Teach Parents Emotional Intelligence

Topic 4: Dezvoltarea emoțională a copilului

Frica
1.Fișă de lucru
Ce este frica? Frica este o emoţie care are un rol important în protecţia noastră. Este o emoţie specifică
primejdiei care ne ajută să nu ne expunem la situaţii care ar putea să ne pună viaţa în pericol şi care are un
obiect concret (ştiu de de mă tem). Frica ajută corpul să se pregătească pentru a acţiune fizică: fugă (să fugim
de o situație în care simțim frica) sau luptă (să afișăm un comportament de răspuns). Uneori, atunci când frica
este foarte intensă, putem experimenta “încremenirea” – nu putem reacționa în niciun fel.

În copilărie, frica este cauzată de prezenţa unui pericol sau de absenţa siguranţei şi securităţii Ea poate să
apară atunci când copilul percepe un posibil pericol, când interacţionează cu persoane străine, când este expus
la situaţii şi contexte noi, când ia contact cu elemente specifice care-l înfricoşează: locuri înalte, tunete, în-
tuneric, animale (ex. câini, şerpi).

Copiii învaţă să facă faţă emoţiilor de frică şi teamă cu ajutorul părinţilor. Maniera în care adulţii
răspund la situaţiile în care copiii manifestă teamă sau frică are un rol important dezvoltarea abilităţii de gestion-
are a emoţiei de teamă. Când părinţii încurajează evitarea situaţiilor care îi provoacă copilului teamă ei pot con-
tribui la transformarea fricilor specifice în probleme de anxietate, care afectează funcţionarea zilnică a copiilor, în
situații în care se așteaptă de la ei să le facă față într-un mod sănătos.

1
Scenariu
Scenariu:

Imaginaţi-vă următoarea situaţie:

Abia ai ajuns într-o ţară străină. Te uiţi în jur şi observi că toţi oamenii sunt mult mai înalţi decât
tine. Pe măsură ce asculţi ce se vorbeşte, constaţi că nu înţelegi niciun cuvânt din ce ţi se spune.
Eşti ca un pitic în tara uriaşilor deoarece toate obiectele care te înconjoară au dimensiuni foarte
mari şi îţi este imposibil să ajungi la ele sau să le cuprinzi. Îţi este greu să identifici obiectele din
jurul tău sau să descoperi modul în care poţi avea acces la apă sau la mâncare. În plus îşi este
greu să îţi dai seama cine îţi poate fi prieten şi cine nu.

Când încerci să ceri ajutorul cuiva, observi că ceilalţi nu doar că nu te înţeleg dar unii dintre ei mai
sunt şi iritaţi de modul în care sună vocea ta. Unii te ignoră şi trec pe lângă tine ca şi cum nu exişti,
alţii te împing şi te dau la o parte din calea lor, alţii ţipă la tine sau te scutură să te facă să te opreşti
şi să nu le mai ceri nimic. Unul dintre aceşti oameni giganţi este atât de furios de modul în care
vorbeşti încât te loveşte cu palma să încetezi.

Cum v-aţi simţi într-o astfel de situaţie?

Cel mai probabil ceea ce ati simţi ar fi teamă, anxietate, nesiguranţă.

Ce aţi face într-o astfel de situaţie? Cum aţi reacţiona la modul în care vă tratează ceilalţi?

Probabil că aţi încerca să daţi volumul mai tare în speranţa că vă aude cineva care să vă ajute
într-un final sau aţi fugi sau v-aţi ascunde.

Ce fel de relaţie aţi stabili cu aceşti oameni? Cum ar arăta relaţia?

Cel mai probabil nu v-aţi dori să aveţi o relaţie cu aceşti oameni, aţi încerca din răsputeri să
evitaţi interacţiunea cu ei pentru că v-ar fi greu să aveţi încredere în ei.

De ce aţi avea nevoie în aceste momente? Probabil să fiţi tratat cu blândeţe, să vă simţiţi
înţeles, să vi se ofere ajutorul, să fiți tratat astfel încât să vă simțiți în siguranță.

La un moment dat, în încercarea dvs. de a găsi o cale de comunicare cu aceşti oameni care vă
înspăimântă atât prin dimensiunea lor cât şi prin reacţiile pe care le au, întâlniţi un străin care se
opreşte în faţa voastră şi îngenunchează ca să vă poată privi în ochi. El pare să în țeleagă că vă
este teamă şi încearcă să vă vorbească pe un ton cald. Deodată constataţi că începeţi să vă re-
laxaţi. Aveţi senzaţia că de data aceasta acest străin ştie exact de ce aveţi nevoie. El vă dă ceva
de băut pentru a vă potoli setea şi stă în spatele vostru până când vă revine starea de calm. El face
gesturi şi scoate sunete prin care vă comunică faptul că va avea grijă de voi.

