Compoziţia de factură romantică a operei este dată de antiteză, ca

modalitate artistică în evoluţia faptelor şi realizarea personajelor, acestea fiind

construite în alb şi negru. În cel mai pur stil romantic, cu o antiteză
desăvârşită, personajele malefice, Dinu Păturică, Chera Duduca, Chir Costea
Chiorul au trăsături exclusiv negative, iar cele angelice, Banul C, Maria şi
Gheorghe au numai trăsături pozitive, o generozitate şi o nobleţe sufletească
ieşite din comun.

Andronache Tuzluc este personaj secundar, realist şi negativ (antierou),

întruchipând ​ciocoiul venetic şi parvenit, „putrăjunea şi mucegaiul” ce
distrug din temelii orice societate. Acest grec venise în Ţara Românească
odată cu suita domnitorului fanariot Caragea şi, prin vicleşug şi linguşire,
ştiuse să-şi asigure în scurt timp protecţia domniţei Ralu. Tuzluc este
iniţiatorul metodelor de îmbogăţire grabnică, pe care le pune în aplicare câţiva
ani buni şi pe care le preia Dinu Păturică pentru a le duce la perfecţiune.

Parvenitismul personajului este ilustrat indirect de către narator prin

ascensiunea rapidă pe care o parcurge Tuzluc de la munca de ciohodar
(slujbaş la curtea domnească ce avea sarcina să se îngrijească de
încălţăminte) la vel-cămăraş (slujbaş care avea în grija sa odăile
domnitorului), apoi de la funcţiile decalemgiu (logofăt de vistierie) şi spătar
(înalt demnitar la curtea domnească), până aproape de vârful piramidei
sociale, la atribuţiile de mare postelnic (mare boier, membru al sfatului
domnesc) şi sfetnic preferat al domnitorului Gheorghe Caragea.