Sunteți pe pagina 1din 16

PROIECT

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA


H O T Ă R Â R E nr. ____
din 2023
Chișinău

pentru aprobarea Regulamentului privind activitățile de susținere a elevilor


capabili de performanțe înalte în învățământul general și abrogarea unei
hotărâri a Guvernului

În temeiul art. 19 și art. 139 litera h) din Codul educației al Republicii Moldova
nr.152/2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.319-324, art.634),
cu modificările ulterioare, Guvernul HOTĂRĂȘTE:

1. Se aprobă Regulamentul privind activitățile de susținere a elevilor capabili de


performanțe înalte în învățământul general (se anexează).

2. Hotărârea Guvernului nr. 17/2006 pentru aprobarea Regulamentului cu privire


la susţinerea elevilor dotaţi (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr.5-8,
art.46), cu modificările ulterioare, se abrogă.

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al


Republicii Moldova.

Prim-ministru DORIN RECEAN

Contrasemnează:

Ministrul educației
și cercetării Dan PERCIUN

Ministrul finanțelor Petru ROTARU

1
Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr._____/2023

REGULAMENTUL
privind activitățile de susținere a elevilor capabili de performanțe înalte în învățământul
general

I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Regulamentul privind activitățile de susținere a elevilor capabili de performanțe înalte în
învățământul general stabilește activitățile de identificare, motivare și susținere a elevilor capabili
de performanțe înalte în învățământul general, categoriile de participanți, normativele de timp și de
cheltuieli pentru organizarea și desfășurarea concursurilor și olimpiadelor școlare atât la nivel
național, cât și la nivel internațional.
2. Susținerea elevilor capabili de performanțe înalte se efectuează prin activități axate pe
dezvoltarea potențialului intelectual al acestora, precum și pe stimularea eforturilor individuale ale
elevilor și profesorilor.
3. Activitățile de susținere a elevilor capabili de performanțe înalte în învățământul general
reprezintă:
1) olimpiade și concursuri școlare (locale, raionale/sectoriale/municipale, zonale, naționale);
2) olimpiade și concursuri regionale și internaționale;
3) probe de baraj pentru selectarea loturilor olimpice naționale;
4) tabere de pregătire a loturilor olimpice naționale;
5) centre de pregătire a elevilor capabili de performanțe înalte;
6) alte activități ce contribuie la pregătirea elevilor către competițiile naționale și internaționale.
4. Activitățile de susținere a elevilor capabili de performanțe înalte în învățământul general se
organizează la nivel instituțional, raional/municipal, zonal, republican, regional și internațional.
5. Scopul acestor activități este de a identifica, motiva și stimula elevii capabili de performanțe
înalte, de a promova valorile culturale și etice fundamentale, a spiritului de corectitudine, de
competitivitate și de comunicare interpersonală.
6. Activitățile de susținere a elevilor capabili de performanțe înalte în învățământul general se
organizează și se desfășoară în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, precum și a
altor documente normative specifice aprobate de instituțiile ce le inițiază și le desfășoară.
7. Programul activităților de susținere a elevilor capabili de performanțe înalte în învățământul
general se aprobă anual prin ordinul ministrului educației și cercetării.
8. Stimularea eforturilor individuale și colective ale elevilor capabili de performanțe înalte,
precum și ale profesorilor se face prin acoperirea cheltuielilor de participare la olimpiade și
concursuri, acordarea de premii nominale și certificate, organizarea festivităților de omagiere a
premianților, în condițiile stipulate de prezentul Regulament.

II. COORDONAREA ACTIVITĂȚILOR LA NIVEL NAȚIONAL


9. Coordonarea, la nivel național, a activităților de susținere a elevilor capabili de performanțe
înalte în învățământul general revine Ministerului Educației și Cercetării prin intermediul
Consiliului Central de Coordonare și Consiliilor Olimpice Republicane constituite din angajați ai
ministerului educației și cercetării, entității naționale cu funcții de evaluare și examinare, cadre
didactice din învățământul general/profesional tehnic/superior, reprezentanți ai personalului
științific/științifico-didactic din învățământul superior/instituții de cercetare, specialiști în domeniul
corespunzător disciplinei de concurs care activează în instituții de profil sau sectorul privat, persoane
care au participat la olimpiadele internaționale/regionale în calitate de membrii ai loturilor olimpice
naționale și au obținut medalii/premii la olimpiadele menționate.