Cum v-aţi simţi în acestă ipostază?Cel mai probabil v-aţi simţi în siguranţă, aţi simţi că puteţi
avea încredere.

Cum aţi reacţiona? Poate aţi căuta să staţi cât mai aproape posibil de această persoană.

Cum ar arăta relaţia cu această persoană? Acest mod de abordare ar conduce la stabilirea
unei relaţii de ataşare care se bazează pe încredere şi iubire.

(Adaptare după Joan Durant, Programul de disciplină pozitivă)

! !De retinut că atunci când copiii se simt speriati, au nevoie de sprijinul părintilor pentru a
face fată situatiilor dificile în care se află. Au nevoie să se simtă iubiti, în sigurantă, întelesi
si acceptati. Ca părinti, vom reusi să îi facem să se simtă asa arătându-ne interesati de ceea
ce li se întâmplă, spunându-le că îi sprijinim orice ar fi si ajuându-i să identifice solutii la
chestiunile care îi tulbură.

2
2. Sfaturi pentru părinți
Cum putem sprijini noi, ca părinți, copiii să înveţe să îşi gestioneze frica??

Acceptaţi că emoţia de frică a copilului este firească!

Frica este o emoţie firească care are un rol important în viaţa noastră. A elimina total teama din
viaţa noastră înseamnă a ne expune total pericolelor. Scopul nostru este de a controla teama, de
a o diminua şi nu de a o anula sau nega.

Observaţi şi traduceţi în cuvinte emoţia copilului pornind de la răspunsurile corporale aso-

ciate emoţiei de frică. Ex.„John, observ ca inima bate cu putere, palmele sunt traspirate, mâna
ta mă strânge foarte tare.... Poate îți este frică.”

Denumirea de către părinte a emoţiei îl ajută pe copilul preşcolar să facă legătura între starea
emoţională trăită şi eticheta lingvistică. În acestă manieră simplă copiii învaţă că ceea ce trăiesc ei
se numeşte frică. Recunoşterea emoţiei reprezintă primul pas în învăţarea abilităţii de gestionare
a fricii.

Validaţi emoţia de frică a copilului. Validarea emoţională se face sub forma traducerii în cuvinte
a stării emoţionale citite pe faţa sau din acţiunile copilului. Mesajele de validare trebuie să sub-
linieze faptul că înţelegeţi, acceptaţi și nu judecați ceea ce simte copilul.
Ex. „Este firesc să îţi fie frică. Toţi oamenii simt frică în anumite momente sau situaţii în viaţa lor.”

Evitati blamarea, acuzarea sau cedarea (era giving in )- iar in versiunea anterioara era ironi-
zarea) în fata copilului cu privire la fricile sale. Invalidarea emoţională se manifestă atunci când
ignoraţi, minimizaţi emoţia copilului sau îi spuneţi cum ar trebui să se simtă. De exemplu:

„Îţi este frică? Ce eşti bebeluş?”

,,Uită-te la el, plânge ca un bebeluş”
„Eşti atât de sensibil!”
„O să fie bine. Nu ai de ce să te temi”
„Nu se poate întâmpla nimic rău!”

Când suntem în faţa unei situaţii în care copilul trăieşte o emoţie de disconfort este important să
ne reamintim că emoţia de frică este firească şi toţi oamenii o trăiesc. Scopul nostru este de a în-
văţa copilul să o identifice, să o exprime (să o verbalizeze) şi nu să o nege sau să o ascundă.
Doar în această manieră el poate să înveţe să o controleze. Răspunsul ironic al adultului conduce
la blocarea manifestării emoţionale. Mesajele de invalidare emoţională oferite de părinţi (blamare,
ridiculizare, ironizare, subestimare etc) determină copilul să se simtă confuz în legătură cu modul
în care se simte şi să gândească că „este gresit să simtă acele lucruri”.

