Mircea cel

Batran
de Maria Popa si Ioana Neacsu
Mircea cel Bătrân a fost
domnul Țării Românești între
anii 1386-1418, dar a fost și o
personalitate istorică
importantă din istoria
României întrucât a apărat
statalitatea și religia țării,
fiind un simbol al curajului și
vitejiei datorită încercării de
a constitui blocul unității
românești.
 Rivalitate între frați

Mircea I Basarab a fost fiul Radu I și doamnei Calinichia, acesta a urcat

la tron după ce a murit fratele său vitreg, Dan I. Se spune că între cei
doi a existat o rivalitate cruntă, întrucât pe lângă faptul că tatăl lor se
recăsătorise cu mama lui Mircea, după ce ar fi urcat la tron primul
moștenitor, au apărut urma numeroase conflicte și cei doi ar fi căutat
aliați. Dan i-ar fi ales pe turci, iar Mircea a apelat la unguri. Mai mult,
de-a lungul timpului au existat persoane ce l-ar fi crezut responsabil pe
domnul român de moartea fratelui său. Odată aflat la conducerea Țării
Românești el continuă procesul de dezvoltare economic, militar, religios
și social, astfel el este domnitorul care a reușit să extindă cel mai mult
teritoriul țării
Dezvoltarea Țării Românești

În ceea ce privește politica internă, aceasta va cunoaște un progres major,

întrucât se stabilește un sistem de impozit și de taxe echilibrat, iar monedele
vor fi emise într-un număr mai mare și comerțul cu statele străine este
încurajat. Va fi organizată armata în oastea mare și oastea mică, administrația
este alcătuită din Sfatul Boieresc, iar numărul funcționarii publici va crește și,
de asemenea, va construi cât mai multe biserici și mânăstiri în toată țara. A
constituit mai multe cetăți ce erau folosite în scop defensiv, în cazul atacurilor,
precum Turnu-Giurgiu, Silistra-Dârstor, Breaza-Severin-Dâmbovița.
Primul Tratat de Alianță din istorie

Între secolele XIV-XV, alianțele între statele formate erau cele mai importante deoarece în acea
perioadă, majoritatea relațiilor se stabileau prin război, iar domnitorul Țării Românești a înțeles
acest lucru, fapt ce a cauzat crearea unor alianțe cu alte țări. Fiindcă Imperiul Otoman era în
plină expansiune și atacau constant Principatele Române, în primăvara 1395, Mircea cel Bătrân a
realizat un Tratat de Alianță, care de altfel a fost și primul tratat de acest timp la vremea
respectivă, cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg. În urma acestui tratat, Țara
Românească avea să primească sprijin militar la nevoie, dar i-au fost oferite și cetățile Amlaș,
Făgăraș și Banatul de Severin.
Conflictele otomane

