CUPRINS

PE TĂRÂMUL POVEȘTILOR TERAPEUTICE

DE CE POVEȘTI TERAPEUTICE?

IMPRESIILE COPIILOR DESPRE POVEȘTILE TERAPEUTICE

POVESTEA 1

POVESTEA 2

POVESTEA 3

POVESTEA 4

POVESTEA 5

POVESTEA 6

POVESTEA 7

POVESTEA 8

POVESTEA 9

POVESTEA CONTINUĂ!
 PE TĂRÂMUL POVEȘTILOR TERAPEUTICE

Bine ai venit în lumea poveștilor terapeutice!

Poveștile terapeutice, pe care te invit să le asculți și să le citești, s-au născut în

căminul familiei și în cabinetele de consiliere psihologică ale școlilor în care am
lucrat.

Mai mult, au fost interpretate de mine, de soțul meu și de fetițele noastre, fiind
înregistrate pe un fond muzical adecvat, selectat cu mare atenție de noi. Scopul acestor
străduințe este acela de a construi un instrument potrivit pentru slujirea semenilor noștri,
mici și mari.

Pentru că vreau să te bucuri de o experiență de neuitat în relația cu copilul tău, îți

ofer posibilitatea de a avea acces la 9 povești terapeutice care pot fi audiate, nu doar
citite.

Povestea, prin caracterul său imaginar, asigură un spațiu securizat, în care copiii
pot da viață dorințelor, fricilor, emoțiilor, fără teama de a li se întâmpla ceva
negativ. Identificându-se cu personajul principal, copiii se luptă cu obstacolele, iar victoria
personajului le poate da încredere în propriile acțiuni.

În lumea acestor povești poți intra și tu, copil, părinte, ori bunic, pentru a culege
fructele înțelepciunii.

Când sufletul tău va fi lovit de furtună, de pe tărâmul poveștilor vor zbura

porumbeii gândurilor aducătoare de pace.

DE CE POVEȘTI TERAPEUTICE?

POVEȘTILE TERAPEUTICE - METODĂ EFICIENTĂ PENTRU A

TRANSMITE MODELE COMPORTAMENTALE ȘI VALORI MORALE

În cele ce urmează îți voi prezenta instrumente folositoare în educarea emoției, în

educarea stimei de sine, în dezvoltarea solidarității, a toleranței, a siguranței, a
raționamentului schematic, a capacității de administrare a gândurilor în situații de tensiune,
a priceperii de prelucrare a pierderilor și frustrărilor. Toate aceste instrumente, alături de
altele ajută la „formarea de oameni care gândesc” 1 așa cum scria în cartea sa „Părinți
străluciți, profesori fascinanți”, Augusto Cury, psihiatru, psihoterapeut și om de știință, cel
ce a dezvoltat conceptul de inteligență multifocală.
Cu câțiva ani în urmă, coordonând grupuri de copii și părinți în învățarea abilităților
eficiente de parentaj, psihologul clinician, director la Milton Erickson Institute of Western
Australia, George W. Burns, a constatat că, atât copiii, cât și părinții vedeau cicăleala ca pe
o problemă comună a relației lor, ambele categorii găsind-o indezirabilă. Cu toate acestea,
cele două categorii, părinții și copiii, continuau să practice acele comportamente care
asigurau continuitatea cicălelii, devenită un tipar frecvent, constant. Specialistul recomandă
comunicarea prin povești ca „metodă de comunicare potrivită și eficientă care poate duce la
evitarea discursurilor, moralei sau cicălelii”. 2 Același autor spunea: „De multă vreme,
consider că rolul cel mai important în viață e acela de a fi părinte, de a-i educa pe copii,
pentru că acest lucru le determină viitorul – și de ce nu?, decide chiar viitorul lumii. Dacă
noi îi vom educa pe părinți în privința modurilor eficiente de a transmite valorile pe care vor
să le ofere copiilor lor, am face bine să-i învățăm și strategiile de povestire eficace.” 3
În urma unor astfel de lecturi și înțelegând că infidelitatea, disfuncţiile sexual-
afective, alcoolismul, violenţa familială sunt consecinţe ale unui frecvent proces
incompetenţă maritală ale cărui cauze se află în miezul formării personalităţii, în dificultăţile
ei de maturizare psihologică (afectivă, socială, morală, spirituală), în ignoranţa sa relaţională,
în absenţa unei minime culturi a relaţiilor satisfăcătoare şi civilizate între sexe, am fost
interesată să vin în mod direct în sprijinul elevilor mei și al părinților lor, folosind cărarea
uneori neglijată a poveștilor metaforice.
„Poveștile ca instrumente educaționale au fost principala metodă de educare și
socializare în istoria umană” spunea psihoterapeutul Michael Yapco. 4
Din vremuri imemoriale, poveștile, legendele și parabolele au fost metode eficiente
de a comunica informația, de a preda valori și a împărtăși lecții importante de viață.
Indiferent de limba, de religia, de cultura, de sexul sau de vârsta pe care o avem, poveștile

1 Cury Augusto, Părinți străluciți, profesori fascinanți, Editura For You, București, 2005,
p. 118
2 Burns W. George, 101 povești vindecătoare pentru adulți, Editura Trei, București, 2012,
p. 533
3 Burns W. George, 101 povești vindecătoare pentru adulți, Editura Trei, București, 2012,
p. 531-532
4
Fâciu Maria-Ema, Hussar Elena, Stan Gabriel, Psihopedagogie: actualizări, conexiuni,
perspective, Editura Casei Corpului Didactic Bacău, Bacău, 2015, p. 70
sunt parte din viețile noastre. Datorită poveștilor dăinuie limba noastră, religia noastră, știința
și cultura noastră.
De-a lungul timpului, naratori, oameni sfinți, actori, păpușari, dansatori, parinți,
muzicieni și mulți alții au comunicat povești care aveau forța de a aduce unitate și de a
întreține relațiile, de a transmite valori. 5
Fiind mamă și profesor, m-am gândit să creez ceva ce place copiilor. De fapt, tuturor
ne plac poveștile. Poveștile pe care le voi prezenta în acest capitol s-au născut în căminul
familiei și în cabinetele de consiliere psihologică ale școlilor în care am lucrat. Părinții
acestor povești suntem noi, mama și copiii, consilierul și elevii. Mai mult, o parte din ele au
fost interpretate de mine, de soțul meu și fetițele noastre și înregistrate, având un fond
muzical adecvat, selectat cu mare atenție de noi, scopul acestor străduințe fiind acela de a
construi un instrument potrivit pentru slujirea semenilor noștri, mici și mari.
Să lucrez exclusiv în spatele unui ghişeu, într-un cabinet sau într-o şcoală, după
opţiunile mele sau ale superiorilor mei m-ar face, poate, să fiu la fel de inadaptată la
realităţile şcolii precum elevul cu dizabilităţi pe care sunt chemată să îl ajut. De aceea am
fost preocupată să îmi dezvolt simţul situaţiilor, să mă feresc de tendinţa de a simplifica şi
eticheta, să fiu conştientă de limitele mele şi ale altora, să urmăresc cu atenţie procesul de
adaptare al elevilor, să verific dacă ceea ce se petrece la şcoală împlineşte nevoile elevilor
pe măsura dezvoltării lor, să fiu gata să-mi revizuiesc concepţiile şi metodele de lucru dacă
este cazul şi mai ales să nu uit că fiecare copil este unic. „Fiecare om, în acelaşi timp,
seamănă cu toţi, seamănă cu unii şi nu seamănă cu nimeni” scria Vasile Pavelcu. Convinsă
fiind că există mai multe posibilităţi într-un copil decât într-un om matur cred că este bine
să acţionăm de la început astfel încât copilul să fie plasat în cele mai bune condiţii de
dezvoltare, de actualizare a virtualităţilor sale. Iată de ce, am ales să intru cu bucurie pe
tărâmul poveștilor terapeutice.
Povestea, prin caracterul său imaginar, asigură un spațiu securizant, în care copiii pot
da viață dorințelor, fricilor, emoțiilor, fără teama de a li se întâmpla ceva negativ.
Identificându-se cu personajul principal, copiii se luptă cu obstacolele, iar victoria
personajului le poate da încredere în propriile acțiuni.6