Expuneţi treptat copiii la situaţia care îi declanşează emoţia de frică. Învăţaţi copiii să se con-
frunte cu frica lor, treptat şi în paşi mici. Învăţarea abilităţii de gestionare a fricii se realizează prin
exersare şi expunere la situaţia de care copilul se teme şi nu prin cuvinte (explicându-i copilul mo-
tivele pentru care nu trebuie să simtă frică). Explicaţiile adulţilor nu au nici o relevanţă, pentru că
se adresează unor părți din creierul nostru (“creierul rațional” sau cortex) diferite de cele în care se
localizează frica (“creierul emoțional” sau amigdala). Prin urmare, creierul emoțional al copiilor
nu învaţă prin explicaţii ci învaţă prin experienţa directă (expunerea la situaţia care gene-
rează frică). Cu fiecare expunere, copiii învață să-și controleze frica. Încurajarea evitării sau
menţinerea copilului în zona de confort (nu este lăsat să meargă în excursie împreună cu ceilalţi
copii sau este ţinut acasă sau nu este încurajat să meargă la ziua unui coleg de grupă sau este
încurajat să rămână acasă dacă nu se simte bine) contribuie la întărirea fricii faţă de acea situaţie
şi la extinderea ei şi la alte situaţii care au legătură cu situaţia iniţială (ex. dacă îi este frică de
clovn poate să îi fie frică de oameni care poartă măşti sau costume mai ciudate sau o tunsoare mai ciudată).

3
 Construiţi o scara comportamentului curajos şi ghidaţi copiii în exersarea expunerii la eleme
tele care îi generează frică (ex. în frica de clovn - să atingă un clovn). Decideti împreună cu co
pilul care dintre următoarele situatii sunt mai probabile să declanseze frica decât altele.

1. să atingă un coleg care poartă un costum;

2. să pună pe cap peruca de clovn;
3. să atingă nasul unui clovn;
4. să pună mana pe nasul de clovn pa care il poarta un coleg;
5. să îşi pună nasul de clovn;
6. să atingă un copil care poartă o perucă şi un nas de clovn;
7. să îşi pună peruca şi nasul de clovn si sa se joace de-a circul;
8. să se apropie de un clovn adevărat;
9. să atingă un clovn adevărat;

Verbalizaţi expunerea astfel încât copilul să ştie că e în stare să facă acel lucru. Chiar dacă la
început se vor simţi înspăimântaţi, progresiv, cu fiecare pas nou, vor constata că se simt din ce în ce
mai confortabil. Ex. „Acum ne apropiem de perucă... simţi cum frica este mare, mai facem un pas...
frica începe să scadă”.

Este important pentru copil să rămână în situaţie până când frica începe să scadă iar corpul copilului
se detensionează. Acest moment îi permite copilului să înveţe că frica este trecătoare, că nu durează
o veşnicie ci este precum vântul, „vine şi pleacă”.

Exersaţi cu copilul în timpul expunerii câteva din tehnicile de control al fricii:

Controlul respiraţiei „ inspiram relaxare...expiram frică (se inspiră şi se expiră profund, cât am număr
pana la trei);
Relaxez corpul prin jocuri precum „stoarcem lămâia între palme”;

Recompensaţi fiecare progres făcut de copil în adoptarea comportamentului curajos. Puteţi

folosi recompensele sociale care presupun câteva minute de joacă cu jucăria preferată

Expuneţi copilul în mod repetat la situaţia care provoacă copilului frică deoarece obişnuirea cu
situaţia care provoacă frică se realizează mai greu. La orice situaţie pe care o percepem ca fiind
ameninţătoare creierul nostru reacţionează foarte intens. Unii copii, cu un anumit tip de temperament
care îi face mai vulnerabili și sensibili la frică, au nevoie de mai multă expunere pentru a se obișnui cu
situațiile în care se simt speriați.

4
Activități practice pentru părinți și copii
Activitatea 1

Obiectiv: Făcând acest lucru, copilul vostru va învăța să identifice frica, pe baza unor indicatori nonverbali/ semne nonver-
bale; de reținut este faptul că identificarea emoțiilor este primul pas în gestionarea emoțiilor!

Materiale: Nu aveți nevoie decât de un cartonaș pe care este desenată o față care exprimă frică (puteți să o desenați îm-
preună sau puteți decupa o imagine dintr-un ziar)

Descrierea activității:
Îi arătați cartonașul copilului, iar copilul trebuie să ghicească emoția exprimată de fața de pe cartonaș. După ce emoția a
fost numită, cereți-i copilului să o exprime:
„Arată-mi cum arată fața ta atunci când îți e frică”.
Părintele mimează frica, iar copilul trebuie să o numească: „ ce simt acum?”

