Izvorul noptii - Comentariu

Pesonalitate marcanta a culturii interbelice, Lucian Blaga, filosof, scriitor, profesor universitar, va
marca perioada respectiva prin elemente de originalitate comparabile cu înscrierea în universalitate.
Intrat în viata la 9 mai 1895, în satul Lancram, din judetul Alba, Lucian Blaga va porni în "Marea trecere",
la 6 mai 1961, fiind înmormântat tot în ziua de 9 17217u204r mai, în cimitirul din Lancram, lânga Sebes,
ramânând definitiv în comuniune cu spatiul pe care l-a iubit si despre care va marturisi în poezia "9 mai
1895": "Sat al meu, ce porti în nume / sunetele lacrimei, / la chiemari adânci de nume / în cea noapte te-
am ales / ca prag de lume / si poteca patimei. // Spre tine cine m-a-ndrumat / din strafund de veac, / în
tine cine m-a chiemat / fie binecuvântat / sat de lacrimi fara leac". Activitatea lui Blaga reprezinta
domenii largi ale poeziei, ale filosofiei, ale dramaturgiei, ale esteticii, ale memorialisticii si ale prozei.
Caracterizând personalitatea lui, Pompiliu Constantinescu avea sa remarce faptul ca în cultura româna
influentele "cugetarii germane" aveau sa-si gaseasca rezonanta deplina la Titu Maiorescu si la Lucian
Blaga:

"Cu o aplicatie mai restrânsa, dar cu o reala competenta, domnul Blaga se poate spune ca
reprezinta un al doilea moment intens de influenta a filosofiei germane în cultura noastra".

Opera lirica este opera literara în care gândurile si sentimentele autorului sunt exprimate direct,
într-un limbaj figurat. Modul de expunere specific este descrierea. Genul liric este subiectiv, deoarece
autorul îsi aduce în prim-plan sentimentele si ideile.

În multe din poeziile sale, Lucian Blaga sugereaza sentimentul dragostei. Printre acestea se numara
si "Izvorul noptii", în care poetul aduce un omagiu iubitei sale. În viziunea lui, dragostea este calea
fundamentala de acces în misterele lumii, asa cum declara în "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii".
Metafora revelatoare în poezia "Izvorul noptii" este cea a ochilor negri ai iubitei, care sunt izvorul:

"Frumoaso,

ti-s ochii-asa de negri (.)

..............

ca ochii tai, adâncii, sunt izvorul"

Tot în aceste versuri este prezenta si metafora "ochii (.) adâncii care semnifica adâncimea si
puritatea sufletului iubitei lui Blaga. Poetul foloseste si cuvinte în cazul vocativ, "frumoaso" si "lumina
mea", care au o putere expresiva foarte mare, ele devenind invocatii.
 Observam, astfel, ca poezia se deschide si se închide tot cu o invocatie. Trairea este potentata de
"îmi pare". Ochii iubitei devin simbolul central al poeziei. Ei reprezinta în context atât frumusetea fizica,
cât si frumusetea sufleteasca, ochii fiind o oglinda a sufletului. În poezia lui Blaga natura se confunda cu
iubita, spre deosebire de opera eminesciana, unde natura reprezinta doar un cadru natural din care fac
parte cei doi îndragostiti. Între natura si iubita se stabileste o relatie strânsa deoarece iubita primeste
trasaturi ale naturii:

Astfel putem spune ca întreaga natura se naste din ochii persoanei dragi. Spre finalul poeziei, Blaga o
numeste pe iubita sa "lumina mea", acea lumina devenind o componenta speciala si ea este resimtita ca
o înviere si e cauza unui sentiment de armonie cu lumea. De asemenea, starea de iubire este resimtita
cu invadarea sufletului de o lumina care e un strop din fluxul cosmic.

Pentru a evidentia cât mai adânc trasaturile persoanei iubite, poetul foloseste un puternic
contrast: "mare de-ntuneric", "lumina mea", folosind astfel oximoronul.