2
10. Componența nominală a Consiliului Central de Coordonare se aprobă prin ordin al
ministrului educației și cercetării, la propunerea entității naționale cu funcții de evaluare și
examinare. Președinte al Consiliului Central de Coordonare este ministrul educației și cercetării.
11. Consiliul Central de Coordonare se convoacă în ședințe în funcție de necesitate, dar nu mai
rar decât o dată în an. Ședința este considerată deliberativă, dacă la ea participă cel puțin două treimi
din componența nominală a Consiliului. Deciziile se adoptă prin simpla majoritate a voturilor celor
prezenți.
12. Atribuțiile Consiliului Central de Coordonare și ale Consiliilor Olimpice Republicane sunt
stabilite în baza unui regulament aprobat de ministrul educației și cercetării.

III. CATEGORII DE PARTICIPANȚI


13. Prin participanți la activitățile de susținere a elevilor capabili de performanțe organizate la
nivel instituțional, raional/sectorial/municipal, zonal, republican, precum și pentru participare la
olimpiadele și concursurile regionale și internaționale, se înțelege:
1) elevi, din învățământul general, care au demonstrat un potențial intelectual deosebit, cu
performanțe olimpice certificate la nivel de instituție de învățământ, raion/municipiu, republică sau
la nivel internațional;
2) elevi, atât din țară, cât și de peste hotare, invitați de către instituția organizatoare a
activităților, ca urmare a performanțelor obținute în cadrul concursurilor și olimpiadelor
internaționale;
3) profesori însoțitori (câte unul din fiecare instituție de învățământ, în cadrul olimpiadelor
raionale/municipale și zonale, câte unul din fiecare raion/municipiu, zonă, în cadrul olimpiadelor
republicane);
4) membrii ai Consiliului Olimpic Republican la disciplina respectivă de concurs;
5) membrii juriilor;
6) voluntari care asigură bună organizare și desfășurare a activităților;
7) profesori/cadre didactice și de conducere, atât din țară cât și de peste hotare, implicați în
pregătirea loturilor olimpice naționale oficiale delegate de către Ministerul Educației și Cercetării
pentru participare la concursurile și olimpiadele regionale și internaționale.
14. Prin participanți la olimpiadele și concursurile regionale și internaționale care se desfășoară
în Republica Moldova se înțelege:
1) elevii și profesorii care reprezintă țările participante;
2) membrii comitetelor de organizare, științific, și de jurizare;
3) traducătorii care asigură suportul pentru comisia de jurizare;
4) voluntarii care participă la activitățile de organizare și desfășurare a olimpiadei.
15. Numărul de participanți și durata activităților de susținere a elevilor capabili de performanțe
înalte în învățământul general, la nivel național, se stabilesc de entitatea națională cu funcții de
evaluare și examinare, în funcție de specificul activității, documentele normative de organizare a
acestora, precum și de resursele disponibile.

IV. NORMATIVELE DE TIMP ȘI DE CHELTUIELI


Secțiunea 1.
Activități la nivel național
16. Participarea la activitățile de susținere a elevilor capabili de performanțe înalte în
învățământul general se efectuează prin ordin de delegare, după cum urmează:
1) pentru activitățile desfășurate la nivel raional/municipal și zonal se emite ordinul directorului
instituției de învățământ;
2) pentru activitățile desfășurate la nivel republican se emite ordinul șefului organului local de
specialitate în domeniului învățământul, a directorului instituției de învățământ profesional tehnic
(colegiu/centru de excelență).