5 Burns W. George, 101 povești vindecătoare pentru adulți, Editura Trei, București, 2012,
p. 40
6
Fâciu Maria-Ema, Hussar Elena, Stan Gabriel, Psihopedagogie: actualizări, conexiuni,
perspective, Editura Casei Corpului Didactic Bacău, Bacău, 2015, p. 68
 Poveștile terapeutice sunt considerate o metodă de a transmite copiilor modele
comportamentale și valori morale, cu ajutorul cărora se pot corecta reacții și comportamente
nedorite. Poveștile terapeutice sunt indicate pentru toate categoriile de subiecți, indiferent de
vârstă și/sau nivelul de școlarizare, alegoria fiind mult mai ușor de acceptat de subiect,
deoarece el nu se simte direct vizat de subiectul poveștii.
Voi prezenta în continuare câteva caracteristici și cerințe ale poveștilor terapeutice:
● conținutul alegoriilor nu e necesar să și placă sub aspectul estetic, dar să aibă
calitatea de a fi acceptat și accesibil;
● subiectul unei povești terapeutice trebuie descris în termeni pozitivi, deoarece
inconștientul nu înțelege mesajul negativ;
● subiectul alegoriei trebuie formulat și în termeni senzoriali: vizual, olfactiv, auditiv,
kinestetic.

Cerințe:
● în primul rând trebuie să placă și să suscite interes,
● în al doilea rând să-l implice direct pe ascultător în poveste,
● în al treilea rând să nu fie lungă,
● să permită naratorului să stabilească o comunicare cu ascultătorul, atât la nivel
conștient cât și inconștient.
● de obicei, povestea terapeutică nu se citește, ci ea se relatează, tonul vocii,
intensitatea, amplitudinea, mimica și gestica fiind deosebite în acest caz.
● povestea terapeutică nu se explică, ea nu dă soluții și nici verdicte, ci se lasă
înțeleasă de cel ce o ascultă.
Avantaje:
● este captivantă, nu are efecte negative, dimpotrivă are un impact pozitiv asupra
clientului;
● favorizează independența subiectului, fiind obligat să facă singur conexiunile care-
l vor conduce spre găsirea soluțiilor;
● poate fi folosită pentru depășirea rezistențelor naturale la schimbare;
● favorizează memorarea deoarece ideile sunt prezentate sub formă de istorioară;
● provoacă confuzie, ceea ce declanșează comutarea pe emisfera dreaptă și deci,
accesul la inconștient;
 ● poate fi utilizată atât pentru diminuarea comportamentelor de eșec cât și pentru
optimizarea performanțelor. 7
Adresate intuiției și imaginației, poveștile terapeutice reprezintă lecții de viață pentru
toate vârstele. Modelele comportamentale și valorile morale sugerate vor fi încorporate de
ascultător ca într-un joc al minții, mesajul poveștii fiind preluat la fel ca mesajul unui vis.
Poveștile terapeutice aduc soluții cu totul neașteptate, cu efect emoțional pozitiv.
Psihologul clinician George W. Burns în lucrarea sa „101 povești vindecătoare pentru
copii și adolecenți” scrie: „Metaforele în terapie și predare sunt create ca formă de
comunicare indirectă, imaginativă și implicită cu clienții cu privire la experiențele, procesele
și obiectivele care pot ajuta la rezolvarea problemei concrete a copilului, oferindu-i noi
instrumente pentru a face față problemelor”. 8
Poveștile imaginate de mine au mesaje cu scop și caracteristici terapeutice definite
în dreptul fiecăreia:
1. Probleme abordate
2. Resurse, abilități sau mijloace pe care caută să le dezvolte pentru a depăși
problema
3. Obiectivele pe care le oferă.
O astfel de abordare le oferă copiilor și adulților care intră pe tărâmul acestor povești,
senzația că problema lor este auzită și înțeleasă de cineva care are priceperea de a vedea
încotro se îndreaptă și cum se simt aceștia. Ca atare, abordarea centrată pe obiectiv oferă
speranță, sens și pași practici.
În lumea acestor povești poate intra oricine, copil, părinte sau bunic, pentru a culege
fructele înțelepciunii. Când sufletul va fi lovit de furtună, din tărâmul poveștilor vor zbura
porumbeii gândurilor aducătoare de pace.

VEZI CUPRINSUL

7 Fâciu Maria-Ema, Hussar Elena, Stan Gabriel, Psihopedagogie: actualizări, conexiuni,

perspective, Editura Casei Corpului Didactic Bacău, Bacău, 2015, p. 68
8
Burns George W., 101 povești vindecătoare pentru copii și adolecenți – Folosirea
metaforelor în terapie, Editura Trei,București, 2011, p. 23
 IMPRESIILE COPIILOR DESPRE POVEȘTILE
TERAPEUTICE

Voi prezenta câteva din roadele poveștilor scrise de mine și interpretate de familia
mea:

♦ Mărturisirile de suflet şi schimbările de atitudine ale elevilor mei au dovedit

efectul benefic al implementării unor astfel de metode de lucru.

♦ Seriozitatea combinată cu încântarea de pe chipul elevilor care au ascultat

poveştile terapeutice, au reprezentat pentru mine un bun „termometru” privind nevoile
sufletești pe care aceștia le au;

♦ Într-o lume în care modelele morale, comportamentale, sunt din ce în ce mai

puțin mediatizate, elevii sunt încântați să descopere prin poveștile terapeutice că, în ciuda
problemelor cu care se confruntă, ei pot dezvolta un caracter frumos, luând decizii
înțelepte.

♦ Este bine ştiut faptul că muzica ascultată influenţează psihicul omului, generând
o stare pozitivă sau negativă, în funcţie de stilul de muzică ascultat. Stilul de muzică pe
care l-am folosit este muzica clasică pentru că acesta induce bunădispoziţie şi
relaxare, aducând în sufletul ascultătorului terenul favorabil pe care să aibă loc
confruntarea cu sine şi descoperirea soluţiei la problema care îl frământă. Muzica clasică
echilibrată folosită în acest CD contribuie la calmul şi relaxarea psihică de care au mare
nevoie sufletele zbuciumate ale acestor copii, cei mai mulţi dintre ei agitaţi şi cu probleme
de comportament.

Undele electrice ale creierului (EEG) se împart în cele de frecvenţă joasă şi înaltă.
Cele de frecvenţă înaltă sunt:

• undele Beta – sunt asociate cu activitate alertă şi intelectuală a creierului, îndreptată

către lumea din afară. Stresul se regăseşte în undele Beta.
• Undele Alfa – sunt asociate cu relaxarea, meditaţia, imaginaţia. Ele sunt stimulate
atunci când închidem ochii şi astupăm urechile.
• Undele Theta – însoţesc meditaţia profundă cât şi stările de somn.
• Undele Delta corespund somnului adânc, fără vise. Ele definesc şi stările clinice de
pierderea conştiinţei de sine.

♦ Muzica clasică echilibrată ale poveștilor audio produce schimbarea activităţii

creierului de la undele Beta la Alfa. Aceasta se produce prin creşterea secreţiei de
melatonină care contribuie la calmul minţii şi relaxarea psihică.

♦ Elevii au manifestat un crescut interes pentru muzica bună. ( Pofta vine

ascultând!)

♦ Modelele comportamentale şi valorile morale au fost extrase discret de elevii

care sunt sub observaţia mea.
 ♦ Expresivitatea limbajului folosit i-a ajutat pe elevi în redactarea compunerilor
şcolare. Figurile de stil folosite au rămas întipărite în mintea lor prin ascultarea repetată a
poveștilor, îmbogățindu-i cu un buchet variat de instrumente pentru cerințele școlare de la
diversele discipline.

♦ Suspansul creat în fiecare povestire a fost gustat de elevi, aceştia

remarcând tonul folosit de personaje, fondul muzical variat.

