Beregoi Ludmila gr 33 A

Seminarul nr.3
Tema1: Păsări călătoare
Caracteristica generala a păsărilor călătoare:
Pasarile călătoare – sunt un grup ecologic special de păsări, care, odată cu
sosirea timpului rece, părăsesc locurile de reproducere de pe meleagurile
noastre şi se îndreaptă spre cartierele de iernare din emisfera sudică. De îndată
ce însă în zonele de origine din emisfera nordică vine din nou sezonul cald,
păsările călătoare fac cale întoarsă, revenind la locurile lor de baştină pentru a
cuibări şi a-şi creşte puii. Cauzele unor astfel de migraţii sunt lipsa hranei şi
frigul din sezonul rece al emisferei nordice le impun să plece toamna, iar
locurile natale care, în perioada caldă a anului, le oferă habitate sigure de
cuibărire, bogate în hrană pentru pui şi adulţi şi unde concurenţa este mai redusă
– le fac să se reîntoarcă „acasă” primăvara. Primele specii care migrează spre
sud sunt cucii, rândunicile, privighetorile, lăstunii, iar printre ultimii migranţi se
înscriu raţele, gâştele, lebedele. Majoritatea păsărilor migrează în grupuri
numeroase (berzele, cocorii, silviile, pitulicii, anseriformele); există însă şi
specii (răpitoarele de zi, grangurii) care migrează în mod solitar. Migraţiile pot
decurge: în timpul zilei (raţele, rândunicile), în timpul nopţii (răpitoarele de
noapte) sau ziua şi noaptea (cocorii, gâştele).

Plecarea, dar și sosirea păsărilor migratoare este un eveniment important care

marchează trecerea de la un anotimp friguros la cel călduros și invers. Vezi ce păsări
călătoare străbat mari distanțe pentru a-și căuta un climat favorabil și pentru a-și face
cuib la noi în țara. Migrația păsărilor este un fenomen ciclic, întâlnit la sute de specii
din întreaga lume. În țara noastră se află atât păsări care pleacă toamna în țările calde
și revin primăvara, cât și specii care petrec iarna la noi și se întorc în această perioadă
în nordul Europei. Migrația de primăvara este una rapidă, spre deosebire de cea de
toamnă, când păsările nu se grăbesc, deoarece caută locuri în care să se hrănească
pentru a putea zbura pe distanțe mari. Primăvara, zburătoarele sunt împinse de
instinctul de reproducere și de aceea fenomenul se petrece rapid.

La începutul lunii martie, se întorc păsările care se hrănesc cu semințe, gândăcei sau
resturi de plante. Printre primele care revin în țară se află cinteza, mierla, barza,
privighetoarea, sturzul cântător, graurul, măcăleandrul,stârcul și grangurul.
Păsări călătoare: Upupa epops (Pupăză),Alauda arvensis (Ciocârlie-de-câmp),

Motacilla flava (Codobatură galbenă),Delichon urbica (Lăstun-de-casă),Turdus

philomelos (Sturz-cântător),Ciconia ciconia (Barză-albă)

Alauda arvensis (Ciocârlie-de-câmp)

DESCRIERE

Ciocârlia este o specie cu răspândire în toată Europa și Asia. Populațiile central

și nord-europene, cele din Peninsula Balcanică, nordul Africii, precum și cele
din Rusia, Kazakhstan și sudul Asiei sunt în totalitate migratoare, iar cele din
vestul, sudul și sud-vestul, precum și sud-estul Europei și regiunea central
sudică a Asiei până în estul continentului sunt populații sedentare. De asemenea
există și o populație redusă de ciocârlii în sud-estul Australiei și Noua Zeelandă,
unde, conform studiilor, specia a fost introdusă. Preferă habitatele de stepă și
câmpie cu vegetație ierboasă abundentă. Coloritul este în general maro deschis,
cu pete dese întunecate, cu abdomen alb și cu marginea posterioară a aripii
albicioasă. Pe cap are o creastă mică în comparație cu ciocârlanul a cărui creastă
este mult mai accentuată. Lungimea corpului este de 18-19 cm, iar anvergura
aripilor este de 30-36 cm, cu o masă corporală de 45-55 g. Longevitatea
maximă atinsă în sălbăticie este de 10-11 ani.

