Mircea cel

Bătrân
A fost fiul lui Radu I și fratele lui Dan I
(dar numai după tată), căruia i-a urmat
la tron. În actele oficiale apare ca „În
Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și
de Hristos iubitorul și singur
stăpânitorul, Io Mircea mare voievod
și domn...”. În istoriografia română
apare și sub numele Mircea cel Mare.
Mircea urcă pe tron după moartea fratelui său Dan, petrecută la
23 septembrie 1386. El găsește Țara Românească în plin proces
de dezvoltare datorită politicilor înțelepte promovate de
înaintașii săi și va continua consolidarea economiei, armatei,
administrației și Bisericii.

Rezultatele obținute i-au permis să reziste tendințelor de

expansiune ale Regatului Ungar și ale Poloniei, care urmăreau în
special controlul asupra gurilor Dunării și să stăvilească forțele
otomane aflate în plină expansiune în Balcani
Mircea a intrat în conflict cu Imperiul Otoman din cauza intervențiilor sale în
sprijinul popoarelor creștine din sudul Dunării. În 1395, Baiazid I a trecut
Dunărea în fruntea unei forțe însemnate (aprox. 40.000 de soldați, după unii
autori). Mircea bazându-se pe o armată mai mică (aprox 12.000 de soldați),
neputându-se opune într-o luptă deschisă, a ales o tactică de hărțuire. În ziua de
17 mai 1395, armata Țării Românești înfrânge avangarda otomană într-un loc
mlăștinos și împădurit, numit Rovine. Bătălia nu este decisivă, căci Mircea cel
Bătrân, după o luptă dată lângă Argeș, pierde tronul și se retrage în Transilvania.
Strategia militară abordată de către acesta precum și tactica retragerii îi aduce o
oarecare faimă între conducătorii acelei vremi. În Țara Românească, turcii îl
așază în scaun pe un anume Vlad, care va fi înlăturat de către Mircea abia în
1397, cu ajutor militar din partea lui Sigismund de Luxemburg.În 1396 Mircea,
în calitate de principe creștin vasal regelui maghiar, participă la cruciada anti-
otomană inițiată de o parte a capetelor încoronate și o parte a nobilimii
occidentale și condusă teoretic de regele maghiar. După câteva succese minore,
cruciada s-a încheiat lamentabil cu dezastrul de la Nicopole din 25 septembrie.
Oastea valahă, formată din cavalerie ușoară, nefiind invitată să ia parte la șarja
cavaleriei grele, se retrage fără a intra în luptă.
Anul următor, în 1397, pe râul Ialomița, precum și în anul 1400, Mircea cel Bătrân
zdrobește categoric două incursiuni otomane ce se întorceau peste Dunăre din expediții de
jaf în Transilvania
Înfrângerea sultanului Baiazid I de către Timur Lenk la Ankara în vara lui 1402 a deschis
perioadă de anarhie în Imperiul Otoman, ca urmare Mircea a organizat împreună cu regele
maghiar o campanie împotriva turcilor. În 1404 Mircea a reușit să se impună din nou drept
conducător peste Dobrogea. Mai mult, el a luat parte la lupta pentru tronul imperiului
otoman și l-a ajutat, prin sprijin militar, pe Musa Celebi (fiul lui Baiazid I) să devină sultan
(pentru o perioadă scurtă), după moartea căruia a sprijinit și alți pretendenți (în 1416 pe
Mustafa Celebi, frate al lui Musa). În anul 1409 Musa a venit în Țara Românească, fiind
primit de Mircea. În anul următor, cu ajutor de la domnul român și de la despotul Serbiei,
Ștefan Lazarevici, forțele lui Musa au învins pe cele ale fratelui său Soliman , ucis după ce
fugise de pe câmpul de luptă. La 17 februarie 1411, Musa era proclamat sultan la Edirne
(Adrianopol).

Cu toate acestea, sultanul Mahomed I reușește să-și înfrângă oponenții și plănuiește o

expediție de pedepsire a voievodului valah.
Pentru a evita campania sultanului, Mircea semnează spre sfârșitul
domniei (1415 sau 1417) un tratat de pace cu Imperiul Otoman, care
recunoștea libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual de 3.000 de
piese de aur. Totodată, domnul român a fost obligat să trimită turcilor un
fiu ostatic drept garanție.

Mircea cel Bătrân a încetat din viață la 31 ianuarie 1418, fiind

înmormântat la ctitoria sa de la Cozia, la 4 februarie același an. La
domnie a urmat fiul său Mihail I, asociat încă din 1408.