Consilierea ca intervenție

Profesor de Limba și literatura română

Mateș Ionela Cristina
Liceul Tehnologic Moga Voievod Hălmagiu

Life is a choise, because is that question: to be or not to be! So, that is a crazy question
or so we can tell our the children that is a magic world for who want to be happy and to be
curious in every moment of his life. We must not be angry about our life, we must change our
mental behaviour even we are in a village or in NY, we must have a soul for all the kind things
or emotions. It this a mindfulness because we know that we have weakness and we will die, but
our children will have a better world if we will help them in all their problems to have a real
dream, to have an open mind. The questions can change a feeling because every man can see
that he is special, he has an opportunity to help the Planet where to live, work, play beautiful
games, love, create many things, sing. I must be positive, I must say all the time I will have
success, I am a miracle, God will help me to be a good person, I can get a job, I can marry, I
can lear a language, I can see, I can eat, I can move, I can hear, I can touch, I can be happy, I
can be what ever I want.

Educația este acțiunea exercitată de generațiile adulte asupra celor care nu sunt încă
coapte pentru viața socială. Ea are ca obiectiv să provoace și să dezvolte în copil un număr
oarecare de stări fizice, intelectuale și morale, pe care le reclamă de la el atât societatea politică
în întregul ei, cât și mediul special căruia îi este cu deosebire destinat. - Emil Durkheim, 1980,
pag.39
Consider că dintre toate tipurile de consiliere cea mai actuală este cea ca intervenție pe
timp de criză, dar și cea ca remediere (evitarea violenței), cât și cea ca prevenție (fumatul,
consumul de alcool, droguri, graviditate la vârsta adolescenței - trebuie prevenite), trebuie să
existe sau să coexiste. Consilierea ca dezvoltare personală este studiată din grădiniță, ceea ce
cred că este minunat, deoarece va continua pe tot parcursul vieții, socializând și creând relații.
Consilierea ca intervenție în criză apare și este necesară după apariția situației de criză,
având ca scop soluționarea, pe termen limitat, prin fixarea asupra problemei și utilizarea
tehnicilor de intervenție în criză.
Superputerea adulților este aceea de a ajuta, de a crede în puterea lor de a dărui
compasiune, astfel că orice discuție poate fi o consiliere, oricând și cu oricine, știind că existăm
pentru a ne dezvolta ... și cum ne putem dezvolta dacă nu alături de ceilalți, printr-o mentalitate
deschisă, adică fiind atenți, mai întâi, la noi, să îi considerăm pe ceilalți ca și cum am fi noi,
adică oameni! A fi împreună este modalitatea cea mai bună în timp de criză. Dorința de a ajuta
provine din motivația de a vedea un copil fericit, echilibrat, apoi un adult capabil de a rezista
oricărui obstacol. Acest eseu este despre efortul adulților de a deveni modele, din punct de
vedere emoțional, social, fizic, mental, psihic, nu în ultimul rând, financiar!
Nimănui nu îi place să audă despre terapie sau psiholog, acesta este adevărul, cel puțin,
aici, în România. Așadar trebuie să ne ocupăm mai mult de educația emoțională, avem modele
prin homeschooling, școala online, școala finlandeză, de a pătrunde înăuntru, adică în problemele
fiecăruia, nu de a le discuta, ci de a le înțelege, de a le rezolva. Avem sute de modele pe youtube
de filmulețe de la adevăratele persoane internaționale (Lisa Nichols, Namaste Brandon) care au
un real succes. Recunosc că, mai întâi trebuie să participăm la aceste întâlniri, de a învăța din
experiența altora, de a fura metodele sau tehnicile lor de a deveni superoameni, adică de a prețui
fiecare clipă, de a conștientiza măreția omului, puterea acestei vieți datorată conexiunii. Toți ar
trebui să simțim această inteligență pe care o avem de la naștere, apoi să o dezvoltăm, să o
creștem, pentru a înțelege ce se întâmplă și ce suntem noi, oamenii.