Activitatea 2

Obiectiv: În această activitate, copilul va identifica frica și contextele specifice aferente în care oamenii simt frica în general;
Materiale necesare: Aveți nevoie doar de cartonașe care exprimă diferite contexte, situații și evenimente;
Descrierea activității: Îi arătați copilului un set de cartonașe, care reprezintă diferite contexte, situații, evenimente (ex. mer-
sul în parc, jocul în nisip, mersul la film, traversarea neglijentă a străzii și o mașină care vine în viteză spre voi, etc.) și un set
de imagini care exprimă diferite emoții (bucurie, surpriză, furie, frică). Copilului i se cere să identifice frica și contextul său
din toate cartonașele prezentate.

Activitatea 3
Obiectiv: În această activitate, copilul va învăța să recunoască emoțiile și să le asocieze cu diferite contexte; de asemenea,
el va fi capabil să practice exprimarea fricii în cuvinte, folosind “mesaje de tip EU”;
Materiale: Aveți nevoie doar de fotografii reprezentând diferite activități, situații care pot fi percepute ca potențiale
amenințări din partea anumitor persoane (clovni, tigri, câini, păianjeni, șoareci, gândaci, a dormi singur, etc.).
Procedură: Puneți fotografiile într-o pălărie. Cereți-i copilului să aleagă o fotografie și puneți-i următoarea întrebare: ”hai să
pretindem că suntem implicați în ceea ce se întâmplă în fotografie (specificați activitățile). Ce ai simți dacă ai fi în această
situație?
Este important ca părintele să se pună în fiecare situație și să îi spună copilului ce ar simți și ce ar face într-o astfel de
situație. În acest mod copilul are acces la modelele de rezolvare a problemelor.
Explicați-i copilului că în situația dată oameni diferiți pot simți lucruri diferite – unii simt teamă, alții nu. Încurajați copilul să
vorbească la persoana întâi atunci când vorbește despre emoțiile sale. „Îmi e frică de câini” și nu „Câinii sunt amenințători”.

Activitatea 4

Obiectiv: În această activitate copilul va învăța să recunoască semnalele corporale

Materiale necesare: 2 păpuşi;
Joc de rol cu păpuşi
Materiale necesare: 2 păpuşi
Procedură: Părintele are o păpuşa iar copilul are altă păpuşă. Păpuşa părintelui îi impărtăşeşte păpuşii copilului cum s-a
simţit astazi la gradiniţă când mama a plecat. Emoţia de frică va fi descrisă verbal „Mi-a fost aşa de frică astazi când mama
a plecat! “ şi se vor scoate în evidenţă semnalele corporale: „inima mi-a batut cu putere, imi era greu să mai respir şi
plângeam.”

5
Povești

Povestea 1
Obiectiv: În această activitate, copilul va învăța să recunoască emoția simțită de personajul din poveste și să iden-
tifice mijloacele adecvate de gestionare a fricii.
Materiale necesare: povestea de mai jos;
Descrierea activităţii: părintele îi citeşte copilului povestea următoare; profitați de această ocazie pentru a petrece
un timp de calitate cu copiii, vorbind și citind împreună! Folosiți povestea cu copiii de grădiniță mai mari (de 5-6 ani)

Într-o zi Ana o a fost invitată la petrecerea unui coleg de grădiniţă. Când a primit invitaţie Ana a fost încân-
tată şi abia aştepta să vina ziua respectivă. Pe măsură ce se apropia petrecerea, Ana vroia din ce în ce mai
putin să meargă la petrecere pentru că nu mai venea niciun coleg din grupa lor şi nu-l cunoşte decât pe co-
pilul sărbătorit.

În ziua petrecerii mama Anei a întrebat-o:

- Anda, tu nu te pregăteşti? Ai împachetat cadoul?
- Cadoul e pregătit, dar i-l voi da altă dată. Am hotărât să nu mai merg la petrecere.
- De ce? întrebă mama.
- Păi nu cunosc pe nimeni, ce sens are. Voi fi singură acolo. Ceilalţi copii sigur se cunosc iar eu voi sta sin-
gură şi nu voi avea cu cine o să mă joc şi o să mă plictisesc.

- Vino puţin la mine, zise mama. Îţi aduci aminte când erai micuţă şi mergeam în parc. Atunci nu cunoşteam
pe nimeni. Şi cu toate astea ne jucam cu copiii din parc. Apoi ai mers la grădiniţă unde la început nu ştiai nici
un copil şi acum ai mulţi prieteni acolo. Apoi vei merge la şcoală, vei întâlni alţi copii şi îţi vei face alţi priet-
eni. Dacă am sta toate ziua într-un singur loc nu am mai putea să cunoaştem oameni noi şi atunci singurii
noştri prieteni ar fi cei din locul respectiv. Ţie îţi place să ai prieteni?

