1.Notiuni de chirurgie si afectiuni Chirurgicale .Scurt istoric al dezvoltarii chirurgiei .

Realizari
stiintifice , care au contribuit la dezvoltarea chirurgiei .
1.Notiuni de Chirurgie si afectiuni chirurgicale
Cuvântul „chirurgie” înseamnă „acţiune manuală”, „meşteş’ug”. Însă, acest sens istoric al cuvântului este
depăşit. Actual chirurgia este o specialitate medicală înalt profesionistă. Chirurgul trebuie nu numai să
opereze, ci şi să cunoască detaliat anatomia, fiziologia, farmacologia şi alte discipline. Chirurgul trebuie să
ştie a stabili un diagnostic corect, a elabora tactica de tratament şi să posede la perfecţie tehnica operatorie.
2.Scurt istoric al dezvoltarii chirurgiei
Istoria chirurgiei este descrisă destul de amplu în manual, de aceea ne vom opri doar la etapele de bază a
acesteia. Primele date despre procedeele chirurgicale întâlnim în antichitate. Diverse manipulaţii
chirurgicale se efectuau în Egiptul Antic, India, Babilon, Roma şi Grecia Antică, Bizanţ şi China cu 2-4
milenii înaintea erei noastre. Pe slaid este arătată fresca dintr-un mormânt antic egiptean, ilustrând
reducerea luxaţiei humerusului. Mai jos vedeţi un fragment din aşa-numitul papirus al lui Edwin Smith
(1600 î.e.n.) – primul manuscris chirurgical în care se descriu 48 cazuri de tratament al plăgilor şi altor
leziuni traumatice.
3 Realizari stiintifice care au contribuit la dezvoltarea chirurgiei .
Din medicii acestei perioade poate fi remarcat Hippocrate (Grecia Antică, 460-377 î.e.n.), care este numit
tatăl artei medicale, Cornelius Celsus (Roma Antică, a.30 î.e.n. – a.37 e.n.) care a creat un tractat de
chirurgie, în care pentru prima dată au fost descrise multe operaţii, şi Claudius Galen (129-210), care
pentru prima dată a propus aplicarea ligaturei pe vasul sângerând şi a descris semnele clasice ale
inflamaţiei.
Din medicii medievali cel mai mare aport în dezvoltarea chirurgiei l-au adus Andreas Vesalius (Padova,
Italia, 1515-1564), care primul a descris minuţios anatomia umană în cartea sa “De corporis humani
fabrica” şi este considerat primul chirurg-anatom, Paracelsus (Elveţia, 1493-1541), care a fost chirurg
militar şi a perfecţionat metodele de tratament al plăgilor, Ambroise Pare (Franţa 1517-1590), de
asemenea chirurg militar – a propus pensa hemostatică, a elaborat tehnica amputaţiei.
În Rusia drept fondator al chirurgiei este considerat N.I.Pirogov (1810-1881), care a perfecţionat tehnica
multor intervenţii chirurgicale şi în premiera a elaborat sistemul de acordare a ajutorului chirurgical.
2 .Organizarea serviciului chirurgicale din Republica Moldova . Chirurgi Ilustri din Republica Moldova
1 . Organizarea serviciului chirurgicale din RM .
-Fondatorul chirurgiei moderne în Moldova este considerat profesorul Nicolae Anestiadi (1916-1968),
numele căruia îl poartă astăzi Asociaţia chirurgilor din Moldova. El a stat la baza apariţiei chirurgiei
toracale, cardiovasculare, abdominale şi anesteziologiei
2. Chirurgi ilustri din RM .
-Catedra de chirurgie generală, cu care începeţi studierea disciplinei la anul 3, a fost creată în acelaşi timp
cu organizarea Universităţii de Medicină din Chişinău în a. 1945. Primul Şef de catedră a fost prof.
S.Rubaşov (aa.1945-1947). Din 1947 până în 1950 catedra a fost condusă de prof. A.Livov. În continuare
catedra de chirurgie generală a fost condusă de aşa chirurgi iluştri, ca C.Ţâbârnă, Gh.Ghidirim, E.Cicala.

3 .Notiune de infectie nozocomiala .Sursele si caile de infectare a plagii. Masurile sanitaro-igienice

de profilaxie .Ordinul M.S Nr. 51 din 16. 02 2009,,Cu privire la supravegherea infectiilor
nozocomiale “.
1. Infectie Nosocomiala : Este infectia intraspitaliciasca , adica infectia achizitionata de pacient in institutia
medico-sanitara , precum si personalul medical in timpul activitatii profisionale .
2. Sursile si caile de infectare a plagii .Infectia patrunde in organizm prin 2 cai : - Exogena –Endogena
- Calea Exogena :
Infectia aeriana –Din mediul extern –din aer.
Infectia prin contact –De pe obiecte care sa atins de plaga , manusi , lengerie .
Infectia prin picaturi – cu saliva si picaturi eliminate in timpul tusei , vorbirii , sarutului .
Infectie prin Continuitate – De la nivelul invelisului cutanat cind nu este decontaminarea eficace a
cimpului operator , delimitarea cimpului operator cu cimpuri sterile .
Infectii prin implantare – De pe obecte lasate in plaga (Material de sutura , Tampoane , Drenuri
contaminate , inplanturi , proteze vasculare )
- Calea Endogena : Microbii se gasesc in organismul bolnavului ( Piodermii, amigdalite , inflamatia cailor
respiratorii ) si pot fi transportati in plaga pe cale hematogena saul limfofena
3 .Masurile Sanitaro-igienice de profilaxie .
- Respectarea igienii de catre personalul medical
- Identificarea manopirilor cu risc sporit
- Instruirea angajatilor cu privire la respectarea precautilor standart-universale
- Consilierea si tertarea cazurilor concrete
- Vaccinarea persoanilor cu risc sporit
- Directionarea masurilor de prevenire in functie de specificul infectiei
- Asigurarea dezinfectarii si sterilizarii instrumentului medical
- Utilizarea dispozitivelor medicale inonfesive si a celor de unica folosinta
- Gestionarea corecta si neutralizarea deseurilor medicale

4. Masurile sanitaro-igienice de profilaxie .Ordinul M.S Nr. 51 din 16. 02 2009,,Cu privire la
supravegherea infectiilor nozocomiale “.

In sectia de Chirurgie se iau un sir de masuri igienice pentru profilaxia infectiei nosocomiale . Sectiile de
chirurgie sunt despartite in sectii septice si aseptice . In orce sectie de chirurgie exista minim 2 Sali de
opiratie – una septica si alta aseptica . Care sunt separate complect una de alta , pentru a evita raspindirea
germinilor patogeni . In toate spatiile sectiilor de chirurgie se respecta cu strictete regimul de dizinfectare
si sterilizare . Se face regulat controlul bacteriologic de prin toate salile de tratament saloane postperatorii
si de pe minele si echipamentul personalului medical , cit si din blocul operator.

4. Antisepsia. Definitie . Clasificarea. Metodele chimice si biologice . Caracteristica lor .

1. Antisepsia
 Antisepsia reprezintă un compartiment important al chirurgiei generale. Antisepsia – este un complex de
măsuri orientate spre distrugerea microorganismelor în plagă, focarul patologic şi în organism în general.
Remediile antiseptice pot crea condiţii nefavorabile pentru dezvoltarea infecţiei, sau pot exercita acţiunea
dăunătoare asupra microorganismelor.
Asepsia – totalitatea metodelor îndreptate spre prevenirea pătrunderei microbilor în plagă, organismul
pacientului, sau cu alte cuvinte – crearea unor condiţii sterile de lucru chirurgical.
3 . Clasificarea .

-Fizica –Chimice –Mecanice - Biologice .

Metoda Chimica : Este cea mai fregvent aplicata si consta in utilizarea diferitor substante chimice cu
actiune bactericida . Se folosesc sol. Antiseptice la baza carora stau procesele de denaturare a proteinilor
de oxidare cu blocarea enzimolor celulare , de cuagulare a albuminilor , de dishidratare .
Grupa alcoolului (Alcoolul etilic 70% 96% )
-Alcoolul etilic : Deregleaza schimbul de substante in celula microbiana ce duce la moartea ei . Alcoolul
de 70 % are o actiune bacteriana mai pronuntata decit alcoolul etilic de 96% care are o actiune mai rapide ,
insa mai superficiala . Se utilizeaza pentru :
1. Decontaminarea minilor
2. Decontaminarea cimpului operator
3. sterilizrea instrumentilor de metal cu tais si instrumente optice
4. Sterilizarea si pastrarea materialului de sutura .
Grupa halogenilor : (Sol. Alcoolica Iod , Sol Iodonat , Sol. Betadina , Sol. Lugol, sol. Cloramina
1.Sol. Alcoolica de Iod 1% 2% - Pentru dezinfectarea marginilor plagii, Cimpul operator , lojelor
unghiale.
1. Sol.Iodonat 1 % - Un complex de iod activ si sulfati , are actiune bactericida , mai pronuntata decit
sol.Alcoolica de Iod . Se utilizeaza pentru decontaminarea – Tegumentilor ,minilor , cimpul operator ,
marginilor plagii pt. sterilizarea catgutuli.
2. Sol. Betadina -1000,0 are un aspect larg de actiune . Se utilizeaza pt. decontaminarea tegumentilor
si a mucoaselor tratamentul infectiilor contaminate .
3. Sol.Lugol –Pt. tratamentul infectiilor ORL.
4. Sol. Cloramina 3% - pentru dezinfectia suprafetilor , obectelor de ingrijire .
Metoda Biologica : Consta in utilizarea antibioticilor , serurilor, vaccinurilor, globulinilor , fermentilor
protoilitici , bacteriofagilor , derivatelor singelui .
1.Antibioterapia – Se administreaza i/m , i/v , i/a, si local .
- Grupa penicilinei .
-Benzinapencilina - Augomintina - Meticilina
-Amoxicilina - Ampiox - Avelox .
2 . Grupa Cefalosporinelor
- Forsef - Zinacef,Zinat - Medocef - Ciprinol - Ciprofloxacina …
3. Grupa Tetracicliei
4. Grupa Aminoglicozinilor –(nnefrotoxice , Ototoxice ) 5. Grupa Macrolidelor 6. Grupa Rimfapicini.
5) Antisepsia. Definitie . Clasificarea. Metodele mecanica si fizica . Caracteristica lor .
Metoda mecanaica-Indepartarea din plaga a tesuturilor neviabile,ce reprezinta un mediu nutritive pentru
microbe.In acest scop se efectueaza toaleta primara chisrurgicala a plagii care consta in excizia tesuturilor
devitalizate de pe martginile,peretii si baza plagii in limitele tesuturilor sanatoase,si aplicarae suturilor
Metoda fizica- scopul esi consta in a sigurare conditiilor de eliminare a secretiilor din plaga in pansament
prin interemediul drenurilor si procedeelor fizioterapeutice.Ca tipuri de dren se folosec :mese din
tifon,fisii din cauciuc,drene tubulare din mase plastice ce asigura eliminarea continua a secretiilor din
plaga.
Mesele din tifon se imbiba in solutie hipertonica de NaCl care avind o presiune osmotic mult mai mare
decit lichidul tisular ,contribuie la absorbtia si evacuarea secretiilor purulente.aralel cu drenarea se
utilizeaza procedurile fizioterapeutice ca :iradierea cu
razeultraviolete ,electroforeza,laseroterapia,magnitoterapia, precum si radioterapia;

6)Asepsia difinitie .Clasificare.Metode de sterilizare .Caracteristica lor.Controlul

sterilitatii.Hotarirea nr 7/2 din 23 decembrie 2008 a colegiului M.S. RM “Cu privire la respectarea
in stationar a sanitaro-igienic)
Asepsia-sunt un complex de masuri menite sa previna infectia in plaga .
Ea cuprinde:
-masuri organizatorice
-utiliozarea factorilor fizici
-preparate chimice
-metode biologice
Legea fundamental a chirurgiei –care trebuie respecta cu strictete este totul ce vine in contact cu plaga
Clasificare:
-dezinfectie
-sterilizare
Dezinfectia-este indepartarea sau distrugerea germenilor de pe piele ,mucoase,plagi, obiecte de
ingrijire,din incaperi etc.Acestea din urma sunt distrusi numai prin sterilizare.
Sterilizarea-este distrugerea microbilor si sporilor .Sunt aplicate mai multe metode de sterilizare
1)prin flambare
2)cu aer uscat si fierbinte
3)cu aburi sub presiune(autoclavarea)
4)prin fierbere
5)cu substante chimice
6)cu raze gama
Sterilizarea cu aer uscat si fierbinte –se utilizeaza pentru instrumentele de metal sticla;Dupa ce
instrumentele au trecut perioada de presterilizarea sunt legate cite 10 bucati de acelasi fel asezate pe
reteaua metalica si inytroduse in etuva(pupinel) Se conecteaza etuva in reteaua electrica si cind a atins
temperature de 180-200 grade se fixeaza timpul.Se sterilizeaza timp de o ora.Dupa sterilizare usa se va
deschide cind temperature va scadea la 50 grade
Pentru controlul sterilitati se folosesc indicatori speciali:teste terocolor si examenul bacteriologic care se
efectueaza o data la 10 zile
Autoclavarea-Cu aburi cub presiune se sterilizeaza echipamentul chirurgical
Metode de aranjare a materealului in casoleta:
1)Metoda universala-materealul se aseza in starturi orizontale,iar in fiecare start pe sectoare in ordinea
inversa a etapelor de utilizare.Asa metoda se utilizeaza de regula in salile de pansamente
2)Metoda separate-dupa tipul materealului.In casoleta se aseaza un singur tip de
material(halite,cerseafuri,material de pansament,cimpuri de operatie)
3)Metoda specifica(foarte rar)-se aseza toate materealele pentru o anumita
operatie(apendectomie,colicistectomiea)

Asezarea materealului in casoleta:

Cerinte fata de dexteritate:
1)Pregatirea casoletelor pentru sterilizare se face in salile de pansamente sau blocul operator
2)Preventiv casoleta se prelucreaza in interior cu peroxide de hydrogen de 6%
3)Materealul se aseaza liber ca sa patrunda usor aburii
4)Materealul se aseaza lejer comfort metodelor descries mai sus
5)Sterilizarea continutului casoletei se verifica prin amplasarea testelor de control:la fund,la mijloc,la
suprafata

Preagatirea a/m:isi spala minile imbraca manusile

Matereal necesar:sol peroxide de hydrogen 6%,casoleta,material de pansament,cerseafuri scutece pentru
asezarea masutei,halat,stergar,teste de control,musama,eticheta din musmaa,pix
Pregatirea halatelor:1)Cordonul se pune in buzunar 2)Halatul se aseza pe masa pe partea din dos;
3)Partea de sus de la guler se indoaie innauntru cu 10 cm; 4)Sireturile de la minici se acund in minica;
5)Se aseaza o mineca intre partile din fata si spate si se indoaie ,apoi se mai indoaie inco o data.Se repeat
aceiais manevra si cu cealalta parte; 6)Se impatureste halatul d ela poale spre partea de sus;
Pregatirea cerseafurillor,scutecelor:1)Scutecele/cersefurile se impaturesc in asa fel incit,ca pe masa sa
poata fi asternute 2 straturi dedesupt sis a se acopere cu 2 straturi de deasupra
2)Pregatirea materealului de pansament si legarea lor:-compresele medii cinte 10 bucati;-compresele
mici cite 20-50 bucati;
3)Pregatirea stergarului,musmelei,scutecelor:Se indoaie in 2 de-a latul lor; Se string gofrat si se pileaza
in 3 straturi; Capatul de deasupra trebuie sa fie indoit in triunghi;
Tehnica efectuarii:
1)Prelucarea interiorului casoletei cu peroxide de hydrogen 6%
2)Se astern un scutec cu colturile in afara si se pune un test de control
3)Se aseza materealul de pansament (conform descrierii de mai sus)
4)Se aseza musamaua
5)Se aseaza al 2-lea test de control
6)Trei colturi ale scutecului se string sub forma de plic
7)Se pune halatul,trei cmprese medii,stergarul
8)Se pune un test de control
9)Se acopera cu al 4-lea colt,se inched casoleta se deschd orificiile laterale
10)De mineral casoletei se fixeaza o eticheta din musama,pe care se scrie sectia,continutul data si
semnatura a/m
Casoleta se amplaseaza in autoclave.Parametrii de sterilizare sunt:
1)La presiunea de 1 atmosfera si temperature de 120 grade se sterilizeaza 60 min
2) La presiunea de 1,5 atmosfera si temperature de 127 grade se sterilizeaza 45 min
3) La presiunea de 2 atmosfera si temperature de 134 grade se sterilizeaza 30 min
Sterilizarea prin fierbere-Se sterilizeaza indtrumentele din metal,obiecte din sticla,din
cauciuc;Strilizarea se face in apa distilata in stare demontata timp de o ora;
Materealele se aseaza in fierbator,Se toarna pa distilata,Se introduce in reteaua sau se aprinde flacara si se
fierbe timp de 1 ora.Controlul sterilitati-examenul bacteriologic
Sterilizraea cu substante chimice-se sterilizeaza mai mult instrumentele chirurgicale cu taisi care nu pot
fi supuse sterilizarii la temperatura inalta .Se cufunda in:
-alcool etilic 96 grade timp de 2 ore fara a le astupa
-solutie de C-4 timp de 10-15 min
-sol peroxid de hydrogen 6% -6 ore
-sol.Clorhexidina 1:1000-2 ore
-sol.Saidex 2%-10 ore
-in vapori de oxid de etilen pe 16 ore
-in sol Lizoformina 3000 8% -6 ore
Sondele din mas plasitica ,aparatele optice(citoscop,rectoscop)in sol Saidex 2%-5 ore,Sau cu oxid de
etilena in etuva speciala timpul de expunere fiind 1-5 ore;Prin metoda chimica se sterilizeaza materealul
de sutura ,manusile din acuciuc,obiectele de ingrijire.
Sterilizarea prin flambarea Se aseaza instrumentele intr-un vas metallic ,se toarna deasupra alcool etilic
de 96 grade si se aprinde.Cind s-a stins flacara instruentele pot fi folosite.Se foloseste in stari
extrimale,prin asa metoda instrumentele repede se uzeza si nu se atinge sterilizarea deplina
Sterilizarea prin iradiere cu raze gama Este o metoda de sterilizare prin mijloace fizice;Se foloseste
numai se industriile care fabrica matereale de o singura intrebuimtare care se deterioreaza prin caldura-
matereale din politelen,polivinil-cloruri,nylon,vata ,cauciuc.Instalatia este foarte costisitoare ,este necesar
de a lua masuri special contra radiatiilor ,ocupa un spatiu mai mare si are o capacitate extreme de mare de
lucru;
Controlul sterilizarii:
a)Testul termocolor:Se amplaseaza benzi de hirtie cu dunga colorata carea le temperature de 120 grade
isi schimba culoarea
b)Metoda bacteriologica:In eprubeta se introduce material de pansament din continutul casoletei ,se
trimite in laboratorul bacteriologic pentru a fi insamintat pe medii nutritive .Daca lipseste cresterea
coloniilor materealul este steril.Aceasta metoda se face o data la 10 zile
c)Metoda bazata pe atingerea punctului de topire:La baza ,mijlocul,si deasupra continutului casoletei
se amplaseaza fiole cu praf de acid benzoic(120 grade),glucoz(124 grade),uree(132 grade) .Daca
temperatura in sterilizator s-a ridicat mai sus de 110 grade atunci prful se va evapor.
Hotarirea nr 7/2 din 23 decembrie 2008 a colegiului M.S. RM “Cu privire la respectarea in
stationar a sanitaro-igienic)

7)Pregatirea pentru sterilizare si metodele de sterilizare a lengerii de operatie si a matrealului de

pansament.Controlul sterilitatii.
Metoda folosita pentru sterilizarea lengeriii de opreatie si a materealului de pansament este este
sterilizarea cu aburi sub presiune(autoclavarea).
Sterilizarea materealului de pansament,controlul sterilitatii –vezi intrebarea 6
Asezarea cearseafurilor pentru sala de operatie
Necesarul:cearseafuri,scutece,musama,casoleta
Cearseaful:Se pune in 2 de-a lungul ,se stringe gofrat,se indoaie de-a latul cearsefului,se aseza vertical
ori deasupra scutecelor puse in patru si musamaua pentru masa mica a asisteintei medicale de operatie;
Asezarea cearsefurilor pentru delimitarea cimpului operator-Se gofreaza de-a lungul in 3 cute ,asa
incit marginile sa fie indreptate intr-o singura directive .Apoi din ambele capete se string sul de catre 2
persoane pine se intilnesc la mijloc,se mai indoaie o data si se pune in casoleta
Controlul sterilitatii:testele termocolor sau Metoda bazata pe atingerea punctului de topire
(Vezi intrebarea 6 ,sterilizarea prin autoclavare)

8.Etapele decontaminarii prestelizatorii a instrumentelor chirurgicale.Controlul calitatii

decontaminarii presterilizatorii.Ordinul MS Nr.51 din 16.02.2009 “Cu privire la supravegherea
infectiilor nosocomiale”
Decontaminarea presterilizatorie a instrumentarului chirurgical include urmatoarele etape:
1.Curatirea mecanica(spalarea).Instrumentele se spala cu peria sub jet de apa.Dcaca nu exista dezinfectare
centralizata a deseurilor atunci se spala intr-un container cu apa.
2.Dezinfectarea se realizeaza prin:
-fierbere in solutie bicarbonate de Na 2% -15 min.
-Expozitie(imersie) in una din solutiile:
-Peroxid de hidrogen 6%-30-60 min
-Lizoformin 2%-30-60 min
-Profic 0.25% -1h; 0.5%-30 min ;1%-15 min;
3.Clatirea sub un jet de apa.Se clatesc minutios sub un jet de apa.
4.Clatirea in 2 vase cu apa distilata sterila.Se clatesc consecutive in 2 vase cu apa sterila.
5.Uscarea.Se usuca pe un scutec steril sau in pupinel la t de 80 C
6.Controlul calitatii. Se supun controlului presterilizarii 10% din instrumente.
Depistarea prezentei singelui
-Cu reactivul Benzidina; cu Azopiram; cu Amidopirina;Se picura 3 picaturi a unui dintre reactivele
enumerate sau se sterg cu un tampon imbibat.In cazul prezentei singeleui apare culoarea verzuie -
albastruie.In asemenea caz se repeta prelucrarea de la inceput.Instrumentele supuse controlului
presterilizarii se clatesc in apa distilata,apoi se usuca.
Depistarea prezentei detergentului (Cu Fenoftaleina). Se picura pe instrument 1-2 picaturi de solutie de
Fenoftaleina 1%.Prezenta detergentului se denota prin aparitia culorii roze.In acest caz instrumentele se
vor clati din nou.
Metoda cu sol. Profic
1.Mai intai se scufunda intr-un recipient cu sol. Profic.
2.La expirarea timpului de scufundare se spala cu peria fiecare instrument in parte.
3.Se clatesc sub jet de apa distilata.
4.Se usuca.

9.Asepsia.Definitie.Metode de sterilizare a instrumentelor chirurgicale.Controlul sterilitatii.

Asepsia reprezintă un complex de măsuri al căror scop este de a împiedica pătrunderea infecţiei în
plaga.Legea de aur privind asepsia este: tot ce vine în contact cu plaga trebuie să fie steril!
1. Sterilizarea instrumentelor cu aer uscat si fierbinte.Dupa ce instrumentele au trecut perioada
presterilizare, ele sunt legate cite 10 buc.de acelasi fel,asezate pe reteaua metalica si introduse in
pupinel.Se conecteaza la reteaua electrica si cind a atins t de 180-200 C se fixeaza timpul.Se sterilizeaza
60 minute.Pentru controlul sterilitatii se folosesc acid ascorbic,indicatori speciali,examenul bacteriologic.
2.Sterilizarea cu substante chimice.Prin aceasta metoda se sterilizeaza mai mult instrumentele chirurgicale
ascutite care nu pot fi supuse sterilizarii la temperatura inalta.Se cufunda in
-Alcool etilic de 96 -2h
-Solutie C-4-10-15 min
-Saidex 2%-10h
Pentru controlul sterilitatii examen bacteriologic.
3.Sterilizare prin fierbere.Instrumentele se aseaza in fierbator,se toarna apa distilata si se fierb timp de 1
ora. Pentru controlul sterilitatii isamintare bacteriologica.
4.Sterilizare prin flambare.Instrumentele se aseaza intr-un vas metallic.Se toarna alcool de 96 si se
aprinde.Cind sa stins flacara se pot utiliza.Se utilizeaza aceasta metoda in cazuri extreme.

10.Metode de curatenie in blocul operator.Caracteristica lor.Controlul calitatii curateniei.

Tipurile de curăţenie în blocul operator:
- Dezinfecţia preventivă: dimineaţa, înainte de începerea operaţiilor, toate suprafeţele exterioare ale
aparatelor şi suprafeţele orizontale se şterg cu o lavetă bine umezită cu una dintre soluţiile: H202-6%;
Profic 0,5 %;
- Curăţenia curentă (continuă): pe tot parcursul intervenţiei chirurgicale orice obiect murdărit cu sînge şi
căzut pe podea va fi imediat ridicat, locul respectiv fiind dezinfectat cu soluţie de Peroxid de hidrogen de
6%;
- Curăţenia de încheiere: la sfîrşitul zilei de lucru toate materialele şi instrumentele folosite şi
nefolosite se vor transfera în sălile auxiliare respective. Pereţii vor fi umeziţi abundent, pînă la înălţimea
de 1,5 m, cu sol. H2026% + 0,5% detergent.După 60 min. se vor spăla de 2 ori cu apă distilată şi se vor
usca cu cîmpuri sterile.Mobilierul şi utilajele ce nu se scot se vor deplasa la mijlocul sălii şi se vor
dezinfecta.La sfîrşit se va conecta lampa de cuarţ (timp minim - 2 ore);
- Curăţenia generală se efectuează o dată pe săptămînă, în ziua în care nu se operează în sala respectivă:
se umezesc tavanul, ferestrele, suprafeţele utilajului,pereţii şi pardoseala cu soluţie H2O, - 6% + 0,5%
detergent şi se lasă o oră, după care:
- se spală de 2 ori cu apă distilată;
- se usucă cu prosoape sau scutece sterile;
- se conectează lampa de cuarţ.
Controlul aeromicroflorei se face programat (o dată la 7-10 zile) şi nepro gramat, în cazul în care
complicaţiile purulente (IN) postoperatorii se repetă. De două ori pe an controlul este efectuat de serviciul
epidemiologie. Se utilizează două
metode relativă şi absolută.
Metoda relativă:din laboratorul bacteriologic se aduc 5 cutii Petri cu mediu nutritive steril, care se
distribuie în felul următor: cîte una - la un metru de la fiecare colţ al sălii şi una - în mijlocul sălii de
operaţie, toate la înălţimea unei mese (60 cm de la podea).Cutiile se deschid pentru 15 min., se închid şi se
trimit la laboratorul bacteriologic.Probele se plasează în termostat la t° de 37°C pentru 24 de ore.
Rezultatul se consideră negativ dacă nu s-a dezvoltat nici o colonie de stafilococi.
Metoda absolută: 1 m de aer se trece prin aparatul Krotov şi filtrul introdus în mediul nutritiv steril se
trimite la laboratorul bacteriologic.Potrivit actului normativ,Ghid de supraveghere şi control în infecţiile
nosoco miale,
limitele maxime admise pentru numărul total de germeni saprofiţi sînt:pînă la 300 de colonii - la 10-15
min. după efectuarea curăţeniei şi pînă la 600 – în timpul lucrului.Daca se dezvolta cel putin o singura
colonie de stafilococi, operatiile vor fi amînate, iar curatenia generala şi controlul se repeat
11.Metode de decontaminare chirurgicala a mainilor.Metodele contemporane si caracteistica lor.
Tehnica prelucrarii mainilor cu sol.Alcoolica de Clorhexidina de 0.5%
1.Mainle se spala sub jet de apa calda si sapun timp de 1 minut.
2.Se usuca cu prosop steril.
3.Se prelucreaza mainile cu comprese imbibate in Solutia alcoolica de Clorhexidina 0.5% timp de 2-3
min. de 2 ori.
Tehnica prelucrarii mainilor cu C-4
PregatireaC-4.Intr-un vas de sticla se amesteca 171ml de Perhidrol de 33% cu 81ml Acid formic de
85%.Amestecul se pune pe 2 h la frigider,apoi se dilueaza in 10 litri apa distilata,isi pastreaza proprietatile
24h.
1.Mainle se spala sub jet de apa calda si sapun timp de 1 minut.
2.Se usuca cu prosop steril.
3.Se prelucreaza intr-un lighean timp de 1 minut in solutie C-4 de 2.4%.
4.Se usuca cu o mesa sterila,se imbraca manusile.

12.Pregatirea cimpului operator pentru operatie.

1.Se dezinfecteaza pielea pe o suprafata mai mare decit va fi operatia(laparotomie-toata suprafata
abdomenului incepind cu locul unde va fi operat).Se dezinfecteaza toata suprafata cu solutie de Iod de 5%
de la centru spre periferie,apoi numai locul operatiei cu Iod de 5 %.
2.A/m ofera lenjeria chirurgului:cearsaful pentru cimpul operator cu orificiu special,4 scutece,4 raci, se
fixeaza cu raci din 4 colturi asezind scutecele 2 cite 2 paralel.
3.Dupa izolarea cimpului operator cu lenjerie se badijoneaza a 2 oara numai locul operatiei.
4.A treia badijonare cu Iod de 5% se face inainte de aplicarea suturilor pe plaga.
5.A patra badijonare se efectueaza dupa aplicarea suturilor pe plaga.Prin urmare metoda consta din 4
badijonari cu tincture de Iod de 5%.

13.Desmurgia .Definitie.Notiune de pansament,pansare,bandaj si bandajare.Regulile de aplicare a

bandajelor.
Desmurgia este studierea regulilor de aplicare si folosire a bandajelor.
Pansament-materialul care se aplica pe plaga sau pe alte parti ale corpului cu scop de tratament.
 Pansarea-este aplicarea pansamentului.
Bandajul este o fasa de tifon, pinza care se aplica pe plaga cu scop de imobilizare sau fixare a
pansamentului pe corp.
Bandajare-este aplicarea bandajului.
Reguli de aplicare a bandajelor.
1.Bolnavului i se creeaza pozitie comoda, in dependenta de regimul activ ori pasiv bolnavul trebuie asezat
in pozitie orizontala sau culcat.
2.In timpul bandajarii a/m trebuie sa se afle in fata bolnavului ca sa-I observe starea generala.
3.Partea ce urmeaza a fi bandajata sa se afle la nivelul pieptului care executa bandajarea.
4.Pansamentul trebuie sa acopere toata suprafata lezata.
5.Fasa de tifon nu trebuie aplicata prea strins pentru a nu afecta circulatia sangvina si limfatica,dar nici
prea larg ca sa alunece de pe suprafata lezata.
6.De regula bandajarea se face de la periferie spre centru si de la stinga spre dreapta(rar invers).
7.Orice bandaj incepe cu turul de fixare si fiecare tur urmator trebuie sa-l acopere cu 1/3 sau 2/3 pe cel
precedent(exceptie unele tipuri de bandaje.)
8.Bandajul trebuie sa aiba aspect estetic.
9.Nu se recomanda fixarea bandajului pe proiectia plagii.

14.Clasificarea bandajelor.Tipurile de bandaje.