♦ Poveştile ascultate au dezvoltat imaginaţia elevilor invitați să asculte și să-și

imagineze scenariul prezentat. Mai mult, cu ajutorul imaginației și-au găsit și locul în
lumea poveștii terapeutice, de unde aveau să vină și soluțiile.

♦ Albumul cu povești „Puterea picăturii” poate fi un cadou original cu ocazia zilei

de naștere a copilului, marcând momentul de aur în care îi oferi balsam pentru vremuri
dificile, când nu-i vei mai fi în preajmă. Copilul va fi încântat, emoționat să primească
darul și responsabilizat să fie purtător și transmițător de valori.

♦ Valorile morale sunt dimensiuni pe care copiii vor dori să le interiorizeze.

VEZI CUPRINSUL

POVESTEA 1
Aurora şi păpuşa ei9

Caracteristici terapeutice

Probleme abordate
● Dorința de perfecțiune
● Nemulțumire
● Așteptări mari de la alții

Resurse dezvoltate
● A folosi rațiunea

9 Dacă spuneţi povestea aceasta unui băiețel, atunci titlul ei va fi Aurel și ursulețul
său de pluș, iar eroul principal va fi un băiețel.
 ● A fi răspunzători pentru propria satisfacție
● A prețui sfaturile altora
● Recunoașterea nevoii de schimbare

Obiective propuse
● Nimeni nu este perfect.
● Fiți responsabili pentru propria voastră fericire.
● Situațiile se pot schimba în mai bine.

O frunză s-a desprins din gorunul bătrân mişcându-se în aer, de parcă era vârful
baghetei unui dirijor priceput. Pădurea, asemenea unei orchestre, umplea văzduhul cu
şoaptele ei misterioase. Ca o prinţesă, luna îşi pieptăna pletele argintii, iar pământul stătea
fascinat sub privirile ei. Animalele pădurii scoteau din când în când sunete satisfăcute de
somnul pe care-l gustau. Erau sunetele care întregeau imaginea păcii, a liniştii.
Într-o casă din apropierea pădurii, Aurora se chinuia să adoarmă. N-o lăsau micile ei
supărări. O înţepau cu acul lor chiar atunci când era gata să adoarmă, iar somnul fugea. La
şcoală cerinţele, parcă, prea mari şi prea multe. Părinţii erau pretenţioşi, la fel ca profesorii,
iar ea era prea micuţă pentru sarcinile impuse de cei mari. Aşa se credea, mică şi
neputincioasă. Cum prietenii ei de aceeaşi vârstă păreau că se descurcă foarte bine
mulţumindu-i pe cei mari, Aurora se întreba de ce ea nu reuşea.
Aurora închise ochii într-o nouă încercare de a adormi. În lumea de sub pleoape a
văzut o fetiţă care se legăna între marginile patului asemenea unui bebeluş care chema
somnul. Deodată, acea fetiţă care-i semăna foarte bine a depăşit, în agitaţia ei, marginea
patului şi a căzut.
— Of, ce lovitură! Eu nu meritam o asemenea durere! îi spune aceasta Aurorei. Sunt
micuţă şi am nevoie de protecţie. Cu ce-am greşit, ca să sufăr acum?
— Draga mea, se trezi Aurora vorbind, dacă doreai să dormi în siguranţă, nu trebuia
să te apropii prea mult de marginea patului. Ai depăşit-o şi ai căzut! Ce-ai căutat, de ai făcut
una ca asta? Nu te aşteptai să cazi? Aşa este şi-n viaţă! Încearcă să te supui regulilor înţelepte
ale adulţilor şi, cu sprijinul lor, vei creşte mare şi puternică. Vei cunoaşte liniştea sufletului
şi vei aduce bucurie celor dragi. Acum, te voi ajuta să te ridici.
Aurora a deschis ochii. Unde era fetiţa cu care vorbise? Şi-a aruncat repede privirea
spre marginea patului şi, dincolo de ea, a văzut căzută pe covor, păpuşica ei cu un zâmbet
larg. A luat-o în braţe şi i-a promis că va avea grijă de ea, ţinând-o cât mai departe de
marginea patului. Păpuşa s-a supus ascultătoare, păstrându-şi pe chip zâmbetul frumos.
În scurt timp, liniştea nopţii a trecut dincolo de marginea pădurii, ajungând şi în casa
în care Aurora se odihnea cu păpuşica ei în braţe.
Dimineaţa, Aurora şi-a salutat părinţii cu sufletul înviorat şi vesel.
La orele amiezii, o fetiţă cu chipul radios se întorcea de la şcoală. Era bucuroasă
pentru că, fiind atentă la toate indicaţiile profesorilor, fusese apreciată şi reuşise să ia note
bune. N-a fost prea greu. De-acum va trebui să se înveţe cu noul fel de a privi lucrurile. Fetiţa
aceasta era chiar Aurora!
Dacă spuneţi povestea aceasta unui băiețel, atunci titlul ei va fi Aurel și ursulețul său
de pluș, iar eroul principal va fi un băiețel.

VEZI CUPRINSUL

POVESTEA 2
Băiatul şi căluţul de jucărie10

Caracteristici terapeutice

Probleme abordate:
● Lipsă de interes
● A nu reuși să dați în mod adecvat
● Lipsă de energie
● Renunțarea la implicare în viața reală datorită problemelor de sănătate

Resurse dezvoltate:
● A da ce-i mai bun
● A practica grija față de alții
● A practica grija față de tine însuți
● A fi util familiei indiferent de starea fizică

10
Dacă spuneţi povestea aceasta unei fetițe, atunci titlul ei va fi Fetița și căluțul de
jucărie, iar eroina principală va fi o fetiță.
 Obiective propuse:
● Dacă dați veți obține.
● Faceți cu entuziasm și bine lucrurile pe care le faceți.
● A avea grijă de alții poate fi un mod de îngrijire și de protecție de sine.
● O bună comunicare cu membri familie aduce unitate și satisfacții.

