SEMIOLOGIE

TEHNICI DE EXAMINARE
LP. 1
04-8./10/2021
 1. Măsuri 1.1 Norme generale de protecție
premergătoare în timpul desfășurării examinării clinice
examinării Examinarea clinică trebuie precedată de stricta asigurare
clinice a măsurilor de igienă și protecție a muncii:

• Folosirea echipamentului de protecție (halat ,șorț, -

bonetă, mănuși, mască chirurgicală etc.) (1)
• Tăierea scurtă și pilirea unghiilor
• Spălarea și dezinfectarea mâinilor
• Instruirea personalului ajutător
• Stabilirea măsurilor speciale de protecție atunci când
este necesar.
EXAMENUL CLINIC
• se desfășoară obligatoriu în prezența proprietarului sau al unei persoane care cunoaște
foarte bine animalul, acesta explicându-i-se rolul pe care îl are în cadrul examinării
(contenția capului animalului);
ÎNAINTE DE EXAMINARE
• se realizează acomodarea animalului cu mediul ambiant și cu personalul medical
veterinar.
LOCUL
• de desfășurare al examenului clinic trebuie să fie curat, suficient de spațios și liniștit,
bine luminat (de preferat prin lumină naturală) și fără pericole potențiale de accidentare
(gropi, ziduri, fiare, lemne etc). Locul examinării poate fi reprezentat de o sală de
examinare sau de un spațiu exterior care să întrunească condițiile sus enumerate. (2)
POZIȚIA
• animalului va fi de regulă patrupodală, iar animale de talie mică vor fi urcată pe o masă;
în cazul celor cu harnașamente acestea vor fi eliberate de ele, exceptând căpăstrul la cal,
lanțul la bovine și zgarda la câini.
Nu trebuie făcută toaleta animalului
• înaintea examenului clinic, deoarece există riscul îndepărtării unor semne de boală.
Dacă totuși se impune, aceasta se va face numai la indicația celui care examinează
animalul (medicul veterinar / tehnician veterinar).
Atribuții medic veterinar
• Examinatorul va stabili modul de abordare și contenție, va alcătui planul examinării
și va alege metodele de examinare. Examinarea animalului se poate relua ori de câte
ori este nevoie, la sugestia examinatorului, utilizând un vocabular adecvat capacității
de înțelegere a interlocutorului, fără a utiliza termeni medicali.
• Pe parcursul examinării clinice, medicul se va afla lângă animal atât timp cât
este necesar pentru culegerea de semne clinice, manifestând răbdare,
siguranță, calm. Se va evita brutalizarea animalului și vor fi urmărite în permanență
reacțiile acestuia.

• EXAMINATORUL RĂSPUNDE PENTRU ACȚIUNILE SALE ȘI ALE

PERSONALULUI AJUTĂTOR PE ÎNTREAGA PERIOADĂ CÂT
DUREAZĂ EXAMINAREA ANIMALULUI !
 1.2 ABORDAREA ANIMALELOR
ABORDAREA
reprezintă apropierea de animal cu scopul de a-l atenționa și obișnui cu prezența
examinatorului în vederea examinării acestuia sau aplicării terapiei. Pentru a realiza corect
abordarea unui animal cu riscuri minime trebuie să se țină seama de unele recomandări:

• Proprietarul sau îngrijitorul se va plasa pe partea opusă examinatorului, ținând animalul

din scurt de căpăstru (4), lanț sau lesă
• Examinatorul va cere informațiii de la îngrijitor sau proprietar, referitoare la caracterul
animalului (dacă lovește, mușcă, împunge, zgârie etc)
• Apropierea de animal se va face perpendicular pe zona de abordare, evitându-se
mijloacele de apărare și atac al animalului (bot, coarne, membre). (5)
• Examinatorul va atenționa animalul asupra intenției sale de a se apropia, dar fără a
gesticula sau a executa mișcări bruște.
 CABALINELE
• se vor aborda în dreptul spetei (pe dreapta sau pe stânga),
iar BOVINELE
• în dreptul spetei (ca la cabaline) sau din spatele animalului,
perpendicular pe baza cozii.
✓ Examinatorul se va apropia de animal (perpendicular pe zona de
abordare) vorbind tot timpul cu acesta și atenționându-l asupra intenției
sale de apropiere. Din imediata vecinătate a animalului, examinatorul va
a) Abordarea realiza o inspecție sumară a zonei greabănului, va lovi zona cu mâna de
lângă animal (privind în permanență capul și urmărind reacțiile
acestuia), după care va rămâne cu mâna pe greabănul sau pe spatele
animalului, păstrând contactul pe toată durata examinării. Aceasta este
animalelor de poziția generală de abordare (6), poziție din care se poate trece la
abordarea regiunilor corporale din apropiere (abordarea regională).
Pentru abordarea regiunilor capului și gâtului–

talie mare • din poziția generală de abordare (din dreptul spetei) examinatorul se
plasează paralel cu animalul, cu mâna de lângă animal pe greabănului
acestuia și cu privirea spre capul animalul; apoi cu mâna opusă lovește
ușor latura gâtului din aproape în aproape, avansând spre capul
animalului până la căpăstru, prinzându-l de obrăzar.

Pentru abordarea regiunii toraco-abdominale

- din poziția de abordare privind cranial, examinatorul atenționează
proprietarul sau îngrijitorul să țină bine animalul de căpăstru, după care
schimbă mâna de pe greabăn și se întoarce privind spre trenul posterior al
animalului; apoi cu mâna opusă lovește ușor latura toracelui și
abdomenului, avansând spre trenul posterior.
 ÎN CAZUL ABORDĂRII DINAPOI LA BOVINE –
• examinatorul se apropie de animal perpendicular pe
baza cozii, se oprește, face o sumară inspecție a zonei,
după care lovește ușor cu ambele palme bilateral și
concomitent regiunea crupo-fesieră. Dacă se lovește
cu o singură palmă, există riscul ca animalul să își
modifice poziția, deplasându-se lateral.

ANIMALELE DE TALIE MIJLOCIE (PORC,

b) Abordarea OAIE, CAPRĂ)
• se abordează dinapoi, prinzând animalul de coadă
animalelor de talie sau de un membru posterior, deasupra jaretului,
realizând imediat și contenția.
mijlocie și mică • La animalele de talie mică (canide,felide, animale
de blană și de laborator), abordarea se realizează
odată cu contenționarea directă.
• Tineretul se abordează în apropierea mamelor
pentru a le asigura liniștea.
 1.3 CONTENȚIA CLINICĂ A ANIMALELOR
Contenția
presupune limitarea mișcărilor animalului, precum și a mijloacelor acestuia de atac. În acest mod se asigură atât protecția
examinatorului, cât și a animalului examinat. Contenția poate fi:
➢ clinică
➢ chirurgicală
Contenția clinică la rândul său poate fi:
➢ Manuală (monomanuală sau bimanuală)
➢ Instrumentală

