ARMATA NAŢIONALĂ A REPUBLICII MOLDOVA

BATALIONUL 22 M.P.

APROB
COMANDANDANT Cp. I. Mo. (BTR-80)
capitan O. Stihii
”____” _________________2006

LECŢIA
la pregătirea medico – militară cu efectivul
Batalionului 22 MP

Tema: 5 Acordarea primului ajutor în caz de întoxicaţii cu

substanţe toxice, boli infecţioase şi iradierea corpului.

CHIŞINĂU - 2006
 2

PLAN - CONSPECT
la pregătirea medico – militară cu efectivul
Cp. I. Mo. (BTR-80)

Tema: 5 Acordarea primului ajutor în caz de întoxicaţii cu

substanţe toxice, boli infecţioase şi iradierea corpului

Şedinţa: 1 Noţiunea despre substanţele toxice. Simptomele de otrăvire

cu aceste substanţe şi acordarea primului ajutor în caz de
otrăvire.
SCOPUL DE BAZĂ : De adus la cunoştinţă militarilor simptomele principale ale
intoxicaţiilor şi altor accidente, măsurile de securitate în timpul lucrului, prevenirea
intoxicaţiilor şi accidentelor. Însuşirea de către militari a metodelor principale de acordare a
primului ajutor.

Întrebările de învăţămînt:

1. Simptomele intoxicaţiilor cu lichide toxice (antigel, alcool metilic, benzină,

antidetonantă, acizi, soluţie alcaline etc.) şi oxidul de carbon.

2. Măsurile de securitate în timpul lucrului cu substanţe toxice, prevenirea

intoxicaţiilor, primul ajutor în caz de intoxicaţii.

3. Noţiune despre asfixie, efectuarea respiraţiei artificiale, primul ajutor în caz de

sincopă, şoc hipertermic, insolaţie, electrotraumă, fulguraţie, submersie, nimerire sub
dărîmături, muşcătură de şarpe şi înţepături de insecte.

Durata: 1 oră.

Locul desfăşurării: catedra tactică.

Metoda de desfăşurare: prelegere.

Bibliografia: „Pregătirea medico – militară.

Asigurarea materială: conspectul şedinţei, trusa medicală de campanie, complectul

felcerului, pachet individual de pansament, chinga sanitară.
 3

P A R T E A I N I Ţ I A L Ă (5 min.):
- primirea raportului de la militarul de serviciu despre gătinţa către şedinţă;
- salutarea cu efectivul instruit, controlul prezenţei şi gradului de pregătire către şedinţă;
- anunţarea temei, scopurilor şi întrebărilor de învăţămînt ale şedinţei;
- anunţarea părţii introductive a materialului şedinţei.

P A R T E A D E B A Z Ă (40 min.)

1. SIMPTOMELE INTOXICAŢIILOR CU LICHIDE TOXICE (ANTIGEL, ALCOOL

METILIC, BENZINĂ, ANTIDETONANTĂ, ACIZI, SOLUŢIE ALCALINE ETC.)
ŞI OXIDUL DE CARBON.

Conducătorul lecţiei explică soldaţilor că în forţele armate se folosesc diferite lichide tehnice.
Unele din ele au caracter toxic şi la pătrunderea lor în organism prin folosirea neatentă, pot
provoca intoxicaţii grave.

Intoxicaţie cu antigel (antifrig,lichid de frîne). Antigelul şi lichidul de frînă au o culoare , gust

şi miros de alcool. Ele se folosesc în sistemele de răcire a motoarelor şi la frînare. Pătrunderea
lor în organism pe cale digestivă chiar şi în cantităţi mici provoacă intoxicaţii grave cu sfîrşit
letal. De la început predomină simptomele ebrietăţii (beţiei), pe urmă apar dureri de cap,
greţuri, vome, dureri în abdomen, diaree. Bolnavul pierde cunoştinţa, apare ţianoza, rigiditatea
muşchilor occipitali, respiraţie profundă zgomotoasă, edem pulmonar, convulsii, anuria şi
moartea.

Primul ajutor constă în evacuarea din stomac a antigelului prin provocarea artificială (cu
degetele) a vomei, după ce s-au băut 4-5 pahare de apă. Procedura aceasta se repetă de 2-3
ori, apoi bolnavul trebuie urgent transportat la punctul medical al unităţii, ori la spitalele militare
sau civile apropiate.