1. Moi-din tifon,basma, cu emplastru,cu cleol
2.Tari-ghipsul,scrobiala,dextrogenii.
Dupa modul de aplicare pot fi
 Prastia
 In forma literei T
 Circular
 Spirala
 Serpuitor
 Bandaj in forma cifrei 8
 In forma de spic
 Evantai sau broasca testoasa
 Recurent
 Boneta Hipocrat
 Boneta scufie
 Bandajul unui ochi sau ambilor ochi
 Bandajul capastru.

15. Imobilizarea de transport-este starea de repaus ce se creeaza regiunii lezate/afectate pe

perioada transportarii bolnavului intr-o institutie sanitara, realizata cu ajutorul atelelor standartde
sau mjloacelor improvizate.
Tipurile si metodele de imobilizare:
1. Imobilizarea cu atele de transport standarde (Kramer, Diterix, Entin, atele gonflabile, din masa
plastica).
2.Imobilizarea prin mijloace improvizate (scindura, bete, sirma, carton, umbrela, nuiele, etc.)
3. Imobilizarea primitiva- se folosesc partile sanatoase ale corpului (membrul superior se fixeaza de
torace, membrul inferior sanatos).
Imobilizarea de transport se aplica cu scop:
1. De a impiedica miscarile active si pasive a regiunii lezate/afectate,
2.De a mentine axarea corecta a membrului,
3.De a diminua durerile,
4.De a evita complicatiile, pe care le poate provoca miscarea in focar a unui fragment osos fracturat.

16. Regulile de aplicare a atelei Kramer

-Imobilizarea de transport se efectueaza la locul unde s-a produs accidentul (se indica categoric
transportarea bolnavului fara imobilizare).
-In caz de hemoragie, se aplica garoul Esmark sau garoul improvizat
-Inainte de imobilizare, se suprima sindromul algic.
-Se dezinfecteaza preventiv marginele plagii cu un antiseptic, iar pe plaga se aplica pansament aseptic.
-Inainte de imobilizare, atela se acopera cu captuseala din vata si tifon, apoi cu musama.
-Atela se masoara si se modeleaza pe membrul toracic/pelvin sanatos.
-Se imobilizeaza doua sau trei articulatii vecine sanatoase.
-Se aplica direct pe imbracaminte sau incaltaminte.
-Membrului toracic/pelvin traumatizat I se creeaza o pozitie fiziologica
-Se evita miscarile bruste, grosolane ce provoaca dureri.
-Atela se fixeaza circular cu fasa de tifon.
-Spitalizarea de urgenta a traumatizantului.
Diagnosticul pozitiv al fracturilor se bazeaza pe:
-datele obtinute de la traumatizat sau asistenta referitoare la circumstantele de producere a accidentatului;
-Examenul radiologic.

17. Metodele de aplicare a calitatii ghipsului. Regurile de aplicare a bandajelor ghipsate.

Complicatiile posibile si profilaxia lor.
a) pulberea de ghips se stringe in pumn, dupa care mina se desface. Daca ghipsul este calitativ, pulberea
se risipeste; daca formeaza cocosi- ghipsul este umed si trebuie uscat prin calire la T 140 C, dupa care
cernut.
b) Se amesteca parti egale de ghips si apa calda. Din pasta obtinuta se rotungeste o bila, care se lasa peste
15 min ca sa se intareasca. Lasata in cadere libera de la 1m inaltime, se poate desface in doua jumatati.
…REGULI DE APLICAREA BANDAJELOR GHIPSATE
1.Membrului I se creaza o pozitie fiziologica
2. fasa ghipsata se introduce intr-un vas cu apa de temperatura camerei in cantitati suficiente ca asa se
acopere fasa.
3. Imbibarea cu apa se termina atunci cind din apa nu mai ies bule de aer.
4. Se staorce usor pachetul gipsat, pt ca o data cu apa sa nu se scurga si ghipsul dintre straturle de tifon,
tinind fasa de la capete.
5. dupa ce se stoarce fasa se intinde si se netezeste suprafata cu mina ca sa nu ramina cocolase de gips pe
partea ce vine in contact cu tegumentele;
6.fasa se aplica pe regiunea anatominca, care necesita imobilizare;
7.atela se fixeaza cu fese simple neghipsate sau ghipsate atunci cind se confectioneaza un aparat gipsat
circular;
8. dupa aplicarea se controleaza daca nu sunt comprimate magistrale;
COMPLICATII
-durere, Edemul cianotic sau alb al extremitatii libere, Deplasarea ulterioara sau angularea focarului de
fractura, Deteriorarea aparatului gipsat.

18. Notiune de anestezie. Tipurile de anestezie si caracteristica lor.

Notiune de anestezie- reprezinta un procedeu medical de diminuarea sau de suprimarea temporara,
completa sau partiala, a sensibilitatii corpului la dureri, realizat prin agenti fizici sau chinici.
Tipuri de anestezie si caracteristica lor:
a)anestezia generala- consta in pierderea reversibila a constiintei si memoriei evenimentului neplacut.
Aceasta poate fi inhalatorie, folosind gaze anestezice, sau intravenoasa. Se caracterizeaza prin suprimarea
constiintei, a senzatiilor dureroase si a refluxelor, cu pastrarea functiilor vitale.
b)anestezie locala-pierderea reversibila a senzatiei intr-o parte a corpului, prin administrarea de drog
anestezic in acea parte;
19.Anestezia generala. Tipurile. Substantele anestezice utilizate.
Notiune de anestezie generala-suprimarea generala a senzatiilor de durere, insotita de inhibitia SNC,
manifestata prin pierderea reversibila a cunostintei ca urmare a administrarii substantelor anestezice
Tipurile de anestezie generala:
- Anestezia neinhalatorie- cind administrarea evita caile respiratorii
- Neuroleptanestezia-NLA-administrarea unui analgesic puternic impreuna cu preparat neuroleptic pe
fundalul respirator cu Protoxid de azot(70%) si Oxigen(30%)
- Anestezia prin inhalare- administrarea substantei anestezice prin caile respiratorii
- Anestezia orotraheala- administrarea bine dozata si monitorizata a substantei anestezice prin sonda
orotraheala
Substante anestezice utilizate pentru anestezia generala:
Fluoratanul, trilenul, protoxidul de azot, ciclopropanul, hexane, thiopental de na 1%, oxiburat de na,
ketamina, calipsol, sombrevina, ketalar, droperidol, fentanil.

20. Pregatirea bolnavului pt anestezia generala. Premedicatia. Tipurile si componentii lor.

- asigurarea repaosului fizic, psihic si intellectual;
- la prescriptia medicului, seara, se adm. un calmant;
-asigurarea alimentatiei necesare normale, alimente usor digerabile;
-evacuarea intestinului, clisma (daca nu sunt contra-indicatii);
-asigurarea igienei corporale. Se va efectua baie sau dus pe regiuni la pat;
Premedicatia:are un rol important ca etapa a oricarui tip de anestezie. Preparatele pentru premedicatie vor
fi administrate strict in ordinea prescrisa de medic anesteziolog.

21. Etapele anesteziei orotraheale. Eventualele complicatiile in anestezia generala si profilaxia lor.
Etapele anesteziei orotraheala:
1. Premedicatia serala.
2. Premedicatia matinala (dubla).
3. Anestezia i/v sau i/m de debut.
4. Administrarea oxigenului
5. Miorelaxante cu actiune de scurta durata (Listenon, Miorelaxin-durata actiunii-5-7 min).
6. Intubarea traheii (sub controlul laringoscopului).
7. Conectarea la aparatul de narcoza.
8. Administrarea anestezicului prin sonda orotraheala.
9. Miorelaxante cu actiune de lunga durata (Tubarin, Pavulon, Arduan-durata actiunii 40 min).

Eventualele complicatii in anestezia generala si masurile de prim ajutor.

1)Socul psihic-se intilneste foarte rar,fiind rezultatul unei premedicatii si anestezii incorecte.
2)Deplasarea retrogata a limbii cu dereglari ale respiratiei pina la asfixie.In scop profilactic se va fixa
correct mandibula,pentru a deschide caile respiratorii sau se va folosi pipa Guidel.
3)Laringospasmul-insotit de respiratie defectuoasa.suiereatoare.Se va stopa introducerea
anestezicului.administrind oxygen pur si sol.Atropina 0,1%-0,5ml.
4)Asfixia mecanica-Blocarea cailor respiratorii cu mase vomitive.Respiratia devine
dificila,zgomotaoasa,cianoza progresiva.Urgent! se vor debloca caile respiratorii cu aspiratorul electric,se
va administra oxygen.
5)Asfixie de provenienta centrala-rezultata al paraliziei centrului respirator prin supradozarea
anestezicului.Semne caracteristice:apnee,cianoza progresiva,pupile dilatate fara reactie la lumina,singe de
culoare inchisa.Imediat se va stopa administrarea anestezicului,se va trece la respiratie dirijata cu
oxygen.Se va administra i/v sol Eufilinalina 2,4% 10 ml.,sol.Cordiamina 2ml,sol Strofantina 0,05% 0,5 ml
cu sol Glucoza 40%-20ml.
6)Stopul cardiac-lipsa contractiilor cardiac.Se va intrerupe administrarea anestezicului,trecind la respiratie
dirijata cu oxygen.Se va adm i/v sol.Adrenalina,sol.Strofantina sau sol.Corglicon cu sol de Glucoza
40%,Efedrina;sol de Adrenalina 0,5 ml intracardiac,urmata de masajul indirect al cordului;sol Clorura de
calciu 10%-10 ml i/v;sol bicarbonate de Na i/v.
 22.Eventualele complicatii in anestezia generala si masurile de prim ajutor.
1)Socul psihic-se intilneste foarte rar,fiind rezultatul unei premedicatii si anestezii incorecte.
2)Deplasarea retrogata a limbii cu dereglari ale respiratiei pina la asfixie.In scop profilactic se va fixa
correct mandibula,pentru a deschide caile respiratorii sau se va folosi pipa Guidel.
3)Laringospasmul-insotit de respiratie defectuoasa.suiereatoare.Se va stopa introducerea
anestezicului.administrind oxygen pur si sol.Atropina 0,1%-0,5ml.
4)Asfixia mecanica-Blocarea cailor respiratorii cu mase vomitive.Respiratia devine dificila,
zgomotaoasa,cianoza progresiva.Urgent! se vor debloca caile respiratorii cu aspiratorul electric,se va
administra oxygen.
5)Asfixie de provenienta centrala-rezultata al paraliziei centrului respirator prin supradozarea
anestezicului.Semne caracteristice:apnee,cianoza progresiva,pupile dilatate fara reactie la lumina,singe de
culoare inchisa.Imediat se va stopa administrarea anestezicului,se va trece la respiratie dirijata cu
oxygen.Se va administra i/v sol Eufilinalina 2,4% 10 ml.,sol.Cordiamina 2ml,sol Strofantina 0,05% 0,5 ml
cu sol Glucoza 40%-20ml.
6)Stopul cardiac-lipsa contractiilor cardiac.Se va intrerupe administrarea anestezicului,trecind la
respiratie dirijata cu oxygen.Se va adm i/v sol.Adrenalina,sol.Strofantina sau sol.Corglicon cu sol de
Glucoza 40%,Efedrina;sol de Adrenalina 0,5 ml intracardiac,urmata de masajul indirect al cordului;sol
Clorura de calciu 10%-10 ml i/v;sol bicarbonat de Na i/v.

23.Anestezia loco-regionala.Tipurile.Substantele anestezice utilizate.

Anestezia loco-regionala-suprimarea senzatiilor dureroase la nivelul interventie chirurgicale prin

administrarea anestezicului local sau in imediata vecinatate a trunchiului nervos cu pastrarea constiintei
pacientului.
Este preferata la pacientii:
-Cu afectiuni cardio-vasculare;
-Virstnici;
-Cu afectiuni ale cailor respiratorii;
-Cu stomac plin;
-La care intubatia traheala este dificila.
Tipurile:
1)Prin infiltratie-se marcheaza linia inciziei planificate cu verde de brilliant,se badijoneaza si se
delimiteaza cimpul operator.Din 2-3 puncte,schimbind profunzimea si directia acului,infiltram bine
invelisul cutanat si celulo-adipos;dupa citeva min. se realizeaza incizia,hemostaza si se infiltreaza
urmatorul plan.Cantitatea necesara de sol. Anestezica poate fi de la 15-20 ml pina la 400-600 ml.
2)Topica-se refera la anestezia tegumentelor si mucoaselor.Anestezicul in forma de spray se va pulverize
sau daca e sol,emulsie,gel se va aplica pe un pansament ocluziv pe aproximativ 15-20min inainte de actul
chirurgical. Preparate:EMLA,Ametocaina hidroclorida,Lidocaina-gel,sol Lidocaina 2,4%,Sol Cocaina 2-
10%.

3)Tronculara(Oberst-Lucasevici)-adm sol anetsezice in tesutul perinevral.Se efectueaza pe falange,cu

sol.Novocaina sau Lidocaina 1-2% 5-10ml.Trebuie badijonata toata mina cu sol.Iodonat de 1% apoi cu
sol.alcool etilic 70%;Se delimiteaza falanga afectata cu un cimp steril;se aplica la baza falangei un garou
improvizat dintr-o compresa sterile.Se badijoneaza falanga cu alcool 96% si din 2 puncte se infiltreaza
anestezicul pina la os.Aneztezia survine peste 3-4 min si dureaza 30-40 min.
4)Anetsezia regional i/v si de plex:
a)Anestezia regional i/v
b)Anestezia regional a plexului brachial;
c)A.regionala interpleurala;
d)A.regionaa intercostala.
5)Anetsezia rahidiana-Sol.Lidocaina 2%,Sol Marcaina,Sol Novocaina 5% 1-2ml.Se introduce in canalul
rahidian.,spatiile intervertebrale L2-L3 sau L3-L4.
-Bolnavul ese culcat in DL pe stinga;
-genunchii sint flectati si trasi spre abdomen,barbia aplecata spre piept;
-un asistent sta pe partea opusa a mesei,cu fata spre pacient,ajutindu-l sa mentina pzitia optima;
-al doilea asistent serveste medical in timpul anesteziei;
-cimpul operator este badijonat de 3 ori consecutive cu sol Alcool etilic 70% si delimitat cu cimpuri
sterile;
-se punctioneaza canalul rahidian,cu un ac cu bizou;
-dupa inlaturarea bizoului se asteapta pina ce inceteaza picurarea LCR,care se colecteaza in 2 eprubete.

24)Eventualele complicatii in anetsezia loco-regionala si profilaxia lor.

1)Reactii alergice minore:vertij,greturi,transpiratii abundente,lipotemie;
2)Reactii alergice de gravitate medie:Varsaturi,colaps,urticarie,TA scazuta,convulsii,apnee,tahicardie.
3)Reactii alergice severe:Socul anafilactic-trebuie actionat urgent:
a)Adm sol Adrenalina hidroclorida 0,1% in doze se 0,5-1ml i/v;
b)Adm remediilorantihistaminice;
c)Remedii hormonale-Dexametazon 8-12 mg i/v;
d)remedii cardiotonice;
e)Inhalarea oxigenului,etc.
Profilaxia:determinarea sensibilitatii organismului bolnavului la Novocaina.
25)Socul anafilactic:cauzele,manifestarile clinice,asistenta de urgenta.Rolul asistentului medical in
profilaxia lui(proba la Novocaina).

Socul anafilactic reprezinta o reactie alergica brutala a organismului, declansata de factori multipli si
care apare la cateva minute dupa intrarea in contact cu substanta alergena.
Manifestari clinice
-Eruptii alergice,mancarimi
-Edem al fetei
-Dificultati de respiratie
-Ragusire, senzatia de disconfort la inghitire
-Greturi, varsaturi
-Ps accelerat slab
-Scaderea brusca a TA
Cauze:
-Antibiotice(penicilinele,aspirina,AINS)
-Vaccinuri
-Substante de contrast (pe baza de iod)
-Intepaturile de insecte(viespi,albine,paianjeni)
-Alimentele(nucile, arahidele, ouale, laptele, fructele de mare)
-Anestezice locale
Asistenta de urgenta:
-Intreruperea contactului cu alergenul;
-Pozitie DD cu sau fara ridicarea membrelor inferioare;
-Aplicarea proximala fata de locul inocularii a garoului pentru 15 min;
-Infiltrarea in 5-6 locuri in jurul infiltrarii alergenului sol.Epinefrina(Adrenalina) 0,1% 0,1-0,3ml
-Oxigenoterapie;
Compensare volemica;
-Sol Hidrocorizon i/m sau i/v lent;
-Antihistaminice;
Blocanti ai receptorilor H2(Ranitidina,famotidina);
-Controlul bronhospasmului prin adm de Salbutamol;
-In cazul stopului respirator-resuscitare cardio-respiratorie si cerebral.
26)Notiune de hemoragie.Clasificarea.Caracteristica hemoragiilor.Rolul a.m in ingrijirea
bolnavilor.

Hemoragia-este revarsarea singelui din patul vascular in mediul extern ,in cavitati ori in tesuturi.
Clasificarea:
In dependentade vasul lezat:
1)Arteriala-singele de culoare rosie-aprinsa,tisneste in jet pulsatil,duce rapid la declansarea anemiei
acute.
2)Venoasa-scurgerea lenta,uniforma a singelui de culoare rosie-inchisa.
3)Capilara-singerearea intregii suprafete a plagii(picaturi de roua).Singele este de culoare intermediara
intre single arterial si cel venos.
4)Parenchimatoasa-in caz de lezarea organului parenchimatos.Se lizeaza concomitant toate vasele.
In dependent de sediul singerarii:
1)Externa
2)Interna
3)Exteriorizata
4)Intratisulara
5)Oculta
In dependenta de momentul aparitiei:
1)Primara-apare in momentul lezarii
2)Secundara precoce-in primele ore,zile dupa plecare
3)Secundara tardiva-se declanseaza dupa dezvoltare procesului purulent
In dependent de cantitatea singelui pierdut:
1)Mica
2)Medie-se pierde aproape 1/3 din cantitatea de singe din organism;
3)Mare-pina la jumatate din cantitatea de singe
4)Mortala-mai mult de jumatate din cantitatea de singe din organism.
27.Notiune de hemostaza .Clasificarea.Caracteristica metodelor de hemostaza provizorie.Regulile
de aplicare a garoului.

Hemostaza este oprirea hemoragiei.Hemostaza este de 3 tipuri:

1)Spontana-oprirea fara interventii.

2)Provizorie-este hemostaza active prin care se poate opri hemoragia pentru un timp limitat.

3)Definitiva-se realizeaza prin inchiderea vasului care singereaza.

Metode de hemostaza provizorie:

1)Aplicarea garoului Esmarch-aplicarea unei benzi de cauciuc cu scop de hemostaza provizorie.Este

indicat in hemoragiile din vasele arteriale de calibru mare si mijlociu din regiunea membrelor.
-Ridicarea membrului in sus,ca sa se retraga single venos.
-Pe membru,mai central de plaga se aplica o bucata de pinza sau haina,pe care se aplica garoul.
-Intre garou si membru pe traiectul arterei se fixeaza un rulou de fasa sau alt material peste care se stringe
garoul.
-Garoul se trece de desubtul membrului,se intinde la un capat si se aplica primul tur.
-Se palpeaza pulsul.
-Se aplica 2-3 tururi care se suprapun pe 1/3 unul pese altul pt a evita strangularea pileii,se fixeaza la
capete.Fiecare tur este fixat putin mai slab decit cel precedent.
-Se aplica un biletel in care se scrie timpul aplicarii garoului.Se aplica pe o ora vara sip e 45 min-iarna.Se
aplica la un loc vazut si nu se acopera cu pansament.
-Se aplica pe portiunea membrului constituita de un os.
-Odata ce garoul,se aplica pe plaga un pansament compresiv.
-Membrul se imobilizeaza cu atela de transport
-Accidentatului,in mod obligatoriu I se administraeza analgezice
-Ridicarea garoului trebuie sa se faca extrem de incet.
2)Aplicarea garoului improvizat
3)Comprimarea digitala a vasului pe traiect;
a)cu degetul mare;
b)cu celelalte degete ale miinii;
c)cu pumnul.
-Cind hemoragia se afla pe frunte,compresiunea se face pe artera temporal externa;in regiunea temporal
anterior si mai sus de pavilionul urechii.
-A.faciala-sub unghiul mandibulei pe marginea inferioara-posterioara a mandibulei in hemoragii din ranile
obrazului,buze,nas.
-A.carotida comuna-se comprima cu 1 deget sau cu 4 la mijlocul marginii interne a muschiului
sternocleidomastoidian
-A.subclaviculara-catre prima coasta in treimea medie asupra claviculei-in rani in regiunea umarului sau
axilei.
-A humerala-catre osul humeral la marginea interna a muschiului biceps.In ranile singerinde ale
bratului,antebratului.
-A.radiala-catre osul radian in locul de apreciere a pulsului –in hemoragii ale labii miinilor
-A.femurala-se comprima pe plica inghinala in treimea medie,catre ramura osului pubian in hemoragiile
membrului inferior.
4)Comprimarea digitala a vasului in plaga;
Se imbraca manusa sterile sau se dez miinile cu alcool,se acopera degetele cu o compresa sterile,apoi se
introduce degetul aratator in plaga,se percepe jetul de singe si se comprima vasul.

5)Flexia maxima amembrului in articulatie;

Se dez. Plaga.In regiunea plicii articulatiei,se aplica un sul de tifon si se efectueaza superflexia in
articulatie,fixind membrul in pozitia data.Pt comprimarea arterelor subclaviculare,membrele trebuie
flexate maximal la spate.

6)Aplicarea pansamentului compresiv;

Este indicat in orice ranire,mai des a mebrului,cind nu-I lezat un vas arterial magistral,in plagi ale
tesuturilor moi bucofaciale,pe peretele toracelui si al abdomenului.
Mai intii se face toaleta plagii.Pe plaga se aplica citeva straturi de tifon steril.Deasupra compresei sterile
se aplica un sul de tifon steril.Uniform se apasa cu palma 5-10min.,astfel se comprima vasele
sangvine.Apoi se intareste strins cu o fasa de tifon.
7)Tamponarea plagii;
Dupa dezinfectarea.marginilor plagii,in rana se introduce tampoane de tifon pina la umplerea ei,folosind
sonda butonata,canelata si pensa chirurgicala.Se fixeaza cu pansament.In epistaxis,tamponada se face intr-
o nara sau in ambele,introducind turunda gofrat.

8)Aplicarea pungii cu gheata;

Pe piele se pune un scutec,pe care se aplica punga cu gheata,pt 15-20min cu intrerupere de 15-20 min.

9)Pozitia ridicata a membrului;

Se foloseste in combinative cu pansamentul compresiv si aplicarea hipotermiei in hemoragii venoase si
capilare.Daca plaga este pe membrul inferior,accidentatul se culca,iar sub membru-se pune un support si
se ridica sub un unghi de 40-50 *.
Daca plaga etse pe membrul superior,el este sustinut pe membrul sanatos sau fixat de vreun obiect
oarecare,la inaltime.
10)Pensarea vasului singerind.
Pensarea provizorie a vaselor sau forcipresura se face cu pensa Pean sau Cocher.Capetele vaselor
singerinde se prind cu virful penselor.
Pensa va fi lasata in plaga pe vasul prins.Se aplica pe plaga un pansament aseptic si se transporta urgent pt
a fi efectuata hemostaza definitiva.
28.Metode de hemostaza definitiva.Caracteristica lor.

Se poate realize prin metode:

a)Mecanice; b)Fizice;
c)Chimice; d)Biologice.
Mecanice:

1)Ligatura vasului in plaga

2)Ligatura vasului pe traiect;
3)Aplicarea suturii vasculare;(lateral si circulara)
4)Aplicarea pansamentului compresiv;
5)Tamponamentul plagii.
Fizice:

1)Aplicarea temperaturii joase.Se aplica punga cu gheata,prisnite reci.

2)Aplicarea temperaturii inalte:servetele imbibate cu sol.Fiziologica 50-60 grade care provoaca
formarea trombului.
3)Electrocoagularea vaselor mici;
4)Fotocoagularea cu raze Laser.
5)Criochirurgia-utilizarea azotului lichid
Chimice:

1)Sol Etamsilat 12,5%-2,0 i/v sau i/m.

2)Sol.Vicasol 1%-1.0ml
3)Sol.Clorura de Ca 10%-10,0 i/v lent
4)Sol.Acid Aminocapronic 5%-100,0 i/v prin perfuzii.
Biologice:

1)Transfuzia derivatelor singelui;

2)Tamponarea plagii cu propriile tesuturi ale bolnavului;
3)Administrearea plasmei antihemofilice;
4)Adm. Vitaminelor C,K;
5)Aplicarea locala a derivatelor singelui:pelicule de fibrin,trombina,burette hemostatic,tampon biologic
antiseptic.
29.Hemoragii interne.Cauzele.Manifestari clinice.Asistenta de urgenta.Principii de tratament.Rolul
asisteintei medicale in ingrijirea bolnavului.
HЕMORAGIЕ еste rеvarsаrеа singelui diп pаtul vаsculor in mediul extern,in cavitati ori tesuturi.
Hemoragie interna este revarsarea singelui din patul vascular in cavitati
Cauze:
-Lezarea vaselor in urma traumatismelor
-Liza vaselor in procesele purulente
-TA ridicata
-Dereglarea chimismului singelui
Prezenta singelui in diferite cavitati se numeste:1)Hemoperitoneu-in cavavitatea
peritoniala;2)Hemotorax-in cavitatea pleurala;3)Hemopericardiu-in cavitatea pericardului;4)Hemartroza-
in cavitatea articulatiilor;5)Hematom-in tesuturi.
Manifestari clinice: Semne de acumulare a singelui in cavitati: -sunet percutor mat in locuri decline
sau in locuri unde in norma ar trebui sa fie sunet timpanic.
-Simptomul de”fluctuenta”
-Dilatarea hotarelor percutori ale organului;
Semne de dereglare a functie organului comprimat de singe
-Dispnee
-insuficienta cardiaca acuta
-limitarea miscarilor in articulatie
-semne de focar intr-o hemoragie intracraniana.
Semne generale ale hemoragiei: paliditate,tahicardie,scaderea tensiunii
arteriale,slabiciune,vertij,intunecare si stelute in fata ochilor,senzatii de insuficienta a aerului,greata;Sacde
numarul de eritrocite si hemoglobin in singe.
Asistenta de urgenta: In hemartroza:se aplica punga cu gheata,se aplica un bandaj compresiv,utilizind
inele din vata si tifon.Se efectueaza imobilizare de transport.Se administreaza preparate hemostatice.Se
transporta de urgenta in institutia curative.
In hemoragii in cavitati:- Se aplica punga cu gheata
-bolnavul se aseaza pe o targa in decubet dorsal sau lateral;
-Se face monitorizarea parametrilor vitali Ps,T/A,respiratie
-se face abord venos si se instaleaza Sistema se perfuzii cu perfuzarea solutiilor
voleimice(Dextran,Ringer,sol Fiziologica)
-Administrarea substituentilor macromolecularui(Refosrtan,Reopoliglucina,Gelofuzina)
-se administeraza preparate hemostatice( sub de clorura de calciu,etamzilat,vicasol)
-Se transporta de urgentz la spital,pentru a se efectua hemostaza definitive.
Principii de tratament:
-într-un timp scurt, măcar şi temporar, de stopat hemoragia;
-să obţină o hemostază definitivă cu pierderi minimale pentru funcţia diferitor organe şi sisteme ale
organismului;
-să restabilească în organism dereglările, care sau dezvoltat ca consecinţă a hemoragiei.
Rolul asisteintei medicale in ingrijirea bolnavului.
1)Repaus strict la pat in decubit dorsal , fara perna ( in hemoragii masive - in pozitie trende- lemburg ,
pentru mentinerea unei circulatii cerebrale adecvate ).
2. Se interzice orice efort fizic ( efortul fizic poate accentua hemoragia sau poate agrava tabloul clinic ).
3. Asistenta medicala va linisti bolnavul si apartinatorii , recomandandu-le calm si convingandu-i in
acelasi timp de ncesitatea repausului.Aceasta masura terapeutica va fi aplicata atat la domiciliul
bolnavului si in timpul transportului catre spital cat si la spital. Repausul la pat dureaza cel putin 3 zile
dupa oprirea hemoragiei.
4. Asistenta medicala va colecta intr-un vas sangele eliminate de bolnav si-l va prezenta medicului ( in
cazul bolnavilor internati ).
5. Va efectua curatirea gurii bolnavului , cu capul asezat intr-o parte , fara a deplasa bolnavul.
6. Asistenta medicala va urmari si nota pulsul , tensiunea arteriala , ( in hemoragiile masive urmarirea se
va face din vitale si ora in ora ).
Asistenta va aplica masurile indicate de medic.
1. Aplica punga cu gheata in dependent de localizarea hemoragii
2. Pregateste sange izogrup , izoRh si instaleaza transfuzia de sange
.3. Administreaza medicatie hemostatica ( CaCl2 , gluconat de calciu , vitaminele K si C, venostat
trombina , adrenostazin ).
4. Instaleaza perfuzie cu substituenti : Macrodex,( Dextran 70) Rheomacrodex ( Dextran 40 ). In lipsa de
solutie macromoleculara se poate perfuza ser fiziologic sau glucozat , dar acestea au actiune mai slaba
pentru refacerea volemiei.
5. Pregateste si administreaza in cazurile indicate , sedative ( fenobarbital , diazepam ) pentru calmarea
starii de agitatie.
6. Uneori se recomanda aspiratie gastrica pentru evaacuarea sangelui , intrucat hemoragia se opreste mai
usor daca stomacul este colabat. In plus , evacuarea stomacului ,oprind greturile si varsaturile il pune in
repaus si favorizeaza hemostaza.
7. Se pot efectua in scop hemostatic si spalaturi ( refrigeratie gastrica prin lavaj continuu ) cu apa de la
gheata.
8.Asistenta va avea pregatit material steril necesar efectuarii tubajului gastric ).
30.Notiune de transfuzie si perfuzie.Metodele si caile de transfuzie a singelui.Caracteristica lor
Transfuzie-substituirea singelui cu componentele sau cu derivatii lui in organism
Perfuzie-administrarea substituentilor singelui
Metode de transfuzie a singelui
1)Directa este transfuzia singelui integral care se efectueaza direct de la donator la bolnav.Se face rar in
cazuri extrimale,cind viata bolnavului este in pericol,iar alte metode nu sunt acesibile
2)Indirecta –transfuzia de component sau derivate ale singelui pregatite din singele donatorului si
conservate in prealabil si administrate la necessitate;Este o metoda foarte raspindita.
Caile de transfuzie a singelui:
1)intravenoasa -ce mai utilizata cale.
2)intraarteriala -in jet sub presiune in caz de moarte clinica.
3)intraosoasa –in cazuri cind transfuzia intravenoasa este dificila.Se face in substanta spongioasa a
oaselor(sern,osul calcaneu,aripa osului iliac)
În corespundere cu regula Ottenberg este posibilă transfuzia nu numai a sângelui de aceieaşi grupă

31.Grupele sangvine si factorul Rh.Caracteristica si insemnatatea lor in transfuzia de singe.

