1. Noţiune de infecţie nosocomială.

Măsurile sanitaro-antiepidemice de
profilaxie a infecţiei nosocomiale conform Ghidului de supraveghere şi
control în infecţiile nosocomiale a MS din RM.
Infectiile nosocomiale sunt infecţiile contractate în spital sau alte unităţi sanitare, si se referă
la orice boală datorată microorganismelor, boală ce poate fi recunoscută clinic sau
microbiologic, care afectează fie bolnavul, datorită internării lui în spital sau îngrijirilor primite,
fie ca pacient spitalizat sau în tratament ambulatoriu, fie personalul sanitar datorită activităţilor
sale.
-reflectă schimbările din ecosistemul uman:
-abuz de antibiotice, neglijarea igienei,
-perturbarea raporturilor dintre agenţii patogeni,
-grupuri mari de imunosupresaţi.
Masurile preventionale generale includ:
-preocupari pentru ca proiectarea si realizarea constructiilor pentru asistenta medico-sanitara sa
dispuna de circuite multiple si alte facilitati care sa evite diseminarea agentilor patogeni
- aisgurarea unei igienizari zilnice corecte, decontaminare, dezinsectie si deratizare periodica 3
- folosirea corecta a circuitelor pentru persoane si materiale
- reglementarea accesului vizitatorilor
- asigurarea unor operatiuni corecte de pregatire si efectuarea sterilizarii instrumentarului si a
altor materiale
- pastrarea in rezerva a unor antibiotice cu spectru larg pentru interventia de urgenta in caz de
infectia nosocomiala produsa de agenti rezistenti la antibioticele utilizate.
Masurile specifice si speciale bazate pe aplicarea antibioticelor, imunoglobulinelor si
vaccinurilor au o utilizare limitata si numai la indicatiile specialistilor si dependent de situatia
din populatia generala.
Combaterea
In cazul aparitiei unei imbolnaviri de tip nosocomial se va efectua, cu caracter de urgenta:
-ancheta epidemiologica, interventii epidemiologice, clinice si cu laboratorul pentru depistarea si
izolarea bolnavilor;
-se vor institui masuri de protectie a celorlalti bolnavi, mai ales cei cu risc;
-se suspenda internarile;
-se desfasoara investigatii complexe pentru depistarea si corijarea cauzelor care au determinat
imbolnavirile;
-se suspenda total sau partial, pe termene variate, activitatea serviciului, timp in care se vor
efectua renovari si reprofilari;
-in cazul repetarii unor episoade epidemice, unitatea poate fi desfiintata;
-educatia si instruirea personalului medico-sanitar va completa procesul de combatere.
M.S RM nr.51 din 16.02.2009-*va asigura controlul si supravegherea actiunilor intreprinse in
teritoriu cu inaintarea propunerilor de perfectionare a suportului normative si instructive-
metodic; *vor examina problemele ce tin de combaterea infectiilor nosocomiale,mentinerea
regimului sanitaro-igienic si antiepidemic,cu character organizatoric si administrative si vor
intreprinde masuri de inlaturare a deficientelor depistate; *asigura inregistrarea,informarea si
evidenta tuturor cazurilor de infectii nosocomiale,depistarea active a cazurilor nediagnosticate
si nedeclarate; *asigurarea controlului infectiilor nosocomiale si de securitate a pacientului si a
personalului in institutiile medico-sanitare.

2. Sursele şi căile de răspândire a infecţiei.

Surse de agenti patogeni

 -bolnavi cu boli netransmisibile, care pot prezenta forme atipice de boala transmisibila sau
sunt purtatori de agenti patogeni
-bolnavi cu boala transmisibila, dar purtatori ai altor agenti patogeni.
In IN, purtatorii de agenti patogeni, in afara celor 3 categorii clasice (preinfectiosi, sanatosi si
fosti bolnavi), se mai clasifica si in raport de zona anatomica pe care o colonizeaza (nazali,
faringieni, nazofaringieni, tegumentari, fecali, urinari, vaginali).
Sursele de agenti patogeni pot proveni din urmatoarele categorii populationale:
-personalul medico-sanitar de baza,
-stagiari (medici, studenti, elevi),
- personalul auxiliar (intretinere, bucatarie, spalatorie, magazii)
- vizitatori.
Moduri si cai de transmitere
Pentru pătrunderea infecţiei în organizm este necesară “poarta de intrare”, adică lezarea
tegumentelor. Infecţia chirurgicală depinde de 2 factori :
1. Cantitatea şi virulenţa microbilor pătrunşi în organizm.2. Forţele de apărare a organismului.
Infecţia pătrunde în organiSm prin 2 căi :
Exogenă- infecţia aeriană - din mediu extern - din aer;
infecţia prin contact - de pe obiectele care s-au atins de plagă (mîini, mănuşi, lenjerie, material de
pansament etc.);infecţia prin picături - cu saliva şi picături eliminate în timpul tusei, vorbirii,
strănutului;infecţie prin continuitate – de la nivelul învelişului cutanat cînd nu este
decontaminarea eficace a cîmpului operator, delimitarea cîmpului operator cu cîmpuri sterile;
infecţia prin implantare - de pe obiectele lăsate în plagă (material de sutură, tampoane, drenuri
continue, implanturi, proteze vasculare etc.).
Endogenă- Microbii se găsesc în organismul bolnavului (piodermii, amigdalite, inflamaţia
căilor respiratorii ) şi pot fi transportaţi în plagă prin cale hematogenă sau limfogenă.

3. Antisepsia, definiţie. Metodele antisepsiei.

ANTISEPSIA Un complex de măsuri menite să distrugă sau să micşoreze numărul microbilor

în plagă. Este o metodă curativă care are funcţia de a curăţi organismul de puroi, de infecţie.
metodele (antisepsia fizică, mecanică, chimică, biologică) utilizate.
Antisepsia mecanică Îndepărtarea din plagă a ţesuturilor neviabile, ce reprezintă un mediu
nutritiv pentru microbi. In acest scop se face toaleta primară chirurgicală a plăgii.
Chirurgul rus Ciarucovschii scria: “Plaga prin contuzie trebuie transformată în plagă prin tăiere
cu unirea rapidă a marginilor ei” – deci el propunea toaleta primară chirurgicală a plăgii
(TPChP) cu aplicarea suturii primare. Ea constă în excizia ţesuturilor devitalizate de pe
marginile, pereţii şi baza plăgii în limita ţesuturilor sănătoase şi aplicarea suturilor.
Antisepsie fizica Scopul ei constă în asigurarea condiţiilor de eliminare a secreţiilor din plagă în
pansament prin intermediul drenurilor şi procedeelor fizioterapeutice. Ca tipuri de drene se
folosesc meşe din tifon, fîşii din caucic, drene tubulare din mase plastice ce asigură eliminarea
continuă a secreţiilor purulente din plagă. Meşele din tifon se îmbibă în sol. Hipertonică (NaCl
10%) care avînd o presiune osmotică mult mai mare decît a lichidului tisular contribuie la
absorbţia şi evacuarea secreţiilor purulente. Paralel cu drenarea se utilizează proceduri
fizioterapeutice ca: iradierea cu raze ultraviolete, razele ultrascurte, ultrasunetul cu diverse
preparate, electroforeza, Laseroterapia, magnitoterapia precum şi radioterapia.
ANTISEPSIA CHIMICĂ: este cea mai frecvent aplicată şi constă în utilizarea diferitor
substanţe chimice cu acţiune bactericidă. Se folosesc soluţiile antiseptice la baza cărora stau
procesele de denaturare a proteinelor, de oxidare cu blocarea enzimelor celulare, de coagulare a
albuminelor, de deshidratare etc.
ANTISEPSIA BIOLOGICA- constă în utilizarea antibioticelor, serurilor, vaccinurilor,
globulinelor, fermenţilor proteolitici, bacteriofagilor, derivatelor sîngelui
4. Asepsia, definiţie. Metodele de realizare a asepsiei - dezinfecţia,
sterilizarea.

ASEPSIA este complexul de măsuri menite să prevină pătrunderea infecţiei în plagă. Ea

cuprinde :măsuri organizatorice,utilizarea factorilor fizici,preparatele chimice,metode
biologice,Asepsia a deschis o eră nouă în dezvoltarea chirurgiei.
Dezinfectia (decontaminarea) este îndepărtarea sau distrugerea germenilor (microbilor) de pe
piele, de pe mucoase, din plăgi, de pe obiecte de îngrijire, din încăperi etc. Prin dezinfecţie sînt
distruşi sau îndepărtaţi gemenii obişnuiţi, dar nu toţi şi nici un caz cei sporulaţi sau virușii.
Aceştia din urmă sânt distruşi numai prin sterilizare.
Sterilizarea este distrugerea microbilor şi sporilor. Sânt aplicate mai multe metode de sterilizare.
1. Sterilizarea prin flambare 2. Sterilizarea cu aer uscat şi fierbinte 3. Sterilizarea cu aburi sub
presiune (autoclavarea)4. Sterilizarea prin fierbere 5. Sterilizarea cu substanţe chimice 6.
Sterilizarea cu raze gama.
Sterilizarea cu aer uscat şi fierbinte- pentru instrumentele de metal, sticlă: se sterilizează la
180o-200o timp de o oră. După ce instrumentele au trecut perioada de presterilizare sunt
legate cîte 10 bucăţi de acelaş fel, aşezate pe reţiaua metalică şi introduse în etuvă (pupinel) .
Se conectează etuva în reţeaua electrică şi cînd a atins t˚ 180 - 200˚se fixează timpul. Se
sterilisează 60 min . După sterilizare uşa se va deschide cînd t° va scădea la 50°C.
Pentru controlul sterilităţii se folosesc: indicatori speciali - teste termocolor şi examenul
bacteriologic care se efectuează 1 dată la 10 zile.
Autoclavarea- Cu aburi sub presiune. Se sterilizează echipamentul chirurgical, materialul de
pansament, cîmpurile, lenjeria folosită la operaţii.1.Metodele de aranjare a materialelor în
casolete:2.Metoda universală - materialele se aşează în straturi orizontale, iar în fiecare strat, pe
sectoare în ordinea inversă etapelor de utilizare. Aşa metodă se utilizează de regulă în sălile de
pansamente, în sălile de chirurgie mică (condiţii de ambulator).3.Metoda separată (după tipul
materialului). În casoletă se aşează un singur tip de material (halate, cearşafuri, material de
pansament, cîmpuri etc.) 4. Metoda specifică (foarte rar) se aşează toate materialele pentru o
anumită operaţie (apendicectomia, colecistectomia etc.)
Sterilizarea prin fierbere- Se sterilizează instrumente de metal, obiecte din sticlă, din cauciuc.
Sterilizarea se face în apă distilată în stare demontată timp de 1 oră. Materialele se aşează în
fierbător, se toarnă apă distilată, se întroduce în reţea sau se aprinde flacăra şi se fierbe timp de o
oră. Controlul sterilităţii – examenul bacteriologic.
Sterilizarea cu substanţe chimice- Se sterilizaeză mai mult instrumentele ghirurgicale cu tăiş
care nu pot fi supuse sterilizării la temperatură înaltă. Se cufundă: În alcool etilic 96˚ pe 2 ore
fără a le astupa.În soluţie C–4 timp de 10 – 15 min.În sol. Peroxid de hidrogen 6% - 6 ore În sol.
Clorhexidină 1: 1000 – 2 ore.În sol. Saidex 2% - 10 oreÎn secusept –forte 4% - 6oreÎn vapori de
Oxid de etilen pe 16 oreÎn sol. Lizoformină 3000 8%- 6ore
Sterilizarea prin flambare - Se aşează instrumentele într-un vas metalic, se toarnă deasupra
alcool etilic 96 şi se aprinde. Cînd s-a stins flacăra instrumentele pot fi folosite. Se foloseşte în
stări extremale, prin aşa metodă instrumentele repede se uzează, şi nu se atinge sterilizarea
deplină.
Sterilizarea prin iradiere cu raze gama.- Este o metodă de sterilizare prin mijloace fizice. Se
foloseşte numai de industriile care fabrică materiale de o singură întrebuinţare care
sedeteriorează prin căldură –materiale din polietilen, polivinil-cloruri,nylon, polistiren, hârtie,
lână, vată, cauciuc etc. Instalaţia este foarte costisitoare, este necesar de a lua măsuri speciale
contra radiaţiilor,ocupă un spaţiu mare şi are o capacitate extrem de mare de lucru.

5. Măsurile organizatorice în realizarea asepsiei: planificarea secţiei de

chirurgie, a blocului operator.
 Sectia de chirurgie:functioneaza in cadrul unui spital orasanesc, municipal sau raional, avind
intre 30 si 70 de paturi ,asigura asistenta chirurgicala de urgenta sau acorda asistenta bolnavilor
programati din teritoriu ,in functie de competentele pe care le are. In clinicile universitare sint
sectii de chirurgie generala si sectii de diverse specialitati chirurgicale –abdominala, toracica
,ORL,oftalmologie ,urtologie etc..Sectia de chirgie trebuie organizata astfel incit sa fie asigurata
bolnavului pe linga o asistenta medicala de inalt nivel profesional, o ingrijire deosebita pe timpul
spitalizarii ,pentru ca ruptura acestuia cu mediul din care provine sa nu fie simtita. Sectia de
chirurgie are spatii functionale (bloc operator, Sali de pansament-canapea de consultatii ,duap
pentru instrumente ,masa de lucru, chiuveta sapun,, salon de terapie intensiva, 2saloane pentru
trezirea postoperatorie, sala de tratamente ,Sali necesare activitatii personalului medial) si
hoteliere (saloane pentru bolnavi-cu numar redus de paturi ,bine iluminate ,o aerisire buna ,temp
20C ,culoare a peretiolor odihnitoare pardoseala dintr-n material care poate fi curatat si
dezinfectat ,fieare pat va fi asigurat cu lampa de noapte, sistem de semnalizare, sistem de aspiatie
), oficiu pentru alimente si sala de mese pu bolnavi , sala de primire a vizitelor grup sanitar ).
Blocul operator-cuprinde camera de filtru-unde personalul medical dezbraca haina de spital si
imbraca costumul chirugical sterilizat ,boneta ,masca,; ,sala de pregatire a personalului pentru
operatie-dotat cu lavuare ,alimentat cu apa sterila ,rezervoare cu detergenti speciali ,, sala pentru
preanestezie, sala de operatii-masa de operati cu multe articulatii mcare permit ridicarea
,coborirea,inclinarea sau rotatia ,saltea speciala care se dezinfecteaza, sistem de aspiratie
,termucuagulator, masa sterila de baza, defibrilator,masa pu soluti antiseptice,lampi; , salon
postoperator ,incaperi auxiliare pentru prelucarea instrumentelor si sterilizarea lor,
confectionarea materialelor de tifon ,camerad e dopozit,grupuri sanitare

6. Metodele de curăţenie. Controlul bacteriologic.

CURĂŢENIA este metoda de decontaminare care asigură îndepărtarea microorganismelor de

pe suprafeţe, obiecte sau tegumente, odată cu îndepărtarea prafului şi a substanţelor
organice.Aplicarea corectă a metodelor de curăţenie a suprafeţelor, obiectelor şi echipamentelor
poate realiza o decontaminare de 95-98%, foarte apropiată de cea obţinută prin dezinfecţie. Prin
activitatea de curăţenie se acţionează asupra tuturor microorganismelor. Nu înlocuieşte
dezinfecţia ci o completează crescând nivelul de decontaminare până la 99,9%.
CURATENIA - METODE GENERALE DE EFECTUARE.1.Spălarea, 2.Ştergerea,
3.Aspirarea, 4.Perierea.
1. Prin spălare sunt îndepărtate, prin udare, concomitent cu procedurile mecanice, pulberile şi
substanţele organice. Puterea de spălare depinde de capacitatea de udare. Spălarea se realizează
prin folosirea de apă caldă şi substanţe tensioactive. Apa caldă, la 35 – 45 C, are o putere de
spălare superioară apei reci, deoarece are o putere mai mare de emulsionare şi dizolvare.
2. Prin ştergerea umedă a suprafeţelor (ex.: lambriuri, mobilier) se realizează îndepărtarea
microorganismelor. Se practică pentru întreţinerea curăţeniei în intervalele dintre spălări.
3. Aspirarea. Curăţenia prin aspirare este recomandabilă numai cu aspiratoare cu proces umed, a
căror construcţie permite curăţarea şi dezinfecţia lor şi menţinerea uscată după utilizare.
4. Metode combinate. Pentru curăţenia pavimentelor şi a mochetelor (este recomandată limitarea
utilizării lor în spaţiile unităţilor sanitare) pot fi utilizate aparate care realizează spălarea şi
aspirarea umedă.
5. Alte metode de curăţenie. În anumite cazuri se pot utiliza măturatul sau periatul umed, metode
care au eficacitate redusă. Nu se recomandă măturatul uscat, sau scuturatul, în încăperi, locuri
circulate sau aglomerate.
6. Curăţenia şi dezinfecţia în încăperi trebuie întotdeauna asociate cu aerisirea.
Curăţenia se practică în mod obişnuit ca metodă de decontaminare profilactică; în bolile
infecţioase cu transmitere aeriană (ex.: rubeolă, rujeolă, varicelă etc.) aerisirea este singura
metodă de decontaminare necesară în focar.
7. Metodele de dezinfecţie. Substanţele dezinfectante