Departe, într-o ţară în care bucuria era lipită de inima oamenilor, un meşter priceput
încânta viaţa copilaşilor şi a părinţilor acestora, confecţionându-le diverse animăluţe. Copiii
erau tare bucuroşi pentru că aveau jucării de o rară frumuseţe. Acestea erau plăcute la privit
pentru că exprimau blândeţe şi drăgălăşenie. Meşterul era foarte căutat şi respectat în ţinutul
acela. Copiii, părinţii şi bunicii se considerau binecuvântaţi că aveau printre ei un asemenea
meşter.
Timpul a trecut, iar meşterul a îmbătrânit şi mâinile nu-l mai ajutau. Copiii de altădată
erau acum tineri cu probleme. Părinţii lor îmbătrâniseră, iar mulţi dintre bunicii lor nu mai
erau. Localitatea aceea se îmbrăcase într-o atmosferă foarte apăsătoare. Totul era trist şi
monoton. Râsetele de altădată erau acum înlocuite de vaiete, care însoţeau chipurile
îngrijorate ale oamenilor.
Într-una din zile, un copilaş se juca în curtea casei imaginându-şi diverse scenarii,
aşa cum fac de multe ori copiii. În jocul lui, scormonind cu mânuţele în pământ, simţi ceva
tare. Copilul a intuit că acolo erau nişte cioburi. După ce le-a scos cu mare grijă, băieţelul a
constatat cu uimire că acele cioburi făceau parte dintr-un căluţ de jucărie. Le-a asamblat cu
atenţie şi a încercat să le lipească cu o soluţie din atelierul bunicului, care era chiar meşterul
de altădată. Dar... un căluţ fără cap? Găsise doar piesele care compuneau corpul. Lipsea
capul. Bunicul meu a fost cândva pasionat de realizarea unor astfel de jucării. Acum este
bolnav, foarte bolnav. Voi încerca totuşi să-i cer un sfat, se gândi băiatul.
— Bunicule, mă poţi ajuta? Priveşte! Vezi ce-am găsit? îşi abordă băiatul bunicul
suferind.
Bunicul s-a trezit parcă dintr-un vis. Amintirile l-au asaltat pe bietul bătrân. Ce
frumos era când, prin lucrul meu, aduceam bucurie în sat! Acum sunt bolnav. Ce-aş putea
să mai fac? Jucăriile de altădată sunt sparte, sunt cioburi în pământ. Ce se va întâmpla cu
mine?
— Dragul meu, mă doare să văd că nu-ţi pot fi de ajutor. Tatăl tău este şi el atât de
ocupat! Nici el nu te poate ajuta. Mă doare să văd că te joci de unul singur. Dacă mai eram
în putere... suspină bunicul, amintindu-şi de măiestria şi vigoarea de altădată.
— Ce-ai fi făcut bunicule? întrebă cu un tremur în glas băieţelul.
— Aş fi terminat jucăria pe care o ai în mână, dragul meu! răspunse privind în gol
bunicul.
— Dar, priveşte bunicule! Tu ai cap, dar nu te mai ţin picioarele. Căluţul din mâna
mea nu are cap, deşi are picioare, iar eu le am pe toate şi te am pe tine, bunicule! Am şi
mâini, şi picioare sănătoase. Apoi, am şi atelierul tău. Sfătuieşte-mă bunicule şi vom aduce
iarăşi bucuria în casele oamenilor! Îţi voi urma toate îndrumările cu mare atenţie. Deci,
bunicule?
Bunicul a început să-i explice băiatului cum pot fi folosite uneltele din atelierul cel
vechi. Cu mare încordare şi nerăbdare băieţelul a urmat pas cu pas instrucţiunile. Nu a trecut
mult timp şi băiatul a scos un strigăt de bucurie:
— Am reuşit, bunicule! Priveşte căluţul nostru!
În acel moment, a intrat pe uşă tatăl cu o privire obosită de-atâtea griji şi probleme.
— Tăticule, am găsit căluţul tău de jucărie despre care îmi povesteai! Priveşte, este
acum întreg! Te bucuri, tăticule? întrebă emoţionat băiatul.
— E uimitor, fiule! spuse acesta luându-şi fericit băiatul în braţe. Tu calci pe urmele
bravului tău bunic. Sunt fericit că vă am! Simt acum în suflet bucuria copilăriei mele. Iartă-
mă, fiul meu, că m-am lăsat prea aglomerat de grijile vieţii! Tu meritai mai mult. Te invit să
ne jucăm împreună cu jucăria noastră!
Sub privirile încântate ale bătrânului meşter, cei doi trăiau bucuria întăririi unei relaţii
cu rădăcini adânci în trecut.
Băieţelul, fascinat de marea sa descoperire, şi-a găsit împlinirea în continuarea
idealului frumos al bunicului său. Tatăl a retrăit bucuria copilăriei alături de fiul său, în timp
ce bunicul a învăţat de la nepoţelul său că, deşi este în vârstă, atâta timp cât este în viaţă, le
poate fi de ajutor celorlalţi.
Pe plaiurile înverzite ale bătrânului cătun se auzi tropăitul unui cal alb în armonie
parcă cu bătăile inimilor celor trei. Ţinând căluţul de jucărie la piept, băieţelul a ieşit repede
la portiţa casei pentru a admira jocul armăsarului alb. După câteva salturi maiestuoase, acesta
a dispărut lăsând îngemănate în sufletul copilului înţelepciunea, bucuria şi iubirea.
Dacă spuneţi povestea aceasta unei fetițe, atunci titlul ei va fi Fetița și căluțul de
jucărie, iar eroina principală va fi o fetiță.
 VEZI CUPRINSUL

POVESTEA 3
Fetiţa care iubea natura11

Caracteristici terapeutice
Probleme abordate
● Dezamăgire
● Frustrare
● Senzația de neputință

Resurse dezvoltate
● A accepta ceea ce aduce viața
● A prețui natura
● A fi cea mai bună versiune a ta

Obiective propuse
● Apreciați experiența momentului.
● Savurați frumusețea.
● Când viața e grea, căutați elementul pozitiv.
● Utilizați experiențe prezente pentru a vă construi un caracter nobil.
● Un eveniment „negativ” poate crea posibilitatea pentru unul „pozitiv”.
● Bucurați-vă de ceea ce aduce experiența.

Mirifică precum zâmbetul unui bebeluş era priveliştea care se înfăţişa ochilor
călătorilor. Pădurea îşi unduia, parcă, faldurile frumoasei mantale verzi, în timp ce soarele o
dezmierda în baia de lumină. Autobuzul se avânta vioi pe şoseaua care şerpuia printre
dealuri. O fetiţă se delecta privind fascinată pe geam tabloul uriaş şi mişcător:

11
Dacă spuneţi povestea aceasta unui băiețel, atunci titlul ei va fi Băiatul care iubea
natura, iar eroul principal va fi un băiețel.
 — Câtă splendoare şi ce combinaţie de culori! Şi-apoi, este un tablou de dimensiuni
infinite, mărginit doar de simţurile noastre limitate! exclamă fetiţa întorcând capul spre
tovarăşul ei de drum, un bătrân cu privirea înceţoşată, dar cu mintea ageră.
— Trebuie să fie tare frumos, draga mea! De fapt, natura a fost dintotdeauna o carte
deschisă care ne vorbeşte despre Autorul ei. Dar, vezi?
Fetiţa şi-a întors repede privirea de la cel de lângă ea spre a admira mai departe lumea
de dincolo de geam. Dar, ce vede? Pungi şi hârtii răvăşite de vânt, semn că pe acolo au trecut
oamenii preocupaţi doar de curăţenia din buzunarul, curtea sau maşina lor. Acestea fluturau
agăţate de crengile copacilor în aşa fel încât pădurea părea un bolnav cu multe răni bandajate.
— Of, oamenii! De ce vor oare să schimbe mesajul Autorului? Poţi avea oare sufletul
curat atunci când arunci mizeriile în jurul tău? se întrebă fetiţa întorcând privirea spre bunicul
său.
— Draga moşului, pe mine privirea m-a cam lăsat, dar ceea ce văd imediat lângă
mine este un tablou uimitor, care se poate prezenta într-o multitudine de forme.
— La care tablou te referi bunicule? Îl văd şi eu? a întrebat fetiţa surprinsă.
— Doar dacă îţi cobori privirea în suflet. Nu ai nevoie de ochi prea buni pentru asta.
Ai nevoie însă de înţelepciunea, pe care o vei descoperi, reflectând la mesajul Creatorului
naturii. Când omul murdăreşte natura, de fapt, îşi murdăreşte sufletul. Când însă apreciază
frumosul naturii şi o protejează, manifestă respect pentru Creator, iar sufletul lui se
înfrumuseţează. Mă bucur să-mi văd nepoata admirând natura şi întristându-se, când vede
că aceasta suferă! - zâmbi satisfăcut bunicul.
Privind spre pajiştile verzi, fetiţa simţi prospeţimea bătrânei naturi. Îmbrăţişând apoi
privirea caldă a bunicului, fetiţa simţi prospeţimea şi farmecul lumii interioare, pe care dorea
să o îngrijească.
Înmuiate în călimara soarelui, razele mângâiau chipurile celor doi iubitori de frumos,
lăsând în sufletul lor semnătura autorului: Creatorul.
Dacă spuneţi povestea aceasta unui băiețel, atunci titlul ei va fi Băiatul care iubea
natura, iar eroul principal va fi un băiețel.

VEZI CUPRINSUL
 POVESTEA 4
Fetiţa şi trandafirul galben12

Caracteristici terapeutice

Probleme abordate
● Adoptarea unui rol de victimă
● Lipsa încrederii în sine
● Greutăți de relație

Resurse dezvoltate
● A schimba ținta concentrării atenției
● A realiza competență
● A vă desprinde de trecut
● Dezvoltarea abilității de a schimba percepțiile

Obiective propuse
● Învățați căi de ieșire din rolul de victimă.
● Imitați competența mai degrabă decât patologia.
● Luați personal răspunderea stării voastre de bine.
● Deprindeți respectul de sine și veți fi respectați.
● Trăiți în pace și armonie.