Sursa principal a singelui sunt donatorii care dupa proprietatile singelui se impart in 4 grupe sangvine.
Grupa sangvina este stabile in cursul vieti si nu se schimba.
Grupa sangvina reprezinta un character biologic determinat genetic si depinde de setul de
antigene(aglutinogene) continut in eritrocite si in anticorpii antieritrocitari (aglutinine) din serul
sangvin.
Grupa Aglutinogen Aglutinine Fregventa
O(I) - a ,b 36%
A(II) A b 40%
B(III) B a 17%
AB(IV) AB - 7%

Se considera ca in sistemul AB0 aglutinogenul A se uneste numai cu aglutininele a ,iar aglutinogenul B

numai cu aglutininele b. La intilnirea acestora se produce ractia de aglutinare in urma careia are loc
distrugerea eritocitelor.
Factorul Rhezus este o substanta antigenica de origine proteica staina,care se contine in singe la
majoritatea oamenilor -85%;Acesti oameni se numes Rhezus factor pozitivi (RH+),Iar restul 15 % nu au
in singe aceasta substanta antigena si se numesc Rhezuz factor negativi(Rh-).
*Daca se transfuzeaza singe RH+ bolnavilor cu singe Rh-,in singele lor se formeaza Rh-anticorpi
Transfuziile repente de singe RH+ la bolnavii cu singele Rh- duce la reactive grava postransfuzionala.
*Persoanele cu RH+ pot trasfuza singe doar persoanelor cu RH+ iar persoanele cu Rh- pot transfuza singe
atit persoanelor cu RH+ cit si celor cu Rh-;
32.Metode de determinare a grupelor sangvine.Determinarea grupei sangvine cu seruri
standarte(izoimune)Evaluarea rezultatelor.Documentarea lor
* Serul trebuie sa fie straveziui fara semen de decompensre;
*Pe fiecare flacon trebuie sa fie indicate grupa,trmenul de valabilitate,titrul,locul si timpul preparari.
Pregatirea materealelor:
1)Seruri-hemotest etalonate(doua serii de test O(I) ,A(II),B(III),pentru grupa AB(IV) de o singura serie
O(I) –fara culoare A(II)-cuoare albastra
B(III)-culoare rosie AB(IV)-culoare galbena
Se verifica eticheta pe care este scrisa grupa ,seria,titrul,termenul de valabilitate,transparenta,locul si
timpul de preparare
2)Placa emailata pe care sunt scrise grupele sangvine si 2 seri
3)7 pipete;7 baghete din sticla
4)sol.alcool 70%,vat
5)Seringa monouzuala,garou,pernuta support pentru articulatia cotului
6)manusi
Tehnica efectuarii
Se va determina in sala de tratamente;Se recolteaza singe din vena,2 eprubete(1 pentru determinare
grupelor sangvine si Rh,iar alta pentru determinarea probelor de compatibilitate)
Se depune singele cercetat in godeul 7.
1)Se degraseaza placa emailata cu alcool
2)pe placa emailata se scrie numele persoanei investigate
3)In fiecare godeu se pune cite o picatura mare 0,1 ml de ser izohemoaglutinat standart corespunzator cu
grupa scrisa pe godeu
4)picaturile de singe cercetate 0,01 ml se depun cu o bagheta alaturi de picatura de ser standart
Raportul dintre picatura de ser standart si singe trebuie sa fie de 10:1
5)Picatura de ser se amesteca cu bagheta,folosind de fiecare data baghete diferite,Ulterior placa este
agitate prin inclinare repetata,cu pause de 1-2 min intre agitari.
6)Pentru a preveni aglutinarea aparenta ,dupa 3 minute se adauga cite 0,05 sol fiziolofica ,se
omogenizeaza si se urmareste reactia pina la 5 min.
Interpretarea rezulattelor:
Reactia de hemaglutinare poate fi pozitiva sau negative.In cazulreactiei positive apar aglutinine mici de
culoare rosie.In caz de reactie negative amestecul ramine omogen de culoare rosie.
Putem obtine 4 variante a reactiei:
1)Daca nu a avut loc hemaglutinarea nici intr-nu godeu,atunci singele cercetat apartine grupei O(I);
2)Daca hemaglutinarea a avut loc doar in godeul cu serul grupei A(II),atunci singele cercetat apartine
grupei A(II)
3)Daca hemaglutinarea a avut loc doar in godeul cu serul grupei B(III) ,atunci singele cercetat apartine
grupei B(III)
4)Daca aglutinarea a avut loc in toate 3 godeuri atunci singele apartine grupei AB(IV)
Este necesar un control suplimentar cu serul AB(IV).Pentru aceast in godeul 7 se aplica 0,1 ml ser grupa
AB(IV) si se adauga 0,01 ml singe cercetat.Apsenta aglutinari denoda ca singele cercetat este de grupa
AB(IV). Rezultatul se scrie pe fisa paicientului.
33.Metode de determinare a grupelor sangvine.Determinarea grupei sangvine cu ser monoclonal
Evaluarea rezultatelor.Documentarea lor
Distingem: Anti-A; anti-B; anti-AB; Sunt obtinuti din continut ascetic ai soarecelor imunizati,care
contin anticorpi specifici.
Pregatirea materealelor:
1)Un flacon cu anticorpi mononucleali anti-A
2) Un flacon cu anticorpi mononucleali anti-B
3) Un flacon cu anticorpi mononucleali anti-AB
4) Placa emailata cu godeuri
5)3 pipete;3 baghete din sticla
6)sol.alcool 70%,vat
7)Seringa monouzuala,garou,pernuta support pentru articulatia cotului 8)manusi
Tehnica efectuarii:
1)Se folosec doar 3 godeuri de pe placa emailata
2)placa emailata se degreseaza cu sol alcool 70% ,si inscribe numele persoanei investigate
3)In primul godeu se picura o picatura mare (0,1)de reagent cu anticorpi monoclonali anti-A
4) In doilea godeu se picura o picatura mare (0,1)de reagent cu anticorpi monoclonali anti-B
5) In treile godeu se picura o picatura mare (0,1)de reagent cu anticorpi monoclonali anti-AB
6)Alaturi se amplaseaza o picatura mica de singe(0,03)
7)Se amesteca picaturile cu baghete diferite,de omogenizeaza continutul picaturilor prin inclinarea placi
8)Evaluarea rezultatelor se face peste 3 min
Interpretarea rezulatelor
1)In cazul absentei aglutinari in toate 3 godeuri atunci singele cercetat apartine grupei O(I)
2)Daca Aglutinarea are loc in godeul cu anticorpi monoclonali anti-A si anti-AB atunci singele cercetat
apartine grupei A(II)
3) Daca Aglutinarea are loc in godeul cu anticorpi monoclonali anti-B si anti-AB atunci singele cercetat
apartine grupei B(III)
4)Daca agutinarea are loc in toate godeurile atunci singele cercetat apartine grupei AB(IV).
Pentru a exclude aglutinarea spontana nespecifica a eritocitelor se amesteca o picatura mare(0,1) de sol
fiziologica cu o picatura mica(0,01) de singe al pacientului.Absenta aglutinarii confirma corectitudinea
reactiei
Documentarea
Se arata medicului,se scrie pe formular ,se semneaza de medic
Formularul impreuna cu eprubeta cu singe recoltat se transmit la laborator.
34.Indicatiile si contraindicatiile transfuziei de singe.Obligatiunile asistentului medical inaite de
transfuzie
Indicatii in transfuzii si perfuzii:
-anemie acuta posthemoragica
-intoxicati exogene si septice grave
-pregatirea preoperatorie a bolnavilor extenuate
-intraoperator in cadrul interventiilor grave ce sunt insotite de hemoragii mari
-socul traumatic hypovolemic sau operator;
-in anemii cornice
-In perioada de reanimare si terapie intensive
Contraindicatii in transfuzii si perfuzii:
-disfunctii grave ale ficatului si rinichilor
-decompensarea functiei sistemului cardiovascular
-afectiunile alergice(astm bronsic,exema acut,edemul Quinke)
-tuberculoza active in faza de infiltrate
-afectiuni pulmonare insotite de staza pulmonara in circuitul mic
Obligatiunile asistentului medical inaite de transfuzie
Pregatirea pacientului:
1)Determina temperature corpului,Ps,TA a pacientului
2)observa culoarea tegumentelor cu prezenta sau lipsa eruptiilor
3)Se colecteaza urina si singele pentru examinare in laboratorul clinic
De asemenea:
1)Determina grupa sangvina si rezus factor ai primitorului
2)comanda singe corespunzator din sectia de trasfuziologie
-Se citeste eticheta(gr.sangvina Rh fatorul,data colectarii,NP donatorului,semnatura persoanei
responsabila de conservare)
-se vreifica eritmiticitatea si integritatea recipientului
-controlul continutului recipientului9culoarea,transparent
3)Determina grupa sangvina din recipient pentru siguranta
35.Probele de compatibilitate.Caracteristica lor.
Distingem:in vitro: -compatibilitatii cu component eritrocitare
-compatibilitati cu componete de plasma
-compatibilitate dupa sistemul Rh
In vivo:proba biologica
Determina probei de compatibulitaea dupa AB0
Materealul si utilajul
1)Pentru determinarea compatibilitatii cu component eritrocitare se pregateste serul pacientului si
eritrocite din continutul destinat transfuziei
2)pentru determinarea compatibilitati cu componete de plasma se pregateste eritrocitele pacientului si
plasma din containerul destinat transfuziei
3)sol.NaCl 0.9%
4)placi albe de plastic sau faianta
5)pipete Pasteur
6)Baghete de plastic
7)cronometru sau ceas

Tehnica determinarii
Se marcheaza in partea de sus a placii Numele,Prenumele,grupa 0AB al pacientului si numarul si grupul
0AB al containerului
* Pentru determinarea compatibilitatii cu component eritrocitare se aplica o picatura mare(0,1ml)de
ser al pacientului si alaturi o picatura mica (0,01ml)de iritrocite din containerul destinat transfuziei
* Pentru determinarea compatibilitati cu componete de plasma Se aplica o picatura mare(0,1ml)de
plasma din container destinat transfuziei si alaturi o picatura mica (0,01ml)de eritrocitele pacientului
Sa amesteca cu baghete diferite,se agita lent timp de 5 min.
Citirea rezultatelor
*daca nu are loc aglutinarea atunci singele este compatibil dupa 0AB
*daca are loc aglutinarea ,si nu dispare la adaugarea sol fizologice de 0,9% atunci singele nu este
compatibil dupa oAB
Efectuarea testului de compatibilitate dupa RH
Matereal necesar:
1)Pentru compatibilitatea cu component eritrocitare-serul pacientului si eritrocite din container destinat
transfuziei
2) pentru determinarea compatibilitati cu componete de plasma pregateste eritrocitele pacientului si
plasma din containerul destinat transfuziei
3)sol.gelatina 10%
4)sol NaCl 0,9%
5)baie de apa sau thermostat la 46-48 grade
6)pipete Pasteur
7)Cronometru sau ceas
Tehnica efectuarii:
Se marcheaza pe eprubeta Numele,Prenumele,grupa 0AB al pacientului si numarul si grupul 0AB al
containerului
* Pentru determinarea compatibilitatii cu component eritrocitare plasati o picatura (0,05ml)de
eritrocite sin containerul destinat transfuziei,doua picaturi(0,1ml)de gelatin incalzita in pralabil pina la
stare lichida si doua picaturi(0,1ml)de ser de la pacient
* Pentru determinarea compatibilitati cu componete de plasma plasati doua picaturi(0,1ml)de gelatin
incalzita in prealabil pina la stare lichida,o picatura (0,05ml)de eritrocite ale pacientului ,doua
picaturi(0,1ml)din containerul cu plasma destinat transfuziei
-Eprubeta se agita pentru a omogeniza continutul
-plasati eprubeta in baie de apa pentru 10 min sau in thermostat pentru 30 min
-Dupa incubare erubeta se extrage si se aduga5-8 ml de sol NaCl 0,9%
Citirea rezultatelor:
*Daca in eprubeta se observa aglutinarea sub forma de suspensie de aglutinine mici pe fundul transparent-
testul este incompatibil
*Daca ineprubeta lichidul ramine uniform colorat fara semni de suspensie si de aglutinare-Testul este
compatibil
Proba biologica
Tehnica efecturaii:
1)singele se incalzeste la t de 37 grade Celsius
2)Se monteaza trusa pentru transfuzie
3)Se umple Sistema pentru transfuzie cu ser fiziologic
4)se face venopunctia,se fixeaza sistemul pe corp cu benzi de lecoplaster
5)Se schmba acul in recipientul cu component sangvin
6)In jet se transfuzeaza 10-15 ml de concentrate de eritrocite,plasma etc
7)Peste 3 minute de la inceputul transfuziei se micsoreaza jetul sangvin la minim si se evalueaza starea
pacientului(culoarea si umeditatea tegumentelor,ritmul si amplitudinea respiratiei,fregventa si
amplitudinea pulsului,lipsa sau prezenta dispneei,hyperemia si cianoza fetei,lipsa de acuze)
8)Procedura se repeat inca de 2 ori.
Interpretrarea:
*Lipsa reactiei la bolnav dupa 3 reprize da dovada ca singele este compatibil si se face prelungirea
transfuziei
*Prezenta semnelor clinice,denota incompatibilitatea,transfuzia este intrerupta si se ofera bolnavului
ajutorul necesar
9)Conteinerul ce restul continutului transfuzat 10-15 ml se pastreaza in frigiter timp de 48 de ore;
36. Complicatiile posibile in transfuzia de singe. Cauzele,manifestari clinice, asistenta de urgenta.
Rolul asistentului medical in profilaxia lui.

Accidentele intratransfuzionale şi posttransfuzionale se caracterizează prin dereglări severe ale funcţiilor

organelor şi sistemelor de importanţă vitală şi prezintă un pericol evident pentru viaţa bolnavului.
Cauzele pot fi:
1.Incompatibilitatea sîngelui recipientului cu cel al donatorului în cadrul sistemului sangvin 0AB sau
sistem Rh.
2.Transfuzia componentelor sangvine cu termen expirat, încălcarea regimului temperaturii de păstrare,
denaturarea proteinelor în cazul păstrării îndelungate, hemoliza, supraîncălzirea, infectarea.
3.Greşeli tehnice: embolia gazoasă, trombembolia, dilatarea acută a cordului.
4.Inocularea agenţilor patogeni de boli infecţioase prin transfuzie - hepatita virală, SIDA, virusul
citomegalic (herpetic), paludism (malarie).
5.Neglijarea stării generale a bolnavului (a contraindicaţiilor).
Şocul transfuzional
Şocul transfuzional este cel mai grav accident generat de incompatibilitatea individuală OAB sau Rh-
incompatibilitate. în acest caz are loc hemoliza intra- vasculară a eritrocitelor donatorului de către
aglutininele primitorului.
Incompatibilitatea în sistemul OAB şi Rh este o greşeală profesională cauzată de:
-determinarea sau documentarea incorectă a grupei sangvine;
-greşeli în alegerea recipientului cu concentrat eritrocitar (comise de a.m.);
-neglijarea efectuării probelor de compatibilitate înainte de transfuzie;
-neglijarea probei biologice.
Primele semne clinice ale şocului apar în timpul transfuziei ori la scurt timp după (1-30 min.); se
manifestă prin senzaţii subiective - stare de nelinişte, senzaţii de sufocare, cefalee, frison, constricţii
retrosternale, dureri în abdomen, în special în regiunea lombară (specifice acestor cazuri).Reacţiile care se
declanşează mai tîrziu de 30 min. se consideră alergice.
Din datele obiective cele mai importante sînt prăbuşirea TA, hiperemia feţei, care trece repede în
paliditate, urticăria, starea de agitaţie a bolnavului, iar în cazuri mai grave - micţiunea sau defecaţia
involuntară.
In majoritatea cazurilor, la 1-2 ore după transfuzie, semnele enumerate se diminuează lent în intensitate,
creşte TA, durerile dispar sau devin mai atenuate, starea bolnavului se ameliorează. Dar această
ameliorare este înşelătoare şi de scurtă durată, după care starea bolnavului se agravează brusc: creşte
temperatura corpului, apare icterul progresiv al sclerelor şi tegumentelor, se intensifică durerile de cap.
Apoi apar semnele insuficienţei renale: proteinuria şi hemo- globinuria, cantitatea urinei eliminate scade
pînă la anurie. Bolnavii decedează de uremie. Rezultatele vor fi benefice în cazul măsurilor terapeutice
imediate.
In declanşarea şocului transfuzional se disting trei perioade:
Prima perioadă: stare de nelinişte, constricţie retrosternală, frison puternic, dureri intense în regiunea
lombară, paliditatea tegumentelor, hipotensiu- ne, puls tahicardic, slab.Dacă măsurile terapeutice sînt
efectuate prompt şi în volum deplin, starea pacientului se ameliorează. însă această ameliorare ne poate
induce în eroare.
A doua perioadă: începe cu a treia zi şi durează 15-18 zile. Se produce hemoliza intravasculară a
eritrocitelor donatorului, se dezvoltă oliguria, apare icterul, diureza este în continuă scădere, în sînge
creşte cantitatea de bilirubină şi uree. în ultimă instanţă apare hemoglobinuria, nefroza, anuria, care pot
avea consecinţe nefaste.
A treia perioadă: durează 2-3 săptămîni şi se caracterizează prin restabilirea lentă a diurezei, diminuarea
pînă la dispariţie a semnelor perioadei a doua.
In funcţie de valorile TA, se disting 3 grade de şoc:
1.gradul I - TA - 90 mm ai coloanei Hg;
2.gradul al II-lea - TA - 70 mm ai coloanei Hg;
3.gradul al III-lea - TA - mai mică de 70 mm ai coloanei Hg.
Asistenţa de urgenţă:
In perioada I-a a şocului, asistentul medical:
-întrerupe transfuzia de sînge şi racordează dispozitivul la flaconul cu o soluţie cristaloidă;
-cheamă de urgenţă medicul;
-administrează spasmolitice şi cardiotonice.
In acest caz sînt indicate exsangvinotransfuzia şi transfuzia de concentrat eritrocitar, epurarea
extravasculară a sîngelui - hemodializa, plasmafereza şi diatermia renală.
In perioada a II-a se efectuează:
-dializa peritoneală;
-exsangvinotransfuzia şi transfuzia de concentrat eritrocitar pentru restabilirea masei sangvine;
-hemodializa.
In perioada a III-a, la măsurile realizate în perioada a II-a se adaugă remediile medicamentoase care
stimulează forţele imunobiologice şi terapia de dezintoxicare.
Atenţie!Modificările în starea generală a bolnavului apărute la 12-24 de ore de la transfuzie se vor trata la
fel ca şi complicaţiile alergice.
Şocul transfuzional poate surveni şi în caz de Rhesus-incompatibilitate.
Aceste complicaţii survin la persoanele sensibile faţă de factorul Rhesus în urma transfuziilor repetate de
componente sangvine Rh-pozitiv persoanelor cu Rh-negativ sau la gravide (la a doua graviditate, în cazul
în care sîngele gravidei este Rh-negativ, iar fătul conceput este Rh-pozitiv). în acest caz, drept răspuns la
antigenul dat, organismul bolnavului/gravidei produce Rh-anticorpi , survine reacţia de aglutinare antigen-
anticorp, ce declanşează şocul posttransfuzional. Reacţia se dezvoltă mai tîrziu decît în incompatibilitatea
în cadrul sistemului OAB. Pacientul acuză cefalee, dureri în tot corpul, vertij. Tegumentele, la început
palide, devin cianotice, pulsul - accelerat, slab, valorile TA în prăbuşire. Apar dureri în regiunea lombară,
frison, vomă, temperatura corpului creste, respiraţia devine frecventă, superficială, poate surveni
obnubilarea cunoştinţei. După starea acută, se stabileşte o perioadă de ameliorare, urmată de dereglări
funcţionale ale rinichilor şi ficatului. Consecinţele depind de măsurile
curative aplicate.

Complicaţiile posttransfuzionale pot apărea şi din cauza altor factori-an- tigeni ca: Kell, Dyffy, Kidd,
Lewis, Lutheran, M, H etc. Ele se întilnesc mai rar şi pot apărea atît la persoanele Rh-pozitive, cît şi la
cele Rh-negative imunizate prin transfuzie de sînge sau ca rezultat al gravidităţii.Manifestările clinice sînt
similare celor descrise mai sus.

Cele mai severe complicaţii sînt: şocul transfuzional şi insuficienţa renală acută. Simptomele şocului,
descrise mai sus, pot dura de la cîteva minute pînă la cîteva ore, fiind abia pronunţate sau foarte grave,
urmate de deces.
Insuficienţa renală acută are o semiologie extrem de pronunţată, caracteri- zîndu-se prin dereglarea
funcţiei hepatice şi renale, a metabolismului, a funcţiei tractului digestiv, SNC şi cardiovascular, respirator
şi hematopoetic.
Perioada de oligurie se caracterizează prin scăderea diurezei pînă la anurie, creşterea azotemiei, dereglarea
metabolismului hidroelectrolitic şi instalarea simptomelor de intoxicaţie ureică: adinamie, somnolenţă,
obnubilarea cunoştinţei, cefalee, greaţă, vomă, dispnee, voce răguşită, creşterea valorilor TA etc.
Simptomele intoxicaţiei ureice în insuficienţa renală acută se datorează nu numai reţinerii în organism a
reziduurilor de azot, dar şi dereglărilor metabolismului hidrosalin şi echilibrului acido-bazic.
Perioada de oligurie se caracterizează prin creşterea concentraţiei de fosfaţi în sînge, micşorarea
concentraţiei ionilor de Na+, Ca++, CI", scăderea rezervei alcaline.
Dereglarea funcţiei excretoare a rinichilor şi a metabolismului duc la dezvoltarea edemelor: de la
pastozitate puţin pronunţată la edeme masive.
La unii bolnavi se pot urmări simptome de deshidratare: tegumente uscate, limba şi mucoasa cavităţii
bucale uscate, fapt explicat prin pierderea lichidului şi a sărurilor, ca urmare a vomei repetate şi a diareii.
Dereglarea procesului de hidratare a organismului agravează starea bolnavului, înlesnind dezvoltarea
complicaţiilor, adesea letale.
Perioada de restabilire a diurezei, în cazuri favorabile, începe la a 9-a - 25-a zi şi durează 10-16 zile.
Diureza creşte pînă la poliurie, după care se normalizează.
Perioada de însănătoşire începe în termene diferite, determinate de gravitatea insuficienţei renale acute şi
durează 3-6 luni.
Tratamentul insuficienţei renale acute trebuie realizat în secţii specializate de hemodializă. Experienţa a
demonstrat că bolnavii pot fi transportaţi după 2-3 zile de la declanşarea complicaţiei.
Tratamentul va urmări micşorarea metabolismului proteic, îndepărtarea produselor de dezintegrare a
proteinelor, normalizarea echilibrului hidrosalin şi acidobazic, măsuri de dezintoxicare ureică prin:
infuzarea dozată de lichide, administrarea soluţiei hipertonice de Glucoză, a hormonilor anabolici; dietă
raţională. Se va acorda o atenţie sporită metodelor extrarenale de epurare a sîngelui ca hemodializa,
plasmafereza, dializa peritoneală, transfuzii de concentrat eritrocitar.
Pentru a micşora metabolismul proteic, bolnavilor li se va prescrie alimentaţie raţională fără sare, cu
limitarea proteinelor la 20-30 g, lipide 20-25 g, glucide 250- 300 g, în total 1200-1500 kcal. în caz de
vomă repetată se recomandă administrarea sol. de Glucoză 10-20-40% circa 400-600 ml i/v, iar pentru
prevenirea hiperglice- miei se va administra 20-25 unităţi de Insulină la lOOg Glucoză. Mare importanţă
are vitaminoterapia: acidul ascorbic 0,3 g, vit. P-0,06 g, vitaminele din grupa B.
Complicaţiile determinate de alţi factori
Sindromul transfuziei masive de sînge. Se dezvoltă la administrarea unui volum de sînge conservat egal
cu 1/2 din masa sangvină a primitorului în mai puţin de 12 ore, ce conţine cantităţi excesive de citrat, de
produse metabolice şi de dezintegrare (kaliu, amoniac), contribuind la dereglarea metabolismului în
miocard, precum şi a conductibilităţii acestuia.
Dilatarea acută a cordului. Se dezvoltă la administrarea rapidă în jet sau sub presiune a unui volum
excesiv de sînge conservat. Simptome: dispnee, cianoză, dureri în regiunea ficatului, puls slab, accelerat,
aritmie, valorile TA scad, presiunea venoasă creşte.
Reacţia hipotermică apare la administrarea rapidă a sîngelui, neîncălzit, ce duce la inhibiţia termoreglării;
se instalează o vasoconstricţie generalizată cu deficit de irigare a ţesuturilor şi dereglări metabolice. Astfel
de consecinţe pot fi evitate, încălzind în prealabil sîngele ce urmează a fi transfuzat.
Intoxicaţia cu citrat. Se dezvoltă în cazul transfuziilor rapide (circa 500 ml în 10-15 min.), provocînd
hipocalcemie. Simptome - tremur, crize de tetanie (convulsii), hipotonie, dilatarea pupilelor, aritmie, edem
pulmonar şi cerebral. Dacă concentraţia citratului în sînge ajunge la 50%, survine stopul cardiac.
Profilaxia constă în administrarea sol. de Calciu clorid 10% 10 ml i/v la fiecare 100 ml de sînge transfuzat.
Se va urmări constant traseele ECG.
Intoxicaţia cu Kaliu survine la administrarea sîngelui păstrat mai mult de 10 zile. Simptome: fîbrilaţia
ventriculelor şi asistolia. Profilaxia - administrarea componenţilor sangvini ce au fost păstraţi nu mai mult
de 3 zile.
Microtrombozele. Se produc atunci cînd pătrund mici cheaguri din recipientul cu sînge sau prin
mobilizarea de cheaguri dintr-o venă trombozată. Cheagurile mici obturează arterele pulmonare mici,
provocînd infarctul pulmonar. Simptome: durere toracică marcată, tuse iniţial uscată urmată de he-
moptizie, creşterea temperaturii corpului. în acest caz se întrerupe imediat transfuzia şi se solicită de
urgenţă medicul. Se administrează intravenos car- diotonice, Fibrinolizină, Heparină, inhalaţii cu oxigen
umezit.
Profilaxia constă în utilizarea dispozitivelor de transfuzie monouzuale cu microfiltre din tricotaj sintetic.
Hepatita virală. Este cea mai frecventă complicaţie posttransfuzională, sub formă de hepatită B.
Infectarea primitorului are loc în cazul examinării insuficiente a donatorilor. în ultimii 10-15 ani a scăzut
considerabil, prin profilaxie cu imunoglobuline anti-HBSO sau nonA-nonB (hepatita C, E).
Sindromul sîngelui hemolizat se dezvoltă după transfuzii masive de sînge izogrup conservat, colectat de
la mai mulţi donatori. Se instalează incompatibilitatea imunologică dintre sîngele primitorului şi cel al
donatorului, urmată de agregarea eritrocitelor. Hemoliza, de regulă, nu are loc. Se măreşte viscozitatea
sîngelui, scade viteza circulaţiei sangvine, ce duce la dereglarea microcirculaţiei (formarea de
microcheaguri), o parte a sîngelui se sechestrează, instalîndu-se hipovolemia, scade TA şi survine
insuficienţa cardiacă. Mai tîrziu apar impregnări hemoragice punctiforme precapilare, focare mici de
necroză care pot provoca decesul. O parte din organe sînt anemizate, altele sînt suprasolicitate cu sînge.
Simptome: dispnee, cianoză; se constată paliditatea pronunţată a tegumentelor sau „şocul roşu", capilarele
superficiale fiind supraîncărcate cu eritrocite; scade hemoglobina, trombocitele, fibrinogenul; funcţia
rinichilor se diminuează, dar insuficienţa renală nu se instalează. în acest caz se întrerupe imediat
transfuzia şi se solicită de urgenţă medicul. Se administrează intravenos glicozide cardiace (Strofantică,
Corglicon), vasoconstrictoare (Adrenalină, Noradrenalină sau Mezaton), sol. Calciu clorid 10% - 10 ml.
Profilaxia: constă în respectarea volumului de sînge transfuzat strict conform indicaţiilor, fără a depăşi 2-
2,5 litri sau transfuzie de eritrocite spălate care nu provoacă acest sindrom.
Concluzie: complicaţiile posttransfuzionale pot fi excluse dacă este respectat cu stricteţe algoritmul
transfuziei (vezi Tehnica transfuziei).

REACŢIILE POSTTRANSFUZIONALE
Reacţiile posttransfuzionale au diverse cauze şi pot fi clasificate în: febrile (pirogenetice), hemolitice şi
anafilactice.
Reacţiile febrile constitue cel mai frecvent tip de reacţii (1-3% din totalitatea transfuziilor) şi sînt
provocate de allo-anticorpi antileucocitari şi, mai rar, de anticorpii anti-HLA (Human-Leucocyte-
Antigen).Reacţiile febrile se clasifică în: uşoare, medii şi grave.Reacţiile febrile uşoare se dezvoltă, de
regulă, în primele 24 de ore şi se manifestă prin frisoane, cefalee, crampe musculare în membre, creşterea
temperaturii cu 1°C;Reacţiile febrile de gravitate medie se caracterizează prin frisoane foarte pronunţate,
tahicardie şi tahipnee, poate apărea urticăria, temperatura creşte cu 1,5-2°C;Reacţiile febrile grave se
caracterizează prin frisoane chinuitoare, cefalee marcată, vomă, urticărie, puls accelerat, respiraţie
frecventă superficială, cia- noza buzelor, temperatura creşte pînă la 40-41°C. Asistenţa de urgenţă:
Pacienţii cu reacţii posttransfuzionale medii şi grave:
-vor fi poziţionaţi în faţa unui ventilator;
-se va aplica punga cu gheaţă în regiunea cerebrală şi pe traiectul vaselor sangvine magistrale;
-se vor fricţiona membrele cu acid acetic diluat;
-se vor administra lichide reci;
-se pot efectua clisme cu apă rece;
-se va administra sol. Analgină de 50% cu sol. Novocaină de 0,25% i/v;
-se vor perfuza substituenţi sangvini şi se vor administra diuretice, pentru a forţa diureza;
-se vor administra: cardiotonice; antihistaminice; 02 umezit prin sonda nazală; supozitoare antipiretrice.
O dată cu implementarea dispozitivelor de transfuzie monouzuale cu filtru, reacţiile febrile (pirogenetice)
provocate de pătrunderea endoxinelor în circuitul vascular, de componenţii conservanţilor sîngelui infectat
în timpul recoltării, conservării ori păstrării sînt foarte rar întîlnite.Incidente hemolitice acute. Apar din
cauza anticorpilor (aglutininelor) antieritrocitari. Letalitatea este între 6 şi 20%.
Simptome: senzaţie de arsură de-a lungul venei folosite, stare de nelinişte, acces de eritem facial (flush),
greaţă, dureri toracice retrosternale, dispnee, cianoză, tahicardie, hipotensiune şi şoc, hematurie, oligurie
sau anurie.
Asistenţa de urgenţă:
-se întrerupe imediat transfuzia şi se cheamă de urgenţă medicul. Tratamentul tulburărilor de coagulare, a
şocului şi a insuficienţei renale. Sînt necesare exsangvinotransfuzia şi înlocuirea echivalentă a masei
sangvine, he- modializa, intubarea bolnavului şi trecerea la respiraţie dirijată.
Reacţii anafilactice. Sînt determinate de existenta unei imunizări fată de proteinele plasmatice, produsă
ca urmare a unor transfuzii anterioare.
Simptome: stare de nelinişte, prurit, urticărie, flush, turburări respiratorii astmatiforme, tahicardie,
hipotensiune, eventual şoc.
Asistenţa de urgenţă:
-a.m. întrerupe imediat transfuzia, menţine linia venoasă permeabilă prin perfuzarea de Reopoliglucină
(ser fiziologic) şi avizarea imediată a medicului.
Tratamentul: se administrează corticosteroizi, cardiotonice, antihistaminice i/v, inhalaţii cu O, umezit.
Este indicată dializa, uneori exsangvinotransfuzia.

