Teach Parents Emotional Intelligence

Topic 5: Dezvoltarea emoțională a copilului

Tristețea
1.Fișă de lucru
Ce este tristeţea ?Tristeţea este un răspuns emoţional pe care oamenii îl trăiesc atunci când pierd
ceva important sau care are semnificaţie pentru ei. Tristeţea are utilitate în viaţa noastră pentru că ne
ajută să ne mobilizăm resursele de care dispunem pentru a face faţă situaţiei de pierdere. Atunci când
suntem trişti avem nevoie de ajutorul celorlalţi pentru a putea să facem faţă situaţiilor dificile cu care
ne confruntăm.

Copiii preşcolari răspund cu emoţii de tristeţe în diferite contexte de viaţă. De exemplu, separarea de
persoana de care sunt atașați, respingerea de către semeni, pierderea jucăriei preferate, mutarea ne-
aşteptată a unui coleg de grupă, toate sunt situaţii la care în mod firesc copiii răspund cu tristeţe. În
plus, fiecare copil reacţionează diferit la pierdere. Sunt copii care la situaţie de pierdere (ex. divorţul
părinţilor, decesul unui părinte sau al unei persoane dragi, decesul animalului preferat) manifestă în
mod frecvent emoţii de furie. Furia este în aceste situaţii o mască a tristeţii. În cazul copiilor care trăi-
esc aceste evenimente neplăcute de viaţă, tristeţea se manifestă mai târziu, abia după ce furia a fost
acceptată iar copilul a învăţat să o exprime într-un mod adecvat.

1
Scenariu

Scenariu:
Imaginați-vă următoarea situație:
După o analiză îndelungată, vă hotărâți să vă mutați într-o țară străină şi după un examen greu sunteți ac-
ceptat ca medic rezident la un spital mare din capitală. Acum 6 luni aţi început reziden țiatul şi ați ajuns în
acel spital. Încă din primele zile aţi constatat că ceilalţi colegi rezidenţi merg în pauză împreună, iau masa
împreună, ies în timpul liber împreună fără să vă invite şi pe voi. După câteva săptămâni observa ți că atunci
când le adresaţi o întrebare, colegii pufnesc în râs şi nu se obosesc să vă răspundă sau vă dau informaţii
eronate. Unii fac glume deplasate la adresa nationalităţii voastre, iar alţii când aud din ce țară veniți, nici nu
se mai obosesc să vă răspundă la salut. Toată situaţia asta vă face să vă simţiţi stânjeni ți, triș ti, deprimați şi
anxioș i. Decideţi să vorbiţi cu coordonatorul de an dar reacţia lui vă întristează ș i mai mult. El consideră că
totul e în mintea voastră şi că ceilalţi se comportă normal.

Ajungeţi acasă şi încercaţi să îi povestiţi partenerului vostru ce vi se întâmplă şi că vă este greu să mai mer-
geţi la spital. Partenerul vostru vă spune pe un ton iritat că este timpul să vă maturizaţi, că nu e „sfâr ș itul
lumii”, că în viaţă se pot întâmpla şi lucruri mult mai rele şi că e timpul să învăţaţi să fiţi mai responsabil.

Cum vă simţi într-o astfel de situaţie?

Cel mai probabil că veţi simţi deprimați, triști, neînţeleși, răniți, respinși.

Cum credeţi ca aţi reacţiona?

Cel mai probabil aţi începe să plângeţi, să ridicaţi vocea, să plecaţi.

Cum va fi relaţia cu partenerul ?

Cel mai probabil relaţia s-ar deteriora, nu s-ar mai baza pe încredere și înțelegere.

Ce nevoi aţi avea în această situaţie?

Probabil că aţi avea nevoie să fiţi ascultat, înţeles, validat, sprijinit să identificaţii soluţii optime de rezolvare a
situaţiei dificile în care vă aflaţi.

Imaginaţi-vă că plecaţi de acasă şi mergeţi să vă întâlniţi cu un prieten bun. Când prietenul vă vede imediat
vă întreabă „Ce s-a întâmplat? Faţa ta este foarte tristă!” prietenul vă invită să intraţi şi vă oferă o ceaşcă cu
ceai după care se oferă să asculte ceea ce aveţi de împărtăşit. În scurt timp îi povesti ți tot ceea ce aţi trăit la
spital. El vă ascultă cu atenţie şi vă întreabă dacă vă poate ajuta cu ceva. „ Pot să te ajut cu câteva idei de-
spre cum ai putea rezolva această situaţie? Poate că împreună putem găsi cele mai bune soluţii la problema
cu care te confrunţi”

Cum vă simţi într-o astfel de situaţie?