CONTENȚIA CABALINELOR
a) Contenția manuală a capului
CONTENȚIA MONOMANUALĂ
- (contenția de pana căpăstrului sau contenția de prezentare): din poziția de abordare în dreptul spetei, cu mâna de lângă animal pe
greabănul acestuia și cu privirea orientată spre capul animalului, examinatorul lovește ușor cu mâna opusă/liberă laturile gâtului
avansând până la căpăstru, prinzându-l de obrăzar; apoi, cu mâna care era pe greabăn prinde pana căpăstrului, ridicând ușor
capul animalului, în timp ce mâna de pe obrăzar este lăsată liberă;
CONTENȚIA BIMANUALĂ:
- din poziția de prezentare se poate realiza contenția bimanuală – de pana căpăstrului și de obrăzar , de pana căpăstrului și de o
ureche – sau contenția bimanuală și bilaterală ( de către două persoane).
 b) CONTENȚIA INSTRUMENTALĂ A CAPULUI (CU IAVAȘAUA)
Metoda necesită folosirea iavașalei simple (un baston de lemn de 50-70 cm lungime,
prevăzut la unul din capete cu laț de frânghie) sau a iavașalei metalice (două brațe metalice
articulate la un capăt).
Contenția cu iavașaua simplă (clasică, din lemn):
- iavașaua se pune cu bastonul sub brațul de pe partea pe care se face abordarea, iar
degetele se trec prin inelul iavașalei . Păstrând iavașaua în această poziție, se abordează
animalul perpendicular pe spată, cu privirea spre capul acestuia. Din poziția de abordare,
cu mâna de lângă animal pe greabăn, examinatorul lovește ușor greabănul și latura gâtului
avansând spre căpăstru până la obrăzar. Trage de căpăstru capul animalului spre el, apoi
cu mâna opusă, ale cărei degete sunt trecute prin inelul iavașalei, prinde buza superioară
sau urechea. Mâna care era pe obrăzar eliberează căpăstrul, aranjează inelul iavașalei pe
buză sau ureche, apucă bastonul iavașalei și începe răsucirea lui până când inelul este bine
fixat. Apoi mâna care ținea buza sau urechea preia bastonul iavașalei, iar mâna care a
răsucit bastonul prinde căpăstrul de obrăzar.
Contenția cu iavașaua metalică
– examinatorul realizează abordarea animalului având iavașaua pe antebrațul mâinii de pe
partea pe care face abordarea. Iavașaua se fixează la buza superioară, prinzând buza între
capetele libere ale iavașalei.
- De reținut – Iavașaua se strânge atât cât este necesar pentru a realiza contenția, fără a
zdrobi țesuturile. Nu se ține mai mult de 30 de minute, iar după îndepărtarea ei se masează
zona pentru reactivarea circulației locale.
 C) CONTENȚIA PRIN RIDICAREA DIN SPRIJIN A UNUI
MEMBRU ANTERIOR
• Examinatorul plasat în poziția de abordare privind
spre înapoi, bate ușor cu mâna de lângă animal fața
posterioară a membrului, până ajunge la nivelul buletului.
Când animalul tinde să ridice membrul din sprijin, se prinde
cu ambele mâini regiunea chișiței (ca o brățară) ridicând
mult piciorul și ținându-l suspendat, fără a-l sprijini pe
genunchiul examinatorului (13).
D) CONTENȚIA SE MAI POATE REALIZA PRIN:
• introducerea animalelor în travaliu (un cadru
metalic prin care se limitează mișcările animalelor),
folosirea unor medicamente sau utilizând diferite
frânghii (in cazul intervențiilor chirurgicale) pentru trântirea
animalelor în decubit.
 • Examinatorul abordează animalul
CONTENȚIA perpendicular pe zona spetei (pe stânga sau pe dreapta), privind spre capul animalului,
BOVINELOR punând mâna de lângă animal pe greabăn, pe lanț sau pe gâtar, iar cu cealaltă mână prinde
cornul de pe partea pe care se găsește. În tot acest timp proprietarul sau îngrijitorul se
A) CONTENȚIA CAPULUI
găsește pe partea opusă examinatorului, ținând animalul de lanț și de cornul de pe partea
respectivă.
Din poziția anterioară (contenția de lanț și corn) se poate face o contenție mai sigură,
contenția de ambele coarne.
• Pentru aceasta, examinatorul prinde cu ambele mâini coarnele (de la vârf), sprijinindu-
se cu regiunea lombară de umărul animalului, lărgindu-și totodată și baza de susținere a
membrelor.
Se poate merge mai departe la contenția de septumul nazal.
• Din poziția anterioară, mâna de lângă animal eliberează cornul de pe partea opusă și prin
scărpinare este trecută printre coarne până la nivelul botului, prinzând ușor septumul
nazal și ridicând capul animalului. Cornul lăsat liber este preluat de proprietar sau ajutor
care se găsește pe partea opusă examinatorului. După ce examinatorul a prins septumul
nazal, trece în fața animalului și schimbă mâna cu care se face fixarea septumului nazal,
pentru a avea o poziție mai comodă. Pentru a evita lezionarea mucoasei nazale, cel care
face contenția trebuie să aibă unghiile tăiate scurt și pilite.
Contenția de septumul nazal prin aplicarea mucarniței a sau a cleștelui de încercat copita.
• După ce s-a realizat contenția animalului de septumul nazal cu mâna, se introduc brațele
mucarniței, alternativ, în nări. Ulterior, brațele sunt apropiate (fără a leziona septumul
nazal), prin ridicarea cursorului atât cât este necesar. La taurii de reproducție prevăzuți
cu belciug în nări, contenția se realizează prin fixarea belciugului cu un baston cu cârlig
(14).
 CONTENȚIA Din poziția de abordare dinapoia animalului se poate realiza contenția membrelor
posterioare:
BOVINELOR
B) CONTENȚIA PRIN Imobilizarea unui membru pelvin cu ajutorul unei frânghii
IMOBILIZAREA MEMBRELOR o se face un laț deasupra jaretului și se trage înapoi de capătul liber al frânghiei;
POSTERIOARE
Legarea în opt a membrelor posterioare –
o din poziția anterioară se continuă tehnica trecând capătul liber al frânghiei în sens
antero-lateral și cranio-caudal, înconjurând cel de-al doilea membru și realizând
legătura în opt a membrelor; capătul liber al frânghiei se trece peste mijlocul
legăturii și se trage înapoi;
Contenția unui membru posterior cu ajutorul parului
o examinatorul se va apropia de animal, cu grijă, fără a-l speria cu prezența parului,
plasându-se lateral în dreptul trenului posterior. În cazul în care se dorește contenția
membrului de aceeași parte pe care se află examinatorul, aceasta stă lateral în
dreptul membrului respectiv privind cranial și introduce parul pe la fața anterioară a
articulației jaretului membrului de lângă el, sprijinind capătul parului pe coarda
jaretului membrului opus, congener, ridicând membrul din sprijin. Dacă se dorește
contenționarea membrului din partea opusă, examinatorul privește spre înapoi,
sprijină parul pe coarda jaretului membrului de lângă el și introduce parul printre
membre, la față anterioară a jaretului membrului de pe partea opusă.
C) CONTENȚIA BOVINELOR PRIN INTRODUCEREA ÎN TRAVALIU - se realizează similar
cabalinelor.
 CONTENȚIA LA
OVINE ȘI CAPRINE
CONTENȚIA Suinele se pot contenționa folosind următoarele procedee:
LA SUINE ✓ scărpinarea animalului pe regiunea flancului, pe fața
ventrală a abdomenului sau la baza urechilor;
✓ prinderea animalului de urechi sau de coadă;
✓ fixarea unui laț peste maxilar - lațul se trece peste rât,
fixându-se înapoia caninilor;
✓ fixarea unui laț la nivelul jaretului;
✓ Trântirea animalului în decubit lateral (similar contenției
rumegătoarelor mici);
✓ introducerea animalului într-o boxă îngustă pentru
limitarea mișcărilor.
 CONTENȚIA LA CÂINE
Indiferent de comportamentul animalului și asigurarea pe care o
dă proprietarul despre caracterul acestuia, examinatorul trebuie să
recurgă la măsuri de contenție. Contenția câinilor se face pe masă sau în
brațele proprietarului și se poate realiza astfel:
• Contenția monomanuală a capului prin fixarea pielii din regiunea
cefei.
• Contenția bimanuală a capului prin fixarea pielii din regiunea cefei cu
mâna de lângă animal și cu cealaltă se prinde botul.
• Legarea botului cu o fașă de tifon- se aplică un laț pe botul animalului,
iar capetele feșei se încrucișează sub mandibulă după care se leagă la
ceafă, după urechi.
• Aplicarea botniței (din metal, piele sau pânză) – în special la câinii
agresivi.
• Fixarea gâtului cu ajutorul unui clește cu brațe lungi.
 CONTENȚIA LA
PISICĂ
La pisică se pot aplica următoarele proceduri de contenție:
• prinderea capului între mâini de către proprietar;
• imobilizarea prin prinderea de pielea din zona cefei;
• legarea botului - se realizează similar contenției câinilor, numai că la pisică
(deoarece are botul scurt) după înnodarea capetelor libere ale feșei la ceafă,
unul dintre capete (cel mai lung) se trece printre urechi peste frunte, se
introduce pe sub lațul de pe bot și se reîntoarce printre urechi la ceafă, unde
se leagă de celălalt capăt, realizând astfel un căpăstru;
• aplicarea botniței;
• înfășurarea animalului într-o bucată de material textil;
• introducerea animalului cu capul într-o cutie de castrat sau într-o cizmă.
CONTENȚIA LA ANIMALELE DE BLANĂ
a) La iepure
• prinderea de pielea din zona cefei și suspendarea acestuia.
• prinderea pielii din zona cefei și din zona lombară, urmată de
imobilizarea animalului prin apăsarea lui pe masă.
b)La nutrie
• suspendarea animalului de coadă.
• contenția bimanuală cu o mână de pielea cefei și cu cealaltă de
coadă.
• fixarea capului cu ajutorul unui clește special.
c) La nurcă
• legarea botului ca la câine.
• imobilizarea capului cu un clește cu brațe lungi care se aplică pe gât.
• introducerea animalului în cuști cu pereți mobili și limitarea
mișcărilor animalului.
• folosirea tranchilizantelor.
 Contenția animalelor din
rezervațiile naturale și din
grădinile zoologie