3
17. Cheltuielile pentru participare la activitățile organizate la nivel raionale/municipal, zonal,
delegarea și transportarea participanților, asigurarea taxelor de participare, sunt asigurate de către
instituțiile de învățământ din care provin participanții delegați.
18. Cheltuielile pentru participare la activitățile organizate la nivel republican, delegarea,
transportarea participanților, asigurarea taxelor de participare și diurna, sunt asigurate de către
organele locale de specialitate în domeniul învățământului, instituțiile de învățământ profesional
tehnic (colegii/centre de excelență). În cazul asigurării integrale a cheltuielilor de cazare, alimentare
de către organizatorii activităților organizate la nivel republican, delegații pot beneficia de până la
30% din suma diurnei prevăzute în actele normative.
19. Cheltuielile pentru organizarea activităților de susținere a elevilor capabili de performanțe
înalte în învățământul general, exceptând transportarea participanților, sunt asigurate de către
organizatorii acestora.
20. În cazul necesității de transportare a tuturor participanților dintr-o locație în alta, în
conformitate cu specificul programului activității de susținere a elevilor capabili de performanțe
înalte, cheltuielile de transportare sunt asigurate de către organizatori.
21. Cuantumul pentru alimentarea participanților la activitățile de susținere a elevilor capabili
de performanțe înalte, se diferențiază după cum urmează:
1) pentru activități desfășurate la nivel raional/municipal și zonal – până la 60 lei/persoană/zi;
2) pentru olimpiadele și concursurile republicane – până la 120 lei/persoană/zi;
3) pentru taberele de pregătire a loturilor olimpice naționale, centre de pregătire a elevilor
capabili de performanțe înalte la nivel republican – până la 150 lei/persoană/zi.
22. Cheltuielile pentru apă, cafea, gustări, destinate membrilor juriilor, în timpul pauzelor, se
constituie conform normativelor descrise în Hotărârea de Guvern nr. 1151/2022 despre aprobarea
Regulamentului cu privire la normativele de cheltuieli pentru desfășurarea conferințelor,
simpozioanelor, festivalurilor etc. de către instituțiile publice finanțate din bugetul public național.
23. La încheierea activității de susținere a elevilor capabili de performanțe înalte în învățământul
general poate fi organizată o recepție pentru participanți, reprezentanți oficiali, membrii ai
Consiliului Olimpic Republican, juriului, persoane care au contribuit la organizarea activității.
Cheltuielile pentru organizarea recepției se vor acoperi în conformitate cu normativele stabilite în
Hotărârea de Guvern nr. 1151/2002 despre aprobarea Regulamentului cu privire la normativele de
cheltuieli pentru desfășurarea conferințelor, simpozioanelor, festivalurilor etc. de către instituțiile
publice finanțate din bugetul public național.
24. Cuantumul alocațiilor prevăzut la pct. 21 - 23, poate fi majorat în cazul în care diferența este
suportată de către sponsori.
25. În cadrul olimpiadelor și concursurilor școlare, probelor de baraje pentru selectarea loturilor
olimpice naționale, cu durata probei de concurs de peste 3 ore academice, organizatorii pun la
dispoziția elevilor participanți apă plată câte 0,5 l/persoană/probă de concurs și câte 50 g de
ciocolată/persoană/probă de concurs.
26. Cazarea participanților la activitățile desfășurate la nivel republican se efectuează, cu
prioritate, în unitățile de cazare de tip hotel sau în hoteluri de categoria de până la 3 stele inclusiv.
27. Pentru elaborarea probelor de concurs pentru olimpiadele raionale/municipale, zonale,
republicane se constituie grupuri de lucru, a câte 2 persoane la o clasă, iar pentru concursuri
interdisciplinare, grupurile de lucru se constituie a câte 1 persoană/disciplină/clasă.
28. Perioada de activitate a grupurilor de lucru pentru elaborarea probelor de concurs este de 2
luni, în cazul olimpiadelor care au o singură probă scrisă de concurs sau o probă scrisă de concurs
și o probă orală, și de 3 luni, în cazul olimpiadelor care au cel puțin două probe scrise de concurs
sau o probă scrisă de concurs și o probă practică.
29. Pentru elaborarea probelor de concurs pentru barajele de selecție a loturilor olimpice
naționale care vor participa la olimpiadele și concursurile regionale și internaționale aprobate de
minister, se constituie grupuri de lucru, a câte 2 persoane la un lot olimpic. Pentru concursurile
interdisciplinare, grupurile de lucru se constituie din 1 persoană/disciplină/lot olimpic. Pentru
selectarea unui lot olimpic național se organizează și se desfășoară cel puțin 3 probe de baraj.
4
30. Perioada de activitate a grupurilor de lucru pentru elaborarea probelor de concurs pentru
barajele de selecție a loturilor olimpice naționale este de 4 luni.
31. Pentru desfășurarea probelor practice/experimentale/de laborator, din cadrul olimpiadelor
republicane, a probelor de selecție a loturilor olimpice și a olimpiadelor regionale și internaționale,
se alocă până la 8 ore/clasă pentru pregătirea instalațiilor de laborator, a preparatelor, schemelor
individuale pentru fiecare concurent, precum și câte 3 ore/clasă pentru asigurarea asistenței tehnice
la realizarea acestora. Pentru desfășurarea probelor de concurs la calculator, se alocă până la 15
ore/clasă pentru pregătirea calculatoarelor și infrastructurii de rețea necesare desfășurării
concursului, precum și pentru asigurarea asistenței tehnice la realizarea probelor.
32. Cuantumul cheltuielilor pentru procurarea preparatelor, a consumabilelor, a instrumentelor
și a altor ustensile necesare pentru pregătirea și desfășurarea probei practice/experimentale/de
laborator, constituie 3000 de lei per clasă/disciplină de concurs.
33. Pentru elaborarea programelor pentru taberele de pregătire a loturilor olimpice naționale, sau
a programelor pentru centrele de pregătire a elevilor capabili de performanțe înalte, se constituie
grupuri de lucru, a câte 2 persoane la un lot olimpic.
34. Perioada de activitate a grupurilor de lucru pentru elaborarea programelor este de 2 luni.
35. Consiliile Olimpice Republicane pot decide majorarea numărului de membri ai fiecărui grup
de lucru pentru elaborarea probelor de concurs, a probelor pentru barajele de selecție a loturilor
olimpice naționale, a programelor pentru taberele de pregătire a loturilor olimpice naționale, dar
fără a majora cuantumul stabilit pentru desfășurarea activității respective.
36. Remunerarea muncii unui membru al grupului de lucru constituie 1500 lei/persoană/lună.
37. Pentru traducerea, din limba română într-o altă limbă, unei probe de concurs în cadrul
