Singuratatea copiilor

Singuratatea reprezinta o problema importanta care poate avea consecinte negative la copiii mici, atat imediate cat si pe termen lung. Cu toate acestea, de abia de curand atentia cercetatorilor s-a oprit asupra copiilor singuratici. Acum este mult mai clar ca multi copii inteleg conceptul de singuratate si declara ca se simt singuri. De exemplu, copiii de gradinita sau de scoala primara raspund corect la intrebari referitoare la ce este singuratatea ("a fi trist si singur"), care sunt cauzele singuratatii ("a nu avea cu cine sa te joci") si ce anume trebuie facut pentru a scapa de singuratate ("sa gasesti un prieten"). Intr-un studiu mai recent s-a reusit masurarea singuratatii la copiii din primul an scolar printr-o serie de intrebari, cum ar fi: "Te simti singur la scoala?", "Este scoala un loc singuratic pentru tine?" si "Te simti trist si singur la scoala?". Conform acestor studii, copiii inteleg conceptul de singuratate si faptul ca singuratatea copilului mic este similara cu singuratatea simtita de copiii mai mari si de adulti.

Consecintele singuratatii Copiii care se simt singuri au de obicei putine relatii cu cei de aceeasi varsta, devenind astfel si mai singuratici decat cei care au prieteni. Ei se simt exclusi - un sentiment care poate dauna respectului de sine. In plus, ei pot avea sentimente de tristete, plictiseala, instrainare. Mai mult chiar, experientele din copilarie care contribuie la sentimentul de singuratate pot prezice un adult singur. Astfel, copiii singuratici vor rata multe dintre ocaziile de interactiune cu cei de aceeasi varsta si insusirea unora dintre calitatile importante in viata. Fiind cunoscute beneficiile interactiunii dintre cei de aceeasi varsta si a prieteniei asupra dezvoltarii copilului, aceasta potentiala lipsa a interactiunii creaza multe griji educatorilor care lucreaza cu copii mici. Relatiile cu cei de aceeasi varsta conteaza foarte mult pentru copii, iar copiii singuratici le acorda aceeasi importanta ca si orice alt copil.

Cauze ale singuratatii Mai multi factori contribuie la sentimentul de singuratate la copiii mici. Unii factori au loc in afara scolii: conflicte acasa; mutatul la o scoala noua sau in alta zona; pierderea unui prieten; pierderea unui obiect, a animalului preferat; divortul parintilor; moartea unei persoane cunoscute sau a animalului preferat. Factori la fel de importanti sunt cei ce au loc in cadrul scolii: respingerea de catre cei de aceeasi varsta; lipsa unei indemanari sociale si a cunostiintelor necesare pentru a-si face prieteni; anumite caracteristici personale (timiditate, frica sau un scazut respect de sine) care contribuie la dificultati in crearea de prietenii. Copiii de gradinita care sunt persecutati de colegii lor (batjocoriti, atacati fizic sau verbal) prezinta un grad mult mai mare de singuratate si de atitudine negativa fata de scoala decat colegii lor nepersecutati.

Observarea si evaluarea copiilor

Un prim pas necesar in aprecierea singuratatii copiilor este observarea atenta a acestora. Astfel educatorii pot sa sesizeze din timp semne de singuratate, concentrandu-se asupra urmatoarelor: Copilul pare timid, ingrijorat, nesigur sau trist? Manifesta copilul o lipsa de interes in mediul incojurator? Pare sa fie respins de colegii de joaca? Ii evita pe ceilalti copii in mod intentionat? Ii lipseste indemanarea sociala necesara pentru initierea si mentinerea interactiunilor cu ceilalti? Poseda copilul aceasta indemanare sociala dar refuza sa o foloseasca? Este persecutat de colegii sai? Aparenta singuratate a copilului este permanenta sau este un fenomen recent? In plus, deoarece singuratatea nu poate fi intotdeauna observata la copii (de exemplu, sunt copii care par sa aiba prieteni insa declara ca se simt singuri), educatorii ar trebui sa discute individual cu fiecare copil. Ei ar putea intreba, de pilda, "Ce inseamna sa fi singur si trist?", "Tu esti cateodata singur si trist?" sau "Ce te-ar putea face mai fericit?". Pe parcursul observarii si analizarii copiilor, este foarta important sa fi sensibil la si constient de stadiul lor de dezvoltare si preferintelor personale. De exemplu, a fost sugerat ca acei copii de varsta mica care se joaca singuri ar prezenta un risc mai mare la probleme ulterioare, atat sociale cat si cognitive. Totusi, multi copii de gradinita si de varsta prescolara se angajeaza in activitati nonsociale care prezic competenta. Astfel, de-a lungul timpului, educatorii trebuie sa observe interactiunile dintre copii si cei de aceeasi varsta, sa vorbeasca cu copiii despre sentimentele lor, sa analizeze comportamentul si raspunsurile copiilor pentru a putea decide daca acei copii sunt singuri sau sunt fericiti si implicati productiv in societate.