DEZINFECTIA este procesul prin care sunt distruse cele mai multe, sau toate
microorganismele patogene (în proporţie de 99,99%) cu excepţia sporilor bacterieni,. de pe
obiectele din mediul inert.Dezinfecţia se aplică în cazurile în care curăţenia nu elimină riscurile
de răspândire a infecţiei, iar sterilizarea nu este necesară.
DEZINFECŢIA PRIN MIJLOACE FIZICE
Dezinfecţia prin căldurăCăldura uscată: flambarea şi incinerarea.
1 Flambarea este utilizată în laborator; flambarea instrumentelor medico-chirurgicale în
recipiente cu alcool este interzisă - fiind ineficace!
2. Incinerarea se utilizează pentru obiecte contaminate, fără valoare şi pentru deşeuri cu potenţial
contaminant, septice, de la săli de operaţie şi săli de tratamente, pentru piese anatomice rezultate
din intervenţii chirurgicale, pentru cadavrele animalelor de laborator.
Căldura umedă: pasteurizare şi fierbere
3. Pasteurizarea: este o metodă de dezinfecţie a lichidelor, la temperaturi cuprinse între 55 - 95C.
După expunere, de durată variabilă în funcţie de rezistenţa germenilor, sunt distruse 90 – 95%
din microorganismele patogene.
4. Dezinfecţia prin spălare la temperatura de 60 - 95C (dezinfecţie termică) este un proces
complex la care, pe lângă acţiunea căldurii umede, se adaugă şi acţiunea detergenţilor sau a altor
substanţe, cât şi acţiunea mecanică de spălare. Acest procedeu se foloseşte la spălarea şi
dezinfecţia lenjeriei, veselei, sticlăriei de laborator, instrumentarului.
5. Fierberea în apă la temperatura de 100C sau utilizarea aburului de 100C realizează
distrugerea în decurs de 10-20 minute a formelor vegetative ale microorganismelor patogene,
precum şi a unor forme sporulate mai puţin rezistente la temperaturi ridicate.
Fierberea alimentelor este una din metodele curente de prevenire a bolilor transmisibile cu poartă
de intrare digestivă. În anumite cazuri, pentru prevenirea acestor boli, apa de băut se consumă
fiartă, răcită şi aerată.
Fierberea la temperaturi între 100 - 110C se poate obţine prin adaosul unor substanţe care
ridică punctul de fierbere (ex. adaosul de carbonat de sodiu, pentru fierberea lenjeriei).
Dezinfecţia prin căldură umedă, cu fierul de călcat, completează decontaminarea lenjeriei,
distrugerea formelor vegetative a bacteriilor, în 5 - 10 secunde şi a sporilor, în 50 secunde.
Dezinfecţia cu raze ultraviolete
Indicaţii: dezinfecţia suprafeţelor netede şi aerului în boxe de laborator, săli de operaţii, alte
spaţii închise, pentru completarea măsurilor de curăţenie şi dezinfecţie chimică.
Condiţii de eficacitate:
1. Condiţii generale: utilizarea doar a lămpilor destinate dezinfecţiei; lămpile destinate
dezinfecţiei pot fi fixe sau mobile, cu tuburi de UV între 15 şi 30 W, prevăzute să funcţioneze în
absenţa omului (cu radiaţie directă) sau în prezenţa omului (cu radiaţie indirectă, ecranată şi fără
emisie de ozon).
2. Condiţii speciale, pentru dezinfecţia suprafeţelor:-se utilizează aparate cu radiaţie directă;
-dezinfecţia se efectuează în absenţa omului;-durata de expunere se calculează ţinând seama de
gradientul energetic al radiaţiei bactericide dat de distanţa dintre sursă şi suprafaţa tratată şi de
cantitatea de energie necesară pentru distrugerea în proporţie de 99,90 – 99,99% a germenului
test tratat.
Dezinfecţia prin mijloace chimice
În unităţile medicale dezinfecţia se realizează, în principal, prin utilizarea unor substanţe
dezinfectante chimice.
Un produs etichetat ca detergent dezinfectant nu este similar cu un produs etichetat ca
dezinfectant. Detergentii-dezinfectanti, in concentratiile de utilizare recomandate de producator,
sunt produse a caror principala actiune este cea de curatare. Dezinfectia se realizeaza cu produse
etichetate ca dezinfectanti.
Clasificarea dezinfecţiei (adaptată după CDC).
Această clasificare se bazează pe tipul de microorganisme patogene distruse şi are în vedere
timpul de contact necesar substanţelor dezinfectante pentru a distruge microorganismele. După
aceste criterii, dezinfecţiei se clasifică pe patru nivele:
- Sterilizare chimică- Dezinfecţie de nivel înalt- Dezinfecţie de nivel intermediar- Dezinfecţie de
nivel scăzut
Substantele dezinfectante.
Dezefect- Bactericid(b),tuberculocid(t),virulicid(v),fungicid(f)- Dezinfecţia suprafeţelor, veselei,
lenjeriei de pat şi de corp, obiectelor de îngrijirea bolnavilor, dezinfecţia şi tratarea
presterilizatorie a instrumentarului medical, inclusiv: chirurgical, stomatologic, endoscopic;
dezinfecţia finală
Dezoform- Bactericid(b),tuberculocid(t),virulicid(v),fungicid(f)- Dezinfecţia şi spălarea
instrumentarului medical, endoscoapelor, materialelor de laborator, sondelor, tuburilor de metal,
sticlă, ceramică
BRILLIANT- Bactericid(b),tuberculocid(t),virulicid(v),fungicid(f),sporocid- Dezinfecţia
suprafeţelor,
Dezinfecţia şi tratarea presterilizatorie a instrumentarului medical, inclusive a endoscoapelor
flexibile şi rigide, sterilizarea instrumentarului medical.

8. Gestionarea deşeurilor din activităţile medicale (GDAM) conform

regulamentului MS RM.

Deşeuri: Orice substanţă sau obiect, care sunt eliminate sau sunt supuse eliminării sau trebuie
supuse eliminării în corespundere cu cerinţele legislaţiei naţionale. La deşeuri se atribuie
produsele neutilizate rezultate după finalizarea unui proces/acţiuni şi sunt produse nesolicitate
pentru acest proces/acţiune.Deşeuri medicale: Toate categoriile de deşeuri (solide şi lichide),
care provin din instituţiile de asistenţă medicală, centrele de cercetare şi laboratoare.De
asemenea, la deşeuri medicale se referă deşeurile produse în cantităţi mici din alte surse urmare
procedurilor medicale, inclusiv în condiţii habituale (injecţii de insulină, etc.). Deşeurile rezultate
din activităţile curative şi profilactice se referă la categoria de deşeuri medicale.Deşeuri
nepericuloase: Deşeuri neinfecţioase, componenţa şi natura cărora sunt asociate cu componenţa
şi natura deşeurilor menajere. Deşeuri nepericuloase nu conţin componenţi periculoşi şi nu
posedă proprietăţi, care potenţial ar putea avea efect chimic, toxic sau patogen pentru sănătate şi
mediu. Exemple:Resturi de produse alimentare,Deşeuri similare celor menajere, Flori,Ambalajul
şi hârtia necontaminate. Locurile de formare a deşeurilor nepericuloase: saloane, bloc alimentar,
birourile, spaţiile şi teritoriul comun, structurile tehnice .Deşeuri periculoase:sunt deşeurile care
conţin substanţe sau compuşi care prezintă un risc direct sau indirect pentru sănătate şi mediu. La
deşeurile periculoase se referă deşeurile care posedă următoarele
caracteristici:Explozive,Oxidante ,Foarte inflamabile,Inflamabile ,Iritante ,Nocive pentru
sănătate şi mediu ,Toxice Infecţioase ,Teratogene ,Mutagene,Cancerigene ,Ecotoxice
,Corozive ,Radioactive .-deşeurile anatomo-patologice ,Deşeuri infecţoase ,Deşeuri extrem de
infecţioase,Deşeuri tăietor-înţepătoare,Deşeuri farmaceutice,Deşeuri citotoxice,Deşeuri
chimice ,Deşeuri radioactive.
a. Culori aprinse pentru deșeuri periculoase (roșu, galben, oranj)
b. Culori reci pentru cele reciclabile (albastru, verde, etc.)
c. Culori neutre pentru deșeuri generale (negru, etc.) Deșeuri nepericuloase - Generale Codul
culorii: Negru Ambalarea: pungi de plastic din polietilenă sau polipropilenă, container de
calitate acceptabilă cu capacitate suficientă Etichetarea: In cazul efectuării investigării: – Sursa
de generare a deșeului și – Cantitatea deșeului Deșeuri nepericuloase – Reciclabile Codul
culorii: Verde Ambalarea: – Container de plastic, – Pungi de plastic, – Cutii carton utilizate
Simbol Etichetare: – Tipul deșeului reciclabil,– Sursa de generare,– Cantitatea deșeurilor
Deșeuri patologice Codul culorii: Galben Ambalarea: Pungi impermiabile, Containere sau, alte
vase Simbol: Lipsește Etichetarea: “Deșeuri patologice”Deșeuri periculoase – infecțioase Codul
culorii: Galben Ambalarea: – Pungi puternice de plastic de bună calitate. – Pungile se plasează
în containere, dotate cu pedală, sau cu capac în care punga este suspendat. – Pe parcursul
transportării în exterior containere rigide trebuie să servească ca ambalaj secundar. Simbol:
Etichetare: “Pericol! Deșeuri infecțiose”Notă Pentru transportarea în exterior: Informații în
conformitate cu recomandările UN.Deșeuri periculoase – înțepătoare Codul culorii:
GalbenAmbalarea: Containere din carton sau masă plastică impermeabile, cu pereți
impenetrabili și capac. Trebuie să aibă capac ce nu permite extragerea conținutului, toartă ce nu
contactează cu deșeurile infecțioase.Simbol: Etichetarea: “Pericol! Deșeuri infecțioase”Notă
Pentru transportarea externă: Informații în conformitatea cu regulamentele UN Deșeuri
periculoase – Farmaceutice Codul culorii: Cafeniu Ambalarea: Depende de caracteristicele
specifice și pericole • Cutii de carton specifice (ambalaje în care au fost vîndute),• Containere
sau alte ambalaje sigure.Simbol:Depende de tipul de pericol cum ar fi: Toxic, Ușor inflamabil,
Pericole Mixte, Periculos pentru mediu. Etichetarea: “Pericol! Deșeuri farmaceutice
periculoase”,Notă,Pentru transportarea în exterior: Informații în conformitate cu recomandările
UN.Deșeuri periculoase – Citotoxice Codul culorii: Cafeniu Ambalarea: container impermeabil
din plastic Simbol:Celulă în fază de telofază Deșeuri mixte Etichetarea: “Pericol! Deșeuri
farmaceutice periculoase”,NotăPentru transportarea în exterior: Informații în conformitate cu
recomandările UN.Deșeuri periculoase – Chimice Containere rigide cu capac etanș, destinate
special pentru substanțe chimice (vase care au fost folosite la vânzarea substanțelor chimice),
Trebuie de evitat amestecarea diferitor tipuri de deșeuri periculoase, pentru a preveni reacțiile
indezirabile! Simbol: Depinde de tipul de pericol, cum ar fi: Toxic, Ușor inflamabil, Pericole
Mixte, Periculos pentru mediu Etichetarea: “Pericol! Deșeuri chimice periculoase” Notă Pentru
transportarea în exterior: Informații în conformitate cu recomandările UN.
Deșeuri periculoase – Radioactive Codul culorii: Lipsește Ambalarea: Containere aprobate
Simbol: § Etichetarea: • “Atenție! Deșeuri Radioactive”, • Tipul de radionucleid, • Nivelul de
radiații la data stocării (la data începerii stocării),• Perioada necesară de stocare.

9. Metodele de sterilizare în chirurgie.

STERILIZAREA PRIN CALDURA USCATA este metoda cea mai utilizata pentru
sterilizarea instrumentarului metalic. Aparatul utilizat se numeste pupinel sau etuva cu aer cald.
Pupinelul este o cutie metalica cu pereti dubli, lateral fiind montate rezistente electrice ce au rol
in ridicarea temperaturii, uniformizarea aerului cald realizandu-se cu ajutorul unui ventilator.
Prezinta un sistem de reglare a temperaturii si duratei de sterilizare, precum si un termometru ce
prezinta temperatura din interiorul acesteia.Parametriii de sterilizare la pupinel:-160-1800C-
Durata normala intre 30 de minute si 2 ore in functie de materialele utilizate si germenii
potential prezenti.Etapele necesare in realizarea sterilizarii cu ajutorul pupinelului sunt:-
instrumentele curatate mecanic si chimic (cloramina, detergenti) sunt asezate in cutii metalice-
asezarea cutiilor metalice cu capacul ½ deschis in interiorul acestuia-reglarea parametrilor de
lucru ( cel mai adesea 1800C peste 40 minute)-dupa oprirea aparatului se asteapta ca temperatura
in interior sa coboare la 30-400C-cand se deschide pupinelul se verifica realizarea sterilizarii prin
indicatorii utilizati (caramelizarea celulozei din hartie).Se inchid cutiile metalice si se
banderoleaza, mentionandu-se data de realizare a sterilizarii.
Instrumentele astfel sterilizate pot fi utilizate in conditii optime in urmatoarele 24 de ore, nu mai
mult.
STERILIZAREA PRIN CALDURA UMEDA se poate realiza in functie de prsiune astfel:-
fierbere (presiune atmosferica)-caldura umeda sub presiune-AUTOCLAVARE
FIERBEREA este o metoda care s-a utilizat mult timp pentru sterilizarea seringilor,
instrumentelor, tuburilor de cauciuc. Astazi este utilizata in conditii deosebite, unde un pot fi
utilizate alte mijloace.
Aparitia seringilor de unica folosinta, incompleta sterilizare a germenilor la 1000C a dus la
utilizarea cat mai restransa a acestora.Sterilizarea prin fierbere se realizeaza cu ajutorul
fierbatoarelor ITM care sunt cuve metalice in care se aseaza instrumentarul, se inunda cu apa,
aceasta fiin incalzita cu ajutorul unei rezistente electrice. Se considera sterilizat la aproximativ
30-40 de minute dupa ce apa a atins temperatura de fierbere. Pe parcursul fierberii un se ridica
capacul fierbatorului, Instrumentele se pot utiliza 8 ore dupa incetarea procesului de sterilizare.
STERILIZAREA PRIN RAZE ULTRAVIOLETE (RUV)Razele ultraviolete in sterilizare au
ca mijloc de actiune efectul germicid manifestat prin incetinirea sintezei ARN a
microorganismului precum si aproteinelor exterioare, actionand in acelasi timp prin inhibitia
totala temporara a sintezei ADN. RUV actioneaza asupra bacteriilor si virusurilor. Nu au putere
de penetrare, de aceea spatiile de dezinfectat trebuiesc in prealabil spalate.RUV se utilizeaza
pentru sterilizarea suprafetelor si microaeroflorei din salile de operatii sau din incaperile carte
necesita un grad ridicat de asepsie. Eficacitatea este de pana la 1-1,5 m fata de sursa. Este total
contraindicata folosirea sterilizarii cu RUV in prezenta personalului medical.

10. Metodele de sterilizare a instrumentelor chirurgicale.

PREGATIREA INSTRUMENTARULUI CHIRURGICALDupa utilizare, instrumentarul

se lasa in apa cu un antiseptic (bromocet), se spala cu solutie de amoniac 2-3 %, se limpezeste cu
apa si se usuca. Se verifica instrumentarul din punct de vedere functional. Se poate apela la o
presterilizare cu ultrasunete inaintea sterilizarii la pupinel sau inainte de autoclavare. Se aseaza in
cutii metalice pentru diferite tipuri de interventii si se sterilizeaza la pupinel sau autoclav.
Pregatirea instrumentarului pentru chirurgia celioscopica.Instrumentarul utilizat in
celioscopie are dezavantajul de a fi delicat, sensibil la manipulare. Dupa utilizare instrumentele
se lasa 30 min in solutie antiseptica, apoi partile demontabile se desfac si se curata cu mare grija
de sange si parti organice cu periute , se usuca cu aer. Se verifica functionarea si se sterilizeaza.
Sterilizarea se face prin:glutaraldehida 2-3% 15-30 min, se spala cu apa sterila si se sterg (mai
putin camera),autoclavare – cu exceptia celor care contin parti termosensibile,la oxid de etilen
Pregatirea inventarului moaleCampurile pentru operatii, mese, comprese, halate, masti, se
sterilizeaza in casolete metalice de diverse dimensiuni prin autoclavare 2,5 atm 40 min. Dupa ce
au fost utilizate cu exceptia celor de unica folosinta (comprese) se triaza, se spala cu detergenti
specifici ce indeparteaza petele de natura biologica, se usuca si apoi se resterilizeaza.