Jessica Joelle Alexander în cartea Metoda daneză de educare a copilului, amintește ceea
ce este de părere Helle Rabol Hansen: că nu există copii răi - doar dinamici de grup greșite, iar
metodele de educare ar trebui să persiste și la noi, încî de la grădiniță, de ce nu ți din familie, de
la nașterea copilului. Prima etapă este încrederea prin stima de sine, se încurajează jocul liber, cu
utilitate în necesitatea studiului, adică se îmbină plăcutul cu utilul. Empatia este diferită de
simpatie. Se pune accent pe sinceritatea din partea părinților, a tuturor față de elevi. Copiii sunt
învățați să fie curajoși, chiar să greșească, stimulând inventivitatea și creativitatea la învățare.
Arta de a - l face pe celălalt de a se simți bine sau chiar în grup reprezintă o parte fundamentală
a sistemului școlar și a educației familiale în danemarca.
Bineînțeles, lectura unor cărți de literatură științifico-fantastică îi va ajuta pe cei mici, dar,
pentru o situație de criză nu există o rețetă identică, uneori pot apărea și diferite tipuri de emoții,
atunci cînd va începe prima criză, aceea în care ceilalți râd de un omuleț. Copilul va putea scrie
un jurnal, să citească un jurnal, în momentul în care se va îndrăgosti să poată să înțeleagă acel
sentiment care nu este întotdeauna și în sufletul celui de care se îndrăgostește. apoi poate apărea
altă criză, poate cea de a divorța ... poate pentru unii momentul de a se trezi, de a trece peste ceea
ce se întâmplă. Atunci când copilul va deveni adolescent, apoi se va maturiza, va fi independent,
deci liber de a-și crea propria conexiune cu cine dorește. Cred că având un jurnal în perioada
adolescenței, acesta îl va ajuta să și cunoască și trupul, nu doar sufletul, nu doar emoțiile, ci chiar
și mintea, gândurile. Ceea ce cred că ar trebui evitat este vizionarea unor telenovele, deoarece
copilul este influențat și determinat să imită unele scene sau chiar și replici ale unor personaje cu
care se suprapun sau se identifică. Aceste sfaturi sau recomandări sunt date din experiențele
multor adulți, chiar fără nicio specializare în psihologie, dar cu acea școală a vieții.
Vocea din interiorul minții va aduce luminarea acelei situații de criză, deoarece conștiința
va ști răspunsul corect la orice situație. Pentru a dezmuți, dezmorți persoana, de a sparge
barierele, trebuie să observăm emoționalul, să impresionăm prin povești adevărate sau chiar
create de persoana prin care trece cel din criză, prin tehnica narativă. Va scrie povestea, va citi
ceea ce a scris și va dori să scrie în continuare acea poveste, paragraf cu paragraf, înțelegând că
el este scriitorul, autorul care s - a îndrăgostit și că sentimentele avute au fost necesare. Ca și
profesor de literatură pot recomanda această modalitate de a-și scrie povestea, de a fi citită de
profesor, pentru cei mai mari, iar pentru cei mai mici, de a desena acea poveste, de a -și
descoperi secretul care stătea ascuns și care se poate să fi creat o criză. Recomand crearea unui
cerc de lectură și de scriere, deoarece în timpul programului normal, elevii nu au timpul necesar
de a discuta sau de a se gândi la problemele lor, însă nici nu pot a se concentra la exercițiile sau
la ceea ce se predă. Unii elevi au nevoie de comunicare individuală, ceea ce se numește ședință 1
la 1, ceea ce este destul de greu pentru un profesor, pentru că după ore are alte activități
didactice. Nu trebuie să fie obligați să citească o carte sau să urmeze o facultate pe care nu o
doresc, ceea ce pot părinții sau apropiații este doar să vorbească cu persoana aceea, de a -l
încuraja, de a face ceea ce trebuie, nu a - l face să spună adio visului său.
Altă modalitate de consiliere ca intervenție în criză este utilizarea mai mult a
atașamentului și focalizarea pe orientarea valorică socială. La clasa a VII - a am avut un proiect
Valorile personale, iar un elev a spus: bani, alții au spus: bunătate, familie, armonie, fericire,
prosperitate, comunicare, chiar și răutate. Bineînțeles că a spus așa ceva (răutate) pentru a evalua
reacțiile colegilor sau chiar a mea, deoarece a doua oară când i-am spus că nu se poate așa ceva,
a negat ceea ce spusese. Proiectele școlare ar trebui să vizeze mai mult implicarea elevului în
raportarea sa față de lumea socială, civică, pe dezvoltarea atitudinilor pozitive, adică rezistență la
schimbare și mobilizarea energiei sociale.