LOCALIZARE ȘI COMPORTAMENT

Populația migratoare centrală, de nord și de est din Europa, a ciocârliei de câmp

efectuează migrații sezoniere, deplasându-se spre sud în lunile septembrie-
octombrie, pe perioada de iarnă, revenind apoi pentru cuibărit în lunile martie-
aprilie al anului următor. Cuibăritul se desfășoară între lunile iunie-august,
perechile monogame formându-se relativ devreme în aprilie-mai. La formarea
perechilor ambii parteneri se înalță de la sol, ajungând și până la 50-100 m,
efectuând piruete unul în jurul celuilalt și urmărindu-se unul pe altul cântând în
același timp pe diferite triluri, coborând apoi spre sol cu pauze de plutire în aer.
Cuibul este construit direct pe sol într-o adâncitură căptușită cu frunze și paie,
parte interioară având și material mai fin, cum sunt părul și pânzele de păianjen.
Ambii parteneri au grijă de pui, hrănindu-I cu insecte și semințe. Toamna
devine tăcută, adunându-se în stoluri mici, mai ales pe miriști, foarte puține
rămânând pe timp de iarnă. Păsările devin active pentru reproducere din al
doilea an de viață.
POPULAȚIE

Populația europeană este relativ mare, însumând între 40.000.000 – 80.000.000

de perechi cuibăritoare, fiind în declin în perioada 1970-1990. Cu toate că
populația europeană a suferit scăderi în perioada 1990-2000 în unele țări,
aceasta a rămas stabilă în estul Europei, dar a suferit scăderi per total. În
România efectivele speciei numără aproximativ 460.000-850.000 de perechi
cuibăritoare.

REPRODUCERE

Femelele depun 3-5 ouă în lunile mai-iunie, incubația fiind de 11-15 zile. Puii
sunt hrăniți de ambii părinți până la vârsta de 8-10 zile, părăsind cuibul și
devenind independenți după aproximativ 25 de zile. Perechile au o singură
pontă pe an.

Ciconia ciconia (Barză-albă)

Descriere
Barza albă este o pasăre mare. Are o lungime de 100-115 cm (39-45 in),și o
înălțime în picioare de 100-125 cm (39-49 in). Anvergura aripilor are 155-215
cm (61-85 in) și greutatea sa este de 2,3-4,5 kg (5,1-9,9 lb). La fel ca toate
berzele, are picioare lungi, un gât lung și un vârf lung drept cioc. Sexul are
aspect identic, cu excepția faptului că masculii sunt mai mari decât femelele în
medie. penaj este în principal alb cu negru pene de zbor și aripă ascunse; negrul
este cauzat de pigment melanină. Penele sânilor sunt lungi și șubrede, formând
o rufă care este folosită în unele afișaje de curte. irisi sunt maro plictisitor sau
gri, iar periorbital pielea este neagră. Adultul are un cioc roșu aprins și
picioarele roșii, a cărui colorare este derivată din carotenoizi în dietă. În părți
din Spania, studiile au arătat că pigmentul se bazează pe astaxantină obținut
dintr-o specie introdusă de raci (Procambarus clarkii ) și culorile roșu aprins ale
ciocului apar chiar la pui, spre deosebire de ciocurile mai plictisitoare ale
berzelor tinere albe din altă parte. Ca și în cazul altor berze, aripile sunt lungi și
late, permițând păsării să se înalțe.În batere zbor bătăile aripilor sale sunt lente
și regulate. Zboară cu gâtul întins înainte și cu picioarele lungi întinse mult
dincolo de capătul cozii sale scurte. Merge într-un ritm lent și constant, cu gâtul
întins. Spre deosebire, adesea își găsește capul între umeri atunci când se
odihnește.Năpârlirea nu a fost studiat pe larg, dar pare să aibă loc pe tot
parcursul anului, cu pene de zbor primare înlocuite în timpul sezonului de
reproducere.