37. Socul posttransfuzional.Cauzele, manifestarile clinice, asistenta de urgenat, rolul asistentului

medical in profilaxia lui.

Şocul transfuzional este cel mai grav accident generat de incompatibilitatea individuală OAB sau Rh-
incompatibilitate. în acest caz are loc hemoliza intra- vasculară a eritrocitelor donatorului de către
aglutininele primitorului.
Incompatibilitatea în sistemul OAB şi Rh este o greşeală profesională cauzată de:
-determinarea sau documentarea incorectă a grupei sangvine;
-greşeli în alegerea recipientului cu concentrat eritrocitar (comise de a.m.);
-neglijarea efectuării probelor de compatibilitate înainte de transfuzie;
-neglijarea probei biologice.
Primele semne clinice ale şocului apar în timpul transfuziei ori la scurt timp după (1-30 min.); se
manifestă prin senzaţii subiective - stare de nelinişte, senzaţii de sufocare, cefalee, frison, constricţii
retrosternale, dureri în abdomen, în special în regiunea lombară (specifice acestor cazuri).Reacţiile care se
declanşează mai tîrziu de 30 min. se consideră alergice.
Din datele obiective cele mai importante sînt prăbuşirea TA, hiperemia feţei, care trece repede în
paliditate, urticăria, starea de agitaţie a bolnavului, iar în cazuri mai grave - micţiunea sau defecaţia
involuntară.
In majoritatea cazurilor, la 1-2 ore după transfuzie, semnele enumerate se diminuează lent în intensitate,
creşte TA, durerile dispar sau devin mai atenuate, starea bolnavului se ameliorează. Dar această
ameliorare este înşelătoare şi de scurtă durată, după care starea bolnavului se agravează brusc: creşte
temperatura corpului, apare icterul progresiv al sclerelor şi tegumentelor, se intensifică durerile de cap.
Apoi apar semnele insuficienţei renale: proteinuria şi hemo- globinuria, cantitatea urinei eliminate scade
pînă la anurie. Bolnavii decedează de uremie. Rezultatele vor fi benefice în cazul măsurilor terapeutice
imediate.
In declanşarea şocului transfuzional se disting trei perioade:
Prima perioadă: stare de nelinişte, constricţie retrosternală, frison puternic, dureri intense în regiunea
lombară, paliditatea tegumentelor, hipotensiu- ne, puls tahicardic, slab.Dacă măsurile terapeutice sînt
efectuate prompt şi în volum deplin, starea pacientului se ameliorează. însă această ameliorare ne poate
induce în eroare.
A doua perioadă: începe cu a treia zi şi durează 15-18 zile. Se produce hemoliza intravasculară a
eritrocitelor donatorului, se dezvoltă oliguria, apare icterul, diureza este în continuă scădere, în sînge
creşte cantitatea de bilirubină şi uree. în ultimă instanţă apare hemoglobinuria, nefroza, anuria, care pot
avea consecinţe nefaste.
A treia perioadă: durează 2-3 săptămîni şi se caracterizează prin restabilirea lentă a diurezei, diminuarea
pînă la dispariţie a semnelor perioadei a doua.
In funcţie de valorile TA, se disting 3 grade de şoc:
1.gradul I - TA - 90 mm ai coloanei Hg;
2.gradul al II-lea - TA - 70 mm ai coloanei Hg;
3.gradul al III-lea - TA - mai mică de 70 mm ai coloanei Hg.
Asistenţa de urgenţă:
In perioada I-a a şocului, asistentul medical:
-întrerupe transfuzia de sînge şi racordează dispozitivul la flaconul cu o soluţie cristaloidă;
-cheamă de urgenţă medicul;
-administrează spasmolitice şi cardiotonice.
In acest caz sînt indicate exsangvinotransfuzia şi transfuzia de concentrat eritrocitar, epurarea
extravasculară a sîngelui - hemodializa, plasmafereza şi diatermia renală.
In perioada a II-a se efectuează:
-dializa peritoneală;
-exsangvinotransfuzia şi transfuzia de concentrat eritrocitar pentru restabilirea masei sangvine;
-hemodializa.
In perioada a III-a, la măsurile realizate în perioada a II-a se adaugă remediile medicamentoase care
stimulează forţele imunobiologice şi terapia de dezintoxicare.
Atenţie!Modificările în starea generală a bolnavului apărute la 12-24 de ore de la transfuzie se vor trata la
fel ca şi complicaţiile alergice.
Şocul transfuzional poate surveni şi în caz de Rhesus-incompatibilitate.
Aceste complicaţii survin la persoanele sensibile faţă de factorul Rhesus în urma transfuziilor repetate de
componente sangvine Rh-pozitiv persoanelor cu Rh-negativ sau la gravide (la a doua graviditate, în cazul
în care sîngele gravidei este Rh-negativ, iar fătul conceput este Rh-pozitiv). în acest caz, drept răspuns la
antigenul dat, organismul bolnavului/gravidei produce Rh-anticorpi , survine reacţia de aglutinare antigen-
anticorp, ce declanşează şocul posttransfuzional. Reacţia se dezvoltă mai tîrziu decît în incompatibilitatea
în cadrul sistemului OAB. Pacientul acuză cefalee, dureri în tot corpul, vertij. Tegumentele, la început
palide, devin cianotice, pulsul - accelerat, slab, valorile TA în prăbuşire. Apar dureri în regiunea lombară,
frison, vomă, temperatura corpului creste, respiraţia devine frecventă, superficială, poate surveni
obnubilarea cunoştinţei. După starea acută, se stabileşte o perioadă de ameliorare, urmată de dereglări
funcţionale ale rinichilor şi ficatului. Consecinţele depind de măsurile curative aplicate.
Complicaţiile posttransfuzionale pot apărea şi din cauza altor factori-an- tigeni ca: Kell, Dyffy, Kidd,
Lewis, Lutheran, M, H etc. Ele se întilnesc mai rar şi pot apărea atît la persoanele Rh-pozitive, cît şi la
cele Rh-negative imunizate prin transfuzie de sînge sau ca rezultat al gravidităţii.Manifestările clinice sînt
similare celor descrise mai sus.
Tratamentul şocului transfuzional:
Tratamentul şocului transfuzional necesită măsuri de urgenţă, menite să scoată bolnavul din starea de şoc,
să menţină funcţia organelor şi sistemelor de importanţă vitală şi să prevină insuficienţa renală acută.
Importanţa primordială îi revine factorului de timp. Ajutorul imediat urmăreşte restabilirea volumului
circulant, îmbunătăţirea funcţiei reologice, a sîngelui, deci a micro- circulaţiei, dezagregarea eritrocitelor,
eliminarea toxinelor din organism, menţinerea diurezei, prevenirea coagulării sîngelui în patul vascular,
neutralizarea fermenţilor proteolitici şi a substanţelor vasoactive.
Este de preferat să se administreze soluţii de: Reopoliglucină, Hemodez, Albumină de 10-20%, plasmă
proastăt congelată sau uscată, soluţie Ringher- Lokk sau ser fiziologic. Infuzia acestor soluţii în patul
vascular va spori volumul sîngelui circulant, va micşora coagulabilitatea sîngelui, va stimula dezagregarea
eritrocitelor şi eliminarea toxinelor.
La indicaţia medicului, a.m. administrează:
-cardiotonice: sol. Cordiamină 2 ml, sol. Corglicon 0,06% 1 ml+20 ml Glucoză 40% i/v;
-antihistaminice: sol. Suprastin 2% 2ml, sol. Dimedrol 1% 2ml;
-corticosteroizi: Prednisolon 50-150 mg, Hydrocortison 250 mg;
-substituenţi sangvini: Reopoliglucină 400-800 ml, Hemodez 400 ml, sol. Albumină 10% 200 ml, sol.
Natriu bicarbonat 4% - 250 ml, sol. NaCl 0,9% sau Ringher-Lokk 1000 ml, prin perfuzie;
- diuretice osmotice: Lazix i/v 80-100 mg, apoi i/m la fiecare 2-4 ore cîte 40 mg de combinat cu
administrarea sol. de Eufilină 2,4% cîte 10 ml i/v, de două ori într-o oră, apoi cîte 5 ml de două ori lza
fiecare două ore;
-Manitol 15% - 200 ml i/v, peste 2 ore încă 200 ml. Dacă efectul terapeutic lipseşte, administrarea de mai
departe este periculoasă prin riscul instalării hiperperfuziei spaţiului intercelular, cu edem pulmonar şi
deshidratarea paralelă a ţesuturilor. Dacă se restabileşte diureza, atunci pe o perioadă de circa 72 de ore se
administrează i/m cîte 40 ml sol. Lazix la fiecare 6-8 ore, micşorînd doza conform diurezei (3-3,5 1 în 24
de ore).
Dezvoltarea sindromului hemoragie necesită acţiuni terapeutice de urgenţă, pentru a neutraliza fermenţii
proteolitici. Se va administra i/v 20000- 25000 UA de Conrtical sau Trasilol, plasmă antihemofilică,
plasmă proastăt congelată, transfuzie de concentrat eritrocitar. în caz de fibrinoliză pronunţată, se va
administra cu precauţie sol. Acid aminocapronic 5% 100-200 ml.
Notă:O terapie intensivă eficace în primele 6 ore nu numai că scoate bolnavul din starea de şoc,
eliminînd complicaţiile, dar şi previne, de asemenea, dereglări funcţionale -—severe ale rinichilor
(blocajul renal).

38.Componentii si substituentii singelui. Caracteristica si actiunea lor.

Sîngele integral este sîngele colectat de la donator într-un recipient steril şi apirogen, conţine
anticoagulant şi este prelucrat pentru transfuzie sau pentru producerea preparatelor biomedicale sangvine.
Sursa de sînge o constituie donatorii benevoli care trec un control medical minuţios înainte de fiecare
donare. Donator poate fi orice persoană sănătoasă între 18 şi 60 de ani, cu greutatea corpului de peste 50
kg. Componentele sangvine colectate în recipiente (pungi) de plastic se păstrează, de regulă, la centrele de
transfuzie a sîngelui, în camere frigorifice cu temperatura de +4-6°C.
In spitalele cu multe secţii chirurgicale, îndeosebi cu secţii de traumatologie, sînt organizate, în
componenţa serviciului de reanimare şi terapie intensivă, cabinete unde, în frigidere, se păstrează
componentele sangvine pentru cazuri de extremă urgenţă.
Sîngele donat, fiind conservat, în timpul depozitării îşi modifică proprietăţile, valoarea biologică devenind
mai mică.
Sîngele integral are indicaţii din ce în ce mai restrînse din punctul de vedere al complicaţiilor pe care le
generează (sensibilizarea organismului recipientului cu antigenele ce se conţin în plasmă).
Avînd în vedere aceste aspecte, actualmente, în practica chirurgicală, pentru transfuzie sînt utilizate
componentele sau derivatele obţinute din sînge integral.
Component sangvin - component al sîngelui de origine umană (eritrocite, leucocite, trombocite şi
plasmă), care poate fi obţinut prin diferite metode din sîngele donat.
Derivat sangvin - produs terapeutic obţinut prin prepararea componentului sangvin (concentrat eritrocitar
deleucocitat, deplasmatizat, concentrat de plachete deleucocitat, plasmă decrioprecipitată etc.).
Preparat biomedical sangvin - produs terapeutic obţinut din sînge sau plasmă umană prin prelucrare
industrial-farmaceutică (sol. Albumină, imonoglobulină umană, trombină etc.).
Preparat diagnostic sangvin - produs diagnostic obţinut prin prepararea sîngelui sau a componentului
sangvin (ser standard izohemaglutinant anti- OAB, ser standard anti-Rh, eritrocite standarde etc.).
Aplicarea remediilor de transfuzie - a componentelor sangvine, a derivatelor sangvine (sau a
substituenţilor sangvini) - se efectuează în funcţie de urgenţele medico-chirurgicale.

Transfuzia componentelor sau a derivatelor sangvine este indicată în cazurile:

1.refacerii volumului sangvin circulant în hemoragii masive, care depăşesc 20% din volumul circulant -
şoc hemoragie, şoc traumatic;
2.ameliorării capacităţii de transport al oxigenului în anemii severe cu fenomene hipoxice - este indicat
concentratul eritrocitar;
3.corectării deficienţelor în sistemul de coagulare - în hemafilie, trombo- citopenii, micşorarea
concentraţiei de fibrinogen - sînt indicate derivatele de sînge - concentratul trombocitar, fibrinogenul etc.
Fiecare dintre produsele sangvine utilizate are un aspect curativ bine determinat. Alegerea preparatului
optim, în cazul concret, depinde de cunoştinţele profesionale şi de condiţiile imediate.

Clasificarea produselor sangvine

In funcţie de acţiunea produselor sangvine asupra organismului, se disting:
Componente sangvine
1.Concentrat eritrocitar;
2.Concentrat de granulocite (leucocite);
3.Concentrat de plachete (trombocite);
4.Plasmă proaspăt congelată.
Derivate sangvine
1.Concentrat eritrocitar deleucocitat;
2.Concentrat eritrocitar deplasmatizat;
3.Concentrat eritrocitar resuspendat SAG-M;
4.Concentrat eritrocitar iradiat;
5.Concentrat eritrocitar fenotipat;
6.Concentrat de plachete iradiat;
7.Concentrat de plachete deleucocitat;
8.Plasmă decrioprecipitată congelată;
9.Crioprecipitat congelat.
Preparate sangvine diagnostice
1.Ser standard izohemaglutinant anti-OAB;
2.Ser standard anti-Rhesus;
3.Ser universal;
4.Eritrocite standarde.
Preparate biomedicale din sînge
1.Soluţie de Albumină 5%, 10%, 20%;
2.Polibiolină;
3.Trombină;
4.Soluţie Glunat;
5.Imunoglobulină umană normală;
6.Imunoglobulină umană antistafilococică;
7.Imunoglobulină umană anti-Rhezus;
8.Peliculă izogenă de fibrină;
9.Membrană TachoComb, TachoXil.
Componente şi derivate sangvine
Concentratul eritrocitar, împreună cu stratul său leuco-plachetar, este un sediment eritrocitar de origine
umană, de culoare roşie-închisă, obţinut în mod aseptic prin decantarea supernatantului plasmatic, obţinut
prin centrifugarea unei unităţi de sînge total provenită de la un donator. Volumul unui concentrat
eritrocitar unitate-adult este de la 150 ml pînă la 363 ml, inclusiv cantitatea reziduală de soluţie
anticoagulantă şi de conservare. Conţinutul minim de hemoglobină în concentratul eritrocitar unitate-adult
este de 45 g/unitate, iar hematocritul este cuprins între 60 şi 80%.
Condiţii şi durată de păstrare: concentratul eritrocitar se păstrează în spaţii frigorifice, la o temperatură
cuprinsă între +2° C şi +8° C. în caz de transportare, în interiorul containerului temperatura este de +10°
C, iar durata transportării nu va depăşi 24 de ore. Durata de conservare depinde de tipul soluţiei
anticoagulantă şi a celei de conservare utilizate în punga de prelevare. Pentru soluţiile ACD şi CPD,
durata de păstrare este de maximum 21 de zile. Pentru soluţiile CPD-Adenină, durata de conservare este
de maximum 35 de zile. Indicaţii: pierderi masive de sînge, anemie.
Concentratul de granulocite. Concentratul granulocitar reprezintă o suspensie celulară într-un lichid de
culoare alb-gălbuie, fără semne vizibile de hemoliză. Volumul concentratului granulocitar este cuprins
între 200 şi 500 ml, ţinînd cont de volumul soluţiei anticoagulante şi conservante şi de eventualul agent de
sedimentare introdus în sistem. Volumul fiecărei unităţi este înregistrat pe etichetă.
Condiţii şi durată de păstrare: concentratul granulocitar se păstrează la o temperatură cuprinsă între +20°
C şi +24° C, maximum 12 ore. în caz de transportare, temperatura în interiorul containerului trebuie
menţinută cît mai aproape de cea de păstrare. Indicaţii: granulocitopenie (200-500 mm3), dacă o
antibioterapie adecvată aplicată mai multe zile nu are nici un efect.
Concentratul de plachete (trombocite). Concentratul trombocitar standard este o suspensie de trombocite
în plasmă, obţinută în mod aseptic prin centrifugare, dintr-o singură unitate de sînge total conservat la
temperatura de 18-24° C, apirogen. Produsul este de o culoare gălbuie. Centrifugarea se repetă de cîteva
ori, cu o perioadă ulterioară de repaos de cel puţin o oră. Cantitatea medie de trombocite este de
0,5xl0"/unitate. Pentru o conservare mai mult de 24 de ore se va resuspenda într-un volum de plasmă
anticoagulantă de 40 ml - 60 ml. în timpul transportării se va respecta t° de 18-24° C. Durata păstrării
preparatului este de maximum 5 zile. Indicaţii: trombocitopenie sub 20000 trombocite/mm3 prin deficit de
producere (insuficienţă medulară, terapie cu citostatice) sau distrucţie accelerată.
Plasma proaspăt congelată. Plasma se obţine aseptic din sînge total, după separarea elementelor celulare.
Congelarea se va efectua în primele 6 ore la o temperatură mai joasă de -30° C. în plasma congelată se
păstrează concentraţia normală a factorilor coagulării, albuminele, imunoglobulinele şi minimum 70% din
concentraţia iniţială a Factorului VIII. Volumul plasmei congelate este de cel puţin 150 ml şi maximum de
350 ml. Plasma proaspăt congelată, conservată la o temperatură mai mică de -25°C, are o durată maximă
de păstrare de 12 luni, începînd cu ziua recoltării. Decongelarea plasmei în vederea utilizării terapeutice se
va efectua la temperatura de +37°C, în circa 30 de minute. După decongelare se verifică aspectul
macroscopic al plasmei (floculare, alterări de culoare). După decongelare, produsul se utilizează de
preferinţă imediat sau după un interval de maximum 6 ore, cu păstrare la temperatura de +4°C. în caz de
transportare a plasmei congelate, în interiorul containerului de transportare este menţinută o temperatură
cît mai apropiată de cea a conservării. în caz de transportare a plasmei decongelate pentru scopuri
terapeutice, în intervalul de 6 ore, în interiorul containerului este menţinută o temperatură de +4°C.
Indicaţii: tulburări de coagulare cu afectare complexă a sistemului coagulării.
Notă:Pe tot parcursul procesului de prelevare a sîngelui, separare a componentelor sangvine, ambalare,
păstrare, transportare şi utilizare se vor respecta strict regulile de asepsie.Componentele sangvine sînt
distribuite în recipiente apirogene, care nu se reutilizează.

SUBSTITUENTII SANGVINI
Se caracterizează prin:
-greutate moleculară suficientă pentru a exercita un efect coloidoosmotic normal;
-posibilitatea eliminării în întregime din organism;
-presiunea coloidoosmotică şi viscozitatea asemănătoare cu ale plasmei;
-persistenţa în circulaţia sangvină un timp îndelungat;
-lipsa toxicităţii.
La substituenţii sangvini se referă: soluţiile coloidale, soluţiile cristaloide şi polimerii sintetici.
Soluţiile coloidale sintetice
Reprezintă compuşi macro- şi micromoleculari sintetici ai Dextranului. Compuşii macromoleculari sînt
efectivi în caz de hemoragii şi în stări de şoc (se numesc soluţii de deşocare). Se administrează intravenos
pînă la 1,5-2 1. Soluţiile macromoleculare coloidale au însuşirea de a mări volumul plasmei circulante, a
presiunii osmoticocoloidale, ameliorează hemodinamica. Soluţiile micromoleculare ameliorează
microcirculaţia, posedă acţiune de dezintoxicare, restabilesc echilibrul hidrosalin etc.La soluţiile coloidale
se referă: Poliglucina, Reopoliglucina, Macrodexul, Dextranul, Intradexul, Plasmodexul şi Hemodexul.
Poliglucina - polimer al glucozei. Soluţie de 6% macromoleculară complexă, obţinută din dextranul nativ.
Poliglucina este o soluţie transparentă incoloră sau de culoare galben-pală, inodoră, apirogenă, nu este
toxică. Ea nu pătrunde prin membranele vasculare, rămînînd în circulaţia sangvină cîteva zile. Acţiunea ei
este determinată de fracţiunea micromoleculară: 1 g de Poliglucină leagă 20-25 ml de lichid interstiţial,
sporind TA şi presiunea venoasă centrală (PVC). Datorită viscozităţii mici, diluează sîngele, restabileşte
microcirculaţia, ameliorînd perfuzia în organe. Poliglucina sporeşte diureza, accelerează eliminarea
reziduurilor şi a toxinelor. De regulă, nu provoacă reacţii adverse. La administrarea rapidă a unor cantităţi
mari de soluţie poate surveni deshidratarea celulară. Indicaţii: stări de şoc - traumatic, termic, operator,
hemoragii acute. în şocul traumatic şi termic, Poliglucina se administrează în jet în doze de la 500 pînă la
2000 ml.
Reopoliglucina - preparat micromolecular al dextranului. Fiind administrată intravenos, soluţia de
Reopoliglucină sporeşte semnificativ VSC. Indicaţii: şoc traumatic şi şoc termic, prevenirea trombozelor
şi a emboliilor, intervenţii pe cord şi rinichi, intoxicaţii, complicaţii posttransfuzionale.
Gelatinolul - soluţie coloidală de 8% de gelatină alimentară. Gelatinolul sporeşte PVC doar pentru o
perioadă scurtă de timp, deoarece peste 2 ore după perfuzie rămîne doar 20%, iar peste 24 de ore este
eliminat complet din organism. Diluează sîngele vîscos, sporeşte microcirculaţia la nivel capilar, are
acţiune diuretică pronunţată. Se utilizează în calitate de substituent al plasmei.
Indicaţii: stări de şoc hemoragie, traumatic şi operator. Se administrează i/v în volum de pînă la 2000 ml.
Este contraindicat în caz de glomerulonefrită acută şi cronică. Soluţiile cristaloide
Soluţiile cristaloide permit compensarea imediată a pierderilor de lichid interstiţial, corectarea presiunii
osmotice a plasmei, normalizarea echilibrului hidrosalin, sporirea volumului sîngelui circulant (VSC). în
practica medicală se utilizează mai frecvent următoarele soluţii:
-clorură de natriu (soluţie fiziologică) de 0,85%;
-Ringher (clorură de natriu - 8 g, clorură de calciu - 0,75 g, hidrocarbonat de natriu 0,1 g, apă distilată pînă
la 1000 ml);
-Ringher-Lokk (clorură de natriu - 9 g, clorură de kaliu 0,25 g, glucoză - 1 g, apă distilată pînă la 1000
ml).
-Soluţia de clorură de natriu (soluţia fiziologică) de 0,85% este puţin eficientă pentru restabilirea VSC,
deoarece se elimină rapid din organism. în infuzii masive se poate dezvolta hiperhidratarea.
-Soluţiile compuse şi echilibrate, precum sol. Ringher, sol. Ringher-Lokk, normalizează echilibrul
hidrosalin. Polimerii sintetici
Hemodezul - soluţie micromoleculară de policlorvinilpirolidon de 6%. însuşirea lui specifică este legarea,
inactivarea şi eliminarea toxinelor din organism. Compuşii formaţi în decurs de 4-8 ore sînt eliminaţi din
organism prin urină. Diluează sîngele, accelerînd circulaţia sangvină în rinichi; influenţează lichidul din
patul vascular, micşorînd concentraţia toxinelor. Infuzia se efectuează rapid - mai mult de 40
picături/minut. La administrarea în cantităţi mari (400 ml la adulţi sau 15 ml/kilocorp la copii) pot apărea:
dispneea, hipe- remia tegumentelor, scăderea valorilor TA.
Asistenţa de urgenţă: se întrerupe imediat perfuzia şi se administrează i/v sol. clorură de Kaliu,
vasopresoare (Efedrină, Mezatonă, Noradrenalină). Dacă TA devine critică, se administrează soluţii
coloidale i/v şi substituenţi ai sînge- lui. Sînt indicate exsangvinotransfuzia, plasmafereza şi hemodializa.
39. Notiune de perioada preoperatorie. Fazele ei. Pregatirea bolnavului pentru interventie chirurgicala
urgenta.

Perioada preoperatorie
Perioada preoperatorie – este intervalul pe care, bolnavul îl petrece de la internare în staţionarul
chirurgical pînă la momentul intervenţiei chirurgicale. Acest interval de timp este divers în dependenţă
de caracterul procesului patologic. În maladiile grave, ce prezintă un mare pericol pentru viaţa bolnavului
perioada preoperatorie este minimală (operaţia imediată). Dacă se prevede un pericol pentru viaţa
bolnavului în viitorul apropiat – perioada preoperatorie este de o mai lungă durată, dar e limitată
(operaţiile urgente). Pentru operaţiile programate timpul pregătirii preoperatorii este diferit.

Pentru a preveni complicaţiile operatorii sunt necesare următoarele:

de a stabili cu precizie diagnosticul maladiei;
de a depista complicaţiile maladiei şi afectarea concomitentă a diferitor organe şi sisteme prin stabilirea
gradului dereglărilor funcţiilor acestora;
de a determina indicaţiile şi contraindicaţiile către operaţie;
de a alege corect metoda intervenţiei chirurgicale şi metoda de anestezie;
de a majora forţele imunologice a organismului bolnavului;
efectuarea măsurilor menite să micşoreze pericolul infecţiei endogene (baie, bierberit, curăţirea tractului
gastro-intestinal, sanarea cavităţii bucale, ş.a.).

Dacă operaţia se va efectua cu anestezie generală, e necesar ca înainte de operaţie bolnavul să fie consultat
de medicul anesteziolog, care determină varianta optimală de anestezie.
Din momentul când bolnavul trece hotarul blocului operator se începe – perioada operatorie, care constă
din următoarele etape:
Aranjarea bolnavului pe masa de operaţie în poziţia respectivă pentru fiecare intervenţie chirurgicală.
Inducerea bolnavului în narcoză sau efectuarea anesteziei locale.
Pregătirea câmpului operator.
Efectuarea intervenţiei chirurgicale (accesul, momentul principal, restabilirea integrităţii ţesuturilor).

Etapa principală a perioadei operatorii este etapa efectuării intervenţiei chirurgicale. Durata acestei etape
mult depinde de faptul, cu câtă precizie este determinat caracterul procesului patologic pentru care se
efectuează intervenţia chirurgicală şi de pregătirea brigăzii de operaţie pentru efectuarea momentului
principal al operaţiei.
După finisarea operaţiei, când bolnavul trece hotarul blocului operator, se începe perioada postoperatorie.

Timpul necesar pentru rezolvarea acestor probleme depinde de caracterul patologiei chirurgicale şi poare
fi de:
-15-20 minute în operaţiile de maximă urgenţă ce pun în pericol iminent viaţa bolnavului (hemoragie
internă masivă);
-maximum pînă la 3 ore în operaţiile de urgenţă;
-6-12 ore în operaţiile de urgenţă amînată;
-12-18 ore în operaţiile programate;
-5-7 pînă la 30 de zile de pregătire specială ori medicaţie preoperatorie prelungită (stenoză pilorică,
cancer).

Pregătirea bolnavului pentru intervenţii chirurgicale urgente

In secţia de internare/punctul traumatologie este necesară evaluarea stării generale a bolnavului de pe
brancardă, pentru a decide următorii paşi algoritmici:
-Starea de conştienţă.
-Dacă este aplicat garoul - constatarea rezervei de timp pentru activitate.
-Luarea pulsului, TA, respiraţiei, temperaturii corpului.
-Transferul corect de pe brancardă pe canapea.
-Poziţionarea corectă a bolnavului pe canapea.
-Inhalarea 02 umezit (la necesitate).
-Aplicarea pungii cu gheaţă (la necesitate).
-Solicitarea laborantului pentru efectuarea analizelor necesare (de sînge).
-Efectuarea examenului imagistic (radiologie) sau ultrasonor.
-Colectarea şi trimiterea urinei la laborator pentru analiză.
-Examinarea bolnavului privind pediculoza, scabia şi dezinfecţia, la necesitate, precum şi prevenirea a.m.
din secţia cu paturi pentru pregătirea izolatorului.
-Precizarea diagnosticului alergologic şi notarea în fişa de observaţie.
-Constatarea, din anamneză, a bolilor infecţioase suportate (hepatita, malaria).
-Prelucrarea sanitară parţială.
-Completînd fişa de observaţie clinică, se vor nota: datele buletinului de identitate; data şi ora
îmbolnăvirii; data şi ora adresării la medic; data şi ora transportării în secţia de triaj; data şi ora
transportării în secţia cu paturi.
In secţia cu paturi:
-se va pregăti un pat funcţional cu lenjerie curată şi încălzit cu termofoare;
-la transferul bolnavului de pe brancardă (de către 3 persoane) pe pat, se va regla înălţimea patului în aşa
mod încît să fie mai joasă decît cea a brancardei cu 8-10 cm;
-se va poziţiona corect bolnavul în pat, în funcţie de patologie;
-se va conecta bolnavul la o sondă nazală cu O, umezit (la necesitate);
-se va efectua proba la Penicilină şi Novocaină.
La necesitate:
-se va reface volumul de sînge circulant;
-se va introduce sonda gastrică continuă prin meatul nazal sau se va efectua spălătura gastrică;
-se va introduce cateterul vezical continuu (la necesitate);
-se va aplica punga cu gheaţă;
-se va solicita laboratorantul;
-se va determina grupa sangvină şi se va trimite la laborator 5 ml de sînge colectat din venă pentru
stabilirea factorului Rh;
-clisterul evacuator se va efectua numai la indicaţia medicului;
-se va pregăti cîmpul operator (vezi pregătirea pentru operaţie programată);
-medicaţia preoperatorie se va efectua numai la prescripţia medicului;
-transportarea în sala de operaţii - la fel ca şi în cazul operaţiilor programate.
In cazul în care:
-bolnavul este inconştient sau are conştienţa obnubilată;
-indicele de şoc Algover (puls: TA) este mai mare de 1,5-2;
-respiraţia este paradoxală sau este defectuoasă cu cianoză progresivă;
-termenul aplicării garoului expiră (vezi metodele de hemostază) - bolnavul va fi transportat imediat în
secţia de reanimare şi terapie intensivă!
Pronosticul vital, durata tratamentului şi tarele tardive depind atît de nivelul de pregătire profesională şi
organizatorică a echipei (anesteziolog-reanimatolog, asistent anestezist, chirurg, asistent al chirurgului,
asistent de operaţie, laborant), cit şi de pregătirea eficientă a bolnavului pentru operaţie.
40. Pregatirea bolnavului pentru interventie chirurgicala programata.