11. Metodele de control ale sterilizării.

a)Testul termocolor - se amplasează benzi de hîrtie cu dungă colorată care la t 120C îşi
schimbă culoarea.
b) Metoda bacteriologică: În eprubetă se introduce material de pansament din conţinutul
casoletei, se trimite în laboratorul bacteriologic pentru a fi însămînţat pe medii nutritive. Dacă
lipseşte creşterea coloniilor – materialul este steril. Această metodă se face odată la 10 zile.
c) Metoda bazată pe atingerea punctului de topire:La baza, mijlocul şi deasupra conţinutului în
casoletă se amplasează fiole cu praf de acid benzoic ( 120c), glucoză(124), ureia (132). Dacă t˚
în sterilizator s-a ridicat mai sus de 110˚, atunci praful se va topi.

12. Decontaminarea presterilizatorie a instrumentelor şi metodele de

control al calităţii decontaminării presterilizatorii.

Decontaminarea presterilizatorie a instrumentarului chirurgical include următoarele etape:

a) curăţirea mecanică, (spălarea) – instrumentele se spală cu peria sub jet de apă. Dacă nu
există dezinfectarea centralizată a deşeurilor atunci se spală într-un container cu multă apă în
care instrumentele se colectează.
b) dezinfectarea - se realizeaz prin:- fierbere în sol bicarbonat de Na 2% timp de 15 min;
- imersie(expoziţie) în una din soluţii: Peroxid de hidrogen 6% 30-60 min; Profic 0,25% - 1
oră; 0,5% - 30 min; 1% - 15 min.Lizoformin 2% 30-60min;Tabidez Chiroseptol ,Efect forte
c) clătirea sub jet de apă – se clătesc minuţios sub jet de apă;
d) clătirea în 2 vase cu apă distilată sterilă - se clătesc consecutiv în două vase cu apă distilată
sterilă;
e) uscarea – se usucă pe un scutec (cearşaf) steril sau în pupinel la t de 80C;
f) controlul calităţii. Se supun controlului presterilizării 10% din instrumente.

13. Igiena mâinilor. Tipurile de decontaminare a mâinilor.

Spălarea mîinilor- Se efectuează în sala preoperatorie înainte de începutul operaţiei.

Este absolut necesar ca unghiile să fie tăiate scurt, fără ojă, bijuteriile să fie scoase de pe mîini.
Mîinile să fie fără leziuni, traume, infectări, escoriaţii. Spălarea mîinilor se face sub jet de apă
caldă şi săpun lichid de preferat săpun antiseptic.
- Mîinile săpunite abundent se fricţionează minuţios una de alta pe toate suprafeţele într-o ordine
consecutvă:- se fricţionează palmă de palmă;
cu palma stîngă pe partea posterioară a mîinii drepte şi invers;- palmele cu degetele încrucişate şi
desfăcute timp de 1 minut;- fricţionarea cu partea posterioară a degetelor îndoite pe palma altei
mîini;- succesiv prin mişcări circulare de fricţionat degetele mari ale ambelor mîini;- succesiv
prin mişcări circulare şi în diverse direcţii, de fricţionat cu vîrfurile degetelor palmele ambelor
mîini;- succesiv se spală pielea antebraţelor pînă la cot.
tipurile de decontaminare a mainilor
Decontaminarea chirurgicală a mîinilor - în timpul spălării mîinilor nu se atinge de ceva
suprafeţe , flacon etc.
Metoda lui Spasocucoţchii – Cocerghin- Înainte de a dezinfecta mâinile după această metodă
nu este neapărat nevoie să se spele mâinile în prealabil 5 min cu apă caldă şi săpun. Dacă mâinile
sunt murdare, atunci se spală cu apă caldă, perie şi săpun timp de 5 min. săpunîndu-le de 2-3 ori.
Decontaminarea mîinilor cu sol. Alcool etilic 76%- Mîinile se spală cu apă şi săpun timp de 15
min pînă la cot;Se usucă cu prosopul steril;Se decontaminează de 3 ori cu 3 comprese a cîte 3
min cu sol. Alcool etilic 76%.
Decontaminarea mîinilor cu sol. Alcoolică de Clorhexidină de 0,5%.- Pregătirea soluţiei:
- Clorhexidină 20% se dizolvă în alcool de 70 ° în raport de 1:40 Tehnica efectuării:1. Mîinile se
spală sub jet de apă caldă şi săpun timp de 2-3 min.2. Se usucă cu un prosop steril.3. Se
fricţionează energic mîinile de 2 ori cu comprese îmbibate în soluţia alcoolică de Clorhexidină
0,5% timp de 2-3 min pînă la uscare.
Decontaminarea mîinilor cu sol. C-4. 1. Mîinile se spală timp de un minut sub jet de apă
caldă şi săpun.2. Se usucă cu prosop steril.3. Se spală într-un lighean cu soluţie C-4 timp de 1
min.4. Se usucă cu o meşă sterilă, se îmbracă mănuşile -

14. Decontaminarea chirurgicală a mâinilor.

Decontaminarea mînilor decurge în 2 nivele:- Spălarea măinilor- Decontaminarea mîinilor

Decontaminarea chirurgicală a mîinilor - în timpul spălării mîinilor nu se atinge de ceva
suprafeţe , flacon etc

15. Pregătirea şi decontaminarea câmpului operatoriu.

 În ajunul operaţiei programate bolnavul primeşte duşul, îşi schimbă lenjeria de corp.
Dimineaţa, în ziua operaţiei părul în regiunea operaţiei se rade. După ras pielea se badijonează cu
alcool de 70%. Se transportă în sala de operaţii.Pentru dezinfectarea pielii din cîmpul de operaţie
se folosesc mai multe soluţii antiseptice :Alcool 76%,Bigluconat de clorhexidină 0,5%,Iodonat
1%,C-4
Tehnica decontaminării cîmpului operator
1. Înainte de delimitarea cîmpului operator pielea se badijonează cu soluţia antiseptică pe o
suprafaţă mai mare decât cîmpul operator (ex. în laparatomie – se prelucrează toată suprafaţa
abdomenului). Prelucrarea se face de 2 ori (cu sol Iodonat 1%, apoi cu Alcool etilic 70%)
începînd cu locul viitoarei incizii spre periferie uniform pe o suprafaţă vastă.
2. Se delimitează cîmpul operator cu lenjerie. A/m serveşte lenjeria:cearşaful pentru cîmpul
operator cu orificiul special. Serveşte 2 scutece îndoite pe 1/3 aşezate paralel şi 4 raci care se
maschează sub marginile scutecelor.
3. După delimitarea câmpului de operator cu lenjerie se badijonează a 2 oară cu sol. antiseptică.
4. A treia badijonare se face înainte de a aplica suturile.
5. A patra badijonare - după aplicarea suturilor.

16. Epidemiologia şi profilaxia infecţiilor sanguin transmisibile: infecţia cu

HIV/SIDA, hepatitele virale parenterale conform Legii Cu privire la
profilaxia HIV/SIDA şi Programului Naţional de combatere a
hepatitelor virale.

Profilaxia infecţiilor hemotransmisibile, Primul ajutor în caz de expunere,

1.Lezarea prin înţepare cu acul sau alt obiect ascuţit - Spălaţi imediat zona lezată cu apă şi
săpun.- NU opriţi hemoragia din ţesutul lezat.
2. Stropirea/contactarea tegumentelor lezate cu sânge şi/sau alte fluide biologice- Imediat spălaţi
cu apă şi săpun.- NU aplicaţi antiseptic/dezinfectant.- NU frecaţi locul lezat.
3. Stropirea/contactarea ochilor cu sânge şi/sau alte fluide biologice- Imediat spălaţi ochii cu apă
potabilă sau soluţie fiziologică nu mai puţin de 15 minute. - Ochii trebuie să fie deschişi, iar
pleoapele uşor ridicate
4. Stropirea în nas şi/sau în gură cu sânge sau alte fluide biologice - Imediat scuipaţi sângele
sau fluidul biologic şi clătiţi gura cu apă de câteva ori. - Expiraţi prin nas şi spălaţi-l cu apă sau
soluţie fiziologică. -NU aplicaţi antiseptic/dezinfectant
5. Stropirea/contactul tegumentelor intacte cu sânge sau alte fluide biologice - Imediat clătiţi cu
apă şi săpun. - NU frecaţi locul
Măsurile de profilaxie a contaminării cu HIV/SIDA
1. În cazul cînd sângele sau alte fluide biologice ( saliva, conţinu gastric,urina ş.a) nimeresc pe
mucoasele:
a) ochilor – ochii se spală sub jet cu soluţie de 0,05% permanganat de K sau soluţie de 2%
Acid boric. Pe urmă în ochi se picură soluţie de Albucidă.
b) nasului - acestea se spală cu soluţie de 1% Protargol sau Colargol.
c) cavităţii bucale, faringelui - acestea se spală cu soluţie de 0,05% permanganat de K, apoi
suplimentar cu Alcool etilic 70°.
2. În cazul lezării (înţepare, tăiere) degetelor, a mâinii se scot mănuşile, iar sângele din plagă se
stoarce, apoi locul lezat se spală cu sol. Peroxid de hidrogen de 6%,
după care se prelucrează cu sol. alcoolică Iod de 5 % sau după stoarcerea sângelui
din plagă locul lezat se prelucrează numai cu sol. Alcoolică de Iod de 5 %, fără a folosi alte
soluţii dezinfectante.
3. În cazul cînd mănuşile sau spart şi mâinile sau murdărit de sânge, mănuşile se scot, iar mâinile
se prelucrează cu una din următoarele soluţii dezinfectante :
a) cu sol. Peroxid de hidrogen de 3%, apoi cu Alcool etilic 70°
 b) cu sol. Peroxid de hidrogen de 6%.
4. După terminarea operaţiei instrumentele chirurgicale sunt amplasate într-un vas special cu
inscripţia:“Pentru spălarea instrumentelor cu HIV infecţie”, unde în mănuşi de cauciuc se spală
bine cu peria. Apa din acest vas se dezinfectează cu o soluţie dezinfectantă timp de o oră, apoi
se varsă în apeduct. În continuare, instrumentele se prelucrează în mod obişnuit, într-un
sterilizator special cu inscripţia: “Pentru bolnavii HIV infectaţi”, apoi se pun la sterilizare.

17. Desmurgia, definiţie. Noţiune de pansament, pansare, bandaj şi

bandajare.Clasificarea bandajelor.

Desmurgia-este un compartiment al chirurgiei care se ocupa de studiul tehnicilor de aplicare

a bandajelor si pansamentelor.
pansament:este materialul steril aplicat pe plaga .
Pansarea:este schimbarea unui pansament aplicat deja.
bandaj:este materialul care sustine pansamentul
Bandajare:sau infasarea ca prim ajutor se efectuiaza ,de regula ,pe suprafete vaste .
Clasificarea bandajelor: Dupa tipul de material se impart in: 1. Moi-din tifon, basma, din
emplastru, cu cleol.2.Tari- ghipsul, scrobiala, dextrogenii.
Dupa modul de aplicare:1. Prastia–ambele capete ale fesii se taie in doua lasind mijlocul
intergu. E aplica mai frecvent pen nas, Barbie. 2. In forma de litera,,T’’; 3. Circular; 4. Spirala;
5. Serpuitor; 6. Bandajul incrucisat sau in forma de cifra8; 7. In forma de spic; 8. Evantai sau
broasca tistoasa; 9. Bandajul recurrent sau pe mont; 10. Boneta Hipocrat; 11. Boneta scufie; 12.
Bandajul unui ochi si ambelor ochi; 13. Bandajul capastru.

18. Bandaje moi. Regulile de aplicare a bandajelor cu faşa din tifon.

bandajul = este o faşa din tifon, care se aplica cu scop de imobilizare sau de fixare a
pansamentului pe corp.
moi:din tifon,basma , cu emplastru ,cu cleol.
Regulile de aplicare a bandajelor cu feşi din tifon.1.Bolnavului i se creează poziţie comodă.
În dependenţă de regimul activ ori pasiv bolnavul trebuie să fie aşezat sau culcat în poziţie
orizontală.2.În timpul bandajării a/m trebuie să se afle în faţa bolnavului, ca să-i observe starea
generală.3.Partea ce urmează a fi bandajată să se afle la nivelul pieptului persoanei care execută
bandajarea.4.Pansamentul trebuie să acopere toată suprafaţa lezată.5.Faşa din tifon nu trebuie
aplicată prea strîns, pentru a nu afecta circulaţia sangvină şi limfatică.6.Faşa din tifon nu trebuie
aplicată nici prea larg, ca să alunece de pe suprafaţa lezată.7.De regulă bandajarea se efectuează
de la periferie spre centru (de jos în sus) şi de la stînga spre dreapta (rareori invers).8.Faşa de
fixare (de regulă) se va fixa în mîina dreaptă, ca în timpul bandajării să se poată regula tururile,
folosind degetul mare. Capătul liber se află în mîina stîngă.9.Orice bandaj începe cu turul de
fixare (de sprijin), şi fiecare tur următor trebuie să-l acopere cu 1/3 sau 2/3 pe cel precedent
(excepţie fac unele tipuri de bandaje).10.Bandajul trebuie să aibă un aspect estetic (atenţie la
risipă de material).11.Se fixează bandajul:-printr-o cusătură-se prinde cu un ac de siguranţă -se
taie capătul feşii în 2 părţi care se leagă.12.Nu se recomandă fixarea bandajului pe proiecţia
plăgii.

19. Bandaje dure. Bandajele ghipsate. Probele calităţii ghipsului.

bandajul = este o faşa din tifon, care se aplica cu scop de imobilizare sau de fixare a
pansamentului pe corp.Tari- ghipsul, scrobiala, dextrogenii
Ghipsul=Este sulfat de calciu ars la temperatura 140 grade. După ardere se freacă şi se
transformă într-o pulbere fină de culoare albă, care fiind amesticată cu apă formează o pastă ce
uşor se întăreşte.
Controlul calităţii ghipsului1. Se amestecă părţi egale de ghips şi apă. Pasta obţinută trebuie să
se întărească peste 6-7 minute să se rupă la apasarea dar să nu se fărîmiţeze.2. Pulberea de ghips
se strănge în pumn, cînd calitatea este bună ghipsul se risipeste printre degete, cînd este rea
rămîne cocoloş.Pentru accelerarea întăririi ghipsul se amestecă cu apa caldă, iar invers cu rece.

20. Pregătirea feşii ghipsate. Regulile de aplicare.

Pregătirea feşii şi atelei ghipsate Faşa şi atela ghipsată se folosesc pentru realizarea
imobilizării curative.
Imobilizarea curativă este manevră medicală pentru fixarea fragmentului lezat/afectat pentru un
anumit timp, necesar consolidării fragmentelor osoase sau vindecării unor afecţiuni.
Pregătirea feşii ghipsate.1. Pe masă se desfăşoară faşa din tifon pe o porţiune de aproximativ
50cm.
2. Se presară cu mîina un strat de ghips şi se repartizează uniform cu grosimea de 1- 2 mm.3.
Se înfăşoară faşa pînă la porţiunea de faşă încă neghipsată.4. Se repetă acţiunea pînă cînd se
acoperă cu ghips toată faşa.
Aplicarea feşii ghipsate.1. Faşa se cufundă întru-un lighean cu apă.2. După ce s-a îmbibat cu
apă, se stoarce uşor de capete.3. Bandajarea se începe de la periferie, acoperind tururile
precedente pe jumătate ori ceva mai mult.4. Către sfîrşitul aplicării primei feşi, faşa a doua
trebuie să fie deja înmuiată.

21. Pregătirea atelei ghipsate. Regulile de aplicare.

Pregătirea atelei ghipsate.1. Se măsoară dimensiunile atelei în lungime şi lăţime. 2. Se

desfăşoară faşa pe lungimea necesară.3. Se presară stratul de ghips, care se întinde cu rebordul
mîinii drepte uniform cu o grosime de 1-2mm.4. Se aşează alt strat de tifon peste stratul de ghips
şi se acoperă identic cu praf de ghips.5. Manevra se repetă de 6-12 ori (de cîte straturi este
necesar).6. Atela formată se împătureşte în două, apoi iar în două de la periferii pînă se obţine
un pachet ghipsat.
Aplicarea atelei ghipsate1. Atela ghipsată se introduce într-un vas cu apă la temperatura
camerei (cantitatea de apă să fie suficientă ca s-o acopere bine).2. Înmuierea cu apă a atelei
ghipsate este terminată atunci cînd din vas numai ies la suprafaţă bule de aer. 3. Atela se scurge
cu atenţie ţinînd-o de capete. 4. După ce atela ghipsată s-a stors, ea se întinde pe masă şi se
netezeşte bine pe ambele părţi .5. Atela se aplică pe regiunea anatomică care necesită
imobilizarea.6. Atela se fixează cu feşi de tifon sau cu feşi ghipsate atunci cînd se
confecţionează un aparat ghipsat. 7. Se aşteaptă să se întărească ghipsul. 8. Dacă atela ghipsată a
fost aplicată pe membrul superior, se va suspenda cu ajutorul basmalei.