Ciocurile devin roșii începând de la bază.

La clocire, tânărul barză albă este parțial acoperit cu scurte, rare,
albicioase pene de puf. Acest puf timpuriu este înlocuit aproximativ o
săptămână mai târziu cu un strat mai dens de puf alb de lână. Până la trei
săptămâni, tânăra pasăre capătă scapulari negri și pene de zbor. La clocire, puiul
are picioarele roz, care se transformă în negru-cenușiu pe măsură ce
îmbătrânește. Ciocul său este negru cu vârful maroniu.Până când fleuri, penajul
păsării tinere este similar cu cel al adultului, deși penele negre sunt adesea
colorate cu maro, iar ciocul și picioarele sunt de un roșu maroniu sau portocaliu.
Ciocul este de obicei portocaliu sau roșu cu vârful mai închis.Facturile capătă
culoarea roșie a adulților în vara următoare, deși vârfurile negre persistă la unii
indivizi. Berzele tinere adoptă penajul adulților până la a doua vară.

Locuință
Ceea preferă să se stabilească în țările asiatice și europene. Întrucât teritoriile
prezentate au o natură imensă, aria de distribuție păsărilor se îngustează treptat
spre est.Când indivizii se pregătesc de iarnă, o fac în India sau Africa. Acolo
unde iernile sunt relativ calde, berzele rămân fără a zbura. Acest lucru se aplică
mai mult pentru Europa și Africa.Când păsările ajung în locul lor obișnuit
pentru iarnă, încearcă imediat să intre în turme mari.Acestea includ mai mult de
o mie de păsări, astfel că această caracteristică arată impresionant.Creșterea
tânără nu este întotdeauna trimisă iarna împreună cu membrii mai în vârstă ai
familiei. Pot să rămână pentru că zborul intenționează să fie lung. Berzele
migrează în timpul zilei, urcând în zbor, ridicând la o înălțime decentă.
Interesant este că păsările încearcă să evite zonele de deasupra mării.

Nutriția în natură
Prin caracteristicile lor naturale, aceste păsări se hrănesc cu vertebrate, precum
și cu creaturi nevertebrate. Mâncă vipere, broaște, pește mic, șopârlele, viermii,
cimbrile, lăcustele.

Puii sunt hrăniți din cioc. Primesc o masă în locuri mlăștinoase și joase. În plus,
se hrănesc cu șobolani și șoareci, alunițe și alte păsări mici.În cele mai multe
cazuri, păsările reprezentate își desfășoară activitățile de vânătoare în ape puțin
adânci. Merită să știți că berzele nu le place să intre în adâncuri. De asemenea,
păsările pot mânca pe uscat. Păsările consumă tot felul de insecte și iarbă
proaspăt tăiata

Tema2: Păsări – oaspeţi de iarna

Este un grup eterogen de păsări ca apartenenţă sistematică şi particularităţi

ecologice din nordul continentului european, care, odată cu răcirea bruscă a
timpului în zonele lor de origine, sosesc pe meleagurile noastre unde îşi găsesc
locuri blânde de iernat şi surse suficiente de nutriţie – diferite seminţe, muguri,
conuri, nuci, fructe, pomuşoare

Păsări – oaspeţi de iarnă:

Fringilla montifringilla (Cinteză-de-iarnă), Anas acuta( Raţă-suliţar)

Branta ruficollis (Gâscă-cu-gât-roşu)

Carduelis carduelis(Sticlete)

Nucifraga caryocatactes(Alunar),

Cygnus Cygnus( Lebădă-de-iarnă)

Cygnus cygnus (Lebădă-de-iarnă)

