Sunteți pe pagina 1din 10

A fost odată ca niciodată o fetiță pe nume

Dorotheea. Ea locuia împreună cu unchiul și cu


mătușa ei într-o căsuță din ținutul Kansas, în
Statele Unite ale Americii.
Într-o zi, se porni un ciclon puternic.

Unchiul și mătușa se ascunseră în pivniță, dar Dorotheea era


îngrijorată pentru cățelușul ei Toto care se ascunsese sub pat
și nu reuși să coboare în pivniță la timp.

Căsuța a fost luată pe sus de ciclon,


împreună cu Dorotheea și cu cățelușul Toto.

Casa ateriză într-un ținut îndepărtat și


căzu peste Vrăjitoarea cea Rea de la
Răsărit, omorând-o.

Drept mulțumire că scăpase de ea, Vrăjitoarea


cea Bună de la Miazănoapte îi dădu Dorotheei
o pereche de pantofi fermecați de argint și o
sărută pe frunte.

Apoi, îi spuse că doar Marele Vrăjitor


Oz din Orașul Smaraldelor îi poate
arăta drumul înapoi către casă.
Dorotheea porni la drum împreună cu cățelușul Toto, urmând drumul cu
cărămizi galbene ce ducea în Orașul Smaraldelor.

Pe drum, fetița se întâlni cu Sperie-Ciori.

El era tare mâhnit că nu avea


minte așa că se gândi să o
însoțească pe Dorotheea și să îi
ceară vrăjitorului puțină minte.
Trecând printr-o pădure, cei trei prieteni
se întâlniră cu un Om de Tinichea ruginit.

Dorotheea îi puse ulei la încheieturi și


Omul de Tinichea se oferi să îi însoțească
pe drum pentru a-i cere și el Vrăjitorului
o inimă cu care să poată iubi.

Continuându-și drumul, cei patru prieteni se întâlniră cu un leu laș.

Acesta se speria de toate animalele și,


dorindu-și niște curaj, se hotărî și el să
îi însoțească pe călători până în Orașul
Smaraldelor, la Vrăjitorul din Oz.
În drumul lor, cei cinci prieteni trecură prin multe pericole
din care i-au salvat mintea ageră a lui Sperie-Ciori,
bunătatea Omului de Tinichea și curajul leului.

Când au ajuns în Orașul Smaraldelor, străjerul de la


poartă le dărui fiecăruia câte o pereche de ochelari.
Prin aceștia, toate lucrurile păreau verzi ca smaraldul.

Dar Vrăjitorul le spuse că îi ajută doar dacă


o înving pe Vrăjitoarea cea Rea de la Apus.

Cei cinci pornesc din nou la drum, împreună Dorotheea era


protejată de pantofii de argint și de sărutul de pe frunte primit
la începutul călătoriei și reușește să o învingă pe vrăjitoare.

Aruncând o găleată cu apă


peste ea, vrăjitoarea se topește.
Când au ajuns înapoi în Orașul Smaraldelor, cei cinci prieteni
descoperiră că Marele Vrăjitor Oz este un circar, nu vrăjitor.

Ca să împlinească dorința călătorilor, el îi umplu lui Sperie-Ciori


capul cu tărâțe și cuie, Omului de Tinichea îi dărui o inimă de
mătase, iar Leului cel Laș îi dădu să bea un sirop pentru curaj.

Dar fiecare dintre ei își descoperiseră pe drum inima, mintea și curajul.


Apoi, Vrăjitorul din Oz construi un balon cu aer
cald cu care Dorotheea să se poată întoarce
acasă.

Dar Toto se pierdu din nou și Dorotheea nu


reuși să se urce la timp în balon. Balonul
se ridică de la pământ și își luă zborul.

Vrăjitorul din Oz îi strigă lui Sperie-Ciori să


rămână el rege peste Orașul Smaraldelor.

Cei cinci călători porniră din nou la drum. Merseră la


vrăjitoarea de la Miazăzi să afle cum se pot întoarce acasă.
Glinda, vrăjitoarea de la Miazăzi era o vrăjitoare
bună și ea îi spuse Dorotheei că se poate întoarce
acasă dacă va spune această dorință pantofilor ei
fermecați. Așadar, Dorotheea spuse:

Du-mă acasă la
mătușa Em!

Papucii cei fermecați îi duseră într-o clipă pe Dorotheea


și pe Toto acasă la unchiul Henry și la mătușa Em.

Leul cel laș deveni regele animalelor, Sperie-Ciori deveni


regele Orașului Smaraldelor, iar Omul de Tinichea fu
chemat să fie rege în Împărăția de Apus.
Iar Dorotheea își aminti mereu cu drag de
călătoria pe care a făcut-o și de prietenii ei.

Idei pentru jocurile de comunicare


Imaginează-ți că ești un
reporter TV și trebuie să anunți
că un ciclon se apropie de
localitatea ta. Formulează știrea
ca și cum ar fi parte dintr-un
program Meteo.

Imaginează-ți că ești mătușa


Dorotheei și fetița tocmai a
ajuns din nou acasă. Ce îi spui?
Poartă un dialog cu ea
încercând să afli ce a făcut în
tot acest timp cât a fost plecată.
Idei pentru jocurile de comunicare
Dacă ai putea să ceri ceva
Vrăjitorului din Oz, iar el ți-ar
putea îndeplini dorința, ce i-ai
cere? Cum l-ai convinge să îți
ofere ceea ce i-ai cerut?

Dramatizați povestea cu
ajutorul marionetelor pe
care le puteți descărca aici.

S-ar putea să vă placă și