inferior se găsesc canalele lui Gartner (vestigii embrionare ale canalelor
lui Wolff), care se pot prelungi până în ligamentele largi. Himenul este situat
imediat înaintea meatului urinar şi este format dintr-un pliu transversal al
mucoasei.
Vestibulul vaginal, delimitat anterior de meatul urinar şi posterior de
deschiderea externă a vulvei, prezintă pe pereţii laterali orificiile glandelor
vestibulare mari (Bartholini). Pe planşeu, anterior de clitoris se găsesc glandele
vestibulare mici.
Buzele vulvei sunt groase şi proeminente, delimitând superior o comisură
rotunjită şi largă, iar inferior una ascuţită, îngustă şi prevăzută cu un smoc de
păr. Clitorisul este redus şi ascuns într-o pungă mucoasă cu aspect de diverticul
(Paştea E. şi col., 1978).

2.2.2. Aparatul genital la oaie şi capră

Este asemănător cu cel de la vacă.


Ovarele, de formă rotundă sau ovală, uşor turtite, au lungimea de 1-2 cm
şi sunt dispuse la nivelul bifurcaţiei coarnelor uterine.
Oviductele, lungi de 10-15 cm, prezintă un mezosalpinx ce îmbracă ovarul
ca o glugă, bursa ovariană fiind adâncă şi cu un al doilea orificiu de acces. În
grosimea ligamentului larg şi în cuta mediană a pungii ovariene este prezent
organul lui Rosenmuller, vestigiul corpului lui Wolf.
Vaginul, lung de 10-12 cm, are uneori pe planşeu canalele lui Gartner, iar
floarea involtă are forma unei clapete ce acoperă orificiul vaginal al cervixului. Pe
pereţii laterali ai vestibulului vaginal se află glandele lui Bartholini (Ardelean V.,
2002; Groza I. şi Muntean M., 2002).

2.2.3. Aparatul genital la iapă (fig. 23)


Ovarele au aspect reniform, cu lungimea de 5-6 cm şi grosimea de 2-4
cm, iar greutatea variază între 70-170 g, fiind în funcţie de fazele ciclului sexual.
Sunt dispuse în regiunea sublombară, cel drept la nivelul vertebrei L 3-L4 iar cel
stâng la nivelul vertebrei L4-L5. Hilul ovarian, care are forma unei scobituri situate
pe marginea supero-caudală a ovarului este locul pe unde pătrunde pachetul
vasculo-nervos. La exterior, ovarul este acoperit cu o albuginee groasă, sub care
se găseşte zona medulară, în timp ce corticala este dispusă în jurul fosei de
ovulaţie, care este o scizură a marginii inferioare, acoperită cu un epiteliu
germinativ. Suprafaţa ovarului este netedă, datorită faptului că ovulaţia are loc
numai în jurul fosei de ovulaţie.
Oviductul, lung de 20-30 cm, descrie o serie de flexuozităţi între foiţele
mezosalpinxului şi nu ajunge în contact cu ovarul. Extremitatea uterină prezintă o
papilă perforată central.
Uterul are un corp uterin foarte dezvoltat, lung de 15-20 cm, iar coarnele
uterine sunt lungi de 22-25 cm şi diverg cranial, fiecare având mica curbură
concavă dorsal, pe care se fixează ligamentele largi şi marea curbură convexă
ventral (aspect de tălpi de sanie). Mucoasa este cutată longitudinal.
Cervixul, lung de 8 cm, cu un diametru de 3-4 cm, are o consistenţă
elastică. Mucoasa cervixului prezintă o serie de cute longitudinale, proeminând în
vagin pe o lungime de 2-3 cm, iar canalul cervical este drept, uşor dilatabil.
Vaginul, cilindric, lung de 20-30 cm, are o mucoasă cutată prin pliuri
longitudinale şi transversale.
Buzele vulvei sunt acoperite cu o piele pigmentată, bogată în glande
sebacee şi sudoripare. Comisura superioară este ascuţită, iar cea inferioară
rotunjită. Clitorisul, lung de 6-8 cm, este format din două rădăcini şi un corp,
având mucoasa pigmentată şi cutată. Vârful descrie una sau două mici
depresiuni, iar capişonul mucos este prevăzut cu glande sebacee numeroase
(Boitor I., 1984, Hafez şi Hafez, 2000; Groza I. şi Muntean M., 2002; Ardelean
V., 2002).
2.2.4. Aparatul genital la scroafă (fig. 24)