Intoxicaţii cu alcool metilic (de lemn, metanol ).Alcoolul metilic este foarte toxic, are miros
specific de alcool etilic. Se foloseşte ca carburant şi dizolvant al coloranţilor. Întrebuinţarea lui
alimentară provoacă intoxicaţii de diferite grade. De la inceput apar simptomele ebrietăţii, apoi
dureri de cap, greţuri, vome ,dureri în abdomen, dereglarea respiraţiei, ţianoză, transpiraţie
rece, convulsii, colaps, comă. Bolnavii foarte des pierd vederea(orbesc). Cazurile grave au
sfîrşit letal. Primul ajutor e ca şi intoxicaţiile cu antigel.

Intoxicaţii cu benzina etilată (antidetonantă). Benzina etilată se deosebeşte de benzina

normală prin aceea, că în ea se adaugă un lichid etilic , care conţine o substanţa toxică –
tetraetilul de plumb(tep). Intoxicaţia poate avea loc la folosirea leatentă a benzinei etilate şi
pătrunderea ei în organizm pe cale digestivă ,căile respirătorii şi prin tegumentul întact sau
lezat.

Încălcările regulilor de păstrare, transportare şi turnare a benzinei, folosirea ei la spălatul

mîinilor, de asemenea, pot provoca intoxicaţii. Intoxicaţiile cu TER pot fi acute şi cronice.
 4

Intoxicaţia acută la început seamănă cu starea de ebrietate, apoi peste cîteva ore sau zile
apar slăbiciuni, dureri de cap, însomnie, visuri de coşmar, salivaţie adundentă în timpul
somnului, dereglări gastrointestinale, senzaţia de corpi străini în cavitatea bucală (sîrmă,păr).
În cazuri grave apar dereglări serioase în organizm, care duc la un sfîrşit letal.
Intoxicaţia cronică e posibilă în urma pătrunderii sistematice în sînge a TER în cantităţi mici.
Ca urmare pielea devine palidă, apar dureri de cap, insomnie.

Primul ajutor ,dacă benzina etilată a nimerit pe echipament şi piele, constă în scoaterea
îmbrăcămintei şi spălarea rapidă a pielii cu benzină neetilată sau petrol lampat, apoi cu apă şi
săpun. În caz de intoxicaţie pe cale digestivă afectăţii trebuie transportaţi cît mai urgent la cel
mai apropiat punct medical, ori spitale (militar sau civil).

Intoxicaţiile provocate de acizi(sulfuric, cloridric, acetic) şi soluţii alcaline(potaşă, sodiu

caustic, potasiu caustic, var) se caracterizează prin apariţia fenomenului arsurilor chimice.
Primul ajutor constă în spălarea urgentă a stomacului cu apă.(În caz de intoxicaţii cu acizi –
cu soluţie de bicarbonat de sodiu 2-3 linguri de masă la litru de apă, iar dacă cu soluţii alcaline
-1 - 2 linguri de masă de oţet) şi transportarea bolnavilor la spitalele apropiate.

Intoxicaţii cu oxid de carbon (gaze de eşapament).

Oxidul de carbon se formează în procesul arderei incomplete a diferitelor substanţe. Este
un gaz fără miros şi gust , foarte periculos, fiindcă poate provoca intoxicaţii imperceptibile (pe
nesemţite).
Intoxicaţia poate surveni în urma inspiraţiei serului, care conţine oxid de carbon în timpul
încălzirii sodelor. Lucrului motoarelor cu ardere internă, exploziilor şi tragerii la ţintă.
Simptomele intoxicaţiei: durere de cap pulsativă, ameţială, slăbiciune, greţuri, zgomote în
urechi. În cazuri mai grave-vome paloarea feţii, miastenie, convulsii, pierderea cunoştinţei.

Primul ajutor: scoaterea victimelor în cer curat, dacă e imposibil, atunci se deschid
geamurile, uşile, tambucurile de salvare etc. După aceasta li se dă să miroase amoniac; de
obicei, aceasta este de ajuns ca bolnavul să-şi vină în fire. În cazuri mai grave li se face
respiraţia artificială.

2. MĂSURILE DE SECURITATE ÎN TIMPUL LUCRULUI CU SUBSTANŢE

TOXICE,
PREVENIREA INTOXICAŢIILOR, PRIMUL AJUTOR ÎN CAZ DE INTOXICAŢII.

Măsurile de securitate în timpul lucrului cu substanţe toxice. Prevenirea intoxicaţiilor.