22. Dezavantajele şi complicaţiile bandajelor ghipsate.

Unele din principalele dezavantaje ale bandajului ghipsat, care este utilizat pe larg, sunt:
greutatea mare, fragilitatea la exploatare, în special în cazul unor sarcini (un pansament pe
extremitatea inferioară), murdărirea bandajului atît pe din afară, cît şi în interior din cauza
secreţiilor pielii, în cazul contactului cu apa bandajul se înmoaie şi îşi pierde toate calităţile
fixative. Toate acestea necesită înlocuirea repetată a bandajului în cazul unui tratament
îndelungat.
complicatii cutanate ce includ maceratii, ulceratii, infectii (chiar septicemie in cazuri grave),
urticarii, macarimi, senzatii de arsura si dermatita de contact alergica (din cauza prezentei
formaldehidei din bandaje). Iata si alte complicatii potentiale asociate (multe dintre ele se
datoreaza unei aplicari necorespunzatoare): ischemie (compresie sub gips), arsuri (flictene-nu
trebuie sparte), leziuni de presiune, leziuni neurologice (prin comprimarea unui nerv) si sindrom
compartimental care pot aparea indiferent de durata de timp a purtarii gipsului; de aceea pentru a
maximiza beneficiile conferite minimizand in acelasi timp complicatiile, aparatele gipsate sunt
limitate la o perioada cat mai scurta de timp. Imobilizarea excesiva prin utilizarea continua a
gipsului poate conduca la durere cronica, rigiditate articulara, atrofie musculara sau chiar
sindrom dureros regional complex (complicatie grava).

23. Imobilizarea de transport. Tipurile. Regulile de imobilizare cu atela

standard.

Imobilizarea de transport este starea de repaus ce se creaza regiuni lezate pe perioada

transportarii bolnavului intr-o institutie sanitara realizata cu ajutorul atelelor standarde sau
mijloacelor improvizate.
Tipurile si metodele de imobilizare de transport:
1. Imobilizarea cu atele de transport standard( Kramer, Diterex, Entin). 2. Imobilizare prin
metode de improvizare( scinduri, bete, sirma, carton, umbrella). 3. Imobilizare primitiba- se
folosesc partile sanatoase ale corpului.
Regurile de utilizare si de aplicare a atelei Kramer:
1. Imobilizarea de transport se efectueaza la locul unde sa produs accidental . 2. In caz de
hemoragie se aplica garoul Esmarch, tamponarea plagii sau pansamentul compresiv. 3. Inainte de
imibilizare se suprima sindromul algic. 4. Inainte de imobilizare atela se acopera cu captuseala
din vata, tifon apoi cu manusa. 5. Atela se masoara si se modeleaza pe membrul sanatos. 6. Se
imobilizeaza doua sau trei articulatii vecine sanatoase. 7. Se aplica direct pe incaltaminte sau
inbracamite. 8. Membrul lezat I se creeaza pozitie fiziologica posibila. 9. Se evita miscarile
bruste, grosolane ce provoaca dureri. 10. Atela se fixeaza circular cu fasa de tifon
De reţinut: cînd este accidentat membrul superior indiferent de nivelul traumatizării, trebuie
scoase de pe degete inelele (se invită să o facă bolnavul, iar dacă nu poate singur va fi ajutat de
salvator). Dacă inelul se află pe degetul fracturat, se taie inelul cu aprobarea bolnavului (în
instituţia specializată).

24. Noţiune de durere, anestezie. Tipurile anesteziei.

durerea este o „experiență senzoriala și emoțională dezagreabilă, dată de o leziune tisulară

reală sau potențială sau de o descriere cu termeni ce se referă la o asemenea leziune”.
In funcție de locul de acțiune al stimulului dureros :
Somatică- superficiala declanșată la nivel cutanat, subcutanat sau la nivelul membranelor
mucoase; - profundă la nivelul muschilor striați, articulațiilor, ligamentelor, periostului;
Viscerală – generată de distensia organelor cavitare sau a capsulei de inveliș a organelor
compacte, de fenomene ischemice;
Reflectată (referită) –resimțită la distanță față de locul de acțiune al stimulului;
Psihogenă (funcțională) – durerea care apare/persista in absența unei leziuni reale
In funcție de relația dintre stimulii nocivi și senzația de durere deosebim trei tipuri de
durere:
nociceptivă - este dată de stimuli nocivi de scurtă durată ; inflamatorie - este consecința
stimulării nocive prelungite care duce la leziuni tisulare; neuropatică- este consecința leziunilor
neurologice, neuropatii periferice și afecțiuni centrale.
Durerea după durată poate fi:
1.Acută(se datorează unei leziuni acute,are un debut bine definit,o durată limitată,este însoțită de
anxietate și semnele hiperactivității simpticului:tahicardie,hipertensiune,transpirații,dilatarea
pupilelor,paloarea tegumentelor)2.Cronică (rezultat al unui proces patologic cronic) 3.Incidentă
(apare numai în condiții anumite,schimbarea poziției,anumite mișcări)
Termenul de anestezie derivă de la cuvintele grecești ana-fără,esthesis-sensibilitate,definește
procesele care duc la suprimarea tuturor sensibilităților ,inclusiv celor dureroase.
Tipurile de anestezie:
1.Anestezie generală - abolirea tuturor senzațiilor,starea de conștiintă-abolită însă
reversibilă,datorită inhibiției SNC
2.Anestezie loco-regională-abolirea tuturor senzațiilor,starea de conștiintă-păstrată

25. Anestezia generală. Definiţie, clasificarea. Substanţele anestezice

utilizate.

Anestezia generală-abolirea tuturor senzațiilor,starea de conștiintă-abolită însă

reversibilă,datorită inhibiției SNC
Clasificarea anesteziei generale
1.În funcție de căile de administrare -A.G.inhalatorie-administrarea substanțelor anestetice
prin căile respiratorii:Cu mască,Prin intubație oro-traheală -A.G. neinhalatorie-administrarea
substanțelor anestetice prin alte căi cu evitarea căilor respiratorii(i/v,i/rectal)
2.În funcție de substanțele administrate -Monoanestezie-administrarea unui singur anestetic.
-Asociată-administrarea a două anestetice pe aceiași cale,-Combinată-admionistrarea a 2-3
remedii anestetice pe căi diferite.(intubație+i/v;intubație+anestezie loco-
regională;neuroleptanalgezia-asociază un opioid cu un neuroleptic(Droperidol+Fentanyl),-
Policomponentă-analgetice+alte preparate
Anestezia inhalatorie-substanțele utilizate:1.Gazoase:Protoxid de azot-singurul utilizat astăzi
2.Lichide volatile: Halotan,Enfluran,Isofluran,Desfluran,Sevofluran

26. Evoluţia anesteziei generale.

Inventatorul anesteziei generale inhalatorii-William Green Morton,care a efectuat cu succes

prima anestezie generală cu eter în 16.10.1846
1.Paracelsus(sec XVI)-a observat că la inhalarea eterului găinele adormeau
2.Joseph Priestley(1771-1772)-a descoperit oxigenul și protoxidul de azot.
3.Humphrey Davy(1800)-descrie proprietățile analgezice ale protoxidului de azot și îl numește “
gaz ilariant”
4. Horace Wells –(1844 ) utilizează protoxidul de azot pentru extractii dentare
5.Trendelenburg (1871) –prima intubare prin traheostomie

27. Pregătirea pacientului pentru anestezia generală.

Premedicația
1.Consultul preanestetic
2.Medicația preanestetică
Consultut preanestetic-se efectuiază în timpul vizitei preoperatorii de către medicul
anesteziolog,care are ca scop reducerea riscului anestetic.Anesteziologul informează pacientul
asuprda anesteziei (informează despre posibilele complicații
Premedicația-pregătirea medicamentoasă a bolnavului către anestezie pentru a preveni
complicațiile în timpul anesteziei și după anestezie.
Scopul premedicației:1.Pentru calmarea psihică ,diminuarea anxietății;2.Prevenirea
grețurilor,vărsăturilor postoperatorii;3.Micșorarea secrețiilor căilor respiratorii;4.Reducerea
riscului de aspirație al continutului gastric
Premedicația este de 2 tipuri:
1.Serală-în ajun de operdație după ce pacientul s-a pregătit pentru intervenție,se administrează
p/o
a.Un somnifer-fenobarbital,barbital.b.Un tranchilizant-diazepam,seduxen.c.Un antihistaminic-
dimedrol,suprastin,clemastin
2.Matinală-cu 30-40 min.înainte de operație în salon sau pe masa de operație:
a.Analgetic opioid-Promedol1%-1.0 ml,Tramadol,Fentanyl 50-150 mg;b.Atropină sulfat 0,1%-
0.5 ml (scade salivatia);c.Antihistaminic-Sol.Taveghil,Sol.Suprastin ;Se aplică un abord venos,se
instalează sistema pentru perfuzie și se perfuzează una din soluții (sol.NACL 0,9%);
Pregatirea nemijlocit inainte de necroza se face pentru calmarea psihica a bolnavului, inhibarea
reactiilor reflexe nedorite, micsorarea secretiei glandelor, mucoaselor, intensificarea actiunelor
anestezicilor

28. Etapele anesteziei generale combinate.

Anestezie combinata: se administreaza mai multe substante pe cai diferite.

Examenul preanestezic are ca obiectiv evaluarea pacientului din punctul de vedere al anamnezei,
a examenului clinic şi a examinărilor paraclinice astfel încât să se poată obţine o concluzie
privind tipul de anestezie care urmează a fi administrată şi riscul anestezic pe care pacientul îl
are.
Riscul anestezic se evaluează după clasa de risc ASA (Societatea Americană de Anestezie):
ASA 1 Pacient sănătosASA 2 Tulburari sistemice usoare,ca exemplu:cardiopatii ce afecteaza
usoractivitatea fizica, HTA esenţiala, diabet zaharat, anemie, vârsta 65-75 ani, obezitatea
morbida, bronsita cronica etc.ASA 3 Tulburari sistemice severe, ca exemplu: boli cardiace ce
limiteaza activitatea, HTA esenţiala greu tolerabila, diabet zaharat cu complicaţii vasculare, boli
pulmonare cronice care limiteaza activitatea, angina pectorala, IMA în antecedente, vârsta 75-85
ani, etc.ASA 4 Afecţiuni sistemice severe la o intervenţie chirurgicală mare, ca exemplu:
insuficienţa cardiaca congestiva, angina pectorala persistenta, disfuncţiile pumonare, cardiaca,
ciroză hepatică, vîrsta peste 85 de ani, etc.ASA 5 Muribund,şanse limitate de supravieţuire,
intervenţia chirurgicala e ultimul remediu ce întră în măsurile de resuscitare, etc.ASA 6 Pacientul
în moartea creierului, donator de organe .E Orice pacient operat în regim de urgenţa
Premedicaţia Reprezintă medicamentele administrate pacientului înaintea începerii anesteziei
propriu-zise, cu scopul de a asigura:Anxioliza,Sedarea,Amnezia,Diminuarea activităţii
sistemului nervos autonomy,Profilaxia tromboflebitei profunde,Profilaxia pneumoniei de
aspiraţie,Desensibilizarea la cei cu risc allergic,
Uzual, în premedicaţie se administrează:Un parasimpatolitic – atropine,O benzodiazepină -
midazolam sau diazepam,Un opioid – petidină, dacă dorim şi un efect analgetic.
Inducţia anesteziei-este perioada de tranziţie de la starea de conştienţă la cea de inconştienţă cu
instituirea suportul ventilator şi menţinerea stabilităţii hemodinamice.
Are următoarele etape:Montarea unei linii venoase,Iniţierea monitorizării parametrilor
hemodinamici şi respiratori,Inducţia propriu-zisă,,Oxigenare prealabilă pe mască,Administrarea
unui hipnotic - obţinerea hipnozei,Administrarea unui relaxant muscular - obţinerea relaxării
musculare ,Administrarea unui opioid - obţinerea analgeziei,IOT şi conectarea la aparatul de
anestezie reglat ,Corespunzător.
Menţinerea anesteziei-este perioadă în care:
se continuă administrarea drogurilor anestezice inhalatorii şi/sau intravenoase,se ventilează
bolnavul în regim controlat,se asigură monitorizarea hemodinamică, respiratorie, temperatură,
bloc neuromuscular, profunzime anestezie, parametri sanguini,Este perioada în care se
desfăşoară intervenţia chirurgcală.
Trezirea din anestezie-este perioada în care pacientului îi revine starea de conştienţă şi
respiraţia spontană, în condiţii de stabilitate hemodinamică.
În această perioadă se sistează dministrarea gazelor anestezice, se administrează doar oxigen şi,
în condiţiile de siguranţă, se deconectează de la aparatul de anestezie şi apoi se detubează.

29. Complicaţiile anesteziei generale. Asistenţa de urgenţă.

Hipo TA sau hiper TA, tulburări de ritm,Hipoxie sau hipercapnie,Vome sau

regurgitaţie,Pneumonie de aspiraţie,Laringospasm, bronchospasm,Depresia prelungită a centrilor
respiratori (asfixia de origine centrala),Stopul cardiac,Deplasarea retrograda a limbii,Socul
psihic,Traumatisme dentare,Intubarea esofagului,
1.Tusea sau reținerea respirației
2.Laringospasmul,bronhospasmul
3.Hipotensiune arterială,modificări a ritmului cardiac(tahicardie,bradicardie)
4.Vărsături și regurgitații.Apare ca reflex la iritarea mucoasei gastrice de anesteticele inhalatorii
( se întoarce capul,se coboară capătul regiunii cervicale al mesei,se aspiră masele vomitive cu
aspiratorul,se curăță cavitatea bucală
5.Asfexia mecanică –blocarea căilor repiratorii cu mase vomitive,deplasarea retrogradă a
limbii,asfexia centrală ca rezultat al paraliziei centrului respirator prin supradozarea
anesteticului.
6.Stopul cardiac-este provocat de supradozarea substanțelor anestetice.Se bface RCR
7.Laringotraheită-se face gimnastică medicală respiratorie,administrarea antibioticelor,
mucoliticelor,mobilizarea pacientului8.Schimbări metabolice-acidoză.Se administrează
sol.Glucoză 5%,sol.NACL 0,9%

30. Îngrijirea pacientului în perioada postanestezică.

Supravegherea postanestezică este o parte componentă a activităţii de anestezie. Perioada

postanestezică imediată este o perioadă critică, în care se pot manifesta consecinţele reziduale ale
anesteziei şi efecte ale intervenţiei chirurgicale, ceea ce poate implica un risc vital pentru pacient.
Managementul pacientului în perioada postanestezică imediată include evaluarea şi
monitorizarea funcţiilor vitale şi a plăgii chirurgicale (hemoragie), tratamentul simptomelor
postoperatorii (durere, greţuri şi vărsături, frison) şi tratamentul de antagonizare a efectelor
reziduale ale anesteziei. Supravegherea postanestezică se desfăşoară într-un spaţiu special
destinat denumit salon de supraveghere postanestezică (SSPA) şi care va asigura managementul
pacienţilor cu evoluţie postoperatorie/postanestezică normală pe o durată limitată de timp (ore).
Scopurile recomandărilor privind supravegherea postanestezică Recomandările privind
supravegherea poatanestezică au ca scopuri:- asigurarea unui standard minim de monitorizare a
funcţiilor vitale şi tratament/profilaxie a simptomelor asociate constant perioadei
postanestezice/postoperatorii - uniformizarea practicii la nivel naţional privind supravegherea
postanestezică

31. Anestezia locoregională. Definiţie, tipurile. Substanţele anestezice

utilizate.