Versurile sunt albe, ele neavând o rima caracteristica, iar numarul de silabe este inegal, el fiind
diferit la fiecare vers în parte.

Iubirea este pentru Blaga puntea de legatura dintre el si infinitul Univers. În opera sa, iubirea si
natura se confunda, între ele stabilindu-se o relatie strânsa, împrumutându-si una alteia elemente
specifice: misterul si natura.

Idila este o specie a liricii erotice, in care este ilustrata viata si dragostea manifestate in
mijlocul naturii, intr-o forma optimista sau idealizata.

Idila ,,Izvorul noptii” de Lucian Blaga face parte din volumul de debut intitulat sugestiv ,,Poemele
luminii”, din 1919.

Titlul poeziei sugereaza fascinatia ochilor negri ai iubitei, care sunt numiti printr-o metafora
revelatorie, ,,izvorul noptii”, semnificand originea - ,,izvorul” – sentimentul de iubire, ce capata proportii
cosmice, prin cuvantul ,,noapte”

Structura, semnificatii, limbaj artistic

Poezia este alcatuita dintr-o fraza ampla, care contine o afirmatie constatativasi admirativa
pentru frumusetea ochilor iubitei si o propozitie dezvoltata, ca oconcluzie emotionanta, inaltand
dragostea la apogeu.

Poezia incepe printr-o invocatie cu incarcatura afectiva, sugerand admiratia poetului fata de fiinta
draga. Vocativul ,,Frumoaso” ilustreaza, concis si sintetic, perfectiunea fizica a iubitei, insumand toate
trasaturile fizice si morale ale fetei dragi. Cuvantul ,,ochii” se constituie in cuvant-cheie al poeziei si
apare de trei ori, sugerand intensitatea sentimentului de admiratie si extazul poetic. Aceeasi
semnificatie o au simetaforele ,,izvorul” si ,,o mare de-ntuneric”. Momentul in care este imaginat cuplul
este al inserarii, gesturile sunt tandre, idilice, iar adresarea este directa, constatativasi plina de
admiratie: ,,Frumoaso,/ ti-s ochii-asa de negri incat seara/ cand stau culcat cu capu-n poala ta”. Pozitia
cuplului predispune la visare, la meditatia premergatoare starii de extaz de care este cuprins poetul
atunci cand priveste in ochii fermecatori ai iubitei.

Negrul intens al ochilor iubitei semnifica unul din marile mistere ale universului, intrucat se
identifica aici cu emotionantul cadru nocturn care acopera vaile, muntii, sesurile, intreg pamantul, ca o
taina fascinanta: ,,ochii tai, adancii, sunt izvorul/ din care tainic curge noaptea peste vai/ si peste munti
si peste sesuri,/ acoperind pamantul/ c-o mare de-ntuneric.” Negrul dens al ochilor este sugerat
desuperlativul absolut exprimat prin formula adverbiala ,,asa de”, alaturat adjectivului ,,negri” si
de apozitia simpla ,,adancii”, un adjectiv substantivizat, care amplifica profunzimea sentimentului de
dragoste. Epitetul adverbial ,,tainic” care exprima trasatura verbului ,,curge”, ca si metafora ,,o mare
de-ntuneric” evidentiaza ideea cadragostea este una din marile taine ale lumii. Formele
pronominale de persoana intai si a doua pun in evidenta armonia totala a cuplului de indragostiti, aflat
sub vraja misterioasa a iubirii: ,,ti-“, ,,ta”, ,,imi”, ,,tai”.

Verbul dubitativ ,,imi pare”, aflat in pozitie izolata si formand un singur vers, sugereaza emotia si
nesiguranta indragostitului, care niciodata nu poate avea certitudini depline in manifestarea reciproca a
sentimentului de iubire.