Conducătorul lecţiei atrage atenţia ascultătorilor , că gradul de disciplină a soldaţilor este

principala condiţie de prevenire a accidentelor, că fiecare ignorare a măsurilor de securitate,
mai ales în timpul lucrului cu substanţe toxice, în special întrebuinţarea lor internă întotdeauna
 5
aduc la afecţiuni grave, şi accentuează că rolul deosebit în prevenirea intoxicaţiilor aparţine
comandanţilor de subunităţi.
3. NOŢIUNE DESPRE ASFIXIE, EFECTUAREA RESPIRAŢIEI ARTIFICIALE, PRIMUL
AJUTOR ÎN CAZ DE SINCOPĂ, ŞOC HIPERTERMIC, INSOLAŢIE, ELECTROTRAUMĂ,
FULGURAŢIE, SUBMERSIE, NIMERIRE SUB DĂRÎMĂTURI, MUŞCĂTURĂ DE ŞARPE
ŞI ÎNŢEPĂTURI DE INSECTE.

Asfixia (înăbuşeala) apare în urma obstrucţiei (închiderei) căilor respiratorii cu corpuri

străine(eterogene), produse alimentare, apă, substanţe toxice şi a insuficienţei de oxigen în
aerul înspirat.
După mecanismul provocării se cunosc asfixiile mecanice, (prin comprimare,traumare)
toxice, ischemică ş.a.
Starea de asfixie este indicaţia principală pentru aplicarea respiraţiei artificiale.

Respiraţia artificială.

Conducătorul lecţiei menţionează că oprirea respiraţiei (în cazurile de şoc hipertermic,

insolaţie, electrotraumă, fulgurăţie, submersiune - peircol de înec ş.a.) este un indice pentru
aplicarea respiraţiei artificiale.
Cunoaşterea de către soldaţi a metodelor de respiraţie artificială are o însemnetate foarte
mare în salvarea vieţii afectăţilor (accidentăţilor)
Respiraţie artificială se aplică cît mai urgent, fiindcă lipsa respiraţiei chiar şi un timp scurt
poate aduce la dereglări grave.
Inainte de a face respiraţia artificială trebuie:
1.De înlăturat toate cauzele care împiedică respiraţia:
- de curăţit cavitatea bucală, de scos limba şi de fixat de bărbie cu un bold, sau o faşie de
tifon;
- de scos îmbrăcămintea, ori de descheiat gulerul şi de slăbit centura.
2.De efectuat respiraţia artificială în aer curat, respectînd strict ritmul normal al respiraţiei -
16-20 pe minut.
3.De aplicat respiraţia artificială pînă la apariţia resspiraţiei de sine stătătoare, sau a
simptomelor evidente ale morţii.
Există multe metode de respiraţie artificială, dar cel mai des sînt aplicate următoarele:
Prima metodă. Accidentatul este aşezat cu faţă în sus, sub spate (omoplaţi) se pune un
rulon moale din îmbrăcăminte, alt material. Persoana care acordă primul ajutor, stîng în
genunchi la capul bolnavului, îi ia ambele mîini de antebraţe mai aproape de coate şi le adate
în părţi, ridicîndu-le lin în sus –are loc înspiraţia. Apoi le îndonie din coate, le apasă spre tors şi
părţile laterale ale cuşiei toracice - are loc expiraţia. Ajutorul acesta poate fi acordat şi de două
persoane. Atunci fiecare din ei se lasă pe un genunchi din ambele părţi ale accidentatului şi
luînd mîinile lui, efectuează mişcările ritmice indicate mai sus.
Metoda a doua respiraţia “gură în gură”. În acest caz persoana care acordă primul ajutor
suflă aerul în gura accidentatului umflîndu-i plămînii. Accidentatul este aşezat pe spate, gura
se acoreră, dacă e posibil, cu tifon, batistă ori altă stofă care lasă să treacă liber aerul. Apoi
persoana care acordă ajutorul aşează în genunci, ori se culcă pe abdomen alături de el, o
mînă o aplică sub ceafa victimei, în aşa fel, ca gîtul să fie maximal îndreptat, iar gura larg
 6
deschisă. Cu altă mînă îi strînge nările şi, înspirînd adînc, se apropie cu gura sa de gura lui şi
face o expiraţie deplină – are loc inspiraţia.
Expiraţia accidentatului are loc în mod pasiv.
După însuşirea teoretică a metodelor respiraţiei artificiale ascultătorii trec la efectuarea
practică a primului ajutor fiind împărţiţi în grupuri de “accidentaţi” şi de “persoane, care acordă
ajutor” schimbîndu-şi permanent rolurile.

Primul ajutor în caz de sincopă (pierderea cunoştinţei), şoc hipertermic şi insolaţie.

