MÎNDRILAŞ IONEL IULIAN

CLASA a XII AFR

BĂTĂLIA DE LA VASLUI 1475

Bătălia de la Vaslui, cunoscută și ca

Bătălia de la Podul Înalt a avut loc pe 10
ianuarie 1475 lângă orașul Vaslui între armatele
creștine moldo-maghiaro-poloneze conduse de
Ștefan Cel Mare și oastea otomano-munteană
condusă de Suleiman Pașa
În ciuda superiorității armatei otomane,
acesta a avut parte de o înfrângere zdrobitoare.
Este considerată cea mai mare înfrângere a
islamului în fața unei armate creștine. Ștefan cel
Mare a fost numit atunci eroul creștinătății.

SITUAȚIA POLITICO-MILITARĂ

La sfârșitul anului 1473 are loc o campanie turcească în Țara Românească și Sudul
Moldovei. Radu cel Frumos care conduce o armată de aproape 30 000 de turci și munteni, îl
înlătură de la domnie pe Laiotă Basarab din Țara Românească. Acesta își continuă campania în
sudul Moldovei, jefuind și prădând până la Bârlad .
Ștefan cel Mare îl sprijină pe Laiotă Basarab cu scopul de a-și recăpăta tronul. Acesta
pătrunde în martie 1474 în Țara Românească, îl învinge pe Radu și îl înlătură de la tron. În
octombrie 1474 Laiotă a trecut de partea otomană, ceea ce a dus la o campanie fără succes a lui
Ștefan în Țara Românească .
Fiind în relații reci cu regele Matia al Ungariei, Ștefan cere sprijinul Papei pentru a
organiza o campanie creștină împotriva otomanilor.
Aflând de planurile lui Mehmed al II-lea, Ștefan cel Mare trece din nou în Țara Românească,
unde îl înscăunează pe Laiotă Basarab, Radu cel Frumos pierind în luptele care se dau cu acest
prilej. Așteptându-se la o viitoare reacție din partea sultanului, Ștefan ia legătura cu principele
polonez și cu Matia Corvin, regele Ungariei pentru ajutor armat. Luptele din Albania au durat
până în toamnă, iar atunci când nimeni nu se mai aștepta la o campanie militară, având în vedere
apropierea iernii, Suleiman Pașa primește poruncă de a trece în Țara Românească pentru a-l
înlătura pe Laiotă, iar apoi de a porni neîntârziat împotriva ghiaurului Ștefan și apoi să treacă
prin foc și sabie Vilaietul Bogdania, precum era numită de turci pe atunci Moldova. Laiotă,
pentru a-și păstra tronul, se supune turcilor. Ștefan, în înțelegere cu transilvănenii, îl alungă pe
trădător și îl înscăunează pe Basarab cel Tânăr, numit și Țepeluș. Acesta însă este alungat de
Suleiman Pașa, care-l reînscăunează pe Laiotă.
MÎNDRILAŞ IONEL IULIAN
CLASA a XII AFR