Anestezia loco-regională-abolirea tuturor senzațiilor,starea de conștiintă-păstrată

Anestezia locala.Anestezia de conducere-Rahianestezia ,An.epidurala
Scop:Sa previna durerea de la inceput ;Sa ofere conditii optime actului operator, atat pacientului
cat si chirurgului ;Sa mentina constante functiile vitale si metabolice ale pacientului.
Cocaina (5 - 15%), singura cu efect vasoconstrictor, anestezic puternic, dureaza 30-60 min., are
toxicitate mare – da dependenta, midriaza, convulsii, necesitand reanimare cardio-respiratorie;
Xilina (0.5 - 4%), folosita si anestezia rahidiana, dar si in tratamentul infardului miocardic acut
(IMA) si tulburari de ritm cardiac.
refrigerare : a) substante volatile care produc racirea tegumentului (clorura de etil - Kelen, efect
1-3 min., folosita pentru interventii mici – abcese, panaritii);b) apa cu gheata utilizata in
amputatia de membre cu gangrena;

32. Anestezia locală: topică; prin instilare; prin infiltraţie;

Anestezia locala- Reprezinta un tip de anestezie periferica prin care se realizeaza suprimarea
perceptiei durerii prin blocarea directa a terminatiilor nervoase de catre agenti fizici sau chimici.
Alegerea anestezicului local se face în funcţie de dimensiunea nervului care trebuie blocat şi de
tipul de bloc pe care dorim să îl obţinem.
Anestezia topică- constă în instilarea repetată de picături sau gel anestezic, însoţită sau nu de
injectarea intracamerală a unui agent anestezic. În felul acesta se blochează producerea senzaţiei
dureroase, şi nu transmiterea ei. La această metodă intervine şi alegerea (opţiunea) pacientului,
fiind obligatorie cooperarea sa deplină pe parcursul intervenţiei. Avantajul principal al acestei
metode constă în lipsa de invazivitate (absenţa lezării ţesuturilor intraorbitare de către acul de
seringă).Se realizează prin aplicarea prin badijonare sau prin pulverizare, pe mucoase, a unui
anestezic local. Este utilizată în ORL. Nu se aplică direct în plăgi.
•O formă mai recent introdusă în practică este crema anestezică EMLA (Eutectic Mixture of
Local Anesthetics) care conţine prilocaină şi lidocaină –se aplică pe tegumente, mai ales la copii.
Anestezia locală prin infiltraţie–infiltrarea strat cu strat a regiunii care urmează să fie operată
Anestezia prin instilatie sau badijonare-Se realizeaza la nivelul mucoaselor, la nivelul
tegumentului, prin racire. Substantele folosite pentru anestezia mucoaselor sunt cocaina sau
xilina in concentratie de 2-4%. Ele strabat mucoasa prin difuziune fixandu-se pe terminatiile
nervoase si provoaca succesiv abolirea sensibilitatii dureroase, termice si apoi tactile. Durata
anesteziei este de circa 15 minute.

33. Anestezie regională: tronculară; rahianestezia.

tronculara-Blocul troncular constă în interceptarea diferitor nervi prin injectarea la locuri de

elecţie
a substanţei anestezice. Se utilizează această tehnica pentru: nervul trigemen cu ramurile sale,
nervii intercostali, diferite trunchiuri nervose ale membrelor, nervul ruşinos intern etc
Anestezia de plex-Anestezia regională a plexului brahial se efectuază pe cale interscalenică,
supraclaviculară, subclaviculară şi axilară. Plexul brahial, care merge în spaţiul dintre scalenul
anterior şi mijlociu, este învelit,împreună cu vasele subclaviculare, de fascia scalenică. Rezultă o
teacă perivasculo-nervoasă de forma unui cilindru, care trece pe sub claviculă, ajungând în
regiunea axilară.
Rahianestezie-anestezie regionala a abdomenului si membrelor inferioare prin injectarea unui
anestezic in canalul rahidian. rahianestezia este utilizata in chirurgia aparatului urinar jos
(vezica), a aparatului genital feminin, a anusului si a membrelor inferioare. Rahianestezia are un
efect mult mai rapid decat anestezia peridurala, dar, spre deosebire de ea, nu poate fi practicata
pentru operatii cu durata mai mare 2,5 ore.

34. Complicaţiile anesteziei locale. Asistenţa de urgenţă. Îngrijirea

pacientului.

Complicatiile posibile: La unii bolnavi cu o sensibilitate marita se dezvolta tablou clinic al

intoxicatiei: ameteala, astenie, greata, paliditatea tegumentelor, puls frecvent de amplitude mica.
In asemenea cazuri anestezia se opreste bolnavului I se da sa inspire vapori de nitrat de amil, se
injecteaza 1-2 ml de solutie cafeina de 20% si 1 ml de sol de dimidrol de 1%. La anestezia
rahidiana se observa: varsatura, stopul, meningita, paralezie, cefalea si in cel mai rau caz socul
anafilactic.

35. Şocul anafilactic. Cauzele, manifestările clinice, asistenţa de urgenţă.

Socul anafilactic este un sindrom clinic cu etiologie variata caracterizara printr-o insificienta
circulatory acuta caracterizata prin prabusirea TA.
Cauzele: hemoragii massive, afectiuni ale cordului, septicemia, anafilaxie, afectiunele SN,
dezechilibrele hormonale.
Manifestarile clinice: pacientul este agitat, puls tahicardic, transpiratii, tegumente palide si reci,
pupilele inguste, TA scazuta, venele superficiale, colabate, bolnavul intra in coma.
Asistenta de urgenta: pozitia pacientului; incalzirea extremitatilor, punctarea venei, gemostaza,
administram preparate: Adrenalina, corticosteroizi.

36. Noţiune de hemotransfuzie. Căile de transfuzie.

Substituirea şîngelui cu componentele sau cu derivatele lui în organizm se numeşte –

hemotrasfuzie.
Metodele de transfuzie:1. Directă – este transfuzia sî ngelui integral care se efectuiază direct
de la donator la bolnav.Se face rar în cazuri extremale, cînd viaţa bolnavului este în pericol, iar
alte metode nu sîntaccesibile..2. Indirectă – transfuzia de componente sau derivate ale
sîngelui pregătite din sî ngeledonatorului şi conservate în prealabil şi administrate la
necesitate. Această metodă are olargă răspîndire
Căile de transfuzie:Sîngele se administrează prin mai multe căi 1. Intravenoasă - cea mai
utilizată cale.2. Intraarterială – în jet sub presiune în moarte clinică. 3. Intraosoasă – în cazurile
cînd transfuzia i/v este dificilă. Se face în substanţa spongioasă aoaselor (stern, osul calcaneu,
aripa osului iliac, etc.)

37. Sistemul grupelor AB0 şi Rh-factor.

Sistemul AB0 se bazează pe existența a două aglutinogene, notate A și B, și a două aglutinine

specifice: α (anti A) și respectiv β (anti B). Landsteiner a observat o regulă a excluziunii
reciproce, concretizată în faptul că indivizii care prezintă pe eritrocite un aglutinogen nu au
niciodată în plasmă aglutinina omoloagă. Un individ poate dispune de unul, ambele sau de nici
unul din aglutinogene. Întotdeauna există aglutinine corespunzătoare aglutinogenului care
lipsește, iar când sunt prezente atât A cât și B, nu vor exista aglutinine. Astfel, există 4 grupe
principale în sistemul AB0:
0(I)- antigen nu are – anticorpi α și β
A(II)- antigen A- anticorpi β
B(III)- antigen B- anticorpi α
AB(IV)- antigen A și B – anticorpi nu are
Factorul Rhezus: este o substanţă antigenă de origine proteică străină, care se conţine în
sîngelea majoritatea oamenilor planetei - 85%. Aceşti oameni se numesc Rhezus factori pozitivi
(Rh+).Iar restul 15% a populaţiei globului pămîntesc nu au în sînge această substanţă antigenă şi
senumesc Rhezus factori negativi (Rh-). Acest factor a fost depistat pentru prima
dată îneritrocitele maimuţei Macacus rezus. De aici provine denumirea lui.Dacă se transfuzează
sînge Rh pozitiv bolnavilor cu sînge Rh negativ, în sîngele lor seformează Rh-anticorpi (adică
organismul se sensibilizează). Transfuziile repetate de sînge Rhpozitiv celor cu Rh negativ duce
la o reacţie gravă posttransfuzională, care poate duce la moarte(Rhezus-conflict).Deaceia
persoanele cu Rh pozitiv pot transfuza sînge numai persoanelor cu Rh (+) . Cei cu Rh(-)pot
transfuza atît celor cu sînge Rh (+ ), cît şi cu sînge Rh (-).O însemnătate deosebită o au gravidele
cu Rh negativ. Fătul poate prelua Rh-pozitiv şi atunci înorganismul gravidei se formează Rh-
anticorpi manifestat prin icterul hemolitic al nou-născutuluisau eritroblastoza. La sarcinile
repetate (a doua, a treia) titrul Rh-anticorpilor se măreşte şi poateprovoca naştere prematură sau
moarte intrauterină a fătului.Determinarea factorului Rh se face în laboratorul clinic.

38. Determinarea grupelor sangvine cu ser izohemaglutinant uman

conform Ghidului Naţional în transfuziologie.

Serurile izohemoaglutinante standard se pregătesc din sînge uman, înainte de utilizare

severifică valabilitatea după următoarele criterii:
1. Serul trebuie să fie străveziu, fără semne de descompunere;
2. Pe fiecare flacon trebuie să fie indicate: grupa, termenul de valabilitate, titrul, locul şitimpul de
preparare.
Pregătirea materialelor:
1. Seruri-hemotest etalonate (două serii de test de gr. 0(I), A(II), B(III),), pentru gr. AB(IV) de
singură serie.
O(I) – fără culoare
A(II) – culoare albastră
B(III) - culoare roşie
AB(IV) – culoare galbenă
Se verifică eticheta pe care este scrisă grupa, seria, titrul, termenul de valabilitate, transparenţa,
locul şi timpul de preparare.
2. Placa emailată pe care sînt scrise grupele sangvine şi 2 serii;
3. 7 pipete, 7 baghete de sticlă;
4. Sol. Alcool 70%, vată;
5. Seringa monouzuală, garou, pernuţă suport pentru articulaţia cotului;
6. Mănuşi.
În prezent pentru determinarea grupelor sangvine sîngele se colectează din venă cu
seringamonouzuală pentru profilaxia infecţiilor serologice.
Controlul şi interpretarea rezultatelor reacţiei.
Reacţia de hemaglutinare poate fi pozitivă sau negativă. În cazul reacţiei pozitive apar aglutinate
mici de culoare roşie. În cazul reacţiei negative amestecul ramîne omogen colorat în roşu. La
cercetarea cu utilizarea serurilor izohemaglutinante standard putem obţine 4 variante a reacţiei:
1. Dacă aglutinarea nu a avut loc nici întru-un godeu – sîngele este de gr. I.2. Dacă aglutinarea a
avut loc în în godeul gr.I şi III, şi lipseşte cu ser de gr.II – sîngele este de gr. II.3. Dacă
aglutinarea a avut loc în godeul gr. I şi II, şi lipseşte cu ser de gr.III – sîngele este de gr. III.5.
Dacă aglutinarea a avut loc cu serul de gr, I, II, III se presupune că sîngele este de gr.IV.Pentru
verificare se picură ser de gr. IV în godeul al 7-lea, se amestecă cu o picătură desînge examinat.
Dacă lipseşte aglutinarea, sîngele este de gr. IV.Rezultatul se arată medicului, apoi se înscrie
pe formular special. Medicul obligatorsemnează formularul.Formularul cu rezultatul şi cu
eprubeta cu sînge colectat se trimite în laboratorul clinicpentru determinarea în condiţii de
laborator.

39. Determinarea grupelor sangvine cu ser izohemaglutinantmonoclonal

conform Ghidului Naţional în transfuziologie.

Altă metodă de determinare a grupelor de sânge este cu anticorpi monoclonali anti-A, anti-B
şi anti – AB. (Ţoliclon). Ei sunt obţinuţi din conţinutul ascitic ai şoarecilor imunizaţi, care
conţin anticorpi specifici.
Pregătirea materialelor:
1. 1 flacon cu anticorpi monoclonal anti - A.
2. 1 flacon cu anti anticorpi monoclonal anti - B.
3. 1 flacon cu anti anticorpi monoclonal anti – AB
4. placa emailată cu godeuri.
5. 3 pipete, 3 baghete de sticlă.
6. sol. Alcool, vată.
7. Seringa monouzuală, garou, pernuţă suport pentru articulaţia cotului;
8. Mănuşi
Citirea rezultatelor -
1. Dacă aglutinarea nu a avut loc nici întru-un godeu - sîngele este de gr. I.
2. Dacă aglutinarea a avut loc în godeul cu ser monoclonal anti A - sîngele este de gr. II.
3. Dacă aglutinarea a avut loc în godeul cu ser monoclonal anti B – sîngele este de gr. III.
4. Dacă aglutinarea a avut loc în ambele godeuri cu seruri monoclonale – sîngele este de gr. IV.
Verificarea gr. IV cu ţolicloane nu se face.

40. Componentele şi substituenţii sângelui.

În funcţie de acţiunea produselor sangvine asupra organismului se disting:

I. Componente sangvine1. Concentrat eritrocitar;2. Concentrat de leucocite (granulocite);3.
Concentrat de plachete (trombocite);4. Plasmă proaspăt congelată.
II. Derivate sîngelui:1. Concentrat eritrocitar deleucocitat; 2. Concentrat eritrocitar
deplasmatizat;3. Concentrat eritrocitar resuspendat;4. Concentrat eritrocitar fenotipat;5.
Concentrat de plachete iradiat;6. Concentrat de plachete deleucocitat;7. Crioprecipitat congelat.
III. Preparate sangvine diagnostice:1. Ser standard izohemoaglutinant anti-0AB;2. Ser
standard anti-Rhezus;3. Ser univesal;4. Eritrocite standarde.
IV. Preparate biomedicale1. Sol. Albumină 5%, 10%, 20% ;2. Trombină;3. Imunoglobulină
umană normală;4. Imunoglobulină umană antistafilococică;5. Imunoglobulină umană anti-
Rhezus;6. Peliculă izogenă de fibrină;7. Membrană TachoComb, TachoXIL.
Substituenţii sîngelui
I. Sol. de dezintoxicare – cristaloizi, ameliorează micdocirculaţia, posedă acţiune de
dezintoxicare, de restabilire a echilibrului hidrosalin:1. Ser Fiziologic;2. Sol. de Glucoză 5%3.
Sol. Ringher;4. Sol. Ringher - LOK.5. Hemodeză, etc.
II. Sol. de deşocare –măresc volumul plasmei, ameliorează hemodinamica.1. Refortan.2. Haes
3%,6%.
3. Gelofuzin.4. Gelatinol sol. coloidală; 5. Dextran.6. Macrodex;7. Reopoliglucină sol.
micromoleculară.
8. Poliglucină.
III. Soluţiile de alimentaţie parenterală – sol. macromoleculare :1. Dextran (Macrodex)2. Sol.
de aminoacizi : a) Aminofuzin. b) Aminoplasmol – Hepa. c) Aminosteril – KE. d) Aminosol.
e) Infuzol – proteică. 3. Sol. de gelatină : a) Haemacel. b) Plasmagel. c) Marisang.
Flezubin – enteral prin sonda nazogastrică.

41. Hemotransfuzia. Pregătirea pacientului pentru hemotransfuzie.

Substituirea şîngelui cu componentele sau cu derivatele lui în organizm se numeşte –

hemotrasfuzie.
Pregătirea bolnavului pentru transfuzie:De la bolnav se ia:
1. Temperatura corpului;
2. Ps, TA;
3. Se observă culoarea tegumentelor şi prezenţa/lipsa erupţiilor cutanate;
4. Se pregăteşte psihologic;
5. Se colectează urina şi sînge pentru examenarea în laboratorul clinic.
42. Algoritmul hemotransfuziei.

1. Se determină grupa sangvină şi factorul rezus al primitorului. Pentru aceasta se

colecteazăsînge din venă în 2 eprubete. Dintr-o eprubetă se va determina grupul sanguin, apoi se
vatrimite în laborator pentru verificarea grupei şi determinarea Rh-factor. Cealaltă eprubetă
sepune în frigider pentru a determina probele compatibilităţii;
2. Se comandă sîngele corespunzător din secţia de transfuziologie, se scoate
recipientul(containerul) cu component al sîngelui din frigider ((t°+4-6°), se face analiza
macroscopicăa sîngelui din recipient(containe):
a) se citeşte eticheta – gr. sangvin, factorul Rezus, data colectării, NP donatorului,semnătura
persoanei responsabilă de conservare;
b) Se verifică ermiticitatea şi integritatea recipientului;
c) Controlul conţinutului recipientului – culoarea, transparenţ a. Orice modificare
acomponentului sîngelui (cheaguri, scimbarea culorii şi transparenţei) îl face să fiecontraindicat.
Dcă recipientu a fost o perioadă în frigider se formează 3 straturi – lafund eritrocitele de
culoare brună, la mijloc –leucocitele de culoare cenuşie,deasupra plasma de culoare
galbenă transparentă.
3. Se determină grupul sanguin din recipient, pentru siguranţă;
4. Se efectuiază probele compatibilităţii
Proba (testul) compatibilităţii individuale (0AB);
Proba (testul) compatibilităţii după sistemul Rezus factor;
Proba biologică.

43. Probele compatibilităţii. Tehnica efectuării.

Efectuarea testului de compatibilitate după sistemul Rh înainte de hemotransfuzii (in vitro).