• Speciile de animale agresive (leu,

tigru, lup) aflate în astfel de
situații se contenționează după
tranchilizare (prin împușcare) sau
sunt introduse în cuști cu pereți
mobili, limitând mișcările
acestora. Pentru celelalte specii,
se procedează asemănător
animalelor domestice.
Contenția
animalelor de
laborator
 Contenția la păsări
• Păsările se pot contenționa
bimanual, cu o mână de baza
aripilor și cu cealaltă de picioare,
fixând mâna deasupra jaretelor.
Păsările mici se pot contenționa
monomanual, ținând regiunea
pieptului în palmă și picioarele
fixate între degete.
• Întotdeauna trebuie evitată
apropierea apropierea ciocului
păsărilor de fața examinatorului,
existând posibilitatea ca acestea să
lovească cu ciocul.
 Contenția altor specii de interes
economic
1. Pești
- Se pot contenționa prinzându-i cu o bucată de pânză curată
sau prin introducerea degetelor (mare și arătător) sub
opercule, fără a leziona branhiile.
2. Albine
-Se pot examina pe fagure fără să fie contenționate
-Se pot prinde de aripi sau de torace cu o pensă
3. Viermi de mătase
-se examinează pe frunzar
 METODELE
GENERALE DE
EXAMINARE CLINICĂ
I – INSPECȚIA,
PALPAȚIA, PERCUȚIA
LP 2
11-15/10/2021
• Tehnica examinării clinice a animalelor
presupune cunoașterea, însușirea și aplicarea
metodelor generale și speciale de examinare,
respectarea planului examinării clinice a
animalelor și completarea foii de observație
clinică.
Metodele de examinare clinică se grupează în:

• METODE GENERALE (OBLIGATORII);

• METODE SPECIALE
(COMPLEMENTARE)

METODE GENERALE (OBLIGATORII) DE

EXAMINARE
• Acestea sunt metode care se folosesc
OBLIGATORIU în toate examinările clinice
ale animalelor, utilizându-se într-o anumită
ordine
❑ inspecție, palpație, percuție, ascultație,
aprecierea temperaturii corporale –
schimbarea acestei ordini/omiterea se face de
către examinator în mod justificat și numai
după ce s-a realizat inspecția.
 INSPECȚIA SAU
OBSERVAȚIA
• Inspecția este prima metodă generală de examinare care constă în
✓ culegerea semnelor de boală în special cu ajutorul văzului și în
mai mică măsură utilizând celelalte simțuri (auz și miros).
• Inspecția se face în condiții adecvate
✓numai la lumina naturală, observând timp îndelungat, simetric și
comparativ fiecare regiune corporală precum și ansamblul
animalului atât în libertate, cât și în condiții impuse de
examinator.
Tehnica de lucru
Inspecția se realizează obligatoriu în două etape:
❑ în prima etapă se face o INSPECȚIE DE LA DISTANȚĂ (din
depărtare) care se continuă și se completează cu
❑INSPECȚIA DIN APROPIERE (din poziția de abordare).
 • Constă în urmărirea animalului de la o distanță convenabilă
examinatorului
✓ (3-4 m în cazul animalelor de talie mare și 1-2 m pentru cele de talie
mică), animalul observându-se atât în stațiune, cât și în deplasare.
• Pentru cabaline este obligatorie
✓examinarea la pas, trap, galop, atât pe teren moale, cât și pe
a)INSPECȚIA teren dur.
DE LA Pentru a surprinde și aprecia corect datele clinice,
examinatorul va înconjura animalul o dată sau de mai multe
DISTANȚĂ ori, având ca obiective:
✓ Identificarea sau identitatea animalului (specie, rasă, vârstă, sex,
culoare etc).
✓ Comportamentul animalului (lovește, mușcă, împunge etc).
✓ Habitusul sau starea generală prezentă (conformația, constituția,
starea de întreținere, faciesul, temperamentul, atitudinile).
✓ Semnele de boală (localizarea anatomică, descriere, caracteristici,
condițiile în care se manifestă). (1)
 ✓Se realizează din poziția de abordare folosind mâna
liberă doar când este cazul, respectiv pentru
degajarea unor regiuni (regiunea cervicală de părul
B) INSPECȚIA din coamă la cabaline, pielea pliată la unele rase de
DIN câini, lână la oi etc). În această etapă se realizează o
examinare mai atenta a regiunilor (cap, gât, torace,
APROPIERE abdomen, membre), urmărindu-se două obiective:
• Clarificarea și completarea semnelor descoperite
în prima etapă a inspecției;
• Culegerea de semne noi care nu au fost
descoperite la inspecția de la distanță.
În general, când inspecția se face cu ochiul liber se
numește inspecție directă (2)(folosită pentru
examinarea exteriorului animalului), iar când se face cu
ajutorul unor instrumente (endoscoape) se numește
inspecție mediată (folosită pentru examinarea unor
cavități). (2a)
 Palpatia este a doua metodă generală de examinare clinică a animalelor
și constă -
✓în perceperea tactilă a semnelor clinice, sesizabile la ușoară atingere
sau la apăsarea profundă a regiunilor examinate.