olimpiadelor și concursurilor școlare (raionale/municipale, zonale, republicane), sau în cadrul
probelor de baraj, sau pentru traducerea a unei programe pentru taberele de pregătire, se alocă 1000
de lei.
38. Cheltuielile pentru elaborarea probelor de concurs la etapa raională/municipală, zonală ale
olimpiadelor și concursurilor școlare care se desfășoară și la etapa republicană, sunt suportate de
către entitatea națională cu funcții de evaluare și examinare, în cazul în care ministerul decide
organizarea și desfășurarea etapei raionale/municipale, zonale în baza probelor de concurs unice.
39. Cuantumul cheltuielilor pentru verificarea lucrărilor scrise se efectuează reieșind din
calculele de 2 lucrări scrise pentru o oră astronomică. În cadrul olimpiadelor, concursurilor, probelor
de baraj pentru selectarea loturilor olimpice naționale, lucrările scrise sunt verificate de către doi
membri ai juriului.
40. Remunerarea muncii președinților juriilor se efectuează pentru 8 ore astronomice/zi.
41. Pentru organizarea și desfășurarea probelor practice și a probelor orale se constituie mini-
jurii pe clase, compuse din 2-3 persoane, prevăzându-se câte 20 de minute pentru un elev.
42. Pentru concursurile de proiecte se constituie mini-jurii pe categorii tematice, compuse din 5
persoane, prevăzându-se câte 30 de minute pentru fiecare membru al juriului pentru evaluarea
fiecărui proiect dintr-o categorie tematică. Suplimentar, se atribuie câte 8 ore pentru fiecare membru
al juriului, constituit din membrii mini-juriilor, care analizează și determină proiectele recomandate
pentru participare la concursurile regionale și internaționale similare.
43. Remunerarea membrilor juriilor olimpiadelor și concursurilor școlare și a președinților
acestora, în condițiile prevăzute la pct. 39 - 42 se efectuează, după cum urmează:
1) pentru olimpiadele și concursurile raionale/municipale și zonale – 40 lei/ora;
2) pentru olimpiadele și concursurile republicane, probele de baraj pentru selectarea loturilor
olimpice naționale – 100 lei/ora.
44. Remunerarea muncii profesorilor pentru activitățile de susținere a elevilor capabili de
performanțe înalte desfășurate în cadrul taberelor de pregătire a loturilor olimpice naționale,
centrelor de pregătire, alte activități ce contribuie la pregătirea elevilor către competițiile naționale
și internaționale se efectuează în mărime de 150 lei/oră.
45. Participanții la olimpiadele și concursurile republicane sunt asigurați cu articole de birotică
în limita a 40 lei/persoană.
5
46. În cadrul olimpiadelor și concursurilor republicane, tabere de pregătire a loturilor olimpice,
centre de pregătire a elevilor capabili de performanțe înalte, alte activități ce contribuie la pregătirea
elevilor către competițiile naționale și internaționale, se efectuează cheltuieli pentru activități
culturale și de publicitate în limita sumei de 100 lei/persoană/zi, dar nu mai mult de 200 lei/persoană
pentru toată durata activității.
Secțiunea 2.
Activități la nivel internațional
47. Pentru delegarea loturilor olimpice naționale pentru participare la olimpiadele și
concursurile regionale și internaționale, ministerul, entitatea națională cu funcții de evaluare și
examinare, alte autorități publice asigură cheltuielile pentru diurnă, cazare, transportare, alimentare,
în conformitate cu normativele stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 10/2012 pentru aprobarea
Regulamentului cu privire la delegarea salariaților entităților din Republica Moldova.
48. În cazul în care organizatorii olimpiadelor și concursurilor regionale și internaționale
stabilesc tarife superioare celor prevăzute în actele normative naționale, instituția ce deleagă
participanții, poate aproba cheltuieli suplimentare, în baza informațiilor prealabile, recepționate în
scris din partea organizatorilor.
49. În cazul asigurării integrale a cheltuielilor de cazare, alimentare de către organizatorii
olimpiadelor și concursurilor regionale și internaționale, delegații pot beneficia de până la 30% din
suma diurnei prevăzute în actele normative.
50. Pentru participare la olimpiadele și concursurile regionale și internaționale, se asigură, în
mod stabilit, taxele de înregistrare, de participare, taxele pentru perfectarea vizelor și asigurare
medicală.
51. Participanții delegați la olimpiadele și concursurile oficiale internaționale primesc
vestimentația de prezentare și drapelul de stat al Republicii Moldova. Vestimentația de prezentare
pentru participanți este asigurată de către instituția care deleagă. Fondul respectiv necesar este
prevăzut în bugetul Ministerului Educației și Cercetării.
52. Cheltuielile pentru alimentarea participanților la olimpiadele și concursurile regionale și
internaționale care se desfășoară în Republica Moldova se constituie din normativul 350
lei/persoană/zi.
53. Cheltuielile pentru apă, cafea, gustări, destinate membrilor juriilor și comitetului de
organizare, în timpul pauzelor, se constituie conform normativelor stabilite în Hotărârea de Guvern
nr. 1151/2002 despre aprobarea Regulamentului cu privire la normativele de cheltuieli pentru
desfășurarea conferințelor, simpozioanelor, festivalurilor etc. de către instituțiile publice finanțate
din bugetul public național.
54. Cuantumul alocațiilor prevăzut la pct. 52 și 53, poate fi majorat în cazul în care diferența
este suportată de către sponsori.
55. În cadrul olimpiadelor și concursurilor regionale și internaționale ce se desfășoară în
Republica Moldova, cu durata probei de concurs de peste 3 ore academice, organizatorii pun la
dispoziția elevilor participanți băuturi răcoritoare câte 0,5 l/persoană/probă de concurs și câte 50 g
de ciocolată/persoană/probă de concurs.
56. Cazarea participanților la olimpiadele și concursurile regionale și internaționale ce se
desfășoară în Republica Moldova, se efectuează, cu prioritate, în unitățile de cazare de tip hotel sau
în hoteluri de categoria de până la 4 stele inclusiv.
57. Pentru elaborarea probelor de concurs pentru olimpiadele și concursurile regionale și
internaționale care se desfășoară în Republica Moldova, se constituie grupuri de lucru, a câte 5-7
persoane, în funcție de specificul olimpiadei, pe un termen de 4 luni.
58. Remunerarea muncii unui membru al grupului de lucru constituie 2500 lei/persoană/lună.
59. Cuantumul cheltuielilor pentru verificarea lucrărilor scrise în cadrul olimpiadelor și
concursurilor regionale și internaționale ce se desfășoară în Republica Moldova, se efectuează
reieșind din calculele de 2 lucrări scrise pentru o oră astronomică.