- Da, îmi place.

Haide să vedem împreună cum poţi merge într-un loc în care nu cunoşti pe nimeni şi să îţi faci noi prieteni.
Toţi oamenii se simt puţin speriaţi atunci când merg într-un loc străin sau nu cunosc pe nimeni. E normal. Ce
putem face atunci? (se vor găsi mai multe soluţii împreună cu copilul, ex. eu mă voi prezenta unui copil mai
întâi; îi voi spune care este jocul meu preferat ș i îl voi întreba dacă vrea să ne jucăm împreună etc.))

Recomandări:
Se va discuta cu copilul ținând cont de următoarele aspecte:
- Unde trebuia să meargă Ana?
- De ce nu mai dorea ea să meargă?
- Cum credea ea că se va simţi la petrecere?
- Te-ai simţit vreodată ca şi Ana? Când? (Părintele astfel îl încurajează pe copil
să dea exemple de situaţii similare, în care el s’a simţit precum personajul)
- Ce i-a spus mama?
- Câte soluţii putem găsi împreună cu Ana şi mama ei?

Soluții posibile:
Mergi la un copil îi dai mâna, spui bună, spui cum te cheamă şi îl întrebi dacă
vrea să se joace cu tine.
Observi jocul altor copii şi îi întrebi dacă vor să te primească şi pe tine „pot să
mă joc şi eu?”

6
Povestea 2
Obiectiv: În această activitate copilul va învăța că uneori lucrurile de care ne este frică nu sunt periculoase și pot
deveni utile.

Materiale necesare: povestea de mai jos;

Descrierea activităţii: părintele îi citeşte copilului povestea următoare; profitați de această ocazie pentru a petrece
un timp de calitate cu copiii, vorbind și citind împreună! Folosiți povestea cu copiii de grădiniță mai mari (de 5-6 ani).
În cazul în care copilul este mai mic, scurtați povestea și citiți-o împreună.

După ce ati citit povestea, folositi următoarele întrebări pentru a discuta povestea cu copilul.
Cine trăia în pădure?
Ce făceau puii de urs în timpul zilei? Dar noaptea? De ce?
Unde s-au dus puii într-o zi de vară?
Ce zgomot au auzit?
Ce au observat puii când luna a fost acoperită de nori și era întuneric beznă?
A fost întunericul prietenul sau dușmanul lor?
Ție îți este frică de întuneric?
Ce poți face să nu îți mai fie frică?

Întrebările ar trebui să vă ajute pe voi și pe copiii voștri să discutați și să ajungeți la unele dintre concluziile de mai
jos: Anumitor copii le este frică de întuneric. Ei plâng noaptea sau dorm întotdeauna cu lumina aprinsă. Nu este ceva
de care să râzi. Ei doar nu au învățat că nu se întâmplă nimic rău noaptea. Întunericul ne protejează ochii, pentru ca
să putem să avem un somn liniștit. Dar pe lângă asta, toate lucrurile pe care le vedem în timpul zilei rămân la fel și
noaptea.