OBIECTIVELE urmărite în cadrul palpație se referă

Palpația ✓la sensibilitate (tactilă, termică, dureroasă), umiditate, temperatură,
mobilitate, poziție, formă, dimensiune, integritate și consistența
zonelor examinate, precum și senzații tactile speciale (crepitații,
fremismente).
Pentru obținerea unor rezultate concludente, palpația trebuie
făcută atent, cu răbdare, sistematic și comparativ, de la simpla
atingere până la apăsarea penetrantă.
Tehnica de lucru
Examinatorul va face palpația din poziția de abordare (privind
cranial sau caudal), menținând permanent contactul cu animalul prin
plasarea mâinii de lângă animal pe greabănul sau pe spatele acestuia.
Întotdeauna palpația se execută în două etape -
✓la început superficial - prin ușoara atingere cu mâna, apoi profund -
prin apăsarea progresivă a regiunilor examinate.
În raport cu elementele folosite se poate face următoarea
clasificare:
• PALPAȚIE EXTERNĂ - pe suprafața corporală;
• PALPAȚIE INTERNĂ - în cavități care comunică cu
exteriorul;
• PALPAȚIE MANUALĂ (DIRECTĂ, IMEDIATĂ) - cu
vârful degetelor, cu pulpa degetelor, cu palma ori cu pumnul;
• PALPATIE INSTRUMENTALĂ (INDIRECTĂ,
MEDIATĂ) - cu diferite instrumente (pense, clește, sonde,
etc.).
a) PALPAȚIA SUPERFICIALĂ se face cu pulpa
degetelor sau cu palma (fața dorsală, fața palmară sau marginea
cubitală) prin simpla atingere din loc în loc sau prin alunecarea
palmei pe regiunea ce se examinează, realizându-se o palpație
monomanuală la animalele de talie mare și o palpație
manomanuală sau bimanuală la cele de talie mică.
Se urmărește sensibilitatea cutanată, umiditatea pielii,
denivelările cutanate, temperatura regiunilor corporale
precum și senzații tactile speciale. (3)
 b) PALPAȚIA PROFUNDĂ se face cu vârful
degetelor, cu palma, cu podul palmei, cu pumnul
sau cu diferite instrumente, apăsând din ce în ce
mai tare, urmărind culegerea de date referitoare la
forma, sensibilitatea, consistența structurilor
examinate. (4)
• Palpația profundă se execută prin alunecare sau
prin apăsări din loc în loc. Această apăsare poate fi
continuă (susținută) sau prin împingeri repetate
(șocuri) cu vârful degetelor (balotare) ori cu toată
palma (sucusiuni).
• Când palpația profundă vizează examinarea
organelor interne la animalele de talie mică și se
realizează cu intensitate foarte mare se numește
PALPAȚIE PENETRANTĂ.
• OBIECTIVELE urmărite la palparea profundă
penetrantă sunt:
• Aprecierea sensibilității dureroase;
• Caracterul consistenței;
• Forma, poziția, dimensiunile organelor interne;
• Decelarea senzațiilor tactile speciale
(fremismente, crepitații).
 PERCUȚIA
PERCUTIA este cea de-a treia metodă generală de examinare
clinică, ce constă în ciocănirea (lovirea, percutarea) suprafeței corporale
a unui animal cu scopul de a produce vibrarea țesuturilor subiacente și
apariția unor SUNETE care, pe baza calităților lor, ne permit să apreciem
starea fizică a zonei examinate.
În urma efectuării percuției se apreciază SONUL DE
PERCUȚIE, iar pe baza calităților sonului de percuție se stabilește
aria de percuție - percuție topografică.
În funcție de structura și starea fizică a zonelor percutate, sunetul
de percuție se poate clasifica astfel:
➢ SON MAT - obținut pe zone musculare fără aer;
➢ SONUL SONOR - obținut pe zone care conțin aer;
➢ SONUL SUBMAT - intermediar între sonul mat și cel sonor;
➢ SONUL HIPERSONOR - obținut pe zone cu aer în cantitate mare și
sub presiune;
➢ SONUL DE MATITATE ABSOLUTĂ SAU HIDRICĂ- obținut în
zone cu colecții lichide;
➢ SONUL CU REZONANȚĂ PARTICULARĂ
(ex. son de oală spartă, son metalic).
 PERCUȚIA se execută în spații liniștite, pentru o audiție corespunzătoare a
TEHNICA DE sonurilor de percuție, animalul fiind în poziție patrupodală, în acest fel
păstrându-se raporturile normale între diferitele organe interne.
LUCRU Examinatorul va realiza percuția cu multă răbdare, sistematic, pe fiecare
zonă în parte, simetric și comparativ.
În funcție de tehnica de execuție, metodele de percuție se împart în
două categorii:
➢ metode de percuție directă și
➢ metode de percuție indirectă.
a) PERCUȚIA DIRECTĂ -
constă în lovirea (purcutarea) directă a suprafeței de examinat, fie cu mâna,
fie cu un instrument. Această metodă se aplică pe zonele cu suport dur
(osos) și se poate executa cu: vârful degetului mijlociu flexat din prima
articulație interfalangiană, vârful degetelor 2-3-4, alăturate și flexate din
prima articulație interfalangiană, latura cubitală a mâinii strânsă pumn,
ciocănelul de percuție.
• În cazul animalelor de talie mare,
examinatorul se găsește în poziție de abordare, privind cranial sau caudal,
cu mâna de lângă animal pe greabănul sau pe spatele acestuia, iar percuția o
realizează cu mâna opusă. (5)
Când se examinează animalele de talie mijlocie și mică, examinatorul
poate executa percuția în două moduri:
• Plasat înapoia animalului (care se găsește urcat pe o masă de examinare)
privind cranial, realizând percuția pe o parte și apoi pe partea
opusă;
• Lateral de animal, perpendicular pe linia sagitală, realizând percuția
peste animal, pe partea opusă, începând de jos în sus, apoi
examinatorul schimbă poziția trecând pe partea opusă.
B) PERCUȚIA INDIRECTĂ - constă în folosirea unui
element mediator între suprafața percutată și percutor.
În cazul percuției indirecte, examinatorul se găsește plasat
în poziția laterală față de animal, privind perpendicular pe
zona de examinat. Percuția indirectă se execută în trei
feluri:
✓percuția digito-digitală,
✓percuția cu ciocănelul și plăcuța plesimetrică și
✓ percuția combinată, aplicând-se pe țesuturile moi.
• PERCUȚIA DIGITO-DIGITALĂ se realizează folosind
ca instrumente de percuție degetele examinatorului.
• Degetul mijlociu de la o mână este aplicat pe suprafața ce
urmează a fi percutată, iar cu degetul mijlociu de la mâna
opusă flexat din prima articulație interfalangiană se
realizează percuția prin lovirea degetului aflat pe
suprafața de percuție. Lovirea se realizează prin mișcări
din articulația radio-carpo-metacarpiană a mâinii.
• PERCUȚIA CU
CIOCĂNELUL ȘI PLĂCUȚA
PLESIMETRICĂ –
• examinatorul așază plăcuța
plesimetrică pe suprafața de
percutat, fixând-o între police și
arătător. Cu ciocănelul de
percuție, aflat în mâna opusă,
lovește suprafața plăcuței de
percuție prin mișcări din
articulația radio-carpo-
metacarpiană.
• Se mai poate realiza percuția
indirectă, combinând cele două
metode, adică se poate percuta
cu degetul pe plăcuța
plesimetrică sau cu ciocănelul
pe deget.
 II – ASCULTAȚIA,
APRECIEREA TEMPERATURII
METODELE DE
CORPORALE,
EXAMINARE CLINICĂ
METODE COMPLEMENTARE
LP 3
18-22/10/2021
 ASCULTATIA este a patra metodă generală de examinare
care constă în recepționarea auditivă, din imediata apropiere a
animalulu, a zgomotelor fiziologice sau patologice care se produc în
interiorul organismului.
Tehnica de lucru
• Ascultația este o metodă pretențioasă, care impune asigurarea unor
Ascultația condiții speciale: spațiile în care se face trebuie să fie închise,
liniștite, animalele să fie contenționate în așa fel încât să se evite
orice pericol pentru examinator, dar să nu se provoace disconfort
animalului; în timpul ascultației, animalele să nu fie adăpate sau
furajate. Ascultația trebuie să se realizeze cu multă atenție, răbdare,
sistematic și comparativ. Ascultația se poate executa direct sau
indirect.
a)ASCULTATIA DIRECTĂ se realizează aplicând
pavilionul urechii pe suprafața corpului, după ce, din motive igienice,
pe suprafața ce urmează a fi examinată s-a aplicat câmpul de
ascultație (o bucată de pânză curată de formă dreptunghiulară sau
pătrată).
• În cazul animalelor de talie mare, examinatorul se va găsi în poziție
de abordare privind cranial sau caudal. Se așază câmpul de
ascultație pe zona ce urmează a fi examinată, fixându-l cu mâna de
lângă animal, iar mâna cealaltă este folosită pentru dirijarea
câmpului de ascultație sau se sprijină pe genunchiul
examinatorului. Examinatorul aplică urechea pe suprafața de
examinat, apăsând bine capul. (6)
În ceea ce privește ascultația directă a
animalelor de talie mică, examinatorul se va
plasa înapoia animalului, care se găsește pe o
masă de examinare. Se va realiza ascultatia
mai întâi pe o parte, apoi pe partea opusă.
Avantajul metodei constă în faptul că oferă
cele mai bune rezultate deoarece se
recepționează zgomotele așa cum iau ele
naștere, fără a fi denaturate. Dezavantajul
constă în faptul că tehnica este obositoare și
uneori incomodă.

