Dezvoltarea personală –

motiv și scop pentru

consilierea şcolară
Curs nr 12

1
Autocunoaşterea
Autocunoașterea:
 procesul prin care persoana umană își răspunde la întrebarea „ Cine
sunt eu?;
 conduce la formarea unei reprezentări mentale, psihice despre propria
persoană (imaginea de sine: fizică, psihică, psihosocială).
Autocunoașterea se realizează prin :
 comparații: oamenii se compară cu alții pentru a-și
forma o imagine de sine – cu cei similari, cu cei care sunt
percepuți ca fiind mai bine poziționați din punct de
vedere social sau cu cei mai dezavantajați;
 introspecție: reprezintă procesul de contact cu propriul
sine, cu atitudinile, cu gândurile, cu emoțiile noastre;
 autoobservație (autopercepție): constă în observarea și
interpretarea propriei conduite; aici, spre deosebire de
introspecție, atitudinile noastre vor fi cunoscute într-un
mod indirect, prin analiza propriei conduite;
 atribuțiile cauzale: constau în interpretările pe care
oamenii și le dau despre ei înșiși pornind de la analiza
propriului comportament.

2
Stima de sine (Self-esteem) reprezintă modul în care ne
autoapreciem, cum ne evaluăm în raport cu propriile
noastre aşteptări şi aşteptările celorlalţi.
Identitatea de sine: construct psihic rezultat în urma unui
proces de integrare a tuturor identificărilor şi a tuturor
imaginilor de sine.
Persoanele cu stimă de sine ridicată Persoanele cu stimă de sine scăzută

Sunt mândre de realizările lor. Se simt lipsite de valoare. Sunt nemulţumite

Preferă independenţa.
Se implică în rezolvarea unor sarcini
noi.
Îşi asumă responsabilităţi
Îşi exprimă adecvat emoţiile pozitive şi
negative.
Îşi asumă consecinţele acţiunilor lor.
de persoana lor în general.
Manifestă rezistenţă scăzută la presiunile
negative ale grupului.
Evită sarcinile noi sau responsabilităţile
Îşi exprimă într-o manieră inadecvată
emoţiile sau le neagă. Consideră manifestarea
emoţiilor o dovadă de slăbiciune.
Refuză să îşi asume consecinţele faptelor lor.

Interpretează situaţiile noi ca fiind Manifestă toleranţă redusă la frustrare 3

provocatoare, nu ameninţătoare.
 Dezvoltarea autocunoaşterii:
 1. Ce ştiu şi ce pot să fac bine? Răspunsurile formulate ne
ajută să ne identificăm cunoştinţele, capacităţile, abilităţile,
deprinderile.
 2. Ce aş dori, ce mi-ar plăcea să fac? Răspunsurile conduc
la conştientizarea intereselor, dorinţelor, preferinţelor,
aspiraţiilor, idealurilor.
 3. Ce este important pentru mine? Răspunsurile se vor
referi la sistemul de valori.
 4. Cum sunt? Această întrebare se referă la identificarea
trăsăturilor de caracter.
 5. Ce ar trebui să ştiu / să pot / să fac pentru a-mi
satisface interesele şi dorinţele, pentru a-mi îndeplini
scopurile, aspiraţiile, idealurile?

4
Dezvoltarea personală
 Autocunoașterea contribuie la realizarea
dezvoltării personale, iar dezvoltarea personală se
referă și la activitatea de cunoaștere de sine.
 Dezvoltarea personală: un proces complex de
evoluție si creștere personală care se bazează pe
autocunoaștere, pe dezvoltarea unei identități
clare și pozitive, descoperirea limitelor si
blocajelor, consolidarea încrederii și a stimei de
sine, rezolvarea sau restructurarea conflictelor
intrapsihice, precum și pe diminuarea sau
eliminarea unor simptome.
 Dezvoltarea personală înseamnă progres în toate
aspectele vieții: în familie, în cercul de prieteni,
în carieră, în afaceri etc.

5
Metode şi tehnici de autocunoaştere

 Introspecţia
 Autoobservaţia
 Chestionarele şi testele psihologice
 Analiza comportamentului
 Mindfullness
 Analiza personală