7
Cei doi frați și frica de întuneric

Departe, în mijlocul pădurii, trăia odată o familie de ur ș i. Îș i găsiseră o grotă sub creasta muntelui ș i duceau o viață bună
pentru că nu le lipsea nimic: pădurea era plină de fructe ș i rădăcini delicioase, în pârâu puteau găsi peș te berechet ș i, dacă
aveau noroc, mai dădeau peste câte un stup de albine sălbatice, din care se înfruptau cu miere după pofta inimii.
Tatăl-urs era cel mai mare animal din pădure. Mama urs era foarte protectivă ș i atentă, vând grijă ca puii ei să nu se avânte
prea departe în pădure. Chiar obiș nuia să le spună micilor ursuleți:
-Jucați-vă doar aici, prin apropierea grotei noastre! Nu vă duceți prea departe!
Iar cei doi ursuleți o țineau într-o joacă ș i veselie. Dar cum se lăsa seara, o ș i zbugheau în adâncul grotei, lângă mama lor.
Ursul, văzând aș a azi, mâine aș a, le zise într-o seară:
- Măi, fiilor, dar cum se face că la lăsatul serii o zbughiți degrabă în grotă, lângă mama voastră? Nu cumva vă e frică de în-
tuneric?
- Nouă, ziseră ursuleții râzând, cum să ne fie frică de întuneric. Noi nu ne temem de nimic. Doar suntem ur ș i, nu-i aș a?
Dar, vedeți voi, că îș i ghicise tatăl odraslele. De fapt, celor doi ursuleți le era teribil de teamă de întuneric. Când rămâneau
singuri, ursuleții îș i spuneau unul celuilalt:
- Auzi, frățioare, cred că noaptea, prin întuneric, se ascund tot felul de mon ș tri ș i fiare teribile, care nu îndrăznesc să iasă
ziua la lumină de teama tatălui nostru, care e cel mai puternic animal din toată pădurea!
- Da, răspundea celălalt ursuleț, ș i eu cred că în întuneric pândesc tot felul de primejdii ș i pericole. Mai bine stăm cuminți în
grota noastră.
Ei, dar să vedeți ce s-a întâmplat!
Într-o frumoasă zi de vară, ursuleții s-au luat cu joaca ș i s-au îndepărtat mult de casă. Nu era o problemă prea mare, căci
cunoș teau foarte bine locurile ș i s-ar fi putut întoarce ș i cu ochii închiș i. Dar au uitat cât de repede trece timpul ș i s-au trezit
că seara i-a luat pe neaș teptate. Văzând că se întunecă, au luat-o înapoi spre grota lor, dar până acolo era o bucată bună
de mers:
- Aoleu, ce ne facem dacă se întunecă de-a binelea? Va fi întuneric ș i tare mi-e frică...
- Stai liniș tit, i-a răspuns celălalt. Uite, e lună plină! Aș a că vom avea destulă lumină ca să nu ne fie urât.
Cum mergeau ei aș a, deodată s-a auzit o bubuitură cum nu pomeniseră în viața lor. În secunda următoare, o creangă aflată
chiar deasupra lor a trosnit ș i s-a rupt, căzându-le la picioare.
- Vai de mine, ce se întâmplă? strigară cei doi ursule ți”
De sus, dintr-un copac, o bufniță le-a răspuns:
- Fugiți, fugiți iute! Sunt vânătorii care au venit să împuș te animalele pădurii. Tocmai au tras cu puș ca spre voi, dar nu v-au
nimerit! Grăbiți-vă, altfel or să vă împuș te!
Auziseră de la părinți de poveș tile cu vânători cruzi, aș a că acum li se zbârli blana de frică. Au ș i luat-o la picior cât au putut
de repede, dar vânătorii îi urmăreau.
“Poooc!” se auzi iar arma de vânătoare. Glonțul trecu aproape de unul dintre frați ș i se opri în trunchiul unui brad bătrân.
“Frățioare, repede, grăbeș te-te! Off, cum să scăpăm de vânători, căci ne văd la lumina lunii…”
Alergau bieții ursuleți cât puteau, dar vânătorii erau tot mai aproape.
Însă un nor călător pe cerul nopții acoperi fața lunii. Brusc, s-a lăsat un întuneric cum numai în adâncul pădurii poți întâlni.
Nu se mai vedea nimic. Era o beznă…
- Hei, frățioare, îi ș opti unul dintre ursuleți celuilalt, suntem salvați. În sfârș it e întuneric. Acum nu ne mai pot zări vânătorii.
Să o luăm biniș or la picior printre copaci ș i îndată ajungem acasă!
- Ai dreptate, zise fericit ș i celălalt, nu credeam că o să mă bucur vreodată de întuneric. Înainte îmi era frică de el, dar acum
văd că ne-a salvat! Vânătorii nu ne pot vedea, ș i ei nu cunosc pădurea aș a ca noi!
- Aș a e! Ș i nici nu e atât de înspăimântător pe cât ne imaginam! Totul e la fel ca ziua: copacii sunt aceia ș i, drumul e la fel,
ne temeam degeaba! Credeam că întunericul ne e un mare duș man ș i, când acolo, este prietenul nostru cel mai bun!
Curând cei doi pui au ajuns la grota unde mama lor îi aș tepta îngrijorată. Din acea seară, cei doi ursuleți au scăpat de
teama de întuneric. Au înțeles că noaptea poate fi un prieten bun ș i în niciun caz un duș man.
E adevărat că ziua este tare frumos, când toate sunt scăldate în lumină, dar ș i noaptea are farmecul ei: liniș tea care
domneș te peste tot, calmul ș i odihna cete invită parcă la un vis frumos …

This Project has been funded with support from the European Commission.
This publication (communication) reflects the views only of the author, and
the Commission cannot be held responsible for any use which may be made
of the information contained therein.
8