Problema este, în primul rând, emoțională, dar se trece peste orice criză prin încrederea
în propria persoană, prin conștientizarea de a fi speciali, geniali, de a ne iubi noi pe noi, de a fi
îndrăgostiți de noi, adică ne a ne respecta, deoarece nu ne putem schimba viața, dar putem
schimba felul în care ne simțim, adică trebuie să fim motivați de a ne simți speciali. Alin
Gavreliuc în cartea sa celebră Psihologia socială și dinamica personalității, redă câteva tipologii
narative în relații. După cum spune Lisa Nichols, trebuie să ne atingem scopurile, dezvoltându-ne
prin energie și mentalitate deschisă. De a ne spune constant, de a gândi pozitiv: voi trece acest
examen, voi reuși în această călătorie chiar dacă uneori nu mai putem respira. Este momentul în
care poți să îți vezi puterea, răbdarea prin care ai ajuns la aceste rezultate, de a putea spune cine
sunt, ce am ales să fiu.
Ești cel mai bun rezultat în ceea ce ești tu, tu ești cea mai bună investiție, merită,
deoarece nimeni nu ți se va alătura în această călătorie, nu poate nimeni înțelege ce este în
mintea ta, uneori chiar nici tu. Când ai înțeles aceasta atunci vei ști pe cine să îți alegi ca prieten.
Dacă ai un plan, o dorință, un obiectiv, este ceea ce trebuie, de ceea ce are nevoie Planeta. Întâi
vei începe cu ce știi, apoi te vei uita la ceea ce ai făcut, vorbește pentru a impresiona, fi pentru a
fi model, nu bârfă.
Voi aborda câteva tipuri de povestiri care sunt utile în intervenția în criză adolescentină
sau chiar adultă, deoarece acestea îmi sunt mai familiare, fiind profesor de Limba și literatura
română. Această tipologie a fost expusă de R. Sternberg în volumul Dragostea este o poveste.
Astfel dintre poveștile asimetrice: povestea profesor - învățăcel, povestea sacrificiu, povestea ca
un control al celuilalt, povestea polițistă, am ales: povești parteneriale, în care protagoniștii
relației de cuplu se coordonează și colaborează pentru reușita relației: a. povestea ca o călătorie:
Suntem parteneri romantici într-o călătorie în doi prin viața noastră, în care ne stabilim împreună
destinațiile, opririle, explorările, bilanțul, având ca roluri complementare: partenerii de călătorie;
b. povestea grădină: trebuie să avem grijă permanent de relația noastră, asemenea unei grădini pe
care o ocrotim zi de zi pentru a nu crește buruieni și să nu fi lovită de molime care să o usuce
(parteneri de grădinărit). Povești narative (partenerii se pliază conform unui scenariu narativ pe
care îl asumă cu naturalețe): a. povestea fantezie: suntem asemenea protagoniștilor unui basm și
nu vrem să se mai termine vreodată, iar tu ești zâna cea bună, iar eu sunt prințul tău fermecat; b.
povestea istorie (personaje istorice ale poveștii de viață): trecutul este mereu cel care determină
prezentul nostru, așa încât trebuie să lăsăm umbra trecutului - inclusiv a relației noastre - să ne
călăuzească mereu; povestea știință (om de știință și obiect studiat): se cade să privim relația
noastră asemenea omului de știință care se apleacă cu obiectivitate și detașare asupra obiectelor
sale de studiu; povestea carte de bucate (bucătari): pentru a fi fericiți, se impune să știm să ne
condimentăm potrivit relația, în dozaje bine stabilite de bucătarii cu experiență și ultimul tip de
poveste, povestea tematică de gen ( în care protagoniștii se introduc într-un tipar narativ dominat
de o temă specifică): povestea teatru: deseori jucăm teatru unul în fața celuilalt și ne facem niște
scene pe cinste, iar viața noastră este o continuă succesiune de comedii și tragedii, în care nu
suntem decât niște bieți actori, care trebuie să își însușească un scenariu (coactori - actor-
spectator).