Cel mai probabil ceea ce veţi simţi va fi: siguranţă, înțelegere, validare, iubire, acceptare.

Cum credeţi ca aţi reacţiona?

Cel mai probabil aţi începe să împărtăşiţi şi mai mult, să plângeţi de recunoştinţă, să-l îmbrăţişaţi.

Cum ar arăta relaţia cu o astfel de persoană?

Cel mai probabil aţi merge cu încredere la ea pe viitor pentru a vă acorda ajutorul, ar fi o relaţie bazată pe
încredere.

(Adaptare după Joan Durant, Programul de disciplină pozitivă)

! De reținut că atunci când copiii se simt triști, au nevoie de sprijinul părinților pentru a face față situațiilor
dificile în care se află. Au nevoie să se simtă iubiți, în siguranță, înțeleși și acceptați. Ca părinți, vom reuși să
îi facem să se simtă așa arătându-ne interesați de ceea ce li se întâmplă, spunându-le că îi sprijinim orice ar
fi și ajutându-i să identifice soluții la chestiunile care

2
2. Sfaturi pentru părinți
Cum putem noi, ca părinți, să îi ajutăm pe copii să-și gestioneze tristețea?

Oferiţi copiilor un bun exemplu personal. Părintele are un rol esenţial în dezvoltarea abilităţii de gestionare a
emoţiei de tristeţe. Studiile arată că această emoţie are funcţia unui semnal de ajutor. Prin mimica şi comportamen-
tul asociat emoţiei de tristeţe, oamenii transmit nonverbal un mesaj de nevoie de ajutor, făcând-i pe ceilalţi atenţi şi
sensibili la această nevoie. În consecinţă, dificultatea părintelui de a identifica nevoia de ajutor de pe chipul copilului
(respectiv de a identifica emoţia de tristeţe trăită de copil sau de a decodifica corect ce se află în spatele emoţiei de
furie) şi de a veni în sprijinul acestei nevoi conduce în timp la diminuarea încrederii copilului în adult. Cu alte cu-
vinte, ignorarea de către adult a emoţiilor de tristeţe manifestate de copii, îi învaţă în mod implicit să ignore sem-
nalele de ajutor manifestate de alţii şi să nu le pese de cei care se simt trişti deoarece asta este maniera în care
au fost trataţi şi ei.

Oferiţi un bun exemplu personal privind abilităţile de gestionare a emoţiei de tristeţe. În situaţia în care sunteţi
triști verbalizaţi atât emoţia cât şi modul în care veţi încerca să o gestionaţi „ Mă simt tristă. O să merg să mă
plimb pentru a reuşi să mă simt mai bine”. În acest mod copilul are şansa de a învăţa că pentru a modifica
modul în care se simte este important să facă ceva. Emoţia de tristeţe nu trece de la sine dacă stăm în casă şi
ne gândim la nesfârşit la situaţia care ne-a întristat.
Oferiţi un bun exemplu personal privind abilitatea de exprimare a emoţiei de tristeţe. Puteţi folosi o păpuşă
pentru modelarea discuţiilor despre emoţii.

Verbalizarea emoţiilor de tristeţe este una dintre cele mai eficiente metode de descărcare şi control. Puteţi de-
semna o păpuşă ca fiind păpuşa emoţiilor iar ea va fi ţinută într-un loc special pentru momente în care membrii
familiei se simt trişti sau supăraţi. Ei pot vorbi cu păpuşa, spunându-i cum se simt şi întrebând păpuşa cum se
simte. Modelaţi folosirea păpuşii cu fiecare ocazie în care vă simţiţi triști, pentru a-i permite copilului să observe şi
să imite comportamentul vostru atunci când se simte trist.

Ex. Emoţia va fi descrisă verbal „sunt aşa de tristă astăzi!” si vor fi evidenţiate caracteristicile nonverbale „uită-te la
mine: nu am zâmbit deloc astăzi şi toată lumea îmi spune că mă uit în pământ.”