b) ASCULTAȚIA ÎNDIRECTĂ- se
realizează cu stetoscopul. Examinatorul se va
plasa la fel ca în cazul ascultației directe, cu
mâna de lângă animal se sprijină pe spatele
acestuia, iar cu cealaltă plimbă pâlnia
stetoscopului din loc în loc, pe suprafața de
examinat. Se va avea grijă să nu se frece
sistemul tubular al stetoscopului de halat sau
de suprafața corporală a animalului, pentru a
nu se produce zgomote parazite. (7) La
animalele cu părul lung (oaie), se va da părul
la o parte și se aplică pâlnia stetoscopului pe
piele.
 • Aprecierea temperaturii corporale este
a cincea metodă generală de
Aprecierea temperaturii examinare care constă în verificarea
subiectivă sau obiectivă a căldurii
corporale corporale a animalului.
În cazul când se suspectază unele boli
infecțioase, această metodă de
examinare este folosită ca metodă de
triere și se aplică după inspecție,
devansând celelalte metode generale de
examinare.
Aprecierea temperaturii corporale se
realizează în două feluri: subiectiv si
obiectiv.
APRECIEREA SUBIECTIVĂ a
temperaturii corporale se realizează
indirect (pe baza unor date anamnetice
sau unor semne clinice decelabile prin
inspecție și ascultație) sau direct (prin
palparea unor regiuni corporale).
TEHNICA DE LUCRU – PENTRU APRECIEREA INDIRECTĂ A TEMPERATURII CORPORALE
• Prin INSPECȚIE se pot culege semne care pot fi urmarea modificării temperaturii corporale, cum ar fi:
stările de inhibiție corticală sau chiar excitație corticală, uscarea botului și a mucoaselor aparente,
horipilația, frisonul, hiperhidroza generalizată etc.
• Prin ASCULTAȚIE se pot recepționa modificări ale frecvenței, ritmului și amplitudinii mișcărilor
respiratorii și zgomotelor cardiace, ca urmare a modificării temperaturii corporale generale.
• Prin PALPAȚIE se poate aprecia atât temperatura locală, cât și cea generală a corpului. Temperatura
locală (zonală, regională) se apreciază cu fața dorsală a palmei, comparând temperatura zonelor
examinate cu a celor din jur.
Pentru aprecierea temperaturii generale, se palpează anumite regiuni corporale:
➢ LA CABALINE: pavilioanele și baza urechilor, laturile gâtului și toracelui, zona axilară; (8)
➢ LA BOVINE: botul, baza coarnelor, urechile, laturile gâtului, zona axilară;
➢ LA OVINE ȘI CAPRINE: zona axilară, fața internă a coapselor, laturile toracelui;
➢ LA SUINE: baza urechilor, zona axilară, zona abdominală ventrală, fața internă a coapselor;
➢ LA CANIDE ȘI FELIDE: botul, zona axilară, fața internă a coapselor;
➢ LA PĂSĂRI: creasta, gâtul și picioarele.
APRECIEREA OBIECTIVĂ a temperaturii corporale
(termometria) se realizează cu ajutorul termometrelor. Obiectiv,
temperatura corporală generală se măsoară la nivelul zonelor de
elecție, cavitățile fiziologice care comunică cu exteriorul (rect,
vagin), pliul obrajilor, zona axilară. Pentru a realiza o
termometrie corectă trebuie să se respecte anumite condiții:
▪ Termometria se face la 30 de minute după furajare, adăpare,

efort sau defecare, în cazul termometriei rectale;

▪ Locul de elecție să nu prezinte modificări (inflamații, paralizii,

tumori), să nu se fi efectuat explorări sau spălături zonale;

▪ Se va realiza la aceeași oră și în aceleași condiții.

TEHNICA DE LUCRU
Înainte de utilizarea termometrului, se verifică înălțimea coloanei
de mercur din tubul capilar care trebuie să fie sub 35 de grade
Celsius, apoi se dezinfectează cu un tampon de vată îmbibat în
alcool sanitar și se lubrifiază cu vaselină în cazul termometriei
rectale și vaginale.
 • Animalul trebuie contenționat de căpăstru și
prin ridicarea unui membru anterior din
sprijin. Examinatorul face abordarea pe
partea opusă proprietarului sau îngrijitorului.
Ajuns în poziția de abordare privind cranial,
examinatorul atenționează proprietarul să țină
bine de căpăstru capul, apoi se întoarce,
privind caudal spre trenul posterior al
animalului, având mâna de lângă animal pe
greabănul acestuia.Apoi, din aproape în
aproape, înaintează cu mâna de pe greabăn
spre baza cozii animalului, prinzând în palmă
coada.Împinge coada lateral, spre partea
opusă, descoperind regiunea anală și face
inspecția zonei. Dacă nu se observă
modificări ale zonei anale, se introduce încet,
prin înșurubare, rezervorul termometrului
prin anus în rect, aproximativ jumătate din
lungimea sa.Termometrul se menține în rect
atât timp cât este indicat pe el din fabrică sau
minimum cinci minute. În tot acest timp
termometrul este ținut cu mâna de către
examinator. După ce a trecut timpul necesar
se retrage termometrul, examinatorul dă
drumul la coadă și se depărtează de animal,
TERMOMETRIA RECTALĂ după care examinează termometrul (semnul
termometrului), îl curăță cu un tampon de
vată și citește valoarea la care a ajuns
LA CABALINE înălțimea coloanei de mercur. Valoarea
obținută se compară cu valorile normale
cunoscute. (9)
 • La bovine, pregătirea
termometrului se face ca la
TERMOMETRIA RECTALĂ cabaline. Examinatorul abordează
animalul dinapoi, perpendicular pe
LA BOVINE baza cozii. Cu o mână ține coada
într-o parte, iar cu cealaltă
manipulează termometrul,
introducându-l în rect . Animalul va
fi contenționat de coarne sau de
septumul nazal.
• La animalele de talie mijlocie și
mică, animalul va fi urcat pe o masă
de examinare. Examinatorul se
plasează fie lateral privind caudal,
fie înapoia animalului privind
cranial, după care introduce
termometrul în rect.
• La păsări, termometria se face în
cloacă sau axilar.
 TERMOMETRIA LA NIVELUL
PLIULUI OBRAJILOR
• Uneori rectul nu poate fi utilizat ca loc de elecție pentru
termometrie, drept pentru care se recurge la aprecierea
temperaturii corporale la nivel axilar, vaginal sau în pliul
mucoasei obrajilor. Valorile obținute vor fi corectate prin
adăugarea unui coeficient de corecție.
• în cazul în care nu se poate realiza termometria rectală, se
poate recurge la aprecierea temperaturii corporale la nivelul
pliului obrajilor. Examinatorul va fi plasat lateral, în poziție de
abordare, privind cranial. Cu mâna de lângă animal va face un
pliu al buccelor, aproape de comisură, iar cu cealaltă mână
introduce termometrul în pliul format. La valoarea obținută se
va adăuga un coeficient de corecție, întrucât temperatura din
cavitatea bucală este mai mică decât temperatura rectală a
aceluiași animal. (10)
TERMOMETRIA AXILARĂ
• Examinatorul se plasează lateral, în poziție
de abordare privind cranial, introducând
termometrul între torace și fața internă a
brațului, lipind bine rezervorul
termometrului de piele. La valoarea
obținută se va adăuga un coeficient de
corecție.
TERMOMETRIA VAGINALĂ
• Se face din aceeași poziție ca și pentru
termometria rectală, iar la valoarea
obținută se adaugă un coeficient de
corecție.