Ovarele, suspendate de două ligamente largi foarte dezvoltate se găsesc


în cavitatea abdominală sub regiunea lombară, la nivelul unui plan transversal
care trece pe la nivelul unghiurilor externe iliace. Au formă de alună, iar după
apariţia maturităţii sexuale devin muriforme, datorită foliculilor şi corpilor galbeni.
Bursa ovariană, bogat vascularizată, cuprinde ovarul în totalitate.
Oviductele, lungi de 15-30 cm, cu un diametru de 2-4 mm au un pavilion
nefranjurat, iar extremitatea uterină se continuă pe nesimţite cu cornul uterin.
Oviductul înconjoară ovarul şi descrie o serie de flexuozităţi.
Uterul are un corp scurt (5-6 cm), în timp ce coarnele uterine pot ajunge
până la 1 m lungime, fiind flexuoase, circumvoluţionate, cu aspect intestiniform
(dar mai roşiatice şi mai consistente decât intestinul). Mucoasa, bogată în cripte
şi glande, are la suprafaţă un epiteliu cilindric multistratificat.
Cervixul, lung de 9-10 cm nu are floare involtă, iar canalul cervical este
neregulat datorită prezenţei unor tuberculi dispuşi pe 2-3 rânduri paralele, care
se coaptează într-un angrenaj complet şi perfect.
Vaginul lung de 10-15 cm, are o musculatură puternică şi pliuri
longitudinale la nivelul mucoasei. Pe planşeu se deschid canalele lui Gartner, iar
la nivelul meatului urinar mucoasa formează o plică uro-genitală. Himenul are
aspectul unui pliu inelar la scroafele tinere.
Vestibulul vaginal are doar glande vestibulare mici, iar vulva are labiile
groase, comisura inferioară fiind ascuţită. Clitorisul lung de 3 cm se aseamănă cu
penisul de vier (Coţofan V., 1978; Bogdan A.T. şi col., 1999; Bogdan L.M., 2001).

2.2.5. Aparatul genital la căţea (fig. 25)

Ovarele, dispuse la nivelul vertebrelor L3-L4 (cel stâng ceva mai anterior),
în spatele rinichilor, au o formă elipsoidală, uşor alungită (lungimea = 2 cm), de
culoare gri-roşietică şi îmbrăcate în bursa ovariană şi într-un depozit grăsos.
Oviductul este scurt (5-10 cm), după ce descrie un cerc complet în jurul
ovarului se termină printr-un orificiu larg în formă de trompă.
Uterul are coarnele lungi (15 cm), rectilinii şi aşezate în formă de litera V.
Corpul uterin este scurt, iar gâtul uterin nu are floare involtă.
Vaginul, lung de 5-6 cm, are o mucoasă pliată longitudinal, lărgindu-se
antero-posterior. Canalele lui Gartner lipsesc la această specie.
Vestibulul vaginal este redus, fiind prevăzut cu o umflătură evidentă, iar
glandele lui Bartholini lipsesc. În pereţii laterali se găsesc doi bulbi cu o structură
erectilă, ce au rolul de a reţine penisul masculului mai mult în timpul actului
copulator.
Buzele vulvei au aspect cărnos, prezintă o comisură inferioară ascuţită ce
se prelungeşte cu un mic apendice triunghiular. Corpul clitorisului este dezvoltat
în profunzime, iar mucoasa descrie un şanţ (fosă), în care se găseşte organul
erectil (Bud I., 1993; Ognean L. şi Dojană N., 2001; Bîrţoiu A. şi Seiciu F., 2002,
Roşca P., 2005) (fig. 25).

2.2.6. Aparatul genital la pisică

Este situat în cavitatea pelvină şi cavitatea abdominală.


Ovarele sunt situate în loja sublombară, aproximativ în dreptul rinichilor şi
au forma şi mărimea unui bob de linte (cu feţele convexe).
Oviductul este scurt şi înconjoară intim şi complet ovarul.
Coarnele uterine sunt bine distincte, în forma literei V cu deschiderea
cranială, ele unindu-se posterior şi formând corpul uterin. În repaus, coarnele
uterine sunt subţiri, cu diametrul ce nu depăşeşte 3-5 mm şi lungimea de 6-8 cm.
Corpul uterin este puţin mai îngroşat, cu lungimea de 1-2 cm.
Vaginul este un conduct fibro-musculos dens, lung de 2-3 cm (Boitor I. şi
col., 1985; Groza I. şi Muntean M., 1998).

