Cultivarea inteligenței emoționale a copilului preșcolar

Prof.înv.preșcolar Popa Lililiana

Prof.înv.preșcolar Nane Gina
Grădinița cu P.P.Nr.17 Vaslui

Inteligența emoțională se referă la capacitatea unei persoane de a-și conștientiza,

recunoaște, exprima și gestiona în moduri sănătoase emoțiile, fie că vorbim despre cele
considerate „pozitive” sau despre cele mai puțin confortabile, printre care amintim furia,
tristețea, teama. 
De altfel, cele 5 componente fundamentale ale inteligenței emoționale
sunt autocunoașterea, stăpânirea de sine, empatia, abilitățile sociale, motivația (intrinsecă). 
Pentru a-ți putea susține copilul în călătoria de dezvoltare a inteligenței emoționale, este
esențial să fii un copil cu un nivel dezvoltat al inteligenței emoționale care poate avea rezultate
școlare mai bune, deoarece este capabil să-și gestioneze în moduri sănătoase emoțiile care-i
produc disconfort. 
Să ne gândim, de pildă, la un copil care simte teamă înaintea unui test important: acesta își poate
recunoaște, accepta și „îmblânzi”, chiar și pe moment, emoția, astfel că reușește să parcurgă
cerința testului cu atenție și are o atitudine pozitivă, optimistă față de „provocarea” care-l
așteaptă. 
Nivelul ridicat de inteligență emoțională are și alte beneficii, nu doar în sfera academică. De
pildă, un copil dezvoltat din punct de vedere emoțional este empatic și poate să relaționeze ușor
cu alte persoane, este un bun ascultător și poate avea, astfel, relații de prietenie apropiate,
profunde. 
Nu în ultimul rând, acesta are o atitudine echilibrată și față de sine și, în general, față de viață:
este optimist, evită să se compare cu ceilalți copii, poate vorbi deschis despre toate emoțiile sale,
pentru că și tu, ca părinte, în contact cu emoțiile tale și să înveți să-ți accepți
vulnerabilitatea. înțelege că este absolut firesc să trăiască, din când în când, și furie, tristețe,
teamă. Modul în care ne raportăm la propriile emoții este o sursă extrem de importantă de
„inspirație” pentru copii, care, mai ales în primii ani de viață, ne preiau comportamentele și
atitudinile.Așadar, dacă atunci când simțim furie, tindem să negăm emoția respectivă, în loc să o
acceptăm și să vedem ce vrea să ne spună, de fapt, despre noi, ca mai apoi să o eliberăm sănătos,
le transmitem copiilor, involuntar, următorul mesaj: „Furia este o emoție indezirabilă, așa că fugi
de ea ori de câte ori o simți. Nu-ți da voie să intri în contact cu ea.”

Pe de altă parte, le-am putea transmite celor mici faptul că este în regulă, atât în copilărie, cât și
în viața de adulți, ca noi, oamenii, să trăim emoții care produc disconfort. Am putea vorbi
deschis cu ei despre ceea ce simțim – bineînțeles, ținând cont de vârsta și de nivelul lor de
înțelegere. Contează, însă, să știm cum să abordăm subiectul, și nu să ne manifestăm furia,
tristețea sau neputința țipând la ei sau prin alte moduri care ne afectează atât relația cu sinele, cât
și relația cu copiii. Am putea, de pildă, să spunem: „Mă simt furios sau trist fiindcă am avut o zi
aglomerată la locul de muncă și nu am reușit să fac tot ce mi-am propus”.
La fel de important este să verbalizăm și așa-numitele emoții pozitive: „Mă simt bucuros că
petrecem timp împreună seara, înainte de culcare, și că îți pot citi poveștile preferate.”
Astfel, copiii pot înțelege că emoțiile sunt absolut firești, că nu există „emoții bune” și „emoții
rele”, dar și că este în regulă să vorbească despre ceea ce simt inclusiv în momentele mai puțin
confortabile. 
Ascultarea activă presupune prezență conștientă și constantă pe tot parcursul interacțiunii cu
copiii, atenție acordată limbajului trupului acestora, empatie și, nu în ultimul rând, ascultarea lor
până la capăt.  Totodată, este esențial să nu minimizăm emoțiile și sentimentele despre care
copiii vor să discute cu noi. Mesaje de tipul „N-ai de ce să fii așa supărat, nu s-a întâmplat mare
lucru”, „Ești furios degeaba, acesta nu e un motiv serios”, „De ce să-ți fie frică de testul de
mâine? N-are ce să se întâmple rău, doar ai învățat. Termină!” sunt o formă prin care copiii pot
percepe că le sunt invalidate emoțiile. Astfel, pot ajunge să și le reprime sau să nu mai discute
deschis cu noi despre ceea ce simt, lucru care, în timp, poate afecta conexiunea emoțională copil-
părinte. 
În schimb, dacă le transmitem copiilor că înțelegem ce simt și că suntem alături de ei, vom crea
un spațiu al siguranței emoționale.Încurajarea copiilor în a-și exprima și gestiona sănătos
propriile emoții, inclusiv pe cele mai puțin confortabile. Inteligența emoțională și  cea socială
sunt legate de succesul copiilor în relații. Încă din primii ani de viață, este important ca un copil
să învețe să trimită și să primească mesaje emoționale, folosind cunoștințe despre emoțiile și
abilitățile lor de a regla emoțiile, astfel încât să poată negocia cu succes schimburi interpersonale,
să stabilească și să mențină relații satisfăcătoare cu cei din jur.Totodată, inteligența emoțională
este corelată cu succesul școlar. Emoțiile sunt omniprezente în școli și grădinițe iar pentru ca un
elev să colaboreze cu pedagogii și cu colegii și să faciliteze procesul de învățare, este nevoie ca
el să înțeleagă și să-și gestioneze emoțiile,  să-și dezvolte autocontrolul, să-i înțeleagă pe ceilalți
și să-și sporească empatia, să rezolve conflicte și să-și dezvolte asertivitatea.

Bibliografice:

Denham SA, McKinley M, Couchoud EA, Holt R. Emotional and behavioral predictors of
preschool peer ratings. Child Development. 1990;61(4):1145-1152.
Fodor, I. D., Inteligența emoțională și stilurile de conducere, Ed. Lumen, Iași, 2009;
Goleman, D., Inteligența emoțională, Ed. Curtea Veche, București, 2008;
Roco, M., Creativitate și inteligență emoțională, Ed. Polirom, Iași, 2004.