6
 Cine sunt eu? Un exercițiu de autocunoaștere
 Pentru a realiza acest exercițiu, luați, vă rog, opt bilețele. Pe fiecare dintre
acestea scrieți, vă rog, un răspuns la întrebarea: ”Cine sunt eu?” (de
exemplu: femeie, mamă, profesor, manager, om, creștin, soție, adult, copil,
un om bun, un medic responsabil etc.). Apoi aranjați bilețelele în ordine, de
la cel mai puțin important la elementul central care simțiți că vă definește.
După ce le-ați aranjat, luați bilețelele unul cîte unul și gândiți-vă cum v-ați
simți dacă ați renunța la fiecare parte de identitate. Când ați epuizat toate
bilețelele realizați procedeul invers de asimilare a părților la care ați
renunțat, meditând la ideea asimilării fiecărei părți, de la cea mai puțin
importantă la cea centrală.
 La finalul celor două procese, de renunțare și însușire a părților, lăsați-vă
timp să meditați la următoarele aspecte:
 Cum ați trăit experiența renunțării? La care parte a fost mai greu să
renunțați și la care mai ușor? Dacă ați ierarhiza din nou bilețelele, s-ar
schimba ceva în ordinea importanței lor?
 Ați simțit că există o parte la care, dacă ați renunța, vi s-ar pierde însăși
esența? Sau nu? Ce ar putea să spună aceste răspunsuri despre
dumneavoastră?
 Ce sunteți dincolo de rolurile pe care le aveți și pe care le-ați asimilat în
imaginea despre sine?
 Dintre experiențele de viață pe care le aveți, cu ce a semănat renunțarea și
cu ce ați putea asemui reînsușirea părților?
 Când v-a fost mai ușor să vă dați seama de ceea ce simțiți, cînd ați renunțat
sau când ați asimilat componentele identității?
 Care a fost cea mai intensă trăire pe care ați avut-o și cu care aspect al
dumneavoastră a fost corelată?
 După ce ați răspuns la toate întrebările de mai sus, vă propun să scrieți
prima frază care vă vine în minte despre dumneavoastră și apoi să meditați
din când în când la înțelesul acesteia. 7
Încrederea în sine, modalităţi de dezvoltare :
 identificarea modalităţii de-a respira şi de-a sta (postura)
în care persoana se simte cel mai bine; exersarea şi
introducerea acestora în funcţionarea corporală de zi cu zi;
 înlocuirea limbajului pasiv (”mi s-a întâmplat”, ”m-a
făcut să mă simt” etc.) cu unul activ, responsabilizant
(”am simţit”, am trăit)”, ”am gândit”, ”am ales” etc.);
 identificarea cu propria experienţă: a accepta în totalitate
ceea ce experimentăm fără a nega, reprima sau evita; în
momentul în care refuzăm să conştientizăm anumite
aspecte ale experienţei pierdem contactul şi cu alte resurse
personale pentru că noi nu funcţionăm fragmentar, ci
unitar; astfel, a spune ”mă simt frustrat, nervos, trist,
bucuros, entuziast, fericit etc.” reprezintă modalitatea de a
exersa identificarea cu propria experienţă;
 dialogul suportiv cu sine: înlocuirea criticilor interne cu
enunţuri pozitive, susţinătoare;
 evocarea, în momentele critice, tensionante a unei
persoane conţinătoare şi suportive, precum şi a dialogului
cu aceasta;
 amintire strategiilor personale de-a face faţă diverselor
situaţii atunci când ne confruntăm cu situaţii dificile.
8
Exerciţii ce pot fi utilizate cu copiii în consilierea şcolară, pt
autocunoaştere şi dezvoltare personală
 Exerciţii bazate pe imaginaţie:
1. Imaginează-ţi cu ochii închişi că eşti o bărcuţă în mijlocul unei furtuni
mari. Fii atent la cum este să fii în barcă, cum te simţi, ce se întâmplă
acum şi ce se va întâmpla în continuare. Apoi desenează-te ca barcă în
mijlocul furtunii.
2. Imaginează-ţi că eşti un păianjen care încearcă să-şi ţeasă pânza într-o
zi ploioasă, cu furtună. Apoi desenează povestea.
3. Creează pe hârtie propria lume folosind doar forme, linii, curbe, culori-
fără nimic din realitate. Unde te pui pe tine în imagine?
4. Gândeşte-te la fiecare membru din familia ta. Dacă i-ai desena, nu ca
pe nişte persoane reale, ci ca pe lucruri, flori, fluturi, animale, ce ar
putea fi? Începe cu primul lucru care îţi vine în minte.
5. Imaginează-ţi cu ochii închişi că eşti o tufă de trandafiri. Cum este ea?
Mică? Mare? Deasă? Înaltă? Ai flori? Dacă da, cum sunt? Ai frunze?
Cum arată tulpina şi ramurile tale? Cum arată rădăcinile tale? Ai spini?
Cum sunt? Unde eşti? Ce este în jurul tău? Există un gard în jurul tău
sau eşti ntr-un spaţiu deschis? Cum supravieţuieşti? Are cineva grijă de
tine? Cum e vremea pt tine acum?
Apoi copiii deschid ochii şi desenează tufa de trandafiri. Apoi copilul eset
întrebat dacă ceea ce a desenat se potriveşte în vreun fel şi cu viaţa lui.

