Genericul:

„Limba, istoria și pământul sunt cei trei piloni care țin o națiune”
– Ion Druță la cei 90 de ani împliniți
Gluma
Cu şcoala s-au întâmplat toate cum a şi spus el c-o să se întâmple. L-au tot dres, l-au tot strunit şi povăţuit, încât a întârziat chiar din
prima zi, de la prima lecţie. A stat o vreme în coridor cu ​inima cât un purice,​ a pândit şi ţuşti! – s-a amestecat printre cei mai mărunţei aşezaţi în
spatele clasei. Învăţătoarea îndată a şi dat cu ochii de dânsul.
― Tu, măi Ţică, de unde te-ai luat?
― Am intrat, iaca, pe uşa ceea.
― Şi, odată ce ai intrat, poate ne dai şi buna dimineaţa, poate ne spui şi cum te cheamă, să te scriem aici în catalog…
― Lasă mata, că nu-i chiar numaidecât…
― Dacă altfel nu se poate. Ca să fii şcolar trebuie să te scrii la catalog.
― Apoi, dacă altfel nu se poate, pune şi mata colo un Andrei Bobocel.
― Cum, adică, Bobocel? Că doar tatălui tău i se spune Boboc?
― Lui i se spune Boboc pentru că e mare, iar eu, fiindcă sunt mic, cum altfel să mi se spună?
― Păi, dacă ţi-i numaidecât, te scriem Bobocel. Şi, mă rog, cam până în ce clasă ai să fii tu Bobocel şi când să te trecem ca fiind Boboc?
― Apoi, că doar nu degeaba eşti pusă învăţătoare. Ai să vezi şi mata cum voi merge eu cu învăţătura, cu creşterea, cu purtarea, şi când vei socoti
că, gata, e de ajuns, mă ştergi de Bobocel şi mă scrii de Boboc.
Învăţătoarea îl scrie în catalog, zâmbind uşor în sinea ei.
Şi începe a creşte voia bună în jur, peste un timp începe a zâmbi toată clasa. După care se pomeneşte zâmbind şi Bobocel – ca să ştii că ​a
nimerit-o bine!​ Zicea odată tata că atunci când ieşi în lume, nu strică să ai o glumă-două cu tine. Şi să ştii că aşa este…
După Ion Druţă
 Prima zi de școală
Atelier de lectură și discuție în baza fragmentului „Culesul și semănatul” de Ion Druță din romanul Povara
bunătății noastre
Fragment 1.  
-​ Bună dimineața, copii!
Micuța școală din Ciutura începuse a prinde iz de mucegai, și ​glasul învățătorului a bubuit ca într-un butoi gol. Zece
căpșoare tunse chilug și un mănunchi de inele aurii. S-au risipit cu toții prin clasă cum se risipesc puii de prepeliță auzind
foc de pușcă. Stau tupilați prin unghere și așteaptă ce va urma. Numai mănunchiul de inele aurii, rătăcit printre bănci,
clipește fericit - ca să vezi cum îi aici, la școală! Îți place și matale, dom ' învățător?
Miculescu scoate din buzunar un creion neînceput, un caiet nou și le aruncă pe toate pe măsuța pusă în fața băncilor.
Trece cu privirea de la un farmazon la altul, de părea toate căpșoarele iestea ar fi mărgele și ​el încearcă pentru prima oara să
le potrivească pe о singură ață.
Semănătorii harnici, cu satul subsuoară,
Pășescu-n lungul brazdei pe fragedul pământ...
E о liniște suspectă, о liniște prea mare pentru a duce poezia până la capăt, și Micu Miculescu de la frumoasele versuri
Alecsandriene trece la proză:
​___________________________________________________________________

Fragment 2.  
Peste un ceas și ceva, după mare caznă, lista celor unsprezece elevi a fost gata făcută, copiii au fost așezați prin bănci.
Semănătorii harnici, cu satul subsuoară,
Pășescu-n lungul brazdei pe fragedul pământ...
-​ Știți voi cine a scris această poezie?
Ochișori căprui și negri privesc învățătorul țintă, gata fiind să râdă și să plângă, s-o țâșnească pe ușă ori să rămână aici pe
veci.
- Alecsandri a scris-o, mă, marele nostru poet, poetul țărănimii. S-a plimbat puțin prin clasă, dându-le răgaz să guste din
slova marelui Alecsandri, dar, ți-ai găsit! Cei unsprezece pitici ​- ​nici gând. Cască, își dau ghionturi, urmăresc muntele ce se
zbate la fereastră. Picioare murdare, hăinuțe vechi și zdrențuite, degete stâlcite, legate cu vreo cârpă ori plasate așa, în voia
sorții.

___________________________________________________________________

Fragment 3.  
S-a plimbat puțin prin clasă și în această scurtă plimbare oarecum i s-au schimbat și glasul, și cătătura, și umbletul.

- Fiți atenți cu toții. О să vă cânt imnul, și cu acest imn vreme de patru ani о să începem și о să încheiem toate lecțiile
noastre. Deci, atenție...
Trăiască regele în pace și onor...
De țară iubitor și-apărător de țara...
Patru clase numără școala primara din Ciutura. Patru toamne cei doi frați Moraru ​- unul cu cușma pe ceafă, altul cu cușma
coborâtă pe sprâncene, ​- își cărau odraslele în spinare la școală, căci cu încălțămintea era greu, iar drumurile Ciuturii zăceau
într-un glod pe care nici călare nu l​-​ai fi putut răzbate. Patru primăveri frumoase au tot scâncit în ograda școlii, iar Ciutura
se sfădea la cuțite, căci vitele satului, bănuind povestea, umblau dintr-o semănătură în alta. Patru ani la rând umbla bietul
Tudorache cu palmele umflate, caci el de-a născocit gramatica nu-1 avea în vedere anume pe dânsul. Umblau cu toții la
războaie împreună cu Ștefan cel Mare și vârau groaza în pagini. Desenau pe tablă chipul bătrânului Nistru cu miile de
cotituri și, împreună cu apele lui, coborau încet la Vale. Se chinuiau să-și închipuie cum arată buretele, căci manualul le
cerea să șteargă tabla cu buretele, iar burete ei încă nu văzuseră și în lungile nopți de iarnă, își tot suceau mințile să afle câte
ouă a cumpărat servitoarea la piață și câți bani trebuia să aducă acasă.