Materiale şi utilajul necesar:1. Pentru compatibilitate cu componente eritrocitare - serul
pacientului si eritrocite din container destinat transfuziei;2. Pentru compatibilitate cu
componente de plasma - eritrocitele pacientului şi plasma din container destinată
transfuziei;3.Sol. 10% gelatină;4. Sol. 0,9% NaCl;5. Baie de apă sau termostat la 46-48°C;6.
Pipete Pasteur;7. Eprubete 10 ml;8. Cronometru sau ceas.
Tehnica determinării:Se marchează pe eprubetă Numele, Prenumele, grupul 0AB al pacientului
şi Numarul şi grupul 0AB al componentului din container.
Pentru determinarea compatibilităţii componentelor eritrocitari. Plasaţi o picătură (0,05
ml) de eritrocite din containerul destinat transfuziei, două picături (0,1ml) de jelatină încălzită
prealabil pînă la stare lichidă şi două picături (0,1 ml) de ser al pacientului.
Pentru determinarea compatibilităţii componentelor de plasmă. Plasaţi două picături (0,1
ml) de jelatină încălzită prealabil pînă la stare lichidă, o picătură (0,05ml) de eritrocite ale
pacientului, două picături (0,1 ml) din containerul cu plasmă destinat transfuziei. Eprubeta
se agită pentru a omogeniza conţinutul. Plasaţi eprubeta în baie de apă pentru 10 min, (sau în
termostat pentru 30 min) la 46-48°C. Dupa incubare eprubeta se extrage şi se adaogă 5-8 ml
sol. NaCl 0,9%.• Conţinutul se agită prin răsturnarea repetată a eprubetei.• Rezultatul se
citeşte vizual cu ochiul liber sau cu lupa.
Citirea rezultatelor: Dacă în erubetă se observă aglutinarea eritrocitelor sub forma de
suspensie de aglutinate mici pe fundal transparent – Testul este incompatibil. Daca in
erubeta lichidul ramâne uniform colorat fara semne suspenzie de aglutinare – Testul este
compatibil.

44. Complicaţiile posttransfuzionale: transfuzia sângelui sau a

concentratului de eritrocite incompatibile.
 1. Cea mai gravă complicaţie posttransfuzională se dezvoltă în rezultatul transfuziei sîngelui
sau concentratului de eritrocite de la donator incompatibil cu recipientul după antigenele
sistemului ABO şi antigenele Rhezus. Incompatibilitatea se exprimă prin distrucţia (hemoliza)
eritrocitelor transfuzate ale donatorului de către anticorpii recipientului.
2. Cauza acestei complicaţii în majoritatea cazurilor constă în neîndeplinirea sau nerespectarea
regulilor prevăzute de instrucţiunile de transfuzie a sîngelui şi anume în cazurile cînd:– nu s-a
determinat corect grupa de sînge ABO;– nu s-au efectuat sau incorect s-au făcut probele de
compatibilitate;– incorect s-au înregistrat rezultatele determinării grupei în fişa de observaţie;–
poate să fie adus alt container cu sînge sau concentrat de eritrocite pentru transfuzie din cauza
erorii de înregistrare a grupei de sînge a pacientului sau de o eroare gravă a persoanei care a
pregătit sîngele sau concentratul de eritrocite; – nu s-a efectuat controlul obligatoriu al grupei de
sînge a pacientului şi donatorului înainte de transfuzie;
– nu a fost efectuată sau incorect s-a făcut proba de compatibilitate dintre eritrocitele donatorului
şi serul bolnavului; – nu s-a efectuat sau incorect s-a făcut proba biologică.
3. Complicaţia posttransfuzională se dezvoltă şi în cazurile de transfuzie a concentratului de
eritrocite incompatibile cu sîngele pacientului după antigenele sistemului Rhezus.
4. Complicaţiile se dezvoltă după transfuzia concentratului de eritrocite bolnavilor aloimunizaţi
cu antigenele factorului RhD. Aloimunizarea cu antigenul RhD poate avea loc: – în cazurile de
transfuzii repetate pacienţilor cu Rhezus-negativ a eritrocitelor RhD pozitive; – în cazurile de
sarcină la femeile Rhezus-negative imunizate cu eritrocitele copilului RhD pozitiv, care pătrund
în circulaţia sanguină a mamei, devenind sursă de formare în sîngele ei a anticorpilor anti-
Rhezus.
5. Profilaxia acestor complicaţii se reduce la transfuzia concentratului de eritrocite cu Rh-
antigene respective. Pacientului Rh-negativ i se transfuzează concentrat de eritrocite numai Rh-
negativ. Are importanţă efectuarea probei de compatibilitate cu jelatină la Rh-antigeni.
6. Aloimunizarea se poate dezvolta şi în rezultatul izosensibilizării recipientului cu alte antigene
eritrocitare (Kidd, Kell etc) după aceleaşi principii ca şi cu antigenele-Rhezus.
7. În cazurile dificile de reacţii transfuzionale neidentificate e necesar să fie selectat donatorul
după testul Coombs indirect.
8. Semnele clinice ale complicaţiei după transfuzia concentratului de eritrocite incompatibile
după grupa ABO apar peste cîteva minute de la începutul transfuziei, în unele cazuri după
transfuzia a mai puţin de 10 ml de concentrat de eritrocite. Din această cauză este foarte
important de supravegheat pacientul la începutul transfuziei fiecărei doze de concentrat de
eritrocite.
9. Semnele clinice ale complicaţiei sîngelui incompatibil. Bolnavii devin agitaţi, apare febră,
frisoane, dureri în regiunea lombară, cefalee, dureri abdominale, dureri retrosternale, hiperemia
feţei, greţuri, respiraţii superficiale frecvente. Poate scădea tensiunea arterială. Pulsul este de
plenitudine redusă. Se observă hemoglobinurie. Peste un timp scurt se dezvoltă tabloul clinic al
şocului hemotransfuzional, ulterior insuficienţă renală acută. Aceste simptome se observă peste
cîteva minute de la începutul transfuziei, în unele cazuri după transfuzia a mai puţin de 10 ml de
concentrat de eritrocite sau sînge. La bolnavii fără cunoştinţă sau la acei care se află sub
anestezie generală semnele principale ale transfuziei incompatibile sunt hipotensiunea şi
hemoragia necontrolată din rană, ca rezultat al dezvoltării sindromului coagulării intravasculare
diseminate, hemoglobinuria.
10. Semnele clinice ale transfuziei incompatibile după antigenele-Rhezus sunt aceleaşi numai că
ele apar mai tîrziu (în unele cazuri peste cîteva ore, zile sau chiar săptămîni).
11. Manifestările clinice ale transfuziei eritrocitelor incompatibile după aloimunizarea
recipientului cu antigenele Kell, Kidd sunt similare celor care se dezvoltă după transfuzia
incompatibilă în rezultatul aloimunizării cu antigenele Rhezus.
12. Profilaxia complicaţiilor cauzate de transfuzia eritrocitelor incompatibile constă în
respectarea strictă a procedurilor standard de transfuzie a sîngelui şi concentratului de eritrocite
în clinică (vezi capitolul respectiv).
13. În caz de dezvoltare a complicaţiei grave posttransfuzionale, trebuie întreruptă transfuzia,
schimbat sistemul pentru transfuzie şi păstrat accesul la venă cu infuzia soluţiei fiziologice.
14.Trebuie imediat informată despre complicaţia posttransfuzională secţia de transfuzie a
sîngelui sau medicul responsabil de serviciul transfuziologic din instituţia medicală şi Centrul
Naţional de Transfuzie a Sîngelui.
15. Trebuie invitat la consultaţie reanimatologul pentru a elabora tactica de jugulare a şocului.
16. Trebuie fixată în fişa de observaţie următoarea informaţie:– tipul de complicaţie
posttransfuzională; – durata transfuziei pînă la apariţia reacţiei;– volumul transfuzat, remediul şi
numărul pungilor cu produsele de sînge transfuzate.
17. Este necesar să fie colectate următoarele probe şi expediate în secţia de transfuzie a sîngelui
pentru investigaţii de laborator:• probe de sînge imediat după transfuzie (1 eprubetă cu sînge fără
anticoagulant şi 1 cu anticoagulant) din vena din partea opusă: – Determinarea repetată a grupei
ABO şi RhD; – Screeningul repetat de anticorpi şi determinarea compatibilităţii; – Analiza
repetată a sîngelui; – Testul antiglobulinic direct; – Ureea şi creatinina; – Nivelul electroliţilor.
• hemocultură în flacon special pentru cultură la floră microbiană. • Doza de remediu
transfuzional şi rămăşiţele de eritrocite şi plasma din respectiva unitate de sînge. • Prima porţie
de urină a pacientului după apariţia reacţiei.
18.Se îndeplineşte formularul de dare de seamă despre complicaţia posttransfuzională.
19.După examinarea primară a complicaţiei, se trimit în secţia de transfuzie a sîngelui pentru
investigaţii de laborator repetate: • probe de sînge (1 eprubetă fără anticoagulant şi 1 cu
anticoagulant) colectate din vena din partea opusă faţă de vena de transfuzie peste 12 şi 24 de ore
după începutul complicaţiei. • urina pacientului eliminată în 24 de ore.
20.Se înregistrează rezultatele investigaţiilor în fişa de observaţie pentru reflectarea
supravegherii
în continuare.
21.Complicaţia posttransfuzională poate necesita efectuarea de urgenţă a metodelor de reanimare
şi terapie intensivă. Este raţional de organizat tratamentul complicaţiei hemotransfuzionale în
două etape: – măsurile de reanimare şi terapie intensivă se efectuează în instituţia medicală în
care s-a dezvoltat complicaţia; – tratamentul insuficienţei renale se efectuează în secţie
specializată, (în unele cazuri, cu posibilităţi de hemodializă), în Republica Moldova - în
condiţiile Spitalului Clinic Republican
22.Măsurile principale de tratament în prima perioadă a complicaţiei hemotransfuzionale au
scopul de a combate şocul, de a restabili volumul circulator al sîngelui, de a menţine funcţia
organelor de importanţă vitală, de a combate sindromul hemoragic, de a preveni insuficienţa
renală acută: – se suspendează transfuzia, se schimbă sistemul pentru infuzie cu păstrarea
accesului intravenos; – pentru menţinerea tensiunii arteriale se infuzează soluţie fiziologică (20-
30 ml/kg/ corp) în timp de 5 minute; – se administrează adrenalină (soluţie 1:1000) intravenos
prin perfuzor; – se administrează intravenos corticosteroizi (75-150 mg prednisolon sau pînă la
1250 mg de hidrocortison) şi remedii bronhodilatatoare în cazurile cu semne anafilactoide
(bronhospasm, stridor); – administrarea preparatelor antihistaminice (suprastin sau dimedrol); –
promedol (20-40 mg); – soluţie de corglicon 0,06% 0,5-1 ml cu sol. glucoză de 40% 20 ml; – de
avut în vedere infuzie de dopamin intravenos (1-10 mg/kg/min); – Furosemid 1 mg/kg
intravenos; – Reopoligluchin pînă la 1 l; – la jugularea şocului pacientul este transferat în secţii
specializate pentru tratamentul insuficienţei renale acute; – la dezvoltarea sindromului CID se
aplică tratament respectiv

45. Complicaţiile posttransfuzionale: transfuzia sângelui alterat.

 1. Sîngele poate fi alterat ca rezultat al contaminării cu bacterii, al încălcării regimului de
păstrare
a hemocomponentelor (nu se respectă regimul de temperatură sau se depăşeşte termenul
de păstrare, încălzire a componentelor cu supraîncălzire şi denaturarea proteinelor.
2. Mai frecvent se înregistrează contaminarea bacteriană, care poate avea loc în următoarele
circumstanţe:
– Prelucrarea insuficientă a pielii la mîna donatorului înainte de colectarea sîngelui;
– Bacteriemia tranzitorie sau cronică la donator în timpul colectării sîngelui;
– Erori în procesul prelucrării sîngelui, în procesul de decongelare a plasmei sau a
crioprecipitatului
în baia de apă;
– Unele bacterii (ex. Yersinia enterocolitica) se înmulţesc la temperatura de 20C-60C,ele pot să
supravieţuească şi să se înmulţească în concentratul de eritrocite în frigider. Riscul sporeşte în
funcţie de timpul aflării eritrocitelor la temperatura camerei;
– Alte organisme (ex. stafilococii şi unele bacterii gram-negative) se înmulţesc la temperaturi
mai înalte şi se înmulţesc în concentratul de trombocite la temperatura de200C-240 C, reducînd
astfel termenul lui de păstrare.
3. Semnele clinice ale acestei complicaţii sunt: dezvoltarea şocului grav cu semne severe de
toxicoză (febră înaltă, cianoză, crampe musculare, scăderea bruscă a tensiunii arteriale,
tahicardie, vomă, dureri abdominale, diaree, actele fiziologice necontrolate etc). Ulterior
se dezvoltă insuficienţă cardio-pulmonară acută, renală, hepatică, sindromul CID. În unele
cazuri nedepistate la timp, cărora li s-a acordat asistenţă medicală necalitativă, pacienţii
decedează în primele zile, dar în majoritatea cazurilor în zilele 3-7 după transfuzie, cu semne
de insuficienţă cardiovasculară, hepato-renală, uremie.
4. Profilaxia contaminării bacteriane:
– respectarea strictă a cerinţelor sanitaro-bacteriologice şi a instrucţiunii de colectare şi pregătire
a sîngelui şi a componentelor sanguine;
– menţinerea ermetizării containerelor cu hemocomponente în timpul păstrării şitransportării;
– control strict al integrităţii containerelor cu hemocomponente, transparenţa conţinutului;
– metodica corectă de transfuzie a hemocomponentelor cu excluderea contaminării bacteriene(se
interzice luarea parţială a unor porţiuni de hemocomponente din pungi cupăstrarea pentru
utilizarea ulterioară);
– controlul obligatoriu înainte de transfuzie a termenilor de păstrare a hemocomponentelorşi
calitatea lor macroscopică, înlăturarea de la utilizare a componentelor cu termenul de păstrare
depăşit, cu semne de hemoliză şi contaminare bacteriană;
– crearea în instituţiile medicale a condiţiilor de păstrare a hemocomponentelor cu controlul
sistematic al regimului de temperatură (4-60C);
– folosirea sistemelor monoutilizatoare pentru transfuzie;
– respectarea corectă a metodei de încălzire a hemocomponentelor cu controlul strict al
temperaturii în baia de apă (nu mai înaltă de 380C);
– utilizarea hemocomponentelor dintr-un container numai pentru un pacient.
5. Tratamentul acestor complicaţii trebuie efectuat în condiţiile secţiei de reanimare şi include:
stoparea transfuziei, administrarea antibioticelor cu spectru larg de acţiune, măsuri antişoc, de
dezintoxicare, remedii cardio-vasculare, corticosteroizi, preparate cu acţiune reologică, soluţii
cristaloide, plasmafereză cu substituirea plasmei normale. O atenţie deosebită trebuie acordată
restabilirii volumului circulator al sîngelui. E posibilă hemodializa. Concomitent se trimit probe
de sînge rămase în sistem şi de la pacient pentru examinare bacteriologică.

46. Complicaţiile posttransfuzionale: erori în procedura de transfuzie

(embolismul cu aer, tromboembolismul, supraîncărcarea circulaţiei).

