Ce băiat

de Octav Pancu-Iaşi
Tramvaiul porni la drum. În ultima secundă, sări pe scară şi apoi în vagon un
băiat. Îşi făcu loc cu coatele şi se repezi spre singura bancă liberă, purtând îndreptul ei
tăbliţa: ,,Rezervat pentru invalizi”.În jurul baiatului stăteau în picioare mai mulţi
călători.Deodată, unul dintre vecinii mei, un om mai în vârstă, mi se
adresă,întovărăşindu-şi vorbele cu un gest de nedumerire:-Nu înţeleg…Îi răspunsei:-Nici
eu… Şi arătai cu o mişcare a capului spre băiat.O femeie, cu o plasă încărcată cu sticle şi
pachete, intră şi ea în vorbă.-Mi se pare şi mie curios…-Da, aprobă cel mai în vârstă.
Cred că e suferind, sărăcuţul!-Poate că ni se pare doar nouă, zisei.-Nu cred! rosti femeia.
Altfel, cum ar putea să stea jos, în timp ce noi…Şi, bătându-l uşor pe umăr pe băiat, cu
teamă parcă, îl întrebă:-Spune, puişor, îţi este rău, te doare ceva?-N-am nimic. Şi
continuă să privească pe geam…
Citiţi şi aflaţi mai mult!
Un vechi proverb persan spune că
politeţea este ,,o monedă destinată săîmbogăţească nu atât pe cel ce o primeşte, cât pe cel
ce o dă”.
Politeţea este ceamai bună dovadă de bună creştere.
Cu cei mai în vârstă decât noi trebuie să fim politicoşi nu numai pentru că ,,aşa e
frumos”, ci şi pentru că vârsta impune respect.Ce înseamnă să fim politicoşi faţă de cei
mai în vârstă? Înseamnă să necomportăm civilizat în prezenţa lor, să răspundem dacă
suntem întrebaţi, să nu levorbim urât, să le cedăm locul în mijloacele de transport în
comun, să-i ajutăm.Sunt lucruri simple, care nu cer un efort prea mare. În schimb,
aprobarea şiadmiraţia celor din jur vor fi sigure.
Proverbe:
•A face bine e întotdeauna mai bine decât a face rău.
•Politeţea-i floare rară, iar cel ce o stăpâneşte, fără să ştie, o răspândeşte.
•Ascultarea e viaţă, iar neascultarea e moarte.
•Cine n-are bătrâni să-şi cumpere.
•Dintr-un mărăcine iese un trandafir Şi adesea dintr-un trandafir iese un mărăcine.
•Fă-te luntre şi punte dacă vrei să fii OM!
•Bine faci, bine găseşti.
 Samburele
de Lev Nikolaevici Tolstoi

Mama a cumparat prune ca sa le dea copiilor dupa masa de pranz si le-aasezat pe

o farfurie. Vania, care nu mai mancase pana atunci prune, le tot mirosea de zor. Tare-i mai
placea cum miros si tare-ar mai fi vrut sa le guste! Tot dandu-le asa tarcoale, baietelul
pandi clipa cand nu era nimeni in odaie si, nemaiputandu-se stapani, inhata o pruna si o
manca. Cand s-a apropiat ora pranzului, mama a numarat prunele si vazand ca lipseste
una, i-a spus tatalui. Stateau cu totii la masa si tatal a intrebat:
- Ia sa-mi spuneti, copii. Nu cumva a mancat cineva dintre voi o pruna?
- Nu, au raspuns copiii in cor.
Vania, rosu ca un rac, a spus si el:
- Nu, n-am mancat-o eu!
- Ca unul dintre voi a mancat pe ascuns o pruna, a mai spus tata, nu-i frumos deloc, dar
nu despre asta-i vorba. Nenorociera-i alta. Fiecare pruna are un sambure. Si daca cineva
nu stie cum sa le manance si inghite samburele, a doua zi moare. De asta mi-e frica.
Atunci Vania, galben la fata, a zis repede:
- Ba nu, ca samburele l-am aruncat pe fereastra.
Toti au izbucnit in ras, iar Vania a inceput sa planga.