2.2.7. Aparatul genital femel la păsări


Este format numai din ovarul şi oviductul stâng.
Ovarul are aspectul unui ciorchine, suspendat pe plafonul cavităţii
abdominale, imediat sub extremitatea cranială a rinichilor, fiind format din ovisaci
în diferite stadii de evoluţie, menţinuţi fiecare în parte de către un mezou propriu
(fig. 26).
Oviductul, dispus între ovar şi cloacă, atinge în perioada ouatului 80 cm
lungime, fiind menţinut în cavitatea abdominală prin două mezouri: dorsal şi
ventral. Prezintă 5 segmente structural deosebite, dispuse cranio-caudal după
cum urmează:
- pavilionul (infundibulum) - larg, evazat,
primeşte ovula în momentul dehiscenţei;
- porţiunea glandulară (magnum) – secretă
învelişul de albumină prin glandele albuminipare;
- porţiunea mijlocie (istmus) – prin celulele
glandulare contribuie la formarea membranelor cochilifere;
- porţiunea terminală (uterus) – secretă cochilia
calcaroasă;
- vagina – conduct scurt ce se deschide în
compartimentul posterior al cloacei (proctodeum) (Popovici M., Budanţev A.,
2002).

2.3. CONSIDERAŢII HISTOLOGICE ASUPRA


APARATULUI GENITAL FEMEL

2.3.1. Ovarul (ovaria, oophoro)

La majoritatea femelelor domestice, ovarul este acoperit la exterior cu un


epiteliu unistratificat format în parte din celule cilindrice, în parte din celule cubice
la animalele tinere. La animalele în vârstă, ovarul ia un aspect turtit. Sub epiteliu,
celulele sunt mici, fusiforme (fig. 27).
A) Zona corticală cuprinde stroma şi parenchimul ovarian.
Stroma ovariană este sediul proceselor de regenerare şi transformare,
fiind formată din celule de ţesut conjunctiv tânăr, fusiform şi aşezate paralel fie cu
suprafaţa ovarului, fie cu foliculii ovarieni. Principalele celule sunt fibrocitele,
celule pluripotente, caracterizate printr-o capacitate de transformare în celule de
acumulare, în celule fagocitare şi migratorii (hisiocitare) şi în celule cu caracter
epiteloid;
Parenchimul ovarian este format din totalitatea foliculilor ce se găsesc
în diverse stadii, începând de la cei primordiali până la cei maturi (primordiali, în
creştere, cavitari, maturi) (fig. 28). Mărimea foliculilor creşte de la periferia
ovarului spre profunzime, însă spre exterior sunt aşezaţi foliculii primari. În
general orice folicul este constituit dintr-o celulă mare, rotundă – celula germinală
în stadiul de ovocit, care este înconjurată de un număr variabil de celule mici,
denumite celule foliculare. La periferie, foliculul este mărginit de ţesutul
conjunctiv al stromei. Într-un folicul se găseşte de regulă o singură ovulă. La
carnivore, porcine, ovine şi iepuri se pot găsi mai multe ovule.
1. Foliculii primordiali au o mărime microscopică şi prezintă în structura
lor o celulă sferică de 50-70 microni, cu un nucleu mare, clar, numit veziculă
germinativă şi care conţine un nucleol cromatidic – pata germinativă. Ovocitul
este înconjurat de un singur rând de celule turtite, celulele foliculare care sunt
aşezate pe o membrană bazală.
2. Foliculii în creştere (primari) sunt mai mari, cu ovula mai mare şi
aşezată excentric, căreia i se distinge un înveliş omogen, zona pelucida, ca
produs al secreţiei celulare foliculare. Celulele au o formă cubică sau cilindrică,
fiind dispuse pe două sau mai multe rânduri.