Complicaţiile din această grupă sunt însoţite de dereglări acute în circuitul mic de circulaţie
sanguină şi sunt cauzate de erori în tehnica de transfuzie.
1. Embolismul cu aer are loc în cazurile de pătrundere în vena pacientului, împreună cu
remediul transfuziologic, a unei cantităţi de aer, care nimereşte în final prin partea dreaptă a
inimii în artera pulmonară, în care se formează embol de aer.
Cauze:– încărcarea incorectă a sistemei pentru transfuzie;– stoparea nu la timp a transfuziei cînd
se utilizează aparatul de pompare a remediului transfuzional (la sfîrşitul transfuziei în venă poate
fi introdus aer);– odată cu implementarea sistemelor de plastic sunt posibilităţi de evitare a
acestei complicaţii, însă pericolul se păstrează.
Manifestări clinice:– agravarea bruscă a stării bolnavului în timpul transfuziei;– bolnavul este
neliniştit, simte dureri retrosternale;– apare cianoză a feţei;– plenitudinea pulsului este slabă;–
scade tensiunea arterială;– la pătrunderea a 2-3 ml şi mai mult de aer în vena pacientului, în
cîteva minute poate
surveni decesul prin asfixie (o persoană sănătoasă poate tolera pînă la 100 ml sau mai
mult de aer pînă să apară complicaţii serioase).
Profilaxia acestei complicaţii constă în respectarea minuţioasă a regulilor tehnicii de transfuzie,
a montajului sistemei de transfuzie.
Tratamentul: măsuri de reanimare de urgenţă, respiraţie artificială, masaj indirect al inimii,
administrarea remediilor cardiovasculare.
2. Tromboembolismul se dezvoltă în urma pătrunderii în venă a microcheagurilor de diverse
dimensiuni din concentrat de eritrocite sau sînge; mai rar cheagurile nimeresc din venele cu
semne de tromboflebită.
Manifestările clinice:– simptomatica infarctului pulmonar;– dureri în cutia toracică;– febră;
– hemoptizie.
Dacă nimereşte un cheag mare, starea pacientului este foarte gravă, analogică emboliei cu aer.
Această complicaţie se întîlneşte rar, deoarece cheagurile mari nu trec prin ac şi prin filtrul
sistemului pentru transfuzie.
Profilaxia:– stabilizarea corectă a remediului de transfuzie, pregătirea sîngelui fără cheaguri;–
traumatizarea minimală a venei în timpul puncţiei;– nu trebuie punctate vene cu trombi;– trebuie
oprită transfuzia, nu se curăţă acul cu mandrenul cînd sîngele nu trece prin ac,nu se forţează
trecerea sîngelui prin ac;– trebuie utilizate sisteme de plasticat cu filtre sau microfiltre, îndeosebi
în cazurile de transfuzii masive.
Tratamentul trebuie să includă administrarea activatorilor fibrinolizei (streptodecaza,
urokinaza).
Administrarea heparinei (24 000-40 000 Un/zi), transfuzia crioplasmei, narcoticelor,
remediilor cardiovasculare.
3. Supraîncărcarea circulaţiei. Se produce în rezultatul supraîncărcării camerelor drepte ale
cordului cu cantităţi mari de lichid sau sînge şi de componente ale sîngelui transfuzat repede.
Ventriculul drept nu reuşeşte şi apare stază în sistemul venelor cava şi atriului drept. Dereglarea
circulaţiei generale şi în vasele coronariene se reflectă asupra proceselor metabolice, de
conductabilitate şi a capacităţii de contractare a miocardului, cu reducerea tonusului pînă la
atonie şi asistolie. Sunt predispuse la dezvoltarea acestei complicaţii patologiile cardiace
(miocardita, cardioscleroza, valvulopatiile cardiace etc). La oameni sănătoşi această complicaţie
ca regulă nu se dezvoltă.
Manifestări clinice:– dispnee,– dureri retrosternale,– cianoza feţei,– edeme,– creşte presiunea
venoasă,– scade tensiunea arterială.
Profilaxia: poate fi prevenită prin infuzia şi transfuzia lentă (cu picătura), îndeosebi în cazul
pacienţilor cu patologii cardiovasculare.
Tratamentul: Se stopează transfuzia, se micşorează viteza transfuziei. Se utilizează diuretice
intravenos, inhalaţii cu oxigen. Flebotomii. Pentru normalizarea hemodinamicii se folosesc
noradrenalina, mezatonul. Se administrează intravenos corglicon, în caz de bradicardie –
atropina
47. Reacţiile posttransfuzionale. Noţiuni generale.
 a)Reactii pirogene - Apar din cauza pătrunderii substanţelor pirogene, care sunt
provocate de allo anticorpiantileucocitari. Pot fi reacţii: uşoare, medii şi grave.Apare: -
frisonul; - ridicarea temperaturii corpului; - cefalee; - tahicardie; - crampe musculare; - greaţă,
vomă etc.
Profilaxia: Respectarea strictă a regulelor de recoltare şi transportare a sângelui,
tehniciitransfuziei şi sterilizarea aparatajului. La momentul actual se folosesc sisteme pentru
perfuziicare se utilizează o singură dată, se livrează sterile în pungi individuale din material
plastic.
Tratamentul este simptomatic.1. Ventilarea corpului cu ventilator;2. Hidratarea cu lichide
reci;3. Administrarea remediilor antipiretice;4. Administrarea remediilor antihistaminice,
cardiotonice etc.

b)Reactii Febrile antigenice hemolitice

Reacţiile posttransfuzionale antigenice nehemolitice se manifestă în timpul hemotransfuziilor sau
curînd după transfuzie (de obicei în timp de 2 ore). Aceste reacţii se dezvoltă la persoanele cu
multiple transfuzii de sînge sau a componentelor de sînge care conţin leucocite şi trombocite. În
aceste cazuri are loc aloimunizarea recipientului cu antigenele HLA leucocitari şi trombocitari cu
formarea anticorpilor antileucocitari şi antitrombocitari, care la una din transfuziile repetate vor
distruge leucocitele şi trombocitele donatorului, clinic manifestîndu-se prin apariţia febrei,
frisoanelor, cefaleei etc. Aloimunizarea cu antigenii leucocitari şi trombocitari poate avea loc şi
la femeile cu sarcini repetate.
Tratamentul este simptomatic. Febra poate fi jugulată cu remedii antipiretice. Acidul
acetilsalicilic nu se recomandă recipienţilor de concentrat de trombocite.
Profilaxia
Pentru prevenirea aloimunizării cu antigeni leucocitari trebuie utilizate remedii transfuzionale cu
conţinut redus de leucocite. În acest context sîngele şi componentele lui trebuie să fie colectate
prin leucofiltre. În situaţiile în care nu dispunem de leucofiltre, se recomandă de spălat
concentratul de eritrocite cu soluţie fiziologică cel puţin de 3 ori (mai bine de 5 ori). În cazul
persoanelor care pe parcurs vor necesita multiple transfuzii de concentrat de eritrocite, trebuie de
la bun început utilizate eritrocite spălate. În cazul în care la etapele precedente s-au efectuat
transfuzii de eritrocite fără înlăturarea leucocitelor, pacientul poate face reacţii febrile. De obicei
aceste reaciţii nu sunt serioase. Totuşi
în cazurile în care aceste reacţii dăunează pacientului, se recomandă folosirea concentratului de
eritrocite cu conţinut redus de leucocite sau (mai rar) eritrocite spălate în timpul următoarelor
transfuzii.
c)Reactii alergice= Reacţiile alergice se dezvoltă în rezultatul sensibilizării recipientului cu
antigenele proteinelor plasmatice. Ele pot apărea după transfuzia sîngelui, plasmei,
crioprecipitatului. În tabloul clinic, de rînd cu simptomele generale deja descrise, apar simptome
cu caracter alergic: urticărie, eritemă, prurit, iar in cazuri mai serioase - dispnee, greţuri şi vomă.
Tratamentul La apariţia manifestărilor clinice trebuie suspendată transfuzia. Se administrează
medicamente antihistaminice şi desensibilizante (dimedrol, suprastin, clorură de calciu,
corticosteroizi). In cazuri serioase poate fi folosită epinefrina (la necesitate remedii
cardiovasculare, promedol).
Profilaxia Pentru prevenirea reacţiilor alergice trebuie utilizate eritrocite spălate. În unele cazuri
administrarea preparatelor antihistaminice înainte de transfuzie previn reacţiile alergice.
d)Reactii anafilactice- Apare stare de nelinişte, prurit, urticărie, tulburări respiratorii, tahicardie
etc. Poate să sedeclanşeze Edemul Qvinche sau şocul anafilactic.
Asistenţa de urgenşă:1. Întreruperea imediată a transfuziei;2. Anunţarea medicului şi
îndeplinirea indicaţiilor;3. Menţinerea liniei venoase şi perfuzarea sol. Fiziologice;4.
Administrarea de corticosteroizi, antihistaminece, cardiotonice; 5. Inhalaţii cu O2 umezit etc.
48. Îngrijirea pacientului în hemotransfuzie.

. Pregătirea bolnavului pentru hemotransfuzie:

-se examinează boln. pentru a exclude contraindicaţiile;
-se precizează data boln., nu i s-a efectuat trasnuzia de sînge, si daca da – n-o avut reacţii
alergice;
-se atrage atenţia la culoare pielii, se măsoară TA, P, to, frecvenţa respiratorie;
-pacientul ia fişa de observaţie, tb să aibă rezultatele la analiza de sînge, urină nu mai puţin de 3
zile în urmă;
-hemotransfuzia se efectuează pe nemîncate; înainte de transfuzie boln. tb să se urineze;
-boln. este aşezat în decubit dorsal, comod, fără să i se imprime poziţie forţată;
-boln. va fi bine învelit (frigul poate să-i provoace frison, care ar putea fi interpretat greşit ca o
reacţie alergică);

49. Perioada preoperatorie. Definiţie, scop, sarcini.

Pregătirea preoperatorie generală şi specifică reprezintă primul pas al terapiei chirurgicale

aplicată bolnavului. Măsurile de pregătire le putem sistematiza în 3 categorii:
1. PREGĂTIRE PSIHICĂ- Între pacient şi medicul său trebuie să se stabilească o relaţie de
încredere şi respect.Psihicul bolnavului este la fel de important în procesul de vindecare ca şi
medicamentele administrate.Odată ajuns la spital, bolnavul trebuie să se adapteze la noile
condiţii de viaţă, uneori percepute ce “agresive” de anumiţi indivizi.Esenţial pentru toţi pacienţii
dar mai ales pentru cei cu spitalizare îndelungată, este asigurarea încrederii prin contactul direct
cu chirurgul operator
Trebuie avută în vedere o altă abordare pentru stabilirea contactului şi comunicarea
diagnosticului la pacienţii cu boli maligne. Diagnosticul practic nu poate fi ascuns pacientului
decât în cazurile care presupun efectuarea unei intervenţii mutilante. Foarte bine pentru moralul
bolnavului este contactul acestuia cu pacienţi care anterior au suferit aceeaşi intervenţie şi s-au
adaptat bine la handicapul lor. Explicarea modului în care va decurge operaţia şi alternativele
acesteia trebuie prezentate bolnavului în cuvinte simple, pe care acesta să le înţeleagă.Psihicul
pacientului este influenţat şi de mediul ambiant. Cazarea în saloane mici, cu pat curat, existenţa
telefonului şi a televizorului asigură pacientului un confort psihic.Vizita familiei şi a prietenilor
îi spulberă senzaţia de încarcerare.Pacienţilor stresaţi şi prăpăstioşi li se vor administra
sedative .Ideală este existenţa în fiecare spital a 1-2 psihologi pregătiţi în domeniul medical.
2. PREGĂTIRE BIOLOGICĂ- Se face în funcţie de rezultatele clinice şi paraclinice şi de
urgenţa actului efectuat.Examinarea clinică este cea care stabileşte sau orientează diagnosticul,
indicându-se şi testele paraclinice necesare.Importante sunt antecedentele operatorii şi anestezice
ale pacientului, dar şi afecţiunile ce pot fi contraindicaţie a intervenţiei operatorii.Obligatorie
este şi revederea tratamentului urmat până la internare .La descoperirea factorilor de risc crescut
cardiaci, pulmonari, renali, diabetici, etc. este foarte utilă obţinerea avizului de la specialiştii în
domeniu. Analizele obligatorii pentru toate tipurile de intervenţii sunt:Hemoleucograma,Grupul
şi Rh-ul sanguine,Electroliţii serici,Ureea,Creatinina,Glicemia,Probele hepatice,Sumar de
urină,EKG şi radiografie toracică,
- În funcţie de complexitatea cazului, tarele organice preexistente şi descoperirile clinice, se pot
efectua investigaţii suplimentare specifice care să conducă la un diagnostic exact.
a) Examenul aparatului respirator este în general suficient clinic şi radiologic pentru operaţiile
mari şi mijlocii. La cele care deschid toracele, devin utlie probele respiratorii. În preoperator
trebuie oprit fumatulb) Cunoaşterea anterioară sau descoperirea prin examen clinic, EKG, Rx a
suferinţelor miocardice impune monitorizarea acestor bolnavi. Atenţie la pacienţii cu
stimulatoare cardiace, la care folosirea bisturiului electric trebuie evitată.c) Bolile de sânge care
pot produce sângerări trebuie cunoscute de către pacient şi semnalate medicului. Alteori pot fi
descoperite de laborator în preziua operaţiei. Tratamentele anticoagulante sau cu antiagregante
trebuie oprite cu 10 zile înainte de operaţied) La pacienţii icterici se va efectua timpul de
protrombină şi trebuie corectată eventuala hipoalbuminemiee) Dezechilibrele hidroelectrolitice
trebuie corectate sub controlul laboratorului f) Pacientul diabetic trebuie compensat; toţi cei cu
tratament oral trebuie trecuţi pe insulină i.v. g) Pacienţii cu suferinţă renală trebuie reechilibraţi
biologic în preoperator. La cei dializaţi este recomandabil ca intervenţia să se desfăşoare în
acelaşi spital cu centru de dializă
3. PREGĂTIRE CHIRURGICALĂ- Pregătirea chirurgicală presupune măsuri de igienă
uzuale, pregătirea organului ce urmează a fi operat şi pregătirea echipei operatorii şi de
anestezişti.
a) Măsurile de igienă uzuală constau în spălare generală alături de raderea largă a părului de pe
regiunea de operat, după care bolnavul va îmbrăca lenjerie curată. b) Se obişnuieşte ca în seara
dinaintea intervenţiei, bolnavul să fie clismat. În cazul în care pregătirea se poate obţine cu un
laxativ uşor iar intervenţia nu este pe tubul digestiv se poate renunţa la clismă c) În cazul
intervenţiilor pe aparatul respirator, bolnavul va fi aspirat de secreţiile bronşice şi se va urmări
diminuarea lor. În cazuri de inundaţie bronşică se va aspira cu o sondă Carlens d) Bolnavul cu
afecţiune pe tubul digestiv va fi pregătit în raport de segmentul pe care va fi operat.
Megaesofagul ve fi aspirat şi spălat înainte de operaţie pentru a preveni refluxul în arborele
respirator dar şi pentru a nu împrăştia conţinutul septic în plagă
Pentru intervenţiile pe stomac, dacă acesta îşi goleşte conţinutul este suficient ca bolnavul să nu
ingere alimente in seara dinaintea operaţiei. Dacă golirea se face cu dificultate se va efectua
spălătura gastrică
Pregătirea colonului şi rectului va avea în vedere evacuarea conţinutului şi aseptizarea acestor
segmente. Golirea conţinutului se face prin clisme evacuatorii mici şi repetate iar aseptizarea se
face prin administrarea locală de chimioterapice ( sulfamide ). Pregătirea modernă se face prin
administrarea de soluţii hipertone sub urmărire medicale) Pentru intervenţiile din sfera genitală
se va efectua toaleta vaginală şi eventual o meşă îmbibată în soluţie iodată slabă sau Betadină f)
Tratamente profilactice:Antiinfecţios- se face prin administrare de antibiotic cu spectru larg în
doză unică. De obicei se folosesc cefolosporine de gen. 2 sau 3Antitrombotic- se face cu
heparine fracţionate administrate subcutan. O caetgorie cu risc crescut este reprezentată de
femeile ce iau contraceptive orale. Acestea trebuie stopate cu 4-6 săptămâni înaintea intervenţiei
chirurgicale.g) Medicul anestezist şi ajutoarele operatorului trebuie informate de tipul
intervenţiei chirurgicale programate. h) Ultima parte a pregătirii se desfăşoară în sala de operaţie.
Se va efectua o ultimă verificare a aparaturii.
În urgenţele majore, întreaga pregătire preoperatorie se desfăşoară în sala de operaţie, fiind de tip
terapie intensivă şi coordonată de un medic anestezist reanimator.
scop -Pregătirea pacientului înaintea intervenţiei chirurgicale este un element major de prevenire
a infecţiilor postoperatorii. De ea depinde reuşita operaţiei şi evoluţia postoperatorie.-
Neutralizarea surselor de suprainfecţie care au originea: la nivelul pielii (incizie): la distanţă
(naso-faringian şi vezică urinară)-Reducerea posibilităţilor de contaminare a pielii, prin utilizarea
de antiseptice-Depistarea şi semnalarea unor leziuni cutanate, infecţii ORL sau urinare recente
ori vindecate paraziţi externi, posibilităţi de alergie

50. Explorarea pacientului chirurgical.

. Explorarea paraclinica
Pregatirea pentru operatie a bolnavului este diferentiata in functie de felul bolii, stadiul ei de
evolutie, afectiunile asociate, starea generala a organismului s.a.
Examinarea bolnavului trebuie inceputa cu explorarea clinica si paraclinica pentru a se putea
stabili diagnosticul de certitudine.
Explorarea paraclinica consta in:
1. Explorarea sangvina, care se realizeaza prin:
A) Examenul citologic, consta in determinarea numarului de eritrocite, leucocite, trombocite,
precum si formula leucocitara (are importanta in diagnosticul unor boli infectioase si alergicE);
B) Examenul biochimic, precizeaza cantitativ: hemoglobina, ureea sangvina, glicemia,
ionograma serica (Na, K,Cl,CA), colesterolul, bilirubina transaminazele, amilazele etc. In functie
de rezultate se corecteaza dezechilibrele hidroelectrolitice;
C) Examenul bacteriologic, urmareste identificarea germenului patogen din sange;
2. Explorarea tubului digestiv
3) Explorarea cardiovasculara, este necesara inaintea oricarei interventii chirurgicale pentru a se
evita aparitia unor accidente
4) Explorarea pulmonara, trebuie facuta la orice bolnav chirurgical
5) Explorarea rinichilor si a cailor urinare

51. Pregătirea pacientului pentru operaţie programată.

Pregatirea pacientului pentru operatie prin :restrictionarea aportului de alimente si

lichide, pregatirea campului operator (suprafata cutanata),recoltarea produselor pentru examene
de laborator,efectuarea igienei personale si a altor nevoi de baza,asigurarea sigurantei pacientului
dupa administrarea medicatiei preanestezice/
Pregatirea documentelor pacientului pentru operatie prin:revederea semnaturii consimtamantului
chirurgical, completarea cu acuratete a listei operatorii
Operatia este un eveniment important in viata pacientului, generator de stress fizic
si psihic.Teama despital, de anestezie, de operatie, de suferinta postoperatorie fac ca bolnavii sa
fie anxiosi, agitati, deprimati psihic. Incizia operatorie determina durere si predispune la
infectii.Anestezicele si drogurile analgezice auefect depresiv asupra organismului
diminuand durerea dar si capacitatea de reactie a pacientului fata destimulii din mediul
inconjurator. Furnizarea, preoperator, de informatii si instructiuni pacientului si familie.
1.Pregătirea psihică:▪Începe din clipa în care bolnavul esteinternat în secţie.▪Asistenta îl ajută să
se familiarizeze cât mai repede cu secţia, personalul, cu bolnavii din salon, cu medicii.▪Îi va
inspira sentiment de încredere în medic şi echipa care-l va opera punându-l în contact cu alţi
bolnavi care au fost operaţi şi sunt în convalescenţă.
2.Igiena personală:▪Se efectuează toaleta pe regiuni.
3.Alimentaţia preoperatorie:▪Dată funcţie de anestezia administrată.
4.Examene de laborator:▪Se recoltează probe de sânge pentru:Timp de sângerare /
coagulare.Grup sanguin, Rh. Numărătoarea de trombocite.Ht, Hb, hemoleucogramă.Se
recoltează urină pentru examenul sumar de urină, toate la indicaţie medicului.
5.Pregătirea preoperatorie locală: Regiunea aleasă se spală, se degresează cu eter.▪Se
dezinfectează cu tinctură de iod.▪Se aşează câmpuri sterile. ▪ Se efectuează clismă simplă.