Origine
Lebada de iarna Cygnus cygnus) face parte din genul Cygnus, familia Anatidae
si ordinul Anseriformes. Este o pasare migratoare de talie foarte mare intalnita
in regiunile nordice (Scandinavia, Rusia, Islanda). Ea migreaza iarna spre
zonele temperate din sudul Europei si Asiei. Toamna vine in Romania din nord,
iar primara se intoarce inapoi pentru reproducere.
La noi in tara poate fi intalnita in Delta Dunarii, in zona lacului Razem, din
apropiere, si in Lagune numai iarna, de aici si numele de Lebada de iarna.
Migratia incepe in primele zile ale toamnei cand in nord ingheaza apele
curgatoare. Populatia prezenta in Romania in timpul iernii este estimata la 2000
– 4500 de lebede.
Daca nu este amenintata lebada este o pasare sfioasa si retrasa. In partea de nord
se imparte in trei grupuri distincte: occidental (16.000 de pasari), central
(60.000 de pasari) si oriental (16.000 pasari).
Pot fi vazute in zonele deschise cu ape putin adanci precum canale, lacuri de
acumulare, lacuri sau mlastini. Suprafata intinsa de apa este importanta pentru
ca are nevoie de aproximaiv 10 metri in care alearga pe apa pentru a-si lua
zborul
Hrana
Lebada de iarna se hraneste in principal cu vegetatie din zona apei, mai exact cu
iarba, plante acvatice, seminte de ierburi. In afara de vegetatie se mai hraneste
cu insecte, viermi, moluste, broaste, pesti mici etc.
De la plante se hraneste cu muguri, frunze, tulpina si radacini. Pot fi vazute si pe
pamant pe campiile din apropierea apelor pascand ca niste rate. O lebada matura
se hraneste cu 4kg de hrana zilnic.
Sunt pasari sociabile si se hranesc in grupuri mari. Nu se pot scufunda, iar
adancimea la care ajung este limitata de lungimea gatului. Dimineata parcurge
distante considerabile de km pentru a ajunge la locurile de hranire.
Prefera si zonele din apropierea Deltei Dunarii, mai exact lanurile de grau, orz
si rapita.

Reproducere

Lebada de iarna prefera zonele linistite in perioada de reproducere. Ea cauta

locurile adapostite fara inamici naturali, oameni sau barci cu motor. Isi face
cuibul langa lacurile putin adanci. In timpul perioade de imperechere au loc
lupte intre masculi. De obicei perechea formeaza o legatura puternica si traiesc
impreuna pe viata.
Imperecherea incepe in luna aprilie. Ambii parteneri construiesc cuibul si
clocesc ouale. Cuibul, care este mare, pe marimea pasarii, este construit din
frunze, plante, pene, crengute si noroi. Cuibul poate fi folosit mai multi ani daca
hrana si conditiile s indeplinesc, dar chiar si asa el este reparat si consolidat de
fiecare data. Acesta poate avea pana la 2m diametru.
Dupa construirea cuibului femela depune intre 4 si 8 oua, aproximativ un ou pe
zi, pe care le cloceste 30-40 de zile. Ouale au o greutate de aproximativ 330 de
grame. Dupa ce puii ies din ou acestia pot inota si manca imediat. In 3 luni pot
zbura. Stau alaturi de parinti pana la urmatorul sezon de reproducere,
aproximativ noua luni de zile.
Culoarea penajului puilor la nastere este gri. Penajul devine alb dupa ce acestia
ating maturitatea, adica incepand cu varsta de 3 ani. In perioada de reproducere
lebedele sunt mai agresive. Ele nu doresc pe nimeni in preajma. Probabil si
datorita pradatorilor care vin sa atace ouale sau puii (ratoni, vulpi, etc.)
Speranta de viata in salbaticie este de 8-10 ani, iar in captivitate mult mai mare.
In salbaticie daca se imbolnaveste sau imbatraneste poate cadea cu usurinta in
ghearele pradatorilor.