Pregătirea bolnavului pentru intervenţii chirurgicale programate

Pacientul se va prezenta la secţia de internare, avînd rezultatele explorărilor necesare, realizate în centrul
medico-consultativ:
-biletul de trimitere pentru spitalizare, cu precizarea diagnosticului, avizat de medicul chirurg de la centrul
medico-consultativ;
-examenul clinic desfăşurat al sîngelui;
-examenul clinic al urinei, examenul materiilor fecale pentru depistarea helminţilor;
-MRS;
-examenul sîngelui pentru SIDA şi reacţia Vasserman (RV);
-grupa de sînge şi Rh-factorul;
-MFG sau examenul radiologie, la necesitate;
-consultaţia ginecologului pentru femei;
-consultaţia medicului stomatolog şi ORL;
-după 40 de ani - consultaţia oftalmologului.
Asistentul medical în secţia de internare/punctul traumatologie:
-completează foaia de observaţie (datele din buletinul de identitate, domiciliul etc.);
-examinează bolnavul, pentru a depista pediculoza şi scabia;
-precizează anamneza alergologică;
-precizează dacă bolnavul nu a suferit de hepatită virală;
-ia bolnavului pulsul, TA şi temperatura.
Atenţie!
1.Pentru copii se va prezenta certificatul de la medicul de familie (MF) precum că ei nu au fost în contact
cu bolnavi infecţioşi în ultimele 21 de zile.
2.Este necesară fişa de la MF: calendarul vaccinurilor efectuate şi bolilor infecţioase suportate.
3.Bolnavii cu pediculoza sau scabie vor fi izolaţi pentru tratament.
4.Despre cazurile de scabie şi pediculoză, a.m. va informa serviciul epidemiologie.
Asistentul medical în secţia cu paturi:
-examinează bolnavul privind pediculoza şi scabia;
-înregistrează bolnavul în registrul din secţie;
-îl familiarizează pe bolnav cu regimul din secţie;
-conduce bolnavul în salon, făcîndu-i cunoştinţă cu ceilalţi bolnavi;
-efectuează probele la Penicilină şi Novocaină;
-seara, în ajunul operaţiei, previne bolnavul să nu mănînce şi să nu folosească multe lichide după ora
18.00;
-efectuează clisma evacuatoare, conform indicaţiei medicului;
-efectuează premedicaţia serală prescrisă de medicul anesteziolog;
-dimineaţa, înainte de intervenţia chirurgicală, efectuează clisma evacuatoare;
-efectuează toaleta cîmpului operator; rade pe uscat cîmpul operator (în caz de necesitate); badijonează
suprafaţa rasă cu sol. Alcool 70% şi o acoperă cu cîmp steril;
-insistă ca bolnavul să urineze;
-efectuează premedicaţia matinală prescrisă de medicul anesteziolog cu 30-40 de minute înainte de
intervenţia chirurgicală;
-urmăreşte ca bolnavul să fie transportat pe brancardă, dezbrăcat, însă bine învelit, cu capul înainte;
-a.m. va sta în dreapta bolnavului, alături sau lîngă picioare, supraveghindu-l.
-împreună cu bolnavul se transmit:
foaia de observaţie;
clişeele radiologice (dacă există);
eprubeta cu sînge (pentru efectuarea probelor serologice de compatibil
Definiţie: Intervalul de timp de la transportarea bolnavului în sala de operaţii şi pînă la transferarea în
salonul postoperator se numeşte perioadă de intervenţie chirurgicală.
Noţiune de intervenţie chirurgicală, tipurile intervenţiilor chirurgicale
Intervenţia chirurgicală este acţiunea mecanică exercitată asupra ţesuturilor şi organelor bolnavului, în
scop de aplicare a tratamentului sau în scop de diagnostic.
Intervenţiile chirurgicale se împart în:
Sîngerînde - cu încălcarea integrităţii pielii şi a mucoaselor, hemostaza şi aplicarea suturilor
(colecistectomia, apendicectomia).
Nesîngerînde - nu este întreruptă continuitatea tegumentelor (reducerea luxaţiilor, repunerea manuală a
fragmentelor osoase).
In funcţie de scopul efectuării, se disting intervenţii chirurgicale:
Curative - sînt cele mai frecvente (rezecţia gastrică, apendicectomia etc.), cînd diagnosticul este stabilit şi
se contează pe însănătoşire.
De diagnostic - biopsia, laparoscopia, puncţia pleurală, abdominală, articulară etc. în unele cazuri,
intervenţia de diagnostic va continua în intervenţie curativă.
După tipul intervenţiei:
Radicale - au scopul de a vindeca prin înlăturarea focarului ori a organului lezat (apendicectomia,
colecistectomia).
Paliative - se alină suferinţele, cînd nu este posibilă vindecarea (ex. în cancer avansat al esofagului -
gastrostomia, al rectului - colostomia etc.).
După gradul de urgenţă, intervenţiile chirurgicale se clasifică în:
Programate - care pot fi amînate şi executate în orice timp, fără a dăuna sănătăţii bolnavului (herniotomia,
operaţii plastice etc.).
Urgente - care nu pot fi amînate pe timp îndelungat din cauza evoluţiei accelerate a bolii.
Extrem de urgente (imediate) - care trebuie efectuate fără nici o întîr- ziere, amînarea lor cu cîteva ore sau
cu cîteva minute punînd în pericol viaţa bolnavului - operaţii în hemoragii, asfixie, perforări ale organelor
interne.
Principalele poziţii ale bolnavului pe masa de operaţie
Adus în sala de operaţii, bolnavul este transferat de pe brancardă pe masa de operaţie de către 3 persoane.
înălţimea mesei de operaţie se va regla astfel încît să fie mai joasă cu cîţiva centimetri sau la acelaşi nivel
cu brancarda. în timpul manevrei, o persoană susţine cu o mînă capul şi regiunea cervicală, iar cu cealaltă
- toracele; a doua persoană susţine bazinul şi membrele inferioare (aceste persoane vor fixa brancarda de
masa de operaţie); a treia persoană stă de partea opusă a mesei de operaţie, susţinînd bolnavul.
Poziţionarea bolnavului pe masa de operaţie va depinde de nivelul şi de localizarea cîmpului operator şi
poate fi:
-In decubit dorsal, poziţie strict orizontală. Este folosită cel mai frecvent în operaţiile la cavitatea
abdominală, cutia toracică, faţă, gît şi membre. Deasupra capului se fixează un arc metalic acoperit cu un
cearşaf steril, pentru a delimita cîmpul operator de căile respiratorii;
-In decubit ventral (pe abdomen), aplicîndu-i un sul la nivelul claviculelor . Se practică în operaţii la cutia
craniană posterioară, coloana vertebrală, fese;
-In decubit lateral pe stînga sau dreapta . Pentru a menţine asemenea poziţie, piciorul dedesubt va rămîne
drept, iar cel de deasupra va fi flexat în articulaţia coxofemurală şi a genunchiului (gamba unghi de 90°),
astfel încît să se sprijine de masă. Se utilizează, de obicei, pentru operaţii pe torace, rinichi, splină, coloana
vertebrală, membre;
In poziţia Trendelenburg - bolnavul este culcat în decubit dorsal cu extremitatea cefalică mai jos decît
membrele inferioare (des. 33 d). Este poziţia utilizată, de obicei, în operaţiile pe colonul sigmoid, rect şi
vezica urinară. în momentul în care aşază bolnavul în această poziţie, a.m. nu trebuie să uite să ataşeze la
capul mesei de operaţii suportul pentru sprijinirea umerilor (pentru că, altfel, bolnavul alunecă în jos).
Bolnavul este fixat pe masa de operaţie cu centuri speciale.
Pregătirea echipei de operaţie
In acest timp, echipa de operaţie îmbracă bahilii, masca, îşi spală mîinile în sala preoperatorie, îşi
dezinfectează mîinile conform uneia dintre metode (vezi subiectul Asepsia), îmbracă halatul şi mănuşile
sterile în sala de operaţii .După fixarea bolnavului, anesteziologul începe anestezierea, potrivit metodei
optime. Chirurgii îşi dezinfectează mănuşile de două ori cu comprese sterile înmuiate în Alcool 70%, după
care îşi ocupă locurile de activitate. A.m. de operaţie, avînd deja masa sterilă pregătită, serveşte
manoperele chirurgului.
Pregătirea cîmpului operator
In preziua operaţiei, bolnavul va face baie generală sau duş, după care va schimba lenjeria de corp şi de
pat. în ziua operaţiei, regiunea viitoarei incizii se rade, se dezinfectează cu Betadină şi se pansează steril.
Bolnavul este transportat în sala de operaţie în halat steril, preferabil de unică folosinţă.
Pe masa de operaţie, pentru o orientare mai bună, linia viitoarei incizii este marcată cu sol. Iodonat 1%,
dezinfectarea urmînd cu aceeaşi soluţie de la linie spre periferie, uniform, pe o suprafaţă vastă. A doua
oară, de la linia de marcaj spre periferie, aseptizarea se face cu sol. Alcool etilic 70% pe o suprafaţă mai
mică .
Delimitarea cîmpului operator de ţesuturile adiacente se face în mod clasic:
-cu primul cearşaf îndoit pe lăţime se acoperă de la punctul inferior al liniei de marcaj, acoperind bine
picioarele;
-al doilea cearşaf (cu fereastră) se ajustează astfel încît linia tăieturii să coincidă cu linia marcată; partea de
sus se va trece peste bara de delimitare a regiunii cervicale şi a capului. Cu partea inferioară se acoperă
membrele inferioare. Se dezinfectează cîmpul operator cu Alcool 96%;
-următoarea etapă de delimitare se face cu două scutece, îndoite pe 1/3, marginile orientate spre
tegumente, aşezînd scutecele paralel cu linia de incizie astfel încît unul să fie ieşit puţin în afara tăieturii
cearşafului dintr-o parte, iar celălalt - invers. îndoind părţile opuse (mai mari) sub un unghi de 90° la
nivelul punctelor terminale ale liniei de marcaj, formăm un dreptunghi cu lungimea marcajului şi lăţimea
de 5-7 cm. Colţurile dreptunghiului se fixează cu pense de cîmp, care se maschează sub marginile
scutecelor;
-ultima delimitare se face cu două cîmpuri sterile, aşezate margine la margine pe centru şi fixate cu pense
Kocher la ambele capete.
Dacă medicul anesteziolog aprobă debutul operaţiei, cîmpul operator se va dezinfecta din nou cu Alcool
96% şi intervenţia chirurgicală poate începe.
Atentie!Dacă incizia nu poate fi realizată din cauza anesteziei superficiale, tegumentele se vor acoperi cu
un cîmp steril.
Medicii în aşteptare vor ţine mîinile unite, la nivelul toracelui, acoperite cu cîmp steril.Inceputul operaţiei
îl decide medicul anesteziolog, cînd este convins de profunzimea optimă a anesteziei, iar funcţiile
organelor şi sistemelor de importanţă vitală nu sînt periclitate.
A.m. de operaţie va transmite chirurgului bisturiul cu tăişul orientat în sus, învelit într-o compresă sterilă
şi cu minerul înainte. Pensele hemostatice Kocher, Bilirot ori tip moskito, foarfecele,depărtătoarele de
plagă Farabeuf ş.a. vor fi servite la solicitarea chirurgului. A.m. este obligat să însuşească bine etapele
operaţiei, pentru a pregăti din timp materialele necesare. în portac trebuie să fie fixat acul, conform nece-
sităţii (înţepător sau tăietor), cu firul de sutură, în funcţie de solicitarea chirurgului.
A.m. va duce evidenţa strictă a materialului (comprese, cîmpuri etc.) servit şi primit înapoi după utilizare,
pentru a nu uita vreunul în plagă. A.m. va colecta într-un vas ţesuturile sau organele extirpate în procesul
operaţiei, pentru analiză histologică ulterioară.La sfîrşitul intervenţiei chirurgicale, suturile aplicate se
dezinfectează cu sol. Iodonat 1% şi se aplică un pansament aseptic, fixat de al doilea a.m. (des. 37).
Atenţie!Dacă în timpul intervenţiei chirurgicale este nevoie de aspiratorul electric, tubul steril folosit va fi
înfăşurat cu cearşaf sau cu scutece şi fixat de ele cu pensa Kocher, iar segmentul inferior se va conecta la
aspirator.Tubul folosit pentru aspirare va fi periodic spălat cu sol. Furacilină sterilă prin aspiraţie.A.m. de
operaţie trebuie să cunoască cazurile în care poate fi nevoie de ser fiziologic sau de sol. Furacilină,
pregătindu-le din timp.Dacă unui membru al echipei i se rupe mănuşa, ea va fi înlocuită imediat.
Dacă urmează o altă operaţie, a.m. va servi echipei alte mănuşi monouzuale, care vor fi dezinfectate cu
alcool şi acoperite cu un cîmp steril, pînă la începerea următoarei intervenţii chirurgicale.
Bolnavul va fi transportat în salonul postoperator după ce se trezeşte, răspunde adecvat la întrebări, iar
respiraţia şi indicii hemodinamici sînt stabili. Dacă bolnavul a fost intubat sub acţiunea miorelaxantelor,
dezintubarea va avea loc după restabilirea respiraţiei spontane şi a cunoştinţei.
Bolnavul este transferat de pe masa de operaţie pe brancardă de către trei persoane, este bine învelit, capul
fiindu-i întors într-o parte.In salon, patul funcţional va fi ridicat la nivelul brancardei şi tot trei persoane îl
vor transfera pe bolnav de pe brancardă pe pat.
Instrumentarul chirurgical
Intervenţia chirurgicală este imposibilă fără numeroasele instrumente folosite în diferite etape ale
operaţiei.Instrumentele sînt acoperite cu un strat inoxidabil, pentru a preveni deteriorarea lor rapidă
(coroziune).
Instrumentarul chirurgical poate fi împărţit convenţional în două grupe: instrumente chirurgicale generale
şi instrumente chirurgicale speciale.
Instrumentele chirurgicale generale, într-o combinaţie sau alta, mai multe sau mai puţine, sînt necesare în
orice intervenţie chirurgicală. Acestea, în funcţie de modul de utilizare, se împart în 4 subgrupe:
-Instrumente tăietoare (pentru incizie - excizie): bisturiu ascuţit, curb şi cu lamă decupabilă, foarfece
ascuţit şi bont, care pot avea formă dreaptă sau curbă, de diferite dimensiuni.
-Instrumente pentru hemostaza provizorie. Pensele hemostatice - cu ajutorul cărora se realizează
hemostaza provizorie în timpul intervenţiei chirurgicale. Deosebim pense hemostatice de tip: moskito -
avînd vîrful foarte fin, permit fixarea vasului sangvin fără ţesuturi adiacente; Kocher - înzestrate cu trei
dinţi pe partea internă a vîrfului, ce permit o fixare foarte bună, dar perforează ţesuturile adiacente. Se
aplică pe ţesuturile care urmează a fi înlăturate şi sînt cu succes utilizate ca instrumente auxiliare; Bil-
Iroth - ca mărime şi formă sînt identice cu precedentele, dar pe suprafeţele interne au scarificaţii fine, fiind
astfel mai puţin traumatizante. Acul Deşan - pentru mîna stingă şi cea dreaptă, se utilizează în scopul
trecerii firelor de sutură pe sub vasele sangvine profunde, unde accesul manual este limitat.
-Instrumente auxiliare (cea mai numeroasă grupă): - pense anatomice pentru fixarea ţesuturilor fine
(intestin, peritoneu etc.);
-Pense chirurgicale - au partea internă zimţată, asemănătoare cu a pensei hemostatice Kocher şi sînt
folosite pentru fixarea ţesuturilor moi, rezistente (învelişul cutanat, stratul celulo-adipos);
-depărtătoare de plagă tip Farabeuf - plate cu capete de diferite lungimi;
-depărtătoare de plagă cu dinţi (2-3- 4), care pot fi bonţi sau ascuţiţi;
-sondă butonată, cu ajutorul căreia se poate măsura profunzimea plăgii, se foloseşte la introducerea
drenurilor în plăgi profunde;
-sondă canelată se foloseşte pentru protejarea ţesuturilor profunde, a vaselor sangvine şi a nervilor pe
parcursul operaţiilor;
-cornţang sau porttampon - a doua denumire indicînd, în principiu, funcţia acestuia;
-pense de cîmp (racii), care servesc pentru fixarea cîmpurilor sterile.
Instrumente pentru suturarea în etanşă a ţesuturilor (restabilirea integrităţii ţesuturilor):
-portac (Hegar, Matie etc.);
-ace chirurgicale, care pot fi ascuţite (cu secţia transversală rotundă), folosite pe ţesuturile fine, şi tăietoare
(secţia transversală este triunghiulară, cu marginile ascuţite), care străpung mai uşor ţesuturile, însă le
traumatizează. Acele sînt de diferite dimensiuni şi au formă de semicerc.
Notă:In microchirurgie, chirurgia plastică, vasculară ş.a. se utilizează ace atraumatice. Ele sînt foarte fine
şi au firul de sutură sudat de el, prezentînd o continuare a grosimii '' acului.
Modul de pregătire presterilizatorie, de sterilizare şi controlul calităţii sterilizării instrumentelor
chirurgicale au fost expuse în cadrul temei Asepsia.
Instrumentele chirurgicale speciale sînt numeroase, în funcţie de organele sau ţesuturile operate (stomac,
rinichi, oase etc., vezi des. 38). Asistentul medical pentru operaţii le studiază în cadrul unei specializări.
In continuare vom enumera doar cîteva truse de instrumente utilizate în chirurgia mică, pe care este
obligat să le cunoască orice cadru medical cu studii medii.
Trusele de instrumente din mica chirurgie
Trusă pentru prelucrarea primară chirurgicală a plăgii
-cronţang;
-bisturiu;
-foarfece;
-pense hemostatice tip Kocher, Billroth, moskito;
-pense chirurgicale;
-depărtătoare de plagă Farabeuf ori cu dinţi;
-portac, ac, material de sutură.
Trusă pentru traheostomie (des. 44):
-cîrlig cu un singur dinte, pentru fixarea inelului traheal;
-dilatator de trahee Trusso;
canulă traheostomică din metal sau masă plastică de diferite dimensiuni.
Trusă pentru extensia continuă trans- osoasă :
-atelă Bohler;
-osteoperforator electric;
-broşă metalică sterilă;
-scoabă;
-piuliţă (cheia pentru întins broşa);
-şnur;
-greutăţi.
Trusă pentru puncţia venei sub claviculare (după Sedenger):
-cronţang;
-pensă chirurgicală;
-material de pansament steril;
-sol. Iodonat 1%;
-sol. Alcool etilic 70°;
-cîmpuri sterile;
-seringă cu capacitatea de 5-10 ml;
-sol. Novocaină 0,5%/sol. Lidocaină 1%;
-ac pentru puncţie;
-set monouzual pentru cateterizare;
-leucoplast.
41. Particularitatile pregatirii preoperatorii a bolnavilor in etate si copiilor.

Particularităţile de pregătire preoperatorie a copiilor

Pentru operaţii programate, copilul va fi internat dacă prezintă toate explorările, trimiterea în care se
indică vaccinurile efectuate şi certificatul ce confirmă lipsa contactului cu boli infecţioase în ultimele 21
de zile. La completarea fişei medicale de staţionar este obligatoriu consimţămîntul părinţilor, confirmat
prin semnături.
Notă:In operaţii de urgenţă, dacă părinţii lipsesc, hotărîrea poate fi luată de către un consiliu din 2-3
medici, dacă patologia prezintă risc vital.Ultima alimentaţie la sugari va fi cu 4-5 ore înainte de operaţie.
Pregătirea preoperatorie a bolnavilor în etate
Aceşti bolnavi reprezintă "contingentul de risc", deoarece patologia chirurgicală este frecvent asociată cu
alte afecţiuni: diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, boala ischemică a cordului. Afecţiunile asociate
necesită tratament de corecţie.Pentru intervenţii programate, tratamentul intensiv se va efectua sub
supravegherea medicului de familie în condiţii de ambulator şi se va prelungi în perioada
preoperatorie.Pentru intervenţii chirurgicale de urgenţă, tratamentul intensiv de corecţie va avea drept
scop excluderea pericolului vital

42. Perioada postoperatorie. Definitie, fazele ei.Complicatiile precoce.Asistenta de urgenta.Rolul

asistentului medical in profilaxia lor.

Definiţie: Intervalul de timp de la sfîrşitul intervenţiei chirurgicale şi pînă la externarea bolnavului din
secţia de chirurgie se numeşte perioadă postoperatorie.
Obiectivele perioadei postoperatorii sînt:
-monitorizarea funcţiilor organelor şi sistemelor de importanţă vitală: respiraţia, starea de conştienţă,
pulsul, TA, temperatura, eliminările fiziologice ş.a;
-profilaxia complicaţiilor, precum şi depistarea precoce a manifestărilor clinice în cazul în care acestea
survin;
-stimularea funcţiilor imunofiziologice, pentru a accelera procesul de vindecare;
-prevenirea asocierii infecţiei secundare ori acutizarea celor cronice;
-prevenirea sechelelor tardive;
-suportul psihoemoţional al bolnavului cu genericul „totul este posibil" şi „vindecarea este în mîinile
bolnavului".
Perioada postoperatorie o putem diviza în două etape:
1.perioada precoce - primele 3-4 zile;
2.perioada postoperatorie tardivă - începînd cu ziua a 4-a sau a 5-a după intervenţia chirurgicală pînă la
externare.
Pregătirea salonului şi a patului bolnavului:
-Temperatura optimă în salon 22-25°C.
-Instalaţie de oxigen centralizată.
-In fiecare dimineaţă se face curăţenie umedă (suprafeţele se dezinfectează cu sol. Peroxid de hidrogen
6%, Profic 0,5%, sol. Septabic de 0,3%, sol. Cloramină 3%).
-Se conectează lampa de cuarţ pentru 30 min.
Patul bolnavului trebuie să fie funcţional:
-acoperit cu muşama şi cearşaf curat;
-aşternutul încălzit cu termofoare.
In funcţie de termenul apariţiei complicaţiilor postoperatorii, acestea se împart în precoce şi tardive.

COMPLICAŢIILE POSTOPERATORII PRECOCE

Edemul laringelui este, de regulă, consecinţa utilizării unei sonde oro- traheale cu diametrul mai mare
decît traheea bolnavului. Ca urmare, pe tot parcursul intubării mucoasa şi capilarele sangvine sînt
comprimate. După de- zintubare, capilarele se dilată brusc, supraîncărcîndu-se cu sînge, permeabilitatea
lor creşte şi lichidul, prin diapedeză, invadează traheea.
Semne caracteristice: respiraţie alterată, zgomotoasă, frecventă; cianoza, care progresează.
Măsuri de urgenţă:
-deblocarea căilor respiratorii prin aspiraţii frecvente;
-oxigen umezit prin sondă nazală;
-sol. Eufilină 2,4% 10 ml i/v.
Recurarizarea. Se manifestă prin lipsa mişcărilor respiratorii, din cauza relaxării musculaturii, ce survine
în perioada de trezire după anestezie.
Cauza: anestezia generală prin intubaţie, cu utilizarea miorelaxantelor - Tubocurarina şi, respectiv,
Fentanylul, fără administrarea suficientă de antidot.
Asistenţa de urgenţă:
-resuscitarea respiratorie a bolnavului „gura la gură";
-solicită medicul anesteziolog, pertru reintubarea bolnavului şi trecerea la respiraţia dirijată, pînă la
restabilirea respiraţiei autonome adecvate;
-administrarea de antidot - Neostigmina sau Miostinul.
Asfixia mecanică - poate surveni din cauza aspiraţiei maselor vomitive sau căderii limbii „îndărăt".
Voma poate să apară ca o consecinţă a pregătirii incorecte a pacientului pentru operaţie ori la efectuarea
precoce a premedicaţiei.
Semne clinice caracteristice. în caz de aspiraţie a maselor vomitive, accese de tuse convulsivă, lăcrimare,
tegumentele feţei congestionate, vasele cervicale turgescente.
Măsuri de urgenţă:
-capul bolnavului întors într-o parte, dezobstrucţia căilor respiratorii;
-cu indexul mîinii drepte, înfăşurat cu o compresă din tifon, se va curăţa cavitatea bucală;
-aspirarea din căile respiratorii inferioare;
-administrarea O, umezit prin sondă nazală.
Măsuri preventive:
-Pregătirea corectă a bolnavului pentru operaţie:
-excluderea meselor după ora 18.00 în ajunul şi în dimineaţa zilei de operaţie în cazul operaţiilor
programate şi spălătura gastrică în cazul operaţiilor de urgenţă;
-efectuarea la timp şi corectă a premedicaţiei, care include şi un preparat ce micşorează secreţia (sulfatul
de Atropină).
Retenţia acută de urină este un proces reflector de apărare împotriva acu tizării durerilor la contractarea
muşchilor abdominali care iau parte la micţiune şi lipsa deprinderii de a urina în poziţie orizontală.
Semne caracteristice: la 8-19 ore după operaţie, bolnavul acuză dureri în plaga postoperatorie (cu caracter
de distensie) şi disconfort în partea inferioară a abdomenului. Bolnavul ne comunică că nu a urinat după
operaţie. La palpare blîndă se atestă glob vezical, în special la persoanele cărora li s-au perfuzat lichide în
cantităţi mari.
A.m. întreprinde măsuri reflectorii ce pot stimula relaxarea sfincterelor:
-deschiderea robinetului pentru a fi auzit jetul de apă;
-toaleta organelor genitale cu sol. Furacilină caldă (acţiune a doi factori).
Dacă astfel micţiunea nu a fost provocată, se va recurge la sondaj vezical cu un cateter de cauciuc,
respectînd cu stricteţe regulile asepsiei.
Meteorismul este rezultatul diminuării severe a peristaltismului intestinal. Acumulîndu-se în intestine,
gazele măresc presiunea intraabdominală şi, prin distensie, are loc accentuarea durerilor în plagă.
Bolnavul ne comunică lipsa tranzitului intestinal. Abdomenul este uniform balonat, participă slab la actul
de respiraţie, este moale, elastic şi puţin dureros, în afara zonei de intervenţie chirurgicală, unde durerile
devin acute şi se constată încordarea musculaturii.
Măsuri de urmat: masarea abdomenului în direcţia acelor de ceasornic; efectuarea unui clister cu soluţie
hipertonică (NaCl 5%); introducerea tubului de evacuare a gazelor.
Notă:La indicaţia medicului, peristaltismul poate fi stimulat prin administrarea soluţiei NaCl 10% i/v şi
sol. Prozerină, conform unei scheme bine determinate.
Hemoragiile pot fi atît externe, cît şi interne.
Profilaxia hemoragiilor externe (în plagă) constă în hemostaza definitivă minuţioasă în timpul
intervenţiei, dar şi în aplicarea pungii cu gheaţă pe plaga postoperatorie, imediat după intervenţia
chirurgicală. Instalarea unei hemoragii în plagă poate fi depistată uşor, dacă a.m., aplicînd sau înlăturînd
punga cu gheaţă, examinează atent aspectul pansamentului. Dacă pansamentul este îmbibat cu sînge, a.m.
va anunţa imediat medicul.
Hemoragiile interne postoperatorii pot fi suspectate în baza unor semne clinice caracteristice:
-bolnavul acuză senzaţie de rău şi fotopsie sau înrăutăţirea vederii;
-tegumentele palide, cianotice în dinamică;
-respiraţia frecventă superficială;
-pulsul accelerat, slab pînă la filiform;
-TA în scădere continuă.
Măsuri imediate:
-solicitarea chirurgului pentru examinarea bolnavului;
-înlăturarea pernei;
-ridicarea membrelor inferioare la verticală;
-administrarea oxigenului umezit prin sondă nazală;
-administrarea i/v a substituenţilor sangvini;
-solicitarea de urgenţă a laborantului, pentru a stabili numărul de eri- trocite, hemoglobină şi hematocritul
care se repetă în dinamică;
-i/v se administrează sol. Acid aminocapronic 5% 100 ml în perfuzie;
-sol. Glucoză 40% 20 ml cu sol. Acid ascorbic 5% 5 ml.
Pentru precizarea diagnosticului, poate fi utilizată ecografia abdominală, puncţia abdominală cu sondă
migratoare sau prin laparoscopie. Prezenţa sîngelui în cavitatea peritoneală indică necesitatea
relaparatomiei, examinarea minuţioasă, pentru a depista vasul/vasele sîngerînd/e, urmată de o hemostază
definitivă adecvată.
Trombemboliile. Dacă coagulabilitatea sîngelui este mare, iar pentru redresarea situaţiei nu este timp,
după operaţie se pot forma trombi la nivelul membrelor inferioare. Dislocarea acestora poate duce la
trombembolii la nivelul arterelor pulmonare, însoţite de insuficienţă respiratorie foarte severă.
Măsuri preventive:
-stabilirea obligatorie a coagulabilităţii sîngelui în perioada preoperatorie;
-administrarea anticoagulantelor, la indicaţia medicului;
-înainte de operaţie bolnavilor cu varice li se înfăşoară membrele inferioare cu feşi elastice.
Sindromul de paloare cu hipertermie. Apariţia palidităţii tegumentelor, însoţită de creşterea
vertiginoasă a temperaturii corporale, se întîlneşte frecvent la copii în perioada imediat postoperatorie.Este
obligatorie cunoaşterea acestui sindrom, pentru a aplica măsurile de maximă urgenţă, deoarece
temperatura de 40-41°C este însoţită de convulsii care, nefiind remediate, pot provoca decesul.
Obiectivul ce se impune de urmat este scăderea temperaturii în limitele valorii de 37,5°C.In acest caz: se
va aplica punga cu gheaţă sau comprese reci în regiunea cerebrală, comprese reci pe traiectul vaselor
sangvine magistrale; se va include ventilatorul; se vor efectua clistere reci; se va folosi cortul cu oxigen
răcit.
Dacă metodele utilizate sînt ineficace, se va administra Largactil lmg/ kilocorp pe zi în perfuzii lente
(preparatul are o acţiune hipotermică excelentă) ori sol. Analgină 50% 2 ml şi sol. Dimedrol 1% 2 ml.
Deoarece hipertermia agresivă este un prevestitor al şocului secundar (postoperator), se vor aplica toate
măsurile antişoc: refacerea volumului de sînge circulant prin infuzii, administrarea oxigenului sub
presiune (cortul cu oxigen), remedii cardiotonice, vitaminoterapia, preparate hormonale. Se va monitoriza
obligatoriu diureza.
43.Complicatiile postoperatorii tardive.Caracteristica lor.Rolul asistentului medical in profilaxia
lor.
Supurarea plгgii operatorii prin: infectarea plгgii оn timpul operaюiei sau al pansгrii; prezenюa mediului
optim de dezvoltare єi оnmulюire a agenюilor patogeni; forюele imunofiziologice surmenate; infectarea
poate avea loc єi pe cale hematogenг, limfogenг ori prin continuitate (оn peritonite). Semne
caracteristice: creєterea temperaturii corporale apariюia єi intensificarea durerilor cu caracter pulsatil оn
plagг. La оnlгturarea pansamentului se poate vizualiza: edemul, hipere- mia, eliminгri supurative оntre
suturi. оn acest caz, se vor scoate 1-2 suturi, plaga se va lгrgi єi se va spгla bine cu Peroxid de hidrogen
3%, apoi cu Furacilinг. Se va aplica un dren plat, umezit cu soluюie hipertonicг de NaCl.
Dehiscenюa marginilor plгgii este o complicaюie ce indicг capacitatea de regenerare scгzutг a
organismului. Marginile plгgii sоnt acoperite cu o membranг fоbrinopurulentг, firele de suturг atоrnг оn
una din margini. Ultimele vor fi оnlгturate, iar plaga va fi tratatг ca orice focar supurativ. Tratamentul va
include оn mod obligatoriu antibiotice, vitaminele grupei B, acidul ascorbic, transfuzii de palsmг єi masг
eritrocitarг, albuminг, desensibilizante etc.
Evisceraюia. Desfacerea tuturor planurilor plгgii operatorii cu prolabari organelor interne este
caracteristic in septicemie єi septicopiemie pacienюii cu subnutriюie, cu posibilitгюi minore de
regenerare.In aceste cazuri, organele vor fi acoperite cu un cоmp steril, umezit c soluюie de Furacilinг sau
ser fiziologic cгlduюe. Bolnavul va fi supus intervenюiei chirurgicale de urgenюг sub medicaюi intensivг.
efectua toaleta cavitгюii abdominale, reоnnoirea marginilo plгgii єi suturare.Tratamentul
postoperatoriu: terapia intensivг.
Edemul pulmonar se dezvoltг ca rezultat al: creєterii tensiunii hidrostatice оn capilare; creєterii
permeabilitгюii capilare; creєterii permeabilitгюii membranelor alveolaro-capilare.In faza iniюialг,
lichidul se acumuleazг оn spaюiul pericapilar, de unde transfuzeazг оn alveole, formоnd edemul alveolar.
Se dezvoltг hipoxia, urmatг de acidozг metabolicг єi gazoasг. Starea bolnavului se оnrгutгюeєte brusc,
este neliniєtit, cu irascibilitate sporitг, dupг care poate surveni coma.Mгsuri imediate:se cheamг
medicul;se asigurг permeabilitatea cгilor respiratorii;se combate hipoxia;pacientului se creeazг o poziюie
єezоndг cu membrele inferioare lгsate оn jos; se aspirг spuma;se monitorizeazг TA, Ps, frecvenюa
respiraюiei, starea de conєtienюг a pacientului.
Pneumonia de stazг apare mai frecvent dupг toracotomii, laparotomii. Dacг nu existг contraindicaюii, la
prescripюia medicului, a.m.:schimbг poziюia pacientului оn pat la fiecare 2 ore; ridicг extremitatea
cefalicг a patului; dirijeazг exerciюiile de gimnasticг respiratorie: inspiraюii єi expiraюii profunde;
efectueazг fricюiuni toracice cu alcool camforat;aplicг sinapisme;administreazг oxigen umezit;efectueazг
inhalaюii cu ierburi expectorante;administreazг bronholitice єi mucolitice.
Escarele (decubitusurile) reprezintг mortificarea pielii drept consecinюг a ischemiei severe a юesuturilor
.Principalele zone de risc, mгsurile de prevenire єi tehnicile de оngrijire a bolnavilor au fost studiate оn
cadrul disciplinei Bazele asistenюei medicale.
Colapsul ostostatic este o insuficienюг vascularг acutг determinatг de redistribuirea sоngelui оn patul
vascular prin depozitare оn organele abdominale. Poate fi provocat de ridicarea bruscг a pacientului оn
poziюie ortostaticг.
 44.Tendovaginita.Cauzele.Clasificarea.Mnifestarile clinica.Principii de tratament.
Tendovaginitг - inflamaюie acutг sau cronicг a tecii conjunctivale a unui tendon.
Cauze: surmenaj al articulatiei, reumatism inflamator, infectie bacteriana sau de o boala inflamatorie
locala.
Clasificare: tendovaginitг purulentг- cauzatг de microbi piogeni, care pгtrund оn teacг оn caz de rгni sau
procese supurative ale юesuturilor vecine; tendovaginitг distrofico-degenerativг- apare оn urma
supraоncordгrii permanente a tendoanelor la persoane de anumite profesii ( pianiєti, vioriєti etc.);
tendovaginitг neinfecюioasг- survine оn urma оndeplinirii unei munci pentru care lipsesc deprinderile
necesare.
Man. Clinice: Tandovaginitг purulentг acutг atacг, mai ales, tecile tendoanelor degetelor de la
mвnг se manifestг prin dureri acute, creєterea temperaturii, inflamarea regiunii, prin care trec tendoanele
respective. Оn cazul tendovaginitei cauzate de supraоncordare, durerile apгrute, sunt mai puюin
pronunюate, cвnd organismul se aflг оn stare de repaus, miєcгrile fiind dureroase єi оnsoюite de
crepitaюie. Tendovaginitг distrofico-degenerativг are o evoluюie cronicг, cu recidive єi remisii.
Tratament: Tratamentul оl efectueazг numai medicul єi este оn funcюie de forma bolii,оn cazul
tendovaginitei purulente este necesarг o intervenюie chirurgicalг cu o antibioterapie adecvata , оn
celelalte cazuri se aplicг un pansament de imobilizare, proceduri fizioterapice, gimnasticг medicalг.
Aceste tenosinovite pot produce o ruptura de tendon. In cazurile mai simple se poate proceda doar la
repaus a zonei dureroase si luarea de antiinflamatoare.