6
60. Cheltuielile pentru remunerarea membrilor juriilor olimpiadelor și concursurilor regionale
și internaționale ce se desfășoară în Republica Moldova se constituie din normativul 100 lei/oră.
61. Participanții la olimpiadele și concursurile regionale și internaționale ce se desfășoară în
Republica Moldova sunt asigurați cu articole de birotică, ecusoane, tricouri, chipiuri, rucsacuri cu
emblema olimpiadei în limita a 1000 lei/persoană.
62. În cadrul olimpiadelor și concursurilor regionale și internaționale ce se desfășoară în
Republica Moldova se efectuează cheltuieli pentru activități culturale și de publicitate în limita
sumei de 200 lei/persoană/zi.
63. În cazul necesității de transportare dintr-o locație în alta, a tuturor participanților la
olimpiadele și concursurile regionale și internaționale ce se desfășoară în Republica Moldova,
cheltuielile de transportare sunt asigurate de către organizatori în conformitate cu normativele
stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 903/2014 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la
transportarea elevilor.
64. La încheierea olimpiadele și concursurile regionale și internaționale ce se desfășoară în
Republica Moldova se organizează o recepție pentru participanți, reprezentanți oficiali, membrii ai
Consiliului Olimpic Republican, juriului, persoane care au contribuit la organizarea activității.
Cheltuielile pentru organizarea recepției se vor acoperi în conformitate cu normativele stabilite în
Hotărârea de Guvern nr. 1151/2002 despre aprobarea Regulamentului cu privire la normativele de
cheltuieli pentru desfășurarea conferințelor, simpozioanelor, festivalurilor etc. de către instituțiile
publice finanțate din bugetul public național.