Asumaţi-vă un rol de facilitator al procesului de gestionare şi nu de instanţă de control. Adulţii adesea

încearcă să preia controlul situaţiei emoţionale. Copiii preşcolari caută suportul părintelui pentru a-şi rezolva prob-
lema emoţională care este prea copleşitoare pentru resursele de care ei dispun. Rolul părintelui trebuie să fie de
facilitator şi nu de controlor. Scopul este de a-l învăţa pe copil să fie independent şi să aibă un control emoţional.

Observaţi şi traduceţi în cuvinte emoţia trăită de copii. Ex. Observ că eşti trist sau ochişorii tăi îmi spun că eşti
trist...Acest lucru îi permite copilului să înveţe asocieze corect eticheta lingvistică caracteristică unei trăiri emoţion-
ale particulare. Practic, în această manieră copiii învaţă că ceea ce trăiesc ei se numeşte tristeţe.

Legați emoţia de context şi facilitaţi exprimarea emoţională folosind mesaje la persoana întâi (Sunt trist….)”
Întrebați copilul “Ce s-a întâmplat?” în loc de “De ce eș ti trist?”
În momentul în care copilul poate verbaliza, el poate să înceapă să facă schimbări în modul în care se simte. El
poate spune ce s-a întâmplat şi cum se simte. Acesta este primul pas în gestionarea emoţiilor.

Validaţi/recunoașteți emoţia de tristeţe manifestată de copii în situaţiile zilnice. Validarea emoţională trans-
mite copiilor mesajul că ceilalţi înţeleg şi acceptă modul în care se simt. Mesajele de invalidare emoţională transmit
copiilor mesajul că nimeni nu înţelege cum se simt ei sau că emoţiile resimţite ei sunt un semn că ceva este în
neregulă cu ei.

Exemplu - „Înţeleg că eşti trist. Este firesc să te simţi aşa.”

3
Iniţiaţi o serie de acţiuni care să îl ajute pe copil să îşi recâştige confortul emoţional. Copiii de vâr-
stă preşcolară au nevoie de sprijinul adulţilor pentru a reuşi să îşi recâştige confortul emoţional în situaţiile
în care se simt trişti. În această fază puteţi să îi propuneţi copilului o activitatea pentru a-I ajuta să îşi
recâştige confortul emoțional si să se detaşeze de problemă:
Ex. „Ce ţi-ar plăcea să faci/ce te-ar ajuta acum să te simţi mai bine?”

Uneori copiii ar putea să spună ce i-ar ajuta să se simtă mai bine. Dacă situaţia este prea copleşitoare iar
copilul nu se poate opri din plâns sau să verbalizeze ceea ce simte cea mai bună strategie este să le di-
recţionaţi atenţia la momentul potrivit: după ce s-au oprit din plâns.

Manifestaţi comportamente de liniştire pentru a-i ajuta pe copii să recâştige confortul emoţional. În
cazul copiilor care manifestă reacţii emoţionale intense şi au nevoie de timp mai mare de liniştire, confortul
emoţional poate fi restabilit prin intermediul cuvintelor sau îmbrăţişărilor. În această manieră copiii învaţă
că părintele reprezintă pentru ei un sprijin. Prin comportamentele de liniştire (mângâieri, îmbrăţișări, ton
cald) îi comunicaţi copilului că poate apela cu încredere la voi atunci când traversează un moment dificil.
Doar în acest mod copiii învaţă să solicite ajutorul adulţilor, o abilitate socială importantă ce se formează
la această vârstă. Pentru a exersa această abilitate de solicitare a ajutorului , puteţi face o înţelegere cu
copilul prin care el îşi dă acordul să vă comunice orice situaţie în care se simte trist sau supărat, iar dum-
neavoastră să îl asiguraţi de ajutorul pe care il veţi da pentru a depăşi momentele de supărare sau de
tristeţe.

Permiteți copiilor să îşi exprime tristeţea prin plâns şi evitaţi folosirea mesajelor de invalidare emo-
ţională. Solicitarea de a stopa plânsul “ Nu mai plânge...ţi se înroşesc ochii!” nu are nici un beneficiu
pentru copii deoarece nu-i ajută să îşi gestioneze emoţiile. Descărcarea prin plâns are rol terapeutic. Prin
acest tip de mesaj copiii înţeleg că sunteţi insensibil la emoţiile lui şi că nu îl înţelegeţi. În anumite situaţii,
copiii se opresc din plâns, din proprie iniţiativă atunci când aud cuvintele reconfortante sau simt îmbră-
ţişarea adultului. Studiile arată că plânsul are valoare terapeutică nu doar din punct de vedere psihologic,
ci şi fiziologic. Prin lacrimi se elimină o serie de substanţe toxice care se acumulează în corpul nostru în
situaţii de stres.