45.Notiune de trauma si traumatism.Clasificarea.Contuzia tesuturilor moi.Cauzele.Manifestarile

clinice.Asistenta de urgenta.Principii de tratament.Rolul asistentului medical in ingrijirea
bolnavilor.
Traumг este ansamblul tulburгrilor de ordin local єi general produse prin acюiunea unui agent
vulnerant asupra organismului.
Clasificare:
 Оn dependenюг de оmprejurimile оn care a avut loc trauma:
1. Traumatism profesional;
2. Оn afara sferei de producюie: casnice,rutiere, de pietoni;
3. Traumatism infantil – оn grгdiniюe de copii, єcoalг;
4. Traumatism sportiv – оn timpul competiюiilor sportive єi antrenamentelor ;
5. Traumatism intenюionat ( crimг, sinucidere, automaltratгri);
6. Traumatism militar (оn rгzboi єi timp de pace la manevre єi unitгюi militare).

 Оn dependenюг de agentul vulnerant deosebim traumatisme:

mecanice,termice,chimice,psihice,actinice,electrice,operatorii,obstetricale.
 Dupг caracterul leziunii deosebim: deschise – este lezatг integritatea tegumentelor; inchise – fгrг lezarea
integritгюii tegumentelor;
 Dupг poziюie faюг de o cavitate a corpului:
1. Penetrante – cu pгtrundere оn cavitate;
2. Nepenetrante – fгrг pгtrundere оn cavitate.
 Dupг timpul acюiunii factorului vulnerant deosebim: acute si cronice
 Dupг caracterul leziunii deosebim: solitare,multiple,simple,asociate.
 Contuzia este lezarea юesuturilor moi sau a organelor cu pгstrarea integritгюii pielii sub
acюiunea directг a unui obiect bont. Gravitatea contuziei este determinatг de natura agentului
vulnerant, greutatea єi consistenюa lui, viteza de acюiune єi de specificul юesuturilor, asupra cгrora
acюioneazг trauma, starea lor funcюionalг.
Manifestгrile locale:
1. Durere
2. Tumefacюie
3. Echimoze
4. Dereglarea funcюiei organului sau regiunii respective.
Asistenюa de urgenюг:Asigurarea protectiei proprii si a pacientului;
1. Degajarea de sub acюiunea factorului traumatizant
2. Poziюie ridicatг a regiunii lezate
3. Aplicarea pansamentului compresiv
4. Aplicarea pungii cu gheaюг
5. La necesitate imobilizare de transport
6. Transportarea la instituюie sanitarг specializatг
Tratamentul. Sarcinile terapiei оn prima perioadг dupг contuzie sunt micєorarea durerii єi oprirea
hemoragiei оn юesuturi. Оn acest scop se asigurг repaus, poziюia ridicatг, aplicarea pansamentului
compresiv єi a pungii cu gheaюг. Dupг 2-3 zile se aplicг un tratament, care accelereazг resorbюia
sufuziunilor: local – cгldurг uscatг єi proceduri fizioterapeutice. Оn caz de hematom оm aceastг perioadг
este indicatг puncюia cu aspiraюia sоngelui.
Rolul asistentului medical: pregгteєte patul bolnavului,pregгteєte pat rigid cu saltea antidecubit;
monitorizeazг єi оnregistreazг parametrii funcюionali vitali (respiraюia, pulsul, TA, temperatura corpului,
diureza); urmгreєte regimul alimentar al bolnavilor єi asigurг alimentaюia pasivг a celor ce nu se pot
alimenta de sine stгtгtor; efectueazг mгsuri de prevenire a eventualelor complicaюii ce pot apгrea la
bolnavii; insistг ca bolnavul sг efectueze miєcгri active care amelioreazг circulaюia sangvinг;
supravegheazг єi panseazг bolnavii,asigurоnd cu stricteюe asepsia; se face educaюie pentru sгnгtate оn
sectorul primar de cгtre asistentul medical оn echipг cu medicul de familie.
 46.Entorse.Ruptura muschilor.Cauze.Manifestari clinice.Asistenta de urgenta.Principii de
tratament.Rolul asistentului medical in ingrijirea bolnavilor.
Entorsa este formг minorг a leziunilor articulare, apare оn rezultatul unei miєcгri bruєte єi ample
ce depгєeєte volumul normal al miєcгrii оn articulaюie єi este оnsoюitг de traumarea parюialг a
ligamentelor єi capsulei articulare.
Manifestгrile: durere violentг,tumefacюia articulaюiei,limitarea miєcгrilor,echimozг.
Asistenta de urgenta: Asigurarea securitatii proprii si a pacientului
1. Degajarea de sub acюiunea factorului traumatizant
2. Poziюie ridicatг a regiunii lezate
3. Aplicarea pansamentului compresiv
4. Aplicarea pungii cu gheaюг
5. La necesitate imobilizare de transport
6. Transportarea la instituюie sanitarг specializatг
Tratamentul:
1. Combaterea durerii
2. aplicarea pungii cu gheaюг
3. Bandaj compresiv
4. La necesitate imobilizare cu aparat ghipsat
5. Dupг 7-8 zile se aplicг masaj superficial, gimnasticг curativг, proceduri fizioterapeutice.
Rupturi musculare este ruptura parюialг sau totalг a muєchilor. Mai des are loc la muєchii
abdominali.
Cauza:ridicarea unor greutгюi foarte mari,contracюie puternicг єi rapidг a muєchilor, cгderea.
Manifestгrile:
1. Durere puternicг оn regiunea lezatг, care se оnteюesc al palpare
2. Limitarea sau imposibilitatea miєcгrilor
3. Tumefacюie
4. Оn rupturile totale, la palpare se evidenюiazг un defect transversal al muєchiului оn formг de fisurг.
Asistenюa de urgenюг: Asigurarea protectiei proprii si a pacientului
1. Degajarea de sub acюiunea factorului traumatizant
3. Poziюie ridicatг a regiunii lezate
4. Aplicarea pansamentului compresiv
5. Aplicarea pungii cu gheaюг
6. La necesitate imobilizare de transport
7. Transportarea la instituюie sanitarг specializatг
Tratamentul:
1. Оn rupturi parюiale: repaus, imobilizare cu aparat ghipsat.
2. Оn rupturi totale: suturarea muєchilor cu imobilizarea membrului pe un termen de 2-3 sгptгmоni.
3. Tratament de recuperare.
Rolul asistentului medical: pregгteєte patul bolnavului,pregгteєte pat rigid cu saltea antidecubit;
monitorizeazг єi оnregistreazг parametrii funcюionali vitali (respiraюia, pulsul, TA, temperatura corpului,
diureza); urmгreєte regimul alimentar al bolnavilor єi asigurг alimentaюia pasivг a celor ce nu se pot
alimenta de sine stгtгtor; efectueazг mгsuri de prevenire a eventualelor complicaюii ce pot apгrea la
bolnavii; insistг ca bolnavul sг efectueze miєcгri active care amelioreazг circulaюia sangvinг;
supravegheazг єi panseazг bolnavii,asigurоnd cu stricteюe asepsia; se face educaюie pentru sгnгtate оn
sectorul primar de cгtre asistentul medical оn echipг cu medicul de familie.
 47.Sindromul de strivire(de compresiune indelungata).Cauzele.Manifestarile clinice.Asistenta de
urgenta.Principii de tratament.Rolul asistentului medical in ingrijirea bolnavilor.
Sindromul de compresiune оndelungatг (sindromul de strivire, toxicoza traumaticг, sindromul Crach
) este o stare patologicг cauzatг de compresiunea оndelungatг a юesuturilor moi, mai frecvent a
membrelor inferioare.
Cauze:apare acest sindrom dupг eliberarea membrelor de sub compresiune ( de sub pгmвnt,
nisip, petre, compresia оntre 2 vagoane, оn cutremur, prгbuєiri, alunecгri de teren, etc.)
Оn dezvoltarea sindromului de strivire au importanюг urmгtorii factori:durerea; toxemia
traumaticг оn rezultatul absorbюiei produselor toxice din юesuturile zdrobite; pierderea de sвnge єi
plasmг.
Manifestгrile:
Evoluiazг оn 3 etape.
1. Єoc traumatic – 1-3 zile;
2. De insuficienюг renalг acutг ( de la 3 zile la 9-12 zile );
3. De оnsгnгtoєire – poliurie de la 12 zi pвnг la 1-2 luni.
I Perioadг - starea generalг la оnceput este satisfгcгtoare timp de cвteva ore dupг scoaterea de
sub compresiune. Apoi se declanєeazг єocul traumatic. Pe membrul respectiv se mгreєte edemul,
este de culoare cianoticг, apar flictene cu exudat sangvinolent, pulsul lipseєte la periferie. Scade
tensiunea arterialг, pulsul frecvent, oliguria єi sгnge оn urinг. Оn cazul unor zdrobiri grave moartea poate
surveni rapid, mai ales dacг tratamentul оncepe tоrziu.
II Perioada - insuficienюa renalг acutг (IRA).
Peste 3-4 zile se dezvoltг pe neaєteptate IRA cu prezenюa mioglobulinei, оn urinг. Starea
generalг a bolnavului se оnrгutгюeєte considerabil. Apare icterul, voma, setea, dureri оn regiunea
lombarг, delir.
Оn continuare se dezvoltг azotemia, anuria, uremia.
Letalitatea este de 60% оn primele 3 zile.
III Perioada - se оmbunгtгюeєte starea bolnavului, se micєoreazг edemul membrului, se
restabileєte sensibilitatea, apare poliuria.
Local - necroza vastг a юesuturilor , din ranг ies muєchii necrotizaюi de culoarea cгrnii
fierte.

Asistenюa de urgenюг.Asigurarea protectiei proprii si a pacientului

1. Aplicarea garoului mai sus de compresiune, оnainte de a degaja victima de sub
compresiune
2. Pansarea membrului cu compresie ( pansament elastic ) pentru prevenirea edemului єi
plasmoreei
3. Scoaterea garoului оn caz cг юesuturile sunt viabile
4. Administrarea analgezicelor
5. Administrarea preparatelor cardiotonice (Cordiamin, Cofein), єi vazoconstrictoare ( Mezaton )
6. Venepuncюia cu instalarea sistemului de perfuzii cu orice soluюie , mai bine
Reopoliglucinг
7. Imobilizarea de transport
8. Aplicarea hipotermiei – pungii cu gheaюг, zгpadг, apг rece
9. Per os bicarbonat de Na 2,0 peste fiecare 3-4 ore, pentru schimbarea reacюiei urinei din
acidг оn alcalinг, aceasta ajutг sг menюinг mioglobina оn stare dizolvatг єi a nu se depune pe
canaliculele renale .
 Tratamentul:
1. Terapia antiєoc cu analgeyice єi de dezintoxicare: prin perfuzii- Reopoliglucinг, Poliglucinг, Plasmг,
Glucosae 5%, Hemodez.
2. Pungi cu gheaюг pe membre cu оntreruperi de 1,5-2 ore;
3. Antibiotice cu spectrul larg de acюiune;
4. Incizii mari musculare ce duc la scurgerea lichidului ce conюine toxine .
5. Blocaj novocainic paranefral;
6. Оn cazuri grave amputarea membrului;
7. Aplicarea hemodializei (rinichi artificiali);
8. Transfuzii de sвnge;
9. Monitorizarea pulsului, tensiunii arteriale єi diurezei.
Asistentul medical:-pregгteєte patul bolnavului cu saltea antidecubit; -monitorizeazг єi
оnregistreazг parametrii funcюionali vitali (respiraюia, pulsul, TA, temperatura corpului, diureza); -
urmгreєte regimul alimentar al bolnavilor єi asigurг alimentaюia pasivг a celor ce nu se pot alimenta de
sine stгtгtor; -ajutг bolnavii imobilizaюi la pat sг efectueze mгsurile de igienг zilnicг; -serveєte
urinarul/plosca оn pat єi realizeazг tualeta intimг a bolnavilor; -efectueazг mгsuri de prevenire a
eventualelor complicaюii ce pot apгrea la bolnavii imobilizaюi la pat pe o perioadг indelungatг:
pneumonia hipostaticг, escarele de decubit etc; -insistг ca bolnavul sг efectueze miєcгri active. Miєcгrile
active amelioreazг circulaюia sangvinг previn atrofia muscularг, osteoporoza etc.; -supravegheazг єi
panseazг bolnavii asigurоnd cu stricteюe asepsia; -educaюie pentru sгnгtate оn sectorul primar de cгtre
asistentul medical оn echipг cu medicul de familie.
 48.Luxatii.Definite.Clasificare.Mnifestari clinice.Asistenta de urgenta.Principii de tratament.Rolul
asistentului medical in ingrijirea bolnavilor.
Luxaюie se numeєte deplasarea anormalг stabilг a suprafeюelor articulare una faюг de alta.
Clasificarea:
1. Congenitale
2. Dobоndite
– Traumatice
– Patologice
3. Totale
4. Parюiale (subluxaюii)
Dupг momentul producerii єi instituirea tratamentului deosebim luxaюii:
1. Recente – pоnг la 3 zile
2. Vechi – pоnг la 21 zile
3. Recidivante – repetate
Cauza:
1. Cгderea pe mвina оntinsг;
2. Cгderea pe spate cu sprijin оn cot;
3. Loviturг directг .
Manifestгrile:
1. Dureri violente care se оnteюesc la оncercarea de a face miєcгri оn articulaюie
2. Imposibilitatea miєcгrii membrului
3. Poziюia forюatг a membrului
4. Deformarea articulaюiei
5. Scurtarea sau alungirea relativг a membrului
6. Fixare elasticг
Asistenюa de urgenюг: Asigurarea protectiei proprii si a pacientului
1. Combaterea durerilor
2. Aplicarea pungii cu gheaюг, pansamentelor reci
3. Imobilizarea de transport єi transportarea la instituюie sanitarг specializatг.
Tratamentul:
Conservativ : Sub anestezie localг sau generalг se face reducerea luxaюiei , imobilizarea cu aparat
ghipsat. Apoi se face recuperarea funcюionalг (gimnastica curativг, masaj ).
Chirurgical se utilizeazг оn cazul luxaюiilor оnvechite, habituale.
Rolul asistentului medical: pregгteєte patul bolnavului,pregгteєte pat rigid cu saltea antidecubit;
monitorizeazг єi оnregistreazг parametrii funcюionali vitali (respiraюia, pulsul, TA, temperatura corpului,
diureza); urmгreєte regimul alimentar al bolnavilor єi asigurг alimentaюia pasivг a celor ce nu se pot
alimenta de sine stгtгtor; efectueazг mгsuri de prevenire a eventualelor complicaюii ce pot apгrea la
bolnavii; insistг ca bolnavul sг efectueze miєcгri active care amelioreazг circulaюia sangvinг;
supravegheazг єi panseazг bolnavii,asigurоnd cu stricteюe asepsia; se face educaюie pentru sгnгtate оn
sectorul primar de cгtre asistentul medical оn echipг cu medicul de familie.
49.Plagile.Definitie.Clasificare.Manifestari clinice a diferitor tipuri de plagi.Algoritmul asistentei de
urgenta in plagi.
Plagг se numeєte o leziune beantг a integritгюii tegumentelor cu o posibilг distrugere a
юesuturilor adiacente єi subiacente.
Clasificarea:
1. Dupг caracterul lezгrii:
-plagг prin оnюepare sоnt pricinuite prin obiecte ascuюite ( baionetг, ac,
єurubelniюг). Particularitate acestor plгgi este adоncimea mare la o leziune neоnsemnatг a tegumentelor.
Оn aceste plгgi existг tot timpul pericolul lezгrii structurilor de importanюг vitalг. Plгgile prin оnюepare
sоnt periculoase prin aceea, cг din cauza simptomatologiei sгrace pot rгmоne neobservate leziunile
organelor importante. Pericolul acestor plгgi mai constг єi оn aceea, cг odatг cu factorul vulnerant оn
adоncimea юesuturilor se оntroduc microorganisme, iar eliminгrile din plagг, neavоnd ieєire la suprafaюг
servesc drept mediu nutritiv, ceea ce creeazг condiюii favorabile pentru dezvoltare complicaюiilor
purulente.
-plгgile prin tгiere sоnt cauzate de obiecte tгioase. Ele se caracterizeazг printr-un numгr redus de
celule distruse, юesuturile adiacente nu-s lezate.Dehiscenюa plгgii permite inspectarea organelor lezate єi
creeazг condiюii favorabile pentru eliminarea secretului. Plaga tгiatг favorizeazг procesele de cicatrizare,
de aceea prelucrоnd orice plagг se va tinde spre a le transforma оn tгiate.
-plгgile prin tгiere – tocare sоnt provocate de obicei de obiecte grele ascuюite (sabie, topor, etc.).
ele se caracterizeazг prin leziuni profunde ale юesuturilor, dehiscenюa largг єi contuzie a юesuturilor
adiacente, ce diminueazг rezistenюa lor єi capacitatea de regenerare.
-plгgile contuze єi anafractuoase sоnt consecinюa acюiunii obiectului bont. Ele se caracterizeazг
printr-un numгr mare de юesuturi zdrobite, contuze, оmbibate cu sгnge єi devitalizate. Vasele sangvine
strivite deseori se trombozeazг. Оn юesuturile zdrobite se creeazг condiюii favorabile pentru dezvoltarea
infecюiei.
-plгgile prin muєcгturг se caracterizeazг nu atоt prin leziuni imense єi profunde, cоt prin infectгri
grave cu microbi virulenюi din cavitatea bucalг a omului єi animalului. Evoluюia acestor plгgi, mai
frecvent decоt a altora, se complicг prin dezvoltarea infecюiei acute.
-plгgile otrгvite sоnt acelea, оn care nimereєte otrava (muєcгturг de єarpe, scorpion, pгtrunderea
substanюelor toxice).
-plгgile prin armг de foc se deosebesc de toate celelalte prin: caracterul obiectului vulnerant;
complexitatea caracteristicii anatomice; particularitatea leziunii юesuturilor cu focare de distrugere
completг, necrozг єi contuzie molecularг; gradul оnalt de infectare. Ele pot fi: oarbe,perforante,
tangenюiale.
2. Dupг cauza leziunii:
Ocazionale
Premeditate (chirurgicale)
3. Dupг gradul de infectare: aseptice, infectate, purulente
4. Dupг poziюia lor faюг de cavitгюile corpului:
-penetrante: perforante єi neperforante
-nepenetrante
5. Mai deosebim plгgi: simple єi complicate, asociate (intoxicare, fracturг);

Asistenюa de urgenюг: -asigurarea protectiei proprii si a pacientului

1. degajarea pacientului (la necesitate);
2. aplicarea garoului (la necesitate);
3. toaleta primarг a plгgii;
4. aplicarea pansamentului aseptic;
5. hemostaza provizorie;
6. combaterea sindromului algic la necesitate;
7. imobilizarea de transport la necesitate;
8. transportarea la spital.
 50. Principiile de tratament al plagilor. Rolul asistentei medicale in ingrijirea
bolnavilor.
Principii de tratament ale plăgii
Tratament general
 lupta cu infecţia;
 diminuarea intoxicaţiei;
 stimularea imunităţii şi rezistenţei organismului;
 stimularea proceselor de regenerare şi cicatrizare a ţesuturilor.
Tratamentul local depinde de faza evolutivă.
În prima fază:
1. repaos regiunii lezate prin poziţie ridicată, imobilizare sau repaos la pat ;
2. aplicarea soluţiilor antiseptice şi antibioticilor, a fermenţilor pentru stimularea hidratării şi curăţirii;
3. drenarea plăgii pentru o curăţire mai bună şi micşorarea mediului nutritiv a microbilor;
4. iradierea plăgii cu raze ultraviolete;
În această perioadă pansarea plăgii se efectuează în fiecare zi sau chiar şi mai des, dacă în aceasta
este necesitate.
În faza a doua:
1. apărarea granulaţiilor de traumatizare şi infectare prin aplicarea pansamentelor cu unguente;
2. stimularea proceselor de regenerare şi cicatrizare.
Pansarea plăgii se efectuează o dată în 3-4 zile.
Îngrijirea răniţilor
Respectarea regulilor de igienă în privinţa aşternutului şi tegumentelor permite ca infecţia
secundară să poată fi prevenită. Se va urmări ca pansamentul să fie uscat şi să izoleze bine rana. Murdăria
pansamentului cu urină, mase fecale, apă din termofoare poate cauza supuraţia. Pansamentul murdar
trebuie schimbat imediat. În cazul plăgilor curate nu se recomandă pansare prea deasă. În cazul plăgilor
purulente pansarea se efectuează zilnic sau mai des. O mare atenţie se acordă exerciţiilor de gimnastică
medicală, regimului igienic, alimentaţiei consistente.

51. Eventualele complicatii in plagi. Profilaxia complicatiilor.

Complicaţiile plăgilor

 hemoragie cu dezvoltarea anemiei acute;

 şocul, asociat de dereglarea funcţiilor organelor de importanţă vitală;
 dezvoltarea infecţiei;
 posibilitatea lezării integrităţii organelor de importanţă vitală.

Profilaxia complicatiilor:
-hemostaza provizorie
- administrarea de perfuzii si substituenti ai singelui
- toaleta primara chirurgicala a plagii
- drenarea plagii
- masuri antisoc
- aplicarea pansamentelor aseptice
- restabilirea functiei organului
 52. Plagile septice. Cauzele. Manifestari clinice locale si generale. Principii de tratament. Rolul
asistentei medicale in ingrijirea bolnavilor.
Cauzele:
Ocazionale
Premeditate
Manifestările clinice ale plăgii
 intensificarea durerii în regiunea plăgii;
 temperatura corporală ridicată;
 semnele intoxicaţiei;
 edem şi hiperemie în jurul plăgii;
 eliminări purulente din plagă.

Principii de tratament ale plăgii

Tratament general
 lupta cu infecţia;
 diminuarea intoxicaţiei;
 stimularea imunităţii şi rezistenţei organismului;
 stimularea proceselor de regenerare şi cicatrizare a ţesuturilor.
Tratamentul local depinde de faza evolutivă.

În prima fază:
5. repaos regiunii lezate prin poziţie ridicată, imobilizare sau repaos la pat ;
6. aplicarea soluţiilor antiseptice şi antibioticilor, a fermenţilor pentru stimularea hidratării şi curăţirii;
7. drenarea plăgii pentru o curăţire mai bună şi micşorarea mediului nutritiv a microbilor;
8. iradierea plăgii cu raze ultraviolete;
În această perioadă pansarea plăgii se efectuează în fiecare zi sau chiar şi mai des, dacă în aceasta
este necesitate.
În faza a doua:
1. apărarea granulaţiilor de traumatizare şi infectare prin aplicarea pansamentelor cu unguente;
2. stimularea proceselor de regenerare şi cicatrizare.
Pansarea plăgii se efectuează o dată în 3-4 zile.
Îngrijirea răniţilor
Respectarea regulilor de igienă în privinţa aşternutului şi tegumentelor permite ca infecţia
secundară să poată fi prevenită. Se va urmări ca pansamentul să fie uscat şi să izoleze bine rana. Murdăria
pansamentului cu urină, mase fecale, apă din termofoare poate cauza supuraţia. Pansamentul murdar
trebuie schimbat imediat. În cazul plăgilor curate nu se recomandă pansare prea deasă. În cazul plăgilor
purulente pansarea se efectuează zilnic sau mai des. O mare atenţie se acordă exerciţiilor de gimnastică
medicală, regimului igienic, alimentaţiei consistente.
 53. Fracturile. Definitie, clasificare. Manifestari clinice. Asistenta de urgenta.
Fractura- dereglarea integritatii osului provocata prin violenta sau de un proces patologic.
Clasificare:
 dupa provinienta si cauza:
- congenitale
-dobindite
* traumatice
* patologice
 dupa starea tegumentelor in regiunea fracturii:
- deschise
-inchise
 dupa localizare:
-epifizare
- metafizare
- diafizare
 dupa directia liniei de fractura:
- transversale
- oblice
- spiralate
- comunitive
- angrenate
 mai deosebim:
- complete
- incomplete
- simple
- complexe
- asociate
- primare
-secundare
Tablou clinic :
Semne generale – stare generala alterata, indispozitie generala, frisoane, temperatura, durere in zona
fracturiim impotenta functionala.
Semne locale –
-deformarea membrului in zona fracturii,
- crepitatia fragmentelor osoase la frecarea intre ele,
-scurtarea absoluta a membrului,
-mobilitate patologica in zona fracturii, intreruperea continuitatii osoase,
-aparitia flictemelor, temperatura locala, edem local,
-hematom in zona fracturii, tumrfactie, echimoza.
 Asistenta de urgenta:
1. degajarea traumatizatului din focar
2. calmarea
3. asezarea in pozitie de securitate
4. hemostaza provizorie
5. suprimarea durerilor
-analgezice
6. imobilizare
- primitiva
-prin mijloace improvizate
- cu atele de transport
7. transportarea la spital

54.Principiile de tratament ale fracturilor. Eventualele complicatii. Rolul asistentei medicale in

ingrijirea pacientrilor.
Tratamentul depide de caracterul si localizarea fracturii.
In fracturile subperiostale, cu un unghi mic de dislocarte, cu dislocare laterala minora se recurge la
tratament conservator- aplicarea atelei gipsate.
In fracturile cu dislocare neinsemnata a segmentelor osoase se realizeaza repozitia intr-un singur timp.
Dupa repozitionare se vor aplica atele gipsate.realinierea fragmentelor osoase se poate efectua treptat cu
aparate speciale sau prin extensie continua.
Tratamentul chirurgical consta in realinierea segmentelor osoase si fixarea lor cu brose, cuie, placi
metalice- metaloosteosinteza.
Complicatiile:
Precoce
-socul traumatic
- socul hemoragic
- embolia grasoasa
Tardive
- pneumonii
- escare de decubit
-osteomielita posttraumatica
- npseudoartroza
-osteoporoza posttraumatica
Rolul asistentei medicale:
-pregatirea patului bolnavului in dependenta de fractura
- monitorizarea si inregistrarea parametrilor vitali
- urmarirea regimului alimentar
- ajuta la efectuarea igienei
- efectuiaza masuri de aparitie a complicatiilor
- supravegherea partii traumate
- pansarea la necesitate
55.Combustiile. Definitie. Clasificare. Manifestarile clinice ale combustiilor termice.
Arsură este o boală chirurgicală a întregului organism, determinată direct de amploarea suprafeţei,
profunzimii şi modul de evoluţie a leziunii locale. Boala are o desfăşurare dinamică, stabilă,întrunind
sindroame majore ca: deshidratare, hipoxie, anemie, dismetabolism, toxemie, infecţie, denutriţie şi
prăbuşire imunitară.
În funcţie de agentul traumatic care le-a provocat, arsurile pot fi clasificate în:
-arsuri termice(lichide fierbinţi, gaze sau vapori supraîncălziţi, corpuri solide incandescente, flacără,
radiaţie termică),
-arsuri chimice(acizi, baze, unele săruri minerale),
-arsuri actinice(în timpul exploziei nucleare, în urma accidentelor la întreprinderile atomice, în urma
tratamentului radioactiv),
-arsuri date de flama electrică.
Arsurile limitate decurg ca un proces local. În leziuni mai profunde se observă dereglări generale
grave, se dezvoltă boala arsurilor. În evoluţia acestei boli se disting următoarele perioade: de şoc,
toxemie acută, septicotoxemie şi reconvalescentă.
Şocul prin arsură. Este consecinţa excitării unui număr mare de elemente nervoase din regiunea
vastă a leziunii. În arsurile, care cuprind mai mult de 50% din suprafaţa corpului, şocul e întîlnit la fiecare
accident şi este cauza principală a morţii. Pentru instalarea şocului o importanţă deosebită revine
plasmoragiei pronunţate şi toxemiei cu produsele dezintegrării tisulare. Şocul se instalează primele 3 zile
şi se manifestă prin excitaţie. Tensiune arterială ridicată, pulsul accelerat, vomă-în faza erectilă, apatie,
somnolenţă, paliditate tegumentelor, ochi înfundaţi-în faza torpidă.
Toxemia. începe chiar din primele ore după arsură, înteţindu-se treptat şi determinînd la ieşirea din
şoc starea de mai departe a bolnavului. La desfăşurarea toxemiei are importanţă reabsorbirea produselor
de dezintegrare tisulară, a toxinelor din focarul arsurii. În dezvoltarea ei joacă rol de asemenea
hipocloremiea , hipoproteinemia, modificările metabolice. Se instalează în perioada de 4-21 zile şi se
manifestă prin stare gravă, temperatura corpului mărită, lipsa poftei de mîncare, insomnie, vomă,
constipaţie, oligurie.
Septicotoxemiea. La dezvoltarea infecţiei pe suprafaţa alterată apar fenomene septice, creşte
temperatura corpului, apar frisoane, creşte leucocitoza şi neutrofilia, se dezvoltă anemia, apar metastaze
purulente, se observă dereglarea funcţiei ficatului şi a rinichilor, hemoragii din mucoase, rareori formarea
ulcerelor mucoasei tractului digestiv.
56. Boala combustională.Stadiile evolutive si caracteristica lor.Rolul a/m in ingrijirea bolnavilor

Arsurile limitate decurg ca un proces local. În leziuni mai profunde se observă dereglări generale grave, se
dezvoltă boala arsurilor. În evoluţia acestei boli se disting următoarele perioade: de şoc, toxemie acută,
septicotoxemie şi reconvalescentă .