V. PREMIEREA ȘI STIMULAREA PARTICIPANȚILOR


65. Pentru performanțele obținute în cadrul olimpiadelor și concursurilor școlare, Ministerul
Educației și Cercetării și autoritățile publice locale care au în subordine instituțiile de învățământ,
acordă premii până la cuantumul valorilor prezentate la pct. 66, în limita bugetului aprobat, elevilor
și profesorilor care au contribuit la selectarea și pregătirea acestora la disciplina de concurs.
66. Cuantumul premiilor acordate elevilor și profesorilor la competițiile individuale, se
diferențiază după cum urmează:
1) la etapa locală a olimpiadelor și concursurilor, premiile se acordă din fondurile disponibile
ale instituției de învățământ:
a) premiul I – 200 lei
b) premiul II – 100 lei
c) premiul III – 50 lei
d) mențiune – 30 lei
2) la etapa raională/municipală și zonală a olimpiadelor și concursurilor, premiile se acordă
din fondurile disponibile ale organelor locale de specialitate în domeniul învățământul, instituțiile
de învățământ profesional tehnic:
a) premiul I - 300 lei
b) premiul II – 200 lei
c) premiul III – 100 lei
d) mențiune – 50 lei
3) la etapa republicană a olimpiadelor și concursurilor, premiile se acordă din fondurile
disponibile ale ministerului:
a) premiul I – 2000 lei
b) premiul II – 1600 lei
c) premiul III – 1200 lei
d) mențiune – 800 lei
4) la etapa internațională a olimpiadelor și concursurilor, desfășurate la nivel regional sau
european, premiile se acordă din fondurile disponibile ale ministerului:
a) premiul I/medalia de aur cu punctaj maxim absolut – 25000 lei
b) premiul I/medalia de aur – 20000 lei
c) premiul II/medalia argint – 15000 lei
7
d) premiul III/medalia bronz – 10000 lei
e) mențiune de onoare – 5000 lei
5) la etapa internațională a olimpiadelor și concursurilor, desfășurate la nivel mondial, premiile
se acordă din fondurile disponibile ale ministerului:
a) premiul I/medalia de aur cu punctaj maxim absolut – 50000 lei
b) premiul I/medalia de aur – 40000 lei
c) premiul II/medalia argint – 30000 lei
d) premiul III/medalia bronz – 20000 lei
e) mențiune de onoare – 10000 lei
67. Cuantumurile premiilor acordate fiecărui elev la competițiile pe echipe, se diferențiază după
cum urmează:
1) la etapa locală a olimpiadelor și concursurilor, premiile se acordă din fondurile disponibile
ale instituției de învățământ:
a) premiul I – 200 lei
b) premiul II – 100 lei
c) premiul III – 50 lei
d) mențiune – 30 lei
2) la etapa raională/municipală și zonală a olimpiadelor și concursurilor, premiile se acordă din
fondurile disponibile ale organelor locale de specialitate în domeniul învățământul, instituțiile de
învățământ profesional tehnic:
a) premiul I – 300 lei
b) premiul II – 200 lei
c) premiul III – 100 lei
d) mențiune – 50 lei
3) la etapa republicană a olimpiadelor și concursurilor, premiile se acordă din fondurile
disponibile ale ministerului:
a) premiul I – 1000 lei
b) premiul II – 800 lei
c) premiul III – 600 lei
d) mențiune – 400 lei
4) la etapa internațională a olimpiadelor și concursurilor, desfășurate la nivel regional sau
european, premiile se acordă din fondurile disponibile ale ministerului:
a) premiul I/medalia de aur – 10000 lei
b) premiul II/medalia de argint – 7500 lei
c) premiul III/medalia de bronz – 5000 lei
d) mențiune de onoare – 2500 lei
5) la etapa internațională a olimpiadelor și concursurilor, desfășurate la nivel mondial, premiile
se acordă din fondurile disponibile ale ministerului:
a) premiul I/medalia de aur – 20000 lei
b) premiul II/medalia de argint – 15000 lei
c) premiul III/medalia de bronz – 10000 lei
d) mențiune de onoare – 5000 lei
68. Pentru performanțele elevilor obținute la etapele locale, raionale/municipale, zonale,
republicane a competițiilor individuale, premiul se acordă profesorului care învață elevul la
disciplina de concurs în instituția în care elevul își face studiile.
69. Pentru performanțele elevilor obținute la olimpiadele și concursurile regionale și
internaționale la nivel individual, premiile se acordă profesorilor recomandați de președintele
consiliului olimpic republican la disciplina de concurs, responsabil de selectarea și pregătirea
loturilor olimpice naționale.
70. Pentru performanțele elevilor obținute la competițiile pe echipe, coordonatorul echipei
primește un premiu în corespundere cu valoare corespunzătoare indicată la pct. 67.