Cu ochii trişti, cu glasul subţirel, fetiţa fredona un cântec, ce părea a fi o doină de

jale.
Se afla în grădina din spatele casei, locul preferat în care se retrăgea pentru a-şi
descărca sufletul împovărat. În timp ce-şi exprima durerea cântând, îşi amintea de vremurile
de altădată când vorbele ei frumoase, zâmbetul prietenos şi faptele sale bune atrăgeau
simpatia adulţilor şi a colegilor de joacă.
Ce zdruncinase starea ei de bine?

12
Dacă spuneţi povestea aceasta unui băiețel, atunci titlul ei va fi Băiatul și trandafirul
galben, eroul principal fiind un băiat.
 Într-o zi, pe când se întorcea de la şcoală, dezamăgită fiindcă luase o notă proastă,
câteva colege, pe care le considera prietene, o răniseră spunându-i:
— Vezi, dragă, că nu eşti aşa de deşteaptă precum lăsai impresia? Cum de-ai putut
să dai răspunsurile acelea stupide la lecţie? Vai! N-am vrea să fim acum în pielea ta! A fost
un eşec. Ne-am schimbat impresia despre tine!
Fiecare vorbă se înfipsese adânc în sufletul ei, asemenea unor ţepuşe care provoacă
răni adânci. Pe măsură ce zilele treceau, ţepuşele acestea se înmulţiseră din ce în ce mai mult,
înţepându-i pe cei de lângă ea.
Fetiţa, fericită de altădată, era acum tristă, neîncrezătoare în capacităţile ei. Când se
privea în oglindă, se înspăimânta de imaginea ei: o fetiţă încruntată, înconjurată de ţepuşe
înfiorătoare.
Peste tot pe unde mergea, căra cu sine ţepuşele acelea, pe care ea le vedea şi le simţea,
deşi se străduia să le ascundă de ochii celorlalţi. Din nefericire, cei care îşi dădeau seama de
prezenţa lor o umileau pe fetiţă şi o tratau în cele mai înjositoare feluri.
Fetiţa era amărâtă şi devenea foarte tăcută, mai ales că nu putea deloc să-şi dea seama
de inteligenţa şi priceperea sa. Biata de ea, încercase în fel şi chip să se lepede de ţepuşele
acelea dureroase, dar nu reuşise.
Acum, se afla în grădină, singurul loc în care se simţea mai bine. Privirea ei se oprise
pe tulpina unui trandafir galben, care strălucea în lumina soarelui: O! Cât de frumos este
acest trandafir! Parcă ar fi un mic soare printre floricelele albastre şi albe. Mmm...și ce
parfum plăcut îl înconjoară. Mi-aş dori să pot fi ca el: strălucitoare, frumoasă, purtând cu
mine o mireasmă plăcută şi nu ţepuşele acestea care mă fac să par un monstru. Cândva,
eram ca acest trandafir, dar acum?
În timp ce gândurile invadau mintea şi lacrimile udau petalele trandafirului, fetiţa
descoperi cu uimire ţepii acestuia. I-a admirat cu atenţie tulpina, a văzut că era puternică şi
înconjurată de ţepii aceia, care păreau a fi străjerii frumosului trandafir galben.
Cu privirea luminată de soare şi încântată de imaginea trandafirului, fetiţa a înţeles
că este frumoasă, inteligentă şi că poate fi mulţumită de sine. Ţepuşele, care-i înconjuraseră
în imaginaţia ei sufletul, nu vor sufoca frumuseţea caracterului ei, floarea de care şi-a propus
să aibă grijă.
În zilele care au urmat acelei descoperiri, fetiţa şi-a dat seama că cei din jur o tratau
cu totul diferit. Ea însăşi ajunsese să se cunoască, să-şi dea seama că este o fetiţă inteligentă,
că poate fi stăpână pe ea. Ca prin minune şi cei din jurul său începuseră să o aprecieze la fel
de bine. Zilele treceau şi fetiţa înţelegea tot mai mult, cât de important este să te accepţi, să
te simţi bine cu tine.
Fetiţa s-a convins din ce în ce mai mult că avea puterea care era în ea şi că toată
umilinţa sau vorbele urâte pe care le îndurase ţineau de trecut şi că nu merita să se mai
gândească la ele.
În spatele casei, grădiniţa se transformase într-un frumos parc cu trandafiri galbeni
în care, deseori, fetiţa mergea cu prietenele ei să se joace.

Dacă spuneţi povestea aceasta unui băiețel, atunci titlul ei va fi Băiatul și trandafirul
galben, iar eroul principal va fi un băiat.

VEZI CUPRINSUL

POVESTEA 5
Povestea unui lac micuț

Caracteristici terapeutice

Probleme abordate

● Starea de bine
● Formarea și dorința de a te agăța de convingeri dăunătoare
● Când convingerile dictează acțiuni nepotrivite
● Lăcomie
● Spiritul de nemulțumire
● Când viața devine complicată

Resurse dezvoltate:
● A evalua diferite posibilități
● A schimba convingeri
● A vedea problema clar
● A învăța să contribuiți la fericirea altora
 ● A găsi motive de mulțumire

Obiective propuse:
● Evitați să vă pripiți și să trageți concluzii.
● Nu luați un gând drept un fapt.
● Lăsați gândurile să evolueze.
● Lăsați lucrurile în simplitatea lor.
● Dezvoltă un spirit de mulțumire.
● Apreciați bucuriile simple ale vieții.
● Contribuiți la fericirea altora.

Este povestea mea, a lacului micuț și drăguţ, pentru că aşa eram.