Şocul prin arsură. Este consecinţa excitării unui număr mare de elemente nervoase din regiunea vastă a
leziunii Şocul se instalează primele 3 zile şi se manifestă prin excitaţie. Tensiune arterială ridicată, pulsul
accelerat, vomă-în faza erectilă, apatie, somnolenţă, paliditate tegumentelor, ochi înfundaţi-în faza torpidă.
Toxemia. începe chiar din primele ore după arsură, determinînd la ieşirea din şoc starea de mai departe a
bolnavului. La desfăşurarea toxemiei are importanţă reabsorbirea produselor de dezintegrare tisulară, a
toxinelor din focarul arsurii. În dezvoltarea ei joacă rol de asemenea modificările metabolice. Se instalează
în perioada de 4-21 zile şi se manifestă prin stare gravă, temperatura corpului mărită, lipsa poftei de
mîncare, insomnie, vomă, constipaţie, oligurie.
Septicotoxemiea. La dezvoltarea infecţiei pe suprafaţa alterată apar fenomene septice, creşte temperatura
corpului, apar frisoane, creşte leucocitoza şi neutrofilia, se dezvoltă anemia, apar metastaze purulente, se
observă dereglarea funcţiei ficatului şi a rinichilor, hemoragii din mucoase, rareori formarea ulcerelor
mucoasei tractului digestiv.Arsurile cicatrizează prin intenţie secundară.
57. Asistenţa de urgenţă si principiile de tratament ale cobustiilor termice. Rolul a/m in ingrijirea
bolnavilor.Aplicarea PCN

Asistenta de urgenta

1. Scoaterea victimei de sub influenţa agentului vulnerant.

-degajarea din focar trebuie făcută rapid;
-dacă bolnavul este cuprins de flăcări el se acoperă cu o plapumă, se scot hainele prin tăiere şi se
înveleşte cu un cearşaf curat;
-dacă arsura este cu lichid fierbinte se răceşte suprafaţa, se scoate haina prin tăiere şi se înveleşte
într-un cearşaf curat.
2.Resuscitarea cardiovasculară, dacă este nevoie.
3. Combaterea durerii.
4. Toaleta plăgii:
-se badijonează tegumentele în jurul arsurii cu alcool;
-se aplică un pansament aseptic cu soluţie de furacilină sau rivanol.
5. Transportul victimei la o instituţie sanitară specializată sub observaţia asistentului medical.
Tratamentul arsurilor

Tratamentul local Toată diversitatea de metode de tratament local pot fi împărţite în 4 grupe:1)
închise; 2) deschise; 3) mixte; 4) operative.

Metoda închisă pe suprafaţa arsurii se aplică pansamente cu diferite medicamente.

Metoda deschisă este folosită în două variante: a) fără prelucrare suprafeţelor cu substanţe tanante b)
cu formarea unui strup pe suprafaţa arsurii prin prelucrarea ei cu preparate coagulante. În prima variantă
bolnavul este culcat în patul aşternut cu cearşaf steril şi se acoperă cu o carcasă tot din cearşafuri sterile.
Cu ajutorul becurilor electrice se menţine temperatura de 23-25oC. Suprafaţa arsurii se usucă şi se acoperă
cu crustă, sub care şi are loc vindecarea. Dacă apare supuraţie crusta se scoate şi se trece la metoda închisă
de tratament.

În varianta a doua suprafaţa arsurii se prelucrează cu preparate tanante, cauterizante(permanganat de

potasiu de 2-3%, soluţie de 10% de nitrat de argint). După o astfel de prelucrare suprafaţa arsurii se
acoperă cu o crustă elastică compactă, ce apără plaga de infecţie. Dacă se dezvoltă infecţia după
înlăturarea crustei, se trece la metoda de tratament închisă.

Metoda mixtă constă în folosirea metodelor închisă şi deschisă de tratament. Dezvoltarea supuraţiei pe
suprafaţa arsurilor impune trecerea de la metoda deschisă la cea închisă şi folosirea pansamentelor cu
diferite preparate.

Metodele operative –necrectomia şi autodermoplastia

Tratamentul general Tratamentul general este determinat de complicaţiile posibile, dereglarea funcţiilor
organelor şi sistemelor. Imediat după traumă sunt luate măsuri de prevenire si tratare a şocului: încălzire,
linişte, blocajuri de novocaină şi alte măsuri în lupta cu durerile, întroducerea bromurilor, transfuzia de
sînge sau plasmă, de substituenţi ai sîngelui.
58 Combustiile chimice.Cauzele.Manifestarile clinice.Asistenta de urgenta.Principii de tratament.
Rolul a/m in ingrijirea bolnavilor.

Combustiile chimice sunt rezultatul acţiunii asupra ţesuturilor a substanţelor cu proprietăţi cauterizante
(acizi şi baze tari, sărurile metalelor grele, fosfor).

Cauze: Acţiunea acizilor tari şi a sărurilor metalelor grele asupra ţesuturilor

Manifestari clinice: are loc necroza coagulantă a ţesuturilor cu formarea unei cruste compacte din
ţesuturile necrotizate, care împiedică acţiunea acizilor asupra ţesuturilor profunde. Bazele nu coagulează
proteinele, dar le dizolvă, saponifică grăsimile (necroză de colicvaţie umedă) şi provoacă o mai profundă
distrugere a ţesuturilor, care capătă aspect de strup alb şi moale.

Deseori în evoluţia arsurile chimice se depistează o profunzime mai mare a leziunii, decît cea din prima zi.
La vindecarea arsurilor chimice se formează de obicei cicatrice profundă, grosolană. Pentru astfel de
arsuri este caracteristică de asemenea lipsa aproape totală de modificări din partea stării generale a
organismului.

Primul ajutor spălarea imediată a suprafeţei lezate cu apă curgătoare pentru îndepărtarea deplină
agentului chimic şi suprimarea acţiunii lui.Apoi se pot neutraliza resturile.

Arsurile cu fosfor sunt de obicei profunde. Primul ajutor constă în curăţarea cu ajutorul unui penţet a
tegumentelor de bucăţelele de fosfor, aplicarea unui pansament aseptic.
59. Degerăturile.Definitie.Cauzele. Manifestarile clinice.Asistenta de urgenta.Principii de tratament.
Rolul a/m in ingrijirea bolnavilor.
Degerătura se numeşte leziunea ţesuturilor prin expunerea îndelungată la temperaturi scăzute. Factorii
favorizanţi:
- umiditatea sporită;
- vânt
- dereglări locale şi generale ale circulaţiei sangvine Mai
mult de 90% din degerături sunt localizate pe membre, în majoritatea cazurilor sunt lezate degetele de la
picioare.
Clasificarea degerăturilor
G r a d u l I – se caracterizează prin lezarea pielii sub formă de tulburări circulatorii reversibile. Pielea de
culoare albastră-închisă sau purpurie-roşie. Necroza nu apare. Uneori se observă o descuamare
neînsemnată a epidermului. Ulterior rămâne numai o hipersensibilitate la frig a sectoarelor degerate.
G r a d u l II – formarea flictenelor în urma necrozei straturilor superficiale ale pielii pînă la stratul
malpighian. Conţinutul flictenelor e străveziu, cu nuanţă hemoragică, consistenţă uneori gelatinoasă..
vindecarea este fără granulaţii şi cicatrice.
G r a d u l III – necroza pielii în întregime împreună cu stratul malpighian şi ţesuturile subiacente.
Vindecarea prin formarea de granulaţii şi cicatrice.
G r a d u l IV – necroza ţesuturilor moi şi a oaselor. Procesul de vindecare se prelungeşte pînă la un an,
formarea de cicatrice vaste şi a bonturilor de amputaţie.

Manifestările clinice
În evoluţia degerăturilor există 2 perioade: prereactivă şi reactivă.

Perioada prereactivă. Manifestările clinice sănt destul de modeste. Degerăturile des apar absolut pe
neobservate, fără senzaţii subiective pronunţate. Obiectiv se poate constata o răcire accentuată, paloarea
tegumentelor, anestezie şi parestezie.

Perioada reactivă. Începe după încălzire ţesuturilor îngheţate. Tabloul clinic depinde de profunzimea
leziunii şi de complicaţiile existente.

În degerăturile de gradul I apare o durere vie, prurit, parestezie, edem moderat şi cianoza pielii, care se
menţin 4 – 6 zile şi apoi dispar. În gradul II se mai observă formarea flictenelor cu conţinut seros asptic,
edem pronunţat. Toate aceste modificări dispar timp de 2 – 3 săptămâni. Evoluţia infecţiei duce la
acutizarea tuturor proceselor şi apariţia reacţiei generale a organismului. În degerături de gradul III – IV
tabloul clinic e determinat de caracterul gangrenei ţesuturilor şi gradul de infectare. Cele ce evoluează
după tipul gangrenei uscate, se caracterizează printr-o mumificare treptată, uscarea ţesuturilor, culoare
albastră-închisă, formarea bureletului de demarcaţie şi a granulaţiilor la limita ţesuturilor vii, absenţa
simptoamelor generale pronunţate. După desprinderea ţesuturilor necrozate se formează o cicatrice.

În evoluţia gangrenei umede apare un edem pronunţat, o mulţime de flictene cu conţinut hemoragic,
temperatura corporală ridicată, semne de toxicoză pronunţată, cefalee, insomnie, leucocitoză, etc.
Limitele ţesuturilor necrozate se evidenţiază î, a 3-4 săptămână şi definitiv se determină numai după
apariţia şanţului de demarcaţie.

Asistenţa de urgenţă

• Victima se aduce într-un loc adăpostit.

• Încălzire dinăuntru în afară prin administrare de lichide calde.
• Înlăturarea tuturor factorilor care împiedică circulaţia sîngelui.
• Locurile îngheţate se încălzesc fie în baie timp de 40-60 minute, ridicând treptat temperatura , fie
prin alipirea părţilor calde ale corpului.
• Sectoarele cutanate lezate şi cele învecinate se prelucrează cu soluţii antiseptice, se aplică pansament
aseptic.
• Se înveleşte, se aplică termofoare, se administrează preparate cardiotonice.
• Se transportă în instituţie sanitară specializată.
Tratamentul local

În degerăturile de gradul I bolnavul este dus într-o încăpere caldă , suprafaţa degerată se prelucrează cu
alcool şi se acoperă cu pansament aseptic. Dacă hiperemia şi edemul se micşorează lent se aplică
procedurile fizioterapeutice, băi cu lumină electrică,.

În degerăturile de gradul II pielea se prelucrează cu alcool, se deschid flictenele şi se îndepărtează

epidermul desprins, după ce se aplică un pansament cu alcool pe 6-7 zile. Pentru profilaxia infecţiei se
administrează antibiotici. Pentru profilaxia contracturilor şi îmbunătăţirea circulaţiei sangvine se aplică
proceduri fizioterapeutice precum şi gimnastică curativă.

În degerăturile de gradul III este necesar de a îndepărta ţesuturile necrozate, de a preveni evoluţia
gangrenei umede şi infecţiei. După apariţia liniei de demarcaţie în a 8-14 zi se înlătură ţesuturile. După
operaţie se poate trata şi prin metoda deschisă şi prin metoda închisă.

Tratamentul bolnavilor cu degerături de gradul IV nu se deosebeşte în principiu de tratamentul

bolnavilor cu degerături de gradul III, cu deosebire, că în unele cazuri este necesară amputaţia membrelor.

Un moment important în tratamentul degerăturilor este lupta cu sindromul dureros. Pentru aceasta, în afara
analgezicilor, sunt foarte eficace blocajurile de novocaină a membrelor după Vişnevschi.
Tratamentul general
• Stimularea proceselor de regenerare.
• Lupta cu infecţia.
• Îmbunătăţirea activităţii cardio-vasculare.
• Combaterea intoxicaţiei.
• Restabilirea funcţiilor tuturor organelor şi sistemelor.
60. Electrocutarea .Cauze.Manifestarile clinice.Asistenta de urgenta.Principii de tratament.
Rolul a/m in ingrijirea bolnavilor

Electrocutarea poate fi produsă de curentul electric sau de trăsnet. Agresiunea electrică este urmată de
manifestări locale şi de manifeatări sistemice şi presupune trecerea nemijlocită a curentului electric prin
ţesuturi. Locul de pătrundere şi ieşire a curentului electric sunt totdeauna însoţite de leziuni specifice.
Astfel, la locul de intrare se constată de obicei o escară profundă de întindere mică, în timp ce la ieşire pot
fi văzute leziuni tisulare extinse.Gravitatea leziunilor produse este funcţie de: intensitatea curentului,
tensiunea, rezistenţa pe care o opune tegumentul, de natura curentului.

Manifestările clinice.
Locale.
• Arsură electrică.
• Coagularea intravasculară.
• Miozita necrozantă avasculară (deteriorarea proteinei musculare).
Generale.• Hemiplegie.
• Atrofie optică.
• Afazie.
• Rinichi de şoc, ca urmare a mioglobinei eliberată din masele de muşchi.
• Surminaţie exagerată.
• Slăbirea memoriei.
Efectele electrocutării se manifestă prin contractura muşchilor şi rigiditatea întregului corp, care nu se
poate elibera singur de elementul electric atins, aflat sub tensiune iar rigiditatea cutiei toracice împiedică
mişcările respiratorii şi apare sincopa respiratorie, urmată de sincopa cardiacă.

Există o necorespundere între starea relativ bună subiectivă şi devieri esenţiale în examenul obiectiv. În
formele grave se dezvoltă edemul pulmonar, insuficienţa renală acută, enterita.

Asistenţa de urgenţă

• Întreruperea curentului electric.

• Îndepărtarea accidentatului de sub acţiunea curentului.
• Resuscitarea cardio-respiratorie la necesitate.
• Transportul la spital monitorizat

Tratamentul efectuat în spital constă în resuscitarea cardio-respiratorie, restabilirea şi susţinerea tuturor

funcţiilor. Leziunile locale se tratează ca arsurile termice.
 61. Infectia chirurgicala.Definitie.Clasificare.Etiopatogenia inflamatiei.Manifestari clinice locale si
generale ale procesului inflamator

Definitie: Sub infecţie chirurgicală se subînţeleg afecţiunile inflamatoare, tratamentul cărora se face de
preferinţă prin metode chirurgicale.

CLASIFICAREA
După evoluţia lor clinică şi modificările anatomopatologice din ţesuturi toate formele de infecţie
chirurgicală se grupează astfel:
A.Infecţie chirurgicală acută:
1. infecţie supurativă acută;
2. infecţie anaerobă acută;
3. infecţie acută specifică (tetanos, antrax etc.) ;
4. infecţie putridă acută.
B. Infecţia chirurgicală cronică:
1. infecţie nespecifică cronică;
2. infecţie specifică cronică (tuberculoza, sifilis, actinomicoză etc.).
I. După evoluţia clinică:
1. Infecţie supurativă acută: a) generală; b) locală.
2. Infecţie supurativă cronică: a) generală; b) locală.
II. După localizarea leziunilor:
a) pielii şi ţesutului celuloadipos subcutanat;
b) tegumentelor craniului şi a conţinutului lui;
c) gîtului;
d) toracelui, cavităţii pleurale şi plămînilor;
e) mediastinului;
f) peritoneului şi organelor cavităţii abdominale;
g) bazinului şi organelor lui;
h) oaselor şi articulaţiilor.
III. După etiologie:
a) stafilococică;
b) streptococică;
c) pneumococică;
d) colibacilară;
d) gonococică;
e) mixtă ş. a.
Infecţia chirurgicală poate fi provocată de o singură specie de agent patogen – monoinfecţie sau
concomitent de mai multe specii – poliinfecţie.
Etiopatogenia inflamatiei:

Procesele supurative pot fi declanşate de diferiţi microbi, însă cel mai frecvent ele se datoresc
stafilococilor, streptococilor, pneumococilor, gonococilor, bacilului piocianic, bacilului coli etc. uneori
agentul patogen al inflamaţiei supurative prezintă o simbioză de mai multe microorganisme aerobe sau
chiar combinări ale acestora cu microorganismele anaerobe.

Procesele supurative sunt declanşate de cele mai multe ori de diferite specii de stafilococi, răspîndiţi pe
larg în natură şi care se dezvoltă în condiţii aerobe şi anaerobe

Diferite specii de streptococi sunt deseori cauza afecţiunilor supurative. Ei sunt foarte răspîndiţi în natură
şi nu pier la uscare; majoritatea lor sunt aerobi .Bacilul coli, care se găseşte în abundenţă în conţinutul
intestinal şi pe suprafaţa corpului şi îmbrăcămintea omului, este foarte răspîndit, rezistent şi se dezvoltă
atît în condiţii aerobe cît şi anaerobe. Inflamaţia supurativă provocată de gonococi lezează de obicei
mucoasele, în special cele ale aparatului urogenital.

Manifestarile clinice locale si generale

Reacţia locală a ţesuturilor se manifestă în primul rînd, prin tulburări de circulaţie. Apare o hiperemie
arterială, urmată de stază venoasă şi edem, durere, ascensiune locală a temperaturii, tulburări funcţionale
etc. în exudatul inflamator se acumulează un mare număr de leucocite neutrofile. Plenitudinea
manifestărilor depinde de reactivitatea organismului. Ea poate fi heperergică, normoergică şi hipoergică.

Reacţia generala:

Ea se manifestă prin ascensiunea temperaturii corpului, frisoane, obnubilare, iar în unele cazuri prin
pierderea cunoştinţei, cefalee, indispoziţie generală, puls frecvent, modificarea considerabilă a compoziţiei
celulare şi biochimice a sîngelui, tulburarea funcţiei ficatului şi rinichilor.Temperatura corpului în
procesele supurative poate ajunge la 40 grade; uneori bolnavul are accese repetate de cefalee violentă,
frisoane; se observă o diminuare a procentului de hemoglobină, a numărului de eritrocite şi de creştere a
numărului de leucocite în sînge pînă la 25 – 30 . 109l.Se observă o scădere a poftei de mîncare,
constipaţiei, în urină apar albumine şi cilindri. Intoxicaţia poate duce la tulburarea funcţiei de
hematopoieză a măduvei oaselor, din care cauză se produce anemizarea rapidă a bolnavului şi o
modificare considerabilă a compoziţiei celulare a sîngelui. În sînge apar eritrocite nemature şi se observă o
deviere spre stînga a formulei leucocitare.

.
 62. PRINCIPIILE DE TRATAMENTUL LOCAL SI GENERAL AL INFECTIE
CHIRURGICALE. ROLUL ASIST. MED. IN INGRIJIREA BOLNAVILOR. EDUCATIA
PENTRU SANATATE IN COMUNITATE.
Tratamentul conservator
Principiile de bază:
a) diminuarea intoxicaţiei supurative;
b) inhibarea activităţii microorganismelor piogene;
c) stimularea forţelor imunobiologice şi a capacităţilor de regenerare ale organismului.
Tratamentul local. Scopul măsurilor complexe locale este :
1) înlăturarea sau calmarea durerilor;
2) atenuarea procesului de inflamaţie şi dilimitarea zonei de necroză;
3) asigurarea scurgerii exudatului din focarul purulent în mediul extern;
4) diminuarea procesului de intoxicaţie.
Măsurile generale:
a) repaos;
b) imobilizarea organului lezat;
c) evacuarea puroiului;
d) drenarea focarului.
Tratamentul general:
1) combaterea intoxicaţiei supurative;
2) activizarea forţelor protectoare ale organismului;
3) inhibarea activităţii vitale a microbilor piogeni;
4) normalizarea funcţiei tulburate ale organelor şi sistemelor de importanţă vitală;
5) îmbunătăţirea condiţiilor pentru regenerarea ţesuturilor.
Tratamentul chirurgical
Nu toate procesele supurative pot fi tratate prin metode conservatoare. Pregătirea bolnavilor pentru
operaţie este de obicei de scurtă durată, fiind limitată de starea gravă a bolnavului şi de necesitatea unei
intervenţii chirurgicale urgente. O importanţă deosebită are combaterea intoxicaţiei supurative în perioada
preoperatoare. În intervenţiile chirurgicale trebuie respectată asepsia. Organismul slăbit al bolnavilor cu
afecţiuni supurative rezistă slab la infecţie secundară şi pătrunderea acesteia duce la agravarea bruscă a
evoluţiei bolii.

Orice intervenţie chirurgicală în procesele supurative trebuie terminată prin crearea condiţiilor necesare
pentru scurgerea puroiului, drenajul raţional al plăgii şi irigarea continuă sau periodică a cavităţii
supurative cu antibiotici.Scurgerea exudatului din plagă poate fi asigurată cu ajutorul drenului de cauciuc
sau alte drenuri. Evacuarea secreţiilor din plagă trebuie să fie permanentă şi sigură, pentru ca pansamentul
să se facă mai rar, evitîndu-se astfel traumatizarea plăgii.

Tampoanele trebuie confecţionate din material foarte higroscopic, înmuindu-se preventiv în soluţie de
antiseptice. Aşa fel de tampon joacă rolul unui aspirator timp numai de cîteva ore, iar peste 20 – 24 de ore
se îmbibă cu puroi și trebuie schimbat cu altul sau de pus drenul.
 Dacă tamponul se găseşte timp îndelungat în plagă, el se acoperă cu un strat granulos, iar cind
tamponul se scoate se distruge bureletul granulos, se intensifică intoxicaţia, creşte temperatura, apar
frisoane, starea bolnavului se agravează, se reţine procesul de regenerare.

Pentru scurgerea conţinutului plăgii sau pentru irigarea ei cu antibiotice se foloseşte drenul de cauciuc
de diferite diametre. El este un tub de cauciuc elastic şi rezistent. Capătul care trebuie introdus în plagă, se
taie oblic, iar marginile ascuţite se rotunjesc. În porţiunea tubului din plagă se fac cîteva orificii. Tubul
poate fi unit cu aspiratorul pentru aspiraţia continuă a puroiului. Pe măsura ce cavitatea se umple cu ţesut
granular, drenul trebuie scurtat pentru a se evita traumatizarea pereţilor cavităţii.

În prima fază a evoluţiei procesului supurativ în primele zile după incizie focarului pentru grăbirea
curăţirii cavităţii purulente de ţesuturi moarte se recomandă aplicarea sub formă de praf sau soluţie a
enzimelor proteolitice, care dizolvă ţesuturile moarte, cheagurile de fibrină. Aplicarea în acest caz a
pansamentelor cu soluţie hipertonică de clorură de sodiu intensifică scurgerea lichidului din rană în
pansament şi în rezultat se spală microbii din pereţii rănii, toxinele lor şi produsele de dezintegrare a
ţesuturilor, ceea ce atenuează intoxicaţia organismului şi creează condiţii favorabile pentru procesul de
regenerare în plagă.

După ce pereţii cavităţii supurative se acoperă cu un strat granular, soluţiile hipertonice, soluţiile de
antibiotice şi alte remedii antiseptice nu sunt indicate. În faza aceasta de evoluţie a plăgii este bine să se
facă un pansament steril cu unguente.

Regiunea, lezată de procesul supurativ, trebuie bine imobilizată atît pînă la incizie, cît şi după ea.
 63. Furunculul si furunculoza.Definitie.Clasificarea.Manifestarile clinice.Principii de
tratament.Rolul a/m in ingrijirea bolnavilor.
Furunculul este o infecţie a foliculului pilos şi a glandei sebacee anexe, produsă de către
stafilococul auriu. Se caracterizează printr-o necroză rapidă, urmată de detaşarea şi eliminarea sfacelului
sub formă de burbion.
Cauzele:
1. densitatea mare a germinilor datorită lipsei de igienă;
2. prezenţa porţii de întrare;
3. slăbirea puterii de apărare datorită oboselii, bolilor cronice, avitaminozei.
Evoluţia furunculului este scurtă, de 7 la 11 zile, în patru etape:
– inflamaţia perifoliculară;
– necroza foliculului, glandei sebacee şi a ţesutului perifolicular;
– detaşarea ţesutului necrozat (burbionului);
– granulaţia şi epitelizarea pielii.
Manifestările clinice.
-Furunculul nu provoacă de obicei dereglarea stării generale.
-Debutează prin prurit sau senzaţie de arsură pe o zonă mică, centrată pe un fir de păr.
-După o zi sau două, pruritul este înlocuit de durere, moment în care zona devine violacee, infiltrată şi
indurată.
-Tumefacţia este conică, depăşeşte planul tegumentar şi are în vîrf o mică pustulă gălbuie, centrată pe firul
de păr, care ascunde sfacelul aparatului pilo-sebaceu şi a ţesuturilor din jur.
-În ziua a 8 sau 9 , se delimitează dopul de ţesut necrozat (burbionul) care se elimină spontan sau se poate
extrage, uşor, cu o pensă
-Craterul rănas se va închide, în cîteva zile, prin ţesut de granulaţie şi prin epitelizarea tegumentului.
-Furunculul în regiunea feţei.
-Apare edem al feţei,
-venele devin tari la palpare,
-starea generală a bolnavului se agravează,
-temperatura corpului ajunge la 40-410C;
-poate apărea rigiditate pronunţată a muşchilor occipitali şi tulburări ale vederii.
Complicaţiile.
-Locale: celulita, abcesul, limfadenita, limfangita, tromboza progresivă a venelor, tromboza sinusului
cavernos, furunculul antracoid.
-Generale – furunculoza, septicemia.

Tratamentul.
Conservator:
- Antiseptice locale de genul soluţiilor de rivanol, mitosept,
-Badijonaje cu tinctură de iod sau alcool etilic pentru a grăbi congestia şi procesul de necroză, în vederea
scurtării timpului de evoluţie.
-Căldura uscată are efecte bune.
Contraindicat prişniţele şi căldura umedă care pot favoriza extinderea şi complicarea cu in furuncul
antracoid.
Chirurgical
-Extragerea burbionului cu o pensă sterilă.
 FURUNCULOZA
Furunculoza se caracterizează prin dezvoltarea independentă a mai multor furuncule care apar
concomitent sau succesiv. Denotă o diminuare a forţelor imunologice, motiv pentru care, pe lîngă
tratamentul local se impune şi o stimulare a competenţei infecţioase cu vaccinări polimicrobiene, precum
şi prin măsuri care să amelioreze starea generală: compensarea diabetului zaharat, corecţia anemiei,
ameliorarea disfuncţiilor hepatice, corecţia obezităţii etc.

64. Carbunculul.Definitie.Clasificarea.Manifestarile clinice.Principii de tratament.Rolul a/m

in ingrijirea bolnavilor
Carbunculul sau furunculul antracoid este o inflamaţie acută supurativă necrozantă, care
cuprinde mai mulţi foliculi piloşi şi glande sebacee, cu formare de infiltrat comun şi necroză imensă a
pielii şi a ţesutului celulo-adipos subcutanat.Cauzele sunt aceleaş ca şi la furuncul.
Manifestările clinice.
-Se localizează, mai frecvent, pe ceafă şi pe spate.
-Leziunea are aspectul unui placard buretos, plin de magmă necropurulentă.
-Pielea din zona infiltratului capătă o nuanţă purpurie, este incordată şi edemaţiată.
-Epidermul deasupra focarului de necroză, perforîndu-se în mai multe locuri şi formînd mai multe orificii,
prin care iese puroi vîscos de culoare verde-cenuşie.
-Unele orificii se contopesc, formînd o deschizătură mare, prin care iese mult puroi şi ţesuturi necrozate
desprinse.
-Starea generală se afectează considerabil: temperatura corpului creşte pînă la 40,
- greaţă şi vărsături, inapetenţă, cefalee intensă, insomnie, cîteodată delir şi stare de inconştienţă.
Tratamentul.
Conservator
Internarea bolnavului la spital în secţia de chirurgie
-Badijonarea tegumentelor cu antiseptice,
-Administrarea antibioticilor, raze ultrascurte,
-Repaus la pat.
Chirurgical
-Operaţia se face de obicei cu administrarea narcozei şi constă în incizia „în cruce” a carbunculului prin
tot grosul necrozei pînă la ţesuturile viabile. În primele zile pansamentul se schimbă zilnic.
 65. Abcesul.Definitie.Clasificarea.Manifestarile clinice.Principii de tratament.Rolul a/m in
ingrijirea bolnavilor
Abcesul este o colecţie de puroi bine delimitată şi circumscrisă de ţesutul în care sa dezvoltat, care se
opune difuziunii infecţiei. Este produs de piococi.
Cauzele.
-Răni întîmplătoare sau
-Mi/o pot fi iîn timpul manipulaţiilor curative, efectuate fără respectarea regulilor de asepsie.
-Evoluţia unui furuncul, unei hidrosadenite, apendicite, colecistite acute.
Cauze favorizante sunt hematomul, retenţia de corpi străini .Abcesul este o cavitate neoformată produsă
prin necroza ţesuturilor. Peretele lui are trei straturi:
– zona centrală (fibrină, leucocite, microbi);
– zona mijlocie (procesul de neoformaţie capilară şi de ţesut de granulaţie);
zona externă (bariera de ţesut care se opune difuziunii infecţiei).
Manifestările clinice.
Local
– durere cu caracter continuu, progresiv şi pulsatil,
-tumefacţie şi hiperemie;
-La palpare se constată o zonă caldă, sub tensiune, dureroasă, la apariţia puroiului – fluctuenţă,
-Impotenţă funcţională.
General – febră, frison, cefalee, anorexie,
Tratamentul. În faza incipientă (pînă la formarea puroiului)
conservator,
-administrarea antibioticilor,
-căldură uscată,
-reţea de iod,
-raze ultrascurte.
Chirurgical – deschiderea abcesului. După deschidere se tratează ca o plagă purulentă.
 66. Flegmonul.Definitie.Clasificarea.Manifestarile clinice.Principii de tratament.Rolul a/m in
ingrijirea bolnavilor
Flegmonul este o inflamaţie supurativă acută difuză a ţesutului conjunctiv, cu tendinţă la invadarea şi
necrozarea ţesuturilor profunde.
Cauzele. Agentul cauzal cel mai frecvent este streptococul şi, mai rar, stafilococul sau germenii anaerobi.
Flegmonul se poate produce în orice zonă a corpului în care se găseşte ţesut conjunctiv dar este mai
frecvent întîlnit pe membre. Apariţia lui este favorizată de virulenţa microbilor, dar şi de rezistenţa
organismului care este diminuată din diferite cauze. Flegmonul este o afecţiune independentă, însă poate fi
şi o complicaţie a diferitelor procese supurative.
Manifestările clinice.
- extinderea rapidă a tumefacţiei dureroase,
-înroşirea difuză a pielii deasupra ei,
-temperatura înaltă a corpului (400 şi mai sus), dureri,
-tulburarea funcţiei părţii lezate a corpului.
-Tumefacţia reprezintă un infiltrat dur. Cu timpul el se ramoleşte şi apare simptomul de fluctuenţă.
Intoxicaţie gravă; febră, frison, cefalee, indispoziţie, inapetenţă, leucocitoză, neutrofiloză excesivă.
Tratamentul.
-Bolnavii se spitalizează.
Conservator:
-repaus la pat,
-imobilitatea extremităţii lezate,
-administrarea antibioticilor,
-lichide în cantităţi mari,
-tratament simptomatic.
Local se recomandă căldură uscată, raze ultrascurte.
-La delimitarea procesului şi formare colecţiilor purulente – deschiderea şi drenarea lor.