Temperatura fiziologică se încadrează între

două limite (una superioară și alta inferioară)
în funcție de specie, vârstă, sex, stare
fiziologică temperament etc. (11)
 METODE SPECIALE DE
EXAMINARE
Metodele speciale sau complementare sunt acele investigații care
completează metodele generale de examinare și se grupează în
metode fizice, biochimice și biologice.
METODE FIZICE: măsurătorile (metrice, de greutate, de
densitate), tehnicile de laborator (determinarea vâscozității, punctul
crioscopic, VSH-ul, fotometria, spectrometria, examenul
microscopic), endoscopiile, sondajele, cateterismul, puncțiile
(centezele), raclajul, biopsia, electrografiile (EEG, EKG), electroforeza,
ecografierea, examenul radiologic, rezonanța magnetică nucleară
etc.
METODE BIOCHIMICE: metode calitative (semnalează
prezența sau absența unei componente biochimice normale sau
patologice în proba analizată) și metode cantitative (măsurarea
cantitativă a componentelor normale sau anormale din proba
analizată). În această grupă se încadrează determinările biochimice
ale conținutului ruminal, conținutului gastric, materiilor fecale,
sângelui, LCR-ului, urinei.
METODELE BIOLOGICE: examenul bacteriologic, examenul
serologic, examenul virusologic, examenul parazitologic, examenul
anatomopatologic, bioproba.
 FOAIA DE
OBSERVAȚIE
CLINICĂ

LP 4
25-29/10/2021
Este un document în care se înscriu datele referitoare la
animalul examinat. Se va completa pentru fiecare animal
examinat în parte.
FOAIA DE OBSERVAȚIE CLINICĂ cuprinde
• A.FOAIA SEMNALETICĂ;
• B.FOAIA CLINICĂ;
Se întocmește de către medicul veterinar pe parcursul
examinării animalului, urmărind un plan de examinare bine
stabilit. Se vor parcurge următoarele etape:

A. FOAIA SEMNALETICĂ

1. IDENTIFICAREA ANIMALULUI - se culeg date referitoare la specia,

rasa, sexul, vârsta, talia, greutatea, serviciul animalului, culoarea,
semne particulare, nume, numărul matricol, numele și adresa
proprietarului.
 SPECIA

ECVINE, BOVINE, OVINE, CAPRINE, SUINE, CANIDE,

FELIDE, GALINACEE, PSITACINE ETC
RASA
VÂRSTA
Sexul aniamalului
TALIA ANIMALULUI
Greutatea
Serviciul
Culoarea
Semne particulare
Nr. Matricol
FOAIA DE OBSERVAȚIE CLINICĂ cuprinde
• FOAIA SEMNALETICĂ;
• FOAIA CLINICĂ;

B. FOAIA CLINICĂ (MEDICALĂ)

1. EXAMENUL SUBIECTIV
1.1 DIAGNOSTICUL LA INTERNARE
1.2 ANAMNEZA
 2. EXAMENUL OBIECTIV
a-Examenul general-
2.1 HABITUSUL (STAREA GENERALĂ PREZENTĂ)-se examinează prin inspecția de
la distanță și din apropiere, urmărindu-se:
• CONFORMAȚIA
• CONSTITUȚIA
• STAREA DE ÎNTREȚINERE
• FACIESUL
• TEMPERAMENTUL
• ATITUDINEA
 a) CONFORMAȚIA
• Se apreciază raportând forma, poziția și dimensiunile regiunilor
corporale între ele sau aspectul morfologic de ansamblu; se va
aprecia conformația ca normal, bună (când animalul se încadre
ază în tipul conformațional zootehnic caracteristic) sau defectu
oasă, rea (când animalul nu se încadrează în tipul conformațio-
nal normal).
 b) CONSTITUȚIA

Se analizează raportul între

conformație și tipul funcțional (ca
pacitatea de reacție, adaptare…),
animalele examinate putând avea:
• Constituție normală ( fină la
femele și robustă la masculi)
• sau modificată (debilă =
exagerarea constituției fine și
grosolană = exagerarea
constituției robuste).
 c) STAREA DE ÎNTREȚINERE
Poate fi:
❑Corespunzătoare (bună)
❑ sau Necorespunzătoare ( rea – slăbire, cașexie,
marasm sau exagerată- obezitate)
 d) TEMPERAMENTUL

Poate fi:
• Normal (Vioi sau limfatic) sau
• Modificat (exagerat în stările de excitație corticală sau
diminuat în stările de inhibiție corticală).
 Se urmărește morfologia feței,
mișcările nărilor, urechilor,
pleoapelor, buzelor, ochilor,
e) FACIESUL privirea, tonusul musculaturii,
stabilindu-se dacă este normal
sau modificat.
f) Atitudinea sau poziția
Se urmărește în stațiune, decubit și mers (pe teren moale
și pe teren dur), apreciindu-se poziția capului și gâtului,
coloanei vertebrale, cozii și membrelor.
 2.2 EXAMINAREA PIELII ȘI FANERELOR

Se face la lumina naturală, utilizând metodele generale și speciale de examinare.

a) Examinarea părului urmărește: prezența, uniformitatea, densitatea, dimensiunea,
poziția, culoarea, luciul și integritatea.
b) Examinarea altor fanere:
- la mamifere – coarnele, copitele, castanele, ghearele;
- la păsări – ciocul, pintenii, solzii picioarelor.
Obiectivele urmărite sunt: dimensiunea, forma, aspectul suprafeței, culoarea, luciul, integ
ritatea și consistența.
c) Examinarea pielii se face prin inspecție, palpație și metode speciale (vitropresiune,
verificarea pruritului, puncția colecțiilor, biopsia, raclajul, etc.).
Obiectivele urmărite sunt: mirosul, umiditatea, onctuozitatea, temperatura, sensibilitatea,
culoarea, pruritul cutanat, modificările cutanate (în cazul modificărilor cutanate se va stabili
caracterul, dimensiunile, forma și localizarea acestora).
d) Examinarea țesutului conjunctiv subcutanat- se face prin palpație, apreciindu-se punctele
de maniament, elasticitatea și mobilitatea pielii.
 2.3 MUCOASELE APARENTE