Da, da, eu, lacul cel micuţ, vreau să-ţi spun, copilule drăguţ, păţania mea! De vrei să
mă vizitezi, să ştii că eu mă aflu într-un ţinut îndepărtat, acolo unde bucuria vibrează şi în
plante, şi în animale, şi în munţi, câmpii şi lacuri, nu doar în sufletele oamenilor.
Dar, să nu uit ceva important! Aş vrea să te întreb: Cum te simţi? Eşti bine? Eu sunt
atât de bucuros pentru că pot să-ţi împărtăşesc păţania mea! Ai avut şi tu păţanii? Poate vei
veni să mi le povesteşti şi mie, ca să învăţăm unul de la altul.
Eram un lac foarte frumos, deşi micuţ. Apa mea era curată, albastră, cu nuanţe aurii,
când razele soarelui mă mângâiau. Seara, când luna îşi făcea culcuş în mantaua cerului, îmi
ofeream şi eu haina parfumată peştişorilor coloraţi, brotăceilor, lebedelor şi altor vietăţi ce
îmi erau prietene. Pentru acestea eram ca un hotel de multe stele. Nuferii galbeni şi roz erau
stelele mele. Sălciile îmi mângâiau cu pletele lor sufletul şi eram fericit.
Dar, nu ştiu cum, m-am lăsat vrăjit de un gând care îmi tulbura apele. Ce gând! Când
el venea, apele mele luminoase se întunecau: N-ai vrea să fii mai mare? Eşti atât de frumos!
Cu cât vei avea mai multe ape, cu atât vei fi mai fericit. Hai! Adună multe ape, lasă-te cucerit
de ele şi vei cuceri admiratori, care vor veni să se bucure în apele tale! Nu te-ai plictisit să
rămâi pe loc pentru alţii? Deschideţi braţele, lac micuţ, şi caută să primeşti apa ploilor! Vei
deveni mare şi fericit! Aşa sunau vocile care îmi aduceau tulburare în suflet. Iar ele au devenit
din ce în ce mai puternice. Am hotărât în inima adâncului meu de ape că trebuia să gust
fericirea pe care mi-o promiseseră.
Ploile, ca la un semnal straniu, au început să se reverse peste mine. Eu mi-am oferit
sufletul însetat de fericire. Aşa se face că am început să cresc. Şi tu creşti, dar altfel. Eu mă
întindeam cucerind uscatul, convins că voi fi cu atât mai fericit cu cât mă voi întinde mai
mult. Nu mă preocupa nimic în afară de ce să fac pentru a aduna cât mai multă apă. Aşa se
face că m-am întins şi m-am tot întins devenind însă mai nefericit. Te întrebi de ce?
Păi, cum să fie fericit un lac transformat într-o mare băltoacă ce cheamă ţânţarii de
apă să se joace haotic în aerul puturos şi umed? Puteam eu să mai fiu fericit când vedeam
cum până şi broaştele râioase mă evitau? Nu mai eram un loc de dorit. Eram mare, dar
respingător. Peştii cei coloraţi, care mă amuzau cu jocul lor, muriseră, raţele sălbatice îşi
căutaseră un alt lac, iar nuferii, stelele mele, se ofiliseră. Întinderile mele deveniseră pustii,
iar bâzâitul ţânţarilor mă chinuia. Fusesem păcălit de acel gând, care îmi promisese fericirea.
Într-o zi, mi-am dat seama de greşeala mea şi am hotărât să redevin lacul micuţ şi
drăguţ de altădată. N-a fost uşor. M-am încordat şi am împins apele absorbite. I-am zâmbit
soarelui, visând la fericirea pierdută. Iar soarele mi-a zâmbit şi el, ca un răspuns la rugăciune.
Când îmi zâmbea soarele, băltoacele, care mă înconjurau, se evaporau treptat, iar zâmbetul
meu devenea din ce în ce mai radios. Apele mele au început să devină clare şi să amestece
în veselia lor culorile cerului şi razele soarelui salvator. Nămolul puturos a dispărut, răţuştele
s-au întors bucuroase să vadă transformarea mea şi alţi peştişori coloraţi s-au hotărât să-şi
facă locuinţă în apele mele. În mod uimitor, din rădăcinile rămase pe fundul apei au răsărit
nuferi galbeni, roz, albaştri şi albi.
Acum sunt fericit! Am învăţat că a avea mai mult nu înseamnă a te simţi mai bine.
Am înţeles că, deşi eşti mic, poţi fi de un mare folos. De asemenea, dragul meu prieten care
citeşti povestea mea, mi-am propus să fiu atent la gândurile care promit fericirea. Nu
întotdeauna, când îţi doreşti ceva cu tot sufletul este şi spre binele tău. În acelaşi timp,
gustând amarul greşelii mele, am aflat în adâncurile mele rădăcinile nuferilor de altădată. La
dorinţa mea au prins viaţă şi mi-au oferit nuferii de acum, stelele apelor mele, care îmi
luminează faţa chiar şi noaptea. Soarele va rămâne prietenul meu, care îmi stabileşte
graniţele pentru a trăi fericirea. Ce plăcut e să fiu de folos!
Sper că povestea mea îţi va folosi şi ţie, iar când gândurile amăgitoare îţi vor da
târcoale, vizitează-mă!

VEZI CUPRINSUL
 POVESTEA 6
Mieluşelul şi peştera întunecoasă13

Caracteristici terapeutice

Probleme abordate
● Probleme ale relației părinte-copil
● A avea de-a face cu un copil „problemă”
● Incertitudinea legată de ceea ce să faceți

Rsurse dezvoltate:
● A-i lăsa pe alții să-și aibă experiențele lor
● A ști că învățatul poate fi dur câteodată
● A învăța să dați drumul

Obiective propuse:
● Să vă pese fără să interveniți.
● Fiți disponibili fără să controlați.
● Permiteți-le celorlalți să facă experiențele lor.
● Iubiți – și dați drumul.

Nu demult, în inima munţilor, pe pajişti de basm trăia fericit un mieluşel alături de o

familie numeroasă. Cât era ziua de lungă, acesta se lăsa mângâiat de razele plăcute ale
soarelui, mânca iarbă proaspătă, iar seara behăia din toate puterile încât păstorul turmei îl
auzea de departe. Mieluşelul se bucura de viaţă şi nu simţea deloc pericolul, rămânând cât
se putea de mult în prezenţa păstorului. Simţea că era foarte binecuvântat, pentru că i se
hărăzise să vină la existenţă într-un loc atât de plăcut, plin de lumină şi iarbă proaspătă.

13 Dacă spuneţi povestea aceasta unei fetițe, atunci titlul ei va fi Mielușeaua și peștera
întunecoasă, iar eroina principală va fi o mielușea.
 Într-o zi, mieluşelul s-a îndepărtat de stăpânul său şi de turmă, mânat de curiozitatea
de a vedea ce se afla dincolo de crăpătura unei peşteri întunecoase şi reci. Cu inimioara
bătându-i cu putere, mieluşelul a intrat în peştera în care liliecii şi păienjenii îşi făcuseră
locuinţă. Luptându-se cu teama din suflet, a pătruns adânc, explorând galeriile peşterii. Din
nefericire, târziu şi-a dat seama că s-a rătăcit. A încercat să strige, dar turma era deja departe
de locul în care se afla peştera. Bietul mieluşel tremura de frică în peştera neagră şi rece.
Lumina şi căldura erau acum departe şi nu ştia să găsească locul spre ele. Cu siguranţă că
păstorul era în căutarea lui, dar în urechi îi răsunau sunete sinistre, nicidecum glasurile
cunoscute şi calde ale celor dragi. Nu se aşteptase la o asemenea întorsătură de situaţie. Se
bazase prea mult pe el şi nu ţinuse cont de îndrumarea păstorului. Acum nu ştia ce să facă,
nici cum să acţioneze. Era tare dezorientat. Orele treceau greu, iar el încremenise de spaimă.
Din când în când, lacrimile îi umezeau privirea şi îi amplificau groaza.
Aproape că am uitat cum e să te plimbi liniştit şi fericit pe pajiştea verde, să te bucuri
de soare şi de căldură. Ce-or face fraţii mei, părinţii mei? M-am îndepărtat prea mult de ei.
Mi-e aşa dor de ei!. Pe păstor sigur l-am dezamăgit! El m-a făcut mereu conştient de pericole
şi m-a condus pe cel mai bun drum. De data aceasta nu l-am ascultat... Aproape că am uitat
cum e să-ţi fie cald, să mănânci hrană delicioasă, să alergi după fluturi şi să miroşi parfumul
floricelelor. Nu cred că voi mai putea ieşi vreodată de aici. O să mor în întuneric.
Plânsul mieluşelului cutremura, parcă, pereţii peşterii, conducând ecoul spre lumină.
Nimeni n-o să observe că am dispărut. Dacă vor crede că m-am pierdut şi am murit
mă vor uita repede! Aşa se lamenta mieluşelul, gândindu-se că nu va mai putea rezista multă
vreme, din cauza întunericului care îl copleşea şi din care începea să facă şi el parte. Era cât
pe-aci să renunţe. Iată, însă, că, din lumea cealaltă, nişte sunete cunoscute îl chemară la
acţiune.
— Vino! Vino! Te-aştept! s-a auzit vocea păstorului însoţită de behăitul oiţelor şi de
sunetul binecunoscut al fluierului.
Mieluşelul poznaş simţi deodată cum nişte fiori calzi i-au inundat întreaga fiinţă.
Gânduri noi i-au luat în stăpânire sufletul: Voi rezista! Mă voi apropia de ai mei. Voi fi atent
să văd de unde vine sunetul şi voi afla astfel, unde se află ieşirea din peşteră. Voi afla calea
ca să ies de aici la soare, printre prietenii mei.
Liliecii, păianjenii şi alte vietăţi ale peşterii, cu ochii sticloşi şi reci, şopteau în cor:
— N-o să reuşeşti! N-o să reuşeşti!
 Printr-un efort de voinţă, mieluşelul s-a prefăcut că nu aude şoaptele răutăcioase care
deveneau din ce în ce mai puternice. A ales să nu le asculte, lăsându-se cucerit de dorinţa de
a vedea din nou soarele şi de a se zbengui în iarbă cu alţi mieluşei. Aşa că, şi-a concentrat
cât a putut de bine atenţia, şi-a ciulit bine urechile şi, cu ultimele puteri, s-a îndreptat încordat
spre ieşirea din peşteră. S-a strecurat printre pereţii peşterii. Din loc în loc, a alunecat pe
stâncile umede, dar nu s-a oprit de teamă ca glasul păstorului să nu se îndepărteze.
Nu peste mult timp, un firicel de lumină i-a atins năsucul. Câtă fericire! Lumina a
devenit din ce în ce mai puternică. Cu toate că privirea îi era incomodată de razele soarelui
care pătrundeau victorioase alungând întunericul, mieluşelul a simţit cum acestea îi dădeau
putere să-şi continue drumul.
Acum, privind în urmă, putea să vadă clar în ce întuneric se aflase. A simţit cum
razele soarelui i-au încălzit din nou corpul, a simţit mirosul ierbii şi l-a cuprins o înviorare
plăcută. De necrezut, dar ţopăind de colo-colo a simţit că se putea bucura iarăşi de viaţă ca
înainte.
Cu siguranţă, mieluşelul nu a uitat niciodată această întâmplare. Era un locşor în
inima lui, în care se păstrase această amintire. Acum, mieluşelul petrecea mult timp ascultând
cu atenţie mai mare vocea păstorului, care îl chemase să iasă la lumină.
Dacă spuneţi povestea aceasta unei fetițe, atunci titlul ei va fi Mieluța și peștera
întunecoasă, iar eroina principală va fi o mielușea.