3. Foliculul cavitar (secundar) rezultă în urma transformărilor ce au loc


la nivelul celulelor foliculare care sunt aşezate pe 2, 3 sau 4 rânduri în jurul
ovocitului. Celulele profunde sunt mai clare şi secretă un lichid care se adună în
cavităţi mici intercelulare, care apoi confluează dând naştere unei cavităţi
semilunare. Lichidul acumulat poartă denumirea de lichid folicular, clar şi
limpede, iar celulele foliculare sunt împărţite în două părţi. Unele înconjoară
ovocitul, iar altele sunt dispuse la exteriorul foliculului pe o membrană vitroasă ce
formează granuloasa propriu-zisă. Legătura dintre aceste două zone se
realizează printr-o punte formată din celule foliculare denumite cumulus ooforus
sau disc proliger. Membrana vitroasă sau a lui Slavjanski este de natură
reticulară. Foliculii cavitari sunt înconjuraţi de două pături conjunctive, aparţinând
stromei corticale, dintre care una internă în afara membranei lui Slavjanski, sub
forma unei pături de ţesut conjunctiv lax, orientată concentric în jurul foliculului şi
formată din celule rotunde, poliedrice sau fusiforme în ochiurile unor reţele
fibrilare colagene şi reticulare. Celulele tecii interne sunt bogate în substanţe
lipidice. Teaca internă este foarte bogat vascularizată. Teaca externă se găseşte
la exteriorul tecii interne şi reprezintă o diferenţiere a stromei ovariene sub
acţiunea forţelor mecanice rezultate din distensia foliculilor în creştere. Este
alcătuită din celule şi fibre conjunctive dense, orientate circular în jurul foliculului.
4. Foliculul matur (de Graaf) reprezintă stadiul final al evoluţiei foliculare.
Ovocitul ajunge la o dimensiune de 200 microni, la periferie fiind limitat de o
membrană subţire – membrana pelucida care este străbătută de o serie de
canalicule, dându-i un aspect poros, prin care pătrund prelungirile celulelor
foliculare ale coroanei radiate. Protoplasma ovulului sau vitelusul are o formă
sferică şi conţine mitocondrii, insule nutritive, picături de grăsime şi granule
albuminoide. Nucleul ovulului are formă sferică şi este aşezat excentric, iar
cromatina este concentrată într-un nucleol. Celulele foliculare ale coroanei
radiate care sunt aşezate direct pe membrana pelucida cresc mult în înălţime şi
iau o formă de măciucă. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu stratul bazal al zonei
granulare. În rest, celulele zonei granulare, cât şi ale discului proliger au o formă
rotundă sau poliedrică. Cavitatea foliculului conţine un lichid abundent, puţin
vâscos şi transparent, care dacă este fixat în diverşi reactivi coagulează. Este
secretat de către celulele foliculare, conţinând şi estrogeni, cu provenienţă din
teaca internă. După membrana lui Slavjanski urmează teaca internă, formată din
celule epiteliale cu numeroase vacuole lipidice în citoplasma lor. Aceste celule au
un rol endocrin, secretând foliculina. Teaca internă este străbătută de numeroase
vase capilare sanguine şi limfatice şi este mai subţire în punctul denumit stigma.
Teaca externă este de natură fibroasă, conţine vase, dar nu are celule
conjunctive de tip granular (fig. 29).
5. Foliculul dehiscent reprezintă faza finală a evoluţiei foliculului matur,
când el proemină la suprafaţa ovarului, membrana lui fiind transparentă, iar
stigma este înconjurată de o zonă de congestie capilară roz-roşietică.
Corpul galben format după dehiscenţa foliculară este acoperit de o
capsulă conjunctivă subţire care trimite în profunzime un schelet conjunctiv.
Parenchimul exterior al glandei este format din cuiburi de celule luteinice, după
care, în profunzime, urmează structura propriu-zisă, formată din celule luteinice
de aproximativ de opt ori mărimea celulelor foliculare. Celulele luteinice, de
formă epiteloidă, conţin materie grasă, colesterol, vitamina C. În centru se
găseşte o cavitate ce nu depăşeşte 0,5-1 cm diametru.
B) Zona medulară – vasculară este aşezată la majoritatea speciilor în
profunzimea ovarului şi este în continuarea stromei conjunctive corticale, având
un ţesut conjunctiv mai lax, bogat în fibre elastice şi o iradiere de fibre musculare
netede. Este bogată în arteriole care au un traiect elicoidal, pentru diminuarea
vitezei de circulaţie a sângelui. Venele, de asemenea au un traiect ondulat,
formând un plex abundent. Arterele ovarului provin din artera spermatică internă
şi din artera utero-ovariană, ramura ovariană. La iapă zona medulară este situată
la exterior, imediat sub albuginee, pe când zona corticală este în mijlocul
ovarului.
2.3.2. Oviductul (salpinx)