Se examinează mucoasele: oculară, nazală, labio-gingivală,

vestibulo-vaginală, rectală, fața internă a prepuțului.
Se urmăresc: aspectul, integritatea, culoarea, volumul, calitatea
și cantitatea secrețiilor.
 2.4 EXAMINAREA SISTEMULUI LIMFATIC SUPERFICIAL

OBIECTIVELE examinării sistemului limfatic sunt:

-limfonodurile (nodulii limfatici),
-vasele limfatice;
-limfa.
Examinarea limfonodulilor se face prin:
- Metode generale - inspecție și palpație;
- Metode speciale - puncție, biopsie, palpație transrectală, examen radiologic.
În general, examinarea limfonodurilor urmărește: dimensiunea, forma și aspectul
suprafeței, consistența, temperatura, sensibilitatea, raportul cu pielea și țesuturile
înconjurătoare (mobilitatea).
֎ Graficul temperaturii,
pulsului și respirației
b.EXAMENUL PE APARATE ȘI SISTEME –prin metode
generale și speciale, diagnostic, prognostic, tratament,
evoluție, etc
-ex. fizic și funcțional
-documente atașate la foaia de observație

֎ Externarea; Diagnostic final;

Observații; Recomandări.
 EXAMINAREA
SISTEMULUI LIMFATIC
SUPERFICIAL
LP 5
1-5/11/2021
Examinarea sistemului limfatic superficial

Componentele sistemului limfatic

superficial care se examinează:
 LIMFONODURILE (NODULII
LIMFATICI);
 VASELE LIMFATICE;
 LIMFA.
Examinarea limfonodurilor se face prin: INSPECȚIE PALPAȚIE
 -METODE GENERALE: inspecție și palpație
 -METODE SPECIALE: puncție, biopsie, palpație
transrectală, ecografie (Eco) examen radiologic (Rx),
CT, etc.

Obiectivele urmărite la examinarea limfonodurilor:

-dimensiunea (x);
-forma și aspectul suprafeței (x);
-consistența (x)
-temperatura;
-sensibilitatea (x);
-mobilitatea (raportul cu pielea și țesuturile înconjurătoare).
 Examinarea limfonodurilor la
CABALINE
 Prin inspecție și palpație în condiții normale se
examinează limfonodurile: submandibulare,
prescapulare, subiliace (precrurale sau din pliul iei),
iar la femele și limfonodurile retromamare. În condiții
patologice (prin mărire în dimensiune) se examinează
și limfonodurile: retrofaringiene, parotidiene,
prepectorale și inghinale profunde.
 Prin sondaj esofagian și examen radiologic se
examinează limfonodurile traheobronhice și
mediastinale.
 Prin explorație transrectală și examen radiologic se
examinează limfonodurile mezenterice, sublombare și
sacrale.
 TEHNICA DE LUCRU

A.LIMFONODURILE SUBMANDIBULARE

 – se găsesc în spațiul intermandibular. Sunt moniliformi, elastici, mobili și așezați

sub forma literei ,,Y,, sau ,,V,,. Din poziția de abordare privind cranial,
examinatorul abordează regiunea laterală a gâtului prinzând căpăstrul de
obrăzar, iar cu mâna de lângă animal (mâna care a fost pe greabăn) examinează
limfonodurile submandubulare. Degetul mare se sprijină pe fața externă a
mandibulei, iar celelalte degete palpează prin glisare limfonodurile în jgheabul
intermandibular. Examinarea se face pe ambele părți. (1)
B.LIMFONODURILE PRESCAPULARE
 se examinează simetric și comparativ, în zona prescapulară,
la un lat de palmă deasupra articulației scapulo-humerale.
Examinatorul se plasează lateral de animal în dreptul gâtului,
privind caudal, cu mâna de lângă animal pe gâtul sau
căpăstrul (obrăzarul) acestuia, iar cu mâna liberă execută
palpația, prin glisare de sus în jos, introducând mâna sub
spată. (2)
C.LIMFONODURILE DIN PLIUL IEI (precrurale, subiliace)
 se examinează inspectând și palpând zona pliului
iei, pe stânga și pe dreapta. Animalul este
contenționat de căpăstru sau prin ridicarea din
sprijin a membrului anterior de pe partea opusă
examinatorului, dacă este nevoie și prin aplicarea
iavașalei. Examinatorul se plasează lateral în
dreptul toracelui privind caudal, cu mâna de lângă
animal pe spatele acestuia, iar cu mâna liberă
palpează pliul iei, între degetul mare și celelalte
degete.(3)
 Examinarea limfonodurilor la bovine
Prin inspecție și palpație la bovine în condiții normale se examinează
limfonodurile: submandibulare, prescapulare, subiliace și retromamare (la
femele). În condiții patologice se examinează limfonodurile: parotidiene,
retrofaringiene, cervicale, prepectorale, din scobitura flancului.

TEHNICA DE LUCRU

A.LIMFONODURILE SUBMANDIBULARE
 - sunt localizate la nivelul originii salbei. Animalul este contenționat de
coarne sau de septumul nazal. Examinatorul se găsește în poziție de
abordare în dreptul spetei, privind cranial. Mâna de pe aceeași parte cu
animalul se sprijină pe cornul dinspre examinator, iar cu mâna liberă se
palpează originea salbei în dreptul curburii mandibulare, între degetul
mare pe de o parte și celelalte degete pe partea opusă.
B.LIMFONODURILE PRESCAPULARE
 Animalul este contenționat de coarne. Examinatorul se plasează
lateral în dreptul gâtului privind caudal, cu mâna de lângă animal pe
cornul de lângă examinator, iar cu vârful degetelor mâinii libere
palpează în sens caudo-cranial, limfonodurile prescapulare (la un lat
de palmă deasupra articulației scapulo-humerale).
C.LIMFONODURILE SUBILIACE
 Animalul este contenționat de coarne. Examinatorul este poziționat
lateral în dreptul spetei, privind caudal. Mâna de lângă animal o
sprijină pe spatele acestuia, iar cu cealaltă palpează, în sens caudo-
cranial limfonodurile subiliace, localizate înaintea musculaturii
trenului posterior, pe panta flancului. (5)
D.LIMFONODURILE RETROMAMARE
 Animalul este contenționat de coarne sau de septumul nazal.
Examinatorul se plasează înapoia animalului, perpendicular pe baza
cozii și palpează monomanual sau bimanual limfonodurile localizate
la baza sferturilor posterioare. (6)
 La ovine și caprine se examinează limfonodurile
prescapulare, din pliul grasetului și popliteu.

 La suinele tinere se pot examina limfonodurile

subatloidiene. La suinele grase limfonodurile nu se
examinează.
La câine și pisică se examinează limfonodurile poplitee.
Animalul urcat pe o masă este contenționat prin legarea
botului. Examinatorul plasat înapoia animalului, privind
cranial, palpează între degetul mare și arătător, originea
tendonului lui Achile, unde între triceps și semitendinos
se localizează limfonodul popliteu.
La iepure se examinează asemănător câinelui,
limfonodul popliteu.
Examinarea vaselor limfatice și a limfei se face în
condițiile cu totul speciale (x)
Examinarea mucoaselor
aparente
LP 6
8-12/11/2021
 Examinarea mucoaselor aparente
Examinarea mucoaselor aparente este obligatorie în cadrul
examenului general. Odată cu examinarea mucoaselor aparente se
examinează și orificiile respective împreună cu regiunile limitrofe.
Examinarea mucoaselor aparente și a orificiilor acestora se face
prin metode:
GENERALE:
 inspecție și palpație;
SPECIALE:
 raclaj, examen microscopic, biopsie etc.
Examinarea este recomandabil să se facă la lumina naturală.
OBIECTIVELE urmărite la examinare mucoaselor:
 -Culoarea (x);
 -Volumul (x);
 -Aspectul Și Integritatea Mucoaselor (x);
 -Calitatea Și Cantitatea Secrețiilor (x).

