Argumentare operă lirică

Sara pe deal buciumul sună cu jale,

Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,

Apele plâng, clar izvorând în fântâne;

Sub un salcâm, dragă, m-aștepti tu pe mine.

Luna pe cer trece-așa sfântă și clară,

Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,

Stelele nasc umezi pe bolta senină,

Pieptul de dor, fruntea de gânduri ți-e plină.

Nourii curg, raze-a lor șiruri despică,

Streșine vechi casele-n lună ridică,

Scarțâie-n vânt cumpăna de la fântână,

Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Și osteniți oameni cu coasa-n spinare

Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,

Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,

 Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curând satul în vale-amuțește;

Ah! în curând pasul-mi spre tine grăbește:

Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,

Ore întregi spune-ți-voi cât îmi ești de dragă.

Ne-om răzima capetele-unul de altul

Și surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. – Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viața lui toata?

Poezia „Sara pe deal” este scrisă de Mihai Eminescu. Face parte din volumul „Poesii” şi
a fost publicată pe 1 iulie în anul 1885. Poetul Mihai Eminescu s-a născut la data de 15 ianuarie
1850 în Botoşani şi a decedat la 15 iunie 1889 în Bucureşti. A fost poet, prozator și jurnalist
român.
Opera lirică este opera literară scrisă în versuri, care aparţine genului liric, în care autorul
îşi exprimă direct sentimentele prin intermediul figurilor de stil şi a imaginilor artistice.
Titlul poeziei este alcătuit din substantivul „sara” care ne indică un spaţiu rural şi etern al
visului petrecut şi din substantivul „pe deal” care este punctul de întâlnire al poetului cu iubita
sa, în vis. Tema operei o constituie aspiraţia poetului pentru o dragoste ideală, o poveste de
dragoste ce se imaginează într-un cadru natural rustic.
Poezia este o operă lirică deoarece eul liric îşi exprimă în mod direct sentimentele de
dragoste şi melancolie, dar şi de jale prin intermediul figurilor de stil: „sufletul meu arde-n iubire
ca para”, „stelele nasc umezi”, „norii curg” şi a imaginilor artistice: „buciumul sună cu jale”,
„toaca răsună mai tare”, „luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară”.
 Eul liric îşi face simţită prezenţa în poezie prin mărci lexico-gramaticale: pronume şi
adjective pronominale de pers. I („meu”, „-mi”, „îmi”, „pe mine”) şi verbe de persoana I:
„spune-voi”, „sta-vom”, „ne-om răzima”, „plâng”.
Modul principal de expunere prezent în text este descrierea care este utilizată în crearea
cadrului spaţial şi temporal al acţiunii, ex: „luna pe cer trece”, „scârţâie cumpăna de la fântână”,
„norii curg”, „satul în vale-amuţeşte”. În a V-a strofă este folosit şi monologul liric: „Ah! În
curând pasu-mi spre tine grăbeşte , Lângă salcâm sta-vom noaptea întreagă , Ore întregi
spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă”.
În concluzie, pot afirma că poezia „Sara pe deal” scrisă de Mihai Eminescu este o operă
lirică.