VEZI CUPRINSUL
 POVESTEA 7
Fetiţa şi grădiniţa cu flori14

Caracteristici terapeutice

Probleme abordate
● Conflicte ale relației
● Rivalitate între frați
● Probleme aparent de nerezolvat
● Egoism

Resurse dezvoltate
● A învăța să vă lărgiți perspectivele
● A-i asculta pe alții
● A învăța din provocări
● A prețui relațiile

Obiective propuse
● Învățați din înțelepciune.
● Problemele au soluții dacă ne lărgim gândirea.
● Prețuiți relațiile.

În vacanţa de primăvară, când ploaia îşi revărsa frumoasa-i trenă pe străzile oraşului,
două surioare, Sabina şi Antonia, îşi testau răbdarea prin cuvinte de felul:
— Tu ai mai mult de scris la matematică decât mine!
— Dar tu ai de citit!
— E adevărat, dar tu trebuie să mai repeţi şi la pian!
— Şi tu să faci curat în cameră!
— Vezi, rochiţa mea e mai frumoasă decât a ta!
— Ba a mea e mai frumoasă! Uită-te ce model frumos are!

14
Dacă spuneţi povestea aceasta unui băieţel, titlul ei va fi Băieţelul şi grădiniţa cu
flori, iar eroul poveştii va fi un băieţel.
 — Mami! Antonia a spus că...
— Dar Sabina a început!
Şi, uite aşa, se tachinau cele două fetiţe aducând un buchet de buruieni numite
supărare în suflet. Ploaia părea că se înteţeşte afară, în timp ce buruienile acestea se
înmulţeau în sufletul lor. La început era interesant jocul acesta al tachinării, dar finalul era
mereu usturător, pentru că apăreau pedeapsa dată de părinţi şi supărarea produsă de vorbele
răutăcioase adresate una alteia. Dorind ca fetele să înţeleagă cât de grav este ceea ce au făcut,
mama s-a simţit îndemnată să le spună Povestea grădiniţei cu flori:
Era odată o fetiţă care iubea mult florile. Se numea Florentina şi avea o grădiniţă în
care florile multicolore se întreceau între ele în frumuseţe.
Florentina le uda, le asigura cele mai bune îngrăşăminte pentru ca ele să-şi ofere
parfumul şi splendoarea spre răsfăţul simţurilor admiratorilor. Fetiţa era fericită. Se
mândrea cu grădiniţa cu flori în care investise atât de mult.
Într-o zi un vânt puternic a ciocănit la poarta grădiniţei cu flori.
Florentina, obişnuită cu vizitele admiratorilor grădinii cu flori, a deschis poarta fără
să pregete. O mică sămânţă adusă de vânt a intrat pe neobservate şi, ajutată de ploaia de
afară, şi-a făcut loc spre centrul grădinii. Înţelegând că era vântul, cel care înconjura
pământul, fetiţa a închis repede portiţa şi a luat măsuri pentru a-şi proteja floricelele de
asprimea acestuia.
A trecut ploaia, a plecat şi vântul, dar pasiunea fetiţei pentru îngrijirea florilor n-a
dispărut.
Într-una din zile, pe când Florentina îşi uda florile, a văzut o plantă interesantă în
centrul grădinii. S-a gândit că era posibil să fie rodul uneia dintre seminţele cumpărate de
la piaţă. A îngrijit-o cu atenţie şi cu drag, asigurându-i toate condiţiile ca să se dezvolte
frumos. Nu mică i-a fost însă mirarea, să constate mai târziu că era vorba despre o buruiană.
Numeroasele ei seminţe s-au scuturat şi şi-au făcut loc printre floricelele frumoase, fiind
greu de identificat.
Fetiţa, altădată fericită, a devenit acum tristă şi îngândurată. Chiar şi floricelele
sufereau simţind că nu mai au spaţiu suficient ca să se dezvolte şi că păleau în lupta cu
buruienile. În scurt timp, fără nici un ajutor din partea cuiva, grădina sufocată de vegetaţie
arăta de parcă ar fi fost părăsită şi neîngrijită. Suferise o mare schimbare. Se transformase
din grădiniţă cu flori în grădiniţă cu buruieni.
Un ţăran înţelept, auzind despre necazul fetiţei, a trecut pe la grădină ca să o ajute. Fetiţa
stătea pe o piatră şi plângea cu amar, întrebându-se unde a greşit. Impresionat de ceea ce a
văzut, ţăranul i-a dat un săculeţ şi, scărpinându-şi barba cea lungă şi albă, i-a spus:
— Florentina, vezi praful acesta? Răspândeşte-l în grădina ta! Nu lăsa niciun
colţişor neatins de praful acesta!
— Mulţumesc mult, domnule! Sper să se întâmple o minune! Voi respecta toate
îndrumările. N-am crezut vreodată că o să mi se întâmple aşa ceva! Îmi luasem toate
măsurile ca să fie totul bine, spuse fetiţa cu un licăr de speranţă în privire.
— Chiar toate? întrebă înţeleptul privind insistent spre portiţă.
Fetiţa a aflat atunci de unde venise pericolul. Acum ştia cum să-şi apere grădina de
buruienile aduse de vânt. Va păzi cu atenţie poarta! Nu se va mai lăsa amăgită să deschidă
oricui portiţa grădinii! A înţeles că nu numărul admiratorilor dă valoare grădiniţei cu flori,
ci frumuseţea florilor sale.
Mama s-a oprit din povestire lăsându-şi privirea să îmbrăţişeze chipurile îngândurate
ale fetiţelor sale.
În freamătul ploii de afară, acestea şi-au îndreptat privirea una asupra alteia cu un surâs
pe faţă. Ajutate de mama lor, fetiţele au găsit praful care să stârpească buruienile sufletului,
aducătoare de necazuri. Sabina şi Antonia au hotărât atunci să-l folosească şi să întărească
paza porţii.
Da, îşi vor uni forţele pentru a ţine piept vânturilor înşelătoare care însoţesc
buruienile!
Dacă spuneţi povestea aceasta unui băieţel, titlul ei va fi Băieţelul şi grădiniţa cu
flori, iar eroul poveştii va fi un băieţel.

VEZI CUPRINSUL
 POVESTEA 8
Băieţelul care s-a jucat „De-a stăpânul”15

Caracteristici terapeutice

Probleme abordate
● Căutarea răspunsurilor
● Nevoia de autocunoaștere și dezvoltare personală
● Nevoia de raportare la univerul creației

Resurse dezvoltate
● A aprecia nevoia de a lua o pauză
● A privi imaginea de ansamblu
● A căuta soluții
● A dezvolta abilități de adaptare și flexibilitate
● A dezvolta aptitudinile

Obiective propuse
● Situația se va răsturna inevitabil.
● Alegeți-vă propria cale.
● Găsiți timp pentru voi înșivă și pentru a reflecta.
● Pauza poate ajuta să vedeți lucrurile în mod diferit.
● Fiți deschiși la noi perspective.
● Priviți imaginea de ansamblu.