Se vor examina:
 -orificiile: oculare, conchiile auriculare, nările, gura, orificiul
vulvar (la femele) și prepuțul (la masculi);
 -mucoasele: oculară (7) (conjunctiva, sclerotica, pleoapa a
III-a), nazală (8), labio-gingivală, vestibulo-vaginală (la
femele), fața internă a prepuțului (la masculi).
 EXAMINAREA MUCOASELOR APARENTE LA CABALINE
A. EXAMINAREA ORIFICIULUI ȘI MUCOASEI OCULARE

 Examinarea se poate face monomanual și bimanual.

Examinarea monomanuală –
 Animalul va fi contenționat de căpăstru de către proprietar/îngrijitor. După inspecția din
față și lateral a zonei, examinatorul se plasează în poziție de abordare, privind cranial (pe
partea opusă proprietarului), trăgând capul animalului către el. Mâna de lângă animal se așează
cu marginea cubitală, pe regiunea temporală, la partea posterioară a ochiului, iar mâna liberă
este ținută pe căpăstru sau pe apofizele nazale. Cu degetul mare trage în jos pleoapa inferioară,
iar cu degetul arătător împinge sub arcadă pleoapa superioară, cu scopul evidențierii scleroticii,
conjunctivei și a pleoapei a III-a.
Examinarea bimanuală
 presupune ca mâna de lângă animal să apese cu degetul mare pleoapa superioară sub
arcada oculară, iar mâna opusă să tragă în jos cu degetul mare pleoapa inferioară. (9)
 Examinarea mucoasei oculare se face obligatoriu bilateral.
 B. EXAMINAREA NĂRILOR ȘI MUCOASEI
NAZALE
Examinarea se poate face monomanual și bimanual. Animalul va fi contenționat de
căpăstru de către proprietar/îngrijitor. După inspecția din față și lateral a orificiilor nazale
și zonelor învecinate, examinatorul se plasează lateral, în dreptul spetei privind cranial.
!!!!!!
La cabaline se examinează obligatoriu, prin inspecție și palpație, limfonodurile
submandibulare înainte de examinarea mucoaselor de la nivelul capului (în special a
mucoasei nazale). Dacă limfonodurile submandibulare sunt modificate (măriți în volum,
nedureroși, duri, aderenți) se întrerupe examinarea și se execută maleinarea animalului
(suspiciune de morvă). Dacă examinarea trebuie totuși realizată, aceasta se face sub o
protecție specială (mască din material plastic transparent, combinezon, mănuși, cisme din
cauciuc etc.) (x)
ÎN CAZUL EXAMINĂRII MONOMANUALE,
 examinatorul este plasat în poziție de abordare în dreptul spetei, privind cranial, cu
mâna de lângă animal pe căpăstru și trăgând capul spre el. Degetul mare și arătător de
la mâna opusă vor fi introduse în nara de pe partea pe care se află examinatorul și
printr-o mișcare de extensie a degetelor se îndepătează nările, permițând examinarea
mucoasei nazale. (10)
 În cazul examinării bimanuale, examinatorul plasat în aceeași poziție ca
precedenta, prinde cu degetul mare și arătător de la mâna de lângă animal aripa
externă a nării, iar cu degetul mare și arătător de la mâna opusă aripa mediană a
nării, îndepărtând aripile nării.
Diverticului nazal (nara falsă) se poate palpa atât de la exterior cât și de la
interior cu pulpa degetelor.

C. Examinarea orificiului bucal și

mucoasei labio-gingivale

➢ Animalul este contenționat de căpăstru de personalul ajutător sau proprietar.

Examinatorul plasat pe partea opusă, în poziție de abordare privind cranial, poate
examina monomanual sau bimanual mucoasa prin răsfrângerea buzei superioare în
sus și cea a buzei inferioare în jos. (12)
D. EXAMINAREA ORIFICIULUI VAGINAL ȘI
A MUCOASEI VESTIBULO-VAGINALE
 Se va aplica o contenție drastică (cu
iavașaua și ridicarea din sprijin a unui
membru anterior, contenții
chirurgicale, introducerea animalului în
travaliu). Un ajutor deviază lateral
coada animalului. Examinatorul plasat
înapoia animalului, face inspecția
orificiului, apoi îndepărtează cu
degetul mare și arătător de la fiecare
E. EXAMINAREA PREPUȚULUI ȘI mână labiile vulvare, evidențiind și
examinând mucoasa vestibulo-vaginală.
A ORIFICIULUI EXTERN AL
URETREI
După contenția severă a animalului,
examinatorul trage prepuțul în direcție
caudală, evidențiind și examinând penisul și
fața internă a prepuțului.
EXAMINAREA MUCOASELOR APARENTE LA
BOVINE
A.EXAMINAREA MUCOASEI OCULARE
 Examinatorul plasat lateral în dreptul spetei, în poziție de abordare
privind cranial, prinde cu mâinile baza coarnelor și răsucește capul
animalului în lateral, evidențiind sclerotica. Pentru evidențierea
mucoasei palpebrale, ajutorul contenționează capul, în timp ce
examinatorul plasat pe partea opusă, sprijină palmele pe capul
animalului, iar cu degetele mari plasate paralel cu marginea pleoapelor
trage pleoapele în sus, respectiv în jos, evidențiind și examinând
mucoasa oculară. (13)

B.EXAMINAREA MUCOASEI NAZALE

• Examinarea se face bimanual, prin îndepărtarea aripilor nazale.

(14)
 C.EXAMINAREA MUCOASEI LABIO-GINGIVALE
Examinarea monomanuală
 se face din fața animalului, examinatorul contenționând bovina cu o
mână de septumul nazal, iar cu cealaltă mână răsfrânge în jos buza
inferioară.
Examinarea bimanuală
 se face din poziția de abordare, prin răsfrângerea cu ambele mâini a
buzelor superioară și inferioară, în timp ce ajutorul contenționează
capul pe partea opusă. (15)

D.EXAMINAREA MUCOASEI VESTIBULO-

VAGINALE

 Examinarea se face dinapoia animalului. Examinatorul trage lateral

cu degetul mare și arătător de la fiecare mână, de labiile vulvare, în
timp ce un ajutor trage coada într-o parte. (16)
 EXAMINAREA MUCOASELOR APARENTE LA
OVINE ȘI CAPRINE
A.EXAMINAREA MUCOASEI OCULARE

 Animalul este contenționat de examinator prin

încălecare. Dacă animalul are coarne, prin
răsucirea capului cu o mână, iar cu cealaltă
trage în jos pleoapa inferioară, evidențiind
conjunctiva și sclerotica.
 Dacă ajutorul contenționează capul,
examinatorul face examinarea bimanual.
 Examinarea celorlalte mucoase este identică cu
cea de la taurine.
 La SUINE examinarea mucoaselor aparente se
face ca la ovine și caprine.
 EXAMINAREA MUCOASELOR APARENTE LA
CARNASIERE ȘI IEPURE

 Examinarea se face la carnasiere după legarea botului.

 Mucoasa oculară se examinează prin tragerea în sus, respectiv în jos,
bimanual a celor două pleoape (superioară și inferioară).
 Identic se procedează pentru evidențierea mucoasei labio-gingivale.

EXAMINAREA MUCOASELOR APARENTE LA

PĂSĂRI
 Mocoasa oculară se examinează prin răsucirea capului și îndepărtarea
manuală a pleoapelor.
 Mucoasa oro-faringiană și cea laringo-traheală se examinează după
deschiderea ciocului.
 La păsări se mai examinează creasta și bărbițele la galinacee și
membranele interdigitale la palmipede.