Sincopa este pierderea de scurtă durată a cunoştinţei în urma irigării însuficiente cu sînge
a creierului. În aceste cazuri omul cade, faţa e palidă, apare transpiraţie rece, pulsul e slab şi
frecvent, respiraţia superficială, pupilele ochilor se dilată.
Cauzele sincopei sînt diferite – spaima, frica, aflarea îndelungată în poziţie imobilă
(nemişcat) în spaţiu neaerisit, slăbiciune după boală, şoc nervos ş.a.
Acordarea primului ajutor constă în aşezarea orizontală a victimei cu picioarele ridicate
(pentru irigarea mai rapidă cu sînge a creierului), deschiderea gulerului şi scoaterea centurii,
evacuarea lui la aer curat, stropirea feţei şi pieptului cu apă rece. Dacă aceste măsuri n-au
efect, i se dă să miroase amoniac şi se aplică respiraţia artificială.
Şocul hipertermic – apare în urmă supraîncălzirii generale a organismului în timpul aflării
îndelungate sub acţiunea temperaturii ridicatea aerului din mediul înconjurător (în cîmp, pe
terenul de instrucţiuni, în încăperi, tehnică militară – vara).
Subiectiv supraîncălzirea se manifestă prin senzaţie de năduf, dispnee, palpitaţii, sete,
ameţeli, dureri de cap. Obiectiv – hiperemia tegumentară, în deosebit a feţei, transpiraţie
abundentă, mărirea frecvenţei pulsului şi respiraţiei prin creşterea temperaturii corporale,
pierderea cunoştinţei.
Insolaţia apare în urmă suprăîncălzirii îndelungate a creierului de energie solară, cînd
capul nu este acoperit. Simptomele principale sînt dureri în cap, greţuri, uneori vome,
slăbiciuni generale, pierderea cunoştinţei.
Primul ajutor în cazuri de şoc hipertermic şi insolaţie constă în primul rînd în
normalizarea temreraturii corpului (racorire), scoaterea victimei la aer curat, la umbră şi
racoare, aşezarea ei orizontală cu capul ridicat, descheierea gulerului şi a centurii, stropirea cu
apă rece a pieptului şi a capului, aplicarea compresului rece la cap. Dacă victima n-a pierdut
cunoştinţă i se dă să bea apă rece, dacă nu respiră – i se aplică respiraţia artificială.
Pentru prevenirea insolaţiei, în timpul cald cu soare trebuie acoperit capul, marşurile
pedestre de efectuat pe răcoare, de făcut întreruperi de la instrucţiuni şi lucru, popasuri la
umbră.

Acordarea primului ajutor în caz de traumă electrică şi fulguraţie.

Afectarea omului cu curent electric apare în urma contactului cu firele şi instalaţiile

electrice la încălcarea regulilor securităţii în timpul lucrului. La acţiunea directă a curentului
electric apar schimbări locale şi generale în organism. În locurile trecerii curentului electric spre
durerea bruscă, contracţie convulsivă a muşchilor, arsuri de diferite grade a pielii, muşchilor şi
chiar ale oaselor.
 7
Shimbările generale se exprimă în slăbirea, sau oprirea respiraţiei şi activităţii inimii,
uneori cu sfârşitul letal.
Primul ajutor în caz de electrocutare constă în primul rând în întreruperea acţiunii
curentului electric asupra accidentatului, care singur este conducător de electricitate.
De aceea, e interzis de atins de el cu mâinile goale, dar trebuie de deconectat curentul cu
ajutorul întrerupetorului, deşurubarea siguranţelor, tăierea firului electric folosind unelte cu
mânerele uscate şi bine izolate (topor cu mîner de lemn, cleşte, lopaţică de geniu ş.a.). Dacă
e imposibil de deconectat curentul, sau de taiat firele electrice , victima trebuie eliberată prin
îndepărtarea firelor cu un baston uscat, ori îmbrăcând mănuşile de cauciuc – a-l trage la o
parte. După eliberarea lui de sub acţiunea curentului electric, dacă e necesar i se dă să
miroase amoniac, se efectuează respiraţie artificială, apoi se transportează în spitalul apropiat.
Fulgerul este o descărcătură electrică atmosferică de scurtă durată, dar cu un potenţial
de energie puternic. În cazuri de fulguraţie directă sfârşitul e letal, iar în apropiere – duce la
leziuni corporale grave şi pierderea cunoştinţei.

Primul ajutor în cazuri de fulguraţie e ca şi la afectarea cu curentul electric.

Nici într-un caz nu se poate de acoperit cu pământul accidentaţii de curent electric şi

fulger, fiindcă aceasta agravează starea lor şi duce la pierderea timpului necesar pentru
acordarea primului ajutor.

Primul ajutor în caz de submersiune (pericol de înec),

imerire sub dărâmături, muşcătură de şarpe şi înţepături de insecte.

