Dubină Alexandrina Profesor: Rusu Vladimir Reflexul . este reacția de răspuns a organismului la acţiunea factorilor mediului intern (conţinutul de O2 sau de CO2 din sânge etc.) şi extern (temperatura, sunetele, presiunea etc.) cu participarea sistemului nervos central. Oricare reflex corespunde unei traiectorii numită arc reflex formată din: receptor, neuron senzitiv, sistemul nervos central, neuron motor şi organul efector. Activitatea organismului uman are loc graţie existenţei unei mari diversităţi de reflexe care au fost clasificate în:
Reflexe necondiționate Reflexe condiționate
Reflexele necondiționate există în momentul naşterii şi reprezintă o moştenire de la strămoşi. Ele sunt constante şi apar ca răspuns la excitaţiile receptorilor. Indivizii unei specii posedă aceleaşi reflexe necondiţionate, de aceea ele se mai numesc reflexe de specie. Ca exemplu de reflexe necondiţionate pot fi : reflexul patelian şi achilian, secreţia salivară la introducerea hranei în cavitatea bucală, clipitul, suptul etc. Centrii nervoşi ai reflexelor necondiţionate se află în măduva spinării, creierul posterior, creierul mediu şi regiunea subcorticală. Reflexele patelian şi achilian se examinează cu ciocanul de reflexe (ciocan medicinal). Cercetarea lor este o parte importantă a examenului neurologic pentru a depista schimbările patologice apărute în sistemul nervos central sau periferic, de asemenea se verifi că integritatea tendonului, a muşchiului, nervilor etc. În cazuri patologice reflexele pot fi exagerate, diminuate sau nu se manifestă sub nicio formă. Reflexele condiţionate se formează în anumite condiţii cu participarea scoarţei cerebrale. Aceste reflexe lipsesc în momentul naşterii, ele au un caracter temporar şi sunt specifice pentru fiecare individ în parte.
Formarea reflexelor condiţionate poate fi
urmărită la copii în procesul dezvoltării. În momentul naşterii bebeluşul posedă doar reflexe necondiţionate. Reflexele condiţionate reprezintă rezultatul procesului de educaţie şi instruire a omului. Savantul rus I. P. Pavlov a studiat condiţiile în care se formează, se păstrează şi se pierd reflexele condiţionate. La câinii experimentali saliva se elimina atunci când hrana se afla în cavitatea bucală şi irită receptorii gustativi. Savantul a numit hrana iritant necondiţionat. Pentru a elucida toate condiţiile în care are loc secreţia salivei, Pavlov a modificat condiţiile experimentului. Cu câtva timp înainte de a hrăni câinele, în faţa lui se aprindea un bec electric. Animalul reacţiona la aprinderea bruscă a luminii doar întorcând capul în direcţia respectivă. La această etapă a experimentului lumina reprezenta un iritant indiferent pentru reflexul salivaţiei. Acest experiment a fost repetat de mai multe ori, I. P. Pavlov asociind aprinderea luminii cu hrănirea animalului. Lumina având rolul iritantului indiferent, în urma asocierii cu iritantul necondiţionat, hrana devine iritant condiţionat şi provoacă salivaţia. Apariţia reflexului condiţionat la câinele experimental este rezultatul formării conexiunilor temporare dintre zona corticală vizuală, centrul salivaţiei din bulbul rahidian şi centrul alimentar din scoarţa cerebrală. Mulțumesc pentru atenț