Bătălia de la Rovine din 1395 s-a soldat cu o victorie extraordinară pentru Țara Românească,
datorită abilităților și cunoșințelor militare extraordinare ale domnului român.
Puterile creștine au remarcat amenințarea pe care o constituie Impreiul Otoman, astfel este
hotărât ca toate statele creștine să se alieze împotriva turcilor. Prin urmare are loc Cruciada de la
Nicopole, în 1396, unde din cauza faptului că Mircea nu este lăsat să deschidă atacul, lupta va
reprezenta un eșec uriaș, victoria fiind de partea inamicilor. Relația Țării Românești cu turcii se va
îmbuna după 1402 deoarece din cauza asasinării sultanului Baiazid I de către Timur Lenk, la tron
va rămâne fiul mai mic, Musa, care va fi sprijinit de către domnul român. Spre sfârșitul domniei,
Mircea semnează un Tratat de Pace cu Impreiul Otoman, prin care Valahia va plăti tribut în
schimbul păcii.
Mircea cel Bătren, domn al Țării
Românești a murit pe 31
ianuarie 1418 și a fost
înmormântat la mânăstirea
Cozia.
Un mare merit al domnitorului îl reprezintă număroasele biserici şi mănăstiri construite pe întreg
cuprinsul țării, viitoare centre de cultură, marcate prin activitatea de seamă a copiștilor și
caligrafilor şi prin întemeierea unor remarcabile școli de pictură religioasă. Trebuie spus, aici, că
începând cu anul 1401, mitropolitul Țării Românești primește titlul de „exarh al plaiurilor”, având
astfel jurisdicție și asupra credincioșilor din Ardeal.
Relatii politice externe
În plan extern, Mircea cel Bătrân a realizat alianțe solide menite să păstreze independența țării, mai ales cu Sigismund de
Luxemburg, regele Ungariei, o relaţie care era bazată pe interesul reciproc în lupta împotriva extinderii Imperiului
Otoman.
În acest sens, la 7 martie 1395, tratatul încheiat la Brașov de Mircea cel Bătrân cu regele Sigismund conținea clauze
reciproc avantajoase.
O altă alianţă a fost încheiată cu voievodul Petru Mușat al Moldovei încă din anul 1389 şi, prin intermediul acestuia,
încheia şi o alianţă cu regele Vladislav al II-lea al Poloniei, îndreptată împotriva lui Sigismund de Luxemburg, în
eventualitatea în care acesta din urmă ar fi pornit un război cu una din cele două țări.
Mircea a întreținut relații de bună vecinătate și cu regii/țarii din sudul Dunării, în scopul prevenirii expansiunii
otomanilor.
Însă mai toate măsurile preventive, strategice, împotriva pericolului otoman, au fost sortite eşecului, mai ales după ce
Mircea a intervenit în sprijinul popoarelor creștine din sudul Dunării.
În anul 1395, Baiazid I „Fulgerul” a trecut Dunărea în fruntea unei forțe însemnate de circa 40.000 de soldați, Mircea cel
Bătrân opunându-i o armată de doar 12.000 de soldați.
La 17 mai 1395, armata Țării Românești înfrânge avangarda otomană în Bătălia de la Rovine, însă după o altă luptă dată
lângă Argeș, Mircea pierde tronul și se retrage în Transilvania, în locul său otomanii instalându-l pe tron pe Vlad.
Sfarsitul Domniei
În 25 septembrie 1396, Mircea, în calitate de principe creștin vasal regelui maghiar, încheie lamentabil
cruciada anti-otomană inițiată de o parte a capetelor încoronate și o parte a nobilimii occidentale și
condusă teoretic de regele maghiar, după dezastrul de la Nicopole.
Abia după încă un an, şi cu sprijinul militar al lui Sigismund de Luxemburg, Mircea îşi recucereşte tronul,
după bătălia de pe râul Ialomița.
În vara anului 1402, după înfrângerea sultanului Baiazid I de către Timur Lenk, la Ankara, a urmat o
perioadă de anarhie în Imperiul Otoman, iar Mircea a organizat împreună cu regele maghiar o campanie
împotriva turcilor, reuşind, în anul 1404, să se impună din nou drept conducător peste Dobrogea dar şi să
îl sprijine militar pe Musa Celebi, fiul lui Baiazid I, să devină sultan. După moartea acestuia, însă, sultanul
Mahomed I reușește să-și înfrângă oponenții și plănuiește o expediție de pedepsire a voievodului valah.
Pentru a evita ofensiva sultanului, Mircea semnează spre sfârșitul domniei, în anul 1415, un tratat de pace
cu Imperiul Otoman, care recunoștea libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese
de aur şi a trimiterii, drept ostatic ca garanţie, a unui fiu al său.
Originea numelui
Mircea cel Bătrân însemna, în fapt „Mircea cel Vechi” (adică din bătrâni, din trecut), dar odată cu
evoluția limbii a ajuns să-și piardă sensul inițial, adică, în limbaj de cancelarie medievală, primul
domnitor cunoscut cu acest nume. Fiindcă Țara Românească nu obișnuia să numeroteze
domniile, ca în Occident, Mircea a primit acest nume postum pentru a fi deosebit de nepotul său
Mircea al II-lea și de Mircea Ciobanul, care a domnit în secolul al XVI-lea.
Simbolurile oficiale
Sigiliul aflat pe tratatul încheiat în 1390 între Mircea cel Bătrân și regele polon Vladislav al II-lea
 prezintă ca stemă a Țării Românești un scut francez vechi mobilat cu o acvilă având capul
conturnat și aripile strânse, însoțită la stânga sa de o cruce, o stea în șase colțuri și o semilună
„crai nou”. Pe monedele emise în această perioadă acvila cruciată este plasată pe post de cimier,
deasupra unui coif care timbrează stema dinastică a lui Mircea.