Ultimele doua versuri se constituie intr-o concluzie a versurilor declarative anterioare, care
exprimasera o constatare plina de admiratie. Se reia superlativul absolut din versul al doilea, pentru a
exprima consecinta pe care o are asupra poetului vraja emanata de frumusetea ochilor iubitei: ,,Asa-s
de negri ochii tai/ lumina mea.”. Contrastul dintre negrul ochilor si lumina care aureoleaza iubirea este
realizat printr-unoximoron, adica alaturarea a doua cuvinte cu sens contradictoriu, care formeaza insa
un tot indestructibil, sentimentul profund de iubire: ,,asa-s de negri” in opozitie cu ,,lumina mea”.

Titlul poeziei sugerează fascinaţia ochilor negri ai iubitei, care sunt numiţi printr-o metaforă
revelatorie, „izvorul nopţii”, semnificând originea - „izvorul” - sentimentului de iubire, ce capătă
proporţii cosmice, prin cuvântul „noapte”.

Poezia Izvorul nopţii este un scurt, dar profund omagiu adus frumuseţii iubitei, exprimat printr-o
confesiune solemnă şi plină de fiori. Incipitul poeziei, este reprezentat de vocativul emoţionant şi afectiv
„frumoaso”, adresat iubitei de îndrăgostitul sensibil.

Structură, compoziţie, limbaj artistic

Poezia este alcătuită dintr-o frază amplă, care conţine o afirmaţie constatativă şi admirativă pentru
frumuseţea ochilor iubitei şi o propoziţie dezvoltată, ca o concluzie emoţionantă, înălţând dragostea la
apogeu.

Poezia începe printr-o invocaţie cu încărcătură afectivă, sugerând admiraţia poetului faţă de fiinţa dragă.
Vocativul „Frumoaso” ilustrează, concis şi sintetic, perfecţiunea fizică a iubitei, însumând toate
trăsăturile fizice şi morale ale fetei dragi. Cuvântul „ochii” se constituie în cuvânt-cheie al poeziei şi
apare de trei ori, sugerând intensitatea sentimentului de admiraţie şi extazul poetic.

Lucian Blaga

Aceeaşi semnificaţie o au şi metaforele „izvorul” şi „o mare de-ntuneric”. Cuplul este imaginat în

momentul înserării, gesturile sunt tandre, idilice, iar adresarea este directă, constatativă şi plină de
admiraţie: „Frumoaso, / ţi-s ochii-aşa de negri încât seara / când stau culcat cu capu-n poala ta”. Poziţia
îndrăgostiţilor predispune la visare, la meditaţia premergătoare stării de extaz de care este cuprins eul
liric atunci când priveşte în ochii fermecători ai iubitei.

Negrul intens al ochilor iubitei semnifică unul din marile mistere ale universului, întrucât se identifică aici
cu emoţionantul cadru nocturn care acoperă văile, munţii, şesurile, întreg pământul, ca o taină
fascinantă: „ochii tăi, adâncii, sunt izvorul / din care tainic curge noaptea peste văi / şi peste munţi şi
peste şesuri, / acoperind pământul / c-o mare de-ntuneric”.

Negrul dens al ochilor este sugerat de superlativul absolut exprimat prin formula adverbială „aşa de”,
alăturat adjectivului „negri” şi de opoziţia simplă „adâncii”, un adjectiv substantivizat, care amplifică
profunzimea sentimentului de dragoste.

Epitetul adverbial „tainic” care exprimă trăsătura verbului „curge”, ca şi metafora „o mare de-ntuneric”
evidenţiază ideea că dragostea este una din marile taine ale lumii. Formele pronominale de persoana
întâi şi a doua pun în evidenţă armonia totală a cuplului de îndrăgostiţi, aflat sub vraja misterioasă a
iubirii: „ţi-”, „ta”, „îmi”, „tăi”.

