Visul împlinit

după Lucian Blaga

Vestea a străbătut ca fulgerul satele și orașele. Se anunțase Adunarea

Națională de la Alba Iulia, unde s-a hotărât Unirea Transilvaniei cu România.
Pentru visul de veacuri ale poporului român sosise clipa împliniriinetru visul
de veacuri ale poporului român sosise clipa împlinirii; trupul țării se întregea și cu
Transilvania. Stăpânirea străină asupra pământului românesc era alungată pentru
totdeauna.
În dimineața aceea a zilei de 1 Decembrie 1918, ca la un semnal, lumea
românească a pornit spre Alba Iulia, locul Adunării.
Cei din împrejurimi au renunțat la călătoria cu trenul și s-au îndreptat spre
oraș pe jos și cu căruțele.
Era o dimineață rece, de iarnă. Căruțele românești, buchete de chiote și
bucurie, scârțâiau pe urmele zăpezii. La Alba Iulia nu a fost chip să mai pătrundă
cineva în Sala Adunării. Poporul care venea din toate colțurile Transilvaniei, să
audă marea veste, se aduna pe câmpia întinsă în față. Cum pe vremea aceea nu
erau microfoane, cei ce vorbeau mulțimii adunate se mutau de la o tribună la alta.
Pe fețele tuturora se citea fericirea.
Seara, ne întorceam spre casă. Întunericul se așternuse și era liniște. Când,
aproape de ieșirea din sat, un copil care privea la șirul de căruțe, dintr-o curte, pe
neașteptate, în noapte, strigă din toate puterile: „Trăiască România dodoloață!”