Ajutaţi copiii să identifice soluţii de rezolvare a problemelor cu care se confruntă. Strategiile de

rezolvare a problemelor presupun găsirea de soluţii la problemele cu care se confruntă copiii şi care
le provoacă emoţii negative, precum şi aplicarea soluţiei optime. De exemplu dacă un copil este trist că
şi-a rupt jucăria preferată puteţi ajuta copilul să găsească o strategie de rezolvare a problemei pentru
remedierea stării sale de tristeţe prin amintirea unei reclame la un super lipici care face jucăria „ca
nouă”.

Folosiţi scaunul de liniştire sau o jucărie de pluș. O ideea foarte bună de a ajuta copiii să îşi ges-
tioneze stările de tristeţe este folosirea unui balansoar. Uneori cea mai bună formă de a-i ajuta pe copiii cu
reactivitatea emoţională ridicată (care manifestă emoţii intense şi au nevoie de un timp mai mare pentru a
se linişti) este să le permiteţi să aibă un timp cu ei înșiși, în care să se legene. De asemenea, adesea
copii reușesc să se calmeze atunci când țin în brațe o jucărie de pluș. Este bine să aveți acasă jucării de
pluș cu care copilul se poate juca și jucării de pluș pe care să le folosească ca instrumente pentru resta-
bilirea confortului emoțional într-o situație dificilă. Jucăriile de pluș pot fi folosite atunci când copilul nu îi
permite părintelui să se apropie de el sau să îl atingă.

În concluzie...
Părintele are un rol esenţial în a ajuta copilul să înveţe abilitatea de gestionare a emoţiei de tristeţe
atunci când:
Oferă confort
Permite copiilor să plângă
Redirecţionează atenţia către o altă activitate care îi redă copilului confortul emoţional
Ajută copiii să verbalizeze emoţia.
Ajută copiii să identifice o strategie de rezolvare a problemei cu care se confruntă.

4
Activități practice pentru părinți și copii
Activitatea 1
Obiectiv: În această activitate, copilul învață să identifice emoţia de tristeţe pe baza indicatorilor nonverbali

Materiale: cartonaş pe care este desenată o faţă care exprimă emotia de tristeţe; (puteți să o desenați împreună
sau puteți decupa o imagine dintr-un ziar)
Descrierea activităţii:
Copilului i se prezintă cartonaşul şi el trebuie să ghicească emoţia exprimată de mimica feţiei de pe carto naşul
respectiv. După ce o denumeşte i se solicită să o exprime prin mimica feţei lui „ Arată-mi cum arată faţa ta când
te simţi trist”.
Părintele mimează emoţia de tristeţe şi copilul trebuie să o denumească „spune-mi cum mă simt eu acum?”

Activitatea 2
Obiectiv: În această activitate, copilul învață să identifice emoţia de tristeţe şi contextele specific asociate;
Materiale necesare: cartonaşe ce reprezintă diverse contexte, situaţii, evenimente;
Descrierea activităţii: Copilului li se prezintă o serie de cartonaşe ce reprezintă diverse contexte, situaţii, eveni-
mente (ex. mergem la film, un coleg îi strică jocul, trecem strada printr-un loc nepermis şi vine în viteză o maşină,
mi se strică jucăria preferată, pierd jucăria preferată etc) şi o serie de imagini ce exprimă diferite emoţii (bucurie,
surpriză, furie, frică). Copilului i se solicită să identifice din totalul cartonaşelor prezentate, emoţia de tristeţe şi
contextul asociat ei (ex.când i se strică jucăria preferată sau când îşi pierde jucăria preferată).
Părintele îl întreabă: „Te simţi trist pentru că ai pierdut sau ţi-ai stricat jucăria preferată?
Daca ai fi pierdut sau ți s-ar fi stricat o altă jucărie crezi că te-ai fi simţit tot la fel de trist” - se scoate in evidenţă
faptul că emoţia de tristeţe are legătură cu valorarea obiectului pierdut şi nu cu situaţia în sine; cu cât valoarea
este mai mare cu atât tristeţe este mai mare.

Activitatea 3
Obiectiv: În această activitate, copilul va învăța să identifice emoţia de tristeţe pe baza cuvintelor și a indicato-
rilor nonverbali (mimică, gestică, postură)
Descrierea activității: Părintele mimează emoţia de tristeţe utilizând limbajul corporal (inclusiv tonul vocii) şi co-
pilul trebuie să ghicească emoţia.