67. Hidrosadenita.Definitie.Clasificarea.Manifestarile clinice.Principii de tratament.Rolul a/m in

ingrijirea bolnavilor
Hidrosadenita este o inflamaţie supurativă a glandelor sudoripare, provocată de stafilococ, în special de
cel auriu. Se localizată în fosa axilară, mult mai rar în regiunile genitală şi perianală, la femei – în regiunea
mameloanelor.
Cauzele. Dermatitele, hiperhidroza, lipsa de igienă personală.
Manifestările clinice.
-Debutul se face cu o durere minimă, tolerabilă, mai curînd ca o senzaţie de mîncărime, printr-o
tumefacţie mică şi roşie, dură, dureroasă la palpare. Pe măsură ce se infiltrează şi creşte în volum,
indurînd ţesuturile din jur, durerea se intensifică. După liza infiltratului apare o fluctuenţă, iar prin orificiul
mic format iese puroi cremos. Sunt frecvente recidivele bolii.
Tratamentul.
General – antibiotice, sulfanilamide, autohemoterapie.
Local – căldură uscată, raze ultrascurte.
La formarea colecţiei purulente este indica deschiderea ei cu drenare.
 68. Limfangita si limfadenita.Definitie.Clasificarea.Manifestarile clinice.Principii de
tratament.Rolul a/m in ingrijirea bolnavilor
Limfadenita reprezintă o inflamaţie a ganglionilor limfatici. Este o afecţiune cu caracter secundar,
cauzată de existenţa unui proces inflamator primar într-o regiune oarecare a corpului.
Manifestările clinice. Evolutiv poate fi acută şi cronică. Adenita acută evoluează în trei etape:
a) adenită simplă, în care ganglionul este mărit, dureros, dar cu mobilitatea păstrată;
b) adenită supurată, în care ganglionii sunt fixaţi la piele şi profunzime, formînd o masă sau un
bloc;
c) adenoflegmonul, în care masa ganglionară fixă şi dureroasă se extinde şi apare fluctuenţă
centrală.
Tratamentul. La baza tratamentului stă lichidarea focarelor primare şi secundare de infecţie şi
acţiunea generală asupra organismului. Metodele de tratament pot fi împărţite în trei grupe:
1) acţiunea exercitată asupra infecţiei din focarul primar şi ganglionii limfatici: administrarea
antibioticilor, sulfanilamidelor ş.a.;
2) intervenţia chirurgicală: deschiderea şi drenarea focarului purulent primar şi limfadenitei
supurative;
3) acţiunea exercitată asupra întregului organism în scopul măririi forţelor lui protectoare şi
micşorării intoxicaţiei.

Limfangita este inflamaţia acută a vaselor limfatice şi a trunchiurilor limfatice cauzată de

pătrunderea microbilor, avînd un caracter secundar.
Manifestările clinice. Se observă hiperemie cutanată sub formă de dungi roşii uşor proeminente
sub tegumente, pe traectul vaselor limfatice, uneori cu un edem în jur.
Tratamentul. Constă în profilaxia extinderii infecţiei prin eradicarea din timp a focarelor septice,
asanarea plăgilor supurate etc. – repaus general, imobilizare, poziţie ridicată a extremităţii, administrarea
antibioticilor.

69. Flebita si tromboflebita.Definitie.Clasificarea.Manifestarile clinice.Principii de

tratament.Rolul a/m in ingrijirea bolnavilor
Flebita este inflamaţia pereţilor venelor, iar tromboflebita este inflamaţia pereţilor venelor cu
formare de tromb. Tromboflebita poate fi acută, subacută şi cronică. După localizare se disting:
tromboflebită superficială şi profundă, iar după caracterul procesului – supurativă şi nesupurativă.
Cauzele. Tromboflebita are la bază inflamaţia endovenei şi limfangita perivenoasă. Leziunile
inflamatorii ale endovenei favorizează formarea cheagului, care se produce, deci, secundar. Cheagul astfel
format este aderent la pereţii venei, nu se mobilizează şi nu dă embolii. Producerea trombozei are la bază
trei factori principali: staza, leziunile parietale venoase şi modificările calităţii sîngelui circulant.
Manifestările clinice. În primele zile bolnavul simte durere intensă în extremitate, temperatura
corpului creşte pînă la 39,5 – 400, apare un edem pronunţat în toată extremitatea a cărui piele devine
lucioasă, palidă şi uneori cianotică, în regiunea venei apar induraţii avînd dimensiuni diferite.
Tratamentul. Poate fi conservator şi chirurgical. Se recomandă un regim strict la pat, aplicarea
unei atele şi poziţia ridicată a membrului, cantităţi mari de lichid. Se administrează: perfuzii, antibiotici,
anticoagulante, antiagregante.
Dintre metodele chirurgicale sunt indicate ligatura venelor, flebotomia şi venectomia.
70.Erizipelul.Definitie.Etiopatologia.Formele de erizepel. Manifestari clinice.Principii de
tratament.Rolul asistentilor medicali in ingrijirea bolnavilor
Erizipelul este o inflamaţie acută contagioasă a pielii, produsă de streptococul hemolitic piogen.
Cauzele.
-predispoziţia locală şi generală a organismului.
infectarea are loc pe cale exogenă la ce contribuie pătrunderea streptococului în piele în caz de
microtraumatism sau o plagă.
-La bolnavii, care au avut de suferit de erizipel, apare o sensibilitate crescută la infecţia
streptococică şi predispoziţie la recidive. De cele mai multe ori o nouă izbucnire a inflamaţiei are loc după
traumatism sau răcire.
Manifestările clinice. Există patru forme de erizipel: eritematoasă, buloasă, flegmonoasă şi necrotică.
. Faza prodromală se caracterizează prin
-indispoziţie, slăbiciune şi cefalee.
-Mai tîrziu apare un frison puternic, cefalee irezistibilă, greaţă şi vărsătură.
-Pulsul şi respiraţie devin mai frecvente, temperatura se ridică pînă la 40 – 410, menţinîndu-se
astfel sub formă de curbă continuă.
-Bolnavul acuza inapetenţă, insomnie constipaţie, oligurie.
-Analiza sîngelui evedenţiază o anemie moderată, leucocitoză accentuată, neutrofilie şi o
diminuare a numărului de eozinofile.
Local erizipelul se manifestă prin
-durere arzătoare şi senzaţie de căldură în regiunea lezată,
-roşeaţă aprinsă cu contururi zimţate, producînd impresia unor „limbi de foc”.
-Pielea din zona inflamaţiei este edemaţiată, temperatura ei crescută;
- durere este localizată pe marginea zonei de inflamaţie.
În forma buloasă în urma desprinderii epidermului, care se produce sub acţiunea exudatului, se
formează vezicule de diferite mărimi. Conţinutul lor, bogat în streptococi, prezintă un pericol mare,
deoarece transmite erizipelul prin contact. Exudatul poate fi sangvinolent sau purulent.
Boala durează 1 – 2 săptămînî. Sfîrşitul ei se manifestă prin scăderea bruscă a temperaturii cu
transpiraţie abundentă. Odată cu însănătoşirea dispare edemul şi roşeaţa pielii, în zona leziunii începe
descuamare, părul de pe cap se răreşte, iar sprîncenele cad.
În erizipelul flegmonos modificările ce au loc la suprafaţa pielii pot fi neînsemnate, iar în ţesutul
celulo-adipos subcutanat se produce imbibiţia sero-purulentă şi colecţii de puroi. Starea generală a
bolnavului poate fi gravă.toate semnele clinice sunt cu mult mai pronunţate.
Erizipelul din regiunea feţei are o evoluţie relativ favorabilă, însă e însoţit de un edem excesiv al
feţei şi pleoapelor.
Pe trunchi erizipelul decurge cu intoxicaţie gravă, este deseori difuz şi fugace. Recidivele din
regiunea extremităţilor inferioare duc deseori la elefantiazis.
Tratamentul.
- Regimul lacto-vegetarian bogat în calorii şi vitamine.
-Bolnavii trebuie numaidecît internaţi la spital.
-Li se asigură regim la pat. Bolnavii trebuie izolaţi.

General -antibiotici, sulfanilamide, perfuzii.

Local
-Tratare regiunii erizipelului cu raze ultraviolete,
- Poziţia ridicată a extremităţii, imobilizare membrului.
-Pansamentul umed şi băile sunt strict contraindicate.
-În forma flegmonoasă şi gangrenoasă pe lîngă tratamentul descris se recurge la incizia colecţiei d puroi,
drenajul plăgii şi îndepărtarea ţesuturilor necrozate.
Rolul asistentilor medicali in ingrijirea bolnavilor.
-Respectarea regulilor de igiena in ceea ce priveste asternutul bolnavului.
-Se va urmari pansamentul ca sa fie uscat si sa se izoleze bine de rana.
-Pansamentul murdar trebuie schimbat imediat.
-In cazul pansarii curate nu se recomanda pansarea prea deasa.
-In cazul cind pasamentul este mai murdar pansarea se face foarte des.
-o mare atentie se acorda la servicii de gimnastica si alimentatie.
71.Osteomielita. Definitie. Clasificarea.Manifestari clinice(locale si generale)ale osteomelitei
hamatogene acute.Principii de tratament.Rolul asistentilor medicali in ingrijirea bolnavilor.
Osteomielită este inflamaţia acută a măduvei osoase, părţii compacte a osului şi a periostului. Apare în
urma pătrunderii infecţiei pe cale endogenă (hematogenă) sau exogenă. Există osteomielită hematogenă,
ce apare în urma vehiculării microbilor în os prin sînge, şi osteomielita traumatică – consecinţă a unei
plăgi
Cauzele. Osteomielita hematogenă este o patologie secundară. Infecţia din focarul purulent primar
(furuncul, carbuncul, panariciu, flegmon, abces, erizipel, plăgi infectate, dinţi cariaţi, anghine, sinuzite,
otite, etc.) pecale hematogenă pătrunde în diafizul osului producînd boala. Se localizează de obicei în
oasele lungi tubulare (femur, tibie) şi mai rar în celelalte.
Osteomielita este provocată de stafilococi în 60 – 80%, de streptococi – 5 – 30%, iar în restul de
10 – 15% - de pneumococi, bacili sau floră mixtă.
Manifestările clinice.
-În primele două zile bolnavul are indispoziţie, dureri în extremităţi, muşchi şi cefalee. Mai apoi
are frison cu temperatura pînă la 390C şi mai sus, slăbiciune, oboseală, uneori şi vărsături.
-Stare generală devine din ce în ce mai gravă,
-apare delirul, semne de iritaţie menungiană, uneori convulsii,
-inapetenţă, limba saburată şi uscată, paliditatea tegumentelor,
-ochii înfundaţi, buzele şi mucoasele cianotice, pielea uscată şi cu culoare icterică,
- turgorul cutanat scăzut.
-Tensiunea arterială scăzută, zgomotele cardiace surde,
-pulsul accelerat, mic şi de regulă corespunde temperaturii.
-Respiraţia accelerată, superficială.
-În plămîni se pot evidenţia uneori simptome de bronhopneumonie.
-În primele zile temperatura corpului se menţine la nivelul de 39 – 400, iar pe măsură ce se
dezvoltă supuraţia ea capătă un caracter remitent cu oscilări mari în cursul zilei.
-Durere intensă, sfîşietoare, sfredelitoare sau de distensie strict localizată în extremitatea lezată.
-Bolnavii la cele mai mici mişcări cu extremitatea lezată strigă de durere. Ei stau nemişcaţi în pat.

-În analiza sîngelui leucocitoză considerabilă. Anemia devine tot mai evidentă, fiind asociată de
scăderea cantităţii de hemoglobină.
-Percuţia călcîiului sau acotului provoacă dureri intense în locul leziunii.
- În următoarele 2 – 3 zile semnele locale devin mai evidente. În locul leziunii apare o tumefacţie
dureroasăa ţesuturilor moi, care ia proporţii tot mai mari, hiperemie moderată a pielii, edemaţiere şi
hiperemie locală.
Tratamentul.
Metode conservatoare – antibioticoterapia,dezintoxicarea, repausul extremităţii asigurat prin
aparat ghipsat sau extensie.
Chirurgical– este indicat în cazul cînd cel conservator este ineficient, în cazurile avansate.
-deschiderea flegmonului;
-secţionarea periostului cu scopul deschiderii colecţiei subperiostale;
-trepanaţia cavităţii osteomedulare;
Rolul asistentilor medicali in ingrijirea bolnavilor.
-Respectarea regulilor de igiena in ceea ce priveste asternutul bolnavului.
-Se va urmari pansamentul ca sa fie uscat si sa se izoleze bine de rana.
-Pansamentul murdar trebuie schimbat imediat.
-In cazul pansarii curate nu se recomanda pansarea prea deasa.
-In cazul cind pasamentul este mai murdar pansarea se face foarte des.
-o mare atentie se acorda la servicii de gimnastica si alimentatie.
72.Notiune de infectie clorstridiana(anaeroba).Gangrena gazoasa:agentii patogeni,manifestari
clinice,principii de tratament.profilaxia specifica si nespecifica.
Infecţia anaerobă clostridială este un proces patologic provocat de microbi ce se înmulţesc în lipsa de
oxigen şi are o evoluţie specifică. Se caracterizează prin
-lipsa reacţiei inflamatorii
- prin edem progresiv,
-degajarea de gaz,
- necroză a ţesuturilor,
-stare gravă a organismului în urma intoxicaţiei cu toxine bacteriene
-produse de dezintegrare a ţesuturilor.
Etiologia. Este provocată de următorii agenţi patogeni anaerobă:
-Clostridium perfringhens, (acţiunea lui constă în formarea rapidă de gaz ţesuturi şi în intoxicaţia gravă a
bolnavului.)
-Cl. Oedematiens, (acţiunea lui are drept urmare edem galopant al ţesuturilor şi intoxicaţie foarte gravă.)
-Cl. Septicum, (in ţesuturi acesta duce la edem sero – sangvinolent şi toxicoză).
-Cl. Histolуticum( provoacă foarte rar singur gangrena gazoasă, iar în asociere cu alte specii de microbi el
duce la liza rapidă a ţesuturilor şi la intoxicaţie gravă).

Manifestările clinice. Perioada de incubaţie este de 1 – 7 zile. Cu cît mai devreme se declanşează
infecţia anaerobă, cu atît mai gravă este de obicei evoluţia ei. Formele fulgerătoare, ce se întîlnesc uneori,
apar în primele ore după rănire.
Simptomele timpurii:
- logoreea, agitaţia, durerea în plagă,
-senzaţia de distensie în extremitate sau de compresie a pansamentului,
-lipsa de concordanţă între temperatura corpului, puls şi respiraţie,
-adinamie, apatia, starea de excitaţie.
-Temperatura corpului, la început subfebrilă, se urcă repede pînă la 38,30 – 390C.
- Pulsul se accelerează pînă la 140 – 150 pe minut,
-Respiraţia – pînă la 30 – 40 de mişcări respiratorii pe minut.
-Tensiunea arterială scade pînă la 90 – 80 mm ai col. de Hg.
-Extremitatea şi plaga sînt de obicei edematiate, pielea palidă, cu pete şi dungi de culoare roşie-albastră.
La palpare prin crepitaţie se determină emfizemul subcutanat.
-Pereţii şi fundul plăgii sînt de culoare cenuşie, cu puţină secreţie,
La comprimare marginilor plăgii ies din adâncime bule de gaz.
-„Simptomul ligaturii”
-În analiza sîngelui se determină:
-scăderea bruscă a cantităţii de hemoglobină,
- micşorarea numărului de hematii;
-anizocitoză, hipocromie în lipsa normoblaştilor.
-VSH este accelerată, ajungând pînă la 50 – 60 pe oră.
-Formula leucocitară este deplasată spre stînga, leucocitoză,
-lipsa de eozinofilie, limfopenie, neutrofilie,
 - prezenţa niutrofilelor tinere – mielocitelor, iar mai departe – dezvoltarea anemiei.
Tratamentul.
Are sarcinile următoare:
1. de a preveni extinderea procesului patologic;
2. de a opri reabsorbţia toxinelor şi de a lichida intoxicaţia existentă;
3. de a restabili funcţiile normale ale organelor şi sistemelor;
4. de a stimula forţele imunobiologice ale organismului.
Tratamentul specific. Se efectuează cu un amestec de seruri antigangrenoase. Doza curativă de
seruri este de 150 000 UA ( câte 50 000 UA de seruri antiperfrighens, antiedematiens şi antisepticum ).
Serul se introduce de medic sau de asistenta medicală în prezenţa medicului. În dependenţă de starea
bolnavului doza poate fi mărită.Serul se introduce intravenos, foarte încet picătură cu picătură, de obicei
cu soluţie fiziologică, încălzită pînă la temperatura corpului din raţionamentul la 100 ml ser 100 – 400 ml
soluţie fiziologică.
Tratamentul chirurgical. Constă în efectuarea timpurie, de urgenţă a operaţiei radicale, care poate
fi executată în trei variante:
a) incizia largă şi deschiderea focarelor de infecţie urmată de excizia ţesuturilor necrozate, mai ales
a muşchilor:
b) amputarea în cazurile de intoxicaţie progresivă gravă;
c) amputare cu disecţia bontului, folosită în cazurile foarte avansate.
După operaţie se tratează plaga cu oxidanţi – soluţie de permanganat de potasiu ori apă oxigenată
sau se aplică pe ea un pansament cu soluţie hipertonică de clorură de sodiu ori soluţie de bacteriofag
anaerob. Apoi se asigură o imobilizare ideală. Este foarte efectivă utilizarea barocamerei.
Tratamentul nespecific. Se aplică în cazuri e intoxicaţie gravă. Constă în dezintoxicaţia gravă a
organismului prin perfuzie până la 4 l pe zi. Bolnavului i se asigură repaus, hrană calorică, preparate
cardiotonice, oxigenoterapia.
Regimul sanitaro-antiepidemic – bolnavul trebuie separat în salon individual; toate instrumentele
utilizate se dezinfectează în apă oxigenată de 6%; pansamentul utilizat se arde.
Profilaxia.
Profilaxia nespecifică.
-primul ajutor dat la timp,
-prevenirea şi tratamentul şocului, hemoragiei, anemiei,
-toaleta chirurgicală complexă şi timpurie a plăgii,
-aplicarea parenterală şi locală a antibioticelor,
-evitarea suturării în etanşă a plăgii în cazurile de traumatism în masă sau în cele de evacuare
necesară a răniţilor.
Profilaxia specifică. Se administrează ser antigangrenos ce conţine cîte 10 000 UA de Cl.
perfringens, Cl.oedematiens, Cl. Septicum.
Rolul asistentului medical în educaţia pentru sănătate. Supravegherea atentă a rănitului în
primele zile după toaleta chirurgicală a plăgii permit de a depista stadia timpurie a bolii. Cunoaşterea
simptomelor timpurii ale gangrenei gazoase, evidenţierea lor la timp şi supravegherea permanentă a
bolnavului u o importanţă decisivă în combaterea acestei complicaţii grave. Un rol însemnat în
evidenţierea primelor simptoame aparţine asistentelor medicale, care îl anunţă imediat pe medic.
 73.Tetanusul.cauzele.manifestari clinice.principii de tratament.
Tetanosul este o boală infecţioasă specifică acută, provocată de un bacil anaerob sporulat – Cl.
tetani. Exotoxina, produsă de acest bacil, este formată din tetanospasmină şi tetanohemolizină.
Tetanospasmina, acţionând asupra sistemului nervos, duce la convulsii tonice şi clonice ale muşchilor
striaţi, iar tetanohemolizina duce la hemoliză.Boala survine în urma acţiunii tetanospasminei.
Etiologia. Cl. tetani se întâlneşte ca saprofit în intestinul multor animale domestice precum şi la om.
Fiind eliminat cu materiile fecale, acest microb nimereşte în sol. Mai frecvent se complică cu tetanos
plăgile extremităţilor – 80%.Perioada de incubaţie oscilează între 4 şi 14 zile, însă afecţiunea poate
surveni şi mai târziu. Au fost descrise cazuri de tetanos tardiv cu o perioada de
incubaţie de 4 – 5 luni. De fapt cu cît perioada de incubaţie este mai scurtă, cu atât evoluţia clinică este
mai gravă.
Tabloul clinic.
Semnele precoce:
- cefalee, oboseală, excitaţie,
-slăbiciune, transpiraţie abundentă,
- durere cu caracter de tracţiune
-fibrilaţie musculară şi contracţie uşoară a muşchilor în jurul plăgii, uneori durere în spate.
Simptomele Lorin-Apştein sunt de asemenea incipiente ale tetanosului:
1) reflexele pronunţate ale muşchilor masticatori.
Reflexul se provoacă prin una din metode:
a) gura este liber întredeschisă şi în această poziţie se loveşte uşor cu ciocănaşul sau cu degetul peste
muşchii masticatori, ca rezultat al contracţiei lor gura se închide;
b) tot acest reflex poate fi provocat cu o lovitură de ciocănaş peste plesimetru, situat pe dinţii anteriori,
gura fiind liber deschisă. În absenţa patologiei acest reflex nu poate fi provocat, dar în caz de tetanos el
apare cu 24 – 48 ore pînă la primele semne de trismus.
2) provocarea activă a rigidităţii locale musculare timpurii de scurtă durată. Rigiditatea musculară
locală apare cu 48 – 72 ore înainte de instalarea trismului şi se provoacă prin palparea energică sau
percusia muşchilor situaţi central faţă de regiunea leziunii.
Semnele tardive:
Trismul – convulsii tonice ai muşchilor masticatori;
Râs sardonic” – muşchii mimici se contractă convulsiv, dând feţei o expresie tipică. Convulsiile cuprind
în scurt timp şi muşchii gîtului, spatelui, abdomenului, extremităţilor.
Convulsiile apar una după alta, dureri chinuitoare în muşchii aflaţi în contracţie spastică, ceea ce
epuizează puterile bolnavului. Datorită excitabilităţii extrem de crescute a muşchilor convulsiile tonice şi
clonice pot apărea la cea mai mică excitaţie – zdruncinătură, atingere uşoară, scârţâit al uşii, lumină,
vorbire cu glas tare ş.a.Convulsiile cuprind toţi muşchii trunchiului,dându-i din cauza aceasta diverse poze
forţate, de multe ori chiar ciudate. Contracţia spastică a muşchilor gîtului, spatelui şi extremităţilor este
însoţită de hiperextensiunea trunchiului şi extremităţilor, cînd bolnavul se încovoaie, atingând aşternutul
numai cu ceafa şi călcîile. Această poză este numită opistotonus. În intervalele între convulsii muşchii
rămân contractaţi.
 Contracţia convulsivă a muşchilor este atît de intensă, încît duce la ruptura lor sau la fracturi ale
oaselor. Dacă în convulsii sunt implicaţi muşchii respiratori şi
diafragmului, respiraţia devine anevoioasă, şi ventilaţia pulmonară suferă modificări grave, din care cauză
moartea survine prin asfixie sau în urma tulburărilor circulatorii cu manifestări de stază, de asemenea se
pot cr4ea condiţii favorabile pentru instalarea unei pneumonii prin aspiraţie.
Conştiinţa bolnavului rămâne de obicei intactă. De la începutul bolii temperatura corpului creşte şi
poate atinge 420C şi mai mult. Pulsul este de 120 bătăi pe minut. Contracţia tonică a muşchilor perineului
provoacă dificultăţi în defecaţie şi diureză. Simptomele tetanosului pot evolua fulgerător, ducând la
moarte în timp de 1 – 2 zile (formă fulgerătoare); tabloul clinic poate să se dezvolte repede cu simptome
foarte pronunţate; forma acută poate duce la moarte în decurs de 4 – 5 zile. Forma subacută se
caracterizează prin progresare lentă şi manifestare moderată a simptomelor. Majoritatea bolnavilor cu
această formă se vindecă în curs de 20 – 30 de zile. Tetanosul poate avea şi o formă cronică. În cazurile
acestea tabloul clinic relevă o încordare progresivă a muşchilor fără convulsii clonice; temperatura
corpului este normală sau subfebrilă. Boala durează de obicei cîteva săptămîni sau luni şi se termină cu
vindecarea bolnavului.
În perioada de convalescenţă simptomele descrise se sting treptat şi dispar cu totul în curs de 60 – 70
de zile. Peste 61% din bolnavii de tetanos se vindecă în curs de 11 – 30 de zile.
Pe lîngă formele generalizate şi cu caracter local există tetanos tardiv şi tetanos recidiv. Tetanosul
tardiv are o perioadă îndelungată de incubaţie şi după toate datele este consecinţa reinfecţiei sau activizării
infecţiei latente prin traumatism, intervenţie chirurgicală ş. a.
Tetanosul dă complicaţii în 25 – 30% din cazuri. Aceste complicaţii pot fi: a)timpurii legate de
tetanos şi de complicaţiile plăgii; b) tardive.
Dintre complicaţiile timpurii cele mai frecvente sunt pneumoniile cauzate de ventilaţia pulmonară
dificilă, expectoraţia anevoioasă, aspiraţia sputei ce poate avea loc în convulsiile muşchilor respiratori,
diafragmului, coardelor vocale, muşchilor faringelui ş. a.
Complicaţiile tardive ale tetanosului nu sunt altceva decît consecinţele lui. Astfel, se întâlnesc:
tahicardia, hipotonia, slăbiciunea, transpiraţia abundentă, contractura articulaţiilor, deformaţiile coloanei
vertebrale ş. a.
Tratamentul. Tratament specific al tetanosului nu există. Sarcinile de bază ale tratamentului
complex constau în:
1) diminuarea pătrunderii în sînge şi neutralizare toxinei tetanice care continuă să pătrundă în
organism din plagă;
2) diminuarea şi suspendarea convulsiilor tonice şi clonice;
3) ameliorarea stării generale a organismului, normalizarea activităţii cardiace şi a ventilaţiei
pulmonare;
4) profilaxia şi combaterea complicaţiilor secundare (pneumonie, septicemie ş. a. ).
Realizarea primei sarcini cuprinde explorarea şi tratarea plăgilor în special al celor oarbe, în care se
află deseori corpi străini infectaţi, întroducerea serului antitetanic pentru neutralizarea toxinei nelegată cu
ţesutul nervos. Serul antitetanic se introduce intramuscular după metoda Bezredko, imediat după stabilirea
diagnosticului. Doza pentru adulţi conţine 100 000 – 150 000 UA, pentru copii 20 000 – 80 000 UA ser
antitetanic.
 Combaterea convulsiilor se face cu ajutorul narcoticelor, substanţelor neuroplegice şi curarizante
care duce la relaxarea muşchilor, micşorează convulsiile, iar uneori le suspendă.
În scop de profilaxie a infecţiei se administrează antibiotice.

74.Profilaxia tetanosului.Rolul asistentilor medicali In ingrijirea cu tetanus.

Profilaxia. Toate măsurile profilactice se împart în două grupe.
1) Profilaxia specifică activă – pasivă antitoxică, menită să sporească imunitatea faţă de toxina
tetanică. Profilaxia specifică este planică activă şi urgentă – activă şi pasivă.
Imunizarea activă planică:
La vîrsta de 3 luni cu DTP – 3 vaccine cu interval de 30-45 zile.
I revaccinare – la 1,5 ani
II revaccinare – la 6-7 ani
III revaccinare – la 11 ani
IV revaccinare – la 16 ani.
Imunizarea urgentă este reglementată prin ordinul № 737 a MS al RM. Vor fi supuşi imunizării
urgente:
 Orice plăgi ocazionale;
 Combustii gradul II – IV;
 Degerături gradul II – IV;
 Procesele acute purulente ale tegumentelor;
 Operaţiile la colon şi rect;
 Naşterile la domiciliu;
 Avorturile extraspitaliceşti.
Se administrează 0,5 ml la copii şi 1 ml la adulţi de anatoxină tetanică intramuscular – imunizarea
activă.
Imunizarea specifică pasivă se efectuează cu ser antitetanic 3000 UA după metoda Bezredko.
2) Profilaxia nespecifică
-măsuri, pentru îndepărtarea microbilor din plagă
-prelucrarea primară chirurgicală a plăgii cît mai timpuriu şi mai complet.
Asistenţa de urgenţă:
1. Repaus absolut fizic şi psihic.
2. Izolare bolnavului de excitanţi.
3. Administrarea anticonvulsivelor: sulfat de magneziu 25% intravenos, aminazin 2,5 ml i/v, diazepam 5-10
mg fiecare 3-4 orei/m, tiopental de natriu.
4. Aplicarea frigului în regiunea capului.
5. Se cheamă de urgenţă brigada de reanimaţie.
6. Se spitalizează în secţia de terapie intensivă a spitalului de boli infecţioase.
7. Se respectă strict regimul de protejare.
8. Toate manevrele se efectuează numai după administrarea anticonvulsivelor.
Îngrijirea bolnavilor.
1. Bolnavii sunt izolaţi în saloane slab luminate.
2. Se vorbeşte în şoaptă.
3. Bolnavul este supravegheat permanent de către medic şi asistent medical.
4. La îndemână trebui să fie aparatul de respiraţie dirijată.
5. Periodic trebuie de aspirat secreţiile din căile respiratorii.
6. Bolnavul se alimentează prin sondă şi se îngrijeşte cavitatea bucală.
7. Se îndeplinesc cu stricteţe indicaţiile medicului.
8. În caz de agravare a stării se anunţă imediat medicul.
9. Se respectă strict regimul sanitar antiepidemic.
Regimul sanitar antiepidemic.
1. Bolnavul este izolat într-un salon al secţiei de boli infecţioase.
2. Instrumentele şi materialul de pansament utilizat se cufundă în soluţie de apă oxigenată de 6%+soluţie de
detergent de 0,5%.
3. Lingeria şi vesela se fierb în soluţie de sodă calcinată de 2% două ore.