Oviductul are următoarea construcţie: mucoasa, cu un epiteliu cilindric


simplu, cu două feluri de celule, unele mari şi înalte cu cilii vibratili şi altele mai
mici, neciliate, cu activitate secretoare. Musculoasa se dispune sub forma unui
strat circular intern, gros şi un strat longitudinal extern. Seroasa sau adventicea
este formată dintr-un strat de ţesut conjunctiv elastic, bogată în vase şi nervi (fig.
27).

2.3.3. Uterul (corpus uteri)

Uterul are mucoasa (endometrul) formată dintr-un epiteliu care, la


majoritatea femelelor este cilindric simplu şi uneori ciliat (iapă). Stratul celular
este aşezat pe o membrană bazală, bine evidenţiată. Pe suprafaţa epiteliului se
găseşte un strat subţire de secreţie. Nucleii celulari au o formă ovală şi sunt
aşezaţi în treimea bazală sau mijlocie a celulei. În perioada de maturare a
foliculului ovarian, o parte din nuclei se apropie de polul apical al celulei şi devin
mai rotunzi, încât epiteliul apare pseudostratificat. Membrana bazală devine mai
puţin delimitată. În celulele de la suprafaţă se pot observa degenerări, consecinţa
unei secreţii holocrine, care începe puţin înainte de ovulaţie. Alte celule au o
culoare deschisă, cu nuclei rotunzi şi tumefiaţi, veziculiformi, celule care sunt
eliminate odată cu secreţia plasmei celulare transformate. În timpul ovulaţiei,
între celulele epiteliale apar numeroase eritrocite.
Propria mucoasei este formată, exceptând stratul cel mai profund, din
ţesut conjunctiv reticular, bogat în celule libere în zona subepitelială (zona
funcţională) şi în jurul glandelor. Celulele libere (leucocitele, limfocitele, celulele
plasmatice) apar izolate în endometrul sănătos, în timp ce mastocitele se găsesc
într-un număr foarte mare. Mastocitele au un rol de dinamică în ţesutul conjunctiv
al propriei care are grosimea cea mai mare în timpul ovulaţiei, datorită edemului
ce apare în spaţiile libere ale scheletului său. În această zonă sunt prezente
numeroase limfocite şi celule migratorii.
Stratul cel mai profund al propriei are o construcţie fibrilară, bogat în vase
sangvine, de la nivelul căruia pleacă despărţituri fibrilare de-a lungul glandelor.
Epiteliul mucoasei se invaginează în propria mucoasei şi dă naştere glandelor
uterine. Acestea sunt monoglande ramificate, tubuloase, cu un diametru mai larg
spre suprafaţă şi mai înguste, mai ondulate şi puternic ramificate spre
profunzimea gâtului uterin unde numărul glandelor scade. Canalele glandulare
au o formă diferită în funcţie de faza ciclului sexual.
Musculoasa (miometrul) este constituită din fibre musculare netede şi este
despărţită prin stratul vascular într-o pătură musculară circulară internă şi alta
longitudinală externă. Musculoasa circulară formează un strat puternic, dens,
continuându-se posterior cu musculatura cervixului, iar cranial cu a oviductului.
Stratul fibrelor longitudinale este conjunctiv, formând o sero-musculoasă. Din
acest strat rezultă prelungiri în ligamentele de susţinere ale organului, cât şi un
sistem de fibre laterale care se încrucişează pe linia mediană şi trece pe partea
opusă. Posterior, stratul fibrelor longitudinale se continuă cu musculatura
vaginului. În ceea ce priveşte dispoziţia straturilor musculare, există câteva
variante în funcţie de specie. Stratul vascular, care se găseşte aşezat între cele
două straturi musculare, este constituit dintr-un ţesut conjunctiv lax, care conţine
arteriole şi venule cu un lumen lărgit, precum şi vase limfatice.
Seroasa (perimetrul) derivă din peritoneul parietal care se detaşează de
pe pereţii cavităţii pelvine şi înveleşte uterul, fiind intim legată de musculatura
longitudinală (fig. 27).

