Textul epic în versuri

,Într-o vreme la-nceput

Şi-ntr-un leat nemaiştiut,
Care, nu pot să însemn,
Casele erau de lemn.
Şi ulucile de scânduri,
Ca şi azi, întinse rânduri,
Puse strâmb şi cap la cap
Şi proptite cu proţap.
Dar zburau cu fiecare
Vânt mai tare,
Case, garduri şi pătule;
Şi în timpurile toate
Grijile erau destule.
Le-adunai împrăştiate
Şi-ncepea din nou şi iar
Truda muncii în zadar.
Ca să scoli din clătinare
Iarăşi doagele-n picioare
Şi din nou să le anini
Cu te miri ce rădăcini.
Năzdrăvan, cum altul nu-i
Un băiat al nimănui
Născoci, atunci, un cui.
Şi l-a scos şi arătat.

Cuiul nou o săptămână

A umblat din mână-n mână.
A fost strâns şi pipăit,
pus pe limbă, mirosit,
Niciun om nu înţelege
Cuiul ţeapăn cum să lege,
Fără funii şi curele,
Scândurile între ele.
Năzdrăvanul şi golanul
Îl înfipse cu ciocanul.

Zice unul: „– Dragul meu,

Aşa cui făceam şi eu,
Poate chiar mai dichisit,
Însă, vezi, nu m-am gândit.”

Textul epic (narativ) este modalitatea de comunicare scrisă, prin care

autorul își exprimă concepția despre lume și viață în mod indirect, prin
intermediul personajelor, apeland la narațiune, descriere și dialog. Un text
este narativ atunci când: evenimentele prezentate implică acţiunea unor
personaje​, evenimentele au o legătură între ele şi urmează o succesiune de
momente.
Elementele fundamentale ale unui text narativ sunt:
- naratorul
- subiectul (înlănţuirea cronologică, logică şi cauzală a întâmplărilor
narate)
- personajele
- timpul şi spaţiul evenimentelor.
Naratorul dintr-un text narativ poate avea o identitate precizată sau
poate fi doar o voce care relatează evenimentele. În naraţiune rolul principal
revine verbelor, modurile şi timpurile la care acestea sunt folosite constituie
repere esenţiale pentru înţelegerea textului. În naraţiunile ficţionale, locul
acţiunii poate corespunde unor spaţii din realitate, ​poate fi inventat sau poate
fi nedeterminat. În lectura textelor narative trebuie avută în vedere relaţia
dintre acţiune şi personaje.
 Textul narativ,,Cuiul”de Tudor Arghezi glorifică un gen de invenţie,
care se răspândeşte repede şi sfârşeşte prin a părea o banalitate. Atmosfera
voioasă - asemănătoare cu aceea dintr-o snoavă cu Păcală - face poemul
atrăgător. (Titlul este un substantiv ce numește un obiect de metal sau de
lemn, ascuţit la un capăt şi turtit la celălalt, cu care se fixează două piese
împreună sau care se bate în perete).
Poemul ,,Cuiul” este o creație epică, pentru că există o acţiune.​Timpul este
incert ,,nemaiștiut”...cândva,,la început”-momentul de pornire a
vieții,locul poate fi oriunde pe pământ, ​iar activitatea omului este
rudimentară: casele,ulucile,,puse strâmb”sunt luate de vântul necruțător, totul
părea zadarnic, o strădanie istovitoare și inutilă care trebuia mereu luată de la
capăt. Deodată apare,,un băiat” care vădeşte dibăcie, o măiestrie deosebită și
inventează,,un cui”, creând nedumerire, curiozitate, neîncredere, iar când este
bătut cu ciocanul și apare îmbinarea neașteptată a obiectelor, acțiunea devine
obișnuită, banală, fără interes, iar recunoștința oamenilor pentru obiectul nou
nu există.
În al doilea rând, textul este epic, deoarece are personaje: vocea
naratorului care povestește despre neputința oamenilor de a-și finaliza
munca,de a-și crea o viață durabilă, obiecte cu folosință îndelungată.
Personajul care descoperă,,cuiul”este un anonim, apărut parcă din neant-
este,,al nimănui”, ca în basme este ,,năzdrăvan”, înzestrat cu puteri
supranaturale, dibăcie, măiestrie deosebită, este foarte priceput.
Ștrengarul,,golanul”le dă celorlalți o lecție prin care transformă LUMEA,
care devine trainică, iar ​vântul simbolul instabilității, ​forța care controlează
Universul se lovește de neclintirea obiectelor create de om. Trăsăturile
morale ale descoperitorului ,,năzdrăvan” reies indirect din faptele, gesturile şi
atitudinea lui, care trăiește starea de naivitate a vârstei, aducându-le
semenilor săi un obiect important. Personajul colectiv, oamenii,sunt
neîncrezători, bănuitori în fața unui obiect nou,încercând toate posibiltățile,
pentru a se convinge de folosirea lui. În final apare ,​,unul​”, un oarecare care
transformă invenția, noutatea într-un fel de fi comun şi lipsit de originalitate,
este nerecunoscătorul, ​invidiosul.
 În sfârşit, ca în orice text epic, sunt folosite modurile de expunere:
naraţiunea, povestirea unei nefericiri trăite de oamenii care nu aveau
stabilitatea lucrurilor necesare vieții. Descrierea prin intermediul imaginilor
vizuale cu enumerațiile aspectelor dezolante în care oamenii își văd munca
zadarnică, iar cel ce descoperă cuiul este numit ,,năzdrăvanul și golanul”
-epitete ironice. Monologul din final înviorează narațiunea. Exprimarea
poetului este simplă ca-n poveștile populare.
În concluzie, textul este epic, autorul comunică prin intermediul unei
povești o descoperire care a schimbat lumea.