Verbalizarea emoţiilor de tristeţe este una dintre cele mai eficiente metode de descărcare şi control. Puteţi de-
semna o păpuşă ca fiind păpuşa emoţiilor care să fie ţinută într-un loc special pentru momente în care membrii
familiei se simt trişti sau supăraţi. Ei pot vorbi cu păpuşa spunându-i cum se simt şi întrebând păpuşa cum se
simte. Modelaţi folosirea păpuşii de fiecare dată când vă simţiţi triști pentru a-i permite copilului să observe şi să
imite comportamentul vostru atunci când se simte trist.
Emoţia va fi descrisă verbal “sunt aşa de tristă astăzi!” si vor fi evidenţiate caracteristicile nonverbale”uită-te la
mine: nu am zâmbit deloc astăzi şi toată lumea îmi spune că mă uit în pământ.”

5
Povești
Fiecare persoană este unică

Dani şi Victor sunt colegi de grupă. Într-o dimineaţă când Dani a venit la grădiniţă l-a găsit pe Victor stând
singur la masă. Ochişorii lui erau foarte trişti. Dani merse la el şi îl întrebă: ce faci aici singur?”

Sunt trist, Dani . Nu pot să fac nimic bine! La grădiniţă tot timpul când doamna educatoare ne dă ceva de
făcut eu sunt ultimul! Acasă când desenez mama mă ceartă că nu sunt atent şi depăşesc conturul. Nimic nu
fac bine şi poate că ar fi mai bine să nu mai merg la grădiniţă.

Victor: Cum poţi să spui aşa ceva ! Cine ţi-a spus ţie că trebuie să termini primul sau al doilea sau al treilea
sau că trebuie să faci lucrurile perfect?

Dani: Păi eu aşa am văzut! Ceilalţi se poată mai frumos cu tine şi te iubesc mai mult atunci când faci lucru-
rile bine sau când ieşi primul. De exemplu mama este bucuroasă si mă ia în braţe de fiecare dată când nu
depăşesc conturul şi mă ceartă atunci când desenez în afară. D-na educatoare aplaudă copiii care termină
primii fişa si le dă bulinuţe.

Asta nu este adevărat, spuse Victor ! Eu am învăţat de la părinţii mei că fiecare scrie şi desenează în ritmul
lui: unii mai repede, alţii mai încet. Asta e doar o calitate, dar oamenii au şi altele calităţi care pot fi diferite.
Nu putem fi toţi la fel de rapizi sau lenţi pentru că suntem diferiţi! Uite, eu pot să termin repede ceea ce îmi
dă doamna educatoare de făcut, dar nu pot să desenez aşa frumos, tocmi pentru că mă grăbesc. Haide să
vedem tu ce lucruri poţi să le faci bine? Cu siguranţa că sunt câteva.

Nu ştiu, nu m-am gândit niciodată la asta. Nu cred că fac ceva bine...., a spus Dani.

Victor: Ei, toţi au lucruri pe care le fac bine şi lucruri pe care le fac mai puţin bine, chiar şi cei mari.

Dani: Dacă mă gândesc bine, ştiu să construiesc frumos, ştiu să fac desene pe nisip şi într-o zi la grupă am
fost singurul care am reuşit să facă un puzzle cu multe piese.

Vezi? spuse Victor . Să-ţi aminteşti totdeauna că fiecare e diferit şi deosebit în felul său; adică are lucruri
care le face bine şi altele pe care le face mai puţin bine! Niciodată nu o să le putem face pe toate bine! Fie-
care e priceput la altceva! Important e să faci lucruri şi nu să le faci ca să fi primul!

Auzind acestea Dani s-a simțit din ce în ce mai bine şi i-a mulțumit lui Victor pentru cuvintele frumoase care i
le-a spus.

După ce ați citit povestea, împreună cu copilul, puteți folosi următoarele întrebări pentru a valorifica cât mai
bine povestea:

Cum se simţea Dani?

Cum şi-a dat Victor seama că el este trist?

Ce se întâmplase cu Dani de se simţea trist?

Cum l-a ajutat Victor pe Dani să se simtă mai bine?

This Project has been funded with support from the European Commission.
This publication (communication) reflects the views only of the author, and
the Commission cannot be held responsible for any use which may be made
of the information contained therein.