2.3.4. Cervixul (cervix)

Are următoarea construcţie: o mucoasă cu particularităţi în funcţie de


specie, care prezintă un epiteliu prismatic unistratificat, care se comportă în
fazele ciclului sexual analog cu epiteliul uterin, motiv pentru care se vorbeşte de
un ciclu cervical aşa cum există şi un ciclu uterin. Glandele cervicale există doar
la carnasiere şi la capră, la restul femelelor mucusul cervical fiind elaborat de
celulele epiteliale cilindrice ce se găsesc în număr mare la nivelul mucoasei
cervicale. Din aşezarea epitelială, unele din celule sunt împinse mai sus, încât ia
naştere un epiteliu multistratificat, iar celulele detaşate se descompun holocrin.
Mucoasa gâtului uterin, trecând din spaţiul redus al cervixului în spaţiul mărit al
vaginului, realizează în jurul deschiderii vaginului nişte falduri cu aspect diferit, în
funcţie de specie şi care iau denumirea de floare involtă.
Propria mucoasei constă din ţesut celular şi fibrilar care pătrunde şi între
fasciile muşchilor (muşchiul circular). Musculoasa este reprezentată printr-un
strat circular intern care formează un adevărat sfincter şi de un strat longitudinal
extern. Stratul circular este foarte bogat în ţesut conjunctiv, iar fibrele musculare
realizează adevărate reţele suprapuse între care se interpune ţesutul conjunctiv
laminar (Groza I., Muntean M., 2002) (fig. 27).

2.3.5. Vaginul (vagina, colpos)

Are un epiteliu de tip pavimentos stratificat, cu 2-3 rânduri de celule care


se îngroaşă şi a căror celule superficiale suferă cheratinizare în fazele active ale
ciclului sexual. Corionul mucoasei este format dintr-un strat gros de ţesut
conjunctiv lax şi este bogat în fibre elastice (McKenzie şi col., 1999) (fig. 27).

2.3.6. Vestibulul vaginal (vestibulum vaginae)

Are o mucoasă a cărui epiteliu este pavimentos stratificat, o musculoasă


formată din fibre musculare netede, care sunt o continuare a musculaturii
vaginului, dublată la exterior de muşchii constrictori vulvari şi de adventice (Masa
G. şi col., 2001).

2.3.7. Clitorisul (clitoris, cunnus)

Este un organ erectil analog penisului, rudiment al corpului cavernos, este


acoperit de o albuginee şi bogat în terminaţii nervoase (Groza I., Muntean M.,
2002).

2.3.8. Vulva (vulva)


Reprezintă orificiul extern al tractului vaginal. Ca bază anatomică, labiile
(labia vulvae) au muşchi striat cu fibre orientate circular, numit muşchiul
constrictor al vulvei. La exterior fiecare labie vulvară este acoperită cu piele fină,
bogată în glande sebacee şi sudoripare (Tikso I., 2002).
Fig. 21 – Aparatul genital la iapă, vacă, scroafă şi căţea

1. Ovarul; 2. Fossa de ovulaţie (iapă), suprafaţa ovulatorie (la vacă, scroafă, căţea); 3.
Oviductul; 4. Cornul uterin; 5. Cervix; 6. Partea vaginală a cervixului; 7. Vaginul; 8.
Vestibulul vaginal; 9. Glandele vestibulare mari (Bartholini); 10. Glandele vestibulare
mici; 11. Clitorisul; 12. Himenul; 13. Diverticulul suburetral; 14. Inelul inghinal intern (la
căţea); 15. Canalul inghinal (la căţea); 16. Ligamentul larg; 17. Artera spermatică
internă; 18. Artera uterină medie; 19. Artera uterină posterioară; 20. Glanda mamară; 21.
Ganglionii limfatici supramamari; 22. Vezica urinară; 23. Rectul; 24. Simfiza pelvină; 25.
Loja conjunctivă retroperitoneală; 26. Fundul de sac sacro-rectal al peritoneului; 27.
Fundul de sac recto-genital (Douglas)
Fig. 22 – Aparatul genital la vacă
1. Ovarul; 2. Foliculul ovarian; 3. Corpul galben; 4. Oviductul; 5. Pavilionul oviductului; 6.
Bursa ovariană; 7. Cornul uterin; 8. Carunculul; 9. Corpul uterin; 10. Cervixul – floarea
involtă; 11. Vaginul; 12. Canalul Gartner; 13. Meatul urinar; 14. Glanda Bartholini; 15.
Vestibulul vaginal; 16. Glandele vestibulare mici; 17. Clitorisul; 18. Vezica urinară; 19.
Uretra