52. Pregătirea pacientului pentru operaţie urgentă.

chirurgia de urgenţă presupune existenţa şi funcţionarea unei echipe alcătuite din:

- chirurg=-consultă :- face planul de investigaţii ;- face planul de consulturi interclinice;- pune
indicaţia chirurgicală;-operează şi urmăreştebolnavul post-operator din punct de vedere
chirurgical.
anestezist;- - monitorizează funcţiile vitale:- calea venoasă ;- reechilibrează bolnavul:-
hidroelectrolitic;-volemic;- hematic;- tratează medicamentos şocul ;- asigură anestezia
intraoperatorie;- asigură perioada postoperatorie imediată.
medic exploraţionist ;- -realizează investigaţiile imagistice de urgenţă sau/şi intervenţii sub
ecran
medic de laborator-- este cel care dă datele biologice care stabileşte bilanţul preoperator şi
evoluţia constantelor biologice în dinamică.
Durata pregătirii preoperatorii variabilă ca timp în funcţie de tipul de urgenţă, dar secvenţele
rămân în principiu aceleaşi ; diferă doar viteza şi ordinea lor de execuţie ;în urgenţele
„supraacute”,toate aceste secvenţe se desfăşoară concomitent cu intervenţia chirurgicală ;  pe
măsură ce gradul de urgenţă este mai mic, viteza şi ritmul de derulare al acestor secvenţe scad;
chirurgia „la rece” se adresează bolnavilor cusuferinţă cronică determinată de o leziune, aşa
zischirurgicală, dar care nu pune în pericol imediat viaţa bolnavului; presupune o internare, cel
mai adesea cu minim 24-48ore înaintea
intervenţiei, în lipsa unei dispensarizări corespunzătoare;este obligatorie asigurarea unui
interval de timp care să permit o evaluare completă, globală şi punctuală, care să asigure
bolnavului şanse maxime de evoluţie favorabilă postoperatorie; -intervenţia chirurgicală se
poate practicaîn aceeaşi
zi cu internarea;- externarea se poate efectua la câteva ore postoperator când condiţiile o permit:
▪ leziune minimă; ▪risc anestezico-chirurgical minim; ▪ bolnav bine explorat ambulator; ▪
supraveghere postoperatorie ambulatorie eficientă

53. Particularităţile pregătirii preoperatorii a copilului şi a pacientului în

etate.

Pentru operatii programte copilul va fi internat daca prezinta toate explorarile,trimiterea in

care se indica vaccinurile efectuate si certificatul care confirma lipsa contactului cu boli
infectioase in ultimele 21 de zile.A/m masoara inaltimea,apreieaza greutatea.copii mici seara
cineaza. La completarea fisei medicale de stationar este obligatoriu consimtamintul
parintilor,confirmat prin semnaturi.la sugari inainte de operatie li se adm-coagulante-
vicasol,etamzilat.

Bolnavii in etate reprezinta contingentul de risc, deoarece patologia chirurgicala este frecvent
asociata cu alte afectiuni ca diabetul zaharat, HTA, boala ischemica a cordului. Afectiunile
asociate necesita tratament de corectie. Pentru interventii programate,tratamentul intensiv se va
efectua sub supravegherea medicului de familie in conditii de ambulator si se va prelungi in
perioada preoperatorie. Pentru interventii de urgenta, tratamentul intensiv de corectie va avea
scop excluderea pericolului vital

54. Noţiune de perioadă postoperatorie. Particularităţile pregătirii

salonului postoperatoriu. Transportarea pacientului din sala de
operaţie.

55. Complicaţiile postoperatorii precoce. Cauzele, semnele clinice, asistenţa

de urgenţă, îngrijirea pacientului.
56. Complicaţiile postoperatorii tardive. Cauzele, semnele clinice, asistenţa
de urgenţă, îngrijirea pacientului.
57. Supravegherea plăgii postoperatorii şi a tuburilor de drenaj.
 Centrul de excelenţă în medicină şi farmacie „Raisa Pacalo”
Catedra Discipline Chirurgicale

Lista cazurilor clinice pentru examen

unitatea de curs Chirurgie generală cu nursing specific
calificarea Asistent medical, anul III, semestrul VI

Caz clinic nr.1

Aţi venit dimineaţă la serviciu. În sala de pansamente găsiţi casoleta care a
fost deschisă şi utilizat din ea puţin material. Conform tichetului anexat la casoletă,
au trecut 30 ore din momentul sterilizării.
1. Care vor fi acţiunile Dumneavoastră?
2. Demonstraţi aranjarea casoletei pentru sala de pansamente.

Caz clinic nr. 2

Aţi fost numită temporar în funcţie de asistentă şefă în secţia în care activaţi.
Pentru activitatea sălii de pansament este nevoie de soluţii antiseptice.
1. Completaţi bonul de comandă-livrare pentru soluţii antiseptice.

Caz clinic nr. 3

Activaţi în secţia de internare a spitalului. Sala de pansamente este
funcţională 24 ore.
1. Cât de frecvent se acoperă masa cu echipament steril?
2. Demonstraţi acoperirea mesei sterile în sala de pansamente.

Caz clinic nr.4

Faceţi parte din echipa de operaţie. Înainte de a începe operaţia efectuaţi
decontaminarea chirurgicală a mâinilor.
1. Numiţi etapele de decontaminare chirurgicală a mâinilor.
2. Demonstraţi această procedură.

Caz clinic nr.5

În preajma CMF a avut loc un accident în care a avut de pătimit un pieton. A
fost adus în sala de pansamente. În regiunea piloasă a capului are o plagă, ce
sângerează moderat.
1. Care bandaj este indicat?
-bandaj scufie
2. Demonstraţi aplicarea acestui bandaj.

Caz clinic nr.6

În timpul unor acţiuni violente între adolescenţi, unul dintre ei a primit un
traumatism al mandibulei. Este necesară imobilizarea de transport.
 1. Care metodă este indicată?
-bandaj capastru
2. Demonstraţi aplicarea acestui bandaj.

Caz clinic nr.7

Activaţi în secţia de otorinolaringologie. S-a terminat intervenţia
chirurgicală pe nas şi bărbie.
1. Care bandaj este indicat?
-bandaj prastie
2. Demonstraţi aplicarea acestui bandaj.

Caz clinic nr.8

Pacientul cu artrită a cotului stâng are nevoie de aplicaţii medicamentoase.
1. Cu ce tip de bandaj se poate de fixat aplicaţiile?
-bandaj evantai (divergent sau convergent)
2. Demonstraţi aplicarea acestui bandaj.

Caz clinic nr.9

Un pacient cu arsură a mâinii drepte s-a adresat la CMF. Aţi prelucrat plaga,
aţi aplicat pansament steril.
1. Cu ce bandaj veţi fixa pansamentul?
-bandaj recurent pe bont
2. Demonstraţi aplicarea acestui bandaj.

Caz clinic nr.10

Vecina Dumneavoastră a călcat incorect, acuză durere în regiunea gleznei.
Articulaţia este tumefiată. Este nevoie de imobilizarea articulaţiei.
1. Ce tip de bandaj este indicat?
-bandaj sub forma de 8
2. Demonstraţi imobilizarea de transport cu bandaj.

Caz clinic nr.11

Pacientul C., 32 ani s-a adresat cu durere în umărul drept. A căzut pe braţul
întins. Articulaţia umărului este mărită în volum, deformată, mişcările lipsesc. Este
necesară transportarea pacientului la IMSP.
1. Ce bandaj este indicat?
-bandaj dessault
2. Demonstraţi imobilizarea de transport cu bandajul Desault.

Caz clinic nr. 12

La OMF s-a adresat un pacient cu o plagă în regiunea umărului stâng. Aţi
efectuat TPP.
1. Ce bandaj este indicat pentru fixarea pansamentului?
-bandaj sub forma de spic la umar
2. Demonstraţi aplicarea acestui bandaj.
 Caz clinic nr. 13
Sunteţi în câmp la lucrări agricole. Unul din colegi s-a urcat în copac de
unde a căzut. Are luxaţie a cotului stâng. Nu aveţi nici un fel de material de
pansament.
1. Ce bandaje veţi utiliza pentru imobilizarea membrului toracic?
-Imobilizarea prin mijloace improvizate (scînduri, beţe,nuiele etc.)
2. Demonstraţi aplicarea lor.

Caz clinic nr. 14

Un vecin a căzut, lovindu-se la cap. Are o plagă nu prea mare. La îndemână
nu aveţi nici un fel de faşă din tifon.
1. Cum veţi fixa pansamentul aplicat?
-bandaj scufie
2. Demonstraţi aplicarea acestui bandaj.

Caz clinic nr. 15

La CMF s-a adresat pacientul S., 32 ani. În timp ce repara camionul, a scăpat
piesă peste mână. Are plăgi superficiale la degetele 2 şi 4.
1. Ce tip de bandaj este indicat?

2. Demonstraţi aplicarea acestui bandaj.

Caz clinic nr. 16

Activaţi în secţia de oftalmologie. Aveţi pacient după operaţie care necesită
pansare.
1. Ce bandaj este indicat?
-bandaj pe ochi
2. Demonstraţi aplicarea acestui bandaj.

Caz clinic nr. 17

La CMF s-a adresat un pacient cu leziuni termice a ambilor ochi. Aţi acordat
asistenţa de urgenţă.
1. Ce bandaj este indicat?
-bandaj pe ambii ochi
2. Demonstraţi aplicarea acestui bandaj.

Caz clinic nr. 18

Activaţi în sala de pansamente a secţiei de chirurgie septică. Pacientul R., 48
ani a suportat intervenţie chirurgicală în regiune cefei. Este necesar fixarea
pansamentului.
1. Ce bandaj este indicat?
-bandaj incrucisat la ceafa
 2. Demonstraţi aplicarea acestui bandaj.

Caz clinic nr. 19

Mama unui copil care a căzut jos, s-a adresat la CMF cu o plagă superficială
la genunchiul drept. Aţi efectuat toaleta primară a plăgii.
1. Ce bandaj este indicat?
-bandaj evantai (divergent sau convergent)
2. Demonstraţi aplicarea acestui bandaj.

Caz clinic nr. 20

La CMF s-a adresat un pacient care a suportat un traumatism de producţie.
Stabiliţi că are fracturate oasele antebraţului drept.
1. Ce tip de imobilizare este indicat?

2. Demonstraţi aplicarea acestui tip de imobilizare.

Caz clinic nr. 21

Activaţi în serviciul de urgenţă. Aţi fost solicitaţi pentru o fractură de os
humeral pe stânga.
1. Ce tip de imobilizare este indicat?

2. Demonstraţi aplicarea acestui tip de imobilizare.

Caz clinic nr. 22

La CMF s-a adresat un pacient care a primit o traumă într-un accident rutier.
Aţi stabilit diagnosticul Fractură a oaselor gambei stângi.
1. Ce tip de imobilizare este indicat?

2. Demonstraţi aplicarea acestui tip de imobilizare.

Caz clinic nr. 23

Activaţi în cadrul unui OMF. A fost adus un pacient cu traumatism al
membrului pelvin drept. Aţi stabilit diagnosticul Fractură a femurului drept.
1. Ce tip de imobilizare este indicat?

2. Demonstraţi aplicarea acestui tip de imobilizare.

Caz clinic nr. 24

Activaţi în departamentul de urgenţă. A fost adus un pacient cu abces al
fesei pe stânga. Se prevede deschiderea colecţiei purulente sub anestezie locală
prin infiltraţie.
1. Pregătiţi materialele pentru deschiderea colecţiei purulente.
-pensa portampon(1);
 raci(4);
bisturiu(2);
foarfece(2);
pense chirurgicale (2); pense anatomice(2);
pense hemostatice (6);
depărtător de plagă Farabef(2);
sondă butonată (1);
pensă bilrot(1);
portac cu ac si fire de sutura

Caz clinic nr. 25

Activaţi ca asistent medical. Se prevede o intervenţie pe membrele inferioare
pentru Dilatarea varicoasă a venelor membrelor inferioare care necesită anestezie
regională. După intervenţie chirurgicală se aplică bandajul.
1. Care bandaj se aplică?
-bandaj sub forma de spirala
2. Demonstraţi aplicarea lui.
Caz clinic nr. 26
Activaţi ca asistent medical în sala de operaţii. Se prevede o intervenţie pe
stomac care necesită anestezie generală.
1. Echipa operatorie este pregătită de a îmbrăca echipamentul steril.
2. Demonstraţi servirea echipamentului şi a mănuşilor chirurgului.

Caz clinic nr. 27

La CMF a fost adus un pacient cu fractură a humerusului pe stânga. Necesită
transportare la instituţie specializată.
1. Ce tip de imobilizare este indicat?
Imobilizarea cu atele de transport standarde (Кramer, Diterix, Entin, atele
gonflabile, din masă plastică etc.)
2. Demonstraţi aplicarea acestui tip de imobilizare.

Caz clinic nr. 28

Activaţi în sala de pansamente a secţiei de traumatologie şi ortopedie. Aveţi
un pacient după operaţie pe umărul drept.
1. Ce tip de bandaj este indicat.
-bandaj sub forma de spic la umar
2. Demonstraţi aplicarea bandajului.

Caz clinic nr. 29

 Activaţi în sala de pansamente a secţiei de chirurgie septică. Aveţi un
pacient după amputaţia gambei.
1. Ce tip de bandaj este indicat.

2. Demonstraţi aplicarea bandajului.

Caz clinic nr. 30

Activaţi în sala de pansamente. Vă pregătiţi locul de muncă – acoperirea
mesei sterile.
1. Ce este necesar să faceţi înainte de aceasta?

2. Demonstraţi îmbrăcarea echipamentului steril.

Caz clinic nr. 31

Activaţi în secţia de chirurgie. Pacientul S., 67 ani, obez se pregăteşte de
operaţie programată.
1. În ce constă profilaxia trombemboliei?
Profilaxia trombemboliei: stabilirea obligatorie a coagulabilitatii sangelui in
perioada preoperatorie; adm.anticoagulantelor, la indicatia medicului;
bolnavilor cu varice li se infasoara membrele inferioare cu fesi elastice
2. Demonstraţi aplicarea acestui bandaj.

Caz clinic nr. 32

Activaţi ca asistent medical în sala de operaţii. Se prevede o intervenţie pe
torace .
1. Echipa operatorie este pregătită să înceapă operaţia.
2. Demonstraţi servirea materialelor pentru delimitarea câmpului operator.

Caz clinic nr. 33

Activaţi ca asistent medical în sala de operaţii a secţiei de internare. Pacientului cu
plagă prin contuzie îi este indicată Prelucrarea primară chirurgicală a plăgii.
1. Pregătiţi trusa de instrumente pentru Prelucrarea primară chirurgicală a
plăgii.
-pensa portampon(2);
raci(4);
seringe,ace(2);
bisturiu(2);
pense chirurgicale (2); pense anatomice(2);
pense hemostatice cocher, bilrot, moschit (14);
foarfece(3);
sonda canelata(1);
portac(2);
ace chirurgicale de dif.dim(4); fire de sutura