Ce invatam calatorind

Cineva a spus ca o calatorie este un lucru serios pentru persoanele frivole si un lucru frivol pentru persoanele serioase. Cred ca este o buna parte de adevar in acest cuvant de spirit. Pentru ca o calatorie te invata fara voie o suma de lucruri ; si numai acela care stie deja foarte mult, si deci este destul de trist ca sa fie si serios, isi poate ingadui sa nu invete nimic calatorind, ci sa se odihneasca numai. O calatorie este, intodeauna, o invitatie la gandire. Se gandeste mult mai viu, mai intens si mai spontan calatorind decat in cele mai concentrate ceasuri de biblioteca. Voiajul descopera antene noi spiritului de observatie, potenteaza interesul pentru lumea exterioara si in acelasi timpusureaza reculegerea, anima viata interioara. Un scriitor tanar se intreaba : cele mai active ceasui interioare nu ti le-ai petrecut la o fereastra de tren ? Este intr-adevar o experienta binecunoscuta de oricine a trecut cel putin odata granitele provinciei sau tarii sale, aceasta concentrare fireasca si placuta pe care o capeti la o fereastra de tren. O calatorie deschide ferestri pretutindeni si in afara si inauntrul tau. Astfel cunosti oameni calatorind si altfel ii cunosti in celelalte zile. Intalnirea oamenilor si peisajelor straine te sileste sa gandesti proaspat, fara formule si judecati stereotipe. O calatorie stimuleaza toate facultatile interioare : te face mai atent la viata din jurul tau, mai generos, mai increzator in oameni. Stimularea pe care ti-o aduce firesc schimbarea decorului are o covarsitoare influenta in cunoasterea si raporturile tale cu oamenii. Nicaieri nu inveti sa cunosti mai adanc si mail impede oamenii decat intr-o calatorie. S-ar spune ca esti investit atunci de un dar de ghicire, cu o facultate de a descoperii adevarurile si sufletele, dar pe care viata de toate zilele intr-un oras, unul si acelasi, il uzeaza si il anihileaza. Acelasi scriitor tanar din care am citat mai sus o fraza, si care este D-ul Mihail Sebastian, precizeaza foarte just in ceea ce consta secretul acesta, al calatoriilor de a cunoaste oameni. In lumea ta de totdeauna esti condamnat la un fel de isensibilitate cronica, ce se datoreaza nu unei deficiente specifice tie, ci unei legi care te obliga ca lucrurile pe care le vezi prea des, sa nu le mai vezi deloc. S-ar putea ca in jurul tau sa abunde figuri interesante, sa se grupeze tragedii si farse, sa se pregateasca lucruri mari, si pe langa toate astea tu sa treci impetnetrabil, cu simturile ingropate, cu vederea insuficienta, cu fantezia opaca, si ajunge o schimbare de meridian, doua zile de drum de fier, constiinta ca esti singur, pentru ca brusc, ca dupa declansarea unui accelerator intim, viata sa se coloreze in jurul tau, zilele sa treaca febrile, oamenii sa devina patetici si tu sa domnesti circular peste o imparatie vizuala si psihologica pe care altfel n-ai fi descoperit-o niciodata. Lucrurile acestea se pot verifica cetind cartile de calatorie, adevaratele carti de calatorie, scrise de obicei de oameni cari nu sunt scriitori. Descoperi in ele mai multa umanitate si mai dramatica viata decat in cele mai ilustrate romane. Calatoria te ajuta sa iesi din tine, te sileste chiar la aceasta si atunci fara indoiala ca privesti cu alti ochii viata din jurul tau si altfel intelegi oamenii. Un calator este mai caritabil, mai generos, mai intelegator si in adancul lui, mai optimist decat un sedentar. Oamenii care calatoresc mult sunt fericiti de cele mai grave pacate ale civilizatiei noastre: dogmatismul, opacitatea, ingustimea. Numai calatorind mult,