Marea furtunoasă îşi dezlănţuia forţele spre ţărmul unde un băieţel cu chipul luminos
visa. Se imagina stăpânul întinderii uriaşe de ape, care ascundea atâtea taine.
— Sunt numai un copil... Nici oamenii mari nu sunt stăpânii mării. Dacă aş stăpâni
marea, m-aş juca cu tainele ei. I-aş ordona să tacă, ori să urle. I-aş porunci să se liniştească,
ori să se înalţe, înfiorând sufletul omenesc prin măreţia ei. Aş trăi stări neasemuite. Sunt

15
Dacă spuneţi povestea aceasta unei fetiţe, titlul ei va fi Fetiţa care s-a jucat „De-a
stăpâna”, iar eroina poveştii va fi o fetiţă.
convins că niciun fel de joc nu poate stârni asemenea emoţii! Dar sunt atât de mic! Cum aş
putea stăpâni marea?
Mergând gânditor pe plaja cu nisipuri fine, băieţelul găsi un pahar de plastic de unică
folosinţă:
— Desigur, cu acest pahar cineva şi-a potolit setea! Dar setea mea? Cine mi-o va
potoli?
Băieţelul s-a aplecat spre apa mării şi a umplut paharul cu apă.
— Ha! ha! Gata! Pot spune că acum sunt stăpânul unei părţi din apa mării! Mă pot
răcori cu ea, o pot vărsa pe nisip, sau o pot pune la rădăcina unui pom. Eu sunt stăpânul ei!
Nici n-a apucat bine să se gândească la aceste lucruri că un val înspumat l-a clătinat
pe băieţel, smulgându-i cu forţă paharul cu apă. Într-o clipită, totul a devenit ca la început.
Doar paharul de unică folosinţă îi mai amintea băiatului de jocul său cu marea.
S-a aplecat a doua oară asupra acestuia, l-a luat şi s-a gândit că l-ar putea ajuta să
devină stăpânul unei părţi din uscat. Cu ajutorul paharului a construit un castel de o mare
frumuseţe. Tocmai îşi admira creaţia, ascultând fascinat şi muzica apelor când, deodată, ca
la un semnal auzit doar de ele, apele au inundat castelul.
Băieţelul şi-a îndreptat iarăşi privirea asupra paharului de „unică folosinţă”, atât de
folosit. Emoţii neasemuite i-au inundat sufletul. S-a aplecat a treia oară asupra paharului.
Mâinile lui l-au ridicat ca pe un trofeu în lumina soarelui. Gândurile băiatului s-au adunat
pentru a umple de data aceasta paharul cu înţelepciune: Pot fi stăpân atâta timp cât îmi este
îngăduit de Stăpânul suprem, Dumnezeu, Creatorul meu, al mării, al uscatului... Pot face
lucruri mari plecând de la lucrurile mici, neînsemnate. Fiecare om are aptitudini. Ele nu
sunt de unică folosinţă. Trebuie să fac efortul să le descopăr şi să le dezvolt folosindu-le. Nu
sunt prea mic şi nu voi fi niciodată prea mare ca să încetez să mă joc. Prin jocul acesta
inocent, respectând regulile lui, voi descoperi Stăpânul.

Dacă spuneţi povestea aceasta unei fetiţe, titlul ei va fi Fetiţa care s-a jucat „De-a
stăpâna”, iar eroina poveştii va fi o fetiţă.

VEZI CUPRINSUL
 POVESTEA 9
Puterea picăturii

Caracteristici terapeutice

Probleme abordate
● A căuta răspunsuri
● Ciocnirea cu evenimente neașteptate, nedorite

Resurse dezvoltate
● A găsi surse de fericire
● A învăța din experiențe
● A fi atent la micile gesturi
● A dezvolta un caracter frumos

Obiective propuse
● Înțelepciunea poate veni din multe surse și poate neașteptate.
● Apreciați experiența momentlui.
● Rețineți imaginea de ansamblu.
● Apreciați sfaturile înțelepte ale celor ce vă vor binele.
● Fiți atenți la micile gesturi care formează caracterul.

Cum să nu-mi placă prăjitura? - se întrebă Sabina, care savura bucata cea mare,
ornată frumos cu frişcă. Îmi place mult şi aş mânca întruna, dacă mama nu m-ar face atentă
că ce-i prea mult strică.
Acum sunt singură acasă. Ce-ar fi să iau cartea de reţete a mamei şi să încerc să fac
şi eu o prăjitură bună? Ouă, zahăr, lapte, praf de copt şi un pic de sare... Hm! Prăjitura
aceasta conţine şi sare? E drept, un pic. Dar, să se pună sare şi la prăjituri? N-am ştiut! - se
minună fetiţa. Ce-ar fi să pun mai multă sare în compoziţie? Sarea dă gust mâncării.
Cuvântul „pic” îi rămase în minte chemând vorbele mamei: Nu mânca prea multe
prăjituri. Poţi lua un pic din tavă, dar ai grijă că ce-i prea mult strică!
Pic! Pic! Pic! Afară a început să plouă. Stropii mici cădeau pe pământ, legănaţi pe
traseul lor de un vânt rece.
 Fetiţa şi-a aruncat nemulţumită privirea pe geam. Vorbise mai devreme cu prietenele
ei să iasă afară cu rolele. Se poate lupta cu ploaia. De ce nu? - se încuraja de una singură
fetiţa. Sunt doar nişte picături de ploaie. Nu sunt aşa de ameninţătoare. Dacă le priveşti cu
atenţie, observi că sunt aşa de micuţe. Sabina a întins palma şi câţiva stropi s-au aşezat în
ea. Dintr-odată, ploaia s-a înteţit şi fetiţa a simţit cum mâna ei s-a udat în întregime. Picături
de ploaie adunate au udat pământul, lăsând băltoacele să se întindă pe trotuarul pe care spera
că se va da curând cu rolele.
Picăturile mici, strânse laolaltă, au creat un asemenea tablou.
Fetiţa a înţeles mai bine vorbele mamei. Şi-a dat seama că toate trebuie să aibă o
măsură pentru a fi bune, fie că e vorba de îmbrăcăminte, fie că e vorba de mâncare sau
comportament. A înţeles şi că micuţele gesturi amabile adunate formează un caracter frumos
care dă viaţă relaţiilor.
Dacă spuneţi povestea aceasta unui băiețel, atunci eroul principal va fi un Sabin.

VEZI CUPRINSUL
 POVESTEA CONTINUĂ!

A povesti istorioare înseamnă a transforma viața în gluma cea mai serioasă a

societății. Viața presupune pierderi și probleme, dar trebuie trăită cu optimism, speranță și
veselie. Așa cum scria medicul psihiatru Augusto Cury, a educa înseamnă a povesti
istorioare.
Părinții și profesorii trebuie să danseze valsul vieții, ca povestitori de istorioare. 16
Povestea continuă și mă conduce pe tărâmuri de vise unde școala „îi educă pe tineri
pentru a putea extrage forță din fragilitate, siguranța planetei din frică, speranță din dezolare,
zâmbet din lacrimi, înțelepciune din eșecuri.” 17 Aici profesorii și elevii sunt grădinarii care
fac din sala de clasă un rond de vise.
Povestea continuă și ne conduce pe tărâmuri de vise la modelul familiei în care
părinții și copiii au curajul să-și spună unii altora: „Iartă-mă!”, „Te iubesc!”, „Ești important
pentru mine!”
Povestea continuă în locuri simple cu oameni fericiți.

VEZI CUPRINSUL

16 Cury Augusto, Părinți străluciți, profesori fascinanți, Editura For You, București, 2005,
p. 133
17
Cury Augusto, Părinți străluciți, profesori fascinanți, Editura For You, București, 2005,
p. 158