Primul ajutor în caz de submersiune constă în scoaterea victimei din apă, dezbrăcarea şi
curaţirea cavităţilor bucală şi nazală de nisip, nămol, plante acvatică ş. a.
În caz de trismus, trebuie trebuie de decleştat maxilarile, de scos limba în afară şi de
fixat de bărbie pentru a preveni înghiţirea ei. Apoi persoană care acordă primul ajutor aşează
victimă cu abdomenul pe genunchiul său (ori pe scaun, bancă, rulou din îmbrăcăminte ş.a.) cu
capul în jos şi apasă cu mâinile pe spatele ei, ca să se evacuieze apa din plămâni şi stomac.
Când va înceta scurgerea apei din cavitatea bucală şi nazală victima este culcată pe
pământ cu faţă în sus şi i se aplică respiraţia artificială, până la apariţia respiraţiei normale,
totodată, corpul îi este încălzit prin fricţiuni şi acoperit cu îmbrăcăminte uscată. La aducerea lui
în cunoştinţă i se dă să bea ceai, alcool, apoi se transportează în spitalul apropiat.

Primul ajutor în caz de nimerire sub dărâmături

Pe timp de război (în timpul exploziilor obuzelor şi bombelor), calamităţi (cutremur,

inundaţii), la lucrări de terasament poate avea loc astuparea oamenilor cu dărâmături şi
moartea lor în urma asfixiei şi altor leziuni corporale grave.
Prima acţiune care trebuie iniţiată imediat este aceea de degajare atentă a victimelor de
sub dărâmături şi de prim ajutor, care constă în curaţirea cavităţilor bucală şi nazală de nisip şi
alte corpuri străine (eterogene) şi aplicarea respiraţiei artificiale.
 8
Dacă se constată alte leziuni corporale (plăgi, hemoragii, fracturi) lor li se aplică
pansamente aseptice, garouri hemostatice, imobilizarea pentru transport şi sunt evacuaţi în
spitalele apropiate.

Primul ajutor în caz de muşcătură de şarpe şi înţepături de insecte

Muşcăturile de şarpe (de exemplu, viperă) sunt primejdioase pentru om, fiindcă veninul
pătrunde în sânge şi se răspândeşte prin tot organismul. În locul muşcăturii apare durere vie,
edem, hemoragie subcutană. După pătrunderea veninului în sânge apar simptomele generale
de intoxicaţie: somnolenţă, slăbiciune, vome, convulsii şi sfârşitul letal în urmă paralizii
respiratorii. Primul ajutor constă în prevenirea pătrunderii şi răspândirii veninului în sânge,
pentru ce trebuie de aplicat pe membru, mai sus de muşcătură un garou (frânghie, basma
ş.aş), apoi va fi eliminat veninul din rană prin stoarcere cu sângele şi limfă, sau cu ajutorul
ventuzei (pahar).
Tehnică aplicării ventuzelor e simplă: un tampon din vată se udă cu alcool ori benzină,
se aprinde şi se introduse în ventuză, după ce se scoate repede şi ventuza se aplică peste
rană, în timpul acesta treptat garoul se slăbeşte. După acesta se aplică un pansament şi
victima este transportată în spitalul apropiat.
Absorbirea veninului din rană cu gură este periculoasă, dacă persoană care acordă
primul ajutor are leziuni, chiar şi microscopice, pe mucoasa cavităţii bucale.
La înţeparea de către insecte (albini, viespi şi bondari) nu se cere efectuarea unor
măsuri desebite. Numai în cazuri de apariţie intoxicaţiei generale victimele sunt evacuate la
spitalul apropiat.
La încheiere conducătorul lecţiei încă o dată atrage atenţia ascultătorilor la
însemnătatea cunoaşterii şi aplicării la timp a metodelor de acordare a primului ajutor în cazuri
de intoxicaţii şi accidente pentru salvarea vieţii accidentaţilor.

PARTEA FINALĂ (5 min.)

- primirea raportului de la militarul de serviciu despre timpul expirat al şedinţei;

- reamintirea temei, scopurilor şi întrebărilor de învăţămînt ale şedinţei;
- controlul însuşirii de efectivului instruit a întrebărilor de învăţămînt ale şedinţei;
- evidenţierea fruntaşilor şi codaşilor, enumerarea momentelor pozitive şi a celor
negative;
- darea misiunilor pentru pregătirea de sinestătător şi controlul bazei materiale;
- răspunsul la întrebările parvenite pe parcursul însuşirii de către efectiv a materialului
şedinţei;
- anunţarea sfîrşitului şedinţei.

CONDUCĂTORUL ŞEDINŢEI:

lt.maj M. Bujor
9