adica intalnind si cunoscand oameni pe care altminteri nu i-ai fi intalnit sau nu te-ar fi interesat niciodata, numai calatorind te poti dezbara de dogmatismul acela stern, de rigurozitatea si siguranta oarba, cu care judecai pana atunci lumea si oamenii. In privinta aceasta, cartea unui tanar si distins publicist roman, Homo Americano de d. Petru Comarnescu, este un document autentic si o justificare a celor spuse de noi pana acum. In prefata cartii sale Comarnescu staruie asupra valorii de cunoastere a calatoriilor; D-sa incearca o introducere la filosofia culturii pornind tocmai de la documentele omenesti relevate prin calatorii. Este inutil sa mai staruim asupra deosebirii dintre o cunoastere abstracta, livresca, de cabinet si de laborator, si o cunoastere concreta, directa, surprinsa din insasi realitatea vie. Toata problema sta in felul sub care se intelege aceasta cunoastere concreta si vie. O simpla si superficiala calatorie, desi isi are calitatile ei de higiena sufleteasca, nu o ajuta mult la cunoasterea oamenilor si intelegerea culturilor, cunoastere care conduce chiar la intelegerea suprema a omului. O calatorie, dupa cum bine noteaza d-ul Comarnescu, nu este numai o comunicatie. Comunicatia, scria D-sa ,poate in cazul cel mai bun ucide plictiseala dar nu poate starpi prejudecatile, resentimentele si capriciile cu care oamenii si, in general intelectualii judeca popoarele si culturile. Este nevoie si de alceva, si acel alceva este tocmai capacitatea de cumpanire, de analiza obiectiva, si larga a oamenilor pe care ai intalnesti in drum. Nimic mai fatal decat o calatorie care porneste de acasa cu ideiile gata facute asupra tarilor pe care le va vizita, asupra oamenilor pe care se astepta sa-i intalneasca. Inveti calatorind, si inveti mult, numai daca renunti la ideile facute, la prejudecatile si superstitiile cu cari ai plecat. In acest caz calatoriia este cea mai buna higiena mentala, si cea mai autentica primenire a sufletului. Stand pe loc, avand acelasi program, intalnind aceeasi oameni, vazand aceleasi strazi, cetint aceleasi ziare, intelegerea se uzeaza simpatia si curiozitatea se mediocrizeaza spiritul critic se osifica. Incepi sa judeci lumea printr-un singur criteriu, sau incepi sa te dezinteresezi de ea si sa n-o mai judeci deloc. O calatorie promoveaza interesul intim pentru oameni si pentru cultura, reinprospateaza spiritul critic, potentiaza atentia la viata din jur. Si in cursul acestei bai spirituale, dogmele cad, prejudecatile dispar siguranta de mai inainte, ca sti totul si intelegi tot, siguranta care conduce lent la moarte spirituala, incepe sa se clatine. Si te intorci cu o noua cunoastere, mai generala, mai vie si mai reala. Ceea ce este minunat in puterea calatoriei este faptul ca poti fugi de oamenii pe cari i-ai cunoscut si iai inteles prin ea. Sunt calatorii astfel facute incat sa nu intalnesti sau sa ti se para ca nu intalnesti oameni. Sunt adevarate evadari din umanitate, din civilizatie,din cultura. Si prin ele inveti tot ata de mult si tot atat de viu, de concret, ca si prin calatoria pentru oameni. Acum, in toiul acestei veri, nu stiu daca pasagiul pe care il voi ceti indata nu pretuieste mai mult decat una din acele bine documentate si fascinante invitatii la calatorii printre oameni. Este un pasagiu pe care il extrag din cartea unui pictor american Rockwell-Kent, cartea intitulata Salbaticie si care cuprinde jurnalul unei singuratati de 6 luni in Alaska. Ascultati: Plecati, tinerilor, ca sa ajungeti intelepti si fiind intelepti sa ramaneti tineri; - pelcati nu spre apus nici spre rasarit, nici spre nord nici spre sud, ci oriunde nu sunt oameni.

Pentru ca fiecare dintre noi are nevoie profunda sa ne mentinem in ceea ce ne este esential, sa pastram de la Dumnezeu pogorata omenie din noi impotriva fortelor zilei in care traim, sa fim mai putin produsele unei culturi si mai mult creatorii ei. Acolo, in aceea salbaticie atat de mult neschimbata incat poate a vazut sute de culturi inflorind si pierind, acolo trebuie sa intelegi, trebuie, ca ceea ce esti tu, ceea ce simte si se inspaimanta si ai este foame si se exalta in tine, e tot atat de vechi ca si salbaticia, bogata ca si salbaticia si infratita cu ea. Nu trebuie sa uitam ca exista si o foarte pretioasa calatorie aceea catre sufletul nostru, catre noi insine. Calatoria pe care o facem in singuratate.