Strategii de interventie si recomandari Desi cercetarile referitoare la sprijinul practic care se poate oferi copiilor singuri sunt foarte putine, exista cateva metode care, adaptate fiecarui copil in parte, pot ajuta educatorii. Copiii agresivi prezinta cele mai inalte nivele de singuratate si insatisfactie sociala. Copiii pot fi respinsi de colegii de aceeasi varsta din mai multe motive, educatorii trebuind sa analizeze circumstantele care provoaca aceasta respingere. Este copilul agresiv cu ceilalti copii? Prezinta copilul dificultati la intrarea intr-un joc in plina desfasurare si la adaptarea la situatie? Prezinta copilul dificultati in comunicarea nevoilor si dorintelor sale? Problema fiind identificata, educatorii pot ajuta copilul intru schimbarea situatiei. Educatorul poate sublinia efectele comportamentului copilului asupra celorlalti celor din jur, ii poate arata copilului cum se poate adapta unui joc in desfasurare sau il poate ajuta sa comunice clar sentimente si dorinte. Pentru copiii care sunt sprijiniti, ajutati si iubiti, probabilitatea sa fie respinsi este mult mai mica si probabilitatea ca ei sa interactioneze pozitivi cu cei de aceeasi varsta este mult mai mare. Copiii neglijati sau retrasi prezinta de asemenea sentimente de singuratate, insa intr-o mai mica masura decat cei agresivi-respinsi. Deoarece, cel mai des, acesti copii duc lipsa de indemanare sociala, ei au dificultati in interactiunile cu cei de aceeasi varsta. De asemenea acesti copii pot fi foarte timizi, inhibati si anxiosi, si pot avea o incredere in sine mica sau inexistenta. In cazul in care acesti copii prezinta lipsuri in comportamentul social, educatorii se pot concentra pe oferirea de

reactii, sugestii si idei pe care copilul le poate aplica. Copiilor ce nu prezinta lipsuri in comportamentul social insa refuza sa se comporte in concordanta li se pot oferi ocazii pentru exersarea acestui comportament prin crearea de perechi cu copii mai mici ca varsta. Aceasta experienta ofera copilului mai mare ocazia sa exerseze indemanarea sa sociala si sa isi creasca increderea in sine. Copiii persecutati de ceilalti copii au impresia ca scoala este un loc nesigur si amenintator si deseori exprima parerea ca nu le place scoala. Mai mult, acesti copii exprima sentimente durabile de singuratate si o dorinta de a evita scoala chiar daca persecutarea inceteaza. Aceasta subliniaza importanta adoptarii unor strategii imediate de interventie pentru a reduce persecutarea. Educatorii pot oferi sugestii ferme dar folositoare agresorilor. De exemplu, educatorii pot ghida si asista copiii pentru a imbunatati acele aspecte ale comportamentului social de care acestia au nevoie cum ar fi respectul fata de ceilalti si fata de sine, angajarea in rezolvarea de probleme, munca in comun pentru rezolvarea unor sarcini care necesita cooperare si exprimarea sentimentelor si emotiilor intr-un mod acceptabil de catre societate. Educatorii pot concepe o programa care sa ajute copiii ce se simt singuri. Unii copii isi imbunatatesc situatia daca au posibilitatea de a-si exprima sentimentele de tristete sau singurate prin lucru manual, desen, miscare, muzica sau activitati artistice. Aranjatul unei scene de teatru poate ajuta copilul sa isi exprime sentimentele si sa ii provoace un sentiment de control a situatiei. Folosirea unor carti specifice situatiilor de criza - biblioterapia - poate ajuta copilul sa isi rezolve propriile crize. Cititul impreuna a unor carti atent selectionate poate imbunatati starea de sanatate emotionala a copilului. Copiii care sunt capabili sa isi manifeste si sa isi exprime grijile probabil vor dori sa vorbeasca si despre nefericirea lor. Dezvoltarea unor relatii stranse cu copiii si comunicarea cu parintii pot fi ghidul si sursa unor intuitii valoroase pentru educatori. Atunci cand educatorii sesizeaza ca un copil este siguratic datorita unor situatii familiale, ei pot sa isi ofere sprijinul in mai multe feluri. Mai mult timp dedicat ascultarii copilului poate fi linistitor si util. Sugestia oferita unui parinte privitoare la posibilitatea invitarii unui alt copil de aceeasi varsta acasa poate fi o idee buna si ar putea ajuta copilul sa isi formeze o prietenie. In plus, educatorii pot cere parintilor informatii referitoare la ceea ce ar putea sa il faca pe copil sa se simta mai confortabil la scoala, si ei pot impartasi parintilor din experienta proprie si le pot recomanda carti, articole relevante.

Concluzie Problema singuratatii era considerata relevanta numai pentru adolescenti si adulti. Cercercetarile intreprinse sugereaza ca aceasta nu este adevarat si ca un mic, dar semnificativ numar de copii manifesta sentimente de singuratate. Ca urmare, devin evidente consecintele negative, imediate si de termen lung asociate cu singuratatea la copii si devine critica nevoia de a urmari copiii si de a dezvolta si implementa strategii de interventie. Cand educatorul isi rezerva timp pentru a se concentra asupra nevoilor individuale ale copiilor, pentru a construi relatii si pentru a-i ajuta atunci cand au nevoie, copiii prospera.

Surse: Cassidy, J., & Asher, S. R. Loneliness and peer relations in young children. Gartrell, D. Beyond discipline to guidance. Kontos, S., & Wilcox-Herzog, A. Teachers' interactions with children: Why are they so important?