Armata otomană, care aduna 100.000 de turci și tătari, alături de 17.000 de munteni din Țara
Românească (după Cronica moldo-polonă, alte surse indicând un total de 60.000 – 120.000 de
oameni), soldați bine pregătiți și înarmați, setoși de sânge și de averi, continuă înaintarea până la
hotarele Moldovei.
Ștefan cel Mare trimite soli la Cazimir – Principele Poloniei și lui Matia Corvin, regele
Ungariei, cu care era în relații proaste, ca urmare a Bătăliei de la Baia, cerându-le să-i vină în
ajutor și să intervină pe lângă alți principi creștini pentru a i se alătura. Aflat în pragul iernii, din
tabăra sa de la Vaslui, domnitorul Moldovei trimite o scrisoare Papei, în care arată că a dus
tratative cu venețienii și îi cerea ca să-i îndemne pe alți principi ca să se pregătească împotriva
Otomanului și puterii înspăimântătoare a acestuia, Moldova fiind gata întru totul, cu tot sufletul
și cu toată puterea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, să luptăm pentru creștinătate, cu toate forțele
noastre. Totuși nimeni nu a trimis ajutor, nici în bani și nici în oameni, cu excepția a aproximativ
5.000 de secui, 1.800 de unguri (de la Matia Corvinul) și 2.000 poloni (trimiși de Cazimir sub
conducerea lui Buciațchii). În Cronica Lituaniană se scrie și de prezența alături de Ștefan a
10.000 de lituanieni, dar este posibil ca cronicarul să-i fi asimilat pe aliații lui Ștefan ca
lituanieni, deoarece alți cronicari nu amintesc de ei.
Oastea Moldovei și puținele ajutoare care au sosit au ridicat taberele la Vaslui, alături de
domn fiind comasați cca. 40.000 de luptători
moldoveni, la care s-au adăugat cei 8.800 de oameni
veniți în ajutor și beneficiind de cca. 20 de tunuri.
Raportul de trupe era mult în favoarea otomanilor,
astfel că Ștefan a adoptat o tactică de hărțuire și
înfometare iar planurile de luptă a domnitorului
foloseau toate avantajele terenului. El a dat poruncă
să fie părăsite toate așezările omenești care puteau
nimeri în calea dușmanilor, să fie tăinuite proviziile.
Ștefan a repezit în calea dușmanului călărime care să supravegheze deplasarea oștii
otomane, să o hărțuiască și să nu îngăduie cetelor prădalnice să se desprindă de grosul oștirii ca
să meargă după hrană și să jefuiască. Locul ales pentru bătălie se afla în preajma târgului Vaslui,
pe valea Bârladului, la vărsarea râului Racova, într-o zonă mlăștinoasă prinsă între păduri, care
îngreuna desfășurarea forțelor dușmane și manevrările de armată. Există discuții în continuare în
privința plasării acestui loc, considerat de cei mai mulți ca plasat în zona actualei comune
Băcăoani în sudul orașului Vaslui, loc care a căpătat numele de Podul Înalt după conformația
locului, iar celebra bătălie a rămas în istorie ca Bătălia de la Podul Înalt. O altă ipoteză plasează
locul bătăliei pe raza actualei localități Ștefan cel Mare, în nordul actualului oraș Vaslui,
bazându-se pe interpretarea unor documente.
MÎNDRILAŞ IONEL IULIAN
CLASA a XII AFR

DESFĂŞURAREA LUPTEI
În dimineața zilei de 10 ianuarie 1475, oastea
otomană înainta pe valea Bârladului pe o ceață care nu
îngăduia să se vadă la mai mult de câțiva pași. Era moină
și zăpada începuse să se topească, încât toată lunca
Bârladului era plină de băltoace. Faptul că mii de oameni
și cai treceau prin același loc, transforma valea într-o
mocirlă prin care se înainta foarte greu. Vremea și terenul
au constituit avantaje pentru Ștefan, de care domnitorul a
știut să se folosească. Deoarece otomanii nu puteau să-și
dea seama ce oaste au în față, Ștefan a așezat de-a
curmezișul văii câteva mii de oameni .

Aceștia trebuiau să-i oprească pe otomani și să înceapă lupta. Dușmanul era foarte
numeros și putea să aducă mereu oameni odihniți în luptă. Ștefan calculase ca în momentul în
care oamenii lui aveau să dea semne de oboseală, de pe malul drept al Bârladului, din marginea
pădurii, mai mulți oșteni trebuiau să dea semnalul de luptă sunând din trâmbițe și surle. Lucrurile
s-au întâmplat așa cum a prevăzut domnul și, când au auzit otomanii trâmbițele și surlele, ei au
crezut că vor fi atacați din partea aceea, asfel ca marea parte s-au îndreptat în acea direcție,
găsind aici doar câțiva oșteni. În schimb pe malul
stâng al Bârladului se afla grosul oștii lui Ștefan.
Când turcii au întors spatele, atacând spre marginea
pădurii, au fost izbiți năpraznic de armata
moldovenească. Până să se dezmeticească otomanii,
până să înțeleagă cine-i atacă și din ce parte, mulți
dintre ei au fost uciși, iar cei care au scăpat s-au pus
pe fugă, cu toată încercarea disperată a lui Suleiman
Pașa de a-i opri. Până la Dunăre au fost urmăriți de
moldoveni, hărțuiți și uciși o mare parte din ei.
Revenit la Suceava, Ştefan îşi anunţă victoria principilor creştini, arătând că „am mers
împotriva duşmanilor Creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare şi pe toţi i-am trecut prin
ascuţişul sabiei noastre”. El îndemna, totodată, la continuarea luptei, turcii fiind slăbiţi în urma
dezastrului de la Vaslui. „Păgînul împărat al turcilor îşi puse de gând să-şi răzbune şi să vie în
luna lui mai cu capul său şi cu toată puterea sa împotriva noastră şi să supună ţara noastră care
este poartă a creştinităţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă a
creştinităţii, care este ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci
toată creştinitatea va fi în mare primejdie. De aceea, ne rugăm de domniile voastre să ne trimiteţi
pe capitanii voştri într-ajutor împotriva duşmanilor creştinităţii, până mai este vreme…„
Stefaphanus vaivoda, Segnor del paese della Moldavia” .