Puterea se găsește în slăbiciune, să ne iubim frica, ne spune un alt speaker motivațional,
Rhonda Byrne.Trebuie să punem accentul pe acele principii ale inteligenței emoționale, pe care
le regăsim în lucrarea Inteligența emoțională în educația copiilor, scrisă de Maurice Elias. Aceste
principii ale inteligenței emoționale sunt: 1. Fiți conștienți de propriile sentimente și de ale
celorlalți 2. Manifestați empatie și înțelegeți punctul de vedere al celorlalți 3. Dobândiți-vă
echilibrul și faceți față impulsurilor emoționale și comportamentale 4. Construiți-vă scopuri și
planuri pozitive 5. Folosiți aptitudini sociale pozitive în relațiile cu ceilalți.
Ce înseamnă inteligența emoțională a adultului? Pare destul de simplu, dar va trebui să
răspunzi sincer la următoarele întrebări: Cât de bine îmi cunosc sentimentele? Cât de bine cunosc
sentimentele familiei mele? Câtă empatie simt față de ceilalți? Îmi exprim empatia față de ei?
Când am făcut asta ultima dată? Cum mă descurc în momente de furie, anxietate sau în alte
situații de acest gen? Reușesc să-mi mențin autocontrolul atunci când sunt stresat? Cum mă
comport după o zi grea? Ce scopuri am pentru mine și pentru familia mea? Ce planuri am pentru
atingerea lor? Cum mă descurc în problemele de fiecare zi legate de relațiile interumane? Îi
ascult cu adevărat pe ceilalți? Reacționez în același fel în care îmi vorbesc ceilalți? Mă gândesc
la mai multe soluții înainte de a lua o decizie?
Ce înseamnă inteligența emoțională a copilului? Cât de bine reușește copilul să-și
exprime sentimentele? Dacă îl întreb cum se simte, îmi vorbește despre un sentiment sau îmi
spune ce s-a întâmplat? Copilul este în stare să recunoască anumite emoții, cu toate treptele
intermediare? Poate să identifice sentimentele celorlalți? Cum își manifestă copilul empatia? În
ce mod a acordat importanță ultima dată sentimentelor altcuiva? Îl preocupă sentimentele
celorlalți? Are răbdare să aștepte ceea ce dorește, mai ales atunci când e vorba despre ceva ce-și
dorește cu adevărat? Cât de bine acceptă frustrarea? Ce scopuri are copilul? Ce scopuri aș dori
eu să aibă? Cum rezolvă copilul problemele, conflictele? Cât de independent este în rezolvarea
conflictelor? Pentru a ști răspunsurile la aceste întrebări, există posibilitatea de a putea viziona un
film împreună cu acel copil sau de a citi o poveste, apoi, de a răspunde la: cum se simte
personajul principal, cum se simt celelalte personaje și ce gândesc ele, ce crede copilul dvs
despre sentimentele personajelor, care sunt scopurile diferitelor personaje și ce crede copilul
despre acestea, cum crede copilul că poate rezolva situația în care se află un personaj, ce
consideră copilul că a fost bun în felul în care personajele au rezolvat situația și ce ar fi putut
face mai bine.

Bibliografie
★ Alexander, Jessica Joelle, Metoda daneză de educare a copiilor: cum își educă cei mai
fericiți oameni din lume copiii la școală și în familie, Litera, București, 2020
★ Gavreliuc, Alin, Psihologia socială și dinamica personalității. Acumulări, sinteze,
perspective, Polirom, Iași, 2019
★ Tobias, Steven E, Friedlander, Brian S., Lutic, Andreea Rosemarie, Inteligența
emoțională în educarea copiilor, Curtea Veche Publishing, București, 2012
★ https://youtu.be/AFulk7uN6ds
★ https://www.youtube.com/playlist?list=PLoDIjQw21rKSq3mk_SJNBL00qPqIqsbIJ
★ https://youtu.be/YQnpM0Nx7O0
★ https://www.youtube.com/playlist?list=PLoDIjQw21rKSq3mk_SJNBL00qPqIqsbIJ