8
71. Anual, autoritățile publice locale, organele locale de specialitate în domeniul învățământului,
instituțiile de învățământ, pot acorda premii suplimentare elevilor din instituțiile de învățământ din
subordine, care au obținut rezultate remarcabile la nivel republican, regional și internațional, în
conformitate cu regulamentele proprii.
72. Pentru omagierea elevilor și profesorilor pentru rezultatele obținute în cadrul olimpiadelor
și concursurilor regionale și internaționale Ministerul Educației și Cercetării organizează anual
festivitatea „Gala Olimpicilor”.

VI. DISPOZIȚII SPECIALE


73. Activitățile de susținere a elevilor capabili de performanțe înalte se organizează și se
desfășoară în funcție de disponibilitățile instituțiilor care le instituie, în conformitate cu prevederile
prezentului Regulament.
74. Participanții la activitățile de susținere a elevilor capabili de performanțe înalte se obligă să
respecte programul activităților, prevederile actelor normative privind concursurile și olimpiadele
școlare, regulile de comportament civilizat.
75. Participanții care manifestă un comportament ireverențios față de organizatori sau alți
participanți, participanții care nu respectă programul activităților sau regulamentele stabilite, sau
provoacă deteriorarea sau distrugerea bunurilor care le-au fost puse la dispoziție vor fi excluși din
participare la orice activitate de susținere a elevilor capabili de performanțe înalte. Contravaloarea
oricărui bun distrus sau deteriorat va fi suportat de cei ce au produs paguba.
76. Decizia de excludere aparține instituției organizatoare și/sau a instituției care deleagă
participanții la activitățile respective, după analiza cazului, în baza unui raport, sesizare, informare
semnat de persoanele care au constat fapta.
77. Profesorii implicați în organizarea și desfășurarea activităților de susținere a elevilor capabili
de performanțe înalte, care încalcă codul deontologic profesional, manifestă o atitudine
necorespunzătoare în relația cu elevii/profesorii sau care, prin diferite acțiuni, favorizează, în mod
direct sau indirect, vicierea corectitudinii desfășurării activității vor fi excluși pe termen concret sau
nelimitat de la participarea la oricare dintre activitățile de susținere a elevilor capabili de
performanțe înalte.

S-ar putea să vă placă și