9
 Exerciţii prin intermediul desenului (sau picturii):
1. Desenul emoţiilor
2. Desenul saptămânii, a zilei sau a vieţii
3. A privi un obiect câteva minute şi apoi a-l ruga pe copil să deseneze
emoţiile resimţite.
4. A desena împreună cu copilul pe aceeaşi foaie
5. Desenul liber
6. Squiggle: a face la întâmplare un semn, de regulă negru şi apoi a-l ruga
pe copil să finalizeze imaginea.
 Exerciţii prin intermediul modelajului (lut, plastilina)
1. Simţiţi bucata de lut aşa cum este acum. Este netedă? Aspră? Tare?
Moale? Are umflături? Este rece? Caldă? Uscată? Umedă? Uşoară?
Grea? Puneţi bucata de lut jos. Ciupiţi-o. Cu ciupituri mici şi ciupituri
mari. Mai încet şi mai repede. Strângeţi bucata de lut în mîini... Apoi
neteziţi-o. Folosiţi degetul mare, degetele, palmele, dosul palmei.
Trageţi-i un pumn. Loviţi-o cu palma. Iubiţi-o. Rupeţi-o. Aruncaţi-o pe
jos. Scoateţi un zgomot puternic când faceţi asta. Împingeţi-o cu
degetele. Faceţi o gaură cu degetul până ce iese pe partea cealaltă.
Rupeţi o bucată şi faceţi un obiect.
Apoi se discută despre experienţă. Ce v-a plăcut şi ce nu v-a plăcut?
 Lucrul cu lemn, cu diverse obiecte
 Colajul
 Jocul cu cărţile de tarot

10
 Poveştile:
1. Consilierul inventează poveşti
2. Copiii inventează poveşti
3. Scrierea poveştilor
4. Citirea poveştilor
 Experienţa senzorială - crearea de experienţe prin care copilul să-şi
reînnoiască contactul cu diferite percepţii:
1. Experienţa tactilă: modelajul în lut; jocul cu nisip, apă; pictura cu
degetele; atingerea diverselor materiale şi texturi etc.
2. Văzul: a privi ca şi cum am fi aparate de fotografiat, a privi îndelung
un obiect şi apoi a-l desena etc.
3. Sunetul: a asculta divese sunete, a vorbi despre sunete, a găsi sunete
perechi, recunoaşterea sunetelor, producerea sunetelor, a asculta
melodii, a vorbi despre ceea ce simt când ascultă diverse melodii etc.
4. Gustul: contactul cu divese gusturi şi discuţia despre acestea.
5. Mirosul: a respira pe nas, pe gură, pe câte o nară; a mirosi diverse
substanţe şi a vorbi despre acestea.
6. Experienţa kinestezică: a vorbi despre emoţii şi sentimente şi a le corela
cu divese modificări corporale; exersarea diverselor posturi; exerciţiul Ce
este afară şi ce în interior (ex: Eu văd afară... , Eu simt în interior... .),
realizarea de exerciţii de relaxare; exerciţii de meditaţie (centrare pe
sine), exerciţii de respiraţie; mişcarea pe diverse tipuri de muzică etc.
 Intuiţia: exerciţii de dezvoltare a fanteziei.

11
 Punerea în scenă
Arta dramatică ajută copiii să găsească şi să
exprime părţi pierdute sau ascunse din ei înşişi
şi să-şi construiască forţa şi sentimentul de
sine.
Exemple de exerciţii:
1. Pantomima
2. Improvizaţiile cu cuvinte
3. Improvizaţiile scenice pornind de la diverse
situaţii
4. Punerea în scenă a viselor
5. Scaunul gol

12
 Terapia prin joc
 Jocul este forma copilului de terapie prin care
sunt lucrate confuzia, anxietăţile şi conflictele.
 Uneori copiii nu simt nevoia să vorbească despre
joc, să-şi verbalizeze descoperirile sau să-şi asume ceea
ce au exprimat prin joc. Un grad mare de integrare
apare însă din simplul fapt de a se juca într-o atmosferă
de siguranţă sau acceptare.
 Este nevoie de stabilirea unor limite şi în terapia
prin joc: limite de timp, reguli referitoare la jucării sau
locul de joacă, interdicţii ale abuzului asupra jucăriilor,
asupra copilului însuşi sau asupra consilierului.
 Tipuri de jocuri:
1. Jocul la tava cu nisip
2. Utilizarea unor jocuri cunoscute sau improvizate.

13