Verbul dubitativ „îmi pare”, aflat în poziţie izolată şi formând un singur vers, sugerează cu mare forţă
emoţia şi nesiguranţa îndrăgostitului, care niciodată nu poate avea certitudini depline în manifestarea
reciprocă a sentimentului de iubire.

Ultimele două versuri se constituie într-o concluzie a versurilor declarative anterioare, care exprimaseră
o constatare plină de admiraţie. Se reia superlativul absolut din versul al doilea, pentru a exprima
consecinţa pe care o are asupra poetului vraja emanată de frumuseţea ochilor iubitei: „Aşa-s de negri
ochii tăi / lumina mea”.

Contrastul dintre negrul ochilor şi lumina care aureolează iubirea este realizat printr-un oximoron, adică
alăturarea a două cuvinte cu sens contradictoriu, care formează însă un tot indestructibil, sentimentul
profund de iubire: „aşa de negri” în opoziţie cu „lumina mea”.

Poezia conţine şi inversiunile „ţi-s ochii”, „tainic curge noaptea”, „aşa-s de negri ochii tăi”, care amplifică
starea de extaz, de încântare a eului liric pentru misterul iubirii.

Prozodia

Poezia nu este structurată în strofe, metrica este variabilă, versurile de 3 silabe alternând cu cele de 12.
Ritmul şi rima lipsesc, iar muzicalitatea este dată de pauze dirijate de emoţia poetului.

Erosul în lirica lui Lucian Blaga este, aşadar, calea fundamentală de pătrundere în misterele universului,
căci, aşa cum nota poetul, „nu sufletul se orientează după natură, ci natura după suflet”.

Romanul « Geniul pustiu » de Mihai Eminescu releva gustul dragostei in ceasca de singe arazboiului
indulcit cu meditatiile fantasmagorice ale unui personaj extraordinar si vederos. Acesterou , frumusetea
caruia nu poate fi evaluata si nici definita de limite , ilustreaza mostra absolutuluieminescian , denotind
un chip demonic ce tinde spre perfectiune «

Ai fi crezut că e un poet ateu,unul din acei îngeri căzu

i, un Satan, nu cum

i-l închipuiesc pictorii: zbârcit, hidos, urâcios, ci unSatan frumos, de-o frumuse

e strălucită, un Satan mândru de cădere, pe

a cărui frunte Dumnezeu

a scris geniul,

i iadul îndărătnicia.

» Toma Nour reflecta spiritul eminescian , ascunzind dupadraperiile diafane ale actiunilor si filozofiilor
sale insasi faptura poetului. Nour era un tinar impetuosiar prin venele-i zbuciumate fierbea agitat singe
de titan «

Adeseori îmi părea cum că Eternitatea nu

mi-

ar fi destulă s

-o ador

i că, îmbrăcat în haina mor

ii, eu, în luptă cu bătrânul timp, îi rumpeam

aripile

i-l azvârleam în uitare ! » Ranit de fulgerul unei iubiri divine dar maligne Toma ramine a fiacel indragostit
tipic eminescian «

Astfel tu, copilă, tu, vis de iubire, Din negrele

-

i stele, o dulcezâmbire »Titlul romanului « Geniul pustiu » face aluzie la tipul personajului , desemnindul
pe augustul tinar drept un zeu , o forta superioara ordinarului pamintesc dar gol , pustiit de gindurile
tacerii si alesinguratatii « nu-

i po

i imagina cât e de pustiu, cât e de de

ert în el, e întocmai cu gândirea idioată

i stearpă a unui om a cărui urechi sunt surde ca lutul, a cărui gură e mută ca pământul, a cărui

ochi sunt orbi ca piatra. »Caci supravietuind fara prieteni , dupa moartea lui Ioan si fara sufletulpereche -
Poesis , din demonul Toma Nour ramase doar scheletul acoperit de fisii de carne farasuflu , fara vointa
de a tari si fara nucleu.Toma Nour poate fi sinonim cu eruptia , o stare de permanenta revolta spirituala
ce ca valulhitlerist ii coloniza toata fiinta fara mila . Razboi , moarte, izolare