Fig. 23 – Aparatul genital la iapă


1. Ovarul; 2. Fimbria tubae şi ovaricae; 3. Oviductul; 4. Cornul uterin stâng; 4a. Cornul
uterin drept; 5. Corpul uterin; 6. Porţiunea vaginală a cervixului; 7. Vaginul; 8. Labia
vulvară; 8a. Deschiderea vulvei; 9. Ligam. Suspensor al ovarelor (mezoovarium); 10.
Ligam. Lateral al uterului (mezometrium); 11. Ligam. Teres uteri; 12. Rinichiul drept; 13.
Ureterul stâng; 14. Vezica urinară; 15. Uretra cu muşchiul uretral; 16. Rectul; 17. Anusul;
a. Muşchiul constrictor al vulvei; b. Muşchiul constrictor vestibular; c. Muşchiul
sfincterului anal exterior; d. Muşchiul suspensor al anusului; e. Musculatura longitudinală
a rectului; f. Muşchiul coccigian; g. Artera spermatică internă, ramura ovarică; ramura
uterină (cranială); h. Artera uterină medie; i. Artera ombilicală; j. Osul ilium; k. Osul
pubis; l. Osul ischium
Fig. 24 – Aparatul genital la scroafă Fig. 25 – Aparatul genital la căţea
1. Ovarul stâng plasat în bursa ovariană; 1. Ovarul; 2. Bursa ovariană; 2a. Bursa
2. Oviductul; 3. Orificiul abdominal al ovariană deschisă; 3. Coarnele uterine; 4.
oviductului drept; 4. Cornul uterin; 5. Corpul Corpul uterin deschis; 5. Porţiunea
uterin; 6. Cervixul; 7. Vaginul; 8. Vestibulul vaginală a cervixului; 6. Vaginul; 7.
vaginal; 9. Meatul urinar; 10. Comisura Vestibulul vaginal; 7a. Himenul; 7b.
vulvară superioară secţionată; 11. Clitorisul. Meatul urinar; 7c. Fosa prepuţială; 8. labia
12. Fosa clitoridiană; 13. Comisura vulvară;: 9. vezical urinară; 10. Uretra
inferioară a vulvei; 14, 15. Pliuri ale
mucoasei vaginale; 16. Glandele
vestibulare

Fig. 26 – Aparatul genital la găină


1. Ovarul cu ovisaci aflaţi în diferite stadii de dezvoltare; a. Oviductul; 2. Pavilionul
oviductului (infundibulul); 3. Segmentul glandular (magnum); 4. Segmentul mijlociu
(istmul); 5. Segmentul uterus (cu un ou format); 6. Segmentul terminal (vagina); 7.
Deschiderea oviductului în proctodeumul cloacal; 8. Anusul şi cloaca; 9. Rectul; 10.
Ureterele; 11. Mezosalpinxul
Fig. 27 – Morfologia aparatului genital la vacă
1. Ovar; 2. Oviduct; 3. Uter; 4. Cervix; 5. Vagin;
a. epiteliu de suprafaţă; b. Stroma; c. glanda uterină;
1a. corp galben; 1b. Folicul matur; 1c. Folicul cavitar; 1d. Folicul primar
Fig. 28 – Foliculi în diverse stadii de dezvoltare
A. Folicul primordial (30 μ diametru):1. nucleu; 2. nucleol; 3. celule
foliculare.
B. Folicul primar (40 μ diametru):1. ovocit; 2. celule foliculare;
3. stroma ovariană; 4. membrana bazală.
C. Folicul secundar: 1.membrana pellucida; 2. membrana Slavjanski;
3. granuloasa; 4. teaca internă

Fig. 29 – Structura foliculului matur, de Graaf


1. Ovocitul, 2. Zona pellucida; 3. Coroana radiată; 4. Cumulus ooforus sau
proliger; 5. Stratul granulos; 6. Membrana Kölicker-Slavjanski; 7. Teaca internă;
8. Teaca externă; 9. cavitatea foliculară