iata conturul suferintei sirevolutiei sufleteste ale eroului . Fugind de aprehensiunea de a fi un alienat , un
bolnav nebun cenu poate fugi de adevarul murdar din jurul sau «

oricât de lungă să fi fos

t acea nebunie, totu

ifiecare î

i are momentele sale de trezie, momente în care sinuciderea e cugetarea cea dintâi »,Nour critica lumea
, condamna omenirea la o crunta realitate si anume o omenire proasta « Într-

adevăr, voi ă

tia care trăi

ț
i în lume

numai pentru ca să trăi

i ave

i o idee ciudată de moarte... voi vă

imagina

i scheletul unui mort

i-i zice

i moarte. » Pe linga caracterul rebel si indaratnic , seimpleteste in faptura lui Toma acea planta
cataratoare- dragostea. Oricit de abil si ingenios nu ai fi ,veninul dulce al iubirii nu are antidot si domina
orice trup si suflet. Toma Nour revoltatul demonicromantic devine prizonier al acestui sentiment
cunoscnd ispita, durerea si lacrimile predestinatedoar unui muritor « Când sufletu-mi noaptea veghea în
extaze Vedeam ca în vis pe-al meu înger

de pază

» Astfel Eminescu arata lumii o noua forma a Sarmanului Dionis, poate mai nebun , mai focos dar lafel
de susceptibil si emotiv in arealul romantic. Toma Nour gonit de agonia singuratatii si a
mizerieirazboiului ramine a fi un geniu pustiu

Personaj byronian,in care frumoasa complexiune fizica ascunde un sufletdezamagit si revoltat,dupa cum
ni-l arata portretul romantic atat de caracteristic pentru tendintele primei maniere a lui Eminescu:"Era
frumos-de-o frumusete demonica.[...]-un Satan dumnezeiesc care trezit in cer a sorbit din lumina cea
mai sfanta,si-a imbatat ochii cu idealele cele mai sublime...". Acest inger cazut este un aspru critic al
societatii timpului,in careuraste deopotriva minciuna unei civilizatii de imprumut,ca si viata fara munca a
coruptelor clase conducatoare.El doreste o revolutie morala incare "ideea romanesc sa fie mai mare
decatuman,genial,frumos". Dupa o singuratica si trista copliarie deorfan, Toma cunoaste in Ioan, suflet
viril locuind intr-un corp plin degingasie feminina, un prieten de care il unesc legaturifervente, continand
ceva din cultul romantic al androginului.Numele,metaforic,al lui Toma Nour, e de doua ori simbolic:el
sugereaza indoiala si intunecare.Insa cu tot romantismul portretului zugravit,Toma Nour este dominatde
idei,sentimente si atitudini care sunt caracteristice nu numai erouluiromantic,ci si in mare masura
eroului literaturii iluministe prin criticavehementa indreptata impotriva nedreptului intocmirii
sociale,amonarhilor si a politicienilor -ca si prin entuziasmul cu care vorbestedespre omenire,despre
egalitatea si libertatea natiunilor luminate, despre "cosmopolitism"si"indemn la pacea universala".
Retras la inceput in durerea proprie, deznadajduit in iubire, Toma Nourincearca sa se sinucida;
framantarile revolutionare il schimba :devineluptator activ pentru cauza romanilor ardeleni si-l razbuna
pe prietenulsau mort, Ioan.Figura demonica, dupa cum reiese din portretul facut si din natura
luicatilinara, nonconformist si razvratit, Toma Nour este stapanit "de unzbucium si de un chin
infernal"datorita dezacordului cu lumea.El are" trairi excesive"si "stari de exaltare in dragoste".
Experienta-dureroasa-a lumii prin care trece ramane dezorganizata sihaotica,...2007 - 2020+ Vezi
răspunsul întreg